AUTENTIFICAREA ACTELOR

Secţiunea 1. Reguli comune tuturor actelor notariale

1.1. Constatarea identităţii, domiciliului şi a capacităţii părţilor
Sediul materiei procedurii actelor notariale este reprezentat de Capitolul al V-lea din
Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 alături de secţiunile corespunzătoare
prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare a Legii.
În mod unanim s-a admis faptul că această procedură constituie o variantă a procedurilor
necontencioase, motiv pentru care, în lipsa unor dispoziţii contrare, i se vor aplica normele de
procedură civilă.
Articolul 12 al Legii nr. 36/1995 stabileşte actele şi procedurile care pot fi îndeplinite de
notarul public, după cum urmează 1: redactarea de înscrisuri cu conținut juridic, la cererea
părților; autentificarea înscrisurilor; procedura succesorală notarială; certificarea unor fapte, în
cazurile anume prevăzute de lege; legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de
semnătură, precum și a sigiliilor;atribuirea de dată certă înscrisurilor; primirea în depozit a
bunurilor, a înscrisurilor și a documentelor prezentate de părți, precum și a sumelor de bani, a
altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral, în limita spațiului
și utilităților de care dispune biroul notarial; actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin și
al cecurilor; legalizarea diverselor copii de pe înscrisuri; efectuarea și legalizarea traducerilor;
eliberarea de duplicate de pe actele pe care le-a întocmit; activități fiduciare, în condițiile legii;
numirea, în cazurile prevăzute de lege, a custodelui sau a curatorului special; înregistrarea și
păstrarea, în condițiile legii, a amprentelor dispozitivelor speciale de marcat; certificarea etapelor
procedurale ale licitațiilor și/sau ale rezultatelor acestora; procedura divorțului, în condițiile legii;
emiterea certificatului european de moștenitor; lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor
moștenitorilor; emiterea titlurilor executorii notariale; orice alte operațiuni prevăzute de lege.
În plus, notarii publici pot acorda și alte consultații juridice în materie notarială decât cele
privind conținutul actelor pe care le îndeplinesc și pot, de asemenea, să participe, în calitate de
specialiști desemnați de părți, la pregătirea și întocmirea unor acte juridice cu caracter notarial.
Mai mult, notarul public poate desfășura, în condițiile legii, activități de agent al Arhivei
Electronice de Garanții Reale Mobiliare, precum și alte activități date în competența sa2.
Din aceste dispoziţii se deduce competenţa generală a notarului public în îndeplinirea
atribuţiilor sale, cu excepţiile prevăzute numai de lege. Aceasta presupune că notarii publici pot

1
LEGEA nr. 36 din 12 mai 1995 notarilor publici și a activității notariale, republicată în MONITORUL OFICIAL al
Romaniei nr. 237 din 19 martie 2018, în temeiul art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru
modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și a unor acte normative conexe, astfel
cum a fost introdus prin Legea nr.17/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru
modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și a unor acte normative conexe, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 21 martie 2017, dându-se textelor o nouă numerotare.
2
Articolul 15 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.
efectua orice tip de procedură notarială, independent de chestiuni precum domiciliul părţilor,
locul situării bunurilor reprezentând obiectul derivat al actului juridic supus constatării etc.
Cu toate acestea, putem discuta despre o asemenea competenţă generală a notarului
public numai atâta timp cât notarul se află în biroul lui sau, chiar în afara acestuia, însă cu
respectarea limitei circumscripţiei teritoriale a judecătoriei unde îşi derulează activităţile.
Încălcarea acestor reguli privind competenţa teritorială este echivalentă cu lipsa de competenţă
pentru îndeplinirea actelor notariale şi, pe cale de consecinţă, poate atrage nulitatea procedurală a
operaţiunii respective.
Ca atare, legislaţia noastră impune stabilirea unei circumscripţii teritoriale pentru
instrumentarea actelor notariale şi anume circumscripţia judecătoriei unde se află sediul biroului
notarial, în timp ce în alte state (Franţa, spre exemplu) 3 notarii se bucură de competenţă
teritorială generală, la nivelul întregii ţări.
Referitor la locul îndeplinirii actelor notariale şi perioada de timp în care acestea pot fi
instrumentate, Legea statuează că notarul public îşi derulează activitatea la sediul biroului
notarial în care funcţionează, cu precizarea că acesta se poate deplasa şi în afara biroului, însă cu
respectarea limitelor circumscripţiei teritoriale a judecătoriei în care îşi desfăşoară activitatea,
pentru îndeplinirea atribuţiilor profesionale.
După cum se prevede în art. 84 lit. e) din Legea nr. 36/1995, încheierea de constatare a
întocmirii actului notarial trebuie să menţioneze locul unde a fost îndeplinit actul, iar în situaţia
îndeplinirii acestuia în afara sediului biroului notarului public trebuie precizat, în plus, şi motivul
care justifică întocmirea actului în locul respectiv. Simpla solicitare venită din partea uneia dintre
părţi poate fi considerată drept împrejurare justificativă pentru îndeplinirea actului în afara
sediului biroului notarial, potrivit ultimelor modificări aduse Legii.
În ceea ce priveşte timpul în care se îndeplinesc înscrisurile notariale, regula este că
acestea se întocmesc în timpul programului de lucru cu publicul, afişat la sediul biroului notarial,
iar excepţia o constituie situaţiile urgente în care îndeplinirea unui act notarial nu suportă
amânare şi care sunt justificate în mod temeinic, ipoteză în care actele vor putea fi întocmite şi în
afara programului de serviciu, la solicitarea părţii interesate.
Potrivit art. 216 din Regulamentul de aplicare a legii, dacă apreciază ca fiind necesar,
notarul public va putea proceda la întocmirea unei rezoluţii de încuviinţare a efectuării actului,
care va cuprinde, rezumativ, motivele fundamentale necesare încheierii.
Cu privire la procesul de îndeplinire a actelor, art. 78 alin. (5) din Lege dispune că notarul
public stabileşte identitatea, domiciliul şi capacitatea părţilor. Această regulă este comună tuturor
procedurilor notariale, cu excepţia certificărilor de dată certă, legalizărilor de copii şi acordării de
consultaţii juridice în materie notarială.
Constatarea identităţii părţilor presupune stabilirea precisă a numelui şi prenumelui,
respectiv a denumirii dacă este vorba de persoane juridice, precum şi a domiciliului sau a
sediului lor, după caz. În privinţa persoanelor juridice, se va preciza în mod obligatoriu data

3
Ioan Popa, Alin-Adrian Moise, Drept notarial: Organizarea activităţii, statutul notarului, proceduri notariale,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 141.
dobândirii capacităţii juridice şi calitatea persoanei desemnate ca reprezentant abilitat să încheie
acte în numele său.
Dacă identitatea părţilor este cunoscută personal de către notar, acesta va face menţiunea
în încheierea de constatare a întocmirii actului notarial. În caz contrar, notarul public trebuie să
stabilească identitatea acestora prin una din următoarele variante: actul de identitate prevăzut de
lege, paşaport emis în condiţiile legii, atestarea avocatului ce asistă partea, care va fi la rândul lui
identificat.
Astfel, se poate observa că modificările aduse prin Legea nr. 77/2012 au exclus
posibilitatea notarului de a identifica o persoană cu ajutorul a doi martori de identitate 4. Prin
urmare, ori de câte ori notarul public se găseşte în situaţia în care nu există acte de identitate,
paşapoarte ori avocatul care să asiste partea, acesta este obligat să refuze îndeplinirea actului
notarial respectiv.
În ipoteza în care notarul apreciază că există unele suspiciuni referitoare la identitatea
părţilor, acesta poate proceda la verificarea actului de identitate prezentat atunci când este emis
de autorităţile române, întrucât notarii publici au acces la Registrul Naţional de Evidenţă a
Persoanelor.
În ceea ce priveşte cazul actelor notariale în care una dintre părţile implicate este o
persoană privată de libertate, acestea vor fi instrumentate la locul unde se află aceasta din urmă,
după cum se prevede la art. 215 alin. (1) şi (2) din Regulament 5. Administraţia locului de deţinere
este responsabilă de luarea tuturor măsurilor cuvenite pentru facilitarea identificării de către
notar a persoanei lipsite de libertate, dar şi pentru asigurarea tuturor condiţiile necesare
îndeplinirii actului notarial.
O altă verificare ce trebuie efectuată de către notarul public în îndeplinirea actelor este
aceea a calităţii şi capacităţii părţilor. Ambele noţiuni se referă la aptitudinea unei persoane de a
participa la încheierea de acte juridice, deosebirea constând în aceea că primul concept, şi anume
calitatea părţii, presupune participarea la întocmirea unui anumit act juridic, în timp ce
capacitatea reprezintă aptitudinea de a participa la încheierea oricărui act juridic, în general.
Această verificare este importantă şi se impune în special în cazul actelor cu caracter
patrimonial şi al celor ce vizează schimbarea statutului civil al persoanelor.
De principiu, calitatea părţilor se verifică în temeiul titlurilor care justifică participarea
lor la îndeplinirea actului notarial respectiv. Cu alte cuvinte, notarul va analiza dacă persoana în
cauză este într-adevăr titulara dreptului ce face obiectul acelui raport juridic. Dacă răspunsul este
unul negativ, notarul trebuie să refuze întocmirea actului respectiv, pe motivul constatării lipsei
de calitate. Cu toate acestea,actul poate fi întocmit şi în atare condiţii 6, dacă părţile sunt de acord,
pe propriul risc, ca actul să fie îndeplinit fără verificarea calităţii, făcându-se menţiune în mod

4
Ioan Popa, Alin-Adrian Moise, op. cit., p. 161.
5
Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, modificat și completat prin
Ordinul ministrului justiției nr. 1618/C/2017 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Legii
notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/C/2013,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468/22.06.2017.
6
Ioan Leş, Elemente de drept notarial, ediţia 3, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2014, p. 77.
expres despre voinţa lor în cuprinsul actului şi dacă modul de verificare a calităţii nu este
determinat special printr-o prevedere legală expresă.
În ceea ce priveşte capacitatea părţilor, la efectuarea actelor notariale, trebuie verificată
atât capacitatea de folosinţă, cât şi capacitatea de exerciţiu. Astfel, notarul public va determina
dacă este vorba despre reprezentare legală, încuviinţare prealabilă a ocrotitorului legal în
condiţiile legii sau despre autorizare. Dacă nu sunt îndeplinite aceste condiţii privind capacitatea
părţilor, notarul le va pune acestora în vedere îndreptarea sau completarea lipsurilor, iar în caz
contrar, va refuza întocmirea actului respectiv sau va respinge cererea, după caz.
1.2. Redactarea înscrisurilor şi îndeplinirea actelor notariale
Actele notariale se îndeplinesc la cererea părţilor 7, care se înregistrează în ordinea
primirii. Pentru efectuarea actelor se percep tarife, impozite şi onorarii, în cuantumul şi condiţiile
prevăzute de lege. Potrivit art. 222 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, toate actele
notariale, cu excepţia celor autentice, se întocmesc în numărul de exemplare originale cerute de
părţi, alături de unul ce va fi păstrat în arhiva notarului public şi, când este cazul, unul pentru
realizarea publicităţii.
Legea nu prevede caracterul obligatoriu al cererii scrise, astfel încât în cazul anumitor
proceduri, este suficientă existenţa unei cereri verbale. Totodată, în lipsa unor dispoziţii contrare,
nu constituie viciu de procedură înregistrarea la biroul notarial a unei cereri completate şi
semnate doar de una dintre părţi, dacă până la eliberarea înscrisului suspus procedurii, cealaltă
parte semnează la rândul ei.
Aşadar, în afară de excepţiile prevăzute în mod expres de legiuitor (de pildă, cererea
pentru autentificarea testamentului, cererea pentru deschiderea procedurii succesorale notariale,
cererea pentru deschiderea procedurii divorţului pe cale notarială etc.), care impun întocmirea în
formă scrisă a cererii, se poate vorbi despre caracterul opţional al acesteia.
De principiu, cererile pot fi făcute şi prin reprezentant legal sau convenţional. Articolul
211 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr.
36/1995 statuează că avocatul împuternicit în acest sens poate formula cererea de instrumentare a
procedurii notariale.
Înscrisurile notariale se redactează conform voinţei părţilor şi în acord cu legea 8, cu
precizarea că notarul are îndatorirea de a explica părţilor efectele juridice ale actului pe care
acestea urmează să îl încheie şi să desluşească raporturile reale dintre ele, respectarea acestei
obligaţii fiind răspunzătoare pentru viabilitatea sau, din contră, nevalabilitatea actului notarial. 9
Totodată, notarul instrumentator trebuie să verifice dacă scopul urmărit de părţile actului prin
încheierea acestuia este unul conform legii şi bunelor moravuri, în caz contrar, notarul fiind ţinut
să refuze redactarea unui asemenea înscris.
Actele redactate de părţi sau de către reprezentanţii lor legali ori convenţionali, precum şi
acordurile de mediere vor fi verificate potrivit art. 78 din Lege sub aspectul îndeplinirii

7
Art. 78 alin. (1) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.
8
Articolul 78 alineatul (4) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale.
9
Ioan Popa, Alin-Adrian Moise, op. cit., p. 144.
condiţiilor de fond şi de formă, notarul putându-le aduce modificările şi completările necesare,
cu acordul părţilor.
Înscrisurile notariale se redactează în mod lizibil, îngrijit şi fără prescurtări. Locurile
goale se completează prin trasarea unor linii, menţiunile în cifre vor fi trecute şi în litere. În
situaţiile în care este cerută şi prezentarea unor documente, aceste se anexează la înscris, care va
fi păstrat în arhiva notarului public. Toate anexele vor fi vizate de către notarul instrumentator,
care va face menţiune în cuprinsul actului că acestea fac parte integrantă din înscris. Potrivit
articolului 223 din Regulamentul de aplicare a legii, dacă un act este alcătuit din mai multe file,
acesta va fi cusut, capsat sau broşat, aplicându-se pe marginile a două file alăturate semnătura şi
sigiliul notarului.
Actele juridice pentru care legea prevede forma autentică ad validitatem se redactează
numai de către notarii publici, conform art. 79 alin. (1) din Lege. În acest sens, notarul acordă
persoanelor fizice ori juridice consultaţii verbale sau scrise ce vizează domeniul notarial, la
solicitare sau pe bază de contract cu durată determinată.
Actele din care se nasc drepturi ce urmează a fi supuse publicităţii în condiţiile şi în
situaţiile prevăzute de lege se vor comunica imediat la locul unde notarul public ţine această
evidenţă, care se va ocupa în numele titularilor şi de celelalte demersuri necesare realizării
tuturor lucrărilor de publicitate.
În vederea îndeplinirii îndatoririlor sale, notarul trebuie să solicite părţilor actului, ori de
câte ori este nevoie, documentele justificative şi autorizaţiile cerute pentru încheierea valabilă a
înscrisului, sau le va putea obţine el însuşi, la cererea părţilor, având acces liber la registrele
publice. De asemenea, notarul public poate obţine de la organul fiscal competent certificatul final
emise pe suport de hârtie sau în format electronic. Accesul notarului la orice registru public se
face în mod liber când scopul urmărit este acela de a obţine informaţii ori documente necesare
îndeplinirii unei proceduri notariale.
Cele mai importante înscrisuri stabilite de lege ca fiind necesare în practica notarială sunt
sunt prevăzute de art. 80 alin. (2) lit. a)-g) din Legea nr. 36/1995, fără ca enumerarea să fie
limitativă.
În toate cazurile, instituţiile de ordine public vor sprijini activitatea notarilor publici, în
cazul în care aceștia sunt împiedicați să își exercite atribuțiile. De altfel, organele administrației
publice locale au îndatorirea ca în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu să ofere notarilor publici
ajutorul solicitat pentru îndeplinirea diverselor acte notariale.
De subliniat este faptul că notarul public nu trebuie să ceară doar acele documente
prevăzute de legile speciale în anumite situaţii, ci acesta va trebui sa ceară, pe rând, după cum
urmează: documentaţia completă necesară identificării unei persoane, documentaţia justificativă
şi autorizaţiile necesare pentru îndeplinirea procedurii notariale în cauză, precum şi să efectueze
acele verificări10 care cad strict în sarcina lui (de pildă, verificarea registrelor naţionale notariale).

10
Adina R. Motica, Oana-Elena Buzincu, Veronica Stan, Admiterea în notariat. Teste grilă şi sinteze teoretice,
Editura Hamangiu, Bucureşti, 2015, p. 78.
 În privinţa vârstnicilor, notarul are sarcina de a le aduce la cunoştinţă drepturile stabilite
la articolul 30 din Legea nr. 17/2000 privind asistenţa lor socială, precum şi obligaţia autorităţii
tutelare sau a consilierilor juridici ai consiliilor locale în a căror rază teritorială îşi au domiciliul
de a le acorda, la cerere sau din oficiu, consiliere gratuită în vederea încheierii actelor juridice de
înstrăinare cu titlu oneros sau gratuit, a bunurilor sale, în scopul întreţinerii şi îngrijirii sale.
După cum Legea nr. 36/1995 prevede la art. 82, actele solicitate de părți și orice acte de
procedură notarială se îndeplinesc în limba română.
În cazul cetățenilor aparținând minorităților naționale și persoanelor care nu vorbesc sau
nu înțeleg limba română, acestora li se oferă posibilitatea de a lua cunoștință de cuprinsul actului
printr-un traducător sau interpret. Având în vedere dispoziţiile privitoare la competenţa notarului
public, funcția de traducător sau interpret poate fi efectuată de către notarul public, dacă limba
străină este limba sa maternă sau este autorizat ca interpret ori traducător, sau de către o altă
persoană autorizată ca interpret sau traducător, în condițiile legii, de către Ministerul Justiției. În
toate cazurile în care actul se întocmeşte prin interpret sau traducător autorizat, acesta va semna
încheierea împreună cu notarul.
De asemenea, actele care au fost redactate de părți și prezentate pentru efectuarea
operațiunilor notariale vor fi tot în limba română. La cererea motivată a părților, notarul public
poate îndeplini acte în legătură cu înscrisurile întocmite de părți într-o altă limbă decât cea
română, doar dacă notarul solicitat cunoaște limba în care sunt întocmite actele sau după ce a luat
cunoștință de cuprinsul acestora prin interpret, caz în care un exemplar tradus în limba română și
semnat de cel ce a realizat traducerea va fi depus la dosar11.
Actele menite a fi traduse într-o limbă străină se vor redacta fie pe două coloane, dintre
care prima va conţine textul în limba română, iar a doua textul în limba străină, fie în mod
succesiv, cu menţiunea că se va redacta mai întâi textul în limba română, după care se va
continua cu textul în limba străină12.
Ca atare, îndeplinirea actelor notariale în limba română nu ridică probleme atunci când
părţile sunt cetăţeni români sau cetăţeni străini care cunosc limba română, cu menţiunea că, în
acest caz din urmă notarul public are îndatorirea de a cere si de a da lămuriri părţilor asupra
conţinutului acestor acte spre a-şi forma convingerea rezonabilă13 că le-au înţeles pe deplin
sensul şi, în consecinţă, le-au acceptat efectele.
Notarului public îi este interzis să refuze îndeplinirea actului notarial solicitat, cu excepţia
cazului în care înscrisul cerut este contrar legii sau bunelor moravuri.
Sub sancţiunea nulităţii, notarul nu poate întocmi acte notariale dacă în speţă sunt părţi
sau interesaţi în orice calitate el, soţul/soţia, ascendenţii şi descendenţii lor sau dacă este
reprezentantul legal ori împuternicitul uneia dintre părţile procedurii notariale.

1.3. Încheierea de constatare a actului notarial sau de respingere

11
Adina R. Motica, Oana-Elena Buzincu, Veronica Stan, op. cit., p. 79.
12
Articolul 82 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.
13
Ioan Popa, Alin-Adrian Moise, op. cit., p. 149.
 Potrivit dispozitţiilor legale în materie, îndeplinirea tuturor actelor notariale, mai puţin
redactarea înscrisurilor şi acordarea consultaţiilor juridice în materie notarială, se constată prin
încheiere, care va cuprinde14: sediul biroului notarial; denumirea și numărul încheierii; data
întocmirii actului notarial; numele și prenumele notarului public instrumentator; locul unde s-a
îndeplinit actul notarial, în cazul îndeplinirii în afara sediului biroului notarial, precizându-se
împrejurarea care justifică întocmirea înscrisului în acel loc; numele sau denumirea părților
actului notarial, domiciliul sau sediul acestora și mențiunea faptului prezentării lor în persoană,
reprezentate ori asistate, precum și modul în care li s-a constatat identitatea, cu excepția
încheierilor prin care se dă dată certă înscrisurilor sau se legalizează copii de pe înscrisuri;
arătarea îndeplinirii condițiilor de fond și de formă ale actului notarial întocmit în raport cu
natura acelui act; constatarea îndeplinirii actului notarial și a citirii acestuia de către părți;
mențiunea perceperii tarifelor, a impozitelor, a onorariului, precum și cuantumul
acestora;semnătura notarului public; sigiliul biroului notarului public.
Încheierea poartă număr şi dată conform registrului corespunzător şi se tehnoredactează
în continuarea actului notarial îndeplinit în aşa fel încât să nu poată fi detaşată în mod separat de
cuprinsul actului, după cum este stabilit în art. 224 alin. (3) din Regulament.
Prin modificările aduse de Legea nr. 77/2012, sancţiunea care intervine în prezent pentru
încălcarea cerinţelor legale este anularea, dacă acestea nu pot fi îndreptate şi dacă au produs
părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin desfiinţarea actului. Analizând
natura privată a intereselor implicate, precum şi faptul că în sistemul nostru de drept nulitatea
relativă nu operează independent de existenţa unei vătămări, aceste modificări apar ca fiind pe
deplin justificate.
Nulităţile reglementate de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 se referă la încheierea
notarială, care constituie un act juridic diferit de actul pe care îl determină. Cu toate acestea,
nulitatea încheierii se extinde şi asupra actului constatat, dacă acesta din urmă nu poate avea o
existenţă de sine-stătătoare.
În situaţia acelor acte notariale din care rezultă drepturi ce trebuie supuse publicităţii,
dacă prevederile legale dispun în mod expres, notarul public trebuie să procedeze, direct sau prin
angajaţii lui, la demararea tuturor formalităţilor necesare pentru efectuarea publicităţii la
registrele prevăzute de lege, în numele şi pe cheltuiala părţilor actului respectiv şi să le înmâneze
acestora dovada îndeplinirii acestor obligaţii. Cu alte cuvinte, în situaţia actelor prin care se
transmite, se constituie sau se stinge un drept ce urmează a fi supus publicităţii, în cazurile şi în
condiţiile prevăzute de lege, în sarcina notarului public se naşte o nouă obligaţie şi anume aceea
de a comunica de îndată actul respectiv la locul unde se ţine această evidenţă.
Articolul 9 din Lege îi oferă notarului posibilitatea de a refuza îndeplinirea oricărei
proceduri care ar avea ca rezultat un act cuprinzând clauze contrare legii. Astfel, dacă notarul
public se găseşte în situaţia de a refuza îndeplinirea unui act notarial solicitat, el va redacta o
încheiere de respingere numai dacă părţile stăruie în cerere chiar după ce li s-a pus în vedere
faptul că actul solicitat este contrar legii sau, după caz, bunelor moravuri.
Încheierea de respingere trebuie să prevadă, în mod obligatoriu, motivele refuzului de a
îndeplini actul solicitat, precum şi calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia.
14
Articolul 84 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.
 Alte motive care atrag refuzul îndeplinirii unui act notarial pot fi: lipsa documentaţiei
necesare sau prezentarea sa incompletă; neplata tarifelor, impozitelor şi onorariilor cuvenite;
imposibilitatea identificării părţilor conform prevederilor legale sau, constatarea lipsei de
discernământ a uneia dintre acestea etc.
Îndreptarea sau completarea actelor notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni
este posibilă, cu acordul părţilor, dacă acestea rezultă din lucrările actului, precum şi din
registrele notariale sau din celelalte evidenţe ale biroului notarial 15. Această operaţiune se face, la
cererea părţilor sau din oficiu, de către notarul public prin încheiere, iar despre îndreptarea sau
completarea astfel efectuată se face menţiune în mod obligatoriu pe toate exemplarele actului.

Secţiunea a 2-a. Procedura de autentificare a înscrisurilor

2.1. Precizări privind actele autentice notariale
În secţiunea dedicată procedurii autentificării actelor, Legea nr. 36/1995 defineşte
înscrisul notarial la articolele 90 şi 100. Astfel, “înscrisul autentic notarial este cel întocmit sau,
după caz, primit și autentificat de către notarul public ori de către personalul misiunilor
diplomatice și al oficiilor consulare, în forma și în condițiile stabilite prin lege. Autentificarea
înscrisului se face cu respectarea următoarei proceduri: stabilirea identității părților în condițiile
art. 85; exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținutul actului; semnătura
acestora și data înscrisului.”
În sens larg, înscrisul autentic este descris de Codul de procedură civilă ca fiind “înscrisul
întocmit16 sau, după caz, primit şi autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de
către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma şi condiţiile stabilite de lege.
Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identităţii părţilor, exprimarea consimţământului
acestora cu privire la conţinut, semnătura acestora şi data înscrisului. Este, de asemenea, autentic
orice alt înscris emis de către o autoritate publică şi căruia legea îi conferă acest caracter.”
În sens mai restrâns, actul autentic este acel înscris care, după întocmirea sa, este supus
operaţiunii de autentificare de către notarul public sau care, este eliberat de către notarul public,
misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, precum şi de către alte instituţii cu
atribuţii în acest sens, în limitele şi în condiţiile stabilite de lege.
Potrivit celor expuse mai sus, sunt înscrisuri autentice, de pildă: actele oficiale ale
Parlamentului, Guvernului, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, actele organelor aparţinând
puterii judecătoreşti şi executive de la nivelul ţării, actele întocmite de demnitari în conformitate
cu competenţa lor şi emise potrivit procedurii specifice, actele întocmite de magistraţi,
funcţionari publici sau notari publici, potrivit competenţei lor şi respectând regulile procedurii
specifice, actele întocmite de misiunile diplomatice şi oficiile consulare, precum şi de alte
instituţii, în limitele şi condiţiile stabilite de lege, actele catalogate ca atare prin lege etc.
Am făcut această enumerare cu scopul de a atrage atenţia asupra faptului că exprimarea
legiuitorului din art. 90 şi 100 ale Legii nr. 36/1995 ar putea fi de natură să pună un semn de
15
Ioan Leş, op. cit., p. 82.
16
Art. 269 Codul de procedură civilă.
egalitate între termenul de act autentic notarial şi înscris autentic. Textele de lege avute în vedere
vizează în fapt procedura autentificării înscrisurilor, dar acest lucru nu înseamnă că înscrisurile
născute din alte proceduri nu pot fi autentice.
În schimb, este adevărat că întinderea caracterului autentic 17 este diferită de la procedură
la procedură, atingând apogeul în cadrul procedurii autentificării. Cu toate acestea, şi prin alte
proceduri se oferă autenticitate unor anumite aspecte determinate de lege – de pildă, procedura
legalizării, încheierea de dată certă, încheierea de certificare etc.
Prin urmare, rolul notarului de persoană învestită de stat cu autoritate publică se
manifestă nu doar în cadrul procedurii de autentificare, ci în cadrul tuturor acelor operaţiuni în
care el certifică anumite fapte, atestă cu valoare de adevăr ceea ce constată cu propriile simţuri,
constatări care în cele din urmă fac dovadă deplină până la înscrierea în fals.
Se impune a se preciza în mod particular că, potrivit art. 226 din Regulament, în situaţia
în care sunt supuse autentificării procuri pentru încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare,
iar cumpărătorul sau soţul lui are el însuşi calitatea de mandatar al vânzătorului, notarul public va
trebui să ceară părţilor să înscrie în conţinutul procurii toate clauzele acelui contract, inclusiv
preţul stabilit. După ce procurile au fost autentificate, notarul le va înscrie în Registrul Național
Notarial de Evidență a Procurilor și a Revocării acestora, în care va înscrie totodată şi actele
autentice de revocare a oricărui mandat întocmit în formă autentică.
În ziua autentificării actului notarial, procurile folosite la autentificare vor putea fi
verificate în acest registru, sub aspectul existenţei, autentificării şi nerevocării lor. Aceste procuri
se păstrează la dosar în original sau în copii legalizate18.
Verificări suplimentare se cuvin a fi efectuate şi în situaţia actelor juridice constitutive
sau translative de drepturi reale imobiliare, notarul public fiind nevoit să verifice situaţia juridică
a bunului imobil, a sarcinilor acestuia şi, dacă este cazul, regimul matrimonial al părţilor. În acest
sens, notarul va solicita de îndată titlurile de proprietate deţinute de înstrăinător, precum şi
extrasul de carte funciară, certificatul de sarcini, certificatul de atestare fiscală, certificatul de la
Registrul Național Notarial al Regimurilor Matrimoniale, documentaţia prevăzută de legi
speciale etc. În cazul bunurilor imobile reprezentând terenuri, atestarea situării acestora în
intravilan ori, după caz, în extravilan, se va face prin prezentarea dovezilor eliberate de către
autorităţile administrative competente potrivit legii.
2.2. Identificarea părţilor şi luarea consimţământului
În vederea autentificării unui înscris, notarul va efectua verificări prealabile şi va stabili
identitatea părţilor conform cerinţelor impuse de Legea nr. 36/1995.
Părţilor li se dă posibilitatea de a fi reprezentate printr-un mandatar cu procură specială
autentică, în afara de cazurile expres prevăzute de lege. În această ipoteză, RegistrulNațional
Notarial de Evidență a Procurilor și a Revocării acestora va fi consultat în mod obligatoriu de
către notarul public instrumentator, iar dacă se constată revocarea procurii, cererea de
autentificare va fi respinsă.
17
Ioan Popa, Alin-Adrian Moise, op. cit., p. 191.
18
Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, Drept procesual civil. Drept execuţional
civil. Arbitraj. Drept notarial, Editura Naţional, Bucureşti, 2013, p. 656.
 În cazul înscrisurilor cu caracter patrimonial în care una dintre părţi este o persoană
privată de libertate şi supuse autentificării, notarul are obligaţia de a verifica dacă nu s-au luat
măsuri de indisponibilizare a bunurilor acelei persoane sau dacă prin hotărârea definitivă de
condamnare nu i-a fost restrânsă capacitatea de exerciţiu.
Referitor la luarea consimţământului părţilor, după ce a avut loc citirea actului, notarul
public se va asigura că participanţii au înţeles conţinutul actului şi le va întreba dacă acesta
exprimă întocmai voinţa lor. Modalitatea specifică de exteriorizare a consimţământului în acest
context este reprezentată de semnătura părţilor.
Pentru motive temeinice, notarul poate lua separat, însă în aceeaşi zi, consimţământul
părţilor la act. În această situaţie, ora şi locul luării consimţământului fiecăreia dintre părţi vor fi
menţionate în cuprinsul încheierii de încuviinţare a autentificării, potrivit articolului 92 din Lege.
O observaţie se impune a fi făcută în privinţa luării consimţământului în cadrul procedurii
de autentificare şi anume aceea că acordul părţilor pentru încheierea actului supus autentificării
trebuie să existe atât la momentul depunerii cererii, în faţa notarului, cât şi la momentul propriu-
zis al exteriorizării sale prin semnătură.
Firesc, există şi situaţii speciale de exprimare a consimţământului. Este vorba despre
persoanele mute, surde sau surdomute, care sunt ştiutoare de carte 19. În această ipoteză, declaraţia
lor de voinţă se va face în scris în faţa notarului instrumentator, care alături de semnătura va trece
menţiunea “consimt la prezentul act, pe care l-am citit”. Dacă, din orice motive, aceste persoane
se află în imposibilitatea de a scrie, declaraţia de voinţă se va lua prin intermediul unui interpret.
În cazul unei persoane nevăzătoare, consimţământul acesteia se va lua prin consemnarea
de către notarul public în încheierea de autentificare a răspunsului afirmativ la întrebarea dacă a
auzit bine când i-a fost citit conţinutul înscrisului şi dacă cele auzite exprimă întocmai voinţa sa.
Toate aceste situaţii presupun că presupun că persoanele în cauză pot scrie şi semna
înscrisul, dar legiuitorul a prevăzut şi varianta în care anumite persoane, din diverse motive, nu
pot semna (cu condiţia să fie vorba despre o simplă inabilitate de a semna, iar nu despre un fapt
ce ridică suspiciuni cu privire la capacitatea sau discernământul persoanei respective). Soluţia la
această problemă este dată de articolul 97 din Lege, care prevede că în aceste cazuri
consimţământul la autentificare al persoanelor care nu pot semna va fi luat numai în prezenţa
obligatorie a doi martori-asistenţi, care vor semna şi ei actul.

2.3. Întocmirea actului autentic

În forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 77/2012, înscrisul autentic se
realiza în atâtea exemplare originale câte solicitau părţile, un exemplar pentru efectuarea
formalităţilor legale de publicitate si unul pentru arhiva biroului notarial.

19
Ioan Leş, op. cit., p. 90.
 În prezent, potrivit art. 98 din Lege, actele autentice notariale se întocmesc într-un singur
exemplar original, care se păstrează în arhiva notarului public, părţile precum şi registrele de
publicitate legală urmând să primească un alt înscris cu aceeaşi valoare rezultată în urma
procedurii de autentificare.
Exemplarul original al actului autentificat, împreună cu anexele sale (orice înscris ataşat
actului principal, care fie detaliază, fie completează conţinutul celui din urmă şi a fost declarat ca
atare de către părţi), care constituie parte integrantă din acest înscris, vor fi semnate de părţi sau
de către reprezentanţii lor (sau, dacă este cazul, de către persoanele abilitate să încuviinţeze
actele pe care părţile le încheie, martorii-asistenţi etc.) în faţa notarului instrumentator 20. Actele
care reprezintă documentaţia ce stă la baza autentificării se păstrează la dosarul înscrisului
întocmit şi nu se considera ca fiind anexe.
La momentul autentificării, părţile vor primi un duplicat de pe actul original, care are
aceeaşi forţă probantă stabilită de lege ca şi actul autentificat. Totodată, un exemplar al
duplicatului se va depune împreună cu originalul actului în arhiva biroului notarial. În privinţa
duplicatelor eliberate părţilor şi celor comunicate registrelor de publicitate legală trebuie
menţionat că acestea vor primi acelaşi număr ca şi actul autentic.
Este esenţial de stabilit faptul că duplicatul eliberat cu ocazia autentificării actului
constituie redarea exactă a conţinutului actului notarial şi a încheierii de autentificare originale,
în afară de semnătura părţilor şi a notarului public. Pe duplicat, în locul semnăturilor originale se
menţionează doar numele şi prenumele fiecărui semnatar.
Pe întâia pagină a oricărui duplicat trebuie să existe o parafă cu menţiunea DUPLICAT,
iar pe ultima pagină a acestuia, după încheierea de autentificare, se adaugă formula de duplicat
având următorul conţinut: “Prezentul duplicat s-a întocmit în ... exemplare, de ..., notar public,
astăzi, data autentificării actului, şi are aceeaşi forţă probantă ca originalul“. Dedesubtul acestei
formule, notarul instrumentator semnează şi aplică sigiliul.
Atunci când obiectul procedurii de autentificare este reprezentat de un înscris prin care se
constată o creanţă certă şi lichidă, avute în vedere de legiuitor la art. 101 din Lege, formula finală
a duplicatului trebuie să prevadă şi următoarea menţiune: “constituie titlu executoriu în condiţiile
legii”.
Cu toate că nu este precizat expres nici în Legea nr. 36/1995, nici în Regulamentul de
aplicare al acesteia, şi pe duplicat se va aplica timbrul sec.
Încheierea de autentificare a unui înscris va cuprinde, sub sancțiunea anulării, pe lângă
datele prevăzute la art. 84 din Legea nr. 36/1995 și următoarele mențiuni: constatarea că înscrisul
a fost semnat în fața notarului de toți cei ținuți să îl semneze. Mențiunea notarului public că una
dintre părți nu a putut semna ține loc de semnătură pentru aceasta; dispoziția de învestire cu
formă autentică declară autentic prezentul înscris“21.
Înscrisul supus autentificării de către notarul public prin care se constată o creanţă certă şi
lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii acesteia. În absenţa actului original,

20
Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, op. cit., p. 658.
21
Articolul 99 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.
reprezintă titlu executoriu duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul deţinut în arhiva
notarului public.
Actul autentic notarial face dovadă deplină până la declararea sa ca fals faţă de orice
persoană, cu privire la constatările personale ale notarului instrumentator, în condiţiile legii. Sunt
constatări făcute personal de către notar cele făcute prin propriile simţuri şi anume: identificarea
părţilor şi a tuturor participanţilor la autentificarea înscrisului, locu lşi data încheierii actului,
exteriorizareaconsimţământului. Totodată, declaraţiile părţilor menţionate în actul autentic
notarial reprezintă dovadă atât între părţi, cât şi faţă de terţe persoane, până la proba contrară.

2.4. Forţa probantă şi caracterul executoriu al înscrisului autentificat de notarul

public
Trăsătura distinctivă a actelor autentice notariale este forţa lor probantă, deosebită de cea
a altor înscrisuri. Astfel, toate menţiunile din conţinutul unui act autentic referitoare la fapte
materiale efectuate de agentul instrumentator ori cele săvârşite în faţa acestuia şi constatate de el
prin propriile simţuri (în timpul exercitării funcţiei şi în limitele stabilite de lege) au forţă
probantă deplină, putând fi combătute doar prin înscrierea în fals.
Cu titlu exemplificativ, fac dovadă deplină până la declararea ca fals: semnătura agentului
instrumentator, semnăturile părţilor implicate, menţiunile referitoare la prezentarea şi identitatea
participanţilor, data şi locul întocmirii înscrisului, exteriorizarea consimţământului părţilor etc.
Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2012, sfera de aplicare a certificării de fapte s-a
extins considerabil, astfel încât în prezent nimic nu opreşte notarul public să efectueze, în
condiţiile şi limitele prevăzute de lege, diferite constatări în încheierea de autentificare, care se
vor bucura de caracter autentic la rândul lor până la înscrierea în fals. Articolul 149 alin. (1) lit.
g) din Legea nr. 136/1995 este cel care permite notarului certificarea oricăror fapte, cu condiţia
ca acestea să nu fie date în competenţa exclusivă a altor organe. Prin aceasta din urmă cerinţă
înţelegem situaţiile în care constatarea unui anumit fapt depăşeşte domeniul juridic.22
În schimb, menţiunile făcute doar în temeiul declaraţiilor părţilor, fără ca notarul să fi
putut constata prin propriile simţuri că ele corespund sau nu realităţii, fac dovadă doar până la
proba contrară. Prin urmare, sarcina probei în aceste cazuri revine persoanei care contestă
exactitatea declaraţiei, fiind vorba în cele din urmă de o prezumţie relativă.
Separat de puterea probantă pe care o au actele autentice prin prisma faptului că sunt
întocmite de notarul public sau că au fost supuse unor verificări de legalitate efectuate de către
notarul în faţa căruia au fost prezentate spre autentificare, această forţă doveditoare a lor este
întărită de modul tipic de păstrare şi de arhivare a acestora. Păstrarea exemplarului original al
înscrisului autentic în arhiva biroului notarial înlătură aproape orice posibilitate de pierdere,
distrugere sau de alterare a conţinutului său.
Codul de procedură civilă dispune la art. 271 alin. (2) că un act care nu poate fi
considerat autentic din motive ce ţin strict de necompetenţa agentului instrumentator sau de

22
Ioan Popa, Alin-Adrian Moise, op. cit., p. 206.
nerespectarea formelor specifice, va fi totuşi valabil ca înscris sub semnătură privată, dacă este
semnat de părţile implicate.
Un alt avantaj al actelor autentice care derivă ca o consecinţă a puterii doveditoare a
acestora îl reprezintă caracterul executoriu al unora dintre ele. Este vorba despre înscrisurile
autentificate de notarul public prin care se constată o creanţă certă şi lichidă. Acestea reprezintă
titluri executorii la data exigibilităţii creanţei constatate în cuprinsul lor, iar în lipsa originalului,
duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul aflat ăn arhiva biroului notarial constituie titlu
executoriu.
Deşi nu toate actele autentice notariale sunt titluri executorii, acest fapt nu presupune că
părţile nu pot apela la executarea silită. Ca regulă, obligaţia constatată printr-un act autentic
poate fi prezentată unui executor judecătoresc spre a fi executată silit, care va solicita instanţei de
executare încuviinţarea executării.
Prezumţia de validitate23 de care se bucură orice înscris autentic îl scuteşte pe cel care îl
utilizează ca mijloc de probă de orice altă dovadăm atât în privinţa conţinutului său, cât şi în
privinţa persoanelor care l-au semnat sau, după caz, l-au îndeplinit. Singurele modalităţi de
răsturnare a acestei prezumţii sunt: înscrierea în fals, atunci când se contestă autenticitatea
înscrisului (fiind vorba de aspecte constatate personal de notarul public prin propriile simţuri)
sau folosirea oricăror mijloace de probă admise atunci când se contestă aspecte care nu au fost
constatate de agentul instrumentator prin propriile sale simţuri.

BIBLIOGRAFIE

23
Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, op. cit., p. 659.
 Legislație

Codul de procedură civilă

Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, modificat
și completat prin Ordinul ministrului justiției nr. 1618/C/2017 pentru modificarea şi completarea
Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat
prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/C/2013, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 468/22.06.2017.

Cursuri, tratate și monografii

Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, Drept procesual civil.
Drept execuţional civil. Arbitraj. Drept notarial, Editura Naţional, Bucureşti, 2013.

Ioan Popa, Alin-Adrian Moise, Drept notarial: Organizarea activităţii, statutul notarului,
proceduri notariale, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013.

Ioan Leş, Elemente de drept notarial, ediţia 3, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2014.

Adina R. Motica, Oana-Elena Buzincu, Veronica Stan, Admiterea în notariat. Teste grilă şi
sinteze teoretice, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2015.