Competența în materie notarială

1.Aspecte generale privitoare la competență

În sens larg, competența poate fi definită ca fiind aptitudinea unui organ de a îndeplini
un anumit act sau o anumită procedură. În particular, competența în materie notarială
desemnează aptitudinea notarului public de a îndeplini anumite acte sau proceduri notariale.
Competența materială și teritorială a notarului public este stabilită prin Legea nr.
36/1995 a notarilor publici și a activității notariale.
Competența notarului public este una generală. Acest aspect se traduce în faptul că
orice notar public poate îndeplini orice act sau procedură notarială, independent de aspecte
legate de domiciliul sau calitatea părților, valoarea actului, locul situării bunurilor.
Prin excepție, atunci când se deplasează în afara biroului său pentru îndeplinirea
obligațiilor profesionale, atunci el se poate deplasa doar în limitele circumscripţiei teritoriale a
judecătoriei în care îşi desfăşoară activitatea. În cazul în care în circumscripţia unei
judecătorii funcţionează mai multe birouri de notari publici, competenţa teritorială a fiecărui
notar public se întinde pe tot cuprinsul acelei circumscripţii. Competenţa teritorială a notarilor
publici numiţi în municipiul Bucureşti se întinde pe tot cuprinsul circumscripţiei Tribunalului
Bucureşti.
Tot prin execpție, art. 15 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității
notariale reglementează o competență teritorială exclusivă limitată la circumscripția
judecătoriei unde se află sediul biroului notarial în cazul anumitor acte sau proceduri
notariale.

2.Competența generală a notarului public

Potrivit art. 12 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, în
competența materială a notarului public intră:
a) redactarea de înscrisuri cu conținut juridic, la solicitarea părților. Această activitate
care intră în sfera competenței notarului public nu se referă la dreptul notarului public de a
redacta, la cererea părților, orice fel de acte cu conținut juridic, ci doar acele acte care apoi
sunt supuse unei proceduri notariale. Astfel, notarul public nu are dreptul în temeiul
competenței sale generale de a redacta, spre exemplu, cereri de chemare în judecată adresate
instanței de judecată, dar are dreptul de a redacta acte pentru care legea nu cere o anumită
formă specială (spre exemplu, un contract de comodat) și apoi de a le supune unei proceduri
notariale cum ar fi legalizarea de semnătură sau darea de dată certă. Această afirmație este
susținută de prevederile art. 13 din aceeași Lege care prevăd în mod expres posibilitatea de
consiliere a părților exclusiv în materie notarială.
b) autentificarea înscrisurilor. Autentificarea înscrisurilor este principala și cea mai
importantă atribuție a notarului public care delimitează activitatea notarială de celelalte
activități cu conținut juridic.
c) procedura succesorală notarială. Alături de autentificare, procedura succesorală
notarială reprezintă una dintre cele mai importante activități care intră în sfera competenți
notarului public.
d) certificarea unor fapte, în cazurile prevăzute de lege;
e) legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum și a
sigiliilor;
f) darea de dată certă înscrisurilor;
 g) primirea în depozit a bunurilor, a înscrisurilor și a documentelor prezentate de părți,
precum și a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia
inventarului succesoral;
h) actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin și al cecurilor;
i) legalizarea copiilor de pe înscrisuri. Această procedură, așa cum vom arăta ulterior,
nu intră în competența exclusivă a notarului public, existând și alte organe cu competență în
materie. Astfel, secretarii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează
birouri notariale sau sedii secundare ale acestora pot legaliza copii de pe înscrisurile
prezentate de părţi, cu excepţia înscrisurilor sub semnătură privată, atribuţie ce nu poate fi
delegată altei persoane;
j) efectuarea și legalizarea traducerilor;
k) eliberarea de duplicate de pe actele pe care le-a întocmit;
l) activități fiduciare, în condițiile legii. Fiducia reprezintă, potrivit art. 773 C.civ.,
operațiunea juridică prin care unul sau mai mulți constituitori transferă drepturi reale, drepturi
de creanță, garanții ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi,
prezente ori viitoare, către unul sau mai mulți fiduciari care le exercită cu un scop determinat,
în folosul unuia sau mai multor beneficiari. Aceste drepturi alcătuiesc o masă patrimonială
autonomă, distinctă de celelalte drepturi și obligații din patrimoniile fiduciarilor. Dacă orice
persoană fizică sau juridică poate fi constituitor în contractul de fiducie, calitatea de fiduciari
în acest contract o pot avea numai instituțiile de credit, societățile de investiții și de
administrare a investițiilor, societățile de servicii de investiții financiare, societățile de
asigurare și de reasigurare legal înființate, notarii publici și avocații, indiferent de forma de
exercitare a profesiei.
m) numirea, în cazurile prevăzute de lege, a custodelui sau a curatorului special;
n) înregistrarea și păstrarea, în condițiile legii a amprentelor dispozitivelor speciale de
marcat (cum ar fi, de exemplu, amprenta ciocanului silvic)
o) certificarea etapelor procedurale ale licitațiilor și/sau ale rezultatelor acestora.
Faptele care pot fi certificare de notarul public sunt expres prevăzute de art. 150 din Legea nr.
36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, printre acestea fiind enumerate și
rezultatele tombolelor, tragerilor la sorţi, concursurilor, loteriilor publicitare, organizate de
entităţi autorizate în conformitate cu acte normative speciale, dacă nu sunt date, prin lege, în
competenţa altor organe. Pentru acest motiv, nu înțelegem opțiunea legiuitorului de a
reglementa în mod particular acest caz de competență, distinct de cazul de competență
prevăzut anterior, la lit. d).
p) procedura divorțului, în condițiile legii. Întrucât activitatea notarială este o activitate
grațioasă, necontencioasă, procedura divorțului va putea fi îndeplinită de notarul public doar
atunci când există acordul soților cu privire la toate lementele cererii de divorț;
q) lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moștenitorilor. Procedura de
lichidare a pasivului succesoral este o procedură puțin uzitată în practica notarială. Constatâm
faptul că legiuitorul prevede în mod expres necesitatea acordului tuturor moștenitorilor în
vederea lichidării pasivului succesoral, prevedere pe care o găsim inutilă ..... având în vedere
faptul că orice procedură notarială poate fi îndeplinite doar cu acordul tuturor părților
implicate.
r) orice alte operațiuni prevăzute de lege, cum ar fi de exemplu competența de a emite
certificatul european de moștenitor sau certificatul european de divorț.
Pe lângă aceste atribuții expres prevăzute în cuprinsul art. 12, mai sus enumerate,
notarul public mai are competența de a da consultații juridice în legătură cu îndeplinirea unor
acte sau proceduri notariale. De asemenea, notarul public poate îndeplini activități de agent al
Arhivei de Garanții Reale Mobiliare1, activități de mediere2, activități în privind procedura
insolvenței3 etc.

3.Competența teritorială exclusivă

Chiar dacă regula este competența generală a notarului public în îndeplinirea

atribuţiilor ce îi revin, prin excepție, conform art. 15 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici
și a activității notariale, competența este exclusivă în următoarele cazuri:
a)în cazul procedurii succesorale notariale. În această situație, competenţa aparține
notarului public din biroul notarial situat în circumscripţia teritorială a judecătoriei în care
defunctul şi-a avut ultimul domiciliu.
Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau cu hotărârea
judecătorească declarativă a morții.
În cazul în care în circumscripţia unei judecătorii sunt mai mulţi notari publici,
competenţa de îndeplinire a procedurii succesorale aparţine primului notar public sesizat.
În materie succesorală, dispozițiile Legii nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității
notariale trebuie coroborate cu cele ale art. 954 C.civ. Astfel, în cazul în care ultimul
domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României, competenţa
aparţine notarului public cel dintâi sesizat, cu condiţia ca în circumscripţia sa să existe cel
puţin un bun imobil.
În cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este în România, iar în patrimoniul
succesoral nu se regăsesc bunuri imobile pe teritoriul României, competent este notarul public
cel dintâi sesizat, cu condiţia ca în circumscripţia sa să existe bunuri mobile.
În cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este în România, iar în patrimoniul
succesoral nu se regăsesc bunuri pe teritoriul României, competent este notarul public cel
dintâi sesizat. Regulile de mai sus se aplică în mod corespunzător şi în cazul persoanelor
decedate al căror ultim domiciliu nu este cunoscut.
b)în cazul moştenirilor succesive, moştenitorii pot alege competenţa oricăruia dintre
notarii publici care îşi desfăşoară activitatea într-un birou individual sau într-o societate
profesională din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care şi-a avut ultimul domiciliu
acela dintre autori care a decedat cel din urmă. Se constată faptul că soluționarea dosarelor de
către un singur notar public este o opțiune a succesibililor. Procedural, soluționarea dosarelor
de către notarul din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care şi-a avut ultimul domiciliu
acela dintre autori care a decedat cel din urmă se dispune prin încheierea de conexare.
c)în cazul actelor de protest al cambiilor, al biletelor la ordin şi al cecurilor, care se fac
de notarul public din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care urmează a se face plata.
În cazul în care în circumscripţia unei judecătorii sunt mai mulţi notari publici, competenţa de
aparţine primului notar public sesizat. Potrivit prevederilor art. 2 din Legea 58/1934 asupra
cambiei și biletului la ordin4 , în lipsa unei arătări speciale, locul arătat lângă numele trasului
este socotit loc de plata și, în acelasi timp, loc al domiciliului trasului. Dacă în cambie sunt
arătate mai multe locuri de plată, posesorul cambiei o poate prezenta pentru acceptare sau

1
Arhiva de Garanții Reale Mobiliare este un sistem de publicitate a garanțiilor reale mobiliare și a operațiunilor
asimilate acestora. Ea este reglemenetată de Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei
economice, publicată în M.Of. nr. 236 din 27 mai 1999. funcțiile principale ale Arhivei sunt: înscrierea de
garanțiilor reale mobiliare și a celorlalte acte juridice prevăzute de lege și asigurarea accesului la informațiile
înscrise
2
Conform art. 2 al. 6 și art. 75 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator,
publicată în M. Of. nr. 441 din data de 22 mai 2006
3
Conform art. 9 al. 2 din Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanei fizice, publicată în M. Of.
nr. 464 din data de 26 iunie 2015
4
Publicată în M. Of. nr. 100 din 1 mai 1934
plată la oricare din aceste locuri. Legea cecului conține o prevedere similară în ccea ce
privește locul de plată. Astfel, conform art. 2 al. 1 din Legea nr. 59/1934 5, în lipsa unei arătări
speciale, locul arătat lângă numele trasului este socotit loc de plată. Dacă mai multe locuri
sunt arătate lângă numele trasului, cecul este plătibil la primul loc arătat.
d)eliberarea duplicatelor de pe actele notariale, îndreptarea erorilor materiale sau
completarea omisiunilor vădite se face de notarul public în a cărui arhivă se află originalul
actelor notariale. Prin excepție, competenţa eliberării duplicatelor de pe actele emise de
notariatele de stat sau de alte organe cu activitate notarială aparţine instituţiei care a preluat
arhiva acestora.
e)procedura divorţului este de competenţa notarului public cu sediul biroului în
circumscripţia judecătoriei în a cărei rază teritorială se află locul încheierii căsătoriei sau
ultima locuinţă comună a soţilor. În materia divorțului, constatăm faptul că legiuitorul
reglementează o competență teritorială alternativă, posibilitatea de alegere aparținând soților.
Dovada locului încheierii căsătoriei se face cu certificatul de căsătorie eliberat de
autoritățile competente. Dovada ultimei locuințe comune se face cu actele de identitate ale
soților în care apare mențiunea domiciliului sau a reședinței comune sau cu declarație pe
proprie răspundere a fiecăruia dintre soți cu privire la ultima locuință comună. Din cuprinsul
dispozițiilor legale rezultă că locul încheierii căsătoriei și locul în care soții au locuit împreună
în fapt atrage competența teritorială a notarului public, iar nu ultimul domiciliu comun.
În cazul căsătoriilor încheiate în străinătate, locul încheirii căsătoriei este cel al
Primăriei unde certificatul de căsătorie a fost transcris.
În cazul căsătoriilor încheiate la misiunile diplomatice sau oficiile consulare române,
competenţa soluţionării cererii după locul încheierii căsătoriei revine oricărui notar public din
municipiul Bucureşti. Aceasta deoarece locul încheierii căsătoriei este considerat ca fiind
Primăria Sectorului 1 în al cărei registru de stare civilă sunt înregistrate certificatele de
căsătorie emise de misiunile diplomatice sau oficiile consulare.
În cazul în care în circumscripţia unei judecătorii sunt mai mulţi notari publici,
competenţa de îndeplinire a procedurii divorțului aparţine primului notar public sesizat.
f)procedura eliberării încheierii cu privire la rezultatul verificărilor efectuate în
Registrul de evidenţă a procedurilor succesorale al Camerelor şi în registrele naţionale
notariale ale Uniunii se îndeplineşte de notarul public competent, în condiţiile legii, să
efectueze procedura succesorală. În cazul în care în circumscripţia unei judecătorii sunt mai
mulţi notari publici, competenţa aparţine primului notar public sesizat.
g)orice alte situaţii prevăzute de lege.
Normele de competență au un caracter imperativ astfel încât nerespectarea acestora
atrage sancțiunea nulității absolute a actelor sau procedurilor îndeplinite.

4.Conflictele de competență

Prin raportare la prevederile art. 133 C.proc.civ., conflictul de competență poate fi

definit ca fiind acea situație în care doi notari publici se declară deopotrivă competenți sau
deopotrivă necompetenți să instrumenteze un act sau o procedură notarială. Fie că este vorba
despre un conflict pozitiv sau despre un conflict negativ de competență, acesta poate viza doar
competența teritorială întrucât doar aceasta are un caracter exclusiv. În acest sens, ne putem
imagina un conflict de competență în cadrul procedurii succesorale notariale sau în cazul
procedurii divorțului.
Conflictele de competență pot apărea între notari publici care își au sediul biroului în
circumscripția aceleiași Curți de Apel sau care își au sediul în circumscripția unor Curți de
Apel diferite. Concluzia aceasta este mai mult decât firească având în vedere faptul că,
5
Publicată în M.Of. nr. 100 din 1 mai 1934
potrivit regulilor mai sus enunțate, în cazul în care în circumscripţia unei judecătorii sunt mai
mulţi notari publici competenți, atunci competenţa de îndeplinire a actului sau a procedurii
aparţine primului notar public sesizat.
Potrivit prevederilor art. 16 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității
notariale, republicată conflictele de competenţă între notarii publici din circumscripţia
aceleiaşi curţi de apel se soluţionează de către Colegiul director al Camerei, la sesizarea
notarului public sau a părţii interesate. Conflictele de competenţă dintre notarii publici din
circumscripţia unor curţi de apel diferite se soluţionează de către Biroul executiv al
Consiliului Uniunii.
Colegiul director și Biroul executiv se pronunță prin decizie. Decizia Colegiului
director al Camerei sau, după caz, a Biroului executiv al Consiliului Uniunii poate fi atacată
cu contestație, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei circumscripţie
îşi desfăşoară activitatea notarul public cel din urmă sesizat. Instanța va judeca cererea pe
procedura neconencioasă????. Hotărârea judecătoriei este definitivă.

5. Alte organe cu atribuții notariale

5.1. Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României

Actele notariale pot fi instrumentate şi de misiunile diplomatice şi oficiile consulare

ale României. Activitatea notarială a misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale
României se desfăşoară pe baza legii române şi a înţelegerilor internaţionale la care România
este parte, precum şi potrivit uzanţelor internaţionale.
Conform art. 28 din Legea nr. 62/2019 privind activitatea consulară 6, diplomaţii cu
atribuţii consulare şi funcţionarii consulari îndeplinesc procedurile şi actele notariale
prevăzute în competenţa misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare de carieră la art. 18 din
Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată. Potrivit art. 18 din
Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, republicată, la cererea
persoanelor fizice având cetăţenia română, precum şi a persoanelor juridice române, misiunile
diplomatice şi oficiile consulare ale României îndeplinesc următoarele acte notariale:
a)redactarea de înscrisuri în vederea îndeplinirii uneia dintre procedurile notariale
prevăzute de lege în competenţa misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare;
b)autentificarea înscrisurilor, cu excepţia actelor juridice între vii cu efect constitutiv
sau translativ de proprietate şi a actelor privind alegerea, modificarea şi lichidarea regimului
matrimonial. Se constată, așadar, că misiunile diplomatice sau consulare nu au competența de
a autentifica, spre exemplu, contracte de vânzare-cumpărare, acte de partaj, acte de lichidare a
regimului matrimonial, convenții matrimoniale etc. În schimb, pot autentifica procuri în
vederea autentificării unor astfel de acte de către notarii publici;
c)legalizarea sigiliilor şi a semnăturilor;
d)darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părţi. Raportat la prevederile art. 18 al.
2 lit.a, mai sus menționate, nu vedem de ce misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale
României nu ar putea redacta ele însele înscrisuri cărora ulterior să le dea dată certă;
e)certificarea unor fapte;
f)legalizarea de copii de pe înscrisuri;
g)efectuarea şi legalizarea traducerilor;
h)primirea în depozit a înscrisurilor şi documentelor prezentate de părţi;
i)eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite de misiunile diplomatice sau
oficiile consulare.

6
Publicată în M.Of. nr. 299 din data de 18 aprilie 2019
 Prin excepție, aceste acte și proceduri notariale pot fi îndeplinite de către misiunile
diplomatice şi oficiile consulare ale României şi la cererea persoanelor fizice sau juridice
străine dacă sunt îndeplinite două condiții în mod cumulativ:
- ele să producă efecte juridice în România. Spre exemplu, cetățeanul german are
posibilitatea legală a accepta o moștenire care i se cuvine în baza unei declarații de
acceptare a moștenirii pe care o poate da la una dintre misiunile diplomatice şi
oficiile consulare ale României în Germania, cu condiția ca această declarție să fie
utilizată în România în vederea dezbaterii procedurii succesorale;
- legile şi reglementările statului de reşedinţă sau acordurile bilaterale să nu se
opună îndeplinirii actului sau procedurii.
Legea prevede în mod expres în sensul că misiunile diplomatice şi oficiile consulare
nu pot îndeplini procedura desfacerii căsătoriei şi procedura succesorală, deci în această
materie competența notarului public este exclusivă.
Actele notariale se îndeplinesc la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare,
precum şi la bordul navelor şi aeronavelor sub pavilion românesc care se află staţionate în
raza de activitate a acestor organe, precum şi la domiciliul cetăţeanului român ori în alt loc,
dacă acest lucru este prevăzut în convenţiile internaţionale la care România şi statul de
reşedinţă sunt părţi sau legea locală nu se opune.

5.2. Alte organe cu atribuții notariale

Pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României mai există și alte
organe cu atribuții notariale, respectiv:
- secretarii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează birouri ale
notarilor publici. Aceștia îndeplinesc, la cererea părţilor, legalizarea copiilor de pe înscrisuri,
cu excepţia înscrisurilor sub semnătură privată;
- instituţia care a preluat arhiva notariatelor de stat sau a altor organe cu activitate
notarială poate elibera copiile legalizate de pe actele emise de aceste organe;
- judecătoria în circumscripția căreia se află sediul biroului notarului public care a
întocmit actul dispărut are competența de a reconstitui actul original dispărut, în cazul în care
părțile sau succesorii acestora se opun reconstituirii;
- legalizarea copiilor de pe hotărârile judecătorești se face de către instanța
judecătorească care a pronunțat hotărârea, în condițiile art. 538 C.proc.civ.

ȚINEM MINTE!

Competența în materie notarială desemnează aptitudinea notarului public de a

îndeplini anumite acte sau proceduri notariale. Competența notarului public este una generală.

Prin excepție, legea în mod expres reglementează o competență teritorială

exclusivă limitată la circumscripția judecătoriei unde se află sediul biroului notarial în cazul
expres prevăzute de art. 15 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale.

Normele de competență au un caracter imperativ astfel încât nerespectarea

acestora atrage sancțiunea nulității absolute a actelor sau procedurilor îndeplinite.
 Conflictele de competenţă între notarii publici din circumscripţia aceleiaşi curţi
de apel se soluţionează de către Colegiul director al Camerei, la sesizarea notarului public sau
a părţii interesate. Conflictele de competenţă dintre notarii publici din circumscripţia unor
curţi de apel diferite se soluţionează de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii.

Alte organe cu atribuții notariale sunt: misiunile diplomatice şi oficiile

consulare ale României, secretarii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu
funcţionează birouri ale notarilor publici, instituţia care a preluat arhiva notariatelor de stat
sau a altor organe cu activitate notarială, judecătoria în circumscripția căreia se află sediul
biroului notarului public care a întocmit actul dispărut, instyanța judecătorească care a
pronunțat hotărârea a cărei copie urmează a fi legalizată