Sunteți pe pagina 1din 10

ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII NOTARIALE

1. Introducere
În cadrul acestui curs este prezentată organizarea activită ții de notar public,
conform prevederilor Legii nr. 36/1995, a notarilor publici și a activită ții notariale.

2. Conținut
Art. 1 din Legea nr. 36/1995, a notarilor publici și a activită ții notariale, prevede
faptul că „Activitatea notarială asigură persoanelor fizice și juridice constatarea
raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum şi exerciţiul drepturilor şi
ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea.”, iar Regulamentul de aplicare a Legii
notarilor publici şi a activită ții notariale din 24.07.2013 precizează că „Prin activitate
notarială se înţelege totalitatea actelor, procedurilor şi consultaţiilor îndeplinite de
notarul public în exercitarea funcţiei, date în competenţa sa prin lege”.

ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII DE NOTAR PUBLIC

Notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are


statutul unei funcţii autonome.
Pentru a deveni notar stagiar o persoană trebuie să îndeplinească în mod
cumulativ urmă toarele condiții:
⮚ să fie cetă țean româ n, cetă țean al unui stat membru al Uniunii Europene,
cetă țean al unui stat aparținâ nd Spațiului Economic European sau cetă țean al
Confederației Elvețiene și să aibă domiciliul sau reședința în Româ nia; ⮚ să aibă
capacitate deplină de exercițiu;
⮚ să fie licențiat în drept;
⮚ să nu aibă antecedente penale rezultate ca urmare a să vâ rșirii unei infracțiuni
de serviciu sau în legă tură cu serviciul ori a să vâ rșirii cu intenție a unei alte
infracțiuni;
⮚ să se bucure de o bună reputație, constatată în condițiile stabilite prin statut;
⮚ să cunoască limba româ nă ;
⮚ să fie apt din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției;
⮚ să promoveze examenul sau concursul de dobâ ndire a calită ţii de notar
stagiar, organizat de Institutul Notarial Româ n.
Examenul sau concursul de admitere ca notar stagiar constă într-o probă
scrisă , cu caracter teoretic, din tematica aprobată de Consiliul Uniunii. Nota
minimă de promovare este 7,00. Candidaţii declaraţi admişi vor ocupa locurile în
limita posturilor aprobate de Consiliul Uniunii pentru Camera la care şi-au depus
cererea de înscriere la examen sau concurs. Un candidat poate depune cererea de
înscriere la examen sau concurs la o singură Cameră . Locurile destinate
dobâ ndirii calită ţii de notar stagiar se aprobă de că tre Consiliul Uniunii, după
consultarea Colegiilor directoare.
Pe perioada desfă şură rii stagiului, notarul stagiar suportă cheltuielile de
pregă tire stabilite de că tre Institutul Notarial Româ n. Nefrecventarea cursurilor
sau neplata cheltuielilor de pregă tire atrage încetarea calită ţii de notar stagiar.
Pregă tirea teoretică se desfă şoară prin frecventarea cursurilor organizate
de Institutul Notarial Româ n. Pregă tirea practică se desfă şoară în cadrul unui
birou notarial, desemnat de că tre Colegiul director al Camerei în care notarul
stagiar a susţinut examenul sau concursul de dobâ ndire a calită ţii de notar
stagiar, cu acordul notarului public coordonator.
Activitatea unui notar stagiar poate fi îndrumată numai de notari publici
cu o vechime de cel puţin 6 ani în această calitate şi care se bucură de o bună
reputaţie profesională .

Pentru a deveni notar public persoana care a deținut timp de 2 ani


calitatea de notar stagiar trebuie să absolve Institutul Notarial Româ n și să
promoveze examenul de definitivat sau să exercite timp de cel puțin 6 ani o
funcție de specialitate juridică și să promoveze concursul de admitere în funcția
de notar public. Examenul de definitivat constă în două probe scrise, respectiv
una cu
caracter teoretic şi una cu caracter practic, din tematica de concurs. Media
minimă de promovare este 7,00, dar nu mai puţin de nota 5,00 la fiecare probă .
Pot dobâ ndi, la cerere, fă ră examen, calitatea de notar public şi judecă torii de la
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 102 alin. (2) din
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecă torilor şi procurorilor, republicată , cu
modifică rile şi completă rile ulterioare. Cererea de numire se adresează
ministrului justiţiei, în termen de cel mult un an de la data expiră rii mandatului
sau eliberă rii din funcţie, din motive neimputabile.

Activitatea notarilor publici se desfă șoară în cadrul unui birou în care pot
funcționa unul sau mai mulți notari publici asociați, cu personalul auxiliar
corespunză tor. Notarul public sau notarii publici asociați, titulari ai unui birou,
pot angaja notari stagiari, traducă tori, alt personal de specialitate, precum și
personal administrativ și de serviciu necesar activită ții notariale. Evidența
birourilor de notari publici și lucră rile privind numirea și încetarea funcției
notarilor publici se întocmesc de personalul de specialitate notarială din
Ministerul Justiției.

În circumscripția unei judecă torii pot funcționa unul sau mai multe birouri
de notari publici. Numă rul notarilor publici și al birourilor în care aceștia își
desfă șoară activitatea se stabilește de ministrul justiției, la propunerea
Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici. În cazul în care în circumscripția
unei judecă torii funcționează mai multe birouri de notari publici, competența
teritorială a fiecă ruia se întinde pe tot cuprinsul acelei circumscripții.

În circumscripția fiecă rei Curți de apel funcționează câ te o Cameră a


Notarilor Publici, cu personalitate juridică . Din Cameră fac parte toți notarii
publici care funcționează în circumscripția Curții de apel.
Camera Notarilor Publici este condusă de un colegiu director format
dintr-un președinte, un vicepreședinte și 3–5 membri. Colegiul director este ales
de adunarea generală a membrilor Camerei, pentru o perioadă de 3 ani, dintre
notarii publici.
Toți notarii publici se constituie in Uniunea Națională a Notarilor
Publici din România.
Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici este constituit din câ te
un reprezentant al fiecă rei Camere a Notarilor Publici, din care se aleg
președintele și doi vicepreședinți, în condițiile stabilite prin statutul uniunii.
Consiliul uniunii are urmă toarele atribuții:
⮚ propune ministrului justiției numirea, suspendarea, revocarea ori
încetarea calită ții de notar public;
⮚ propune ministrului justiției numă rul necesar al birourilor de notari
publici și condițiile de desfă șurare a examenelor de notari publici; ⮚
stabilește, cu aprobarea ministrului justiției, onorariile minimale pentru
serviciile prestate de notarii publici;
⮚ aprobă cotele de contribuție ale birourilor notarilor publici la Cameră ,
precum și cele ale Camerelor la Uniunea Națională a Notarilor Publici,
potrivit statutului acesteia;
⮚ reprezintă Uniunea Națională a Notarilor Publici în raporturile cu terții, pe
plan intern și internațional;
⮚ îndeplinește alte atribuții prevă zute de lege sau de regulament.

Atribuțiile notarilor publici.


Activitatea notarială asigură persoanelor fizice și juridice constatarea
raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum și exercițiul
drepturilor și ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea.
Activitatea notarială se înfă ptuiește în mod egal pentru toate persoanele,
fă ră deosebire de rasă , de naționalitate, de origine etnică , de limbă , de religie, de
sex, de opinie, de apartenență politică , de avere sau de origine socială .

Notarul public îndeplinește urmă toarele acte notariale:


⮚ redactarea înscrisurilor cu conținut juridic, la solicitarea pă rților; ⮚
autentificarea înscrisurilor redactate de notarul public, de parte personal sau
de avocat;
⮚ procedura succesorală notarială ;
⮚ certificarea unor fapte, în cazurile prevă zute de lege;
⮚ legalizarea semnă turilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnă tură ,
precum și a sigiliilor;
⮚ darea de dată certă înscrisurilor prezentate de pă rți;
⮚ primirea în depozit a înscrisurilor și documentelor prezentate de pă rți;
⮚ actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin și al cecurilor; ⮚
legalizarea copiilor de pe înscrisuri;
⮚ efectuarea și legalizarea traducerilor;
⮚ eliberarea de duplicate de pe actele notariale pe care le-a întocmit;
⮚ orice alte operațiuni prevă zute de lege.

Notarul public are competență generală , cu excepțiile prevă zute în


situațiile urmă toare:
⮚ procedura succesorală notarială este de competența notarului public din
biroul notarial situat în circumscripția teritorială a judecă toriei în care
defunctul și-a avut ultimul domiciliu;
⮚ în cazul moștenirilor succesive, moștenitorii pot alege competența
orică ruia dintre birourile notariale din circumscripția teritorială a
judecă toriei în care și-a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a
decedat cel din urmă ;
⮚ actele de protest al cambiilor, biletelor la ordin și cecurilor se fac de
notarul public din circumscripția teritorială a judecă toriei în care
urmează a se face plata;
⮚ eliberarea duplicatelor și reconstituirea actelor notariale se fac de notarul
public în al că rui birou se află originalul acestora;
⮚ procedura divorţului este de competenţa notarului public cu sediul
biroului în circumscripţia judecă toriei în a că rei rază teritorială se află
locul încheierii că să toriei sau ultima locuinţă comună a soţilor;
⮚ procedura eliberă rii încheierii cu privire la rezultatul verifică rilor
efectuate în Registrul de evidenţă a procedurilor succesorale al
Camerelor şi în registrele naţionale notariale ale Uniunii se îndeplineşte
de notarul public competent, în condiţiile legii, să efectueze procedura
succesorală ;
⮚ orice alte situaţii prevă zute de lege.
Conflictele de competență între birourile notarilor publici situate în
aceeași circumscripție a unei judecă torii se soluționează de acea judecă torie, la
sesizarea pă rții interesate. Câ nd conflictul intervine între birouri notariale
situate în circumscripții diferite, competența aparține judecă toriei în a că rei
circumscripție se află biroul de notar public cel din urmă sesizat.
Notarii publici pot da şi alte consultaţii juridice în materie notarială decâ t
cele privind conţinutul actelor pe care le îndeplinesc şi pot participa, în calitate de
specialişti desemnaţi de pă rţi, la pregă tirea şi întocmirea unor acte juridice cu
caracter notarial.
Exercitarea profesiei de notar public este incompatibilă cu:
⮚ desfă șurarea unei activită ți salarizate sau de executor judecă toresc, avocat ori
consilier juridic, cu excepția:
✔ activită ții didactice universitare;
✔ activită ții literare și publicistice;
✔ calită ții de deputat sau senator ori a celei de consilier în consiliile
județene sau locale, pe durata mandatului;
✔ calită ții de membru în organele de conducere sau în alte organisme ale
Uniunii Naționale a Notarilor Publici, Camerelor Notarilor Publici ori în
alte organizații interne și internaționale la care Uniunea Națională a
Notarilor Publici și Camerele Notarilor Publici sunt afiliate sau cu care
colaborează ;
✔ calită ţii de membru într-un consiliu de administraţie;
✔ calită ţii de membru în cadrul unei asociaţii sau fundaţii.
⮚ exercitarea unei funcţii publice sau de demnitate publică , alta decâ t cea de
deputat sau senator ori a celei de consilier în consiliile județene sau locale, pe
durata mandatului;
⮚ exercitarea unei funcţii de judecă tor, procuror, magistrat- asistent sau grefier;
⮚ exercitarea profesiei de avocat, consilier juridic, executor judecă toresc sau
practician în insolvenţă ;
⮚ desfă şurarea directă de activită ţi de producţie, comerţ sau alte activită ţi de
prestă ri de servicii;
⮚ calitatea de administrator sau de preşedinte al unui consiliu de administraţie
al unei societă ţi reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată , cu
modifică rile şi completă rile ulterioare.

Încetarea şi suspendarea din funcţia de notar public


Calitatea de notar public încetează :
⮚ prin renunţarea scrisă la calitatea de notar public;
⮚ în cazul constată rii incapacită ţii de muncă , în condiţiile legii; ⮚ în caz de
neexercitare a funcţiei, fă ră justificare, o perioadă neîntreruptă de cel puţin 6 luni;
⮚ prin excluderea din profesie, dispusă ca sancţiune disciplinară , în condiţiile
prezentei legi;
⮚ în cazul vă ditei incapacită ţi profesionale, constatată în urma controlului exercitat
în condiţiile prezentei legi;
⮚ câ nd prin hotă râ re judecă torească definitivă s-a dispus condamnarea sau
amâ narea aplică rii pedepsei pentru să vâ rşirea unei infracţiuni de serviciu sau în
legă tură cu serviciul ori pentru să vâ rşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni;
⮚ în cazul în care notarul public nu mai îndeplineşte condiţiile prevă zute la
admiterea în profesie;
⮚ în cazul constată rii unei boli psihice ireversibile;
⮚ prin deces.

Notarul public este suspendat din funcţie:


⮚ în caz de incompatibilitate;
⮚ pe perioada interdicţiei de a-şi exercita funcţia, dispusă în condiţiile legii sau ca
mă sură disciplinară ;
⮚ în caz de nedepunere a situaţiei statistice lunare la termenul stabilit prin
hotă râ rea Consiliului Uniunii, timp de două luni consecutiv;
⮚ pentru neachitarea integrală , în termen de două luni de la scadenţă , a obligaţiilor
bă neşti profesionale, pâ nă la depunerea situaţiilor statistice şi/sau achitarea
debitului şi a penalită ţilor aferente acestuia;
⮚ în caz de incapacitate temporară de muncă ;
⮚ în cazul concediului pentru creşterea şi îngrijirea copilului, în condiţiile legii;
⮚ în cazul în care împotriva notarului public s-a luat mă sura arestă rii preventive
sau a arestului la domiciliu, pâ nă la încetarea mă surii;
⮚ la cererea formulată în scris;
⮚ câ nd suferă de o boală psihică , ce îl împiedică să îşi exercite funcţia în mod
corespunză tor, în condiţiile stabilite de regulament;
⮚ în cazul neîndeplinirii obligației de înregistrare în RNENP (Registrul Național de
Evidență a Notarilor Publici).
Îndatoririle şi răspunderile notarilor publici
Notarul public şi personalul biroului notarial au obligaţia să pă streze
secretul profesional cu privire la actele şi faptele despre care au luat cunoştinţă în
cadrul activită ţii lor, chiar şi după încetarea funcţiei, respectiv după încetarea
raporturilor de muncă , cu excepţia cazurilor în care legea sau pă rţile interesate îi
eliberează de această obligaţie.
Notarul public nu poate absenta de la birou mai mult de 5 zile lucră toare consecutive,
fă ră a informa Camera din care face parte şi fă ră a asigura funcţionarea arhivei
biroului, în condiţiile legii.
Notarul public are urmă toarele obligaţii:
⮚ să respecte dispoziţiile legii, ale regulamentelor, ale Statutului Uniunii, Statutului
Casei de ră spundere civilă a notarilor publici şi ale Codului deontologic al
notarilor publici;
⮚ să respecte hotă râ rile organelor alese ale Uniunii, ale Camerelor, precum şi ale
comisiilor de specialitate sau ale altor entită ţi create la nivelul Uniunii, să
îndeplinească sarcinile ce i-au fost încredinţate şi să acţioneze pentru realizarea
scopului Uniunii;
⮚ să participe la şedinţele organelor de conducere din care face parte;
⮚ să participe la şedinţele Adună rilor generale ale Camerelor;
⮚ să participe la manifestă ri profesionale organizate de Uniune, de Camere şi de
alte organizaţii interne şi internaţionale avâ nd scopuri şi principii similare; ⮚ să
pă streze faţă de terţi confidenţialitatea dezbaterilor, opiniilor şi voturilor
exprimate în cadrul organelor de conducere;
⮚ să aibă un comportament demn în exercitarea funcţiei;
⮚ să îşi perfecţioneze continuu pregă tirea profesională , participâ nd la programe
de pregă tire profesională organizate de INR, potrivit regulamentului de
organizare şi funcţionare aprobat de Consiliul Uniunii;
⮚ să asigure pregă tirea profesională a notarilor stagiari repartizaţi de că tre
Colegiul director al Camerei, precum şi a personalului angajat;
⮚ în termenele prevă zute în statut să achite contribuţiile profesionale, să comunice
Camerei din care face parte şi Uniunii situaţia statistică lunară prevă zută în
statut;
⮚ să îşi declare domiciliul fiscal în Româ nia.
Ră spunderea civilă a notarului public poate fi angajată în condiţiile legii
civile, pentru încă lcarea obligaţiilor sale profesionale, atunci câ nd acesta a cauzat cu
vinovă ţie sub forma relei-credinţe un prejudiciu, stabilite prin hotă râ re judecă torească
definitivă .
Ră spunderea disciplinară a notarului public intervine pentru urmă toarele
abateri:
⮚ încă lcarea competenţei generale, materiale şi teritoriale stabilite prin lege; ⮚
nerespectarea dispoziţiilor, deciziilor şi hotă râ rilor organelor de conducere ale
Uniunii şi ale Camerelor, emise în condiţiile legii;
⮚ nerespectarea normelor şi instrucţiunilor privind metodologia de lucru cu
registrele naţionale notariale administrate de CNARNN;
⮚ îndeplinirea, în mod repetat, a actelor şi procedurilor notariale, cu nerespectarea
dispoziţiilor legale prevă zute pentru valabilitatea actului sau procedurii
notariale în cauză , ori îndeplinirea acestora cu încă lcarea dispoziţiilor art. 9;
⮚ întâ rzierea nejustificată sau neglijenţa în efectuarea lucră rilor;
⮚ lipsa nejustificată de la birou, în mod repetat;
⮚ comportament şi atitudine necorespunză toare în exercitarea activită ţii
profesionale;
⮚ orice manifestare de natură a aduce atingere prestigiului profesiei să vâ rşită în
exerciţiul funcţiei ori în legă tură cu aceasta sau în afara exerciţiului funcţiei; ⮚
neachitarea integrală şi la scadenţă a contribuţiilor profesionale, precum şi a
contribuţiei de ră spundere civilă , conform contractului de ră spundere civilă ; ⮚
sustragerea sau refuzul de a se supune controlului profesional administrativ;
⮚ încă lcarea obligaţiilor legale cu privire la pă strarea secretului profesional; ⮚
folosirea ori acceptarea, în orice mod, direct sau indirect, a mijloacelor neloiale de
atragere a clientelei, aşa cum sunt definite în Codul deontologic al notarilor publici;
⮚ desfă şurarea unor activită ţi incompatibile cu calitatea de notar public, potrivit
legii;
⮚ refuzul nejustificat sau neglijenţa în efectuarea şi comunicarea operaţiunilor
prevă zute de lege pentru funcţionarea sistemului informatizat al Camerei şi al
Uniunii;
⮚ nerespectarea dispoziţiilor legale cu privire la stabilirea, încasarea şi, după caz,
virarea impozitelor, tarifelor şi onorariilor;
⮚ nedepunerea la termen a situaţiei statistice şi a altor date solicitate de Cameră
sau de Uniune;
⮚ refuzul nejustificat de a întocmi un act notarial în afara sediului biroului notarial,
iar în cazuri temeinic justificate, şi în afara programului normal de lucru; ⮚
neîndeplinirea obligaţiei de a participa la formele de pregă tire profesională
continuă organizate prin INR, la intervalele de timp stabilite prin regulament; ⮚
neîndeplinirea obligaţiei de a participa la formele de pregă tire profesională ,
dispusă în condiţiile art. 77 alin. (2);
⮚ ş) nerespectarea dispoziţiilor Codului deontologic al notarilor publici; ⮚ absenţe
nejustificate de la Adună rile generale şi de la acţiunile organizate de Colegiul
director al Camerei sau organele de conducere ale Uniunii; ⮚ ţ) nerespectarea
dispoziţiilor art. 42 alin. (3) şi/sau continuarea activită ţii după aplicarea sancţiunii
suspendă rii din exerciţiul funcţiei;
⮚ refuzul nejustificat de a îndeplini actele şi procedurile repartizate de
preşedintele Camerei din care face parte.

S-ar putea să vă placă și