Sunteți pe pagina 1din 3

DREPTURILE ȘI ÎNDATORIRILE NOTARILOR PUBLICI

Drepturi.
Notarul îndeplinește un serviciu de interes public și are statutul unei funcții autonome. În exercitarea
profesiei, el este protejat de lege. Confidențialitatea și secretul profesional constituie, în egală măsură
un drept și o obligație. Încălcarea acestei obligație constituie abatere disciplinară și poate constitui
răspundere civilă. Notarul este scutit de calitatea de martor în legătură cu faptele de care a luat la
cunoștință în exercitării profesiei, chiar și după încetarea activității.
Dreptul al onorariu. Onorariile minimale sunt stabilite de MJ, la propunerea Consiliului Uniunii.
(onorarii notariale minime, acte/proceduri scutite de onorariu/ onorarii reduse). Nu există prevedere
care să limiteze onorariul maxim, acesta depinde de negocierea directă între notar și clientul
său.
Plata onorariului trebuie achitat ulterior îndeplinirii actului/procedurii și prin excepție, plata
anticipată este impusă.
Dreptul la concediul de odihnă. Concediul trebuie notificat Camerei, dacă durează mai mult de 5 zile
lucrătoare consecutive. Scopul este asigurarea funcționării arhivei biroului.
Incompatibilități: primar, viceprimar, judecător, procuror, magistrat-asistent, grefier, avocat, consilier
juridic, practician în insolvență, executor judecătoresc.

Obligații.
Obligația de confidențialitate. Subiecții acestei obligații sunt atât notarii publici, cât și
personalul biroului notarial (pentru care notarul este ținut să răspundă). Excepții de la păstrarea
confidențialității: obligația nu este una absolută deoarece legea părțile interesate pot să îl elibereze pe
notar. O ilustrare a acestei posibilități este posibilitatea notarului de a depune ca martor în procesul
civil, pentru chestiuni aflate în exercitarea profesiei. Sancțiunea încălcării: sancțiune penală art.
227 C.pen., sancțiuni disciplinare, remedii civile.

Continuitatea serviciului notarial. Notarul public este obligat să asigure continuitatea funcționării
arhivei biroului. Trebuie să anunțe Camera dacă lipsește mai mult de 5 zile lucrătoare consecutiv.
Nerespectarea acestei obligații poate atrage răspunderea disciplinară.

Obligația de a nu-și face publicitate. Publicitatea este interzisă. Notarul care beneficiază, direct sau
indirect de efectele publicității individuale, indiferent de promotor, este răspunzător. Prin excepție,
este permisă:
- Precizarea, în mod verbal, a titlurilor universitare sau didactice obținute ori a specializărilor
obținute în domeniu
- Deținerea paginii de internet sau în cadrul rețelelor de socializare (nu este permis să existe un
calculator de tarife și onorarii alta decât cea publicat în MOF, modele de acte și proceduri
notariale, puncte de vedere și soluții spețe concrete).
- Participarea, în calitate de formator, la seminare, simpozioane, colocvii, etc.
- Participarea, cu informarea și acordul prealabil al organelor de conducere Uniune, Camere, la
emisiuni TV/radio.

I. Răspunderea civilă a notarului public


Răspunderea civilă a notarului public poate fi angajată în condițiile legii civile, pentru încălcarea
obligațiilor sale profesionale, atunci când acesta a cauzat cu forma vinovăției sub forma relei-credințe
un prejudiciu, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă.
Răspunderea notarului poate fi contractuală sau delictuală. În cazul nulității unui act autentic,
prescripția începe să curgă de la data hotărârii definitive de anulare, caz de la care se poate determina
dacă notarul este într-adevăr vinovat de cauza de nulitate pentru că rezultă direct din act.
Art. 1258 C.civ. și art. 639 C.proc.civ. prevalează art. 72 LNP. !

Tipul răspunderii. Notarul răspunde pentru fapta proprie, generată de încălcarea obligațiilor
profesionale, dar și pentru fapta altuia, respectiv pentru angajaților/colaboratorilor.

1
DREPTURILE ȘI ÎNDATORIRILE NOTARILOR PUBLICI

Trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile:


- Fapta ilicită – Notarul are obligația de consiliere, pentru care se poate atrage răspunderea,
care este o obligație absolută. Clauzele de informare a clientului sunt clauzele valabile, de
natură de a proba îndeplinirea obligației de consiliere.
- Prejudiciul – Se prevede o obligație de minimizare a prejudiciului conf.
Art. 1371 C.civ. „în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori
mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să
răspundă va fi ținut doar pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o”.
Art. 1258 C.civ. „ răspunderea notarului va fi angajată numai în limita prejudiciului nereparat
prin anularea sau constatarea nulității contractului ce a fost dispusă prin hotărâre
judecătorească definitivă (eventuale cheltuieli de judecată, taxe notariale„
- Raport de cauzalitate. Notarul nu răspunde pentru vicii de consimțământ pe care nu le putea
cunoaște
- Vinovăția, în cazul răspunderii pentru fapta altuia, nu este necesară vinovăția notarului.
Răspunderea notarului este subiectivă, mai puțin în situația în care răspunde pentru fapta
altuia.
Vinovăția sub orice formă în cazul nulităților rezultate din actul autentic.
Vinovăția rea-credință - încălcarea obligațiilor sale profesionale, atunci când acesta a cauzat cu
forma vinovăției sub forma relei-credințe un prejudiciu, stabilite prin hotărâre judecătorească
definitivă.

II. Răspunderea disciplinară a notarului public. Răspunderea disciplinară este distinctă de cea
civilă, având scop diferit. Ultima urmărește despăgubirea unei persoane, iar cea disciplinară
sancționează abaterile pentru binele comun profesional. În cazul răspunderii penale, aceasta
are întâietate deoarece art. 205 din Regulament prevede suspendarea acțiunii disciplinarea în
cazul în care există o cauza penală cu același obiect (pentru aceeași faptă).
1. încălcarea competenței generale, materiale și teritoriale stabilite prin lege;
2. nerespectarea dispozițiilor, deciziilor și hotărârilor organelor de conducere ale Uniunii și ale
Camerelor, emise în condițiile legii;
3. nerespectarea normelor și instrucțiunilor - registrele naționale notariale administrate de CNARNN;
4. îndeplinirea, în mod repetat, a actelor și procedurilor notariale, cu nerespectarea dispozițiilor legale
prevăzute pentru valabilitatea actului sau procedurii notariale în cauză, ori îndeplinirea acestora cu
încălcarea dispozițiilor art. 9;
5. întârzierea nejustificată sau neglijența în efectuarea lucrărilor;
6. lipsa nejustificată de la birou, în mod repetat;
7. comportament și atitudine necorespunzătoare în exercitarea activității profesionale;
8. orice manifestare de natură a aduce atingere prestigiului profesiei săvârșită în exercițiul funcției ori în
legătură cu aceasta sau în afara exercițiului funcției;
9. neachitarea integrală și la scadență a contribuțiilor profesionale, precum și a primei de asigurare ,
conform contractului de asigurare
10. sustragerea sau refuzul de a se supune controlului profesional administrativ;
11. încălcarea obligațiilor legale cu privire la păstrarea secretului profesional;
12. folosirea ori acceptarea, în orice mod, direct sau indirect, a mijloacelor neloiale de atragere a clientelei
13. desfășurarea unor activități incompatibile cu calitatea de notar public, potrivit legii;
14. refuzul nejustificat sau neglijența în efectuarea și comunicarea operațiunilor prevăzute de lege pentru
funcționarea sistemului informatizat al Camerei și al Uniunii;
15. nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la stabilirea, încasarea și, după caz, virarea impozitelor, tarifelor
și onorariilor;
16. nedepunerea la termen a situației statistice și a altor date solicitate de Cameră sau de Uniune;
17. refuzul nejustificat de a întocmi un act notarial în afara sediului biroului notarial, iar în cazuri temeinic
justificate, și în afara programului normal de lucru;
18. neîndeplinirea obligației de a participa la formele de pregătire profesională continuă organizate prin INR, la
intervalele de timp stabilite prin regulament;
19. neîndeplinirea obligației de a participa la formele de pregătire profesională, dispusă în condițiile art. 77 (2)
20. nerespectarea dispozițiilor Codului deontologic al notarilor publici;
21. absențe nejustificate de la Adunările generale și de la acțiunile organizate de Colegiul director al Camerei
sau organele de conducere ale Uniunii;

2
DREPTURILE ȘI ÎNDATORIRILE NOTARILOR PUBLICI

22. nerespectarea dispozițiilor art. 42 (3) și/sau continuarea activității după aplicarea sancțiunii suspendării din
exercițiul funcției;
23. refuzul nejustificat de a îndeplini actele și procedurile repartizate de președintele Camerei din care face
parte.
Titularii acțiunii disciplinare. Tot ei „dispun cu privire la exercitarea acțiunii disciplinare”
- Ministrul justiției
- Președintele Uniunii
- Colegiul direct al Camerei
Acțiunea disciplinară se va judeca de Consiliul de disciplină

Cercetarea prealabilă este obligatorie. Aceasta se efectuează de inspectorii din cadrul MJ, Uniunii,
Camerei. Formularea acțiunii disciplinare constituie act de sesizare a Consiliului de disciplină.
Consiliul de disciplină este organul jurisdicțional național al profesiei de notar. Membrii acestui
organ sunt notarii publici reprezentați din fiecare Cameră (1 pe Cameră), desemnați de ACG. Trebuie
să aibă 10 ani de vechime în funcție de specialitate juridică și minimum 5 ani în funcția de notar
public. Mandatul este de 4 ani și devine eficient de la validarea de către Congres (intervalul trebuie
socotit de la 1 ianuarie anul următor validării.)

Formularea acțiunii disciplinare trebuie să aibă loc în 60 de zile de la data finalizării cercetării
prealabile. Cererea de promovare a acțiunii disciplinare trebuie să cuprindă:
- Elemente identificare
- Fapta
- Dovezi
- Motivare în drept
- Propunerea sancțiunii disciplinare
- Semnătura titularului acțiunii disciplinare

Judecata în fața Consiliului de disciplină. Procedura este diferită dacă se judecă abatere disciplinară
propriu-zisă sau constatare îndeplinirii sau neîndeplinirii condiției de bună reputație a notarului public.
Hotărârea motivată de soluționare a acțiunii disciplinare se comunică titularului acțiunii,
notarului și Camerei, în 10 zile de la pronunțare.
Hotărârea pronunțată în procedura constatării neîndeplinirii condiției de bună reputație se
comunică entității care a formulat sesizarea, notarului public, în termen de 5 zile de la
pronunțare.

Hotărârea motivată de soluționare a acțiunii Hotărârea pronunțată în procedura constatării


disciplinare neîndeplinirii condiției de bună reputație
Notarul, titularul acțiunii poate face Se poate face contestație, în 15 zile de la
contestație, în 15 zile de la comunicare, la CU comunicare, la CU
Contestația poate fi atacată cu recurs la CAB Contestație poate fi atacată la Secția de
contencios administrativ CAB

Prescripția. Acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 6 luni de la data luării la cunoștință,
dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei.

S-ar putea să vă placă și