LUIZA-CRISTINA GAVRILESCU

DREPT CIVIL
PARTEA GENERALA

- SUPORT CURS Anul I Semestrul I

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA IASI

FACULTATEA DE DREPT

CUPRINS
CAPITOLUL I CONSIDERATII GENERALE PRIVIND DREPTUL
CIVIL....................................................................................................................3

1. Sistemul dreptului civil................................................................3

1.1. Acceptiunile notiunii de drept...............................................3
1.2. Definitia dreptului civil..........................................................3
1.3. Principiile dreptului civil.......................................................4
1.4. Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de drept...............5
2. Teoria legii civile ........................................................................9
2.1. Izvoarele dreptului civil........................................................9
2.2. Aplicarea legii civile...........................................................11
3. Interpretarea legii civile............................................................13

CAPITOLUL II RAPORTUL JURIDIC CIVIL..........................................16

1. Notiune.....................................................................................16
2. Caractere..................................................................................16
3. Structura...................................................................................16
3.1. Partile raportului juridic civil...............................................17
3.2. Continutul raportului juridic civil.........................................20
3.3. Obiectul raportului juridic civil...........................................28
4. Izvoarele raportului juridic civil.................................................34

CAPITOLUL III ACTUL JURIDIC CIVIL.................................................36

1. Notiune si clasificare................................................................36
1.1. Definitia actului juridic civil.................................................36
1.2. Clasificari ale actelor juridice civile....................................36
2. Conditiile actului juridic civil......................................................42
2.1. Notiune si clasificare..........................................................42
2.2. Capacitatea ......................................................................42
2.4.Obiectul..................................................................................51
2.5. Cauza................................................................................53
2.6. Forma ................................................................................54
3. Modalitatile actului juridic civil..................................................57
3.1. Termenul............................................................................57
3.2. Conditia..............................................................................59
3.3. Sarcina...............................................................................61
4. Efectele actului juridic civil.......................................................63

5. Nulitatea actului juridic civil......................................................70

5.1. Notiune...............................................................................70
5.2. Functiile nulitatii.................................................................70
5.3. Delimitarea nulitatii de alte cauze de ineficacitate a actului
juridic.........................................................................................70
5.4. Clasificarea nulitatilor........................................................73
..................................................................................75
5.5. Cauzele de nulitate............................................................75
5.6. Regimul juridic al nulitatii...................................................75
5.7. Efectele nulitatii..................................................................76

BIBLIOGRAFIE................................................................................................81

CAPITOLUL I CONSIDERATII GENERALE PRIVIND DREPTUL CIVIL

1. Sistemul dreptului civil
1.1. Acceptiunile notiunii de drept
Din punct de vedere etimologic, cuvantul drept provine din latina, dar nu
din cuvantul cu care romanii desemnau dreptul (jus) ci din latinescul directum, luat in
sensul sau figurat, si anume: fara ocolisuri, potrivit regulii, corect, potrivit dreptatii.
Expresia "drept" poate fi luat in trei sensuri si anume:
In primul sau sens, notiunea de drept desemneaza totalitatea regulilor de
conduita impuse de stat in scopul reglementarii relatiilor inter-umane. Acesta este
sensul dreptului obiectiv, deoarece se defineste prin raportare la obiectul sau
(regulile de conduita). Ansamblul normelor juridice in vigoare la un anumit moment
dat, intr-un stat, constituie dreptul pozitiv.
In al doilea sens, notiunea de drept reprezinta prerogativa, facultatea,
posibilitatea unei persoane de a avea o anumita conduita si de a pretinde celorlalti o
anumita conduita. Intr-un asemenea sens este folosit cuvantul drept in expresii ca:
am dreptul la salariu sau am obtinut dreptul de proprietate. Acesta este sensul de
drept subiectiv, deoarece se defineste prin raportare la persoana care exercita
prerogativa respectiva.
In sfarsit, intr-un al treilea sens, cuvantul drept desemneaza stiinta sociala
care studiaza statul si regulile adoptate de el, institutiile politice si juridice,
principiile generale de conducere si reglementare a societatii. Este sensul in care
folosim aceasta notiune cand ne referim la disciplina de studiu drept civil.
1.2. Definitia dreptului civil
Dreptul civil este acea ramura de drept privat care reglementeaza raporturile
juridice patrimoniale si nepatrimoniale dintre subiecte de drept - persoane fizice si
juridice - aflate pe pozitii de egalitate juridica. Din definitie rezulta:
- Dreptul civil apartine diviziunii dreptului privat, deoarece reglementeaza, in
principiu, raporturi dintre particulari. Dreptul civil este baza comuna din care s-au
desprins, in timp, toate celelalte ramuri de drept privat. In acest cadru, el constituie
drept comun pentru celelalte ramuri de drept privat. Aceasta inseamna ca ori de cate
ori o anumita situatie juridica nu este reglementata in nici un fel in ramura speciala de
drept, solutia va fi aplicarea normelor de drept civil.
-Obiectul de reglementare al dreptului civil il constituie doua categorii de
raporturi juridice:
raporturi juridice patrimoniale;
raporturi juridice personal-nepatrimoniale.

Raporturile patrimoniale sunt acele raporturi juridice care au un continut

evaluabil in bani. Nu toate raporturile juridice patrimoniale sunt reglementate de
normele dreptului civil. De exemplu, fac parte din raporturile patrimoniale
reglementate de dreptul civil raporturile care au in continutul lor dreptul de
proprietate.
Raporturile personal-nepatrimoniale sunt acele relatii sociale reglementate
de normele dreptului civil care au un continut ce nu este evaluabil in bani. De
exemplu, raporturile referitoare la atributele de identificare ale persoanei fizice sau
juridice.
- Raporturile se stabilesc intre persoane fizice (oamenii priviti individual)
sau persoane juridice (subiecte colective de drept);
- Subiectele raportului juridic civil se afla pe pozitie de egalitate, neexistand
vreun fel de subordonare intre ele in ceea ce priveste incheierea actelor juridice.
1.3. Principiile dreptului civil
In orice ramura de drept opereaza, pe de o parte, principiile intregului sistem
de drept si, pe de alta parte, principiile ramurei respective. Pe langa aplicarea
principiilor fundamentale ale dreptului roman (cum sunt: principiul democratiei,
principiul egalitatii in fata legii, principiul accesului liber la justitie, principiul
separatiei puterilor in stat etc.) se va face si aplicarea unor principii proprii dreptului
civil. La randul lor, acestea pot fi clasificate:
a) principiile fundamentale ale dreptului civil si
b) principiile institutiilor dreptului civil
Principiile generale ale dreptului civil sunt:
Principiul proprietatii, consacrat in Constitutie, in Codul civil si in alte legi
civile. Potrivit Constitutiei, proprietatea poate fi publica sau privata. Cea publica
apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale. Titular al dreptului de
proprietate privata poate fi o persoana fizica sau o persoana juridica. Constitutia
prevede, in art.
41 alin. 2, ca proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de
titular. In definitia Codului civil (art. 480): "Proprietatea este dreptul ce are cineva de
a se bucura si de a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele
determinate de lege".
Principiul egalitatii in fata legii civile (principiul nediscriminarii) este
aplicatia principiului fundamental de drept consacrat de art. 16 alin. 1 din
Constitutie: "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara
privilegii si discriminari. Astfel, acest principiu, care presupune ocrotirea
drepturilor subiective civile fara deosebire pe baza de rasa, nationalitate, etnie,
limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex sau orientare sexuala ori
apartenenta la o categorie defavorizata este consacrat in detaliu prin Ordonanta
Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de
discriminare.
Principiul imbinarii intereselor individuale cu cele generale este consacrat
de texte ale legii civile care prevad ca: Drepturile civile ale persoanelor fizice

sunt recunoscute in scopul de a satisface interesele personale materiale si culturale in

acord cu interesul obstesc, potrivit legii si regulilor de convietuire (Decretul nr.
31/1954).

 Principiul ocrotirii si garantarii drepturilor civile este consacrat legislativ

atat prin prevederile constitutionale (art. 21, art. 24) si ale Decretului nr. 31/1954, cat
si de norme juridice internationale. Intr-adevar, potrivit art. 26 din Pactul
international privind drepturile civile si politice ale omului: Toate persoanele sunt
egale in fata legii si au, fara discriminare, dreptul la ocrotire egala din partea
legii. In aceasta privinta, legea trebuie sa interzica orice discriminare si sa
garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egala si eficace contra oricarei discriminari,
in special de rasa, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine
nationala sau sociala, avere, nastere sau intemeiata pe orice alta imprejurare.
Principiile institutiilor dreptului civil - evocam numai cateva:
- principiul consensualismului, care priveste forma actului juridic civil;
- principiul fortei obligatorii (pacta sunt servanta);
- principiul irevocabilitatii;
- principiul relativitatii (res inter alios acta, als neque nocere, neque prodesse potest)
care priveste efectele actului juridic civil;
- principiul ocrotirii bunei credinte intalnit in materii de drept civil drepturi reale,
raspundere civila.

criterii.

1.4. Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de drept

1) Criterii de delimitare
Delimitarea dreptului civil fata de alte ramuri de drept vizeaz mai multe

Acestea, in general, sunt: obiectul de reglementare, metoda de reglementare,

calitatea subiectelor, caracterul normelor, specificul sanctiunilor si principiile
dreptului civil.
Obiectul de reglementare al dreptului civil este format din dou mari
categorii: raporturi patrimoniale si raporturi nepatrimoniale; nu ins toate aceste
raporturi fac parte din obiectul dreptului civil.
Metoda de reglementare. Specific dreptului civil este metoda egalittii
juridice a prtilor dintr-un raport juridic civil.
Alt criteriu care ajut la delimitarea ramurilor de drept este acela al
caracterului normelor: norme dispozitive si norme imperative. Pentru dreptul civil
sunt specifice normele dispozitive (permisive, supletive sau interpretative).
Normele dispozitive (interpretative sau declarative) inlesnesc libertatea
partilor fie suplinindu-le vointa neexprimata, fie intregindu-le vointa, fie protejandule drepturile sau interesele in privinta carora are a decide insusi titularul
dreptului.Acestea pot fi permisive sau supletive.
Normele permisive nici nu impun si nici nu interzic savarsirea unei actiuni,
lasand la aprecierea partilor sa aleaga conduita pe care voiesc a o urma din mai
multe variante posibile indicate de lege (de exemplu, art. 1296 C.civ., conform caruia
contractul de vanzare-cumparare se poate incheia fie pur si simplu, fie sub conditie,
si poate avea ca obiect doua sau mai multe lucruri alternative).

Normele supletive sunt acele reglementari legale care in anumite situatii

permit ca persoanele singure sa-si aleaga conduita de urmat si numai in situatia in
care nu si-au ales singure aceasta conduita, se vor aplica prevederile normei (art.
1305 C.civ., care arata ca cheltuielile vazarii revin cumparatorului, numai daca
partile nu au prevazut contracriul in contractul de vanzare-cumparare.
Normele imperative (categorice) sunt cele care, prohibitiv sau onerativ,
stabilesc o conduita univoca si strict determinata, de la care subiectul raportului de
drept civil nu se poate abate decat asumandu-si riscul sanctiunii prevazute de lege.
Normele onerative prevad expres obligatia subiectelor de drept civil de a se
supune unei anumite conduite (art.. 813 C.civ.arata ca donatiile se fac prin act autentic,
ceea ce inseamna ca actul incheiat sub semnatura privata nu este valabil).
Normele prohibitive interzic in mod expres partilor o anumita conduita (art.
1513 C. Civ. arata ca este nul un contract prin care un asociat isi rezerva totalitatea
castigurilor, sau prin care acetsa ar fi scutit de a participa la pierderi).
Alt criteriu de delimitare a dreptului civil este caracterul sanctiunii. Pentru
dreptul Civil sanctiunea specific este restabilirea dreptului subiectiv civil inclcat,
care se face fie prin repararea prejudiciului cauzat, fie prin incetarea actiunii de
vtmare a dreptului personal nepatrimonial.
2. Delimitarea fata de unele ramuri de drept
a) Delimitarea dreptului civil de dreptul constitutional
Dreptul constitutional cuprinde normele juridice care reglementeaza
organizarea si competentele autoritatilor statului, sistemul electoral, drepturile si
indatoririle fundamentale ale cetatenilor. Orice ramura de drept isi gaseste
fundamentul juridic in normele din Constitutie. Principiile fundamentale ale dreptului
civil sunt consacrate in primul rand in textul constitutional, iar drepturile subiective
civile sunt garantate prin Constitutie. Raporturile juridice guvernate de dreptul
constitutional raporturi preponderent nepatrimoniale presupun o calitate speciala a
participantilor: aceea de cetatean, pe de o parte, si de organ de stat, pe de alta parte.
Dimpotriva, raporturile juridice de drept civil nu presupun nici o alta calitate a
participantilor decat aceea de subiect de drept. Pozitia partilor in dreptul civil este una
de egalitate juridica, pe cand in dreptul constitutional de subordonare.
Normele dreptului civil sunt predominant dispozitive, iar cele ale dreptului
constitutional imperative. Sanctiunile dreptului constitutional nu presupun vreun
proces, ci parcurgerea unei proceduri specifice (ex. suspendarea din functie-art. 95 din
Constitutie); in cazul incalcarii drepturilor subiective civile se recurge la introducerea
unei actiuni in instanta pentru restabilirea dreptului.
b) Delimitarea dreptului civil de dreptul administrativ
Dreptul administrativ cuprinde normele juridice care reglementeaza
organizarea si desfasurarea activitatii organelor administratiei de stat si a serviciilor
publice.

Deosebirile sunt similare celor semnalate in comparatia realizata cu dreptul

constitutional. Delimitarea prezinta importanta indeosebi atunci cand incheierea unui
act juridic civil este precedata de emiterea unui act administrativ individual (ex: o
autorizatie). Drept sanctiune specifica dreptului administrativ amintim amenda
contraventionala.
c) Delimitarea dreptului civil de dreptul financiar si fiscal
Dreptul fiscal cuprinde normele juridice care reglementeaza relatiile
referitoare la intocmirea, aprobarea si executarea bugetului de stat, dezvoltarea
economico-sociala si acoperirea unor nevoi publice.
Relatia dreptului civil cu dreptul financiar se intemeiaza pe faptul ca ambele
reglementeaza relatii patrimoniale, avand ca obiect drepturi si obligatii exprimate in
bani. Dar dreptul financiar, ca ramura de drept public, reglementeaza raporturi in care
cel putin una dintre parti este un organism al statului. De asemenea, in timp ce dreptul
civil reglementeaza relatiile banesti dintre persoanele fizice si juridice, dreptul
financiar si fiscal reglementeaza relatiile banesti de constituire, repartizare si utilizare
a fondurilor banesti ale statului. Sanctinile dreptului financiar sunt specifice, cum ar fi
majorari pentru intarziere la plata impozitelor.
d) Delimitarea dreptului civil de dreptul procesual civil
Dreptul procesual civil cuprinde normele juridice care reglementeaza
activitatea de judecare a cauzelor civile si de executare a hotararilor pronuntate in
aceste cauze.
Dreptul procesual civil ca ramura distincta a dreptului garanteaza eficacitatea
dispozitiilor de drept civil care consacra drepturi subiective pentru persoanele fizice
ori juridice.
Legatura dintre dreptul civil si dreptul procesual civil este cea de la continut
la forma, acesta din urma fiind compus dintr-un ansamblu de norme juridice care
reglementeaza modul de judecata a cauzelor civile si modul de executare silita a
hotararilor judecatoresti pronuntate in aceste cauze.
Specifice dreptului procesual civil sunt: subordonarea partilor, preponderenta
normelor imperative; existenta unor calitati speciale ale partilor, dobandita dupa
promovarea actiunii civile. Sanctiunile sunt de asemenea specifice- ex: decaderea
dintr-un drept procesual .
e) Delimitarea dreptului civil de dreptul comercial
Dreptul comercial cuprinde normele ce reglementeaza raporturile juridice ce
izvorasc din actele si faptele considerate de lege ca fiind fapte de comert, precum si
raporturile juridice la care participa persoanele ce au calitatea de comerciant.
Dreptul comercial este un drept special fata de dreptul civil; el priveste numai
raporturile patrimoniale care au ca izvor fapte de comert si raporturi juridice la care
participa persoanele cu calitatea de comercianti, spre deosebire de dreptul civil, care
are in vedere celelalte raporturi patrimoniale si toate raporturile personal
nepatrimoniale.

Sunt asemanatoare: pozitia de egalitate a partilor, caracterul dispozitiv al

normelor aplicabile. Sanctiunile dreptului comercial sunt mai severe si au un regim
juridic deosebit fata de cele le dreptului civil.
f) Delimitarea dreptului civil de dreptul muncii
Dreptul muncii cuprinde normele ce reglementeaza raporturile sociale de
munca nascute din contractul individual de munca. Asemenea raporturi juridice
privesc: felul muncii, locul muncii, salarizarea, celelalte drepturi si obligatii ale
salariatilor si angajatorilor etc. Dreptul muncii cuprinde, in subsidiar, si o serie de
norme de ordine publica (cum ar fi, de exemplu, normele de protectia muncii sau
normele privind examenul medical obligatoriu al salariatilor). Si pentru dreptul
muncii, dupa cum am vazut, dreptul civil constituie drept comun. Numeroase institutii
sunt deopotriva aplicabile contractului de munca si contractelor civile. Dar in
contractul civil, egalitatea juridica a partilor subzista pe tot parcursul derularii
contractului, in timp ce in contractul de munca ea exista doar in momentul incheierii
acestuia. Ulterior, pe parcursul executarii contractului, salariatul se subordoneaza
celui care l-a incadrat in munca.
Corelatia dintre dreptul civil si dreptul muncii se manifesta si prin aceea ca
raporturile de munca se pot intemeia nu numai pe contracte de munca, dar si pe
contracte civile de prestari de servicii (care se incheie in temeiul unei legi speciale, nr.
130/1999).
Sanctiunile din dreptul muncii intervin ca rezultat al raspunderii materiale si a
celei disciplinare.
g) Delimitarea dreptului civil de dreptul familiei
Dreptul familiei cuprinde normele care reglementeaza raporturile decurgand
din casatorie, rudenie, filiatie, adoptie, precum si normele privind ocrotirea minorilor
sau a persoanelor puse sub interdictie. Si dreptul familiei cuprinde o serie de norme
de ordine publica, de protectie a interesului general (in special normele de ocrotire a
unor categorii de persoane). Chiar si dupa integrarea normelor de drept al familiei in
Codul civil, ramura dreptului familiei isi va pastra autonomia, in raport cu dreptul
civil.
Dreptul familiei reglementeaza raporturile care izvorasc din casatorie,
rudenie, adoptie si cele asimilate acestora. Distinctia fata de dreptul civil se
intemeiaza pe specificitatea relatiilor sociale in general nepatrimoniale
reglementate in dreptul familiei. In plus, dreptul familiei cunoaste sanctiuni specifice
si cuprinde preponderent norme imperative.
h) Delimitarea dreptului civil de dreptul international privat
Dreptul international privat reglementeaza raporturile de drept privat cu
element de extraneitate, indicand autoritatea competenta si legea aplicabila. Fiecare
stat are propriul sistem de drept international privat.
Deosebirea esentiala dintre cele doua ramuri de drept consta in faptul ca
dreptul international privat reglementeaza raporturi juridice care contin un
element de

extraneitate, ceea ce atrage incidenta in cauza a cel putin doua sisteme de drept,
urmand ca norma de drept international privat sa arate care va fi regimul aplicabil in
cauza.
Dreptului international privat ii este specifica o anumita metoda de
reglementare: de indicare a legii aplicabile, prin intermediul normelor conflictuale,
normelor materiale sau a celor de aplicare imediata. Neaplicarea legii indicate de
norma respectiva nu atrage nici o sanctiune pentru judecatorul investit cu solutionarea
cauzei.
2. Teoria legii civile
2.1. Izvoarele dreptului civil
Notiunea de izvor de drept are doua intelesuri:
in sens material, ea desemneaza conditiile materiale de existenta care genereaza
normele juridice;
in sens formal, ea reprezinta forma de exteriorizare (de exprimare) a normelor
juridice, cu alte cuvinte unde anume se gasesc normele juridice intr-un sistem de drept
dat.
Prima notiune priveste actele normative, cea de a doua se refera la actele si
faptele juridice (individuale).In dreptul civil, normele imbraca forma generica de
acte normative, adica acte ce emana de la organele de stat investite cu prerogativa
legiferarii.Mai exact, norma de drept civil reprezinta regula generala si abstracta ce
reglementeaza conduita subiectelor in raporturile juridice civile.
Legea
Principalul izvor de drept, in sistemul nostru este legea. Termenul lege, ca
izvor de drept, are de asemenea doua intelesuri:
in sens larg, ea desemneaza orice act normativ adoptat de organismele
competente ale statului (legi, decrete, ordonante, hotarari etc.);
in sens restrans, ea priveste numai o anumita categorie de acte normative, si
anume cele adoptate de Parlament. Potrivit art. 72 din Constitutie, Parlamentul
adopta legi constitutionale, legi organice si legi ordinare.
Deci principalele forme juridice in care se exprima izvoarele de drept civil
sunt: legile acte normative adoptate de Parlamentul Romaniei si hotararile
Guvernului. Caracter de izvor al dreptului civil il are si actul normativ adoptat de
ministru ori seful unui alt organ al administratiei de stat indiferent de denumire:
ordin, instructiune, regulament etc. (daca are ca obiect de reglementare relatii sociale
ce intra in obiectul dreptului civil.
In categoria izvoarelor de drept civil trebuie incadrate si reglementarile
internationale conventii, pacte, acorduri, etc. cu conditia ca Romania sa fie parte
la ele (prin aderare sau ratificare) si binenteles sa priveasca relatii sociale ce intra in
obiectul dreptului civil roman.
In doctrina se face deosebire intre legea fundamentala, care este Constitutia si
legile celelalte numite ordinare. Desi este principalul izvor de drept constitutional,

Constitutia este si izvor important pentru dreptul civil. Codul civil roman are ca
model Codul civil francez din 1804 (numit si Codul Napoleon); a fost adoptat in 1864

si a intrat in vigoare la 1 Decembrie 1865. Acesta reprezinta principalul izvor al

dreptului civil. Codul civil a suferit unele abrogari (exprese sau implicate) sau
modificari.
Alte legi civile: Codul familiei (Legea nr.4/1954, cu modificarile suferite),
Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale, republicata ,Legea fondului funciar
18/1991 republicata.
Exemple de decrete: D.31/1954 privitor la persoana fizica
si persoana
juridica; D.32/1954 de punere in aplicare a Codului familiei si Decretul nr.31/1954,
D.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva.
Alte izvoare de drept mai sunt considerate a fi:
1. Obiceiul (cutuma) reprezinta o regula de conduita stabilita in practica vietii
sociale si respectata un timp indelungat, in virtutea deprinderii, ca o norma socotita
obligatorie.
Trebuie sa se faca urmatoarea distinctie:
- obiceiurile la care trimit anumite texte din acte normative in mod expres, nu
pot fi socotite ca izvoare de drept distincte de aceste acte normative, ele fac prin
incorporare parte din dispozitia normelor juridice respective:
- art.970 alin.2 C.civil conventiile obliga nu numai la ceea ce este expres
intr- insele, dar la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa
natura sa.
- art.980 C.civil, Dispozitiile indoioase se interpreteaza dupa obiceiul
locului unde s-a incheiat contractul.
- in privinta gardului si zidului comun, art.600 C.civil, precizeaza ca
inaltimea se hotareste dupa regulamentele particulare.
- obiceiurile la care normele juridice cuprinse in acte normative nu fac
trimitere, dar au valoare de izvor de drept. Exemple de obiceiuri din a doua categorie
adica cele care au valoare de izvor de drept distinct si pot fi folosite in interpretarea
unor acte juridice se gasesc, indeosebi in dreptul maritim si se numesc uzuri
interpretative. Acestea din urma se manifesta in doua moduri :
- fie prin explicarea expresiilor si termenilor din contract ;
- fie prin completarea clauzelor contractului cu ceea ce in mod obisnuit se
presupune ca partile au voit.
2. Morala (regulile de convietuire sociala) urmeaza solutia de la obicei. Nu
sunt izvor de drept distinct, dar in masura in care legea face trimitere la ele, atunci
sunt incorporate sau notificate de actul normativ respectiv.
3. In principiu nici jurisprudenta nu reprezinta izvor al dreptului civil,
deoarece organul de judecata nu are atributia de a edicta norme ci de a solutiona
cauza cu care a fost sesizat prin aplicarea normelor de drept. Hotararile judecatoresti
produc efecte numai intre partile din proces, potrivit principiului relativitatii, pe cand
izvorul de drept reprezinta o norma generala, opozabila tuturor. Trebuie insa avute in
vedere doua exceptii:
- deciziile Curtii Constitutionale au caracter obligatoriu;
- hotararile pronuntate de Inalta Curte de Castie si Justitie in solutionarea
recursurilor in interesul legii au caracter obligatoriu pentru instante.

4. Doctrina este formata din lucrarile scrise prin care se comenteaza sau
interpreteaza normele juridice, sunt opinii formulate de specialisti de tehnicieni ai
dreptului care contribuie la perfectionarea normelor de drept. Ea este analizata totusi
in acest context, deoarece poate influenta solutiile judecatorilor sau, prin propunerile
formulate, poate conduce la adoptarea de noi norme juridice sau abrogarea ori
modificarea celor existente.
5. Principiile de drept in general, iar cele de drept civil in special, nu pot fi
considerate izvoare de drept, ele se aplica in calitatea lor de dispozitii ale actelor
normative.
2.2. Aplicarea legii civile
Norma juridica actioneaza pe trei coordonate esentiale: intr-un anumit
interval de timp, pe un teritoriu determinat si asupra unor anumite categorii de
persoane.
1) Actiunea in timp a normelor juridice
O cerinta dictata de realitatea sociala este ca legile sa se succeada in timp,
fiind inlocuite pe masura ce se modifica datele si cerintele acesteia.
Intrarea in vigoare marcheaza momentul din care legea devine aplicabila.
De regula, acesta are loc in termen de 3 zile de la data de la care legea este
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, putand fi cunoscuta de catre toate
subiectele de drept carora li se adreseaza., insa este posibil ca in textul unui act
normativ sa se prevada o data ulterioara la care legea urmeaza a intra in vigoare;
Iesirea din vigoare a unei legi este momentul din care aceasta inceteaza sa se
mai aplice. Iesirea din vigoare a unei legi se realizeaza prin abrogarea acesteia, care
poate fi expresa sau tacita.
Abrogarea expresa poate fi: directa si indrecta.
Abrogarea directa - este aceea care nominalizeaza legea sau capitolele sau
articolele dintr-o lege care se abroga.
Abrogarea indirecta - prevede iesirea din vigoare a legilor sau actelor
normative, contrare legii noi, formulandu-se orice alte dispozitii contrare se abroga.
Abrogarea este implicita (tacita) cand legea noua contine dispozitii
incompatibile cu legea veche, fara sa prevada care dispozitii contrare se abroga.
Desuetudinea nu este mod de iesire din vigore, ea intervine in acele situatii in
care datorita disparitiei ratiunilor pentru care actul normativ a fost adoptat, acesta nu
mai este aplicat, fara a fi abrogat.O situtie speciala priveste legile temporare pentru
care nu este necesara abrogarea, fiind suficienta scurgerea perioadei de timp pentru
care au fost adoptate.
Intre momentul intrarii si momentul iesirii din vigoare a legilor, actiunea lor
in timp este supusa urmatoarelor principii care se completeaza reciproc:
1) principiul neretroactivitatii legii civile noi;
2) principiul aplicarii imediate a legii civile noi.
1) Principiul neretroactivitatii legii civile noi este regula juridica potrivit careia o lege
civila se aplica numai situatiilor ce se ivesc dupa adoptarea ei, iar nu si situatiilor

anterioare.Constitutia dispune in art.15 (2) ca Legea dispune numai pentru viitor, cu

exceptia legii penale mai favorabile.Acest principiu, este consacrat si in Codul civil
in art.1. Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactiva. Totusi legea penala mai favorabila, retroactiveaza.Daca de la savarsirea infractiunii pana la
judecarea definitiva a faptei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica
legea cea mai favorabila.
Un alt aspect al retroactivitatii il reprezinta legile interpretative. Legea
interpretativa se integreaza in actul normativ interpretat care este anterior.Legile
interpretative au caracter retroactiv, deoarece se aplica din momentul intrarii in
vigoare a legii pe care o interpreteaza.
2). Principiul aplicarii imediate a legii civile noi - adica, de indata ce a fost adoptata,
legea noua se aplica tuturor situatiilor ivite dupa intrarea ei in vigoare, excluzandu-se
astfel aplicarea legii vechi.Acest principiu nu este consacrat expres, el este o
consecinta fireasca a principiului neretroactivitatii.
Exceptiile de la aceste principii sunt:
1. retroactivitatea legii civile noi, adica legea civila noua se aplica si pentru situatii
anterioare adoptarii ei.Aceasta exceptie se aplica daca este consacrata expres in legea
noua, deoarece exceptiile nu se prezuma, ele fiind de stricta interpretare si aplicare.In
prezent este inadmisibila aceasta exceptie, datorita textului imperativ al art.15 (2) din
Constitutie.
2. ultraactivitatea legii civile vechi, adica legea veche isi mai produce efectele un timp
oarecare, desi a intrat in vigoare o lege noua, binenteles la situatii determinate,
precizate de legea noua. Aceasta trebuie prevazuta expres in legea noua, fiind o
exceptie.
2) Actiunea in spatiu a normelor juridice
Aplicarea legii in spatiu este denumita- principiul teritorialitatii.Exista
doua aspecte ale problemei:
- unul intern, vizeaza situatia raporturilor civile stabilite intre subiecte de
drept civil de cetatenie ori nationalitate romana, pe teritoriul Romaniei.
- unul international, care are in vedere ipoteza raporturilor civile cu un
element de extraneitate - cetatenie, nationalitate, locul incheierii si executarii
contractului etc.
Aspectul intern tine seama de regula: actele normative civile care emana de la
organele centrale de stat se aplica pe intregul teritoriu al tarii, iar cele ce emana de la
un organ de stat local se aplica doar pe teritoriul respectivei unitatii aministrativteritoriale (judet).
Aspectul international se rezolva de catre normele conflictuale ale dreptului
international privat, care presupun asa zisul conflict de legi in spatiu. Normele
conflictuale sunt continute in prezent in Legea 105/1992.
3) Aplicarea legii civile asupra persoanelor
Legile civile pot fi impartite in trei categorii, din punct de vedere al sferei
subiectelor la care se aplica:

- legi civile cu vocatie generala de aplicare: adica se aplica atat persoanei fizice cat si
persoanei juridice ,in egala masura exemplu Codul civil, D.31/1954 privitor la
persoana fizica si persoana juridica si D.167/1958 - prescriptia extinctiva.
- legile civile cu vocatia aplicarii numai la anumite persoane fizice sau juridice.
3. Interpretarea legii civile
1) Definitie Prin interpretarea legii civile intelegem operatiunea logicorationala de lamurire, explicare a continutului si sensului normelor de drept civil, in
scopul justei lor aplicari prin corecta incadrare a diferitelor situatii din viata practica.
Aceasta definitie contine trei elemente:
- interpretarea legii este o etapa a procesului de aplicare a legii civile ;
- continutul interpretarii este lamurirea sau explicarea sensului ;
- scopul interpretarii - este corecta incadrare a diferitelor situatii din circuitul civil,
ceea ce asigura justa aplicare a legii civile.
2) Clasificarea interpretarii civile
1. In functie de forta sa (obligatorie sau neobligatorie) se distinge:
- interpretarea oficiala (obligatorie)
- interpretarea neoficiala (neobligatorie)
2. In functie de rezultatul interpretarii deosebim:
- interpretarea literala (declarativa)
- interpretarea extensiva
- interpretarea restrictiva
3. Dupa metoda de interpretare folosita:
- interpretarea gramaticala
- interpretarea sistematica
- interpretarea istorico teleologica
- interpretarea logica
1.Interpretarea oficiala si neoficiala
Interpretarea oficiala este realizata, in exercitarea atributiilor ce-i revin
potrivit legii de catre un organ de stat ce apartine puterii legislative, executive sau
judecatoresti.
Daca interpretarea provine chiar de la organul de stat care a editat actul
normativ - interpretarea oficiala se numeste autentica si se caracterizeaza in norme
interpretative. Interpretarea oficiala este si cea realizata de organele puterii
judecatoresti numita si interpretare juridica; care este obligatorie numai la speta.
Este neoficiala interpretarea care se da legii civile in doctrina (literatura de
specialitate) ori de un avocat in pledoariile sale. Aceasta interpretare nu are putere
juridica obligatorie.
2. Interpretarea literala, extensiva, restrictiva
Interpretarea literala este determinata de faptul ca intre formularea textului
legal interpretat si cazurile din practica ce se incadreaza in ipoteza sa exista

concordanta. Aceasta interpretare este impusa de texte clare, ori de dispozitii ce

contin enumerari limitative.
Interpretarea extensiva este necesara atunci cand intre formularea textului
legal intepretat si cazurile din practica la care se aplica acest text nu exista
concordanta, in acest caz textul trebuie extins si asupra unor cazuri care nu se
incadreaza in litera textului; deci cand un text legal este formulat prea restrictiv fata
de intentia reala a legiuitorului. Spre exemplu, norma juridica ce reglementeaza
problema comorientilor se refera la acestia ca la persoane care au murit in aceleasi
imprejurari, daca nu se poate preciza care dintre ele a murit mai intai. Prin extensie,
textul este considerat aplicabil si in ipoteza persoanelor care au murit in imprejurari
diferite, daca nu se poate stabili care este ordinea in care au murit. O asemenea
interpretare este interzisa atunci cand norma juridica cuprinde enumerari limitative
sau prevederi cu caracter de exceptie, deoarece in cazul acestora extinderea dispozitiei
ar contraveni in mod evident intentiei legiuitorului.
Astfel, nu poate fi interpretat extensiv art. 829 din Codul civil, care prevede
ca donatia se poate revoca pentru neindeplinirea conditiilor in care s-a facut, pentru
ingratitudine si pentru nastere de copii in urma donatiunii. Cum acest text de lege
cuprinde o enumerare limitativa, rezulta ca donatia nu poate fi revocata pentru nici un
alt motiv. Donatorul nu poate revoca donatia pentru ca, de exemplu, s-a razgandit si
doreste sa daruiasca bunul altcuiva;
Interpretarea restrictiva este impusa de faptul ca intre formularea unui text
legal si cazurile de aplicare in practica, exista neconcordanta, in acest caz formularea
textului legal este prea larga fata de situatiile care se pot incadra in text (exemplu art.1
din L.31/1990: Societatile comerciale cu sediul in Romania sunt persoane juridice
romane; in sensul ca priveste doar societatile comerciale infiintate potrivit acestei
legi sau art. 1897)1= C. Civ. :Justa cauya constituie orice titlu translativ de
proprietate, insa se are in vedere doar tilul ce provine de la un neproprietar.
3. Interpreatera gramaticala, sistematica si istorico-teologica:
Interpretarea gramaticala presupune lamurirea intelesului unei dispozitii
legale civile pe baza regulilor gramaticii, tinandu-se seama de sintasca si morfologia
propozitiei ori frazei, ca si de semnele de punctuatie. O asemenea metoda este de
folos, spre exemplu, in determinarea caracterului limitativ sau exemplificativ al unei
enumerari, in determinarea caracterului cumulativ sau alternativ al unor sanctiuni etc.
Interpretarea sistematica presupune lamurirea intelesului unei dispozitii
legale tinandu-se seama de legaturile sale cu alte dispozitii din acelasi act normativ
ori din alt act normativ. Aceasta interpretare este intalnita frecvent in practica,
plecind de la calificarea unei dispozitii ca norma generala ori norma speciala, prin
respectarea urmatoarelor doua reguli:
- norma generala nu deroga de la norma speciala
- norma speciala deroga de la norma generala. Intre aceste reguli, norma generala
reprezinta regula, iar norma speciala constituie exceptia.

Interpretarea istorico- teleologica presupune stabilirea sensului unei dispozitii

legale, tinandu-se seama de finalitatea urmarita de legiuitor la adoptarea actului
normativ din care face partea acea dispozitie, intr-un context istoric dat.
4. Interpretarea logica a legii civile
Aceasta interpretare a normelor juridice a dobandit o aplicare frecventa in
dreptul roman, ceea ce a dus la formularea unor reguli si argumente de interpretare
logica, adesea exprimate in adagii.
Reguli de interpretare logica
1. Exceptia este de stricta interpretare si aplicare.
In interpretarea sistematica a legii civile se "tine seama de raportul dintre
legea generala (regula) si legea speciala (exceptia). Sunt supuse aceste interpretari:
- textele legale care contin enumerari limitative;
- textele legale care institue prezumtii legale;
- textele care contin o exceptie.
2. Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distinga.
Aceasta regula tine seama de faptul ca, unei formulari generale a textului
legal trebuie sa-i corespunda o aplicare a sa tot generala, fara a introduce distinctii pe
care legea nu le contine.De exemplu, domiciliul minorului este la parintii sai sau la
acela la care locuieste in mod statornic, indiferent de varsta acestui minor.
3. Legea civila trebuie interpretata in sensul aplicarii ei, iar nu in sensul
neaplicarii.
Aceasta regula de interpretare este continuta in art.978 Codul civil pentru
interpretarea conventiilor, dar, pentru identitate de ratiune ea este extinsa si la
interpretarea normei de drept civil.
4.Legea speciala deroga de la legea generala.
Ori de cate ori nu ne aflam in aria de aplicabilitate a normei speciale sau de
exceptie, urmeaza sa se aplice norma generala, cu valoare de regula.
Argumente de interpretare logica
- Argumentul per a contrario. Acest argument inseamna ca ori de cate ori un
text de lege prevede un anumit lucru, se poate prezuma ca el neaga contrariul. Spre
exemplu, potrivit art. 5 din Codul civil, Nu se poate deroga prin conventii sau
dispozitii particulare de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri.
Prin interpretare logica se ajunge la concluzia ca, per a contrario, se poate deroga de
la legile care nu intereseaza ordinea publica, adica de la normele juridice dispozitive.
- Argumentul a fortiori. Pe baza acestui argument se ajunge la extinderea
aplicarii unei norme, edictata pentru o anumita situatie, la un caz nereglementat
expres, deoarece ratiunile care au fost avute in vedere la adoptarea acelei norme se
regasesc, si mai evident, in cazul dat.Spre exemplu, daca prin efectul posesiei
indelungate se poate dobandi dreptul de proprietate asupra imobilelor, a fortiori se
poate dobandi prin acest mod dreptul de servitute, care este un dezmembramant al
proprietatii.
- Argumentul de analogie. Acest argument are in vedere faptul ca, unde
exista aceleasi ratiuni trebuie aplicata aceeasi solutie. Acest argument este folosit

indeosebi, pentru rezolvarea lacunelor legii ceea ce se realizeaza prin aplicarea

prin analogie
a normelor de drept civil- de exemplu, forta obligatorie si
irevocabilitatea conventiilor se aplica si in matreia actelor juridice unilaterale.
- Argumentul reducerii la absurd. Pe baza acestui argument se are in vedere
ca numai o anumita solutie este admisibila rational, solutia contrara fiind o
absurditate, care nu poate fi acceptata.

CAPITOLUL II RAPORTUL JURIDIC CIVIL

1. Notiune
Raportul juridic civil este relatia sociala cu caracter patrimonial sau personal
nepatrimonial, reglementata de norma de drept civil.Asa sunt, de pilda, raporturile de
proprietate, cele de obligatii, cele de succesiune, rudenie etc.
2. Caractere
a) Raportul juridic civil are caracter social, deoarece toate raporturile juridice
se stabilesc intre oameni, fie priviti ca persoane fizice, fie priviti ca persoane juridice.
Chiar si in cazul cand raportul juridic priveste lucrurile, in sensul de bunuri, acestea
reprezinta doar obiectul derivat al raportului juridic.
b) Raportul juridic civil are caracter volitional. Pe langa vointa exprimata de
legiuitor din norma de drept civil care reglementeaza actul juridic civil, exista si
vointa autorilor sau autorului actului juridic civil care au actionat in sensul nasterii,
modificarii sau stingerii acelui raport. Astfel, se remarca un caracter dublu volitional,
dupa cum suntem in prezenta unui act bilateral sau unilateral.
c) Raportul juridic civil se caracterizeaza prin pozitia de egalitate juridica a
partilor. Partile nu sunt subordonate juridic una fata de cealalta, fiind libere sa incheie
sau nu raporturi juridice in conditiile pe care le negociaza de comun acord. A nu se
confunda cu principiul egalitatii in fata legii civile, care are in vedere pozitia partilor
fata de legea civila.
3. Structura
Raportul juridic cuprinde in structura sa trei elemente: partile, continutul si
obiectul. Aceste elemente trebuie sa fie intrunite cumulativ.
Partile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice si
persoanele juridice care sunt titulare de drepturi si obligatii civile.
Continutul raportului juridic este format de totalitatea drepturilor subiective si
obligatiilor civile pe care le au partile.

Obiectul raportului juridic civil consta in conduita subiectelor, adica

actiunile sau inactiunile la care sunt indrituite partile.
3.1. Partile raportului juridic civil
1) Definitie
Persoana fizica este subiectul individual de drept, adica omul, privit ca
titular de drepturi si obligatii civile.
Persoana juridica este subiectul colectiv de drept, adica un colectiv de
oameni care, intrunind conditiile cerute de lege, este titular de drepturi subiective si
obligatii civile.
Sediul materiei este Decretul 31/1954 privind persoanele fizice si persoanele
juridice.
2) Determinarea partilor
Raportul juridic civil se stabiste de regula intre doua persoane (raport juridic
simplu).
Partile raportului juridic civil pot avea calitatea de subiect activ, daca sunt
titulare de drepturi sau calitatea de subiect pasiv, daca le revin obligatii. Determinarea
presupune cunoasterea partilor acestui raport, si se realizeaza diferit dupa cum este
vorba de raporturi civile ce au in continutul lor drepturi absolute sau drepturi relative.
In cazul drepturilor absolute numai subiectul activ care este titularul
dreptului subiectiv civil este determinat sau cunoscut (exemplu: proprietarul unui
bun). Subiectul pasiv este nedeterminat si este format din toate celelalte subiecte de
drept civil (care trebuie sa-i respecte acest drept).
In cazul drepturilor relative este determinat atat subiectul activ -numit
creditor cat si subiectul pasiv, numit debitorul. Spre exemplu, daca A a imprumutat
1.000 lei de la B, atunci cei doi au devenit parti ale unui raport juridic civil. A va fi
debitor (subiect pasiv), avand obligatia ca, la scadenta, sa inapoieze banii
imprumutati, iar B va fi creditor (subiect activ), avand dreptul ca, la scadenta, sa
pretinda debitorului restituirea banilor imprumutati.
3) Pluralitatea subiectelor
Exista insa cazuri in care raportul juridic civil este stabilit intre mai multe
persoane, fie ca subiecte active, fie ca subiecte pasive, fie sub ambele aspecte. In acest
caz deosebim:
- pluralitate activa mai multi creditori,
- pluralitate pasiva mai multi debitori,
- pluralitate mixta mai multi creditori si mai multi debitori.
In raporturile reale:
- subiectul pasiv este intotdeauna plural;
- subiectul activ este plural in urmatoarele cazuri:

- coproprietatii (se exercita in comun dreptul de proprietate asupra unui bun

individual determinat, fiecare detinand o cota-parte ideala si abstracta din acel drept, a
carei intindere este predeterminata) ex: doua persoane cumpara impreuna un bun
- indiviziunii (se exercita in comun dreptul de proprietate asupra unei mase
de bunuri sau asupra unei universalitati, fiecare detinand o cota-parte ideala si
abstracta din acel drept, a carei intindere este predeterminata) ex: comostenitorii pana
la partaj.
- devalmasiei (se intalneste in cazul sotilor, in cazul acestora cota pate
detinuta din bunurile comune nu este predeterminata).
In raporturile obligationale:
-subiectul activ poate fi plural mai multi creditori ce formeaza pluralitatea activa;
-subiectul pasiv poate fi plural mai multi debitori ce formeaza pluralitatea pasiva;
- atat subiectul activ cat si cel pasiv pot fi plurale mai multi creditori si mai multi
debitori ce formeaza pluralitatea mixta. Distingem urmatoarele forme:
- divizibilitatea (obligatiile conjuncte) formeaza regula: fiecare creditor poate
pretinde doar partea sa din drept si fiecare debitor poate fi urmarit doar pentru partea
lui din datorie; De exemplu, A a imprumutat o suma de bani de la B. Inainte de
inapoierea sumei, A moare, iar singurii lui mostenitori sunt cei doi fii ai acestuia.
Datoria lui A, fata de B se va imparti intre cei doi fii, potrivit cotelor lor succesorale,
adica fiecare va mosteni din datoria tatalui. La fel, daca, la randul sau, A ii
imprumutase o suma de bani lui C, cei doi fii vor mosteni cate din aceasta creanta.
- solidaritatea este o exceptie intalnita atunci cand oricare creditor poate
pretinde intreaga datorie, prin efectul conventiei sau oricare debitor poate fi obligat sa
plateasca intreaga datorie, in baza legii sau a conventiei partilor, cu posibilitatea de a
se putea ulterior indrepta impotriva celorlalti debitori, prin exercitarea dreptului de
regres; De exemplu, daca doua persoane au produs impreuna un prejudiciu,victima
delictului civil va putea actiona in judecata impotriva oricareia dintre ele, solicitandule acoperirea intregului prejudiciu. Spunem ca autorii raspund solidar pentru
producerea prejudiciului.
- indivizibilitatea este o alta exceptie, intalnita atunci cand oricare dintre
codebitori poate fi urmarit pentru intreaga datorie, ca efect al naturii obligatiei sau al
conventiei partilor.
In raporturile nepatrimoniale:
- subiectul pasiv este plural;
- pluralitatea activa este mai rara se intalneste in raporturile ce au in continut
drepturi ce rezulta din creatia intelectuala (opere comune, colective).
4) Schimbarea subiectelor
In raporturile nepatrimoniale:
- nu se pune problema schimbarii subiectelor, dreptul fiind inalienabil;
- subiectul activ este titularul dreptului personal nepatrimonial;
- subiectul pasiv este colectiv, nedeterminat.
In raporturile patrimoniale reale:
- se poate schimba doar subiectul activ;

- subiectul pasiv este colectiv, nedeterminat;

- modalitatile de transmitere sunt reprezentate de modurile de dobandire a drepturilor
reale; succesiunea, conventia, traditiunea, accesiunea, uzucapiunea si ocupatiunea
In raporturile patrimoniale de creanta:
- se pot schimba ambele parti: creditorul (subiectul activ) si debitorul (subiectul
pasiv).
Pentru schimbarea subiectului activ exista urmatoarele modalitati:
- cesiunea de creanta: se transmite creanta, prin contract cu titlu oneros sau
gratuit de catre creditorul cedent unui tert cesionar ;
- subrogatia personala: ca efect al legii sau a conventiei se transmite creanta
acelui tert care a achitat datoria debitorului;
- novatia prin schimbare de creditor: se realizeaza prin conventia partilor
care inlocuiesc vechea obligatie cu una noua.
Pentru schimbarea subiectului pasiv pot fi folosite:
- novatia prin schimbare de debitor, prin care un tert se obliga sa plateasca
datoria debitorului, fara a se cere consimtamantul acestuia;
- delegatia presupune angajarea de catre debitor a unui alt debitor alaturi de
cel initial sau in locul sau;
- poprirea este o forma de executare silita, prin care creditorul urmareste
sumele de bani pe care le are de incasat debitorul sau de la un tert.
5) Capacitatea civila a subiectelor
Capacitatea civila este o componenta a capacitatii juridice si reprezinta
calitatea partilor de a fi subiecte de drept civil.
In structura capacitatii civile intra doua elemente:
- capacitatea de folosinta;
- capacitatea de exercitiu
Capacitatea de folosinta este aptitudinea, generala si abstracta a persoanelor
de a avea drepturi si obligatii civile.
Capacitatea de exercitiu este aptitudinea persoanei a-si exercita drepturile
civile si de a-si indeplini obligatiile civile, prin incheierea de acte juridice civile (art.5
alin.3 D.31/1954).
Capacitatea civila a persoanei fizice
Capacitatea de folosinta este recunoscuta tuturor persoanelor fizice, conform
art. 4 din Decretul nr. 31/1954.
Inceputul capacitatii de folosinta il reprezinta momentul nasterii acelei
persoane si chiar al conceptiei, in ceea ce priveste drepturile copilului nascut viu (nu
neaparat viabil). Odata dobandita, capacitatea de folosinta nu va putea fi ingradita
decat exceptional, in conditiile legii, si nici nu va putea forma obiectul vreunei
renuntari.
Sfarsitul capacitatii de folosinta este marcat de momentul mortii persoanei
fizice, stabilita pe cale de constatare sau declarata prin hotarare judecatoreasca.

Capacitatea de exercitiu este dobandita prin ajungerea la majorat a

persoanelor fizice. In functie de limita de varsta a persoanei, aceasta cunoaste mai
multe grade ale capacitatii de exercitiu:
- persoane lipsite total de capacitate de exercitiu: minorii sub 14 ani si
alienatii si debilii mintal pusi sub interdictie judecatoreasca, indiferent de varsta.
Pentru acestea, reprezentantul lor legal (parinti, tutore, curator) va incheia acte
juridice;
- persoane cu capacitate restransa de exercitiu: minorii intre 14 si 18 ani.
Acestea vor putea incheia actele juridice singure, insa numai cu incuviintarea
ocrotitorilor legali;
- persoane cu capacitate deplina de exercitiu: majorii care nu sunt pusi sub
interdictie judecatoreasca si minorii de 16 ani care se casatoresc in conditiile Codului
familiei.
Incetarea capacitatii de exercitiu se produce prin incetarea capacitatii de
folosinta, deci la moartea acesteia, sau independent, prin punerea sub interdictie
judecatoreasca sau anularea casatoriei minorului.
Capacitatea civila a persoanelor juridice
Capacitatea de folosinta a persoana juridice este aptitudinea subiectului
colectiv de drept civil de a avea drepturi si obligatii civile. Conform principiului
specializarii capacitatii de folosinta, spre deosebire de persoanele fizice, capacitatea
persoanelor juridice este limitata la drepturile ce sunt descrise in actul de infiintare
sau statut, conforme scopului prevazut (art. 34 alin. 1 din Decretul nr. 31/ 1954).
Inceputul capacitatii de folosinta este determinat prin inregistrarea sau doar
simpla incheiere, ori recunoastere, ori autorizare a actului de infiintare (art. 43 din
Decretul nr. 31/1954).
Incetarea capacitatii de folosinta are loc cu ocazia desfiintarii persoanei
juridice prin reorganizarea, dizolvarea sau transformarea acesteia.
Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice este o aptitudine a sa de a-si
exercita drepturile civile si de a-si indeplini obligatiile civile, prin incheierea de acte
juridice, de catre organele sale de conducere.
Inceputul capacitatii de exercitiu este acela al desemnarii organelor de
conducere ale persoanei juridice. Conform art. 35 din Decret, actele juridice incheiate
de organele de conducere ale persoanei juridice, in limitele competentelor ce li s-au
atribuit, se considera acte ale persoanei juridice insesi.
Incetarea capacitatii de exercitiu are loc odata cu incetarea capacitatii de
folosinta a persoanei juridice, prin desfiintarea acesteia.
3.2. Continutul raportului juridic civil
1) Notiune
Continutul raportului juridic civil este alctuit din drepturile si obligatiile
prtilor (subiectelor) adic din drepturile subiectului activ si din obligatiile subiectului
pasiv intre care se stabileste raportul juridic. Elementele continutului raportului
juridic civil sunt: dreptul subiectiv si obligatia civil.

Dreptul obiectiv recunoaste indivizilor largi prerogative de actiune sub forma

unor drepturi individuale, adic drepturi subiective.
Prin drept (civil) subiectiv intelegem posibilitatea titularului (subiect activ) de
a desfsura o anumit conduit, garantat de lege prin putinta de a pretinde subiectului
pasiv o anumit comportare corespunztoare care poate fi impus la nevoie prin
forta de constrangere a statului.
Reciproca dreptului subiectiv este obligatia, adic legtura de drept prin care
debitorul se gseste obligat fat de creditor s dea, s fac sau s nu fac ceva, sub
constragere statal; obligatia este aspectul negativ al raportului obligational.
Interdependenta corelativa a continutului drepturilor si al obligatiilor
caracterizeaza toate raporturile de drept civil, indiferent ca este vorba de un raport real
sau de un raport obligational,
insa dimensiunile continutului drepturilor si al
obligatiilor variaza in functie de natura raportului de drept civil. Astfel, raportul
juridic real este intotdeauna un raport simplu, intrucat subiectul activ are in principiu
numai drepturi, iar subiectul pasiv, care este nedeterminat, are numai obligatia
negativa de a nu stanjeni exercitiul acestor drepturi (ca de pilda, in raportul de
proprietate, subiectul activ, proprietarul, are dreptul de a poseda, folosi si dispune de
bun, in vreme ce toate celelalte subiecte pasive, nedeterminare, au obligatia negativa
sa nu faca nimic de natura sa lezeze dreptul proprietarului).
Raportul obligational poate fi insa si unul complex, atunci cand ambele
subiecte au atat drepturi, cat si obligatii (de pilda in raportul de vanzare-cumparare,
dreptului vanzatorului de a obtine pretul lucrului vandut ii corespunde obligatia
cumparatorului de a-i plati pretul, iar obligatiilor vanzatorului de a transmite
proprietatea si de a preda si garanta lucrul vandut, le corespund drepturile
cumparatorului de a i se face transferul proprietatii si de a i se preda si garanta bunul
cumparat).
Drepturile civile subiective prezint urmtoarele caractere specifice:
a) Dreptul subiectiv presupune intotdeauna existenta unei obligatii corelative;
b) Dreptul subiectiv confer titularului su posibilitatea de a pretinde
subiectului pasiv s-si indeplineasc obligatia corelativ;
c) Dreptul subiectiv confer titularului su posibilitatea de a desfsura o
anumit conduit;
d) Dreptul subiectiv ia fiint ca atare din momentul nasterii raportului juridic.
2) Clasificarea drepturilor civile subiective
- in functie de opozabilitate:
- absolute si relative
- in functie de natura continutului lor:
- patrimoniale si nepatrimoniale
- dupa corelatia dintre ele:
- principale si accesorii
- in functie de gradul de certitudine conferit titularilor:
- pure si simple si afectate de modalitati

Drepturile subiective civile absolute si relative

- Dreptul subiectiv civil absolut este acel drept in virtutea caruia titularul
sau poate avea o anumita conduita, fara a face apel la altcineva pentru a si-l realiza.
Sunt absolute drepturile personale nepatrimoniale si drepturile reale.
- Dreptul subiectiv civil relativ este acel drept in virtutea caruia titularul
poate pretinde subiectului pasiv o conduita determinata, fara de care dreptul nu se
poate realiza.Tipic, relative sunt drepturile de creanta.
Caracteristicile dreptului absolut
- titularul dreptului absolut este cunoscut;
- titularul obligatiei corelative este necunoscut, format din toate celelalte subiecte de
drept civil;
- dreptului absolut ii corespunde obligatia generala si negativa de a nu i se aduce
atingere a nu face;
- este opozabil era omnes tuturor persoanelor
- sunt prevazute de lege, limitate.
Un exemplu de drept absolut il constituie dreptul la nume. Titularul dreptului
la nume are posibilitatea de a pretinde tuturor membrilor comunitatii respectarea
acestuia, adica abtinerea de la orice act sau fapt de natura a aduce atingere numelui
sau (de exemplu, de la utilizarea ilicita a numelui, de la acte de plagiat etc.).
Caracteristicile dreptului relativ
- sunt cunoscute atat titularul dreptului, cat si cel al obligatiei (subiectul activ si
subiectul pasiv);
- ii corespunde o obligatie ce are ca obiect: a da, a face ori a nu face (ceva ce s-ar fi
putut face in lipsa obligatiei pe care si-o asuma subiectul pasiv determinat);
- este opozabil numai subiectului pasiv determinat;
- sunt nelimitate ca numar.
De exemplu, daca o persoana ii imprumuta alteia o anumita suma de bani, ea
va avea calitatea de creditor, putand sa-i pretinda celui imprumutat si numai lui
restituirea sumei de bani.
Drepturile subiective civile patrimoniale si nepatrimoniale
Este patrimonial dreptul subiectiv ce are continut exprimat baneste,
precuniar; acestea sunt:
- drepturile reale
- drepturile de creanta
Este nepatrimonial (sau personal nepatrimonial) acel drept subiectiv ce nu are
continut banesc
Dreptul real jus in re este acel drept in virtutea caruia titularul sau isi
poate
exercita prerogativele asupra unui bun fara concursul altcuiva. Exemplul tipic de
drept real este dreptul de proprietate. In temeiul sau, titularul va putea exercita
prerogativele corespunzatoare proprietatii (posesia, folosinta si dispozitia) in mod
direct asupra bunului.

Dreptul de creanta jus ad personam este acel drept in temeiul caruia

subiectul activ creditorul poate pretinde subiectului pasiv debitor sa dea, sa
faca sau sa nu faca ceva. Spre exemplu, daca A i-a imprumutat lui B o suma de bani,
dreptul lui A (creditor) de a-i pretinde lui B (debitor) restituirea sumei imprumutate
este un drept de creanta. Raportul juridic nascut intre A si B este un raport juridic
obligational.
Asemanarile dintre cele doua drepturi:
- sunt patrimoniale
- au cunoscuti titularii lor, ca subiecte active
Deosebiri:
- sub aspectul subiectului pasiv:
- in cazul dreptului real nu este cunoscut;
- in cazul dreptului de creanta este cunoscut.
- sub aspectul continutului obligatiei corelative:
- in cazul dreptului real ii corespunde obligatia generala si negativa
de nonfacere;
- in cazul dreptului de creanta ii corespunde obligatia: de a da;
de a face; de a nu face;
- ca numar drepturile reale sunt limitate, iar drepturile de creanta
nelimitate
- numai dreptul real are prerogativele:
- urmaririi = care consta in posibilitatea titularului de drept real
(exemplu creditor ipotecar) de a urmari bunul in mainile oricui s-ar gasi.
- preferintei = consta in posibilitatea titularului dreptului real cu a-si
realiza drepul sau cu intaietate ori preferinta.
Categoriile de drepturi personale nepatrimoniale
- Drepturi care privesc existenta si integritatea (fizica si morala) ale
persoanei: dreptul la viata, la sanatate, onoare, reputatie etc.
- Drepturi care privesc identificarea persoanei -pentru persoana fizica :
dreptul la nume, pseudonim, domiciliu, la stare civila, pentru persoana juridica:
dreptul la denumire, sediu, etc.
- Drepturi decurgand din creatia intelectuala adica numai drepturile
nepatrimoniale ce izvorasc din opera literara, artistica ori stiintifica; dreptul de
divulgare, dreptul la patrenitatea operei, dreptul la respectarea integritatii operei,
dreptul la nume, dreptul de retractare, etc. .
Drepturile subiective civile principale si accesorii
- este principal dreptul subiectiv civil care are o existenta de sine statatoare,
soarta sa nedepinzand de vreun alt drept.
- este accesoriu dreptul subiectiv civil a carui soarta juridica depinde de
existenta altui drept subiectiv civil cu rol principal.
Aceasta clasificare are importanta pentru ca dreptul accesoriu depinde de
dreptul civil principal potrivit adagiului: accesorium sequitur principale.
Drepturile nepatrimoniale sunt drepturi principale.

Drepturile reale principale sunt:

- dreptul de proprietate publica ce apartine statului sau unitatilor
administrativ-teritoriale-asupra bunurilor din domeniu public;
- dreptul de proprietate privata in toate formele sale:dreptul de proprietate
privata ce apartine persoanelor fizice si dreptul de proprietate al statului si unitatilor
administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat (art.4 din L.213/1998);
- drepturile reale principale corespunzatoare dreptului de proprietate privata:
dreptul de uz, de uzufruct, de servitute, de superficie, de abitatie. Dreptul de
proprietate este un drept complex ce cuprinde in continutul sau trei prerogative
distincte: posesia, folosinta si dispozitia. Ele pot fi exercitate impreuna, dar pot fi si
desprinse unele de celelalte. Din operatia de dezmembrare a dreptului de
proprietate rezulta asanumitele dezmembraminte ale dreptului de proprietate. Ele
presupun exercitiul doar a unora dintre prerogative de catre titular, celelalte fiind
exercitate de catre alte persoane.
Drepturile reale accesorii sunt:
- dreptul de ipoteca- drept de garantie reala imobiliara;
- dreptul de gaj- drept de garantie reala mobiliara;
- privilegiile;
- garantiile reale mobiliare :
- dreptul de retentie
Aceste drepturi reale accesorii - presupun ca drept principal - un drept de
creanta. Derpturile de creanta principale sunt nelimitate., izvorand din acte sau fapte
juridice, putand avea ca obiect a da, a face, sau a nu face. .
Drepturile de creanta accesorii sunt : dreptul la dobanda, arvuna, clauza
penala, fidejusiunea, etc.
Aceste drepturi de creanta accesorii depind de un drept principal de creanta .
Drepturi subiective civile - pure si simple si drepturi subiective
civile afectate de modalitati
Dreptul civil pur si simplu confera maxima certitudine titularului sau,
deoarece nici existenta si nici exercitarea lui nu depinde de vreo imprejurare viitoare
- el poate fi exercitat imediat dupa nasterea lui, neconditionat.
Dreptul civil afectat de modalitati este dreptul civil a carui existenta sau
exercitare depinde de o imprejurare viitoare, certa ori incerta.
Modalitatile sunt: termenul, conditia si sarcina si vor fi studiate intr-un
capitol viitor.
3) Recunoasterea, exercitarea si apararea drepturilor civile subiective
Recunoasterea drepturilor civile subiective se realizeaza prin intermediul
normelor edictate de legiuitor. Recunoasterea este:
- generala: redata de continutul art. 1 si 2 din Decretul nr. 31/1954;

- speciala: se regaseste in
textele inscrise in Constitutie, Codul Civil
(majoritatea drepturilor patrimoniale), Decretul nr. 31/1954 (drepturile personal
nepatrimoniale).
Exercitarea drepturilor civile subiective presupune aptitudinea titularului lor
de a le valorifica. Exercitarea lor este facultativa, fiind insa guvernata de anumite
principii:
- respectarea legilor, regulilor de convietuire sociala si a moralei;
- respectarea limitelor externe (materiale si juridice);
- respectarea limitelor interne (a scopului lor economic si social)
- respectarea bunei credinte.
Nerespectarea primelor doua principii echivaleaza cu incalcarea dreptului
subiectiv al titularului, fiind sanctionata pe calea unor actiuni specifice ce pot fi
exercitate in instanta.
Nerespectarea ultimelor doua principii are ca rezultat incalcarea doar in mod
indirect a unui drept subiectiv, de aceea este considerata a reprezenta un abuz de drept.
Sanctiunea abuzului de drept const in refuzul organului jurisdictional de a protegui
dreptul folosit abuziv, iar atunci cand el se concretizeaz intr-o fapt ilicit cauzatoare
de prejudicii, va fi antrenat rspunderea civil.
Principalul mijloc juridic de drept civil pentru aprarea drepturilor subiective
este posibilitatea acordat de lege titularilor de drepturi de a cere, prin actiune in
justitie, interventia fortei de constrangere a statului pentru a obtine respectarea sau
restabilirea dreptului impotriva oricrei persoane care l-ar nesocoti sau inclca si pentru
a impune prin constrangere juridic executarea silit a hotrarii judectoresti astfel
pronuntate.
4) Clasificarea obligatiilor civile
Criterii de clasificare:
In functie de obiectul lor se fac trei subclasificari:
- obligatia de a da, de a face, de a nu face ceva;
- obligatia pozitiva si cea negativa;
- obligatia de rezultat (determinata) si obligatia de diligenta (de mijloace).
Dupa opozabilitatea lor, obligatiile se impart in:
- obisnuite (opozabile numai intre parti )
- opozabile tertilor (scriptae in rem)
- reale (propter rem)
In functie de sanctiunea ce asigura respectarea obligatiilor civile, se disting:
- obligatia civila perfecta
- obligatia civila imperfecta (naturala) .
In functie de structura lor, obligatiile sunt:
- obligatii pure si simple; sau
- obligatii complexe (afectate de modalitati).
- Obligatiile de a da, a face si a nu face
a da = este indatorirea de a constitui sau a transmite un drept real (obligatia

vanzatorului de a transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vandut in

patrimoniul cumparatorului).
a face = este indatorirea de a executa o lucrare, a presta un serviciu, ori de a
preda un lucru.
De observat ca, din punct de vedere juridic, operatiunea de inmanare ori
predare a unui bun este circumscrisa obligatiei de a face si nu obligatiei de a da;
-a nu face ceva = are continut diferit, dupa cum este corelativa unui drept
absolut ori unui drept relativ (de creanta).
- corelativa unui drept absolut = este indatorirea de a nu face nimic de natura
a aduce atingere acelui drept.
-corelativa unui drept de creanta = a nu face ceva, ce ar fi putut sa faca, daca
debitorul nu s-ar fi obligat la abtinere.
Obligatii civile pozitive si negative
Sunt pozitive obligatiile de a da si a face.
Este negativa a nu face ceva.
Obligatii de rezultat si obligatii de diligenta
Este de rezultat obligatia care consta in indatorirea debitorului de a obtine
un rezultat determinat (exemplu obligatia vanzatorului de a preda cumparatorului
lucrul vandut). Daca la data scadenta obligatia nu a fost executata, debitorul este
considerat automat ca fiind in culpa, insa se va putea exonera de raspundere (va putea
dovedi absenta culpei) numai prin proba cazului de forta majora care l-a impiedicat
sa-si execute obligatia.
Este de diligenta (mijloace) obligatia ce consta in indatorirea debitorului de
a depune toata staruinta pentru obtinerea unui anumit rezultat (exemplu obligatia
medicului de a-l vindeca pe pacient). Daca rezultatul urmarit de parti nu este atins,
aceasta nu inseamna automat ca debitorul este in culpa. Prin urmare, creditorul
(pacientul) va avea sarcina de a produce (a prezenta), cumulativ, doua probe:
- dovada ca nu s-a atins rezultatul urmarit de parti;
- dovada ca debitorul nu a depus toate eforturile de care ar fi fost capabil
pentru atingerea acestui rezultat.
Obligatii obisnuite, opozabile tertilor si obligatii reale
Obligatia obisnuita este, opozabila intre parti ca si dreptul de creanta. Marea
majoritate a obligatiilor civile sunt de acest fel. Aceasta obligatie incumba debitorului
fata de care s-a nascut.
Obligatia opozabila si tertilor (scriptae in rem) este acea obligatie strans
legata de un bun, astfel incat creditorul nu-si poate realiza dreptul sau decat cu
concursul titularului actual al dreptului real asupra acelui bun, care este tinut si el, de
indeplinirea unei obligatii nascute anterior, fara participarea sa (exemplu: cumparatorul este datorat sa respecte locatiunea facuta inainte de vanzare).
Obligatia reala (propter rem), este indatorirea ce revine potrivit legii,
detinatorului unui bun, in considerarea importantei deosebite a unui astfel de bun
pentru societate (exemplu obligatia detinatorului de teren agricol de a-l cultiva
L.18/1991).

Obligatii civile perfecte si imperfecte

Majoritatea obligatiilor civile este formata din obligatiile perfecte.
Obligatia perfecta este acea obligatie civila a carei executare este asigurata
in caz de neexecutare de catre debitor, printr-o actiune in justitie, obtinandu-se un titlu
executor pentru a fi pusa in executare silita.
Este imperfecta obligatia a carei executare nu se poate obtine pe cale silita, si
odata executata de buna voie de catre debitor, nu este permisa restituirea ei, aceasta
obligatie se mai numeste si naturala.De exemplu, titularul unui drept de creanta se
poate adresa instantei pentru a-l constrange pe debitor sa-si execute obligatia numai
inlauntrul unui anumit termen denumit termen de prescriptie extinctiva. Dupa
expirarea acestui termen de prescriptie extinctiva, creditorul nu mai poate apela la
forta de constrangere a statului. Obligatia insa nu a disparut. Ea subzista sub forma
unei obligatii imperfecte. Ca urmare, daca debitorul isi executa de buna voie
obligatia, el nu va putea solicita restituirea platii, chiar daca termenul de prescriptie
extinctiva expirase.
Obligatia imperfecta nu se confunda cu obligatia morala, care se realizeaza
din constiinta (obligatia copiilor ajunsi la maturitate de a-si intretine parintii bolnavi).
Obligatii pure si simple si obligatii complexe (afectate de modalitati):
Obligatiile pure si simple sunt cele aflate in continutul unui raport juridic
nascut intre un creditor, un debitor si care nu sunt afectate de termen, conditie sau
sarcina;
Obligatiile complexe sunt cele cu pluralitate de subiecte ori cu pluralitate de
obiecte.
Astfel, obligatia mai multor debitori fata de un creditor se numeste obligatie
cu pluralitate pasiva. Obligatia unui debitor fata de mai multi creditori se numeste
obligatie cu pluralitate activa.
In cazul obligatiilor divizibile, datoria sau creanta se impart in atatea fractiuni
cati debitori sau creditori exista in acel raport juridic.
In cazul obligatiilor solidare, fiecare creditor poate cere debitorului intreaga
datorie si fiecare debitor poate fi obligat de catre creditor sa execute intreaga
obligatie.
Obligatia poate sa aiba o pluralitate de obiecte, caz in care deosebim:
- obligatii alternative. Obligatia alternativa este cea al carei obiect consta in
doua sau mai multe prestatii intre care una dintre parti are dreptul de a alege. De
exemplu, debitorul datoreaza un bun sau o suma de bani; dar se poate elibera prin
efectuarea unui serviciu creditorului;
- obligatii facultative. In acest caz, debitorul se obliga la o singura prestatie,
cu facultatea pentru el de a executa o alta prestatie determinata. De exemplu,
debitorul se obliga sa execute o anumita lucrare, dar isi rezerva dreptul de a angaja pe
altcineva sa o execute.
Obligatiile afectate de modalitati sunt corelative drepturilor a caror existenta
ori executare este afectata de un termen, conditie sau sarcina.

3.3. Obiectul raportului juridic civil

1) Definitie
Prin obiect al raportului juridic civil intelegem
conduita partilor, adica
actiunea la care este indrituit subiectul-activ si cea de care este tinut subiectul pasiv.
Avand in vedere caracterul predominant patrimonial al obiectului raportului juridic
civil, se foloseste de regula exprimarea potrivit careia obiectul raportului juridic l-ar
constitui un anumit bun. Datorita caracterului social al raportului juridic, bunurile nu
pot fi considerate a reprezenta un element al raportului juridic civil, ci un obiect
derivat al acestuia.
2) Notiunea de bun
Nu orice lucru, nu orice obiect poate fi considerat din punct de vedere juridic
bun. Pentru a putea fi calificat ca atare, un bun trebuie sa indeplineasca cumulativ
urmatoarele conditii:
- sa aiba o anume valoare economica, adica sa fie util pentru om, sa satisfaca o
nevoie, o trebuinta umana;
- sa fie susceptibil de apropriere, adica sa poata face obiect al dreptului de proprietate.
In stransa legatura cu notiunea de bun, este si aceea de patrimoniu.
Prin patrimoniu se intelege totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale
care apartin unei persoane fizice ori juridice.
Intre bun si patrimoniu exista legatura de la parte la intreg. Deci bunul poate
fi privit:
- atat individual ut singuli
- cat si ca element activ al patrimoniului.
3) Clasificarea bunurilor
In functie de natura lor si de calificarea data de lege, bunurile se impart in:
- mobile (miscatoare)
- imobile (nemiscatoare)
Categoriile de bunuri mobile:
- mobile prin natura lor, prevazute in articolul 473 Codul civil.Sunt mobile prin natura
lor, corpurile care se pot transporta de la un loc la altul, atat cele care se misca de la
sine precum sunt animalele precum si cele care nu se pot stramuta din loc decat
printr-o putere straina, precum lucrurile neansufletite .
- mobile prin determinarea legii (prevazute de art.474 Codul civil Sunt mobile prin
determinarea legii obligatiile si actiunile care au ca obiect sume exigibile sau efecte
mobiliare, actiunile sau interesele unor companii financiare.Sunt mobile prin
determinarea legii, veniturile perpetue sau pe viata asupra statului sau asupra
particularilor.Acestea sunt bunurile considerate mobile prin obiectul la care se aplica.
Prin determinarea legii sunt, de asemenea, considerate bunuri mobile drepturile reale
(cu exceptia dreptului de proprietate) care au ca obiect un bun mobil, drepturile de
creanta care au ca obiect obligatia de a preda un bun mobil, actiunile in justitie
privind un drept mobiliar etc. De observat ca acestea sunt bunuri cu caracter abstract
(ele au o valoare economica si sunt apte de apropriere, dar nu pot fi observate prin

simturi). Asemenea bunuri se numesc bunuri necorporale. Ele isi datoreaza caracterul
mobiliar prevederilor legale: legiuitorul a trebuit sa realizeze o calificare in acest sens,
deoarece bunurile necorporale, fiind abstracte, nu puteau fi considerate prin natura lor
ca fiind miscatoare sau nemiscatoare;
- mobile prin anticipatie acestea nu sunt prevazute de codul civil, ci de doctrina, si
se admite ca sunt mobile prin anticipatile acele bunuri care, prin natura lor, sunt
imobile, dar pe care partile unui act juridic le considera mobile in considerarea a ceea
ce vor deveni (cum sunt recoltele neculese, dar instrainate prin act juridic, cu
anticipatie).
Categoriile de bunuri imobile sunt:
- imobile prin natura lor (art.462, 464, 465 al.1 Cod civil) Fondurile de pamant si
cladirile sunt imobile prin natura lor.
Morile de vant, sau de apa, asezate pe stalpi sunt imobile prin natura lor.
Recoltele care inca se tin de radacini si fructele de pe arbori, neculese inca, sunt
asemenea imobile.
- imobile prin obiectul la care se aplica (art.471 Codul civil) Sunt uzufructul
lucrurilor imobile, servitutile, actiunile care tind a revendica un imobil.Sunt
considerate bunuri imobile dezmembramintele dreptului de proprietate constituite
asupra unui bun imobil (spre exemplu, servitutea), actiunile in revendicarea unui bun
imobil, s.a.m.d.;
- imobile prin destinatie sunt enumerate in art.468-470 din Codul civil: Obiectul ce
proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul si exploatarea acestui fond. Sunt
imobile prin destinatie, cand ele s-au pus de proprietar pentru serviciu si exploatarea
fondului:
- animale afectate de cultura;
- instrumente aratoare;
- porumbii din porumbare;
- lapinii tinuti pe langa casa;
- stupii cu roi;
- semintele date arendasilor;
- pestele din iaz;
- teascuri, cozi, alambicuri, vase;
- paie si gunoaie.
Imobile prin destinatie sunt toate efectele mobiliare ce proprietarul a asezat
catre fond in perpetue (oglinzile intr-un apartament, statuile). Pentru a fi calificat ca
fiind un bun imobil prin destinatie, acesta trebuie sa aiba caracter accesoriu in raport
cu un bun imobil.
Importanta clasificarii:
Regimul juridic al acestor bunuri este diferit:
- in ce priveste efectele posesiei:
- pentru imobile posesia poate conduce la uzucapiune (prescriptie achizitiva);
- pentru mobile posesia de buna credinta (adica cu convingerea ca posesorul

exercita chiar un drept de proprietate valoreaza proprietate (art. 1909 Codul civil).
Aceasta inseamna ca cel care poseda este considerat proprietar (cu anumite exceptii
prevazute de lege).Intr-adevar, tertul dobanditor al unui bun mobil, daca este de bunacredinta (crede ca a dobandit bunul de la adevaratul sau proprietar), are, in principiu,
dreptul de a pastra bunul pentru sine.
-in ce priveste drepturile reale accesorii:
- ipoteca are ca obiect un imobil
- gajul priveste un mobil
-in ce priveste dreptul international privat:
- imobilului i se aplica legea tarii pe teritoriul careia este situat (lex rei
sitae). - mobilului i se aplica legea proprietarului bunului lex personales care este: ori lex patrie lex domiciliu (Vezi Legea 105/1992 (art.49-65)).
- in ce priveste competenta teritoriala:
- litigiul cu privire la un imobil se judeca de instanta in raza careia se afla
bunul; - litigiul cu privire la un mobil este competenta instanta domiciliului paratului
(actor se quitur forum rei);
- in ce priveste prescriptia extinctiva:
-actiunea in revendicare imobiliara este imprescriptibila;
-actiunea in revendicare mobiliara se prescrie in termen de 3 ani;
- in ce priveste regimul instrainarii lor sunt reguli diferite( Legea 18/1991,
Legea 54/1998, Ordonantele 27/1992 si nr.15/1993).
Dupa posibilitatea de a face obiectul unor acte juridice civile:
Bunuri aflate in circuitul civil si bunuri scoase din circuitul
civil
Bunurile aflate in circuitul civil sunt acele bunuri care pot fi dobandite
si instrainate prin act juridic. Aceste bunuri formeaza regula, iar legea trebuie sa
prevada exceptiile, in mod expres. Ca exemplu art.963 Codul civil: Numai lucrurile
ce sunt in comert pot fi obiectul unui contract. Din aceasta categorie fac parte:
- bunuri care pot circula liber, neangradit;
- bunuri care pot fi dobandite, detinute ori instrainate conditional (exemplu
arme de foc si munitii Legea 17/1996; produse si substante stupefiante Legea 73/69;
deseuri toxice Legea 137/1993 s.a.)
Bunurile scoase din circuitul civil nu pot forma obiectul actului juridic civil:
se spune ca sunt inabinabile.Exemplu teritoriul Romaniei (art.3(1) din Constitutie) ;
sau,exemplu Legea 18/1991 republicata potrivit art.5 alin.2: Terenurile care fac parte
din domeniul public inabienabile, insesizabile si imprescriptibile. Ele nu pot fi
introduse in circuitul civil decat daca, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul
public. Actele juridice incheiate cu incalcarea prevederilor privind regimul juridic al
bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absoluta.
Importanta clasificarii rezida tocmai pe planul valabilitatii actelor juridice
civile sub aspectul obiectului lor.

genera) Dupa modul de determinare:

Bunuri determinate individual (res certa) si bunuri determinate generic (res
Bunurile individual determinate sunt acelea care potrivit naturii lor sau
vointei exprimata in actul juridic, se individualizeaza prin insusiri proprii, speciale.
Individual determinate sunt, prin excelenta, unicatele. De exemplu, o lucrare de arta,
un apartament individualizat prin adresa exacta, un autoturism individualizat prin
marca si seria motorului etc. constituie bunuri individual determinate.
Determinate generic sunt acele bunuri care se individualizeaza prin insusirile
speciei ori categoriei din care fac parte. Individualizarea se face prin cantarire,
masurare, numarare etc.De exemplu, un kilogram de mere, o cisterna de benzina, o
tona de grau, 5 metri de stofa, 100 lei, s.a.m.d. constituie bunuri de gen.
Importanta juridica a clasificarii:
- momentul transmiterii dreptului real, in actele translative de drepturi reale:
- daca obiectul este res certa, dreptul real se transmite in momentul realizarii
acordului de vointa, chiar daca nu s-a predat bunul;
- daca obiectul este res genera, dreptul real se transmite in momentul
individualizarii ori predarii (in lipsa de stipulatie contrara).
- suportarea riscului contractului
- pentru res certa, daca piere fortuit inainte de predare, debitorul este liberat
de obligatia predarii. De exemplu, daca se incheie un contract de vanzare-cumparare
care are ca obiect un apartament , dreptul de proprietate se va transfera de la vanzator
la cumparator la momentul incheierii contractului, chiar daca in acesta s-a prevazut ca
predarea efectiva a apartamentului se va realiza dupa inca 2 luni. Daca in intervalul
celor 2 luni imobilul s-a distrus ca urmare a unui incendiu, cel care va trebui sa
suporte aceasta pierdere nu este vanzatorul, desi bunul se afla inca in posesia acestuia,
ci este cumparatorul care, desi nu avea bunul in posesie, devenise deja proprietar.
Consecinta consta in faptul ca, daca pretul a fost deja platit de catre cumparator,
vanzatorul nu va mai avea obligatia de a-l restitui, iar daca pretul apartamentului nu
fusese inca platit de catre cumparator la data pieirii bunului, acesta din urma va avea
in continuare obligatia de a-l plati.
- pentru res genera, daca piere fortuit inainte de predare, debitorul nu este
liberat de obligatia de predare, deoarece el trebuie sa procure alte bunuri, potrivit
regulii - genera non pereunt. De exemplu, daca s-a incheiat un contract de vanzare a
unei tone de cereale si aceasta piere pe parcursul transportului, cel care va suporta
pieirea va fi vanzatorul in sensul ca va trebui sa inlocuiasca tona de cereale care a
pierit cu cereale in aceeasi cantitate si calitate. Spunem ca bunurile de gen nu pier
in sensul ca ele pot fi intotdeauna inlocuite cu alte bunuri apartinand aceleiasi specii.
- locul predarii bunului:
- bunul res certa trebuie predat in locul unde se gasea la data contractarii
(art.1319 Codul civil) (in lipsa de stipulatie contrara);
- bunul de gen trebuie predat la domiciliu debitorului, pentru ca plata este
cherabila, nu portabila (art.1104 Codul civil).

Dupa posibilitatea de a fi schimbate unele cu altele:

Bunuri fungibile si nefungibile
Bunul fungibil este acel bun care, in executarea unei obligatii, poate fi
inlocuit cu altul, fara sa afecteze valabilitatea platii.
Bunul nefungibil este acel bun care nu poate fi inlocuit cu altul, in executarea
unei obligatii, astfel ca, debitorul nu este liberat decat prin predarea bunului datorat.
Ca regula:
- bunurile certe sunt nefungibile
- bunurile generice sunt fungibile
Caracterul fungibil ori nefungibil al unui bun este dat atat de natura bunului,
cat si de vointa partilor unui act juridic.
Importanta clasificarii are semnificatia juridica practica in valabilitatea
platii. Spre exemplu, daca A ii datoreaza lui B 100.lei, iar B ii datoreaza lui A 50 de
lei, cele doua obligatii reciproce (in masura in care sunt exigibile, adica au ajuns la
scadenta) se vor considera stinse prin compensatie. In consecinta, A nu ii va mai
datora lui B decat 50 lei. Aceasta modalitate de stingere a obligatiilor civile nu este
aplicabila decat daca cele doua obligatii au ca obiect bunuri fungibile. Daca A ii
datoreaza lui B un sistem audio, iar B ii datoreaza lui A un autoturism, cele doua
obligatii nu se pot compensa deoarece au ca obiect bunuri nefungibile.
Dupa cum prin folosire bunurile isi pierd sau nu substanta
Bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile
Este consumptibil acel bun care nu poate fi folosit fara ca prima lui
intrebuintare sa nu implice consumarea substantei ori instrainarea lui.
Este neconsumptibil bunul care poate fi folosit repetat fara ca prin aceasta,
sa fie necesara consumarea substantei ori instrainarea lui.
Bunuri consumptibile sunt: banii, combustibilii, alimentele etc
Bunuri neconsumptibile sunt: constructii, terenuri, masini etc.
Importanta clasificarii rezida in materia contractului de imprumut.
- Obiectul imprumutului de folosinta se numeste comodat si este
reprezentat de un bun neconsumptibil. La expirarea termenului pentru care s-a
incheiat, cel imprumutat are obligatia de a restitui insusi bunul pe care l-a imprumutat
si nu altul. El va putea restitui un alt bun, in locul celui datorat, numai cu acordul
creditorului, ipoteza in care obligatia se va considera stinsa prin dare in plata.
- Obiectul imprumutului de consumatie se numeste mutuum si-l formeaza
bunuri consumptibile. La scadenta, imprumutatul nu va fi obligat sa restituie insusi
bunul imprumutat, ci alte bunuri in aceeasi cantitate sau calitate. De exemplu,
persoana care a imprumutat o cantitate de alimente nu va trebui sa restituie la
scadenta chiar alimentele pe care le-a imprumutat, ci altele de acelasi fel.
Dupa cum sunt sau nu producatoare de fructe:
Bunuri frugifere si bunuri nefrugifere

Este frugifer bunul care poate produce periodic, fara consumarea substantei
sale, alte bunuri sau produse, numite fructe.
Este nefrugifer bunul care nu are insusirea de a da nastere, periodic, la
produse fara consumarea substantei sale.
Se disting trei categorii de fructe potrivit art.483 Codul civil :
- Fructele naturale sunt acelea ce pamantul produce de la sine: productia si prasila
(sporul animalelor, ciupercile de padure, urzicile, etc.) potrivit art.522 Codul civil;
- Fructele industriale ale unui fond sunt acelea care se dobandesc prin cultura. Acestea
se produc ca urmare a activitatii omului (spre exemplu, recolta). De observat ca
notiunea de industrial este utilizata in terminologia juridica in sens etimologic, si
anume prin interventia, prin munca, prin truda omului, art.522 C.civ.
- Fructele civile sunt chiriile caselor, dobanzile sumelor exigibile, venitul rentelor,
arende. potrivit art.523.
Fructele sunt diferite de producte.
Productele sunt foloase trase dintr-un bun cu consumarea substantei sale,
exemplu piatra dintr-o cariera, nisipul dintr-o albie.
Fructele naturale si cele industriale se dobandesc prin culegere; pe cand cele
civile se dobandesc zi cu zi (prin simpla scurgere a timpului).
Importanta clasificarii:
- in materie de uzufruct izufructuarul are dreptul doar la fructe, nu si la producte
care se cuvin nudului proprietar;
- posesia de buna-credinta conduce numai la dobandirea proprietatii fructelor, nu si a
productelor.
Dupa posibilitatea impartirii fara schimbarea destinatiei lor:
Bunuri divizibile si bunuri nedivizibile
Bunul divizibil este acela care poate fi impartit, fara sa-si schimbe prin
aceasta, destinatia sa economica.
Bunul indivizibil este acela care nu poate fi impartit fara a nu-si schimba,
prin aceasta destinatia sa economica. Exemplu: o bucata de stofa poate fi impartita
fiind bun divizibil, pe cand un autoturism este un bun indivizibil.
Importanta clasificarii se gaseste in materie: - de partaj si - de obligatii.
- bunul indivizibil fie se atribuie unei singure parti, cu obligatia la o sulta catre
cealalta, fie scos la vanzare prin licitatie.
- bunul indivizibil, care formeaza obiectul unei obligatii cu mai multe subiecte
(pluralitate pasiva) determina o indivizibilitate naturala.
Dupa corelatia dintre ele:
Bunuri principale si bunuri accesorii
Bunul principal este acela care poate fi folosit independent fara a servi la
intrebuintarea altui bun.
Bunul accesoriu este acela care este destinat sa serveasca la intrebuintarea
unui alt bun, principal. Ca bunuri accesorii mentionam: cureaua pentru ceas, antena
pentru televizor, cutia pentru vioara.

Importanta clasificarii se regaseste in materia executarii obligatiilor civile:

- in cazul cind se datoreaza un bun, debitorul trebuie sa predea atat bunul principal,
cat si pe cel accesoriu (in lipsa de stipulatie contrara) conform principiului
(accesorium sequitur principale).
Dupa modul de prezentare al bunului :
Bunuri corporale si bunuri necorporale
Este corporal acel bun care are o existenta materiala, fiind usor perceptibil
simturilor omului.
Este incorporal acel bun ce nu are o existenta materiala ideala, abstracta,
putand fi perceputa cu ochii mintii. Drepturile patrimoniale sunt asemenea bunuri,
facand exceptie dreptul de proprietate care in vorbirea obisnuita se confunda cu bunul
care formeaza obiectul sau.
Pe langa drepturile reale (altele decat drepturile de proprietate, se disting trei
categorii de bunuri incorporale):
- proprietatile incorporale (fondul de comert, drepturile de proprietate industriala,
drepturile de autor);
- titlurile de valoare (valorile mobiliare, actiunile, obligatiunile);
- creantele.
Importanta clasificarii
- dobandirea proprietatii mobiliare ca efect al posesiei de buna credinta opereaza doar
pentru bunurile mobile corporale (art.1909 Codul civil)
- dobandirea proprietatii prin simpla traditie (remitere), opereaza pentru bunurile
corporale nu pentru cele incorporale.Titlurile de valoare, se transmit diferit dupa cum
sunt:
- la purtator prin tradituine
- nominale prin cesiune
- la ordin prin gir sau andosare.
Dupa posibilitatea executarii silite
Bunuri sesizabile si bunuri insesizabile
Este sesizabil bunul ce poate forma obiectul executarii silite a debitorului
(enumerarea facuta de art.409 Codul proc.civ.).
Este insesizabil bunul ce nu poate fi urmarit silit pentru plata unei datorii.
4. Izvoarele raportului juridic civil
Pentru nasterea unui raport juridic concret , pe langa existenta subiectelor de
drept intre care acesta se incheie si a normelor juridice care il reglementeaza, este
necesara intervenirea unei imprejurari care sa il declanseze: o actiune umana sau un
eveniment.
Izvoarele raportului juridic civil sunt imprejurarile de care legea civila leaga
nasterea unui raport juridic civil concret. Acestea nu se confunda cu izvoarele
dreptului civil, care sunt normele juridice.
Clasificarea izvoarelor raportului juridic civil se poate face dupa urmatoarele
criterii:
- dupa legatura cu vointa umana:

- actiunile omenesti (voluntare sau nevoluntare), fapte ale subiectelor de drept

civil savarsite cu sau fara intentia de a produce efecte juridice, de care insa legea
leaga nasterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice concrete, ce pot fi
licite sau ilicite.
Actiunile umane se clasifica la randul lor in:
a) actiuni savarsite cu intentia de a produce efecte juridice, adica de a crea,
modifica sau a stinge un raport juridic civil. Aceste actiuni se numesc acte juridice
civile;
b) actiuni savarsite fara intentia de a produce efecte juridice, dar de care
legea leaga totusi producerea unor asemenea efecte. Aceste actiuni poarta numele de
fapte juridice civile si pot fi, la randul lor, licite sau ilicite.
Faptele juridice civile se produc ca urmare a vointei omului; desi voluntare,
faptele juridice licite si ilicite nu sunt savarsite cu intentia producerii efectelor
juridice.
Referitor la faptele ilicite, Codul civil prevede in art. 998: orice fapta a
omului care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a
ocazionat, a-l repara; iar in art. 999: omul este responsabil nu numai de prejudiciul
cauzat prin fapta sa, dar si pentru cel cauzat din neglijenta sau imprudenta sa.
Savarsirea unei fapte juridice ilicite conduce la ceea ce se numeste raspunderea civila
delictuala. Un fapt juridic ilicit poate fi ,de exemplu, actiunea de a sparge un geam:
autorul acestei fapte va avea, ca urmare, obligatia de a acoperi prejudiciul astfel
cauzat. Chiar daca geamul a fost spart intentionat, nu suntem in prezenta unui act
juridic, ci a unui fapt juridic deoarece ceea ce s-a urmarit nu este producerea efectelor
juridice (adica obligarea autorului de a acoperi prejudiciului cauzat).
Faptele juridice licite sunt cele prin producerea carora nu sunt
incalcate prevederile legale. In categoria faptelor juridice licite pot fi cuprinse:
gestiunea de afaceri; plata lucrului nedatorat; imbogatirea fara justa cauza.
- Evenimentele sunt faptele naturale sau imprejurarile care se produc
independent de vointa omului si de care legea civila leaga nasterea de raporturi
juridice. Spre exemplu, nasterea unei persoane este din punct de vedere juridic un
eveniment deoarece ea declanseaza o serie de efecte juridice cum ar fi: inceputul
capacitatii de folosinta, aparitia unui subiect de drept civil etc. Moartea persoanei
produce ca efecte juridice incetarea capacitatii de folosinta a acesteia, deschiderea
succesiunii, incetarea contractului de renta viagera etc. Evenimente sunt si
imprejurarile de forta majora care, potrivit legii, suspenda prescriptia extinctiva,
inlatura raspunderea civila etc.
- dupa sfera lor:
- fapte juridice in sens larg (actiunile omenesti si evenimentele);
- fapte juridice in sens restrans (actiunile omenesti savarsite fara intentia de a
produce efecte juridice, efecte care insa se produc in temeiul dispozitiilor normelor
juridice civile).

CAPITOLUL III ACTUL JURIDIC CIVIL

1. Notiune si clasificare
1.1. Definitia actului juridic civil
Actul juridic civil reprezinta o manifestare de vointa facuta cu intentia de a
produce efecte juridice, respectiv de a naste, modifica ori stinge un raport juridic
civil concret. Dupa cum stim, actele juridice sunt, ca si faptele juridice, izvoare ale
raportului juridic concret, dar, spre deosebire de acestea din urma, ele sunt savarsite
chiar cu intentia ca un atare raport juridic sa ia nastere.
Notiunea de act juridic este utilizata in literatura juridica si in practica in
doua intelesuri:
- act juridic civil in sens de negotium juris- desemneaza insasi manifestarea de vointa
intervenita in scopul de a produce efecte juridice civile, operatiunea juridica in sine
(vanzare-cumparare, schimb, etc.);
- act juridic civil in sens de instrumentum probationis se refera la suportul material,
inscrisul constatator al manifestarii de vointa (al operatiei juridice), documentul in
care aceasta operatiune este consemnata.
1.2. Clasificari ale actelor juridice civile
Dupa criteriul numarului partilor, exista acte juridice civile unilaterale,
bilaterale si multilaterale.

Este act juridic unilateral cel care rezulta dintr-o singura vointa exemplu
testamentul, acceptarea succesiunii, renuntarea la o mostenire, oferta, promisiunea
publica de recompensa.
Este bilateral actul juridic civil care reprezinta vointa concordanta a doua
parti. Exemplul tipic de act civil bilateral este - contractul civil: vanzarea cumpararea,
imprumutul, depozitul etc.
Este multilateral actul juridic rezultat din acordul de vointa ce provine de la
trei sau mai multe parti exemplu contractul civil de societate.
Nu trebuie confundata clasificarea actelor juridice civile in unilaterale si
bilaterale, cu clasificarea contractelor civile in unilaterale (ce dau nastere la obligatii
numai pentru una din parti) - donatia, imprumutul si bilaterale sau sinalagmatice care
dau nastere la obligatii pentru ambele parti vanzarea cumpararea).
Importanta clasificarii:
- analiza validitatii actului: la actele unilaterale se analizeaza existenta si validitatea
manifestarii de vointa a unei singure parti, iar la cele bi sau multi laterale se
analizeaza existenta si validitatea acordului de vointa;
- difera regimul juridic al viciilor de consimtamant;
- actele unilaterale sunt de regula irevocabile, iar cele bi sau multi laterale pot
fi revocate d
- oar prin acordul partilor, conform simetriei fata de modul de formare;
Dupa scopul urmarit la incheierea lor, actele civile pot fi: cu titlu oneros si
cu titlu gratuit.
Este cu titlu oneros acel act juridic civil in care, in schimbul folosului
patrimonial procurat de o parte celeilalte, se urmareste obtinerea altui folos
patrimonial. (exemplu contractul de vanzare cumparare, antrepriza, locatiunea etc).
Este cu titlu gratuit este acel act juridic civil prin care se procura un folos
patrimonial fara a se urmari obtinerea altui folos patrimonial in schimb (exemplu
donatia, comodatul, imprumutul fara dobanda, mandatul gratuit).
Actele cu titlu oneros se subclasifica in:
- act comutativ - la a carui incheiere partile cunosc existenta si intinderea
obligatiilor lor (exemplu:contractul de vanzare cumparare, contractul de antepriza
etc).
- act aleatoriu - la a carui incheiere partile nu cunosc intinderea obligatiilor,
existind sansa unei pierderi si a unui castig datorita unor evenimente ulterioare
(exemplu: contractul de renta viagera, contractul de vanzare cu clauza de intretinere).
Actele cu titlu gratuit se clasifica in:
- liberalitatii si
- acte dezinteresate
Este liberalitate acel act cu titlu gratuit prin care dispunatorul isi micsoreaza
patrimoniul prin folosul patrimonial procurat. Sunt liberalitati donatiile si legatele.
Este act dezinteresat acel act cu titlu gratuit prin care dispunatorul procura un
avantaj patrimonial fara a-si micsora patrimoniul. Sunt acte dezinteresate: mandatul
gratuit, depozitul nerenumerat, comandatul etc.

Importanta clasificarii:
- difera regimul juridic in privinta conditiilor de validitate si a viciilor de
consimtamant:
- raspunderea partilor este mai sever reglementata la actele cu titlu oneros;
- conditiile de forma pentru incheierea actelor cu titlu gratuit sunt mai severe.
Dupa efectele produse, actele civile pot fi: constitutive, translative si
declarative.
Este constitutiv - actul juridic civil care da nastere la un drept subiectiv civil
care n-a existat anterior- ( exemplu: ipoteca conventionala, amanetul ori gajul).
Este translativ actul civil care are ca efect stramutarea unui drept subiectiv
civil dintr-un patrimoniu in alt patrimoniu (exemplu: donatia, vanzarea-cumpararea).
Este declarativ actul civil care are ca efect consolidarea ori definitivarea unui
drept subiectiv preexistent (exemplu: partajul (imparteala este un asemenea act.)
O specie aparte de act declarativ este actul confirmativ - este acel act prin
care o persoana renunta la dreptul sau de a ataca cu actiunea in anulabilitate un act
juridic civil, la a carui incheiere a fost incalcata o dispozitie legala ce ocroteste un
interes personal, individual.
Importanta clasificarii:
- actul constitutiv si cel translativ isi produc efectele numai pentru viitor (ex nunc), pe
cand actul declaratiei isi produce efectele pentru trecut (ex tunc).
- rezolutiunea pentru neexecutare opereaza doar la actele translative si constitutive
cand sunt sinalagmatice;
- intinderea drepturilor: la cele constitutive si declarative este stabilita de parti, iar la
cele translative este prestabilita, caci nimeni nu poate transmite mai mult decat are;
- just titlu pentru uzucapiune constituie numai actele translative;
- numai pentru primele doua categorii este necesara indeplinirea formelor de
publicitate imobiliara.
Dupa importanta sau gravitatea lor, distingem acte juridice civile de
conservare, de administrare si de dispozitie.
Este act de conservare acel act juridic care are ca efect preintampinarea
pierderii unui drept subiectiv civil. Este avantajos pentru autorul sau deoarece, cu o
cheltuiala mica, se salveaza un drept de o valoare mai mare (Exemplu: intreruperea
unei presciptii prin actiunea in justitie, somatia, inscrierea unei ipoteci.).
Actul de administrare - este acel act juridic prin care se realizeaza o normala
punere in valoare a unui bun ori a unui patrimoniu (exemple :inchirierea unui bun,
culegerea fructelor, asigurarea unui bun etc.).
Actul de dispozitie este acel act juridic civil care are ca rezultat iesirea din
patrimoniu a unui bun sau drept ori grevarea unui bun cu o sarcina reala (ipoteca,
gaj).

- difera conditiile referitoare la capacitatea de a incheia acte juridice;

- in materia reprezentarii, pentru actele de dispozitie se cere procura speciala.
In functie de continutul lor, actele juridice civile pot fi: patrimoniale si
nepatrimoniale.
Este patrimonial actul juridic civil care are un continut evaluabil in bani,
asemenea acte sunt cele care privesc drepturile reale si de creanta (Exemplu:
contractul de vinzare-cumparare, donatie, imprumut etc.).
Este nepatrimonial actul juridic civil care are un continut neevaluabil in
bani. (Exemplu: conventia parintilor unui copil din afara casatoriei, in sensul stabilirii
numelui de familie al acestuia).
Importanta clasificarii:
- referitor la efectele nulitatilor: pentru actele nepatrimoniale nu se pune problema
restituirii prestatiilor ;
- referitor la ocrotirea incapabililor conditiile difera.
Dupa forma de incheiere, actele juridice civile pot fi consensuale, solemne si
reale.
Este consensual actul juridic civil care se incheie prin simpla manifestare de
vointa. Actul consensual reprezinta regula, din punctul de vedere al formei in care se
incheie actele juridice civile.
Solemn este acel act juridic care trebuie sa imbrace o forma prescrisa de lege.
Forma speciala, solemna pentru un asemenea act este o conditie de validitate (de
valabilitate) (Exemplu: donatia, ipoteca, conventionala, testamentul).
Este real este actul juridic civil care se incheie in mod valabil daca
manifestarea de vointa este insotita de remiterea (predarea) bunului. Exemplu:
(imprumutul, depozitul, darul manual).
Un act juridic consensual (ca regula) poate fi uneori solemn (vanzareacumpararea unui teren).
Importanta clasificarii:
- nerespectarea formei stabilite de lege in cazul actelor solemne este sanctionata cu
nulitatea absoluta;
- modificarea actului solemn se face numai prin forma autentica;
- regulile de proba sunt diferite pentru cele doua categorii de acte.
In functie de momentul producerii efectelor lor, actele juridice civile sunt
acte intre vii si acte pentru cauza de moarte.
Actul juridic intre vii este actul care isi produce efectele neconditionat de
moartea autorului sau autorilor lui. Marea majoritate a actelor juridice civile intra in
aceasta categorie.
Actul incheiat pentru cauza de moarte este actul juridic care nu isi produce
efectele decat la moartea autorului sau: exemplu:legatul testamentar.
Importanta clasificarii:

- actele mortis causa sunt numai acte tipice;

- conditiile cerute pentru capacitatea partilor sunt mai restrictive la actele pentru cauza
de moarte;
- actele pentru cauza de moarte sunt de regula solemne iar cele intre vii, consensuale.
Criteriul raportului existent intre ele le imparte in principale si accesorii.
Este principal actul juridic civil care are o existenta de sine statatoare,soarta
sa nepretinzand de soarta juridica a altui act juridic. Majoritatea actelor juridice intra
in aceasta categorie.
Este accesoriu actul a carui soarta juridica depinde de soarta altui act
juridic, principal. Exemple: clauza penala, fidejusiunea, gajul, ipoteca conventionala,
arvuna).
Importanta clasificarii:
- existenta si validitatea actului accesoriu depinde si de cea a actului principal
conform principiului accesorium sequitur principale.
Dupa reglementarea si denumirea lor legala, actele juridice civile pot fi
numite (tipice) sau nenumite( atipice).
Actele juridice numite sunt cele care au o denumire stabilita de lege si o
reglementare proprie.
Actele juridice nenumite sunt cele care nu se bucura de o reglementare si o
denumire proprii. Ele sunt rodul creativitatii partilor care, in virtutea libertatii de
vointa juridica, pot configura noi acte juridice, conforme intereselor lor. Practic,
singura limita o constituie normele imperative ale legii; daca acestea nu sunt
incalcate, participantii la viata juridica isi pot crea singuri propriile acte
juridice.Exemplu: vanzarea cu clauza de intretinere, contract nereglementat de lege ci
creat de parti.
Importanta clasificarii:
- determinarea regulilor ce li se alica: celor tipice le sunt aplicabile automat regulile
categoriei din care fac parte, iar celor atipice li se aplica regulile stabilite de parti si
regulile generale din materia contractelor.
Din punctul de vedere al modului de executare, actele juridice civile pot fi
acte cu executare dintr-o data si acte cu executare succesiva.
Actele cu executare dintr-odata sunt actele juridice a caror executare implica
o singura prestatie din partea debitorului. Ele se mai numesc si acte cu executare
instantanee. Contractul de vanzare-cumparare este, in principiu, un astfel de act.
Actele cu executare succesiva sunt actele juridice a caror executare implica
mai multe prestatii, esalonate in timp.Inchirierea unui bun sau reprezinta un act cu
executare succesiva.
Importanta clasificarii:
- daca una dintre parti nu isi indeplineste obligatiile asumate printr-un contract cu
executare dintr-o data, cealalta parte va putea solicita executarea silita sau, daca
40

doreste sa desfiinteze contractul incheiat, va putea solicita rezolutiunea contractului.

Daca una dintre parti nu isi indeplineste obligatiile asumate printr-un contract cu
executare succesiva, cealalta parte va putea, de asemenea, sa solicite instantei
desfiintarea contractului. Dar aceasta desfiintare, denumita reziliere, nu are efecte
decat pentru viitor. Ceea ce s-a prestat, nu se mai restituie.
- efectele nulitatii se produc atat pentru trecut, cat si pentru viitor, in cazul actelor cu
executare imediata, iar la cele cu executare succesiva, numai pentru viitor.
Dupa legatura lor cu modalitatile, actele juridice civile se impart in acte
pure si simple si acte afectate de modalitati.
Este pur si simplu actul civil care nu cuprinde o modalitate (termen, conditie,
sarcina). (Exemplu: acceptarea ori renuntarea la mostenire).
Este afectat de modalitati - actul civil care cuprinde o modalitate (exemplu:
contractul de asigurare, donatia cu sarcini, vanzarea cumpararea cu clauza de
intretinere - in care e prezent termenul).
Importanta clasificarii :
- validitatea si producerea efectelor actelor afectate de modalitati este influentata de
respectiva modalitate.
Criteriul legaturii cu cauza ( scopul). Dupa acest criteriu, actele se impart in
acte cauzale si acte abstracte.
Este cauzal actul juridic a carui valabilitate implica analiza cauzei ori
scopului (daca scopul este imoral actul juridic este lovit de nulitate).
Este abstract (necauzal) actul juridic civil care este detasat de elementul
cauza, valabilitatea sa neimplicand analiza acestui element.Sunt abstracte actele
juridice constatate prin titlurile de valoare inscrisuri care incorporeaza operatiuni
juridice (obligatiunea cec).
Importanta clasificarii:
- validitatea actelor juridice si regimul probator prezinta particularitati.
Criteriul modalitatii de incheiere.Dupa acest criteriu, actele juridice pot fi
strict personale si care pot fi incheiate si prin reprezentant.
Strict personal este actul juridic civil care nu poate fi facut decat personal,
fara a putea fi incheiat prin reprezentare exemplu: testamentul.
Majoritatea actelor juridice civile este formata din actele ce pot fi
incheiate personal, dar pot fi incheiate si prin reprezentant (mandatar).
Importanta clasificarii :
- normele care reglementeaza actul strict personal sunt de stricta interpretare si
aplicare - deoarece constituie exceptia;
- regulile care reglementeaza capacitatea de a incheia acet strict personale sunt expres
prevazute de lege ;
- la actele juridice incheiate prin reprezentare se are in vedere si persoana
reprezentantului atunci cand se analizeaza validitatea actului.
41

Criteriul rolului vointei partilor in stabilirea continutului actului juridic

civil. Dupa acest criteriu, actele juridice civile pot fi subiective si sub conditie.
Este act subiectiv actul juridic civil al carui continut este determinat prin
vointa autorului sau autorilor lui. Majoritatea actelor civile intra in aceasta categorie.
Este act conditie actul juridic la a carui incheiere partile isi exprima vointa
doar in privinta nasterii actului, continutul lui fiind predeterminat de norme de la care
partile nu pot deroga (exemplu casatoria).
Importanta clasificarii:
- regimul actelor conditie este apreciat cu mai multa severitate
- actele conditie nu pot fi decat tipice.
2. Conditiile actului juridic civil
2.1. Notiune si clasificare
Conditiile actului juridic sunt elementele care alcatuiesc acest act. Acestea
pot clasificate dupa urmatoarele criterii:
1. In functie de aspectul la care se refera, conditiile actului juridic civil pot fi:
- de fond (cand privesc continutul actului juridic civil) si
- de forma (cand se refera la modalitatea de exteriorizare a vointei partilor).
2. In functie de obligativitatea sau neobligativitatea lor, exista conditii:
- esentiale (cerute pentru valabilitatea actului) si
- conditii neesentiale (numite si intamplatoare, care pot lipsi fara ca, prin
aceasta, sa fie afectata valabilitatea actului juridic).
3. In functie de sfera actelor juridice civile pe care le au in vedere, exista:
- conditii generale (care privesc toate actele juridice) si
- conditii speciale (care au in vedere numai anumite categorii de acte juridice
civile de exemplu, actele solemne).
Potrivit Codului civil, conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii
sunt:
1. capacitatea de a contracta;
2. consimtamantul valabil al partii ce se obliga;
3. un obiect determinat;
4. o cauza licita.
Conditiilor de fond prevazute de Codul civil si obligatorii la incheierea
orcarui act juridic li se adauga si o conditie de forma, obligatorie numai in cazul
actelor juridice solemne; neindeplinirea acesteia duce la nulitatea absoluta a actelor
juridice civile respective.
2.2. Capacitatea
Capacitatea de a incheia actul juridic consta in aptitudinea subiectului de
drept civil de a deveni titular de drepturi si obligatii civile prin incheierea de acte
42

juridice civile.Capacitatea civila se imparte in capacitate de folosinta si capacitate de

exercitiu.
Pentru persoana fizica, regula in materia capacitatii de folosinta este
recunoasterea capacitatatii de a incheia actul juridic civil, incapacitatea fiind exceptia.
Potrivit Codului civil, Poate contracta orice persoana ce nu este declarata necapabila
de lege.Exceptiile pot fi:
- generale: Necapabili de a contracta sunt: 1. minorii ; 2. interzisii;.4. in
genere toti acei carora legea le-a prohibit oarecare contracte (textul punctului 3 care
prevedea incapacitatea femeii maritate a fost abrogat in 1932).
- speciale (situatia tutorilor-art.1308 pct.1 C.civ., a mandatarilor-art.1808 pct.
2 C. Civ., a judecatorilor, procurorilor, avocatilor-art.1309 C.civ.).
Pentru a incheia in mod valabil acte juridice, o persoana trebuie sa dispuna de
capacitate de exercitiu, notiune pe care am analizat-o cand ne-am ocupat de partile
raportului juridic civil.
In ceea ce priveste persoana juridica, principiul capacitatii de a incheia acte
juridice civile are un specific: este subordonat principiului specialitatii capacitatii de
folosinta a persoanelor juridice.
2.3. Consimtamantul
1) Legatura cu vointa juridica
Consimtamantul consta in hotararea manifestata in exterior de a incheia un
act juridic civil. Alaturi de cauza actului juridic, consimtamantul formeaza vointa
juridica a persoanei. Codul civil consacra doua principii care carmuiesc vointa
juridica, si anume:
- principiul libertatii actelor juridice civile numit si principiul autonomiei de
vointa; - principiul vointei reale (principiul vointei interne).
1. Principiul libertatii actelor juridice presupune:
- subiectele de drept civil sunt libere sa incheie ori nu un act juridic civil;
- partile sunt libere sa stabileasca, continutul (clauzele) actului juridic civil;
- partile sunt libere, prin acordul lor, sa modifice, ori sa puna capat actului juridic civil
pe care l-au incheiat.
Limitele principiului libertatii actelor juridice civile sunt:
a) ordinea publica (norme care reglementeaza ordinea economica, sociala si politica
de stat);
b) morala (bunele moravuri);
c) normele imperative (de la care nu se poate deroga).
2. Principiul vointei reale (interne)
In solutionarea acestei probleme exista doua conceptii:
-conceptia subiectiva - care da prioritate vointei interne, reale;
-conceptie obiectiva - prefera vointa declarata exteriorizata.
43

Codul civil roman a consacrat principiul vointei interne sau reale. In sprijinul
acestui principiu se indemeiaza pe argumentele:
-art.977 Codul civil Interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor
contractante, nu dupa sensul literal al termenului.
- art 953: Consimtamantul nu este valabil cand este dat prin eroare, smuls prin
violenta, sau surprins prin dol.
- art.1175: in materie de simulatie Actul secret ce modifica un act public, nu poate
avea putere decat intre partile contractante si succesorii lor universali.
2) Conditiile de valabilitate a consimtamantului
In primul rand, consimtamantul trebuie sa existe. Absenta consimtamantului
atrage nulitatea absoluta a actului juridic; Conditiile propriu-zise sunt:
1. Sa provina de la o persoana cu discernamant
2. sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice
3. sa fie exteriorizat
4. sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamant.
1. Consimtamantul trebuie sa provina de la o persoana cu discernamant
Aceasta conditie decurge din caracterul constient al actului juridic civil.
Persoana fizica cu capacitate deplina de exercitiu este prezumata ca are
discernamantul juridic necesar pentru a incheia acte juridice civile, prezumtie care
poate fi insa rasturnata .
Persoana lipsita de capacitate de exercitiu (minorul sub 14 ani si cel pus sub
interdictie judecatoreasca) este prezumata a nu avea discernamant.
Minorul intre 14 su 18 ani are discernamantul juridic in curs de formare.
Pentru persoana juridica nu se pune probleme deoarece reprezentantul ei este,
o persoana fizica cu deplina capacitate de exercitiu.
In timp ce capacitatea de a incheia actul juridic civil este o stare de drept,
prezenta sau lipsa discernamantului este o stare de fapt. De aceea,in afara de
incapacitatile legale - cazuri in care legea prezuma persoana ca lipsita de
discernamant, exista si cazuri de incapacitati naturale - in care se gasesc persoane
capabile dupa lege, dar in fapt lipsite temporar de discernamant, exemplu: betie,
hipnoza, somnambulism, manie puternica.
2. Consimtamantul trebuie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice
Cerinta aceasta decurge din esenta actului juridic civil.
Aceasta conditie nu este indeplinita cand:
- manifestarea de vointa a fost facuta fie in gluma, fie din prietenie, curtoazie sau din
pura complezenta -pentru asa oferta sunt gata sa inchei contractul la orice ora ! ;
- cand s-a facut sub conditie pur potestativa din partea celui care se obliga- ma oblig
daca vreau
-cand manifestarea de vointa este prea vaga-iti imprumut toate lucrurile mele;
- cand manifestarea de vointa s-a facut cu o rezerva mintala cunoscuta destinataruluiexemplu: actul fictiv in caz de simulatie.
44

3. Consimtamantul trebuie sa fie exteriorizat

Principiul aplicabil exteriorizarii consimtamantului este acela al consensualismului, care inseamna ca partile sunt libere sa aleaga forma de exteriorizare a vointei
lor.
Manifestarea de vointa poate fi exteriorizata intr-o forma expresa sau tacita
(implicita) de exemplu: ridicarea mainii la o licitatie publica reprezinta
exteriorizarea consimtamantului licitatorului.
Exista si exceptii de la principiul consensualismului; o astfel de exceptie o
constituie actele solemne, pentru incheierea carora manifestarea de vointa trebuie sa
imbrace o anumita forma ceruta de lege (forma scrisa sau autentica, de regula).
Modalitatile de exteriorizare a consimtamantului sunt: in scris, verbal prin
gesturi ori fapte concludente, neechivoce.
In principiu, in dreptul civil tacerea nu valoreaza consimtamant exteriorizat.
Prin exceptie, tacerea valoreaza consimtamant:
1. cand legea prevede expres aceasta tacita relocatiune;
2. cand, prin vointa expresa a partilor, se atribuie o anumita semnificatie juridica
tacerii;
3. cind tacerea are valoare de consimtamant potrivit obiceiului.
4. Consimtamantul trebuie sa nu fie alterat printr-un viciu de consimtamant
Sunt vicii de consimtamant: eroarea, dolul (viclenia), violenta si leziunea.
Acestora li se adauga, cu particularitatile sale, leziunea.
3) Eroarea
1.Definitie
Eroarea poate fi definit ca fiind falsa reprezentare a realittii in constiinta
persoanei care delibereaz si adopt hotrarea de a incheia actul juridic.
Eroarea este reglementata in art.953 Codul civil, 954.
2.Clasificare
Dupa criteriul consecintelor care intervin, eroarea este de trei feluri:
- eroarea obstacol (distructiva de vointa) este cea mai grava forma a erorii fiind si ea de doua feluri:
- asupra naturii actului juridic (o parte crede ca incheie un anumit act juridic,
iar cealalta parte, are gresita credinta ca incheie alt act juridic). Spre exemplu, o
persoana intentioneaza sa inchirieze un bun, dar, din eroare, incheie un contract de
vanzare-cumparare. Practic, ea nu si-a exprimat consimtamantul la incheierea actului
de vanzare, deoarece a crezut ca incheie un alt act juridic.
- asupra identitatii obiectului (o parte crede ca trateaza cu privire la un
anumit bun pe cand cealalta parte are in vedere alt bun). Spre exemplu,o persoana
crede ca s-a inteles cu privire la cumpararea casei si a gradinii acesteia, desi
contractul s-a incheiat numai cu privire la casa.
- eroarea viciu de consimtamant - este falsa reprezentare a realitatii ce cade:
- fie asupra calitatilor substantiale ale obiectului actului (error in
substantiam) Calitatile substantiale ale 45obiectului sunt acele calitati ce au fost

eterminante pentru exprimarea consimtamantului, calitati in lipsa carora daca nu

intervenea eroarea actul nu ar fi fost incheiat; aprecierea acestor calitati se face dupa
criterii subiective.Exemplu: cumparatorul casei crede ca aceasta este din caramida,
cand in realitate ea este construita din placi de beton.
fie asupra persoanei contractante (error in personam).
Eroarea care priveste persoana co-contractantului este considerata viciu de
consimtamant numai in cazul unei anumite categorii de acte juridice: actele juridice
incheiate intuitu personae. Acestea se definesc ca fiind acele contracte in care
considerarea calitatilor persoanei este cauza principala pentru care ele s-au incheiat.
In mod obisnuit, la incheierea contractului nu este esentiala persoana cu care
se contracteaza. Spre exemplu, in cazul incheierii unui contract de vanzarecumparare, partile urmaresc, in principal, obtinerea pretului, respectiv obtinerea
bunului. Chiar daca vanzatorul a crezut ca contracteaza cu A, cand in realitate a
contractat cu B, acesta eroare nu este esentiala, deoarece este de presupus ca pretul a
constituit pentru el elementul determinant in incheierea contractului. Dimpotriva, in
cazul actelor incheiate intuitu personae (cum sunt, spre exemplu, contractul de
donatie, contractul de mandat etc.), ceea ce primeaza este persoana co-contractantului,
deoarece calitatile personale ale acestuia au constituit elementul determinant la
incheierea contractului. Spre exemplu, cand o persoana dorind sa comande un tablou
unui pictor consacrat, se adreseaza din eroare altuia, eroarea constituie un viciu de
vointa, deoarece acea persoana n-ar fi comandat tabloul daca cunostea identitatea
aceluia caruia i s-a adresat.
- eroarea indiferenta este falsa reprezentare a unor imprejurari mai putin
importante care nu afecteaza valabilitatea actuluii. Spre exemplu, daca debitorul isi
executa de buna voie obligatia, fara sa stie ca dreptul creditorului este prescris si nu ar
mai fi putut fi invocat in instanta, eroarea cu privire la implinirea termenului de
prescriptie extinctiva este socotita indiferenta, astfel incat debitorul nu se va putea
prevala de aceasta eroare pentru a cere restituirea prestatiei executate de debitor.
In cazul erorii obstacol sanctiunea ce intervine este nulitatea absoluta
pentru ca nu s-a format acordul de vointa.
In cazul erorii viciu de consimtamant (in ambele forme) sanctiunea este
nulitatea relativa.
Pentru cazul de eroare indiferenta sanctiunea este diminuarea valorica a
prestatiei, fara nici o consecinta juridica.
Dupa criteriul naturii realitatii fals reprezentate, intalnim:
eroare de fapt este valoarea de o reprezentare falsa a unei situatii faptice la
incheierea actului juridic (obiectul actului, valoarea etc);
eroarea de drept cand falsa reprezentare priveste existenta sau continutul
unui anumit act normativ sau al unei norme juridice, dupa caz, la incheierea actului
juridic.
Pentru acest tip de eroare s-a formulat opinia atat a neadmiterii cat si a
admiterii ca viciu de consimtamant. Eroarea de drept este reprezentarea falsa a
existentei ori
consimtamantului unei norme de drept civil. Indiferent de solutia
46

aleasa, este evident ca nu poate fi invocata necunoasterea normelor imperative sau a

celor care privesc ordinea publica, deoarece cu privire la acestea se aplica principiul
conform caruia nimeni nu poate invoca necunoasterea legii.
3. Structura
- un singur element, de natura psihologica, ce consta in falsa reprezentare a realitatii.
4.Conditiile cerute pentru ca eroarea sa fie viciu de consimtamant
Se cer intrunite doua conditii cumulative:
1. elementul asupra caruia cade falsa reprezentare sa fi fost hotarator,
determinant pentru incheierea actului, astfel incat, daca ar fi fost cunoscuta realitatea,
actul nu s-ar fi incheiat.
2. in cazul actelor bilaterale, cu titlu oneros, este necesar ca si contractantul
sa fi stiut sau sa fi trebuit sa stie ca elementul asupra caruia cade falsa reprezentare a
realitatii este determinant, insa nu e necesar ca fiecare parte sa se gaseasca in eroare.
5.Proba
Se poate face prin orice mijloc de proba-intrucat consta intr-o stare de fapt,
dar e dificil de realizat.Sarcina probei revine celui ce pretinde ca s-a aflat in eroare.
4) Dolul
1. Definitie
Dolul consta in inducerea in eroare a unei persone, prin mijloace viclene sau
dolosive, pentru a o determina sa incheie un act juridic , pe care altminteri nu l-ar fi
incheiat sau l-ar fi incheiat in alti termeni contractuali. Dolul este o eroare provocata.
Sediul materiei este art. 960 C. Civ.
2. Clasificare
Dupa consecintele pe care le are asupra valabilitatii actului juridic, distingem:
- dolul principal - cade asupra unor elemente importante la incheierea actului si care
atrage anularea actului
- dolul incident (sau secundar), cade asupra unor imprejurari nedeterminante pentru
incheierea actului juridic, si care nu atrage nevalabilitatea actului, dar poate fi invocat
drept temei pentru o reducere a prestatiei.
3. Structura
- un element material, obiectiv - ce consta in utilizarea de mijloace
viclene pentru a induce in eroare: siretenii, manopere dolosive). Acesta poate consta
intr-o actiune pozitiva (fapt comisiv) sau intr-o actiune negativa (fapt omisiv).
Spre exemplu, dolul ar putea consta in prezentarea de catre vanzator a unei
bijuterii ca fiind dintr-un metal pretios, desi in realitate aceasta nu este veritabila,
cumparatorul nefiind altfel interesat de achizitionarea ei. (fapt comisiv).
Intr-un alt exemplu, dolul poate consta in necomunicarea de catre vanzatorul
unui autoturism a faptului ca acesta prezinta anumite defectiuni tehnice, urmarind
obtinerea unui pret mai bun prin vanzarea acesteia decat daca s-ar cunoaste adevarata
sa stare (fapt omisiv).
47

- un element subiectiv , intentional, ce consta in intentia de a induce in eroare

o persoana, pentru a determina sa incheie un act juridic.
4.Conditii
- sa fie determinant pentru incheierea actului juridic. Aria elementelor determinante,
pentru dol, este mai intinsa decat la eroare.
- sa provina de la cealalta parte. Ca si in cazul erorii, nu se cere conditia ca dolul sa
fie comun, sa existe pentru fiecare din partile actului bilateral.
In doctrina se admit si urmatoarele doua situatii:
1. dolul sa provina de la un tert, iar cocontractantul are cunostinta de aceasta
imprejurare (un fel de complicitate la dol). Spre exemplu, daca un tert, de coniventa
(in intelegere) cu vanzatorul, recomanda celeilalte parti sa cumpere un bun, desi stie
ca este defect, suntem in prezenta vicierii consimtamantului prin dol.
2. dolul sa provina de la reprezentantul (exemplu mandatarul acestuia)
cocontractantului.
5.Proba
Potrivit art.960 al.2 Codul civil Dolul nu se presupune ceea ce inseamna ca
persoana care-l invoca trebuie sa-l dovedeasca. Fiind un fapt juridic, dolul poate fi
probat prin orice mijloc de proba, inclusiv martori sau prezumtii simple.Este mai usor
de dovedit decit eroarea, care este o stare psihologica.
5) Violenta
1. Definitie
Violenta consta in amenintarea unei persoane cu un rau care ii produce o
temere ce o determina sa incheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi incheiat.
Sediul materiei
Violenta este reglementata in Codul civil prin articolele 955, 956, 957, 958.
2.Clasificare
Dupa natura raului cu care se ameninta, distingem intre:
- violenta fizica - vis - cand amenintarea priveste integritatea fizica sau
bunurile persoanei;
- violenta morala - metus - cand amenintarea se refera la onoarea, cinstea ori
sentimentele persoanei.
Notiunea de violenta nu este utilizata cu intelesul de agresiune prezenta
exercitata asupra persoanei, ci cu intelesul de amenintare cu un rau viitor, dar
iminent. Daca suntem in prezenta unei constrangeri fizice actuale a persoanei (care
este, spre exemplu, torturata fizic sau psihic pentru a semna actul) aceasta nici nu
constituie o violenta viciu de consimtamant. Intr-adevar, in exemplul dat,
consimtamantul persoanei nu este doar viciat, ci el lipseste cu desavarsire, deci
sanctiunea va fi nulitatea absoluta a actului (pentru lipsa uneia dintre conditiile de
validitate) si nu nulitatea relativa a acestuia. Pentru a fi in prezenta violentei, ca viciu
de consimtamant, trebuie ca persoana sa aiba totusi o mica marja de libertate:
libertatea de a opta intre raul cu care este amenintata si raul pe care l-ar atrage
incheierea actului juridic.
- Dupa caracterul amenintarii, deosebim intre:
48

- amenintarea legitima, justa, care nu este viciu de consimtamant (creditorul il

ameninta pe debitor cu darea in judecata in cazul in care nu-si indeplineste indatorirea
pe care o are).
- amenintarea nelegitima, injusta, cu un rau care are semnificatia juridica a
viciului de consimtamant.
3.Structura
Violenta este alcatuita din doua elemente:
- un element obiectiv, exterior - ce consta in amenintarea cu un rau.
Raul cu care se ameninta poate fi fizic, moral sau patrimonial; el poate privi
fie persoana in cauza, fie sotul, sotia, ascendentii sau descendentii, fie alte persoane
apropiate, ce sunt legate de victima printr-o puternica afectiune;
- un element subiectiv,intern - consta in insuflarea unei temeri persoanei
amenintate.
Tocmai aceasta temere este cea care altereaza consimtamantul. Temerea
produsa trebuie sa fie apreciata in concret, in functie de victima violentei, ceea ce
inseamna ca trebuie sa fie suficient de puternica pentru a o face sa incheie actul
juridic. Ea se apreciaza dupa varsta, grad de cultura, sanatate etc.; deci, criteriul
aprecierii este unul subiectiv. Spre exemplu, se va lua in consideratie faptul ca este
mai lesne de viciat prin violenta consimtamantul unui varstnic sufeind de o boala ,
decat al unei persoane mature si sanatoase.
4.Conditii
Pentru a fi viciu de consimtamant, violenta trebuie sa intruneasca cumulativ,
doua conditii:
- sa fie determinanta pentru incheierea actului juridic civil
- sa fie injusta (nelegitima, ilicita).
Spre deosebire de dol, violenta atrage nulitatea relativa a actului juridic nu
numai daca provine de la cealalta parte contractanta, dar si daca provine de la un tert.
5.Proba
Dovada se poate face prin orice mijloace de proba. Sarcina probei revine
victimei dolului.
6) Leziunea
1.Definitie
Leziunea a fost definita ca reprezentand paguba materiala pe care o sufera
una din partile unui contract oneros si comutativ din cauza disproportiei vadite de
valoare dintre cele doua prestatii reciproce (privite ca echivalente valoric). Mai
simplu spus,
ea reprezint un dezechilibru economic al contractului.
Sediul materiei
Codul civil reglementeaza in numeroase dispozitii leziunea: art.951, 1157,
1158, 1160, 1162, 1163, 1164, 1165.
2.Teorii
Exista doua teorii care stau la baza institutiei leziunii:
- conceptia subiectiva - leziunea presupune doua elemente:
- unul obiectiv- constand in disproportia de valoare intre contraprestatii;
49

- unul subiectiv - constand in profitarea de stare de nevoie in care se gaseste

cealalta parte.
- conceptia obiectiva - leziunea are un singur element :
- paguba egala cu disproportia de valoare intre contraprestatii.
Codul nostru civil imbratiseaza conceptia obiectiva in reglementarea leziunii.
Practic, leziunea nu este atat un viciu de consimtamant, cat este consecinta unui viciu
de consimtamant. In realitate, trebuie observat ca motivul cel mai probabil pentru care
o parte incheie un contract vadit prejudiciabil este tocmai faptul ca s-a aflat sub
imperiul erorii, dolului sau violentei. Plecand de aici, legea instituie prezumtia ca un
asemenea contract s-a incheiat cu vicierea consimtamantului uneia dintre parti.Daca
insa cocontractantul a profitat de starea de nevoie in care se afla cealalta parte la
momentul incheierii actului juridic, acel act va fi lovit de nulitate absoluta pentru
cauza imorala grava.
3.Conditii
- leziunea sa fie o consecinta directa a actului respectiv;
- leziunea sa existe in raport cu momentul incheierii actului;
- disproportia de valoare intre contraprestatii trebuie sa fie vadita.
Aceasta insemna ca nu orice avantaj al uneia dintre parti fata de cealalta, nu
orice deosebire, spre exemplu, dintre valoarea bunului si pretul obtinut, face ca actul
juridic sa fie lezionar. In practica se considera, in general, ca este vadita o
disproportie cand una dintre prestatii depaseste dublul valorii celeilalte sau este mai
mica decat jumatate din valoarea celeilalte.De exemplu,o persoana isi vinde casa cu
mai putin de jumatate din valoarea sa.
4.Domeniu de aplicare
Fara a nega principiul libertatii de vointa a partilor, legiuitorul intervine
uneori, permitand anularea contractelor in care nu exista un minim echilibru al
prestatiilor.Fiind vorba de o reglementare de exceptie,leziunea are un domeniu de
aplicare mai restrans, atat din punctul de vedere al persoanelor care o pot invoca
,cat si din punctul de vedere al actelor susceptibile de anulare . Din punct de
vedere practic, leziunea are o aplicabilitate foarte restransa pentru ca, potrivit art.
1165 C. civ., "Majorul nu poate, pentru leziune, sa exercite actiunea in resciziune".
Astfel:
- Leziunea priveste minorii cu capacitate de exercitiu restransa.
- Are ca obiect numai actele juridice civile care, in acelasi timp:
- sunt acte administrative
- au fost incheiate de minorul intre 14 si 18 ani, singur, fara incuviintarea
ocrotitorului legal;
sunt acte bilaterale (contracte);
- au fost incheiate cu titlu oneros. In actele incheiate cu titlu gratuit prestatiile
sunt in mod deliberat neechivalente;
- sunt comutative. Contractele aleatorii pot fi prejudiciabile pentru una dintre
parti, dar acesta este un risc asumat la incheierea contractului, intinderea obligatiilor
reciproce depinzand de hazard. Spre exemplu, mi-am asigurat autoturismul contra
furtului, dar nu a avut loc un astfel de incident. Aceasta inseamna ca am platit ratele
de asigurare, fara a primi din partea societatii
50 de asigurari nici o contraprestatie;

- sunt prejudiciabile pentru minor. Daca sunt prejudiciabile pentru cealalta

parte, actul nu poate fi anulat.
5.Proba
Prezumtia instituita de Codul civil scuteste partea care o invoca de orice alta
dovada; este suficienta proba disproportiei vadite de valoare dintre contraprestatii.
2.4.Obiectul
1. Notiune
Potrivit art. 962 Cod civil (care se refer expres numai la conventii dar se
aplic oricror acte juridice), "obiectul conventiilor este acela la care prtile sau
numai una din prti se oblig". Rezult de aici c prin "obiect al actului juridic" trebuie
s intelegem prestatia (adic actiunea sau inactiunea) pe care subiectul activ o poate
pretinde iarsubiectul pasiv este obigat s o svarseasc in temeiul angajamentului luat
prin incheierea actului juridic.
Ca
obiect derivat al actului juridic consideram, obiectele, lucrurile,
bunurile. Cu privire la acest inteles art.963 dispune Numai lucrurile ce sunt in
comert pot fi obiectul unui contract.
Cand conduita partilor priveste lucrurile ori bunurile , acestea sunt privite
ca obiect derivat al actului juridic civil. Dupa cum vom arata unele conditii de
valabilitate ale obiectului actului juridic civil se refera tocmai la bunuri .
2. Conditii de valabilitate
1. Clasificare
- Conditii generale:
- sa existe;
- sa fie in circuitul civil;
- sa fie determinat sau determinabil;
- sa fie posibil;
- sa fie licil si moral.
- Conditiile speciale sunt:
- cel ce se obliga trebuie sa fie titularul dreptului subiectiv;
- obiectul sa constea intr-un fapt personal al debitorului.
2.Continutul conditiilor generale de validitate
1.Obiectul actului juridic civil trebuie sa existe - este o conditie primordiala
pentru valabilitatea obiectului. Daca obiectul actului juridic civil priveste un bun,
aceasta conditie implica respectarea urmatoarei reguli:
- bunul trebuie sa existe in momentul incheierii actului juridic
civil.
- bunul care nu exista inca, dar va exista in viitor, este considerat ca exista. Spre
exemplu, este valabil actul juridic care are ca obiect recolta care se va obtine prin
valorificarea unor suprafete inca necultivate. Prin exceptie, exista o categorie de acte
in cazul carora obiectul nu poate fi viitor: succesiunile viitoare nu pot forma obiectul
51

actului juridic civil. Motivul pentru care un asemenea act juridic este nul nu il
constituie insa faptul ca obiectul este viitor, ci caracterul imoral al cauzei.
- bunul care a existat in trecut, dar nu mai exista inca, este considerat ca nu exista.
Potrivit Codului civil: Daca in momentul vanzarii, lucrul vandut era pierit in tot,
vinderea este nula. Daca era pierdut numai in parte, cumparatorul are alegerea intre a
se lasa de contract sau a pretinde reducerea pretului.
2. Obiectul trebuie sa fie in circuitul civil, este prevazuta expres de art.963
Codul civil si reluata de art.1310 Codul civil. Codul civil prevede ca numai lucrurile
ce sunt in comert pot fi obiectul unui contract. Deci bunurile inalienabile, cum sunt
bunurile aflate in domeniul public al statului si unitatilor administrativ-teritoriale, nu
pot forma obiect al unor acte juridice translative de proprietate. Totusi, ele pot forma
obiect al altor acte juridice, spre exemplu al unui contract de concesiune;
3. Obiectul actului juridic civil trebuie sa fie determinat ori determinabil
(conditie prevazuta de art.948 pct.3 cat si de art.964 Codul civil). Cand obiectul
consta in res certa (bun individual determinat), conditia este indeplinita prin aratarea
caracteristicilor acestuia; Cand obiectul consta in res genera (bun de gen), conditia
este indeplinita numai prin stabilirea unor criterii de determinare a cantitatii, calitatii,
valorii care se vor folosi la momentul executarii actului.
4. Obiectul actului juridic civil trebuie sa fie posibil - este o conditie impusa
de regula de drept potrivit careia nimeni nu poate fi obligat la imposibil.
Imposibilitatea trebuie apreciata dinamic, in functie de progresul tehnico-stiintific.
Totodata, se are in vedere imposibilitatea absoluta (pentru oricine) si nu imposibilitatea relativa (pentru un anumit debitor). Imposibilitatea absoluta a obiectului duce la
nulitatea actului juridic, indiferent daca este de natura materiala (spre exemplu o
imposibilitate fizica de a executa prestatia: ma oblig sa transport o tona de marfa cu
un autoturism) sau de natura juridica (ma oblig sa vand Palatul Culturii).
5. Obiectul actului juridic civil trebuie sa fie licit si moral .Aceasta conditie
cere ca actiunea ori inactiunea partilor actului juridic civil sa fie in concordanta cu
legea si morala.Spre exemplu, este nul pentru obiect ilicit contractul prin care una
dintre parti se obliga in schimbul unei sume de bani la aplicarea unei corectii fizice
unei alte persoane.
3.Conditilei speciale de validitate
Acestea trebuie indeplinite numai pentru anumite acte juridice civile dintre
care enumeram:
- la actele juridice cu caracter strict personal, se cere ca obiectul s constea
intr-un fapt personal al celui ce se oblig. Nimeni nu poate fi obligat prin vointa altei
persoane. Promisiunea faptei altuia nu reprezinta o exceptie de la acest principiu.
- la actele juridice translative sau constitutive de drepturi reale, se mai cere o
conditie cu privire la obiectul obligatiei de a da: cel ce se oblig a da trebuie s fie
titularul dreptului respectiv. Intr-adevar, conform principiului nimeni nu poate
transmite mai multe drepturi decat are, vanzarea lucrului altuia este un act juridic
nul pentru obiect, imposibil din punct de vedere juridic. Daca insa cumparatorul are
cunostinta despre faptul ca bunul nu se afla in proprietatea vanzatorului, actul juridic
52

poate fi considerat valabil incheiat, sub conditia suspensiva a procurarii dreptului de

proprietate de catre vanzator.
2.5. Cauza
1. Notiune
Cauza consta in scopul urmarit la incheierea unui act juridic civil. Impreuna
cu consimtamantul, cauza formeaza vointa juridica.
2. Structura
Notiunea de cauza cuprinde doua elemente: cauza imediata si cauza mediata.
Scopul imediat - cauza proxima - numit si scopul obligatiei, este un element
abstract si invariabil, in cadrul unei anumite categorii de acte juridice.
- in contractele sinalagmatice, cauza consimtamantului fiecarei parti consta in
reprezentarea, adica prefigurarea mintala a contraprestatiei (o parte se obliga stiind ca
si cealalta parte se obliga, la randul ei);
- in actele cu titlu gratuit, scopul imediat il reprezinta intentia de a gratifica (animus
donandi);
- in actele reale, scopul imediat il reprezinta prefigurarea remiterii lucrului, bunului;
- in contractele aleatorii, este cauza imediata riscul, adica prefigurarea unei
imprejurari viitoare si incerte, de care depinde sansa castigului, respectiv riscul
pierderii.
Scopul mediat - causa remota - numit si scopul actului juridic, consta in
motivul determinant al incheierii unui act juridic civil; acest motiv se refera fie la
insusirile unei prestatii, fie la calitatile persoanei.Scopul mediat se caracterizeaza prin
aceea ca este concret si variabil de la o categorie la alta de acte juridice civile, si chiar
in cadrul aceleiasi categorii de acte de drept civil. Spre exemplu, o persoana vinde un
autoturism pentru ca doreste sa isi cumpere altul , alta persoana vinde pentru ca
doreste sa-si achite o datorie din banii obtinuti etc.
3.Conditiile de valabilitate
- Sa existe: Aceasta conditie a cauzei actului juridic civil - este consacrata
expres, in art.966 Codul civil Obligatia fara cauza....nu poate avea nici un efect.
Cand lipsa cauzei se datoreaza lipsei de discernamant, ambele elemente ale
cauzei - scopul mediat si scopul imediat lipsesc; iar lipsa cauzei va atrage nulitatea
relativa a actului juridic civil.
Cand lipsa cauzei se datoreaza:
- lipsei contraprestatiei (in contractele sinalagmatice);
- lipsei predarii bunului (in actele reale);
- lipsei riscului (in contractele aleatorii);
- lipsei intentiei de a gratifica (in contractele cu titlu gratuit)
sanctiunea aplicabila este aceea a nulitatii absolute.
Spre exemplu,daca una dintre parti vinde un bun fara a pretinde nici un pret
pentru acesta si fara sa existe intentia de a gratifica cealalta parte, contractul va fi nul
ca act de vanzare pentru lipsa cauzei.
53

- Sa fie reala - prevazuta in art.966 Codul civil Obligatia....fondata pe o

cauza falsa...nu poate avea nici un efect. Cauza este falsa cand exista eroare asupra
motivului determinant care este tocmai scopul mediat. Falsitatea cauzei atrage
nulitatea relativa a actului juridic civil.
- Sa fie licita si morala- prevazuta expres in acelasi art.966 Codul civil:
Obligatia nelicita, nu poate avea nici un efect. Art.968 Codul civil prevede Cauza
este nelicita cand este prohibita de lege, cand este contrarie bunelor moravuri si
ordinii publice.
Ilicit poate fi doar scopul mediat.
4.Proba
Cauza este prezumata pana la dovada contrarie- art.967 Codul civil prevede:
Conventia este valabila , cu toate ca, cauza nu este expresa.
Se institue astfel doua prezumtii relative (impotriva carora este admisibila
proba contrara):
- prezumtia de valabilitate a cauzei , indiferent ca se mentioneaza sau nu
- prezumtia de existenta a cauzei; cauza nu trebuie dovedita (ea este
prezumata de lege).
Prin urmare, cine invoca lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic, acela
trebuie sa dovedeasca aceasta. Inexistenta si falsitatea cauzei pot fi probate prin
dovedirea lipsei discernamantului, lipsei unui element esential la incheierea actului
juridic, ori erorii asupra mobilului determinant. Caracterul ilicit sau imoral al cauzei
pot fi dovedite prin orice mijloc de proba.
2.6. Forma
1. Notiune
Prin forma actului juridic civil se intelege acea conditie care consta in
modalitatea de exteriorizare a manifestarii de vointa cu intentia de a crea, modifica
sau stinge un raport juridic civil concret.
In doctrina, expresia forma actului juridic civil este folosita doua sensuri:
- in sens restrans - se desemneaza modalitatea de exteriorizare a vointei juridice;
- in sens larg - se desemneaza trei categorii de forme:
- forma ceruta pentru valabilitatea actului
- forma ceruta pentru probarea actului
- forma ceruta pentru opozabilitatea actului fata de terte persoane.
Principiul consensualismului
Consensualismul este principiul potrivit cruia un act juridic civil este valabil
incheiat prin simpla manifestare de voint a prtilor, indiferent de forma in care ea se
exteriorizeaz (solo consensu). Deci, pentru a produce efecte juridice, manifestarea de
vointa nu trebuie sa imbrace o forma speciala. Acest principiu nu este consacrat expres,
cu caracter general, de catre Codul civil, dar cand legiuitorul a vrut ca principiul
consensualismului sa nu se aplice, a prevazut aceasta in mod expres.
2. Clasificarea conditiilor de forma
54

In functie de consecintele juridice ale nerespectarii lor:

- forma ceruta pentru valabilitatea actului juridic civil -- ad validitatem, nerespectarea
ei aterage nulitatea actului;
- forma ceruta pentru probarea actului juridic civil ad probationem - nerespectarea
ei atrage imposibilitatea dovedirii cu alt mijloc de proba;
- forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti - nerespectarea ei se sanctioneaza cu
inopozabilitatea fata de terti ( o persoana terta poate sa ignore acest act).
In functie de izvorul care cere o anumita forma pentru un act juridic civil:
- forma legala (impusa de norma juridica civila). Spre exemplu, legea pretinde
incheierea contractului de donatie in forma autentica;
- forma conventionala sau voluntara (stabilita de parti sau de autorul actului juridic
civil).
Spre exemplu, partile se inteleg sa incheie contractul de vanzare-cumparare a
autoturismului in forma autentica.
1.Forma ceruta ad validitatem
Legiuitorul a prevazut pentru unele acte juridice civile necesitatea incheierii
lor intr-o anumita forma solemna, ceruta ca o conditie de validitate a actului (ad
validitatem sau ad solemnitatem). Legiuitorul a instituit aceasta forma tinand seama de
anumite ratiuni, cum sunt: prevenirea partilor asupra importantei unor acte juridice
civile si exercitarea controlului asupra actelor care intereseaza nu numai partile, ci
intreaga societate (de exemplu, instrainarea terenurilor).
Caracterele juridice ale acestei forme:
- este un element constitutiv al actului juridic - care atrage nulitatea absoluta in caz de
nerespectare;
- este incompatibila cu manifestarea tacita de vointa - deoarece aceasta forma
presupune manifestarea expresa de vointa;
- este exclusiva - adica pentru un anumit act juridic civil solemn trebuie indeplinita o
anumita forma, cea autentica (exceptie face testamentul).
Conditii ce trebuie respectate pentru asigurarea formei ad validitatem:
- intregul act trebuie sa imbrace forma ceruta pentru valabilitatea sa;
- actul aflat in interdependenta cu actul solemn trebuie sa imbrace si el forma
solemna;
- actul care determina ineficacitatea unui act solemn trebuie, in principiu sa imbrace si
el forma speciala solemna.
Aplicatii ale formei ad validitatem
Sunt acte solemne:
- donatia- art.813 Codul civil;
- subrogarea in drepturile creditorului consimtita de debitor;
- ipoteca conventionala (art.1772 Codul civil);
- testamentul;
- actele juridice intre vii de instrainare a terenurilor de orice fel;
- contractele de arendare scrise;
- revocarea expresa a unui legat;
55

- renuntarea expresa la succesiune;

- acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar;
- actele constitutive ale asociatiilor si fundatiilor;
- actul constitutiv al societatilor comerciale.
2.Forma ceruta ad probationem
Uneori, chiar pentru actele juridice consensuale, legea sau vointa partilor
poate sa impuna incheierea actului juridic intr-o anumita forma (scrisa) necesara nu
pentru validitatea actului juridic ca atare (ca negotium) ci doar pentru dovedirea
existentei si continutului acestuia (ad probationem). Forma ceruta ad probationem se
justifica, de asemenea, prin importanta anumitor acte juridice civile, precum si prin
aceea ca ofera securitate juridica circuitului civil.
Caracterele juridice ale acestei forme:
- este obligatorie, sub acest aspect se aseamana cu cerinta ad validitatem;
- nerespectarea ei atrage sanctiunea inadmisibilitatii dovedirii actului cu alt mijloc de
proba, ceea ce nu afecteaza producerea de efecte juridice;
- reprezinta o exceptie de la principiul consensualismului (deoarece actul trebuie sa
imbrace forma scrisa.
Aplicatii ale formei ad probationem:
- art. 1191 alin.1 Codul civil: Dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare
ce depaseste suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decat
prin act autentic, sau prin act sub semnatura privata;
- depozitul voluntar (art.1597);
- tranzactia (art.1705);
- contractul de inchiriere de locuinte;
- contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor (L.8/1996 art.42 sI art.68
al.2);
- contractul de reprezentare teatrala sau de executie muzicala (L.8/1996 art.69 al.1);
- contractul de asigurare (L.136/1996 art.10).
3.Forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti
Aceasta forma se refera la acele formalitati care sunt necesare, potrivit legii,
pentru a face actul juridic opozabil si persoanelor care n-au participat la incheierea
lui, in scopul ocrotirii drepturilor ori intereselor lor. Aceasta cerinta isi gaseste
justificarea in ideea de protectie a tertilor. Prin nerespectarea acestei cerinte de forma
- sanctiunea consta in inopozabilitatea actului juridic. Aceasta inseamna ca actul
juridic produce efecte intre parti, dar este ineficace fata de terti.
Aplicatii:
- publicitatea imobiliara prin cartile funciare (L.7/1996 art.21);
- publicitatea constituirii gajului si a oricarei garantii reale (art.3 L.99/1999);
- notificarea cesiunii de creanta (L.99/1999 art.2);
- darea de data certa inscrisului sub semnatura privata (art.1182 Codul civil);
- inregistrarea in materia inventiilor, desenelor si modelelor industriale (L.64/1991,
L.129/1992, L.84/1998);
- mentiunile cu caracter de protectie si inregistrarile in materia dreptului de autor si a
drepturilor conexe (art.126 sI 148 din L.8/1996);
56

- inregistrarea contractelor de arendare (L.16/1994 art.6);

3. Modalitatile actului juridic civil
Prin modalitati ale actului juridic civil intelegem anumite elemente sau
imprejurari viitoare care influenteaza existenta sau executarea drepturilor si
obligatiilor ce rezulta din actul juridic. Aceste elemente sau imprejurari - ulterioare
momentului incheierii actului
- pot consta fie in scurgerea timpului (in cazul modalitatii numita termen),
- fie intr-un eveniment natural sau intr-o actiune omeneasca (in cazul
modalitatii numita conditie si a celei numita sarcina).
Dupa cum am vazut, actele juridice civile pot fi pure si simple sau afectate de
modalitati.
3.1. Termenul
1. Notiune
Termenul - dies - este un eveniment, viitor si sigur ca realizare, pana la care
este amanata fie inceperea, fie incetarea exercitiului drepturilor subiective si
executarii obligatiilor civile.
Regulile generale privind termenul se gasesc in Codul civil, art.1022-1025.
Regulile speciale privind aceasta modalitate se gasesc fie in Codul civil, fie in alte
acte normative - izvoare de drept civil.
2.Clasificare
- Dupa izvorul sau, termenul poate fi:
- termen legal, stabilit de lege. Astfel sunt, de exemplu, termenele de prescriptie;
- termen conventional sau voluntar, stabilit de partile actului juridic civil. Din aceasta
categorie face parte majoritatea termenelor;
- termen judiciar (de gratie), acordat de instanta debitorului.Potrivit Codului civil,
instanta poate acorda debitorului, tinand cont de situatia patrimoniala a acestuia, un
termen suplimentar pentru executarea obligatiei si amana astfel executarea silita a
obligatiei.
- In functie de cunoasterea, la data incheierii actului,a momentului implinirii
sale, avem:
- termen cert, cand momentul implinirii sale este cunoscut la data incheierii actului
juridic (de exemplu, 10 iunie 2008);
- termen incert, a carui implinire nu este cunoscuta, ca data calendaristica, desi
realizarea sa este sigura (de exemplu,data mortii creditorului rentei viagere).
-In functie de titularul beneficiului termenului distingem:
- termen in favoarea debitorului, care este regula (art.1024 Codul
civil);
- termen in favoarea creditorului (in cazul contractului de depozit, in care
termenul este in favoarea deponentului ca regula);
- termen in favoarea ambelor parti (exemplu: termenul dintr-un contract de
asigurare).
57

Importanta acestei clasificari consta in faptul ca - numai cel ce are de

partea sa, beneficiul termenului poate renunta la acest beneficiu. In acest caz,
obligatia devine deindata exigibila ca o obligatie pura si simpla. Astfel, de

58

exemplu, intr-un contract de imprumut fara dobanda, termenul la care suma trebuie
restituita este dispus in beneficiul debitorului. Ca urmare, numai acesta poate
renunta la beneficiul termenului, platind inainte de implinirea acestuia. Creditorul
nu poate pretinde plata inainte de implinirea termenului, deoarece acesta nu a fost
stipulat in favoarea sa. Dar, daca imprumutul s-a acordat cu dobanda, termenul este
stipulat in favoarea ambelor parti, astfel incat nici una nu poate renunta la termen
fara acordul celeilalte.
- Dupa criteriul efectului sau, termenul este:
-Termenul suspensiv - amana inceputul exercitiului dreptului subiectiv si executarii
obligatiei corelative, pana la indeplinirea lui. De exemplu, intr-un contract de
vanzare-cumparare, partile prevad ca pretul sa se achite dupa doua saptamani de la
momentul incheierii actului.
-Termenul extinctiv - amana stingerea exercitiului dreptului subiectiv si executarii
obligatiei corelative, pana la implinirea lui. Spre exemplu, intr-un contract de renta
viagera debitorul se obliga sa plateasca periodic creditorului o suma de bani, pana la
moartea acestuia din urma. Termenul contractual (moartea creditorului) este extinctiv.
3. Efectele termenului
Asa cum am vazut, termenul influenteaza doar executarea actului juridic
civil, nu si existenta sa. Deci, dreptul subiectiv civil si obligatia corelativa, afectate de
termenul suspensiv, exista.
Ca urmare, termenul suspensiv intarzie inceputul exercitarii dreptului
subiectiv si executarii obligatiei corelative. Consecintele acestui fapt sunt:
daca debitorul isi executa obligatia inainte de scadenta (adica inainte de
implinirea termenului suspensiv), el va face o plata valabila. Aceasta echivaleaza cu
renuntarea la beneficiul termenului si, dupa cum am aratat, este posibil numai daca
termenul a fost prevazut in interesul debitorului;
inainte de implinirea termenului suspensiv, titularul dreptului poate face acte
de conservare-de exemplu, poate cere inscrierea unei ipoteci;
inainte de implinirea termenului suspensiv, creditorul nu poate cere de la
debitor plata;
termenul de prescriptie extinctiva, in cazul drepturilor care decurg din acte
juridice afectate de termene suspensive, incepe sa curga de la data implinirii
acestora. Spre exemplu, prescriptia extinctiva a dreptului creditorului de a-l
actiona in judecata pe debitorul sau incepe sa curga la momentul in care obligatia a
ajuns la scadenta si nu a fost executata.
pana la implinirea termenului suspensiv, compensatia, ca mod de stingere a
obligatiilor civile (care presupune existenta unor datorii reciproce ale celor doua parti
contractante) nu poate interveni, intrucat una din obligatii nu este exigibila.
Pe de alta parte, termenul extinctiv marcheaza stingerea dreptului subiectiv si
a obligatiei corelative. De exemplu, implinirea termenului contractului de inchiriere
marcheaza incetarea dreptului de a folosi bunul inchiriat si a obligatiei de a asigura
folosinta linistita a acestuia.
58

3.2. Conditia
1. Notiune
Conditia este un eveniment viitor si nesigur in ce priveste realizarea sa, de
care depinde inssi existenta actului juridic (adic nasterea ori desfiintarea sa).
Termenul se traduce prin cand, conditia prin daca.
Regulile generale privind conditia sunt stabilite in Codul civil: Despre
obligatiile conditionale (Sectiunea I-a Cap.VI din Titlul III Despre contracte si
conventii.
2. Clasificare
- Din punct de vedere al modului de formulare, conditia poate fi pozitiva si
negativa.
Astfel conditia pozitiva este cea care consta in indeplinirea unui
eveniment viitor si nesigur, in timp ce conditia negativa consta in neindeplinirea
unui asemenea eveniment.
Spre exemplu, iti donez autoturismul daca vei obtine permisul de
conducere este un angajament afectat de o conditie pozitiva. Un exemplu de conditie
negativa este: iti donez bicicleta daca in urmatorul an nu mi se va naste un fiu.
Cea mai importanta consecinta a calificarii conditiei ca fiind pozitiva sau
negativa consta in felul in care aceasta se considera indeplinita sau neindeplinita.
Astfel, daca s-a prevazut ca evenimentul trebuie sa aiba loc intr-un anumit termen si
acest termen a expirat fara ca evenimentul sa fi avut loc, conditia pozitiva se socoteste
neindeplinita, iar daca nu s-a prevazut vreun termen, conditia pozitiva se socoteste
neindeplinita numai atunci cand este sigur ca evenimentul nu se va mai produce. Daca
s-a prevazut ca evenimentul nu trebuie sa aiba loc intr-un anumit termen, conditia
negativa se socoteste indeplinita fie la expirarea termenului, sau inainte de aceasta
data, daca inca inaintea acestui moment devenise clar ca evenimentul nu se va mai
produce. Daca nu s-a prevazut nici un termen, conditia negativa se socoteste
indeplinita numai atunci cand evenimentul este cu neputinta sa se mai produca.
- Dupa criteriul legaturii cu vointa partilor a realizarii evenimentului
conditia este cauzala, mixta, potestativa.
- Este cauzala acea conditie a carei realizare depinde de hazard, de
intamplare, independenta de vointa partilor. Exemplu : daca va ploua.
- Este mixta conditia a carei realizare depinde de vointa uneia din parti si de vointa
unei alte persoane, determinata.Exemplu: iti cumpar masina, daca unchiul meu imi
va imprumuta bani.
- Conditia potestativa este de doua feluri:
potestativa pura - a carei realizare depinde exclusiv de vointa unei parti:
- daca depinde de vointa debitorului, conditia este nula ( iti vand daca vreau ). Cel
care a formulat aceasta conditie nu a urmarit, de fapt, sa se angajeze din punct de
vedere juridic.
- daca indeplinirea conditiei depinde de vointa creditorului, angajamentul este valabil:
iti voi vinde apartamentul, daca vei dori sa-l cumperi.
59

potestativa simpla, a carei realizare depinde de vointa unei parti si de un fapt

exterior sau de vointa unei persoane nedeterminata.Exemplu: Daca ma voi casatori
sau daca mi se va acorada o marire de salariu.
- Din punct de vedere al posibilitatii realizarii lor, conditiile sunt posibile si
imposibile
Imposibilitatea de realizare poate fi materiala sau juridica. Aprecierea acestui criteriu
se face la momentul incheierii actului juridic. Conditia imposibila atrage anularea
actului juridic in care a fost stipulata.
- Dupa conformitatea lor cu legea si morala, distingem intre conditii licite si
morale, respectiv conditii ilicite si imorale. Conditiile ilicite si imorale afecteaza
valabilitatea intregului act juridic. Actul juridic in care se prevede nasterea unui
drept conditionata de realizarea unei conditii imposibile, imorale sau ilicite este nul
absolut. Daca se prevede ca stingerea dreptului respectiv va depinde de realizarea
unei conditii imposibile, ilicite sau imorale, se va considera ca actul juridic este
incheiat pur si simplu.
Dupa criteriul efectului, este:
- Este suspensiva acea conditie de a carei indeplinire depinde nasterea actului juridic
(art.1017 Codul civil prevede: de care depinde perfectarea actului). Astfel, pana la
realizarea ei, existenta drepturilor subiective civile si a obligatiilor corelative ale
partilor este amanata. Exemplu:Iti vand apartamentul daca voi fi transferat cu
serviciul pana la inceputul anului viitor .
- Este rezolutorie acea conditie de a carei indeplinire depinde desfiintarea actului
juridic civil. Potrivit Codului civil, Conditia rezolutorie este aceea care supune
desfiintarea obligatiei la un eveniment viitor si necert.Astfel, drepturile subiective si
obligatiile corelative ale partilor sunt considerate ca exista si se executa pana la
indeplinirea conditiei. Dar implinirea conditiei, daca se va produce, va conduce la
desfiintarea tuturor acestor efecte, in mod retroactiv, ca si cum intre parti nu ar fi
intervenit niciodata actul juridic respectiv. Exemplu Iti vand autoturismul, dar daca
nu imi pot achizitiona unul nou in doua saptamani, vanzarea se desfiinteaza .
3. Efectele conditiei
Principiile care guverneaza efectele conditiei sunt:
- Conditia influeteaza insasi existenta actului juridic civil, spre deosebire de
termen, care priveste numai executarea;
- Conditia produce efecte retroactive.
In analiza efectelor conditiei, ca modalitate a actului juridic, distingem:
- intre conditia suspensiva si cea rezolutorie;
- intre perioada anterioara implinirii conditiei si perioada ulterioara implinirii
conditiei.
a)
-Pana la implinirea conditiei suspensive efectele actului juridic sunt
suspendate in existenta lor.Astfel:
creditorul nu poate cere executarea
obligatiei;
daca debitorul totusi plateste, el poate cere restituirea prestatiei, pentru ca a facut
o plata nedatorata;
60

 creditorul poate sa solicite si sa obtina garantii pentru creanta sa (ipoteca, gaj

etc.);
prescriptia extinctiva nu incepe sa curga, dreptul la actiune nefiind
nascut;
compensatia nu poate
opera.
-Daca conditia suspensiva s-a implinit, actul juridic este considerat
retroactiv, ca a fost un act pur si simplu. Acesta este principiul retroactivitatii
efectelor conditiei suspensive.
Astfel, plata facuta de catre debitor anterior indeplinirii conditiei, desi pana acum
nevalabila, se transforma in plata valabila. De la principiul retroactivitatii efectelor
conditiei suspensive exista insa unele exceptii:
- prescriptia extinctiva incepe sa curga doar de la implinirea conditiei;
- fructele culese de instrainator raman ale sale, cu toate ca dreptul sau dispare cu efect
retroactiv.
- In cazul in care conditia suspensiva nu este indeplinita, partile sunt repuse
in situatia anterioara incheierii actului juridic civil. Asadar:
- prestatiile executate trebuie sa fie restituite;
- garantiile constituite trebuie sa fie desfiintate.
b)
- In ceea ce priveste conditia rezolutorie, pana la implinire ea nu produce
nici un efect;proprietarul sub conditie rezolutorie se comporta ca un proprietar
pur si simplu. Cine datoreaza sub conditie rezolutorie, datoreaza pur si simplu.
- Efectul conditiei rezolutorii dupa implinirea acesteia este desfiintarea,
retroactiva, a actului. Ca atare, partile isi vor restitui una alteia prestatiile primite.
Exista insa si unele exceptii de la retroactivitate:
- Spre exemplu, daca bunul vandut sub conditie rezolutorie piere fortuit inainte de
implinirea conditiei, pieirea va fi suportata de catre cumparator, chiar daca ulterior
conditia se implineste.
- De asemenea, tot ca o exceptie de la regula retroactivitatii, nu se vor restitui nici
fructele culese de catre dobanditor, chiar daca conditia rezolutorie s-a indeplinit.
- In cazul in care conditia rezolutorie nu s-a realizat, suntem in prezenta
consolidarii retroactive a actului juridic.
4.Comparatie intre termen si conditie
Atat termenul, cat si conditia, sunt modalitati ale actului juridic care constau
in evenimente viitoare. Intre acestea exista insa o serie de deosebiri:
- implinirea termenului este intotdeauna sigura. Chiar si in cazul termenului incert,
ceea ce nu se cunoaste este momentul implinirii lui, dar faptul ca se va implini este
neindoios (spre exemplu, cand va cadea prima zapada). In cazul conditiei,
implinirea este nesigura;
- termenul afecteaza numai executarea actului juridic, in timp ce conditia afecteaza
insasi existenta acestuia;
- implinirea termenului produce efecte pentru viitor, in timp ce, in principiu,
implinirea sau neimplinirea conditiei produce efecte retroactive.
61

3.3. Sarcina
1. Notiune

62

Sarcina este o obligatie (de a da, a face sau a nu face ceva) impus de ctre
dispuntor gratificatului in actele juridice cu titlu gratuit (donatii sau legate testamentare).
Spre deosebire de termen si conditie care pot afecta orice act juridic civil, sarcina
poate afecta numai liberalittile.
Codul civil nu contine o reglementare generala a sarcinii, asa cum exista
pentru termen si conditie. Codul cuprinde numai aplicatii ale acestei modalitati, in
materia donatiei si in cea a legatului : donatiunea intre vii se revoca, pentru
neindeplinirea conditiilor cu care s-a facut, sau: cand donatiunea este revocata
pentru neindeplinirea conditiilor, bunurile reintra in mana donatorului, libere de orice
sarcina si ipoteca.
2.Clasificare
- In functie de persoana beneficiarului, sarcina este:
- in favoarea dispunatorului. Spre exemplu, A ii doneaza lui B autoturismul, cu
Sarcina pentru donatar de a il transporta atunci cand va avea nevoie;
- in favoarea gratificatului; Astfel, A il desemneaza pe B, prin testament, beneficiar al
intregii sale averi, cu sarcina pentru B de a se casatori ;
- in favoarea unei terte persoane. Astfel, A ii doneaza lui B un calculator, cu sarcina
de a-l instrui si pe C in utilizarea acestuia.
- Din punctul de vedere al valabilitatii lor, sarcinile pot fi: imposibile (care
nu pot fi indeplinite), ilicite (care contravin dispozitiilor legale), imorale (care incalca
bunele moravuri) sau, dimpotriva, sarcini posibile, licite si morale.
3. Efecte
Sarcina nu afecteaza valabilitatea actului juridic ce o contine; ea afecteaza
numai eficacitatea actului juridic.
In caz de neindeplinire a sarcinii, dispunatorul sau mostenitorii acestuia pot
opta intre:
- revocarea liberalitatii pentru neexecutarea sarcinii, cu consecinta reintoarcerii
bunului sau bunurilor la masa patrimoniala a dispunatorului;
- actiunea in executarea in natura a sarcinii (atunci cand aceasta nu consta intr-o
obligatie de a face, care nu se poate executa silit).
Dac gratificatul indeplineste sarcina, actul juridic gratuit se consolideaz, ca
si cand ar fi fost un act pur si simplu.
4. Comparatie intre conditie si sarcina
Sarcina poate afecta numai acte juridice incheiate cu titlu gratuit, in timp ce
conditia poate afecta si acte juridice incheiate cu titlu oneros;
Conditia afecteaza insasi existenta actului juridic, in timp ce sarcina
afecteaza numai eficacitatea acestuia;
Neindeplinirea sarcinii este o atitudine culpabila din partea gratificatului,
astfel incat revocarea liberalitatii apare ca o sanctiune, in timp ce desfiintarea
retroactiva a actului in cazul indeplinirii conditiei rezolutorii nu are caracter de
sanctiune;
Sarcina presupune intotdeauna un demers constient din partea gratificatului,
in timp ce conditia depinde, intr-o masura mai mica sau mai mare, de intamplare;
62

 Conditia opereaza de drept, in timp ce revocarea pentru neexecutarea

sarcinii depinde de vointa dispunatorului si trebuie ceruta instantei de judecata.
De altfel, dispunatorul ar putea opta pentru a nu revoca actul juridic, chiar daca
sarcina nu a fost executata.
4. Efectele actului juridic civil
1) Notiune
Prin efectele actului juridic civil se inteleg drepturile subiective si obligatiile
civile la care da nastere, pe care le modifica sau stinge un asemenea act. Remarcam ca
intre efectele actului juridic si continutul raportului juridic civil exista identitate.
2) Interpretarea efectelor actului juridic civil
Etapa prealabila si obligatorie a stabilirii efectelor actului juridic civil este
aceea a dovedirii actului.Operatiunea urmatoare consta in interpretarea clauzelor
actului.
Principalele reguli de interpretare a actului juridic civil, sunt:
-Interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor
contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor (art.977 Codul civil);
-Cand o clauza este primitoare de doua intelesuri, ea se interpreteaza in
sensul ce poate acea un efect, iar nu in acela ce n-ar putea produce nici unul (art.978
Codul civil);
-Termenii susceptibili de doua intelesuri se interpreteaza in intelesul ce se
potriveste mai mult cu natura contractului (art.979 Codul civil).
-Dispozitiile indoioase se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a
incheiat contractul (art.980 Codul civil);
-Clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg, desi nu sunt exprese intrinsul (art.981 Codul civil);
-Toate clauzele conventiilor se interpreteaza unele prin altele, dandu-se
fiecarei intelesul ce rezulta din actul intreg (art. 982 Codul civil);
-Cand este indoiala, conventia se interpreteaza in favoarea celui care se
obliga (art.983 Codul civil);
-Conventiile obliga nu numai la ceea ce este expres intr-insele, dar la toate
urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei dupa natura sa.
3) Principiile efectelor actului juridic civil
Principiile efectelor actului juridic civil sunt regulile de drept civil care arata
cum si fata de cine se produc aceste efecte. Principiile efectelor actului juridic civil
sunt:
- principiul fortei obligatorii (pacta sunt servanta);
- principiul irevocabilitatii;
- principiul relativitatii, (res inter alios, acta, als neque nocere, neque prodesse potest).
1. Principiul fortei obligatorii - pacta sunt servandasi exceptiile sale
63

Pornind de la prevederea art. 969 alin. 1 Cod civil - Conventiile legal facute
au putere de lege intre partile contractante, putem defini principiul fortei obligatorii
ca fiind acea regula potrivit careia actul juridic legal incheiat se impune autorilor sau
autorului actului, intocmai ca legea. In alti termeni: actul juridic civil este obligatoriu,
iar nu facultativ. Pentru actele bilaterale - contractele - principiul fortei obligatorii se
exprima si in formula larg raspandita in doctrina, potrivit careia contractul este legea
partilor.
Fundamentul principiului fortei obligatorii a actului juridic il reprezinta doua
cerinte si anume: 1) Necesitatea asigurarii stabilitatii si sigurantei raporturilor juridice
generate de actele juridice civile; 2) imperativul moral al respectarii cuvatului dat.
Exceptii
De la principiul pacta sunt servanda exista unele exceptii si anume in
cazurile in care efectele actelor nu se produc asa cum au dorit partile la incheierea lor,
aceste efecte fiind ori mai restranse ori mai intinse, independent de vointa uneia sau a
ambelor parti.
Cazuri de restrangere a fortei obligatorii
Constituie cazuri de restrangere a fortei obligatorii acele ipoteze in care actul
juridic civil inceteaza inainte de termen, din cauza disparitiei unui element al sau:
- incetarea contractului de mandat din cauza mortii, interdictiei, insolvabilitatii si
falimentului mandantului ori mandatarului, dupa caz (art.1552 pct.3 Codul civil);
- incetarea contractului de locatiune cand lucrul a pierit in total sau s-a facut
netrebnic spre obisnuita intrebuintare (art.1439 alin.1 Codul civil);
In astfel de situatii, executarea contractului nu mai poate continua din motive
obiective, independente de vointa partilor.
Cazuri de extindere a fortei obligatorii
Constituie cazuri de extindere a fortei obligatorii acele ipoteze in care actul
juridic civil este prorogat (prelungit) din unul din urmatoarele considerente:
- prorogarea (prelungirea) efectelor actului juridic, prin efectul legii, peste termenul
stipulat de parti: exemplu cazul prelungirii contractelor de inchiriere la care se refera
art.1 din Legea nr.17/1994;
- prelungirea efectelor actului cu executare succesiva datorita suspendarii temporare a
executarii lui (exemplu, un caz de forta majora, cand intervine tot o prelungire, dar
fortata a efectelor actului;
- teoria impreviziunii (rebus, sic non stantibus) - revizuirea efectelor actului juridic
din cauza ruperii echilibrului contractual datorata schimbarii imprejurarilor avute in
vedere de parti, la data incheierii actului juridic.Aceasta opereaza pe cale
judecatoreasca, in cazul contractelor sinalagmatice cu titlu oneros cu executare
succesiva, in conditiile art. 970 si 1085 C.civ..
2. Principiul irevocabilitatii actului juridic civil si exceptiile sale
Acest principiu este prevazut expres de al.2 art.969 Codul civil Conventiile
nu pot fi revocate prin vointa unei din parti, ci prin consimtamant mutual (prin
acordul partilor).
64

Principiul irevocabilitatii poate fi definit ca regula de drept potrivit careia

actului bilateral nu i se poate pune capat prin vointa numai a uneia din parti, iar
actului unilateral nu i se poate pune capat prin manifestarea de vointa, in sens contrar,
din partea autorului actului.
Irevocabilitatea este o consecinta si o garantie a principiului fortei obligatorii
a actului juridic civil. Partile pot totusi, prin consimtamantul lor mutual, sa convina
la revocarea conventiei lor, conform principiului libertatii actelor juridice civile, caci
asa cum partile sunt libere sa incheie actul juridic - prin mutuus consensus - tot astfel
ele sunt libere sa-i puna capat - prin mutuus dissensus.
Exceptii
Distingem doua categorii de exceptii:
- exceptia in categoria actelor bilaterale (sau multilaterale); si
- exceptia in categoria actelor unilaterale.
Exceptiile de la irevocabilitate in categoria actelor bilaterale
Exceptiile de la irevocabilitate, pentru conventii, se incadreaza in formula
art.969 al.2 Codul civil Ele se pot revoca....din cauze autorizate de lege. De aici,
rezulta ca revocarea conventiei prin consimtamantul mutual al partilor nu constitu
exceptie de la principiul irevocabilitatii, ci reprezinta un aspect al principiului
libertatii actelor juridice civile. Exceptiile de la irevocabilitatea contractelor apar in
situatiile in care contractul isi inceteaza efectele prin voia uneia singure dintre parti.
Ele sunt expres reglementate de lege si au motivatii diferite, in functie de categoria de
interese pe care legiuitorul a urmarit sa o protejeze prin prevederea respectivei
derogari de la regula. Astfel:
- art.937 Codul civil: Orice donatie intre soti in timpul maritagiului este revocabila
(alin.1). Intr-adevar, daca s-ar permite sotilor sa-si faca, unul altuia, donatii
irevocabile, s-ar putea eluda (ocoli) normele Codului familiei privind comunitatea de
bunuri;
- art.1436 Codul civil: Daca contractul de locatiune a fost fara termen, concediul
(adica denuntarea), trebuie sa se dea de la o parte la alta, observandu-se termenele
defipte de obiceiul locului (alin.2). De observat ca, dimpotriva, daca s-a prevazut un
termen in contractul de locatiune, acesta va trebui respectat si numai acordul partilor
va face cu putinta incetarea anticipata a contractului;
- art.1616 Codul civil:Dreptul trebuie sa se restituie deponentului indata ce s-a
reclamat, chiar cand s-ar fi stipulat prin contract un anume termen pentru restituirea
lui. Intr-adevar, chiar daca s-ar fi prevazut un termen pentru depozit, si cu atat mai
mult daca nu s-a prevazut, depozitarul (cel la care bunul este lasat in depozit) trebuie
sa-i restituie bunul deponentului, in orice moment l-ar cere acesta;
- art.1552 pct.1 si 2 Codul civil: Mandatul se stinge: prin revocarea mandatului; prin
renuntarea mandatarului la mandat. Aceasta prevedere de exceptie se explica prin
faptul ca mandatul este un contract incheiat intutu personae (cu luarea in considerare
a calitatilor celeilalte parti) si presupune un anume grad de incredere reciproca a
partilor. Daca aceasta incredere inceteaza, nici contractul nu mai poate fi mentinut.
- art.1523 Codul civil: Societatea inceteaza: prin vointa expresa de unul sau mai
multi asociati de a nu voi a continua societatea;
65

- denuntarea contractului de inchiriere a unei locuinte la cererea chiriasului, cu

conditia notificarii prealabile intr-un termen de minimum 60 de zile (L.114/1996
art.24 lit.a si b, republicata);
- denuntarea contractului de comanda a unei opere viitoare (L.8/1996, art.46 alin.2);
- incetarea contractului de concesiune prin denuntarea unilaterala de catre consesionar
(art.35 lit.b L.219/1998).
Exceptii de la irevocabilitate in categoria actelor unilaterale
Exceptiile de la irevocabilitatea actelor unilaterale sunt cazurile in care actul
juridic unilateral este desfiintat prin manifestarea de vointa, in sens contrar, a celui
care l-a incheiat:
- testamentul este esentialmente revocabil art.922 Codul civil. Aceasta insemna ca
testatorul isi poate modifica testamentul de cate ori doreste; va fi valabil ultimul
testament incheiat;
- retractarea (retragerea) renuntarii la mostenire (art.701 Codul civil). Aceasta este
ipoteza unui mostenitor care a renuntat la succesiune si care, ulterior, se razgandeste,
si doreste sa o accepte. Aceasta este posibil, daca sunt indeplinite doua conditii:
mostenirea sa nu fi fost acceptata, intre timp, de catre alt mostenitor si de la data
deschiderii succesiunii sa nu fi trecut 6 luni;
- oferta poate fi revocata, pana in momentul ajungerii ei la destinatar (art.37 Codul
civil);
Dupa ce a ajuns la destinatar, revocarea ofertei poate duce la obligarea
ofertantului de a acoperi prejudiciile produse astfel destinatarului.
Exceptii specifice contractelor sinalagmatice
Principiul obligativitatii si principiul irevocabilitatii dobandesc anumite
particularitati in cazul contractelor sinalagmatice, contracte ce produc urmatoarele
efecte specifice:
1. exceptia de neexecutare (exceptia non adimpleti contractus)
2. rezolutiunea sau reziliere pentru neexecutarea culpabila
3. riscul contractului.
3. Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil - res inter alios acta,
aliis neque nocere, neque prodesse potest si exceptiile sale
Consacrarea legala a acestui principiu este este data de continutul art. 973
Cod civil potrivit caruia, Conventiile n-au efect decat intre partile contractante.
Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil poate fi definit ca regula
potrivit careia acesta produce efecte numai fata de autorii sau autorul actului, el
neputand sa profite ori sa dauneze altor persoane.
Intelegerea acestui principiu presupune, precizarea notiunilor de: parti; avanzi
cauza; terti, deoarece in raport cu un anumit act juridic toare subiectele de drept civil
se plaseaza in una din aceste trei notiuni.
Parte = este persoana care incheie actul, fie personal, fie prin reprezentare, si
in patrimoniul ori persoana careia se produc efectele actului juridic intrucat a
exprimat un interes personal in acel act.
66

Termenul parte desemneaza atat una din partile unu act bilateral sau
multilateral cat si pe autorul actului unilateral. Parte este persoana nu numai care
incheie direct si personal actul juridic civil, ci parte este si persoana care il incheie
prin reprezentantul sau.
Avand cauza este persoana care, desi n-a participat la incheierea actului,
totusi suporta efectele acestuia, datorita legaturii sale juridice cu partile actului.
Exista 3 categorii de avanzi - cauza: succesorii universali si succesorii cu titlu
universal; succesorii cu titlu particular; creditorii chirografari.
Este succesor universal persoana care dobandeste un patrimoniu, adica o
universalitate (universitas bonorum). Acesta poate fi:
mostenitorul legal unic;
legatarul universal; persoana juridica ce dobandeste un patrimoniu prin efectul
comasarii (fuziune si absorbtie).
Este succesor cu titlu universal persoana ce dobandeste o fractiune dintr-un
patrimoniu. Intra in aceasta categorie : mostenitorii legali; legatarii cu titlu universal;
persoana juridica ce dobandeste o parte din patrimoniul unei persoane juridice
divizata (total sau partial).
Succesorii universali si cu titlu universal formeaza o singura categorie de
avanzi-cauza deoarece intre ei exista numai o deosebire cantitativa, nu calitativa. Din
punct de vedere juridic, succesorii universali si cu titlu universal sunt continuatori ai
personalitatii autorului lor. Calitatea lor de a fi avanzi- cauza consta in aceea ca actul
juridic incheiat de autorul lor isi produce efectele si fata de ei. Acesti succesorii
preiau in principiu toate drepturile si obligatiile autorului, sau o parte a lor (spunem in
principiu pentru ca nu se transmit drepturile strans legate de persoana autorului care
sunt drepturi incesibile). Astfel, prin actele incheiate pe parcursul vietii unei persoane,
aceasta isi poate mari sau diminua patrimoniul, ceea ce se va repercuta asupra
cuantumului averii succesorale.
In concluzie, desi nu au luat parte la actele incheiate de autorul lor (de catre
cel pe care il mostenesc), aceste acte ii vor avantaja sau dezavantaja pe succesori. De
aceea, principiul relativitatii este respectat, intrucat succesorii sunt continuatorii
autorului lor, in patrimoniul lor transmitandu-se direct drepturile si obligatiile
acestuia.
Succesorii cu titlu particular - sunt persoane care dobandesc un anumit drept,
privit individual (ut singuli). Sunt astfel:cumparatorul; donatarul; legatarul cu titlu
particular; persoana juridica ce dobandeste activul net ca efect al dizolvarii altei
persoane juridice .
Calitatea sa de avand cauza nu se aprecieaza in raport cu actul prin care a
dobandit un anumit drept (in acest caz avand pozitia juridica de parte), ci in raport cu
actele anterioare ale autorului, referitoare la acelasi drept sau bun, incheiate cu alte
persoane, respectandu-se si cerintele de publicitate, daca legea le cere.
Exemplu: cel prevazut de art.1441 Codul civil, privindu-l pe cumparatorul
unui bun ce formeaza obiectul unui contract de locatiune anterior.
Creditorii chirografori - sunt acei creditori care nu au o garantie reala pentru
creanta lor (gaj ori ipoteca). Acesti creditori au garantata creanta doar cu un drept de
gaj general, potrivit art.1718 Codul civil care prevede oricine este obligat personal,
67

este tinut de a indeplini indatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile si imobile,
prezente si viitoare. Ei sunt creditorii care nu dispun decat de o chitanta scrisa de
mana. De altfel, denumirea de chirografari provine din punct de vedere etimologic
din alaturarea cuvintelor grecesti: cheir, cheiros (= mana) si grapein (= a scrie).
Ei au calitate de avanzi cauza fata de debitorii lor deoarece ei suporta
influenta actelor juridice patrimoniale incheiate de debitori cu alte persoane, prin care
activul patrimonial deci gajul general, se mareste sau se micsoreaza.
Totusi, calitatea de avand cauza a creditorului inceteaza fata de actele
incheiate de debitor in frauda intereselor sale. Impotriva acestor acte (fata de care
devine tert), creditorul chirografor poate intenta actiunea revocatorie sau pauliana
(potrivit art.975 Codul civil) sau actiunea in declararea simulatiei (art.1175 Codul
civil).
Tertii sunt persoanele straine de actul juridic si fata de care nu se produc
efectele unui act juridic la care n-au participat. Prin aplicarea principiului relativitatii,
asupra lor nu se pot produce nici un fel de efecte, nici favorabile nici defavorabile, ale
incheierii actului juridic.
Putem mentiona ca, intre avanzi cauza si terti poate exista un transfer, in
sensul ca, aceeasi persoana poate fi avand cauza in raport cu un anumit act juridic
civil al autorului sau si sa fie tert in raport cu alt act juridic, incheiat de acelasi autor.
Exceptii
Exceptiile de la acest principiu sunt tocmai cazurile in care actul juridic civil
ar produce efecte si fata de alte persoane decat partile, prin vointa partilor actului.
Exceptiile prevazute de literatura juridica sunt aparente si reale:
Exceptii aparente
Situatia avanzilor cauza:
- succesorii universali si cu titlu universal sunt continuatori ai autorilor lor,
fiind, deci, asimilati partilor;
- succesorii cu titlu particular, iau locul (in masura aratata) partii actului
juridic; - creditorii chirografori - pe de o parte, actul incheiat de debitor nu da nastere
la drepturi si obligatii pentru ei, direct ci pentru debitor, si pe de alta parte, dreptul de
a ataca actul fraudulos izvoreste din lege, iar nu din actul debitorului incheiat cu
tertul.
Asadar, avanzii-cauza reprezinta o categorie intermediara de persoane intre
parti si treti, asupra carora efectele actului juridic se produc nu prin derogare de la
principiul relativitatii, ci tocmai in virtutea acestui principiu.
Promisiunea faptei altuia (numita si conventie de porte-fort)
Aceasta consta in conventia prin care o parte - promitentul - se obliga fata de
cealalta parte - creditorul promisiunii - sa determine pe o a treia persoana - tert - sa
ratifice actul incheiat in absenta sa.
Este o exceptie aparenta, deoarece, ceea ce se promite este propria fapta a
promitentului, de a determina pe cineva sa adere la un act. Deci tertul va fi obligat
numai daca se obliga personal ori prin reprezentant, ratificand actul care, pana la acel
68

moment, ii este inopozabil; deci tertul devine parte in act prin vointa sa iar daca
tertul nu ratifica actul, promitentul este tinut sa-l despagubeasca pe creditor.
Simulatia
Simulatia este operatiunea in care printr-un act aparent, public, dar mincinos,
nereal se creaza o alta situatie decat cea stabilita printr-un act ascuns, secret, dar
adevarat. De multe ori simulatia ascunde o intentie de frauda. Simulatia se utilizeaza
si pentru fraudarea creditorilor. Simulatia imbraca trei forme:
a) actul fictiv (actul public e incheiat numai de forma, fiind contrazis de actul
secret, numit si contrainscris);
b) actul deghizat (in actul public se indica un anumit act - spre exemplu
vanzare-cumparare, pe cand in actul secret se arata adevaratul act dorit de parti - spre
exemplu o donatie);
c) interpunerea de persoane - prete-nom (prin actul secret se determina
adevaratele parti, altele decat cele din actul public - ambele ori macar una din
ele).Intre parti produce efecte actul adevarat, secret, real, dar, fata de tertul de buna
credinta, produce efecte actul public. Daca insa tertul ia cunostinta despre actul secret,
el va avea dreptul de a opta intre invocarea actului public si a celui secret. Cu alte
cuvinte, tertul (fie el creditor, mostenitor etc.) poate sa intenteze o actiune in instanta
intemeiata pe un act juridic la care nu a luat parte: actul incheiat in secret de catre
partile participante la simulatie, cel mai adesea in scopul fraudarii sale.
Includem simulatia printre exceptiile aparente, si nu reale, deoarece dreptul
tertului de a invoca actul public, ori acela de a opta intre actul public si cel secret are
ca izvor legea, iar nu conventia partilor creatoare de simulatie.
Reprezentarea
Reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoana, numita
reprezentant, incheie un act juridic in numele si pe seama altei persoane numita
reprezentat, astfel incat efectele actului se produc direct si nemijlocit in persoana
reprezentatului. Reprezentarea poate fi:
- conventionala - cea care este generata de contractul de mandat (dandu-se
procura);
- legala - cea care izvoraste din lege, in sensul ca reprezentantul are dreptul
de a reprezenta de la lege.
Reprezentarea este o exceptie aparenta deoarece: in cazul reprezentarii
conventionale - reprezentatul intra in notiunea de parte a actului juridic ;in cazul
reprezentarii legale - dreptul de a reprezenta este dat de lege, nu prin actul altcuiva,
fara voia reprezentantului.
Actiunile directe
Actiunea directa, reprezinta dreptul la actiune conferit in unele cazuri
creditorului, printr-o dispozitie expresa a legii, de a pretinde executarea creantei sale
direct de la un debitor al debitorului sau, desi creditorul n-a fost parte la contractul
incheiat intre debitorul sau si debitorul acestuia. Codul civil reglementeaza doua astfel
de cazuri:
- in art.1488 Codul civil - in cazul contractului de antepriza de cladiri,
lucratorii angajati de antreprenor (care sunt terti fara de contract de antepriza) au
69

dreptul de a actiona direct pe beneficiarul constructiei (client, acesta fiind tert fata de
contractul dintre antreprenor si lucrator) pentru plata sumelor ce li se cuvin, dar
numai in masura in care clientul s-ar gasi dator catre antreprenor, in momentul
intentarii actiunii;
- art.1542 Codul civil alin.2 - daca prin executarea contractului de mandat,
mandatarul si-a substituit, pe baza unui contract separat, o alta persoana, mandantul
(in primul contract) are dreptul de a actiona in instanta pe submandatar, desi este tert
fata de contractul prin care s-a produs substituirea.
Sunt exceptii aparente, pentru ca izvorul dreptului il constitue legea, iar nu
actul individual, incheiat de alte persoane decat titularul dreptului subiectiv de a
exercita actiunea directa.
Exceptii reale
Stipulatia pentru altul (contractul in favoarea unei terte persoane) este actul
bilateral prin care o parte - stipulantul - convine cu cealalta parte - promitentul - ca
acesta din urma sa efectueze o prestatie in favoarea unei a treia persoane - tertul
beneficiar, care nu participa la incheierea actului, nici direct, nici prin reprezentare.
Dreptul tertului se naste direct in patrimoniul sau, in puterea conventiei dintre
stipulant si promitent. Doar exercitiul dreptului subiectiv astfel nascut depinde de
vointa tertului beneficiar. In nici o ipoteza nu s-ar putea prevedea, prin contractul
incheiat intre doua parti, obligatii in sarcina celui de al treilea.
Aplicatii ale acestui contract le gasim in Codul civil prin reglementarea rentei
viagere (art.1642) si a donatiei cu sarcini (art.828 si 830).
5. Nulitatea actului juridic civil
5.1. Notiune
Legislatia noastra
nu cuprinde o definitie a nulitatii, insa literatura de
specialitate a formulat mai multe definitii. Nulitatea este acea sanctiune de drept civil,
care lipseste actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru
incheierea sa valabila.
Nulitatea intervine in cazul in care nu se respecta conditiile de validitate ale
actului juridic civil.
5.2. Functiile nulitatii
- functia preventiva, consta in efectul inhibitoriu pe care-l exercita asupra subiectelor
de drept civil, in ce priveste incheierea actului juridic civil cu nerespectarea
conditiilor sale de validitate;
- functia sanctionatorie - aceasta presupune tocmai inlaturarea efectelor contrare legii;
- functia de mijloc de garantie a principiului legalitatii - apare ca un mijloc de
asigurare a respectarii ordinii publice si bunelor moravuri.
5.3. Delimitarea nulitatii de alte cauze de ineficacitate a actului juridic
Nulitatea nu este singura sanctiune care lipseste un act juridic de efecte.
Nulitatea este principala si cea mai vast specie a ineficacittii actului juridic civil.
70

Configurarea ei corecta presupune distinctia fata de categoriile juridice cu care se

invecineaza.
a) Nulitate - rezolutiune
Rezolutiunea consta in desfiintarea unui contract sinalagmatic, cu executare
uno ictu, pentru neexecutarea culpabila a obligatiilor de catre una din parti.
Asemanari
- ambele sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civil;
- ambele produc efect retroactiv (ex tunc);
- ambele sunt (in principiu) judiciare, deoarece presupun o hotarare a organului de
jurisdictie competent.
Deosebiri
- daca nulitatea presupune un act nevalabil, rezolutiunea presupune un act valabil
incheiat;
- daca nulitatea se aplica oricarui act juridic civil, rezolutiunea priveste doar
contractele sinalagmatice cu executare uno-ictu;
- daca la nulitate cauzele sunt contemporane momentului incheierii actului, la
rezolutiune cauza - neexecutarea culpabila de catre una dintre parti - este ulterioara
momentului incheierii;
- prescriptia extinctiva este supusa unor reguli diferite, in ce priveste inceputul ei.
b) Nulitate-reziliere
Rezilierea este incetarea - desfacerea - unui contract sinalagmatic, cu
executare succesiva, pentru neexecutarea culpabila a obligatiilor de catre una din
parti. Intre nulitate si reziliere exista, in esenta aceleasi asemanari si deosebiri ca si in
cazul nulitate-rezolutiune, cu mentiunea ca efectele, de data aceasta, nu sunt
retroactive, ci numai pentru viitor ex nunc.
c) Nulitate-caducitate
Caducitatea este o cauza de ineficacitate ce consta in faptul ca lipseste actul
juridic civil de orice efecte datorita intervenirii unor cauze ulterioare incheierii sale si
independente de vointa autorului actului. Exemplu - o oferta de a contracta devine
caduca atunci cand, inainte de a fi fost acceptata, intervine moartea ofertantului.
Deosebiri
- nulitatea presupune un act nevalabil; caducitatea presupune un act valabil;
-nulitatea presupune cauze contemporane incheierii actului; caducitatea presupune o
cauza ulterioara incheierii acestuia si straina de vointa autorului actului ;
- nulitatea retroactiveaza (ex tunc); caducitatea produce efecte numai pentru viitor (ex
nunc), deoarece pentru trecut nu s-au produs nici un fel de efecte ale actului;
- nulitatea are ca efect restituirea prestatiilor deja efectuate, in timp ce in cazul
caducitatii aceasta problema nu se pune, deoarece, prin ipoteza, inca nu s-a prestat
nimic;

71

- nulitatea intervine ca sanctiune pentru o conduita contrara legii, in timp ce

caducitatea nu are caracter de sanctiune deoarece in mod obiectiv, producerea
efectelor actului nu poate avea loc.
d) Nulitate-revocare
Revocarea desemneaza acea sanctiune de drept civil care consta in inlaturarea
efectelor actului juridic civil datorita ingratitudinii gratificatului ori neexecutarii
culpabile a sarcinii. De asemenea, revocarea poate interveni ca exceptie de la
principiul irevocabiltatii actelor juridice.
Deosebiri
- nulitatea presupune un act nevalabil; revocarea presupune un act valabil incheiat;
- nulitatea presupune cauze contemporane momentului incheierii actului, revocarea
presupune cauze ulterioare incheierii actului;
- nulitatea este aplicabila oricarui act juridic civil, revocarea se aplica, in principiu,
actelor cu titlu gratuit (liberalitati);
- difera regimul prescriptiei extinctive a actiunilor;
- nulitatea intervine pentru nerespectarea unor prevederi legale, in timp ce revocarea
intervine ca efect al vointei partii care o pretinde.
e) Nulitate-inopozabilitate
Inopozabilitatea (in sens restrans) este sanctiunea civil care face ca un act
juridic sau situatia juridic creat prin acest act s nu produc efecte si s nu se
impun respectului tertelor persoane, ca urmare a neindceplinirii de ctre prti a
formelor de publicitate cerute de lege pentru ca actul s fie opozabil tertilor, sau a
lipsei ori depasirii puterii de a reprezenta.
Deosebiri
- nulitatea presupune un act nevalabil, inopozabilitatea presupune un act valabil
incheiat;
- pentru nulitate - efectele privesc atat partile cat si tertii, pentru inopozabilitate efectele actului se produc fata de parti, dar nu se produc fata de terti;
- cauzele care determina nulitatea sunt contemporane incheierii actului, cauzele ce
determina inopozabilitatea constau in neindeplinirea unor formalitati ulterioare
incheierii lui (ca regula);
- nulitatea relativa poate fi confirmata, inopozabilitatea poate fi inlaturata prin
ratificare.
f) Nulitate-reductiune
Reductiunea este sanctiunea civla aplicabila in cazul actelor juridice incheiate
cu nerespectrea unor interdictii legale ce au ca scop ocrotirea unor persoane, sau in
cazul contractelor sinalagmatice comutative, cand se impune restabilirea contraprestatiilor.
Deosebiri
- sfera actelor carora li se aplica: nulitatea poate interveni in cazul oricaror tipuri de
acte, dar reductiunea este limitata la liberalitati sau contracte comutative;
72

- cauzele nulitatii sunt contemporane incheierii actului, insa cauzele reductiunii sunt
ulterioare si neavute in vedere de parti la incheierea actului;
- motivele ce determina sanctionarea lor: la nulitate nerespectarea conditiilor de
validitate, la reductiune fie incalcarea rezervei succesorale, fie existenta unei
disproportii vadite intre contraprestatii.
g) Nulitate-inexistenta
Inexistenta este sanctiunea care declar invaliditatea unui act juridic civil care
s-a indeplinit cu neobservarea conditiilor esentiale prevzute de lege pentru existenta
sa; actul inexistent nefiind o realitate juridic, este un act aparent.
Teoria actelor inexistente este repinsa de doctrina noastra actuala ca fiind falsa
si inutila, intrucat regimul juridic al inexistentei coincide cu cel al nulitatii absolute.
5.4. Clasificarea nulitatilor
Nulitatile actelor juridice civile pot fi clasificate dupa mai multe criterii:
a) in functie de natura interesului ocrotit prin dispozitia legala incalcata la
incheierea actului juridic civil (un interes general ori unul individual), nulitatea este
de doua feluri: absoluta si relativa;
- Nulitatea absoluta - este nulitatea care sanctioneaza nerespectarea, la
incheierea actului juridic, a unei norme juridice imperative (de ordine public) care
ocroteste un interes general, obstesc. In legislatie,nulitatea absoluta este desemnata
prin formule precum: ,,nulitatea de drept'' sau ,,nulitate'' sau ,,nulitate de plin drept''.
De exemplu,orice act juridic prin care s-au vandut sau donat bunuri publice
este lovit de nulitate absoluta, deoarece la incheierea lui s-au nesocotit prevederile
imperative ale legii.
- Nulitatea relativa - este nulitatea care sanctioneaza nerespectarea, la incheierea
actului juridic civil, a unei norme care ocroteste un interes particular, individual ori
personal. Nulitatea relativa este indicata prin formule precum: ,,actul este
anulabil'', ,,actul poate fi anulat''.
De exemplu, actul incheiat cu o persoana ce nu are capacitate deplina de
exercitiu si care nu a fost legal reprezentata.
b) in functie de intinderea efectelor sale, nulitatea este tot de doua feluri:
partiala si totala;
- Este partiala acea nulitate care desfiinteaza numai o parte dintre efectele
actului juridic civil, celelalte efecte ale actului producandu-se in continuare deoarece
nu contravin legii.
- Este totala acea nulitate care desfiinteaza actul juridic in intregime.
Dintre aceste doua feluri de nulitati, nulitatea partiala este regula, iar nulitatea
totala reprezinta exceptia. Cu alte cuvinte, se va cauta intotdeauna mentinerea actului
juridic in fiinta, prin inlaturarea elementelor lipsite de valabilitate, si numai atunci
cand aceasta nu este cu putinta, actul va fi desfiintat in intregime.
73

Spre exemplu, in cazul unui imprumut cu dobanda, daca dobanda este mai
mare decat cea permisa de lege, se va aplica nulitatea partiala si nu cea totala,
desfiintandu-se numai clauza privitoare la dobanda, dar mentinandu-se restul efectelor
actului.
Daca insa nulitatea este atrasa de nesocotirea conditiilor de forma cerute de
lege ad validitatem, nulitatea nu poate fi decat totala. Astfel,daca nulitatea este
cauzata de nesemnarea sau nedatarea testamenului olograf (scris de mana), ea va lovi
intreg actul.
Nu constituie cazuri de nulitate partiala, intre altele:
- situatia in care, dintre mai multe acte juridice distincte, aflate in stransa legatura,
este anulat numai unul;
- situatia in care opereaza conversiunea actului juridic;
- situatia in care actul juridic anulabil este validat prin confirmare.
c) dupa modul de consacrare legislativa, distingem intre: nulitatea expresa si
nulitatea virtuala; acestor nulitati li se mai spune si textuale, respectiv implicite.
- Este expresa (explicita ori textuala) acea nulitate care este prevazuta ca
atare, intr-o dispozitie legala. Majoritatea nulitatilor o constituie cazurile de nulitate
expresa, prevazute fie in Codul civil, fie in alte izvoare ale dreptului civil.
De exemplu, art. 822 din Codul civil prevede: Este nula orice donatiune
facuta cu conditii a caror indeplinire atarna numai de vointa donatorului.
- Este virtuala (sau implicita sau tacita) acea nulitate care nu este prevazuta
expres de lege, dar rezulta din modul in care este reglementata o anumita conditie de
validitate a actului juridic civil, fie din scopul acesteia.
De exemplu, art. 813 Codul civil prevede: Toate donatiunile se fac prin act
autentic. Desi textul nu o arata expres, consecinta nerespectarii formei inscrisului
autentic este nulitatea.
d) dupa felul conditiei de validitate nerespectata, deosebim intre nulitatile de
fond si nulitatile de forma.
- De fond este acea nulitate care intervine in caz de lipsa ori nevaliditate a
unei conditii de fond a actului juridic civil: consimtamant, capacitate, obiect, cauza.
- De forma este acea nulitate care intervine in cazul nerespectarii formei
ceruta ad validitatem, de exemplu, art.866 C. Civ..
Ca frecventa practica, mai numeroase sunt cazurile nulitattii de fond, decat
acelea de forma.
e) Dupa modul de valorificare, nulitatile se impart in: nulitate judiciara si
nulitate amiabila.
- Nulitatile amiabile intervin atunci cand partile se inteleg cu privire la
nulitatea actului incheiat si lipsesc de efecte actul respectiv, fara a se mai adresa
organului de juriscdictie competent;
- Nulitatile judiciare intervin fie atunci cand partile nu se inteleg ca in
cazul nulitatilor amiabile, fie atunci cand acordul lor de vointa nu este suficient
pentru a
74

pune capat actului, fiind necesara interventia organului jurisdictional care sa declare
nulitatea respectivului act: cel de casatorie, de adoptie, etc.
Cazurile de nulitate amabila sunt rare in practica.
5.5. Cauzele de nulitate
Cauzele nulitatii sunt acele imprejurari care invedereaza lipsa unui
element structural al actului juridic sau incalcarea unei conditii legale de validitate a
actului.
Nulitatea absoluta si nulitatea relativa sunt cauzate de imprejurari diferite.
Astfel, sunt cauze ce atrag nulitatea absoluta a actului juridic civil:
lipsa unei conditii esentiale a actului juridic, si anume:
a) lipsa consimtamantului;
b) nerespectarea prevederilor privind ingradirea capacitatii de folosinta;
c) nerespectarea principiului specialitatii capacitatii de folosinta de catre persoanele
juridice;
d) lipsa obiectului sau caracterul ilicit sau imoral al acestuia;
e) lipsa cauzei, sau caracterul fals, ilicit sau imoral al acesteia;
f) nerespectarea conditiei de forma ceruta ad validitatem;
incheierea actului juridic civil cu incalcarea normelor imperative ale legii,
ordinii publice sau bunelor moravuri;
lipsa sau nevalabilitatea autorizatiei administrative;
frauda la lege.
Sunt cauze ce atrag nulitatea relativa a actului juridic civil:
existenta unui viciu de consimtamant (eroare, dol, violenta sau leziune);
lipsa discernamantului unei parti in momentul incheierii actului juridic civil;
lipsa capacitatii de exercitiu (in cazul minorului sub 14 ani si al
interzisului judecatoresc) sau a capacitatii depline de exercitiu (in cazul actului
lezionar incheiat de catre minorul de 1418 ani, fara incuviintarea ocrotitorului legal
sau a autoritatii tutelare);
incheierea actului de catre reprezentantul persoanei juridice in lipsa sau cu
depasirea puterilor acordate acestuia;
nerespectarea unor incapacitati instituite pentru ocrotirea unor interese
individuale, personale (cum este, de exemplu, interdictia incheierii de contracte de
vanzare intre soti);
5.6. Regimul juridic al nulitatii
Prin regim juridic al nulitatii se au in vedere regulile carora este supusa
nulitatea absoluta sau relativa. Acest regim juridic al nulitatii priveste 3 aspecte:
cine poate invoca nulitatea; cat timp poate fi invocata nulitatea;daca poate fi sau nu
acoperita nulitatea prin confirmare.
Intre nulitatea absoluta si cea relativa exista deosebiri fundamentale de regim
juridic. Astfel:
a) nulitatea absoluta poate fi invocata de catre orice persoana interesata si
poate fi invocata si din oficiu, de catre instanta. Dimpotriva, nulitatea relativa poate fi
invocata numai de persoana in interesul careia a fost prevazuta aceasta actiune;
75

b) nulitatea absoluta poate fi invocata oricand, actiunea in nulitatea absoluta

fiind imprescriptibila. Dimpotriva, actiunea in anulabilitate (in nulitate relativa) este
prescriptibila; deci nulitatea relativa poate fi invocata in termenul general de
prescriptie extinctiva de 3 ani;
c) nulitatea absoluta nu poate fi, in principiu, acoperita prin confirmare.
Dimpotriva, actul nul relativ poate fi confirmat, fie printr-o confirmare expresa, fie
printr-o confirmare tacita.
- Confirmarea expresa se face sub forma unui act juridic unilateral intocmit
in acest scop si trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa provina de la persoana care ar fi avut dreptul sa anuleze actul, deci de la persoana
ale carei interese au fost afectate prin incheierea actului anulabil;
- sa cuprinda, in mod explicit, cauza nulitatii;
- sa prevada ca autorul intentioneaza sa renunte la actiunea in anulare;
- cauza care antrena nulitatea sa fi incetat.
Spre exemplu, daca actul era anulabil pentru ca, la incheierea lui, cosimtamantul
uneia dintre parti fusese viciat prin eroare, el nu va putea fi confirmat decat dupa ce
partea a iesit de sub imperiul erorii.
- Confirmarea tacita poate rezulta fie din executarea, in cunostinta de cauza,
a actului anulabil, fie din neinvocarea nulitatii relative inauntrul termenului de
prescriptie.
In unele ramuri de drept, cum este dreptul muncii si nulitatea aboluta poate fi
acoperita, prin indeplinirea ulterioara a conditiei nerespectate initial. Spre exemplu,
nulitatea contractului individual de munca datorata neefectuarii examenului medical,
la angajare, poate fi acoperita prin efectuarea ulterioara a acestui examen. In dreptul
civil insa, chiar daca ulterior conditia este indeplinita (spre exemplu, se atentifica
actul de donatie care fusese incheiat numai sub semnatura privata), aceasta nu poate
avea efecte retroactive. Actul nul absolut nu poate fi reinviat prin indeplinirea
ulterioara a conditiilor impuse de lege.
d) in timp ce nulitatea absoluta poate fi invocata printr-o actiune in
constatarea nulitatii (deci actul este deja nul, instanta doar constata aceasta realitate),
actiunea in nulitate relativa este o actiune in pronuntare (in sensul ca instanta decide
daca din probele administrate decurge ca actul are sau nu valabilitate).
5.7. Efectele nulitatii
Efectele nulitatii sunt consecintele juridice ale aplicarii sanctiunii nulitatii.
Generic, efectul nulitatii consta in desfiintarea raportului juridic generat de
actul juridic civil lovit de nulitate si prin aceasta restabilirea legalitatii.
In functie de ceea ce s-a intamplat dupa incheierea actului juridic civil, se pot
distinge urmatoarele ipoteze:
1. actul n-a fost executat inca: aplicarea nulitatii va insemna ca acel act, fiind
desfiintat, nu mai poate fi executat; deci partile se afla in situatia similara aceleia in
care n-ar fi incheiat actul.
2. actul a fost executat total sau partial, pana la hotararea de anulare, efectele
nulitatii vor consta in:
76

a) desfiintarea retroactiva a actului;

b) restituirea prestatiilor efectuate in temeiul actului anulat.
3. actul a fost executat, iar dobanditorul de drepturi le-a transmis, la randul
sau, unor terti subdobanditori; pana la hotararea de anulare efectele nulitatii presupun:
a) desfiintarea actului executat;
b) restituirea prestatiilor efectuate in temeiul actului anulat;
c) desfiintarea si a actului subsecvent.
Efectul nulitatii se exprima in adagiul ,, quod nulum est, nullum
producit effectul , care rezulta din cele exspuse mai sus.
Pentru a opera aceasta regula, este necesar sa fie aplicate principiile efectelor
nulitatii.Acestea sunt:
1. retroactivitatea nulitatii.
2. restabilirea situatiei anterioare restitutio in integrum restituirea
prestatiilor efectuate in temeiul actului anulat.
3. anularea nu numai a actului initial, ci si a actului subsecvent ,,resoluto
jure dantis, resolvitur jus accipientis.
Intre nulitatea absoluta si cea relativa nu exista deosebiri de efecte, ci numai
de regim juridic.
1. Principiile care guverneaza efectele nulitatii:
a.Principiul retroactivitatii
Principiul consta in acea regula potrivit careia nulitatea nu produce efecte
numai pentru viitor (ex nunc), ci si pentru trecut (ex tunc), adica aceste efecte suie
pana in momentul incheierii actului juridic civil. Retroactivitatea presupune
inlaturarea efectelor actului care s-au produs intre momentul incheierii si momentul
anularii efective a actului. Astfel se ajunge in situatia in care ar fi fost partile daca nar fi incheiat actul juridic.
Exceptii de la retroactivitatea nulitatii
Exceptiile reprezinta acele cazuri in care, pentru anumite motive temeinice,
efectele produse intre momentul incheierii actului si acela al anularii sale sunt
mentinute. De aici rezulta ca efectele nulitatii se produc numai ex nunc, iar nu si ex
tunc.
Constituie asemenea exceptii:
- in cazul anularii unui contract cu executare succesiva, efectele deja produse
in temeiul acestuia se mentin- exemplu: contractul de inchiriere, retroactivitatea
efectelor nulitatii este obiectiv imposibila- dupa ce un timp chiria fusese platita si
bunul fusese folosit, prestatiile nu se vor restitui intre parti (chiria deja platita nu se va
restitui locatarului si, evident, folosinta bunului nu se va putea restitui locatorului);
- pastrarea fructelor culese anterior anularii de catre posesorul de buna
credinta (C. Civ., art. 485); in acest caz, neretroactivitatea efectelor nulitatii se
intemeiaza pe ideea de protectie a posesorului de buna credinta. Daca bunul care
formeaza obiect al contractului nul este frugifer, fructele culese cu buna-credinta de
catre dobanditor nu se vor restitui o data cu bunul. Buna-credinta presupune
77

necunoasterea de catre dobanditor a caracterului nul al actului juridic. El a cules

fructele crezand ca bunul ii apartine si ca actul juridic in temeiul caruia l-a dobandit
(de pilda, un contract de vanzare-cumparare sau un testament) este valabil. Pentru a
rasplati buna-credinta a dobanditorului, legea prevede ca acesta va putea pastra pentru
sine fructele culese anterior anularii; in acest caz, neretroactivitatea efectelor nulitatii
are la baza ideea de protectie a posesorului de buna credinta. Dreptul de a pastra
fructele inceteaza la data cunoasterii cauzei de nulitate (adica inceteaza o data cu buna
credinta).
- casatoria putativa: nulitatea casatoriei nu produce efecte retroactive in ceea
ce priveste sotul de buna-credinta, sau in ceea ce priveste copiii rezultati, care isi
pastreaza situatia de copii din casatorie.
b. Principiul repunerii in situatia anterioara ,,restitutio in integrum''
Principiul repunerii in situatia anterioara este regula de drept potrivit careia
tot ce s-a executat in temeiul unui act anulat trebuie restituit, astfel incat partile
raportului juridic sa ajunga in situatia in care acel act nu s-ar fi incheiat. Acest
principiu este o consecinta a principiului retroactivitatii efectelor nulitatii.
Restitutio in integrum, ca si retroactivitatea, priveste efectele nulitatii actului
juridic intre parti si nu fata de terti.
Exceptiile de la principiul ,,restitutio in integrum.
Sunt exceptii acele situatii in care, pentru anumite motive temeinice,
prestatiile efectuate in temeiul actului anulat nu sunt supuse restituirii, deci se mentin
fie total, fie numai in parte.Exceptiile de la ,,restitutio in integrum sunt in acelasi
timp si exceptii de la retroactivitatea efectelor nulitatii.In doctrina si in practica sunt
considerate exceptii de la ,,restitutio in integrum:
- cazul incapabilului, care este tinut sa restituie prestatiile primite numai in
masura imbogatirii sale, adica numai in masura in care a profitat de avantaje
patrimoniale de pe urma incheierii actului juridic.
- cazul aplicarii principiului ,,nemo auditur propriam turpetudinem allegans
(nimanui nu-i este ingaduit sa se prevaleze de propria incorectitudine ori imoralitate
pentru a obtine protectia unui drept).
c. Principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului
initial (,,resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis'')
Acest principiu priveste efectele nulitatii fata de terti.Acest principiu poate fi
definit ca fiind acea regula de drept in virtutea careia, anularea actului initial atrage
anularea si a actului subsecvent, datorita legaturii sale cu primul. Aceasta decurge din
aceea ca, potrivit unei reguli de drept, nimeni nu poate transmite un drept pe care
nu-l are sau nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decat are el insusi.
Asadar, tot ceea ce s-a dobandit in temeiul unui act nul, in realitate nu s-a dobandit,
asa incat nu se poate transmite mai departe.
In practica, aplicarea acestui principiu se concretizeaza in doua situatii:
1. In cazul ,,actelor autorizate, la anularea si a actului civil care se intemeia
pe acea autorizatie.
78

2. In cazul a doua acte, din care unul este principal, iar celalalt accesoriu,
anularea actului principal atrage desfiintarea si a actului accesoriu, prin aplicarea
regulii ,,accesorium sequitur principale''.
Exceptii de la principiul anularii actului subsecvent
- cazul aplicarii art.1909, alin. 1) C. Civ. coroborat cu art.972 C. Civ. De
exemplu: A incheie un contract de comodat - imprumut de folosinta - cu B;
comodatorul, B ,vinde, desi nu are dreptul sa o faca, bunul mobil, ce face obiectul
contractului de comodat, lui C, care este de buna credinta, adica nu stie ca B nu este
proprietarul mobilului, si intra in posesia bunului mobil; apoi contractul de comodat
este anulat - B a crezut ca A ii doneaza bunul, iar A a avut intentia de a-i da bunul
numai cu titlul de comodat).Odata anulat contractul dintre A si B, ar urma sa fie
desfiintat si cel dintre B si C, iar C sa fie obligat sa restituie bunul respectiv; cu toate
acestea, C se va apara, cu succes, invocand art.1909 din Codul civil, potrivit caruia
posesorul de buna credinta al unui bun mobil dobandeste chiar proprietatea bunului.
- cazul aplicarii art.20, alin 2) din Decretul nr.31/1954: ,,Daca cel declarat
mort este in viata, se poate cere oricand anularea hotararii prin care s-a declarat
moartea, iar in continuare, dispune: ,,Cel care a fost declarat mort poate cere, dupa
anularea hotararii declarative de moarte, inapoierea bunurilor sale. Cu toate acestea,
dobanditorul cu titlul oneros nu este obligat sa le inapoieze, decat daca se va face
dovada ca la data dobandirii stia ca persoana declarata moarta este in viata.
- cazul subdobanditorului de buna credinta si cu titlu oneros al unui imobil
(prin uzucapiune prescurtata).Nu se aplica exceptia in cazul tertului achizitor, cu titlu
oneros, care a cunoscut nevalabilitatea actului de proprietate, deci a fost de rea
credinta. Numim subdobanditor persoana care dobandeste, cumpara, primeste
cadou, mosteneste,etc., bunul de la dobanditor. Subdobanditorul este tert fata de
primul act juridic, in temeiul caruia bunul a fost pentru prima data instrainat.
2. Mentinerea efectelor actului lovit de nulitate in temeiul unor principii de
drept
Neaplicarea in unele situatii a consecintelor firesti ale nulittii actului juridic se
explic si se intemeiaz pe aplicarea altor principii de drept care impun aceast solutie.
Astfel:
a. Principiul conversiunii actului juridic nul intr-un alt act juridic ale crui
conditii de validitate sunt in intregime indeplinite;
b. Principiul raspunderii civile delictuale consacrat de art. 998 C. civ.;
c. Principiul validitatii aparentei in drept exprimat de adagiul latin error
communis facit jus, poate justifica si el uneori mentinerea efectelor juridice produse de
un act lovit de nulitate.
Principiul conversiunii actului juridic
Conversiunea actului juridic inseamna, in esenta, inlocuirea actului nul cu un
act juridic valabil. Manifestarea de vointa la incheierea unui act juridic nul poate avea
valoare pentru incheierea unui alt act juridic, de aceasta data valabil. Pentru a opera
conversiunea, sunt necesare urmatoarele conditii:
- sa existe un element de diferenta intre actul nul si actul valabil;
79

- unul dintre acte sa fie anulat efectiv si total;

- actul socotit valabil sa intruneasca toate conditiile de valabilitate, iar aceste
conditii sa se regaseasca in chiar cuprinsul actului anulat;
- din manifestarea de vointa a partilor sa nu rezulte inadmisibilitatea
conversiunii.
Mentionam cateva aplicatii ale conversiunii actului juridic:
- cazul in care actul de instrainare este lovit de nulitate, dar este valabil ca
revocare a legatului ce avea ca obiect bunul ce ii forma obiectul si al actului de
instrainare anulat;
- cazul in care mostenitorul instraineaza un bun din masa succesorala, desi
actul de instrainare este nul si manifestarea de vointa exprimata in el valoreaza ca
acceptare a succesiunii;
cazul in care manifestarea de vointa nula ca vanzare-cumparare(datorita
lipsei formei solemne), poate valora antecontract de vanzare-cumparare.
Principiul raspunderii civile delictuale
Principiul are in vedere pe incapabilul minor. Intre principiul raspunderii
civile delictuale si principiul ocrotirii minorului consacrat in art.1159 C. Civ., are
prioritate primul principiu care echivaleaza, practic, cu mentinerea actului anulabil, ca
cea mai buna reparare a prejudiciului ce s-ar produce co-contractului prin fapta ilicita
a minorului (in acest sens, art.1162 C. Civ. dipune: ,,Minorul nu are actiunea in
rescizuine contra obligatiilor ce rezulta din delictele sale).
Principiul ,,error communis facit jus
Se mai numeste si ,,principiul validitatii aparentei in drept''; acest principiu
inlatura nulitatea unui act incheiat intr-o situatie de eroare comuna, obsteasca,
invincibila.
Consacrarea acestui principiu o gasim in art.7 din Legea nr.119/1996 cu
privire la actele de stare civila.,,Actele de stare civila intocmite de o persoana care a
exercitat in mod public atributiile de ofiter de stare civila, cu respectarea prevederilor
prezentei legi, sunt valabile, chiar daca acea persoana nu avea acesta calitate.

80

BIBLIOGRAFIE

1.

Gh. Beleiu, Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele

dreptului civil, editia a VII-a revazuta si adaugita de M. Nicolae, P. Trusca,
Editura Universul juridic, Bucuresti, 2001;
2. G.Boroi, Drept civil. Partea generala. Persoanele, Editura Hamangiu,
Bucuresti, 2008;
3. St.D. Carpenaru, Tratat de drept civil. Partea generala, Vol 1, Ed.
Academiei, Bucuresti 1989;
4. E.Chelaru, Drept civil. Partea generala, Editura All Beck, Bucuresti,
2003;
5. P. Cosmovici, Drept civil. Introducere in dreptul civil, Editura All,
Bucuresti, 1994;
6.
C. Hamangiu, I. Rosetti- Balanescu, Al. Baicoianu, Tratat de
drept civil roman, vol. I, Editura All, Bucuresti, 1998;
7. O. Ungureanu, Drept civil. Introducere, editia a VII.a, Editura C.H
Beck, Bucuresti, 2007;
8. O. Ungureanu, C. Jugastru, Drept civil. Persoanele, Editura Hamangiu,
Bucuresti, 2007.
9. Stefan Rauschi, Drept civil. Teoria generala. Persoana fizica.
Persoana juridica, Editura Junimea, Iasi. 2000.
10. Ernest Lupan, Ioan Sabau Pop- Tratat de drept civil roman. Vol. I.
Partea generala, Editura CCH Beck, Bucuresti, 2006.

81