Sunteți pe pagina 1din 160

Titlu Constatare nulitate casatorie. Lipsa discernamantului.

Necomunicarea starii de sanatate la incheierea casatoriei Institutie Curtea de Apel Craiova Data decizie 1205-2010 Decizie nr. 667 din 12.05.2010, Sectia civila, Curtea de Apel Craiova Prin cererea inregistrata la data de 03.09.2008 sub nr. 17730/215/2008 pe rolul Judecatoriei Craiova reclamanta T.M. a chemat in judecata pe paratii C.E. si Primaria Mun. Craiova, solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna constatarea nulitatii absolute a casatoriei incheiata intre parata C.E. si defunctul C.I., tatal reclamantei, conform certificatului de casatorie inregistrat cu nr. 1954/17.12.2001 in Registrul de Stare Civila al Primariei Mun. Craiova, avand in vedere ca acesta a fost lipsit de discernamant atunci cand si-a dat consimtamantul la incheierea acestui act. In motivarea actiunii s-a aratat ca incepand cu anul 1986 a decedat mama reclamantei, deci fosta sotie a autorului Craciun Ion, iar de atunci acesta a ramas singur, cu multiple afectiuni si lipsit de ingrijirea unei sotii, ocazie de care a profitat parata C.E. atunci cand a venit la plaja, in statiunea Eforie Nord, cu tabara de copii a caror profesoara era, determinandu-l pe tatal reclamantei sa se casatoreasca cu ea, dupa ce o perioada au intretinut relatii de concubinaj, fiind incheiat astfel actul de casatorie trecut in Registrul de Stare Civila al orasului Eforie si inregistrat cu nr. 46/3.09.1993 . S-a mai precizat ca parata nu a manifestat vreodata afectiune fata de autorul C.I., de altfel intre ei era o diferenta de varsta de peste 20 ani, pe ea a interesat-o exclusiv averea lui, dovada fiind faptul ca la scurt timp de la incheierea casatoriei, l-a determinat pe acesta sa ii instraineze, printr-un contract de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere, cota de 5/8 din apartamentul sau situat in Eforie Nord, strada Bucovinei nr. 5, apt. 3, judetul Constanta, imobil ce fusese dobandit de defunct impreuna cu fosta lui sotie decedata inca din anul 1986, C.D., act pe care defunctul a incercat ulterior sa il anuleze, dupa ce si-a dat seama de scopul urmarit de parata( acela de a intra in posesia averii sale). Prin SC nr. 5325/1996 pronuntata de Judecatoria Constanta, s-a dispus ulterior desfacerea casatoriei autorului cu parata, au urmat mai multe procese penale intre acestia, dupa care, incepand cu anul 1999, parata a aflat ca batranului urma sa i se reconstituie dreptul de proprietate asupra unor terenuri agricole amplasate pe raza comunei Cerchezu, judetul Constanta si a inceput din nou sa il seduca pe batran, reusind sa il determine sa se casatoreasca din nou cu ea, incheindu-se astfel actul de casatorie inregistrat cu nr. 1954/17.12.2001 in Registrul de Stare Civila al Primariei Mun. Craiova. In continuarea motivarii actiunii reclamanta a mai invederat ca parata C.E. a avut cunostinta de faptul ca batranul era lipsit de discernamant atat la data incheierii casatoriei cu aceasta cat si la instrainarea imobilului proprietatea sa, cu toate acestea ea a profitat de starea lui mentala precara pentru a intra in posesia averii sale, iar acum intentioneaza sa imparta averea sotului sau defunct, alaturi de copiii lui. In drept si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 9, 10 si art. 19 din Codul Familiei.

In sedinta publica de la 22.10.2008, la solicitarea paratei, instanta a extins cadrul procesual, considerand ca legala citarea pentru opozabilitate si a celorlalte doua mostenitoare ale autorului ( incluse in certificatul de mostenitor emis la decesul acestuia), A.O. D. M. si A.O.R.S., in calitate de parate. La data de 2.04. 2009 parata C.E. a formulat o intampinare prin care a solicitat instantei respingerea actiunii reclamantei, ca fiind neintemeiata, deoarece sustinerile din actiune sunt lipsite de fundament real si izvorasc din sentimentele de aversiune pe care reclamanta le poarta paratei, in conditiile in care din actele medicale depuse la dosar, rezulta ca autorul Craciun Ion a avut discernamant la incheierea casatoriei cat si a actelor autentice anterioare si ulterioare acestui eveniment, el fiind ingrijit pana la deces de catre sotia parata. In drept si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 115-118 c.proc.civ. S-au anexat la dosar o serie de acte medicale doveditoare ale afectiunilor de care suferea autorul, care insa nu i-au afectat discernamantul precum si acte de stare civila ale paratei si sotului sau decedat. Desi legal citata pe parcursul procesului, reclamanta nu s-a prezentat in fata instantei pentru a propune administrarea unor probe suplimentare in vederea dovedirii motivelor de nulitate absoluta invocate in cuprinsul cererii de chemare in judecata. Prin sentinta civila nr. 11765/8 iulie 2009, pronuntata de Judecatoria Craiova, s-a respins actiunea avand ca obiect constatare nulitate absoluta casatorie, formulata de reclamanta T.M., impotriva paratilor C.E., A.D.M., A.R.S. si Primaria Mun. Craiova. A fost obligata reclamanta catre parata C.E. la plata sumei de 225,7 lei cheltuieli de judecata, reprezentand contravaloare bilete transport feroviar. Pentru a se pronunta astfel, instanta a constatat faptul ca autorul C.I. a decedat la data de 16 martie 2003, ulterior fiind emis certificatul de mostenitor nr. 15/25 martie 2004 intocmit in dosarul notarial nr. 27/2003 al BNP D.R.L. - din Constanta, prin care au fost trecuti ca mostenitori legali ai autorului C.I.: C.E., in calitate de sotie supravietuitoare (aceasta casatorindu-se cu autorul la data de 17.12.2001, conform certificatului de casatorie inregistrat cu nr. 1954/17.12.2001 in Registrul de Stare Civila al Primariei Mun. Craiova), T.I.M.- fiica, A.O.D.M. si A.O.R.S. - in calitate de nepoate de fiica predecedata. Din inscrisurile medicale depuse la dosar de catre parti, rezulta ca autorul a fost pensionat medical prezentand diagnosticul clinic( marfo-patologic): insuficienta circulatorie cerebrala, sindrom pseudotulburator incipient, neuro plasm de inductie cu elemente depresive, diagnosticul functional inscris fiind de deficienta globala accentuata prin tulburari in complexul de adaptare a organismului, fiind incadrat in gradul II de invaliditate.

Prin actele medicale depuse la dosar s-a evidentiat de catre medicii specialisti in domeniu, in urma examenelor psihice efectuate autorului in timpul vietii sale, ca acesta avea o stare psihica specifica varstei sale, era orientat temporo-spatial, auto si allopsihic, nu prezenta tulburari in sfera senzoriala, intelectuala sau a personalitatii, relata coerent situatia in care se afla si ceea ce dorea sa faca cu bunurile sale, fara a se identifica tulburari psihice care sa ii altereze discernamantul; el avea senilitate fiziologica, avand insa discernamantul faptelor sale si putea dispune de bunurile sale. De altfel afectiunile de care suferea, conform biletului de iesire din Spitalul Militar de Urgenta Craiova - Sectia Boli Interne, datat din 23.03.2001, erau: cardiopatie ischemica cronica nedureroasa, fibrilatie atriala cronica cu alura ventriculara medie; hipertensiune arteriala esentiala stadiul II; insuficienta cardiaca cronica globala clasa a III-a si spondiloza vertebrala avansata. Potrivit dispozitiilor art. 9 din codul familiei, " Este oprit sa se casatoreasca alienatul mintal, debilul mintal precum si cel care este lipsit vremelnic de facultatile mintale, cat timp nu are discernamantul faptelor sale", iar in prevederile art. 10 c.fam. se mentioneaza:" Casatoria nu se va incheia daca viitorii soti nu declara ca si-au comunicat reciproc starea sanatatii lor. In cazul in care, prin lege speciala, este oprita casatoria celor suferinzi de anumite boli, se vor aplica dispozitiile acelei legi". Conform dispozitiilor art. 9 si art. 19 c.fam., este nula casatoria incheiata de cel lipsit vremelnic de facultatile sale mintale, cat timp nu are discernamantul faptelor sale, deci starea acestuia se analizeaza ca fiind exclusiva de consimtamant. Dupa cum se stie, persoanele care nu au vremelnic discernamantul faptelor sunt oprite sa se casatoreasca numai atat timp cat nu au posibilitatea sa consimta in mod constient, spre deosebire de alienatii si debilii mintali care sunt impiedicati sa se casatoreasca chiar daca nu se afla pusi sub interdictie. Din analiza probelor administrate in cauza, instanta a considerat ca autorul Craciun Ion, datorita bolilor psihice si interne de care suferea, nu facea parte din categoria persoanelor care nu pot incheia casatoria( alienatul si debilul mintal), casatoria fiind nula doar in cazul in care autorul ar fi apartinut unei asemenea categorii, actele medicale depuse la dosar confirmand starea de luciditate a autorului la data incheierii casatoriei a carei nulitate absoluta s-a solicitat a se constata( mentionandu-se ca acesta era din punct de vedere psihic in limitele varstei sale inaintate, de peste 80 ani, insa fara modificari patologice semnificative, avand discernamantul prezent). Aceeasi stare de fapt referitoare la discernamantul autorului, a fost confirmata, pe langa inscrisurile medicale depuse, si de referatul de ancheta sociala efectuata la data de 21.07.2002 la domiciliul lui Craciun Ion de catre Primaria orasului Eforie - Colectivul de sprijin al autoritatii tutelare si asistenta sociala, in care s-a mentionat, in urma discutiilor purtate de acesta cu reprezentantii autoritatii tutelare, ca el era linistit, coerent in discutii, fiind constient de actele si faptele sale.

De altfel, interzicerea casatoriei in cazul persoanei lipsite vremelnic de facultatile mintale opereaza exclusiv pentru perioada in care nu are discernamantul faptelor sale, deoarece in perioadele de remisiune se prezuma ca actioneaza cu discernamant si ca isi da un consimtamant valabil. Persoanele care nu au vremelnic discernamantul faptelor sunt oprite sa se casatoreasca numai atata timp cat nu au posibilitatea sa consimta in mod constient, spre deosebire de alienatii si debilii mintali care sunt impiedicati sa se casatoreasca chiar daca nu se afla pusi sub interdictie. Pentru ca ascunderea unor maladii a sotului care se casatoreste, fata de celalalt sot, sa poata duce la anularea casatoriei, ea trebuie sa prezinte o anumita gravitate, aceasta sanctiune neputand opera in cazul unor afectiuni minore si vindecabile, deoarece s-ar lovi in insasi institutia casatoriei si s-ar promova sanctiuni pentru fapte nerelevante in raport cu scopul sanctiunii prevazute de lege, ori in speta de fata nu rezulta ca autorul ar fi suferit de anumite boli psihice distructive de consimtamant la incheierea actelor juridice, sau care sa ii afecteze discernamantul, chiar pe perioade limitate. Avand in vedere considerentele expuse anterior, instanta a constatat ca in speta nu sunt indeplinite conditiile prevazute de dispozitiile art. 9 si 19 c.fam. privind cauzele de nulitate absoluta a casatoriei, iar actul de casatorie inregistrat cu nr. 1954/17.12.2001 in Registrul de Stare Civila al Primariei Mun. Craiova a fost incheiat cu indeplinirea conditiilor legale necesare pentru incheierea casatoriei, consimtamantul vreunuia dintre soti nefiind viciat la acel moment, ambii avand discernamant, motiv pentru care urmeaza a se respinge actiunea reclamantei ca fiind neintemeiata. Vazand si prevederile art. 274 c.proc.civ., fiind in culpa procesuala, reclamanta a fost obligata catre parata C.E. la plata sumei de 225,7 lei cheltuieli de judecata, reprezentand contravaloare bilete transport feroviar. Impotriva sentintei civile a declarat apel reclamanta T.M., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie. In motivarea apelului s-au aratat urmatoarele: Fiind vorba despre un act inregistrat in registrele de stare civila, in conformitate cu prev.art.282/1 C.pr.civ., sentinta pronuntata nu este supusa apelului. In raport de actele medicale depuse de ea in motivarea cererii de constatare a nulitatii absolute a casatoriei tatalui sau Craciun Ion cu parata C.E. la data de 17.12.2001 cu actul de casatorie nr. 1954 al Primariei Craiova, judecatorul fondului nu putea hotari respingerea actiunii in lipsa unei expertize medico-legale de specialitate pe care a solicitand-o iar instanta nu a luat-o in considerare. Daca art. 10 din C.fam., prevede expres nu se va incheia casatoria daca sotii nu declara ca si-au comunicat starea sanatatii fiecaruia, si daca in raport cu actele medicale anexate la actiune, este evidenta ca tatal meu la varsta de 80 de ani nu putea fi cotat cu

discernamantul necesar casatoriei mai ales ca anterior cunoscand intentiile paratei C.E. au mai divortat, dupa care din nou captandu-i bunavointa s-au recasatorit. Recasatoria a avut loc dupa ce anterior intre cei doi au avut loc procese civile unul dintre ele dispunand anularea actului de vanzare cumparare incheiat anterior cu intentia evidenta a cumparatoarei de a beneficia de bunurile tatalui sau, incat si aceasta a doua casatorie nu putea fi decat o noua stratagema a paratei de a profita de starea tatalui sau. In aceste conditii considera apelanta ca instanta de fond nu a procedat legal si intemeiat la respingerea cererii sale, fara a exista la dosar o expertiza medico-legala competenta sa determine starea discernamantului acestuia la 81 de ani la noua casatorie, motive pentru care a solicitat admiterea apelului sau si schimbarea in totul a sentintei criticata. Prin decizia civila nr.3 din 12 ianuarie 2010 pronuntata de Tribunalul Dolj in dosarul nr.17730/215/2008, s-a respins apelul declarat de apelanta reclamanta Tavarlau Maria, impotriva sentintei civile nr. 11765/08.07.2009, pronuntata de Judecatoria Craiova in contradictoriu cu paratii: C.E., Primaria Municipiului Craiova, judetul Dolj, A.D.M. si A.R. In esenta reclamanta apelanta a invocat lipsa consimtamantului autorului sau la incheierea casatoriei, ca urmare a lipsei discernamantului acestuia precum si necomunicarea starii de sanatate a viitorilor soti inainte de incheierea casatoriei. Cu privire la motivul prev. de art. 10 din codul familiei, respectiv necomunicarea starii de sanatate s-a retinut ca acesta nu este un motiv de nulitate absoluta ci de nulitate relativa, putand asadar invocat doar de catre soti iar nu si de catre alte persoane interesate. Referitor la motivul privind lipsa valabilitatii consimtamantului autorului reclamantei, defunctul C.I., s-a retine ca, potrivit concluziilor certificatului medico-legal intocmit de IML Craiova cu mai putin de 2 ani inainte de incheierea casatoriei, acesta avea discernamant. Nefiind depuse alte acte medicale, ulterioare respectivului certificat medical, prin care sa se evidentieze anumite afectiuni de natura sa aiba consecinte asupra discernamantului autorului reclamantei, nu exista nici un motiv pentru ca, pornindu-se de la aceleasi acte medicale, sa se dispuna efectuarea unei expertize. Impotriva deciziei a declarat recurs reclamanta T.M., solicitand in conformitate cu art.304 pct.9 Cod pr.civila ,admiterea recursului intrucat potrivit prevederilor art.282/1 Cod pr.civila ,calea de atac nu era nu apelul, ci recursul, cauza avand ca obiect constatarea nulitatii inscrierilor in registrul de stare civila. De asemenea ,a fost respinsa in mod gresit efectuarea expertizei medico-legale la IML Mina Minovici, atata vreme cat expertiza efectuata de catre parata la IML Craiova cu putin timp inainte de casatorie a fost facuta de complezenta. A mentionat ca aceasta expertiza era necesara pentru a se stabili lipsa discernamantului tatalui sau la incheierea casatoriei, ceea ce conduce la nulitatea casatoriei.

S-a solicitat aplicarea art.312 pct.2 Cod pr.civila si incuviintarea expertizei medicolegala. Recursul este nefondat. Prima critica este neintemeiata, corect instantele facand aplicarea dispozitiilor codului de procedura civila si considerand calea de atac impotriva sentintei civile ca fiind apelul si nu recursul, art.2821 Cod pr.civila nefiind incident in speta. Obiectul cauzei nu il reprezinta anularea unor inregistrari in registrul de stare civila privite in materialitatea lor ci, constatarea nulitatii casatoriei care are ca o consecinta ulterioara nesolicitata expres prin actiune, si anularea sub aspect scriptic a inscrisului insusi. Deci, obiectul cauzei nu-l reprezinta expres, singular, intrinsec anularea scriptica, materiala a inregistrarilor ,inscrierilor din registrul de stare civila, a inscrisurilor, ci obiectul principal l-a reprezentat constatarea nulitatii casatoriei privita ca institutie juridica si in consecinta atragand cele doua cai de atac :apelul si recursul potrivit dispozitiilor procedurale. Reclamanta recurenta, a inteles sa investeasca instanta cu o actiune intemeiata pe dispozitiile art.9 si 10 Codul familiei. In esenta reclamanta apelanta a invocat lipsa consimtamantului autorului sau la incheierea casatoriei, ca urmare a lipsei discernamantului acestuia, precum si necomunicarea starii de sanatate a viitorilor soti inainte de incheierea casatoriei. Art.19 Codul familiei prevede expres cauzele de nulitate ale casatoriei incheiate cu incalcarea dispozitiilor art.4,5,6,7 lit.a, art.131 si 16 Codul familiei. Per a contrario, si in lumina celor invocate in speta, nerespectarea prevederilor art.10 Codul familiei , referitor la faptul ca nu se va incheia casatoria daca viitorii soti nu declara ca si-au comunicat reciproc starea sanatatii lor, este sanctionata nu cu nulitatea absoluta, ci cu nulitatea relativa, atata vreme cat art.19 din Codul familiei nu prevede in caz de incalcare a acestei prevederi ca sanctiune nulitatea absoluta. Fiind o nulitate relativa, aceasta nu poate fi invocata decat de sotul al carui consimtamant a fost viciat, mostenitorii neavand calitate procesuala activa pentru a invoca nulitatea relativa, intrucat este o actiune personala. Lipsa discernamantului constituie o cauza ce impiedica formarea consimtamantului in plan mental datorita unei maladii psihice sau a varstei si atrage nulitatea absoluta a casatoriei Cat priveste lipsa valabilitatii consimtamantului autorului reclamantei, defunctul Craciun Ion, se retine ca, potrivit concluziilor certificatului medico-legal intocmit de IML Craiova

cu mai putin de 2 ani inainte de incheierea casatoriei, acesta avea discernamant. Nefiind depuse alte acte medicale, ulterioare respectivului certificat medical, prin care sa se evidentieze anumite afectiuni de natura sa aiba consecinte asupra discernamantului autorului reclamantei, nu exista nici un motiv pentru ca, pornindu-se de la aceleasi acte medicale, sa se dispuna efectuarea unei noi expertize. Din actele medicale depuse la dosar ,reiese ca tatal recurentei avea o stare psihica specifica varstei, pacientul fiind orientat temporo-spatial, auto si allopsihic, nu prezenta tulburari in zona senzoriala, intelectuala sau a personalitatii, relatand coerent situatia in care se afla. In recurs, potrivit art.305 Cod pr.civila, nu se pot produce probe noi, cu exceptia inscrisurilor si nefiind incident nici unul dintre cauzele de casare prevazute de lege, instanta conform art.312 alin.1 teza 2 Cod pr.civila, va respinge recursul. Potrivit art.274 Cod pr.civila va fi obligat recurenta la plata sumei de 1104,60 lei cheltuieli de judecata reprezentand onorariu de avocat si contravaloare transport. Titlu Conditiile de admisibilitate a schimbarii actului de identitate, pe motiv ca a intervenit schimbarea faptica a domiciliului. Calitate procesuala activa Institutie Curtea de Apel Cluj Data decizie 07-05-2010 Decizie nr. 1107 din data 7.05.2010 Curtea de Apel Cluj, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, decizia nr. 1107/R din 7 mai 2010 Prin sentinta civila nr. 3696/22.05.2009, pronuntata de Judecatoria Baia Mare, s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Directia Judeteana de Evidenta a Persoanelor Maramures; s-a respins actiunea formulata de reclamanta R.G., impotriva paratei Directia Judeteana de Evidenta a Persoanelor Maramures, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva; s-a respins actiunea formulata de aceeasi reclamanta, in contradictoriu cu paratul M.I., ca nefondata. Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut in considerentele sentintei faptul ca potrivit prevederilor art. 18 lit. c din O.G. nr. 97/2005, serviciile publice comunitare de evidenta a persoanelor elibereaza o noua carte de identitate in cazul schimbarii domiciliului, ipoteza in care titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat sa solicite serviciului public eliberarea unei noi carti de identitate. Art. 26 alin. 1 din O.G. nr. 97/2005 prevede ca domiciliul persoanei fizice este la adresa la care aceasta declara ca are locuinta principala, iar in conditiile in care reclamanta a acceptat, in conditiile art. 27 lit. b din acelasi act normativ, ca paratul sa isi inscrie domiciliul la adresa apartamentului acesteia, iar paratul nu a inteles sa solicite schimbarea acestei mentiuni din actul sau de identitate, actiunea reclamantei se impune a fi respinsa.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel, in termen legal, reclamanta R.G., solicitand admiterea actiunii sale astfel cum a fost formulata, cu motivarea ca este deranjata de mentinerea domiciliului paratului la adresa sa, intrucat acesta primeste multa corespondenta si este cautat de multe persoane care pretind ca paratul le datoreaza bani, in timp ce paratul nici nu locuieste in fapt la aceasta adresa. Tribunalul Maramures, prin decizia civila nr. 40/A/18.02.2010, a respins ca nefondat apelul reclamantei, invocand in considerentele deciziei prevederile art. 25 alin. 2 din Constitutie si ale art. 26 alin. 1, art. 27, art. 18 lit. c din O.U.G. nr. 97/2005. Impotriva acestei decizii a declarat recurs, in termen legal, reclamanta R.G., solicitand admiterea recursului, casarea hotararii recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond, intrucat aceasta a pronuntat hotararea fara a administra probe. In motivarea recursului a fost reprodusa solutia primei instante, apoi solutia instantei de apel, cu precizarea ca Tribunalul nu a mentionat daca apelul se respinge ca nefondat sau netemeinic, aratandu-se de catre recurenta ca nici Judecatoria si nici Tribunalul nu au administrat nicio proba. Tot in motivarea recursului a fost reprodusa starea de fapt a cauzei, aratandu-se ca paratul este fratele recurentei, iar in considerarea acestei relatii de rudenie, in anul 2006, recurenta si-a dat acordul ca paratul sa isi inscrie in cartea de identitate, ca adresa de domiciliu, adresa recurentei, insa imediat dupa acest moment acesta a plecat in strainatate si nu a mai pastrat legatura nici cu recurenta si nici cu familia partilor. La scurt timp dupa plecarea paratului din tara, recurenta a inceput sa primeasca notificari de la banci si de la recuperatori de creante, intrucat paratul a contractat datorii impresionante si a indicat ca adresa de domiciliu adresa recurentei. Desi recurenta a adus acest fapt la cunostinta respectivelor persoane, in continuare primeste notificari adresate paratului. Chemarea in judecata a Directiei Judetene de Evidenta a Persoanelor Maramures a fost justificata pe considerentul ca aceasta institutie este un operator de date, care stocheaza informatiile referitoare la evidenta cetatenilor romani, impunandu-se deci ca hotararea ce se va pronunta in cauza sa-i fie opozabila. S-a mai aratat de catre recurenta ca instanta de fond a respins actiunea fara a indica temeiul legal care a stat la baza pronuntarii acestei solutii si ca, desi acordul recurentei nu a fost unul limitat in timp, in conditiile in care situatia de fapt nu mai corespunde cu cea juridica, este firesc sa se opereze modificarile necesare, mai ales ca acordul dintre recurenta si parat este o conventie cu titlu gratuit. Perpetuarea acestei situatii ar duce la o legatura contractuala perpetua, ceea ce este interzis de lege, conform art. 1471 C.civ. Recurenta a mai invocat afectarea exercitarii dreptului sau de proprietate, drept absolut si inviolabil, deplin si exclusiv, perpetuu si transmisibil, decurgand din imposibilitatea sa de a obtine aceasta radiere a mentiunii domiciliului paratului de la adresa sa. Recurenta a mai aratat ca potrivit doctrinei, domiciliul unei persoane este definit ca fiind

locuinta sa statornica, iar O.U.G. nr. 97/2005 arata ca domiciliul persoanei fizice este la adresa la care aceasta declara ca are locuinta principala. Desi recurenta a incercat sa probeze faptul ca paratul nu mai are locuinta statornica sau principala la adresa sa, proba i-a fost respinsa fara nicio motivare. Mentiunea din cartea de identitate cu privire la domiciliul unei persoane nu are efect constitutiv cat priveste determinarea acestuia, ci numai caracter de evidenta a persoanei respective, din acest punct de vedere O.G. nr. 97/2005 este incompleta si nu acopera aceasta situatie, instanta fiind tinuta sa reglementeze situatia intervenita. S-a mai invocat de catre recurenta motivarea lapidara a hotararii instantei de apel, precum si lipsa oricarui material probator in pronuntarea hotararilor din prezenta cauza. Prin intampinarea formulata in cauza, intimata Directia Judeteana de Evidenta a Persoanelor Maramures a solicitat respingerea recursului ca nelegal, invocand in sustinerea intampinarii prevederile art. 25 alin. 2 din Constitutia Romaniei, ale art. 26 alin. 1, art. 27 si art. 18 alin. 1 lit. c din O.U.G. nr. 97/2005. Recursul este nefondat. In ceea ce priveste motivele de recurs prin care se reproduce starea de fapt a cauzei si istoricul prezentului litigiu, Curtea constata ca acestea se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 10 si 11 C.proc.civ., in prezent abrogate, nemaifiind admisibila, in faza de judecata a recursului, analizarea acestor motive de netemeinicie. Departe de a cuprinde doar critici de stricta nelegalitate aduse hotararii instantei de apel, memoriul de recurs contine si motive de netemeinicie, prin reproducerea starii de fapt a cauzei, prin expunerea istoricului litigiului si prin precizarea argumentelor de fapt care, in opinia recurentei, ar justifica admisibilitatea cererii de chemare in judecata. Se constata, asadar, de catre Curte ca, in cauza, isi gaseste incidenta exceptia inadmisibilitatii acestor motive de recurs care vizeaza aspecte de netemeinicie a hotararii recurate, exceptie fundamentata pe imprejurarea ca, urmare a abrogarii prevederilor art. 304 pct. 10 si 11 C.proc.civ., in recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie, ci doar de stricta nelegalitate a hotararii recurate. Pe cale de consecinta, toate motivele de recurs referitoare la reproduceri ale starii de fapt, reiterari ale istoricului cauzei, etc., intra sub incidenta exceptiei inadmisibilitatii, intrucat vizeaza aspecte de netemeinicie a hotararii recurate, aspecte care s-ar fi incadrat in punctele 10 si 11 ale art. 304 C. proc. civ., in prezent abrogate. Ca urmare a abrogarii punctului 10 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogarii punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, in recurs nu mai pot fi invocate nici un fel de aspecte de netemeinicie a hotararii recurate, ci doar chestiuni de stricta nelegalitate, dintre cele care se circumscriu

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. In consecinta, in recurs nu mai pot fi invocate motive care sa vizeze modalitatea in care primele doua instante au administrat ori au interpretat probele din dosar, care sa se refere la reproduceri ale starii de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre parti, ori care sa tinda la o reapreciere a probatiunii administrate, ori la o schimbare a starii de fapt, instanta de recurs fiind tinuta sa se raporteze strict la starea de fapt stabilita de primele doua instante si fiind obligata de a se abtine de la orice reanalizare a probelor deja administrate. In ceea ce priveste motivele de nelegalitate, Curtea constata ca acestea ar fi in esenta urmatoarele: gresita admitere a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Directia Judeteana de Evidenta a Persoanelor Maramures; respingerea actiunii de catre instanta de fond fara indicarea unui temei legal care a justificat aceasta solutie; incalcarea dreptului de proprietate al recurentei; incidenta in cauza a prevederilor art. 1471 C.civ.; admisibilitatea actiunii prin prisma O.U.G. nr. 97/2005; nelegalitatea respingerii de catre primele doua instante a cererilor in probatiune formulate de catre reclamanta; motivarea lapidara a deciziei de catre instanta de apel. Analizand toate aceste motive de aparenta nelegalitate a hotararii recurate, Curtea constata ca acestea sunt nefondate, motivat pe urmatoarele considerente: Prin cererea introductiva de instanta reclamanta a solicitat obligarea paratului M.I. sa isi reglementeze situatia din cartea de identitate, in sensul de a-si radia mentiunea privind domiciliul de la adresa din Baia Mare, B-dul R. In analizarea petitului dedus judecatii de catre reclamanta prin cererea de chemare in judecata instanta era datoare sa se raporteze la dispozitiile legale care reglementeaza evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani, si care sunt continute in textul O.U.G. nr. 97/2005. In conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 97 din 14.07.2005, actualizata pana la data de 04.08.2009, aceasta O.U.G. constituie cadrul legal care reglementeaza evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani, si prin care se asigura realizarea raporturilor juridice dintre persoanele fizice, juridice si institutiile statului de drept. Art. 11 alin. 1 din acest act normativ reglementeaza actul de identitate, precizand ca acesta este documentul care se elibereaza, in conditiile O.U.G. nr. 97/2005, cetateanului roman si care face dovada identitatii, a adresei de domiciliu si, dupa caz, a adresei de resedinta a titularului acestuia, art. 13 din O.U.G. nr. 97/2005 prevazand ca actul de identitate se elibereaza de catre Serviciul Public Comunitar de Evidenta a Persoanelor de la locul de domiciliu sau de resedinta a persoanei fizice pe baza cererii scrise a acesteia. In conformitate cu art. 13 alin. 4 din O.U.G. nr. 97/2005, cererea pentru eliberarea actului de identitate se semneaza de catre persoana care solicita eliberarea actului de identitate, in

10

prezenta lucratorului Serviciului Public Comunitar de Evidenta a Persoanelor si trebuie sa fie insotita de documentele care fac, potrivit legii, dovada numelui de familie si a prenumelui, a datei de nastere, a starii civile, a cetateniei romane, a domiciliului si, dupa caz, a resedintei. Din dispozitiile legale anterior invocate se desprinde concluzia conform careia singurul care poate solicita eliberarea actului de identitate este cel caruia urmeaza sa i se elibereze acest act, cererea semnata personal de catre cel care solicita eliberarea actului de identitate trebuind sa fie insotita in mod obligatoriu de documentele care, potrivit legii, fac dovada domiciliului respectivei persoane. Art. 18 alin. 1 lit. a-l din O.U.G. nr. 97/2005 reglementeaza ipotezele in care se poate elibera o noua carte de identitate, in speta, interesand ipoteza prevazuta de litera c din acest text legal, ipoteza care are in vedere situatia schimbarii domiciliului titularului cartii de identitate, insa, si intr-o atare ipoteza singura persoana care are indrituirea legala sa solicite eliberarea unei noi carti de identitate, pe motiv ca a intervenit schimbarea domiciliului sau, este exclusiv titularul respectivei carti de identitate. Imprejurarea ca paratul nu mai locuieste faptic la domiciliul inscris in cartea sa de identitate, domiciliu situat la adresa apartamentului recurentei, poate constitui un temei legal pentru schimbarea cartii de identitate a paratului, insa, pentru o atare finalitate, este necesar ca paratul insusi sa solicite eliberarea unei noi carti de identitate in favoarea sa, intemeiat pe faptul schimbarii domiciliului sau, reclamanta recurenta neavand recunoscuta de lege o atare posibilitate. Art. 25 alin. 2 din O.U.G. nr. 97/2005 reglementeaza dreptul cetatenilor romani de a-si stabili, sau de a-si schimba, in mod liber, domiciliul ori resedinta, desigur cu exceptia cazurilor expres prevazute de lege, si cu precizarea expresa, inserata in alin. 3 al art. 25, conform careia cetatenii romani nu pot avea in acelasi timp decat un singur domiciliu. Art. 26 alin. 1 din acelasi act normativ prevede ca domiciliul persoanei fizice este la adresa la care aceasta declara ca are locuinta principala. Art. 27 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 97/2005 arata ca dovada adresei de domiciliu a celui care solicita eliberarea unui act de identitate se poate face cu declaratia scrisa a gazduitorului, persoana fizica sau juridica, de primire in spatiu, insotita de unul dintre documentele prevazute la lit. a din acelasi text legal, respectiv, acte incheiate in conditiile de validitate prevazute de legislatia romana in vigoare, privind titlul locativ. In speta, dovada domiciliului paratului, afirmativ situat la adresa apartamentului recurentei, a fost facuta, la momentul solicitarii de eliberare a actului de identitate, in conditiile art. 27 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 97/2005, imprejurare raportat la care, eventuala solicitare de schimbare a domiciliului din actul de identitate al paratului trebuie sa parvina exclusiv de la parat si doar sub conditia dovedirii de catre acesta a existentei unui alt domiciliu decat cel care a fost declarat in conditiile art. 27 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 97/2005 la eliberarea actului sau de identitate.

11

Art. 13 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice prevede ca domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea isi are locuinta statornica sau principala, in timp ce art. 25 alin. 2 din Constitutia Romaniei prevede ca fiecarui cetatean ii este asigurat dreptul de a stabili domiciliul sau resedinta in orice localitate din tara. Coroborand aceste dispozitii legale cu textul art. 25 din O.U.G. nr. 97/2005, rezulta cu evidenta ca fiecare persoana fizica nu poate avea in acelasi timp decat un singur domiciliul si ca nu este permis de lege ca o persoana fizica sa fie lipsita, chiar si temporar, de un domiciliu. In speta, in conditiile in care s-ar da curs favorabil solicitarii recurentei, s-ar ajunge in situatia in care paratul ar fi o persoana fara domiciliu, imprejurare de neacceptat prin prisma textelor legale mai sus invocate. Raportat la faptul ca singurul care poate solicita schimbarea mentiunilor referitoare la domiciliu, din actul sau de identitate, respectiv, eliberarea unui nou act de identitate in conditiile art. 18 alin. 1 lit. c din O.U.G. nr. 97/2005, este exclusiv paratul, reclamantei recurente nefiindu-i recunoscuta prin lege o atare posibilitate, Curtea constata ca in mod legal a fost respinsa cererea in probatiune formulata de reclamanta, si prin care dorea sa dovedeasca ca paratul nu mai locuieste faptic la domiciliul inscris in cartea sa de identitate. Drept urmare, Curtea constata ca acest motiv de recurs este nefondat. Prin prisma art. 282 alin. 1, coroborat cu art. 299 alin. 1 C.proc.civ., este evident ca recurenta nu poate critica, prin prezentul recurs, in mod direct, sentinta primei instante, un recurs prin care se ataca direct hotararea pronuntata de instanta fondului desi impotriva acestei hotarari se putea exercita si calea de atac a apelului -, aparand ca fiind inadmisibil. Cu toate acestea, desi criticile aduse de catre recurenta direct hotararii primei instante, apar ca fiind inadmisibile, prin prisma ar. 282 alin. 1, coroborat cu art. 299 alin. 1 C.proc.civ., Curtea constata ca in considerentele sentintei fondului s-au invocat in mod expres temeiurile legale care au fundamentat solutia pronuntata de prima instanta, respectiv, art. 18 lit. c, art. 26 alin. 1 si art. 27 lit. b din O.U.G. nr. 97/2005. Nu poate fi retinuta sustinerea recurentei, in sensul ca i-a fost incalcat dreptul de proprietate si i-a fost afectata exercitarea acestui drept prin imposibilitatea de a obtine radierea mentiunii domiciliului paratului de la adresa apartamentului aflat in proprietatea recurentei, cata vreme, dreptul de proprietate al recurentei, afirmativ inscris in CF nr. 11512/58 Baia Mare, nr. top 2737/676, nu este afectat cu nimic prin faptul ca in actul de identitate al paratului este mentionat ca domiciliu al acestuia adresa apartamentului proprietatea recurentei. Recurenta ramane pe mai departe proprietara acestui apartament, putandu-si exercita liber toate prerogativele dreptului de proprietate asupra

12

apartamentului, respectiv, posesia, folosinta si dispozitia. Este nefondata sustinerea recurentei, in sensul ca, fiind incheiata intre parti o conventie cu titlu gratuit, s-ar ajunge la o legatura contractuala perpetua, cata vreme, acordul pe care recurenta si l-a dat, pentru inscrierea in actul de identitate al paratului, ca domiciliu al acestuia, a adresei la care este situat apartamentul proprietatea recurentei, nu indeplineste conditiile unei conventii in sensul art. 942-947, art. 969, art. 948 si urmatoarele C.civ., fiind doar o simpla declaratie unilaterala de primire in spatiu, data in conditiile art. 27 alin. 1 lit. b si art. 28 din O.U.G. nr. 97/2005. Se constata de catre Curtea ca dispozitiile art. 1471 C.civ. nu se refera la caracterul perpetuu al unei conventii, asa cum nefondat sustine recurenta, ci la locatiunea lucrarilor, prevazand ca nimeni nu poate pune in serviciul altuia lucrarile sale decat pentru o intreprindere determinata sau pe un timp marginit. Pe cale de consecinta, Curtea urmeaza sa respinga ca nefondat si acest motiv de recurs. Este adevarat ca Directia Judeteana de Evidenta a Persoanelor este operator de date, cu atributii de evidenta a persoanelor, in sensul art. 2 alin. 2 si art. 5 din O.U.G. nr. 97/2005, dar nu este mai putin adevarat ca in cauza, asa cum corect s-a retinut de catre instanta de apel, care a mentinut astfel solutia primei instante, aceasta nu justifica o calitate procesuala pasiva, dat fiind ca, conform celor anterior precizate, singurul care poate solicita eliberarea unui nou act de identitate, intemeiat pe prevederile art. 18 alin. 1 lit. c din O.U.G. nr. 97/2005, este exclusiv paratul. Nu poate fi retinuta nici sustinerea recurentei, conform careia, motivarea deciziei recurate ar fi una lapidara, motiv de recurs care s-ar circumscrie astfel dispozitiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ., cata vreme, instanta de apel a indicat pertinent si concentrat toate temeiurile legale care au fundamentat solutia adoptata. Asa fiind, in temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse si a prevederilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea urmeaza sa respinga ca nefondat prezentul recurs. Titlu Reconstituirea dreptului de proprietate conform art. 3 alin. 2 din Legea nr. 1/2000 in limita suprafetei de 50 ha de proprietar deposedat-cerere de anulare a Hotararii Comisie Judetene Prahova - motive, conditii de admisibilitate Institutie Tribunalul Prahova Data decizie 13-01-2010 Decizia nr. 28 din 13 ianuarie 2010, Tribunalul Prahova Prin cererea disjunsa din dosarul nr. 13962/281/2007, inregistrata la Judecatoria Ploiesti sub nr. 2941/281/3.03.2008, reclamanta E.D. a solicitat in contradictoriu cu paratele COMISIA JUDETEANA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR si COMISIA LOCALA BLEJOI DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, anularea Hotararii nr. 5787/ 30.11.2007 a Comisiei Judetene Prahova prin care a fost admisa cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate nr. 7208/2005 si modificarea

13

corespunzatoare a Hotararii COMISIEI JUDETENE PRAHOVA nr. 4822/03.11.2006, in sensul includerii si a reclamantei alaturi de d-na D.F., ambele in calitate de mostenitoare ale defunctei T.A., pentru suprafata de 50 ha . Anexate la actiune reclamanta a depus urmatoarele inscrisuri: hotararea 4822/2006, hotararea nr. 5787/2007, inventarul averii ramase de pe urma defunctei T.A., actul de impartiala voluntara din 19.03.1945, incheiat intre T.R., T.T. si A.M., inventarul cu averea ramasa de pe urma defunctei, procesul-verbal nr. 14959/19.03.1945, adresa nr. 194/12.07.2006 a Arhivelor Nationale privind exproprierea numitilor T.R., T.T. si A.M., avizul nr. 67/01.03.1946 din care rezulta ca proprietari la aceasta data sunt T.R., T.T. si A.M., avizul nr. 67/1946, certificatul de mostenitor nr. 29/2002, actele de stare civila si copie C.I., toate aceste inscrisuri aflandu-se la filele 8-28. La filele 38-44 Comisia Judeteana Prahova a depus copia hotararii nr. 5787/2007, precum si motivarea solutiei acesteia cu privire la reclamanta . Comisia Locala a depus intampinare, la filele 45-47 prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata motivand ca reconstituirea s-a facut potrivit art. 3 alin. 2 din Legea nr. 1/2000 in limita suprafetei de 50 ha de proprietar deposedat, in speta proprietarul deposedat fiind T.A. iar nu fiul acestei T.R., tatal reclamantei. Aceasta opinie a fost motivata de catre parata prin aceea ca actul de impartiala a fost autentificat la data de 19.03.1945, deci posterior datei de 23.08.1944 si ca atare urmeaza a se avea in vedere numai proprietatea lui T.A.. La aceasta intampinare parata a anexat un set de inscrisuri aflate la filele 48-62 . La fila 87 reclamanta a depus note scrise prin care a raspuns intampinarii depuse de catre Comisia Locala de Fond Funciar Blejoi sustinand ca prezenta cerere este formulata in termen de 30 de zile de la data comunicarii hotararii, conform art. 53 alin. 2 din Legea 18/1991 modificata si anume hotararea fiind primita pe data de 20.01.2008, depusa la data de 14.08.2008 la Judecatoria Ploiesti, motiv pentru care solicita respingerea exceptiei tardivitatii formularii plangerii, invocate de instanta din oficiu. In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri. Prin sentinta civila nr. 7446/03.09.2008 pronuntata de catre Judecatoria Ploiesti instanta a admis exceptia tardivitatii invocata din oficiu si a respins cererea ca tardiv formulata. Impotriva sentintei civile nr.7446/03.09.2008 pronuntata de catre Judecatoria Ploiesti s-a formulat calea de atac a recursului, de catre reclamanta, solicitand instantei de control judiciar admiterea recursului, modificarea sentintei in sensul respingerii exceptiei tardivitatii, motivandu-se ca exceptia invocata nu a fost pusa in discutia partilor, fiind invocata dupa inchiderea dezbaterilor si ca a formulat in termen legal plangerea pe care a depus-o la posta cu confirmare de primire la data de 14.02.2008 fara sa se tina seama ca i s-a disjuns plangerea dintr-o alta cauza.

14

La data de 16.12.2008 reclamanta si-a dezvoltat motivele de recurs in cadrul carora a aratat ca i s-a comunicat hotararea nr. 5787 la data de 20.10.2008, contestand-o la data de 11.02.2008, data depunerii la posta si in acelasi plic a trimis si precizarea actiunii pentru dosarul nr. 13962/281/2007 in cadrul caruia i s-a disjuns prezenta plangere. Prin decizia civila nr. 197/03.02.2009, Tribunalul Prahova a aratat ca avand in vedere faptul ca paratele nu au facut dovada datei comunicarii hotararii nr. 5787/2007 contestate in prezenta cauza, iar reclamanta a facut dovada formularii prezentei plangeri la data de 11.02.2008 data postei, din care rezulta faptul ca prezenta plangere ar fi fost formulata in termenul legal de 30 zile care ar fi inceput sa curga la data de 20.10.2008, instanta de fond in mod gresit a admis exceptia tardivitatii si a respins plangerea ca fiind tardiv formulata, si in consecinta a admis recursul declarat impotriva sentintei civile nr.7446/03.09.2008 pronuntata de catre Judecatoria Ploiesti, a casat sentinta civila si a trimis cauza spre rejudecare la Judecatoria Ploiesti, cauza fiind inregistrata pe rolul Judecatoriei Ploiesti la data de 22.04.2009 sub nr. 2941/281/2008. La data de 22.05.2009 reclamanta a depus la dosarul cauzei concluzii scrise ( fila 7) prin care a aratat ca a solicitat instantei admiterea actiunii, anularea HCJ nr. 5787/30.11.2007 si emiterea unei hotarari pentru suprafata de 71 ha arabil pe numele reclamantei, suprafata solicitata fiind mostenita de la tatal sau T.R., potrivit actului de imparteala voluntara nr. 14959/19.03.1945, act recunoscut de Judecatoria Ploiesti prin sentinta civila nr. 2264/07.03.2008. La data de 19.06.2009 parata Comisia Judeteana, a depus la dosarul cauzei copia petitiei formulata de catre reclamanta inregistrata la Institutia Prefectului sub nr. L1246/06.09.2007,denumita"contestatie" de catre reclamanta( filele 17-18). Prin sent. civ. nr. 7154/19.06.2009, a Jud. Ploiesti a fost respinsa actiunea avand ca obiect fond funciar, formulata si precizata de catre reclamanta E.Din contradictoriu cu paratele COMISIA LOCALA DE FOND FUNCIAR BLEJOI PRIN PRIMAR si COMISIA JUDETEANA DE FOND FUNCIAR PRAHOVA PRIN PREFECT, ca neintemeiata. Pentru a dispune astfel, prima instanta a retinut urmatoarele: Prin cererea nr. 7208/ 09.08.2005, reclamanta E.D. a solicitat Comisiei Locale Blejoi, reconstituirea dreptului de proprietate conform actului de imparteala voluntar nr. 14959/ 19.03.1945 si inventarului de avere din 23.05.1941 (filele 48, 68). Intrucat reconstituirea se referea la terenuri situate pe raza mai multor localitati, Comisia Locala Blejoi, a transmis aceasta cerere a reclamantei, impreuna cu cererile nr. 10349/ 17.11.2005, 8608/ 23.09.2005 si 9465/18.10.2005, in temeiul art. 6 din HG nr. 890 /2005, spre competenta solutionare, la Prefectura Prahova, cu adresele de inaintare nr. 6187/ 30.05.2007 (fila 52) si nr. 12055/08.10.2007 (fila 53) Inainte de a primi vreun raspuns privind modul de solutionare a cererii de reconstituire cu nr. 7208/ 09.08.2005, reclamanta E.D., la data de 06.09.2007, a depus la Prefectul

15

Judetului Prahova, sub nr. L 1246 (fila 18) o contestatie prin care arata ca si dumneaei a formulat cerere de reconstituire pentru acelasi autor, cu nr. 7208/ 09.08.2005, cu doua adrese de revenire, toate privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au apartinut bunicilor T.A. si T.C., ca singurele mostenitoare ale numitilor acestora sunt E.D. si D.F., astfel incat nu trebuia sa se faca reconstituirea numai pe numele numitei D.F., asa cum s-a prevazut in hotararea nr. 4822/2007. In concluzie, reclamanta a solicitat sa i "se atribuie pamanturile bunicilor, impreuna cu D.F.". Solutionand aceasta contestatie, Comisia Judeteana Prahova a pronuntat hotararea nr. 5787/ 30.11.2007 (fila 39 - 44 ) prin care s-a modificat hotararea nr. 4822/ 03.11.2007, in sensul includerii doamnei E.D. alaturi de doamna D.F., ambele mostenitoare ale def. T.A., pentru suprafata de 50 ha. Pentru a pronunta aceasta solutie, asa cum rezulta din motivarea de la fila 44, Comisia Judeteana Prahova a avut in vedere cererea de reconstituire nr. 7208/ 09.08.2005, contestatia nr. L 1246/ 06.09.2007, actele de proprietate si de stare civila anexate de catre reclamanta la cererile sale. Impotriva acestei solutii reclamanta a formulat prezenta actiune, criticand hotararea nr. 5787/ 30.11.2007 in sensul ca i-a fost diminuat dreptul de proprietate, fara a preciza cat a solicitat sau cu cat i s-a diminuat drept de proprietate. Fata de continutul cererii de reconstituire nr. 7208/ 09.08.2005 precum si al contestatiei nr. L 1246/ 06.09.2007, instanta de fond a retinut ca hotararea Comisiei Judetene Prahova nr. 5787/ 30.11.2007 (fila 39 - 44 ) a solutionat favorabil cererile reclamantei, dispunand reconstituirea dreptului de proprietate intocmai cum a solicitat aceasta. Instanta mai retine ca prin precizarea la actiune ( fila 3) reclamanta a aratat, pentru prima data, ca solicita reconstituirea de pe urma tatalui sau, T.R. si ca dreptul de proprietate priveste o treime din suprafata totala de 172,156 ha. ce a apartinut bunicii sale, T.A. iar prin precizarea de la fila 5, reclamanta a aratat ca din suprafata totala de 172,156 ha. ce a apartinut bunicii sale, T.A., ii revine 1/3 in concurenta cu verisoara sa, D.F., care are dreptul la 2/3. Ulterior, prin notele scrise, depuse la dosar la filele 87 si urm., reclamanta a sustinut ca este indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor in suprafata de 71 ha., proprietatea tatalui sau, T.R.P., fiul T.A. Astfel, instanta de fond a constatat ca motivele prezentei actiuni, reprezinta cereri noi, in raport cu procedura reconstituirii dreptului de proprietate, invocate pentru prima data in fata instantei de judecata, intrucat privesc suprafete diferite de teren si provenind de la alt autor. Nefiind formulate in scris, catre Comisia Locala, in termenul legal de solicitare a reconstituirii, asa cum dispune art. 8, alin. 3 din legea nr. 18/1991 si art. 11 alin. 1 din HG nr. 890/2005 instanta apreciaza hotararea nr. 5787/ 30.11.2007 a Comisiei Judetene

16

Prahova ca fiind legala si temeinica, aceasta pronuntandu-se asupra cererii/ contestatiei cu care fusese investita. Pentru aceste considerente, in temeiul art. 53 din legea nr. 18/1991, instanta de fond a respins ca neintemeiata actiunea formulata de catre reclamanta Enaceanu Daniela, astfel cum a fost precizata. Impotriva acestei sentinte a declarat recurs recurenta-petenta E.D., aratand ca instanta de fond nu a tinut seama la pronuntarea solutiei, de probele administrate in cauza care dovedeau ca petenta este mostenitoarea lui T.R.P., care la randul sau era fiul si mostenitorul parintilor sai T.F. si T.C., pe care-i mostenise impreuna cu fratii sai, impreuna cu care a efectuat imparteala terenurilor mostenite, conform Actului de imparteala voluntara. Mai precizeaza petenta ca acelasi judecator de fond s-a pronuntat in trei cereri formulate de dansa, cu privire la aceleasi aspecte, desi trebuia sa se abtina in cauza de fata, dupa casarea cu trimitere dispusa prin dec. civ. nr. 197/03.02.2009 a Trib. Prahova, prin care sa stabilit ca plangerea sa nu a fost tardiv formulata, asa cum a constatat in mod eronat instanta de fond, cand a fost initial investita, iar in cauza disjunsa din actualul dosar, cauza ce a fost solutionata prin sent. civ. nr. 2268/07.03.2008 a Jud. Ploiesti, solutia a fost data de acelasi judecator. Recurenta precizeaza ca solutia din cauza de fata a avut la baza in mod gresit solutia din cauza disjunsa, care la randul ei s-a dat in urma unei declaratii false a reprezentantului prefecturii de la acea data, care a aratat total neadevarat ca ambelor succesoare E.D. si D.F. li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 50 ha fiecare, fara a se tine seama de realitate si de faptul ca petenta avea stabilit dreptul sau asupra cotei parte din terenul mostenit. Se mai precizeaza ca mostenitorii numitei D.F. continua cauza disjunsa prin sent. civ. nr. 2268/07.03.2008 a Jud. Ploiesti, in dos. nr. 5964/281/2008. Recurenta mentioneaza ca toate aceste aspecte sunt dovedite de Hotararea nr. 5787/30.11.2007 a Comisiei Judetene, de actele de stare civila si de partaj, aflate la dosar si ca nelegalitatea hotararii recurate atrage incidenta disp. art. 105 al.2, art. 304 pct. 4, 5, 6 si 7 C pr. civ. Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs mentionate anterior, a textelor de lege incidente in cauza, Tribunalul constata ca recursul este nefondat, urmand a fi respins ca atare, asa cum se va arata in continuare : Referitor la motivul de recurs vizand faptul ca acelasi judecator a solutionat litigiul atat in primul ciclu procesual finalizat prin sent. civ. nr. 7446/03.09.2008, casata prin dec. civ. nr. 197/03.02.2009 a Trib. Prahova, cat si in al doilea ciclu procesual, finalizat prin sent. civ. nr. 7154/19.06.2009 recurata in prezentul recurs, precum si faptul ca tot acelasi judecator a pronuntat si sent. civ. nr. 2268/07.03.2008 a Jud. Ploiesti, prin care a fost

17

admisa exceptia lipsei de interes cu privire la petenta D.F. si a fost respinsa ca neintemeiata cererea avand ca obiect fond funciar formulata de petenta E.D., Tribunalul constata ca acest motiv nu este intemeiat, intrucat aspectele invederate nu reprezinta un caz de incompatibilitate al judecatorului respectiv, in conditiile in care prin sentinta pronuntata in cauza de fata in primul ciclu procesual nu a fost analizata cererea reclamantei E.D. pe fondul ei, fiind respinsa ca tardiv formulata, iar in cauza nr. 13962/281/2007 finalizata prin sent. civ. nr. 2268/07.03.2008, a fost atacata de catre cele doua mostenitoare D.F. si E.D. o alta hotarare a Comisiei Judetene Prahova, nr. 4822/03.11.2006, fata de cea atacata de recurenta in cauza de fata, respectiv hotararea nr. 5787/30.11.2007. In ceea ce priveste critica recurentei, vizand gresita solutionare a cauzei de catre prima instanta, Tribunalul constata ca instanta de fond a retinut in mod corect ca fata de continutul cererii de reconstituire nr. 7208/ 09.08.2005 precum si al contestatiei nr. L 1246/ 06.09.2007, hotararea Comisiei Judetene Prahova nr. 5787/ 30.11.2007 (fila 39 - 44 dos. fond ) a solutionat favorabil cererile recurentei, dispunand reconstituirea dreptului de proprietate intocmai cum a solicitat aceasta. Este evident ca asa cum a stabilit si prima instanta, prin precizarea la actiune ( fila 3 dos. fond) recurenta a aratat, pentru prima data, ca solicita reconstituirea de pe urma tatalui sau, T.R. si ca dreptul de proprietate priveste o treime din suprafata totala de 172,156 ha. ce a apartinut bunicii sale, T.A. iar prin precizarea de la fila 5, dos. fond a aratat ca din suprafata totala de 172,156 ha. ce a apartinut bunicii sale, T.A., ii revine 1/3 in concurenta cu verisoara sa, D.F., care are dreptul la 2/3. Ulterior, prin notele scrise, depuse la dosar la filele 87 si urm. dos. fond, recurenta a sustinut ca este indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor in suprafata de 71 ha., proprietatea tatalui sau, T.R.P., fiul T.A. Astfel, instanta de fond a constatat in mod corect ca motivele prezentei actiuni, reprezinta cereri noi, in raport cu procedura reconstituirii dreptului de proprietate, invocate pentru prima data in fata instantei de judecata, intrucat privesc suprafete diferite de teren si provenind de la alt autor. Nefiind formulate in scris, catre Comisia Locala, in termenul legal de solicitare a reconstituirii, asa cum dispune art. 8, alin. 3 din legea nr. 18/1991 si art. 11 alin. 1 din HG nr. 890/2005 prima instanta a apreciat just ca hotararea nr. 5787/ 30.11.2007 a Comisiei Judetene Prahova este legala si temeinica, aceasta pronuntandu-se asupra cererii/ contestatiei cu care fusese investita. De altfel, Tribunalul observa si imprejurarea ca toate aceste argumente au fost mentionate si de catre Comisia Locala Blejoi, in intampinarea depusa la fond, prin care se subliniaza intemeiat ca reconstituirea s-a facut potrivit art. 3 alin. 2 din Legea nr. 1/2000 in limita suprafetei de 50 ha de proprietar deposedat, in speta proprietarul deposedat fiind T.A.F., iar nu fiul acestei T.R., tatal reclamantei, iar actul de impartiala a fost autentificat la data de 19.03.1945, deci ulterior datei de 23.08.1944 si ca atare urmeaza a se avea in vedere numai proprietatea lui T.A.F. De mentionat este si faptul ca Comisia Judeteana Prahova prin hotararea nr. 5787/ 30.11.2007 a modificat hotararea nr. 4822/ 03.11.2007, prin care s-a facut reconstituirea

18

numai pe numele numitei D.F., in sensul includerii doamnei E.D. alaturi de doamna D.F., ambele mostenitoare ale def. T.A., pentru suprafata de 50 ha, la pronuntarea acestei hotarari contestate de catre recurenta-petenta fiind avute in vedere cererea de reconstituire nr. 7208/ 09.08.2005 a recurentei, contestatia nr. L 1246/ 06.09.2007 formulata de aceasta, actele de proprietate si de stare civila anexate de catre recurenta la cererile sale. Fata de toate aceste considerente, Tribunalul constata ca prima instanta a stabilit corect ca prin Hotararea Comisiei Judetene Prahova nr. 5787/ 30.11.2007 s-au solutionat favorabil cererile recurentei, dispunandu-se reconstituirea dreptului de proprietate intocmai cum a solicitat aceasta, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat, asa cum am aratat. Titlu Conditiile de admisibilitate a schimbarii actului de identitate, pe motiv ca a intervenit schimbarea faptica a domiciliului. Calitate procesuala activa Institutie Curtea de Apel Cluj Data decizie 07-05-2010 Decizie nr. 1107 din data 7.05.2010 Curtea de Apel Cluj, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, decizia nr. 1107/R din 7 mai 2010 Prin sentinta civila nr. 3696/22.05.2009, pronuntata de Judecatoria Baia Mare, s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Directia Judeteana de Evidenta a Persoanelor Maramures; s-a respins actiunea formulata de reclamanta R.G., impotriva paratei Directia Judeteana de Evidenta a Persoanelor Maramures, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva; s-a respins actiunea formulata de aceeasi reclamanta, in contradictoriu cu paratul M.I., ca nefondata. Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut in considerentele sentintei faptul ca potrivit prevederilor art. 18 lit. c din O.G. nr. 97/2005, serviciile publice comunitare de evidenta a persoanelor elibereaza o noua carte de identitate in cazul schimbarii domiciliului, ipoteza in care titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat sa solicite serviciului public eliberarea unei noi carti de identitate. Art. 26 alin. 1 din O.G. nr. 97/2005 prevede ca domiciliul persoanei fizice este la adresa la care aceasta declara ca are locuinta principala, iar in conditiile in care reclamanta a acceptat, in conditiile art. 27 lit. b din acelasi act normativ, ca paratul sa isi inscrie domiciliul la adresa apartamentului acesteia, iar paratul nu a inteles sa solicite schimbarea acestei mentiuni din actul sau de identitate, actiunea reclamantei se impune a fi respinsa. Impotriva acestei sentinte a declarat apel, in termen legal, reclamanta R.G., solicitand admiterea actiunii sale astfel cum a fost formulata, cu motivarea ca este deranjata de mentinerea domiciliului paratului la adresa sa, intrucat acesta primeste multa corespondenta si este cautat de multe persoane care pretind ca paratul le datoreaza bani, in timp ce paratul nici nu locuieste in fapt la aceasta adresa.

19

Tribunalul Maramures, prin decizia civila nr. 40/A/18.02.2010, a respins ca nefondat apelul reclamantei, invocand in considerentele deciziei prevederile art. 25 alin. 2 din Constitutie si ale art. 26 alin. 1, art. 27, art. 18 lit. c din O.U.G. nr. 97/2005. Impotriva acestei decizii a declarat recurs, in termen legal, reclamanta R.G., solicitand admiterea recursului, casarea hotararii recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond, intrucat aceasta a pronuntat hotararea fara a administra probe. In motivarea recursului a fost reprodusa solutia primei instante, apoi solutia instantei de apel, cu precizarea ca Tribunalul nu a mentionat daca apelul se respinge ca nefondat sau netemeinic, aratandu-se de catre recurenta ca nici Judecatoria si nici Tribunalul nu au administrat nicio proba. Tot in motivarea recursului a fost reprodusa starea de fapt a cauzei, aratandu-se ca paratul este fratele recurentei, iar in considerarea acestei relatii de rudenie, in anul 2006, recurenta si-a dat acordul ca paratul sa isi inscrie in cartea de identitate, ca adresa de domiciliu, adresa recurentei, insa imediat dupa acest moment acesta a plecat in strainatate si nu a mai pastrat legatura nici cu recurenta si nici cu familia partilor. La scurt timp dupa plecarea paratului din tara, recurenta a inceput sa primeasca notificari de la banci si de la recuperatori de creante, intrucat paratul a contractat datorii impresionante si a indicat ca adresa de domiciliu adresa recurentei. Desi recurenta a adus acest fapt la cunostinta respectivelor persoane, in continuare primeste notificari adresate paratului. Chemarea in judecata a Directiei Judetene de Evidenta a Persoanelor Maramures a fost justificata pe considerentul ca aceasta institutie este un operator de date, care stocheaza informatiile referitoare la evidenta cetatenilor romani, impunandu-se deci ca hotararea ce se va pronunta in cauza sa-i fie opozabila. S-a mai aratat de catre recurenta ca instanta de fond a respins actiunea fara a indica temeiul legal care a stat la baza pronuntarii acestei solutii si ca, desi acordul recurentei nu a fost unul limitat in timp, in conditiile in care situatia de fapt nu mai corespunde cu cea juridica, este firesc sa se opereze modificarile necesare, mai ales ca acordul dintre recurenta si parat este o conventie cu titlu gratuit. Perpetuarea acestei situatii ar duce la o legatura contractuala perpetua, ceea ce este interzis de lege, conform art. 1471 C.civ. Recurenta a mai invocat afectarea exercitarii dreptului sau de proprietate, drept absolut si inviolabil, deplin si exclusiv, perpetuu si transmisibil, decurgand din imposibilitatea sa de a obtine aceasta radiere a mentiunii domiciliului paratului de la adresa sa. Recurenta a mai aratat ca potrivit doctrinei, domiciliul unei persoane este definit ca fiind locuinta sa statornica, iar O.U.G. nr. 97/2005 arata ca domiciliul persoanei fizice este la adresa la care aceasta declara ca are locuinta principala. Desi recurenta a incercat sa probeze faptul ca paratul nu mai are locuinta statornica sau principala la adresa sa, proba i-a fost respinsa fara nicio motivare. Mentiunea din cartea de identitate cu privire la domiciliul unei persoane nu are efect

20

constitutiv cat priveste determinarea acestuia, ci numai caracter de evidenta a persoanei respective, din acest punct de vedere O.G. nr. 97/2005 este incompleta si nu acopera aceasta situatie, instanta fiind tinuta sa reglementeze situatia intervenita. S-a mai invocat de catre recurenta motivarea lapidara a hotararii instantei de apel, precum si lipsa oricarui material probator in pronuntarea hotararilor din prezenta cauza. Prin intampinarea formulata in cauza, intimata Directia Judeteana de Evidenta a Persoanelor Maramures a solicitat respingerea recursului ca nelegal, invocand in sustinerea intampinarii prevederile art. 25 alin. 2 din Constitutia Romaniei, ale art. 26 alin. 1, art. 27 si art. 18 alin. 1 lit. c din O.U.G. nr. 97/2005. Recursul este nefondat. In ceea ce priveste motivele de recurs prin care se reproduce starea de fapt a cauzei si istoricul prezentului litigiu, Curtea constata ca acestea se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 10 si 11 C.proc.civ., in prezent abrogate, nemaifiind admisibila, in faza de judecata a recursului, analizarea acestor motive de netemeinicie. Departe de a cuprinde doar critici de stricta nelegalitate aduse hotararii instantei de apel, memoriul de recurs contine si motive de netemeinicie, prin reproducerea starii de fapt a cauzei, prin expunerea istoricului litigiului si prin precizarea argumentelor de fapt care, in opinia recurentei, ar justifica admisibilitatea cererii de chemare in judecata. Se constata, asadar, de catre Curte ca, in cauza, isi gaseste incidenta exceptia inadmisibilitatii acestor motive de recurs care vizeaza aspecte de netemeinicie a hotararii recurate, exceptie fundamentata pe imprejurarea ca, urmare a abrogarii prevederilor art. 304 pct. 10 si 11 C.proc.civ., in recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie, ci doar de stricta nelegalitate a hotararii recurate. Pe cale de consecinta, toate motivele de recurs referitoare la reproduceri ale starii de fapt, reiterari ale istoricului cauzei, etc., intra sub incidenta exceptiei inadmisibilitatii, intrucat vizeaza aspecte de netemeinicie a hotararii recurate, aspecte care s-ar fi incadrat in punctele 10 si 11 ale art. 304 C. proc. civ., in prezent abrogate. Ca urmare a abrogarii punctului 10 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogarii punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, in recurs nu mai pot fi invocate nici un fel de aspecte de netemeinicie a hotararii recurate, ci doar chestiuni de stricta nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. In consecinta, in recurs nu mai pot fi invocate motive care sa vizeze modalitatea in care primele doua instante au administrat ori au interpretat probele din dosar, care sa se refere la reproduceri ale starii de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre parti, ori care sa tinda la o reapreciere a probatiunii administrate, ori la o schimbare a starii de fapt,

21

instanta de recurs fiind tinuta sa se raporteze strict la starea de fapt stabilita de primele doua instante si fiind obligata de a se abtine de la orice reanalizare a probelor deja administrate. In ceea ce priveste motivele de nelegalitate, Curtea constata ca acestea ar fi in esenta urmatoarele: gresita admitere a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Directia Judeteana de Evidenta a Persoanelor Maramures; respingerea actiunii de catre instanta de fond fara indicarea unui temei legal care a justificat aceasta solutie; incalcarea dreptului de proprietate al recurentei; incidenta in cauza a prevederilor art. 1471 C.civ.; admisibilitatea actiunii prin prisma O.U.G. nr. 97/2005; nelegalitatea respingerii de catre primele doua instante a cererilor in probatiune formulate de catre reclamanta; motivarea lapidara a deciziei de catre instanta de apel. Analizand toate aceste motive de aparenta nelegalitate a hotararii recurate, Curtea constata ca acestea sunt nefondate, motivat pe urmatoarele considerente: Prin cererea introductiva de instanta reclamanta a solicitat obligarea paratului M.I. sa isi reglementeze situatia din cartea de identitate, in sensul de a-si radia mentiunea privind domiciliul de la adresa din Baia Mare, B-dul R. In analizarea petitului dedus judecatii de catre reclamanta prin cererea de chemare in judecata instanta era datoare sa se raporteze la dispozitiile legale care reglementeaza evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani, si care sunt continute in textul O.U.G. nr. 97/2005. In conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 97 din 14.07.2005, actualizata pana la data de 04.08.2009, aceasta O.U.G. constituie cadrul legal care reglementeaza evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani, si prin care se asigura realizarea raporturilor juridice dintre persoanele fizice, juridice si institutiile statului de drept. Art. 11 alin. 1 din acest act normativ reglementeaza actul de identitate, precizand ca acesta este documentul care se elibereaza, in conditiile O.U.G. nr. 97/2005, cetateanului roman si care face dovada identitatii, a adresei de domiciliu si, dupa caz, a adresei de resedinta a titularului acestuia, art. 13 din O.U.G. nr. 97/2005 prevazand ca actul de identitate se elibereaza de catre Serviciul Public Comunitar de Evidenta a Persoanelor de la locul de domiciliu sau de resedinta a persoanei fizice pe baza cererii scrise a acesteia. In conformitate cu art. 13 alin. 4 din O.U.G. nr. 97/2005, cererea pentru eliberarea actului de identitate se semneaza de catre persoana care solicita eliberarea actului de identitate, in prezenta lucratorului Serviciului Public Comunitar de Evidenta a Persoanelor si trebuie sa fie insotita de documentele care fac, potrivit legii, dovada numelui de familie si a prenumelui, a datei de nastere, a starii civile, a cetateniei romane, a domiciliului si, dupa caz, a resedintei. Din dispozitiile legale anterior invocate se desprinde concluzia conform careia singurul

22

care poate solicita eliberarea actului de identitate este cel caruia urmeaza sa i se elibereze acest act, cererea semnata personal de catre cel care solicita eliberarea actului de identitate trebuind sa fie insotita in mod obligatoriu de documentele care, potrivit legii, fac dovada domiciliului respectivei persoane. Art. 18 alin. 1 lit. a-l din O.U.G. nr. 97/2005 reglementeaza ipotezele in care se poate elibera o noua carte de identitate, in speta, interesand ipoteza prevazuta de litera c din acest text legal, ipoteza care are in vedere situatia schimbarii domiciliului titularului cartii de identitate, insa, si intr-o atare ipoteza singura persoana care are indrituirea legala sa solicite eliberarea unei noi carti de identitate, pe motiv ca a intervenit schimbarea domiciliului sau, este exclusiv titularul respectivei carti de identitate. Imprejurarea ca paratul nu mai locuieste faptic la domiciliul inscris in cartea sa de identitate, domiciliu situat la adresa apartamentului recurentei, poate constitui un temei legal pentru schimbarea cartii de identitate a paratului, insa, pentru o atare finalitate, este necesar ca paratul insusi sa solicite eliberarea unei noi carti de identitate in favoarea sa, intemeiat pe faptul schimbarii domiciliului sau, reclamanta recurenta neavand recunoscuta de lege o atare posibilitate. Art. 25 alin. 2 din O.U.G. nr. 97/2005 reglementeaza dreptul cetatenilor romani de a-si stabili, sau de a-si schimba, in mod liber, domiciliul ori resedinta, desigur cu exceptia cazurilor expres prevazute de lege, si cu precizarea expresa, inserata in alin. 3 al art. 25, conform careia cetatenii romani nu pot avea in acelasi timp decat un singur domiciliu. Art. 26 alin. 1 din acelasi act normativ prevede ca domiciliul persoanei fizice este la adresa la care aceasta declara ca are locuinta principala. Art. 27 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 97/2005 arata ca dovada adresei de domiciliu a celui care solicita eliberarea unui act de identitate se poate face cu declaratia scrisa a gazduitorului, persoana fizica sau juridica, de primire in spatiu, insotita de unul dintre documentele prevazute la lit. a din acelasi text legal, respectiv, acte incheiate in conditiile de validitate prevazute de legislatia romana in vigoare, privind titlul locativ. In speta, dovada domiciliului paratului, afirmativ situat la adresa apartamentului recurentei, a fost facuta, la momentul solicitarii de eliberare a actului de identitate, in conditiile art. 27 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 97/2005, imprejurare raportat la care, eventuala solicitare de schimbare a domiciliului din actul de identitate al paratului trebuie sa parvina exclusiv de la parat si doar sub conditia dovedirii de catre acesta a existentei unui alt domiciliu decat cel care a fost declarat in conditiile art. 27 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 97/2005 la eliberarea actului sau de identitate. Art. 13 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice prevede ca domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea isi are locuinta statornica sau principala, in timp ce art. 25 alin. 2 din Constitutia Romaniei prevede ca fiecarui cetatean ii este asigurat dreptul de a stabili domiciliul sau resedinta in orice localitate din tara.

23

Coroborand aceste dispozitii legale cu textul art. 25 din O.U.G. nr. 97/2005, rezulta cu evidenta ca fiecare persoana fizica nu poate avea in acelasi timp decat un singur domiciliul si ca nu este permis de lege ca o persoana fizica sa fie lipsita, chiar si temporar, de un domiciliu. In speta, in conditiile in care s-ar da curs favorabil solicitarii recurentei, s-ar ajunge in situatia in care paratul ar fi o persoana fara domiciliu, imprejurare de neacceptat prin prisma textelor legale mai sus invocate. Raportat la faptul ca singurul care poate solicita schimbarea mentiunilor referitoare la domiciliu, din actul sau de identitate, respectiv, eliberarea unui nou act de identitate in conditiile art. 18 alin. 1 lit. c din O.U.G. nr. 97/2005, este exclusiv paratul, reclamantei recurente nefiindu-i recunoscuta prin lege o atare posibilitate, Curtea constata ca in mod legal a fost respinsa cererea in probatiune formulata de reclamanta, si prin care dorea sa dovedeasca ca paratul nu mai locuieste faptic la domiciliul inscris in cartea sa de identitate. Drept urmare, Curtea constata ca acest motiv de recurs este nefondat. Prin prisma art. 282 alin. 1, coroborat cu art. 299 alin. 1 C.proc.civ., este evident ca recurenta nu poate critica, prin prezentul recurs, in mod direct, sentinta primei instante, un recurs prin care se ataca direct hotararea pronuntata de instanta fondului desi impotriva acestei hotarari se putea exercita si calea de atac a apelului -, aparand ca fiind inadmisibil. Cu toate acestea, desi criticile aduse de catre recurenta direct hotararii primei instante, apar ca fiind inadmisibile, prin prisma ar. 282 alin. 1, coroborat cu art. 299 alin. 1 C.proc.civ., Curtea constata ca in considerentele sentintei fondului s-au invocat in mod expres temeiurile legale care au fundamentat solutia pronuntata de prima instanta, respectiv, art. 18 lit. c, art. 26 alin. 1 si art. 27 lit. b din O.U.G. nr. 97/2005. Nu poate fi retinuta sustinerea recurentei, in sensul ca i-a fost incalcat dreptul de proprietate si i-a fost afectata exercitarea acestui drept prin imposibilitatea de a obtine radierea mentiunii domiciliului paratului de la adresa apartamentului aflat in proprietatea recurentei, cata vreme, dreptul de proprietate al recurentei, afirmativ inscris in CF nr. 11512/58 Baia Mare, nr. top 2737/676, nu este afectat cu nimic prin faptul ca in actul de identitate al paratului este mentionat ca domiciliu al acestuia adresa apartamentului proprietatea recurentei. Recurenta ramane pe mai departe proprietara acestui apartament, putandu-si exercita liber toate prerogativele dreptului de proprietate asupra apartamentului, respectiv, posesia, folosinta si dispozitia. Este nefondata sustinerea recurentei, in sensul ca, fiind incheiata intre parti o conventie cu titlu gratuit, s-ar ajunge la o legatura contractuala perpetua, cata vreme, acordul pe care recurenta si l-a dat, pentru inscrierea in actul de identitate al paratului, ca domiciliu al acestuia, a adresei la care este situat apartamentul proprietatea recurentei, nu

24

indeplineste conditiile unei conventii in sensul art. 942-947, art. 969, art. 948 si urmatoarele C.civ., fiind doar o simpla declaratie unilaterala de primire in spatiu, data in conditiile art. 27 alin. 1 lit. b si art. 28 din O.U.G. nr. 97/2005. Se constata de catre Curtea ca dispozitiile art. 1471 C.civ. nu se refera la caracterul perpetuu al unei conventii, asa cum nefondat sustine recurenta, ci la locatiunea lucrarilor, prevazand ca nimeni nu poate pune in serviciul altuia lucrarile sale decat pentru o intreprindere determinata sau pe un timp marginit. Pe cale de consecinta, Curtea urmeaza sa respinga ca nefondat si acest motiv de recurs. Este adevarat ca Directia Judeteana de Evidenta a Persoanelor este operator de date, cu atributii de evidenta a persoanelor, in sensul art. 2 alin. 2 si art. 5 din O.U.G. nr. 97/2005, dar nu este mai putin adevarat ca in cauza, asa cum corect s-a retinut de catre instanta de apel, care a mentinut astfel solutia primei instante, aceasta nu justifica o calitate procesuala pasiva, dat fiind ca, conform celor anterior precizate, singurul care poate solicita eliberarea unui nou act de identitate, intemeiat pe prevederile art. 18 alin. 1 lit. c din O.U.G. nr. 97/2005, este exclusiv paratul. Nu poate fi retinuta nici sustinerea recurentei, conform careia, motivarea deciziei recurate ar fi una lapidara, motiv de recurs care s-ar circumscrie astfel dispozitiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ., cata vreme, instanta de apel a indicat pertinent si concentrat toate temeiurile legale care au fundamentat solutia adoptata. Asa fiind, in temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse si a prevederilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea urmeaza sa respinga ca nefondat prezentul recurs. Titlu Conditii de admisibilitate pentru transformarea unei pivnite in locuinta Institutie Curtea de Apel Cluj Data decizie 30-04-2010 Decizie nr. 1032 din data 30.04.2010, Curtea de Apel Cluj Curtea de Apel Cluj, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, decizia nr. 1032/R din 30 aprilie 2010 Prin sentinta civila nr. 12364/13.10.2009, pronuntata de Judecatoria Cluj-Napoca, s-a admis cererea formulata de reclamantul A.N., in contradictoriu cu parata Asociatia de Proprietari str. C. nr. 47 Cluj-Napoca si, in consecinta, parata, prin Comitetul sau executiv, a fost obligata sa emita o decizie prin care sa-si dea avizul la schimbarea destinatiei pivnitei apartamentului nr. 11, situat in imobil, in locuinta. Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut in considerentele sentintei faptul ca, potrivit copiei CF nr. 34246 Cluj, reclamantul este titularul dreptului de proprietate asupra apartamentului 11, din care face parte si pivnita pe care doreste sa o transforme intr-un spatiu cu destinatia de locuinta, insa, pentru aceasta finalitate, este necesar avizul Comitetului Executiv al Asociatiei de Proprietari si acceptul proprietarilor

25

direct afectati cu care se invecineaza, pe plan orizontal si vertical spatiul supus schimbarii, conform art. 42 din Legea nr. 230/2007. S-a mai retinut de catre instanta de fond faptul ca persoana juridica trebuie sa-si limiteze actele si faptele juridice, conform art. 34 din Decretul nr. 31/1954, la scopul sau consacrat de lege, in speta, potrivit art. 4 din Legea nr. 230/2007, scopul paratei presupune exclusiv administrarea si gestionarea proprietatii comune care, pe langa drepturi, impune obligatii pentru toti proprietarii. In cauza, expertiza efectuata a subliniat faptul ca schimbarea destinatiei pivnitei reclamantului in locuinta nu necesita efectuarea unor lucrari care sa afecteze structura de rezistenta a imobilului si folosinta partilor indivize comune, iar cu ocazia cercetarii la fata locului, instanta a constatat ca modul de acces la pivnita reclamantului este propriu folosintei unei locuinte si nu afecteaza folosinta partilor indivize comune. Raportat la aceste imprejurari si la dispozitiile art. 44 si 53 din Constitutia Romaniei, precum si la prevederile art. 998, 999 C.civ., si art. 11 din Legea nr. 230/2007, actiunea a fost apreciata ca fiind intemeiata. Impotriva acestei sentinte a declarat apel, in termen legal, parata Asociatia de Proprietari, solicitand respingerea actiunii reclamantului, cu motivarea ca au fost gresit interpretate dispozitiile art. 42 din Legea nr. 230/2007, intregul proces de modificare a pivnitei in locuinta aducand grave prejudicii proprietatii comune; s-au mai invocat de catre apelanta dispozitiile art. 14 din Legea nr. 230/2007. Tribunalul Cluj, prin decizia civila nr. 74/A/02.02.2010, a respins ca nefondat apelul paratei, retinand in esenta, in considerentele deciziei aceleasi argumente care au fost avute in vedere si de catre instanta fondului, si insistand asupra concluziilor expertizei efectuate in cauza. Tribunalul a mai retinut faptul ca atitudinea paratei este una abuziva atata timp cat, potrivit procesului verbal al Adunarii Generale din 13.01.2009, parata i-a oferit reclamantului un alt spatiu, tot de la acelasi nivel, aflat sub scara blocului si care este folosit ca si sala de sedinte si birou al asociatiei. Impotriva acestei decizii a declarat recurs, in termen legal, parata Asociatia de Proprietari din str. C. nr. 47, solicitand, in temeiul art. 304 pct. 7, 8 si 9 C.proc.civ., admiterea recursului, admiterea apelului si respingerea in totalitate a cererii reclamantului, cu cheltuieli de judecata. In motivarea recursului s-a invocat incalcarea de catre instanta de apel a dispozitiilor Legii nr. 230/2007, ale Legii nr. 114/1996, ale art. 44 din Constitutia Romaniei si ale art. 480 C.civ., precum si Normativul pentru proiectarea si executarea instalatiilor sanitare, cunoscut sub denumirea Indicativ 1.9/1994. Recurenta a aratat ca decizia este nelegala, intrucat au fost nesocotite dispozitiile art. 42 din Legea nr. 230/2007, care prevede doua conditii necesar a fi indeplinite pentru transformarea unui spatiu cu alta destinatie in locuinta avizul Comitetului Executiv al

26

Asociatiei de Proprietari si acceptul proprietarilor direct afectati cu care se invecineaza pe plan orizontal si vertical spatiul supus schimbarii -, conditii care nu au fost indeplinite in speta, intrucat vecinii pivnitei in cauza, si nici ceilalti proprietari din imobil, in unanimitate, nu au fost de acord cu aceasta transformare si nu si-au dat acordul. Transformarea pivnitei in locuinta, prin racordarea acesteia la utilitati, ar cauza stricaciuni partilor indivize comune impunandu-se spargerea de ziduri, spargerea pardoselii din beton, spargerea trotuarului, etc. -, ar afecta celelalte pivnite din jur, care nu ar mai putea fi folosite conform destinatiei lor, intrucat introducerea unei surse de caldura si montarea unui WC in pivnita reclamantului, ar duce la cresterea temperaturii in aceste pivnite si la deteriorarea produselor pastrate in acestea. Nu s-a pus problema in cauza, daca se poate vorbi de o locuinta, in sensul precizat de Legea nr. 114/1996, in conditiile in care locuinta reclamantului, transformata din pivnita, ar avea o suprafata de 10, 5 mp., din care 1,5-2 mp. ar fi afectati unui WC, Legea nr. 114/1996 prevazand ca locuinta cu spatiul minim (o camera), trebuie sa aiba o suprafata de cel putin 18 mp., o bucatarie de minimum 5 mp., plus un grup sanitar. Tot Legea nr. 114/1996 prevede ca grupul sanitar si WC-ul trebuie sa aiba aerisire directa sau prin cos de ventilatie, ori, WC-ul deja construit de reclamant este pe partea opusa peretelui exterior, unde este si geamul, astfel incat nu se va putea aerisi printr-un cos special de ventilatie. Tot in motivarea recursului, reclamantul a expus argumentele care au fost hotaratoare pentru prima instanta in pronuntarea sentintei in favoarea reclamantului. Instanta nu a consultat niciun specialist in instalatii, luand drept bune spusele reclamantului, iar in apel proba solicitata in acest sens de catre parata a fost respinsa. Parata recurenta a mai reprodus in motivarea recursului cele dispuse prin hotarare primei instante, solicitarea formulata de parata prin apel, invocarile facute de reclamant prin intampinarea depusa la apelul paratei, raspunsul apelantei la aceasta intampinare, concluzionand in sensul ca instanta de apel nu a avut in vedere niciun argument din materialul depus de parata la dosar, luand ca bune cele prezentate de reclamant si refuzand incuviintarea probelor solicitate de apelanta, respectiv, o noua expertiza in instalatii si constructii, desi prima expertiza era superficiala si partinitoare, precum si audierea a doi martori. S-a mai aratat de catre recurenta care au fost motivele pentru care parata nu a avut angajat aparator la prima instanta si au fost expuse demersurile facute in anul 2008 de imputernicitul asociatiei, la Primarie Serviciul de Urbanism si Disciplina in Constructii, demersuri menite a proba faptul ca, desi a fost somat de catre parata sa prezinte autorizatia de construire, totusi reclamantul nu s-a conformat acestei somatii, afirmand doar ca are aprobare de la Primarie. In consecinta, este curioasa afirmatia instantei de apel cum ca reclamantul nu a sustinut niciodata ca ar detine autorizatie de constructie.

27

In sfarsit, recurenta a relatat modul in care a decurs sedinta Adunarii Generale a Asociatiei din data de 19.10.2008, Adunare convocata ca urmare a cererii reclamantului, adresata paratei la 08.10.2009. Prin intampinarea formulata in cauza, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului, mentinerea hotararii pronuntate in fond, aratand in motivarea intampinarii ca atat instanta de fond, cat si instanta de apel, au retinut corect incidenta in cauza a dispozitiilor art. 44 si 53 din Constitutia Romaniei, a art. 11, 4 si 42 din Legea nr. 230/2007, a art. 34 din Decretul nr. 31/1954 si a art. 998, 999 C.civ. Recursul este fondat. In sedinta publica din data de 30.04.2010 Curtea, din oficiu, a invocat, pe de o parte, exceptia inadmisibilitatii recursului promovat de parata impotriva sentintei primei instante, iar pe de alta parte, exceptia inadmisibilitatii acelor motive de recurs care vizeaza netemeinicia deciziei recurate, exceptii care urmeaza sa fie admise, motivat pe urmatoarele considerente: Potrivit art. 282 alin. 1 teza I C.proc.civ., hotararile date in prima instanta de judecatorie sunt supuse apelului la tribunal. Art. 299 alin. 1 teza I C.proc.civ. prevede ca sunt supuse recursului hotararile date fara drept de apel, cele date in apel, precum si in conditiile prevazute de lege, hotararile altor organe cu activitate jurisdictionala. Din coroborarea celor doua texte legale rezulta cu evidenta ca sentinta Judecatoriei ClujNapoca era susceptibila de a fi atacata doar cu apel, apel care era de competenta Tribunalului Cluj. Prin urmare, impotriva sentintei primei instante nu se poate exercita calea de atac a recursului, direct la Curtea de Apel Cluj. Asa fiind, in temeiul acestor considerente, Curtea urmeaza sa admita exceptia inadmisibilitatii recursului promovat de parata impotriva sentintei Judecatoriei ClujNapoca. In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii acelor motive de recurs care vizeaza netemeinicia hotararii recurate, Curtea urmeaza sa o admita ca fiind fondata, avand in vedere urmatoarele aspecte: Departe de a cuprinde doar critici de stricta nelegalitate aduse hotararii instantei de apel, memoriul de recurs contine si motive de netemeinicie, respectiv, se face si o reproducere a starii de fapt a cauzei, o analizare a probatiunii administrate, o expunere a relatiilor tensionate dintre parti, a incercarilor paratei de a plana situatia conflictuala, o precizare a demersurilor facute de imputernicitii asociatiei la Primaria municipiului Cluj-Napoca,

28

etc. Toate aceste motive de recurs care vizeaza aspecte de netemeinicie a hotararii recurate, intra sub incidenta pct. 10 si 11 ale art. 304 C.proc.civ., in prezent abrogate, astfel incat ele nu mai pot fi supuse cenzurii instantei de recurs, care, urmare a abrogarii pct. 10 si 11 ale art. 304 C.proc.civ., nu mai poate cenzura hotararea recurata decat sub aspectul nelegalitatii sale, iar nu si sub aspectul netemeiniciei. Pe cale de consecinta, acele motive de recurs referitoare la reproduceri ale starii de fapt, ale probatiunii administrate in cauza, reiterari ale istoricului cauzei, etc., intra sub incidenta exceptiei inadmisibilitatii, intrucat vizeaza aspecte de netemeinicie a hotararii recurate, aspecte care s-ar fi incadrat in punctele 10 si 11 ale art. 304 C. proc. civ., in prezent abrogate. Ca urmare a abrogarii punctului 10 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogarii punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, in recurs nu mai pot fi invocate nici un fel de aspecte de netemeinicie a hotararii recurate, ci doar chestiuni de stricta nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

In consecinta, in recurs nu mai pot fi invocate motive care sa vizeze modalitatea in care primele doua instante au administrat ori au interpretat probele din dosar, care sa se refere la reproduceri ale starii de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre parti, ori care sa tinda la o reapreciere a probatiunii administrate, ori la o schimbare a starii de fapt, instanta de recurs fiind tinuta sa se raporteze strict la starea de fapt stabilita de primele doua instante si fiind obligata de a se abtine de la orice reanalizare a probelor deja administrate. Asa fiind, Curtea constata ca exceptia inadmisibilitatii, invocata de instanta din oficiu la termenul de judecata din data de 30.04.2010, este fondata, urmand sa fie admisa ca atare, cu consecinta neluarii in seama a tuturor motivelor de recurs care vizeaza aspecte de netemeinicie a hotararii recurate. In ceea ce priveste motivele de recurs care se circumscriu punctului 9 al art. 304 C. proc. civ., Curtea constata ca acestea sunt fondate, motivat pe urmatoarele considerente: In motivarea recursului parata a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8 si 9 C.proc.civ., coroborat cu art. 295 alin. 2 C.proc.civ. si sustinand ca prin hotararea pronuntata au fost incalcate dispozitiile Legii nr. 230/2007 ale Legii nr. 114/1996, ale art. 480 C.civ., ale art. 44 din Constitutia Romaniei, precum si Normativul pentru proiectarea si executarea instalatiilor sanitare. Pentru a se verifica incidenta in cauza a acestor motive de recurs de nelegalitate, este

29

necesar sa se faca o scurta reiterare a obiectului cererii de chemare in judecata si a temeiului juridic pe care a fost fundamentata aceasta cerere. Astfel, prin cererea de chemare in judecata, reclamantul a solicitat obligarea paratei, ca prin Comitetul sau Executiv, sa emita o decizie prin care sa isi dea avizul la schimbarea destinatiei pivnitei, ce apartine apartamentului proprietatea reclamantului, in locuinta, invocand ca temei juridic al cererii sale in principal prevederile art. 42 din Legea nr. 230/2007, precum si dispozitiile art. 4, 29 si 30 din aceeasi lege, ale art. 3 alin. 2 si ale art. 9 din Decretul nr. 31/1954 si ale art. 998, 999 C.civ. Curtea constata ca dispozitiile art. 998, 999 C.civ. nu isi gasesc aplicabilitatea in speta, intrucat acestea constituie sediul legal al institutiei raspunderii civile delictuale, in cauza neexistand nicio fapta delictuala a paratei, de natura sa angajeze raspunderea sa civila delictuala, evident sub rezerva intrunirii si a celorlalte conditii necesare angajarii unei astfel de raspunderi. Pe cale de consecinta, Curtea constata ca fundamentarea solutiei primei instante pe prevederile art. 998, 999 C.civ., mentinuta de catre instanta de apel, confera hotararii acestei din urma instante un aspect de nelegalitate ce se circumscrie pct. 9 al art. 304 C.proc.civ., coroborat cu art. 304 pct. 7 C.proc.civ. Nu poate fi retinuta nici incidenta in cauza a prevederilor art. 9 din Decretul nr. 31/1954, invocata de reclamant ca temei juridic al cererii sale, avand in vedere ca art. 9 din acest act normativ vorbeste despre capacitatea de exercitiu restransa a minorului care a implinit varsta de 14 ani, in alin. 1, iar in alin. 2, despre modul in care pot fi incuviintate actele juridice ale unui asemenea minor. Art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 prevede faptul ca drepturile civile trebuie exercitate numai potrivit cu scopul lor economic si social, din interpretarea per a contrario a acestui text legal desprinzandu-se ideea conform caruia, eventuala exercitare a drepturilor civile de asemenea maniera incat sa contravina scopului lor economic si social, echivaleaza cu un abuz de drept. Curtea constata insa ca nu se poate retine in persoana paratei recurente savarsirea unui abuz de drept, dat fiind ca intreaga atitudine procesuala a paratei, precum si intreaga atitudine manifestata de aceasta anterior declansarii litigiului, a fost exercitata in deplina concordanta cu dispozitiile Legii nr. 230/2007, ale Legii nr. 114/1996, ale H.G. nr. 1275/2000 si ale art. 34 din Decretul nr. 31/1954. Astfel, potrivit art. 34 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut. Din dispozitiile Legii nr. 114/1996, actualizata, mai precis ale art. 34 din aceasta lege, se desprinde cu evidenta care este scopul pentru care actioneaza parata, in calitatea sa de administrator al cladirii imobilului din Cluj-Napoca, Calea Dorobantilor nr. 47 A.

30

Art. 34 alin. 2 din Legea nr. 114/1996 prevede ca obligatiile celor care administreaza cladirile de locuit sunt, in principal urmatoarele: gestionarea bunurilor si a fondurilor banesti; efectuarea formalitatilor necesare in angajarea contractelor cu furnizorii serviciilor pentru exploatarea si intretinerea cladirii, derularea si urmarirea realizarii acestor contracte; asigurarea cunoasterii si respectarii regulilor de locuit in comun; reprezentarea intereselor proprietarului in raport cu autoritatile publice; indeplinirea oricaror alte obligatii prevazute de lege, obligatii similare fiind continute si in textul art. 36 din Legea nr. 230/2007. Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari prevede ca, asociatia de proprietari are drept scop administrarea si gestionarea proprietatii comune care, pe langa drepturi, impune obligatii pentru toti proprietarii, consecintele neluarii masurilor de organizare si functionare cu privire la administrarea si gestiunea proprietatii comune atragand, potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, raspunderea juridica a tuturor proprietarilor sau a reprezentantilor acestora, dupa caz. Raportand atitudinea paratei, astfel cum aceasta a fost retinuta atat de catre instanta de fond, cat si de catre instanta de apel, la prevederile art. 34 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 coroborat cu art. 34 alin. 2 din Legea nr. 114/1996 si ale art. 4 alin. 1 si 2 din Legea nr. 230/2007, Curtea constata ca in niciun caz parata nu a savarsit un abuz de drept, asa cum nefondat a retinut instanta de apel, ci, dimpotriva a actionat in conformitate cu scopul sau prevazut in lege, in vederea legalei administrari si gestionari a imobilului aflat in administrarea sa, cu respectarea intrutotul a dispozitiilor Legii nr. 114/1996, ale Legii nr. 230/2007 si ale H.G. nr. 1275/2000. Fundamentul juridic esential pe care instanta de apel, ca de altfel si instanta de fond, si-a argumentat solutia pronuntata, l-au constituit dispozitiile art. 42 din Legea nr. 230/2007, text legal care prevede ca "schimbarea destinatiei locuintelor, precum si a spatiilor cu alta destinatie decat acea de locuinta se poate face numai cu avizul comitetului executiv si cu acceptul proprietarilor direct afectati cu care se invecineaza, pe plan orizontal si vertical, spatiul supus schimbarii". Insa, Curtea constata ca acest articol 42 are insemnatate indeosebi sub aspectul cerintelor prealabile pe care trebuie sa le indeplineasca cel care doreste sa procedeze la o schimbare a destinatiei locuintelor, precum si a spatiilor cu alta destinatie decat acea de locuinta, respectiv, este necesara indeplinirea cumulativa a doua conditii prealabile: pe de o parte, este necesar avizul comitetului executiv, iar pe de alta parte, este necesar acceptul proprietarilor direct afectati cu care se invecineaza, pe plan orizontal si vertical, spatiul supus schimbarii. Aceste conditii prealabile ce trebuie indeplinite in niciun caz nu pot fi privite ut singuli, izolat de restul dispozitiilor legale in materie, continute atat in textul Legii nr. 230/2007, cat si in textul Legii nr. 114/1996 si a H.G. nr. 1275/2000.

31

Astfel, art. 11 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 prevede ca "proprietarul poate aduce imbunatatiri sau modificari proprietatii sale individuale, cu respectarea prevederilor legale referitoare la autorizarea de catre autoritatea publica locala a modificarilor constructive, fara a pune in pericol integritatea structurala a cladirii sau a altor proprietati individuale". Art. 14 din aceiasi lege stabileste obligatia proprietarului de a mentine proprietatea sa individuala, apartament sau spatiu cu alta destinatie decat aceea de locuinta, in stare buna, pe propria cheltuiala, neputand incalca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comuna sau individuala a celorlalti proprietari din condominiu, astfel cum condominiul este definit in art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 230/2007 si in art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 114/1996, actualizata. Art. 56 lit. d din Legea nr. 230/2007 instituie raspunderea contraventionala a proprietarului care procedeaza la schimbarea destinatiei locuintei fara autorizatiile si aprobarile legale. Prin urmare, nu este suficienta doar indeplinirea celor doua conditii prevazute de art. 42 din Legea nr. 230/2007, fiind necesar sa fie respectate si celelalte dispozitii ale acestei legi, mai sus invocate. Pe de alta parte, pentru schimbarea destinatiei pivnitei in locuinta este necesar sa fie respectate cu prioritate dispozitiile Legii nr. 114/1996, actualizata, si ale H.G. nr. 1275/2000, actualizata, respectiv, sa fie avute in vedere toate conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un spatiu pentru a putea fi catalogat drept locuinta. Astfel, art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 114/1996 actualizata, arata ce anume se intelege prin locuinta, precizand ca "Locuinta este constructia alcatuita din una sau mai multe camere de locuit, cu dependintele, dotarile si utilitatile necesare, care satisface cerintele de locuit ale unei persoane sau familii", iar in art. 2 alin. 1 lit. b se defineste notiunea de locuinta convenabila ca fiind "locuinta care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerinta utilizatorului si caracteristicile locuintei, la un moment dat, acopera necesitatile esentiale de odihna, preparare a hranei, educatie si igiena, asigurand exigentele minimale prezentate in anexa nr. 1 la prezenta lege". Anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996, actualizata, prevede la lit. A, B, C, D, E si F exigentele minimale pentru locuinte, enumerand conditiile, cerintele si suprafetele minimale pe care trebuie sa le intruneasca un spatiu pentru a putea fi considerat locuinta, si anume: "A. Cerinte minimale: acces liber individual la spatiul locuibil, fara tulburarea posesiei si a folosintei exclusive a spatiului detinut de catre o alta persoana sau familie; spatiu pentru odihna; spatiu pentru prepararea hranei; grup sanitar;

32

acces la energia electrica si apa potabila, evacuarea controlata a apelor uzate si a reziduurilor menajere; B. Suprafete minimale Suprafata camerei de zi de la locuinta cu o camera include spatiul pentru dormit. Locul de luat masa poate fi inglobat in bucatarie sau in camera de zi. Inaltimea libera minima a camerelor de locuit va fi de 2,55 m, cu exceptia mansardelor, supantelor si niselor, la care se va asigura un volum minim de 15 mc de persoana. Suprafata locuibila este suprafata desfasurata a incaperilor de locuit. Ea cuprinde suprafata dormitoarelor si a camerei de zi. Suprafata utila este suprafata desfasurata, mai putin suprafata aferenta peretilor. Suprafata utila a locuintei este suma tuturor suprafetelor utile ale incaperilor. Ea cuprinde: camera de zi, dormitoare, bai, WC, dus, bucatarie, spatii de depozitare si de circulatie din interiorul locuintei. Nu se cuprind: suprafata logiilor si a balcoanelor, pragurile golurilor de usi, ale trecerilor cu deschideri pana la 1,00 m, nisele de radiatoare, precum si suprafetele ocupate de sobe si cazane de baie (cate 0,50 mp pentru fiecare soba si cazan de baie), in cazul in care incalzirea se face cu sobe. In cazul locuintelor duplex, rampa, mai putin palierele, nu se cuprinde in suprafata utila a locuintei. Suprafata construita pe locuinta, prevazuta in tabelul B, este suma suprafetelor utile ale incaperilor, logiilor, balcoanelor, precum si a cotei-parti din suprafetele partilor comune ale cladirilor (spalatorii, uscatorii, casa scarii, inclusiv anexele pentru colectarea, depozitarea si evacuarea deseurilor menajere, casa liftului etc.), la care se adauga suprafata aferenta peretilor interiori si exteriori ai locuintei; in cazul incalzirii cu combustibil solid, se adauga suprafata aferenta sobelor si cazonelor de baie. Nu sunt cuprinse suprafetele aferente boxelor de la subsol si ale garajelor care pot fi prevazute distinct. Suprafata incaperii sanitare principale din locuinta va permite accesul la cada de baie al persoanelor imobilizate in scaun cu rotile. Incaperea sanitara se include in locuinta, in cazul in care pot fi asigurate alimentarea cu apa si canalizarea. Latimea minima de circulatie a coridoarelor si a vestibulului din interiorul locuintei va fi de 120 cm. In functie de amplasamentul constructiei, suprafetele construite pot avea abateri in limitele de +-10% . Numarul de persoane pe locuinta se utilizeaza la repartizarea locuintelor sociale, de interventie, de serviciu si de necesitate. C. Incaperi sanitare D. Dotarea minima a incaperilor sanitare In baie se va prevedea spatiul pentru masina de spalat rufe. Incaperile sanitare vor fi ventilate direct sau prin cos de ventilatie. E. Dotarea minima a bucatariei

33

In bucatarie se vor prevedea: cos de ventilatie, spatiu pentru frigider si pentru masa de lucru. F. Dotarea minima cu instalatii electrice Se vor prevedea intrerupatoare si aplice pentru fiecare spatiu de depozitare si spatiu de circulatie. Priza cu contact de protectie, instalata pentru baie, se monteaza in exteriorul incaperii. Fiecare locuinta va fi prevazuta cu instalatie de sonerie. In cladiri cu mai multe locuinte se vor prevedea instalatii si prize pentru antena colectiva si telefon. G. Spatii si instalatii de folosinta comuna pentru cladiri cu mai multe locuinte Instalatii de prevenire si stingere a incendiilor, precum si ascensor conform normelor in vigoare. Spatii pentru biciclete, carucioare si pentru uscarea rufelor. Spatii destinate colectarii, depozitarii si evacuarii deseurilor menajere. Spatii pentru depozitarea combustibililor solizi sau lichizi, in situatiile in care nu se pot asigura incalzirea centrala si/sau gaze la bucatarie. Rampa de acces pentru persoanele imobilizate in scaun cu rotile". Art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 1275/2000 prevede obligatia primarilor de a verifica si consemna, la eliberarea autorizatiilor de construire pentru locuinte noi transformarea pivnitei intr-o locuinta putand fi asimilata unei locuinte noi -, indeplinirea exigentelor minimale privind suprafetele si nivelul de dotare a incaperilor ce compun locuintele cuprinse in Anexa r. 1 la Legea locuintei nr. 114/1996, republicata. Rezulta, asadar, prin prisma tuturor dispozitiilor legale anterior invocate, ca asa zisa locuinta pe care doreste reclamantul sa o obtina prin transformarea pivnitei nu indeplineste exigentele minimale pentru locuinte prevazute in Anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996, actualizata, neputand fi calificata ca o locuinta, in sensul notiunii pretinse de art. 2 alin. 1 lit. a si b din aceeasi lege. Drept urmare, nu se poate da curs solicitarii reclamantului, de obligare a paratei la a-si da avizul in vederea schimbarii pivnitei in locuinta, pentru ca intr-o atare ipoteza s-ar ajunge practic la obligarea paratei la a nesocoti legislatia in vigoare, situatie de neacceptat. Nu poate fi acreditata argumentatia instantei de fond si a instantei de apel, conform careia, prin refuzul paratei de a-si da avizul pretins de reclamant pentru transformarea pivnitei in locuinta, reclamantului i s-ar incalca dreptul de proprietate garantat de art. 44 din Constitutia Romaniei, cata vreme, dreptul de proprietate al reclamantului asupra acestei pivnite, inscris in CF nr. 34246 Cluj, nu este prejudiciat si afectat cu nimic, reclamantul ramanand pe mai departe proprietarul tabular al acestei pivnite. Asa fiind, in temeiul tuturor considerentelor anterior expuse si a prevederilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ. coroborat cu art. 312 alin. 3 C.proc.civ., se va admite recursul, conform dispozitivului prezentei decizii.

34

Fata de solutia de modificare a deciziei Tribunalului, cu consecinta rejudecarii apelului paratei si a admiterii acestuia, in sensul schimbarii sentintei si a respingerii actiunii reclamantului, Curtea constata ca celelalte motive de recurs, prin care s-a invocat incalcarea de catre instanta de apel a dispozitiilor art. 295 C.proc.civ., nu mai subzista. Titlu Litigiu civil avand ca obiect actiune in revendicare imobiliara prin comparare de titluri Institutie Tribunalul Bucuresti Data decizie 29-04-2010 Decizie nr. 1960 din 29.04.2010, Sectia a VII-a civila, Tribunalul Bucuresti Litigiu civil avand ca obiect actiune in revendicare imobiliara prin comparare de titluri. Lipsa calitatii procesuale pasive intr-un astfel de proces a paratului care nu mai detine imobilul revendicat intrucat l-a instrainat anterior. Consecinte de ordin juridic. Curtea retine ca intimata-parata a detinut bunul imobil ce face obiectul cererii de chemare in judecata formulata de recurentul-reclamant, dar in anul 1996 l-a instrainat catre intimatul-intervenient. Or, pentru ca intimata-parata P.M.B. sa poata sta in procesul de fata prin care recurentulreclamant a solicitat sa se constate caracterul preferabil al titlului sau de proprietate in raport cu al paratei, trebuia sa dovedeasca faptul ca bunul imobil se afla la data introducerii cererii de chemare in judecata, in patrimoniul acesteia, pentru ca intr-o astfel de actiune numai in acest fel se poate justifica calitatea de parat a celui chemat in judecata, indiferent daca se solicita compararea de titluri sau restituirea efectiva a bunului. Prin urmare, reclamantului ii revine obligatia de a justifica calitatea procesuala pasiva a paratului. Iar, aceasta obligatie isi are temeiul in art. 112 C. proc. civ.,care prevede ca aceasta trebuie sa cuprinda elemente importante ca, de exemplu: obiectul cererii, aratarea motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza cererea, aratarea dovezilor pe care se sprijina fiecare capat de cerere. Prin indicarea pretentiei sale precum si a imprejurarilor de fapt si de drept pe care se bazeaza aceasta pretentie, reclamantul justifica indreptatirea pe care o are de a introduce cererea impotriva unui anumit parat. In cazul de fata, recurentul avea la dispozitie impotriva vanzarii-cumpararii intervenita intre Primaria B. si intervenient, actiunea in anulare a acestui contract si nu actiunea prin care sa constate ca titlul sau este preferabil celui detinut de parati, deoarece parataintimata Primaria B. procedand la vanzarea bunului nu mai detine nici titlul de proprietate si nici bunului respectiv ce a iesti astfel din patrimoniul sau, si prin urmare nu mai poate fi obligata sa execute o obligatie ce nu are obiect.

35

Prin decizia civila nr.1343 A din 11.1.2009 pronuntata in dosarul nr. 20723/299/2008 de catre Tribunalul Bucuresti - Sectia a V a civila s-a dispus respingerea ca nefondat a apelului formulat de apelantul-reclamant T.C.A. in contradictoriu cu P.M.B. si intimatul intervenient T.V. Pentru a pronunta aceasta decizie Tribunalul a retinut in respingerea apelului urmatoarele considerente: Instanta de fond a calificat in mod corect actiunea cu care a fost investita ca fiind o actiune in revendicare prin comparare de titluri, fara a retine ca a fost investita cu o actiune in anularea deciziei nr.1241/23957/05.11.1996, astfel ca critica apelantului in sensul ca a judecat in afara limitelor investirii sale este neintemeiata. De asemenea, s-a retinut ca instanta nu a incalcat dispozitiile procedurale prin admiterea cererii de interventie a intervenientului si prin punerea in discutie din oficiu a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive paratei P.M.B. In aceste sens, mentioneaza Tribunalul ca dispozitiile art. 49 C. proc. civ., privind interventia procesuala au fost respectate, precum si caracterul de ordine publica al exceptiei procesuale pasive. Tribunalul a constatat ca fiind neintemeiate criticile privind incalcarea dispozitiilor art. 111 C. proc. civ., si refuzul instantei de a judeca cererea de revendicare prin comparare de titluri cu care a fost investita, actiunea fiind calificata in mod corect ca fiind o actiune in revendicare al carei temei este constituit de dispozitiile art. 480 C. civ. Cat priveste imprejurarea ca prima instanta nu a solutionat cauza pe fond, ci prin admiterea unei exceptii, Tribunalul a constatat ca aceasta nu constituie o incalcare a dispozitiilor procedurale, ci o aplicare corecta a prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care impun solutionarea cu prioritate a exceptiilor procesuale. Prin urmare, in speta nu se putea tece la judecata fondului cauzei in conditiile in care actiunea in revendicare formulata de reclamant a fost indreptata impotriva paratei P.M.B., care nu mai are bunul in patrimoniu, astfel incat nu este intrunita una din conditiile de exercitiu a actiunii si anume, calitatea procesuala pasiva sau cu alte cuvinte identitatea intre parata chemata in judecata si debitorul raportului juridic dedus judecatii avand ca obiect recunoasterea dreptului de proprietate si predarea posesiei bunului. Concluzionand a mai retinut Tribunalul ca nu prezinta relevanta in prezenta cauza actiunile anterioare pe care apelantul-reclamant le-a promovat impotriva statului sau subdobanditorilor, ci numai faptul ca in prezenta cauza reclamantul a solicitat obligarea paratei sa ii lase in deplina proprietate si linistita posesie un bun pe care nu il are in patrimoniu intrucat l-a instrainat anterior formularii prezentei actiuni catre intervenientul T.V., fiind evident in aceste conditii ca nu parata poate fi socotita debitoarea obligatiei de a preda reclamantului posesia imobilului si deci nu parata are calitate procesuala pasiva.

36

Impotriva acestei decizii a formulat recurs apelantul-reclamant T.C.A prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea in tot a deciziei civile atacate in sensul admiterii apelului si pe fond admiterea actiunii astfel cum a fost formulata, precum si respingerea cererii de interventie in nume propriu formulata de intervenient. In motivarea, recursului recurentul arata urmatoarele critici la adresa deciziei atacate. Astfel, gresit a aratat instanta ca P.M.B. nu mai are bunul in proprietate, astfel incat nu este intrunita conditia de exercitiu a actiunii si anume lipsa calitatii procesuale pasive. Recurentul considera ca instanta nu a vrut sa constate ca Primaria este parte in contractul de vanzare-cumparare cu nr.1241/23957/05.11.1996 si are calitatea de a sta in proces si prin urmare nu ii lipseste calitatea procesuala pasiva prin Primarul General. Lipsa judecarii fondului face ca instanta de judecata sa nu cunoasca ca legea nr.10/2001 cere anularea contractului de vanzare-cumparare cum se arata in adresa nr.11240/26.10.2005 a Comisiei de aplicare a Legii nr.10/2001. Cum Primaria este parte in contractul de vanzare cumparare a lui T.V., este singura care poate cere anularea acestui contract. In plus, Legea nr.10/2001, are prioritate fata de art. 480 C. civ.,mai ales prin faptul ca reclamantii au facut notificarea. De asemenea, recurentul invoca prin motivele de recurs decizia nr.33/09.06.2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recursul in interesul legii ca este posibil ca reclamantul intr-o atare actiune sa se poata prevala de un bun in sensul art. 1 din Primul Protocol Aditional al Conventiei Europene a Drepturilor Omului si trebuie sa se asigure accesul la justitie. Intimatii nu au formulat intampinare si nici concluzii scrise. In recurs nu au fost administrate probe noi. Examinand decizia atacata prin prisma criticilor invocate, Curtea in temeiul art. 312 C. proc. civ., si pentru motivele ce se vor arata, urmeaza sa respinga recursul ca nefondat. Astfel, Tribunalul respingand apelul a retinut ca pe baza probelor administrate de prima instanta, paratei ii lipseste calitatea procesuala pasiva, deoarece bunul imobil ce se revendica nu se mai gaseste in patrimoniul acesteia si prin urmare nu poate sta in proces in calitate de parata. Prin recursul sau, recurentul-reclamant invoca faptul ca "instanta nu a vrut sa constate ca P.M.B. este parte in proces si are calitatea de a sta in proces". Curtea retine ca intimata-parata a detinut bunul imobil ce face obiectul cererii de chemare in judecata formulata de recurentul-reclamant, dar in anul 1996 l-a instrainat catre

37

intimatul-intervenient. Or, pentru ca intimata-parata P.M.B sa poata sta in procesul de fata prin care recurentulreclamant a solicitat sa se constate caracterul preferabil al titlului sau de proprietate in raport cu al paratei P.M.B., trebuia sa dovedeasca faptul ca bunul imobil se afla la data introducerii cererii de chemare in judecata, in patrimoniul acesteia, pentru ca intr-o astfel de actiune numai in acest fel se poate justifica calitatea de parat a celui chemat in judecata, indiferent daca se solicita compararea de titluri sau restituirea efectiva a bunului. Prin urmare, reclamantului ii revine obligatia de a justifica calitatea procesuala pasiva a paratului. Iar, aceasta obligatie isi are temeiul in art. 112 C. proc. civ.,care prevede ca aceasta trebuie sa cuprinda elemente importante ca, de exemplu: obiectul cererii, aratarea motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza cererea, aratarea dovezilor pe care se sprijina fiecare capat de cerere. Prin indicarea pretentiei sale precum si a imprejurarilor de fapt si de drept pe care se bazeaza aceasta pretentie, reclamantul justifica indreptatirea pe care o are de a introduce cererea impotriva unui anumit parat. In cazul de fata, recurentul avea la dispozitie impotriva vanzarii-cumpararii intervenita intre Primaria B. si intervenient, actiunea in anulare a acestui contract si nu actiunea prin care sa constate ca titlul sau este preferabil celui detinut de parati, deoarece parataintimata Primaria B. procedand la vanzarea bunului nu mai detine nici titlul de proprietate si nici bunului respectiv ce a iesti astfel din patrimoniul sau, si prin urmare nu mai poate fi obligata sa execute o obligatie ce nu are obiect. Avand in vedere ca una dintre conditiile de exercitiu ale actiunii civile este calitatea procesuala pasiva a paratei chemata in judecata si avand in vedere ca aceasta obligatie ii incumba reclamantului in raport cu obiectul cererii de chemare in judecata, obligatie pe care recurentul-reclamant nu a indeplinit-o in mod temeinic si legal a respins Tribunalul apelul formulat de reclamant. Critica prin care recurentul arata ca P.M.B era singura in masura sa ceara anularea contractului de vanzare-cumparare nu are nicio relevanta in raport cu decizia atacata, deoarece asa cum am aratat mai sus, titularul cererii de chemare in judecata este si cel care determina obiectul actiunii si partile litigante. In plus, nu Primaria ar justifica un interese in anularea contractului pe care l-a incheiat, ci doar recurentul are un asemenea interes ca bunul instrainat sa revina in patrimoniu acesteia, pentru ca ulterior sa poata opune un titlul mai bine caracterizat. Mai mult, anularea unui contract de vanzare-cumparare se poate cere pentru cauze preexistente incheierii lui si care trebuie dovedite de cel care formuleaza o astfel de

38

actiune. In ceea ce priveste critica privind accesul la justitie si invocarea existentei unui bun in sensul Conventiei Europene a Drepturilor Omului, Curtea retine ca recurentul-reclamant avea obligatia sa dovedeasca indeplinirea conditiilor de exercitiu ale actiunii civile, asa cum am mentionat mai sus, respectiv sa justifice calitatea celui chemat in judecata ca parat pentru ca paratul se bucura de prezumtia ca nu datoreaza nimic, iar reclamantul trebuie sa faca dovada pretentiilor sale indiferent de forma in care solicita aceste pretentii. Avand in vedere ca decizia recurata este temeinica si legala, Curtea pentru aceste considerente, in temeiul art. 312 C. proc. civ., urmeaza sa respinga recursul ca nefondat. Titlu Instituirea dreptului de retentie. Conditii Institutie Curtea de Apel Timisoara Data decizie 26-04-2010 Decizie nr. 390 din 26.04.2010, Curtea de Apel Timisoara Dreptul de retentie este un mijloc de garantare a obligatiilor, reprezentand uneori si o forma de manifestare a exceptiei de neexecutare si consta in dreptul creditorului de a refuza sa restituie un bun al debitorului aflat in detentia sa, pana la ce debitorul nu-i plateste ceea ce ii datoreaza in legatura cu acel bun. In consecinta, nu poate fi instituit un drept de retentie in favoarea paratului intr-o actiune in evacuare promovata de reclamant impotriva sa, in cazul in care nu exista un raport juridic obligational intre ei, respectiv reclamantul nu este debitorul paratului. Prin actiunea inregistrata la Judecatoria Arad sub nr. 14554/55/2006, reclamantul T.D.M. i-a chemat in judecata pe paratii M.E. s.a. si a solicitat evacuarea acestora din imobilul situat in Arad, inscris in CF Arad, cu motivarea ca este proprietar in baza Legii nr. 10/2001, iar paratii ocupa imobilul fara a avea un titlu valabil. Paratii M.E. si M.E.V. au formulat cerere reconventionala si au solicitat sa li se recunoasca un drept de retentie asupra imobilului pana in momentul in care reclamantul le va achita suma ce reprezinta sporul de valoare adus imobilului prin imbunatatirile efectuate pe cheltuiala lor. Prin sentinta civila nr. 5676/15.06.2009, pronuntata in dosarul nr. 14554/55/2006 Judecatoria Arad a admis actiunea civila formulata de reclamantul T.D.M. si a dispus evacuarea paratilor M.E. s.a. din imobilul inscris in CF Arad, situat in Arad, conditionat de plata sumei de 20.620 lei catre parati, reprezentand despagubiri. Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca imobilul situat in Arad inscris in CF Arad constituie proprietatea tabulara al reclamantului TDM, dobandit cu titlul de mostenire.

39

Paratii au ocupat acest imobil in baza contractului de vanzare-cumparare nr. 4006/1999, incheiat in baza Legii nr. 112/1995 cu SC "R." SA Arad, contract constatat nul absolut prin sentinta civila nr. 9044/2002, pronuntata de Judecatoria Arad in dosarul nr. 8595/2002, si decizia civila nr. 3602/2003, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. 6376/C/2003. La cuantumul investitiilor efectuate de catre parati la imobil, in suma de 20620 lei, a fost obligat reclamantul prin sentinta civila nr. 5838/10.09.2008, pronuntata de Judecatoria Arad in dosarul nr. 14030/55/2006, ramasa definitiva si irevocabila. Cererea reconventionala de recunoastere a dreptului de retentie a imobilului pana la momentul platii de catre reclamantul T.D.M. a valorii imbunatatirilor este intemeiata, a retinut prima instanta, intrucat dreptul de retentie, care constituie prin el insusi un mijloc de garantie a obligatiilor, confera creditorului posibilitatea de a opune exceptia de retentie, obligand pe debitor sa-si plateasca datoria. Impotriva sentintei civile nr. 5676/15.06.2009 a Judecatoriei Arad au declarat apel reclamantul T.D.M. si paratii M.E. si M.E. Prin decizia civila nr. 418/27.10.2009, pronuntata in dosarul nr. 14554/55/2006, Tribunalul Arad a respins apelul declarat de paratii M.E. si M.E. impotriva sentintei civile nr. 5676/15.06.2009 a Judecatoriei Arad. A admis apelul declarat de reclamantul T.D.M. impotriva aceleasi hotarari si a schimbat hotararea atacata, in sensul ca a dispus evacuarea paratilor M.E. s.a. din imobilul inscris in C.F Arad, neconditionat de plata vreunor despagubiri. A mentinut celelalte dispozitii ale hotararii apelate. Pentru a hotari astfel, Tribunalul Arad a retinut ca in mod corect prima instanta in baza art. 480 C.civ. a admis actiunea si a dispus evacuarea paratilor din imobilul proprietate tabulara a reclamantului T.D.M. Gresit insa instanta de fond a conditionat evacuarea paratilor de plata de catre reclamant a sumei de 20.620 lei, reprezentand despagubiri si constand in imbunatatirile aduse imobilului de catre parati in perioada in care acestia il detineau in baza unui contract de inchiriere incheiat cu Statul Roman, respectiv in baza contractului de vanzare-cumparare incheiat in baza Legii nr. 112/1995, contract a carui nulitate s-a constatat ulterior prin hotarare judecatoreasca irevocabila. In mod nejustificat instanta de fond a recunoscut paratilor un drept de retentie asupra imobilului, in conditiile in care nu reclamantul este cel care trebuie sa le plateasca acestora suma de 20.620 lei, ci Statul Roman, prin Directia Generala a Finantelor Publice Arad, conform sentintei civile nr. 5838/10.09.2008 a Judecatoriei Arad, irevocabila prin decizia civila nr. 18/R/14.01.2009 a Tribunalului Arad.

40

In ceea ce priveste apelul declarat de paratii M.E. si M.E.V. vizand doar aspectul suspendarii cauzei pana la solutionarea irevocabila a dosarului nr. 2689/55/2009 al Judecatoriei Arad, a fost respins ca nefondat. Impotriva deciziei civile nr. 418/27.10.2009 a Tribunalului Arad au declarat recurs in termenul legal paratii M.E. si M.E. In motivarea recursului, au sustinut, invocand art. 304 pct. 9 C.proc.civ., ca instanta de apel a aplicat gresit dispozitiile legale in privinta dreptului de retentie, care este un drept real imperfect, ce se naste ori de cate ori exista o datorie in legatura cu un lucru. Au mai aratat ca, indiferent de buna sau reaua-credinta a chiriasului, jurisprudenta si doctrina au fost de acord cu instituirea unui drept de retentie in favoarea fostului chirias pana la achitarea de catre stat a sumei reprezentand imbunatatirile aduse imobilului. Au aratat ca reclamantul nu si a motivat nevoia de a intra in posesia imobilului, iar, pe de alta parte, ei, recurentii, au in intretinere trei copii, toti elevi, si nu au posibilitatea de a-si achizitiona un imobil. Prin Decizia civila nr. 390 din 26.04.2010, Curtea de Apel Timisoara a respins recursul declarat de paratii M.E. si M.E. impotriva Deciziei civile nr. 418/27.10.2009 a Tribunalului Arad. Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea de Apel Timisoara a avut in vedere argumentele mai jos aratate. In mod corect instanta de apel a dispus evacuarea neconditionata a paratilor din imobil, inlaturand dreptul de retentie al acestora asupra imobilului pana cand reclamantul va plati suma de 20.620 lei, reprezentand contravaloarea imbunatatirilor pe care ei le au adus imobilului. Paratii recurenti detin un titlu din care rezulta dreptul lor la aceste despagubiri, titlu constand in sentinta civila nr. 5838/10.09.2008 a Judecatoriei Arad, ramasa definitiva si irevocabila. Asa cum rezulta insa din aceasta hotarare judecatoreasca, debitorul paratilor M.E. si M.E. este Statul Roman, prin DGFP Arad, iar nu reclamantul T.D.M. Dreptul de retentie nu este un drept real, nici macar unul imperfect, cum sustin paratii recurenti. Dreptul de retentie este un mijloc specific de garantare a obligatiilor, reprezentand uneori si o forma de manifestare a exceptiei de neexecutare, si consta in dreptul creditorului de a refuza sa restituie un bun al debitorului aflat in detentia sa, pana ce debitorul nu-i plateste ceea ce ii datoreaza in legatura cu acel bun.

41

Intre paratii recurenti si reclamant nu exista un raport juridic de obligatie, reclamantul nefiind debitorul paratilor. Prin urmare, reclamantului nu-i poate fi ingradit dreptul de proprietate asupra imobilului pentru o creanta care nu a fost stabilita in sarcina lui. Titlu Locuinte. Cerere pentru evacuarea unor persoane tolerate Institutie Curtea de Apel Craiova Data decizie 19-04-2010 Decizie nr. 546 din 19.04.2010, Sectia civila, Curtea de Apel Craiova La data 08.01.2008, reclamantii T.I. si T.S. au chemat in judecata paratii T.G. si T.G., solicitand ca instanta, prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna evacuarea paratilor din imobilul situat in I., strada Bisericii nr. 35, judetul Dolj, compus din teren in suprafata de 400 mp. si casa construita din caramida si acoperita cu tabla, cu 4 camere, antreu, sala, garaj, bucatarie, cu cheltuieli de judecata. In motivarea actiunii, s-a aratat ca la data de 29.10.2007, in baza titlului de proprietate nr. 9177/2007, reclamantului T.I. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 8.000 m.p. din care 7.600 m.p. teren extravilan si 400 m.p. teren intravilan curticonstructii. Reclamantii au mai aratat ca, dupa casatoria fiului lor cu parata T.G., le-au permis acestora sa locuiasca, in calitate de tolerati, in imobilul din I., strada Bisericii nr. 35, dar ca, in timp, intre reclamanti si parati au intervenit divergente, astfel incat, in luna iunie 2007, paratii i-au actionat in judecata pe reclamanti pentru impartirea bunurilor coachizite, convietuirea partilor nemaifiind posibila. Reclamantii au precizat ca paratii au in proprietate un imobil in I., strada Bisericii nr. 19, conform contractului de vanzare-cumparare nr. 403/17.02.2000. Prin sentinta civila nr. 4179 din 21 martie 2008, pronuntata de Judecatoria Craiova, a fost respinsa actiunea precizata si au fost obligati reclamantii, catre parati, la plata cheltuielilor de judecata in suma de 1.000 lei. Pentru a se pronunta in acest sens, instanta a retinut ca prin precizarea actiunii, reclamantii au invocat disp. art. 480 C.civ., iar actiunea in evacuare nu se poate solutiona in cadrul prevazut de acest text legal. Instanta a mai retinut ca intre parti nu sunt raporturi locative. Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii. In motivarea apelului, acestia au aratat ca instanta a interpretat gresit probele si nu a avut rol activ. Apelantii au criticat sentinta si sub aspectul netemeiniciei, deoarece instanta a aplicat incorect dispozitiile art. 480 C.civ, desi o actiune in revendicare nu este deschisa reclamantilor, care locuiesc in imobil. Apelantii au mai aratat ca instanta a incalcat

42

dispozitiile art. 129 alin. 4 C.pr.civ, in sensul ca nu a pus in discutia partilor inadmisibilitatea rezultata din necorelarea temeiului juridic cu obiectul cererii de chemare in judecata. Intimatii au depus intampinare, solicitand respingerea apelului. Prin Decizia nr. 382 din 2 iulie 2008, pronuntata de Tribunalul Dolj in dosarul nr. 445/21572008, s-a admis apelul declarat de reclamanti, s-a desfiintat sentinta si s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta. Pentru a decide astfel, s-a facut aplicarea dispozitiilor art. 297 alin. 1 C.proc.civ., intrucat s-a retinut ca prima instanta a solutionat cauza in mod gresit in temeiul unei exceptii care a impiedicat cercetarea fondului si fara a cerceta motivul de fapt invocat de reclamanti si nemodificat prin precizare, respectiv imposibilitatea de convietuire. Impotriva acestei decizii civile, in termen legal, au declarat recurs paratii, iar prin decizia civila nr. 1038/02.12.2008 Curtea de Apel Craiova a respins recursul, considerandu-se ca prima instanta a solutionat in mod gresit cauza fara a intra in cercetarea fondului, in temeiul exceptiei inadmisibilitatii actiunii in evacuare, determinata de lipsa raporturilor locative intre parti. S-a aratat ca prima instanta a examinat cererea de chemare in judecata exclusiv din perspectiva primei cauze juridice invocate, respectiv a absentei titlului locativ al paratilor, fara a o analiza si pe cea de-a doua. In ceea ce priveste absenta raporturilor locative intre parti, Judecatoria a apreciat ca intr-o atare ipoteza, reclamantul proprietar nu are la indemana actiunea in evacuare, protectia juridica a dreptului sau putand fi asigurata doar pe calea actiunii in revendicare. Aceasta concluzie este insa eronata, caci prin adoptarea ei s-ar aduce atingere dreptului fundamental de acces la un tribunal, reglementat ca o componenta materiala a dreptului la un proces echitabil, prevazut de art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului si de art. 21 din Constitutie. Acest drept fundamental nu este unul absolut, ci poate fi supus unor limitari legale din partea statului, insa acestea trebuie sa respecte anumite principii, si anume sa urmareasca un scop legitim, sa asigure un raport rezonabil de proportionalitate intre scopul urmarit si mijloacele alese si sa nu afecteze substanta insasi a dreptului, lasandu-l fara continut (cauza Golder contra marii Britanii, hotararea din 21 februarie 1975 si Sabin Popescu contra Romaniei, hotararea din 2 martie 2004). Curtea de Apel a retinut ca tribunalul a apreciat in mod just ca prin solutionarea gresita a actiunii in temeiul unei exceptii ce a impiedicat cercetarea fondului si fara a se examina si cea de-a doua cauza juridica a cererii in evacuare invocata, constand in imposibila convietuire, sunt incidente dispozitiile art. 297 alin. 1 C.proc.civ. In rejudecarea fondului, prin sentinta civila nr. 7790 din 11.05.2009 pronuntata de Judecatoria Craiova, s-a admis actiunea precizata, s-a dispus evacuarea paratilor din

43

imobilul proprietatea reclamantilor, situat in Isalnita, str. Bisericii nr. 35, Dolj si au fost obligati paratii catre reclamanti la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1926 lei reprezentand onorariu avocat si taxa timbru. Pentru a se pronunta astfel, prima instanta retinut ca paratul T.G. este fiul reclamantilor, iar parata T.G. este nora acestora si ca, dupa casatoria paratilor, reclamantii le-au permis sa locuiasca in imobilul proprietatea lor, in calitate de tolerati, partile locuind impreuna o perioada de peste 20 ani. In urma cu aproximativ 2 ani intre parti au intervenit unele divergente, astfel ca reclamantii au solicitat paratilor sa paraseasca imobilul, urmand a locui in casa proprietatea lor pe care tocmai si-au construit-o, situata in I., str. Bisericii nr. 19, Dolj. Neintelegerile dintre parti au generat si procesul de impartire a bunurilor coachizite precum si o stare conflictuala care face aproape imposibila convietuirea. S-a apreciat ca ingaduinta si toleranta reclamantilor fata de parati de a locui in imobilul proprietatea acestora nu genereaza pentru acestia un drept propriu de folosinta in lipsa existentei unui drept locativ propriu iar reclamantii, in calitate de proprietari ai imobilului, beneficiaza de toate drepturile conferite de lege proprietarului, in conformitate cu disp. art. 480 C.civ. si tot in favoarea reclamantilor pledeaza si disp. art. 1898 C.civ., cat timp paratii nu au dovedit o alta stare de fapt. Impotriva acestei sentinte au declarat apel paratii iar in motivare au sustinut ca prima instanta a incalcat dispozitiile art. 261 pct. 5 C.proc.civ., nu a motivat respingerea cererilor lor, nu a facut referire la probele administrate, insusindu-si doar punctul de vedere al reclamantilor, judecata fiind partinitoare. Au sustinut ca in mod gresit instanta le-a retinut calitatea de tolerati, desi exista probe care pot fi asimilate unui contract, respectiv imposibilitatea morala de a preconstitui un contract, alaturi de obiceiul locului, buna intelegere dintre parti timp de peste 20 de ani, cu consecinta realizarii constructiilor si imbunatatirilor. Au sustinut ca probele dovedesc vinovatia reclamantilor la crearea starii conflictuale, iar instanta ar fi trebuit sa retina culpa reclamantilor in crearea starii conflictuale, sa aplice principiul potrivit caruia nimeni nu isi poate invoca propria culpa si sa respinga actiunea reclamantilor. In cauza, apelantii au solicitat suspendarea cauzei in baza dispozitiilor art. 244 pct. 1 C.proc.civ., cerere care a fost respinsa de instanta, dat fiind faptul ca solutia din prezenta cauza nu depinde de modul de solutionare al dosarului aflat pe rolul Judecatoriei Craiova cu nr. 17343/215/2007. Prin decizia civila 17 din 18 ianuarie 2010 a Tribunalului Dolj s-a respins apelul ca nefondat. Tribunalul a retinut ca dispozitiile art. 261 pct. 5 C.proc.civ. obliga instanta la motivarea

44

in fapt si in drept a hotararii pronuntate iar sentinta de fond nu incalca o atare obligatie, fiind motivata in fapt si in drept, dupa cum rezulta din considerentele sale, iar faptul ca instanta nu ar fi insistat excesiv asupra probelor administrate nu poate atrage nelegalitatea sa. Desi apelantii au sustinut ca prima instanta nu a motivat respingerea cererilor lor, nu au indicat care ar fi acestea, in conditiile in care le-au fost incuviintate si administrate de catre prima instanta probele solicitate si, de asemenea, a fost motivata si respingerea cererii de suspendare, asa cum rezulta din incheierile de sedinta, atata timp cat instanta are deplina libertate de apreciere asupra legaturii dintre cele doua pricini in curs de judecata si masura in care solutionarea cauzei este dependenta de existenta sau neexistenta unui drept care face obiectul altui litigiu. Prima instanta a indicat considerentele de fapt si de drept in temeiul carora si-a format convingerea, motivarea instantei are suport probatoriu, considerentele avute in vedere justificand neindoielnic solutia data cererii reclamantilor. Criticile apelantilor vizand stabilirea gresita a unor stari de fapt au fost considerate nefondate, intrucat starea de fapt retinuta in considerentele sentintei apelate este in concordanta cu probele administrate si nu exista nici un dezacord intre constatarile instantei si dovezile administrate, ori neacceptarea de catre apelanti a motivelor avute in vedere de prima instanta nu poate constitui un temei legal pentru admiterea apelului. A fost respins si motivul de apel potrivit caruia prima instanta, in mod eronat, ar fi retinut ca au calitate de tolerati in imobilul din care s-a solicitat evacuarea, retinand ca paratii nu au un titlu legal de a locui in imobil, fiind simpli tolerati, parintii fiind indreptatiti sa solicite evacuarea. Motivul de apel referitor la propria culpa a reclamantilor in crearea imposibilitatii de convietuire a fost considerat neintemeiat, deoarece reclamantii au dovedit ca purtarea paratilor face realmente imposibila convietuirea, situatia de fapt fiind retinuta de prima instanta pe baza probelor administrate, ce au fost analizate coroborat iar reclamantii, in calitate de proprietari, nu sunt nevoiti sa justifice motivul pentru care nu mai permit folosinta locuintei de catre tolerati. Chiar paratii au recunoscut la prima judecata ca nu au un titlu locativ, fiind numai tolerati de reclamanti, cu toate acestea, paratii s-au prevalat prin motivele de apel de existenta unor probe care pot fi asimilate unui contract, respectiv imposibilitatea morala de a preconstitui un contract, alaturi de obiceiul locului, buna intelegere dintre parti timp de peste 20 de ani, cu consecinta realizarii constructiilor si imbunatatirilor, sustinand ca in virtutea acestora pot locui in imobil. Aceste sustineri ale paratilor nu au fost primite, in conditiile in care probele nu au confirmat existenta vreunei conventii intre parti in sensul mentionat in motivele de apel, iar imprejurarea ca paratii ar fi efectuat lucrari de imbunatatiri la imobil sau ar fi realizat constructii, nu le confera un drept locativ in imobil, avand posibilitatea de a-si recupera

45

investitiile pe calea unei actiuni separate. Impotriva acestei decizii au declarat recurs paratii, intemeiat pe prev. art. 304 pct. 9 c.p.c., sustinand ca tribunalul nu a staruit pentru a preveni orice greseala privind stabilirea adevarului si nu a realizat concordanta intre probele administrate si starea de fapt. Recurentii au aratat ca probele au aratat ca reclamantii au initiat conflictul si ca instanta a ignorat existenta unei conventii si imposibilitatea morala de preconstituire a inscrisului. Cea de a doua critica a vizat solutionarea cererii de suspendare a judecatii in temeiul art. 244 alin. 1 c.p.c., aratandu-se ca pronuntarea asupra actiunii de fata trebuia sa se faca dupa ce se solutiona cererea paratilor pentru instituirea dreptului de retentie. Recurentii au solicitat desfiintarea incheierii si suspendarea judecatii cauzei, precum si casarea deciziei si respingerea actiunii in evacuare. Recursul nu este fondat si urmeaza a fi respins pentru urmatoarele considerente. Potrivit art. 167 c.p.c., instanta incuviinteaza administrarea probelor pe care le considera utile, pertinente si concludente pentru a stabili situatia de fapt dedusa judecatii, fata de care aplica normele de drept incidente, pronuntandu-se, in final, asupra fondului pricinii. Analizarea probelor constituie atributul primei instante si al celei de apel, care se pronunta asupra temeiniciei pretentiilor partilor, in timp ce in recurs se poate determina numai legalitatea hotararilor, respectiv modul in care normele de drept au fost aplicate in speta. In raport de prevederile art. 304 c.p.c., instanta de recurs nu mai poate sa intervina pentru a lamuri aspecte de fapt, temeinicia hotararilor anterioare iesind din sfera sa de competenta. In speta, referirile facute de recurenti la probele administrate si la concluziile derivate din acestea nu pot fi analizate in recurs, astfel ca instanta va porni de la starea de fapt retinuta de tribunal, potrivit careia purtarea paratilor face imposibila convietuirea. Critica referitoare la acest aspect nu este, insa, relevanta pentru stabilirea solutiei din recurs, deoarece tribunalul a aratat ca reclamantii nu sunt nevoiti sa justifice motivul pentru care solicita evacuarea paratilor, data fiind calitatea lor de proprietari ai imobilului din litigiu. Aceasta motivare este corecta si decurge din stabilirea raporturilor dintre parti. Este evident si necontestat ca reclamantii sunt proprietarii imobilului - constructie si teren - iar paratii folosesc acest imobil de circa 20 ani. Intre parti a fost incheiat un acord, o conventie, nematerializata prin inscris, in temeiul careia paratilor li s-a permis sa foloseasca imobilul, cu titlu gratuit, pe durata nedeterminata. Ei au dobandit calitatea de tolerati in locuinta si au obligatia de a folosi imobilul potrivit scopului avut in vedere la data la care reclamantii proprietari si-au dat acordul si de a inceta folosinta atunci cand proprietarii vor solicita acest lucru.

46

Un alt tip de conventie nu s-a dovedit ca ar fi fost incheiat si nici recurentii parati nu au precizat, in cererile lor, la ce fel de contract fac referire atunci cand critica hotararile pronuntate pe motiv ca au nesocotit existenta conventiei dintre parti. Ca atare, recurentii, avand calitatea de tolerati in locuinta, sunt obligati sa evacueze imobilul la cererea proprietarilor, imprejurarea ca acestia au luat aceasta hotarare din cauza unor neintelegeri intre parti avand un caracter subsidiar in solutionarea pricinii. Cum recurentii parati sunt proprietarii unui alt imobil, situat pe aceeasi strada, dobandit prin act autentic in anul 2000, nu se poate sustine ca acestora li se incalca dreptul la locuinta, avand posibilitatea de a locui in imobilul proprietatea lor. Prin modul in care au solutionat actiunea, instantele au respectat dreptul reclamantilor de proprietate asupra imobilului si atributele derivate din acesta, asa cum este reglementat de art. 480 c.civ. si de art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la CEDO. A mentine fara termen folosinta gratuita a paratilor asupra imobilului ar insemna sa se lipseasca de continut dreptul de proprietate al reclamantilor, ceea ce este contrar normelor de drept. Este nefondata critica referitoare la modul de aplicare a dispoz. art. 244 c.p.c. Textul da posibilitatea instantei de a suspenda judecata unei pricini, fara a institui o obligatie, apreciind daca dezlegarea data asupra pricinii in curs depinde de modul de solutionare a unui alt litigiu. Tribunalul a considerat in mod corect ca actiunea de partaj bunuri coachizite, in cadrul careia paratii au solicitat instituirea unui drept de retentie, nu influenteaza solutionarea actiunii in evacuare, fiind puse in discutie drepturi diferite, iar durata mare de timp dupa care s-ar solutiona prezenta cauza, daca s-ar dispune suspendarea, ar fi de natura a afecta drepturile reclamantilor. Apreciind ca hotararea atacata este legala si ca nu sunt fondate motivele de recurs invocate de recurentii parti, in temeiul art. 312 c.p.c. recursul se va respinge ca nefondat. Titlu Obligarea unei societati comerciale private sa vanda o locuinta in temeiul Legii nr. 85/1992 si a Decretului-Lege nr. 61/1990 Institutie Curtea de Apel Galati Data decizie 27-01-2010 Decizie nr. 38 din 27.01.2010, Sectia civila Curtea de Apel Galati In cazul locuintelor construite din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat pana la data intrarii in vigoare a Legii nr. 85/1992, altele decat locuintele de interventie, ce fac obiectul unui contract de inchiriere incheiat si dupa intrarea in vigoare a acestei legi, detinatorul actual (persoana juridica de drept public sau privat) are obligatia de instrainare. Prin cererea adresata Judecatoriei Mangalia si inregistrata sub nr.1032/28.06.2005 reclamantul HSR a solicitat in contradictoriu cu parata SC COMCM SA Constanta obligarea paratei de a-i vinde garsoniera situata in Municipiul M., str. NV nr. 13 C P jud.

47

Constanta in temeiul prevederilor Legii nr.85/1992 si ale Decretului Lege nr.61/1990 republicat. In motivarea cererii de chemare in judecata s-a aratat ca la inceputul anului 2001 intre parti a fost incheiat un contract de inchiriere, avand ca obiect imobilul mai sus mentionat, pentru o perioada de un an, denumit proces verbal de predare primire a suprafetei locative, aratand ca ulterior a fost reinnoit contractul in aceleasi conditii, iar reclamantul ocupa si la momentul promovarii cererii de chemare in judecata acelasi imobil. La termenul de judecata din 30.09.2005 parata SC C SA Constanta a formulat intampinare si cerere reconventionala a reclamantului HSR din spatiul locativ mai sus mentionat, obligarea acestuia la plata daunelor rezultand din pierderea dreptului de utilizare a locuintei, ca urmare expirarii raporturilor de locatiune, la data de 1 sept.2005, obligarea acestuia la plata lipsei de folosinta a spatiului detinut fara titlu, calculat dublul valorii chiriei stabilite anterior, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata. In motivarea cererii reconventionale parata SC C SA Constanta a invederat instantei de fond ca reclamantul nu are calitate procesuala activa de a promova cererea de chemare in judecata, intrucat nu are calitatea de chirias a locuintei, pentru a fi indreptatit la cumpararea acesteia, situatie cunoscuta de reclamant inca din anul 2001, acesta beneficiind de servicii de cazare din partea societatii, cand a incheiat un proces verbal de predare-primire a spatiului locativ si nu un contract de inchiriere asa cum prevad in mod expres dispozitiile legale. S-a mai aratat ca societatea parata nu are calitate procesuala pasiva nefiind titular al dreptului de a instraina locuinta in litigiu, fiind organizata sub forma unei societati comerciale pe actiuni, avand ca actionari principali SIF Transilvania si SC Com Auto SA, dar si persoane fizice avand in intregime capital si active private, obiectul sau de activitate fiind oferirea de servicii de cazare ca si activitate comerciala si nu in folosul angajatilor sai, iar caminul in care locuieste reclamantul precum si terenul aferent acestuia fac parte din activele societatii. S-a mai invederat faptul ca actiunea este inadmisibila intrucat potrivit fisei de calcul a chiriei intocmita pe baza procesului verbal de predare primire a locuintei reclamantul detine in folosinta exclusiva doar o camera si un hol, pentru ca exista, prin natura constructiei folosinta comuna pentru camera de baie, grup sanitar si culoar. Prin sentinta civila nr.8813 din 22.05.2008 pronuntata de catre Judecatoria Constanta in dosarul civil nr.19765/212/2007 au fost respinse exceptiile invocate de parata prin intampinare respectiv a lipsei calitatii procesuale active a lipsei calitatii procesuale pasive si inadmisibilitatii actiunii ca neintemeiate, precum si cererea principala formulata de reclamantul HSR. Totodata a fost admisa cererea reconventionala, in parte promovata de catre SC COMCM SA cu evacuarea reclamantului din imobilul situat in Municipiul M, str. N V nr. 13, Bloc

48

CP, sc. A, ap. X, jud. C. A fost respinsa cererea de obligare la plata contravalorii lipsei de folosinta ca neintemeiata. In considerentele sentintei civile mai sus mentionate s-a retinut ca beneficiul de a cumpara locuinta potrivit dispozitiilor Decretului nr.61/1990 si ale Legii nr.85/1992, precum si obligatia persoanei detinatoare de a o vinde sunt conditionate in mod esential de existenta unui contract de inchiriere valabil incheiat la data intrarii in vigoare a Legii nr.85/1992, respectiv la data de 29.07.2002, iar in ipoteza incheierii contractului de inchiriere intocmit ulterior acestei date vanzarea-cumpararea este reglementata de normele de drept comun, iar nu de cele ale legii speciale, pentru motivul ca dispozitiile menite de a asigura protectia sociala si principiul echitatii nu isi mai ating scopul. S-a mai aratat ca spatiul locativ ocupat de catre reclamant nu se incadreaza in prevederile Legii nr.14/1996, iar intre parti nu au existat relatii de tip angajat angajator, iar ultimul contract de inchiriere incheiat a expirat si nu a mai fost prelungit prin acordul partilor, iar in cauza nu poate opera tacita relocatiune, sens in care se constata temeinicia cererii reconventionale privind evacuarea reclamantului din imobil, fara insa fara a fi obligat la plata c/val. lipsei de folosinta avand in vedere caracterul nedeterminat al acesteia. Impotriva sentintei civile nr. 8813/2008 a Judecatoriei Constanta a declarat apel reclamantul. Prin decizia civila nr.717/2008 a Tribunalului Constanta s-a respins apelul ca nefondat retinandu-se ca dreptul de a cumpara si respectiv obligatia corelativa de a vinde se pot concretiza printr-un contract de vanzare cumparare a spatiului locativ respectiv, numai in considerarea calitatii de chirias, la momentul intrarii in vigoare a legii, contractul de vanzare-cumparare intre unitatea detinatoare si chirias fiind guvernat de principiul libertatii de vointa contractuala, astfel cum este acesta definit de disp.art.969 Cod civil, potrivit caruia conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante. Impotriva deciziei civile nr. 717/2008 a Tribunalului Constanta a declarat recurs reclamantul HSR. Prin decizia civila nr. 28/R/2010 a Curtii de Apel Galati s-a admis recursul retinandu-se urmatoarele: Cererea reclamantului recurent de obligare a paratei-intimate SC COM CM SA Constanta sa incheie contract de vanzare-cumparare pentru garsoniera din str. N V nr. 13, Bloc CP, sc. A, et. X, ap. 49 jud. C, a fost intemeiata pe dispozitiile art. 1 alin. 1 si art. 7 din Legea nr. 85/1992 si ale Decretului-Lege nr. 61/1990. Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia 5/2008 data in interesul legii a statuat ca "dispozitiile Legii nr.85/1992 sunt aplicabile si-n cazul contractelor de inchiriere incheiate dupa data intrarii in vigoare a acestui act normativ".

49

In considerentele Deciziei 5/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie regasim enumerate conditiile in care intervine obligatia de a vinde ca urmare a interpretarii art.1, 7 din Legea nr.85/1992 si anume : 1) locuintele sa fie construite din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat pana la data intrarii in vigoare a legii; 2) solicitantul sa fie titular al contractului de inchiriere, putand fi sau nu angajat al unitatii proprietare iar, 3) locuintele sa nu faca parte din categoria celor de interventie, in sensul dispozitiilor art.7 alin.7 din Legea nr.85/1992. In speta : 1). Caminul "P" a fost construit din fondurile statului anterior anului 1990 (probabil in jurul anului 1975) cand parata a primit in administrare terenul aferent constructiei prin Decizia nr.357/1975 (f. 34 din Dosarul nr.1032/2005 al Judecatoriei Mangalia). 2). Recurentul este titularul unui contract de inchiriere pentru ca actele juridice de la dosar: procesul verbal de predare-primire 12292/29.09.2004 si fisa de calcul a chiriei suprafetei locative inchiriate (filele 3,4 dosar 1032/2005 al Judecatoriei Mangalia) atesta ca intre parti s-a incheiat un astfel de contract. Potrivit art.1411 Cod civil locatiunea este un contract prin care o persoana, numita locator, se obliga sa asigure unei alte persoane, numita locatar, folosinta temporara a unui bun in schimbul unei sume de bani sau alte prestatii, numita chirie. In actele precizate mai sus regasim toate elementele unui contract de inchiriere (parti, obiectul contractului, lucrul inchiriat si pretul etc.) si-n plus in aceste acte se regaseste titulatura specifica unui astfel de act: chirias, chirie ceea ce nu mai lasa loc de dubiu. Referitor la apararea intimatei ca acest contract s-a incheiat pentru o perioada determinata si-n prezent recurentul nu mai este chirias, din analiza textului de lege invocat in speta se constata ca intereseaza calitatea de chirias la data introducerii actiunii. Cum contractul de inchiriere s-a incheiat in 29.09.2004 pentru o perioada de 1 an, iar actiunea a fost introdusa in 28.06.2005 se constata indeplinita si aceasta conditie. 3). Locuinta din speta nu este nici de serviciu, nici de interventie neexistand vreun act la dosar care sa ateste vreun statut special pentru acest spatiu. Legata de aceasta chestiune este apararea intimatei precum ca in discutie nu este o "locuinta" in sensul prevazut de art. 2 din DL nr. 61/1990. Aceasta aparare nu poate fi primita pentru ca insasi intimata a inchiriat acest spatiu in ideea ca are aceasta destinatie. Faptul ca intimata este in prezent o societate privatizata integral, al carei obiect de activitate consta in prestarea de servicii de cazare pentru spatiile care alcatuiesc activele

50

societatii nu inlatura dreptul recunoscut de Legea nr. 85/1992 chiriasilor, de a cumpara locuinta inchiriata, avand in vedere ca dispozitiile acestui act normativ sunt aplicabile tuturor societatilor comerciale de nationalitate romana, indiferent de forma de organizare, de natura capitalului sau de structura actionariatului, atat timp cat locuintele au fost construite din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, pana la data intrarii in vigoare a legii. Caracterul de norma de justitie sociala dat de legiuitor Legii nr. 85/1992 este recunoscut si de Curtea Constitutionala prin numeroase decizii date cu privire la constitutionalitatea art.7 alin.1 din acest act normativ (decizia nr.201/14.04.2005 M. Of. nr. 472/03.06.2005, decizia nr. 378/07.07.2005 M. Of. nr. 798/02.09.2005, decizia nr. 525/27.06.2006 - M. Of. nr. 626/20.07.2006), decizii in cuprinsul carora s-a stabilit ca in cazul privatizarii unitatilor din ale caror fonduri au fost construite locuinte ce au facut obiectul unor contracte de vanzare-cumparare, obligatia de vanzare catre chiriasi, prevazuta de dispozitiile Legii nr.85/1992, este o obligatie in rem (priveste locuinta construita din fondurile unitatii economice sau bugetare), iar nu o obligatie in personam, care ar fi avut in considerare societatea comerciala ce a luat nastere pe calea privatizarii. Aceeasi instanta a retinut si ca, desi dispozitiile art. 7 din Legea nr. 85/1992 instituie o limitare legala a exercitiului dreptului de proprietate al unitatilor economice sau al societatilor comerciale asupra acestor locuinte, o atare limitare este conforma prevederilor constitutionale, aceasta justificandu-se din punct de vedere juridic, social si moral, intrucat chiriasii au contribuit la construirea acestor locuinte. Acest fapt a impus, prin consacrare legala, dreptul chiriasilor de a cumpara aceste locuinte in conditii privilegiate, solutia legislativa dand expresia obligatiei constitutionale a statului de a asigura conditiile necesare pentru cresterea calitatii vietii si pentru un trai decent. Si ultima aparare a intimatei precum recurentul nu ar fi formulat vreo cerere prin care sasi exprime dorinta de a cumpara imobilul in cauza este inlaturata de insasi eschivarea paratei de a raspunde la aceasta intrebare cu ocazia interogatoriului ce i s-a luat (f. 48dosar nr. 19765/2007 al Judecatoriei Constanta). Fata de considerentele de mai sus s-au constatat intrunite conditiile prevazute de Legea nr. 85/1997 pentru a da curs cererii reclamantului. Titlu Plangere impotriva incheierii pronuntata de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Institutie Tribunalul Gorj Data decizie 25-01-2010 Decizia nr. 14 din 25.01.2010, Sectia Civila, Tribunalul Gorj In situatia in care contractul de vanzare cumparare indeplineste conditiile prev. de art 48 din Legea 7/1996, cererea de intabulare a dreptului de proprietate nu poate fi respinsa pe motiv ca exista notat litigiu cu privire la acest teren cu trimitere la art 4 din Legea 247/19.07.2005 ce prevede ca , exceptand litigiilor privind reconstruirea dreptului de

51

proprietate privata legalitatea titlului de proprietate , conform legilor fondului funciar, existenta unui litigiu privitor la un teren cu sau fara constructii nu impiedica instrainarea acestuia si nici construirea altor drepturi reale sau de creanta , dupa caz. Asupra apelului de fata. Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Targu Jiu sub nr. 4537/318/2009, petenta M.M.A.a chemat in judecata pe intimatul OCPI Gorj, solicitand instantei sa se constate nelegalitatea si netemeinicia incheierii nr. 8230 pronuntata in dosarul nr. 8230/ 11 martie 2009 al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Gorj. Intimata OCPI Gorj a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive , iar in sedinta publica din 4.05.2009 petenta a precizat ca intelege sa se judece in contradictoriu si cu numitii M T si M P. Prin sentinta civila nr.5008 din 06.07.2009 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu in dosarul nr. 4537/318/2009, a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a OCPI Gorj si respinsa plangerea formulata de petenta M M A, in contradictoriu cu OCPI Gorj, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva. S-a admis plangerea formulata de petenta M M A, in contradictoriu cu intimatii M T si M P si s-a dispus intabularea in cartea funciara a dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului in suprafata de 88 mp, ce a format obiectul contractului de vanzarecumparare autentificat sub nr. 1485/9.03.2009.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, s-a retinut ca prin incheierea nr 8230/27.03.2009, s-a respins cererea de intabulare , cu motivarea ca este notat litigiul asupra imobilului descris la A+1 sub nr. 22499/2008, conform prevederilor art. 4 din Legea 247/19.07.2005 cu exceptia litigiilor privind reconstruirea dreptului de proprietate privata legalitatea titlului de proprietate , conform legilor fondului funciar, existenta unui litigiu privitor la un teren cu sau fara constructii nu impiedica instrainarea acestuia si nici construirea altor drepturi reale sau de creanta , dupa caz. Ca, impotriva acestei incheieri, a formulat plangere petenta M M A. Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a OCPI Gorj , fata de Decizia in interesul legii nr. 72/15.10.2007 a ICCJ prin care s-a stabilit ca in cauzele care au ca obiect plangerile privind cartea funciara ,Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara nu are calitate procesuala pasiva, s-a respins plangerea formulata in contradictoriu cu aceasta institutie , ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva. Pe fondul cauzei, instanta a retinut ca potrivit art.48 din Legea 7/1996, registratorul admite cererea si dispune intabularea daca inscrisul indeplineste urmatoarele conditii: a) este incheiat cu respectarea formelor prescrise de lege;

52

b) indica numele partilor; c) individualizeaza imobilul printr-un identificator unic; d) este insotit de o traducere legalizata, daca actul nu este intocmit in limba romana; e) este insotit, dupa caz, de o copie a extrasului de carte funciara pentru autentificare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza intocmirii actului. S-a constatat ca petenta a solicitat intabularea dreptului de proprietate pe temeiul unui contract de vanzare cumparare autentificat prin care aceasta a dobandit un teren in suprafata de 88 mp , cu numar cadastral 9656/1, avand vecini la N- DN 67, E-nr. cadastral 9656/2, la S- nr. cadastral 9656/2 si la V-M A. Ca, acest contract de vanzare cumparare indeplineste conditiile prev. de art. 48 din Legea 7/1996, cererea de intabulare a dreptului de proprietate neputand fi respinsa pe motiv ca exista notat litigiu cu privire la acest teren cu trimitere la art. 4 din Legea 247/19.07.2005 ce prevede ca cu exceptia litigiilor privind reconstruirea dreptului de proprietate privata legalitatea titlului de proprietate , conform legilor fondului funciar, existenta unui litigiu privitor la un teren cu sau fara constructii nu impiedica instrainarea acestuia si nici construirea altor drepturi reale sau de creanta , dupa caz. S-a mai retinut ca OCPI Gorj nu trebuia sa verifice indeplinirea conditiilor de fond ale actului translativ de proprietate , ci numai indeplinirea conditiilor de forma. Verificarea indeplinirii conditiilor de fond ale contractului de vanzare cumparare este atributul exclusiv al instantelor judecatoresti, iar imprejurarea ca este notat litigiu asupra terenului nu impieteaza asupra intabularii dreptului de proprietate, intrucat in conditiile in care apar modificari in privinta valabilitatii actului in temeiul caruia s-a facut inscrierea sau nu mai sunt intrunite conditiile de existenta a dreptului inscris, partea interesata are la dispozitie actiunea in rectificarea inscrierii in cartea funciara. Impotriva sentintei a declarat apel apelantul parat M T. Apelantul sustine ca actiunea reclamantei este facuta in scopul de a-l ajuta pe tatal sau M P ,cu care el se afla in litigiu in dosarul 8405/318/2008. Ca, in cartea funciara exista notat litigiul dintre el si paratul M P , al carui titlu cuprinde si parte din proprietatea sa. De asemenea, sustine ca actiunea promovata de reclamanta ar avea un caracter subsidiar si ca aceasta ar fi trebuit sa se intemeieze pe o actiune in constatare, anulare sau revendicare, dar nu putea fi promovata pe calea unei actiuni principale.

Dupa inchiderea dezbaterilor aparatorul apelantului M T a depus la dosar concluzii scrise, prin care invoca exceptia autoritatii de lucru judecat si anume decizia 2/12.01.2009 a Tribunalului Gorj .

53

Tribunalul analizand apelul de fata, constata ca acesta nu este fondat si urmeaza a fi respins, in temeiul art. 296 c.pr.civ., pentru urmatoarele considerente ; Prin incheierea nr. 8230/27.03.2009 emisa de OCPI Gorj s-a respins cererea formulata de petenta M M A, prin care aceasta a solicitat intabularea dreptului sau de proprietate dobandit prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub numarul 1385/9.03.2009 , pentru motivul ca asupra imobilului dobandit este notat un litigiu, retinandu-se disp. art. 4 din Legea 247/2005. Instanta de fond a admis plangerea petentei si a dispus obligarea OCPI la intabularea dreptului dobandit de aceasta, retinand existenta unei notatii in cartea funciara cu privire la un litigiu nu impiedica inscrierea in cartea funciara, in speta de fata, intrucat litigiul nu se refera la reconstituirea dreptului de proprietate si nu este un litigiu de fond funciar. Retinerile instantei sunt corecte. Inscrisul in baza caruia petenta a dobandit dreptul de proprietate indeplineste conditiile prevazute de art. 48 din Legea 7/1996 si in speta nu sunt aplicabile disp. art. 4 din titlul X privind circulatia juridica a terenurilor din Legea 247/2005, intrucat litigiul notat in cartea funciara nu este un litigiu de fond funciar. Dimpotriva, din dispozitiile indicate rezulta ca existenta unui litigiu privitor la un teren cu sau fara constructii nu impiedica constituirea altor drepturi reale. Apelantul nu a dovedit ca actiunea petentei este formulata pro causa, in interesul tatalui sau M P, atata timp cat aceasta a dovedit printr-un act autentic ca este proprietara dreptului real a carui intabulare o solicita si sunt indeplinite conditiile art. 48 din Leg.7/1996. De asemenea, apelantul sustine gresit ca actiunea promovata are un caracter subsidiar si ca se impunea promovarea unei actiuni pe cale principala in constatare, anulare sau revendicare. Dreptul petentei de a formula plangere impotriva incheierii de carte funciara este reglementat in mod expres de dispozitiile art. 50 alin. 2 din Leg.7/1996, actiunea poate fi promovata pe cale principala si nu se impunea promovarea altei actiuni , intrucat nu ne aflam in situatia prevazuta de art. 34 din Legea 7/1996, care reglementeaza situatia rectificarii inscrierilor in cartea funciara , in situatia in care starea de fapt s-a schimbat ca urmare a existentei unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile. Ori, instanta de fond nu a fost investita cu o asemenea actiune si nici nu s-a facut dovada existentei unei hotarari definitive si irevocabile prin care sa se dovedeasca schimbarea situatiei de fapt, in raport cu inscrierile existente in cartea funciara. Dupa inchiderea dezbaterilor aparatorul apelantului a invocat prin concluziile depuse la dosar faptul ca ar exista autoritate de lucru judecat, fapt dovedit cu decizia nr. 2/12.01.2009 pronuntata de Tribunalul Gorj in dosar 9314/318/2008.

54

Desi aceasta exceptie nu ar trebui analizata, pentru ca dupa inchiderea dezbaterilor prin concluziile scrise partile nu mai pot formula cereri si aparari noi si nici invoca exceptii, totusi analizand decizia invocata, care se afla la dosar, tribunalul constata ca judecata anterioara a avut ca obiect contestarea altei incheieri emisa de OCPI Gorj , respectiv incheierea nr. 22499/16.06.2008 si alt reclamant, respectiv M P si in consecinta nu sunt indeplinite disp. art. 1201 cod civil. Fata de cele retinute, s-a constatat ca apelul declarat nu este fondat . Cheltuieli de judecata. Cerere separata. Acordarea lor in masura dovedirii de catre partea castigatoare Tip: Decizie Nr./Data: 21 (14.01.2010) Autor: Tribunalul Gorj - Sectia Civila Domenii asociate: Cereri Cheltuieli de judecata .Cerere separata. Acordarea lor in masura dovedirii de catre partea castigatoare La baza obligatiei de restituirea cheltuielilor de judecata sta culpa procesuala, astfel ca partea din vina careia s-a purtat procesul trebuie sa suporte cheltuielile facute , justificat, de partea castigatoare. In situatia in care partea castigatoare nu a solicitat cheltuielile de judecata pe parcursul judecarii cauzei care le-a determinat sau instanta de judecata a omis sa se pronunte , poate formula o actiune distincta pentru restituirea cheltuielilor de judecata , cu respectarea termenului de prescriptie comun de 3 ani. Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Motru sub nr. 2448/263/2009 reclamantul G. T. a chemat in judecata paratul P. I. solicitand instantei ca, prin sentinta ce se va pronunta sa fie obligat paratul la plata sumei de 1100 lei reprezentand cheltuieli de judecata efectuate in dosarele 3050/2004 si 1701.2/263/2006. In motivare reclamantul a aratat ca pe parcursul a 4 ani s-a judecat cu paratul incepand cu dosarul 3050/2004 si finalizandu-se cu dosarul nr. 1701.2/263/2006 efectuand mai multe cheltuieli cu judecata acestor procese dosarele ajungand in caile de atac pana la Curtea de Apel Craiova. Prin intampinare paratul a aratat ca este de acord cu admiterea actiunii doar in parte respectiv pentru o suma pana in 2.000.000 lei ROL. Din oficiu, instanta a dispus atasarea dosarului nr. 1701/263/2006 ( fost 3050/2004) Prin sentinta civila nr. 2267/21.10.2009 pronuntata de Judecatoria Motru in dosar nr. 2448/263/2009 a fost admisa in parte actiunea formulata de reclamantul G. T in contradictoriu cu paratul P. I. A fost obligat paratul la plata sumei de 385 lei reprezentand c/val cheltuieli de judecata. Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut ca potrivit art. 274 Cpc partea care cade in pretentii va fi obligata , la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata, iar in speta , reclamantul solicita c/valoarea cheltuielilor de judecata generate de procesul civil ce a facut obiectul dosarului nr. 1701/263/2006 ( 3050/2004 ) S-a aratat ca prin cererea formulata la data de 14.07.2004 , paratul , P I , a chemat in judecata pe reclamantul din prezenta cauza , pentru a fi obligat la granituirea proprietatilor vecine , si dupa parcurgerea mai multor cicluri procesuale prin decizia nr. 334/06.09.2007 , Tribunalul Gorj respingand in mod irevocabil actiunea formulata de P I. S-a facut trimitere la termenele de judecata la care, parat in acea cauza, reclamantul de fata a fost prezent, la valoarea taxelor de timbru achitate de acesta, precum si la dovezile referitoare la valoarea transportului sau in vederea judecatii, retinand ca s-a facut dovada cheltuielilor cu privire la suma de 385 lei. Referitor la alte cheltuieli solicitate de reclamant, respectiv: transportul celor 4 martori audiati si c/valoarea pentru 4 zile de munca pierdute de acesti martori ,instanta a retinut ca intr-adevar partea este obligata sa avanseze cheltuielile necesare deplasarii martorilor , insa reclamantul nu a facut dovada unor astfel de cheltuieli; iar referitor la sumele poprite pe pensie , s-a retinut ca provin din cheltuieli judiciare, ( fila 32,33 ) , ce nu au avut

55

legatura cu desfasurarea cauzei ce a facut obiectul dosarului nr. 1701/263/2006 ( 3050/2004 , ci au fost generate de cauze penale ( potrivit sustinerii partii ). S-a retinut de asemenea ca nu s-a facut dovada contravalorii taxelor de dactilografiere , xerox , imagini fotografice color , in cuantum de 66 lei , intrucat din observarea actelor depuse la dosar s-a constatat ca asemenea inscrisuri nu sun dactilografiate , ci scrise de mana. Impotriva sentintei civile au declarat recurs reclamantul G T si paratul P.I, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie. Reclamantul G T a criticat sentinta sub aspectul unui cuantum prea mic al cheltuielilor de judecata acordate raportat la derularea litigiului pe o perioada de peste 4 ani. Paratul P I a criticat sentinta pentru netemeinicie considerand dimpotriva ca suma acordata este cea mai mare decat cea rezultata din actele doveditoare de la dosar, pentru ca ulterior prin cererea de la fila 8 dosar de recurs, sa-si exprime si punctul de vedere al achiesarii la dispozitivul hotararii supuse recursului. Prin decizia nr.21 din 14.01.2010 pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul nr. 2448/263/2009 recursurile au fost respinse ca nefondate ,retinandu-e urmatoarele: Judecatoria Motru a fost investita cu o actiune civila pentru plata cheltuielilor de judecata de care se face culpabil paratul ca urmare a judecarii cauzei ce a facut obiectul dosarul nr. 3050/2004 ( nr.1701.2/263/2006) ,care a parcurs mai multe cicluri procesuale. Potrivit art.274 c.p.civ. , ,partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata. De regula aceste cheltuieli se solicita chiar in dosarul care priveste cauza a carei judecata a generat cheltuielile , iar instanta se pronunta odata cu solutionarea cauzei deduse judecatii in functie de culpa procesuala. Deci la baza obligatiei de restituirea cheltuielilor de judecata sta culpa procesuala, astfel ca partea din vina careia s-a purtat procesul trebuie sa suporte cheltuielile facute , justificat, de partea castigatoare. In situatia in care partea castigatoare nu a solicitat cheltuielile de judecata pe parcursul judecarii cauzei care le-a determinat sau instanta de judecata a omis sa se pronunte , poate formula o actiune distincta pentru restituirea cheltuielilor de judecata , cu respectarea termenului de prescriptie comun de 3 ani. In cauza dedusa prezentei judecati , Judecatoria Motru a facut o analiza minutioasa a cheltuielilor de judecata avansate de reclamant pe parcursul judecarii litigiului in granituirea proprietatilor partilor, formulata de P.I., ca reclamant impotriva lui G. T. ,ca parat, actiune respinsa in mod irevocabil prin decizia nr.334/06.09.2007 pronuntata, in apel, de Tribunalul Gorj. Fata de solutia pronuntata, cheltuielile de judecata avansate de reclamantul de fata sunt datorate in intregime de parat (alta ar fi fost situatia in care s-ar fi admis actiunea in granituire ,caz in care raportat la dispozitiile art.584 c.civ. cand cheltuielile de judecata se suporta pe jumatate), in masura dovedirii acestora. Instanta de fond a luat in considerare inscrisurile care fac dovada cheltuielilor de judecata reprezentand taxe de timbru si contravaloare transport, retinand motivat si corect ca pentru restul cheltuielilor reprezentand transportul martorilor si contravaloarea zilelor de munca pierdute de acesti martori, dactilografiere inscrisuri etc. nu s-a realizat nici o proba. De altfel, nici in actiunea introductiva de instanta si nici in recurs reclamantul nu a facut o detailare a acestor cheltuieli si nu a adus alte probe suplimentare celor avute in vedere de catre instanta de fond. In consecinta judecatoria a facut un calcul corect al cheltuielilor de judecata cuvenite reclamantului, context in care ambele recursuri care vizeaza cuantumul s-au considerat neintemeiate. Decizia civila nr.21 din 14.01.2010 pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul 2448/263/2009 Cerere de incuviintare executare civila.Cai de atac.Inadmisibilitatea recursului declarat de organul de executare. Tip: Decizie Nr./Data: 45 (19.01.2010) Autor: Tribunalul Gorj-Sectia

56

Civila Domenii asociate: Cereri Cerere de incuviintare executare civila.Cai de atac.Inadmisibilitatea recursului declarat de organul de executare. Potrivit art. 3731 (2) C.pr.civila, incheierea prin care se respinge cererea de incuviintare a executarii silite poate fi atacata cu recurs de catre creditor, in termen de 5 zile de la comunicare. Prin cererea inregistrata sub nr. 15920/318/2009 la Judecatoria Tg-Jiu, BEJ B F a solicitat instantei incuviintarea executarii silite a titlului executoriu reprezentat de sentinta civila nr. 2845/05.10.2009 pronuntata de Tribunalul Dolj Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale in dosarul nr. 19359/63/2008. Prin incheierea nr. 2373/04.12.2009 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu in dosarul nr. 15920/318/2009 a fost respinsa cererea, formulata de Biroul Executorului Judecatoresc B F, privind incuviintarea executarii silite a titlului executoriu - sentinta civila nr. 2845/05.10.2009 pronuntata de Tribunalul Dolj Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale in dosarul nr. 19359/63/2008. Pentru a pronunta aceasta incheiere prima instanta a retinut ca, cererea de executare formulata de creditor, prin care se solicita executarea silita a bunurilor mobiliare si imobiliare ale debitorului de la punctul de lucru , situate pe raza municipiului Targu Jiu, respectiv statii PECO, carburanti, etc, a retinut ca, in raport de disp.art. 407 alin. 1 C.p.c , bunurile care servesc la exercitarea ocupatiei debitorului nu pot fi supuse executarii silite, decat numai in lipsa de alte bunuri urmaribile si numai pentru obligatii de intretinere , chirii , arenzi , sau alte creante privilegiate asupra mobilelor, astfel fiind respinsa cererea de incuviintare a executarii silite privind titlul executoriu reprezentat de sentinta civila nr. 2845/05.10.2009 pronuntata de Tribunalul Dolj Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale in dosarul nr. 19359/63/2008 conform disp. art. 407 al. 1 c.pr.civ . Impotriva incheierii a declarat recurs recurent petent BEJ B F. Prin decizia nr.45 din 19.01.2010 pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul nr. 15920/318/2009 recursul a fost respins ca inadmisibil. S-a retinut ca potrivit art. 3731 (2) C.pr.civila, incheierea prin care se resping e cererea de incuviintare a executarii silite poate fi atacata cu recurs de catre creditor, in termen de 5 zile de la comunicare. In cauza de fata insa, incheierea nu a fost atacata cu recurs de catre creditor ci de catre Biroul Executorului Judecatoresc astfel ca, recursul este inadmisibil, avand in vedere dispozitiile legale precitate. Decizia nr.45 din 19.01.2010 pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul nr. 15920/318/2009 Actiunea in constatarea calitatii de unic mostenitor. Lipsa calitatii procesuale pasive a unitatii administrativ-teritoriale. Tip: Decizie Nr./Data: 16 (14.01.2010) Autor: Sectia civila Domenii asociate: Succesiuni, mosteniri Actiune in constatarea calitatii de unic mostenitor. Lipsa calitatii procesuale pasive a unitatii administrativ teritoriale. Prin cererea de chemare in judecata a paratei Comuna Nucet, inregistrata pe rolul Judecatoriei Targoviste la 09.02.2009, sub nr.1084/315/2009, reclamanta N.R.E. a solicitat sa se constate deschisa succesiunea defunctilor N.I. si N.E., averea ramasa de pe urma acestora si ca ea este unica mostenitoare, in calitate de descendent de gradul I. In motivarea cererii reclamanta a aratat ca, in fapt, la data de 04.08.1986 a decedat autorul sau N.I iar la data de 11.11.1999 mama sa N.E., iar de pe urma acestora au ramas urmatoarele bunuri: teren in suprafata de 989 mp compus din suprafata de 573 mp situata in comuna Nucet, jud.Dambovita, tarlaua 24, parcela 47 si din suprafata de 416 mp situata in comuna Nucet, jud.Dambovita, tarlaua 24, parcela 46; teren in suprafata de 6.400 mp situat in comuna Nucet, jud.Dambovita, tarlaua 41, parcela 636/4; teren in suprafata de 4.400 mp situat in comuna Nucet, jud.Dambovita, tarlaua 16, parcela 163/18; cladire in suprafata de 70 mp, edificata in anul 1977; anexa in suprafata de 27 mp edificata in anul 1977. A mai

57

aratat reclamanta ca ea este singura persoana care justifica un drept de mostenire asupra celor doua succesiuni, si nu exista alte persoane fizice care sa emita pretentii asupra averilor ramase de pe urma defunctilor sai parinti. In drept au fost invocate disp.art.700, art.728 C.civ., art.673 C.pr.civ. In sustinerea cererii au fost depuse urmatoarele acte: titlu de proprietate nr.87150/21.04.1998, contract de donatie autentificat sub nr.12347/21.08.1995, certificat de atestare fiscala pentru persoane fizice nr.4211/28.07.2008, certificate de deces ale defunctilor Nicuta Ion si Nicuta Emilia, certificat de casatorie al defunctilor, acte stare civila reclamanta. Parata nu a formulat intampinare. La termenul din data de 13.03.2009 instanta a ridicat din oficiu exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Comuna Nucet, reprezentata de Primar. Prin sentinta civila nr.1623/13.03.2009 s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei, respingandu-se cererea ca fiind formulata in contradictoriu cu o persoana fara calitate procesuala pasiva. Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut ca prin promovarea actiunii in partaj succesoral se urmareste sistarea starii de indiviziune, prin atribuirea catre fiecare coindivizar a unor bunuri in materialitatea lor astfel ca, in cadrul unui asemenea proces, calitate procesuala activa si pasiva o pot avea numai cei care au vocatie succesorala concreta, utila, la mostenirea defunctului. In speta, instanta constata ca nu exista identitate intre subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecatii si persoana chemata in judecata in calitate de parata, intrucat Comuna Nucet, in mod evident nu este succesoare a celor doi defuncti, pe de o parte, iar pe de alta parte nu s-a facut dovada ca bunurile a caror partajare se solicita (sau o fractiune din acestea) s-ar fi aflat in coproprietatea defunctilor cu parata pentru a se justifica o actiune in partaj judiciar. S-a subliniat ca asa cum a aratat si reclamanta prin cererea introductiva, ea este singura mostenitoare a celor doi defuncti in calitate de fiica, si nu exista ale persoane care sa emita pretentii asupra averii ramase de pe urma parintilor sai, iar faptul ca reclamanta a solicitat, printre altele, sa se constate ca este unica mostenitoare acceptanta a celor doua succesiuni, cu o cota de 1/1, nu poate conduce la o alta solutie, intrucat o asemenea actiune nu ar putea fi opusa decat acelor persoane care au/ar putea ridica pretentii la succesiunea defunctilor in calitate de mostenitori ceea ce, in speta, Comuna Nucet nu are. Impotriva sentintei a declarat apel reclamanta, criticandu-o cu motivarea ca instanta de fond a calificat gresit cererea de chemare in judecata, desi potrivit petitului cererii si motivarii in fapt, aceasta reprezinta o actiune in constatare pentru deschiderea succesiunii, a componentei masei succesorale si a calitatii de unica mostenitoare a reclamantei. S-a subliniat ca actiunea ar fi fost una in realizare numai in situatia in care ar fi existat mai multi succesori si ar fi fost necesara partajarea masei succesorale, or, in cauza de fata exista un singur mostenitor ce nu poate apela la actiunea in realizarea dreptului si, in cadrul actiunii in constatare nu are impotriva cui se indrepta. A invederat apelanta ca respingandu-se cererea fara a se intra in cercetarea fondului, se blocheaza liberul acces la justitie. In al doilea rand se arata ca nefiind vorba de un partaj judiciar, calitatea procesuala pasiva a autoritatii locale capata legitimare prin raportare la faptul ca succesiunile vacante sunt culese de stat (art.477 Cod civil). S-a concluzionat ca actiunea de fata este in constatare(interogatorie), reclamantul chemand in judecata o persoana care ar putea, eventual, sa-i conteste dreptul, pentru a se lua act daca recunoaste sau nu dreptul. Apelanta a mai sustinut ca si daca s-ar admite lipsa calitatii procesuale pasive a paratei, instanta nu avea nici un temei pentru a respinge cererea de chemare in judecata pentru ca nu ar fi o tragedie pronuntarea unei hotarari in cadrul unei actiuni in constatare,

58

in care nu exista parat (de fapt nu exista nici o persoana care sa aiba interes conditie obligatorie pentru a avea calitate procesuala pasiva). Intimata a formulat intampinare in sensul respingerii apelului, aratand ca asa cum a retinut instanta de fond, nu exista identitate intre subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecatii si persoana chemata in judecata in calitate de parata, intrucat in mod evident, intimata nu este succesoarea celor doi defuncti pe de o parte, iar pe de alta parte nu s-a facut dovada ce bunurile a caror partajare se solicita s-ar fi aflat in coproprietatea defunctilor cu parata. A evidentiat intimata ca in speta nu este vorba despre o succesiune vacanta pentru ca ea sa aiba calitate procesuala, ci exista un mostenitor unic in persoana apelantei. In drept se invoca art. 304 pct.9 Cod procedura civila. Prin decizia civila pronuntata la data de 14.01.2010, s-a respins apelul ca nefondat. S-a retinut ca desi in considerentele sentintei, instanta de fond face referire la actiunea in partaj succesoral, subliniind scopul urmarit prin promovarea unor asemenea actiuni, aceasta nu reprezinta o calificare gresita a cererii de chemare in judecata, deoarece sub aspect procedural si generic, toate cererile prin care se solicita deschiderea unor succesiuni, se incadreaza in cele de partaj. Pe de alta parte, in continuarea motivarii, judecatoria a facut referire strict la obiectul cererii dedus judecatii, argumentand contextul in care parata nu are calitate procesuala. Sub aspectul fondului litigiului, tribunalul apreciaza solutia primei instante ca fiind temeinica si legala. Astfel, in materie civila, potrivit art. 109 alin.1 din Titlul III Procedura inaintea primei instante din Cartea a II-a Procedura contencioasa Cod procedura civila, oricine pretinde un drept impotriva unei alte persoane, trebuie sa faca o cerere inaintea instantei competente. Prin urmare, de esenta procedurii contencioase este opunerea unui drept de catre cel interesat fata de o alta persoana care ar putea sa-i constate acest drept. Or, in cauza dedusa judecatii, intimata parata nu contesta calitatea de unic succesor a reclamantei in raport cu autorii sai, neputandu-se primi sustinere apelantei potrivit careia nu ar fi o tragedie pronuntarea unei hotarari in cadrul unei actiuni in constatare in care nu exista parat deoarece procesul civil nu poate fi promovat ca un parat de forma. Dupa cum bine a subliniat intimata, numai in ipoteza succesiunii vacante, Statul Roman are vocatia de a culege mostenirea, corespunzator art. 680 Cod civil. S-a inlaturat sustinerea potrivit careia solutia instantei de fond incalca accesul liber la justitie, cata vreme in conformitate cu dispozitiile art. 68 si urmatoarele din Legea nr.36/1995 a notarilor publici si a actiunii notariale, la cererea oricarei persoane interesate se deschide procedura succesorala notariala care se finalizeaza cu eliberarea certificatului de mostenitor. Prin urmare, nimic nu impiedica apelanta sa valorifice aceasta cale legala pentru constatarea calitatii sale de unica succesoare a celor doi autori, precum si a componentei patrimoniilor succesorale si numai daca s-ar refuza emiterea actului final al procedurii, apelanta s-ar putea adresa instantei de judecata. Fata de cele expuse, tribunalul a apreciat ca solutia instantei de fond este legala si temeinica, imprejurare in care s-a respins apelul, potrivit art. 296 Cod procedura civila ( art. 304 aplicabil in materia recursului fiind invocat gresit) si s-a pastrat hotararea atacata. Actiunea in constatarea calitatii de unic mostenitor. Lipsa calitatii procesuale pasive a unitatii administrativ-teritoriale. Tip: Decizie Nr./Data: 16 (14.01.2010) Autor: Sectia civila Domenii asociate: Succesiuni, mosteniri Actiune in constatarea calitatii de unic mostenitor. Lipsa calitatii procesuale pasive a unitatii administrativ teritoriale. Prin cererea de chemare in judecata a paratei Comuna Nucet, inregistrata pe rolul Judecatoriei Targoviste la 09.02.2009, sub nr.1084/315/2009, reclamanta N.R.E. a solicitat sa se

59

constate deschisa succesiunea defunctilor N.I. si N.E., averea ramasa de pe urma acestora si ca ea este unica mostenitoare, in calitate de descendent de gradul I. In motivarea cererii reclamanta a aratat ca, in fapt, la data de 04.08.1986 a decedat autorul sau N.I iar la data de 11.11.1999 mama sa N.E., iar de pe urma acestora au ramas urmatoarele bunuri: teren in suprafata de 989 mp compus din suprafata de 573 mp situata in comuna Nucet, jud.Dambovita, tarlaua 24, parcela 47 si din suprafata de 416 mp situata in comuna Nucet, jud.Dambovita, tarlaua 24, parcela 46; teren in suprafata de 6.400 mp situat in comuna Nucet, jud.Dambovita, tarlaua 41, parcela 636/4; teren in suprafata de 4.400 mp situat in comuna Nucet, jud.Dambovita, tarlaua 16, parcela 163/18; cladire in suprafata de 70 mp, edificata in anul 1977; anexa in suprafata de 27 mp edificata in anul 1977. A mai aratat reclamanta ca ea este singura persoana care justifica un drept de mostenire asupra celor doua succesiuni, si nu exista alte persoane fizice care sa emita pretentii asupra averilor ramase de pe urma defunctilor sai parinti. In drept au fost invocate disp.art.700, art.728 C.civ., art.673 C.pr.civ. In sustinerea cererii au fost depuse urmatoarele acte: titlu de proprietate nr.87150/21.04.1998, contract de donatie autentificat sub nr.12347/21.08.1995, certificat de atestare fiscala pentru persoane fizice nr.4211/28.07.2008, certificate de deces ale defunctilor Nicuta Ion si Nicuta Emilia, certificat de casatorie al defunctilor, acte stare civila reclamanta. Parata nu a formulat intampinare. La termenul din data de 13.03.2009 instanta a ridicat din oficiu exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Comuna Nucet, reprezentata de Primar. Prin sentinta civila nr.1623/13.03.2009 s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei, respingandu-se cererea ca fiind formulata in contradictoriu cu o persoana fara calitate procesuala pasiva. Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut ca prin promovarea actiunii in partaj succesoral se urmareste sistarea starii de indiviziune, prin atribuirea catre fiecare coindivizar a unor bunuri in materialitatea lor astfel ca, in cadrul unui asemenea proces, calitate procesuala activa si pasiva o pot avea numai cei care au vocatie succesorala concreta, utila, la mostenirea defunctului. In speta, instanta constata ca nu exista identitate intre subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecatii si persoana chemata in judecata in calitate de parata, intrucat Comuna Nucet, in mod evident nu este succesoare a celor doi defuncti, pe de o parte, iar pe de alta parte nu s-a facut dovada ca bunurile a caror partajare se solicita (sau o fractiune din acestea) s-ar fi aflat in coproprietatea defunctilor cu parata pentru a se justifica o actiune in partaj judiciar. S-a subliniat ca asa cum a aratat si reclamanta prin cererea introductiva, ea este singura mostenitoare a celor doi defuncti in calitate de fiica, si nu exista ale persoane care sa emita pretentii asupra averii ramase de pe urma parintilor sai, iar faptul ca reclamanta a solicitat, printre altele, sa se constate ca este unica mostenitoare acceptanta a celor doua succesiuni, cu o cota de 1/1, nu poate conduce la o alta solutie, intrucat o asemenea actiune nu ar putea fi opusa decat acelor persoane care au/ar putea ridica pretentii la succesiunea defunctilor in calitate de mostenitori ceea ce, in speta, Comuna Nucet nu are. Impotriva sentintei a declarat apel reclamanta, criticandu-o cu motivarea ca instanta de fond a calificat gresit cererea de chemare in judecata, desi potrivit petitului cererii si motivarii in fapt, aceasta reprezinta o actiune in constatare pentru deschiderea succesiunii, a componentei masei succesorale si a calitatii de unica mostenitoare a reclamantei. S-a subliniat ca actiunea ar fi fost una in realizare numai in situatia in care ar fi existat mai multi succesori si ar fi fost necesara partajarea masei succesorale, or, in cauza de fata exista un singur mostenitor ce nu poate apela la actiunea in realizarea

60

dreptului si, in cadrul actiunii in constatare nu are impotriva cui se indrepta. A invederat apelanta ca respingandu-se cererea fara a se intra in cercetarea fondului, se blocheaza liberul acces la justitie. In al doilea rand se arata ca nefiind vorba de un partaj judiciar, calitatea procesuala pasiva a autoritatii locale capata legitimare prin raportare la faptul ca succesiunile vacante sunt culese de stat (art.477 Cod civil). S-a concluzionat ca actiunea de fata este in constatare(interogatorie), reclamantul chemand in judecata o persoana care ar putea, eventual, sa-i conteste dreptul, pentru a se lua act daca recunoaste sau nu dreptul. Apelanta a mai sustinut ca si daca s-ar admite lipsa calitatii procesuale pasive a paratei, instanta nu avea nici un temei pentru a respinge cererea de chemare in judecata pentru ca nu ar fi o tragedie pronuntarea unei hotarari in cadrul unei actiuni in constatare, in care nu exista parat (de fapt nu exista nici o persoana care sa aiba interes conditie obligatorie pentru a avea calitate procesuala pasiva). Intimata a formulat intampinare in sensul respingerii apelului, aratand ca asa cum a retinut instanta de fond, nu exista identitate intre subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecatii si persoana chemata in judecata in calitate de parata, intrucat in mod evident, intimata nu este succesoarea celor doi defuncti pe de o parte, iar pe de alta parte nu s-a facut dovada ce bunurile a caror partajare se solicita s-ar fi aflat in coproprietatea defunctilor cu parata. A evidentiat intimata ca in speta nu este vorba despre o succesiune vacanta pentru ca ea sa aiba calitate procesuala, ci exista un mostenitor unic in persoana apelantei. In drept se invoca art. 304 pct.9 Cod procedura civila. Prin decizia civila pronuntata la data de 14.01.2010, s-a respins apelul ca nefondat. S-a retinut ca desi in considerentele sentintei, instanta de fond face referire la actiunea in partaj succesoral, subliniind scopul urmarit prin promovarea unor asemenea actiuni, aceasta nu reprezinta o calificare gresita a cererii de chemare in judecata, deoarece sub aspect procedural si generic, toate cererile prin care se solicita deschiderea unor succesiuni, se incadreaza in cele de partaj. Pe de alta parte, in continuarea motivarii, judecatoria a facut referire strict la obiectul cererii dedus judecatii, argumentand contextul in care parata nu are calitate procesuala. Sub aspectul fondului litigiului, tribunalul apreciaza solutia primei instante ca fiind temeinica si legala. Astfel, in materie civila, potrivit art. 109 alin.1 din Titlul III Procedura inaintea primei instante din Cartea a II-a Procedura contencioasa Cod procedura civila, oricine pretinde un drept impotriva unei alte persoane, trebuie sa faca o cerere inaintea instantei competente. Prin urmare, de esenta procedurii contencioase este opunerea unui drept de catre cel interesat fata de o alta persoana care ar putea sa-i constate acest drept. Or, in cauza dedusa judecatii, intimata parata nu contesta calitatea de unic succesor a reclamantei in raport cu autorii sai, neputandu-se primi sustinere apelantei potrivit careia nu ar fi o tragedie pronuntarea unei hotarari in cadrul unei actiuni in constatare in care nu exista parat deoarece procesul civil nu poate fi promovat ca un parat de forma. Dupa cum bine a subliniat intimata, numai in ipoteza succesiunii vacante, Statul Roman are vocatia de a culege mostenirea, corespunzator art. 680 Cod civil. S-a inlaturat sustinerea potrivit careia solutia instantei de fond incalca accesul liber la justitie, cata vreme in conformitate cu dispozitiile art. 68 si urmatoarele din Legea nr.36/1995 a notarilor publici si a actiunii notariale, la cererea oricarei persoane interesate se deschide procedura succesorala notariala care se finalizeaza cu eliberarea certificatului de mostenitor. Prin urmare, nimic nu impiedica apelanta sa valorifice aceasta cale legala pentru constatarea calitatii sale de unica succesoare a celor doi autori, precum si a componentei patrimoniilor succesorale si numai daca s-ar refuza emiterea actului final al

61

procedurii, apelanta s-ar putea adresa instantei de judecata. Fata de cele expuse, tribunalul a apreciat ca solutia instantei de fond este legala si temeinica, imprejurare in care s-a respins apelul, potrivit art. 296 Cod procedura civila ( art. 304 aplicabil in materia recursului fiind invocat gresit) si s-a pastrat hotararea atacata. Inexistenta autoritatii lucrului judecat in ipoteza unei hotarari anterioare pronuntata intre aceleasi parti, respinsa ca inadmisibila. Tip: Decizie Nr./Data: 93 (21.01.2010) Autor: Sectia civila Domenii asociate: Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.) Inexistenta autoritatii lucrului judecat in ipoteza unei hotarari anterioare pronuntata intre aceleasi parti, respinsa ca inadmisibila. Prin cererea de chemare in judecata a paratei D.M., inregistrata pe rolul Judecatoriei Racari sub nr. 1708/284/2007, reclamantii D.A., I.I. si I.G. au solicitat sa se constate ca sunt proprietarii imobilului constructie compus din trei camere , aflat pe terenul proprietatea lor, in temeiul accesiunii imobiliare, cu cheltuieli de judecata . In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca dupa anul 1990 , parata a edificat, fara autorizatie, constructia mentionata , pe terenul in suprafata de 2.400 m.p. aflat in proprietatea reclamantilor, dar la momentul construirii, parata a fost de buna credinta, intrucit nu fusese eliberat titlul lor de proprietate, astfel incit sunt de acord sa o despagubeasca pe aceasta cu contravaloarea constructiei . In drept, au fost invocate dispozitiile art 494 Cod civil . La data de 08.06.2007, reclamantii si-au completat cererea de chemare in judecata, aratand ca, in principal, solicita ca reclamanta sa ridice constructiile edificate pe terenul lor, intrucit a construit cu rea credinta, cunoscind ca terenul nu ii apartine. Prin intampinare parata a solicitat respingerea actiunii, aratand ca in anul 1993, la momentul ridicarii constructiei, terenul era in proprietatea Primariei Lunguletu, care la data de 20.04.1993 l-a concesionat catre SC S. SRL, iar in anul 1996, SC S. SRL a vandut constructia sotului paratei, cedandu-i totodata si dreptul de concesiune asupra terenului. S-a subliniat ca la data eliberarii titlului de proprietate pe numele reclamantilor, suprafata de 237,40 m.p era grevata de concesiune, iar reclamantii sunt obligatati sa respecte acest contract . La data de 20.06.2008, Primaria comunei Lunguletu a comunicat ca prin Hotarirea Consiliului Local Lunguletu nr. 06/21.04.2008 a fost reziliat contractul de concesionare teren incheiat la data de 20.04.1993 intre Consiliul Local Lunguletu si SC S. SRL. In sedinta publica din 12.09.2008, au fost introdusi in cauza, in calitate de parati, D.M. , O.M. , N.G., acestia fiind mostenitori ai defunctului D.I. alaturi de parata D.M. In probatiune s-au depus inscrisurile despre care partile au facut vorbire, s-a administrat paratei D.M. interogatoriul propus de reclamanti si s-a dispus efectuarea unei expertize avand ca obiectiv determinarea contravalorii materialelor de constructie si a manoperei necesitate de edificiul in cauza, precum si sporul de valoare adus dec onstructie terenului. Prin sentinta civila nr.760/6.03.2009 s-a admis in parte cererea reclamantilor, constatandu-se ca acestia sunt proprietarii constructiei aflate pe terenul in suprafata de 2400 m.p., dispunandu-se totodata obligarea reclamantilor la plata catre parati a sumei de 9488,26 lei reprezentand contravaloarea manoperei si materialelor folosite. Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut ca la data de 20.04.1993, SC S. SRL a incheiat un contract de concesiune cu Consiliul Local Lunguletu, pentru suprafata de 237,40 mp teren ai carei proprietari, sunt, in prezent, reclamantii, conform titlului de proprietate nr. 147999/19.10.2006, pe acest teren, societatea construind un imobil compus din trei camere pe care l-a instrainat in anul 1996, catre autorul paratilor, acesta preluand si contractul de concesiune, care a fost reziliat la data de 21.04.2008 prin hotararea Consiliului Local Lunguletu. S-a avut in vedere ca potrivit art. 494 cod civil, in

62

situatia in care constructorul este de buna credinta, in sensul ca nu a cunoscut viciile titlului in temeiul caruia a posedat terenul, proprietarul terenului devine si proprietarul constructiei dar el nu-l va putea obliga pe constructor la daramarea si ridicarea constructiilor pentru a nu se imbogati in dauna constructorului, iar proprietarul terenului va trebui sa-l despagubeasca pe acesta,. Instanta de fond apreciat ca cererea de chemare in judecata formulata de reclamanti este intemeiata numai in parte deoarece SC S. SRL si paratii nu au cunoscut ca terenul pe care s-a construit apartine reclamantilor si au construit cu buna credinta, intemeindu-se pe contractul de concesiune incheiat in anul 1993 si care era valabil la momentul respectiv, situatie in care reclamantii, desi devin proprietarii constructiei, in temeiul accesiunii imobiliare, trebuie obligati la plata catre parati a sumei de 9488,26 lei reprezentand contravaloarea manoperei si materialelor folosite. Impotriva sentintei a declarat apel parata D.M., criticandu-o pentru nelegalitate si netemeinicie, cu motivarea ca a sustinut permanent ca edificiul ce face obiectul litigiului nu se afla pe terenul reclamantilor, ci pe terenul apartinand domeniului public, aspect confirmat de adresa inaintata de Primaria Lunguletu, iar ca urmare a contestarii amplasamentului cladirii, s-a incuviintat efectuarea unei expertize de specialitate pentru verificarea acestei imprejurari. S-a mentionat ca pe parcursul judecatii, reclamantii nu au achitat onorariul necesar intocmirii lucrarii si au renuntat la aceasta proba, conditii in care instanta a constatat, in lipsa probelor, ca reclamantii sunt proprietari in virtutea accesiunii imobiliare. Se solicita efectuarea unei expertize topografice pentru determinarea regimului terenului pe care este amplasata constructia in litigiu si, in ipoteza in care se va constatat ca este situata pe terenul reclamantilor , apelanta solicita efectuarea unui supliment de expertiza in specialitatea constructii, intrucat valoarea stabilita este derizorie, in conditiile in care edificiul masoara 100 mp., are destinatia de spatiu comercial si se afla in zona cu vad comercial. In subsidiar se solicita modificarea sentintei si respingerea cererii. In drept se invoca art. 282 Cod procedura civila. La termenul de judecata din data de 10.12.2009, in temeiul art. 282 ind.1 Cod procedura civila si fata de valoarea obiectului litigiului, situata sub 100.000 lei, tribunalul a calificat drept recurs calea de atac. In sedinta publica din 21.01.2010, aparatorul intimatilor a atasat la dosar, in copie, sentinta civila nr. 741/19.03. 2007 pronuntata in dosarul nr. 3662/2006 al Judecatoriei Racari, in raport cu care aparatorul recurentei a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat. Prin decizia civila pronuntata la 21.01.2010, s-a respins ca nefondata exceptia invocata si ca neintemeiat recursul. S-a retinut ca prin sentinta civila nr. 741/19.03.2007 s-a respins cererea reclamantilor D.A. si I.G. avand ca obiect constatarea calitatii de proprietari a acestora asupra constructiei cu 3 camere, edificata de parata D.M. pe terenul proprietarilor, fara a se intra in cercetarea fondului, apreciindu-se ca aceasta este inadmisibila. Potrivit considerentelor hotararii, actiunea nu a putut fi primita intrucat a fost promovata de 2 din cei 3 coindivizari ai terenului, imprejurare considerata ca fiind un impediment ce ar fi echivalent cu recunoasterea calitatii de proprietar doar pentru o parte din titularii dreptului indiviz. Or, in speta de fata, toti succesorii proprietarului terenului, I.V., au cerut constatarea dreptului lor asupra constructiei, prin succesiune. Prin urmare, in lipsa unei sentinte anterioare care sa fi rezolvat fondul litigiului, nu exista autoritatea de lucru judecat in sensul art. 1202 Cod civil, considerent pentru care exceptia invocata va fi respinsa. Neintemeiate au fost considerate si criticile privitoare la solutia fondului. Astfel, la judecata in prima instanta, recurenta parata, a recunoscut in mod neechivoc, prin intampinare ( fila 17) ca imobilul

63

constructie pe care l-a dobandit prin cumparare, este situat in prezent pe ternul proprietatea reclamantului D.A. In aceste imprejurari efectuarea unei expertize topografice pentru determinarea perimetrului amplasarii cladirii cu destinatie comerciala nu mai era nici utila si nici concludenta pentru dezlegarea pricinii, recunoasterea unei imprejurari semnificand un act unilateral si irevocabil din partea autorului recunoasterii. Pe de alta parte, expertiza in specialitatea constructii nu a fost contestata la judecata fondului in termenul prevazut de art. 212 (2) Cod procedura civila, imprejurare in care a operat decaderea recurentei din dreptul de a formula obiectiuni direct in calea de atac. Fata de cele ce preced, tribunalul a apreciat solutia instantei de fond ca fiind temeinica si in acord cu dispozitiile art.494 alin.3 teza a II-a Cod civil care reglementeaza situatia constructorului de buna credinta, considerent pentru care s-a respins recursul potrivit art. 312 alin.1 Cod procedura civila si s-a mentinut hotararea atacata. Actiune in granituire ce cuprinde si revendicarea unei suprafete de teren. Constatare nulitate absoluta titlu de proprietate emis in baza Legii nr. 18/1991. Tip: Decizie Nr./Data: 11 (06.01.2010) Autor: SECTIA CIVILA Domenii asociate: Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi) Actiune in granituire ce cuprinde si revendicarea unei suprafete de teren. Constatare nulitate absoluta titlu de proprietate emis in baza Legii nr. 18/1991. Recalificarea in recurs a caii de atac. Cererea de constatare a nulitatii absolute a titlului de proprietate si a amendamentului Comisiei Judetene de aplicare a Legii nr. 18/1991 are caracter principal fata de celelalte capete de cerere care sunt accesorii. Existenta unei diferente intre suprafata din titlul de proprietate si suprafata existenta in realitate nu se incadreaza printre cazurile de nulitate absoluta expres si limitativ prevazute de art. III alin. 1 lit. a)-h) din Legea nr. 169/1997. Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Racari, sub nr. 623.1/284/2008, reclamantul a solicitat in contradictoriu cu paratii VE, NC si NR solicitand ca, prin sentinta ce se va pronunta, sa se dispuna, stabilirea hotarului despartitor dintre proprietatile limitrofe ale paratilor, anularea amendamentului nr.8052/2006 la Hotararea nr.72/1991 cu privire la validarea anexelor si solutionarea contestatiilor prezentate de Comisia Locala Racari, obligarea paratilor, in solidar, la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces. In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca in baza sentintei civile nr.433/2007 pronuntata in dosarul civil nr.1114/2006 a devenit proprietar pe suprafata de 1.000 m.p. teren intravilan curti constructii situat in tarlaua 73, parcela 236 si 1.400 m.p. teren intravilan arabil situat in tarlaua 73, parcela 236/1, aflat in continuarea suprafetei de 1.000 m.p.; ca la intocmirea lucrarii de cadastru a observat ca parata Comisia Locala Racari a eliberat Amendamentul nr. 8052/2006 la Hotararea nr.72/1991, cu privire la suprafata de 3.600 m.p., suprafata care nu se regaseste in realitate, paratii avand mai putin, amendamentul fiind emis fara a se face masuratori de Comisia Locala Racari ci numai pe baza declaratiilor paratilor, inaintandu-se o documentatie falsa de catre Comisia Locala Racari, Comisiei Judetene care a validata acest amendament. Reclamantul a solicitat ca pe baza unei expertize tehnice de specialitate sa se delimiteze hotarul dintre proprietati si sa se determine suprafata proprietatea paratilor, dupa care in baza acestor masuratori sa se emita un nou amendament cu suprafata corecta. Reclamantul si-a intemeiat actiunea, in drept, pe dispozitiile art. 584 Cod civil si Legea nr.18/1991, art. III. In dovedirea actiunii s-au propus probele cu acte si expertiza. Prin intampinare si cerere reconventionala, paratii au invederat ca sunt de acord cu stabilirea hotarului insa in limita a 2414 m.p. cat masoara proprietatea lor intabulata ca atare, a aratat ca in momentul in care s-a pronuntat sentinta de partaj si anume la data de 20.02. 2007, partajarea s-a facut

64

in baza titlului de proprietate nr.66854, care nu mai era valabil la acea data intrucat nu cuprindea suprafata de teren intravilan din primul titlu de proprietate nr.5800 m.p. si ca acest nou titlu care se eliberase deja la data de 08.01.2007 cuprindea numai suprafata de 2.400 m.p. intravilan deoarece comisia locala si comisia judeteana constatasera ca s-a facut o greseala in ceea ce ii priveste intrucat casa si gospodaria erau cuprinse in vechiul titlu de proprietate, drept pentru care s-a emis de la autorul lor NN titlul de proprietate nr.152020/2006pe numele lor, pentru suprafata de 3.400 m.p., ca atunci cand au facut cadastrul s-a gasit numai suprafata de 2.414 m.p. compusa din 415 m.p. curti constructii si 1990 m.p. arabil intravilan vechiul titlu de proprietate fiind diminuat in ceea ce priveste suprafata din intravilan si redus la 2.400 m.p. , in realitate insa nici in acest titlu de proprietate nu se regaseste suprafata de 2.400 m.p. ci numai 1.400 m.p., ca la efectuarea tranzactiei au inteles sa ii dea reclamantului suprafata din tranzactie, in ideea ca acesta avea deja casa pe acel teren si nu avea titlu de proprietate, limita dintre cele doua proprietati fiind data de semne naturale in imediata proprietate a spatelui locuintei reclamantului, precizand ca atat in vechiul titlu de proprietate care cuprindea 5.800 m.p. cat si in cele doua titluri de proprietate noi care cuprind aceeasi suprafata defalcata se regasea cu 2.000 m.p. teren mai putin, ca cea de-a doua solicitare privind anularea amendamentului, paratii considera ca este ramasa fara obiect cata vreme amendamentul a fost urmat de un titlu de proprietate. Prin cererea reconventionala, paratii au solicitat sa se constate nulitatea tranzactiei incheiate prin sentinta civila nr.433/2007 in dosarul nr.1114/2006 al Judecatoriei Racari, motivat de faptul ca titlul de proprietate ce a stat la baza tranzactiei era anulat si s-au tranzactionat bunuri ce le apartineau in titlu de proprietate. In drept, au fost invocate dispozitiile art. 114- 118 Cod procedura civila, art. 119 Cod procedura civila ., art. 1704, art. 1717 Cod civil, solicitandu-se in aparare probele cu inscrisuri si interogatorii. La termenul din 8 mai 2008, reclamantul a depus la dosar o precizare a actiunii introductive, prin care a solicitat sa se constate si nulitatea partiala a titlului de proprietate nr.152020 /2006, in contradictoriu si cu Comisia Locala Racari de aplicare a Legii fondului funciar si Comisia Judeteana Dambovita pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor . In motivarea cererii s-a aratat ca in baza Amendamentului nr.8052/2006 la Hotararea nr.72/1991 s-a eliberat titlul de proprietate nr.152020/2006 pentru suprafata de 3.400 m.p. teren intravilan, teren ce se suprapune cu suprafata de 1.000 m.p. intravilan curti constructii, situat in tarlaua 73 parcele 236/1, el fiind proprietarul acestor suprafete conform sentintei civile nr.433/2007, pronuntata in dosarul civil nr.1114/2006. S-u atasat cererii, in copie certificata, titlul de proprietate funciara nr. 152020/2006. Prin intampinare, paratii au aratat ca titlul de proprietate, nou emis a fost emis in conditii de perfecta legalitate, iar hotararea de partaj invocata de reclamant este emisa in conditii de nelegalitate, intrucat se emisese deja un alt titlu de proprietate, insa nici in acest titlu nu a fost inserata suprafata de 2.400 m.p., motiv pentru care a fost necesara corectia acestui titlu. Instanta de fond a dispus introducerea in cauza a celor 2 comisii de aplicare a legii fondului funciar, pentru a le face opozabila hotararea ce se va pronunta in cauza. Reclamantul a depus la dosarul cauzei, in copie certificata, planul cadastral. Prin adresa nr.313/ 11.09.2008, Comisia Locala pentru aplicarea legii fondului funciar Racari a comunicat instantei ca in temeiul Legii nr. 247/2005, numitii VE, NC si NR, au solicitat modificarea titlului de proprietate nr.66854/1995, titlu in care a fost inclusa si suprafata de teren intravilan detinuta cu titlu de mostenire legala de la defunctul NP, ce reprezinta casa si suprafata de teren intravilan

65

conform certificatului de mostenitor nr.705/1987 emis de Notariatul de Stat Gaesti, prin care tatal si respectiv bunicul lor este unic mostenitor cu mentiunea ca a fost depus titlul de proprietate privind pe defunctul NI in original cu solicitarea de a se face corecturile conform certificatului de mostenitor mentionat, ca prin amendament la Hotararea nr.46/2005 a Comisiei Judetene Dambovita, a fost aprobata propunerea de corectare a titlului de proprietate nr. 66854/1995 prin excluderea suprafetei din intravilan aferenta gospodariei defunctului NN in suprafata de 3.400 m.p. compusa din parcelele nr.237 si 237/1 delimitate intre vecinatatile N- DS 17, S- Vlad Petre, E- Bucur Gheorghe si V- rest proprietate mostenitor NI, insa pe acest titlu de proprietate a ramas inscrisa suprafata de teren intravilan detinuta de reclamantul NGh si pe care acesta a instrainat-o impreuna cu constructiile amplasate numitilor C V si I. De asemenea din continutul adresei a reiesit faptul ca in cadrul unui proces de partaj solutionat prin tranzactie a fost cuprinsa si suprafata de 1.000 m.p. din totalul de 2.400 m.p. din T- 73, P- 257/1 desi parcela nu mai face parte din acest titlu de proprietate, reclamantul neprezentand titlul de proprietate in original in fata instantei, ceea ce a dus la obtinerea a doua acte de proprietate respectiv titlul de proprietate si sentinta civila de partaj definitiva si irevocabila, lucru ce a generat acest litigiu. In cauza a fost efectuata raport de expertiza intocmit de expert Georgescu Virginia. Prin sentinta civila nr.2386/15.07.2009, Judecatoria Racari a respins cererea principala, asa cum a fost completata de catre reclamantul NGh impotriva paratilor VE, NC si NR si a respins cererea reconventionala formulata de catre paratii reclamanti VE, NC si NR impotriva reclamantului parat NGh. Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca titlul de proprietate nr.66854/2007 si tranzactia incheiata in sentinta civila nr. 433/20.02.2007 a Judecatoriei Racari, releva indubitabil ca, in ceea ce priveste suprafata de 1.000 m.p. teren curti constructii intravilan situata in tarlaua 73, parcela 236, aceasta nu are in nici un punct cardinal ca vecini limitrofi pe paratii in cauza, ca din acest punct de vedere, in mod evident este inadmisibila o actiune in granituire intemeiata pe dispozitiile art. 584 Cod civil pentru ca nu este vorba de o proprietate lipita cu a sa, ata cum stipuleaza explicit textul de lege, reclamantul a solicitat o granituire numai in raport de aceasta suprafata de teren intravilan pastrata in proprietate, pentru ca aceasta suprafata de teren intravilan (1.400 m.p.) a fost instrainata de reclamant inca din anul 1999, prin act autentic lui CV si CI; ca in ceea ce priveste cererea de anulare a Amendamentului nr. 8052/2006 la Hotararea nr. 72/1991 a Comisiei Locale de aplicare a Legii fondului funciar de constatare a nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate nr.152020/2006, s-a constatat ca reclamantul n-a invocat, practic, nici un caz, dintre cele enumerate limitativ de prevederile art. III din Legea nr. 169/1997 care sa poata conduce, eventual, la constatarea nulitatii absolute, fie si partiale, a acestuia; ca analiza continutului cererii releva afirmatia ca s-ar fi produs o suprapunere de proprietatii, in sensul ca ar fi avut loc o dubla reconstituire, ca titlurile de proprietate depuse in dosar de parti, releva ca, in realitate, este vorba de suprafete diferite de teren care provin de la autori diferiti, fapt confirmat si de concluziile rapoartelor de expertiza tehnica topografica intocmite in cauza, ca reclamantul n-a demonstrat incidenta in cauza a vreuneia dintre cazurile de nulitate enumerate de art. III alin. 1 lit. a-h din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea legii fondului funciar nr. 18/1991; ca in ceea ce priveste cererea reconventionala formulata de paratii reclamanti, se observa ca, in realitate si efectiv, titlul de proprietate avut in vedere la tranzactionare a fost titlul funciar nr.66854/2007 si nu cel vechi, de altfel anulat; ca asa au stat lucrurile, o demonstreaza

66

indubitabil chiar inscrisul existent in dosarul de partaj nr. 1114/2006 al Judecatoriei Racari, suspendat la un moment dat si apoi reluata judecata, tocmai in considerarea faptului ca s-a emis un nou titlu de proprietate; ca unii dintre parati au recunoscut acest fapt la interogatoriu, continutul tranzactiei include vecinatatile terenurilor conform noului titlu de proprietate . Impotriva acestei sentinte a declarat apel in termenul legal reclamantul NGh. In motivele de apel, reclamantul a aratat ca in mod gresit i s-a respins cererea de granituire, formulata in baza art.584 Cod civil, potrivit careia orice proprietar este indreptatit sa solicite delimitarea proprietatii sale fata de alte proprietati vecine, afirmatia instantei ca suprafata de 1000 mp proprietate a sa ca efect al tranzactiei ce formeaza dispozitivul sentintei civile nr.433/2007 a Judecatoriei Racari nu are nici un punct cardinal limitrof cu proprietatea paratilor, este justificata, ca raportul de expertiza intocmit de expertul Georgescu Virginia arata ca in partea de este aceasta suprafata se invecineaza cu mostenitorii defunctului NI, iar in schita de la fila 91 rezulta cu prisosinta acest lucru si ca suprafata de 1000 mp face corp comun cu cea de 1400 mp atribuita lui, fiind in aceeasi parcela (73) si aceeasi tarla (236), ca din titlul de proprietate nr.66854/2007 se desprinde clar acest lucru, si in niciun caz nu se poate invoca ca aceste suprafete s-ar suprapune peste cei 3400 mp din titlul de proprietate din 2006, ce priveste o lata reconstituire a dreptului de proprietate, ca a intrat in posesia celor doua suprafete de teren inca din 1956 cand a construit casa si anexele, iar din 1964 l-am avut ca lot ajutator de la CAP pana n 1990, iar aceasta suprafata nu a fost niciodata masurata de Comisia Locala, ca pe suprafata de 1000 mp pe care se afla casa batraneasca si care apartine paratilor a construit si poseda un garaj, o ciupercarie, o fantana, fiind interesat sa construiasca un gard intre cele doua terenuri distincte la care ii da dreptul calitatea sa de proprietar. Prin intampinare, intimatii parati VE, NC si NR, au solicitat respingerea apelului, precizand ca in realitate este recurs, aratand ca asa cum au aratat in intampinarea si cererea reconventionala, la instanta de fond, in acea curte exista, insumand toate suprafetele de teren din cele doua titluri de proprietate suprafata faptica de 3780 mp si suprafata scriptica de 5800 mp, cu o diferenta colosala de 2020 mp, ca referitor la solicitarea reclamantului de a se anula initial amendamentul si ulterior titlul de proprietate este total nefondat, intrucat ceea ce au avut comisiile in vedere la emiterea acestui nou titlu de proprietate a fost certificatul de mostenitor 705/1987, emis de Notariatul de Stat Gaesti, prin care tatal, respectiv bunicul lor, NP, a avut in proprietate casa si teren intravilan, pe care le-a transmis prin mostenire si era firesc, intr-o aplicatie consecventa a legii fondului funciar, pe care si instantele Tribunalului Dambovita o fac in mod frecvent, respectiv art.23, ca acest teren sa le revina de drept, ca este corecta si motivarea data de instanta fondului actiunii in granituire, este o interpretare corecta a textului de lege prevazut de art.583, prin care numai doua proprietati se pot granitui, instanta analizand corect atat titlul de proprietate cat si tranzactia, ajungand ca aceste terenuri nu pot fi granituite. In sedinta publica din 25.11.2009, tribunalul a procedat la recalificarea in recurs a caii de atac exercitata de reclamant avand in vedere pe langa considerentele din incheiere si faptul ca cererile reclamantului recurent de constatare a nulitatii absolute a titlului de proprietate nr. 152020/15.12.2006 si a amendamentului nr. 8052/2006 la Hotararea Comisiei Judetene Dambovita de Fond Funciar in baza caruia s-a eliberat titlul de proprietate nr. 152020/2006 au caracter principal iar cererea recurentului reclamant de granituire a terenului proprietatea sa in suprafata de 2400 mp situat in intravilanul orasului Racari, tarlaua 73, parcelele 236 si 236/1 de terenul in suprafata de 3400 mp.

67

situat in intravilanul orasului Racari, in tarlaua 73, parcelele 237/1 si 237, proprietatea paratilor intimati, cerere ce cuprinde si o cerere de revendicare a unei portiuni de 1000 mp. teren, se afla in raport de accesorietate cu cererile de constatare a nulitatii absolute a titlului de proprietate si a amendamentului mai sus aratate intrucat rezolvarea acestora depinde de solutia data acestor din urma cereri. Prin decizia civila nr.11/06.01.2010, Tribunalul Dambovita a respins ca nefondat recursul declarat si a mentinut hotararea atacata. Pentru a pronunta aceasta decizie, tribunalul a retinut urmatoarele: Prin sentinta civila nr. 433/20.02.2007 pronuntata de Judecatoria Racari in dosarul nr. 1114/2006, a fost consfintita invoiala partilor cu privire la partajarea terenurilor din titlul de proprietate nr. 66854/1995 emis pe numele mostenitorilor defunctului NI printre care si recurentul reclamant caruia i-au revenit in lot mai multe terenuri printre care si terenurile in suprafata totala de 2400 mp., situate in intravilanul orasului Racari in tarlaua 73, parcelele 236 si 236/1 din care 1000 mp. teren avand categoria de folosinta curti constructii si 1400 mp.- teren arabil. Anterior, prin contractul autentificat sub nr. 1378/04.06.1999, recurentul reclamant a vandut sotilor CV si I suprafata de 1400 mp. teren curti constructii situat in tarlaua 73, parcelele 236 si 236/1, impreuna cu casa de pe acest teren. Pe baza Amendamentului nr. 8052/2006 la Hotararea nr. 72/1991 a Comisiei Judetene Dambovita de Fond Funciar a fost eliberat titlul de proprietate nr. 152020/15.12.2006 pe numele mostenitorilor defunctului NN (intimatii parati NCG, NVR si VE) pentru terenurile in suprafata totala de 3400 mp., situate in intravilanul orasului Racari, jduetul Dambovita, in tarlaua 73, parcelele 273 si 237/1 din care 400 mp. teren avand categoria de folosinta curti constructii si 3000 mp.- teren arabil. La interogatoriul luat de instanta la cererea intimatilor parati, recurentul reclamant a recunoscut ca au existat doua terenuri situate in intravilan (doua curti) avand o suprafata totala de 3800 mp., ca, in realitate, cele doua curti au o suprafata totala mai mica decat in titlurile de proprietate (3800 mp. in loc de 5800 mp.); ca terenul lui si cel al intimatilor parati a fost imprejmuit in anul 1955 si ca proprietatile lor (ale lui si ale intimatilor parati) au fost delimitate de semne naturale de hotar carora nu li s-a adus nicio modificare. Din raportul de expertiza intocmit in cauza de experta Georgescu Virginia reiese ca terenurile partilor sunt imprejmuite pe toate laturile cu gard; ca, potrivit titlurilor de proprietate nr. 152020/2006 si nr. 66854/2007, terenurile aflate in proprietatea partilor sunt in suprafata totala de 5800 mp.; ca, in realitate, suprafata existenta in realitate este de doar 3780 mp.; ca exista un deficit de suprafata de 2000 mp.; ca reclamantul recurent a vandut suprafata de 1400 mp. si revendica suprafata de 1000 mp.; ca, la randul lor, si intimatii parati au un deficit de 1000 mp. de teren fata de suprafata de teren din titlul lor de proprietate. Recurentul reclamant a solicitat sa se constate nulitatea absoluta partiala a titlului de proprietate nr. 152020/15.12.2006 emis pe nume le mostenitorilor defunctului NN si a amendamentului nr. 8052/2006 care a stat la baza emiterii acestui titlu invocand ca motive de fapt imprejurarea ca terenul pentru care s-a emis acest titlu se suprapune peste terenul proprietatea sa, faptul ca nu s-au facut masuratori de catre comisia locala si ca, in realitate, nu exista in realitate intreaga suprafata de 3400 mp.. In mod corect si legal, prima instanta a respins aceste capete de cerere avand in vedere ca nu s-a facut dovada ca ar fi existat o suprapunere de terenuri si ca ar fi avut loc o dubla reconstituire; ca titlurile de proprietate releva ca este vorba de suprafete de teren situate in aceeasi tarla dar in parcele diferite si ca recurentul reclamant

68

nu a demonstrat incidenta in cauza a vreunuia din cazurile de nulitate expres si limitativ prevazute de art. III alin. 1 lit. a)-h) din Legea nr. 169/1997. Referitor la solutia data capatului de cerere avand ca obiect granituirea, in mod corect, prima instanta a respins cererea recurentului reclamant de granituire tinand seama de faptul ca terenurile recurentului reclamant si al intimatilor parati au fost imprejmuite in anul 1955; ca terenul proprietatea recurentului si cel proprietatea intimatilor parati au fost delimitate de semne naturale de hotar carora nu li s-a adus nici o modificare; ca din raportul de expertiza rezulta ca recurentul reclamant a vandut inca din anul 1999 suprafata de 1400 mp. cat avea efectiv in realitate si ca acesta are in prezent un deficit de 1000 mp., fata de titlul sau de proprietate. Sustinerea recurentului reclamant ca din raportul de expertiza de la filele 90 si 91 ar rezulta o alta situatie de fapt nu poate fi primita intrucat acel raport de expertiza aflat la filele 88-96 a fost refacut in urma admiterii obiectiunilor intimatilor parati la termenul din 25.02.2009 iar din raportul de expertiza refacut aflat la filele 142148 rezulta situatia de fapt mai sus expusa si faptul ca intimatii parati se invecineaza cu CV pe latura de est si nu cu recurentul reclamant. Nu pot fi primite nici sustinerile recurentului in sensul ca ar fi avut in posesie inca din 1956 o suprafata de 2400 mp., ca din 1964-1990, ar fi avut aceasta suprafata ca lot ajutator in conditiile in care aceste sustineri nu au nici un suport probator si vin in contradictie cu celelalte dovezi administrate in cauza. Pentru considerentele mai sus expuse, in temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, tribunalul a respins ca nefondat recursul declarat si a mentinut hotararea atacata. Recurs inadmisibil - incheiere premergatoare Tip: Decizie Nr./Data: 2115 (25.01.2010) Autor: T HD Domenii asociate: Bunuri si valori imobiliare Recurs civil. Incheiere premergatoare. Recurs inadmisibil (decizia civila nr. 974/R/2009, dosar nr. 2115/278/2009). Prin incheierea de sedinta din 26.06.2009, data in dosarul nr.2115/278/2009 al Judecatoriei Petrosani, s-au dispus urmatoarele: In baza art.201 C.pr.civ., incuviinteaza cererea privind efectuarea unei expertize topografice, sens in care se emite adresa catre B.J.E. Deva, sa comunice lista cu experti topografi. Pune in vedere reclamantei sa achite avans onorariu expert, in suma de 200 lei si sa depuna chitanta la dosar. Pune in vedere reclamantei sa depuna spre vedere, in original, actul intitulat chitanta. Admite cererea privind acvirarea dosarului nr.3826/2004. In considerentele incheierii s-a retinut si faptul ca reprezentantul paratei a reiterat exceptiile invocate, respectiv, exceptia autoritatii de lucru judecat, cu referire la sentinta civila nr.5066/2007, pronuntata in dosarul nr.388/278/2007, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, cu motivarea ca parata nu este parte in actul, denumit chitanta, exceptia prescriptiei achizitive, prevazute de art.1890 C.civ. si, de asemenea, exceptia prescriptiei extinctive, exceptii respinse de instanta. Impotriva incheierii de sedinta din 26.06.2009, parata, prin avocat ales, a declarat recurs, solicitand desfiintarea dispozitiilor cuprinse in aceasta. In motivarea recursului s-a invederat ca, prin intampinarea depusa, la dosarul cauzei, cat si oral, in instanta, parata - prin reprezentantul sau, a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat, cu referire la sentinta civila nr.5066/20.XI.2007, pronuntata de Judecatoria Petrosani, in dosarul nr.388/299/2006, irevocabila prin decizia civila nr.97/R/10.XI.2008, exceptie care a fost, insa, respinsa. Prin aceeasi incheiere de sedinta au fost respinse si exceptia prescriptiei extinctive, respectiv, a lipsei calitatii procesuale pasive, pe care le-a invocat, desi, apreciaza recurenta, exceptiile au fost temeinic motivate. In drept nu s-au invocat dispozitii legale. Intimata reclamanta nu a formulat intampinare. Recursul este inadmisibil, pentru urmatoarele considerente: Din economia dispozitiilor art.282 alin.2

69

C.pr.civ. reiese ca Impotriva incheierilor premergatoare nu se poate face apel decat odata cu fondul, exceptand cazurile in care, prin ele, s-a intrerupt cursul judecatii. Potrivit prevederilor art.299 alin.1 teza a II a C.pr.civ. Dispozitiile art.282 alin.2 sunt aplicabile in mod corespunzator si in recurs, ceea ce inseamna ca incheierile premergatoare, neatacabile cu apel, nu sunt susceptibile nici de recurs. In speta, incheierea de sedinta din 26.06.2009, atacata de recurenta, este o incheiere premergatoare, prin aceasta neintrerupandu-se cursul judecatii, considerente pentru care nu poate fi atacata decat odata cu fondul litigiului, cand vor putea fi examinate toate criticile formulate de recurenta, inclusiv sub aspectul modului de solutionare, de catre instanta de fond, a exceptiilor invocate de aceasta. Pentru cele ce preced, dand eficienta dispozitiilor art.282 al.2 C.pr.civ., art.299 alin.1 C.pr.civ., redate pe larg in considerente si dispozitiilor art.312 alin.1 C.pr.civ., recursul formulat va fi respins, ca inadmisibil. Constituire drept de proprietate pentru teren intravilan in baza art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, republicata. Constructie edificata de o alta persoana decat titularul autorizatiei de constructie. Tip: Decizie Nr./Data: 18/RC (18.01.2010) Autor: TRIBUNALUL NEAMT - SECTIA CIVILA Domenii asociate: Constructii Constituire drept de proprietate pentru teren intravilan in baza art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, republicata. Constructie edificata de o alta persoana decat titularul autorizatiei de constructie. Sectia civila. Decizia civila. 18RC din 18.01.2010 Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Piatra Neamt sub nr. 6952/279 din 17.11.2008 petentul B.C a formulat, in contradictoriu cu intimatele Comisia judeteana Neamt si Comisia locala Piatra Neamt pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, plangere impotriva Hotararii nr. 7246/17.10.2008, emisa de prima intimata, prin care i s-a respins cererea de constituire a dreptului de proprietate pentru suprafata de 328 mp teren situat in situat in municipiul Piatra Neamt, str. Nicu Albu nr. 46. In motivare a aratat ca in mod gresit i s-a respins cererea deoarece terenul i-a fost atribuit in folosinta in anul 1972 pentru a-si edifica o locuinta, pe care a si realizat-o. In dovedire a depus hotararea contestata, HCL Piatra Neamt nr. 200/21.08.2008 si schita cadastrala a terenului, si a solicitat audierea martorilor M.?. si C.A. Intimatele Comisia judeteana Neamt si Comisia locala Piatra Neamt au solicitat prin intampinarile formulate respingerea plangerii deoarece terenul in litigiu nu face obiectul legilor fondului funciar, petentul construindu-si locuinta fara a detine autorizatie de constructie pe terenul atribuit numitului Alexa Ioan, astfel ca nu sunt incidente prevederile art. 36 din Legea nr. 18/1991 republicata. Prin sentinta civila nr. 1781 din 22.04.2009 prima instanta a respins ca nefondata actiunea petentului, retinand in motivare ca terenul litigios a fost atribuit in vesnica folosinta, prin Decizia nr. 82/24.04.1970 a fostului Consiliu Popular al municipiului Piatra Neamt, numitului A. I. pentru edificarea unei locuinte, iar acesta i-a cedat dreptul sau petentului printr-o conventie particulara. A mai retinut ca potrivit art. 36 din Legea nr.18/1991 republicata terenurile proprietate de stat din intravilanul localitatilor care au fost atribuite, potrivit legii, in folosinta vesnica in vederea construirii de locuinte proprietate personala trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuintelor, in proprietatea acestora prin ordin al prefectului, la propunerea primariilor, si nu prin hotarare a comisiilor judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, la propunerea comisiilor locale, si ca in cauza nu sunt aplicabile prevederile art. 23 din lege deoarece terenul litigios nu a fost atribuit unui membru al unei cooperative agricole de productie. Impotriva acestei sentinte a formulat recurs petentul, care a criticat-o pentru gresita

70

aplicare a dispozitiilor legilor fondului funciar, apreciind ca in speta sunt aplicabile atat prevederile art. 23 alin. 1 si 4 din Legea nr.18/1991 republicata, cat si cele ale art. 36 din acest act normativ. Cererea de recurs este scutita de plata taxei de timbru potrivit art. I pct. 43 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005. Intimata Comisia locala Piatra Neamt a formulat intampinare (f. 14 - 16) prin care a solicitat respingerea recursului deoarece in cazul terenului litigios nu sunt aplicabile dispozitiile legale invocate, daca se are in vedere ca nu a fost atribuit unui membru cooperator pentru edificarea locuintei, iar incepand cu anul 1995 intre parti s-a incheiat un contract de inchiriere (pentru 148 mp) si un contract de concesiune (pentru diferenta de 193 mp). La cererea tribunalului, aceasta intimata a depus la dosar copia autorizatiei de construire eliberata sub nr. 188/27.10.1970 numitului A.I.. Analizand sentinta recurata din perspectiva dispozitiilor art. 3041 din Codul de procedura civila tribunalul a apreciat ca recursul este fondat urmand a fi admis, pentru urmatoarele considerente: Potrivit art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicata Terenurile proprietate de stat, situate in intravilanul localitatilor, atribuite, potrivit legii, in folosinta vesnica sau in folosinta pe durata existentei constructiei, in vederea construirii de locuinte proprietate personala sau cu ocazia cumpararii de la stat a unor asemenea locuinte, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuintelor, in proprietatea acestora, integral sau, dupa caz, proportional cu cota detinuta din constructie. In cauza terenul litigios a fost atribuit prin Decizia nr. 82/24.04.1970 a fostului Consiliu Popular al municipiului Piatra Neamt numitului Alexa Ioan, pentru edificarea unei locuinte, caruia i s-a eliberat ulterior Autorizatia de construire nr. 188/27.10.1970. Imprejurarea ca locuinta respectiva nu a mai fost edificata de numitul A.I., ci de petent, in baza unei conventii particulare incheiata intre ei in anul 1972, este lipsita de relevanta din moment ce atat fostul Consiliu Popular al municipiului Piatra Neamt, cat si actualul Consiliu local Piatra Neamt au tolerat aceasta situatie si au acceptat, pana in anul 1995, plata taxei stabilite prin Decizia nr. 82/24.04.1970, iar ulterior a sumelor convenite prin Contractul de inchiriere nr. 7359/1995 si prin Contractul de concesiune nr. 7359/1995. De asemenea, nici faptul ca in Decizia nr. 82/24.04.1970 se face referire la suprafata de 250 mp iar petentul a solicitat constituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 328 mp nu prezinta relevanta, deoarece din coroborarea schitei din planul de situatie anexat deciziei de mai sus cu schita cadastrala depusa de petent reiese ca terenul are si in prezent vecinatatile initiale iar suprafata lui reala este de 328 mp. Tribunalul subscrie, in schimb, la concluzia instantei de fond ca in cauza nu sunt incidente prevederile art. 23 alin. 1 si 4 din Legea nr.18/1991 republicata, deoarece intr-adevar terenul litigios nu a fost atribuit de cooperativa agricola de productie in vederea construirii unei locuinte, si nici nu a fost dobandita de petent de la o persoana care a beneficiat de o astfel de atribuire. Sustinerile recurentei, in sensul ca constituirea dreptului de proprietate in conditiile art. 36 din Legea nr.18/1991 republicata se face prin ordin al prefectului, la propunerea primariilor, si nu prin hotarare a comisiilor judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, la propunerea comisiilor locale, este si ea lipsita de relevanta deoarece nu din vina petentului cererea sa nu a urmat parcursul descris de acest text legal. Pentru aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. 1 si 304 pct. 9 din Codul de procedura civila tribunalul a admis recursul petentului si a modificat sentinta recurata in sensul celor aratate mai sus. Conflict de munca. Neformularea de obiectiuni cu privire la raportul de expertiza si nesolicitarea efectuarii unei contraexpertize, la care se adauga neadministrarea altor dovezi cu echivalenta probatorie sau care sa fie de natura a

71

contrazice constatarile Tip: Decizie Nr./Data: 6R (06.01.2010) Autor: Sectia a VII a Civil si litigii de munca CAB Domenii asociate: Expertize Conflict de munca. Neformularea de obiectiuni cu privire la raportul de expertiza si nesolicitarea efectuarii unei contraexpertize, la care se adauga neadministrarea altor dovezi cu echivalenta probatorie sau care sa fie de natura a contrazice constatarile cu caracter stiintific ale expertului desemnat. Efecte pe plan procesual. Pe de alta parte, desi in recurs, partile au posibilitatea de a administra proba cu inscrisuri, potrivit art.305 C.pr.civ., partea recurenta nu a inteles sa administreze in cauza aceasta proba si sa depuna la dosar statele de plata ale intimatilor. Asadar, in conditiile in care recurenta parata nu a formulat obiectiuni la raportul de expertiza si nu a solicitat efectuarea unei contraexpertiza or administrarea altor dovezi cu echivalenta probatorie sau care sa fie de natura a contrazice constatarile cu caracter stiintific ale expertului desemnat, Curtea considera ca in mod corect au fost avute in vedere la solutionarea cauzei de catre instanta de fond concluziile expertizei efectuata in cauza. Decizia civila nr. 6/R din 6 ianuarie 2010. Prin sentinta civila nr.1361 din data de 29 iunie 2009, pronuntata de Tribunalul Teleorman - Sectia Conflicte de Munca, Asigurari Sociale, Contencios Administrativ Fiscal s-a admis cererea de chemare in judecata formulata de reclamantii C.L., B.N.M. si altii, s-a constatat ca reclamantii au desfasurat activitate la S.C. T SA preluata de parata S.C. DC SRL, activitate ce se incadreaza in grupa I - a de munca pentru fiecare reclamant si a fost obligata parata la efectuarea mentiunilor privitoare la grupa I-a de munca pentru fiecare reclamant, corespunzator perioadelor mentionate in dispozitivul sentintei. Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca reclamantii, in calitate de angajati ai SC T SA au prestat activitate in grupa I de munca, in perioadele aratate de catre acestia in tabelul anexa la cererea introductiva, insa conducerea societatii i-a trecut in mod nejustificat in grupa a ll-a de munca. S-a constatat ca prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr.3681/2.09.2004, SC T SA a transferat dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile si imobile catre SC V SA Victoria, asociat unic la parata SC DC SRL, care s-a obligat totodata sa preia, sa pastreze si sa gestioneze arhiva SC T SA, ceea ce echivaleaza cu un transfer al unei parti din societate, acest transfer avand drept consecinta indreptatirea salariatilor sa beneficieze de protectia drepturilor lor decurgand din raporturile de munca potrivit art.169 Codul muncii. Din verificarile carnetelor de munca ale reclamantilor, instanta de fond a retinut ca la rubrica angajator este precizat SC V SA, iar la altii SC T SA, iar din aceste mentiuni nu rezulta ca ar fi intervenit vreo modificare din punct de vedere al incadrarii salariale sau a locului de munca, aspecte care sa justifice trecerea intr-o alta grupa de munca. De asemenea, din continutul procesului-verbal incheiat la data de 17 martie 2004, s-a retinut ca la un numar mare de salariati de pe platforma SC T SA, s-a acordat grupa l-a de munca in perioada cuprinsa intre 1976-2001, pentru activitatile desfasurate in sectiile de mecanica, transporturi, depozite etc., salariati aflati in aceeasi situatie cu reclamantii in privinta conditiilor de munca. S-a considerat ca achitarea contributie la asigurarile sociale corespunzatoare grupei a ll-a de munca incepand din luna iunie 1992 nu poate conduce la concluzia ca activitatea desfasurata de reclamanti se incadreaza in aceasta grupa. S-a avut in vedere ca art.13 din Ordinul nr.50/5.03.1990 prevede ca perioada lucrata dupa data de 18.03.1969 pana in prezent si in continuare, se incadreaza in grupele I si II de munca si ca art.3 din acelasi ordin precizeaza ca beneficiaza de incadrare in grupa I si II de munca, fara limitarea numarului personalului care este in activitate, muncitori, ingineri, subingineri, maistri, tehnicieni,

72

precum si alte categorii de personal care lucreaza efectiv la locurile de munca si activitatile prevazute in anexele 1 si 2 din ordin. Instanta de fond a omologat in totalitate raportul de expertiza tehnica judiciara intocmit de expert Z.V., din care reiese ca trecerea in grupa a ll-a de munca s-a facut fara nicio justificare temeinica si legala, de vreme ce perioadele cuprinse in tabelul ce face parte integranta din actiune pentru fiecare reclamant in parte se incadreaza in grupa l-a de munca, toti reclamantii lucrand in aceleasi conditii ca si personalul de la ingrasaminte chimice complexe NPK2, uree, amoniac, acid sulfuric. S-a mentionat ca in conformitate cu HG nr.559/1990 in lista locurilor de munca, activitatilor si categoriilor profesionale din unitatile subordonate Ministerul Industriei Chimice si Petrochimice, la punctul 8 sunt mentionate activitati de fabricare a acidului azotic concentrat, acizilor fosforici si concentrarea acidului sulfuric, precum si manipularea derivatilor acestor activitati. Prin urmare, s-a apreciat ca incadrarea salariatilor in grupa a ll-a de munca s-a facut cu nerespectarea dispozitiilor art.3 din Ordinul nr.1566/1995. Impotriva acestei hotarari, a declarat recurs S.C DC SRL, criticand solutia pentru nelegalitate. In motivarea recursului, intemeiat in drept pe dispozitiile art.304 pct.9 C.pr.civ., recurenta a aratat ca expertiza nu a fost efectuata de catre un expert in relatii de munca, ci de catre un expert contabil, care nu s-a prezentat la sediul S.C. DC S.R.L. pentru a consulta documentele din arhiva S.C. T S.A., societate unde au fost angajati reclamantii. S-a mai aratat ca expertul trebuia sa constate ca locurile de munca de la S.C. T S.A. au fost incadrate unele in grupa I, altele in grupa a II a conform prevederilor Ordinului 50/1990, HG.559/1990, Ordinul 969/1990, Ordinul 1566/1995 si ca simplul fapt de a fi angajati la SC T SA nu le da dreptul reclamantilor de a fi incadrati obligatoriu numai in grupa I de munca. S-a solicitat a se retine ca fiind eronata concluzia expertului potrivit careia toate locurile de munca de pe platforma societatii corespund conditiilor de incadrare in grupa I de munca, de vreme ce nu toate locurile de munca sunt in sectii direct productive de ingrasaminte chimice. S-a invederat ca Ordinul nr. 50/1990, in cele doua anexe ale sale, incadreaza explicit locurile de munca in grupe de munca, atat in grupa I cat si in grupa a II a de munca, ori concluziile expertului incalca prevederile acestui ordin, netinand cont de repartizarea locurilor de munca pe grupe, dupa conditiile specifice de la fiecare loc de munca. S-a aratat ca expertul a considerat gresit ca daca toate locurile de munca sunt in perimetrul societatii, automat ele se incadreaza in grupa I de munca. S-a mentionat ca rezulta ca locurile de munca si ocupantii acestora au fost incadrate unele in grupa I si altele in grupa a II-a si din modul cum a fost calculata contributia la asigurarile sociale, diferentiat pe grupe de munca, asa cum a impus Legea nr.49/1992, aspect care nu a fost studiat si luat in considerare de expert, desi trebuia sa cunoasca prevederile legale in legatura cu incadrarea in grupe de munca si sa constate ca locurile de munca ale reclamantilor nu se regasesc mentionate intre cele de grupa I. Analizand intregul material probator administrat in cauza, prin prisma criticilor invocate de catre recurenta, incadrate in motivul de recurs prevazut de art.304 pct.9 C.pr.civ., cat si din oficiu, conform art.3041 C.pr.civ., Curtea retine urmatoarele: Prima instanta a fost investita sa solutioneze actiunea formulata de catre intimatii reclamanti, avand ca obiect constatarea faptului ca activitatea desfasurata de catre acestia la S.C. T SA preluata de parata S.C. DC SRL se incadreaza in grupa I de munca, precum si obligarea paratei la efectuarea mentiunilor privitoare la grupa I-a de munca pentru fiecare reclamant, corespunzator perioadelor lucrate. Expertul desemnat de catre instanta de fond a verificat carnetele de munca ale intimatilor reclamanti, cat si alte inscrisuri prezentate de catre

73

recurenta si a constatat ca reclamantii au lucrat in aceleasi conditii ca si personalul de la ingrasaminte chimice complexe NPK2, uree, amoniac, acid sulfuric, concluzionand ca perioadele cuprinse in tabelul ce face parte integranta din actiune pentru fiecare reclamant in parte se incadreaza in grupa l-a de munca. Potrivit incheierii de sedinta de la termenul la care a fost desemnat expertul contabil rezulta ca parata recurenta nu a avut nici o obiectiune cu privire la desemnarea acestuia, legat de competenta acestuia de a intocmi raportul de expertiza incuviintat in cauza. De altfel, potrivit adresei nr.491041/7.04.2009 emisa de catre Tribunalul Bucuresti - Biroul local de expertize judiciare tehnice si contabile, expertul Z.V. care a efectuat expertiza dispusa in cauza este expert specializat in organizarea muncii, salarizare, caz in care criticile recurentei parate legate de lipsa de calificare a expertului numit de catre instanta de fond nu pot fi primite de catre Curte, neavand suport probator. Din cuprinsul raportului de expertiza rezulta ca partile au fost convocate prin scrisori recomandate cu confirmare de primire in ziua de 5.06.2009 la sediul SC D C SRL, in conformitate cu prevederile art.208 C.pr.civ., precum si faptul ca la data convocarii expertul s-a deplasat la sediul societatii, fiind astfel nefondata sustinerea recurentei sub acest aspect. Curtea retine ca la data la care partile au fost convocate de catre expert, partea recurenta, reprezentata de catre doamna B.C., sef Serviciu Resurse Umane Salarizare, avea posibilitatea sa prezinte expertului statele de plata ale intimatilor la care face referire in recurs. Or, in conditiile in care expertul nu a putut examina statele de plata din culpa recurentei parate, aceasta nu se poate prevala in cauza de propria turpitudine. De altfel, dupa depunerea raportului de expertiza la dosarul de fond, astfel cum rezulta din incheierea de sedinta de la termenul din 22 iunie 2009, parata recurenta a invederat primei instante faptul ca nu are obiectiuni la raportului de expertiza efectuat in cauza si nu a facut nici o referire la statele de plata ale intimatilor. Pe de alta parte, desi in recurs, partile au posibilitatea de a administra proba cu inscrisuri, potrivit art.305 C.pr.civ., partea recurenta nu a inteles sa administreze in cauza aceasta proba si sa depuna la dosar statele de plata ale intimatilor. Asadar, in conditiile in care recurenta parata nu a formulat obiectiuni la raportul de expertiza si nu a solicitat efectuarea unei contraexpertiza or administrarea altor dovezi cu echivalenta probatorie sau care sa fie de natura a contrazice constatarile cu caracter stiintific ale expertului desemnat, Curtea considera ca in mod corect au fost avute in vedere la solutionarea cauzei de catre instanta de fond concluziile expertizei efectuata in cauza. Prima instanta a tinut seama de constatarile expertului, care a evidentiat ca reclamantii au lucrat pe platforma unitatii la instalatiile de acid sulfuric, acid fosforic, ingrasaminte complexe, amoniac, acid azotic, uree, azotat de aluminiu din cadrul sectiilor NPK1, NPK2, Azotat si Azot, in procent de 100%, locuri care se incadreaza in grupa I de munca, conform pct.14, 21 din HG nr.456/1990 si a retinut judicios ca activitati de fabricare a acidului azotic concentrat, acizilor fosforici si concentrarea acidului sulfuric, precum si manipularea derivatilor acestor activitati sunt mentionate in lista locurilor de munca, activitatilor si categoriilor profesionale din unitatile subordonate Ministerului Industriei Chimice si Petrochimice, incadrate in grupa I, respectiv la punctul 8 din HG nr.559/1990. De asemenea, instanta de fond a avut in vedere concluzia expertului, care a constatat ca la data intrarii in vigoarea a Ordinului 50/1990 reclamantii au fost incadrati ca si anterior in grupa I de munca, desfasurand activitate ca si personalul de la ingrasaminte chimice complexe NPK2, uree, amoniac, acid sulfuric in procent de 100%, apreciind in mod judicios ca incadrarea intimatilor reclamanti in grupa a II de munca s-a facut cu

74

incalcarea dispozitiilor Ordinului nr.1566/1995. Curtea retine ca in considerentele hotararii, in conformitate cu prevederile art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ., prima instanta a aratat motivele pentru care a inlaturat apararea paratei referitoare la retinerea CAS corespunzator grupei a II-a de munca cu incepere din 1.04.1992, conform Legii nr.49/1992, precizand in acest sens ca din examinarea carnetelor de munca ale intimatilor-reclamantilor a rezultat ca nu exista nici o mentiune cu privire la schimbarea meseriei, functiei sau a locului de munca, care sa justifice trecerea acestora la grupa a II de munca. Pentru toate considerentele aratate, avand in vedere faptul ca instanta de fond a interpretat si aplicat corect prevederile legale incidente in cauza, Curtea va respinge ca nefondat recursul, in temeiul dispozitiilor art.312 C.pr.civ. Titlu Reconstituirea dreptului de proprietate conform art. 3 alin. 2 din Legea nr. 1/2000 in limita suprafetei de 50 ha de proprietar deposedat-cerere de anulare a Hotararii Comisie Judetene Prahova - motive, conditii de admisibilitate Institutie Tribunalul Prahova Data decizie 13-01-2010 Decizia nr. 28 din 13 ianuarie 2010, Tribunalul Prahova Prin cererea disjunsa din dosarul nr. 13962/281/2007, inregistrata la Judecatoria Ploiesti sub nr. 2941/281/3.03.2008, reclamanta E.D. a solicitat in contradictoriu cu paratele COMISIA JUDETEANA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR si COMISIA LOCALA BLEJOI DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, anularea Hotararii nr. 5787/ 30.11.2007 a Comisiei Judetene Prahova prin care a fost admisa cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate nr. 7208/2005 si modificarea corespunzatoare a Hotararii COMISIEI JUDETENE PRAHOVA nr. 4822/03.11.2006, in sensul includerii si a reclamantei alaturi de d-na D.F., ambele in calitate de mostenitoare ale defunctei T.A., pentru suprafata de 50 ha . Anexate la actiune reclamanta a depus urmatoarele inscrisuri: hotararea 4822/2006, hotararea nr. 5787/2007, inventarul averii ramase de pe urma defunctei T.A., actul de impartiala voluntara din 19.03.1945, incheiat intre T.R., T.T. si A.M., inventarul cu averea ramasa de pe urma defunctei, procesul-verbal nr. 14959/19.03.1945, adresa nr. 194/12.07.2006 a Arhivelor Nationale privind exproprierea numitilor T.R., T.T. si A.M., avizul nr. 67/01.03.1946 din care rezulta ca proprietari la aceasta data sunt T.R., T.T. si A.M., avizul nr. 67/1946, certificatul de mostenitor nr. 29/2002, actele de stare civila si copie C.I., toate aceste inscrisuri aflandu-se la filele 8-28. La filele 38-44 Comisia Judeteana Prahova a depus copia hotararii nr. 5787/2007, precum si motivarea solutiei acesteia cu privire la reclamanta . Comisia Locala a depus intampinare, la filele 45-47 prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata motivand ca reconstituirea s-a facut potrivit art. 3 alin. 2 din Legea nr. 1/2000 in limita suprafetei de 50 ha de proprietar deposedat, in speta proprietarul deposedat fiind T.A. iar nu fiul acestei T.R., tatal reclamantei. Aceasta opinie a fost motivata de catre parata prin aceea ca actul de impartiala a fost autentificat la data de 19.03.1945, deci posterior datei de 23.08.1944 si ca atare urmeaza a se avea in vedere

75

numai proprietatea lui T.A.. La aceasta intampinare parata a anexat un set de inscrisuri aflate la filele 48-62 . La fila 87 reclamanta a depus note scrise prin care a raspuns intampinarii depuse de catre Comisia Locala de Fond Funciar Blejoi sustinand ca prezenta cerere este formulata in termen de 30 de zile de la data comunicarii hotararii, conform art. 53 alin. 2 din Legea 18/1991 modificata si anume hotararea fiind primita pe data de 20.01.2008, depusa la data de 14.08.2008 la Judecatoria Ploiesti, motiv pentru care solicita respingerea exceptiei tardivitatii formularii plangerii, invocate de instanta din oficiu. In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri. Prin sentinta civila nr. 7446/03.09.2008 pronuntata de catre Judecatoria Ploiesti instanta a admis exceptia tardivitatii invocata din oficiu si a respins cererea ca tardiv formulata. Impotriva sentintei civile nr.7446/03.09.2008 pronuntata de catre Judecatoria Ploiesti s-a formulat calea de atac a recursului, de catre reclamanta, solicitand instantei de control judiciar admiterea recursului, modificarea sentintei in sensul respingerii exceptiei tardivitatii, motivandu-se ca exceptia invocata nu a fost pusa in discutia partilor, fiind invocata dupa inchiderea dezbaterilor si ca a formulat in termen legal plangerea pe care a depus-o la posta cu confirmare de primire la data de 14.02.2008 fara sa se tina seama ca i s-a disjuns plangerea dintr-o alta cauza. La data de 16.12.2008 reclamanta si-a dezvoltat motivele de recurs in cadrul carora a aratat ca i s-a comunicat hotararea nr. 5787 la data de 20.10.2008, contestand-o la data de 11.02.2008, data depunerii la posta si in acelasi plic a trimis si precizarea actiunii pentru dosarul nr. 13962/281/2007 in cadrul caruia i s-a disjuns prezenta plangere. Prin decizia civila nr. 197/03.02.2009, Tribunalul Prahova a aratat ca avand in vedere faptul ca paratele nu au facut dovada datei comunicarii hotararii nr. 5787/2007 contestate in prezenta cauza, iar reclamanta a facut dovada formularii prezentei plangeri la data de 11.02.2008 data postei, din care rezulta faptul ca prezenta plangere ar fi fost formulata in termenul legal de 30 zile care ar fi inceput sa curga la data de 20.10.2008, instanta de fond in mod gresit a admis exceptia tardivitatii si a respins plangerea ca fiind tardiv formulata, si in consecinta a admis recursul declarat impotriva sentintei civile nr.7446/03.09.2008 pronuntata de catre Judecatoria Ploiesti, a casat sentinta civila si a trimis cauza spre rejudecare la Judecatoria Ploiesti, cauza fiind inregistrata pe rolul Judecatoriei Ploiesti la data de 22.04.2009 sub nr. 2941/281/2008. La data de 22.05.2009 reclamanta a depus la dosarul cauzei concluzii scrise ( fila 7) prin care a aratat ca a solicitat instantei admiterea actiunii, anularea HCJ nr. 5787/30.11.2007 si emiterea unei hotarari pentru suprafata de 71 ha arabil pe numele reclamantei, suprafata solicitata fiind mostenita de la tatal sau T.R., potrivit actului de imparteala voluntara nr. 14959/19.03.1945, act recunoscut de Judecatoria Ploiesti prin sentinta civila nr. 2264/07.03.2008.

76

La data de 19.06.2009 parata Comisia Judeteana, a depus la dosarul cauzei copia petitiei formulata de catre reclamanta inregistrata la Institutia Prefectului sub nr. L1246/06.09.2007,denumita"contestatie" de catre reclamanta( filele 17-18). Prin sent. civ. nr. 7154/19.06.2009, a Jud. Ploiesti a fost respinsa actiunea avand ca obiect fond funciar, formulata si precizata de catre reclamanta E.Din contradictoriu cu paratele COMISIA LOCALA DE FOND FUNCIAR BLEJOI PRIN PRIMAR si COMISIA JUDETEANA DE FOND FUNCIAR PRAHOVA PRIN PREFECT, ca neintemeiata. Pentru a dispune astfel, prima instanta a retinut urmatoarele: Prin cererea nr. 7208/ 09.08.2005, reclamanta E.D. a solicitat Comisiei Locale Blejoi, reconstituirea dreptului de proprietate conform actului de imparteala voluntar nr. 14959/ 19.03.1945 si inventarului de avere din 23.05.1941 (filele 48, 68). Intrucat reconstituirea se referea la terenuri situate pe raza mai multor localitati, Comisia Locala Blejoi, a transmis aceasta cerere a reclamantei, impreuna cu cererile nr. 10349/ 17.11.2005, 8608/ 23.09.2005 si 9465/18.10.2005, in temeiul art. 6 din HG nr. 890 /2005, spre competenta solutionare, la Prefectura Prahova, cu adresele de inaintare nr. 6187/ 30.05.2007 (fila 52) si nr. 12055/08.10.2007 (fila 53) Inainte de a primi vreun raspuns privind modul de solutionare a cererii de reconstituire cu nr. 7208/ 09.08.2005, reclamanta E.D., la data de 06.09.2007, a depus la Prefectul Judetului Prahova, sub nr. L 1246 (fila 18) o contestatie prin care arata ca si dumneaei a formulat cerere de reconstituire pentru acelasi autor, cu nr. 7208/ 09.08.2005, cu doua adrese de revenire, toate privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au apartinut bunicilor T.A. si T.C., ca singurele mostenitoare ale numitilor acestora sunt E.D. si D.F., astfel incat nu trebuia sa se faca reconstituirea numai pe numele numitei D.F., asa cum s-a prevazut in hotararea nr. 4822/2007. In concluzie, reclamanta a solicitat sa i "se atribuie pamanturile bunicilor, impreuna cu D.F.". Solutionand aceasta contestatie, Comisia Judeteana Prahova a pronuntat hotararea nr. 5787/ 30.11.2007 (fila 39 - 44 ) prin care s-a modificat hotararea nr. 4822/ 03.11.2007, in sensul includerii doamnei E.D. alaturi de doamna D.F., ambele mostenitoare ale def. T.A., pentru suprafata de 50 ha. Pentru a pronunta aceasta solutie, asa cum rezulta din motivarea de la fila 44, Comisia Judeteana Prahova a avut in vedere cererea de reconstituire nr. 7208/ 09.08.2005, contestatia nr. L 1246/ 06.09.2007, actele de proprietate si de stare civila anexate de catre reclamanta la cererile sale. Impotriva acestei solutii reclamanta a formulat prezenta actiune, criticand hotararea nr. 5787/ 30.11.2007 in sensul ca i-a fost diminuat dreptul de proprietate, fara a preciza cat a

77

solicitat sau cu cat i s-a diminuat drept de proprietate. Fata de continutul cererii de reconstituire nr. 7208/ 09.08.2005 precum si al contestatiei nr. L 1246/ 06.09.2007, instanta de fond a retinut ca hotararea Comisiei Judetene Prahova nr. 5787/ 30.11.2007 (fila 39 - 44 ) a solutionat favorabil cererile reclamantei, dispunand reconstituirea dreptului de proprietate intocmai cum a solicitat aceasta. Instanta mai retine ca prin precizarea la actiune ( fila 3) reclamanta a aratat, pentru prima data, ca solicita reconstituirea de pe urma tatalui sau, T.R. si ca dreptul de proprietate priveste o treime din suprafata totala de 172,156 ha. ce a apartinut bunicii sale, T.A. iar prin precizarea de la fila 5, reclamanta a aratat ca din suprafata totala de 172,156 ha. ce a apartinut bunicii sale, T.A., ii revine 1/3 in concurenta cu verisoara sa, D.F., care are dreptul la 2/3. Ulterior, prin notele scrise, depuse la dosar la filele 87 si urm., reclamanta a sustinut ca este indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor in suprafata de 71 ha., proprietatea tatalui sau, T.R.P., fiul T.A. Astfel, instanta de fond a constatat ca motivele prezentei actiuni, reprezinta cereri noi, in raport cu procedura reconstituirii dreptului de proprietate, invocate pentru prima data in fata instantei de judecata, intrucat privesc suprafete diferite de teren si provenind de la alt autor. Nefiind formulate in scris, catre Comisia Locala, in termenul legal de solicitare a reconstituirii, asa cum dispune art. 8, alin. 3 din legea nr. 18/1991 si art. 11 alin. 1 din HG nr. 890/2005 instanta apreciaza hotararea nr. 5787/ 30.11.2007 a Comisiei Judetene Prahova ca fiind legala si temeinica, aceasta pronuntandu-se asupra cererii/ contestatiei cu care fusese investita. Pentru aceste considerente, in temeiul art. 53 din legea nr. 18/1991, instanta de fond a respins ca neintemeiata actiunea formulata de catre reclamanta Enaceanu Daniela, astfel cum a fost precizata. Impotriva acestei sentinte a declarat recurs recurenta-petenta E.D., aratand ca instanta de fond nu a tinut seama la pronuntarea solutiei, de probele administrate in cauza care dovedeau ca petenta este mostenitoarea lui T.R.P., care la randul sau era fiul si mostenitorul parintilor sai T.F. si T.C., pe care-i mostenise impreuna cu fratii sai, impreuna cu care a efectuat imparteala terenurilor mostenite, conform Actului de imparteala voluntara. Mai precizeaza petenta ca acelasi judecator de fond s-a pronuntat in trei cereri formulate de dansa, cu privire la aceleasi aspecte, desi trebuia sa se abtina in cauza de fata, dupa casarea cu trimitere dispusa prin dec. civ. nr. 197/03.02.2009 a Trib. Prahova, prin care sa stabilit ca plangerea sa nu a fost tardiv formulata, asa cum a constatat in mod eronat instanta de fond, cand a fost initial investita, iar in cauza disjunsa din actualul dosar, cauza ce a fost solutionata prin sent. civ. nr. 2268/07.03.2008 a Jud. Ploiesti, solutia a fost data de acelasi judecator.

78

Recurenta precizeaza ca solutia din cauza de fata a avut la baza in mod gresit solutia din cauza disjunsa, care la randul ei s-a dat in urma unei declaratii false a reprezentantului prefecturii de la acea data, care a aratat total neadevarat ca ambelor succesoare E.D. si D.F. li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 50 ha fiecare, fara a se tine seama de realitate si de faptul ca petenta avea stabilit dreptul sau asupra cotei parte din terenul mostenit. Se mai precizeaza ca mostenitorii numitei D.F. continua cauza disjunsa prin sent. civ. nr. 2268/07.03.2008 a Jud. Ploiesti, in dos. nr. 5964/281/2008. Recurenta mentioneaza ca toate aceste aspecte sunt dovedite de Hotararea nr. 5787/30.11.2007 a Comisiei Judetene, de actele de stare civila si de partaj, aflate la dosar si ca nelegalitatea hotararii recurate atrage incidenta disp. art. 105 al.2, art. 304 pct. 4, 5, 6 si 7 C pr. civ. Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs mentionate anterior, a textelor de lege incidente in cauza, Tribunalul constata ca recursul este nefondat, urmand a fi respins ca atare, asa cum se va arata in continuare : Referitor la motivul de recurs vizand faptul ca acelasi judecator a solutionat litigiul atat in primul ciclu procesual finalizat prin sent. civ. nr. 7446/03.09.2008, casata prin dec. civ. nr. 197/03.02.2009 a Trib. Prahova, cat si in al doilea ciclu procesual, finalizat prin sent. civ. nr. 7154/19.06.2009 recurata in prezentul recurs, precum si faptul ca tot acelasi judecator a pronuntat si sent. civ. nr. 2268/07.03.2008 a Jud. Ploiesti, prin care a fost admisa exceptia lipsei de interes cu privire la petenta D.F. si a fost respinsa ca neintemeiata cererea avand ca obiect fond funciar formulata de petenta E.D., Tribunalul constata ca acest motiv nu este intemeiat, intrucat aspectele invederate nu reprezinta un caz de incompatibilitate al judecatorului respectiv, in conditiile in care prin sentinta pronuntata in cauza de fata in primul ciclu procesual nu a fost analizata cererea reclamantei E.D. pe fondul ei, fiind respinsa ca tardiv formulata, iar in cauza nr. 13962/281/2007 finalizata prin sent. civ. nr. 2268/07.03.2008, a fost atacata de catre cele doua mostenitoare D.F. si E.D. o alta hotarare a Comisiei Judetene Prahova, nr. 4822/03.11.2006, fata de cea atacata de recurenta in cauza de fata, respectiv hotararea nr. 5787/30.11.2007. In ceea ce priveste critica recurentei, vizand gresita solutionare a cauzei de catre prima instanta, Tribunalul constata ca instanta de fond a retinut in mod corect ca fata de continutul cererii de reconstituire nr. 7208/ 09.08.2005 precum si al contestatiei nr. L 1246/ 06.09.2007, hotararea Comisiei Judetene Prahova nr. 5787/ 30.11.2007 (fila 39 - 44 dos. fond ) a solutionat favorabil cererile recurentei, dispunand reconstituirea dreptului de proprietate intocmai cum a solicitat aceasta. Este evident ca asa cum a stabilit si prima instanta, prin precizarea la actiune ( fila 3 dos. fond) recurenta a aratat, pentru prima data, ca solicita reconstituirea de pe urma tatalui sau, T.R. si ca dreptul de proprietate priveste o treime din suprafata totala de 172,156 ha. ce a apartinut bunicii sale, T.A. iar prin precizarea de la fila 5, dos. fond a aratat ca din suprafata totala de 172,156 ha. ce a apartinut bunicii sale, T.A., ii revine 1/3 in concurenta cu verisoara sa, D.F., care are dreptul la 2/3.

79

Ulterior, prin notele scrise, depuse la dosar la filele 87 si urm. dos. fond, recurenta a sustinut ca este indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor in suprafata de 71 ha., proprietatea tatalui sau, T.R.P., fiul T.A. Astfel, instanta de fond a constatat in mod corect ca motivele prezentei actiuni, reprezinta cereri noi, in raport cu procedura reconstituirii dreptului de proprietate, invocate pentru prima data in fata instantei de judecata, intrucat privesc suprafete diferite de teren si provenind de la alt autor. Nefiind formulate in scris, catre Comisia Locala, in termenul legal de solicitare a reconstituirii, asa cum dispune art. 8, alin. 3 din legea nr. 18/1991 si art. 11 alin. 1 din HG nr. 890/2005 prima instanta a apreciat just ca hotararea nr. 5787/ 30.11.2007 a Comisiei Judetene Prahova este legala si temeinica, aceasta pronuntandu-se asupra cererii/ contestatiei cu care fusese investita. De altfel, Tribunalul observa si imprejurarea ca toate aceste argumente au fost mentionate si de catre Comisia Locala Blejoi, in intampinarea depusa la fond, prin care se subliniaza intemeiat ca reconstituirea s-a facut potrivit art. 3 alin. 2 din Legea nr. 1/2000 in limita suprafetei de 50 ha de proprietar deposedat, in speta proprietarul deposedat fiind T.A.F., iar nu fiul acestei T.R., tatal reclamantei, iar actul de impartiala a fost autentificat la data de 19.03.1945, deci ulterior datei de 23.08.1944 si ca atare urmeaza a se avea in vedere numai proprietatea lui T.A.F. De mentionat este si faptul ca Comisia Judeteana Prahova prin hotararea nr. 5787/ 30.11.2007 a modificat hotararea nr. 4822/ 03.11.2007, prin care s-a facut reconstituirea numai pe numele numitei D.F., in sensul includerii doamnei E.D. alaturi de doamna D.F., ambele mostenitoare ale def. T.A., pentru suprafata de 50 ha, la pronuntarea acestei hotarari contestate de catre recurenta-petenta fiind avute in vedere cererea de reconstituire nr. 7208/ 09.08.2005 a recurentei, contestatia nr. L 1246/ 06.09.2007 formulata de aceasta, actele de proprietate si de stare civila anexate de catre recurenta la cererile sale. Fata de toate aceste considerente, Tribunalul constata ca prima instanta a stabilit corect ca prin Hotararea Comisiei Judetene Prahova nr. 5787/ 30.11.2007 s-au solutionat favorabil cererile recurentei, dispunandu-se reconstituirea dreptului de proprietate intocmai cum a solicitat aceasta, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat, asa cum am aratat. Titlu Expropriere pentru cauza de utilitate publica. Stabilirea cuantumului despagubirii Institutie Inalta Curte de Casatie si Justitie Data decizie 02-12-2009 Decizia nr. 9760 din 2 decembrie 2009, Sectia civila si de proprietate intelectuala, Inalta Curte de Casatie si Justitie Sintagma pretul cu care se vand, in mod obisnuit, imobilele de acelasi fel in unitatea administrativ-teritoriala prevazuta de art. 26 alin. (1) si alin. (2) din aceeasi Legea nr. 33/1994 defineste pretul de piata, anume pretul cel mai probabil, la o anumita data, la care ar trebui sa se vanda dreptul de proprietate asupra unui bun, dupa ce acesta a fost

80

expus, intr-o masura rezonabila, pe o piata concurentiala, atunci cand sunt intrunite toate conditiile unei vanzari oneste si in care cumparatorul si vanzatorul actioneaza prudent, in cunostinta de cauza, in interesul propriu, presupunand ca nici unul dintre acestia nu este supus unor constrangeri exagerate. Stabilirea acestui pret de piata presupune administrarea de catre partile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect si o apreciere a acestora de catre judecatorul cauzei. Or, daca respectarea criteriilor prevazute de dispozitiile legale mentionate poate face obiectul unei critici de nelegalitate, in sensul art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, aprecierea judecatorilor de fond cu privire la valoarea efectiva a despagubirii, stabilita in concordanta cu criteriile prevazute de textul de lege mentionat, constituie o problema de temeinicie a hotararii care, pentru considerentele de drept mai sus aratate, scapa controlului instantei de recurs. Prin cererea inregistrata la data de 7 septembrie 2007, reclamantul R.E.A.A. a chemat in judecata pe paratul Statul Roman prin Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (pe viitor, CNADNR) SA solicitand sa fie obligat la plata sumei de 75 lei/mp, cu titlu de despagubire pentru suprafata de 2450,21 mp, proprietatea sa in cota de parti indivize. In motivarea cererii reclamantul a sustinut ca terenul a facut obiectul unei masuri de expropriere dispusa de stat pe amplasamentul lucrarii de utilitate publica Constructia autostrazii Bucuresti Brasov, tronsonul Bucuresti Ploiesti iar despagubirea calculata de expropriator, la un pret de numai 12 lei/mp nu este indestulatoare. Prin sentinta civila nr. 260 din 25 ianuarie 2008, Tribunalul Prahova, sectia civila, a admis cererea si a obligat pe parat sa achite reclamantului suma de 154.270,72 lei, conform raportului de expertiza topo intocmit de expert A.F., reprezentand justa despagubire pentru suprafata de 2450,21 mp teren, proprietatea reclamantului, situat in extravilanul comunei Rafav. In motivarea sentintei instanta a retinut ca solutia se impune in raport de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 pentru utilitate publica si de concluziile expertizei efectuate in cauza de expert, obiectiunile formulate de parat fiind inlaturate pentru considerentele expuse pe larg in cuprinsul sentintei. Prin decizia civila nr. 97/7 mai 2009, astfel cum a fost indreptata prin incheierea din 12 mai 2009, Curtea de Apel Ploiesti, sectia civila si pentru cauze cu minori si de familie, a admis apelul si a schimbat, in parte, sentinta, in sensul ca a obligat pe parat sa plateasca reclamantului cu titlu de despagubire suma de 94.712,75 lei, stabilita prin raportul de expertiza intocmit in apel. Prin aceeasi decizie reclamantul a fost obligat sa plateasca paratului suma de 2500 lei, cheltuieli de judecata din apel.

81

In motivarea deciziei instanta a retinut ca in apel s-a impus refacerea expertizei tehnice in conformitate cu prevederile art. 25 Legea nr. 33/1994, anume de trei experti, desemnati cate unul de instanta si de fiecare dintre partile in litigiu, aceasta in scopul stabilirii despagubirilor cuvenite reclamantului pentru cota sa parte de parti indivize din terenul expropriat, functie de valoarea reala a acestuia si de prejudiciul cauzat reclamantului, in conformitate cu criteriile prevazute de art. 26 din acelasi act normativ. Impotriva acestei decizii a declarat recurs paratul Statul Roman, prin CNADNR SA Bucuresti, invocand incidenta motivului prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila. In motivarea recursului paratul sustine ca hotararea recurata a fost pronuntata de instanta de apel cu incalcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. In dezvoltarea criticii de nelegalitate, paratul sustine ca pretul cu care se vand in mod obisnuit astfel de imobile, conditie impusa de textul de lege mentionat a fi avuta in vedere cu ocazia evaluarii, nu se confunda pretul din ofertele de vanzare a unor astfel de terenuri, aparute pe internet si in presa prahoveana, astfel cum eronat a retinut instanta de apel, prin omologarea raportului intocmit de expertii D. si C., cu consecinta stabilirii unui pret care depaseste cu mult intervalul obisnuit de preturi practicate la vanzarea terenurilor extravilane din comuna Rafov. Paratul sustine ca aceasta constatare nu poate fi infirmata de mentiunile contractului de vanzare - cumpararea nr. 795 din 23 martie 2009 depus la dosar, fiind evident ca a fost constituit pro cauza, intrucat a fost incheiat cu 2 zile mai inainte de depunerea raportului de expertiza. In dezvoltarea motivelor paratul prezinta continutul mai multor inscrisuri, pe care le anexeaza, si din care, in opinia sa, rezulta tranzactionarea unor terenuri de felul celui in litigiu la o valoarea mult redusa decat cea retinuta de instanta de apel. Prin intampinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului, sustinand ca expertii au avut in vedere la stabilirea valorii despagubirii prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin raportare la preturile cu care se vand, in mod obisnuit, astfel de imobile, evidentiate, de exemplu in contractul de vanzare - cumpararea nr. 795 din 23 martie 2009, cu mentiunea ca aspectele invocate de parat prin recurs nu se incadreaza in motivul prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila. Reclamantul sustine ca nu pot fi avute in vedere inscrisurile invocate de parat, anume: contractele nr. 7260 din 12 decembrie 2008 (intervenit intre P.E. prin mandatar C.M., pe de o parte si C.M.), nr. 7261 din 12 decembrie 2008 (intervenit intre A.N. si C.F. prin mandatar C.M., pe de o parte si C.N., mama mandatarului), nr. 782 din 20 februarie 2009 (intervenit intre U.A. prin mandatar A.B.C., pe de o parte si A.B.C.), intrucat contin mentiuni neclare referitoare la momentul platii pretului si sunt incheiate de aceleasi persoane, personal sau prin mandatar sau intre membrii aceleasi familii, in calitate de vanzator si in calitate de cumparator -, hotararile de despagubire nr. 180 si nr. 186 emise de CNADNR SA- Comisia locala Rafov de Stabilire a Despagubirilor al carei presedinte este C.M., intrucat nu sunt relevante sub

82

aspectul analizat sau adresa nr.5359/2008 a Primariei Rafov care indica preturi practicate in alte perioade de timp decat cea in care s-a efectuat expertiza ori antecontractul de vanzare cumparare nr. 306/2009, incheiat tot cu C.M., pentru care vanzarea se va perfecta in viitor, fapt care poate presupune existenta unor eventuale probleme privind situatia juridica a terenului de natura sa impiedice perfectarea de indata a instrainarii. Analizand recursul Inalta Curte constata ca nu poate fi primit pentru urmatoarele considerente: In drept, potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, se poate cere modificarea unei hotarari cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii. Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotararea recurata sa se fi produs incalcare expresa si reala a legii, anume solutia pronuntata sa fie in contradictie cu legea si inlaturarea unei astfel de contradictii sa nu fie cu putinta, in raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecatorii fondului. In analiza acestui motiv, instanta de recurs nu poate verifica daca instantele de fond au facut o apreciere eronata a probatoriului, adica daca s-a comis o grava greseala de fapt, stiut fiind ca o astfel de verificare era permisa prin dispozitiile art. 304 pct. 11 Cod procedura civila, care insa au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. Criteriile de stabilire a cuantumului despagubirii in caz de expropriere sunt legale, in sensul ca ele sunt prevazute de dispozitiile art. 26 alin. (1) invocate de parat si nerespectarea acestora pune in discutie o problema de incalcare a legii. Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) si alin. (2) din aceeasi Legea nr. 33/1994 despagubirea se compune din valoarea reala a imobilului si din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane indreptatite iar la calcularea cuantumului despagubirilor, expertii, precum si instanta vor tine seama de pretul cu care se vand, in mod obisnuit, imobilele de acelasi fel in unitatea administrativ-teritoriala, la data intocmirii raportului de expertiza, precum si de daunele aduse proprietarului sau, dupa caz, altor persoane indreptatite, luand in considerare si dovezile prezentate de acestia. Sintagma pretul cu care se vand, in mod obisnuit, imobilele de acelasi fel in unitatea administrativ-teritoriala defineste pretul de piata, anume pretul cel mai probabil, la o anumita data, la care ar trebui sa se vanda dreptul de proprietate asupra unui bun, dupa ce acesta a fost expus, intr-o masura rezonabila, pe o piata concurentiala, atunci cand sunt intrunite toate conditiile unei vanzari oneste si in care cumparatorul si vanzatorul actioneaza prudent, in cunostinta de cauza, in interesul propriu, presupunand ca nici unul dintre acestia nu este supus unor constrangeri exagerate. Stabilirea acestui pret de piata presupune administrarea de catre partile litigante a unor

83

probatorii pertinente sub acest aspect si o apreciere a acestora de catre judecatorul cauzei. Or, daca respectarea criteriilor prevazute de dispozitiile legale mentionate poate face obiectul unei critici de nelegalitate, in sensul art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, aprecierea judecatorilor de fond cu privire la valoarea efectiva a despagubirii, stabilita in concordanta cu criteriile prevazute de textul de lege mentionat, constituie o problema de temeinicie a hotararii care, pentru considerentele de drept mai sus aratate, scapa controlului instantei de recurs. In speta supusa analizei, sub motivul unei incalcari de catre judecatorii fondului a dispozitiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, se constata ca paratul solicita, in principal, o reevaluare a probatoriului administrat in fata instantelor de fond, cu consecinta stabilirii unui alt cuantum al despagubirii, ceea ce nu este permis instantei de recurs. De altminteri, paratul a reiterat prin recurs aceleasi critici pe care le-a formulat in apel sub forma unor obiectiuni la raportul de expertiza, critici care au fost respinse de instanta, pentru considerentele consemnate in incheierea de sedinta din 7 mai 2009. Sustinerea paratului potrivit careia, in stabilirea valorii despagubirii cuvenite reclamantului instantele de fond ar fi avut in vedere, contrar prevederilor art. 26 din lege, doar preturile indicate in diverse oferte imobiliare, care nu se confunda cu pretul de circulatie, se constata ca nu este fondata. Aceasta, intrucat instantele de fond nu au analizat numai preturile prevazute in ofertele de vanzare ci si pretul consemnat in contractul autentificat sub nr. 795 din 23 martie 1999 de BNP M. care, in lipsa unor dovezi care sa fi fost administrate de parat, nu se poate retine ca ar fi fost constituit ca proba pro cauza, precum si concluziile expertilor, inclusiv al celui desemnat de parat, care au intocmit in acest scop o lucrare de specialitate. In acest context al analizei, este de observat ca paratul nu a administrat, la judecata in fond, un probatoriu din care sa rezulte diferente intre pretul indicat in ofertele de vanzare existente pe piata imobiliara, anexa la raportul de expertiza, si pretul de piata tranzactionat prin diverse contracte de vanzare cumparare incheiate cu privire la terenuri similare, contractele anexate nefiind de natura sa indeplineasca, date fiind conditiile in care au fost incheiate si care sunt evidentiate in intampinarea formulata de reclamant, cerinta referitoare la onestitatea unei astfel de conventii, de vanzarecumparare, pe o piata concurentiala. Asa fiind, pentru considerentele aratate, retinand ca nu este incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, Inalta Curte a respins recursul declarat de parat, ca nefondat. Titlu Teren afectat de utilitati publice. Realizarea scopului exproprierii Institutie Inalta Curte de Casatie si Justitie Data decizie 30-11-2009

84

Decizia nr. 9730 din 30 noiembrie 2009, Sectia civila si de proprietate intelectuala, Inalta Curte de Casatie si Justitie Realizarea scopului exproprierii nu are un inteles restrictiv, in conceptia legiuitorului (neinsemnand numai amprenta la sol a blocurilor construite, in acest caz), de vreme ce legea nu permite restituirea in natura cand lucrarile ocupa functional intregul teren sau cand, ar fi afectat unor amenajari de utilitate publica ale localitatilor urbane sau rurale, conform art. 11 alin. (3) si alin. (4). Pentru a se putea dispune in sensul celor anterior redate, este necesar a se stabili cu certitudine daca acele amenajari sau lucrari sunt in mod real de utilitate publica, precum si daca ele existau ca atare la data intrarii in vigoare a legii, conditiile fiind cumulative. Sintagma de amenajari de utilitate publica este definita in dispozitiile art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007 reprezentand acele amenajari destinate a deservi nevoile comunitatii, si anume cai de comunicatie (strazi, alei, trotuare, etc.) dotari tehnico-edilitare subterane, amenajari de spatii verzi in jurul blocurilor de locuit, parcuri si gradini publice, piete pietonale si altele. Prin cererea inregistrata la Tribunalul Olt, reclamantul A.I.M. a formulat contestatie impotriva dispozitiei nr. 344 din 19 decembrie 2007 emisa de Primarul Orasului Bals in baza Legii nr.10/2001, solicitand anularea acesteia si restituirea in natura a suprafetei de 1300 m.p. situat in orasul Bals. A sustinut ca prin notificarea nr. 5 N/2002 adresata Primariei orasului Bals prin intermediul executorului judecatoresc, inregistrata la nr. 9604 din 13 septembrie 2005, a solicitat restituirea in natura a unor imobile, respectiv 1300 m.p. teren, doua constructii de 32 si, respectiv, 68 mp, o pivnita de 22,60 mp, situate in orasul Bals, preluate in baza Decretului de expropriere nr. 175/1989. Prin dispozitia contestata, s-a respins cererea de restituire in natura si s-a propus acordarea de despagubiri in conditiile Titlului VII din Legea 247/2005, cuantumul acestora urmand a se stabili prin scaderea valorii actualizate a despagubirilor primite de autoarea reclamantului. S-a retinut ca imobilele - constructii au fost demolate in totalitate, iar suprafata de 1300 m.p. nu se poate restitui in natura intrucat in prezent este ocupata de amenajari de utilitate publica (parculet, trotuar, parcare). Prin sentinta civila nr. 1154 din 24 iunie 2008, pronuntata de Tribunalul Olt, s-a admis contestatia, s-a anulat in parte dispozitia nr. 6344 din 19 decembrie 2007 si s-a dispus restituirea in natura a suprafetei de 1300 m.p. situata in orasul Bals. S-a retinut ca bunurile ce au format obiectul notificarii au fost preluate prin Decretul de expropriere nr. 175/1989 de la autoarea sa A.E. Totodata, s-a constatat ca imobilele constructii au fost demolate dupa preluare si ca pentru acestea s-au primit despagubiri in valoare de 69.053 lei.

85

Prima instanta a apreciat ca pentru constructiile demolate sunt aplicabile dispozitiile art. 10 alin. (1) din Legea nr.l0/2001, in sensul ca masurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, asa cum s-a procedat si prin dispozitia contestata. In ceea ce priveste terenul de 1300 m.p., s-a retinut ca nu s-au executat lucrari de interes public potrivit scopului exproprierii, iar amenajarile existente la nivelul solului pe terenul ramas liber nu au relevanta si nu pot fi considerate ca lucrari de investitii propriu - zise. Impotriva acestei sentinte a declarat apel Primarul Orasului Bals, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie. Prin decizia civila nr. 53 din 18 februarie 2009 a Curtii de Apel Craiova, Sectia civila si pentru cauze cu minori si de familie, s-a admis apelul formulat de parat, sentinta atacata a fost schimbata in tot, iar pe fond, contestatia a fost respinsa ca neintemeiata. In raport de criticile formulate, instanta de apel a retinut ca prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se consacra principiul restituirii in natura a imobilelor preluate in mod abuziv de stat in perioada de referinta a legii, in timp ce prin dispozitiile art. 7 din lege, contin o reconfirmare a principiului conform caruia, restituirea in natura primeaza, aceasta regula fiind enuntata si de art. 9 din actul normativ special. Pornind de la prevederile legale mentionate, instanta de apel a apreciat, investita fiind cu o contestatie la Legea nr. 10/2001, ca trebuie a se verifica cu prioritate daca principiul enuntat isi gaseste sau nu aplicabilitatea, respectiv daca este posibila restituirea in natura a imobilului notificat. S-a constatat ca in scopul efectuarii acestor verificari, Tribunalul Olt in mod corect a incuviintat si administrat proba cu expertiza in specialitatea topografie -geodezie si cadastru, avand ca obiective: identificarea terenului de 1300 m.p. ; daca pe teren sunt construite imobile de interes public sau exista conducte ce apartin domeniului public si respectiv, precizarea datei la care au fost construite imobilele de interes public. Concluziile expertului au fost insusite de ambele parti implicate in proces, acestea intelegand sa nu formuleze obiectiuni scrise, in timp ce mandatarul reclamantului a formulat o obiectiune verbala cu privire la imprejurarea ca expertul nu a precizat data edificarii imobilelor, care a fost insa respinsa de catre instanta de fond. Potrivit raportului de expertiza intocmit in dosar, suprafata de 1300 m.p. este ocupata de amenajari de utilitate publica, astfel: 242,67 m.p. - parcare; 912 m.p. - parculet si 154,80 m.p. - alee de acces la blocul P.2 Concluziile raportului de expertiza cu privire la existenta pe terenul notificat a obiectivelor de utilitate publica nu au fost contestate la instanta de fond de reclamant, cata vreme nu a formulat obiectiuni sub acest aspect.

86

Instanta de apel a apreciat ca fata de concluziile expertizei topografice, tribunalul in mod gresit a retinut ca suprafata de 1300 m.p. este libera in sensul Legii nr.10/2001 si ca terenul poate fi restituita in natura. In calea devolutiva a apelului, paratul Primarul Orasului Bals a depus inscrisuri prin care a facut dovada faptului ca exproprierea dispusa prin Decretul nr. 175/1989 si-a atins scopul, aceasta fiind facuta in vederea realizarii ansamblului de locuinte Jiul din orasul Bals. Astfel, la dosarul de apel, au fost depuse proiectul privind construirea de locuinte Jiul si planul de incadrare in zona a constructiei aflate pe terenul in litigiu si s-a facut dovada faptului ca doua dintre obiectivele in litigiu, respectiv parcarea si parculetul se afla pe lista mijloacelor fixe din evidenta Primariei Orasului Bals, la pozitia 34 si 60. Prin urmare, s-a apreciat de instanta ca sustinerea din intampinare a intimatului reclamant, in sensul ca lucrarile existente pe terenul ce a format obiectul notificarii nu sunt de utilitate publica si ca acestea ar fi improvizate, nu este intemeiata, venind in contradictie cu materialul probator al cauzei. Este cert ca pe terenul in litigiu au fost realizate lucrarile de utilitate publica constatate prin expertiza de specialitate, astfel ca nu poate fi restituit in natura, intrucat nu este liber, in sensul art. 1, art. 7 si art. 9 din lege. In acelasi timp, s-a constatat ca fiind vorba de amenajari publice, asa cum acestea sunt definite prin art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, nu se poate dispune restituirea in natura a terenului, persoana indreptatita urmand sa primeasca masuri reparatorii prin echivalent, in conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din lege, asa cum corect a dispus Primarul Orasului Bals prin dispozitia nr. 6344 din 19 decembrie 2007. S-a inlaturat ca lipsita de relevanta sustinerea referitoare la faptul ca o parte din terenul de 1300 m.p. apartine altei persoane, iar nu autoarei reclamantului, cata vreme terenul nu poate fi restituit in natura, intrucat este ocupat cu obiectivele de utilitate publica retinute prin expertiza tehnica. Cu privire la lucrarile de utilitate publica, instanta de apel a constatat ca acestea au fost realizate in programul de aplicare a proiectului din 1989 privind construirea de locuinte Jiul, neexistand niciun fel de probe din care sa rezulte ca acestea au fost amenajate dupa depunerea notificarii de catre reclamant, astfel cum acesta a sustinut. Impotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs, criticand decizia atacata in baza dispozitiilor art. 304 pct. 5 si pct. 9 Cod procedura civila. Recurentul sustine in dezvoltarea motivelor de recurs ca in mod nelegal s-a retinut de instanta de apel ca nu este posibila restituirea in natura a terenului in suprafata de 1300 mp, intrucat acesta ar fi afectat de lucrari si amenajari de utilitate publica, in aplicarea

87

dispozitiilor art. 10 din Legea 10/2001 si art. 10.3 din HG nr. 250/2007. Potrivit dispozitiilor legii speciale ca si a HG nr. 250/2007 continand normele metodologice de aplicare unitara a legii, pot fi restituite in natura inclusiv bunuri apartinand domeniului public al unitatii administrativ teritoriale, adica bunuri care, fiind incadrate in aceasta categorie sunt de utilitate publica, potrivit art. 3 din Legea nr. 213/1998 si anexei III la lege. Recurentul apreciaza ca simpla desemnare ca bunuri de utilitate publica" a amenajarilor de pe terenul in litigiu nu este suficienta pentru a impiedica restituirea in natura, iar legea speciala impune sa se determine concret si explicit elementele care justifica imposibilitatea restituirii in natura, din perspectiva uzului public, sarcina ce revine unitatii detinatoare in faza administrativa si instantei de judecata in etapa judiciara. Toate amenajarile existente pe terenul in cauza in considerarea carora instanta de apel a respins contestatia, au un caracter improvizat, nu sunt afectate unei utilitati publice, nu sunt evidentiate in documentatiile de amenajare a teritoriului si de urbanism si nici nu se regasesc in inventarul domeniului public al Orasului Bals ce trebuie intocmit conform Legii nr. 213/1998. Pe de alta parte, aceste amenajari nu au nicio legatura cu amenajarea ansamblului edilitar Jiul" pentru realizarea caruia s-a dispus exproprierea: construirea de 385 de apartamente, conform decretului de expropriere. Or, raportarea instantei de apel, in aprecierea posibilitatii de restituire in natura din perspectiva utilitatii publice, la planul de incadrare in zona sau la lista mijloacelor fixe este nelegala, intrucat acestea nu fac parte dintre criteriile prevazute de Legea nr. 10/2001 in acest scop: autorizatie de construire, documentatii de urbanism sau de amenajare a teritoriului. Pe de alta parte, expertiza efectuata in cauza nu putea releva decat situatia existenta la fata locului, expertul neavand competente a se pronunta asupra notiunii de utilitate publica". Recurentul mai invedereaza ca nu a contestat ca pe teren se gasesc respectivele amenajari, insa, a sustinut ca acestea nu sunt de natura a contura situatii care sa excepteze terenul de la restituirea in natura, precum si ca acestea sunt niste improvizatii, realizate ulterior depunerii notificarii, deci, dupa anul 2002. Desi instanta de apel a retinut ca reclamantul a sustinut constant pe parcursul solutionarii cauzei ca aceste amenajari sunt realizate dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 si chiar ulterior depunerii notificarii, situatie in care era incident art. 21 alin. (5) din lege, se retine in acelasi timp ca nu a dovedit acest aspect, desi a formulat obiectiuni scrise exact pentru lamurirea datei realizarii amenajarilor, obiectiune respinsa insa de instanta in mod nejustificat.

88

Totodata, recurentul afirma ca decizia recurata este contrara obligatiilor instituite in sarcina instantei prin art. 129 Cod procedura civila si de art. 6 paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului raportate la art. 21 din Constitutie, nestabilirea datei reale, certe a realizarii acestor amenajari, prin administrarea de probe concludente, pertinente si utile impiedicandu-l sa-si dovedeasca apararile. Situatia imobilului la data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001 este cea de care se tine seama in solutionarea notificarilor prin care se solicita masuri reparatorii. Se mai arata ca intimatul insusi nu s-a aparat in cadrul procesului prin sustinerea ca aceste amenajari ar apartine complexului edilitar Jiul", iar in conditiile in care instanta a retinut astfel, trebuia sa existe la dosar documentatia aferenta realizarii acestui ansamblu de locuinte intru verificarea conditiei prevazute de dispozitiile legale de a se fi realizat scopul exproprierii, ceea ce nu s-a solicitat. Complexul de locuinte Jiul" este un obiectiv aferent anilor 1989, pe cand parculetul amenajat (metamorfozat in cursul procesului in loc de joaca pentru copii) are vegetatie imatura, recenta, care nu poate data din anul 1989. Aceeasi expertiza efectuata in cauza doar a desemnat terminologic aceste amenajari: parculet, alee, parcare, fara a consemna si alte date, elemente constructive, ceea ce ar fi fost util pentru a se aprecia asupra afectarii lor uzului public. Recurentul conchide in sensul ca restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv este regula, in timp ce imposibilitatea restituirii in natura constituie exceptia, care este de stricta interpretare, iar pentru demonstrarea ei, sarcina probei revenea unitatii detinatoare, aceasta fiind tinuta sa probeze ca terenul este afectat de amenajari de utilitate publica. Recursul formulat este fondat. Analizand materialul probator al cauzei, vazand criticile formulate prin motivele de recurs si examinand in baza acestora decizia atacata, Inalta Curte apreciaza ca se impune casarea acesteia pentru motivele ce succed. Recurentul reclamant prin notificarea formulata in baza Legii nr. 10/2001 a solicitat restituirea in natura a terenului in suprafata de 1300 mp situat in orasul Bals, judetul Olt si masuri reparatorii prin echivalent pentru constructiile demolate, imobilul fiind preluat pe numele autoarei sale A.E. prin Decretul de expropriere nr. 175/1989, conform listei anexa la decret. In timp ce prima instanta a retinut ca obiectivul exproprierii nu s-a realizat, apreciind ca terenul este liber, in sensul dispozitiilor Legii nr. 10/2001 si a dispus restituirea in natura, subsecvent anularii in parte a dispozitiei contestate (in ce priveste terenul), instanta de apel, pe baza suplimentarii probelor cu inscrisuri noi, a retinut ca scopul exproprierii s-a realizat, iar terenul nu poate fi restituit in natura, conform art. 10 pct. 3 din HG nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitara a legii, intrucat pe

89

acesta se gasesc lucrarile si amenajarile de utilitate publica ce au fost constatate de expertiza topo efectuata la prima instanta: parcare, parculet si alee de acces. Corolarul Legii nr. 10/2001 este prevalenta restituirii in natura, astfel cum corect sustine recurentul. Dat fiind temeiul preluarii, anume exproprierea, pricina trebuia evaluata pe baza dispozitiilor art. 11 din lege, astfel incat, instanta de apel pentru o legala dezlegare a cauzei era tinuta sa verifice ipotezele acestui text, pentru care dispozitiile art. 10 alin. (3) - (6) din aceeasi lege, sunt norme de trimitere. In plus, era necesar a se cerceta situatia juridica si de fapt a terenului la momentul intrarii in vigoare a legii, aparare pe care recurentul a sustinut-o in mod constant, sens in care s-a prevalat de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, ratiunea acestei norme fiind tocmai indisponibilizarea bunurilor notificate, sens ce decurge si din dispozitiile art. 21. pct. 1 lit. a) - e) din HG nr. 250/2007 de adoptare a Normelor Metodologice de aplicare unitara a legii. Este cert ca in cauza scopul exproprierii (ca masura ce a vizat un numar mare de persoane ale caror proprietati insumau 10.250 mp, intre care si cea a autoarei recurentului), s-a implinit, intrucat ansamblul de locuinte Jiul" din Bals a fost edificat, insa chiar si in aceasta ipoteza, restituirea in natura, fie in tot, fie in parte nu este exclusa, potrivit dispozitiilor art. 11, in masura in care terenul ce face obiectul notificarii este liber, in sensul legii. Realizarea scopului exproprierii nu are un inteles restrictiv, in conceptia legiuitorului (neinsemnand numai amprenta la sol a blocurilor construite, in acest caz), de vreme ce legea nu permite restituirea in natura cand lucrarile ocupa functional intregul teren sau cand, asa cum pretinde intimatul, ar fi afectat unor amenajari de utilitate publica ale localitatilor urbane sau rurale, conform art. 11 alin. (3) si alin. (4). Pentru a se putea dispune in sensul celor anterior redate, este necesar a se stabili cu certitudine daca acele amenajari sau lucrari sunt in mod real de utilitate publica, precum si daca ele existau ca atare la data intrarii in vigoare a legii, conditiile fiind cumulative. Sintagma de amenajari de utilitate publica este definita in dispozitiile art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007 reprezentand acele amenajari destinate a deservi nevoile comunitatii, si anume cai de comunicatie (strazi, alei, trotuare, etc.) dotari tehnico-edilitare subterane, amenajari de spatii verzi in jurul blocurilor de locuit, parcuri si gradini publice, piete pietonale si altele. Acelasi text stabileste ca individualizarea acestor suprafete, in cadrul procedurilor administrative de solutionare a notificarilor, este atributul entitatii investite cu solutionarea notificarii, urmand a fi avute in vedere, de la caz la caz, atat servitutile legale, cat si documentatiile de amenajare a teritoriului si de urbanism; de asemenea, tot in sarcina unitatii detinatoare revine obligatia de a verifica destinatia terenului si a

90

suprafetei acestuia pentru a nu se afecta caile de acces (strazi, trotuare, parcari amenajate si altele asemenea), ori existenta si utilizarea unor amenajari subterane: conducte de alimentare cu apa, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adaposturi militare si altele similare. In masura in care entitatea investita cu solutionarea notificarii nu a realizat aceste verificari, instanta era tinuta de ele, intr-o corecta aplicare a legii. Recurentul a sustinut in mod pertinent ca era necesar ca intimatul sa fi depus la dosar documentatiile de amenajare a teritoriului si de urbanism, potrivit textului anterior citat, sa prezinte probe cu data certa, iar nu un inventar al mijloacelor fixe care nu prezinta nicio aparenta de autenticitate sau elemente cu privire la emitent ori la momentul efectuarii unui astfel de recensamant al mijloacelor fixe ale unitatii administrativ teritoriale. Pentru a valida imposibilitatea de restituire in natura este necesar ca instanta sa lamureasca daca potrivit legii opereaza indisponibilizarea terenului fata de cele constatate de expertiza: respectiv, daca parcarea si parculetul sunt autorizate, daca sunt intr-adevar amenajate, sigura indisponibilitate valabila la acest moment, fiind portiunea de teren afectata caii de comunicatie reprezentate de aleea din extremitatea de sud a terenului; pe de alta parte, conform solicitarilor recurentului este necesar a se stabili si daca parcarea si parculetul existau ca atare la data intrarii in vigoare a legii, sustinerea acestuia fiind ca ele au fost amenajate dupa depunerea notificarii sale, iar obiectiunea cu un atare obiect i-a fost respinsa nemotivat de instanta; totodata, este important a se face verificari si cu privire la eventuale amenajari subterane. Chiar si apartenenta la domeniul public al unitatii administrativ teritoriale a terenului in litigiu nu constituie un impediment la restituirea in natura, astfel cum reiese din economia intregii legi speciale; concluzia se impune cu atat mai mult cu cat solicitarea de restituire in pricina de fata vizeaza un teren pe vechiul amplasament, de vreme ce legea permite chiar acordarea unor terenuri in compensare dintre cele care au regim de proprietate publica, cu respectarea unei anumite proceduri descrise de art. 1 pct. 7 din HG nr. 250/2007. Spre o atare finalitate urmeaza ca instanta de rejudecare sa dispuna administrarea unei noi expertize prin care sa se identifice terenul, sa se stabileasca ce amenajari se gasesc pe el, in sensul descrierii lor cu detalii constructive, sa se stabileasca data realizarii acestor amenajari ori lucrari, precum si sa se verifice eventuale amenajari subterane; se vor solicita inscrisurile mentionate de la intimat (autorizatii de construire, documentatii de amenajare a teritoriului si de urbanism, etc.), cu referire la amenajarile in discutie si se vor dispune orice alte probe pertinente, concludente si utile solutionarii cauzei pentru lamurirea tuturor circumstantelor ei, intr-o corecta aplicare a dispozitiilor legale. Avand in vedere cele aratate, Inalta Curte a admis recursul in baza art. 312 alin. (1) si alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, insa, data fiind

91

incompleta lamurire a situatiei de fapt, s-a casat decizia cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la aceeasi instanta, conform art. 313 Cod procedura civila. Titlu Autoritate de lucru judecat. Inexistenta triplei identitati de obiect, cauza si parti Institutie Curtea de Apel Cluj Data decizie 11-11-2009 Decizia nr. 305/A din 11 noiembrie 2009, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, Curtea de Apel Cluj Potrivit art. 1201 C.civ., este lucru judecat atunci cand a doua cerere de chemare in judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti, facuta de ele si in contra lor in aceeasi calitate. Avand in vedere aceste dispozitii legale, rezulta ca nu exista autoritate de lucru judecat, atunci cand intre elementele actiunii pendinte si o alta actiune solutionata definitiv, nu exista tripla identitate prevazuta de lege, intrucat paratii sunt diferiti. Prin actiunea civila inregistrata sub nr.3699/337 din 2.07.2008 la Judecatoria Zalau, reclamanta PAROHIA GRECO-CATOLICA ADORMIREA MAICII DOMNULUI" Zalau, a chemat-o in judecata pe parata PAROHIA ORTODOXA" ADORMIREA MAICII DOMNULUI" Zalau, solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta, sa rectifice dreptul de proprietate inscris ilegal pe numele paratei in CF nr.274 Zalau, nr.top 214, 215/a si 215/b, Manastirea Maicii Domnului, Casa Parohiala cu anexele gospodaresti si teren in suprafata totala de 5.142 mp, restabilirea situatiei anterioare de carte funciara si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata. Prin sentinta civila nr.36 din 6 ianuarie 2009 a Judecatoriei Zalau, s-a admis exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Zalau, invocate de parata PAROHIA ORTODOXA ADORMIREA MAICII DOMNULUI" Zalau si in consecinta, s-a declinat competenta de solutionare a cererii formulate de reclamanta PAROHIA GRECO-CATOLICA" ADORMIREA MAICII DOMNULUI" Zalau, in favoarea Tribunalului Salaj. Pentru a hotari astfel, judecatoria a retinut ca intrucat obiectul cererii il constituie rectificarea cartii funciare, a dreptului de proprietate inscris pe numele paratei asupra unui lacas de cult si a unei case parohiale cu anexele gospodaresti, in speta sunt aplicabile prevederile art.3 alin. (2) din Decretul-lege nr.126/1990, care prevede ca solutionarea actiunilor este de competenta tribunalului. Prin sentinta civila nr.655 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului Salaj, s-a admis exceptia autoritatii de lucru judecat si in consecinta, s-a respins actiunea civila intentata de reclamanta PAROHIA GRECO-CATOLICA ADORMIREA MAICII DOMNULUI" Zalau, impotriva paratei PAROHIA ORTODOXA ADORMIREA MAICII DOMNULUI" Zalau, avand ca obiect rectificarea dreptului de proprietate si restabilirea situatiei anterioare in CF.

92

A fost obligata reclamanta sa ii plateasca paratei, cheltuieli de judecata in suma de 1.000 lei. Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut ca prin sentinta civila nr.2053/26.10.2006 a Tribunalului Salaj, s-a respins ca nefondata actiunea reclamantei Biserica Unita cu Roma Greco-Catolica Zalau, impotriva paratului Protopopiatul Ortodox Roman Zalau, privind anularea incheierii de intabulare nr.756 din 25 octombrie 1948 referitoare la imobilele inscrise in CF nr.264 Zalau si CF nr.169 Zalau, in suprafata totala de 5.142 mp teren intravilan, situat administrativ in municipiul Zalau, Piata 1 Decembrie 1918, jud. Salaj. Potrivit art.1201 C.civ., este lucru judecat atunci cand a doua cerere de chemare in judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si priveste aceleasi parti. Fata de aceasta prevedere legala, formularea diferita a petitului prezentei actiuni privind rectificarea dreptului de proprietate", nu conduce la concluzia ca reclamanta ar urmari sa obtina atceva decat anularea incheierii de intabulare, deoarece numai prin anularea incheierii poate fi rectificat un drept inscris in CF. Impotriva acestei sentinte, a declarat apel la data de 22.05.2009, reclamanta Parohia B.R.U. Greco-Catolica Adormirea Maicii Domnului" Zalau, solicitand desfiintarea ei si trimiterea cauzei spre competenta solutionare Judecatoriei Zalau. La data de 26 august 2009, reclamanta si-a precizat apelul, solicitand in principal desfiintarea hotararii atacate si casarea cu trimitere a solutiei instantei de fond spre rejudecare Tribunalului Salaj, iar in subsidiar schimbarea in tot a sentintei atacate in sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata. In motivarea apelului, reclamanta a recunoscut ca la data de 22.08.2006, a actionat in judecata pentru recuperarea proprietatii din CF nr.274, respectiv CF nr.169, actiunea avand trei capete de cerere: anularea incheierilor de intabulare, revenirea la situatia anterioara de CF si obligarea paratei sa ii lase reclamantei in deplina proprietate si posesie imobilele revendicate. In acel proces, parat a fost Protopopiatul Ortodox Roman Zalau, iar actiunea a fost respinsa prin sentinta civila nr.2053/2006 a Tribunalului Salaj, fara sa se sesizeze lipsa calitatii procesuale pasive a paratului, care a fost improcesuat din eroare. In actualul dosar, parata este Parohia Ortodoxa Zalau, cea care figureaza inscrisa in cartea funciara in baza Decretului nr.358/1948, si a Decretului nr.177/1948. Parohia ortodoxa are personalitate juridica si este reprezentata in justitie de preotul paroh. Prin urmare, intre cele doua actiuni, nu exista identitate de parti. Pe fondul cauzei, reclamanta a sustinut ca in speta sunt incidente prevederile art.34 pct.1 si 3 din Decretullege nr.115/1938, coroborate cu cele ale art.3 din Decretul-lege nr.126/1990 modificat prin Legea nr.182/2005.

93

Intabularea paratei in temeiul Decretului nr.358/1948 si a Decretului nr.177/1948, a fost abuziva. Transferul proprietatii a operat ca o simpla consecinta a rectificarii numelui. Parataintimata Parohia Ortodoxa Romana nr.1 Zalau prin intampinare a solicitat respingerea apelului. In motivarea intampinarii, s-a sustinut ca apelul este nul raportat la art.287 alin. (2) C.pr.civ., deoarece nu s-a mentionat hotararea atacata. Un apel nul nu poate fi precizat. Competenta de solutionare in prima instanta a cauzei, apartine tribunalului. In speta, exista autoritate de lucru judecat. Examinand apelul, curtea retine urmatoarele: Prin actiunea civila inregistrata sub nr.3059/84 din 22.08.2006 la Tribunalul Zalau, reclamanta Biserica Unita cu Roma Greco-Catolica Zalau, l-a chemat in judecata pe paratul Protopopiatul Ortodox Roman din Zalau, str.Andrei Saguna nr.6, reprezentat de protopopul Stefan Lucaciu, solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta, sa dispuna anularea incheierii de intabulare nr.756/25.10.1948 cu privire la imobilele inscrise in CF nr.274 Zalau, nr.top 215/a in suprafata de 1.226 mp si nr.top 214 in suprafata de 2.086 mp, precum si in CF nr.169 Zalau, nr.top 215/b in suprafata de 1.830 mp, teren in suprafata totala de 5.142 mp, pe care sunt amplasate Manastirea Maicii Domnului, Casa parohiala si anexele gospodaresti, cu restabilirea situatiei anterioare de carte funciara si obligarea paratului sa ii lase reclamantei in deplina proprietate imobilele in litigiu. Prin sentinta civila nr. 2053/26.10.2006 a Tribunalului Salaj, s-a respins ca nefondata actiunea reclamantei impotriva paratului. Aceasta sentinta a ramas definitiva prin respingerea apelului conform deciziei civile nr.51/A din 19.02.2007 a Curtii de Apel Cluj si a devenit irevocabila ca urmare a respingerii recursului prin decizia nr.2769/07.05.2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. In actualul ciclu procesual, prin actiunea inregistrata sub nr.3699/337 din 3.07.2008 la Judecatoria Zalau, reclamanta Parohia Greco-Catolica Adormirea Maicii Domnului" Zalau, a chemat-o in judecata pe parata Parohia Ortodoxa Adormirea Maicii Domnului" Zalau, str.1 Decembrie 1918, solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa rectificati dreptul de proprietate inscris ilegal pe numele paratei, in CF nr.274 Zalau, respectiv nr.169 Zalau, cu nr.top 214, 215/a si 215/b, carora in natura le corespunde Manastirea Maicii Domnului, Casa Parohiala cu anexele gospodaresti pe o suprafata totala de 5.142.00 mp, dispunand restabilirea situatiei anterioare". Prin sentinta civila nr.36 din 6 ianuarie 2009 a Judecatoriei Zalau, s-a admis exceptia autoritatii de lucru judecat si in consecinta, s-a respins actiunea reclamantei impotriva paratei, retinandu-se autoritatea de lucru judecat, raportat la sentinta civila nr.2053/26.10.2006 a aceluiasi tribunal.

94

In ceea ce priveste competenta solutionarii cauzei in prima instanta de Tribunalul Salaj, instanta de apel retine ca prin decizia nr.2769 din 7 mai 2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a stabilit ca fata de valoarea obiectului litigiului de peste 5 miliarde lei vechi, competenta solutionarii actiunii in prima instanta apartine tribunalului, in temeiul art.2 pct.1 lit.b) C.pr.civ. Referitor la autoritatea de lucru judecat, potrivit art.1201 C.civ., este lucru judecat atunci cand a doua cerere in judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti, facuta de ele si in contra lor in aceeasi calitate. Daca obiectul si cauza celor doua actiuni sunt aproape identice, paratii sunt total diferiti in cele doua actiuni: Protopopiatul Ortodox Roman din Zalau, str.Andrei Saguna nr.6, reprezentat de protopopul Stefan Lucaciu in prima actiune si Parohia Ortodoxa Adormirea Maicii Domnului" Zalau, str.1 Decembrie 1918 reprezentata de preotul paroh Rus Vasile, in prezenta actiune. Conform art.39 din Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane, partile componente si organele locale ale Bisericii Ortodoxe Romane sunt: a) Parohia; b) Protopopia; c) Manastirea; d) Eparhia; e) Mitropolia. In art.40 din acelasi statut, se prevede ca fiecare din partile componente ale Bisericii, in conformitate cu dispozitiile prezentului Statut are dreptul a se conduce si administra, independent de alta parte componenta de acelasi grad si a participa, prin reprezentantii sai, la lucrarile partilor componente superioare. De asemenea, in art.40, se prevede ca parohia este comunitatea bisericeasca a credinciosilor, clerici si mireni, de religie crestin-ortodoxa asezati pe un anume teritoriu, sub conducerea unui preot paroh. Potrivit art.71 alin. (1) din acelasi statut, protopopiatul este o circumscriptie administrativa bisericeasca, care cuprinde mai multe parohii din aceeasi eparhie. In canonul 920 din Codul canoanelor bisericilor orientale, se prevede ca in biserica, pe langa persoanele fizice, mai exista si persoane juridice care, fie ca totalitate de persoane, fie ca totalitate de lucruri, sunt in dreptul canonic subiecte ale drepturilor si obligatiilor, care corespund naturii lor. Iar in canonul 921 & 2, se prevede ca sunt persoane juridice prin dreptul insusi: Bisericile sui iuris, provinciile, eparhiile, exarhatele, precum si alte institutii despre care este stabilit astfel, in mod expres, prin dreptul comun. In CF nr.274 Zalau, sub B3, figureaza ca proprietar Parohia Ortodoxa Romana din Zalau inscrisa in baza Decretului nr.177/1948; in CF nr.169 Zalau, figureaza Parohia Ortodoxa Romana din Zalau, inscrisa sub B9, in temeiul Decretului nr.177/1948. Avand in vedere ca in CF nr.274 Zalau si in CF nr.169 Zalau, figureaza ca proprietar tabular Parohia Ortodoxa Romana Zalau, parata din prezenta actiune, iar in actiunea anterioara a fost improcesuat in calitate de parat Protopopiatul Ortodox Roman Zalau si intrucat parohia si protopopiatul sunt parti componente distincte in cadrul Bisericii Ortodoxe Romane, vazand prevederile art.1201 C.civ., curtea constata ca raportat la sentinta civila nr.2053/26.10.2006 a Tribunalului Salaj, in speta nu exista autoritate de

95

lucru judecat. Asa fiind, in temeiul art.297 alin. (1) C.pr.civ., se va admite apelul reclamantei impotriva sentintei tribunalului, care va fi desfiintata si se va trimite dosarul la acelasi tribunal, pentru judecarea cauzei pe fond. Titlu Imobil expropriat in temeiul Decretului nr. 223/1974. Neintabularea dreptului de proprietate Institutie Curtea de Apel Cluj Data decizie 28-10-2009 Decizia nr. 2241/R din 28 octombrie 2009, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, Curtea de Apel Cluj Asupra imobilului expropriat, cu privire la care nu si-a intabulat dreptul de proprietate in cartea funciara, Statul Roman a dobandit un drept de proprietate extratabulara, in temeiul art. 26 teza I-a din Decretul-lege nr. 115/1938, insa pentru a-l putea instraina valabil chiriasilor, avea obligatia ca in prealabil sa isi inscrie dreptul sau de proprietate in cartea funciara, potrivit tezei a II-a din acelasi text legal. In aceasta situatie, in cadrul actiunii in revendicare de drept comun, intentate de fostii proprietari ramasi inscrisi in cartea funciara, dar care au fost deposedati abuziv de Statul Roman, detin un titlu mai bine caracterizat decat beneficiarii-cumparatori neintabulati in cartea funciara. Prin sentinta civila nr.9473 din 28 noiembrie 2007 a Judecatoriei Cluj-Napoca, s-a admis actiunea civila precizata, intentata de reclamantii N.G. si sotia N.M., in contradictoriu cu paratii B.M., B.M., STATUL ROMAN, prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, s-a respins ca neintemeiata cererea reconventionala formulata de paratii B. Mihai si B.M. S-a constatat ca paratul Statul Roman a dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.107, situat in Cluj-Napoca, str.C., inscris in CF nr.49287 Cluj-Napoca, nr.top 23577/S/C/VII, prin decizia nr.16/1987 a fostului Consiliu Popular al judetului Cluj, emisa in temeiul Decretului nr.223/1974. S-a dispus radierea din CF nr.49287 Cluj-Napoca, a dreptului de proprietate al paratilor B.M. si B.M. de sub B1, 2 si intabularea in CF nr.49287 Cluj-Napoca, a dreptului de proprietate al paratului Statul Roman, in administrarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, cu titlu de drept lege. S-a constatat ca reclamantii au dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului inscris in CF nr.49287 Cluj-Napoca, nr.top 23577/S/C/VII prin contractul de vanzare-cumparare nr.30999/1996 incheiat cu Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, prin mandatar, in temeiul Legii nr.112/1995. S-a dispus intabularea in CF a dreptului de proprietate al reclamantilor asupra imobilului

96

inscris in CF nr.49287 Cluj-Napoca, nr.top 23577/S/C/VII, ca bun comun, cu titlu de drept cumparare. Au fost obligati paratii B.M. si B.M. la plata in favoarea reclamantilor a sumei de 10.715,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca imobilul in litigiu este apartamentul nr.107, din cladirea situata in Cluj-Napoca, str.C., inscris in CF nr.49287 Cluj-Napoca, nr.top 23577/S/C/VII, in favoarea paratilor B.M. si B.M., ca bun comun, cu titlu de construire, cu incheierea nr.1152/22.02.1982. Prin decizia nr.16/26.01.1987 a Comitetului executiv al Consiliului Popular al judetului Cluj, emisa in temeiul Decretului nr.223/1974, apartamentul a trecut in proprietatea Statului Roman, fara plata, statul preluand diferenta de credit nerambursat, in suma de 50.860 lei. Paratii, in calitate de fosti proprietari ai apartamentului, nu au solicitat restituirea imobilului in natura sau acordarea de despagubiri in temeiul Legii nr.112/1995, situatie in care in baza art.9 din acelasi act normativ, Statul Roman prin Consiliul local al municipiului Cluj- Napoca reprezentat de mandatarul sau SC CONSTRUCTARDEALUL SA Cluj-Napoca, le-a vandut reclamantilor N.G. si sotia N.M., apartamentul in litigiu, prin contractul de vanzarecumparare nr.30999/14.11.1996, cumparatorii intabulandu-si dreptul de proprietate in cartea funciara nr.49287 Cluj-Napoca, la data de 8.01.2001. Ulterior, prin sentinta civila nr.587/2004 a Judecatoriei Cluj-Napoca, modificata prin decizia civila nr.1129/A/2004 a Tribunalului Cluj, ramasa irevocabila prin decizia civila nr.2317/2005 a Curtii de Apel Cluj, s-a dispus rectificarea CF nr.49287 Cluj-Napoca, nr.top 23577/S/C/VII si restabilirea situatiei anterioare, prin radierea inscriptiilor de sub B4, 5, efectuate cu incheierea nr.122/2001, apreciindu-se ca pentru valabilitatea inscrierii, se impunea intabularea prealabila a dreptului de proprietate al Statului Roman. Chiar daca paratii mai figureaza in cartea funciara ca proprietari tabulari asupra ap.nr.107, dreptul lor este golit de continut, intrucat nu sunt beneficiarii prerogativelor dreptului de proprietate si anume dispozitia, posesia si folosinta. Conform art.2 din Legea nr.10/2001, persoanele ale caror imobile au fost preluate fara titlu valabil, isi pastreaza calitatea de proprietar avuta la data preluarii, pe care o exercita dupa primirea deciziei sau a hotararii judecatoresti de restituire. Or, imobilul in litigiu a trecut in proprietatea Statului Roman, in baza deciziei administrative emise in temeiul Decretului nr.223/1974. Eventuala nerespectare a dispozitiilor actului normativ de preluare, nu formeaza obiectul prezentului litigiu, paratii investind instanta cu o actiune in revendicare, context in care instanta este abilitata doar sa compare titlurile partilor si sa acorde preferinta unuia dintre ele. Actiunea in revendicare formulata de parati in contradictoriu cu reclamantii, nu a fost exercitata si fata de Statul Roman. Lipsa intabularii in CF a dreptului de proprietate al Statului Roman, nu impieteaza asupra

97

existentei dreptului in patrimoniul acestuia, intrucat el a dobandit un drept de proprietate extratabulara, ca o exceptie de la principiul efectului constitutiv de drepturi al inscrierii in cartea funciara, consacrat de art.17 din Decretul-lege nr.115/1938. Reclamantii au infrant prezumtia relativa de proprietate, instituita de art.32 din acelasi decret-lege. Statul Roman a dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului, iar paratii nu au solicitat restituirea apartamentului in litigiu in baza Legii nr.112/1995, sau pe calea unei actiuni de drept comun. Apartamentul a fost inclus in circuitul civil de catre Statul Roman, prin exercitarea nestingherita de catre acesta a tuturor atributelor dreptului de proprietate. De asemenea, contractul de vanzare-cumparare, nu a fost desfiintat. Prin decizia civila nr.204/A din 8 aprilie 2008 a Tribunalului Cluj, s-a admis exceptia insuficientei timbrari a apelului si in consecinta, s-a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de paratii B.M. si B.M. impotriva sentintei civile nr.9473/28.11.2007 a Judecatoriei Cluj-Napoca. Au fost obligati apelantii in solidar sa le plateasca intimatilor N.G. si N.M., cheltuieli de judecata in suma de 1190 lei. Prin decizia civila nr.1572/R din 1 septembrie 2008 a Curtii de Apel Cluj, s-a admis recursul declarat de paratii B.M. si B.M., impotriva deciziei civile nr.204/A din 8.04.2008 a Tribunalului Cluj, care a fost casata si s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante de fond. Prin incheierea civila din 24 noiembrie 2008 a Curtii de Apel Cluj, s-a admis cererea de lamurire a dispozitivului deciziei civile nr.1572/R din 1.09.2008 a Curtii de Apel Cluj, pe care a lamurit-o in sensul ca s-a dispus trimiterea cauzei la acelasi tribunal pentru rejudecarea pe fond a apelului declarat de paratii B.M. si B.M. Prin decizia civila nr.215/A din 7 aprilie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de paratii B.M. si B.M., impotriva sentintei civile nr.9473 din 28 noiembrie 2007 a Judecatoriei Cluj-Napoca, pe care a mentinut-o in intregime. Au fost obligati apelantii sa le plateasca intimatilor N.G. si N.M., cheltuieli de judecata in apel, in suma de 1.190 lei. Pentru a decide astfel, tribunalul a retinut ca initial, actiunea reclamantilor a fost inregistrata in anul 2006, ca o actiune in constatare intemeiata pe dispozitiile art.111 C.pr.civ., la Judecatoria Cluj-Napoca, instanta care a respins actiunea in constatare ca inadmisibila. Prin decizia civila nr.37/A din 2007 a Tribunalului Cluj, actiunea a fost calificata ca o actiune in realizare, s-a desfiintat sentinta primei instante si s-a trimis cauza spre rejudecare. Imobilul in litigiu a trecut in proprietatea Statului Roman prin decizia nr.16/1987 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al judetului Cluj, emisa in temeiul Decretului nr.223/1974. Dreptul de proprietate al Statului Roman a fost dobandit astfel cu titlu de lege conform art.645 C.civ., situatie in care opereaza exceptia de la principiul instituit de art.17 si 18 din Decretul-lege nr.115/1938.

98

Paratii nu au contestat valabilitatea titlului statului, nu au solicitat masuri reparatorii in procedurile instituite de Legea nr.112/1995 si de Legea nr.10/2001, dupa cum nu au solicitat nici sa se constate nulitatea contractului de vanzare-cumparare. Dreptul de proprietate al reclamantilor asupra apartamentului in litigiu este actual si le confera titularilor toate atributele dreptului de proprietate conform art.480 C.civ. Acest aspect a fost retinut si prin decizia civila nr.29/A/2004 a Curtii de Apel Cluj si prin decizia civila nr.2317/R/2005 a aceleiasi instante, prin care s-a statuat ca actualii reclamanti au la indemana promovarea unei actiuni in justitie, prin care sa valorifice dreptul lor de proprietate dobandit in temeiul Legii nr.112/1995, in contradictoriu cu proprietarii tabulari si sa faca posibila intabularea dreptului in cartea funciara. Actiunea reclamantilor difera de actiunea in rectificare de carte funciara promovata si castigata de sotii B., chiar daca aparent partile si obiectul ar fi identice, difera cauza, tribunalul neputand accepta punctul de vedere al paratilor, potrivit caruia sunt intrunite conditiile autoritatii de lucru judecat. Actiunea in rectificare de carte funciara promovata de sotii B., solutionata irevocabil prin decizia civila nr.2317/R/2005 a Curtii de Apel Cluj, a fost admisa pe motiv ca nu a fost respectata ordinea inscrierii in CF a transmisiunilor dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu, fiind necesar ca inscrierile dreptului de proprietate in cartea funciara sa fie in concordanta cu succesiunea transmiterii dreptului de proprietate. In prezentul dosar, reclamantii incearca sa obtina o evidenta de carte funciara, care sa oglindeasca situatia juridica reala a imobilului pe parcursul timpului, pe cand sotii B. au obtinut rectificarea de carte funciara pentru ca nu se oglindea situatia reala a transmisiunii dreptului de proprietate. In mod legal prima instanta a retinut ca actiunea reclamantilor este intemeiata fata de dispozitiile art.35 si art.36 alin. (1) pct.4 din Legea nr.7/1996. Fata de situatia reala a dreptului de proprietate asupra apartamentului in litigiu, este corecta si legala privind respingerea actiunii reconventionale, prin care paratii au solicitat obligarea reclamantilor la recunoasterea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr.107, inscris in CF nr.49287 Cluj-Napoca, nr.top 23577/S/C/VII. Dar prima instanta nu a fost investita pe calea actiunii reconventionale, sa analizeze valabilitatea titlului de proprietate al statului si sa dispuna desfiintarea lui si nici sa analizeze titlul de proprietate al reclamantilor si sa dispuna desfiintarea lui, aceste titluri nefiind desfiintate pe caile legale. In momentul solutionarii cauzei, paratii nu erau in posesia unui titlu de proprietate actual asupra apartamentului in litigiu, titlu care sa constituie termen de comparatie in operatiunea de comparare a titlurilor de proprietate. Singurul titlu de proprietate in vigoare asupra apartamentului, este titlul reclamantilor, care este act autentic si constituie

99

titlu de proprietate opozabil de la data incheierii lui, conform art.45 pct.2 indice 1 din Legea nr.1/2009. Chiar daca s-ar pune problema compararii titlurilor, pe parcursul solutionarii cauzei a intervenit si decizia nr.XXXIII din 9 iunie 2008 a ICCJ, potrivit careia concursul dintre legea speciala si legea generala, se rezolva in favoarea legii speciale, iar in cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala si CEDO, aceasta din urma are prioritate. Pe de alta parte, alin. (2) al art.2 din Legea nr.10/2001, a fost abrogat prin Legea nr.1/2009. Nu a fost gasita fondata critica apelantilor potrivit careia prin solutia primei instante, s-ar fi recunoscut efectul de ultraactivitate al Decretului nr.223/1974, atunci cand s-a dispus inscrierea in CF a dreptului de proprietate al statului, drept ce nu ar mai putea fi inscris in temeiul unei legi abrogate. Impotriva acestei decizii, au declarat recurs paratii B.M. si B.M., solicitand modificarea ei si rejudecand, admiterea apelului paratilor si schimbarii sentintei in sensul respingerii actiunii principale si admiterii actiunii reconventionale. In motivarea recursului, paratii au sustinut ca in solutionarea prezentei cauze, trebuie pornit de la urmatoarele principii: dreptul de proprietate este garantat indiferent de proprietar, conform art.1 din Protocolul 1 si art. 44 din Constitutie; nu pot coexista doua titluri de proprietate asupra aceluiasi bun; toti subiectii de drept trebuie sa beneficieze de tratament egal in fata legii. Daca reclamantii pretind recunoasterea dreptului lor de proprietate pe baza unor dispozitii legale de drept comun, apararea paratilor pe baza acelorasi dispozitii nu poate fi inlaturata sub cuvant ca ei nu au la dispozitie decat dispozitiile legii speciale, caci altfel s-ar incalca CEDO privind dreptul la un proces echitabil. Cererea reclamantilor pe calea actiunii oblice privind inscrierea dreptului de proprietate al Statului Roman dobandit in baza Decretului nr.223/1974 in prezent abrogat, s-a intentat dupa ce printr-o hotarare irevocabila anterioara, s-a dispus radierea dreptului de proprietate al reclamantilor din cartea funciara. Prin inscrierea dreptului de proprietate al statului, reclamantii urmaresc acelasi scop si aceeasi finalitate ca in procesul anterior, solutionat irevocabil. Asadar, reclamantii doresc sa impuna controlul instantei asupra unei hotarari judecatoresti anterioare, prin care dreptul lor a fost radiat din cartea funciara in contradictoriu cu recurentii. Este nelegala inscrierea dreptului de proprietate al Statului Roman in anul 2009, pe baza unei decizii emise in temeiul unui act normativ abrogat in anul 1989. Curtea de Apel Cluj prin decizia civila nr.388/a/2007, a statuat ca inscrierile facute dupa momentul abrogarii respectivelor acte normative, justifica aplicarea art.34 din Decretul-lege nr.115/1938.

100

In momentul cumpararii apartamentului, reclamantii nu s-au bazat pe cuprinsul cartii funciare, situatie in care nu pot obtine intabularea impotriva paratilor, fata de care nu dispun de niciun titlu valabil. In mod gresit a retinut instanta de apel ca paratii nu au investit judecatoria cu analizarea titlului de proprietate al statului si nici a titlului de proprietate al reclamantilor. Din moment ce paratii sunt proprietari de carte funciara, nici nu era necesara aceasta investire a instantei, fata de dispozitiile art.30 din Legea nr.7/1996, conform carora daca in cartea funciara s-a inscris un drept real, in conditiile prezentei legi, in folosul unei persoane, se prezuma ca dreptul exista in folosul ei, daca a fost dobandit sau constituit cu bunacredinta, cat timp nu se dovedeste contrariul. Daca un drept s-a radiat din cartea funciara, se prezuma ca acel drept nu exista. Or dreptul paratilor este inscris in cartea funciara, in timp ce dreptul de proprietate al reclamantilor a fost radiat din cartea funciara, in baza unei hotarari judecatoresti irevocabile. Asa fiind, se impunea verificarea daca reclamantii N. au fata de paratii B., vreun titlu opozabil care sa rastoarne prezumtia de proprietate de care se bucura paratii. Reclamantii au cumparat apartamentul de la un neproprietar, indiferent ca acesta este statul sau o alta persoana. Reclamantii ar avea acces la o asemenea actiune numai daca ar fi pretins ca au dobandit un drept real, intemeindu-se pe cuprinsul cartii funciare, in care au fost si sunt proprietari paratii. Cu privire la contractul de vanzare-cumparare al reclamantilor, prin decizia nr.1572/2008, s-a constatat ca nu le este opozabil, din moment ce s-a dispus radierea reclamantilor din cartea funciara in care au fost inscrisi in baza acelui contract. O lege din anul 2009, nu poate sa modifice aceasta stare de lucruri, stabilita printr-o hotarare irevocabila cu valoare de lucru judecat. Dispozitia introdusa prin Legea nr.1/2009, nu prevede opozabilitatea erga omnes", singurele dispozitii legale in acest sens fiind cele cuprinse in Legea nr.7/1996. Orice alta interpretare, ar intari doar ideea tratamentului preferential al unor contracte incheiate de stat, fata de altele, care duce la concluzia inegalitatii in fata justitiei. Reclamantii nu au dobandit in mod legal dreptul de proprietate, avand titlul dobandit de la un neproprietar. Si reclamantii au dreptul la reparatie, in conditii chiar mai favorabile decat paratii. Intimatii N.G. si N.M. prin intampinare au solicitat respingerea recursului ca nefondat si obligarea recurentilor la plata cheltuielilor de judecata. Aceiasi intimati, au depus si concluzii scrise la dosar. Examinand recursul paratilor, curtea retine urmatoarele:

101

Prin actiunea civila inregistrata sub nr.3533/211 din 3 mai 2006 la Judecatoria ClujNapoca, ulterior precizata, reclamantii N.G. si N.M., i-au chemat in judecata pe paratii B.M., B.M. si Statul Roman prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta, sa constate ca Statul Roman prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, a dobandit dreptul de proprietate asupra ap.nr.107 din imobilul situat in Cluj- Napoca, str.C., inscris in CF nr.49287, nr.top 23577/S/C/VIII, in baza deciziei nr.16/1987, emisa in baza Decretului nr.223/1974; sa se dispuna radierea dreptului de proprietate al paratilor B.M. si B.M. de sub B1-2 si inscrierea dreptului de proprietate al Statului Roman prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca; sa se constate ca reclamantii au dobandit dreptul de proprietate asupra ap.nr.107, in baza contractului de vanzare-cumparare nr.30999/1996 incheiat cu SC CONSTRUCTARDEALUL SA Cluj-Napoca; sa se dispuna inscrierea dreptului de proprietate al reclamantilor in CF nr.49287 Cluj-Napoca, nr.top 23577/S/CVII cu titlu de cumparare ca bun comun, precum si a interdictiei de instrainare pe timp de 10 ani, cu cheltuieli de judecata. La randul lor, paratii B.M. si B.M. prin cererea reconventionala inregistrata la termenul din 7 iunie 2007, au solicitat aceleiasi instante, sa dispuna obligarea reclamantilor sa le recunoasca dreptul de proprietate asupra ap.nr.107, inscris in CF nr.49287 Cluj-Napoca, nr.top 25577/S/CVII. Asupra ap.nr.107 situat in Cluj-Napoca, str.C., s-a intabulat dreptul de proprietate al paratilor B.M. si B.M., cu incheierea nr.1852 din 11.02.1982, in CF nr.49287 ClujNapoca, nr.top 23577/S/CVII. Apartamentul in litigiu a trecut in proprietatea Statului Roman, prin decizia nr.16/26.01.1987 a Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular al judetului Cluj, data in baza Decretului nr.223/1974. Prin contractul de inchiriere nr.405929/22.04.1987, apartamentul le-a fost inchiriat reclamantilor N.G. si N.M., iar dupa aparitia Legii nr.112/1995, intre SC CONSTRUCTARDEALUL SA Cluj-Napoca si chiriasi, s-a incheiat contractul de vanzarecumparare nr.30999/14.11.1996, pentru pretul de 20.207.743 lei. Reclamantii N.G. si N.M. si-au intabulat dreptul lor de proprietate asupra ap.nr.107 din Cluj-Napoca, str.C., in CF nr.49287 Cluj-Napoca, nr.top 23577/S/CVII, sub B 4-5, cu incheierea nr.122/2001. Prin decizia civila nr.1129/A din 12 mai 2004 a Curtii de Apel Cluj, s-a admis apelul declarat de B.M. si B.M. impotriva sentintei civile nr.587/26.01.2004 a Judecatoriei ClujNapoca, pe care a schimbat-o in sensul ca s-a admis in parte actiunea intentata impotriva lui N.G., N.M. si a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca si in consecinta, s-a dispus rectificarea CF nr.49287 Cluj-Napoca, nr.top 23577/S/CVII si restabilirea situatiei anterioare, prin radierea inscriptiilor de sub B 4-5, efectuate in baza incheierii nr.122/08.01.2001. In considerentele acestei decizii ramase irevocabile prin decizia civila nr.2317/R din 21 octombrie 2005 a Curtii de Apel Cluj, s-a retinut ca lui B.M. si B.M., nu

102

le este opozabil contractul de vanzare-cumparare nr.30999/14.11.1996, fata de prevederile art.969 si art.973 C.civ. Actiunea in rectificare de carte funciara, a fost admisa in temeiul art.34 pct.1 din Decretul-lege nr.115/1938. In considerentele deciziei civile nr.2317/R din 21 octombrie 2005 a Curtii de Apel Cluj, s-a retinut ca din perspectiva lipsei consimtamantului proprietarilor tabulari la stramutarea proprietatii, din patrimoniul lor in patrimoniul recurentilor Noge, contractul de vanzare-cumparare incheiat de acestia cu un neproprietar, apare ca fiind lovit de nulitate absoluta prin prisma art.948 pct.2 C.civ." Dobandirea dreptului de proprietate de catre Statul Roman a avut loc in temeiul deciziei nr.16/1987 date in baza Decretului nr.223/1974, cu titlu de expropriere. Potrivit art.26 din Decretul-lege nr.115/1938, drepturile reale se vor dobandi fara inscriere in cartea funciara, din cauza de moarte, accesiune, vanzare silita si expropriere; titularul nu va putea insa dispune de ele prin carte funciara, decat dupa ce s-a facut inscrierea. In speta insa, Statul Roman nu si-a intabulat dreptul sau de proprietate cu titlu de expropriere, dar cu toate acestea, a incheiat cu reclamantii, contractul de vanzarecumparare nr.30999/14.11.1996. Conform art.32 alin. (1) din Decretul-lege nr.115/1938, daca in cartea funciara s-a inscris un drept real in folosul unei persoane, se prezuma ca dreptul exista in folosul ei; este cazul paratilor B.M. si B.M. In alin. (2) al art.32 din acelasi decret-lege, se prevede ca daca un drept sa radiat din cartea funciara, se prezuma ca acel drept nu exista; este cazul reclamantilor N.G. si N.M., carora li s-a radiat dreptul de proprietate prin decizia civila nr.1129/A din 12 mai 2004 a Curtii de Apel Cluj. In art.31 alin.(1) din Decretul-lege nr.115/1938, se prevede ca inscrierile in cartea funciara isi vor produce efectele de la data inregistrarii lor. Art.17 din Decretul-lege nr.115/1938, a consacrat efectul constitutiv al inscrierii in cartea funciara, exceptiile de la acest principiu fiind enumerate in art.26 din acelasi act normativ. Reclamantii N.G. si N.M., nu sunt nici macar proprietari extratabulari, deoarece un drept de proprietate extratabular cu titlu de expropriere, a dobandit Statul Roman, drept pe care nu la putut transmite mai departe, cata vreme nu si-a intabulat el in prealabil dreptul de proprietate in cartea funciara. In prezent, Decretul nr.223/1974 este abrogat. Avand in vedere dispozitiile art.480 C.civ., raportate la prevederile Decretului-lege nr.115/1938, privitoare la efectul constitutiv de drepturi reale al inscrierii in cartea funciara, la modul de reglementare al proprietatii extratabulare si a conditiilor in care poate fi transmisa aceasta tertilor, precum si la prezumtia legala de proprietate iuris tantum, ceea ce inseamna ca impotriva ei este admisibila proba contrara, numai ca reclamantii N. in calitate de achizitori nemijlociti, nu pot prezenta o contraproba, iar contractul de vanzare-cumparare nr.30999/14.11.1996, nu le este opozabil paratilor B., potrivit principiului res inter alios acta aliis neque nocere, neque prodesse potest, rezulta

103

ca titlul paratilor B. este mai bine caracterizat, intrucat indeplineste cerintele legale privind dobandirea dreptului de proprietate in regim de carte funciara, pe cand contractul de vanzare-cumparare exhibat de reclamantii N., nu constituie titlu de proprietate. Paratii B. au formulat o actiune in revendicare intemeiata pe dreptul comun impotriva reclamantilor N., si nu impotriva Statului Roman, pentru a i se opune exceptia inadmisibilitatii actiunii, fiindca nu a formulat o actiune in baza Legii nr.10/2001. Actiunea in revendicare este imprescriptibila; ea putea fi paralizata numai in ipoteza in care un posesor ar fi invocat si dovedit prin actiune sau pe cale de exceptie uzucapiunea, care fata de momentul intrarii in posesie al reclamantilor, nu putea fi intemeiata decat pe dispozitiile art.27 sau 28 din Decretul-lege nr.115/1938, conditii care nu vor fi analizate in actualul cadru procesual, intrucat ar depasi limitele investirii instantei. Niciuna dintre parti nu a invocat dispozitiile Legii nr.10/2001. Oricum, prin decizia nr.XXXIII din 9 iunie 2008 a sectiilor unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a decis ca in cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr.10/2001 si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data de cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiate pe dreptul comun, in masura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice". Intrucat paratii nu au un drept de proprietate asupra apartamentului in litigiu, deoarece Statul Roman nu si-a intabulat dreptul de proprietate in cartea funciara in temeiul Decretului nr.223/1974, care este abrogat in prezent, in speta are prioritate art.1 alin. (1) din Protocolul aditional nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, conform caruia orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international". Statul Roman nu a expropriat imobilul proprietatea paratilor pentru cauza de utilitate publica si nici conform principiilor generale ale dreptului international, respectiv a pactelor si tratatelor internationale la care Romania era parte, ci a procedat la o preluare abuziva, in temeiul unui act normativ in prezent abrogat, motiv pentru care nici nu si-a mai intabulat dreptul de proprietate in cartea funciara. La randul lor, N.G. si N.M., precum si Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, au avut calitatea de parati in dosarul in care s-a pronuntat decizia civila nr.1129/A din 12 mai 2004 a Curtii de Apel Cluj, in contradictoriu cu B.M. si B.M., prin care s-a dispus rectificarea CF nr.49287 Cluj-Napoca, nr.top 23577/S/CVII si restabilirea situatiei anterioare prin radierea inscriptiilor de sub B4 si B5, efectuate in baza incheierii nr.122/08.01.2001. Prin urmare, curtea nu poate face abstractie de statuarile dispuse prin hotarari judecatoresti intrate in puterea lucrului judecat, pronuntate exact intre aceleasi parti. In ceea ce priveste securitatea raporturilor juridice" de care se face vorbire in aceeasi

104

decizie nr.XXXIII din 9 iunie 2008 a instantei supreme, curtea constata ca prin decizia nr.425/2008 a Curtii Constitutionale, s-a statuat ca principiul stabilitatii raporturilor juridice nu poate implica promovarea unui drept, prin intermediul unei ilegalitati. Pentru aceste considerente de fapt si de drept material, in temeiul art.304 pct. 9 si art.312 alin. (1) (3) C.pr.civ., se va admite recursul paratilor B.M. si B.M. impotriva deciziei tribunalului, care va fi modificata si rejudecand cauza, se va admite apelul declarat de paratii B.M. si B.M. in contra sentintei judecatoriei, care va fi schimbata in intregime, in sensul ca se va admite cererea reconventionala intentata de paratii B.M. si B.M. impotriva reclamantilor N.G. si N.M., care vor fi obligati sa le recunoasca paratilor dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.107 inscris in CF nr.49287 Cluj-Napoca, nr.top 23577/S/CVII. In sarcina paratilor B.M. si B.M., ramane obligatia achitarii diferentei de 50.860 lei reprezentand credit nerambursat, preluat de Statul Roman, actualizat conform dispozitiilor legale incidente in materie. Paratii-recurenti nu au solicitat cheltuieli de judecata. Pe cale de consecinta, avand in vedere solutia ce urmeaza a fi data cererii reconventionale, se va respinge actiunea principala intentata de reclamantii N.G. si N.M., in contradictoriu cu paratii B.M. si B.M., precum si cu Statul Roman prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca. Nu se poate constata ca Statul Roman prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, ar fi dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentului in litigiu, in baza deciziei nr.16/26.01.1987, a Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular al judetului Cluj, date in aplicarea unui act normativ emis cu nerespectarea principiilor referitoare la dreptul de proprietate, cuprinse in Codul civil, in Constitutia Republicii Socialiste Romania si in tratatele internationale la care Romania era parte, Decretul nr.223/1974, fiind in prezent abrogat. Cata vreme Decretul nr.223/1974 a fost abrogat, nu sunt prezente niciunul dintre cele trei cazuri prevazute de art.34 din Decretul-lege nr.115/1938, pentru a se putea dispune rectificarea cartii funciare nr.49287 Cluj-Napoca, nr.top 23577/S/CVII, prin radierea dreptului de proprietate al paratilor B.M. si B.M., dupa care pe calea actiunii oblice prevazute de 974 C.civ., sa se dispuna intabularea dreptului de proprietate al Statului Roman prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca. Daca Statul Roman a preluat apartamentul in litigiu cu titlu de expropriere, in baza deciziei administrative nr.16/1987 emise in temeiul Decretului nr.223/1974, conform art.26 teza a II-a din Decretul-lege nr.115/1938, pentru a-l putea transmite reclamantilor N.G. si N.M., trebuia ca in prealabil, sa se intabuleze el, Statul Roman, in cartea funciara, ceea ce nu a facut. Neintabulandu-si dreptul de proprietate in cartea funciara, Statul Roman prin contractul de vanzare-cumparare nr.30999/14.11.1996, nu le-a transmis reclamantilor dreptul de

105

proprietate asupra apartamentului in litigiu, drept pe care acestia nu l-au avut niciodata, motiv pentru care nici nu se poate dispune intabularea in cartea funciara a unui drept de proprietate inexistent. Argumentele primei instante, in baza carora s-a admis actiunea principala si s-a respins cererea reconventionala, ca si argumentele instantei de apel in temeiul carora s-a respins apelul paratilor impotriva sentintei, sunt eronate, motiv pentru care instanta de recurs le-a inlaturat in totalitate si le-a inlocuit cu prezentele considerente, care sprijina solutia data de curte in acord art.480 C.civ., art.44 alin. (1), art.11 alin. (2) si art.20 alin. (2) din Constitutie, precum si art.1 alin. (1) din Protocolul aditional nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Titlu Prejudiciu cauzat prin erori judiciare savarsite in procesele penale. Cuantumul daunelor morale. Criterii generale de evaluare Institutie Inalta Curte de Casatie si Justitie Data decizie 28-10-2009 Decizia nr. 8801 din 28 octombrie 2009, Sectia civila si de proprietate intelectuala, Inalta Curte de Casatie si Justitie Prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte stricte, din moment ce el difera de la persoana la persoana, in functie de circumstantele concrete ale fiecarui caz. Nici argumentul potrivit caruia persoana ce a fost supusa unui prejudiciu moral poate determina intinderea acestuia nu poate fi primit, deoarece, daca ar fi asa, determinarea unui astfel de prejudiciu ar fi lasat doar la aprecierea subiectiva a persoanei interesate. De asemenea, prejudiciul moral nu poate fi determinat nici prin aprecieri privind eventuale oportunitati de a desfasura activitati sau de a continua activitati care erau in curs la momentul lipsirii de libertate. De aceea, nici Curtea Europeana, atunci cand acorda despagubiri morale nu opereaza cu criterii de evaluare prestabilite, ci judeca in echitate. Prin sentinta civila nr. 1905 din 1 iulie 2008, Tribunalul Prahova a admis in parte actiunea formulata de reclamantul P.O. impotriva paratului Statul Roman, prin Ministerul Economiei si Finantelor. A obligat paratul sa plateasca reclamantului suma totala de 1.528.199 Ron despagubiri civile, din care 28.199 Ron daune materiale si 1.500.000 Ron daune morale. Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca prin ordonanta si mandatul de arestare preventiva nr. 694/P din 1 august 2001, Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova a dispus arestarea preventiva a reclamantului de la 1 august 2001 sl pana la 30 august 2001 si punerea in miscare a actiunii penale pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune, fals, uz de fals si luare de mita.

106

Masura arestarii preventive a fost prelungita de instanta pana la data de 29 septembrie 2001. Reclamantul, alaturi de alte patru persoane, a fost trimis in judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Tribunalul Prahova. Prin decizia nr. 2784 din 11 iunie 2003 a Curtii Supreme de Justitie, Sectia penala au fost casate decizia penala nr. 314 din 10 iulie 2002 a Curtii de Apel Ploiesti si sentinta penala nr. 164 din 16 aprilie 2002 a Tribunalului Prahova, iar cauza a fost restituita la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova pentru continuarea probatoriului, mentinandu-se, totodata, masura arestarii preventive a celor 5 inculpati. Prin ordonanta nr. 309/P/2003 a P.N.A s-a dispus inlocuirea masurii arestarii preventive a unui numar de 4 persoane, printre care si reclamantul, cu masura obligarii de a nu parasi tara in intervalul 31 iulie 2003 - 29 august 2003, retinandu-se si ca masura arestarii preventive a reclamantului a incetat de drept la 1 august 2003. Prin ordonanta nr. 6300/P din 7 martie 2007 a Parchetului de pe langa Judecatoria Ploiesti s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infractiunii prevazute de art. 288 alin. (1) din Codul penal, incetarea urmaririi penale pentru infractiunea prevazuta de art. 248 din Codul penal, pentru implinirea termenului de prescriptie a raspunderii penale si scoaterea de sub urmarire penala pentru infractiunile prevazute de art. 288 alin. (1), art. 291, art. 215 alin. (1), alin. (2) si alin. (3) din Codul penal, deoarece, din probele administrate in cauza nu a rezultat ca reclamantul ar fi comis aceste infractiuni. Prin sentinta penala nr. 359 din 26 februarie 2008 a Judecatoriei Ploiesti, definitiva in urma respingerii recursului prin decizia penala nr. 612 din 18 iunie 2008 a Tribunalului Prahova a fost respinsa ca nefondata plangerea C.N. Posta Romana S.A. impotriva ordonantei nr. 6300/P/2004. Tribunalul, facand aplicarea dispozitiilor art. 504 din Codul de procedura civila si art. 5 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, a constatat ca, atat timp cat fata de reclamant s-a luat masura arestarii preventive timp de 2 ani pentru savarsirea unor infractiuni fata de care, ulterior, s-a dispus scoaterea de sub urmarirea penala pentru ca faptele nu au fost savarsite de inculpat, retinerea reclamantului a fost nelegala. Reclamantul are dreptul la repararea pagubei suferite, reprezentand imposibilitatea de a incasa un venit lunar conform pregatirii sale profesionale de la data arestarii si pana la data reangajarii, precum si la daune morale. A mai retinut tribunalul, ca dreptul la despagubire este justificat si de durata procedurii, care nu a fost rezonabila. Perioada de 6 ani a procedurii penale si mediatizarea accentuata a procesului au avut repercusiuni negative asupra vietii private a reclamantului, pe plan profesional si social,

107

ceea ce a dus si la o incalcare a art. 8 din Conventia europeana. Prin decizia nr. 281 din 15 decembrie 2008, Curtea de Apel Ploiesti, Sectia civila si pentru cauze cu minori si de familie a admis apelurile declarate de paratul Statul Roman, prin Ministerul Economiei si Finantelor si Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova impotriva sentintei, pe care a schimbat-o in parte, in sensul ca a redus cuantumul daunelor morale la 200.000 lei. Apelul declarat de reclamant impotriva aceleiasi sentinte a fost respins ca nefondat. Instanta de apel a retinut ca, potrivit art. 504 alin. (3) din Codul de procedura penala, privarea sau restrangerea de libertatii in mod nelegal se stabileste, dupa caz, si prin ordonanta procurorului de scoatere de sub urmarire penala, motiv pentru care reclamantul este indreptatit la repararea prejudiciului cauzat pentru privarea sa de libertate in perioada 1 august 2001 - 31 iulie 2003. A mai retinut instanta de apel, ca acordarea prejudiciului moral semnifica o reparatie morala de principiu, dar ca nu exista criterii legale de determinare a cuantumului unor astfel de despagubiri, practica judiciara stabilind ca despagubirile morale nu trebuie sa constituie un motiv de imbogatire fara justa cauza. In aceste conditii, suma solicitata de reclamant prin cererea de chemare in judecata 3.125.000 lei - si cea acordata de prima instanta cu titlu de daune morale -1.500.000 lei sunt exagerate, ducand la o imbogatire fara justa cauza. In ceea ce priveste cererea reclamantului de a i se recunoaste vechimea in munca, instanta a constatat ca aceasta pretentie nu a fost formulata prin cererea de chemare in judecata. Impotriva acestei decizii, in termen legal, au declarat recurs reclamantul, Ministerul Public - Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti si Ministerul Finantelor Publice pentru Statul Roman. Reclamantul a invocat dispozitiile art. 304 pct. 8 si pct. 9 din Codul de procedura civila si a aratat ca decizia instantei de apel este nelegala, deoarece art. 505 alin. (1) din Codul de procedura penala stabileste criteriile in functie de care se stabileste intinderea daunei morale. Prejudiciul moral suferit este complex, deoarece i-a afectat viata de familie, profesionala si sociala. Astfel, dupa punerea in libertate nu a putut relua afacerea imobiliara in care era implicat anterior arestarii, viata de familie a fost perturbata si a trebuit sa indure regimul de detentie si aducerile in fata instantei in stare de arest. De asemenea, prejudiciul moral se datoreaza si mediatizarii excesive a cazului sau, in care a fost prezentat ca un infractor.

108

Toate aceste aspecte au fost dovedite prin probatoriul administrat in cauza. Recurentul a mai aratat ca este eronata sustinerea instantei de apel ca daunele morale acordate ar duce la o imbogatire fara justa cauza, deoarece arestarea pe nedrept a adus atingere valorilor ce definesc personalitatea umana si numai persoana care a suferit lezarea libertatii este in masura sa evalueze prejudiciul moral suferit. Ministerul Public a aratat ca decizia este nelegala, fiind data cu nesocotirea art. 506 alin. (2) si a art. 505 alin. (1) din Codul de procedura penala. Prevederile coroborate ale art. 139 alin. (33)si 504 alin. (2) si alin. (3) din Codul de procedura penala duc la concluzia ca dreptul la repararea pagubei se naste numai in situatia in care masura arestarii preventive se revoca pentru ca a fost luata cu incalcarea prevederilor legale, asa cum se prevede si in art. 5 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale. Or, masura arestarii preventive a reclamantului a respectat dispozitiile art. 148 lit. h din Codul de procedura penala, iar prin ordonanta de scoatere de sub urmarire penala nu s-a retinut ca arestarea preventiva a fost nelegala. A mai aratat recurentul, ca fata de circumstantele concrete ale cauzei, cuantumul daunele morale acordate este excesiv. Recurentul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, a invocat dispozitiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila si a aratat ca in cauza nu sunt aplicabile dispozitiile art. 504 din Codul de procedura penala, care este de stricta interpretare si prevede expres situatiile in care o persoana are dreptul la despagubiri. Masura arestarii preventive nu poate fi considerata aprioric nelegala, iar nelegalitatea arestarii trebuie stabilita prin ordonanta a procurorului sau prin hotarare judecatoreasca. A mai aratat recurentul, raportandu-se la practica judiciara in materie, ca suma acordata cu titlu de daune morale este exagerata. Toate cele trei recursuri permit incadrarea in dispozitiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arata in continuare. Atat Ministerul Public cat si Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice au aratat ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 504 - 506 din Codul de procedura penala, deoarece nu sunt indeplinite conditiile reglementate de aceste texte de lege. Potrivit art. 504 alin. (2) si alin. (3) din Codul de procedura penala, are dreptul la repararea pagubei persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal. Privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a

109

masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. (1) lit. j ori prin hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de achitare sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. (1) lit. j. Din momentul in care Romania a devenit parte contractanta a Conventiei pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, textele de lege care vizeaza drepturi si garantii care fac obiectul de reglementare al acestei conventii se interpreteaza in conformitate cu dispozitiile acesteia, potrivit principiului preeminentei dreptului international, consacrat de dispozitiile art. 11 si ale art. 20 din Constitutia Romaniei. Or, dreptul la libertate si siguranta este garantat de art. 5 din Conventie, care in par. 1 lit. c prevede ca nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia cazului in care a fost arestat sau retinut in vederea aducerii in fata autoritatii judiciare competente, sau cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia. Dreptul la despagubiri in situatia lipsirii nelegale de libertate este garantat, de asemenea, de art. 5 paragraful 5 din Conventie, care conditioneaza acordarea de despagubiri doar de existenta unei arestari nelegale, fara a fi necesara o hotarare judecatoreasca anterioara prin care sa se constate nelegalitatea retinerii sau arestarii. In cauza, reclamantul a fost arestat de procuror la data de 1 august 2001 si a fost pus in libertate la data de 31 iulie 2003, data la care masura arestarii preventive a incetat de drept. Este important de subliniat faptul ca arestarea reclamantului a fost dispusa si s-a derulat in conditiile vechilor reglementari din Codul de procedura penala privind masura arestarii preventive, care nu erau conforme exigentelor art. 5 din Conventie, aspect ce a determinat si o prima condamnare a Romaniei la Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Partea impotriva Romaniei (hotararea din 3 iunie 2003). In afara acestui aspect, care ar fi dus prin el insusi la obtinerea de despagubiri in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului, se constata ca, desi recurentii sustin ca arestarea a respectat intru totul dispozitiile legale privind arestarea preventiva, Curtea Suprema de Justitie, prin decizia nr. 2784 din 11 iunie 2003 a Sectiei penale a restituit cauza la procuror pentru completarea materialului probator, retinand ca faptele, asa cum sunt retinute prin rechizitoriu nu sunt conturate in mod clar. Prin ordonanta data de procuror la 7 martie 2007 in dosar nr. 6300/P/2004 s-a constatat ca din administrarea probelor, nu rezulta ca invinuitii au comis infractiuni de inselaciune si ca P.O. nu a intocmit documentele false pe baza carora s-au emis facturile de catre societatea prestatoare.

110

Prin urmare, toate aceste constatari ulterioare ale instantei de judecata si ale procurorului, duc la concluzia ca la data arestarii nu existau motive verosimile de a banui ca reclamantul a savarsit o infractiune, ceea ce inseamna ca arestarea preventiva a reclamantului nu a fost conforma exigentelor art. 5 paragraful 1 lit. c din Conventie nici sub acest aspect. In ceea ce priveste critica formulata de toti cei trei recurenti cu privire la cuantumul sumei acordate cu titlu de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit, se constata ca, intr-adevar, art. 505 alin. (1) din Codul de procedura penala stabileste criteriile in functie de care se determina acordarea despagubirilor pentru prejudiciul suferit dar nu stabileste si criterii de cuantificare a acestuia. Acest lucru este pe deplin justificat de faptul ca prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte stricte, din moment ce el difera de la persoana la persoana, in functie de circumstantele concrete ale fiecarui caz. Nici argumentul prezentat de reclamant ca doar persoana ce a fost supusa unui prejudiciu moral poate determina intinderea acestuia nu poate fi primit, deoarece, daca ar fi asa, determinarea unui astfel de prejudiciu ar fi lasat doar la aprecierea subiectiva a persoanei interesate. De asemenea, prejudiciul moral nu poate fi determinat nici prin aprecieri privind eventuale oportunitati de a desfasura activitati sau de a continua activitati care erau in curs la momentul lipsirii de libertate. De aceea, nici Curtea Europeana, atunci cand acorda despagubiri morale nu opereaza cu criterii de evaluare prestabilite, ci judeca in echitate. Or, judecand in echitate, se constata ca suma acordata reclamantului cu titlu de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit este suficienta pentru a oferi o reparatie completa pentru atingerea adusa onoarei, reputatiei si persoanei reclamantului, atat in ceea ce priveste viata sa privata cat si cea sociala. Fata de cele expuse mai sus, recursurile declarate sunt nefondate si, in temeiul art. 312 alin. (1) din Codul de procedura civila, s-au respins ca atare. Titlu Competenta instantelor de judecata de a stabili cuantumul despagubirilor ce pot fi acordate Institutie Inalta Curte de Casatie si Justitie Data decizie 15-10-2009 Decizia nr. 8327 din 15 octombrie 2009, Sectia civila si de proprietate intelectuala, Inalta Curte de Casatie si Justitie Legea nr. 247/2005 a scindat in doua procedura administrativa de acordare a masurilor reparatorii, in sensul ca, in fata unitatii detinatoare se emite doar decizie sau dispozitie prin care se propune acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, iar ulterior, la Comisia Centrala se stabileste valoarea finala a despagubirilor si emite titlul de

111

despagubiri. Or, si decizia emisa de Comisia Centrala este supusa cenzurii instantei de judecata, de contencios administrativ, de aceasta data. Prin urmare, nici o etapa a procedurii administrative de restituire nu scapa controlului instantelor de judecata, acestea avand plenitudine de competenta, in functie de etapa procedurii de restituire sau de acordare a masurilor reparatorii prin echivalent. Prin cererea de chemare in judecata, M.E., decedata in cursul procesului si succedata in drepturi de C.M.A. si C.V., a formulat contestatie in baza Legii nr. 10/2001, in contradictoriu cu Comuna Paulis, impotriva dispozitiei emisa de primar. Prin sentinta civila nr. 622 din 2 octombrie 2003, Tribunalul Arad a admis actiunea si, anuland oferta paratei, a obligat sa restituie reclamantei, in natura, suprafata de 3024 m.p. teren, identica cu nr. top 1236/2/b din CF 2432 Radna. Prin decizia civila nr. 233 din 16 decembrie 2003, Curtea de Apel Timisoara a admis apelurile declarate de parata si intervenienta S.C J.S.R.L. Arad si, anuland sentinta atacata, a respins actiunea, cu motivarea ca terenul atribuit de prima instanta excede patrimoniul paratei, facand obiectul unei concesiuni incheiate intre intervenienta si un tert. Recursul declarat de reclamanta si continuat de mostenitorii acesteia a fost admis de Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia nr. 10809 din 20 decembrie 2005 a Sectiei civile si de proprietate intelectuala, care a casat decizia atacata si sentinta pronuntata de Tribunalul Arad si a trimis cauza spre solutionare aceluiasi tribunal. Instanta de recurs a retinut ca instantele au nesocotit dispozitiile art. 129 din Codul de procedura civila si au omis clarificarea situatiei juridice a imobilului preluat abuziv. De asemenea, a retinut instanta de recurs, sunt absente elemente de identificare a imobilului si a solutiilor legale posibile de restituire, in natura sau sub forma altor masuri reparatorii. Dupa rejudecare, prin sentinta nr. 1259 din 27 septembrie 2006, Tribunalul Arad, Sectia civila a admis contestatia impotriva ofertei de restituire prin echivalent cu nr. 4020 din 18 iulie 2003, emisa de Comuna Paulis, prin primar, in contradictoriu cu S.C J. S.R.L. Baratca, prin lichidator judiciar, Comuna Paulis, prin primar, S.C S.O. S.R.L., B.D. si B.C.M. A obligat Comuna Paulis, prin primar, sa transmita in proprietate, cu titlu de echivalent al terenului preluat in mod abuziv terenul inscris in CF nr. 2721 Radna, nr. top 1236/2/b/l, in suprafata de 2228 m.p., sub conditia achitarii de catre contestatori a eventualei diferente valorice. Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca terenul a fost in proprietatea intreprinderii de

112

Constructii si Industrie de Piatra S.A. Arad, societate in cadrul careia autorul reclamantilor a avut o cota de participatie de 16,5% din totalul de teren in suprafata de 17.693 m.p. Terenul a trecut in proprietatea Comunei Paulis fara titlu valabil, acest lucru fiind constatat prin sentinta civila nr. 461 din 28 octombrie 2002 a Tribunalului Arad, prin care Primarul comunei Paulis a fost obligat sa emita oferta de restituire prin echivalent corespunzatoare cotei de 16,5%. Primarul comunei Paulis nu s-a conformat hotararii tribunalului, motiv pentru care reclamantii au identificat un teren liber, care are aproximativ aceeasi valoare cu cel preluat, respectiv terenul evidentiat in CF 2432 Radna. Ulterior, acest imobil a fost dezmembrat si transcris in CF 2721. Terenul in suprafata de 2228 m.p., transcris in aceasta CF a fost concesionat intervenientilor B.D. si B.C., dar reclamantii au aratat ca sunt de acord sa primeasca terenul astfel grevat. Prin decizia civila nr. 261/A din 14 mai 2007, Curtea de Apel Timisoara a admis apelul declarat de Comuna Paulis, prin primar, a desfiintat hotararea atacata si a trimis cauza spre rejudecare primei instante, motivat de faptul ca se impune efectuarea unei expertize. Dupa rejudecare, prin sentinta civila nr. 605 din 10 iulie 2008, Tribunalul Arad a admis contestatia, a anulat oferta de restituire prin echivalent si a obligat Comuna Paulis, prin primar sa transmita in proprietate, cu titlu de echivalent, terenul inscris in CF 2721 Radna, nr. top. 1236/2/b/l, in suprafata de 2228 m.p. A obligat parata sa emita o decizie prin care sa constate ca reclamantii au dreptul la masuri reparatorii constand in despagubiri banesti pentru diferenta de suprafata de 691 m.p., conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Tribunalul a retinut ca terenul solicitat in compensare de reclamanti este inscris in CF 2432 Radna, nr. top 1236/2/b, in suprafata de 3024 m.p. si a fost dezmembrat in doua parcele. Parcela cu nr. top 1236/2/b/l, in suprafata de 2228 m.p., a fost transcrisa in CF 2721 Radna si este ocupata de o statie de distributie carburanti. Constructiile existente apartin sotilor B.D. si B.C., iar terenul a fost concesionat acestora pe o perioada de 25 de ani. Valoarea de circulatie a terenului in suprafata de 2919 m.p., preluat de la antecesoarea reclamantilor, este de 102.165 Euro, respectiv 370.860 lei, iar valoarea de circulatie a terenului solicitat in compensare este de 77.980 Euro, respectiv 203.067 lei, iar diferenta de valoare dintre cele doua terenuri este de 2.418,5 Euro, respectiv 87.793 lei. Prin decizia nr. 236 din 30 octombrie 2008, Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila a admis apelul declarat de S.C S.O. S.R.L. impotriva sentintei civile nr. 605 din 10 iulie 2008 a Tribunalului Arad, pe care a schimbat-o in parte, in sensul ca a respins cererea formulata in contradictoriu cu S.C J. S.R.L., prin lichidator.

113

A respins apelurile declarate de reclamanti si parata Comuna Paulis, prin primar impotriva aceleiasi sentinte. Instanta de apel a retinut ca S.C J. S.R.L. nu are calitate procesuala, deoarece terenul care initial era in detentia acesteia, prin concesiune, a fost pe parcursul procesului concesionat catre B.D., B.C. si S.C. S.O. S.R.L. si ca instanta civila are competenta materiala de a solutiona prezenta cauza. Instanta de apel a mai retinut ca cererea reclamantei s-a intemeiat pe sentinta civila nr. 461 din 28 februarie 2002 a Tribunalului Arad, irevocabila, prin care Comuna Paulesti a fost obligata sa faca oferta de restituire prin echivalent. Parata a facut o serie de oferte de masuri reparatorii prin echivalent, iar prin oferta atacata in instanta a oferit reclamantei o suprafata de 3000 m.p. din terenul inscris in CF 1223 Radna, nr. top 1071 - 1073/b, dar aceasta nu poate fi avuta in considerare, deoarece instanta a dispus ca pentru aceasta suprafata are dreptul la masuri reparatorii prin echivalent, iar din suprafata initiala parata nu mai detine decat 1224 m.p. Faptul ca terenul solicitat de reclamanti face obiect al concesiunii nu reprezinta un impediment la emiterea ofertei, cu atat mai mult cu cat reclamantii au acceptat concesiunea. In ceea ce priveste diferenta de valoare la care sunt indreptatiti reclamantii, prima instanta a facut corecta aplicare a dispozitiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deoarece unitatea detinatoare nu poate fi obligata la despagubiri. A mai constatat instanta de apel, ca sunt nefondate criticile Comunei Paulis vizand despagubirea reclamantilor pentru diferenta de valoare, atata timp cat acestia au dreptul la reparatie integrala. Impotriva acestei decizii, in termen legal, au declarat recurs reclamantii si paratele S.C S.O. S.R.L. si Comuna Paulis, prin primar. Invocand dispozitiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, reclamantii au aratat ca decizia atacata este nelegala, deoarece a facut in mod gresit trimitere la dispozitiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. De la notificare a trecut mai mult de 8 ani, iar Fondul Proprietatea nu functioneaza, asa cum s-a constatat in mod constant de catre CEDO, motiv pentru care a existat si o incalcare a dispozitiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale. Instantele au plenitudine de competenta si pot stabili cuantumul despagubirilor la care persoana indreptatita are dreptul.

114

Parata Comuna Paulis a invocat dispozitiile art. 304 pct. 7 si pct. 9 din Codul de procedura civila si a aratat ca decizia este nelegala, deoarece comuna s-a conformat obligatiilor care izvorasc din dispozitivul sentintei civile nr. 461/2002 a Tribunalului Arad, facand mai multe oferte reclamantilor. Instanta nu putea dispune de bunuri care nu au fost incluse in lista bunurilor disponibile. A mai aratat recurenta, ca instanta a facut o gresita aplicare a dispozitiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deoarece doar Comisia Centrala este cea care stabileste despagubirile. Parata S.C S. O. S.R.L. a invocat dispozitiile art. 304 pct. 7 si pct. 9 din Codul de procedura civila si a aratat ca decizia este nelegala, pentru ca, desi din continutul ei rezulta ca apelul a fost admis in parte, curtea de apel a mentionat in dispozitiv ca a admis apelul paratei. A mai aratat ca decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijina, ci motive straine de cauza. Recursurile sunt nefondate, pentru cele ce se vor arata in continuare. Astfel, in ceea ce priveste recursul declarat de reclamanti, se constata ca in mod corect instanta de apel a facut aplicarea dispozitiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Dupa intrarea in vigoare a acestui act normativ, competenta de a stabili cuantumul final al despagubirilor apartine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, conform procedurilor reglementate. Este adevarat ca, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat in mai multe cauze impotriva Romaniei ca fondul Proprietatea este nefunctional, dar procedura in fata fondului este o procedura executionala, care intervine dupa ce, prin decizia Comisiei Centrale sau hotararea instantei dreptul este stabilit. Este rolul si obligatia organelor statului, ca in respectarea dispozitiilor art. 6 si art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie sa-si construiasca un mecanism apt sa asigure in mod eficient si la timp executarea hotararilor judecatoresti prin care se consacra drepturi civile persoanelor fizice. Trimiterea la dispozitiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu reprezinta lipsa plenitudinii de competenta a instantelor de judecata si o incalcare a art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale. Legea nr. 247/2005 a scindat in doua procedura administrativa de acordare a masurilor reparatorii, in sensul ca, in fata unitatii detinatoare se emite doar decizie sau dispozitie prin care se propune acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, iar ulterior, la Comisia Centrala se stabileste valoarea finala a despagubirilor si emite titlul de

115

despagubiri Or, si decizia emisa de Comisia Centrala este supusa cenzurii instantei de judecata, de contencios administrativ, de aceasta data. Prin urmare, nici o etapa a procedurii administrative de restituire nu scapa controlului instantelor de judecata, acestea avand plenitudine de competenta, in functie de etapa procedurii de restituire sau de acordare a masurilor reparatorii prin echivalent. De altfel, asa cum s-a aratat, in sentinta pronuntata de Tribunalul Arad, mentinuta in parte, se statueaza ca diferenta de valoare dintre cele doua terenuri este de 2.418,5 Euro, respectiv 87.793 lei, aspect ce nu poate fi ignorat in procedura de stabilire a cuantumului despagubirilor. In ceea ce priveste recursul declarat de parata Primaria Comunei Paulis, prin primar, se constata ca aceasta, desi a invocat dispozitiile art. 304 pct. 7 din Codul de procedura civila, nu a facut nici o critica care sa permita incadrarea recursului in acest text de lege. Cat priveste criticile intemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, se constata ca cele referitoare la faptul ca instanta nu avea competenta sa atribuie in compensare terenuri ce nu figureaza pe lista de disponibilitati, acestea sunt critici omisso medio, deoarece nu au fost facute in apel. Inalta Curte constata ca instantele au facut o corecta aplicare a dispozitiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deoarece tribunalul a obligat parata sa emita decizie prin care sa constate ca reclamantii au dreptul la masuri reparatorii constand in despagubiri banesti pentru diferenta de suprafata de 691 m.p., conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, solutia fiind mentinuta de instanta de apel. Or, stabilirea despagubirilor conform Titlului VII inseamna ca valoarea finala a despagubirilor este stabilita de Comisia Centrala, cu posibilitatea atacarii deciziei in instanta de contencios administrativ. Si recursul declarat de parata S.C S.O S.R.L. este nefondat. Astfel, hotararea nu este contradictorie, deoarece solutia admiterii apelului nu presupune admiterea tuturor argumentelor si criticilor prezentate de apelant in cererea de declarare a apelului. Apelul este admis si atunci cand instanta constata ca doar o parte din criticile formulate sunt intemeiate. De asemenea, analiza instantei de apel s-a realizat in limitele prevazute de art. 294 si art. 295 din Codul de procedura civila in judecarea apelului si nu cuprinde motive straine de cauza.

116

Fata de cele aratate, recursurile sunt nefondate si, in temeiul art. 312 alin. (1) din Codul de procedura civila, au fost respinse ca atare. Titlu Competenta instantelor de judecata de a stabili cuantumul despagubirilor ce pot fi acordate Institutie Inalta Curte de Casatie si Justitie Data decizie 15-10-2009 Decizia nr. 8327 din 15 octombrie 2009, Sectia civila si de proprietate intelectuala, Inalta Curte de Casatie si Justitie Legea nr. 247/2005 a scindat in doua procedura administrativa de acordare a masurilor reparatorii, in sensul ca, in fata unitatii detinatoare se emite doar decizie sau dispozitie prin care se propune acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, iar ulterior, la Comisia Centrala se stabileste valoarea finala a despagubirilor si emite titlul de despagubiri. Or, si decizia emisa de Comisia Centrala este supusa cenzurii instantei de judecata, de contencios administrativ, de aceasta data. Prin urmare, nici o etapa a procedurii administrative de restituire nu scapa controlului instantelor de judecata, acestea avand plenitudine de competenta, in functie de etapa procedurii de restituire sau de acordare a masurilor reparatorii prin echivalent. Prin cererea de chemare in judecata, M.E., decedata in cursul procesului si succedata in drepturi de C.M.A. si C.V., a formulat contestatie in baza Legii nr. 10/2001, in contradictoriu cu Comuna Paulis, impotriva dispozitiei emisa de primar. Prin sentinta civila nr. 622 din 2 octombrie 2003, Tribunalul Arad a admis actiunea si, anuland oferta paratei, a obligat sa restituie reclamantei, in natura, suprafata de 3024 m.p. teren, identica cu nr. top 1236/2/b din CF 2432 Radna. Prin decizia civila nr. 233 din 16 decembrie 2003, Curtea de Apel Timisoara a admis apelurile declarate de parata si intervenienta S.C J.S.R.L. Arad si, anuland sentinta atacata, a respins actiunea, cu motivarea ca terenul atribuit de prima instanta excede patrimoniul paratei, facand obiectul unei concesiuni incheiate intre intervenienta si un tert. Recursul declarat de reclamanta si continuat de mostenitorii acesteia a fost admis de Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia nr. 10809 din 20 decembrie 2005 a Sectiei civile si de proprietate intelectuala, care a casat decizia atacata si sentinta pronuntata de Tribunalul Arad si a trimis cauza spre solutionare aceluiasi tribunal. Instanta de recurs a retinut ca instantele au nesocotit dispozitiile art. 129 din Codul de procedura civila si au omis clarificarea situatiei juridice a imobilului preluat abuziv. De asemenea, a retinut instanta de recurs, sunt absente elemente de identificare a imobilului si a solutiilor legale posibile de restituire, in natura sau sub forma altor masuri reparatorii.

117

Dupa rejudecare, prin sentinta nr. 1259 din 27 septembrie 2006, Tribunalul Arad, Sectia civila a admis contestatia impotriva ofertei de restituire prin echivalent cu nr. 4020 din 18 iulie 2003, emisa de Comuna Paulis, prin primar, in contradictoriu cu S.C J. S.R.L. Baratca, prin lichidator judiciar, Comuna Paulis, prin primar, S.C S.O. S.R.L., B.D. si B.C.M. A obligat Comuna Paulis, prin primar, sa transmita in proprietate, cu titlu de echivalent al terenului preluat in mod abuziv terenul inscris in CF nr. 2721 Radna, nr. top 1236/2/b/l, in suprafata de 2228 m.p., sub conditia achitarii de catre contestatori a eventualei diferente valorice. Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca terenul a fost in proprietatea intreprinderii de Constructii si Industrie de Piatra S.A. Arad, societate in cadrul careia autorul reclamantilor a avut o cota de participatie de 16,5% din totalul de teren in suprafata de 17.693 m.p. Terenul a trecut in proprietatea Comunei Paulis fara titlu valabil, acest lucru fiind constatat prin sentinta civila nr. 461 din 28 octombrie 2002 a Tribunalului Arad, prin care Primarul comunei Paulis a fost obligat sa emita oferta de restituire prin echivalent corespunzatoare cotei de 16,5%. Primarul comunei Paulis nu s-a conformat hotararii tribunalului, motiv pentru care reclamantii au identificat un teren liber, care are aproximativ aceeasi valoare cu cel preluat, respectiv terenul evidentiat in CF 2432 Radna. Ulterior, acest imobil a fost dezmembrat si transcris in CF 2721. Terenul in suprafata de 2228 m.p., transcris in aceasta CF a fost concesionat intervenientilor B.D. si B.C., dar reclamantii au aratat ca sunt de acord sa primeasca terenul astfel grevat. Prin decizia civila nr. 261/A din 14 mai 2007, Curtea de Apel Timisoara a admis apelul declarat de Comuna Paulis, prin primar, a desfiintat hotararea atacata si a trimis cauza spre rejudecare primei instante, motivat de faptul ca se impune efectuarea unei expertize. Dupa rejudecare, prin sentinta civila nr. 605 din 10 iulie 2008, Tribunalul Arad a admis contestatia, a anulat oferta de restituire prin echivalent si a obligat Comuna Paulis, prin primar sa transmita in proprietate, cu titlu de echivalent, terenul inscris in CF 2721 Radna, nr. top. 1236/2/b/l, in suprafata de 2228 m.p. A obligat parata sa emita o decizie prin care sa constate ca reclamantii au dreptul la masuri reparatorii constand in despagubiri banesti pentru diferenta de suprafata de 691 m.p., conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Tribunalul a retinut ca terenul solicitat in compensare de reclamanti este inscris in CF 2432 Radna, nr. top 1236/2/b, in suprafata de 3024 m.p. si a fost dezmembrat in doua parcele. Parcela cu nr. top 1236/2/b/l, in suprafata de 2228 m.p., a fost transcrisa in CF

118

2721 Radna si este ocupata de o statie de distributie carburanti. Constructiile existente apartin sotilor B.D. si B.C., iar terenul a fost concesionat acestora pe o perioada de 25 de ani. Valoarea de circulatie a terenului in suprafata de 2919 m.p., preluat de la antecesoarea reclamantilor, este de 102.165 Euro, respectiv 370.860 lei, iar valoarea de circulatie a terenului solicitat in compensare este de 77.980 Euro, respectiv 203.067 lei, iar diferenta de valoare dintre cele doua terenuri este de 2.418,5 Euro, respectiv 87.793 lei. Prin decizia nr. 236 din 30 octombrie 2008, Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila a admis apelul declarat de S.C S.O. S.R.L. impotriva sentintei civile nr. 605 din 10 iulie 2008 a Tribunalului Arad, pe care a schimbat-o in parte, in sensul ca a respins cererea formulata in contradictoriu cu S.C J. S.R.L., prin lichidator. A respins apelurile declarate de reclamanti si parata Comuna Paulis, prin primar impotriva aceleiasi sentinte. Instanta de apel a retinut ca S.C J. S.R.L. nu are calitate procesuala, deoarece terenul care initial era in detentia acesteia, prin concesiune, a fost pe parcursul procesului concesionat catre B.D., B.C. si S.C. S.O. S.R.L. si ca instanta civila are competenta materiala de a solutiona prezenta cauza. Instanta de apel a mai retinut ca cererea reclamantei s-a intemeiat pe sentinta civila nr. 461 din 28 februarie 2002 a Tribunalului Arad, irevocabila, prin care Comuna Paulesti a fost obligata sa faca oferta de restituire prin echivalent. Parata a facut o serie de oferte de masuri reparatorii prin echivalent, iar prin oferta atacata in instanta a oferit reclamantei o suprafata de 3000 m.p. din terenul inscris in CF 1223 Radna, nr. top 1071 - 1073/b, dar aceasta nu poate fi avuta in considerare, deoarece instanta a dispus ca pentru aceasta suprafata are dreptul la masuri reparatorii prin echivalent, iar din suprafata initiala parata nu mai detine decat 1224 m.p. Faptul ca terenul solicitat de reclamanti face obiect al concesiunii nu reprezinta un impediment la emiterea ofertei, cu atat mai mult cu cat reclamantii au acceptat concesiunea. In ceea ce priveste diferenta de valoare la care sunt indreptatiti reclamantii, prima instanta a facut corecta aplicare a dispozitiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deoarece unitatea detinatoare nu poate fi obligata la despagubiri. A mai constatat instanta de apel, ca sunt nefondate criticile Comunei Paulis vizand despagubirea reclamantilor pentru diferenta de valoare, atata timp cat acestia au dreptul la reparatie integrala. Impotriva acestei decizii, in termen legal, au declarat recurs reclamantii si paratele S.C S.O. S.R.L. si Comuna Paulis, prin primar.

119

Invocand dispozitiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, reclamantii au aratat ca decizia atacata este nelegala, deoarece a facut in mod gresit trimitere la dispozitiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. De la notificare a trecut mai mult de 8 ani, iar Fondul Proprietatea nu functioneaza, asa cum s-a constatat in mod constant de catre CEDO, motiv pentru care a existat si o incalcare a dispozitiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale. Instantele au plenitudine de competenta si pot stabili cuantumul despagubirilor la care persoana indreptatita are dreptul. Parata Comuna Paulis a invocat dispozitiile art. 304 pct. 7 si pct. 9 din Codul de procedura civila si a aratat ca decizia este nelegala, deoarece comuna s-a conformat obligatiilor care izvorasc din dispozitivul sentintei civile nr. 461/2002 a Tribunalului Arad, facand mai multe oferte reclamantilor. Instanta nu putea dispune de bunuri care nu au fost incluse in lista bunurilor disponibile. A mai aratat recurenta, ca instanta a facut o gresita aplicare a dispozitiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deoarece doar Comisia Centrala este cea care stabileste despagubirile. Parata S.C S. O. S.R.L. a invocat dispozitiile art. 304 pct. 7 si pct. 9 din Codul de procedura civila si a aratat ca decizia este nelegala, pentru ca, desi din continutul ei rezulta ca apelul a fost admis in parte, curtea de apel a mentionat in dispozitiv ca a admis apelul paratei. A mai aratat ca decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijina, ci motive straine de cauza. Recursurile sunt nefondate, pentru cele ce se vor arata in continuare. Astfel, in ceea ce priveste recursul declarat de reclamanti, se constata ca in mod corect instanta de apel a facut aplicarea dispozitiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Dupa intrarea in vigoare a acestui act normativ, competenta de a stabili cuantumul final al despagubirilor apartine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, conform procedurilor reglementate. Este adevarat ca, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat in mai multe cauze impotriva Romaniei ca fondul Proprietatea este nefunctional, dar procedura in fata fondului este o procedura executionala, care intervine dupa ce, prin decizia Comisiei Centrale sau hotararea instantei dreptul este stabilit.

120

Este rolul si obligatia organelor statului, ca in respectarea dispozitiilor art. 6 si art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie sa-si construiasca un mecanism apt sa asigure in mod eficient si la timp executarea hotararilor judecatoresti prin care se consacra drepturi civile persoanelor fizice. Trimiterea la dispozitiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu reprezinta lipsa plenitudinii de competenta a instantelor de judecata si o incalcare a art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale. Legea nr. 247/2005 a scindat in doua procedura administrativa de acordare a masurilor reparatorii, in sensul ca, in fata unitatii detinatoare se emite doar decizie sau dispozitie prin care se propune acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, iar ulterior, la Comisia Centrala se stabileste valoarea finala a despagubirilor si emite titlul de despagubiri Or, si decizia emisa de Comisia Centrala este supusa cenzurii instantei de judecata, de contencios administrativ, de aceasta data. Prin urmare, nici o etapa a procedurii administrative de restituire nu scapa controlului instantelor de judecata, acestea avand plenitudine de competenta, in functie de etapa procedurii de restituire sau de acordare a masurilor reparatorii prin echivalent. De altfel, asa cum s-a aratat, in sentinta pronuntata de Tribunalul Arad, mentinuta in parte, se statueaza ca diferenta de valoare dintre cele doua terenuri este de 2.418,5 Euro, respectiv 87.793 lei, aspect ce nu poate fi ignorat in procedura de stabilire a cuantumului despagubirilor. In ceea ce priveste recursul declarat de parata Primaria Comunei Paulis, prin primar, se constata ca aceasta, desi a invocat dispozitiile art. 304 pct. 7 din Codul de procedura civila, nu a facut nici o critica care sa permita incadrarea recursului in acest text de lege. Cat priveste criticile intemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, se constata ca cele referitoare la faptul ca instanta nu avea competenta sa atribuie in compensare terenuri ce nu figureaza pe lista de disponibilitati, acestea sunt critici omisso medio, deoarece nu au fost facute in apel. Inalta Curte constata ca instantele au facut o corecta aplicare a dispozitiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deoarece tribunalul a obligat parata sa emita decizie prin care sa constate ca reclamantii au dreptul la masuri reparatorii constand in despagubiri banesti pentru diferenta de suprafata de 691 m.p., conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, solutia fiind mentinuta de instanta de apel. Or, stabilirea despagubirilor conform Titlului VII inseamna ca valoarea finala a despagubirilor este stabilita de Comisia Centrala, cu posibilitatea atacarii deciziei in instanta de contencios administrativ.

121

Si recursul declarat de parata S.C S.O S.R.L. este nefondat. Astfel, hotararea nu este contradictorie, deoarece solutia admiterii apelului nu presupune admiterea tuturor argumentelor si criticilor prezentate de apelant in cererea de declarare a apelului. Apelul este admis si atunci cand instanta constata ca doar o parte din criticile formulate sunt intemeiate. De asemenea, analiza instantei de apel s-a realizat in limitele prevazute de art. 294 si art. 295 din Codul de procedura civila in judecarea apelului si nu cuprinde motive straine de cauza. Fata de cele aratate, recursurile sunt nefondate si, in temeiul art. 312 alin. (1) din Codul de procedura civila, au fost respinse ca atare. Titlu Singura data de la care mostenitorii isi exprima optiunea succesorala este aceea a pronuntarii hotararii de declarare a mortii pentru calcularea termenului de prescriptie de 3 ani Institutie Curtea de Apel Pitesti Data decizie 27-07-2009 Decizia nr. 1222 din 27.07.2009, Curtea de Apel Pitesti Singura data de la care mostenitorii isi exprima optiunea succesorala este aceea a pronuntarii hotararii de declarare a mortii pentru calcularea termenului de prescriptie de 3 ani, si nu de la data declararii disparitiei autorului comun. Dreptul mostenitorilor de a solicita sumele ramase neincasate cu titlu de pensie, precum si pensia pe luna in care a avut loc decesul autorului se poate exercita in conditiile dreptului comun potrivit art.97 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii. Dreptul solicitat de catre mostenitori este, intr-adevar, unul de creanta ce poate fi valorificat in termenul general de prescriptie de 3 ani, reglementat de art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescriptia, dreptul material la actiune urmand sa curga de la data deschiderii succesiunii, respectiv data mortii autorului. Data mortii autorului a fost declarata judecatoreste ca fiind in ziua de 14 noiembrie 2004, potrivit hotararii nr.1371 pronuntata la 15 mai 2008, hotarare ce urmeaza sa-si produca efecte juridice diferit avand in vedere caracterul declarativ al sau. Cu privire la dreptul de optiune succesorala, respectiv acela de a solicita plata pensiei neincasate, termenul nu poate sa curga decat de la data pronuntarii hotararii si nu de la data stabilita ca zi a mortii, fiindca aceasta data nu a putut fi prevazuta de catre mostenitori decat in urma administrarii probelor, operatiune in urma careia a fost stabilita de catre instanta ca o data prezumtiva. Considerarea datei stabilite ca zi a mortii ca una in raport de care mostenitorii au

122

obligatia sa-si exprime optiunea succesorala, ar fi de natura sa impiedice exercitarea reala a acestui drept datorita imposibilitatii de a prevede aceasta data ce se stabileste numai pe cale judecatoreasca, la data pronuntarii hotararii. Aceasta imposibilitate poate sa fie inlaturata considerand ca actul de optiune succesorala poate sa fie exercitat numai de la data pronuntarii hotararii, cererea mostenitorilor de a se plati pensia in conditiile art.97 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii, fiind unul de acceptare a succesiunii. Recurenta a considerat in mod gresit ca dreptul material la actiune s-a nascut in favoarea reclamantilor la data de 14.11.2004, cand s-a declarat disparitia autorului, or, hotararea judecatoreasca de declarare a disparitiei nu are niciun efect cu privire la incetarea capacitatii de folosinta a persoanei, aceasta fiind considerata in viata, fiind doar o formalitate prealabila de declarare a mortii. Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Valcea la data de 24 octombrie 2008, reclamanta D.S. a chemat in judecata Casa Judeteana de Pensii Valcea pentru a fi obligata sa-i plateasca pensia ce s- ar fi cuvenit sotului acesteia D.C. pe perioada noiembrie 2003octombrie 2004, precum si ajutorul de inmormantare. In motivarea actiunii s-a aratat ca prin hotararea judecatoreasca a fost declarata ca data a mortii sotului reclamantei ziua de 22 octombrie 2004, astfel ca aceasta, in calitate de sotie supravietuitoare, avea dreptul sa primeasca pensia pe perioada noiembrie 2003-octombrie 2004. In cursul cercetarilor judecatoresti au formulat cerere de interventie in interes propriu D.I. si Gh.M., in calitate de mostenitori ai autorului D.C. Prin sentinta civila nr.409/10 aprilie 2009 a fost admisa in parte actiunea reclamantei in sensul ca parata a fost obligata sa plateasca acesteia si intervenientilor pensia cuvenita autorului D.C., pentru perioada noiembrie 2003-octombrie 2004. Pentru a pronunta o astfel de solutie instanta de fond a retinut ca prin hotarare judecatoreasca a fost declarata moartea autorului D.C. la data de 22 octombrie 2004, acesta lasand ca mostenitori pe reclamanta si intervenienti. De la data disparitiei si pana la data declararii mortii autorul nu a incasat pensia, sumele ramase de incasat urmand sa se plateasca mostenitorilor in conditiile dreptului comun potrivit art.97 din Legea nr.19/2000. Impotriva hotararii au formulat recurs partile pentru motivul prevazut de art.304 pct.9 Cod pr.civila. Casa Judeteana de Pensii Valcea a criticat hotararea pe motivul ca instanta a incalcat dispozitiile art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescriptia extinctiva, deoarece dreptul material la actiune al reclamantilor a inceput sa curga de la data declararii disparitiei autorului de 24.11.2004 si nu data pronuntarii hotararii de declarare judecatoreasca a mortii. Reclamanta si intervenientii au criticat hotararea pentru motivul ca instanta a omis sa treaca in dispozitiv suma concreta pe care parata a fost obligata sa o plateasca.

123

Recursurile au fost respinse ca nefondate, pentru urmatoarele considerente: Dreptul mostenitorilor de a solicita sumele ramase neincasate cu titlu de pensie, precum si pensia pe luna in care a avut loc decesul autorului se poate exercita in conditiile dreptului comun potrivit art.97 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii. Dreptul solicitat de catre mostenitori este, intr-adevar, unul de creanta ce poate fi valorificat in termenul general de prescriptie de 3 ani, reglementat de art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescriptia, dreptul material la actiune urmand sa curga de la data deschiderii succesiunii, respectiv data mortii autorului. Data mortii autorului a fost declarata judecatoreste ca fiind in ziua de 22 octombrie 2004, potrivit hotararii nr.1371 pronuntata la 15 mai 2008, hotarare ce urmeaza sa-si produca efecte juridice diferit avand in vedere caracterul declarativ al sau. Cu privire la dreptul de optiune succesorala, respectiv acela de a solicita plata pensiei neincasate, termenul nu poate sa curga decat de la data pronuntarii hotararii si nu de la data stabilita ca zi a mortii, fiindca aceasta data nu a putut fi prevazuta de catre mostenitori decat in urma administrarii probelor, operatiune in urma careia a fost stabilita de catre instanta ca o data prezumtiva. Considerarea datei stabilite ca zi a mortii ca una in raport de care mostenitorii au obligatia sa-si exprime optiunea succesorala, ar fi de natura sa impiedice exercitarea reala a acestui drept datorita imposibilitatii de a prevede aceasta data ce se stabileste numai pe cale judecatoreasca, la data pronuntarii hotararii. Aceasta imposibilitate poate sa fie inlaturata considerand ca actul de optiune succesorala poate sa fie exercitat numai de la data pronuntarii hotararii, cererea mostenitorilor de a se plati pensia in conditiile art.97 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii, fiind unul de acceptare a succesiunii. Recurenta a considerat in mod gresit ca dreptul material la actiune s-a nascut in favoarea reclamantilor la data de 14.11.2004, cand s- a declarat disparitia autorului, or, hotararea judecatoreasca de declarare a disparitiei nu are niciun efect cu privire la incetarea capacitatii de folosinta a persoanei, aceasta fiind considerata in viata, fiind doar o formalitate prealabila de declarare a mortii. Pentru aceste considerente instanta de fond, in mod corect, a apreciat ca singura data de la care mostenitorii isi puteau exprima optiunea succesorala era aceea a pronuntarii hotararii de declarare a mortii, respectiv data de 15 mai 2008, in raport de care s-a calculat termenul general de prescriptie de 3 ani. Reclamanta si intervenientii au criticat hotararea pentru motivul ca instanta a omis sa treaca in dispozitivul sentintei suma concreta la care parata a fost obligata. O conditie de legalitate a hotararii este aceea a motivarii in fapt si in drept a acesteia, potrivit dispozitiilor art.261 Cod pr.civila, astfel ca sa i se asigure un caracter executoriu

124

dupa ramanerea definitiva. Omisiunea instantei de a trece in dispozitivul hotararii suma la care a fost obligat paratul in mod concret nu poate constitui un motiv de nelegalitate a acesteia, ce poate fi inlaturat pe calea recursului, deoarece, cu privire la aceasta neregularitate, legiuitorul a reglementat institutia, indreptarii, lamuririi si completarii hotararii, potrivit sectiunii a VIa din Capitolul IV privind hotararile judecatoresti reglementat in Codul de procedura civila. Prin dispozitivul hotararii instanta a obligat Casa Judeteana de Pensii Valcea sa plateasca reclamantei si intervenientilor suma ce reprezinta pensia cuvenita autorului D.C. pentru perioada noiembrie 2003-octombrie 2004, fara a se preciza cuantumul acestei sume. Neprecizarea cuantumului creantei la care a fost obligata debitoarea nu impiedica executarea hotararii deoarece sunt suficiente criterii de determinare a acestei sume in cursul executarii hotararii potrivit art.3712 pct.2 Cod procedura civila. Titlu Calitatea de persoana indreptatita la restituire. Mostenire legala si mostenire testamentara Institutie Inalta Curte de Casatie si Justitie Data decizie 08-07-2009 Decizia nr. 7358 din 8 iulie 2009, Sectia civila si de proprietate intelectuala,Inalta Curte de Casatie si Justitie Calitatea unei persoane de succesor legal (sotie supravietuitoare a defunctului) subzista si in ipoteza unirii acesteia cu calitatea de mostenitor testamentar, fiind de neconceput ca titularul unui drept bazat pe o pluralitate de temeiuri sa poata mai putin si sa fie exheredat de la un beneficiu pe care l-ar culege numai in baza unuia din temeiurile juridice componente. Ca atare, chiar in situatia renuntarii exprese la succesiune a fiului defunctului (descendent de gradul I) statul nu poate culege mostenirea, intrucat exista un mostenitor legal, sotia supravietuitoare care era beneficiara si a unui testament. Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Cluj reclamanta M.I.M. a chemat in judecata Municipiul Cluj Napoca prin Primar, solicitand sa se dispuna anularea dispozitiilor nr. 2056 din 5 mai 2004 si nr. 2057 din 5 mai 2004 emise de parat, obligarea acestuia sa emita decizie motivata care sa cuprinda restituirea in natura sau oferta pentru masuri reparatorii prin echivalent, cu privire la imobilele situate in Municipiul Cluj Napoca, judetul Cluj. In motivarea cererii se arata ca paratul a respins notificarile privind revendicarea imobilelor in litigiu pe motiv ca M.T.?.V. figureaza ca renuntator la mostenire pentru aceste imobile, in urma dezbaterii succesiunii dupa autorul sau M.?., iar in baza certificatului de mostenitor nr. 350 din 13 decembrie 1960, Statul a devenit mostenitorul succesiunii astfel vacante. Dispozitia de respingere a notificarii este nelegala, intrucat in anul 1960 cand s-a dispus dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului M.?., datorita

125

situatiei politice, M.T.?.V. a renuntat la mostenirea autorului sau, insa mostenirea a fost acceptata de sotia supravietuitoare M.I. (mama petentului). Tribunalul Cluj prin sentinta civila nr. 280 din 5 aprilie 2007, a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, a admis in parte actiunea, a constatat nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr. 350 din 13 decembrie 1960 eliberat de Notariatul de Stat al Raionului Cluj. S-a dispus anularea dispozitiilor inregistrate sub numerele 2056 din 5 mai 2004 si nr. 2057 din 5 mai 2004 emise de paratul Primarul Municipiului Cluj Napoca. A fost obligat Primarul municipiului Cluj Napoca sa emita in favoarea reclamantei o noua dispozitie prin care sa restituie in natura imobilul inscris in CF 24272 Cluj cu nr. topo. 1553/1/2, teren si constructie in suprafata de 211 m.p. si apartamentul nr. 1, ambele situate in municipiul Cluj Napoca si sa propuna acordarea de despagubiri pentru imobilul inscris in CF nr. 123796 Cluj Napoca cu nr. topo. 1553/1/1/II, apartamentul nr. 2 situat in Cluj Napoca, si pentru imobilul inscris initial in CF nr. 25955 Cluj cu nr. topo 1608/II, apartamentul nr. 2 situat in Cluj Napoca, transcris in CF nr. 130510 Cluj Napoca, in conditiile legii speciale privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv Titlu VII din Legea nr. 247/2005. S-a respins petitul privind constatarea calitatii de mostenitor a reclamantei de pe urma defunctului M.?. Pentru a hotari astfel, s-a retinut ca, Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice are calitate procesuala avand in vedere precizarea la actiune prin care reclamanta a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr. 350 din 13 decembrie 1960 emis de Notariatul de Stat al Raionului Cluj si a partajului efectuat prin acest certificat de mostenitor. In conditiile in care prin certificatul de mostenitor s-a stabilit calitatea Statului Roman de mostenitor al defunctului M.?., pe motiv ca mostenirea a devenit vacanta, este evident ca paratul are calitate procesuala pasiva pentru acest petit in conformitate cu prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954. Pe fondul cauzei s-a retinut ca din certificatul de nastere al lui M.T.?.V. rezulta ca acesta este fiul lui M.?. si I., iar prin certificatul de mostenitor nr. 350 din 13 decembrie 1960 eliberat de Notariatul de Stat Cluj s-a stabilit ca in masa succesorala ramasa dupa defunctul M.?., intrau printre altele, imobilele inscrise in CF 9232 cu nr. topo. 1608 si CF 3444 cu nr. topo 1553, iar mostenitorii defunctului sunt M.I., sotia defunctului, pentru imobilele inscrise in CF 3444 cu nr. top. 1650 si 13747 si Statul Roman, care in urma renuntarii mostenitorului M.T.L. mosteneste succesiunea astfel devenita vacanta ce se compune din imobilul inscris in CF 9232 Cluj cu nr. topo 1608 si CF Cluj cu nr. topo 1553/1. M.I. a decedat la 17 aprilie 1979 si unicul mostenitor este M.T.?.V. fiul sau care la randul sau a decedat la 2 ianuarie 2003 iar singura mostenitoare este reclamanta M.I.M. Cele patru apartamente din imobilul situat in Cluj Napoca, inscrise in CF nr. 130501 Cluj

126

Napoca au fost instrainate, la fel ca si apartamentul nr. 2 din imobilul situat in Cluj Napoca, inscris in CF nr. 124796 Cluj. Referitor la certificatul de mostenitor nr. 350 din 13 decembrie 1960, s-a retinut ca statul are vocatie succesorala efectiva doar in cazul in care nu exista rude in grad succesibil sau sot supravietuitor si nici legatari, iar ca efect al renuntarii la succesiune a defunctului M.T.?.V. chiar valabil exprimata, mostenirea ramasa dupa defunctul M.?. nu trebuia declarata vacanta, atata timp cat acesta avea o sotie supravietuitoare si nu s-a dovedit in nici un fel ca aceasta a renuntat la mostenire. Ca urmare petentul M.T.?.V. avea calitatea de mostenitor nr. 1892/1990 si dreptul de a solicita in temeiul dispozitiilor Legii nr. 10/2001 restituirea imobilelor in litigiu, iar imobilele inscrise in CF 9232 Cluj cu nr. topo 1608 si CF nr. 3444 Cluj cu nr. topo 1553/1 au fost preluate in mod abuziv de la defunctul M.?. Impotriva acestei sentinte au declarat apel Municipiul Cluj Napoca prin Primar, Consiliul Local al Municipiului ClujNapoca, Primarul Municipiului ClujNapoca si Statul Roman prin Ministerul Finantelor. Apelantul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice critica hotararea pe motiv ca in mod gresit s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si s-a facut o interpretare si aplicare gresita a dispozitiilor art. 680 Cod civil, astfel constatandu-se gresit nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor pentru frauda la lege. Ceilalti apelanti sustin de asemenea ca in mod gresit s-a constituit nulitatea certificatului de mostenitor nr. 350/1960, reclamanta nu a facut dovada ca sotul sau M.T.?.V. a fost constrans sa renunte la mostenire sau ca renuntarea i-a fost impusa in mod samavolnic. Curtea de Apel Cluj prin decizia civila nr. 385/A/2007 a respins apelurile ca nefondate. In considerentele deciziei s-a retinut ca, in mod corect, prima instanta a constatat nulitatea certificatului de mostenitor nr. 350/1960 si ca apelantul declarat de Statul Roman nu poate invoca in beneficiul sau art. 1 din Protocolul 1 aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale pentru care nu a dobandit proprietatea in temeiul unui titlu valabil. Impotriva acestei din urma hotarari au declarat recurs: Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor, Municipiul Cluj Napoca prin Primar, Primarul Municipiului Cluj Napoca si Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca. Paratul Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor aduce critici deciziei sub urmatoarele aspecte: In mod gresit s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, pentru ca, in fapt, actiunea a fost introdusa de reclamanti in contradictoriu cu Municipiul Cluj Napoca solicitand anularea dispozitiilor nr. 2056 din 5 mai 2004 si nr. 2057 din 5 mai 2004 emise de Municipiul Cluj Napoca, Statul nefiind parte in acest raport juridic.

127

Certificatul de mostenitor nr. 350/1960 in mod gresit s-a constatat nul, fiind emis cu respectarea conditiilor de legalitate. Lipsa de mostenitori in sensul art. 680 Cod civil poate fi numai o lipsa totala dar si una partiala iar prin lipsa se intelege nu numai absenta fizica ci si absenta in sens juridic, determinata de renuntarea lor la mostenire ori de inlaturarea lor. Nu s-a facut dovada ca renuntatorul la mostenire a fost constrans sa renunte si in acest fel imobilul a intrat abuziv in proprietatea statului. Recurentii Municipiul Cluj Napoca prin Primar, Primarul Municipiului Cluj Napoca si Consiliul Local al Municipiului Cluj au criticat hotararea, invocand aceleasi motive de nelegalitate dupa cum urmeaza: In mod gresit s-a constatat nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr. 350/1960 eliberat de Notariatul de Stat Cluj, s-a dispus anularea dispozitiilor nr. 2056/2004 si nr. 2057/2004 emise de paratul Primarul Municipiului Cluj Napoca. Nu s-a facut dovada ca numitul M.T.?.V. a fost constrans sa renunte la mostenire sau ca renuntarea i-a fost impusa in mod samavolnic. Reclamanta nu poate fi succesoarea soacrei sale M.I., intrucat nu exista grad de rudenie care sa-i confere vocatia succesorala. In ceea ce priveste notificarile depuse in baza Legii nr. 10/2001, in mod corect s-a constatat in baza actelor depuse la dosarul de revendicare ca petentul M.T.V. (decedat la data de 2 ianuarie 2003) este renuntator la mostenire pentru aceste imobile si astfel Statul Roman a preluat mostenirea vacanta. Examinand decizia recurata prin prisma criticilor formulate, Inalta Curte a constatat urmatoarele: Recurentii apreciaza ca decizia civila nr. 385/A din 26 octombrie 2007, este nelegala, invocand motive identice de nelegalitate, cu exceptia recursului declarat de Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor care invoca ca motiv de recurs si faptul ca in mod gresit s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive (care va fi analizata separat). Drept urmare, recursurile vor fi supuse unei singure analize. In conformitate cu dispozitiile art. 680 Cod civil in lipsa de mostenitori legali sau testamentari, bunurile lasate de defunct trec in proprietatea statului. Conform acestui text de lege statul culege mostenirile ramase in desheredare, adica fara succesori care sa le poata culege, intrucat la data deschiderii mostenirii, fie nu exista nici un succesor legal sau testamentar in viata, fie succesorii legali in viata la data deschiderii succesiunii sunt cu toti nerezervatari si au fost exheredati total de defunct, fie succesorii legali sau testamentari in viata renunta la mostenire sau sunt nedemni. Fara indoiala ca mostenirea aflata in desheredare este vacanta. In cauza prezenta in mod corect s-a constatat nulitatea certificatului de mostenitor nr. 350 din 13 decembrie 1960 eliberat de fostul Notariat de Stat Cluj, pentru ca Statul nu putea sa culeaga mostenirea defunctului M.?. acceptata de sotia supravietuitoare a defunctului

128

M.I. care avea calitatea atat de succesor legal cat si de succesor testamentar legatar cu titlu particular. Sotia supravietuitoare M.I. in calitate de legatar cu titlu particular (mostenitoare testamentara) mosteneste conform testamentului olograf cota de din imobilul inscris in CF nr. 344 Cluj, nr. topo 1650 si 13747. Or, calitatea acesteia de succesor legal (sotie supravietuitoare a defunctului) subzista si in ipoteza unirii acesteia cu calitatea de mostenitor testamentar, fiind de neconceput ca titularul unui drept bazat pe o pluralitate de temeiuri sa poata mai putin si sa fie exheredat de la un beneficiu pe care l-ar culege numai in baza unuia din temeiurile juridice componente. Asadar, la eliberarea certificatului de mostenitor s-au aplicat si interpretat gresit dispozitiile art. 680 Cod civil. Chiar in situatia renuntarii exprese la succesiune a fiului (descendent de gradul I) defunctului pe nume M.T.L. statul nu putea culege mostenirea pentru ca exista un mostenitor legal, sotia supravietuitoare care era beneficiara si a unui testament. Este cert ca in speta dedusa judecatii mostenirea legala coexista cu mostenirea testamentara. Calitatea de persoana indreptatita la restituire, (care a intocmit si inaintat notificarea nr. 2130 din 2 mai 2001) o are M.T.?. (fiul defunctei M.I.) care a decedat pe parcursul desfasurarii procedurii administrative prevazuta de Legea nr. 10/2001, actiunea fiind continuata de sotia supravietuitoare a acestuia in persoana reclamantei, care culege mostenirea sotului defunct in calitate de mostenitoare legala a acestuia si nu ca succesoare a soacrei sale cum gresit se sustine prin motivele de recurs. Asadar, ca urmare a constatarii nulitatii certificatului de mostenitor, se retine ca vocatia succesorala trebuia stabilita in favoarea sotiei defunctului, M.I. si ca paratul M.T.?.V. avea calitatea de mostenitor in temeiul certificatului de mostenitor nr. 1892/1990 eliberat de Notariatul de Stat Cluj si dreptul de a solicita restituirea imobilelor in litigiu. Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a recurentului parat Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor Publice. In primul petit al actiunii reclamanta a solicitat anularea dispozitiilor emise de paratul Municipiul Cluj Napoca si daca reclamanta se rezuma doar la acest petit, Statul Roman intr-adevar nu avea calitate procesuala pasiva, neexistand un raport juridic intre reclamanta, parat si Statul Roman, insa pe parcursul procesului, reclamanta a completat actiunea cu un al doilea petit prin care solicita si anularea certificatului de mostenitor nr. 350/1960 act in care Statul era mostenitor la rubrica mosteniri, culegand mostenirea defunctului M.?. alaturi de sotia supravietuitoare a acestuia astfel ca acesta are calitate procesuala pasiva privind acest petit, in conformitate cu prevederile art. 25 din Decretul

129

nr. 31/1953. Fata de cele retinute, Inalta Curte, in baza art. 312 (1) Cod procedura civila a respins recursurile ca nefondate. Titlu Calitatea de persoana indreptatita la restituire. Mostenire legala si mostenire testamentara Institutie Inalta Curte de Casatie si Justitie Data decizie 08-07-2009 Decizia nr. 7358 din 8 iulie 2009, Sectia civila si de proprietate intelectuala,Inalta Curte de Casatie si Justitie Calitatea unei persoane de succesor legal (sotie supravietuitoare a defunctului) subzista si in ipoteza unirii acesteia cu calitatea de mostenitor testamentar, fiind de neconceput ca titularul unui drept bazat pe o pluralitate de temeiuri sa poata mai putin si sa fie exheredat de la un beneficiu pe care l-ar culege numai in baza unuia din temeiurile juridice componente. Ca atare, chiar in situatia renuntarii exprese la succesiune a fiului defunctului (descendent de gradul I) statul nu poate culege mostenirea, intrucat exista un mostenitor legal, sotia supravietuitoare care era beneficiara si a unui testament. Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Cluj reclamanta M.I.M. a chemat in judecata Municipiul Cluj Napoca prin Primar, solicitand sa se dispuna anularea dispozitiilor nr. 2056 din 5 mai 2004 si nr. 2057 din 5 mai 2004 emise de parat, obligarea acestuia sa emita decizie motivata care sa cuprinda restituirea in natura sau oferta pentru masuri reparatorii prin echivalent, cu privire la imobilele situate in Municipiul Cluj Napoca, judetul Cluj. In motivarea cererii se arata ca paratul a respins notificarile privind revendicarea imobilelor in litigiu pe motiv ca M.T.?.V. figureaza ca renuntator la mostenire pentru aceste imobile, in urma dezbaterii succesiunii dupa autorul sau M.?., iar in baza certificatului de mostenitor nr. 350 din 13 decembrie 1960, Statul a devenit mostenitorul succesiunii astfel vacante. Dispozitia de respingere a notificarii este nelegala, intrucat in anul 1960 cand s-a dispus dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului M.?., datorita situatiei politice, M.T.?.V. a renuntat la mostenirea autorului sau, insa mostenirea a fost acceptata de sotia supravietuitoare M.I. (mama petentului). Tribunalul Cluj prin sentinta civila nr. 280 din 5 aprilie 2007, a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, a admis in parte actiunea, a constatat nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr. 350 din 13 decembrie 1960 eliberat de Notariatul de Stat al Raionului Cluj. S-a dispus anularea dispozitiilor inregistrate sub numerele 2056 din 5 mai 2004 si nr. 2057 din 5 mai 2004 emise de paratul Primarul Municipiului Cluj Napoca. A fost obligat Primarul municipiului Cluj Napoca sa emita in favoarea reclamantei o noua dispozitie prin care sa restituie in natura imobilul inscris in CF 24272 Cluj cu nr. topo. 1553/1/2, teren si constructie in suprafata de 211 m.p. si apartamentul nr. 1, ambele situate in 130

municipiul Cluj Napoca si sa propuna acordarea de despagubiri pentru imobilul inscris in CF nr. 123796 Cluj Napoca cu nr. topo. 1553/1/1/II, apartamentul nr. 2 situat in Cluj Napoca, si pentru imobilul inscris initial in CF nr. 25955 Cluj cu nr. topo 1608/II, apartamentul nr. 2 situat in Cluj Napoca, transcris in CF nr. 130510 Cluj Napoca, in conditiile legii speciale privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv Titlu VII din Legea nr. 247/2005. S-a respins petitul privind constatarea calitatii de mostenitor a reclamantei de pe urma defunctului M.?. Pentru a hotari astfel, s-a retinut ca, Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice are calitate procesuala avand in vedere precizarea la actiune prin care reclamanta a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr. 350 din 13 decembrie 1960 emis de Notariatul de Stat al Raionului Cluj si a partajului efectuat prin acest certificat de mostenitor. In conditiile in care prin certificatul de mostenitor s-a stabilit calitatea Statului Roman de mostenitor al defunctului M.?., pe motiv ca mostenirea a devenit vacanta, este evident ca paratul are calitate procesuala pasiva pentru acest petit in conformitate cu prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954. Pe fondul cauzei s-a retinut ca din certificatul de nastere al lui M.T.?.V. rezulta ca acesta este fiul lui M.?. si I., iar prin certificatul de mostenitor nr. 350 din 13 decembrie 1960 eliberat de Notariatul de Stat Cluj s-a stabilit ca in masa succesorala ramasa dupa defunctul M.?., intrau printre altele, imobilele inscrise in CF 9232 cu nr. topo. 1608 si CF 3444 cu nr. topo 1553, iar mostenitorii defunctului sunt M.I., sotia defunctului, pentru imobilele inscrise in CF 3444 cu nr. top. 1650 si 13747 si Statul Roman, care in urma renuntarii mostenitorului M.T.L. mosteneste succesiunea astfel devenita vacanta ce se compune din imobilul inscris in CF 9232 Cluj cu nr. topo 1608 si CF Cluj cu nr. topo 1553/1. M.I. a decedat la 17 aprilie 1979 si unicul mostenitor este M.T.?.V. fiul sau care la randul sau a decedat la 2 ianuarie 2003 iar singura mostenitoare este reclamanta M.I.M. Cele patru apartamente din imobilul situat in Cluj Napoca, inscrise in CF nr. 130501 Cluj Napoca au fost instrainate, la fel ca si apartamentul nr. 2 din imobilul situat in Cluj Napoca, inscris in CF nr. 124796 Cluj. Referitor la certificatul de mostenitor nr. 350 din 13 decembrie 1960, s-a retinut ca statul are vocatie succesorala efectiva doar in cazul in care nu exista rude in grad succesibil sau sot supravietuitor si nici legatari, iar ca efect al renuntarii la succesiune a defunctului M.T.?.V. chiar valabil exprimata, mostenirea ramasa dupa defunctul M.?. nu trebuia declarata vacanta, atata timp cat acesta avea o sotie supravietuitoare si nu s-a dovedit in nici un fel ca aceasta a renuntat la mostenire. Ca urmare petentul M.T.?.V. avea calitatea de mostenitor nr. 1892/1990 si dreptul de a solicita in temeiul dispozitiilor Legii nr. 10/2001 restituirea imobilelor in litigiu, iar imobilele inscrise in CF 9232 Cluj cu nr. topo 1608 si CF nr. 3444 Cluj cu nr. topo 1553/1 au fost preluate in mod abuziv de la defunctul M.?.

131

Impotriva acestei sentinte au declarat apel Municipiul Cluj Napoca prin Primar, Consiliul Local al Municipiului ClujNapoca, Primarul Municipiului ClujNapoca si Statul Roman prin Ministerul Finantelor. Apelantul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice critica hotararea pe motiv ca in mod gresit s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si s-a facut o interpretare si aplicare gresita a dispozitiilor art. 680 Cod civil, astfel constatandu-se gresit nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor pentru frauda la lege. Ceilalti apelanti sustin de asemenea ca in mod gresit s-a constituit nulitatea certificatului de mostenitor nr. 350/1960, reclamanta nu a facut dovada ca sotul sau M.T.?.V. a fost constrans sa renunte la mostenire sau ca renuntarea i-a fost impusa in mod samavolnic. Curtea de Apel Cluj prin decizia civila nr. 385/A/2007 a respins apelurile ca nefondate. In considerentele deciziei s-a retinut ca, in mod corect, prima instanta a constatat nulitatea certificatului de mostenitor nr. 350/1960 si ca apelantul declarat de Statul Roman nu poate invoca in beneficiul sau art. 1 din Protocolul 1 aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale pentru care nu a dobandit proprietatea in temeiul unui titlu valabil. Impotriva acestei din urma hotarari au declarat recurs: Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor, Municipiul Cluj Napoca prin Primar, Primarul Municipiului Cluj Napoca si Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca. Paratul Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor aduce critici deciziei sub urmatoarele aspecte: In mod gresit s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, pentru ca, in fapt, actiunea a fost introdusa de reclamanti in contradictoriu cu Municipiul Cluj Napoca solicitand anularea dispozitiilor nr. 2056 din 5 mai 2004 si nr. 2057 din 5 mai 2004 emise de Municipiul Cluj Napoca, Statul nefiind parte in acest raport juridic. Certificatul de mostenitor nr. 350/1960 in mod gresit s-a constatat nul, fiind emis cu respectarea conditiilor de legalitate. Lipsa de mostenitori in sensul art. 680 Cod civil poate fi numai o lipsa totala dar si una partiala iar prin lipsa se intelege nu numai absenta fizica ci si absenta in sens juridic, determinata de renuntarea lor la mostenire ori de inlaturarea lor. Nu s-a facut dovada ca renuntatorul la mostenire a fost constrans sa renunte si in acest fel imobilul a intrat abuziv in proprietatea statului. Recurentii Municipiul Cluj Napoca prin Primar, Primarul Municipiului Cluj Napoca si Consiliul Local al Municipiului Cluj au criticat hotararea, invocand aceleasi motive de nelegalitate dupa cum urmeaza:

132

In mod gresit s-a constatat nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr. 350/1960 eliberat de Notariatul de Stat Cluj, s-a dispus anularea dispozitiilor nr. 2056/2004 si nr. 2057/2004 emise de paratul Primarul Municipiului Cluj Napoca. Nu s-a facut dovada ca numitul M.T.?.V. a fost constrans sa renunte la mostenire sau ca renuntarea i-a fost impusa in mod samavolnic. Reclamanta nu poate fi succesoarea soacrei sale M.I., intrucat nu exista grad de rudenie care sa-i confere vocatia succesorala. In ceea ce priveste notificarile depuse in baza Legii nr. 10/2001, in mod corect s-a constatat in baza actelor depuse la dosarul de revendicare ca petentul M.T.V. (decedat la data de 2 ianuarie 2003) este renuntator la mostenire pentru aceste imobile si astfel Statul Roman a preluat mostenirea vacanta. Examinand decizia recurata prin prisma criticilor formulate, Inalta Curte a constatat urmatoarele: Recurentii apreciaza ca decizia civila nr. 385/A din 26 octombrie 2007, este nelegala, invocand motive identice de nelegalitate, cu exceptia recursului declarat de Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor care invoca ca motiv de recurs si faptul ca in mod gresit s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive (care va fi analizata separat). Drept urmare, recursurile vor fi supuse unei singure analize. In conformitate cu dispozitiile art. 680 Cod civil in lipsa de mostenitori legali sau testamentari, bunurile lasate de defunct trec in proprietatea statului. Conform acestui text de lege statul culege mostenirile ramase in desheredare, adica fara succesori care sa le poata culege, intrucat la data deschiderii mostenirii, fie nu exista nici un succesor legal sau testamentar in viata, fie succesorii legali in viata la data deschiderii succesiunii sunt cu toti nerezervatari si au fost exheredati total de defunct, fie succesorii legali sau testamentari in viata renunta la mostenire sau sunt nedemni. Fara indoiala ca mostenirea aflata in desheredare este vacanta. In cauza prezenta in mod corect s-a constatat nulitatea certificatului de mostenitor nr. 350 din 13 decembrie 1960 eliberat de fostul Notariat de Stat Cluj, pentru ca Statul nu putea sa culeaga mostenirea defunctului M.?. acceptata de sotia supravietuitoare a defunctului M.I. care avea calitatea atat de succesor legal cat si de succesor testamentar legatar cu titlu particular. Sotia supravietuitoare M.I. in calitate de legatar cu titlu particular (mostenitoare testamentara) mosteneste conform testamentului olograf cota de din imobilul inscris in CF nr. 344 Cluj, nr. topo 1650 si 13747. Or, calitatea acesteia de succesor legal (sotie supravietuitoare a defunctului) subzista si in ipoteza unirii acesteia cu calitatea de mostenitor testamentar, fiind de neconceput ca titularul unui drept bazat pe o pluralitate de temeiuri sa poata mai putin si sa fie exheredat de la un beneficiu pe care l-ar culege numai in baza unuia din temeiurile juridice

133

componente. Asadar, la eliberarea certificatului de mostenitor s-au aplicat si interpretat gresit dispozitiile art. 680 Cod civil. Chiar in situatia renuntarii exprese la succesiune a fiului (descendent de gradul I) defunctului pe nume M.T.L. statul nu putea culege mostenirea pentru ca exista un mostenitor legal, sotia supravietuitoare care era beneficiara si a unui testament. Este cert ca in speta dedusa judecatii mostenirea legala coexista cu mostenirea testamentara. Calitatea de persoana indreptatita la restituire, (care a intocmit si inaintat notificarea nr. 2130 din 2 mai 2001) o are M.T.?. (fiul defunctei M.I.) care a decedat pe parcursul desfasurarii procedurii administrative prevazuta de Legea nr. 10/2001, actiunea fiind continuata de sotia supravietuitoare a acestuia in persoana reclamantei, care culege mostenirea sotului defunct in calitate de mostenitoare legala a acestuia si nu ca succesoare a soacrei sale cum gresit se sustine prin motivele de recurs. Asadar, ca urmare a constatarii nulitatii certificatului de mostenitor, se retine ca vocatia succesorala trebuia stabilita in favoarea sotiei defunctului, M.I. si ca paratul M.T.?.V. avea calitatea de mostenitor in temeiul certificatului de mostenitor nr. 1892/1990 eliberat de Notariatul de Stat Cluj si dreptul de a solicita restituirea imobilelor in litigiu. Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a recurentului parat Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor Publice. In primul petit al actiunii reclamanta a solicitat anularea dispozitiilor emise de paratul Municipiul Cluj Napoca si daca reclamanta se rezuma doar la acest petit, Statul Roman intr-adevar nu avea calitate procesuala pasiva, neexistand un raport juridic intre reclamanta, parat si Statul Roman, insa pe parcursul procesului, reclamanta a completat actiunea cu un al doilea petit prin care solicita si anularea certificatului de mostenitor nr. 350/1960 act in care Statul era mostenitor la rubrica mosteniri, culegand mostenirea defunctului M.?. alaturi de sotia supravietuitoare a acestuia astfel ca acesta are calitate procesuala pasiva privind acest petit, in conformitate cu prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1953. Fata de cele retinute, Inalta Curte, in baza art. 312 (1) Cod procedura civila a respins recursurile ca nefondate. Titlu Calitatea de persoana indreptatita la restituire. Mostenire legala si mostenire testamentara Institutie Inalta Curte de Casatie si Justitie Data decizie 08-07-2009 Decizia nr. 7358 din 8 iulie 2009, Sectia civila si de proprietate intelectuala,Inalta Curte de Casatie si Justitie Calitatea unei persoane de succesor legal (sotie supravietuitoare a defunctului) subzista si 134

in ipoteza unirii acesteia cu calitatea de mostenitor testamentar, fiind de neconceput ca titularul unui drept bazat pe o pluralitate de temeiuri sa poata mai putin si sa fie exheredat de la un beneficiu pe care l-ar culege numai in baza unuia din temeiurile juridice componente. Ca atare, chiar in situatia renuntarii exprese la succesiune a fiului defunctului (descendent de gradul I) statul nu poate culege mostenirea, intrucat exista un mostenitor legal, sotia supravietuitoare care era beneficiara si a unui testament. Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Cluj reclamanta M.I.M. a chemat in judecata Municipiul Cluj Napoca prin Primar, solicitand sa se dispuna anularea dispozitiilor nr. 2056 din 5 mai 2004 si nr. 2057 din 5 mai 2004 emise de parat, obligarea acestuia sa emita decizie motivata care sa cuprinda restituirea in natura sau oferta pentru masuri reparatorii prin echivalent, cu privire la imobilele situate in Municipiul Cluj Napoca, judetul Cluj. In motivarea cererii se arata ca paratul a respins notificarile privind revendicarea imobilelor in litigiu pe motiv ca M.T.?.V. figureaza ca renuntator la mostenire pentru aceste imobile, in urma dezbaterii succesiunii dupa autorul sau M.?., iar in baza certificatului de mostenitor nr. 350 din 13 decembrie 1960, Statul a devenit mostenitorul succesiunii astfel vacante. Dispozitia de respingere a notificarii este nelegala, intrucat in anul 1960 cand s-a dispus dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului M.?., datorita situatiei politice, M.T.?.V. a renuntat la mostenirea autorului sau, insa mostenirea a fost acceptata de sotia supravietuitoare M.I. (mama petentului). Tribunalul Cluj prin sentinta civila nr. 280 din 5 aprilie 2007, a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, a admis in parte actiunea, a constatat nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr. 350 din 13 decembrie 1960 eliberat de Notariatul de Stat al Raionului Cluj. S-a dispus anularea dispozitiilor inregistrate sub numerele 2056 din 5 mai 2004 si nr. 2057 din 5 mai 2004 emise de paratul Primarul Municipiului Cluj Napoca. A fost obligat Primarul municipiului Cluj Napoca sa emita in favoarea reclamantei o noua dispozitie prin care sa restituie in natura imobilul inscris in CF 24272 Cluj cu nr. topo. 1553/1/2, teren si constructie in suprafata de 211 m.p. si apartamentul nr. 1, ambele situate in municipiul Cluj Napoca si sa propuna acordarea de despagubiri pentru imobilul inscris in CF nr. 123796 Cluj Napoca cu nr. topo. 1553/1/1/II, apartamentul nr. 2 situat in Cluj Napoca, si pentru imobilul inscris initial in CF nr. 25955 Cluj cu nr. topo 1608/II, apartamentul nr. 2 situat in Cluj Napoca, transcris in CF nr. 130510 Cluj Napoca, in conditiile legii speciale privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv Titlu VII din Legea nr. 247/2005. S-a respins petitul privind constatarea calitatii de mostenitor a reclamantei de pe urma defunctului M.?. Pentru a hotari astfel, s-a retinut ca, Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice are

135

calitate procesuala avand in vedere precizarea la actiune prin care reclamanta a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr. 350 din 13 decembrie 1960 emis de Notariatul de Stat al Raionului Cluj si a partajului efectuat prin acest certificat de mostenitor. In conditiile in care prin certificatul de mostenitor s-a stabilit calitatea Statului Roman de mostenitor al defunctului M.?., pe motiv ca mostenirea a devenit vacanta, este evident ca paratul are calitate procesuala pasiva pentru acest petit in conformitate cu prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954. Pe fondul cauzei s-a retinut ca din certificatul de nastere al lui M.T.?.V. rezulta ca acesta este fiul lui M.?. si I., iar prin certificatul de mostenitor nr. 350 din 13 decembrie 1960 eliberat de Notariatul de Stat Cluj s-a stabilit ca in masa succesorala ramasa dupa defunctul M.?., intrau printre altele, imobilele inscrise in CF 9232 cu nr. topo. 1608 si CF 3444 cu nr. topo 1553, iar mostenitorii defunctului sunt M.I., sotia defunctului, pentru imobilele inscrise in CF 3444 cu nr. top. 1650 si 13747 si Statul Roman, care in urma renuntarii mostenitorului M.T.L. mosteneste succesiunea astfel devenita vacanta ce se compune din imobilul inscris in CF 9232 Cluj cu nr. topo 1608 si CF Cluj cu nr. topo 1553/1. M.I. a decedat la 17 aprilie 1979 si unicul mostenitor este M.T.?.V. fiul sau care la randul sau a decedat la 2 ianuarie 2003 iar singura mostenitoare este reclamanta M.I.M. Cele patru apartamente din imobilul situat in Cluj Napoca, inscrise in CF nr. 130501 Cluj Napoca au fost instrainate, la fel ca si apartamentul nr. 2 din imobilul situat in Cluj Napoca, inscris in CF nr. 124796 Cluj. Referitor la certificatul de mostenitor nr. 350 din 13 decembrie 1960, s-a retinut ca statul are vocatie succesorala efectiva doar in cazul in care nu exista rude in grad succesibil sau sot supravietuitor si nici legatari, iar ca efect al renuntarii la succesiune a defunctului M.T.?.V. chiar valabil exprimata, mostenirea ramasa dupa defunctul M.?. nu trebuia declarata vacanta, atata timp cat acesta avea o sotie supravietuitoare si nu s-a dovedit in nici un fel ca aceasta a renuntat la mostenire. Ca urmare petentul M.T.?.V. avea calitatea de mostenitor nr. 1892/1990 si dreptul de a solicita in temeiul dispozitiilor Legii nr. 10/2001 restituirea imobilelor in litigiu, iar imobilele inscrise in CF 9232 Cluj cu nr. topo 1608 si CF nr. 3444 Cluj cu nr. topo 1553/1 au fost preluate in mod abuziv de la defunctul M.?. Impotriva acestei sentinte au declarat apel Municipiul Cluj Napoca prin Primar, Consiliul Local al Municipiului ClujNapoca, Primarul Municipiului ClujNapoca si Statul Roman prin Ministerul Finantelor. Apelantul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice critica hotararea pe motiv ca in mod gresit s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si s-a facut o interpretare si aplicare gresita a dispozitiilor art. 680 Cod civil, astfel constatandu-se gresit nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor pentru frauda la lege. Ceilalti apelanti sustin de asemenea ca in mod gresit s-a constituit nulitatea certificatului

136

de mostenitor nr. 350/1960, reclamanta nu a facut dovada ca sotul sau M.T.?.V. a fost constrans sa renunte la mostenire sau ca renuntarea i-a fost impusa in mod samavolnic. Curtea de Apel Cluj prin decizia civila nr. 385/A/2007 a respins apelurile ca nefondate. In considerentele deciziei s-a retinut ca, in mod corect, prima instanta a constatat nulitatea certificatului de mostenitor nr. 350/1960 si ca apelantul declarat de Statul Roman nu poate invoca in beneficiul sau art. 1 din Protocolul 1 aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale pentru care nu a dobandit proprietatea in temeiul unui titlu valabil. Impotriva acestei din urma hotarari au declarat recurs: Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor, Municipiul Cluj Napoca prin Primar, Primarul Municipiului Cluj Napoca si Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca. Paratul Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor aduce critici deciziei sub urmatoarele aspecte: In mod gresit s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, pentru ca, in fapt, actiunea a fost introdusa de reclamanti in contradictoriu cu Municipiul Cluj Napoca solicitand anularea dispozitiilor nr. 2056 din 5 mai 2004 si nr. 2057 din 5 mai 2004 emise de Municipiul Cluj Napoca, Statul nefiind parte in acest raport juridic. Certificatul de mostenitor nr. 350/1960 in mod gresit s-a constatat nul, fiind emis cu respectarea conditiilor de legalitate. Lipsa de mostenitori in sensul art. 680 Cod civil poate fi numai o lipsa totala dar si una partiala iar prin lipsa se intelege nu numai absenta fizica ci si absenta in sens juridic, determinata de renuntarea lor la mostenire ori de inlaturarea lor. Nu s-a facut dovada ca renuntatorul la mostenire a fost constrans sa renunte si in acest fel imobilul a intrat abuziv in proprietatea statului. Recurentii Municipiul Cluj Napoca prin Primar, Primarul Municipiului Cluj Napoca si Consiliul Local al Municipiului Cluj au criticat hotararea, invocand aceleasi motive de nelegalitate dupa cum urmeaza: In mod gresit s-a constatat nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr. 350/1960 eliberat de Notariatul de Stat Cluj, s-a dispus anularea dispozitiilor nr. 2056/2004 si nr. 2057/2004 emise de paratul Primarul Municipiului Cluj Napoca. Nu s-a facut dovada ca numitul M.T.?.V. a fost constrans sa renunte la mostenire sau ca renuntarea i-a fost impusa in mod samavolnic. Reclamanta nu poate fi succesoarea soacrei sale M.I., intrucat nu exista grad de rudenie care sa-i confere vocatia succesorala. In ceea ce priveste notificarile depuse in baza Legii nr. 10/2001, in mod corect s-a constatat in baza actelor depuse la dosarul de revendicare ca petentul M.T.V. (decedat la data de 2 ianuarie 2003) este renuntator la mostenire pentru aceste imobile si astfel Statul Roman a preluat mostenirea vacanta. Examinand decizia recurata prin prisma criticilor formulate, Inalta Curte a constatat

137

urmatoarele: Recurentii apreciaza ca decizia civila nr. 385/A din 26 octombrie 2007, este nelegala, invocand motive identice de nelegalitate, cu exceptia recursului declarat de Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor care invoca ca motiv de recurs si faptul ca in mod gresit s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive (care va fi analizata separat). Drept urmare, recursurile vor fi supuse unei singure analize. In conformitate cu dispozitiile art. 680 Cod civil in lipsa de mostenitori legali sau testamentari, bunurile lasate de defunct trec in proprietatea statului. Conform acestui text de lege statul culege mostenirile ramase in desheredare, adica fara succesori care sa le poata culege, intrucat la data deschiderii mostenirii, fie nu exista nici un succesor legal sau testamentar in viata, fie succesorii legali in viata la data deschiderii succesiunii sunt cu toti nerezervatari si au fost exheredati total de defunct, fie succesorii legali sau testamentari in viata renunta la mostenire sau sunt nedemni. Fara indoiala ca mostenirea aflata in desheredare este vacanta. In cauza prezenta in mod corect s-a constatat nulitatea certificatului de mostenitor nr. 350 din 13 decembrie 1960 eliberat de fostul Notariat de Stat Cluj, pentru ca Statul nu putea sa culeaga mostenirea defunctului M.?. acceptata de sotia supravietuitoare a defunctului M.I. care avea calitatea atat de succesor legal cat si de succesor testamentar legatar cu titlu particular. Sotia supravietuitoare M.I. in calitate de legatar cu titlu particular (mostenitoare testamentara) mosteneste conform testamentului olograf cota de din imobilul inscris in CF nr. 344 Cluj, nr. topo 1650 si 13747. Or, calitatea acesteia de succesor legal (sotie supravietuitoare a defunctului) subzista si in ipoteza unirii acesteia cu calitatea de mostenitor testamentar, fiind de neconceput ca titularul unui drept bazat pe o pluralitate de temeiuri sa poata mai putin si sa fie exheredat de la un beneficiu pe care l-ar culege numai in baza unuia din temeiurile juridice componente. Asadar, la eliberarea certificatului de mostenitor s-au aplicat si interpretat gresit dispozitiile art. 680 Cod civil. Chiar in situatia renuntarii exprese la succesiune a fiului (descendent de gradul I) defunctului pe nume M.T.L. statul nu putea culege mostenirea pentru ca exista un mostenitor legal, sotia supravietuitoare care era beneficiara si a unui testament. Este cert ca in speta dedusa judecatii mostenirea legala coexista cu mostenirea testamentara. Calitatea de persoana indreptatita la restituire, (care a intocmit si inaintat notificarea nr.

138

2130 din 2 mai 2001) o are M.T.?. (fiul defunctei M.I.) care a decedat pe parcursul desfasurarii procedurii administrative prevazuta de Legea nr. 10/2001, actiunea fiind continuata de sotia supravietuitoare a acestuia in persoana reclamantei, care culege mostenirea sotului defunct in calitate de mostenitoare legala a acestuia si nu ca succesoare a soacrei sale cum gresit se sustine prin motivele de recurs. Asadar, ca urmare a constatarii nulitatii certificatului de mostenitor, se retine ca vocatia succesorala trebuia stabilita in favoarea sotiei defunctului, M.I. si ca paratul M.T.?.V. avea calitatea de mostenitor in temeiul certificatului de mostenitor nr. 1892/1990 eliberat de Notariatul de Stat Cluj si dreptul de a solicita restituirea imobilelor in litigiu. Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a recurentului parat Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor Publice. In primul petit al actiunii reclamanta a solicitat anularea dispozitiilor emise de paratul Municipiul Cluj Napoca si daca reclamanta se rezuma doar la acest petit, Statul Roman intr-adevar nu avea calitate procesuala pasiva, neexistand un raport juridic intre reclamanta, parat si Statul Roman, insa pe parcursul procesului, reclamanta a completat actiunea cu un al doilea petit prin care solicita si anularea certificatului de mostenitor nr. 350/1960 act in care Statul era mostenitor la rubrica mosteniri, culegand mostenirea defunctului M.?. alaturi de sotia supravietuitoare a acestuia astfel ca acesta are calitate procesuala pasiva privind acest petit, in conformitate cu prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1953. Fata de cele retinute, Inalta Curte, in baza art. 312 (1) Cod procedura civila a respins recursurile ca nefondate. Titlu Restrangerea dreptului la circulatie. Lipsa calitatii procesuale active a Inspectoratului National pentru Evidenta Persoanelor Institutie Inalta Curte de Casatie si Justitie Data decizie 25-06-2009 Decizia nr. 6983 din 25 iunie 2009, Sectia civila si de proprietate intelectuala, Inalta Curte de Casatie si Justitie Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor nu are competenta de a sesiza instanta de judecata cu o cerere avand ca obiect limitarea dreptului la circulatie a unei persoane, intrucat aceasta obligatie revine Directiei Generale de Pasapoarte in baza art. 39 din Legea nr. 248/2005. Chiar daca, prin dispozitiile literei b) a obiectivului nr. 2 din Hotararea Guvernului nr. 1347/2007 se prevede ca dosarul de indepartare va fi inaintat instantei de judecata de Directia Generala de Pasapoarte sau, dupa caz, de Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor, obligatie stabilita in sarcina Inspectoratului National pentru Evidenta Persoanelor, nu are semnificatia desemnarii acestuia drept titular al dreptului de a sesiza instanta de judecata cu o cerere avand ca obiect limitarea dreptului la libera circulatie a persoanei la care se refera dosarul de indepartare. 139

Aceasta deoarece Legea nr. 248/2005, act normativ ale caror dispozitii nu pot fi modificate printr-o hotarare de guvern, contine dispozitii care reglementeaza sesizarea instantei cu o astfel de cerere, dispozitii in raport cu care Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor, nu poate justifica calitate procesuala activa. Prin cererea inregistrata la data de 11 septembrie 20008 Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor din Ministerul Internelor si Reformei Administrative a solicitat instantei ca, in baza art. 38 lit. b din Legea nr. 248/2005 sa interzica paratului C.I. exercitarea dreptului la libera circulatie in Italia. Tribunalul Bistrita Nasaud a constatat intemeiata lipsa calitatii procesuale active a reclamantului Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor din Ministerul Internelor si Reformai Administrative, si, in consecinta, a respins ca fiind inadmisibila actiunea formulata de reclamant impotriva paratului C.I. Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut in considerentele sentintei faptul ca, in conformitate cu art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, pentru masura restrangerii dreptului la libera circulatie prevazuta la art. 38 lit. a, cazul in speta, masura se dispune de instanta judecatoreasca de la domiciliul persoanei la solicitarea Directiei Generale de Pasapoarte. In aprecierea instantei, dispozitiile din H.G. nr. 1347/2008 privind aprobarea planului de masuri privind sprijinirea cetatenilor romani aflati in Italia, nu poate modifica legitimarea procesuala activa a Directiei Generale de Pasapoarte, intrucat, pe de o parte, s-ar incalca principiul ierarhiei actelor normative, iar, pe de alta parte, masura stabilita prin obiectivul 2 lit. d din hotararea amintita, invocata in cerere, impune corelarea cu dispozitiile art. 38 lit. b din Legea nr. 248/2005. Dispozitia din hotararea amintita nu prevede decat "inaintarea dosarului de indepartare", la instanta, ceea ce nu echivaleaza cu sesizarea instantei pentru luarea masurii de restrangere a dreptului la libera circulatie. Impotriva acestei sentinte a declarat apel Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor din Ministerul Internelor si Reformai Administrative, iar Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul declarat. Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de apel a avut in vedere urmatoarele considerente: Prin Hotararea Guvernului nr. 1347/2007 s-a aprobat planul de masuri privind sprijinirea cetatenilor romani aflati in Italia ca urmare a situatiei create prin adoptarea de catre Statul Italian a noilor reglementari ce vizeaza indepartarea de pe teritoriu. La obiectivul nr. 2 lit. d al acestui plan, se prevede inaintarea de catre Directia Generala de Pasapoarte sau, dupa caz, de Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor catre

140

instanta a dosarului de indepartare. Demersul trebuie efectuat in directa corelare cu prevederile art. 38 lit. b din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate. Art. 38 lit. b din Legea nr. 248/2005 prevede ca restrangerea exercitarii dreptului la libera circulatie a cetatenilor romani se poate dispune cu privire la persoana a carei prezenta pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfasoara sau ar urma sa o desfasoare, ar aduce atingere grava intereselor Romaniei sau, dupa caz, relatiilor bilaterale dintre Romania si acel stat. Competenta sesizarii instantei in cazul prevazut de art. 38 lit. b apartine, conform art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, institutiei cu competente in domeniul apararii ordinii publice sau sigurantei nationale care detine date ori informatii cu privire la activitatea pe care persoana o desfasoara sau urmeaza sa o desfasoare in strainatate. Desi se afla in subordinea Ministerului Administratiei si Internelor, Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor, avand personalitate juridica, poate exercita doar atributiile ce-i sunt date in competenta prin lege, respectiv de organizare si coordonare a activitatii de evidenta a persoanelor. Aceste competente nu pot fi asimilate celora prevazute de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, si anume, in domeniul apararii, ordinii publice sau sigurantei nationale. Fata de competenta limitata a reclamantului, obligatia stipulata la obiectivul nr. 2 lit. d din Hotarare a Guvernului nr. 1347/2007 de inaintare in instanta a dosarului de indepartare, poate fi interpretata in sensul ca reclamantului ii revine sarcina probatiunii in privinta existentei conditiilor care ar justifica, in situatia fiecarei persoane in parte, luarea masurii restrangerii dreptului la libera circulatie. Curtea de Apel a confirmat concluzia primei instante in sensul ca Hotararea de Guvern nr. 1347/2007 nu poate modifica dispozitiile cuprinse in Legea nr. 248/2005 art. 39 alin. (2) si ca, a aprecia in sens contrar, ar insemna a se infrange principiul ierarhiei actelor juridice, conform caruia, dispozitiile unei legi nu pot fi modificate printr-o hotarare de guvern. Impotriva acestei decizii, in termen legal a declarat si motivat recurs reclamantul Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor din Ministerul Internelor si Reformei Administrative. Prin motivele de recurs, intemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 Cpc. se sustine ca instanta de apel a retinut in mod gresit lipsa calitatii procesuale active a Inspectoratului National Pentru Evidenta Persoanelor. Calitatea procesuala activa a reclamantului se intemeiaza pe prevederile literei b) a obiectivului nr. 2 din Hotararea Guvernului nr. 1347/2007, precum si pe dispozitiile art. 11 alin. (1) si alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr.84/2001 privind infiintarea, organizarea si functionarea serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor. Pe fondul cauzei, se arata ca, asa cum rezulta din documentele depuse, paratul a fost

141

indepartat de pe teritoriul Italiei la data de 24 august 2008, conform Decretului Prefecturii Provinciei Rimini. Din continutul documentului emis de autoritatile italiene reiese ca, pe timpul sederii pe teritoriul Italiei, paratul a avut un comportament antisocial, fiind arestat de autoritatile italiene pentru furt agravant, motiv pentru care indepartarea acestuia a fost necesara in vederea mentinerii ordinii si sigurantei publice. In sustinerea cererii formulate se invoca prevederile art. 27 din Directiva nr.2004/38/CE si dispozitiile art. 1 pct. 1 din Acordul dintre Romania si Republica Italiana privind readmisia persoanelor aflate in situatie ilegala, ratificat prin Legea nr. 173/1997. Analizand decizia recurata in limita criticilor formulate, Inalta Curte constata ca recursul nu este fondat, urmand a fi respins pentru urmatoarele considerente: Exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului a fost in mod corect solutionata. Prin Hotararea Guvernului nr. 1347/2007, a fost aprobat planul de masuri privind sprijinirea cetatenilor romani aflati in Italia, ca urmare a situatiei create prin adoptarea de catre statul italian a noilor reglementari ce vizeaza indepartarea de pe teritoriu. La litera b) a obiectivului nr. 2 din acest act normativ se prevede ca dosarul de indepartare va fi inaintat instantei de judecata de Directia Generala de Pasapoarte sau, dupa caz, de Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor. Inaintarea dosarului catre instanta, ca obligatie stabilita in sarcina recurentului prin actul normativ mentionat, nu are semnificatia desemnarii reclamantului drept titular al dreptului de a sesiza instanta de judecata cu o cerere avand ca obiect limitarea dreptului la libera circulatie a persoanei la care se refera dosarul de indepartare. Aceasta deoarece Legea nr. 248/2005, act normativ ale caror dispozitii nu pot fi modificate printr-o hotarare de guvern, contine dispozitii care reglementeaza sesizarea instantei cu o astfel de cerere, dispozitii in raport cu care, recurentul nu poate justifica calitate procesuala activa in prezentul litigiu. Astfel, prin art. 39 din Lege, pentru situatia reglementata la art. 38 lit. a), se desemneaza in mod expres Directia Generala de Pasapoarte ca fiind organul care are calitatea de a sesiza instanta de judecata. Pentru situatia prevazuta la art. 38 lit. b), Legea prevede ca masura se dispune, la solicitarea institutiei cu competente in domeniul apararii, ordinii publice sau sigurantei nationale care detine date ori informatii cu privire la activitatea pe care persoana o desfasoara sau urmeaza sa o desfasoare in strainatate. Or, Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor nu are astfel de competente. Asa cum rezulta din prevederile art. 11 alin. (1) si alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr.84/2001 privind infiintarea, organizarea si functionarea serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor, reclamantul are atributii ce tin exclusiv de organizarea si coordonarea activitatii de evidenta a persoanelor.

142

Prin urmare, Inalta Curte a apreciat ca fiind corecta solutia cuprinsa in decizia recurata, sub aspectul calitatii procesuale active. Celelalte sustineri cuprinse in motivele de recurs formulate, vizand fondul litigiului, nu pot fi analizate de instanta de recurs. Dat fiind principiul ierarhiei cailor de atac, instanta de recurs nu poate sa examineze, omissio medio, acele aspecte care nu au facut obiectul controlului exercitat de instanta de apel. In consecinta, pentru considerentele expuse, in baza art. 312 alin. 1 Cpc, Inalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat. Titlu Actiune pentru restituirea in natura a unei suprafete de teren si pentru acordarea de masuri reparatorii pentru cladirea demolata. Teren afectat de amenajari de utilitate publica Institutie Inalta Curte de Casatie si Justitie Data decizie 18-06-2009 Decizia nr. 6755 din 18 iunie 2009, I.C.C.J, Sectia civila si de proprietate intelectuala, Inalta Curte de Casatie si Justitie Legile nr. 213/1998 si nr. 10/2001 au domenii distincte de reglementare, prima vizand proprietatea publica si regimul juridic al acestora, cea de a doua, regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv. Conform dispozitiilor Legii nr. 10/2001, restituirea in natura se dispune indiferent daca bunul face sau nu parte din domeniul public, prin urmare, indiferent daca, anterior intrarii sale in vigoare, regimul juridic al bunului era reglementat de Legea nr. 213/1998. Exceptiile de la masura restituirii sunt, de asemenea, strict reglementate de Legea nr. 10/2001, nici unul dintre cazurile de exceptie nevizand apartenenta bunului la domeniul public. De aceea, atunci cand constata ca un bun nu poate fi restituit pentru ca este afectat de amenajari de utilitate publica, instanta nu trebuie sa verifice daca bunul face parte din domeniul public si daca a fost respectata procedura prevazuta de Legea nr. 213/1998, ci trebuie sa analizeze daca amenajarea este, intr-adevar, de utilitate publica, in sensul Legii nr. 10/2001, republicata, astfel cum a fost explicitata prin Normele sale de aplicare unitara, adoptate prin H.G. nr. 205/2007. Prin sentinta civila nr. 767 din 28 martie 2007, Tribunalul Iasi a respins actiunea formulata de reclamantii F.F., P.M.G., G.C. si G.T.S. in contradictoriu cu paratul Primarul municipiului Iasi. Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca, prin cererea de chemare in judecata, reclamantii au contestat dispozitia nr. 635 din 22 martie 2006, emisa de Primarul municipiului Iasi, solicitand restituirea in natura a suprafetei de 678,375 m.p. teren si

143

acordarea de masuri reparatorii pentru suprafata de teren de 50,625 m.p. si pentru constructiile demolate. Tribunalul a retinut ca imobilul constructie si teren, in suprafata de 729 m.p., proprietatea autorilor reclamantilor, a fost preluat abuziv de catre stat in baza Decretului nr. 92/1950. In prezent, constructiile sunt demolate, astfel ca, in mod corect, prin dispozitia atacata s-a propus acordarea de despagubiri, conform art. 10 si art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicata. Cat priveste terenul, tribunalul a retinut ca acesta, conform constatarilor expertizei topo efectuate in cauza, este afectat in totalitate de utilitati publice. Sintagma amenajari de utilitate publica", avuta in vedere de pct. 10.1 si 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 are in vedere suprafetele de teren afectate unei utilitati publice, respectiv suprafetele de teren supuse unor amenajari destinate a deservi nevoile comunitatii si anume, cai de comunicatii (strazi, alei, trotuare, parcari), amenajari de spatii verzi (inclusiv cele din jurul blocurilor de locuit), parcuri si gradini publice, piete pietonale, etc. Prin decizia nr. 84 din 16 mai 2008, Curtea de Apel Iasi, Sectia civila a respins apelul formulat de F.F., P.M.Q., G.C. si G.T.S. Instanta de apel a retinut ca, prin raportul de expertiza intocmit de expert s-a identificat fosta proprietate a reclamantilor. Din suprafata totala de 729 m.p. teren, expertul a precizat ca este libera de constructii suprafata de teren de 517,48 m.p., ce apartine domeniului public si care cuprinde suprafata de teren de 350,25 m.p. ce reprezinta parcare betonata si suprafata de teren de 167,23 mp. reprezentata de trotuar. Diferenta de teren pana la suprafata de 729 m.p. este reprezentata de trotuar (140,5 m.p.) si carosabil (71,02 m.p.). Reclamantii au achiesat la raportul de expertiza si nu au avut obiectiuni. Instanta de apel a constatat ca terenul in litigiu nu este liber, in acceptiunea art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicata. Intrucat parcarea, trotuarul, carosabilul si spatiul verde reprezinta amenajari de interes public, nu pot fi primite sustinerile reclamantilor, in sensul includerii terenului afectat de aceste amenajari in notiunea de teren liber". Instanta de apel a retinut ca sustinerea reclamantilor ca terenul nu este afectat de detalii de sistematizare este superflua, deoarece terenul este sistematizat, reprezentand o parte dintr-o parcare amenajata, inclusa in domeniul public prin HG. nr. 1354/2001. Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantii.

144

Invocand dispozitiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, recurentii au aratat ca hotararile pronuntate au fost date cu aplicarea gresita a Legii nr. 10/2001, republicata, Normelor metodologice de aplicare si Legii nr. 213/1998. Astfel, in acceptiunea Legii nr. 10/2001, modificata, regula in materia retrocedarilor este restituirea in natura, exceptiile fiind in mod expres prevazute. Sintagma amenajari de utilitate publica" este folosita cu intentia de a se crea confuzie cu bunurile proprietate publica, iar introducerea acestei sintagme in Normele de aplicare a legii speciale adauga la lege. Legea nr. 10/2001 trebuie coroborata cu dispozitiile Legii nr. 213/1998, care prevede in art. 19 si urmatoarele, obligatia unitatilor administrativ teritoriale de a inventaria bunurile ce apartin domeniului public, conform procedurilor si criteriilor prevazute in lista anexa. Parcarile betonate nu se regasesc in lista bunurilor ce alcatuiesc domeniul public local, iar instantele nu trebuie sa aprecieze ce este sau nu amenajare de utilitate publica", ci trebuie sa verifice daca au fost aplicate normele in vigoare, respectiv daca imobilele sunt incluse in inventarul bunurilor ce apartin domeniului public al statului sau unitatilor administrativ teritoriale. Criticile formulate permit incadrarea recursului in dispozitiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arata in continuare: Imobilul solicitat de reclamanti a apartinut autorului reclamantilor, G.G., care a avut in proprietate suprafata de 729 m.p. teren, pe care se afla un corp de casa cu parter si etaj. Imobilul fost preluat de Statul roman in baza Decretului nr. 92/1950 si a Decretului nr. 712/1966. Constructiile existente pe teren au fost ulterior demolate. Preluarea abuziva realizandu-se in temeiul acestor acte normative, regimul juridic al imobilului este guvernat de dispozitiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicata, care in alin. (3) prevad ca, in cazul in care pe terenurile pe care s-au aflat constructii preluate in mod abuziv s-au edificat noi constructii, autorizate, persoana indreptatita va obtine restituirea in natura a partii de teren ramase libera, iar pentru suprafata ocupata de constructii noi, cea afectata servitutilor legale si altor amenajari de utilitate publica ale localitatilor urbane si rurale, masurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. In cauza, conform raportului de expertiza efectuat, suprafata de teren de 729 m.p. este afectata de parcare betonata, trotuar si carosabil. Or, aceste amenajari sunt de utilitate publica, in sensul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece deservesc nevoile comunitatii si impiedica restituirea in natura a terenului.

145

Este adevarat ca Legea nr. 10/2001, republicata consacra principiul restituirii in natura, dar in acelasi timp, reglementeaza si exceptiile, care fac imposibila restituirea in natura. Una dintre aceste exceptii este prevazuta de art. 10 alin. (3) si se refera la terenurile afectate de amenajari de utilitate publica ale localitatilor urbane si rurale. Este nereala sustinerea recurentilor ca sintagma "amenajari de utilitate publica" este folosita de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care adauga la lege si ca este de natura a crea confuzie cu bunurile ce apartin domeniului public. Notiunea de amenajari de utilitate publica" este folosita de chiar legea speciala in art. 10 alin. (3), astfel incat Normele de aplicare unitara a legii doar o expliciteaza, fara sa adauge la lege. Amenajarile de utilitate publica nu presupun cu necesitate includerea bunului in domeniul public al localitatii si nici nu se confunda cu acesta si, de asemenea, nu pot fi definite prin prisma Legii nr. 213/1998. Legile nr. 213/1998 si nr. 10/2001 au domenii distincte de reglementare, prima vizand proprietatea publica si regimul juridic al acestora, cea de a doua, regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv. Conform dispozitiilor Legii nr. 10/2001, restituirea in natura se dispune indiferent daca bunul face sau nu parte din domeniul public, prin urmare, indiferent daca, anterior intrarii sale in vigoare, regimul juridic al bunului era reglementat de Legea nr. 213/1998. Exceptiile de la masura restituirii sunt, de asemenea, strict reglementate de Legea nr. 10/2001, nici unul dintre cazurile de exceptie nevizand apartenenta bunului la domeniul public. De aceea, atunci cand constata ca un bun nu poate fi restituit pentru ca este afectat de amenajari de utilitate publica, instanta nu trebuie sa verifice daca bunul face parte din domeniul public si daca a fost respectata procedura prevazuta de Legea nr. 213/1998, ci trebuie sa analizeze daca amenajarea este, intr-adevar, de utilitate publica, in sensul Legii nr. 10/2001, republicata, astfel cum a fost explicitata prin Normele sale de aplicare unitara, adoptate prin H.G. nr. 205/2007. Fata de cele mai sus aratate, recursul declarat este nefondat si, in temeiul art. 312 alin. (1) din Codul de procedura civila, s-a respins ca atare. Titlu Actiune intemeiata pe dispozitiile art. 480 Cod civil. Aplicarea principiului error communis facit jus in persoana subdobanditorului cu titlu oneros Institutie Inalta Curte de Casatie si Justitie Data decizie 11-06-2009 Decizia nr. 6587 din 11 iunie 2009, Sectia civila si de proprietate intelectuala, Inalta Curte de Casatie si Justitie

146

Esenta principiului error communis facit jus, invocat de subdobanditorul cu titlu oneros pentru a obtine pastrarea valabilitatii titlului sau, consta in faptul ca tertul dobanditor este investit cu un drept de proprietate pe care insa nu-l primeste nici de la adevaratul proprietar - cu care nu a contractat - nici de la proprietarul aparent - cu care a contractat, dar care nu detinea dreptul - ci direct de la lege. Asadar, este un mod originar de dobandire a proprietatii, iar nu unul derivat. Pentru ca o aparenta sa fie creatoare de drept, se cer a fi intrunite mai multe conditii, cumulativ: sa existe o eroare comuna si invincibila; subdobanditorul sa fie de bunacredinta; actul incheiat intre proprietarul aparent si tertul subdobanditor sa fie cu titlu oneros. Cat priveste prima conditie, exista eroare atunci cand situatia de fapt aparenta nu corespunde realitatii de drept. O persoana este in aparenta proprietarul unui bun, dar ulterior se dovedeste ca acest lucru nu era real. Aparenta inselatoare trebuie sa fie nu numai una comuna, adica impartasita public, ci si una irezistibila, greu de descoperit si de evitat, contra careia nicio prudenta umana nu ar permite apararea. Pentru a putea fi retinuta eroarea comuna si invincibila, subdobanditorul trebuie sa probeze ca a facut toate verificarile apte a confirma existenta in conditii ireprosabile a dreptului celui de la care achizitioneaza. Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - sectia a lll-a civila la 30 octombrie 2000, reclamanta D.M.B.S. a chemat in judecata pe paratii A.I., V.A., V.S. si R.E. pentru ca instanta, prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna obligarea paratilor sai restituie in deplina proprietate apartamentele pe care le detin in imobilul situat in Bucuresti. In motivarea cererii de chemare in judecata s-a aratat ca parintii reclamantei au fost proprietarii imobilului revendicat, imobil care a fost nationalizat in baza Decretului nr. 92/1950 desi tatal reclamantei era pensionar CFR. Parata A.I.L. a formulat cerere de chemare in garantie a lui M.A. si l.V., de la care a cumparat apartamentul revendicat, cerand ca, in cazul in care va fi evinsa, chematele in garantie sa o despagubeasca cu valoarea pretului reactualizat al bunului - 12.500 dolari plus taxele si onorariile notariale reevaluate - 500 dolari. Prin decizia civila nr. 125 din 18 martie 2003, evocand fondul dupa admiterea apelului declarat impotriva sentintei civile nr. 395 din 10 aprilie 2001 prin care Tribunalul Bucuresti, sectia a lll-a civila a anulat ca netimbrate atat actiunea principala cat si cererea de chemare in garantie, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a IV-a civila a admis in parte actiunea si i-a obligat pe paratii V.A. si V.S. sa lase reclamantei in deplina proprietate si posesie apartamentul nr. 1 situat in imobil, iar pe parata R.E. apartamentul nr. 1 din acelasi imobil.

147

A fost respinsa actiunea impotriva paratei A.I.L. si cererea de chemare in garantie formulata de A.I.L. ca neintemeiata. Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca anterior incheierii contractelor de vanzarecumparare de catre paratii V. si R., reclamanta inregistrase la Comisia Locala pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 cerere de restituire in natura a intregului imobil. Contestarea titlului statului de catre adevaratul proprietar putea fi cunoscuta cu minime diligente de catre cumparatori, ceea ce exclude buna lor credinta la cumparare. Parata A.I.L. nu a cumparat apartamentul de la stat, potrivit Legii nr. 112/1995, ci de la M.A. si l.V., mostenitoarele chiriasei B.E. care il achizitionase in conditiile Legii nr. 112/1995. Cumparatoarea a intreprins verificari in Registrul de publicitate imobiliara de la locul situarii imobilului pe care urma sa-l achizitioneze, verificari de natura sa releve daca asupra acestui imobil isi inscrisese dreptul de proprietate o alta persoana in afara vanzatoarelor. La data verificarii sarcinilor, singurul proprietar al carui drept fusese facut public prin transcriere era cel al autoarei vanzatoarelor, caci desi sentinta de retrocedare obtinuta de reclamanta in contradictoriu cu statul prin care se constatase nevalabilitatea titlului statului asupra intregului imobil devenise definitiva si irevocabila, ea nu fusese supusa formelor de publicitate prevazute de lege, asa incat nu se poate imputa paratei, care a cumparat de la persoane fizice, ca nu ar fi depus diligente in legatura cu valabilitatea titlului instrainatorului si ca, deci, nu ar fi fost de buna-credinta. Prin decizia nr. 8932 din 6 noiembrie 2006, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia civila si de proprietate intelectuala a admis recursul declarat de reclamanta impotriva hotararii date de curtea de apel. Decizia a fost casata in parte iar cauza a fost trimisa spre rejudecare la aceeasi curte de apel numai in ce priveste actiunea formulata impotriva paratei A.I.L. Au fost mentinute celelalte dispozitii ale deciziei. Au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de paratii V.A., V.S. si R.E. In considerentele deciziei sale, instanta de recurs a aratat ca solutia data de instanta de apel in privinta paratei A.I.L. deriva dintr-o analiza insuficient de aprofundata, pe baza unui material probator incomplet pentru rezolvarea corecta a problemei compararii de titluri intre partile in litigiu. Instanta nu s-a preocupat de aspectul esential pricind buna-credinta a autoarei paratei A.I.L., care a dobandit bunul in temeiul Legii nr. 112/1995, apoi a decedat, lasand ca mostenitoare pe chematele in garantie. Acestea sunt cele care au vandut paratei iar instanta a retinut si motivat gresit ca titlul lor il reprezinta certificatul de mostenitor; in realitate, titlul de proprietate asupra apartamentului il constituie contractul de vanzare-

148

cumparare incheiat in temeiul Legii nr. 112/1995. in acest context, buna-credinta a subdobanditoarei, element fundamental al compararii de titluri, nu poate fi analizata facandu-se abstractie de atitudinea subiectiva a autorilor succesivi. In fond dupa casare, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a IV-a civila a pronuntat decizia civila nr. 37 din 23 ianuarie 2008 prin care, evocand fondul, a admis actiunea si a obligato pe parata A.I.L. sa lase reclamantei in deplina proprietate si posesie apartamentul nr. 2. A fost admisa cererea de chemare in garantie, in parte, si au fost obligate paratele Minialov Ana si llie Viorica la plata pretului de 12.500 USD si 500 USD taxe notariale. A fost respins capatul de cerere privind reevaluarea pretului achitat la pretul de circulatie ca neintemeiat. Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca pentru imobilul cumparat de autoarea paratei, la data de 24 aprilie 1996 s-a formulat de catre mostenitoarea fostilor proprietari, reclamanta, o cerere de restituire in natura in temeiul Legii nr. 112/1995. In aceste conditii, la data incheierii contractului de vanzare-cumparare cu autoarea paratei, titlul de proprietate al statului asupra imobilului fusese contestat, contractul fiind incheiat inainte de clarificarea situatiei juridice a imobilului, aspecte care inlatura buna credinta a autoarei paratei. Titlul reclamantei este mai vechi si provine de la proprietarii originari, in timp ce titlul paratei provine de la un neproprietar - statul - autoarea paratei nebeneficiind de prezumtia de buna credinta a dobanditorului cu titlu oneros in temeiul Legii nr. 112/1995 deoarece a cumparat imobilul in contextul existentei unei contestari a dreptului de proprietate a vanzatorului, de care cu minime diligente ar fi putut afla. Interdictia de instrainare prevazuta de Legea nr. 112/1995 nu vizeaza persoana dobanditorului, ci bunul in materialitatea sa. Imprejurarea ca parata A.I.L. a efectuat demersurile necesare premergatoare incheierii contractului de vanzare-cumparare, in sensul ca a obtinut un certificat de sarcini, nu este suficienta pentru a aprecia ca titlul sau este mai caracterizat, in conditiile in care autoarea sa a dobandit de la un neproprietar. Chematele in garantie datoreaza restituirea pretului platit si spezele vanzarii. Capatul de cerere privind reevaluarea pretului achitat la pretul de circulatie a fost gasit neintemeiat intrucat nu s-au efectuat probatorii. Impotriva acestei hotarari au declarat recurs parata A.I.L. si chematele in garantie M.A. si l.V. Recursul declarat de parata, intemeiat in drept pe dispozitiile art. 304 pct. 8 si 9 si art. 315 C. proc. civ., vizeaza urmatoarele aspecte:

149

Instanta de apel a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii, atat sub aspectul actiunii in revendicare a reclamantei, cat si sub aspectul cererii paratei de chemare in garantie, pentru justa solutionare a cauzei, fiind necesara administrarea de noi dovezi si indeosebi a unei expertize de evaluare, motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Instanta de apel nu s-a conformat indicatiilor date de judecatorii recursului privind necesitatea administrarii de noi probatorii, astfel ca actul dedus judecatii a fost gresit interpretat, ceea ce a condus la gresita solutionare a actiunii introductive de instanta. La rejudecarea cauzei instanta de apel nu numai ca nu a procedat la administrarea de noi probatorii, dar nici macar nu a pus in discutia partilor necesitatea completarii probatoriului. Procedand astfel, instanta de apel nu a respectat limitele rejudecarii stabilite de instanta ierarhic superioara. Instanta de apel a facut o gresita aplicare a dispozitiilor Legii nr. 213/1998 si Legii nr. 10/2001 cu privire la inadmisibilitatea actiunii in revendicare in cazul imobilelor nationalizate, dar si a principiilor ocrotirii sub dobanditorului de buna credinta cu titlu oneros si a principiului error communis facit jus, motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Inadmisibilitatea actiunii reclamantei decurge din interdictia impusa de legiuitorul roman in materia imobilelor a caror situatie este reglementata prin legi speciale, cum este si cazul imobilelor nationalizate. Art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 impune mai multe conditii cumulative,iar nu alternative pentru promovarea actiunii in revendicare si anume ca imobilele revendicate sa fi fost preluate fara titlu valabil; imobilele sa nu faca obiectul unor legi speciale de reparatie. Imobilul litigios a fost preluat in baza Decretului nr. 92/1950 si intra in sfera de incidenta a Legii nr. 10/2001. Pe fondul cauzei, instanta trebuia sa aplice principiul ocrotirii subdobanditorului de buna credinta cu titlu oneros. Recurenta a avut convingerea ferma ca dobandeste de la adevaratul proprietar intrucat translatia proprietatii s-a facut in conditii de deplina legalitate. Curtea de Apel Bucuresti nu a luat in considerare relevanta certificatului de sarcini eliberat recurentei de Judecatoria sectorului 1 anterior perfectarii vanzarii, din care rezulta ca imobilul nu era afectat de nicio sarcina, neexistand vreun litigiu notificat in cartea funciara cu privire la acesta.

150

De asemenea, nu a fost luata in considerare adresa S.C. Herastrau Nord S.A. in care se arata ca la data incheierii contractului de vanzare-cumparare nu figura litigiu pe rolul instantei de judecata. Ocrotirea juridica de care beneficiaza recurenta in calitate de subdobanditor de buna credinta se impunea chiar daca titlul statului nu ar fi fost valid. Instanta de apel a confundat raportul juridic dintre stat si B.E. cu raportul juridic dintre recurenta si mostenitoarele chemate in garantie. Nu sunt indeplinite conditiile privind caracterul preferabil al titlului reclamantei fata de titlul recurentei. Autorii reclamantei s-au aflat in posesia imobilului pe o durata de 8 ani, spre deosebire de recurenta care a posedat imobilul o durata de peste 10 ani. Prin recursul declarat, chematele in garantie au formulat urmatoarele critici: Instanta de apel s-a limitat la compararea titlurilor ca in cazul unei actiuni in revendicare insa, in speta, nu ne aflam in situatia unei actiuni in revendicare clasice ci in conditiile legilor speciale, respectiv Legea nr. 112/1995 si Legea nr. 10/2001. Reclamanta nu a demonstrat in niciun fel ca ar fi adus la cunostinta chematelor in garantie solicitarea adresata primariei de a i se restitui imobilul iar pe verso-ul cererii de cumparare a imobilului apar mai multe mentiuni, printre care faptul ca la data de 2 decembrie 1996 nu exista litigiu cu S.C. Herastrau S.A." si nu figureaza pe listele primariei sectorului 1". In acest context, nu se stie in ce ar fi trebuit sa constea minimele diligente" din partea chematelor in garantie daca, adresandu-se statului, prin reprezentantii sai, li s-a permis cumpararea imobilului. Pentru autoarea chematelor in garantie, statul roman, prin reprezentantul sau S.C. Herastrau Nord S.A., era proprietarul imobilului. Actul incheiat cu titlu oneros, cu titlu particular, cu buna credinta si intr-o eroare comuna si invincibila profita dobanditorului. Art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 prevede ca masurile reparatorii se stabilesc numai in echivalent atunci cand imobilul a fost instrainat cu respectarea dispozitiilor legale. In dovedirea recursurilor, in temeiul art. 305 C. proc. civ., a fost depus, in copie, raport de evaluare. Analizand hotararea atacata, in limitele criticii formulate prin motivele de recurs si in raport de dovezile administrate in toate etapele procesuale, Inalta Curte a retinut urmatoarele: Cererea de chemare in judecata a fost introdusa la 30 octombrie 2000, deci inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001.

151

Asadar, actiunea in revendicare intemeiata pe dispozitiile art. 480 C. civ. este admisibila. Numai actiunea in revendicare prin care se urmareste redobandirea unui imobil preluat de stat in perioada de referinta a Legii nr. 10/2001, introdusa dupa intrarea in vigoare a legii speciale, nu poate fi solutionata potrivit dreptului comun, cu aplicarea criteriilor de comparare a titlurilor, ci trebuie sa fie solutionata cu respectarea conditiilor si a prevederilor imperative ale legii speciale, care, altfel, ar fi eludate. in speta insa, se pot aplica regulile specifice actiunii in revendicare consacrate pe cale doctrinara si jurisprudentiala in aplicarea art. 480 C. civ. In raport de decizia de casare nr. 8932 din 6 noiembrie 2006, de limitele in care s-a dispus rejudecarea, legalitatea deciziei date de instanta de apel va fi analizata prin verificarea aplicarii principiului error communis facit jus (eroarea comuna creeaza drept) in persoana subdobanditoarei cu titlu oneros de la succesoarele celei care a cumparat in temeiul Legii nr. 112/1995, nemaiputand fi facute aprecieri asupra bunei-credinte a lui B.E. pentru ca este stabilit cu putere de lucru judecat faptul ca aceasta a fost de reacredinta la dobandirea imobilului de la stat. Esenta principiului invocat de parata, pentru a obtine pastrarea valabilitatii titlului sau, consta in faptul ca tertul dobanditor este investit cu un drept de proprietate pe care insa nu-l primeste nici de la adevaratul proprietar - cu care nu a contractat - nici de la proprietarul aparent - cu care a contractat, dar care nu detinea dreptul - ci direct de la lege. Asadar, este un mod originar de dobandire a proprietatii, iar nu unul derivat. Pentru ca o aparenta sa fie creatoare de drept, se cer a fi intrunite mai multe conditii, cumulativ: sa existe o eroare comuna si invincibila; subdobanditorul sa fie de bunacredinta; actul incheiat intre proprietarul aparent si tertul subdobanditor sa fie cu titlu oneros. Cat priveste prima conditie, exista eroare atunci cand situatia de fapt aparenta nu corespunde realitatii de drept. O persoana este in aparenta proprietarul unui bun, dar ulterior se dovedeste ca acest lucru nu era real. Aparenta inselatoare trebuie sa fie nu numai una comuna, adica impartasita public, ci si una irezistibila, greu de descoperit si de evitat, contra careia nicio prudenta umana nu ar permite apararea. Pentru a putea fi retinuta eroarea comuna si invincibila, subdobanditorul trebuie sa probeze ca a facut toate verificarile apte a confirma existenta in conditii ireprosabile a dreptului celui de la care achizitioneaza. Parata, ca de altfel si chematele in garantie, au sustinut ca s-au increzut in valabilitatea dreptului de proprietate dobandit de B.E. in temeiul datelor din certificatul de sarcini si al adresei emise de S.C. Herastrau Nord S.A. Recurentele nu au avut insa in vedere, si nu pot invoca necunoasterea legii, in conditiile in care problema specificului instrainarilor in sistemul Legii nr. 112/1995 era de notorietate, faptul ca art. 9 aliniatul final din aceasta lege interzicea pentru o perioada de

152

10 ani revanzarea imobilelor dobandite de chiriasi. In acest context, se impune precizarea ca o situatie de fapt contrara dreptului nu poate fi mentinuta decat daca securitatea sociala o cere. Or, aplicarea stricta a legii, respectiv a interdictiei de instrainare stabilita imperativ de textul enuntat, nu poate fi de natura sa ameninte securitatea sociala. Aceasta face ca in persoana subdobanditoarei sa nu poata fi retinuta cerinta buneicredinte, consecinta a faptului ca si aceasta a fost victima a erorii comune crezand ca dobandeste de la adevaratul proprietar. Pentru ca subdobanditorul sa fie de buna-credinta, se impune nu numai ca acesta sa fi crezut in realitatea falsa a situatiei aparente, dar si ca aceasta credinta sa fie scuzabila, lipsita de orice culpa. Fata de existenta interdictiei de instrainare a imobilului cumparat in temeiul Legii nr. 112/1995 - lucru pe care cumparatoarea trebuia sa-l cunoasca de vreme ce in actul incheiat cu chematele in garantie a fost trecut titlul autoarei vanzatoarelor - nu se poate spune ca subdobanditoarea s-a angajat in cumparare cu toate precautiile pe care si le-ar fi luat orice om rezonabil. Mai mult, in anul 1998, cand a fost incheiat contractul de vanzare-cumparare ce constituie titlul opus de parata reclamantei, era de notorietate ca fostii proprietari isi revendicau imobilele preluate de stat. Drept urmare, parata trebuia sa se intereseze la Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995, daca exista sau nu cerere de restituire facuta de fostul proprietar, anterioara contractului de vanzare-cumparare incheiat de B.E. Avand in vedere cele mai sus retinute, Inalta Curte apreciaza ca instanta de apel a facut aplicarea si interpretarea corecta a principiului error communis facit jus, astfel incat criticile formulate atat de parata cat si de chematele in garantie nu intrunesc cerintele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Drept urmare, in temeiul art. 312 alin. 1 C. proc. civ., recursul chematelor in garantie a fost respins ca nefondat. Este insa intemeiata critica facuta de parata cat priveste stabilirea sumei la care trebuie sa fie obligate chematele in garantie. Conform art. 1344 C. civ., daca lucrul vandut se afla, la epoca evictiunii, de o valoare mai mare, din orice cauza, vanzatorul este dator sa plateasca cumparatorului, pe langa pretul vanzarii, excedetele valorii in timpul evictiunii. Drept urmare, vanzatorul este obligat sa plateasca cumparatorului diferenta dintre pret si sporul de valoare dobandit de lucru intre momentul incheierii contractului si data producerii evictiunii, indiferent de cauza care a produs excedentul de valoare sau daca sporul a fost sau nu previzibil ori vanzatorul de buna sau de rea-credinta. Datorita art. 1344 C. civ., cumparatorul nu suporta riscul devalorizarii monetare, iar

153

instanta de apel, care s-a limitat sa administreze dovezi numai in privinta cererii principale, nu si a cererii incidentale pe care a respins-o cu motivarea ca nu s-au efectuat probatorii referitoare la reevaluarea pretului achitat, a pronuntat o solutie nelegala. Or, considerentele deciziei de casare erau in sensul necesitatii administrarii de dovezi in ce priveste actiunea reclamantei si cererea de chemare in garantie. Din verificarea incheierilor intocmite pentru termenele din 24 octombrie 2007 si 16 ianuarie 2008 a rezultat ca nu s-au respectat cele stabilite de instanta de recurs cu privire la necesitatea administrarii unor probe. Ca atare, s-au nesocotit prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce determina incidenta motivului de casare prevazut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Prin neadministrarea probatoriului aratat, parata a suferit o vatamare procesuala care nu poate fi inlaturata altfel decat prin anularea hotararii in partea privitoare la solutionarea cererii de chemare in garantie cu respectarea dispozitiilor art. 1344 C. civ. In temeiul art. 312 alin. 3 C. proc. civ., decizia a fost casata cu trimitere, numai pentru solutionarea capatului de cerere din chemarea in garantie privitor la stabilirea sumei pe care chematele in garantie trebuie sa i-o restituie cumparatoarei A.I.L., in sensul solicitat prin cererea incidentala - reevaluarea pretului si taxelor notariale, la momentul platii, cu aplicarea indicelui de inflatie. Titlu Actiune pentru anularea dispozitiei emise de primarie privind restituirea unui imobil preluat abuziv de stat Institutie Inalta Curte de Casatie si Justitie Data decizie 10-06-2009 Decizia nr. 6456 din 10 iunie 2009, Sectia civila si de proprietate intelectuala, Inalta Curte de Casatie si Justitie Normele legale referitoare la regulile de interpretare a conventiilor pentru situatia clauzelor indoielnice (art. 978 C.civ.), la interpretarea sistematica (art. 982 C.civ.) si la interpretarea corespunzatoare vointei interne a partilor (art. 977 C.civ.) vizeaza interpretarea actului juridic in intelesul de negotium, situatie careia nu i se poate asimila notificarea formulata in conditiile Legii nr. 10/2001, care este un act procedural respectiv, acel act care initiaza procedura de restituire a imobilelor. Unui asemenea act, pentru a i se determina efectele juridice, nu-i sunt incidente normele de interpretare de drept comun aplicabile conventiilor (sau actelor juridice unilaterale), ci prevederile legii speciale (art. 22 din Legea nr. 10/2001), care ii stabilesc continutul si consecintele juridice. Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Dambovita reclamanta M.?. a solicitat anularea dispozitiei emisa de Primarul municipiului Targoviste, prin care i-a fost respinsa notificarea formulata conform Legii nr. 10/2001. In motivarea contestatiei, reclamanta a aratat ca a solicitat restituirea in natura a unui teren de 160 mp situat in Targoviste si a constructiei de pe acest teren (229,84 mp din care suprafata utila 179,99 mp), imobile mostenite de la numita L.E. (decedata la

154

2.03.1987), prin succesiune testamentara conform testamentului autentificat la Notariatul de Stat Dambovita. S-a mai aratat ca, respingerea notificarii s-a datorat faptului ca reclamanta nu este persoana indreptatita la restituirea bunurilor, in sensul art. 3 alin. (1) din Leg.10/2001, nefiind proprietara bunului solicitat, ignorandu-se art. 4 alin. (2) potrivit caruia de masurile reparatorii beneficiaza si mostenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice indreptatite. De asemenea, in mod gresit notificarea a raspuns doar solicitarii de retrocedare a terenului, fara a face referire la constructia ce se afla pe acest teren, precum si la imprejurarea potrivit careia, desi nu este posibila restituirea in natura (terenul fiind ocupat de o parcare de interes public, iar constructia demolata), nu s-au acordat masuri reparatorii prin echivalent. Tribunalul Dambovita a pronuntat sentinta civila nr.695 din 12 iulie 2007 prin care a admis in parte contestatia formulata de reclamanta. A anulat dispozitia emisa de Primarul municipiului Targoviste si a constatat ca reclamanta este indreptatita la masuri reparatorii pentru suprafata de 160 mp situat in intravilanul municipiului Targoviste. Prin aceeasi hotarare, a fost obligat paratul sa intocmeasca si sa inainteze si propunerea de acordare a despagubirilor Secretariatului Comisiei Centrale pentru stabilirea acestora, respingandu-se capatul de cerere privind acordarea despagubirilor pentru locuinta preluata si demolata, ca inadmisibil. Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca, prin notificarea formulata, reclamanta a solicitat masuri reparatorii numai pentru imobilul teren, nu si pentru constructie, acesta fiind motivul pentru care paratul nu s-a pronuntat prin dispozitie cu privire la constructie. Desi in preambulul notificarii se face un scurt istoric al preluarii celor doua imobile, in ultima fraza reclamanta a solicitat in mod expres restituirea in natura a terenului, fie si sub un alt amplasament, daca retrocedarea celui initial nu este posibila. Fata de aceasta imprejurare, instanta a inlaturat sustinerea reclamantei potrivit careia a pretins despagubiri pentru constructia demolata, deoarece termenii notificarii sunt evidenti, altfel s-ar eluda dispozitiile Legii nr. 10/2001, in sensul acordarii masurilor reparatorii fara parcurgerea procedurii prealabile, care este obligatorie. Cu privire la acordarea de masuri reparatorii pentru teren de asemenea, instanta a apreciat ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile art.1.4 lit.c din Normele Metodologice de aplicarea Legii 10/2001 care se refera la inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001 pentru terenurile din intravilan, ce puteau fi dobandite numai prin mostenire legala, deoarece potrivit acestor norme, excluderea acestui act normativ de la beneficiul reparatiilor este argumentata prin faptul ca legiuitorul de dupa 1989 a solutionat aceasta problema in favoarea dobanditorilor constructiilor, recunoscand acestora dreptul sau vocatia de a obtine titluri de proprietate pentru terenul aferent constructiei cumparate (fiind vorba de

155

Legea 18/1991). Or, constructia aflata pe terenul in litigiu a fost demolata conform Decretului.62/1987, iar ulterior nu s-a edificat o alta constructie care sa fie vanduta unei alte persoane ce ar putea invoca legea fondului funciar pentru constituirea dreptului de proprietate. Terenul este liber si afectat unei parcari publice. A mai apreciat instanta, ca este neintemeiata apararea paratului conform careia, reclamanta a solicitat masuri reparatorii in calitate de proprietara si nu ca mostenitoare testamentara a autoarei L.E., caz in care ar fi fost indreptatita la masuri reparatorii in temeiul art.4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Aceasta, intrucat in cuprinsul notificarii, reclamanta precizeaza ca solicita aplicarea Legii nr. 10/2001 ca fost proprietar al imobilului dobandit prin mostenire, ca unic succesor al defunctei L.E. Impotriva sentintei primei instante au declarat apel atat reclamanta, cat si Primaria Municipiului Targoviste - prin primar, considerand-o nelegala si netemeinica. 1) Reclamanta M.S. a criticat hotararea pronuntata, intrucat in mod gresit i s-au acordat masuri reparatorii in echivalent doar pentru imobilul teren in suprafata de 160 m.p. nu si pentru constructia ce a existat pe acesta si pentru care a primit o despagubire baneasca derizorie la acea vreme, fara sa i se acorde si o alta locuinta in schimb, asa cum prevedea legislatia vremii. A mai precizat apelanta ca nu s-a facut o interpretare corecta a actelor depuse la dosar, respectiv a notificarii ce a fost inaintata intimatei precum si a dispozitiilor codului civil, respectiv art. 977 art. 978 si art. 982 Cod Civil, cat si art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. 2) In apelul declarat, Primaria Municipiului Targoviste - prin primar a aratat ca solutia este nelegala, intrucat gresit instanta a acordat reclamantei dreptul la masuri reparatorii pentru teren, deoarece la data la care a intervenit exproprierea, terenul intrase deja in proprietatea statului prin efectul art.30 din Legii nr. 58/1974 si in aceste conditii aceasta nu mai putea beneficia de masuri reparatorii. De asemenea, instanta nu a avut in vedere ca notificarea formulata de reclamanta, s-a facut in calitate de proprietara a terenului si nu in calitate de mostenitoare a numitei L.E., apreciind ca preluarea abuziva a acestuia a intervenit o data cu preluarea imobilului constructie si nu prin efectul Legii nr. 58/1974. Apelurile au fost respinse ca nefondate prin decizia civila nr. 411 din 11 octombrie 2007 a Curtii de Apel Ploiesti. Pentru a decide astfel, instanta de apel, a retinut ca in cauza s-a facut dovada calitatii de persoana indreptatita a reclamantei, raportat la prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr.

156

10/2001 si la calitatea de succesoare testamentara a acesteia fata de autoarea L.E. (proprietara imobilului). Tot astfel, imprejurarea ca in notificare reclamanta si-a indicat calitatea de proprietara a fost apreciata ca lipsita de relevanta, cata vreme din motivarea notificarii rezulta ca este avuta in vedere proprietatea transmisa pe cale succesorala. Sustinerea reclamantei, conform careia ar fi solicitat masuri reparatorii si pentru constructia demolata (fiind interpretata gresit notificarea de catre instanta), a fost inlaturata cu motivarea ca cererea acesteia, la restituire prin echivalent, nu a facut referire la constructia expropriata, cu privire la care, dimpotriva, s-a aratat ca au fost primite despagubiri. Ca atare, s-a concluzionat ca pentru imobilul-constructie reclamanta nu a urmat procedura prealabila prevazuta de art. 22 din Legea nr. 10/2001 si deci, nu este indreptatita la despagubiri pentru acesta. Impotriva deciziei au declarat recurs ambele parti. 1) Reclamanta a criticat hotararea sub urmatoarele aspecte: Instanta a apreciat gresit, cu incalcarea legii ca, potrivit notificarii transmise, masurile reparatorii solicitate nu au privit decat imobilul-teren (art. 304 pct. 9 C.pr.civ.). Aceasta, in conditiile in care, pe cale de interpretare, pornindu-se de la paragraful din notificare in care se arata ca pentru constructie a fost primita o despagubire baneasca derizorie si ca nu a fost primita o locuinta in schimb, asa cum prevedea legislatia vremii, trebuia sa se desprinda intentia clara a solicitarii de masuri reparatorii si pentru constructie. Instanta avea obligatia, conform art. 978 C.civ., sa interpreteze clauzele indoielnice in sensul in care ele produc efecte juridice pentru ca altminteri, nu ar fi avut niciun sens evocarea in continutul notificarii a imobilului-constructie. De asemenea, trebuia realizata o interpretare coordonata a actului, in sensul art. 982 C.civ., ( toate clauzele conventiilor se interpreteaza unele prin altele) si astfel, reiesea cu claritate ca mentionarea imobilului-constructie in notificare s-a facut cu intentia de a solicita revendicarea acestuia. Instanta trebuia sa acorde prioritate vointei reale (interne) a partilor, potrivit art. 977 C.civ., care precizeaza ca interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor. In felul acesta, rezulta ca vointa reala a recurentei-reclamante a fost aceea de a solicita si restituirea imobilului-constructie.

157

Instanta a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii (art. 304 pct. 8 C.pr.civ.) intrucat, prin prisma argumentelor expuse in dezvoltarea motivului de nelegalitate prevederilor de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., rezulta ca intelesul neindoielnic al notificarii a fost de a solicita si restituirea imobilului-constructie. 2. Recurentul Municipiul Targoviste a formulat critici cu referire la motivele prev. de art. 304 pct. 7 si 9 C.pr.civ., in dezvoltarea carora a sustinut urmatoarele: In mod gresit, cu nesocotirea notificarii si a dispozitiilor legale incidente, instanta a apreciat ca reclamanta a formulat notificarea in calitate de mostenitor testamentar, desi aceasta si-a indicat calitatea de proprietar deposedat prin exproprierea din 1987. Or, reclamanta nu a exercitat niciodata atributele dreptului de proprietate asupra terenului, intrucat bunul intrase in proprietatea statului prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974, acesta fiind si motivul pentru care notificarea a fost respinsa. Intrucat notificarea a fost formulata de catre reclamanta in calitate de proprietar al bunului preluat de stat prin expropriere, urmeaza sa se constate ca aceasta nu si-a justificat calitatea de persoana indreptatita, deoarece la data la care a intervenit exproprierea, terenul intrase deja in proprietatea statului prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974. Drept urmare, invocarea de catre reclamanta a dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001 nu are relevanta in speta, cata vreme notificarea nu s-a facut in calitate de mostenitor, ci in calitate de proprietar deposedat. Examinand criticile deduse judecatii prin intermediul celor doua recursuri, Inalta Curte urmeaza sa constate caracterul nefondat al acestora, in sensul urmatoarelor considerente: 1) Cu privire la recursul reclamantei, este neintemeiata sustinerea acesteia potrivit careia solicitarea de restituire cuprinsa in notificarea transmisa conform Legii nr. 10/2001, ar fi fost gresit interpretata. Incercand sa demonstreze o nesocotire a limitelor investirii de catre entitatea careia i-a fost trimisa notificarea, reclamanta pretinde ca a cerut ca masurile reparatorii sa fie acordate nu numai pentru teren, ci si pentru constructia demolata. In acest sens, recurenta face referire la regulile de interpretare a conventiilor pentru situatia clauzelor indoielnice (art. 978 C.civ.), la interpretarea sistematica (art. 982 C.civ.) si la interpretarea corespunzatoare vointei interne a partilor (art. 977 C.civ.), pretinzand ca aceste dispozitii legale ar fi fost nesocotite de instanta in solutionarea cauzei. Or, asemenea critici sunt lipsite de pertinenta, in conditiile in care normele legale mentionate vizeaza interpretarea actului juridic in intelesul de negotium, situatie careia nu i se poate asimila notificarea formulata in conditiile Legii nr. 10/2001, care este un act procedural respectiv, acel act care initiaza procedura de restituire a imobilelor.

158

Unui asemenea act, pentru a i se determina efectele juridice, nu-i sunt incidente normele de interpretare de drept comun aplicabile conventiilor (sau actelor juridice unilaterale), ci prevederile legii speciale (art. 22 din Legea nr. 10/2001), care ii stabilesc continutul si consecintele juridice. Astfel, potrivit art. 22 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, notificarea va cuprinde denumirea si adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei indreptatite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum si valoarea estimata a acestuia. Raportandu-se la aceste dispozitii legale si la continutul notificarii, instantele fondului au stabilit in mod corect, fata de mentiunea expresa a notificatorului, ca acesta a solicitat restituirea imobilului-teren de constructie in suprafata de 160 mp pe vechiul amplasament sau, daca acest lucru nu este obiectiv posibil, in alt amplasament in zona ultracentrala. Imprejurarea ca in continutul notificarii se face referire si la constructia care a fost demolata si pentru care s-a primit o despagubire baneasca derizorie nu poate avea semnificatia pretinsa de recurenta decat cu incalcarea dispozitiilor art. 22 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 mentionate anterior. Este vorba de asemenea, de eludarea prevederilor art. 22 alin. 1 din legea mentionata, in conditiile in care imobilul-constructie nefiind solicitat prin notificare, s-ar admite discutarea pretentiilor asupra acestuia direct in instanta, cu nesocotirea astfel, a procedurii prealabile. Rezulta ca, in determinarea limitelor investirii sub aspectul fondului masurilor reparatorii si ulterior, in procedura judiciara, instantele fondului au facut o corecta aplicare a normelor de drept material incidente, motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. fiind neintemeiat. In ce priveste interpretarea gresita a actului juridic dedus judecatii si astfel, aplicabilitatea art. 304 pct. 8 C.pr.civ. recurenta face de fapt, trimitere la argumentele care au sustinut motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., fiind in realitate, o critica indicata in mod formal, fara dezvoltarea considerentelor care sa o sustina. 2) Recursul paratului este de asemenea, nefondat, avand in vedere urmatoarele: Sustinand ca reclamanta nu si-a demonstrat in cauza calitatea de persoana indreptatita, paratul face trimitere la continutul aceleiasi notificari, din care ar rezulta ca solicitarea de restituire a fost formulata prin indicarea calitatii de proprietar deposedat, iar nu a aceleia de mostenitor al proprietarului deposedat, pentru a face incidente dispoz. art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001. Critica este nefondata, in conditiile in care, precizandu-si calitatea de persoana indreptatita, reclamanta a aratat ca este fost proprietar al imobilului, ca unic mostenitor al defunctei L.E.. Cum L.E. a fost proprietara a imobilului teren si constructie , iar terenul a fost trecut

159

in proprietatea statului prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974, intrucat reclamanta era mostenitor testamentar (iar dobandirea terenurilor la acel moment se putea realiza doar pe calea succesiunii legale), rezulta ca aceasta avea vocatia de a solicita restituirea terenului, conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001. Sub acest aspect, instantele au facut o corecta aplicare a normei legale mentionate care recunoaste beneficiul legii si mostenitorilor legali sau testamentari ai persoanelor juridice indreptatite. Imprejurarea ca in continutul notificarii reclamanta si-a precizat calitatea de proprietar al bunului trebuie pusa in legatura cu motivarea ulterioara, respectiv, ca este unica mostenitoare a defunctei L.E.. Probele administrate in cauza (testamentul, certificatul de mostenitor) au justificat aceasta calitate, iar dispozitiile legale (art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001) in care se incadreaza situatia reclamantei ii confera acesteia statutul de persoana indreptatita. Or, in pofida acestei evidente si fara sa aiba un fundament legal in demersul sau judiciar, recurentul-parat contesta calitatea de persoana indreptatita a reclamantei, limitandu-se la un considerent pur formal, pe care il deduce din imprejurarea ca in notificare a fost indicata in mod direct calitatea de proprietar al bunului in persoana notificantei. Se ignora astfel in mod voit faptul ca respectiva calitate de proprietar se grefa, in realitate, pe aceea de mostenitor al titularului dreptului de proprietate care facuse obiectul deposedarii abuzive. Potrivit considerentelor aratate, criticile de nelegalitate formulate au fost gasite nefondate, astfel incat si recursul paratului va fi respins in consecinta.

160