DREPT NOTARIAL

CURS 3

CAPITOLUL III
STATUTUL NOTARULUI PUBLIC

1. Rolul şi poziţia notarului public în sistemul de drept

2. Incompatibilităţi şi interdicţii
3. Drepturile notarilor publici
4. Obligaţiile notarilor publici
5. Controlul profesional
6. Răspunderea notarului public :
6.1. Precizari prealabile
6.2. Civilă
6.3. Disciplinară
6.4. Penală
7. Relatiile notarului public cu diferite instritutii ale statului

1. ROLUL ŞI POZIŢIA NOTARULUI PUBLIC ÎN SISTEMUL DE DREPT

In lumina actualei reglementari integrata in traditia notariatului latin,

institutia NOTARULUI PUBLIC apare ca avand un caracter diferit de celelalte institutii din
sistemul roman de drept, fiind o institutie sui-generis.
Dupa cum am aratat la inceputul cursului notarul se incadreaza alaturi de
avocat si jurisconsult in categoria partenerilor justitiei, acesta chiar daca nu participa
in mod direct la sedintele de judecata, intrucat prin actele intocmite ajuta in mod
decisiv, de cele mai multe ori, la solutionarea litigiilor.
Cu toate acestea, statutul notarului situeaza institutia sa, dupa cum voi arata in
continuare, la granita dintre functia publica si profesia liberala, notarul fiind titularul
unei profesii liberale, fara a fi prin aceasta eliberat in totalitate de puterea statului.
Expresia caracterului liberal a profesiei notarului este cel mai bine evidentiata
de statutul autonom al functiei sale.
Din aceasta decurge si independenta notarului in exercitarea atributiilor sale,
acesta supunandu-se numai legii. Autonomia functionala a notarului public este
oarecum similara cu cea a judecatorului, fiind diferentiata de aceasta prin lipsa
caracterului jurisdictional si a celui de functionar public. Prin aceasta autonomie
legiuitorul a voit a impiedica orice amestec in actele notarului public privitoare la
intocmirea actelor si indeplinirea procedurilor prevazute de lege indiferent de unde
ar proveni. Principala garantie a autonomiei o reprezinta stabilitatea in functie a
notarului public.
Prin garantarea autonomiei functionale notarul public este exclus din randul
functionarilor publici, in sprijinul acestei afirmatii venind si reglementari referitoare
la libertatea publicului de a-si alege notarul (in limitele competentei teritoriale)
organizarea si functionarea Biroului Notarial intra in sarcina titularului sau,
activitatea este supusa reglementarilor fiscale privitoare la profesia liberala.
Totusi, prin natura activitatii sale, institutia notariala pastreaza unele
elemente de domeniul dreptului administrativ. Astfel, desi activitatea in sine nu este
supusa unui organ ierarhic superior, aceasta este organizata sub controlul MINISTERULUI
JUSTITIEI, aceasta avand atributii cu privire la evidenta biroului notarial, aprobarea
numarului de notari publici si a locului unde acestia isi desfasoara activitatea,
numirea si excluderea din profesie. Un al doilea aspect la care ma voi referi intr-o

1
sectiune a prezentului capitol, vizeaza controlul activitatii notariale, exercitata de
ministerul justitiei prin inspectorii generali de specialitate.
Un alt element ce apropie notariatul de functia administrativa priveste
participarea acestuia la exercitarea suveranitatii statale prin exercitarea actelor de
autoritate publica. Aceasta se realizeaza prin caracterul de serviciu public precum si
prin faptul ca actul intocmit de notarul public, purtand semnatura si sigiliul acestuia
“este de autoritate publica si are forta probanta prevazuta de lege”.
Pe de alta parte, in sprijinul sorgintei de drept privat a notarului se arata ca
notarul este un consilier legal al persoanei fizice si juridice, chemat sa ocroteasca la
realizarea intereselor legitime ale acestora. Aceasta caracteristica se aplica in special
prin rolul activ al notarului, rol de care am vorbit in prima parte a cursului.
Ca atare, se arata de majoritatea autorilor, institutia notarului public are
pozitie sui-generis, in sistemul roman de drept aceasta fiind o functie de interes
public, nefiind insa exercitata de un functionar public, ci de un substitut de drept
privat, actele notariale pastrand caracteristici ale actului administrativ, fiind doar
acte de autoritate dar fiind emise de o institutie organizata dupa principii liberale
care functioneaza independent.
Alaturi de alti autori, nu consider ca institutia sau activitatea notariala ar
contine elemente de drept administrativ, ci dat fiind caracterul de autoritate publica a
procedurii notariale, elementele respective sunt reflectarea autoritatii publice intr-o
organizare de natura pur civila.
In ceea ce priveste caracterul nelitigios al actelor notariale, caracter subliniat
chiar de Art. 1 al Legii nr. 36 / 1995, se poate trage concluzia impartasita de doctrina
ca ACTIVITATEA NOTARIALA are un caracter gratios, voluntar. Dat fiind ca din natura actelor
juristictionale se desprinde existenta unei pretentii contrare a unei parti fata de
cealalta precum si a unei hotarari ce solutioneaza diferendul cu activitatea
caracteristica lucrului judecat si ca asa cum am aratat inexistenta unui litigiu intre
parti este o conditie de baza in activitatea notariala, se poate trage concluzia ca
aceasta nu are un caracter jurisdictional. Deci, notarul nu “pronunta dreptul” ce
aplica normele legale in cadrul procedurii solicitate de parti, iar in cazul aparitiei unui
litigiu le indruma pe acestea in fata organelor jurisdictionale competente. Datorita
regulilor dupa care isi indeplineste atributiile se poate aprecia, chiar daca nu are
atributii jurisdictionale, ca notarul public este un “magistrat” in materie
contencioasa.
Aceasta afirmatie este sprijinita si pe dispozitiile CODULUI DEONTOLOGIC al
NOTARULUI PUBLIC (Art. 6 alin. 1 si 2) potrivit caruia “conditiile ca activitatea nelitigioasa
sa nu se transforme in contencios consta in pregatirea, integritatea, impartialitatea si
intelepciunea notarului de a nu incalca acele valori care sa declanseze litigiul, dar si in
arta de a le armoniza, pentru obtinerea rezultatului urmarit de parti si ocrotit de
lege”.

2. INCOMPATIBILITĂŢI ŞI INTERDICŢII

Datorita naturii sale de interes public legea prevede pentru titularul functiei de
notar public anumite cazuri de incompatibilitate cu alte ocupatii sau calitati.
Independenta notarului in exercitarea functiilor sale publice, ca magistrat al
“justitiei preventive”, este comparabila cu cea a judecatorului si impreuna contribuie
la independenta justitiei.
Constitutia Romaniei prevede ca funcţia de judecător este incompatibilă cu
orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din
învăţământul superior.
Legea de organizare si exercitarea profesiei de avocat stabileste profesia de
avocat ca fiind incompatibila cu :

2
a) activitatea salarizata in cadrul altor profesii ;
b) ocupatiile care lezeaza demnitatea si independenta profesiei de avocat sau bunele
moravuri ;
c) exercitarea nemijlocita de fapte materiale de comert.
In acelasi timp, exercitarea profesiei de avocat este compatibila cu :
a) calitatea de deputat sau senator, consilier in consiliile locale sau judetene;
b) activitatea didactica universitara si de cercetare de specialitate juridica;
c) activitatea literara si publicistica;
d) functia de arbitru, mediator sau conciliator, in conditiile legii.
În proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de
Integritate, controlul averilor, cercetarea conflictelor de interese şi constatarea
incompatibilităţilor în exercitarea funcţiei, initiat de Ministerul Justitiei, aflat in
dezbatere in cele doua camere ale Parlamentului Romaniei, se predeve extinderea
sferei incompatibilitatilor avocatilor.
Nu putem ignora faptul ca au fost incercari intr-un proiect de modificare al
Legii nr. 51 / 1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat care vizau,
printre altele, preluarea unor activitati din competenta notarilor si transferarea lor in
competenta materiala a avocatilor prin incalcarea unui principiu care sta la baza
exercitarii profesiilor liberale, potrivit caruia acestea se exercita conform
competentelor si specializarilor fiecareia in parte.
Daca in competenta unui avocat, care are datoria de a apara interesele
clientului, ar fi fost data autentificarea actelor notariale asa cum se prevedea in
amintitul proiect, atunci principiul impartialitatii notarului ca garant al securitatii
actelor juridice ar fi ramas fara obiect. De asemenea, ar fi trebuit regandita de catre
legiuitor si definitia notarului public ca fiind aceea persoanã investitã cu autoritatea
statului in vederea autentificãrii actelor juridice in scopul indeplinirii cerintelor
solemne ale acestora, actul indeplinit de notar fiind de autoritate publica si avand
forta probanta prevazuta de lege.
In aceasta situatie daca notarul public este investit prin numirea sa de
Ministrul Justitiei cu autoritate de stat pentru a da forta probanta actului autentificat
de el, ar insemna ca avocatul va trebui sa fie numit, de asemenea, de Ministrul
Justitiei cu o asemenea autoritate, lucru pe care colegii avocati, initiatori ai
proiectului de lege, l-au scapat din vedere.
Aceasta putere conferita de lege actului notarial atrage dupa sine pozitia de
“judecator in necontencios” al notarului. Se pune intrebarea daca avocatul care are
datoria sa apere interesele unei parti, va putea da dovada de aceeasi impartialitate.
Cum raspunsul nu poate fi afirmativ, Uniunea Nationala a Notarilor Publici a apreciat
initiativa ca fiind in total dezacord cu statutul Uniunii Profesiunilor Liberale, cu
normele deontologice si cu spiritul de colegialitate care trebuie sa caracterizeze
relatiile dintre membrii asociatiei.
In aceasta situatie daca notarul public este investit prin numirea sa de
Ministrul Justitiei cu autoritate de stat pentru a da forta probanta actului autentificat
de el, ar insemna ca avocatul va trebui sa fie numit, de asemenea, de Ministrul
Justitiei cu o asemenea autoritate, lucru pe care colegii avocati, initiatori ai
proiectului de lege, l-au scapat din vedere.
Cat priveste aprecierea pozitiei independente a notarului, judecatorului si a
avocatului, precizam ca ne aflam in prezenta unei conlucrari care presupune
competente clar delimitate prin Constitutie, autonomie organizatorica si functionala,
garantii constitutionale ale indeplinirii functiilor si ale respectarii drepturilor
cetatenilor.
Astfel, potrivit Art. 56 din Legea nr. 36 / 1995 notarul public nu poate indeplini
acte notariale, sub sanctiunea nulitatii, daca :
a) in cauza sunt parti sau interesati in orice calitate, el, sotul, ascendentii si
descendentii lor;

3
 b) este reprezentantul legal ori imputernicitul unei parti care participa la
procedura notariala.
Si pentru judecatori, procurori si asistentii judiciari legiuitorul a prevazut
anumite cazuri in care se poate presupune ca acestia nu ar fi obiectivi, datorita
legaturii de rudenie sau afinitate cu una din parti, afectiunii ce o poarta uneia din
parti, ori dimpotriva datorita vrajmasiei care exista intre el si una din parti etc.
Astfel, Art. 35 din Legea nr. 36 / 1995 prevede in mod limitativ cazurile de
incompatibilitate . Potrivit acestei norme legale, exercitarea profesiei de notar
public este incompatibila cu :
a) desfasurarea unei activitati salarizate cu exceptia activitatii didactice
universitare, activitatii literare si publicistice, calitati de deputat sau senator ori
membru in consiliile judetene sau locale. Se apreciaza ca aceste activitati nu
prejudiciaza in nici un fel buna exercitare de catre titular a functie de notar public ;
b) desfasurarea unor activitati comerciale direct sau prin persoane interpuse ;
c) calitatea de asociat intr-o societatea in nume colectiv, de asociat comanditat
in societatea in comandita simpla sau pe actiuni, administrator al unei societati cu
raspundere limitata, presedinte al unui consiliu de administratie, membru in
consiliul de conducere, director general sau director al unei societati pe actiuni,
administrator al unei societati civile.
In cazul incalcarii unei dintre aceste compatibilitati sanctiunea este
suspendarea din functie pe durata incalcarii, potrivit Art. 24 alin. 1 lit. a din lege.
Pe langa aceste incompatibilitati generale legea (Art. 56) stabileste anumite
incompatibilitati functionale. Acestea sunt prezumtii legale (imperative) a lipsei de
obiectivitate a notarului public in doua cazuri :
a) daca in cauza sunt parti sau interesati in aceasta calitate, el, sotul, ascendentii sau
descendentii lor ;
b) daca este reprezentantul legal ori imputernicitul unei parti care participa la
procedura notariala.
In cele două situaţii prevăzute de Art. 56 din Legea nr. 36/1995 legiuitorul
prezumă lipsa de obiectivitate a notarului public. Primul caz, precizat în textul
menţionat, este asemănător cu motivul de recuzare al judecătorilor, prevăzut în art.
27 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Totuşi, între aceste texte există o deosebire
fundamentală: recuzarea este consacrată prin norme procedurale dispozitive, în timp
ce interdicţiile la care ne referim sunt de ordine publică. De altfel, în cazul
interdicţiilor prevăzute de Art. 56 din Legea nr. 36/1995 legea stabileşte, în mod
expres, că nerespectarea lor atrage după sine sancţiunea nulităţii.
Legea nu instituie şi „interdicţii" asemănătoare cazurilor de recuzare din drep-
tul procedural comun, cum ar fi : rudenia sau afinitatea (şi în alte situaţii decât cele
enunţate anterior). Opinăm că nu se poate susţine că ne aflăm în prezenţa unei
lacune legislative. Dimpotrivă, soluţia se întemeiază pe caracterul necontencios al
activităţii şi procedurii notariale. Prin urmare, chiar dacă una din părţi este rudă sau
afin cu notarul public (în alt grad de rudenie decât cel precizat în Art. 56 din Legea nr.
36/1995) cealaltă parte îşi poate exprima încrederea în serviciul prestat de notarul
respectiv.

3. DREPTURILE NOTARILOR PUBLICI

Legea nr. 36/1995 consacră un capitol distinct (Capitolul IV) drepturilor şi

obligaţiilor notarului public. In pofida acestei metode de reglementare legea nu
enunţă în acest capitol toate drepturile şi obligaţiile notarului public. Unele drepturi
recunoscute notarului sunt precizate şi în alte dispoziţii normative. Pe de altă parte,
unele drepturi şi obligaţii sunt precizate în Regulamentul de punere în aplicare a
Legii nr. 36/1995. La unele din drepturile şi obligaţiile notarului public ne-am referit

4
şi în paginile anterioare. De aceea, în continuare, vom enunţa doar câteva din
drepturile şi obligaţiile cele mai importante.

Principalele DREPTURI ale NOTARULUI PUBLIC sunt precizate în Art. 30-34 din
Legea nr. 36/1995 şi se referă la :
a) se bucura de stabilitate in functie, neputand fi mutati in alta localitate fara
acordul lor si isi exercita personal functia ; sediul biroului notarial va fi in localitatea
in care isi are domiciliul sau resedinta titularul sau titularii birourilor notariale
asociate ;
b) pentru cercetari, perchezitii, retinere, arestare sau trimitere in judecata
penala a notarului public, este necesar avizul ministrului justitiei daca aceste fapte au
fost savarsite in legatura cu exercitarea functiei ; astfel, dreptul notarului public la
protecţie din partea autorităţilor publice, notarul public nu poate fi cercetat,
percheziţionat, reţinut, arestat sau trimis în judecată penală sau contravenţională,
decât în condiţiile Art. 31 din lege (cu avizul ministrului justiţiei) ;
c) pentru activitatea prestata notarul public are dreptul la onorarii, acestea
fiind stabilite periodic de Consiliul Uniunii si aprobate de ministrul justitiei. La
stabilirea acestora se are in vedere, in cazul actelor notariale date de legea in
competenta exclusiva a notarului, complexitatea si valoarea actului iar pentru actele
ce nu pot fi apreciate ca valoare si pentru consultatii, sume fixe minimale ;
d) dreptul la concediu anual de 30 de zile lucratoare ;
e) dreptul la asigurari sociale de stat pe baza contributiilor stabilite de lege.
Pe langa prevederile exprese ale legii, notarii se mai bucura si de drepturile
prevazute in Statut .

4. OBLIGAŢIILE NOTARILOR PUBLICI

Pe langa obligatiile legate de probleme ce privesc relatia notarului public cu

organismele din care face parte acesta are si unele obligatii ce au drept scop
desfasurarea in optime conditii a activitati sale. Astfel, potrivit Art. 36 si 37 din lege
se desprind :
- pastrarea secretului profesional, aspect la care m-am referit deja ;
- notarul public este obligat sa nu absenteze mai mult de cinci zile consecutiv fara a
asigura functionarea biroului sau in conditiile legii. Este vorba, evident, de zile
lucratoare.
Notarul Public este obligat sa respecte indatoririle prevazute in codul
deontologic al profesiei si sa aiba o conduita demna de functia pe care o exercita si de
statutul sau social.
Un element important al acestei conditii este reprezentat de exercitarea in
conditii de concurenta loiala a profesiei de notar asa cum este prevazuta aceasta in
Codul deontologic.
Pentru buna desfasurare a activitatii sale, dupa cum deja am prezentat, in
cadrul biroului notarial este obligatorie tinerea unei evidente de specialitatea si uneia
contabile, precum si consemnarea unei arhive.
Nu in ultimul rand, notarul public este obligat sa respecte ordinea de drept,
vointa partilor si normele procedurale si materiale reglementate in vederea
indeplinirii scopului institutiei pe care o reprezinta.
Notarul public are asadar obligaţia de a respecta normele de drept substanţial
şi procedural aplicabile în materie notarială. El are, de asemenea, îndatorirea de a
respecta normele de disciplină inerente serviciului public pe care-l îndeplineşte.
Aceste obligaţii de sinteză nu sunt prevăzute în mod expres în Capitolul al ll-lea din
Legea nr. 36/1995.
Totuşi, Art. 37 din Legea nr. 36/1995 vizează un aspect particular al obligaţiei
de a respecta normele de disciplină profesională. Potrivit acestui text, notarul nu
poate absenta mai mult de 5 zile consecutiv, fără a asigura funcţionalitatea biroului

5
său. In caz contrar, camera notarilor publici poate delega un alt notar public pentru
îndeplinirea atribuţiilor notarului public absent.
O obligaţie particulară a notarului public este prevăzută în Art. 30 din
Regulament si are ca obiect modul de realizare a publicităţii profesionale. In sensul
acestei prevederi legale îi este interzis notarului public să-şi facă reclamă prin orice
mijloace; el poate recurge însă la anunţuri referitoare exclusiv la existenţa şi sediul
biroului notarial, programul de lucru şi conţinutul activităţii.
Există şi alte obligaţii profesionale ale notarului cum sunt cele privitoare la
organizarea unor evidenţe şi registre, organizarea arhivei şi a evidenţei finan-ciar-
contabile. In esenţă şi în finalul acestor consideraţii se poate afirma că există mai
multe categorii de obligaţii şi care se referă la: raporturile notarului public cu clienţii
săi, la raporturile dintre notari şi la calitatea de agent învestit cu autoritate publică.
In fapt, în multe ţări există preocupări pentru includerea drepturilor şi
obligaţiilor notarilor publici într-un cod deontologic1. Un asemenea cod de
deontologie notarială a fost adoptat şi în ţara noastră şi el cuprinde norme deosebit
de utile pentru toţi notarii şi mai ales pentru cei care doresc să îmbrăţişeze această
carieră profesionala. Ne limităm aici să enunţăm doar câteva din regulile cele mai
importante statornicite în acest cod. Astfel, potrivit Art. 13 din Codul deontologic al
notarilor publici :
„Intreaga activitate a notarului public trebuie să se întemeieze pe respectarea
următoarelor precepte decalogale :
1. Onorează-ţi funcţia pe care o îndeplineşti ;
2. Dacă ai cea mai mică îndoială cu privire la ceea ce faci, abţine-te ;
3. Aşează adevărul mai presus de orice ;
4. Lucrează cu prudenţă ;
5. Studiază cu pasiune ;
6. Consiliază cu bună-credinţă ;
7. Inspiră-te din principiul echităţii ;
8. Condu-te după lege ;
9. Exercită-ţi profesiunea cu demnitate ;
10. Aminteşte-ţi că misiunea ta este aceea de a evita litigiile dintre oameni”.
Normele amintite sunt fundamentale şi ele pot fi sintetizate, într-o formulă de
maximă generalitate, în pasiune profesională, pasiune pentru adevăr, respect faţă
de lege şi bună-credinţă. Iar aceste norme nu trebuie considerate ca simple formule
fără fond, sau axiome doctrinare, ci trebuie aplicate cu rigoare şi fermitate de notari,
întrucât numai astfel pot fi salvgardate drepturile şi interesele pe care ei trebuie să le
apere şi menţinut spiritul de cofraternitate atât de necesar unei profesii de o
incontestabilă utilitate socială.

5. CONTROLUL PROFESIONAL

Titularul controlului profesional administrativ al activitatii notariale este

Consiliul Uniunii, acesta avand urmatoarele atributii :
a) aspecte de organizare a Camerelor si Birourilor Notariale ;
b) calitatea actelor si lucrarilor incheiate de notarii publici.
In vederea exercitarii controlului de la litera b), CONSILIUL UNIUNII poate delega
Colegiul director al Camerei pentru notarii publici aflati in circumscriptia sa.
La randul sau, pentru exercitarea controlului Colegiul director va desemna
notarii publici care vor controla birourile notariale din circumscriptie, odata pe an.
Controlul se va face de catre un notar public ce isi desfasoara activitatea in
circumscriptia altei judecatorii decat notarul controlat. Controlul se efectueaza
asupra tuturor notarilor si se refera la toate lucrarile, gestiunea si conduita notarului
public si va contine indrumarile necesare pentru indreptarea aspectelor negative

6
constatate precum si propuneri, dupa caz, pentru exercitarea activitatilor disciplinare
de catre Colegiul director al Camerei.
Actul constatator al controlului efectuat se intocmeste in 4 exemplare. Cate un
exemplar al actului constatator se va inainta de catre Colegiul director ministrului
justitiei, Consiliului Uniunii si notarului public verificat, iar al patrulea exemplar se
va pastra la camera.
Se remarca deci, necesitatea ca notarul ce are atributii de control sa aibe
temeinice cunostinte in materie precum si o bogata experienta pentru a putea repara
si corecta, prin indrumarea notarului public controlat, eventualele nereguli existente
in activitatea unui birou notarial.
Un alt titular al controlului administrativ este ministrul justitiei care poate
ordona efectuarea acestuia prin inspectori generali de specialitate.
Un aspect mai deosebit al controlului discutat este cel referitor la
confidentialitatea controlului, rezultatele acestuia neputand fi publicate in reviste de
specialitate ale uniunii sau in alte publicatii, in integralitatea lor, sau privitor la
caracteristicile particulare de individualizare a biroului notarial, a notarului public, a
numarului de inregistrare a actului defectuos, precum si la alte elemente ce nu au ca
finalitate, prin publicare, imbunatatirea activitatii notariale.

6. RĂSPUNDEREA NOTARULUI PUBLIC

6.1. PRECIZARI PREALABILE

Raspunderea civila este o forma a raspunderii juridice, guvernata de principiul

legalitatii si fundamentata pe obligatia celui ce a pagubit pe altul de a repara
prejudiciul produs. Raspunderea civila are doua forme : raspunderea delictuala
(extracontractula) si raspunderea contractuala.
Legislaţia în vigoare conţine prevederi detaliate cu privire la răspunderea dis-
ciplinară a notarului public. Ea cuprinde şi dispoziţii sumare cu privire la incidenţa
răspunderii civile. In continuare vom examina principiile răspunderii civile şi
disciplinare a notarilor publici.

6.2. RĂSPUNDEREA CIVILĂ A NOTARILOR PUBLICI

Raspunderea civila a notarului public poate fi angajata, in conditiile legii civile,

pentru incalcarea obligatiilor sale profesionale, atunci cand acesta a cauzat un
prejudiciu.
Pentru garantarea responsabilitatii civile a notarilor publici, in cadrul Uniunii
Nationale a Notarilor Publici s-a organizat si functioneaza Casa de Asigurari, cu
personalitate juridica, in conditiile stabilite prin statutul propriu, aprobat de Uniunea
Nationala a Notarilor Publici. Notarii publici au calitatea de asiguratori, ca membrii
ai Casei de Asigurari si de asigurati, prin contractul de asigurare.
Problema răspunderii civile a notarului public poate interveni, în practică, în
cazuri extrem de rare. Constatarea se întemeiază pe caracterul necontenios al
procedurii notariale. Pe de altă parte, majoritatea actelor notariale se îndeplinesc în
prezenţa părţilor şi în conformitate cu voinţa lor, dacă, bineînţeles, aceasta este
conformă cu legea.
Cu toate acestea, legiuitorul a manifestat interes pentru reglementarea răs-
punderii civile în acele cazuri în care prin activitatea sa notarul ar produce un
prejudiciu unei persoane fizice sau juridice. Legea nr. 36/1995 consacră o normă
deosebit de importantă în această materie. Ne referim la Art. 38 alin. (1) din Legea nr.
36/1995, care dispune că : „Răspunderea civilă a notarului public poate fi angajată, în

7
condiţiile legii civile, pentru încălcarea obligaţiilor sale profesionale, atunci când
acesta a cauzat un prejudiciu”.
Dispoziţia normativă reprodusă mai sus este deosebit de explicită. Ea face
trimitere la legea civilă. Totuşi o întrebare poate stărui : trimiterea la legea civilă
trebuie înţeleasă ca fiind făcută la principiile răspunderii civile delictuale sau ale
raspunderii civile contractuale? Raspunsul la aceasta intrebare depinde de natura
activitatii notariale si a raporturilor si a raporturilor dintre notar si client.
Activitatea notariala se exercita in cadrul unui serviciu public, asa cum
dispune in mod expres Art. 3 din Legea nr. 36/1995, notarul public este “investit sa
indeplineasca un serviciu de interes public”. In acelasi timp actul notarial este,
potrivit legii, un act de autoritate publica. De aceea, in doctrina noastra s-a socotit ca
activitatea notariala se inglobeaza in conceptul de functie publica, in acceptiunea
traditionala a acestui termen, desi notarul nu poate fi considerat ca fiind un
functionar. Avand in vedere argumentele mentionate, putem sustine ca o atare
functie publica se realizeaza in afara unor raporturi contractuale, iar raspunderea
notarului pentru pagubele produse nu poate imbraca decat forma unei raspunderi
civile delictuale.
Trebuie mentionat de asemenea ca serviciul public exercitat de notar are o
figura juridica proprie, in sensul ca acest serviciu se realizeaza de o persoana care
indeplineste o profesie liberala. Profesia de notar nu se realizeaza insa in afara unor
raporturi contractuale. Este adevarat insa ca legislatia in vigoare nu impune
necesitatea incheierii uni contract intre notarul public si client, astfel cum o atare
reglementare exista cu privire la activitatea avocatiala (Legea nr. 51/1995). Aceasta
imprejurare face ca problema raspunderii civile a notarului public sa fie una dintre
cele mai delicate.
In pofida acestei situatii, noi achiesam tezei potrivit careia intre notarul public
si client se stabilesc raporturi de natura contractuala. Argumentele cele mai
semnificative care pot fundamenta o astfel de conceptie, ar fi :
- este de remarcat faptul ca pentru serviciile prestate notarul public primeste
un onorariu, ori conceptul de onorariu evoca tocmai suma de bani platita indeosebi
unui liber profesionist, ca avocat, medic intr-un cabinet individual sau notar public ;
- activitatea notarului public se realizeaza numai la cererea partii interesate,
imprejurare ce prezinta semnificatii si cu privire la natura raporturilor dintre notar si
client ;
- notarul public este supus unor obligatii fiscale proprii profesiunilor liberale .
Avand in vedere considerentele expuse ne alaturam opiniei potrivit careia
raspunderea patrimoniala a notarului public are un caracter contractual. In scopul
dezdaunarii persoanelor pagubite s-a instituit, dupa modelul legislatiei franceze un
sistem de asigurare de raspundere profesionala a notarului. Acesta se realizeaza prin
casa de asigurari, consituita in acest scop. Casa de asigurari pentru garantarea
raspunderii civile functioneaza in cadrul Uniunii Nationale a Notarilor Publici.

6.3. RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A NOTARILOR PUBLICI

Realizand un serviciu de interes public, desi are statutul unei functii

autonome, notarul public are, potrivit Legii Notarilor Publici si a Activitatii Notariale,
nr. 36/1995 si o raspundere disciplinara care se antreneaza in cazuri expres si
aproape limitativ, prevazute de lege.
Sediul materiei il constituie Art. 39-41 din Legea nr. 36/1995, precum si Art.
31-35 din Regulamentul de punere in aplicare a legii notarilor publici si a activitatii
notariale nr.36/1995, aprobat prin Ordinul Ministrului Justitiei nr.710/C/1995,
publicat in Monitorul Oficial nr. 176/8 august 1995. Unele dispozitii, de natura
procedural – organizatorica, se regasesc si in Statutul Uniunii Nationale a Notarilor
Publici.

8
 Astfel, exercitarea de catre notar a unui serviciu de interes public nu putea sa
ramana fara consecinte si pe planul reglementarii raspunderii disciplinare. Conditiile
generale ale raspunderii disciplinare sunt cele din dreptul comun.
Asa fiind, ne vom referi in cursul nostru doar la aspectele particulare ale
raspunderii disciplinare a notaruui public. In aceasta privinta, evidentiem, mai intai,
ca legiuitorul determina abaterile disciplinare ce pot angaja raspunderea disciplinara
a notarului public. Raspunderea disciplinara a notarului public are ca temei
“abaterea”. Potrivit Art. 39 din Legea nr. 36/1995 raspunderea disciplinara poate
interveni pentru urmatoarele abateri :
a) intarziere sau neglijenta in efectuarea lucrarilor ;
b) lipsa nejustificata de la birou ;
c) nerespectarea secretului profesional ;
d) comportament care aduce atingere onoarei sau probitatii profesionale.
Din modul de redactare a textului mentionat rezulta ca abaterile disciplinare
sunt limitativ prevazute de lege. Nici Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995
nu permite o alta intepretare, desi Art. 31 (“Pentru abaterile disciplinare prevazute în
art. 39 din lege, acţiunea disciplinară se exercită de Colegiul director, din oficiu, la
sesizarea ministrului justiţiei sau a biroului executiv al Consiliului Uniunii, în termen
de 60 de zile de la data când a luat cunostinta de existenta unei abateri.”) pare a
sugera o alta solutie, atunci cand determina titularul actiunii disciplinare pentru
“abaterile disciplinare prevazute in art. 39 din lege”. Totusi pentru savarsirea “altor
abateri” nu exista norme procedurale distincte.
Pe de alta parte, remarcam ca legiuitorul consacra doua abateri foarte precis
determinate : lipsa nejustificata de la birou si nerespectarea secretului profesional. Se
impune o prezizare in privinta primei abateri. Dispozitiile Art. 39 lit. b) (“b) lipsa
nejustificata de la birou;”) trebuie coroborate cu cele inscrise in Art. 37 alin (1)
(“Notarul public nu poate absenta mai mult de 5 zile consecutiv, fara a asigura
functionalitatea biroului sau, în conditiile legii.”) din Legea nr. 36/1995.
Celelalte doua abateri, prevazute in Art. 39 din Legea nr. 36/1995, au un
caracter general si ele acopera o paleta foarte larga de fapte ce pot determina
raspunderea disciplinara a notarului public. Astfel, abaterea prevazuta de art. 39 lit.
a) din Legea nr. 36/1995 – “intarziere sau neglijenta in efectuarea lucrarilor” –
acopera o sfera nelimitata a nesocotirii obligatiilor profesionale ale notarului public.
Acelasi considerent se poate formula si in legatura cu abaterea prevazuta de Art.
39 lit. d) din Legea nr. 36/1995 – “comportament care aduce atingere onoarei sau
probitatii profesionale”. Se poate afirma ca ultima abatere include nu doar fapte
determinate de nesocotirea unor obligatii profesionale, ci si pe cele de ordin moral,
privitoare la demnitatea profesiei.
Legea determina nu numai abaterile disciplinare, ci si sanctiunile ce se pot
aplica notarului public, in raport de gravitatea faptelor savarsite. Aceste sanctiuni
sunt cele prevazute in Art. 41 din Legea nr. 36/1995 si se refera la :
a) observatie scrisa ;
b) amenda de la 5.000 lei la 20.000 lei ; amenda se face venit la bugetul
Camerei Notarilor Publici. Neachitarea amenzii în termen de 30 de zile de la data
ramânerii definitive a hotarârii, atrage suspendarea de drept a notarului public din
functie. Suspendarea va dainui pâna la achitarea sumei. Hotarârea definitiva de
aplicare a amenzii constituie titlu executoriu.
c) suspendarea din functie pe o durata de maximum 6 luni;
d) excluderea din profesie.
In ceea ce priveste sanctiunea “suspendarii din functie pe o durata de maximum
6 luni”, aceasta se diferentiaza de alte cazuri de suspendare care pot interveni, fie ca
o masura de protectie a interesului cetateanului, Art. 42 alin 1 din lege (“În cazul în
care împotriva notarului public s-a luat masura arestarii preventive, ministrul
justitiei, la propunerea Consiliului Uniunii Nationale a Notarilor Publici, va lua

9
masura suspendarii din functie, pâna la solutionarea cauzei penale, potrivit legii”), fie
ca un act de constatare a unei situatii de fapt, incapacitatea temporara de munca.
Excluderea din profesie reprezinta sanctiunea cea mai grava care se poate aplica
unui notar public. Legea nu reglementeaza posibilitatea reabilitarii notarului public si
a reinvestirii lui in functie. De aceea, consideram ca sanctiunea suprema, excluderea
din profesie, trebuie facuta cu multa precatiune. Aceasta si pentru faptul ca
excluderea din profesie este considerata definitiva, imprejurare care face ca postul
respectiv de notar public sa devina vacant.
Actiunea disciplinara se exercita de Colegiul director si se judeca de Consiliul de
Disciplina. Astfel, competenta de solutionare a abaterilor disciplinare apartine
Consiliului de disciplina constituit la nivelul Uniunii. Organul de jurisdictie
disciplinara este alcatuit din 15 membri, cate unul din fiecare camera, desemnati de
adunarea generala a camerei pe durata dintre doua congrese ordinare ale Uniunii,
confirmati de Congresul Uniunii.
O dispozitie procedurala deosebit de importanta este prevazuta in Art. 59 alin 4
din Statut, text potrivit caruia : “Consiliul de disciplină îşi desfăşoară activitatea în
mod independent şi nu se subordonează nici unui organ de conducere al Uniunii.”
Prin urmare, Consiliul de disciplina este conceput ca un veritabil organ de jurisdictie
disciplinara. Exista si alte norme statutare care confirma asertiunea de mai sus si la
care ne vom referi in continuare in curs.
Consiliul de disciplină judecă în complet format din 3 membri, prezidat de
preşedintele Consiliului de disciplină sau unul dintre membrii acestuia, desemnat de
preşedinte (Art. 61 din Statut).
Actiunea disciplinara se exercita de catre colegiul director al camerei notarilor
publici. Acesta se poate autosesiza sau poate fi sezizat, dupa caz, de ministrul justitiei
sau de organele de control ale Consiliului Uniunii, prin presedinte. Ea se exercita in
termen de 60 de zile de la data cand colegiul a luat cunostinta de existenta abaterii,
dar nu mai tarziu de un an de la data savarsirii ei ( Art. 31 din Regulament).
In scopul stabilirii raspunderii disciplinare este obligatorie efectuarea unei
cercetari prealabile. Legea nr. 36/1995 limiteaza cercetarea prealabila doar la
aplicarea unor sanctiuni grave. In acest sens, Art. 40 alin (2) din Legea nr. 36/1995
precizeaza ca “Pentru suspendarea din functie sau excluderea din profesie este
obligatorie o cercetare prealabila, care se efectueaza de catre Colegiul director”.
Textul citat contine o norma al carei continut este greu de explicat din punct de
vedere teoretic. Intr-adevar, textul consacra obligativitatea cercetarii prealabile doar
pentru ipotezele in care sanctiunea aplicata ar fi “suspendarea din functie” sau
“excluderea din profesie”. Cercetarea este insa, in mod firesc, anterioara aplicarii
sanctiunii. Mai mult, cercetarea precede si faza dezbaterilor contradictorii in fata
Consiliului de disciplina.
Or, efectuarea cercetarii este obligatorie in situatiile mentionate, iar aceasta se
realizeaza de colegiul director, iar nu de instanta disciplinara.
Cercetarea prealabila are ca obiect stabilirea faptelor, a urmarilor acestora,
existenta vinovatiei si alte elemente concludente in solutionarea cauzei (Art. 32 alin
(2 ) “În cazurile prevazute de art. 40 din lege se efectueaza obligatoriu o cercetare
prealabila de catre Colegiul director al Camerei Notarilor Publici. În cadrul cercetarii
prealabile se vor stabili faptele si urmarile acestora, existenta vinovatiei, cât si orice
date concludente. Ascultarea celui în cauza si verificarea apararii notarului public
cercetat sunt obligatorii. Refuzul notarului public cercetat de a face declaratii sau de a
se prezenta la cercetari se constata prin proces-verbal si nu împiedica finalizarea
cercetarii. Notarul public cercetat are dreptul sa cunoasca toate actele cercetarii, sa
solicite probe în aparare si sa fie asistat de un alt notar public ori de un avocat.”)
Dispozitiile Legii nr. 36/1995 se completeaza in mod corespunzator si cu
prevederile Codului de procedura civila (Art. 104).
Potrivit Art. 40 alin (3) din Legea nr. 36/1995 “Audierea celui în cauza este
obligatorie, acesta fiind îndreptatit sa ia cunostinta de continutul dosarului si sa-si

10
formuleze apararea.” O dispozitie asemenatoare este prevazuta si in Art. 32 alin (3)
din Regulament, “Consiliul de disciplina citeaza pentru termenul de judecata Colegiul
director al Camerei Notarilor Publici si pe notarul public în cauza, caruia i se va aduce
la cunostinta continutul dosarului.” Potrivit acestor prevederi legale se desprinde
concluzia ca audierea persoanei cercetate este obligatorie doar in cazurile de
suspendare sau de excludere din profesie.
Potrivit celor relatate mai sus, atat ancheta administrativa, cat si ascultarea
notarului cercetat sunt elemente procedurale indispensabile jurisdictiei disciplinare.
Datorita acestui fapt ele reprezinta exigentele majore ale raspunderii disciplinare, in
sensul ca trebui sa aiba un caracter general, adica sa fie incidente in cazul tuturor
abaterilor disciplinare.
Potrivit Art. 58 alin (2) din Statut “Colegiul director, din oficiu, la sesizarea
ministrului justiţiei sau a Biroului executiv al Consiliului Uniunii, în termen de 60
zile de la data când a luat cunoştinţă de existenţa unei abateri” exercită acţiunea
disciplinară.
Legea determina si consecintele refuzului notarului cercetat de a face declaratii
sau de a se prezenta la investigatii. Potrivit Art. 32 alin (2) din Regulament “Refuzul
notarului public cercetat de a face declaratii sau de a se prezenta la cercetari se
constata prin proces-verbal si nu împiedica finalizarea cercetarii. Notarul public
cercetat are dreptul sa cunoasca toate actele cercetarii, sa solicite probe în aparare si
sa fie asistat de un alt notar public ori de un avocat.”
Dupa terminarea anchetei administrative actiunea disciplinara se exercita in
fata Consiliului de disciplina. La judecata se citeaza in mod obligatoriu atat titularul
actiunii diciplinate, colegiul director, cat si notarul public. La judecarea abaterii
disciplinare se pargurg urmatoarele etape : presedintele completului expune
continutul sesizarii; se asculta partile si eventualii martori; declaratiile se
consemneaza in scris si vor fi semnate de catre parti, precum si de presedinte; se
administreaza alte probe si dovezi necesare pentru rezolvarea cauzei.
Dupa administrarea si cercetarea probelor Consiliul de disciplina se pronunta cu
majoritate de voturi asupra actiunii disciplinare. Daca se constata ca notarul public
judecat a savarsit abaterea, completul dispune aplicarea uneia dintre sanctiunile
disciplinare prevazute de Art. 41 din Legea nr. 36/1995.
In situatia in care se constata nevinovatia notarului public, precum si atunci
cand sesizarea a fost facuta peste termen, completul respinge actiunea disciplinara si
inchide dosarul.
Potrivit prevederilor Art. 66 din Statut “(1) Împotriva hotărârii, părţile pot face
contestaţie la Consiliul Uniunii, în termen de 10 zile de la comunicare, pentru părţile
lipsă şi de la pronunţare, pentru cei care au fost prezenţi. (2) Hotărârea Consiliului
Uniunii poate fi atacată în justiţie, potrivit legii. (3) Hotărârile Consiliului de
disciplină definitive şi irevocabile sunt executorii.”
Art. 67 din Statut prevede ca “(1) Notarul public sancţionat disciplinar nu poate
exercita funcţii eligibile în cadrul organizaţiei profesionale.(2) Notarul public
sancţionat disciplinar nu-şi poate depune candidatura pentru funcţii eligibile în
cadrul organizaţiei profesionale în următorul mandat. (3) Notarul public sancţionat
disciplinar nu va putea angaja şi îndruma notari stagiari în termen de 1 an de la data
rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii Consiliului de disciplină prin care s-au
aplicat sancţiunile prevăzute de Art. 41 lit. a) şi b) din Legea nr. 36/1995, respectiv, de
la data emiterii Ordinului Ministrului Justiţiei în cazul aplicării sancţiunii prevăzute
de art.41 lit. c).”
Prin Art. 40 alin. (5) din Legea nr. 36/1995 se prevede ca “Hotarârea Consiliului
Uniunii poate fi atacata la instanta judecatoreasca competenta, civila sau de
contencios administrativ, dupa caz.” Impotriva hotararii pronuntata de Sectia de
Contencios Administrativ a Curtii de Apel Bucuresti, cei nemultumiti pot declara
recurs, care va fi judecat de Sectia de Contencios Administrativ a Curtii Supreme de
Justitie.

11
 Abaterile pe care le pot savarsi notarii publici sunt de natura sa afecteze
desfasurarea in bune conditii a activitatii notariale, prestigiul si credibilitatea
institutiei notarului public.
Incheiem aceasta sectiune prin prezentarea unor abateri care pot fi savarsite de
notarii publici : deplasarea in circumscriptia altei judecatorii pentru autentificarea
unor acte ; nerespectarea onorariilor minimale, netinerea registrelor notariale
obligatorii, nearhivarea actelor, nerespectarea secretului profesional, etc.

6.4. RĂSPUNDEREA PENALĂ A NOTARILOR PUBLICI

Actuala reglementare juridică nu beneficiază de prevederi particulare asupra

răspunderii penale a notarului public. Asemenea norme juridice nici nu erau
necesare. Prin urmare, în lipsa unor norme derogatorii de la dreptul comun se vor
aplica principiile generale ale legislaţiei penale. Se impune însă sublinierea unor
aspecte specifice. In primul rând, acţiunea penală nu poate fi exercitată fără avizul
ministrului justiţiei, pentru fapte săvârşite în legătură cu exerciţiul activităţilor
profesionale (Art. 31 din Legea nr. 36/1995). In al doilea rând, reamintim că
săvârşirea unor infracţiuni poate determina, în condiţiile Art. 23 alin. (1) lit. f) din
Legea nr. 36/1995, eliberarea din funcţie a notarului condamnat penal.
Totuşi, este de semnalat că doctrina recentă a abordat şi problema de a
cunoaşte dacă notarul public poate fi subiect al unor infracţiuni de serviciu sau în
legătură cu serviciul. Intr-o primă opinie s-a susţinut că notarul public poate deveni
subiect activ al unor asemenea infracţiuni, întrucât acesta realizează un serviciu
public, având astfel calitatea de funcţionar public. Asimilarea notarului cu
funcţionarul public este după părerea noastră foarte discutabilă în pofida faptului că
notarul public îndeplineşte un serviciu de interes public.
Intr-adevăr, funcţia publică, la care se referă Art. 3 din Legea nr. 36/1995, nu
se realizează în cadrul unei instituţii sau autorităţi publice, ci de un liber profesionist
care are statutul unei funcţii autonome. Pe de altă parte, pentru serviciile prestate
notarul public nu este retribuit sau salariat, el fiind îndreptăţit să primească un
onorariu, ce se stabileşte pe baza acordului dintre notar şi client, iată de ce ne
alăturăm opiniei potrivit căreia notarul public nu poate fi subiect activ al infracţiuni
de serviciu, cum este cea de luare de mită sau abuz în serviciu. Totuşi este de
remarcat că soluţia potrivnică a avut deja ecou în jurisprudenţa noastră şi ea se
întemeiază pe dispoziţiile Art. 147 C. Pen. .
O soluţie judicioasă ar fi aceea a consacrării exprese a răspunderii penale a
notarului public pentru infracţiunile specifice activităţii sale, astfel cum o face, de
pildă, şi legiuitorul francez care enunţă variantele agravate ale unor infracţiuni atunci
când ele sunt comise de notari publici.
Statutul functiei autonome a notarului public ii da acestuia o deplina
independenta in indeletnicirea sarcinilor profesionale fara presiuni, ingerinte si
influente din partea unor organe ale statului sau din partea unor persoane. Notarul
public isi indeplineste sarcinile profesionale in cadrul unor proceduri speciale
necontencioase notariale, reglementate prin Legea nr. 36/1995, a notarilor publici si
a activitatii notariale.
Judecatorii, notarii publici si alte persoane care-si desfasoara activitatea in
cadrul unor proceduri speciale necontencioase, nu pot fi trase la raspundere penala si
nu vor putea fi subiecti activi ai infractiunilor de serviciu sau in legatura cu serviciul,
cu privirela modul de indeplinire a sarcinilor profesionale sau pentru solutiile pe care
le pronunta in indeplinirea sarcinilor de serviciu, deoarece legea a instituit controlul
pe cale judecatoreasca asupra actelor pe care le indeplinesc.
In cazul actelor notariale, prin Art. 100 din Legea nr. 36/1995 legiuitorul a
prevazut ca “Actele notariale pot fi atacate de parti sau de orice persoana interesata,
prin actiune în anulare la instanta judecatoreasca, în conformitate cu prevederile
Codului de procedura civila. Totodata, partea nemultumita poate introduce plângere

12
împotriva încheierii de respingere a cererii de îndeplinire a unui act notarial, în
termen de 10 zile de la data când a luat cunostinta, la judecatoria în circumscriptia
careia îsi are sediul biroul notarial care a refuzat îndeplinirea actului. Plângerea se
depune la biroul notarului public care a refuzat cererea, iar acesta o va înainta de
îndata instantei împreuna cu dosarul cauzei. Judecarea plângerii se face cu citarea
tuturor partilor interesate în cauza. În cazul admiterii plângerii, instanta indica în
hotarâre modul în care trebuie întocmit actul. Notarul public este obligat sa se
conformeze hotarârii judecatoresti ramasa definitiva si irevocabila.”

7. RELATIILE NOTARULUI PUBLIC CU DIFERITE INSTRITUTII ALE STATULUI

13