UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT

PRINCIPIUL CONSERVĂRII BIODIVERSITĂȚII

-Dreptul mediului-

Student – Potlog Roxana Elena

Anul II - IFR

1
 CUPRINS

IMPORTANȚA RĂSPUNDERII JURIDICE ÎN DREPTUL MEDIULUI:............................3

PRINCIPIILE DREPTULUI MEDIULUI:................................................................................4
Principiul conservării biodiversității:..........................................................................................5
Regimul de protecție și conservare a rezervației biosferei ”delta dunării”.............................7
Speța:..............................................................................................................................................8
Bibliografie.....................................................................................................................................9

2
Importanța răspunderii juridice în dreptul mediului:

Degradarea și presiunea fără precedent asupra mediului și pierderile majore din domeniul
biodiversității au devenit în ultimele decenii probleme dintre cele mai importante și
îngrijorătoare. Indiferent de sursele poluării, de varietatea și agresivitatea lor, de consecințele pe
care dezvoltarea sau subdezvoltarea le exercită asupra mediului, omenirea se confruntă tot mai
des cu fenomene ecologice extreme ale căror consecințe sunt deseori ireversibile. Interesul
ecologic axat pe nevoia de protecție este condiționat și strâns corelat cu interesul economic axat
pe nevoia exploatării mediului. Ori, este evident că funcționarea oricărei economii și a unei
societăți prospere este condiționată tocmai de serviciile ecosistemice pe care le furnizează
resursele naturale. Astfel de situații și aspecte complexe impun nevoia reglării conduitei umane
în direcția respectului față de natură și a proteguirii sale pentru nevoile omenirii de azi și de
mâine.
Înțelegerea necesității respectării normelor juridice de mediu și responsabilitatea socială a
indivizilor în legătură cu această activitate și cu aceea vizând nevoia unui mediu sănătos și
echilibrat ecologic, constituie o problemă fundamentală a conștiinței de mediu. Contiința de
mediu este considerată de o parte din doctrină ca fiind una dintre cele mai importante căi de
realizare a cointeresării protecției și dezvoltării durabile mediului. Realitatea confirmă însă că,
această conștiință ecologică este fie doar în formare la unele persoane, fie aceasta nu este la un
nivel corespunzător, astfel încât atitudinile dar și consecințele negative asupra calității mediului
sunt foarte evidente.
Luând în considerare aceste motive și realități seimpune intervenția la legislația de mediu
pentru suplinirea lipsei conștiinței ecologice și pentru educarea oamenilor la nevoie chiar pe cale
coercitivă.
Dreptul mediului este instrumentul care prin normele și instituțiile sale juridice contribuie în
mod evident la formarea și consolidarea conștiinței de mediu, a respectului pe care omul trebuie
să âl acorde naturii. În mod evident, instrumentele juridice s-au dovedit în timp a fi cele mai
eficiente mijloace de proteguire a factorilor de mediu. Prin intermediul reglementărilor juridice
sunt stabilite atât regulile de conduită în domeniul mediului cât și tipul de răspundere juridică și
sancțiunile juridice ce pot interveni ori de câte ori aceste reguli se încalcă prin comiterea de fapte
dăunătoare mediului.
Tocmai de aceea, se poate afirma că alături de calea cointeresării bazată pe conștiința de
mediu corelată cu calea cointeresării bazată pe conștiința de proprietar, răspunderea juridică
reprezintă una din căile importante și eficiente de realizare a cointeresării în domeniul protecției
și dezvoltării durabile a mediului. Folosirea constrângerii juridice, a sancționării faptelor
potrivnice normelor de dreptul mediului constituie un mijloc necesar și eficient aflat în corelare
cu mijloacele de conștientizare, de stimulare și de amplificare a interesului populației în
considerarea beneficiilor oferite de mediu și a nevoii de ocrotire a acestuia.
Situațiile în care comportamentul oamenilor poate fi dirijat în direcția respectării regulilor de
conduită impuse de normele de dreptul mediului prin instituirea unor forme de răspundere
juridică severă sunt din ce în ce mai frecvente. În acest context, subliniem faptul că pot avea
calitatea de subiecte ale răspunderii juridice de mediu atât persoanele fizice și juridice, cât și
autoritățile publice ce sunt purtătoare de atribuții și responsabilități privind starea mediului. În
literatura de specialitate străină există aprecieri în sensul că afectarea mediului ar impune și o

3
formă de responsabilitate colectivă ce trebuie să revină: comunităților științifice , savanților,
tuturor oamenilor care doresc progresul deși sunt conștienți că acesta comportă riscuri la nivelul
avantajelor avute tocmai din progresele realizate.
La baza instituirii răspunderii speciale de dreptul mediului se află unele principii specifice de
mediu a căror vocație este aceea de unificare a politicilor de mediu la un nivel tripartit al deciziei
(național, comunitar și internațional). Scopul acestor idei călăuzitoare este acela de a
responsabiliza și ghida atitudinea operatorilor și a statelor în direcția unui echilibru între
interesele economice și cele ecologice. Consacrate ca principii generale de mediu, acestea se pot
particulariza în privința instituției răspunderii ecologice, amintind în acest sens: principiul
precauției, principiul acțiunii preventive, principiul conservării biodiversității, principiul
”poluatorul plătește” și principiul reparării integrale a pagubei ecologice.
În concluzie, în domeniul protecției și dezvoltării mediului, săvârșirea de fapte ilicite contrare
normelor juridice de mediu și implicit cauzarea de prejudicii ecologice, impune necesitatea
instituirii răspunderii juridice, în formele sale specifice. Instituția acestei forme speciale de
răspundere juridică este consecința impactului pe care îl exercită daunele ecologice generate de
dezvoltarea industrială necontrolată, utilizarea de tehnologii performante dar poluante,
exploatarea nerațională a resurselor naturale, în strânsă corelație cu lipsa respectului față de
natură și a conștiinței de mediu.

Principiile dreptului mediului:

Principiile de dreptul mediului sunt reglementări juridice de maximă generalitate, ce au o

importanță deosebită în asigurarea coeziunii interne a dreptului mediului. Principiile ce stau la
baza acestei ramuri de drept, reprezintă acele idei călăuzitoare ce exprimă adevăruri față de care
activitatea legislativă și desfășurarea activităților de protecție, conservare și dezvoltare durabilă a
mediului trebuie să fie conforme.
Principiile dreptului mediului călăuzesc conținutul normelor juridice de dreptul mediului,
contribuind la aplicarea corectă și eficient, precum și la asigurarea concordanței acestora. Ele
cuprind reguli ce exprimă esența politicii de mediu a statului și pot fi deduse fie pe cale de
interpretare a reglementărilor legale, pot fi formulate în doctrină sau pot fi stipulate direct în
normele juridice.
În mod evident, principiile comune ale dreptului mediului sunt formulate și statuate atât
la nivel intern cât și în plan extern în raporturile cu alte state, contribuind la structurarea unei
protecții și conservări a mediului care să garanteze o dezvoltare sustenabilă. Acestea, ca de altfel
și politicile de mediu sunt consecința preocupărilor în materie de protecția mediului, dar și
expresia lor politico-juridică.
În scopul eficientizării acțiunii complexe de combatere a complexului fenomen al
poluării și de protecție a mediului, este absolut necesară respectarea tuturor principiilor și
implementarea acestora în practică, cu toată rigurozitatea și responsabilitatea impuse.
La nivel național, prin dispozițiile art. 3 din OUG 195/2005 privind protecția mediului se
instituie principiile și elementele strategice de implementare a acestora, în scopul asigurării
protecției și dezvoltării durabile a mediului. Formulările variate ale principiilor acologice,

4
precum și precizările conținutului lor concret nu influențează semnificația lor juridică și politică
esențială. Principiile fundamentale de mediu domină atât reglementările, cât și politicile în
materie de mediu, cărora le conferă unitate, uniformitate și integrare, altfel cum dreptului
mediului îi conferă o dimensiune globală, autonomă și integratoare.
Principiile ecologice se bucură de o largă recunoaștere și consacrare juridică atât în
dreptul internațional al mediului, cât și în dreptul intern.

Principiul conservării biodiversității:

Obiectiv fundamental al problematicii protecţiei mediului, conservarea urmăreşte să

menţină un nivel durabil al resurselor ecologice. Aceasta presupune în acest sens un management
adecvat al resurselor renovabile şi o atenţie deosebită utilizării resurselor nerenovabile.

Potrivit Strategiei mondiale de conservare a UICN (1980), conservarea presupune:

 menţinerea proceselor ecologice esenţiale şi a sistemelor care reprezintă suportul
vieţii;
 prezervarea diversităţii genetice;
 realizarea utilizării durabile a speciilor şi ecosistemelor.

La rândul său, Strategia europeană de conservare adoptată în cadrul Consiliului Europei

(1990) îşi propune ca scop să promoveze respectarea naturii pentru ceea ce este, şi nu pentru
ceea ce aşteptăm de la ea, respectiv satisfacerea nevoilor şi aspiraţiilor legitime ale cetăţenilor. În
cadrul politicilor de mediu trebuie să se acorde preferinţă strategiilor preventive şi active, mai
degrabă decât celor corective şi reactive. Aşadar, într-o accepţiune generală, conservarea
presupune menţinerea nivelurilor cantitative şi calitative durabile ale resurselor mediului. Ea nu
vizează în general calitatea mediului, ci numai menţinerea condiţiilor minimale necesare pentru
existenţa resurselor permanente.
În textele juridice mai recente, conservarea este completată şi chiar înlocuită cu referirile
la conceptul de „dezvoltare durabilă“, înţeles ca asigurare a productivităţii continue a resurselor
naturale exploatabile şi prezervare a speciilor faunei şi florei.
Prevăzut expres în art. 3, lit. c din Legea protecţiei mediului, este formulat drept
„principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural“.
Totodată, potrivit art. 134 (2), lit. e din Constituţie, statul trebuie să asigure, printre altele, şi
„refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic“. În
concepţia legii româneşti (nr. 137/1995), lato sensu, conservarea semnifică protecţia
ecosistemelor, conservarea biodiversităţii şi gospodărirea durabilă a resurselor naturale. În
acelaşi timp, conservarea trebuie privită în mod conjugat cu „elemente strategice“ precum
utilizarea durabilă, menţinerea, ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor deteriorate.
Suntem în prezenţa unei accepţiuni în consens cu documentele internaţionale. Principiul este
aplicabil mai ales în privinţa protecţiei resurselor naturale şi conservării biodiversităţii,
implicând, printre altele, crearea de arii protejate şi proclamarea de monumente ale naturii.
Potrivit art. 34, alin. 2 din Legea nr. 137/1995, protejarea unor specii şi organisme rare

5
ameninţate cu dispariţia, conservarea biodiversităţii şi instituirea de arii protejate sunt prioritare
în raport cu alte interese.

Legea-cadru privind regimul ariilor naturale protejate, respectiv O.U.G. nr. 57/2007
privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei
sălbatice aprobată prin Legea nr. 49/2011, completează noțiunile, definind în art. 4:
 conservare - ansamblul de măsuri care se pun în aplicare pentru menținerea sau refacerea
habitatelor naturale și a populațiilor de specii de faună şi floră sălbatice, într-o stare
favorabilă;
 reconstrucție ecologică - refacerea ecosistemelor naturale fundamentale și menținerea
sau refacerea ecosistemelor conform obiectivelor ariei naturale protejate. Așadar,
ocrotirea și refacerea mediului alături de menținerea echilibrului ecologic sunt intrinsec
legate de ocrotirea și conservarea ecosistemelor naturale prin instituirea unui regim
special de protecție sub forma ariilor naturale protejate. Din acest motiv, instituirea
regimului de arie naturală protejată este prioritară în raport cu orice alte obiective (conf.
art. 6 din Legea-cadru privind regimul ariilor naturale protejate), regimul de protecție
fiind stabilit indiferent de destinația terenului și de deținător, respectarea acestuia fiind
obligatorie.
 asigurarea securității, sănătății oamenilor și animalelor;
 prevenirea unor catastrofe naturale.

Asupra categoriilor de arii naturale protejate din România, reținem următoarea ierarhizare
sistematică, în considerarea tipologiei acestora:

1. de interes național: rezervații științifice, parcuri naționale, monumente ale naturii,

rezervații naturale, parcuri naturale;
2. de interes internațional: situri naturale ale patrimoniului natural universal, geoparcuri,
zone umede de importanță internațională, rezervații ale biosferei;
3. de interes comunitar sau situri Natura 2000: situri de importanță comunitară, arii
speciale de conservare, arii de protecție specială avifaunistică;
4. de interes județean sau local: stabilite numai pe domeniul public sau privat al unităților
administrativ-teritoriale.

Cu privire la date, astfel cum este confirmat și prin Strategia Națională pentru Conservarea
Biodiversității – revizuită 2018, suprafața acoperită cu arii naturale protejate este de 22,68% din
teritoriul terestru al țării, însă la aceasta se adaugă și arii marine din zona românească a Mării
Negrii. Totodată, ariile naturale protejate desemnate la nivel național depășesc numărul de 1500,
însă reținem faptul că acestea se suprapun în marea lor majoritate, respectiv pe aceiași suprafață
este instituit regim de protecție atât pentru speciile și habitatele de interes comunitar (prin siturile
Natura 2000), cât și pentru protejarea unor elemente de floră și faună de interes conservativ
deosebit la nivel național (prin parcuri, rezervații și monumente ale naturii), iar în unele cazuri
acestea cuprind și zone de habitat natural cu diversitate biologică specifică de importanță
internațională). Exemple în acest sens sunt Rezervația Biosferei Delta Dunării, Parcul Național
Retezat sau Parcul Național Munții Rodnei.

6
Regimul de protecție și conservare a rezervației biosferei ”Delta Dunării”

Reprezentând una dintre cele mai întinse delte de pe continentul european și cea mai
mare din zona temperată din emisfera nordică, Delta Dunării este o importantăzonă a diversității
biologice, un adevărat paradis faunistic și peisagistic. În această zonă au fost identificate 30 de
tipuri de ecosisteme care se grupează după anumite criterii în 5 mari categorii ce alcătuiesc un
ansamblu de ecosisteme. Însă Delta Dunării este nu numei un sistem natural complex ci și un
sistem economic și uman capabil să furnizeze materii prime dar și adăpost pentru comunități
umane specifice. Desigur că, Delta Dunării constituie nu doar o regiune de mare importanță și
valoare națională și internațională, dar în același timp aceasta este și foarte fragilă, fiind supusă
nu doar poluării sub diferite forme dar și unei exploatări iraționale, cu consecințe negative și
deseori ireversibile. Agresarea sub diverse forme a acestui teritoriu bine echilibrat ecologic și
antropic, de o frumusețe idilică a avut consecințe diverse asupra biodiversității sale. Tocmai în
scopul limitării proceselor de degradare ale patrimoniului natural al Deltei Dunării și a
reconstrucției sale ecologice au fost luate numeroase măsuri, inclusiv legislative.
Având calitatea recunoscută de Patrimoniu natural mondial și aceea de Zonă umedă de
importanță internațională, s-a justificat pe deplin instituirea și consolidarea unui regim de
protecție , de gestionare și dezvoltare durabilă a Deltei Dunării. În acest scop dar și în cel vizând
îndeplinirea angajamentelor internaționale în materie s-a adoptat Legea nr. 82/1993 privind
constituirea Rezervației Delta Dunării, act normativ modificat și completat ulterior.
O altă măsură care urmărește corecta aplicare a regimului de protecție și de administrare
a patrimoniului natural al Rezervației Biosferei Delta Dunării a fost aceea de înființare a
Administrației Rezervației, organism cu atribuții de administrare a patrimoniului natural ce
constituie domeniu public de interes național, și atribuții de refacere și protecțiea unităților
fizico- geografice și de reconstrucție ecologică.
Pe lângă sistemul complex de protecție și conservare al Deltei Dunării Legea nr. 82/1993
cuprinde și un ansamblu de sancțiuni juridice (contravenționale, cvile, penale) menite să
contribuie la asigurarea aplicării și respectării regimului juridic al Rezervației Biosferei.
Regimul juridic general al Deltei Dunării este completat și de prevederile documentelor
internaționale în materie (ratificate de țara noastră), în scopul echilibrului ecologic, a stabilirii
unor măsuri de gestionare și dezvoltare durabilă a acestei resurse naturale.

7
SPEȚA:

O persoană a surprins o serie de imagini din care rezultă că o barcă lovește în plin un stol
de pelicani din Delta Dunării. Angajatul unei firme pirat care organizează excursii în Delta
Dunării a stârnit revolta localnicilor şi a turiştilor după ce a fost fotografiat în timp ce intra cu
ambarcaţiunea cu motor într-o colonie de pelicani din zona golfului Musura. După ce imaginile
au apărut în spaţiul public, s-au sesizat şi autorităţile, care au descoperit că firma tulceană „Royal
Cruises“ SRL nu este autorizată să efectueze excursii pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta
Dunării, fără însă să ştie de când aceasta funcţionează. „Este o firmă pirat. Noi i-am chemat pe
reprezentanţii societăţii la sediul nostru luni dimineaţa, dar nu s-au prezentat. Prin urmare,
colegii mei au pregătit toată documentaţia pentru a le face plângere penală spune Ion Munteanu,
guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD).   El spune că la
dosarul cauzei mai există o filmare în care conducătorul bărcii pregăteşte din timp momentul în
care va intra cu ambarcaţiunea cu mulţi cai putere în zonele de aglomeraţii de păsări. Pe filmare
se aude vocea barcagiului care le spune turiştilor din barcă: „Pregătiţi acum aparatele. Intrăm în
trombă“, le-a spus el turiştilor din barcă. Conform legii, agenţii din cadrul ARBDD au
competenţă să aplice sancţiuni, însă amenda este una foarte mică, de care nu se sperie nimeni,
reclamă Ion Munteanu. 

Potrivit speței prezentate anterior, firma ”Royal Cruises” SRL a încălcat prevederile Legii
nr. 82/1993 după cum urmează:
- Art. 12 pct. 3 - recoltarea sau distrugerea ouălor păsărilor sălbatice, distrugerea
cuiburilor sau a locurilor de cuibărit ale acestora;
- Art. 12 pct. 5 – pătrundere ambarcațiunilor ușoare în zone cu regim de protecție
integrală;
- Art. 12 pct. 8 – nerespectarea restricțiilor de viteză pe căile de navigație de pe
cuprinsul rezervației;
- Art. 12 pct. 33 - organizarea şi desfăşurarea de activităţi economice, de turism şi
agrement, în zone aparţinând patrimoniului natural ale rezervatiei, fără autorizarea
prealabilă din partea Administraţiei Rezervatiei
ART. 12 AD PCT.ESCHIDE GALERIA FOTO

8
BIBLIOGRAFIE

1) Dogaru L. – Dreptul mediului, Ed. Pro Universitaria, 2020

2) Duțu M. – Tratat de dreptul mediului, Ed. Ch. Beck
3) Duțu M. – Tratat de dreptul mediului, Vol. II, Ed. Economică
4) Marinescu D. – Dreptul mediului înconjurător, Ed. Șansa, 2019
5) https://ec.europa.eu/environment/pubs/pdf/factsheets/
biodiversity_2020/2020%20Biodiversity%20Factsheet_RO.pdf
6) http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/3259
7) https://psnews.ro/dosar-penal-pentru-firma-a-carui-barcagiu-a-intrat-intr-o-colonie-de-
pelicani-acum-filmati-intram-in-tromba-le-a-spus-el-turistilor-538894/