TEMA 3

INSTITUȚII CU ATRIBUȚII NOTARIALE

In Art. 5 din LEGEA nr. 36/1995 - LEGEA NOTARILOR PUBLICI ȘI A ACTIVITĂȚII

NOTARIALE se evidentiaza institutiile ce au atributii notariale iar in Art.8-13 competenta
acestora .Institutiile cu atributii notariale sunt:
a) Notarul public care are atributii generale in materie notariala ridicandu-se la nivel
de principiu monopolul notarului asupra actelor cu caracter notarial.Notarul public exercita in
practica atributiile prevazute in Art. 8 din legea 36/1995 ;
b) Secretarii consiliilor locale ale comunelor si oraselor unde nu functioneaza birouri
notariale vor indeplini la cererea partilor urmatoarele acte notariale :
- legalizarea de semnatura de pe inscrisurile prezentate de parti ;
- legalizarea copiilor de pe inscrisuri, cu exceptia celor sub semnatura privata.
Este de remarcat conditia de baza pentru existenta competentei secretarului consiliului
local si anume lipsa din localitate a unui Birou Notarial. Aceasta conditie isi gaseste ratiunea
in caracterul de serviciu de interes public public al activitatii notariale, serviciu ce trebuie
indeplinit si in conditiile in care activitatile social- economice nu permit existenta in localitate
a unui Birou Notarial.
c) Actele mai sus mentionate pot fi indeplinite si de unele instituti i sau agenti
economici in masura in care depunerea lor este necesara la acestea.

d) In baza legii romane precum si a convențiilor internationale la care Romania este

parte activitatea notariala poate fi desfasurata si de misiunile diplomatice si oficiile consulare
romanesti din strainatate. Competenta acestora, este mai extinsa si se apropie de cea a notarului
public.
Potrivit Art. 13 alin. 2 din legea 36/1995 completata prin ordonanata nr 125/2007 la
cererea persoanei fizice avand cetatenia romana sau a persoanei juridice de nationalitate
romana, misiunile diplomatice si oficiile consulare indeplinesc urmatoarele acte notariale :
a) - redactarea de inscrisuri in vederea autentificarii sau legalizarii semnaturii ;
b) - autentificarea inscrisurilor, cu exceptia transmisiunilor imobiliare incheiate
prin acte juridice intre vii ;
c) - legalizarea sigiliului si semnaturilor ;
d) - darea de data certa inscrisurilor prezentate de parti ;
e) - certificarea unor fapte ;
f) - legalizarea de copii dupa inscrisuri ;
g) - efectuarea si legalizarea traducerilor ;
h) - primirea in depozit a documentelor si inscrisurilor prezentate de parti ;
i) - eliberarea de duplicate de pe actele notariale intocmite de misiunea
diplomatica si oficiul consular.
Activitatile prevazute la alin. 2 al Art. 13 care produc efecte juridice in Romania, pot fi
efectuate si la cererea persoanei fizice sau juridice straine in masura in care legile si
reglementarile statului de resedinta nu se opun.
Actele notariale pot fi indeplinite la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor
consulare, precum si la bordul navelor si aeronave sub pavilion romanesc ce se afla stationate
in raza de activitate a acestor organe, precum si la domiciliul cetateanului roman ori in alt loc,
daca acest lucru este prevazut in conventia internationala la care Romania si statul de resedinta
sunt parti ori daca legea locala nu se opune.
Desi nu este prevazuta in Art. 57 din lege drept o competenta in materie notariala,
datorita caracterului sau aflat in stransa legatura cu activitatea notariala si cu actele emanate de
la aceste organe, consider ca o atributie ce tine de competenta misiunilor diplomatice si a
oficiilor consulare sau de Ministerul Afacerilor Externe si supralegalizarea semnaturii si
sigiliilor notarului public pentru valabilitatea actului in afara tarii sau dimpotriva
supralegalizarea semnaturii si sigiliului organului emitent al actului ce provine dintr-un stat
strain cu care nu avem convenții, in vederea recunoasterii caracterului autentic al acestora in
cadrul activitatii notariale.

2. BIROUL NOTARIAL - ORGANIZARE

A. ADMINISTRAREA BIROULUI NOTARIAL

Nivelul de baza al activitatii notariale il constituie BIROUL NOTARIAL, asa cum este
prevazut in art. 14 din Legea nr. 36/1995 care arata ca; “activitatea notarului public se
desfasoara in cadrul unui birou, in care pot functiona unul sau mai multi notari asociati, cu
personal auxiliar corespunzator”.
Raporturile dintre notarii asociati sunt stabilite de in baza contractului de asociere (sau
de societate civila profesionala) , legea facand completarea ca prin asociere notarul public nu-
si pierde dreptul la biroul notarial individual.La incetarea asocierii notarii publici revin fiecare
la sediul initial unde au fost numiti in functie prin Ordinul Ministrului Justitiei.
In desfasurarea activitatii notariale Notarul Public titular al unui Birou Notarial nu poate
indeplini singur toate sarcinile specifice pe care le implica aceasta activitate(colationare,
multiplicare, redactare, autentificare, inregistrare etc.). Din aceasta cauza legea permite
angajarea de personal de specialitate care sa contribuie alaturi de notar la indeplinirea
atributiilor sale prevazute de lege.De asemenea poate angaja notari stagiari si personal
administrative si de serviciu.
Avand in vedere liberul schimb si libera circulatie a persoanelor, in numeroase cazuri
Notarul Public se confrunta cu persoane ce solicita redactarea unor acte intr-o limba straina.
Intrucat Notarul nu este tinut a cunoaste in mod temeinic o alta limba decat cea romana si
pentru cazurile in care nivelul limbilor straine cunoscute nu este suficient, pot fi angajati cu
contract de munca sau in regim de conventie civila, traducatori autorizati. In cele mai frecvente
dintre cazuri aceasta solutie nu este agreata fiind mai constisitoare si neasigurand acoperirea
intregului numar de limbi in care se poate solicita Notarului intocmirea unui act, astfel incat
este preferata colaborarea cu birouri de traducatori autorizati constituite in acest scop ca orice
activitate, si cea specific notariala implica pentru buna sa desfasurare, o eficienta administrare.
Drept urmare a caracterului de serviciu public programul de functionare al biroului
notarial trebuie sa cuprinda toate zilele lucratoare. In unele cazuri exceptionale activitatea
notariala poate fi asigurata si in afara orelor de program.
Afisarea programului de functionare se va face pe usa biroului notarial.
Fiind o profesiune liberala programul de functionare, precum si durata acestuia sunt
lasate la aprecierea notarului,dar acesta nu poate fi mai mic de 5 ore pe zit imp de 5 zile
saptamanal.
Evidenta Birourilor Notariale precum si lucrarile privind numirea si incetarea
functionarii Notarului Public se tine si intocmeste de catre personalul de specialitate din
Ministerul Justitiei.
In conformitate cu Art.15 alin. 1 din Legea 36/1995 in circumscriptia unei judecatorii
pot functiona unul sau mai multe birouri de Notari Publici. Numarul Notarilor Publici se
stabileste de catre Ministrul Justitiei la propunerea Consiliului Uniunii Nationale a Notarilor
Publici din Romania. Propunerea se face in functie de numarul actual de Notari Publici,
numarul de Notari Publici ce urmeaza a-si inceta activitatea, dinamica populatiei si numarul de
acte notariale incheiate precum si de nivelul economic al zonei. Tinandu -se cont de caracterul
de serviciu de interes public al activitatii notariale nu trebuie permis ca actul notarial sa devina
o afacere, in acest sens numarul birourilor notariale trebuie sa fie strict limitat la cerintele
populatiei, justificarea acestuia trebuind facuta pe criterii clare si pertinente. Cu privire la
solicitarile de posturi din teritoriu, in acest sens ministrul justitiei actualizeaza anual, potrivit
propunerilor Camerelor notarilor publici numarul de posturi scoase la concurs, tinandu-se cont
de numarul de notari stagiari ce au promovat examenul de Notari Publici. Propunerile
Camerelor catre Ministrul Justitiei se fac prin intermediulConsiliul Uniunii.
Biroul Notarial se inregistreaza la Curtea de Apel in circumscriptia careia isi are sediul,
aceasta operatie urmand sa fie realizata in termen de 60 de zile de la numirea Notarului Public.
In cazuri temeinice Ministrul Justitiei poate prelungi termenul. Acesta este un termen de
decadere iar nerespectarea lui atrage dupa sine “revocarea numirii Notarului Public” conform
Art. 18 alin. 3 lege. Sanctiunea isi are ratiunile tot in caracterul de serviciu public al activitatii
notariale, notarii neavand doar dreptul ci si obligatia de a-l indeplini.
Inregistrare biroului notarial se face, la cererea notarului public intrun registru special
tinut de primul grefier al curtii de apel in temeiul art.18 din lege. In caz de absenta a acestuia
presedintele Curtii de Apel va delega un alt grefier sa efectueze inregistrarea . Cererea trebuie
insotita de ordinul ministrului justitiei privind numirea in functie a notarului public, dovada
spatiului confirmata prin act de proprietate,contract de inchiriere sau comodat, confirmarea
Colegiului director al Camerei Notarilor Publici in cazul in care activitatea se desfasoara pe
baza unui contract de societate civila precum si avizul colegiului director al camerei din care
sa rezulte ca spatiul in care se desfasoara activitatea este corespunzator iar arhiva va fi tinuta
in condiții de siguranța La inregistrare notarul public va prezenta primului grefier sau celui
desemnat si specimenul de semnatura impreuna cu sigiliul iar intro rubrica speciala va semna
de trei ori si va aplica sigiliul langa semnatura.In termen de trei zile de la inregistrare primul
grefier al Curtii de Apel este obligat sa elibereze certificatul care atesta realizarea acestei
operatiuni.
Certificatul eliberat de primul grefier reprezinta actul de nastere al Biroului Notarial
activitatea notariala neputand fi desfasurata in lipsa acestuia, cu toate ca a fost numit anterior
in functie.
Toate aceste acte formeaza dosarul Biroului Notarial in acesta consemnandu- se
operatiunile ce au ca obiect Biroul Notarial de-a lungul timpului : modificarile privitoare la
modul de desfasurare a activitatii in cadrul Biroului Notarial, schimbarea sediului, radierea
Biroului Notarial, precum si inregistrarea si radierea sediilor secundare.
Aceasta reglementare prevazuta in Art. 18 alin. 1 lege isi are ratiunile in faptul ca spre
diferenta de alte organe statale organizarea institutiei notariale este lasata intr-o oarecare
masura la latitudinea titularului acesteia, pentru buna sa activitate fiind necesare a se indeplini
si unele conditii practice, materiale, pe langa cele legate strict de investirea in functie.

B. NATURA JURIDICA A BIROULUI NOTARIAL SI

A ACTIVITATII NOTARIALE

Biroul notarial se prezinta ca o institutie de drept privat, iar nu ca un organ al

administratiei publice. El are un caracter autonom, independent fata de toate celelalte autoritati
publice. Aceasta autonomie rezulta, in termeni neechivoci, din dispozitiile Legii nr. 36/1995.
In consecinta notarii publici sunt organizati in birouri notariale iar titularul biroului nu este
functionar public ci exercita atributiile unei profesii liberale.
Potrivit Art. 3 din Legea nr. 36/1995 : “Notarul public este investit sa indeplineasca un
serviciu de interes public si are statutul unei functii autonome”. Dipozitiile citate pot determina
natura juridica atat a birourilor, cat si a activitatii notariale. Cu toate ca legea se refera la statutul
notarului public, care exercita o functie autonoma, aceeasi calificare trebuie atribuita si biroului
notarial. Autonomia biroului notarial decurge, in mod evident, din noul statut al notarului
public.
Biroul notarial si titularul acestuia sunt independenti fata de orice alta autoritate publica.
Legea reglementeaza un control profesional administrativ in cadrul unei profesii
liberale si un control de legalitate, acesta din urma fiind exercitat de organele Ministerului
Justitiei. Organizarea prin lege a controlului mentionat nu implica, cu necesitate, existenta unor
raporturi de subordonare strict administrativa. Notarul, la fel ca si judecatorul este independent,
in realizarea activitatii sale, si se supune numai legii.
Controlul este determinat de importanta functiei realizate de notarul public. Sub acest
aspect reglementarea actuala consacra conceptia conform careia activitatea notariala este una
de interes public. Solutia rezulta dintr-o multitudine de dispozitii legale, dintre care cea mai
semnificativa este consacrata in Art. 3 din Legea nr. 36/1995, text ce se refera la indeplinirea
de catre notar a unui “serviciu de interes public”. O conotatie asemanatoare are si dispozitia
inscrisa in Art. 4 din Legea nr. 36/1995. Potrivit textului amintit : “Actul indeplinit de notarul
public, purtand sigiliul si semnatura acestuia, este de autoritate publica si are forta probanta
prevazuta de lege”.
Astfel, actele indeplinite de notar au trasaturile constitutive ale celor de “autoritate
publica”. Aceasta imprejurare rezulta si din acele dispozitii legale care sunt de natura sa
protejeze activitatea notariala si sa-i garanteze prestigiul caracteristic unei funcții publice.
Printre aceste dispoziții legale amintim pe cele referitoare la investirea in functie a notarilor
publici si depunerea juramantului prevazut de lege .
Legea impune si organizarea unei evidente financiar - contabile pentru activitatea
desfasurata de biroul notarial in conformitate cu prevederile Art. 36 din Regulamentul de
aplicare a legii notarilor publici aprobat prin ordinal 7io/c/i995 cu modificarile si co mpletarile
ulterioare. De asemenea retinem ca, potrivit Art. 102 din Legea nr. 36/1995 arhiva activitatii
notariale este “proprietatea statului”.
Din cuprinsul celor mentionate resulta ca ne aflam in fata unei institutii juridice
specifice. Pe de o parte, din punct de vedere organizatoric, ne aflam in prezenta unei structuri
- biroul notarial - constituite pe principii private, determinate de necesitatea organizarii unei
profesii liberale. Dar pe de alta parte, activitatea desfasurata de biroul notarial este una de
autoritate publica. Activitatea notariala se materializeaza, in esenta, in actele indeplinite de
notarul public. Prin urmare, in mod incontestabil, activitatea notariala are aceeasi natura, ea
este o activitate de “autoritate publica”.
Ceea ce trebuie retinut este faptul ca activitatea notariala este esentialmente
necontencioasa,notarul public fiind in realitate un magistrat in necontencios. Un atare caracter
a fost recunoscut, in mod constant, in literatura juridica de specialitate, chiar si proce durii
succesorale notariale.
Activitatea notariala nu poate fi considerata ca fiind de natura judiciara sau
jurisdictionala. Intr-adevar, de natura activitatii de jurisdictie este existenta unei pretentii, deci
a unui litigiu intre parti cu interese contrare si a unei hotarari care solutioneaza diferendul cu
autoritatea caracteristica lucrului judecat. Or, nici unul din atributele mentionate nu se regasesc
in cadrul actului notarial.
Notarul nu pronunta dreptul, el aplica normele juridice in cadrul unor proceduri
specifice si are esentialmente un caracter necontencios.
Sub aspectul continutului, actele notariale au un caracter special, ele pastreaza unele
din caracteristicile actului administrativ, fiind acte de autoritate. Specificul actelor notariale
rezida in faptul ca aceste acte de autoritate se emit de catre o institutie de drept privat. Functia
de notar public are un caracter dublu, notarul public fiind pe de o parte titular al unui serviciu
de interes public si, pe de alta parte, un liber profesionist.

C. SEDIILE SECUNDARE ALE BIROURILOR NOTARIALE

In conformitate cu prevederilor Art. 115 din LEGEA nr. 36/1995 pentru o mai buna
acoperire a necesitatilor din teritoriu, titularii birourilor notariale pot infiinta sedii secundare
ale acestora. Este evident ca si aceste sedii functioneaza dupa aceleasi reguli, competenta fiind
similara cu cea a Biroului-mama, iar atributiile notarului fiind exercitate tot de notarul titular,
insa cu reducerea programului de lucru.
Pentru deschiderea de sedii secundare sunt cerute trei conditii :
a) sediul secundar sa se afle intr-o alta localitate. Deoarece persoanele interesate din
localitatea unde Biroul Notarial isi are sediul principal s-ar putea adresa la acesta este de la sine
inteles cerinta legii prin care se doreste favorizarea accesului partilor la servicii notariale
b) localitatea unde se afla sediul secundar sa se afle in aceeasi circumscriptie teritoriala.
Intrucat nu este prevazita, s-a iscat o discutie asupra notiunii de circumscriptie teritoriala.
Intr-o prima opinie, prin aceasta se intelege circumscriptia judecatoriei, opinie bazata
pe referirea in unele prevederi ale Regulamentului la sintagma “circumscriptie teritoriala” in
sensul raportat la judecatorie.
Totusi pentru ca legea nu o precizeaza, deci nu instituie o norma imperativa, apreciez
ca referirea la circumscriptie teritoriala trebuie interpretata in sens restrictiv cu referire la
circumscriptia judecătoriei unde este sediul biroului notarial. In acest sens, evocand un caz
particular, se aduce in discutie problema posibilitatii unui notar public cu sediul in Municipiul
Iasi de a deschide un sediu secundar in raza circumscriptiei judecatoriei Iasi.Un notar public
care are sediul circumscriptia judecatoriei Iasi nu va putea niciodatansa deschida un s ediu
secundar in circumscriptia altei judecatorii (exemplu judecatoria Pascani sau Husi desi ambele
sunt in raza Curtii de Apel Iasi si a Camerei Notarilor Publici Iasi) Nu sunt de accord cu
interpretarea extinctiva care apreciaza ca potrivit reglementarilor cu privire la organizatiile
notariale, Camerei Notarilor Publici ii corespunde Curtea de Apel si nu alta forma de organizare
judecatoreasca.
Daca am considera ca se pot deschide sedii secundare in alte circumscriptii
judecatoresti decat unde are notarul public sediul principal s-ar pune problema prorogarii de
facto a competentei notarului in problemele ce tin de competenta teritoriala speciala, prin
infiintarea de sedii secundare. O asemenea problema poate apare doar prin recunoasterea
dreptului de a infiinta sedii secundare si in raza altei judecatorii decat in cea in care se afla
sediul principal.
Este vorba de competenta biroului notarial in ceea ce priveste procedura succesorala si
actele de protest al titlurilor de valoare, intrucat eliberarea duplicatelor si reconstituirea actelor
notariale nu comporta discutii in problema de fata. S-ar putea considera ca birourile notariale
secundare nu ar putea efectua acte ce nu sunt de competenta sediilor principale.
De aceea trebuie tinut cont de faptul ca in practica infiintarea si organizarea sediilor
secundare se face după aceleași reguli aplicabile la infiintarea biroului notarial principal este
in interesul cetatenilor ca sediul secundar sa aiba competenta similara unui birou notarial de
sine statator.Pornind de constatarea ca art.115 alin.3 din lege prevede aceleasi reguli la
infiintarea biroului notarial si a sediului secundar si pentru ca legea nu distinge vreo derogare
de la normele comune privind functionarea si organizarea sediilor secundare, consider ca
acestea sunt in fond niste adevarate biroul notariale singura diferenta fiind natura temporara a
acestora,numai daca sunt infiintate in cadrul circumscriptiei judecatoresti unde isi are sediul si
biroul notarial.
c) a treia cerinta a legii o reprezinta inexistenta in localitatea respectiva a unui alt birou
notarial. Este o cerinta fireasca, infiintarea sediului secundar avand tocmai scopul de a usura
accesul public la serviciile notariale, in cazul existentei unui birou notarial, acesta putand fi
realizat. Nu are importanta volumul cererilor sau al lucrarilor care ar putea fi peste posibilitatile
organizarii notariale existente. Se pune problema daca intro localitate unde este deschis un
sediu secundar de catre un birou notarial, se pot deschide si alte sedii secundare ale altor birouri
notariale. Raspunsul il consider afirmativ cu conditia ca in localitatea unde se deschid mai
multe sedii secundare secundare sa existe un volum de acte corespunzator care sa justifice acest
lucru.In cazul in care intro localitate sunt mai multe sedii secundare notarii se pot intelege sa -
si faca un program de lucru astfel ca in fiecare zi din saptamana sa fie deschis un birou notarial-
sediu secundar.
In cazul infiintarii unui birou notarial principal in acea localitate existenta sediului
secundar sau a sediilor secundare in cazul in care au fost deschise mai multe trebuie sa inceteze
.
Programul de functionare al sediului secundar nu trebuie sa afecteze orarul sediului
principal.
In cazul desfiintarii sediului secundar, arhiva acestuia va fi preluata, in masura
posibilitatilor, de catre biroul notarial nou infiintat sau, de notarul public care a avut sediul
secundar in acea localitate iar daca acest lucru nu este dposibil, de catre Camera Notarilor
Publici.
Toate reguliile aplicabile sediilor principale se aplica si sediilor secundare care vor tine,
aceleasi registre de evidenta ca si la sediul principal cu exceptia registrelor de evidenta
contabila care se tin numai la sediul principal.

D. ÎNREGISTRAREA ACTELOR ȘI EVIDENȚELE BIROULUI NOTARIAL

Biroul notarial reprezintă structura organizatorica de baza a activitatii notariale. Este locul
unde se presteaza activitatea notariala. De aceea, legea impune obligatii privitoare la
organizarea si functionarea birourilor notariale. Potrivit art. 36 alin. 2 din Legea nr. 36/1995,
biroul notarial trebuie sa detina spatii corespunzatoare pentru desfasurarea activitatii. De
asemenea, acelasi text impune obligatia afisarii numelui notarului public sub care a fost
inregistrat biroul, iar in caz de asociere, numele stabilit prin contractul de societate civila
profesionala sau prin contractul de asociere
Pentru functionarea corespunzatoare a birourilor notariale este necesara tinerea unei
evidente riguroase prin inregistrarea actelor intocmite, in registre speciale. Din aceasta cauza
Regulamentul (Art. 40 si urm.) impune obligativitatea organizarii unei activitati de registratura
atat pentru posibilitatea conservarii si materializarii activitatii notariale cat si pentru exercitarea
controlului profesional prevazut de lege.
Actele intocmite precum si consultatiile notariale vor fi intregistrate mentionandu-se
totodata si onorariul. In cazul functionarii in acelasi birou notarial a mai multor notari publici
asociati in cadrul inregistrarilor se va evidentia separat fiecare lucrare in functie de notarul care
a efectuat-o, iar daca prin contractul de societate s-a stipulat ca registrele sa fie tinute separat
vor exista atatea exemplare cati notari publici asociati sunt.
Aceste registre sunt :
a) REGISTRUL GENERAL. Acesta cuprinde toate lucrarile notariale, cu exceptia celor
privind procedura succesorala, primirile in depozit si inscrisuri, documente si valori, precum si
protestele titlurilor de valoare. Fiecarei lucrari i se va da un numar distin ct de inregistrare,
inscrisurile autentice fiind inregistrate separat dupa obiectul acestora, avand si un numar special
de autentificare. In cazul autentificarii unui act inregistrat anterior ca proiect, acesta va primi
un nou numar corespunzator autentificarii. Registrul General trebuie sa contina pe langa
numarul de inregistrare si cel al autentificarii si datele privitoare la act : data, numele si
prenumele partilor, felul actului, pretul sau valoarea estimativa precum si alte observatii ;
b) OPISUL REGISTRULUI GENERAL. In acesta se trec, pentru o mai eficienta identificare
a unui act, numele si prenumele tuturor partilor in ordine alfabetica, data inregistrarii actului,
numarul de inregistrare si felul actului ;
c) in REGISTRUL DE SUCCESIUNI se inregistreaza toate dosarele succesorale. Pentru
evitarea unei duble proceduri succesorale este obligatorie verificarea existentei unui dosar
similar. Pozitia din registrul de succesiuni se inchide doar la finalizarea procedurii (prin
eliberarea certificatului de mostenitor), in caz de suspendare sau incetare a procedurii
succesorale. In cazul repunerii pe rol a dosarului se va face o noua inregistrare.
Acesta contine pe langa numarul de inregistrare si data acesteia : numele, prenumele si
ultimul domiciliu al defunctului, data decesului, numarul de inregistrare in opisul de evidenta
a procedurilor succesorale, primul termen al dezbaterii succesorale, modul de solutionare, taxa
de timbru, onorariul incasat, precum si numele notarului public ;
d) OPISUL SUCCESORAL are in continut numarul de inregistrare a dosarului succesoral,
precum si numele, prenumele si ultimul domiciliu al defunctului, avand o finalitate similara cu
cea a opisului general.
Pentru evitarea dublei solutionarii a unei succesiuni un opis de eviden ta a procedurii
succesorale se tine la biroul notarial desemnat de Colegiul director al Camerei Notarilor
Publici. Evident dat fiind competenta speciala a notarului public in materie de succesiuni acest
opis se tine numai daca in raza teritoriala a unei judecatorii exista mai multe birouri notariale ;
e) in REGISTRELE SPECIALE DE RENUNȚĂRI LA SUCCESIUNE sunt consemnate toate
declarațiile de renunțare, precum si cele de acceptare sub beneficiu de inventar;
f) in OPISUL DE RENUNȚĂRI LA SUCCESIUNE sunt trecute numele si prenumele
declarantului, felul declaratiei, numarul si data inregistrarii. Aceste doua registre sunt tinute de
un singur birou notarial pentru o intreaga circumscriptie teritoriala a unei judecatorii. Aceasta
solutie se justifica prin eficientizarea procedurilor de cautare in cazul centralizarii datelor.
Evidența declarațiilor de renunțare la succesiune și a acceptărilor sub beneficiu de
inventar precum și evidența cauzelor succesorale înregistrate la birourile notarile se ține la
nivelul Camerei Notarilor Publici
g) in REGISTRUL DE TERMENE SUCCESORALE sunt evidentiate sedintele si solutiile
adoptate in dezbaterea succesiunii. Datorita importantei procedurii succesorale notariale,
precum si a sanctiunilor ce le atrage nerespectarea sa, Regulamentul prevede dispozitii speciale
privitoare la inregistrarea in acest registru. Astfel, certificatele de mostenitor au un numar
evidentiat in ordinera solutiilor cauzelor. La sfarsitul fiecarei luni secretarul biroului notarial
inscrie in registrul de termene succesorale situatia dosarelor existente pe rol, a celor rezolvate
in luna in curs precum si solutiile date, onorariile si taxele stabilite.
h) un alt REGISTRU este cel in care sunt consemnate DEPOZITELE. Acesta cuprinde
mentiuni referitoare la inscrisurile, documentele, precum si valorile precizate in procesul-
verbal de inventariere a bunurilor succesiunii pe care notarul public a incuviintat sa le pastreze
in biroul sau. Este necesara o individualizare a inscrisului si semnaturile persoanei careia i se
va restitui depozitul.
g) REGISTRUL DE PROTESTE evidentiaza zilnic si in ordinea datei, efectele de comert
prestate cu efectuarea mentiunilor cerute de lege. In acesta sunt cuprinse pe langa data si ora
aceasta prezentand in numeroase cazuri o importanta deosebita, numele si prenumele celui care
a facut protestul, precum si a celui in contra caruia s-a facut, locul in care a fost adresat,
transcrierea exacta a efectului depus, somatia la plata si raspunsul sau motivul pentru care nu
s-a primit raspuns, numele notarului public si onorariul incasat.
j) REGISTRUL DE CONSULTAȚII pur notariale cuprinde toate consultatiile date de
notarul public, obiectul acestora, forma scrisa sau orala. In cazul consultatiilor date in scris se
tine o mapa speciala cu un exemplar al acesteia, acelasi regim avandu- l si proiectele actelor
juridice, precum si procesele-verbale si hotararea adunarilor generale a societatilor comerciale,
certificate de notar.
k) in cazul notarilor publici ce folosesc traducatori angajati se impune si existenta unui
REGISTRU DE TRADUCERI. Pe langa regulile comune in acest registru vor fi trecute : limba din
si in care se traduce, numele traducatorului, termenul si numarul de pagini.
l) REGISTRUL DE CORESPONDENTĂ consemneaza corespondenta oficiala a notarului
public, corespondenta ce nu a fost consemnata in alte registre. In acesta se trece obligatoriu
destinatarul/expeditorul, precum si obiectul corespondentei.
Pentru buna functionare a serviciului de inregistrare in Regulament sunt prevazute
anumite norme ce trebuie indeplinite. Inainte de utilizare toate registrele vor fi numerotate,
sigilate si semnate de notarul public, aceasta procedura fiind certificata printr-un proces-verbal
incheiat pe prima pagina, iar la terminarea registrului sau la inchiderea anului calendaristic se
incheie un proces-verbal de inchidere a registrului, sub ultima inregistrare. Toate inregistrarile
se fac in momentul si in ordinea primirii lucrarilor, in acest sens consider a avea importanta
ordinea de primire a cererilor valabil incheiate. In cazul erorilor de inregistrare acestea se
remediaza fara a se sterge vechiul text, peste care se trage o linie, astfel ca sa poata fi citit.
Datorita faptului ca birourile notarilor publici sunt organizare dupa principiul liberei
initiative acestea se constituie ca agenti economici, drept pentru care notarii publici sunt
obligati sa tina, pe langa registrele specifice profesiei, si anumite registre contabile.
Acestea sunt :
- registrul jurnal de incasari si plati;
- registrul de evidenta a taxei pe valoare adaugata,registrul unic de control,La
sediul secundar se vor tine aceleasi register ca si la sediul principal.

E. ARHIVA

Notarul public sau, dupa caz, notarul asociat, care a fost hotarat prin contract de
asociere, are obligatia de a desemna o persoana din randul angajatiilor sai care va raspunde de
problemele legate de arhiva. Daca acest lucru nu este posibil, raspunderea ii revine notarului
public.
In afara registrelor prevazute de Art. 40 din Regulament, fiecare birou notarial este
obligat sa organizeze mape cu actele intocmite. Actele autentice se pastreaza in mape de cate
50 de acte impreuna cu documentatia necesara (actele care au stat la baza autentificarii).
Celelalte se pastreaza in mape de cate 100 de acte.
O mapa speciala trebuie sa cuprinda certificatele de mostenitor. La fiecare certificat de
mostenitor se va atasa si incheierea finala a procedurii succesorale (intocmita in doua
exemplare, unul pastrandu-se in dosarul succesoral).
In conformitate cu prevederile Regulamentului, fiecare birou notarial este obligat sa
organizeze depozitarea si conservarea arhivei. Evidenta si arhivarea actelor notariale prezinta
o importanta particulara. Ea face posibila conservarea actelor notariale si permite realizarea
unui control adecvat asupra activitatii desfasurate in cadrul fiecarui birou notarial. Evidenta
actelor notariale prezinta importanta si pentru parti. Acestea pot sa consulte actele notariale si
sa solicite un duplicat in caz de pirdere sau disparitie a actului propriu.
Datorita rolului si importantei sale, Art. 102 din Legea nr. 36/1995 dispune ca arhiva
activitatii notariale este proprietatea statului.
TEMA 4

COMPETENȚA IN MATERIE NOTARIALA. ORGANIZAREA FUNCȚIEI NOTARULUI PUBLIC

A. PRECIZĂRI PREALABILE

Prin competență, în general, se desemnează capacitatea unui organ sau a unor persoane
de a soluționa o anumită problemă.
In materie notarială, competența determină cererile și procedurile specifice ce intră în
atribuțiile unui birou notarial. Legea nr. 36/1995 consacră un întreg capitol (II) COMPETENȚEI
NOTARIALE. Observăm, în cuprinsul acestui capitol al legii, unele inconsecvențe terminologice.
Astfel, capitolul II este intitulat : „Competența notarilor publici", iar unele texte se referă la
competența notarului public [ari 10 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 36/1995]; există și unele texte
care se referă la competența biroului notarial [art. 10 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 36/1995]. Pe
de altă parte, art. 11 din Legea nr. 36/1995 reglementează procedura soluționării conflictelor
de competență dintre „birourile" notarilor publici.
Competența se raportează, în știința dreptului procesual civil, îndeosebi, la organele
chemate să soluționeze cereri sau litigii, iar nu la persoanele care alcătuiesc autoritățile publice
respective. De aceea, ar fi fost normal ca legiuitorul să se refere în mod consecvent la
competența birourilor notariale.
Totuși, constatăm că art. 13 din Legea nr. 36/1995 determină, astfel cum este firesc,
competența notarială a „misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României", iar nu a
agenților consulari. în schimb, art. 12 din Legea nr. 36/1995 reglementează competența
secretarilor consiliilor locale.

Birourile notarilor publici au o competență generală în materia actelor notariale.

Această competență se delimitează de atribuțiile organelor jurisdicționale datorită caracterului
necontencios al cererilor ce se adresează birourilor notariale.
Legea reglementează însă și o competență teritorială excepțională (art. 10 din Legea nr.
36/1995).

B. COMPETENȚA MATERIALĂ

Birourile Notariale au o competenta materiala generala in materia actelor notariale,

Legea reglementand si o competenta teritoriala exceptionala.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 36/1995 Notarul Public indeplineste urmatoarele acte
notariale (cazurile de competență generală a birourilor notariale) :
a) redactarea inscrisurilor cu continut juridic, la solicitarea partilor ;
b) autentificarea inscrisurilor redactate de Notarul Public, de parti personal sau de avocat ;
c) procedura succesorala notariala ;
d) certificarea unor fapte in cazurile prevazute de lege ;
e) legalizarea semnaturii de pe inscrisuri, a specimenului de semnatura, precum si a sigiliilor
;
f) darea de data certa inscrisurilor prezentate de parti ;
g) primirea in depozit a inscrisurilor si documentelor prezentate de parti ;
h) actele de protest ale cambiilor, biletelor la ordin si a cecurilor ;
i) legalizarea copiilor dupa inscrisuri ;
j) efectuarea si legalizarea traducerilor ;
k) eliberarea de duplicate de pe actele notariale pe care le-a intocmit ;
l) orice alte operatiuni prevazute de lege .
Autentificarea și legalizarea actelor reprezintă atribuțiile cel mai adesea îndeplinite de
către notarii publici. Autentificarea înscrisurilor reprezintă în orice sistem de drept activitatea
predilectă a notarilor publici.
Un alt caz de competența generală este prevăzut în art. 10 din Legea nr. 36/1995.
Potrivit acestui text : „Notarii publici dau consultații juridice în materie notarială, altele decât
cele referitoare la conținutul actelor pe care le îndeplinesc și participă, în calitate de specialiști
desemnați de părți, la pregătirea și întocmirea unor acte juridice cu caracter notarial".

C. COMPETENȚA TERITORIALĂ

In indeplinirea atributiilor ce-i revin biroul notarial are o competenta teritoriala

generala. Cu alte cuvinte orice Birou Notarial din tara poate incheia acte privitoare la persoane,
lucruri sau inscrisuri indiferent de domiciliul, locatia sau felul actului. Cu toate acestea Legea,
din cauze ce tin de buna desfasurare a anumitor proceduri, a instituit patru excepții enumerate
in art. 10 din Legea nr. 36/1995 :
a) procedura succesorala notariala este de competenta biroului notarial situat in
circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care defunctul si-a avut ultimul domiciliu.
Se remarca existenta in acest caz a unei competente teritoriale exclusive, daca ne aflam
in prezenta unui singur birou notarial in raza unei judecatorii si a unei competente alternative
daca in raza aceleasi judecatorii functioneaza mai multe birouri notariale. Astfel, succesorii pot
alege, desi legea nu o mentioneaza, oricare dintre birourile notariale ce isi au sediul in
circumscriptia teritoriala a acelei judecatoriei pentru ca “acolo unde legea nu distinge nici noi
nu trebuie sa o facem”
Aceasta restrangere a competentei teritoriale isi are ratiunea in faptul ca, cel mai adesea,
locul ultimului domiciliu este si cel al bunurilor succesorale, prin aceasta restrângere putand fi
soluționate mai usor complexele probleme privitoare la lichidarea unei moșteniri ;
b) in cazul moștenirilor succesive, moștenitorii pot alege competenta oricărui birou
notarial din circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care si-a avut ultimul
domiciliu acela dintre autori care a decedat cel din urma.
Prin aceasta legiuitorul statorniceste competenta birourilor notariale ce au in raza lor
domiciliul ultimului decedat, stiut fiind ca, de obicei, acesta este si posesorul, de facto, al
bunurilor cuprinse in masa succesorala ;
c) actele de protest al cambiilor, biletelor la ordin si cecurilor se fac de birourile notariale
din circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care urmeaza a se face plata ;
d) eliberarea duplicatelor si reconstituirea actelor notariale se fac de notarul public in al
carui birou se afla originalul acestora.
Se remarca aici existenta singurului caz de competenta teritoriala exclusiva absoluta,
biroul notarial fiind circumstantiat chiar de dispozitiile legale, ratiuniile legii fiind evident : in
arhiva acelui birou notarial trebuie sa se afla actul sau documentele necesare refacerii acestuia.
Dispozițiile legale privitoare la competența teritorială excepțională ne obligă la unele
precizări indispensabile pentru o corectă aplicare a acestora. In primul rând, se cuvine a fi
făcută precizarea că doar ultimul caz de competență teritorială este circumstantiat la un anumit
birou notarial (acela în arhiva căruia se află actul).
Celelalte cazuri de competență teritorială excepțională se raportează la biroul notarial
din circumscripția unei anumite judecătorii. Astfel, în materie succesorală, competența este
stabilită în raport de „circumscripția teritorială a judecătoriei în care defunctul și-a avut ultimul
domiciliu"conform art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 36/1995. Dar în circumscripția unei
asemenea judecătorii se pot afla mai multe birouri notariale. Noi apreciem că procedura
succesorală se poate realiza la oricare dintre aceste birouri notariale, deși legea nu prevede în
mod expres o atare soluție. Ea poate fi dedusă din rațiunea determinării competenței după
criteriul menționat. într- adevăr, locul ultimului domiciliu al defunctului este și locul
deschiderii succesiunii; acesta este locul unde, cel mai adesea, se află și bunurile succesorale,
și aici se pot soluționa complexele probleme privitoare la lichidarea unei moșteniri. Or, aceste
rațiuni sunt valabile pentru oricare dintre birourile notariale din raza teritorială a judecătoriei
unde defunctul și-a avut ultimul domiciliu.
In cazul moștenirilor succesive legiuitorul consacră în mod expres posibilitatea alegerii
de către moștenitori a competenței „oricăruia dintre birourile notariale din circum scripția
teritorială a judecătoriei în care și-a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a decedat
cel din urmă".
Aceeași rațiune subzistă și în cazul competenței stabilite în art. 10 lit. c) din Legea nr.
36/1995, privitoare la actele de protest al cambiilor, biletelor la ordin și cecurilor. Prin urmare,
competența revine oricăruia dintre birourile notariale din „circumscripția teritorială a
judecătoriei în care urmează a se face plata".
In toate cazurile, odată sesizat unul din birourile notariale determinate de lege, asupra
competenței nu se mai poate reveni.
Totodata art. 114 din Lege prevede o prorogare legala a competentei birourilor notariale
ce isi au sediul in municipiul Bucuresti pe tot teritoriul acestuia indiferent in circumscriptia
carei judecatorii de sector functioneaza. In acest context unii autori sustin, bazandu -se pe
prevederile Legii nr. 2/1968, precum si pe faptul ca “judetului Ilfov” nu i s -a infiintat prin
Legea nr. 92/1992 un Tribunal propriu, extinderea competentei teritoriale extraordinare a
biroului notarial din municipiul Bucuresti si a judetului Ilfov.
Birourile notariale mai au in atributiile lor si indeplinirea anumitor proceduri prevazute
in unele legi speciale (astfel, potrivit art. 20 din Codul Silvic din 30.12.1962, inregistreaza ii
pastreaza tiparele ciocanelor silvice), sau reprezentarea pârtilor la intabularea dreptului de
proprietate in cartea funciara dupa autentificarea actelor.

D. CONFLICTE DE COMPETENȚĂ

Desi aparitia unor conflicte de competenta intre birourile notariale este relativ redusa,
aceasta posibilitate exista mai ales in materia procedurii succesorale. De aceea legea a
reglementat, dat fiind si natura speciala a activitatii notariale, unele reguli derogatorii de la cele
existente in dreptul comun (art. 20-22 C.pr.civ).
Dupa localizarea sediilor birourilor notariale conflictele de competenta sunt de doua
feluri : intre birourile notariale aflate in raza aceleasi judecatorii si intre birourile notariale ce
se afla in circumscriptii judecatoresti diferite. In primul caz conflictele sunt solutionate de catre
judecatoriile in raza careia isi au sediul cele doua birouri notariale, iar in al doilea de catre
judecatoria in raza careia se afla birou notarial cel din urma sesizat.
Privitor la persoanele ce pot sesiza instanta, in primul caz Legea nu prevede posibilitatea
decat pentru partea interesata (art. 11 alin. 1 din Legea nr. 36 / 1995), biroul notarial nefiind
imputernicit expres cu o astfel de atributie. Totusi dat fiind ca textul prin finalitatea sa nu
instituie o norma imperativa, consider ca acesta este completat de prevederile din dreptul
comun. Asadar, si notarul public poate sesiza instanta pentru solutionarea conflictului. Aceasta
solutie este valabila si in al doilea caz.
O particularitate a procedurii de soluționare a conflictelor de competență se referă la
hotărârea pronunțată de judecătorie. In acest sens art. 11 alin. (1) din Legea nr. 36/1995
precizează că hotărârea judecătoriei este definitivă.
 Dispozițiile Legii nr. 36/1995 se completează, în mod corespunzător, cu cele ale
Codului de procedură civilă (art. 104 din Legea nr. 36/1995). Prin urmare, se vor aplica și în
materia analizată prevederile dreptului comun în materie procedurală. Astfel, cererea pentru
soluționarea conflictului de competență se soluționează în camera de chibzuire și fără citarea
părților (art. 22 alin. final C.proc.civ.). De asemenea, sunt aplicabile și celelalte dispoziții
privitoare la conținutul și forma hotărârii judecătorești.

3. ORGANIZAREA FUNCȚIEI NOTARULUI PUBLIC

A. DOBÂNDIREA CALITĂȚII (INVESTIREA IN FUNCȚIE)

Datorita naturii functiei si a sarcinilor pe care le implica, aceasta poate fi dobandita doar
de catre persoanele care corespund exigentelor profesionale si umane precum si a celorlalte
cerinte din Lege (art. 16).
Astfel pentru a dobandi calitatea de Notar Public persoana trebuie sa intruneasca
cumulativ, urmatoarele cerinte :
a) sa aiba cetatenia romana si domiciliul in tara, precum si capacitatea de exercitiu deplina a
drepturilor civile ;
b) sa fie licentiat in drept-stiinte juridice sau doctor in drept ;
c) nu are antecedente penale ;
d) se bucura de o buna reputatie ;
e) cunoaste limba romana ;
f) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea functiei ;
g) a indeplinit timp de 2 ani functia de Notar stagiar si a promovat exmenul de notar public
sau a exercitat timp de 5 ani functia de judecator, procuror, avocat sau o alta functie de
specialitate juridica si dovedeste cunostiintele necesare functiei de notar public.

Notarul Public este numit in funcție de catre Ministrul Justiției la propunerea Consiliului
Uniunii in baza cererii celui interesat si dupa ce se va face dovada indeplinirii cerintelor
prevazute anterior, dupa cum urmeaza :
a) declaratie pe proprie raspundere privitor la faptul ca are cetatenia romana ; actul de
identitate prin care dovedeste domiciliul ;
b) copii de pe actele de studii ;
c) cazierul judiciar eliberat de organele Ministerului de Interne ;
d) cu privire la buna sa reputatie este necesara o caracterizare facuta de Colegiul director al
Camerei unde isi desfasoara activitatea ;
e) cunoasterea limbii romane este dovedita atat prin diplomele de studii (daca acestea au fost
urmate in limba romana) precum si prin promovarea examenului de notar public ;
f) certificatul medical de sanatate cu atestarea deplinei capacitati psihice ;
g) pentru notarul stagiar dovada promovarii examenului de notar public, iar pentru celelalte
cazuri in afara dovezii ca au fost declarati reusiti la concurs, se va prezenta si o atestare a
activitatii lor de minin 5 ani intr-una din functiile juridice prevazute.
In Regulament (art. 3) este prevazuta o prioritate la numirea in posturile de notar public
pentru notarii stagiari ce au promovat examen de notar public fata de cealalta categorie. Gasesc
aceasta prevedere total intemeiata dat fiind pregatirea mai riguroasa in domeniu prin efectuarea
stagiului, optiunea clara care de multe ori este insotita si de o varsta mai potrivita pentru
inceperea unei profesii, precum si faptul ca intreaga procedura de scoatere a posturilor de notari
stagiari la concurs se face tinandu-se cont de numarul necesar de viitori notari, dupa implinirea
termenului de doi ani.
 Dupa indeplinirea tuturor procedurilor, Notarul Public va depune juramantul descris in
art. 19 alin. 3 din Legea nr. 36/1995 in fata Ministrului Justitiei si a Presedintelui U.N.N.P.R.
sau a delegatiilor acestora.
Dispozițiile legale reproduse mai sus evidențiază necesitatea întrunirii cumu lative a
unor standarde adecvate îndeplinirii funcției de notar public.
Una din condițiile enunțate de textul Art. 16 a fost supusă și unui control de
constituționalitate. Avem în vedere cerința privitoare la calitatea de licențiat în drept - științe
juridice. Dispozițiile art. 16 lit. b) din Legea nr. 36/1995 sugerau posibilitatea ocupării
posturilor de notari publici numai de absolvenții facultăților de drept, nu și de cei ai facultăților
de drept economic administrativ. Curtea Constituțională nu a reținut o atare interpretare, ci
dimpotrivă a considerat că prevederile art. 16 lit. b din Legea notarilo r publici și a activității
notariale sunt constituționale numai în măsura în care prin expresia „licențiat în drept-științe
juridice" se înțelege absolventul unei facultăți de drept, indiferent de specializare.
De asemenea, remarcăm că unele din aceste dispoziții sunt detaliate și în Regulamentul
de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995. Astfel, de pildă, art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr.
36/1995 se referă și la dovada cunoștințelor necesare funcției de notar public. Legea nu
stabilește modul în care se poate face o atare dovadă.
Regulamentul precizează însă că pe locurile de notari publici rămase vacante se pot
numi „după o prealabilă verificare a cunoștințelor profesionale cei care au îndeplinit timp de 5
ani funcțiile juridice prevăzute la art. 16 lit. g) din lege". La rândul său, art. 4 alin. (3) din
Regulament statuează că verificarea cunoștințelor se efectuează prin concurs organizat de
Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici. Comisia de concurs este formată din 2 notari
publici, cu o vechime de cel puțin 10 ani în activitatea notarială, desemnați de Consiliul Uniunii
Naționale a Notarilor Publici și un inspector general notarial numit de ministrul justiției.
Tematica pentru fiecare concurs se stabilește de către Consiliul Uniunii Naționale a
Notarilor Publici, împreună cu compartimentul de specialitate notarială din cadrul Ministerului
Justiției. Probele de examen vizează domeniile dreptului civil, dreptului familiei, dreptului
comercial, dreptului internațional privat, procedurii civile și notariale, precum și dreptului
constituțional. Aceste probe se susțin și pentru definitivarea notarilor publici. Precizăm că
media minimă de promovare este 7, fără a putea fi mai mică de 5 la oricare dintre disciplinele
de concurs.
Procesul-verbal cu rezultatele concursului va fi înaintat spre validare Consiliului
Uniunii Naționale a Notarilor Publici. Impotriva rezultatelor concursului sau modului de
desfășurare a acestuia candidații nemulțumiți pot înainta contestație în termen de 10 zile de la
data afișării rezultatelor la sediile camerelor notarilor publici. Soluționarea contestațiilor este
de competența Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici.
Regulamentul determină și un caz de prioritate la numirea în posturile de notari publici.
Astfel, potrivit art. 3 din Regulament, la numirea în posturile vacante „au prioritate notarii
stagiari care au promovat examenul de notar public, în ordinea mediilor și a opțiunii acestora".
Textul instituie o prioritate neprevăzută de lege și care reprezintă o discriminare inadmisibilă
între candidații la numirea în funcție și notarii stagiari.
Legea nr. 36/1995 a reglementat și situația notarilor de stat existenți la data intrării în
vigoare a acestui act normativ. In acest sens, art. 105 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 dispune
că, „la cerere, notarii în stat în funcție, foștii notari de stat care au exercitat această funcție timp
de 10 ani, cu prestigiu profesional, precum și personalul de specialitate din Ministerul Justiției
devin notari publici, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 18. Notarii debutanți devin
notari stagiari, dacă sunt angajați într-un birou de notari publici".
Prin urmare, legea a instituit o normă de favoare pentru foștii notari de stat, în
considerarea experienței lor profesionale și a necesității garantării dreptului lor la muncă.
Tocmai datorită acestui fapt dispozițiile textului citat, precum și celelalte dispoziții conexe au
fost criticate pentru neconstituționalitate sub pretext că ele ar introduce o discriminare
inadmisibilă între foștii notary de stat și cei care urmează să fie numiți după constituirea
camerelor notarilor publici și a Uniunii Naționale a Notarilor Publici. De notat că, în acest sens,
art. 105 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, precizează în mod expres că : „Numirea de notari
publici, în afara celor prevăzuți mai sus, se va face după constituirea camerelor notarilor publici
și a Uniunii Naționale a Notarilor Publici, în condițiile art. 16-19 și art. 28 din prezenta lege".

B. NOTARII STAGIARI

Potrivit prevederilor Legii nr. 36 / 1995 (art. 16 si 20) si a Statutului Uniunii (art. 51)
are posibilitatea de a deveni Notar Stagiar persoana care indeplineste expres conditiile cerute
pentru a fi Notar Public (mai putin cele de la lit. g) si au mai putin de cinci ani vechime intr-o
functie de specialitate juridica.Posibilitatea de a deveni Notar Stagiar confera persoanei si
dreptul de a ocupa aceeasi functie, doar daca, pe langa conditiile prevazute mai sus, sunt create
si urmatoarele premise :
a) existenta unui post liber de notar stagiar, in conditiile stabilite prin lege ;
b) obtinerea, de catre aspirantul la functia de notar stagiar a acordului de angajare din partea
unui notar public, in biroul acestuia, ce trebuie sa aiba sediul in localitatea in care exista
postul de notar stagiar liber ;
c) depunerea, de catre persoana interesata la Camera Notarilor Publici in circumscriptia careia
se afla postul liber a unei cereri insotita de toate actele care fac dovada vocatiei sale de a
ocupa respectivul post precum si acordul scris al notarului public in Biroul caruia urmeaza
a-si desfasura activitatea ;
d) sustinerea si promovarea interviului sau dupa caz a examenului de selectie pentru ocuparea
postului liber de notar stagiar.
Privitor la prima cerinta aceasta,este conditionata de cererea de angajare a unui notar
stagiar, facuta de notarul public din teritoriu care va solicita scoaterea unui post de notar
stagiar.Aceasta solicitare se va face pana la data de 1 martie a fiecărui an pentru obtinerea unui
post de notar stagiar. Colegiul director este abilitat de lege ca, dupa colectarea informatiilor cu
privire la numarul de notari publici care doresc sa angajeze notari stagiari, sa stabileasca in
prima sedinta de colegiu din luna martie numarul anual de notari stagiari pe circumscriptii si
localitatii si sa faca propuneri, in acest sens.Dupa ce colegiul director al camerei notarilor
publici aproba numarul de locuri pentru anul in curs se valideaza nominal notarii publici in
functie care indeplinesc conditiile pentru angajarea de notari stagiari.Notarul public caruia i s-
a respins cererea de angajare a unui notar stagiar poate face contestatie care se solutioneaza in
prima Adunare Generala .Hotararea adunarii generale este definitive si irevocabila.Notarul
public caruia i s-a respins cererea de angajare a unui notar stagiar va putea sa depuna o noua
cerere anul urmator daca indeplineste conditiile stabilite de Consiliul Uniunii si de Colegiul
Director al camerei. Adunarea genera ia act de numarul notarilor stagiari propusi pentru a fi
angajati pe circumscriptii judecatoresti fara a putea decide aceasta atributie revenindui
Colegiului Director.
Referitor la cea de-a doua cerinta, acea persoana ce are dorinta de a ocupa un post de
notar stagiar se poate adresa unui Birou Notarial, notarul public putand aproba cererea in
masura in care are posibilitatea de a angaja notari stagiari si numai daca Colegiul Director i-a
aprobat un post de notar stagiar pentru biroul sau. Pot angaja notari stagiari numai notari publici
care au o vechime de minim cinci ani in profesie, volumul de activitate al biroului
corespunzator,are cotizatia lunara achitata la timp si nu are mai mult de 2 absente la adunarile
generale si la invatamantul profesional. Intr-o perioada de timp notarul public poate angaja un
singur notar stagiar. Notarii Publici asociati intr-un birou notarial pot angaja atatia notari
stagiari cati notari titulari sunt in acel birou cu respectarea conditiilor de vechime.
Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici tine cont la aprobarea unui post de notar
stagiar si de faptul ca notarul care doreste sa angajeze un notar stagiar trebuie sa indeplineasca
anumite conditii cu privire la lipsa sanctiunilor disciplinare, la indeplinirea tuturor obligatiilor
ce-i revin potrivit legii si statutului si, nu in ultimul rand, al posibilitatii materiale de a-l salariza
pe viitorul stagiar.
In ceea ce priveste interviul sau examenul de selectie pentru ocuparea postului,
aspirantul, in cazul existentei cate unei singure cereri pe un post, va fi intervievat pentru
verificarea cunostintelor sale generale de drept, concluziile interviului fiind inscrise intr-un
proces-verbal. In cazul in care la data mentionata au fost depuse la Camera un numar mai mare
de cereri de inscriere pentru ocuparea posturilor de notari stagiari decat numarul aprobat de
Adunarea Generala, angajarea solicitantului se va face numai dupa sustinerea unui examen, ce
va contine notiuni generale de drept civil, dreptul familiei, procedura civila și notariala, drept
comercial, drept internațional privat, drept constituțional și legislație notariala.
Dupa promovarea interviului sau dupa caz a examenului de selectie candidatul devine
notar stagiar in biroul in care i s-a aprobat angajarea, urmand sa-si desavarseasca stagiatura sub
supravegherea notarului indrumator.
In timpul stagiaturii, notarul indrumator poate delega notarul stagiar sa indeplineasca
urmatoarele atributii :
- efectuarea lucrarilor de secretariat ;
- legalizarea copiilor de pe inscrisuri ;
- legalizarea semnaturii traducatorului ;
- darea de data certa inscrisurilor prezentate de parti ;
- redactarea unor proiecte de inscrisuri cu continut juridic.
Trebuie mentionat faptul ca prin efectuarea acestor proceduri notarului stagiar nu i se
recunoaste competenta in materie notariala, indeplinirea acestor atributii fiind facuta datorita
delegarii date de notarul public in conditiile legii.
Notarul Stagiar pe perioada indeplinirii functiei sale este titularul unor drepturi si
obligatii din care mentionam :
- intocmeste si completează la zi, pe toata durata stagiului caietul de stagiu, tinandu-l la
dispozitia notarului indrumator pentru verificarea saptamanala a acestuia ;
- executa, operativ si de calitate, toate activitatile pentru care i s-a eliberat delegatie precum si
redactarea de inscrisuri cu continut juridic incredintate de notarul indrumator si asista la
celelalte lucrari si activitati ale notarului indrumator ;
- respecta programul de lucru al biroului notarial ;
- pastreaza secretul profesional asupra discutiilor si lucrarilor biroului notarial ;
- solicita, cu 30 de zile inaintea incheierii stagiului, inscrierea la examenul de definitivat pentru
ocuparea unui post liber de notar public si sustine acest examen.
Corespunzator drepturilor si obligatiilor notarului stagiar, dat fiind faptul ca acesta se
afla in pregatire si indrumare pe toata perioada stagiului si notarul public angajator are unele
responsabilitati si atributii privitoare la bun a dezvoltare si formare profesionala a notarului
stagiar.
Dintre acestea mentionez :
- intocmeste si semneaza contractul individual de munca cu notarul stagiar, pe perioada
stagiului determinat, in maxim 30 zile de la data promovarii examenului sau interviului ;
- in termen de 15 zile de la angajarea acestuia intocmeste dosarul personal al notarului stagiar
acesta cuprinzand : cererea de inscriere la interviu sau examen, copie dupa actul de nastere si
casatorie, dovada existentei cazierului judiciar, certificatul medical, copie dupa contractul de
munca, inregistrarea la camera, declaratia notarului stagiar ca a luat cunostin ta de drepturile si
obligatiile de serviciu precum si de locul exercitarii functiei de notar public la terminarea
stagiaturii etc.
- organizeaza, conduce si controleaza activitatea zilnica a notarului stagiar ;
- verifica si vizeaza caietul de stagiu ;
- emite delegatia pe numele notarului stagiar pentru executarea lucrarilor prezentate mai sus
dar nu inainte de implinirea a 45 zile de la angajare ;
- raspunde de prejudiciile cauzate de catre notarul stagiar prin activitatea sa ;
- intocmeste referatul de apreciere a activitatii notarului stagiar privind perioada de acomodare
si informare asupra activitatii notariale si propune inscrierea la examenul de definitivat sau
amanarea motivata a sustinerii acestuia ;
- permite notarului stagiar caruia i s-a terminat perioada de stagiu sa-si continue activitatea la
biroul sau pana la data organizarii primului examen de notar public.
Privitor la examenul ce trebuie sustinut de notarul stagiar in vederea titularizarii in
functia de notar public acesta va consta in probe teoretice si practice din domeniul dreptului
civil, dreptului familiei, dreptului comercial, dreptului international privat, procedurii civile si
notariale, dreptului constituțional precum si legislație notarială. Media minima de promovare
nu poate fi mai mica de 7, nota fiecarei discipline trebuind fi cel putin 5. Comisia de examinare
va fi formata dintrun membru al Consiliului U.N.N.P.R., desemnat de presedintele acestuia, un
reprezentant al Ministerul Justitiei, desemnat prin ordin al ministrului justiției, un membru al
corpului didactic superior de specialitate și doi notari publici desemnati de Consiliului Uniunii
dintre notarii propuși de Camere, aceasta comisie fiind prezidata de reprezentantul Consiliului
Uniunii, care este și președintele concursului. Neprezentarea sau, dupa caz, respingerea in doua
randuri consecutive a notarului stagiar la examenul de definitivat atrage incetarea contractului
de munca precum si pierderea calitatii de notar stagiar.
Aceasta situatia are efecte si in privinta notarului indrumator intrucat acesta este
raspunzator pentru pregatirea si indirect pentru promovarea examenului de catre notarul
stagiar. In cazul neprezentarii la examen a notarului stagiar din motive imputabile acestuia sau
nepromovarii examenului, notarului public indrumator ii este interzis a mai angaja, pe o
perioada de cinci ani, notari stagiari.

C. ÎNCETAREA ȘI SUSPENDAREA CALITĂȚII

◦ Calitatea de notar INCETEAZA , potrivit art. 23 din Legea nr. 36/1995, in următoarele
cazuri :
a) la cerere ;
b) prin pensionare sau in cazul constatarii incapacitatii de munca, in conditiile legii;
In aceste doua cazuri cererea trebuie depusa la Camera, aceasta inaintand-o prin Uniune
ministrului justitiei care o va solutiona in maxim 15 zile. Pana la solutionare notarul public este
obligat sa isi continue activitatea.
c) prin desfiintarea biroului notarial, urmata de neexercitarea fara justificare de catre titularul
acesteia a profesiei, in conditiile legii, intr-un alt birou notarial in termen de 6 luni ;
d) prin excluderea din profesie, dispusa drept sanctiune disciplinara ;
e) in urma constatarii, prin inspectii repetate, a unei vadite incapacitati de munca ;
f) in urma condamnarii definitive pentru savarsirea cu intentie a unei infractiuni grave sau
care aduce atingere prestigiului profesiei (infractiunile grave sunt cele privitoare la
siguranta nationala, infractiunea contra persoanei, cele privitoare la patrimoniu, precum si
infractiunea contra pacii si omenirii) ;
g) in cazul in care notarul public nu mai indeplineste conditiile prevazute la art. 16 lit. a (are
cetatenia romana si domiciliul in Romania si are capacitate de exercitiu a dreptului civil),
d (se bucura de o buna reputatie) si f (este apt din punct de vedere medical pentru
exercitarea functiei) ;
 Privitor la aceste cazuri constatarea se face de catre ministrul justitiei la sesizarea
Consiliului Uniunii sau din oficiu (in cazurile de la lit. e si f).
Prin incetarea calitatii de notar public si in lipsa existentei unui asociat in biroul notarial
respectiv sau a unui alt birou notarial in acea circumscriptie teritoriala dat fiind caracterul de
serviciu public al activitatii notarului, Colegiul director al Camerei delega un alt notar public
in vederea indeplinirii activitatii notariale pana la numirea in localitate a unui alt notar public
titular. Acesta va functiona in masura posibilitatii, in acelasi sediu, in caz contrar Colegiul
director stabilind durata delegarii un alt sediu.

◦ Exercitiul functiei de notar public se SUSPENDA in urmatoarele cazuri (prevazut de

art. 24 alin. Lege) :
a) in caz de imcompatilitate ;
b) in caz de sanctiune disciplinara si in cazul in care impotriva notarului public s-a luat masura
arestarii preventive ;
c) in caz de neachitare a obligatiilor banesti profesionale, dupa 6 luni de la scadenta ace stora,
pana la achitarea debitului ;
d) in caz de incapacitate temporara de munca.
In toate cazurile suspedarea se face la solicitarea Consiliului Uniunii de catre MINISTRUL
JUSTITIEI, revocarea acesteia urmand o procedura similara in momentul in care au disp arut
cauzele ce au determinat-o.
In ceea ce priveste cauzele de la lit. b suspendarea se dispune pana la solutionarea cauzei
penale, iar la lit. d aceasta se dispune numai daca in capacitatea depaseste o perioada de 6 luni.
In cazul condamnării definitive și în cazul prevăzut de art. 23 lit. f) din Legea nr. 36/1995 se
va dispune excluderea din profesie.
Suspendarea, ca măsură disciplinară, poate fi dispusă pe o perioadă de ma ximum 6 luni.
In cazul arestării preventive măsura suspendării poate dura până la soluționarea cauzei penale
.
Pe timpul suspendarii sau in cazul excluderii sigiliul, registrele si lucrarile notarului
public vor fi depuse la camera fiind luate cu titlu de dovada.
 Tema 1.
INTRODUCERE IN ACTIVITATEA NOTARIALĂ
1. Considerații Introductive
1.1. Noțiunea și importanța dreptului notarial
1.2. Obiectul dreptului notarial
1.3. Izvoarele dreptului notarial
2.Din Istoria Notariatului
3.Principiile Activității Notariale
1.4. Funcție autonomă
1.5. Autoritate publica
1.6. Profesiune liberala
1.7. Serviciu de interes public
1.8. Principiul legalității
1.9. Principiul tratamentului egal, al echidistanței și al imparțialității
1.10. Notarul îndeplinește actele solitar și personal
1.11. Confidențialitatea sau principiul păstrării secretului profesional
1.12. Disponibilitatea întocmirii actelor notariale
1.13. Principiul libertății contractuale
1.14. Rolul activ al notarului public
1.15. Monopolul activitatii notariale

1. CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

Romania, tara asezata in sud - estul Europei, ca un zid despartitor intre doua mari
civilizatii, orientala si occidentala, s-a mentinut si evoluat de-a lungul secolelor, impunandu-si
un anumit mod specific de dezvoltare sociala, care a condus la aparitia unui sistem de drept
propriu.
In functie de evolutia istorica a societatii romanesti sistemul de drept s-a perfectionat,
cunoscand tot atatea etape de dezvoltare ca si societatea insasi.
In Romania, institutia notariala, cunoscuta sub varianta moderna, nu este o institutie
veche. Notiunea de “notar” sau “act notarial” nu apare inscrisa in documentele vechi ale vremii,
decat foarete tarziu in Evul Mediu si atunci doar cu referire la Transilvania. Cu toate acestea,
activitatea notariala a existat in provincile romanesti din cele mai vechi timpuri si pana astazi,
rastimp in care distingem mai multe etape si anume cea scalavagista, feudala si moderna.

1.1. NOȚIUNEA ȘI IMPORTANȚA DREPTULUI NOTARIAL

DREPTUL NOTARIAL este constituit din ansamblul normelor juridice care reglementează
modul de organizare a activității notariale, statutul notarului public și procedura de întocmire
a actelor notariale. Enunțarea acestei definiții sintetice relevă existența unor norme juridice cu
caracter diferit : unele sunt norme ce privesc doar organizarea activității notariale și structura
organelor care o exercită sau o coordonează; altele se referă la procedura de întocmire a
diferitelor acte notariale.
Activitatea notarială asigură persoanelor fizice și juridice, astfel cum precizează chiar
Art. 1 din Legea nr. 36/1995, „constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale
nelitigioase, precum și exercițiul drepturilor și ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea".
Din aceste dispoziții legale se poate desprinde și importanța deosebită a activității notariale și,
implicit, a dreptului notarial. Intr-adevăr, societățile moderne și cu o solidă economie de piață
se caracterizează printr-o multiplicare accentuată a raporturilor juridice la care participă
persoanele fizice și tot mai multe persoane juridice. Participarea la viața juridică implică, cu
necesitate, respectarea unei anumite ordini de drept și a valorilor ocrotite de aceasta.
Datorită acestui fapt actele juridice nu se pot întocmi fără respectarea unor condiții
legale, fie ele de formă, fie de fond. Unul din marile principii ale dreptului civil este fără
îndoială acela al consen-sualismului. Aceasta înseamnă că, în general, simplul acord de voință
al părților este generator de drepturi și obligații corelative.
Prin urmare, părțile nu sunt ținute să recurgă la constatarea raporturilor lor civile sau
comerciale printr-un act întocmit în fața unui notar public. Cu toate acestea, siguranța
circuitului civil recomandă constatarea unor atare raporturi printr-un act scris, respectiv chiar
printr-un înscris întocmit și autentificat de un specialist al dreptului, adică de un notar public.
Intocmirea unui înscris autentic, care să constate raportul juridic civil sau comercial realizat de
părți, este dorit și solicitat adeseori de părți, ceea ce reprezintă o garanție solidă a conservării
drepturilor lor.
Alteori, forma autentică a actului reprezintă chiar o condiție de valabilitate a
contractului sau operației juridice întocmite de părți. Formalismul reprezintă o caracteristică a
actelor notariale. Dar formele nu sunt un scop în sine ci o necesitate determinată de siguranta
actelor notariale intocmite

1.2. OBIECTUL DREPTULUI NOTARIAL

Din definiția deja enunțată și din ansamblul reglementărilor în vigoare se poate

desprinde cu ușurință și obiectul dreptului notarial. Acesta este format din normele juridice
privitoare la organizarea activității notariale, statutul notarului public și la procedura de
întocmire a actelor notariale. Obiectul dreptului notarial este constituit și din normele privitoare
la procedura succesorală notarială.
Obiectul dreptului notarial coincide și cu obiectul disciplinei aferente acestui domeniu.
Aceasta nu înseamnă că obiectul de interes al dreptului notarial este cantonat la instituțiile deja
enunțate și care au esențialmente un caracter organizatoric și procedural. Domeniul de interes
al dreptului notarial este însă mult mai larg și cuprinde varii domenii juridice. Avem în vedere,
în primul rând, instituții importante ale dreptului civil, cum sunt cele privitoare la: contracte
civile si/sau comerciale, societati comerciale, asociatii, fundatii, succesiuni, drepturi reale si de
creanta, și publicitate imobiliară. Dreptul familiei, îndeosebi prin instituțiile privitoare la
capacitatea persoanelor fizice și juridice și la reprezentarea lor, este și el implicat în activitatea
notarială.

1.3. IZVOARELE DREPTULUI NOTARIAL

Izvoarele dreptului notarial sunt diverse si sunt cuprinse în acte normative de natura
diferita. In mod incontestabil, însa, principalul izvor al dreptului notarial este LEGEA
NOTARILOR PUBLICI SI A ACTIVITATII NOTARIALE NR . 36 DIN 12 MAI 1995. Ea a fost adoptata
tinând seama atât de experienta dobândita de notarii din tara noastra, în perioada anterioara, cât
si de evolutiile legislative din tarile democratice europene.
Legea nr. 36/1995 se completeaza în mod corespunzator cu prevederile Codului civil si
ale codului de procedura civila. Drept urmare, dispozitiile codurilor mentionate constituie si
ele izvor de drept notarial, în materiile care intereseaza activitatea notariala.
Cu acelasi titlu de izvor de drept trebuie mentionata si Legea nr. 178 din 4 noiembrie
1997 pentru autorizarea si plata interpretilor si traducatorilor folositi de organele de urmărire
penala, de instanțele judecătorești, de birourile notarilor publici, de avocati si de Ministerul
Justitiei.
Ordonantele Guvernului pot constitui si ele izvor al dreptului notarial, cum ar fi de
exemplu Ordonanta de urgenta nr. 166/2008 privind modificarea art. 16 lit. a) din Legea
notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, si infiintarea Institutului Notarial Roman,
ordonanta validata si aprobata prin Legea 298/2009; Ordonanta de urgenta nr. 125/2007 pentru
modificarea art. 13 din Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995.
Un izvor de drept cu o valoare incontestabila este reprezentat de Regulamentul, adoptat
în temeiul Art. 107 din Legea nr. 36/1995, de punere în aplicare a Legii notarilor publici si a
activitatii notariale, nr. 36/1995, cu modificarile si completarile ulterioare. Regulamentul a fost
adoptat prin Ordinul nr. 710/C din 5 iulie 19954.
Aparitia LEGII NOTARILOR PUBLICI SI A ACTIVITATII NOTARIALE NR . 36/1995 a constituit,
fara indoiala, un moment de rezonanta in implinirea reformei din domeniul institutiilor de profil
juridic din Romania, fiind deja cunoscut faptul ca reforma Justitiei a reusit pe deplin si f oarte
repede in domeniul notarial. Ca efect al acestei legi, NOTARUL PUBLIC este investit cu
competenta de a indeplini un serviciu de interes public, dar avand statutul unei functii
autonome, caracteristic profesiunilor liberale. Astfel, notarul, desi este un liber profesionist, ca
purtator al sigiliului de stat, indeplineste acte de autoritate publica, fapt ce confera o noua
dimensiune acestei nobile profesii, dar care implica si raspunderi pe masura.
Modul de numire in functia de notar public, de suspendare si incetare a calitatii de notar
public atesta caracterul dublu al acestei functii : notarul este titular al unui serviciu de interes
public si, totodata, un liber profesionist, membru al unei organizatii profesionale.
potrivit dispozitiilor Legii nr. 36/1995, notarul public este numit de ministrul Justitiei,
la propunerea Consiliului uniunii Nationale a Notarilor publici. in mod simetric, suspendarea
din functie se dispune de ministrul Justitiei, la solicitarea Consiliului uniunii Nationale a
Notarilor publici, iar incetarea calitatii de notar public se constata sau se dispune, dupa caz, de
ministrul Justitiei.
Cunoaștem, foarte bine, că interesele economice ale persoanelor fizice și juridice se
reflectă, în numeroase cazuri, în acte juridice.
Tot atât de bine știm că principiul consensualismului, stă la baza încheierii valabile a
actelor juridice.
Astfel, în cele mai multe cazuri, acordul de voința al părților este suficient pentru
încheierea valabilă a actului, materializarea acestuia (instrumentum) fiind folosită doar ca o
măsura de prevedere, ca mijloc de probă, în cazul apariției unor litigii.
Totuși, datorită importantei lor, unele acte sunt cerute a fi încheiate în anumite forme
sau îndeplinind unele solemnități, simpla manifestare de voință nefiind o garanție suficientă
pentru părți. Și atunci este necesar ca această manifestare de voință a părților să fie certificată
cu o putere oficială de către o persoana investită cu autoritatea statului.
Pe langă situațiile prevăzute expres de lege pentru valabila încheiere a actelor, părțile,
pentru o mai bună redactare a înscrisului sau pentru o certificare suplimentară a voinței lor
apelează la forma autentică și la serviciile unui profesionist, în speță, a unui notar public.
Activitatea notarului se concentrează pe mai multe repere și anume:
- pe relația dintre clienți, unde notarul se comportă ca un adevărat magistrat in
necontencios, al cauzelor deduse în fața sa și
- pe relația dintre clienți și autoritățile statului, unde notarul prin autoritatea cu care
este investit îndeplinește, în numele clienților săi, proceduri prealabile, la diverse
instituții ale statului, în vederea aplicării corecte a prevederilor legale în actele pe care
le instrumentează. Pe lângă responsabilitățile cu caracter profesional notarul are și o
datorie specială de loialitate și colaborare cu statul, superioară unui cetățean, el
fiind cel care pune în aplicare și apară legea, fiind un garant al drepturilor cetățenilor
și un liant între cetățeni și autoritățile statului.
 Rolul notarului devine tot mai important deoarece, în afara autorității cu care este
investit, acesta este și un apărător al intereselor cetățenilor.
Asistăm, în prezent, în cadrul profesiei, la crearea unor legaturi mult mai strânse decât
cele dintre client și prestatorul de servicii, notarul transformându -se, dintr-un “partener al
justiției” într-un “partener al familiei“, rolul său devenind, alături de medic și avocat, de
garant al liniștii familiei, de confident în probleme de drept, și nu în ultimul rând de creator
și conservator al titlurilor de proprietate, sfătuitor și redactor al actelor ce interesează
familia, un doctor al proprietatii.
Notarul este prin excelenta consilierul de proximitate al familiei. Este o trasatura
identitara incontestabila. Aceasta trasatura este atat de naturala pentru notar, incat deseori o
trecem, din pacate, cu vederea.
În acest context, NOTARUL PUBLIC poate fi definit ca fiind aceea persoană investită
cu autoritatea statului în vederea autentificării actelor juridice în scopul îndeplinirii
cerințelor solemne ale acestora, stabilirea și atestarea faptelor de însemnătate juridică,
îndeplinirea procedurii succesorale necontencioase, precum și alte atribuții stabilite de
lege.
Potrivit LEGII nr. 36 / 1995, LEGEA NOTARILOR PUBLICI ȘI A ACTIVITĂȚII
NOTARIALE, activitatea notarială asigură persoanelor fizice și juridice constatarea raporturilor
juridice civile sau comerciale, precum și exercițiul anumitor drepturi și ocrotirea intereselor
conforme cu legea. Aceste atribuții se îndeplinesc prin încheierea de acte notariale precum și
prin consultații neurmate, în mod obligatoriu de încheierea vreunui act.
Trebuie să menționăm faptul că din multitudinea de acte și proceduri întocmite de notar
sunt excluse problemele de natură contencioasă. Nici unul din aspectele soluționate de
notarul public nu presupune existența vreunui litigiu între părți, iar în cazul apariției acestuia
(neîntelegerea coindivizarilor cu ocazia partajului sau a moștenitorilor cu ocazia dezbaterii
procedurilor succesorale) notarul va îndruma părțile în fața instanței de judecată în vederea
soluționării litigiului pe cale judecătorească.
Profesionalismul notarului constă atât în aceea că prin actele sale acesta să nu declanșeze
litigii cât și în arta sa de a armoniza dorința părților cu prevederile legii pentru obținerea
rezultatului urmărit de solicitanții actului notarial.
Natura funcției de notar este definită, în primul rând, de principiile care guvernează
această activitate cum ar fi legalitatea, egalitatea, imparțialitatea, independența.

2. DIN ISTORIA NOTARIATULUI

Originea institutiei notariatului trebuie cautata in antichitate unde, in oranduirea

sclavagista se regasesc elemente specifice ce pot duce la concluzia existentei unor forme
incipiente de exercitare a profesiei notariale. Aparitia notariatului este legata de inventarea si
raspandirea scrisului de catre populatiile sumeniene.
Astfel, primele testamente, contracte de vanzare-cumparare de sau de inchiriere au fost
scrise in Mesopotamia cu mii de ani in urma, deci nu intamplator se spune despre notariat ca
ar fi o institutie milenara. Consemnarea in scris a operatiunilor juridice a contribuit la
garantarea ordinii si pacii in cadrul conventiilor private.
Ulterior, in Roma antica cei ce se indeletniceau cu afaceri si diverse tranzactii
comerciale se foloseau de scribi pentru a nota elementele esentiale ale discutiilor ce se purtau
cu ocazia incheierii conventiilor. Astfel, “nota” scrisa de sclav si aprobata de parti constituia
un inceput de dovada in cazul unui proces izvorat din conventie. Specializarea sclavilor le-a
atras si denumirea de “notari” adica cei care iau notite.
Adeseori originea notariatului este legata de institutia “tabelionilor”, desi nu exista
suficiente probe pentru considerarea sfarsitului epocii republicane ca detinatoare a tuturor
conditiilor social-economice pentru transformarea unui simplu scrib intr-un adevarat
funcționar public. In dreptul roman, mult timp inscrisurile au constituit doar un simplu mijloc
probator al unor acte ce se indeplineau dupa un anumit ceremonial. Propagarea treptata a
documentelor scrise a determinat aparitia unei profesii liberale, a tabelionului, persoanele ce o
exercitau fiind specializate in redactarea documentelor juridice.
Tabelionii au devenit treptat experti in cunoasterea legilor si a formei juridice, functiile
lor depasind pe acelea de simpla redactare a unor documente juridice. Astfel, au devenit
adevarati asesori juridici ai partilor, nu doar in materia conventiilor private ci si in privinta
redactarii unor petitii, atestari sau certificari solicitate de tribunale.
Dupa destramarea Imperiului roman, cresterea influentei bisericii a facut ca activitatea
notariala sa se desfasoare in cadrul institutiilor clericale, actele acestora fiind intocmite de laici
sau clerici ce purtau denumirea de notari.
Odata cu dezvoltarea oraselor medievale si inflorirea comertului, conventiile private au
inceput sa fie redactate de persoane ce posedau o calificare corespunzatoare, calificare ce se
putea obtine in diverse scoli ale vremii. Astfel, dezvoltarea comertului a dus la transformarea
scribului (scriptor sau notarius) in notar public.
O contributie de seama se regaseste in activitatea Universitatii din Bologna in cadrul
careia trei juristi si-au pus amprenta pe dezvoltarea institutiei notariale. Primul autor in
domeniul dreptului notarial a fost profesorul Rainiero de Perugia care intre 1222 -1234 a
elaborat un tratat in aceasta materie intitulat “Ars notariae” cuprinzand trei parti : contractele,
dispozitii de ultima vointa si inscrisuri procesuale.
Odata cu cresterea puterii monarhice la sfarsitul oranduirii feudale notariatul devine
organ al statului, cu drept exclusiv de a redacta si autentifica actele juridice pe teritoriul unde
functioneaza, contra unei taxe ce devenea venit al statului. Secolul al XVII- lea a adus si
instituirea primelor proceduri notariale, semnatura notarului avand o forta probanta d eosebita,
fiind intarita cu un sigiliu.
In tara noastra institutia notariala, in acceptiunea moderna, nu este foarte veche.
Notiunea de “notar” sau “act notarial” nu apare inscrisa in documente decat tarziu in Evul
Mediu si doar in Transilvania. Cu toate acestea, elemente ale activitatii notariale se regasesc in
toate provinciile romanesti din cele mai vechi timpuri.
In perioada sclavagista anterior cuceririi romane, in Dacia dreptul cutumiar era
omniprezent si se manifesta prin obiceiul pamantului, acesta mentinandu-se pana la aparitia
unor legi scrise. Dupa cucerirea Daciei administratia romana a impus unele legi ce vor coexista
cu dreptul autohton ; incep sa apara tranzactiile scrise, drept dovada stand “tablitele cerate de
la Rosia Montana”, acte ce cuprind contracte de vanzare-cumparare ce au drept obiect sclavi si
imobile, contracte de locatiune a fortei de munca si chiar un contract de societate. Sub influenta
civilizatiei romane este posibil ca acei scribi denumiti in Roma notari sa fi existat si in Dacia
romana.
In spatiul romanesc primele marturii de activitate notariala dateaza din secolul al XII-
lea in Transilvania, unde in cadrul Cancelariei regale maghiare functiona notarul special care
asigura si slujba de secretar al regelui, calitate in care autentifica acte cu inelul acestuia.
Cancelaria voievozilor Transilvaniei era organizata dupa aceleasi principii ca si cea maghiara,
lucrul cel mai important de evidentiat in aceasta organizare fiind faptul ca notarii “nu -si
pierdeau functia odata cu schimbarea voievodului”.
Din a doua jumatate a secolului al XIII-lea activitatea notarilor se concentreaza in
“locuri de adeverire“ (loca credibilia), unde se vor intocmi acte la cererea unor persoane
particulare, sub pecetea autentica sau din insarcinarea regelui, voievodului sau vice-
voievodului. Ca procedura, actele de adeverire se intocmeau mai ales in zilele de sarbatoare,
iar notarul pregatea un concept in rezumat, dupa declaratiile partilor, facute in fata membrilor
Colegiilor de canonici de pe langa bisericile episcopale sau de pe langa manastiri. Acest
concept era citit apoi partilor, se corecta, se transcria pe curat si apoi se trecea in registru dupa
ce se platea o taxa. Aceste acte aveau valoare probatorie daca erau recunoscute de partea
adversa. Numarul tot mai mare al tranzactiilor au facut ca notarii sa inceapa sa foloseasca
formulare tip de acte (formulae solemnes styli) inca din secolul al XIV-lea.
Actele notariale se incheiau cu semnul notarului, o figura stilizata desenata de mana,
reprezentand elemente simbolice cu numele ori initialele acestuia. Pe masura inmultirii
numarului de acte a crescut si frecventa falsurilor. De aceea se faceau verificari periodice la
locurile de adeverire. In cazul dovedirii falsului, faptasul era pedepsit cu moartea.
Astfel, in 1399, Stefan, notar al conventului Cluj-Manastur a fost ars pe rug si averea i-
a fost confiscata intrucat se constatase ca a plastografiat numeroase acte.
Un alt spatiu cu activitate notariala prolifica este cel de la Gurile Dunarii, zona intens
colonizata de genovezi la sfarsitul secolului al XIII-lea si inceputul secolului al XIV- lea. Astfel
actele de la Chilia din anii 1360-1361 sunt redactate de notarul Antonio di Ponzo (originar din
Pondezolo) unde figureaza in acte ca “sacre Imperii notarius” si care a instrumentat in aceasta
perioada 99 de acte juridice de natura diversa. Din cercetarea acestora se observa ca
imprumuturile sau gajurile se faceau “cu ipocrita discretie”. De exemplu, notarul consemna un
transport de grau, cumparat cu bani imprumutati (fara a se preciza suma) ce urmau a fi restituiti
(aici suma era specificata) la 15 zile de la sosirea navei in portul de destinatie. Metoda era
folosita spre a se ascunde dobanda, oficial interzisa in lumea occidentala.
Dupa anul 1400, cei care scriau efectiv documentele erau cunoscuti sub numele de
gramatic, logofat, scriitor cu mana, scriitor de cuvinte. Din acea perioada justitia devine un
atribut al domnitorului, drept urmare legalizarea oricarui inscris se putea face numai in
cancelaria domneasca, condusa de un boier numit logofat. Pentru exercitarea atributiilor sale
acesta avea in subordine logofeti de rang inferior ce intocmeau actele, le copiau sau transcriau
in registre. Numai prin aplicarea sigiliului domnesc de catre logofat, unicul pastrator al
acestuia, actele capatau forta juridica.
In consecinta, se poate spune ca logofatul domnesc este stramosul autohton al Notarului
Public.
O imagine elocventa a evolutiei institutiei notariale satesti in Ardeal in perioada
secolului al XVI-lea si pana in anul 1848, o dovedeste atestarea a 1300 de notari. Numarul
redus al stiitorilor de carte si caracterul majoritar al populatiei romane din aceasta regiune,
imbinat cu birocratistimul exagerat al hasburgilor in imperiul lor au condus la cresterea
numarului de notari satesti care “ii ajuta pe oameni cu sfaturi si le transmite legile si dispozitiile
organelor administrative”. Cei care puteau ocupa aceasta functie trebuia sa cunoasca limbile
oficiale (germana, latina si maghiara), dar si romana, spre a se intelege cu taranii.
La inceputul secolului al XVIII-lea, un act al guvernului transilvanean stabilea dreptul
obstii de a-si alege notarul dintre “persoane onorabile” si a-l salariza cu o suma potrivita. In
anul 1808, apar Instrucțiunile notarilor satesti unde sarcina notarilor era sa-i ocroteasca pe
tarani, sa vegheze la incasarea darilor, sa nu “goleasca vreun pahar cu taranii” si sa raporteze
orice abuz autoritatilor superioare.
In Tarile Romane, prin Legiuirea lui Caradja, iar in Moldova prin Codul Callimachi,
activitatea notariala se laicizeaza, lucru ce a contribuit semnificativ la unificarea legislativa,
cooperata la inceput cu Regulamentul Organic si apoi desavarsita in timpul domniei Principelui
Alexandru Ioan Cuza.
O activitate notariala temeinic reglementata apare dupa jumatatea secolului al XIX- lea.
In Principatele Romane, odata cu aplicarea Legii autentificarii actelor, de la data de 1
septembrie 1886 se poate vorbi de aparitia institutiei notariale in acceptiunea sa moderna.
In Transilvania notarul public functiona in baza Legii ungare nr. 35 / 1874, mentinuta
in vigoare prin Legea de extindere din anul 1943, iar in Bucovina isi gasea aplicare Legea
austriaca nr. 75 / 1871, mentinuta in vigoare prin Decretul-Lege nr. 4885 / 1918. Aceste legi
au conferit notariatului public libertate de actiune si autonomie, actele sale fiind comparabile
cu sentintele judecatoresti. Ca sa ajunga intr-o asemenea pozitie notarul public trebuia sa
dovedeasca “diligenta, punctualitate, constiinta, nepartinire”. El era considerat “consultator,
sfatuitor si scriitor al poporului”. Autentificarea si validitatea unui act nu puteau fi puse in
discutie in fata judecatorului, astfel incat posesorul unui act notarial era sc utit ipso facto de
procese. Puterea actelor notariale era conferita si de profesionalismul notarului care, inainte de
intocmirea actului, trebuia sa se convingă de dorința adevarata a partilor, sa le explice textele
de lege. El trebuia sa redacteze actul clar, fara formulari dubioase sau cuvinte cu doua
intelesuri.
Prin Legea nr. 358 / 1944 privind autentificarea si legalizarea inscrisurilor, investirea
cu data certa si legalizarea copiilor dupa inscrisuri, lege ramasa in vigoare pana in anul 1960
s-au unificat dispozitiile din diferite acte normative privitoare la activitatea notariala, s-a
imbunatatit procedura de autentificare si investire cu formula executorie a inscrisurilor
autentificate, s-au mentinut atributiile Notarului Public si s-a prevazut pentru reprezentantele
diplomatice si consulare romane dreptul de a autentifica, legaliza si investi cu data certa
inscrisurile prezentate de cetatenii romani aflati in strainatate.
Cu toate ca institutia Notarului Public din Transilvania si Bucovina era mai bine
organizată decat compartimentele notariale de pe langa judecatoriile ce functionau in
Principatele Romane, aceasta va disparea odata cu aparitia noii legislatii notariale, de tip
socialist. Prin Decretul nr. 79 / 1950 ia fiinta Notariatul de Stat ce a f unctionat, experimental
in Bucuresti, din 1952 fiind apoi extins in toata tara. Prin aceasta reglementare notarul este
asimilat functionarului public aceasta idee fiind de inspiratie sovietica.
Pana la aparitia Legii nr. 36 / 1995 activitatea notariata a f ost reglementata prin Decretul
nr. 377 / 1960 si H.C.M. nr. 1518 / 1960 precum si prin Ordinul ministrului justitiei nr. 96 / C
/ 1973.
In prezent activitatea notariala este reglementata de Legea nr. 36 / 1995, cu modificarile
si completarile prin Legile nr. 267 / 2003 si nr. 178 / 2005, dispozitiile sale fiind completate de
Regulamentul de punere in aplicare a legii (aprobat prin Ordinul Ministrului Justitiei nr. 710 /
C / 1995 si completat cu Ordinele Ministrului Justitiei nr. 233 / C / 1996 și nr. 1410 / C / 1996),
de Statutul Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania (U.N.N.P.R.) si de Codul
deontologic al notarilor publici.
TEMA 2

PRINCIPIILE ACTIVITĂȚII N OTARIALE

Principiile de baza ale activitatii notariale pot fi desprinse din chiar prevederile primului
capitol al Legii nr. 36/1995. Unele din aceste principii deriva din prevederile constitutionale,
reprezentând o aplicare particulara a acestora. Alte principii sunt, desigur, specifice activitatii
notariale. Vom examina, pe scurt, principiile de baza ale activitatii notariale.
1.1. Notarul public in functie isi exercita activitatea si are statutul unei funcții
autonome (art. 3 din Legea nr. 36 / 1995).
Activitatea si solutiile date de notar nu pot fi controlate pe cale ierarhică, acestea putand
fi atacate numai in fata instantei (in speta a judecătoriei).
Autonomia profesiei se manifestă se manifestă cel puțin pe două coordonate :
1. actele intocmite de notarul public sunt valabile pana la anularea/desfiintarea acestora
printr-o hotărare judecătorească, definitiva si irevocabila
2. notarul public are stabilitate in functie. Notarul nu poate fi mutat din localitatea unde
isi desfăsoară activitatea, fără acordul său, eliberarea din functie putandu -se face doar
in cazurile expres prevăzute de Lege si Statut.
In ceea ce privesc problemele profesional disciplinare, notarul poate fi tras la
răspundere pentru acțiuni sau inacțiuni ce știrbesc prestigiul profesiei sau nu asigură buna
funcționare a serviciului.
Actiunea disciplinară se exercita de Colegiul director al Camerei Notarilor, din oficiu,
la sesizarea Ministrului Justitiei sau al Biroului Executiv al Consiliului Uniunii si se judecă de
către Consiliul de disciplină constituit in cadrul Uniunii Nationale a Notarilor Publici din
Romania, consiliu compus din cate un reprezentant al fiecarei Camere, ales de Adunarea
generala pentru un mandat de patru ani.
Consiliul de disciplină isi desfasoara activitatea in mod independent si nu se
subordoneaza nici un organ de conducere al uniunii si functioneaza potrivit unui Regulament
propriu adoptat de Consiliul Uniunii in condițiile legii de organizare a activitatii notariale.
Consiliul de disciplina judeca in complet de trei membrii. Notarul public, sanctionat
disciplinar, nu poate exercita functii eligibile, pe o perioada de patru ani, de la data ramanerii
definitive a masurii de sanctionare.
Competenta Consiliului de disciplină este prevazuta in Lege si Regulament, acesta
putand trage la răspundere notarul public pentru următoarele abateri:
• intarzieri sau neglijentă in efectuarea lucrărilor ;
• lipsa nejustificată de la birou ;
• nerespectarea secretului profesional ;
• comportament care aduce atingere onoarei sau probitătii profesionale.
Potrivit Statutului, notarul public raspunde si pentru modul in care isi ind eplineste
atributiile, cu privire la legalitatea raporturilor juridice pe care le constata si la exercitarea
drepturilor si ocrotirea, in conditiile legii, a intereselor persoanelor care solicita incheierea
actelor notariale, precum si de incalcarea dispozitiilor Legii, Regulamentului si Statutului.
Deci, după cum se poate observa, cu exceptia unor probleme strict disciplinare,
activitatea notarului in domeniul competentelor sale nu se supune nici unui control ierarhic,
acestea fiind prezumate a fi exercitate cu respectarea legii pană la desfiintarea printr-o hotărare
judecătorească.

1.2. Potrivit Art. 4 din Legea nr. 36 / 1995 a notarilor publici si a activitatii
notariale “actul indeplinit de notarul public, purtand sigiliul si semnatura acestuia este
de autoritate publica si are forta probanta prevazuta de lege”. Notarul public este investit
prin numirea sa de Ministrul Justitiei, cu autoritate de stat, are statutul unei functii autonome,
actul sau fiind de autoritate publica si are, asa cum am precizat, forta probanta prevazuta de
lege.
înaintea inceperii activitatii sale, notarul va depune juramantul in fata ministrului
justitiei si a presedintelului Uniunii Nationale a Notarilor Publici sau reprezentantilor acestora,
prin care “jura sa respecte Constitutia si legile tarii, sa-si indeplineasca cu onoare si
credibilitate publica, cu constiinta si fara partinire atributiile ce-i revin si sa pastreze
secretul profesional”.
Puterea conferita de legea actului notarial atrage dupa sine pozitia de “judecator in
necontencios” al notarului si ca o consecinta a acestui fapt obligatia sa de a fi independent in
limitele functiei sale autonome.
In activitatea sa notarul este investit cu autoritate publică. Pentru sublinierea acestui
principiu intrarea in profesie se face numai prin numire de către ministrul justitiei. In cadrul
acestei caracteristici se regăseste principalul scop al existentei institutiei notariale :
autentificarea actelor si desfăsurarea procedurii succesorale. In lipsa investirii cu autoritate
publică, notarul nu ar fi decat un particular, neputand intocmi acte din care să emane
solemnitătile cerute de lege. Totodată, prin inserarea autoritătii publice in actele incheiate de
părti, acestor acte li se conferă o fortă probantă superioară celei de drept comun.
In afara fortei probante legea confera actului autentic si forta executorie. Aceasta rezulta
din textul art. 66 din Legea nr. 36 / 1995 “Actul autentificat de notarul public care constata o
creanta certa si lichida are putere de titlu executoriu la data exigibilitatii acesteia. In lipsa
actului original, titlul executoriu il poate constitui duplicatul sau copia legalizata de pe
exemplarul din arhiva notarului public”.

1.3. Notarul desfăsoară o profesiune liberală.

Potrivit acestui principiu notarul, in exercitarea si organizarea profesiei sale, se bucură
de libertate, avand responsabilitatea alegerii sediului, in limitele Legii, sau a angajării
personalului administrativ.
Acesta nu poate fi asimilat functionarilor publici.

Principala deosebire (pe langă lipsa controlului ierarhic) dintre notar si funcționarul
public consta in dreptul notarului la onorariu pentru activitatea desfășurata. Acest drept la
onorariu isi găseste expresia in organizarea financiar - administrativă a birourilor notariale,
organizare care cade in sarcina fiecărui notar public in parte. Astfel, onorariul devine elementul
principal, pe langă desfăsurarea serviciului de interes public, mobilul fiecărui notar public de
a-si exercita profesia. Drept urmare, sumele cuvenite notarului public pentru prestatiile sale
sunt stabilite de către acesta in functie de principiile concurentei (pregătirea si prestigiul
profesional al acestuia, locatia biroului, posibilitatea clientilor de a suporta plata onorariului
etc.) cu respectarea baremelor minimale stabilite de Consiliul Uniunii si aprobate prin ordin al
ministrului de justitie.
In sprijinul celor de mai sus sta si prevederea dintr-un Regulament al Curtii de Justitie
a Comunitatii Europene care prevede “Notarii nu au nici o legatura de subordonare ierarhica
fata de autoritatile publice, deoarece ei nu fac parte din administratia publica. Ei isi desfasoara
activitatile independent si pe proprie raspundere, isi organizeaza liber modul in care isi
desfasoara activitatea, in limitele stabilite de lege si isi colecteaza personal onorariile care
alcatuiesc venitul lor”.

1.4. Notarul indeplineste un serviciu de interes public pentru a asigura securitatea

legala a partilor contractante. El este un profesionist in domeniul dreptului, numit de autoritatea
statului pentru a autentifica si certifica actele pe care le intocmeste.
Acest principiu se află in stransă legătură cu cel al legalitătii actului notarial, precum si
cu cel al egalitătii persoanelor in fata notarului public. Interesul public se manifestă prin
obligatia notarului ca la cererea părtii, dacă sunt respectate conditiile legale si morale, să
incheie actul cerut. Deci, incheierea actului nu poate fi refuzată in mod arbitrar. In orice caz
incheierea de respingere a notarului de a autentifica actul poate fi atacată in instantă, prin
aceasta aducandu-se o garantie suplimentară servirii interesului public.
In activitatea sa notarul are obligatia sa verifice actele pe care le instrumenteaza, sa nu
cuprinda cauze contrare legii si bunurilor moravuri, sa ceara si sa dea lamuriri partilor asupra
continutului acestor acte spre a se convinge ca le-au inteles sensul si le-au acceptat efectele, in
scopul prevenirii litigiilor.
In cazul in care actul solicitat este contrar legii si bunurilor moravuri, notarul public va
refuza intocmirea lui (art. 6 alin. 1 si 2 din Legea nr. 36 / 1995).
Totusi, in alineatul urmator al articolului 6 este prevazuta situatia conform careia “daca
inscrisul prezentat are un continut indoielnic, iar notarul nu poate refuza instrumentarea actului,
va atrage atentia partilor asupra consecintelor juridice la care se expun si va face mentiune
expresa in act”.
Numai in situatia in care partea se opune la inserarea mentiunii, notarul p ublic va refuza
intocmirea actului.
Aceasta prevedere a legii este aspru criticata de corpul notarilor, considerandu-se
inacceptabil faptul ca un notar care are cunostinta despre un act cu conținut “indoielnic” sa
indeplineasca procedura notariala expunand partile semnatare la pericolul anularii actului
incheiat.
Scopul acestei activitati este, asa cum rezulta si din art. 1 din Legea nr. 36/1995,
“constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase" ale persoanelor fizice si
juridice. Prin intermediul notarilor publici persoanele interesate (fizice sau juridice) îsi pot
satisface unele necesitati determinate de inevitabilitatea participarii lor la viata juridica. De
aceea, activitatea notariala este organizata pentru satisfacerea unor interese private.
Ordinea de drept nu poate fi indiferenta fata de modul de efectuare a operatiilor juridice
notariale. Legea confera actului notarial forta probanta si caracterul unui act “de autoritate
publica" (art. 4 din Legea nr. 36/1994).
In aceste conditii, este firesc ca activitatea notariala sa fie considerata ca întruneste
caracteristicile unui serviciu de interes public. Acest principiu este consacrat, în mod expres,
în art. 3 din Legea nr. 36/1995, text care dispune explicit ca: „Notarul public este învestit sa
îndeplinească un serviciu de interes public si are statutul unei funcții autonome".

1.5. Principiul legalității. In intreaga sa activitate notarul trebuie sa respecte legea.

Acest principiu general, existent in orice sistem de drept, respectiv cel al legalitatii actului si
activitatii notariale, se regăseste, după cum era si de asteptat, in organizarea activitătii notariale.
Acestui principiu i se subscriu cel al cautării adevărului, al echitătii si al bunei credinte, toate
acestea creind cadrul sub auspiciile căruia se desfăsoară activitatea notarială. Ca o reflectare a
acestor cerinte, notarul, precum si celelalte organe cu atributii notariale, este obligat să verifice
ca actele ce le instrumentează să nu contină clauze contrare legii sau bunelor moravuri, să se
asigure de identitatea părtilor si de respectarea celorlalte conditii prevăzute de lege. Buna
credintă a solicitantului unui act notarial este prezumatâ pană la proba contrarie. In cazul
constatării existentei unei clauze nelegale notarul va refuza Întocmirea actului.
Respectarea principiului legalitatii de catre notar in activitatea sa este aproape sinonima
cu respectarea ordinii contractuale, ca ansamblu de reguli juridice referitoare la un contract.
Aceasta are doua surse : legea (in sens larg) si vointa partilor contractante.
Cu alte cuvinte, respectarea vointei participantilor la actul notarial si incadrarea acestei
vointe in cerintele legii dau sens legaturii dintre notar si ordinea contractuala.
Legalitatea constituie un principiu de valoare constitutionala a carei importanta si
semnificatie într-un stat de drept nici nu trebuie sa mai fie demonstrata. Aplicarea acestui
principiu implica, în primul rând, constituirea birourilor notariale în conformitate stricta cu
legea, precum si respectarea tuturor normelor de competenta statornicite de reglementarile în
vigoare. Respectarea formelor procedurale este, de asemenea, deosebit de importanta în
activitatea notariala, caci numai actul ce întruneste toate cerintele legale se bucura de autoritate
publica.
O aplicatie particulara a principiului legalitatii este facuta în art. 6 din Legea nr.
36/1995. Dispozitiile înscrise în acest text sunt deosebit de sugestive pentru întreaga activitate
notariala si nu doar sub aspectul analizat. Ele reprezinta si veritabile norme de deontologie
notariala. De aceea le si reproducem în cele ce urmeaza: „Notarii publici si celelalte institutii
prevazute la art. 5, care desfasoara activitate notariala, au obligatia sa verifice ca actele pe care
le instrumenteaza sa nu cuprinda clauze contrare legii si bunelor moravuri, sa ceara si sa dea
lamuriri partilor asupra continutului acestor acte spre a se convinge ca le-au înteles sensul si
le-au acceptat efectele, în scopul prevenirii litigiilor. In cazul în care actul solicitat este contrar
legii si bunelor moravuri, notarul public va refuza întocmirea lui.
Daca înscrisul prezentat are un continut îndoielnic, iar notarul public nu poate refuza
instrumentarea actului, va atrage atentia partilor asupra consecintelor juridice la care se expun
si va face mentiune expresa în act.
Daca partea se opune la inserarea mentiunii, notarul public va refuza întocmirea
actului".
Asadar, textul citat consacra îndatorirea notarului de a verifica legalitatea actelor pe
care le instrumenteaza. Art. 6 din Legea nr. 36/1995 confera notarului public si un rol activ.
Aceasta regula poate fi desprinsa din îndatoririle pe care textul mentionat le impune notarului
public.
Respectarea legalitatii si rolul activ al notarului public sunt de natura sa înfaptuiasca
functia preventiva a activitatii notariale. Aceasta functie este enuntata, în mod expres, în art. 6
alin. (1) din Legea nr. 36/1995.

1.6. Principiul tratamentului egal, al echidistanței și al imparțialității față de

solicitanții întocmirii actului notarial. Potrivit art. 7 al Legii nr. 36 / 1995 “activitatea notarială
se înfăptuiește în mod egal pentru toate persoanele, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de
origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartență politică, de avere sau origine
socială“. Consacrarea acestui principiu apare drept o consecință fireasca a dispozițiilor
constituționale înscrise în art. 16 alin 1 din Constituție, potrivit căruia cetățenii sunt egali “în
fața legii și autorităților publice“.
Ca subtext al acestui principiu, introducerea în Codul deontologic al notarilor publici
din România (art. 3) a conceptului de echidistanță față de părțile actului și al imparțialității în
exercitarea profesiei este de natură a consolida conceptul constituțional.
Totuși, notarul trebuie să urmeze spiritul legii pentru că nu întotdeauna egalul tratament,
din punct de vedere al explicațiilor sau al posibilități de înțelegere al părții, duce la finalitatea
dorită de legiuitor. Astfel, în cazul minorilor sau al persoanelor susceptibile de nu a avea o
capacitate de înțelegere suficientă, notarul public trebuie să dea dovadă de stăruință și să se
asigure de acceptarea, în cunoștință de cauză, a conținutului și a efectelor actului întocmit.
Valoarea principiului egalitatii de tratament este incontestabila. Asa fiind, un notar
public nu ar putea refuza întocmirea actului notarial prezentat de parti pe vreunul din motivele
enuntate în art. 6 din Legea nr. 36/1995 (rasa, nationalitate, origine etnica etc).

1.7. Notarul îndeplinește solitar și personal actele ce intră în competența sa, prin
aceasta înțelegându-se soluționarea de către un singur notar a problemelor asupra cărora este
sesizat. Intradevăr, actele date de Lege în competența sa nu suscită conlucrarea mai multor
notari publici, pregătirea teoretică precum și calificarea în funcție fiind suficientă din partea
unui singur notar.
Posibilitatea angajării unui personal de specialitate sau administrativ, precum și
delegarea notarului stagiar de a efectua anumite lucrări cu caracter notarial nu presupune o
excepție de la acest principiu, întrucât încredințarea acestor lucrări precum și delegarea, emană
de la notarul public, acesta fiind singurul investit cu autoritate publică și fiind competent a
rezolva problemele respective.
Ca un element subsidiar trebuie menționată răspunderea notarului public care este
personală indiferent dacă actul respectiv a fost întocmit în mod fizic de notar, pe personalul
angajat sau de notarul stagiar, întrucât notarul public este obligat să exercite un control calitativ
asupra actelor încheiate sub titulatura sa.
In final, ca un ultim aspect, relația client / notar are un caracter intuitu personae, alegerea
acestuia din urmă făcându-se pe baza încrederii și în considerația calităților profesionale,
onorariului, după cum se apreciază în doctrină, nefiind doar un mijloc de plată al unui serviciu,
ci și echivalentul încrederii în actul notarial.

1.8. Confidențialitatea sau principiul păstrării secretului profesional. Cu ocazia

exercitării atribuțiilor sale, notarul public intră în contact și ia cunoștință de fapte sau
împrejurări pe care părțile, din motive variate, nu doresc să le facă publice. Astfel, se consacră
principiul constituțional al dreptului la o viață intimă. Din aceste motive, notarul este îndatorat
să respecte confidențialitatea lucrărilor întocmite și să nu divulge informațiile ce i-au fost
încredințate în exercițiul profesiei sale. Această obligație are un caracter viager, subzistând și
după încetarea activității, cu excepția cazurilor în care legea sau partea interesată îl eliberează
pe notar de această îndatorire.
Potrivit prevederilor din Lege și Regulament obligația de confidențialitate se întinde și
asupra personalului birourilor notariale fără a se face diferența dacă acesta este de specialitate
sau pur administrativ.
Acest principiu impune notarilor “interdicția de a da informații, precum și de a permite
accesul la actele notariale altor persoane în afara părților, succesorilor și reprezentanților
acestora, precum și a celora care justifică un drept sau un interes legitim” (art. 29 alin.1 din
Regulament). Trebuie arătat că interesul legitim al unui terț, fiind lăsat la aprecierea notarului,
trebuie verificat de acesta pentru a se putea aprecia dacă nu lezează drepturile părților sau dacă
încălcarea acestor drepturi este justificată prin urgență și prin lipsa unui alt mijloc de afirmare
al drepturilor tertului.
Obligatia de pastrare a secretului profesional functioneaza si în cazul în care notarul
este chemat în fata unui organ judiciar pentru a depune marturie. în acest sens, art. 29 alin. (3)
din Regulament precizeaza ca notarul chemat ca martor în fata unei instante sau a unui organ
de urmărire penala poate fi scutit de pastrarea secretului profesional doar de cei intere sati în
apararea secretului.
O altă componența de o importanța practica deosebita este regăsită în cazul cercetării
arhivei biroului notarial în scopuri jurisdicționale. Aceasta se poate face numai de către un
magistrat delegat în acest scop de autoritatea judiciară competentă. În cazul cercetarii pentru
fals actele ce compun dosarele notariale sunt reținute doar daca sunt declarate false, cu obligația
comunicării hotărârii instanței sau a ordonanței procurorului, în caz contrar acestea fiind
restituite (art. 29 alin 4 din Regulament).
Potrivit art. 36 din Legea nr. 36/1995 aceeasi obligatie de a pastra secretul profesional
revine si personalului birourilor notariale. Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor
publici si a activitatii notariale consacra aceasta obligatie în art. 29. Potrivit acestui text,
obligatia de a pastra secretul profesional le impune notarilor “interdictia de a da informatii,
precum si de a permite accesul la actele notariale altor persoane în afara partilor, succesorilor
si reprezentantilor acestora, precum si acelora care justifica un drept sau un interes legitim".
 Dispozitiile legale cuprinse în art. 29 alin. (1) din Regulament au un caracter extrem de
restrictiv, dar întru totul justificat. In opinia noastra un tert nu ar putea justifica, în principiu,
un drept sau un interes legitim pentru cunoasterea continutului actelor întocmite de catre parti.

1.9. Disponibilitatea întocmirii actelor notariale. Fiind un organ cu atribuții

eminamente în domeniul dreptului privat, instituția notarului își îndeplinește atribuțiile doar în
măsura în care este sesizată de partea interesată. Așa cum este statuat și în Lege (art. 43 alin 1)
“toate actele notariale se îndeplinesc la cerere“, notarul public neputându -se sesiza din oficiu
cu privire la întocmirea unui act. Consider că acest principiu își găsește aplicare nu numai în
domeniul declanșării procedurii notariale ci și pe tot parcursul exercitării acesteia, partea
putându-se răzgândi și solicita încetarea procedurii respective, fără a fi necesară justificarea
unei astfel de hotărâri.

1.10. Principiul libertății contractuale. Așa cum se regăsește acesta în Codul

deontologic (art. 3) presupune posibilitatea părților de a insera orice clauze ce nu contravin
ordinii de drept sau bunelor moravuri, precum și de a redacta înscrisurile în orice mod sau
alcătuire le face suficient de explicite pentru a le exprima neîndoielnic voința. Notarul public
nu poate interveni în redactarea sau în obiectul unui înscris decât dacă i se solicită acest lucru
de către părți.
Manifestarea unei libertati in afara legii de catre parti, ca si acceptarea sau asumarea de
notar a unei asemenea libertati, atrag invaliditatea actului si raspunderea notarului (art. 11 alin.
4 din Codul deontologic).

1.11. Rolul activ al notarului se manifestă pe tot parcursul activității sale acesta fiind
un participant la îndeplinirea actului și nu un simplu constatator. Rolul activ se manifestă prin
:
- deslușirea raporturilor reale dintre părți și explicarea acestora a consecințelor
actelor juridice ce doresc a le încheia (art. 11 alin. 3 din codul deontologic) ;
- grija notarului ca în cuprinsul actului să fie reprezentată voința părților și
respectarea și impunerea de către notarul public a principiului legalității în
cadrul încheierii actelor juridice de către părți.

1.12. Activitatea notariala constituie monopol al notarilor publici

In majoritatea statelor occidentale activitatea notariala se realizeaza de catre birourile
notarilor publici. Notarii îndeplinesc imensa majoritate a actelor cu caracter notarial.
Situatia este similara si în sistemul legislatiei noastre. Principiul potrivit caruia
activitatea notariala constituie monopol al notarilor publici comporta unele exceptii importante.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 36/1995 : “Actele notariale pot fi efectuate si de misiunile
diplomatice si oficiile consulare ale României, precum si de alte institutii, în conditiile si
limitele prevazute de lege”. La rândul sau, art. 12 din acelasi act normativ determina
competenta notariala a secretarilor consiliilor locale ale comunelor si oraselor unde nu
functioneaza birouri ale notarilor publici.
In considerarea acestor prevederi legale s-ar putea sustine ca notarii publici nu
beneficiaza de un veritabil monopol asupra activitatii notariale. Sustinerea nu ar fi totusi, dupa
parerea noastra, pertinenta. Intr-adevar, art. 10 din Legea nr. 36/1995 recunoaste notarilor
publici o competenta generala. Pe de alta parte, activitatea notariala a organelor administrative
si a misiunilor diplomatice ori a oficiilor consulare este limitata, astfel cum rezulta chiar din
prevederile art. 12-13 din Legea nr. 36/1995. De asemenea, anumite proceduri notariale pot fi
realizate numai în cadrul birourilor notarilor publici (procedura succesorala notariala etc).
TEMA 5

ORGANELE REPREZENTATIVE ALE NOTARILOR PUBLICI

A. UNIUNEA

UNIUNEA NAȚIONALA A NOTARILOR PUBLICI este organizația profesionala, cu

personalitate juridica, constituita din toti notarii publici in funcție din Romania, organizați in
Camerele Notarilor Publici, care functioneaza in circumscriptia fiecarei Curti de Apel. Uniunea
Nationala a Notarilor Publici are sediul in Bucuresti.
Potrivit art. 2 din statutul sau, Uniunea reprezinta si apara interesele profesionale ale
membrilor sai si actioneaza, prin organele sale, pentru asigurarea prestigiului si autoritatii
profesiei de notar public.
Uniunea asigura cadrul corespunzator pentru perfectionarea nivelului profesional,
pregatirea profesionala a notarilor publici, intarirea autoritatii si prestigiului institutiei, prin :
a) informarea cu privire la practica notarială, judiciară și doctrina de specialitate;
b) organizarea de colocvii profesionale, reuniuni, simpozioane și alte forme de întâlniri la
nivel zonal, național și internațional ;
c) editarea unor publicații proprii pe probleme de doctrină, practică, drept comparat, a
breviarului legislativ al actelor privind aspecte din activitatea organelor de conducere ale
Uniunii, a participării la reuniuni, schimburi de experiență în țară și străinătate;
d) organizarea și exercitarea controlului profesional și administrativ;
a) elaborarea unor sinteze de probleme rezultate din controlul profesional, financiar și
administrativ;
b) unificarea practicii notariale și aplicarea unitară a legii, în special, cu privire la: activitatea
notarială, conduita notarilor, pregătirea și formarea profesională a stagiarilor, evidențele
notariale, condițiile de funcționare a birourilor notariale și de conservare a arhivelor acestora,
furnizarea datelor statistice;
c) introducerea și însușirea tehnicilor noi în activitatea notarială;
asigurarea condițiilor necesare exprimării de către notarii publici a opiniilor cu caracter
profesional și statutar, în publicațiile Uniunii, ale Uniunii Internaționale a Notariatului Latin,
în alte publicații de specialitate, precum și delegarea acestora la manifestări naționale și
internaționale de interes notarial.
Uniunea functioneaza prin autofinantare, realizata din contributia membrilor sai si din
alte surse, in conditiile stabilite prin statut. Atat Uniunea cat si Camerele notarilor publici nu
pot fi angajate politic prin actiunile membrilor lor.
Sunt membrii ai Uniunii toti notarii publici care isi desfasoara activitatea pe teritoriul
Romaniei si sunt inscrisi in Camere. Printre drepturile membrilor U.N.N.P. prevăzute de art.
11, enumeram :
a) să aleagă și să fie aleși în organele de conducere ale Uniunii și ale Camerelor, în condițiile
prevăzute în prezentul statut;
b) să se adreseze organelor Uniunii și ale Camerelor și să primească informațiile solicitate;
c) să poarte însemnele Uniunii;
d) să beneficieze de concediu de odihnă, anual;
e) să aibă acces la toate datele care privesc organizarea administrativă a activității notariale,
atât la nivelul Camerelor, cât și al Uniunii;
f) să primească, pentru merite deosebite, recompense, diplome de onoare și de excelență, la
propunerea adunărilor generale ale notarilor publici sau a Consiliului Uniunii;
g) să adere individual la Uniunea Internațională a Notariatului Latin;
h) sa participe, la cerere, la ședințele organelor Camerelor și ale Uniunii, atunci când au un
interes propriu, în vederea susținerii acestuia ;
i) să beneficieze de sprijin financiar în caz de întrerupere a activității biroului din cauza
incapacității temporare de muncă, pe o durată de cel mult 6 luni;

j) să beneficieze, la cerere, de asistență juridică din partea Uniunii, prin personalul de

specialitate, în cauzele care au legătură cu activitatea profesională;
k) să beneficieze de orice alte drepturi prevăzute de lege și statut.
Obligatiile principale ale membrilor Uniunii sunt inscrise in art. 14 alin. 1, cum ar fi :
a) să respecte dispozițiile legii, regulamentelor, statutului și ale Codului deontologic;
b) să execute hotărârile organelor alese ale Uniunii și ale Camerelor, să îndeplinească sarcinile
ce le-au fost încredințate și să acționeze pentru realizarea scopului Uniunii;
c) să participe la ședințele organelor de conducere din care fac parte;
d) să participe la ședințele Adunărilor generale;
e) să participe la manifestările organizate de Uniune, de Camere și de alte organizații interne
și internaționale având scopuri și principii similare;
f) să achite, la termen, cotele de contribuție stabilite pentru formarea bugetului Camerelor și
al Uniunii;
g) să păstreze secretul profesional;
h) să păstreze confidențialitatea, față de terți, a dezbaterilor, opiniilor și voturilor exprimate
în organele de conducere;
i) să respecte normele, principiile și îndatoririle deontologiei notariale și să aibă un
comportament demn în exercitarea profesiei;
j) să-și perfecționeze continuu pregătirea profesională; aceasta se realizează atât prin
participarea la cursurile practice de pregătire și formare profesională organizate de Institutul
Notarial Român, cât și ca urmare a concluziilor rezultate din hotărârile adoptate de Colegiul
director al Camerei sau de Consiliul Uniunii, în baza constatărilor actelor de control;
k) să asigure pregătirea profesională a notarilor stagiari, precum și a personalului angajat.
Nerespectarea acestor obligatii constituie abateri disciplinare, care se sanctioneaza
potrivit art. 41 din lege.
Organele de conducere ale Uniunii sunt potrivit art. 15 din statut : Congresul notarilor
publici ; Consiliul Uniunii ; Biroul executiv al Consiliului Uniunii, Presedintele.
Congresul notarilor publici este constituit din reprezentantii notarilor publici, alesi de
Adunarea Ganerala a fiecarei Camere, potrivit normei de reprezentare de 1 la 5 (art. 16) si este
legal constituit in prezenta a 2/3 din numarul reprezentantilor si adopta hotarari cu majoritatea
simpla a acestora.
Congresul notarilor publici se intruneste in sesiune ordinara anual si in sesiune
extraordinara la cererea Consiliului Uniunii si a Camerelor, daca aceasta reprezinta o treime
din numarul notarilor publici.
Atributiile Congresului sunt, potrivit art. 17, urmatoarele :
a) adoptă, prin hotărâre, completarea sau modificarea Statutului Uniunii și a Statutulu i Casei
de Asigurări pentru Garantarea Responsabilității Civile a Notarilor Publici. Ratifică hotărârile
Consiliului Uniunii, adoptate între Congrese in condițiile art. 70 din Statut.
b) adoptă Codul deontologic al notarilor publici, completările și modificările care i se aduc;
c) validează, prin hotărâre, alegerea reprezentanților Camerelor și a supleanților acestora în
Consiliul Uniunii; mandatul membrilor Consiliului Uniunii este de 4 ani și începe la data de 1
ianuarie a anului calendaristic următor alegerii lor. Congresul poate invalida alegerea
reprezentanților Camerelor în Consiliul Uniunii numai în cazul în care se constată încălcarea
condițiilor de eligibilitate sau în situația în care alegerea consilierului s-a realizat prin fraudă;
d) validează, prin hotărâre, alegerea, dintre reprezentanții Camerelor în Consiliul Uniunii, a
președintelui și vicepreședinților. Supleanții reprezentanților Camerelor în Consiliul Uniunii,
din care fac parte președintele și vicepreședinții aleși, devin membri titulari ai Consiliului, iar
în locul acestora Camerele aleg alți supleanți;
e) validează, prin hotărâre, alegerea membrilor Consiliului de disciplină;
f) acordă și retrage, la propunerea Consiliului Uniunii, titlul onorific de Președinte de Onoare,
notarilor publici care au deținut calitatea de președinte al Consiliului Uniunii. Titlul onorific
acordat nu este generator de drepturi materiale sau bănești;
g) alege notarii publici membri ai Comisiei de cenzori a Uniunii;
h) stabilește plafonul cotei de contribuție a notarilor publici la Cameră și Uniune, pe baza
propunerii Consiliului Uniunii;
i) analizează și aprobă raportul de activitate al Consiliului Uniunii;
j) analizează și aprobă raportul de activitate al Comisiei de cenzori cu privire la execuția
bugetară și descărcarea de gestiune;
k) adoptă însemnele Uniunii;
l) analizează situația generală a notariatului și stabilește strategia acestuia, politica de
integrare în structurile notariatelor din Europa, rolul activ al Uniunii în cadrul UINL;
m) dezbate unele probleme profesionale de interes general, sens în care adoptă, cu majoritate
simplă, rezoluții;
n) modifică și completează unele acte normative proprii și ia măsuri corespunzătoare;
o) îndeplinește orice alte atribuții date în competența sa prin lege, regulament sau statut.
Consiliul este organ de conducere al Uniunii, constituit din președinte, 2 vicepreședinți
și câte un reprezentant al fiecărei Camere. Mandatul Consiliului începe la data de 1 ianuarie a
anului calendaristic următor alegerii sale. Mandatul Consiliului este pe o durata de patru ani.
Camerele vor alege și un membru supleant al titularului lor în Consiliul Uniunii. Membrii
Consiliului Uniunii, prin votul exprimat, reprezintă interesele tuturor notarilor publici. Voturile
exprimate de aceștia sunt egale. Membrii Consiliului Uniunii au acces neîngrădit la toate
documentele scrise sau pe suport electronic ale Consiliului Uniunii, precum si ale Camerei
notarilor din care fac parte. Membrii Consiliului Uniunii își pierd calitatea, atunci când nu
participa, nemotivat, la trei ședințe consecutive ale Consiliului Uniunii.
În cazul participării la ședințele Consiliului Uniunii a membrului supleant, acesta are
toate drepturile și obligațiile membrului titular pe care îl înlocuiește. (Membrii Biroului
Executiv al Consiliului Uniunii nu pot fi înlocuiți de reprezentantul Camerei sau de supleantul
acestuia. Președintele și vicepreședinții se aleg dintre membrii Consiliului Uniunii, prin vot
secret, în Adunările generale organizate la nivelul fiecărei Camere. Procedura de depunere a
candidaturilor și de alegere a președintelui și vicepreședinților se stabilește prin Regulamentul
de alegeri, adoptat de Consiliul Uniunii.
Consiliul Uniunii se întrunește trimestrial și/sau ori de câte ori este convocat de
președinte. Consiliul Uniunii își desfășoară activitatea cu participarea a cel puțin două treimi
din numărul membrilor săi. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor exprimate de cei
prezenți.
Consiliul Uniunii conduce activitatea notarilor publici din intreaga tara si are, potrivit
art. 21, urmatoarele atributii principale :
a) propune ministrului justiției numărul de birouri notariale, pe care le actualizează anual;
propune ministrului justiției numărul de notari publici, care se actualizează anual, conform
Regulamentului de aplicare a legii, potrivit propunerilor Camerelor și, cu prioritate, în raport
cu numărul notarilor stagiari care au promovat examenul de notar public. La actualizare se vor
avea în vedere: numărul notarilor publici în exercițiu și cerințele locale rezultate din întinderea
teritoriului, numărul locuitorilor, volumul solicitărilor etc.; în ordinul de actualizare se va
preciza și numărul locurilor destinate ocupării fără concurs de către judecătorii de la Înalta
Curte de Casație și Justiție;
b) organizează examenul sau, după caz, concursul pentru ocuparea locurilor vacante de notar
public și elaborează regulamentul de organizare și desfășurare a acestuia;
c) propune ministrului justiției numirea, asocierea, suspendarea, revocarea și încetarea calității
de notar public, în condițiile legii și ale regulamentului;
d) elaborează norme privind condițiile-cadru de încheiere a contractului individual de muncă
între notarii publici și stagiari, precum și cele cu privire la pregătirea profesională a notarilor
stagiari;
e) stabilește, cu aprobarea ministrului justiției, onorariile minimale pentru serviciile
îndeplinite de notarii publici;
f) examinează și aprobă bilanțul contabil și execuția bugetului de venituri și cheltuieli pentru
exercițiul financiar încheiat; examinează informarea Comisiei de cenzori asupra gestiunii
economico-financiare a Uniunii;
g) aprobă bugetul de venituri și cheltuieli al Uniunii pentru exercițiul financiar următor,
prezentat de Biroul executiv;
h) aprobă cotele de contribuție ale birourilor notarilor publici la Cameră, precum și cele ale
Camerelor la Uniunea Națională a Notarilor Publici, potrivit statutului acesteia;
i) propune Congresului plafonul cotei de contribuție datorat de notarii publici la Cameră și la
Uniune;
j) propune Congresului acordarea și retragerea titlurilor onorifice prevăzute la art. 17 lit. f).
k) soluționează, ca organ jurisdicțional, contestațiile împotriva hotărârilor Consiliului de
disciplină al Uniunii;
l) reprezintă Uniunea în raporturile cu terții, pe plan intern și internațional, prin președintele
său sau printr-un alt reprezentant desemnat de acesta;
m) stabilește modelul sigiliului notarilor publici și îl supune aprobării ministrului justiției,
precum și modelul unitar al firmelor birourilor notariale și ale Camerelor;
n) exercită controlul profesional-administrativ asupra modului de organizare a Camerelor
Notarilor Publici si a birourilor notarilor publici, precum si asupra calității actelor si lucrărilor
încheiate de notarii publici, cel puțin o dată la 2 ani și dispune măsurile necesare;
o) stabilește indemnizațiile președintelui, vicepreședinților, membrilor Consiliului și ale altor
membri ai structurilor și organismelor Uniunii;
p) stabilește structura organizatorică și numărul personalului de specialitate și administrativ
al Uniunii, limitele de salarizare ale acestuia, precum și condițiile de angajare;
q) alege, prin vot, 4 dintre membri săi în componența Biroului executiv al Consiliului Uniunii;
r) repartizează sarcinile și responsabilitățile vicepreședinților și ale celorlalți membri ai
Consiliului Uniunii;
s) organizează și coordonează activitatea Buletinului notarilor publici și a altor publicații
privind activitatea notarială, desemnează redactorul șef și colectivul redacțional, la propunerea
redactorului șef;
ș) reprezintă, la cerere, interesele notarilor publici și ale Camerelor în fața instanțelor de
judecată, prin delegarea unui consilier juridic din aparatul propriu;
t) organizează activități economice conexe specifice;
ț) ține, prin aparatul propriu, evidența notarilor publici și a birourilor notariale și centralizează
datele statistice privind activitatea notarială, pe baza rapoartelor anuale ale Camerelor;
u) propune candidați pentru structurile Uniunii Internaționale a Notariatului și ale altor
organizații internaționale, la recomandarea Camerelor Notarilor Publici;
v) avizează cererile notarilor publici de schimbare a sediilor birourilor lor în circumscripția
altei judecătorii, în condițiile prezentului statut;
w) rezolvă neînțelegerile dintre Camere, precum și dintre Camere și membrii acestora, în
legătură cu exercitarea atribuțiilor profesionale stabilite de lege, regulament și statut;
x) aprobă afilierea Uniunii la organizații internaționale profesionale ale notarilor și cotele de
contribuție la acestea;
y) acceptă donațiile și legatele făcute Uniunii, aprobă sponsorizări, mecenate, ajutoare,
donații, precum și orice alte acte de dispoziție;
z) constată alegerea de către Camere a supleanților reprezentanților Camerelor în Consiliul
Uniunii, în cazurile în care supleantul titularului în Consiliul Uniunii a devenit consilier, după
alegerea președintelui și vicepreședinților;
ZI) numește președintele și membrii Consiliului de administrație al Casei de Asigurări pentru
Garantarea Responsabilității Civile a Notarilor Publici;
z2) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de Lege, de Statutul Casei de Asigurări pentru
Garantarea Responsabilității Civile a Notarilor Publici și de prezentul statut.
Consiliul Uniunii poate să delege Biroul executiv să îndeplinească, temporar, unele
atribuții ale sale, urmând ca hotărârile adoptate să fie ratificate în prima ședință a acestuia.
Consiliul Uniunii aprobă sau respinge hotărârile Biroului executiv adoptate, conform
alineatului 2. În cazul respingerii hotărârii, Consiliul Uniunii va adopta , dacă este cazul,
măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a hotărârii.
BIROUL EXECUTIV al Consiliului Uniunii se compune din președinte, vicepreședinți și
4 membrii, aleși de Consiliul Uniunii. Biroul executiv al Consiliului Uniunii se întrunește în
ședință ordinară, lunar și în ședințe extraordinare, ori de câte ori este nevoie, la convocarea
președintelui. Biroul executiv lucrează valabil în prezența majorității membrilor săi și adoptă
decizii cu majoritatea simplă a voturilor celor prezenți.
El are, potrivit art. 25, urmatoarele atributii principale :
a) asigură activitatea permanentă a Consiliului Uniunii;
b) pregătește proiectele de documente care vor fi prezentate, spre dezbatere și aprobare,
Consiliului Uniunii;
c) elaborează proiectul raportului anual al activității Uniunii;
d) elaborează proiectul de buget anual al Uniunii, asigură gestionarea curentă a patrimoniului,
urmărește întocmirea bilanțului financiar-contabil și executarea bugetului;
e) întocmește proiectul tarifelor minimale de onorarii ale notarilor publici;
f) propune Consiliului Uniunii distribuirea cotelor de contribuție ale notarilor publici la
Cameră și la Uniune;
g) aduce la îndeplinire hotărârile Consiliului Uniunii și exercită orice alte atribuții, stabilite
de acesta.
Membrii Biroului executiv răspund pentru prejudiciile cauzate, prin hotărârile adoptate,
privind gestionarea curentă a patrimoniului, în funcție de votul nominal exprimat.
Președintele Consiliului Uniunii este și președintele Uniunii și are următoarele atribuții
principale (Art. 26 din Statut):
a) reprezintă Uniunea în raporturile cu autoritățile publice din România, cu organizațiile
guvernamentale și neguvernamentale, cu cele profesionale și cu alte persoane juridice, iar în
plan extern, cu organizațiile naționale și internaționale ale notarilor publici și oriunde va fi
invitat oficial, în calitate de președinte al Uniunii;
b) ordonanțează cheltuielile bugetare ale Uniunii; președintele poate delega această atribuție
unuia dintre vicepreședinți;
c) convoacă și conduce ședințele Consiliului Uniunii și ale Biroului executiv al acestuia;
d) comunică notarilor publici, prin intermediul Camerelor, toate actele de interes general
adoptate de Consiliul Uniunii și, după caz, de Biroul executiv;
e) angajează personalul de specialitate și administrativ al Uniunii, salarizat pe baza hotărârii
Consiliului Uniunii.
În absență, președintele este înlocuit de unul dintre vicepreședinți, pe care îl
desemnează în acest scop. În exercitarea atribuțiilor sale, președintele Uniunii emite dispoziții.
În cazul demisiei, decesului sau incapacității președintelui, Consiliul Uniunii va desemna,
dintre vicepreședinți, prin vot, persoana care va prelua atribuțiile președintelui până la
organizarea alegerilor, care vor avea loc în termen de 90 de zile de la vacantarea postului.
Numărul membrilor Consiliului Uniunii va fi completat cu reprezentantul Camerei din care a
provenit președintele. Aceeași procedură se aplică și în cazul demisiei, decesului sau
incapacității vicepreședinților. Pe perioada mandatului, atât președintele cât și vicepreședinții
au obligația de a exercita funcția de notar public.

B. CAMERA

Potrivit art. 29 din lege, in circumscriptia fiecarei CURTI de APEL functioneaza cate o
CAMERA A NOTARILOR PUBLICI, cu personalitate juridica. Din Camera fac parte toti notarii
publici care functioneaza in circumscriptia CURTII de APEL. Sediul ei se stabileste in localitatea
in care functioneaza CURTEA de APEL. Camera are patrimoniu și buget proprii.
Potrivit art. 30 din Statut, organele de conducere ale Camerei sunt : Adunarea generala
a notarilor publici, Colegiul director si presedintele Colegiului Director al Camerei.
Adunarea generala se intruneste trimestrial in sedinte ordinare si, orice cate ori este
nevoie, in sedinte extraordinare, la convocarea presedintelui Colegiului director sau la cererea
a cel putin o treime din numarul membrilor sai, ori la solicitarea Consiliului Uniunii in
conditiile prevazute in statut. Convocarea se face cu cel putin 15 zile inainte de data stabilita
pentru tinerea ei, iar sedinta extraordinara cu cel putin 7 zile inainte, prin instiintatea membrilor
sai, cu mentionarea datei, locului desfasurarii si ordinea de zi. Ea este legal constituita in
prezenta majoritatii membrilor sai. in cazul cand numarul legal nu este intrunit, Colegiul
Director de fata cu cei prezenti, stabileste o noua adunare generala in termen de cel mult 7 zile.
Adunarea generala convocata in aceste conditii este legal constituita cu participarea a
cel putin 1 / 3 din membrii sai. Ea adopta hotarari cu votul majoritatii celor prezenti.
Adunarea generală este legal constituită în prezența majorității membrilor săi, cu
excepția Adunării generale de revocare, constituită legal din două treimi din numărul total al
notarilor publici ai Camerei respective.
ADUNAREA GENERALĂ a Camerei are următoarele atribuții principale:
a) aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei;
b) alege și revocă Colegiul director compus din președinte, vicepreședinte și 3-5 membri și
stabilește cuantumul indemnizațiilor acestora; alegerea Colegiului director are loc în perioada
septembrie - octombrie in cel de-al treilea an al mandatului; mandatul Colegiului Director
începe la data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor alegerii sale; mandatul Colegiului
Director este pe o durata de trei ani;
c) alege și revocă reprezentantul Camerei și supleantul acestuia în Consiliul uniunii.
Revocarea membrilor Colegiului director sau al reprezentantului Camerei si supleantului
acestuia, se poate face numai la cererea unei treimi din numărul total al notarilor publici din
Camera si cu votul a două treimi din numărul notarilor publici din cameră. La Adunarea
Generala de revocare va participa in mod obligatoriu președintele Consiliului uniunii sau unul
dintre vicepreședinți, delegat de acesta.
d) organizează alegerile pentru președintele și vicepreședinții Consiliului uniunii dintre
reprezentanții Camerelor în Consiliul uniunii, conform Regulamentului pentru alegeri;
e) alege reprezentanții Camerei conform normei de reprezentare la Congres;
f) alege și revocă membrii Comisiei de cenzori a Camerei și stabilește indemnizația cenzorilor;
g) alege și revocă reprezentanții Camerei în Consiliul de disciplină al uniunii;
h) propune Consiliului Uniunii numărul de birouri notariale și/sau de notari publici din
circumscripția fiecărei judecătorii din raza sa de activitate, precum și actualizarea acestora, cu
prioritate în raport cu numărul notarilor stagiari, care au promovat examenul de notar public.
La actualizare se vor avea în vedere numărul notarilor publici în exercițiu, cerințele locale,
rezultate din întinderea teritoriului, numărul locuitorilor și volumul solicitărilor;
i) aprobă bugetul anual și raportul Comisiei de cenzori și descărcarea de gestiune;
j) acordă, în cazuri justificate, sprijin financiar, la cererea notarului public, pentru situația
prevăzută la art. 11 lit. j);
k) analizează anual activitatea Colegiului director și a reprezentantului Camerei în Consiliul
Uniunii;
l) stabilește organigrama secretariatului, schema de funcții și de salarizare, precum și
condițiile de angajare a personalului de specialitate și administrativ;
m) acordă și retrage, la propunerea Colegiului director, titlul onorific de Președinte de On oare,
notarilor publici care au deținut calitatea de președinte al Colegiului director. Titlul onorific
acordat nu este generator de drepturi materiale sau bănești;
n) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege, de regulament și de prezentul statut.
În cazul decesului notarului public, membrii familiei acestuia pot beneficia de sprijin
financiar acordat de Cameră.
Alegerea președintelui, a vicepreședintelui, precum și a reprezentantului Camerei în
Consiliul Uniunii și a supleantului acestuia, se face de Adunarea generală a Camerei, prin vot
direct si secret. Pentru funcția de președinte, reprezentant în Consiliul Uniunii și, respectiv, de
supleanți ai acestora, candidații vor avea o vechime în profesia de notar public de minimum 5
ani. Reprezentantul Camerei în Consiliul Uniunii nu poate fi și președintele acesteia.
COLEGIUL DIERCTOR se intruneste lunar sau in sedinte ordinare la convocarea
presedintelui, lucreaza legal in prezenta majoritatii membrilor sai, si adopta decizii cu
majoritatea simpla a voturilor exprimate.
Potrivit art. 26 alin. 5 din Legea nr. 36/1995, Colegiul director al Camerei Notarilor
Publici are urmatoarele atributii :
a) rezolva plangerile partilor impotriva notarilor publici si a notarilor stagiari, luand masurile
corespunzatoare si aducandu-le la cunostinta Uniunii Nationale a Notarilor Publici ;
b) deleaga, in cazuri exceptionale, pentru o perioada determinata, un notar public din aceeasi
circumscriptie a judecatoriei sa asigura functionarea unui alt birou de notar public, cu
incunostiintarea Uniunii Nationale a Notarilor Publici. Cheltuielile cu delegarea se suporta din
veniturile biroului notarului public la care este delegat ;
c) informeaza Uniunea Nationala a Notarilor Publici in legatura cu activitatea birourilor
notarilor publici, asupra necesarului de notari publici si notari stagiari si face recomandari cu
privire la persoanele ce urmeaza sa fie propuse de Uniune pentru numirea lor in functia de notar
public de catre ministrul justitiei ;
d) reprezinta camera in relatiile cu tertii la nivelul circumscriptiei curtii de apel ;
e) intocmeste documentarea juridica si asigura consultarea si informarea curenta a notarilor
publici ;
f) tine evindenta veniturilor si cheltuielilor Camerei si a contributiei membrilor sai ;
g) procura datele si lucrarile necesare pentru Buletinul Notarilor Publici si asigura difuzarea
acestuia ;
h) indeplineste alte atributii prevazute de lege si regulament.
Atributiile Colegiului director al Camerei prevazute lege sunt completate de art. 37 din
Statut. Astfel, potrivit art. 37 el are urmatoarele atributii :
a) primește cererile solicitanților pentru ocuparea locurilor de notar public, împreună cu
documentația necesară în acest scop și le înaintează Consiliului Uniunii, la termenele prevăzute
în Regulamentul de organizare a concursului, dacă sunt îndeplinite condițiile legale;
b) primește contestațiile formulate împotriva rezultatelor concursului și, respectiv, ale
examenului de notar public, le înaintează Consiliului Uniunii, în condițiile prevăzute în
Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea acestora;
c) întocmește recomandările și confirmările prevăzute de Regulament, privind îndeplinirea
condițiilor legale pentru numirea notarului public și înregistrarea biroului notarial și verifică
indeplinirea condițiilor pentru avizarea sediului unui birou notarial;
d) primește certificatul de înregistrare a biroului notarial, eliberat de primul grefier al Curții
de Apel și îl comunică, de îndată, Consiliului Uniunii și compartimentului de specialitate
notarială din Ministerul Justiției;
e) stabilește, anual, numărul de notari stagiari din circumscripția sa și condițiile de încheiere
a contractului individual de muncă;
f) avizează cererea de angajare a notarului stagiar de către notarul public și verifică,
semestrial, stadiul pregătirii și al formării profesionale a notarilor stagiari, în condițiile
prezentului statut;
g) soluționează sesizările împotriva notarilor publici și propune, după caz, luarea măsurilor
legale și statutare;
h) deleagă, în cazurile prevăzute de lege și de regulament, un notar public, cu acordul
acestuia, din aceeași circumscripție a judecătoriei sau dintr-o altă circumscripție, care să
asigure funcționarea unui birou notarial, pentru îndeplinirea actelor care sunt de competența
teritorială a acelui birou, dacă în acea localitate nu mai funcționează un alt notar public;
i) avizează cererile notarilor publici de schimbare a sediilor birourilor lor în cadrul
aceleiași circumscripții și face recomandări Consiliului Uniunii, de avizare a cererilor de
schimbare a sediilor în circumscripția altei judecătorii;
j) reprezintă Camera în relațiile cu persoanele fizice și juridice, prin președinte, iar în lipsa
acestuia, prin vicepreședinte;
k) difuzează Buletinul notarilor publici; aduce la cunoștință notarilor publici din
circumscripția sa măsurile privind unificarea practicii notariale;
l) exercită acțiunea disciplinară împotriva notarilor publici;
m) în vederea exercitării controlului profesional-administrativ, desemnează notarii publici
care vor verifica birourile notariale din circumscripție, o dată pe an. Toți notarii publici sunt
supuși controlului indiferent de funcția ocupată în structurile de conducere ale Camerei și ale
Uniunii;
n) verifică cunoștințele privind legislația actualizată, în cazul notarilor publici cărora le
încetează suspendarea după o perioadă mai mare de 1 an;
o) organizează activitatea de gestionare a arhivei preluată în custodie de Cameră, potrivit
legii;
p) prezintă adunării generale rapoarte privind modul în care au fost realizate veniturile și
cheltuielile, prevăzute în bugetul Camerei și informează în acest sens birourile notariale;
q) asigură, prin personalul propriu de specialitate și administrativ, efectuarea lucrărilor de
personal, a dosarelor de pensie, concedii și alte drepturi de asistență socială privind personalul
angajat al Camerei;
r) acordă asistență pentru soluționarea problemelor juridice, economice și sociale în cazul
încetării activității unui birou notarial, inclusiv ajutor financiar în cazul în care activitatea
încetează datorită decesului notarului public;
s) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege, de regulament și de prezentul statut.
Membrii Colegiului director răspund pentru prejudiciile cauzate prin deciziile adoptate,
în legătură cu administrarea și gestionarea patrimoniului, în funcție de votul exprimat.
Președintele Colegiului director este și președintele Camerei are următoarele atribuții,
în exercitarea cărora emite, după caz, dispoziții:
a) reprezintă Camera în raporturile cu persoanele fizice și juridice;
b) aduce la îndeplinire hotărârile Colegiului director și rezolvă lucrările curente;
c) angajează personalul de specialitate și administrativ al secretariatului Camerei, cu
respectarea condițiilor de concurs sau interviu, după caz, organizat de Colegiul director, în
limita organigramei și statului de funcțiuni, aprobate de Adunarea generală a Camerei;
d) prezintă în fiecare adunare generală rapoarte privind activitatea desfășurată de Colegiul
director și face propuneri pentru îmbunătățirea acesteia;
e) convoacă și conduce ședințele Adunării generale și ale Colegiului director al Camerei;
f) ordonanțează cheltuielile bugetare ale Camerei. Președintele poate delega această atribuție
vicepreședintelui;
g) comunică notarilor publici actele de interes general, adoptate sau emise de organele de
conducere ale Uniunii, precum și cele adoptate de Adunarea generală, Colegiul director și
dispozițiile proprii;
h) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege, de regulament și de prezentul statut.
Președintele nu se subordonează reprezentantului Camerei în Consiliul Uniunii.
Vicepreședintele exercită atribuțiile președintelui, în lipsa acestuia, precum și responsabilitățile
stabilite de Colegiul director sau de Adunarea generală.

C. CASA DE ASIGURĂRI

Pentru stabilitatea si increderea in institutia notarului public legea (Art. 38) a instituit la
nivelul U.N.N.P. CASA DE ASIGURARI A NOTARILOR PUBLICI, aceasta functionand in mod
autonom, avand personalitate juridica, organizare, buget si patrimoniu propriu.
Scopul existentei Casei este asigurarea de raspundere civila a notarului public pentru
prejudiciile cauzate prin fapte si acte notariale, cu exceptia prejudiciilor provocate prin fapte
cu intentie (Art. 4 statutul Casei de asigurari - “Casa de Asigurări are drept scop asigurarea de
răspundere civilă a notarului public pentru prejudiciile cauzate prin fapte și acte notariale, cu
excepția prejudiciilor cauzate prin fapte săvârșite cu intenție”).
Pentru a înțelege mai bine semnificatia CASEI DE ASIGURARI A NOTARILOR PUBLICI
explicam urmatorii termeni (art. 6 din Statutul Casei de Asigurari) :
a) Asigurător : Casa de Asigurări;
b) Asigurat : notarul public;
c) Beneficiar (păgubit) : terța persoană căreia asigurătorul urmează să-i plătească
indemnizația, ca urmare a producerii evenimentului asigurat;
d) obiectul asigurării : răspunderea civilă a notarului public (asigurat) pentru daunele
patrimoniale cauzate terților, din culpă, în exercitarea activității;
e) indemnizație (despăgubire): suma datorată de asigurător în cazul producerii evenimentului
asigurat;
f) suma asigurată : valoarea de despăgubire pe care este obligat să o acorde asigurătorul;
g) Prima de asigurare : suma plătită anual de asigurat asigurătorului;
h) Eveniment asigurat : actul sau faptul care antrenează răspunderea civilă profesională a
notarului public în legătură cu activitatea notarială.
Finantarea Casei de Asigurari se face de catre membrii Uniunii, notarul public avand
obligatia sa contribuie la constituirea fondurilor acesteia, precum si din alte surse.
organizarea si conducerea Casei de Asigurari se realizeaza prin urmatoarele organe :
- Congresul Notarilor Publici ;

- Consiliul de Administrație ;
- Președintele.
Obiectul de activitate al Casei de Asigurări este asigurarea obligațiilor de răspundere
civila a notarilor publici.
Asigurarea de raspundere civila este valabila de la inceputul activitatii ca notar public
si pana la incetarea calitatii sale si este operanta pentru daunele produse in perioada in care
notarul public este in exercitiul functiei sale.
 Asigurarea acopera (Art. 16) din statutul Casei de Asigurări :
a) prejudicii cauzate de notarul public prin fapte proprii sau ale angajatilor sai, din neglijenta,
greseala sau imprudenta in exercitarea atributiilor sale ;
b) prejudiciile produse de notarul public pentru valorile incredintate in depozit, afara de
cazurile in care disparitia, distrugerea sau pierderea acestora este urmare unui caz fortuit
sau de fora majora ;
c) prejudiciile produse de notarul public ca urmare a pierderii, distrugerii sau deteriorarii
documentelor originale, date de clienti in depozit in vederea intocmirii actelor solicitate,
limitate la costul de refacere al documentelor.
Asigurarea nu acopera :
a) pretentii de despagubur, formulatre pentru pagubele stabilite prin hotarari judecatoresti,
care au fost produse cu intentie de catre notarul asigurat ;
b) prejudiciile datorate intocmirii gresite a actelor, produse exclusiv din vina beneficiarului ;
c) partea din prejudiciu care depaseste limita maxima a despagubirii asigurate ;
d) cheltuieli de executare a hotararilor judecatoresti privind plata despagubirilor ;
e) raspunderea civila ce-i poate reveni asiguratului pentru pagubele cauzate tertilor, altele
decat cele ce decurg strict din exercitarea profesiunii de notar .
Din punct de vedere al resurselor financiare Statutul Casei de Asigurari precizeaza ca
aceasta are patrimoniu si buget propriu. Acestea sunt constituite din :
- primele de asigurare;
- taxe de inscriere ;
- dobanzi ;
- donatii, legate ;
TEMA 6

STATUTUL NOTARULUI PUBLIC

1. Rolul și poziția notarului public în sistemul de drept romanesc

2. Incompatibilități și interdicții
3. Drepturile notarilor publici
4. Obligațiile notarilor publici
5. Controlul profesional
6. Răspunderea notarului public :
6.1. Precizari prealabile
6.2. Civilă
6.3. Disciplinară
6.4. Penală
7. Relatiile notarului public cu diferite institutii ale statului

1. ROLUL ȘI POZIȚIA NOTARULUI PUBLIC ÎN SISTEMUL DE DREPT ROMANESC

In baza actualei reglementari integrata in sistemul notariatului latin, institutia

NOTARULUI PUBLIC apare ca avand un caracter diferit de celelalte institutii din sistemul roman
de drept, fiind o instituttie de sine statatoare unica in felul sau.
Dupa cum am aratat la inceputul cursului, notarul public se incadreaza alaturi de avocat
si consilerul juridic in categoria partenerilor justitiei, acesta chiar daca nu participa in mod
direct la sedintele de judecata, intrucat prin actele intocmite ajuta in mod decisiv, de cele mai
multe ori, la prevenirea si solutionarea conflictelor .
In aceste conditii, statutul notarului public situeaza institutia notariala, dupa cum voi
arata in continuare, la granita dintre functia de autoritate publica si profesia liberala, notarul
fiind titularul unei profesii liberale fara a fi prin aceasta eliberat in totalitate de transferul de
autoritate din partea statului.
Expresia caracterului liberal a profesiei notarului public este cel mai bine evidentiata de
statutul autonom al functiei sale. In aceste conditii notarul public are potrivit legislatiei in
vigoare un statut corespunzator unei functii autonome prin care se desfasura un serviciu de
interes public .
Din aceasta decurge si independenta notarului in exercitarea atributiilor sale, acesta
supunandu-se numai legii. Autonomia functionala a notarului public este oarecum similara cu
cea a judecatorului, fiind diferentiata de aceasta prin lipsa caracterului jurisdictional si a celui
de functionar public. Prin aceasta autonomie legiuitorul a dorit sa impiedice orice amestec in
actele notarului public privitoare la intocmirea actelor si indeplinirea procedurilor prevazute de
lege indiferent de unde ar proveni. Principala garantie a autonomiei o reprezinta stabilitatea in
functie a notarului public.
Prin garantarea autonomiei functionale notarul public este scos din randul functionarilor
publici, in sprijinul acestei afirmatii venind si reglementarile referitoare la libertatea publicului
de a-si alege notarul (in limitele competentei teritoriale) precum si organizarea si functionarea
Biroului Notarial ca fiind a unui liber profesionist profesia de notar public facand parte din
categoria profesiilor liberale (Uniunea Nationala A Notarilor Publici face parte din Uniunea
Profesiilor Liberale din Romania) iar din punct de vedere al reglementarilor fiscale profesia de
notar public este tratata ca fiind de natura libera.
 Totusi, prin natura activitatii sale, institutia notariala pastreaza unele elemente de
domeniul dreptului administrativ. Astfel, desi activitatea in sine nu este supusa controlului unui
organ ierarhic superior, aceasta este organizata sub controlul MINISTERULUI JUSTITIE, care este
organul central de specialitate al administratiei publice aceasta avand atributii cu privire la
evidenta biroului notarial, aprobarea numarului de notari publici si a locului unde acestia isi
desfasoara activitatea, numirea si excluderea din profesie. un al doilea aspect la care ma voi
referi intr-o sectiune a prezentului capitol, vizeaza controlul activitatii notariale, exercitata de
ministerul justitiei prin inspectorii generali de specialitate.
Un alt element ce apropie notariatul de f unctia administrativa priveste participarea
acestuia la exercitarea suveranitatii statale prin exercitarea actelor de autoritate publica.
Aceasta se realizeaza prin caracterul de serviciu de interes public precum si prin faptul ca actul
intocmit de notarul public, purtand semnatura si sigiliul acestuia “este de autoritate publica si
are forta probanta prevazuta de lege”.
In aceste conditii in sprijinul sustinerii afirmatiilor ca notarul public este un liber
profesionist iar activitatea sa se situeaza in sfera dreptului privat, poate fi invocata teza care
precizeaza ca notarul este un consilier legal al persoanelor fizice si juridice, chemat sa
ocroteasca si sa apere interesele legitime ale acestora in conformitate cu legea. Aceasta
caracteristica se aplica in special prin respectarea principiilor legalitatii si a rolului activ al
notarului public, priincipii de care am vorbit in prima parte a cursului.
De aceea, se arata de majoritatea autorilor, ca institutia notarului public este unica in
felul sau in sistemul roman de drept aceasta avand o functie autonoma si de interes public,
nefiind insa exercitata de un functionar public, ci de un substitut de drept privat. Actele
notariale pastreaza caracteristici ale actului administrativ, dar sunt acte de autoritate emise de
o institutie organizata dupa principii liberale care functioneaza independent.
Nu consider ca institutia sau activitatea notariala este o institutie de drept administrativ,
desi asa s-ar putea intelege la prima vedere, deoarece fiind dovedit caracterul de autoritate
publica a procedurii notariale, elementele de drept administrativ nu sunt altceva decat
reflectarea autoritatii publice intr-o organizare de natura esentialmente civila.
Pornind de la Art. 1 al Legii nr. 36 / 1995 in care se arata ca activitatea notariala asigura
persoanelor fizice si juridice constatarea raporturilor juridice necontencioase in materie civila
si/sau comerciala se poate trage concluzia impartasita de doctrina ca ACTIVITATEA NOTARIALA
are un caracter necontencios, gratios si voluntar. In aceste conditii vom analiza raportul dintre
procedura contencioasa de solutionare a conflictelor si cea necontencioasa.
In primul caz fiind vorba de o procedura de solutionare a unui conflict de catre o
institutie anume desemnata sa-l solutioneze (exemplu justitie, arbitraj, birou de mediere)
procedura fiind de natura contencioasa se desprinde existenta unei pretentii contrare a unei
parti fata de cealalta, iar diferendul se solutioneaza printr-o hotarare care are autoritate de lucru
judecat.
In al doilea caz fiind vorba de inexistenta unui litigiu intre parti ne aflam in fata unei
proceduri necontencioase ceea ce este o conditie de baza in activitatea notariala, iar de aici se
poate trage concluzia ca activitatea notariala nu este de natura contencioasa.
Daca in general in cadrul procedurii contencioase nu intervine activitatea notarului
public in alt mod se pune problema atunci cand trebuie autentificat un Acord de Mediere
intocmit de un mediator autorizat. stim ca medierea este o modalitate alternative de solutionare
a conflictelor de catre o persoana specializata autorizata in conditiile Legii nr. 192 din 2006,
numita mediator. Este important de analizat daca autentificarea Acordului de Mediere este de
natura procedurii contencioase sau necontencioase. Din analiza Art. 59 din legea 192 din 2006
rezulta ca notarul public investit cu autentificarea unui accord de mediere are obligatia sa
verifice daca acordul este intocmit cu respectarea legii si numai dupa aceea sa dispună
autentificarea. In conditiile in care Acordul de Mediere cuprinde clause contrare legii si trebuie
refacut de catre acesta se pune problema daca notarul public intervine intr-o procedura
contencioasa sau nu. Consider ca nu intervine in procedura contencioasa in timpul semnarii si
autentificarii Acordului de Mediere doar daca modificarea o face mediatorul care a
instrumentat dosarul de mediere iar partile din dosarul de mediere impreuna cu mediatorul
semneaza actele impreuna in fata notarului public care a dispus autentificarea.
De asemenea notarul public care este si mediator - legea permite acest lucru- poate sa
redacteze Acordul de Mediere in calitate de mediator autorizat, iar in calitate de notar public
participa ca titular al unei proceduri necontencioase. Deci, notarul nu “pronunta dreptul” el
aplica normele legale in cadrul procedurii notariale solicitate de parti, iar in cazul aparitiei unui
litigiu le indruma pe acestea in fata organelor cu atributii jurisdictionale competente.
Datorita regulilor dupa care isi indeplineste atributiile se poate aprecia, chiar daca nu
este organ cu atributii jurisdictionale, ca notarul public este un “magistrat” in procedura
necontencioasa.
Aceasta afirmatie este sprijinita si pe dispozitiile CODULUI DEONTOLOGIC al NOTARULUI
PUBLIC (Art. 6 alin. 1 si 2) potrivit caruia “conditiile ca activitatea nelitigioasa sa nu se
transforme in contencios consta in pregatirea, integritatea, impartialitatea si intelepciunea
notarului de a nu incalca acele valori care sa declanseze litigiul, dar si in arta de a le armoniza,
pentru obtinerea rezultatului urmarit de parti si ocrotit de lege”.

2. INCOMPATIBILITĂȚI ȘI INTERDICȚII

Pornind de la faptul ca notarul public este investit sa indeplineasca un serviciu de interes

public si are statutul unei functii autonome, legea prevede si anumite cazuri de
incompatibilitate cu anumite ocupatii sau calitati.
Independenta notarului in exercitarea functiilor sale publice, ca magistrat al
procedurilor necontencioase, este comparabila cu cea a judecatorului, avocatului, arbitrului,
mediatorului si practicianului in insolventa care impreuna contribuie la independenta justitiei.
Daca vom analiza pentru fiecare profesie enumerate incompatibilitatile pe care trebuie sa le
respecte vom gasi asemanari si deosebiri esentiale.
Constitutia Romaniei prevede ca funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă
funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.
Legea 51 din 1995 de organizare si exercitarea profesiei de avocat stabileste profesia
de avocat ca fiind incompatibila cu :
a) activitatea salarizata in cadrul altor profesii decât cea de avocat;
b) ocupatiile care lezeaza demnitatea si independenta profesiei de avocat sau bunele moravuri
;
c) exercitarea nemijlocita de fapte materiale de comert.
In acelasi timp, exercitarea profesiei de avocat este compatibila cu :
a) calitatea de deputat sau senator, consilier in consiliile locale sau judetene ;
b) activitatea didactica universitara si de cercetare de specialitate juridica ;
c) activitatea literara si publicistica ;
d) functia de arbitru, mediator sau conciliator, sau negociator, consilier fiscal, consilier in
proprietate intelectuala, consilier in proprietate industriala, traducator autorizat, administrator
sau lichidator in cadrul procedurilor de reorganizare si lichidare judiciara in conditiile legii.

Cu privire la incompatibilitatea arbitrilor de pe langa Curtea de Arbitraj se prevede ca

arbitrul care este si avocat, inscris in tabloul avocatilor compatibili, nu poate fi arbitru intr-un
litigiu aflat pe rolul curtii cu privire la care a desfasurat sau urmeaza sa desfasoare activitati
avocatiale, de asemenea nu poate reprezenta sau asista vreo parte in fata curtii. Activitatile
avocatiale enumerate anterior nu pot sa fie exercitate de avocatul care este si arbitru nici direct
si nici prin substituire de catre un alt avocat din cadrul formei de exercitare a profesiei din care
acesta face parte.
In ceea ce priveste activitatea de mediator se prevede ca exercitarea profesiei de
mediator este compatibila cu orice alta profesie cu exceptia incompatibilitatilor prevazute in
legi speciale. In cazul in care profesia de mediator devine incompatibila cu alta activitate ( ex.
mediatorul devine judecator) mediatorul in cauza este obligat sa informeze despre acest lucru
Consiliul de Mediere.
Cu privire la activitatea de practician in insolventa incompatibilitatile sunt prevazute
in Art. 28 din Ordonanta de Urgenta nr. 86/2006 completata si modificata prin Legea nr.
254/2007 care stabileste in mod expres ca nu poate fi practician in insolventa :
- persoana care desfasoara o activitate salarizata in cadrul altor profesii,
- persoana care prin ocupatia pe care o are lezeaza demnitatea si independenta profesiei sau
bunele moravuri si,
- persoana care are lipsa sau ia fost limitata capacitatea de exercitiu.
Incompatibilitatile enumerate se aplica numai persoanelor fizice. In cazul persoanei
juridice incompatibilitatea opereaza doar in cazul depasirii limitelor obiectului de activitate.
Activitatile compatibile cu profesia de practician in insolventa sunt prevazute in Art 28 alin. 2
din OUG 86/2006 si sunt urmatoarele :
- activitati si functii didactice in invatamantul superior juridic sau economic;
- calitatea de avocat, consilier juridic, expert contabil, contabil autorizat, evaluator, auditor
financiar, arbitru, mediator, conciliator, expert financiar.Consider ca aceste enumerari nu sunt
limitative dearece in practica mai intalnim practicieni in insolventa care sunt consultanti fiscali
.
Cu privire la activitatea notariala regimul incompatibilitatilor este prevazut de Art. 35
din Legea nr. 36/1995 completata si modificata prin Legea nr. 298/2009 care stabileste ca
exercitarea profesiei de notar public este incompatibila cu :
- desfasurarea unei activitati salarizate sau de executor judecatoresc, avocat ori consilier
juridic ;
- cu desfasurarea unor activitati comerciale direct sau prin personae interpose;
- cu calitatea de asociat intr-o societate in nume colectiv, de asociat comanditat in societatile
in comandita simpla sau pe actiuni, administrator intr-o societate cu respundere limitata,
presedinte al unui consiliu de administratie, membru al consiliului de conducere, director
general sau director al unei societati pe actiuni, administrator al unei societati civile.
Activitatile compatibile cu functia de notar public sunt :
- cadru didactic universitar ;
- activitatii literare sau publicistice ;
- deputat sau senator ori consilier in consiliile locale sau judetene pe durata mandatului,
precum si a
- calitatii de membru in organele de conducere sau in alte organisme ale Uniunii Nationale a
Notarilor Publici, Camerele Notarilor Publici ori in alte organizatii interne si internationale la
care Uniunea sau Camerele sunt affiliate sau cu care colaboreaza.
Aceste activitati sunt enumerate expres de Legea nr. 36/1995, dar mai sunt si alte
activitati care pot fi exercitate dupa cum rezulta din interpretarea textului de lege, cum ar fi
calitatea de asociat al unei societati cu raspundere limitata, sau al unei societati pe a ctiuni,
membru in asociatii si fundatii si in organele de conducere a acestora.
Din analiza Legii nr. 192/2006 rezulta ca funcția de notar public este compatibila si
cu profesia de mediator. Pornind de la faptul ca profesia de notar public este compatibila cu
cea de mediator ajungem la concluzia ca este compatibila si cu alte profesii pe care legea
 nu le interzice cum ar fi : arbitru, practician in insolventa. Aceasta compatibilitate rezulta
pe baza silogismului juridic (silogismul juridic este definit ca fiind un rationament deductiv
care contine trei judecati legate intre ele, astfel incat a treia judecata care reprezinta o
concluzie se deduce din cea dintai prin cea dea doua), astfel daca o persoana este notar
public si are si calitatea de mediator, iar calitatea de mediator este compatibila cu cea de
practician in insolventa rezulta implicit ca acea persoana poate fi si practician in insolventa.
Acelasi rationament poate fi aplicat pentru profesia de arbitru, evaluator, consilier
pe probleme de proprietate sau alte activitati care nu prevad interdictia expresa de a
desfasura aceste profesii alaturi de cea de notar public.
In caz de incompatibilitate sanctiunea care se aplica notarului public este
suspendarea din functie in conformitate cu Art. 24 alin 1 din lege pe durata cat exista starea
de incompatibilitate. Suspendarea se dispune de Ministrul Justitiei la propunerea
Consiliului Uniunii Nationale a Notarilor Publici. încetarea starii de incompatibilitate
conduce la revenirea in functie a notarului public. Avand in vedere efectele pe care le
produce suspendare a din functie a notarului public aceasta situatie trebuie sa fie analizata
cu maxima competenta deoarece se pot produce prejudicii materiale si de imagine notarului
public care se pot repercuta asupra celor care au cerut suspendarea.
Cat priveste statuarea pozitiei independente a notarului, judecatorului avocatului,
mediatorului, arbitrului precizam ca ne aflam in prezenta unei conlucrari care presupune
competente clar delimitate prin Constitutie, autonomie organizatorica si functionala,
garantii constitutionale ale indeplinirii functiilor si ale respectarii drepturilor cetatenilor.
Fiecare din profesiile enumerate au legi clare in baza carora isi desfasoara activitate.
Astfel, potrivit Art. 56 din Legea nr. 36 / 1995 notarul public nu poate indeplini acte
notariale, sub sanctiunea nulitatii, daca :
a) in cauza sunt parti sau interesati in orice calitate, el, sotul, ascendentii si descendentii lor;
b) este reprezentantul legal ori imputernicitul unei parti care participa la procedura notariala.
Si pentru judecatori, procurori si asistentii judiciari legiuitorul a prevazut anumite
cazuri in care se poate presupune ca acestia nu ar fi obiectivi, datorita legaturii de rudenie
sau afinitate cu una din parti, afectiunii ce o poarta uneia din parti, ori dimpotriva datorita
vrajmasiei care exista intre el si una din parti etc. .
In cele două situații prevăzute de Art. 56 din Legea nr. 36/1995 legiuitorul prezumă
lipsa de obiectivitate a notarului public. Primul caz, precizat în textul menționat, este
asemănător cu motivul de recuzare al judecătorilor, prevăzut în art. 27 alin. (1) pct. 1 C.
proc. civ. Totuși, între aceste texte există o deosebire fundamentală : recuzarea este
consacrată prin norme procedurale dispozitive, în timp ce interdicțiile la care ne referim
sunt de ordine publică. De altfel, în cazul interdicțiilor prevăzute de Art. 56 din Legea nr.
36/1995 legea stabilește, în mod expres, că nerespectarea lor atrage după sine sancțiunea
nulității.
Legea nu instituie și „interdicții" asemănătoare cazurilor de recuzare din drep tul
procedural comun, cum ar fi : rudenia sau afinitatea (și în alte situații decât cele enunțate
anterior). Opinăm că nu se poate susține că ne aflăm în prezența unei lacune legislative.
Dimpotrivă, soluția se întemeiază pe caracterul necontencios al activității și procedurii
notariale. Prin urmare, chiar dacă una din părți este rudă sau afin cu notarul public (în alt
grad de rudenie decât cel precizat în Art. 56 din Legea nr. 36/1995) cealaltă parte își poate
exprima încrederea în serviciul prestat de notarul respectiv.

3. DREPTURILE NOTARILOR PUBLICI

Legea nr. 36/1995 consacră un capitol distinct (Capitolul IV) drepturilor și obligațiilor
notarului public. In pofida acestei metode de reglementare legea nu enunță în acest capitol toate
drepturile și obligațiile notarului public. Unele drepturi recunoscute notarului sunt precizate și
în alte dispoziții normative. Pe de altă parte, unele drepturi și obligații sunt precizate în
Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995. La unele din drepturile și obligațiile
notarului public ne-am referit și în paginile anterioare. De aceea, în continuare, vom enunța
doar câteva din drepturile și obligațiile cele mai importante.

Principalele DREPTURI ale NOTARULUI PUBLIC sunt precizate în Art. 30-34 din Legea
nr. 36/1995 și se referă la :
a) se bucura de stabilitate in functie, neputand fi mutati in alta localitate fara acordul
lor si isi exercita personal functia ; sediul biroului notarial va fi in localitatea in care isi are
domiciliul sau resedinta titularul sau titularii birourilor notariale asociate ;
b) pentru activitatea prestata notarul public are dreptul la onorarii, acestea fiind
stabilite periodic de Consiliul Uniunii si aprobate de ministrul justitiei. La stabilirea acestora
se are in vedere, in cazul actelor notariale date de legea in competenta exclusiva a notarului,
complexitatea si valoarea actului iar pentru actele ce nu pot fi apreciate ca valoare si pentru
consultatii, sume fixe minimale ;
c) dreptul la concediu anual de 30 de zile lucratoare ;
d) dreptul la asigurari sociale de stat pe baza contributiilor stabilite de lege.
Pe langa prevederile exprese ale legii, notarii se mai bucura si de drepturile prevazute
in Statut, dupa cum urmeaza :
- Notarul public are dreptul de a deschide cel mult două sedii secundare, în localitățile
din circumscripția lui, în care nu funcționează un sediu de birou notarial ;
- să aleagă și să fie aleși în organele de conducere ale Uniunii și ale Camerelor, în
condițiile prevăzute în prezentul statut ;
- să se adreseze organelor Uniunii și ale Camerelor și să primească informațiile
solicitate ;
- să poarte însemnele Uniunii ;
- să beneficieze de concediu de odihnă, anual ;
- să aibă acces la toate datele care privesc organizarea administrativă a activității
notariale, atât la nivelul Camerelor, cât și al Uniunii ;
- să primească, pentru merite deosebite, recompense, diplome de onoare și de
excelență, la propunerea adunărilor generale ale notarilor publici sau a Consiliului Uniunii ;
- să adere individual la Uniunea Internațională a Notariatului Latin ;
- sa participe, la cerere, la ședințele organelor Camerelor și ale Uniunii, atunci când au
un interes propriu, în vederea susținerii acestuia ;
- să beneficieze de sprijin financiar în caz de întrerupere a activității biroului din cauza
incapacității temporare de muncă, pe o durată de cel mult 6 luni ;
- să beneficieze, la cerere, de asistență juridică din partea Uniunii, prin personalul de
specialitate, în cauzele care au legătură cu activitatea profesională ;
- să beneficieze de orice alte drepturi prevăzute de lege și statut.

4. OBLIGAȚIILE NOTARILOR PUBLICI

Pe langa obligatiile legate de probleme ce privesc relatia notarului public cu

organismele din care face parte acesta are si unele obligatii ce au drept scop desfasurarea in
optime conditii a activitati sale. Astfel, potrivit Art. 36 si 37 din lege se desprind :

- pastrarea secretului profesional, aspect la care m-am referit deja ;

- notarul public este obligat sa nu absenteze mai mult de cinci zile consecutiv fara a
asigura functionarea biroului sau in conditiile legii. Este vorba, evident, de zile
 lucratoare.
Notarul Public este obligat sa respecte indatoririle prevazute in codul deontologic al
profesiei si sa aiba o conduita demna de functia pe care o exercita si de statutul sau social.
Un element important al acestei conditii este reprezentat de exercitarea in conditii
de concurenta loiala a profesiei de notar asa cum este prevazuta aceasta in Codul
deontologic.
Nu in ultimul rand, notarul public este obligat sa respecte ordinea de drept, vointa
partilor si normele procedurale si materiale reglementate in vederea indeplinirii scopului
institutiei pe care o reprezinta.
Notarul public are asadar obligația de a respecta normele de drept substanțial și
procedural aplicabile în materie notarială. El are, de asemenea, îndatorirea de a respecta
normele de disciplină inerente serviciului public pe care-l îndeplinește. Aceste obligații de
sinteză nu sunt prevăzute în mod expres în Capitolul al ll-lea din Legea nr. 36/1995.
Totuși, Art. 37 din Legea nr. 36/1995 vizează un aspect particular al obligației de a
respecta normele de disciplină profesională. Potrivit acestui text, notarul nu poate absenta
mai mult de 5 zile consecutiv, fără a asigura funcționalitatea biroului său. In caz contrar,
camera notarilor publici poate delega un alt notar public pentru îndeplinirea atribuțiilor
notarului public absent.
O obligație particulară a notarului public este prevăzută în Art. 30 din Regulament
si are ca obiect modul de realizare a publicității profesionale. In sensul acestei prevederi
legale îi este interzis notarului public să-și facă reclamă prin orice mijloace; el poate recurge
însă la anunțuri referitoare exclusiv la existența și sediul biroului n otarial, programul de
lucru și conținutul activității.
Există și alte obligații profesionale ale notarului cum sunt cele privitoare la
organizarea unor evidențe și registre, organizarea arhivei și a evidenței finan -ciar-
contabile. In esență și în finalul acestor considerații se poate afirma că există mai multe
categorii de obligații și care se referă la : raporturile notarului public cu clienții săi, la
raporturile dintre notari și la calitatea de agent învestit cu autoritate publică.
In fapt, în multe țări există preocupări pentru includerea drepturilor și obligațiilor
notarilor publici într-un cod deontologic 1. Un asemenea cod de deontologie notarială a fost
adoptat și în țara noastră și el cuprinde norme deosebit de utile pentru toți notarii și mai
ales pentru cei care doresc să îmbrățișeze această carieră profesionala. Ne limităm aici să
enunțăm doar câteva din regulile cele mai importante statornicite în acest cod. Astfel,
potrivit Art. 13 din Codul deontologic al notarilor publici :
„Intreaga activitate a notarului public trebuie să se întemeieze pe respectarea
următoarelor precepte decalogale :
1. Onorează-ți funcția pe care o îndeplinești ;
2. Dacă ai cea mai mică îndoială cu privire la ceea ce faci, abține-te ;
3. Așează adevărul mai presus de orice ;
4. Lucrează cu prudență ;
5. Studiază cu pasiune ;
6. Consiliază cu bună-credință ;
7. Inspiră-te din principiul echității ;
8. Condu-te după lege ;
9. Exercită-ți profesiunea cu demnitate ;
10. Amintește-ți că misiunea ta este aceea de a evita litigiile dintre oameni”.
Normele amintite sunt fundamentale și ele pot fi sintetizate, într-o formulă de
maximă generalitate, în pasiune profesională, pasiune pentru adevăr, respect față de lege
și bună-credință. Iar aceste norme nu trebuie considerate ca simple formule fără fond, sau
axiome doctrinare, ci trebuie aplicate cu rigoare și fermitate de notari, întrucât numai astfel
 pot fi salvgardate drepturile și interesele pe care ei trebuie să le apere și menținut spiritul
de cofraternitate atât de necesar unei profesii de o incontestabilă utilitate socială.

5. CONTROLUL PROFESIONAL

Titularul controlului profesional administrativ al activitatii notariale este Consiliul

Uniunii, acesta avand urmatoarele atributii :
a) aspecte de organizare a Camerelor si Birourilor Notariale ;
b) calitatea actelor si lucrarilor incheiate de notarii publici.
In vederea exercitarii controlului de la litera b), CONSILIUL UNIUNII poate delega
Colegiul director al Camerei pentru realizarea controlului profesional al notarilor publici
aflati in circumscriptia sa.
La randul sau, pentru exercitarea controlului Colegiul director va desemna notarii
publici care vor controla birourile notariale din circumscriptie, odata pe an.
Controlul se va face de catre un notar public ce isi desfasoara activitatea in
circumscriptia altei judecatorii decat notarul controlat. Controlul se efectueaza asupra
tuturor notarilor si se refera la toate lucrarile, gestiunea si conduita notarului public si va
contine indrumarile necesare pentru indreptarea aspectelor negative constatate precum si
propuneri, dupa caz, pentru exercitarea activitatilor disciplinare de catre Colegiul director
al Camerei.
Actul constatator al controlului efectuat se intocmeste in 4 exemplare. Cate un
exemplar al actului constatator se va inainta de catre Colegiul director ministrului justitiei,
Consiliului uniunii si notarului public verificat, iar al patrulea exemplar se va pastra la
camera.
Se remarca deci, necesitatea ca notarul ce are atributii de control sa aibe temeinice
cunostinte in materie precum si o bogata experienta pentru a putea repara si corecta, prin
indrumarea notarului public controlat, eventualele nereguli existente in activitatea unui
birou notarial.
Un alt titular al controlului administrativ este ministrul justitiei care poate ordona
efectuarea acestuia prin inspectori generali de specialitate.
Un aspect mai deosebit al controlului discutat este cel referitor la confidentialitatea
controlului, rezultatele acestuia neputand fi publicate in reviste de specialitate ale uniunii
sau in alte publicatii, in integralitatea lor, sau privitor la caracteristicile particulare de
individualizare a biroului notarial, a notarului public, a numarului de inregistrare a actului
defectuos, precum si la alte elemente ce nu au ca finalitate, prin publicare, imbunatatirea
activitatii notariale.

6. RĂSPUNDEREA NOTARULUI PUBLIC

6.1. PRECIZĂRI PREALABILE

Raspunderea civila este o forma a raspunderii juridice, guvernata de principiul

legalitatii si fundamentata pe obligatia celui ce a pagubit pe altul de a repara prejudiciul
produs. Raspunderea civila are doua forme : raspunderea delictuala (extracontractula) si
raspunderea contractuala.
Legislația în vigoare conține prevederi detaliate cu privire la răspunderea dis-
ciplinară a notarului public. Ea cuprinde și dispoziții sumare cu privire la incidența
răspunderii civile. In continuare vom examina principiile răspunderii civile și disciplinare
a notarilor publici.
6.2. RĂSPUNDEREA CIVILĂ A NOTARILOR PUBLICI

Răspunderea civila a notarului public poate fi angajata, in condițiile legii civile,

pentru incalcarea obligațiilor sale profesionale, atunci cand acesta a cauzat un prejudiciu.
Pentru garantarea responsabilitatii civile a notarilor publici, in cadrul Uniunii
Nationale a Notarilor Publici s-a organizat si functioneaza Casa de Asigurari, cu
personalitate juridica, in conditiile stabilite prin statutul propriu, aprobat de Uniunea
Nationala a Notarilor Publici. Notarii publici au calitatea de asiguratori, ca membrii ai Casei
de Asigurari si de asigurati, prin contractul de asigurare.
Problema răspunderii civile a notarului public poate interveni, în practică, în cazuri
extrem de rare. Constatarea se întemeiază pe caracterul necontenios al procedurii notariale.
Pe de altă parte, majoritatea actelor notariale se îndeplinesc în prezența părților și în
conformitate cu voința lor, dacă, bineînțeles, aceasta este conformă cu legea.
Cu toate acestea, legiuitorul a manifestat interes pentru reglementarea răspunderii
civile în acele cazuri în care prin activitatea sa notarul ar produce un prejudiciu unei
persoane fizice sau juridice. Legea nr. 36/1995 consacră o normă deosebit de importantă în
această materie. Ne referim la Art. 38 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, care dispune că :
„Răspunderea civilă a notarului public poate fi angajată, în condițiile legii civile, pentru
încălcarea obligațiilor sale profesionale, atunci când acesta a cauzat un prejudiciu”.
Dispoziția normativă reprodusă mai sus este deosebit de explicită. Ea face trimitere
la legea civilă. Totuși o întrebare poate stărui : trimiterea la legea civilă trebuie înțeleasă ca
fiind făcută la principiile răspunderii civile delictuale sau ale raspunderii civile
contractuale? Raspunsul la aceasta intrebare depinde de natu ra activitatii notariale si a
raporturilor si a raporturilor dintre notar si client.
Activitatea notariala se exercita in cadrul unui serviciu public, asa cum dispune in
mod expres Art. 3 din Legea nr. 36/1995, notarul public este “investit sa indeplineasca un
serviciu de interes public”. In acelasi timp actul notarial este, potrivit legii, un act de
autoritate publica. De aceea, in doctrina noastra s-a socotit ca activitatea notariala se
inglobeaza in conceptul de functie publica, in acceptiunea traditionala a acestui termen,
desi notarul nu poate fi considerat ca fiind un functionar. Avand in vedere argumentele
mentionate, putem sustine ca o atare functie publica se realizeaza in afara unor raporturi
contractuale, iar raspunderea notarului pentru pagubele produse nu poate imbraca decat
forma unei raspunderi civile delictuale.
Trebuie mentionat de asemenea ca serviciul public exercitat de notar are o figura
juridica proprie, in sensul ca acest serviciu se realizeaza de o persoana care indeplineste o
profesie liberala. Profesia de notar nu se realizeaza insa in afara unor raporturi contractuale.
Este adevarat insa ca legislatia in vigoare nu impune necesitatea incheierii uni contract intre
notarul public si client, astfel cum o atare reglementare exista cu privire la activitatea
avocatiala (Legea nr. 51/1995). Aceasta imprejurare face ca problema raspunderii civile a
notarului public sa fie una dintre cele mai delicate.
In pofida acestei situatii, noi achiesam tezei potrivit careia intre notarul public si
client se stabilesc raporturi de natura contractuala. Argumentele cele mai semnificative care
pot fundamenta o astfel de conceptie, ar fi :
- este de remarcat faptul ca pentru serviciile prestate notarul public primeste un
onorariu, ori conceptul de onorariu evoca tocmai suma de bani platita indeosebi unui liber
profesionist, ca avocat, medic intr-un cabinet individual sau notar public ;
- activitatea notarului public se realizeaza numai la cererea partii interesate,
imprejurare ce prezinta semnificatii si cu privire la natura raporturilor dintre notar si client
;
- notarul public este supus unor obligatii fiscale proprii profesiunilor liberale .
 Avand in vedere considerentele expuse ne alaturam opiniei potrivit careia
răspunderea patrimoniala a notarului public are un caracter contractual. In scopul
dezdaunarii persoanelor pagubite s-a instituit, dupa modelul legislatiei franceze un sistem
de asigurare de raspundere profesionala a notarului. Acesta se realizeaza prin casa de
asigurari, consituita in acest scop. Casa de asigurari pentru garantarea raspunderii civile
functioneaza in cadrul Uniunii Nationale a Notarilor Publici.

6.3. RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A NOTARILOR PUBLICI

Realizand un serviciu de interes public, desi are statutul unei functii autonome,
notarul public are, potrivit Legii Notarilor Publici si a Activitatii Notariale, nr. 36/1995 si
o raspundere disciplinara care se antreneaza in cazuri expres si aproape limitativ, prevazute
de lege.
Sediul materiei il constituie Art. 39 - 41 din Legea nr. 36/1995, precum si Art. 31-
35 din Regulamentul de punere in aplicare a legii notarilor publici si a activitatii notariale
nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul Ministrului Justitiei nr. 710/C/1995, publicat in Monitorul
Oficial nr. 176/8 august 1995. Unele dispozitii, de natura procedural - organizatorica, se
regasesc si in Statutul Uniunii Nationale a Notarilor Publici.
Astfel, exercitarea de catre notar a unui serviciu de interes public nu putea sa ramana
fara consecinte si pe planul reglementarii raspunderii disciplinare. Conditiile generale ale
raspunderii disciplinare sunt cele din dreptul comun.
Asa fiind, ne vom referi in cursul nostru doar la aspectele particulare ale raspunderii
disciplinare a notaruui public. In aceasta privinta, evidentiem, mai intai, ca legiuitorul
determina abaterile disciplinare ce pot angaja raspunderea disciplinara a notarului public.
Raspunderea disciplinara a notarului public are ca temei “abaterea”. Potrivit Art. 39 din
Legea nr. 36/1995 raspunderea disciplinara poate interveni pentru urmatoarele abateri :
a) intarziere sau neglijenta in efectuarea lucrarilor ;
b) lipsa nejustificata de la birou ;
c) nerespectarea secretului profesional ;
d) comportament care aduce atingere onoarei sau probitatii profesionale.
Din modul de redactare a textului mentionat rezulta ca abaterile disciplinare sunt
limitativ prevazute de lege. Nici Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995 nu permite
o alta intepretare, desi Art. 31 (“Pentru abaterile disciplinare prevazute în art. 39 din lege,
acțiunea disciplinară se exercită de Colegiul director, din oficiu, la sesizarea ministrului
justiției sau a biroului executiv al Consiliului Uniunii, în termen de 60 de zile de la data
când a luat cunostinta de existenta unei abateri.”) pare a sugera o alta solutie, atunci cand
determina titularul actiunii disciplinare pentru “abaterile disciplinare prevazu te in art. 39
din lege”. Totusi pentru savarsirea “altor abateri” nu exista norme procedurale distincte.
Pe de alta parte, remarcam ca legiuitorul consacra doua abateri foarte precis
determinate : lipsa nejustificata de la birou si nerespectarea secretului profesional. Se
impune o prezizare in privinta primei abateri. Dispozitiile Art. 39 lit. b) ( “b) lipsa
nejustificata de la birou;”) trebuie coroborate cu cele înscrise in Art. 37 alin (1) (“Notarul
public nu poate absenta mai mult de 5 zile consecutiv, f ara a asigura functionalitatea
biroului sau, în conditiile legii.”) din Legea nr. 36/1995.
Celelalte doua abateri, prevazute in Art. 39 din Legea nr. 36/1995, au un caracter
general si ele acopera o paleta foarte larga de fapte ce pot determina raspunderea
disciplinara a notarului public. Astfel, abaterea prevazuta de art. 39 lit. a) din Legea nr.
36/1995 - “intarziere sau neglijenta in efectuarea lucrarilor” - acopera o sfera nelimitata a
nesocotirii obligatiilor profesionale ale notarului public.
 Acelasi considerent se poate formula si in legatura cu abaterea prevazuta de Art. 39
lit. d) din Legea nr. 36/1995 - “comportament care aduce atingere onoarei sau probitatii
profesionale”. Se poate afirma ca ultima abatere include nu doar fapte determinate de
nesocotirea unor obligatii profesionale, ci si pe cele de ordin moral, privitoare la demnitatea
profesiei.
Legea determina nu numai abaterile disciplinare, ci si sanctiunile ce se pot aplica
notarului public, in raport de gravitatea faptelor savarsite. Aceste sanctiuni sunt cele
prevazute in Art. 41 din Legea nr. 36/1995 si se refera la :
a) observatie scrisa ;
b) amenda de la 5.000 lei la 20.000 lei ; amenda se face venit la bugetul Camerei
Notarilor Publici. Neachitarea amenzii în termen de 30 de zile de la data ra mânerii
definitive a hotarârii, atrage suspendarea de drept a notarului public din functie.
Suspendarea este efectiva pâna la achitarea sumei. Hotarârea definitiva de aplicare a
amenzii constituie titlu executoriu.
c) suspendarea din functie pe o durata de maximum 6 luni ;
d) excluderea din profesie.
In ceea ce priveste sanctiunea “suspendarii din functie pe o durata de maximum 6
luni”, aceasta se diferentiaza de alte cazuri de suspendare care pot interveni, fie ca o masura
de protectie a interesului cetateanului, Art. 42 alin 1 din lege (“În cazul în care împotriva
notarului public s-a luat masura arestarii preventive, ministrul justitiei, la propunerea
Consiliului Uniunii Nationale a Notarilor Publici, va lua masura suspendarii din functie,
pâna la solutionarea cauzei penale, potrivit legii”), fie ca un act de constatare a unei situatii
de fapt, incapacitatea temporara de munca.
Excluderea din profesie reprezinta sanctiunea cea mai grava care se poate aplica unui
notar public. Legea nu reglementeaza posibilitatea reabilitarii notarului public si a
reinvestirii lui in functie. De aceea, consideram ca sanctiunea suprema, excluderea din
profesie, trebuie facuta cu multa precatiune. Aceasta si pentru faptul ca excluderea din
profesie este considerata definitiva, imprejurare care face ca postul respectiv de notar public
sa devina vacant.
Actiunea disciplinara se exercita de Colegiul director si se judeca de Consiliul de
Disciplina. Astfel, competenta de solutionare a abaterilor disciplinare apartine Consiliului
de disciplina constituit la nivelul Uniunii. Organul de jurisdictie disciplinara este alcatuit
din 15 membri, cate unul din fiecare camera, desemnati de adunarea generala a camerei pe
durata dintre doua congrese ordinare ale Uniunii, confirmati de Congresul Uniunii.
O dispozitie procedurala deosebit de importanta este prevazuta in Art. 59 alin 4 din
Statut, text potrivit caruia : “Consiliul de disciplină își desfășoară activitatea în mod
independent și nu se subordonează nici unui organ de conducere al Uniunii.” Prin urmare,
Consiliul de disciplina este conceput ca un veritabil organ de jurisdictie disciplinara. Exista
si alte norme statutare care confirma asertiunea de mai sus si la care ne vom referi in
continuare in curs.
Consiliul de disciplină judecă în complet format din 3 membri, prezidat de
președintele Consiliului de disciplină sau unul dintre membrii acestuia, desemnat de
președinte (Art. 61 din Statut).
Actiunea disciplinara se exercita de catre colegiul director al camerei notarilor publici.
Acesta se poate autosesiza sau poate fi sezizat, dupa caz, de ministrul justitiei sau de
organele de control ale Consiliului Uniunii, prin presedinte. Ea se exercita in termen de 60
de zile de la data cand colegiul a luat cunostinta de existenta abaterii, dar nu mai ta rziu de
un an de la data savarsirii ei ( Art. 31 din Regulament).
In scopul stabilirii raspunderii disciplinare este obligatorie efectuarea unei cercetari
prealabile. Legea nr. 36/1995 limiteaza cercetarea prealabila doar la aplicarea unor
sanctiuni grave. In acest sens, Art. 40 alin (2) din Legea nr. 36/1995 precizeaza ca “Pentru
suspendarea din functie sau excluderea din profesie este obligatorie o cercetare prealabila,
care se efectueaza de catre Colegiul director”.
Textul citat contine o norma al carei continut este greu de explicat din punct de vedere
teoretic. Intr-adevar, textul consacra obligativitatea cercetarii prealabile doar pentru
ipotezele in care sanctiunea aplicata ar fi “suspendarea din functie” sau “excluderea din
profesie”. Cercetarea este insa, in mod firesc, anterioara aplicării sancțiunii. Mai mult,
cercetarea precede si faza dezbaterilor contradictorii in fata Consiliului de disciplina.
Ori, efectuarea cercetarii este obligatorie in situatiile mentionate, iar aceasta se
realizeaza de colegiul director, iar nu de instanta disciplinara.
Cercetarea prealabila are ca obiect stabilirea faptelor, a urmarilor acestora, existenta
vinovatiei si alte elemente concludente in solutionarea cauzei (Art. 32 alin (2 ) “În cazurile
prevazute de art. 40 din lege se efectueaza obligatoriu o cercetare prealabila de catre
Colegiul director al Camerei Notarilor Publici. În cadrul cercetarii prealabile se vor stabili
faptele si urmarile acestora, existenta vinovatiei, cât si orice date concludente. Ascultarea
celui în cauza si verificarea apararii notarului public cercetat sunt obligatorii. Refuzul
notarului public cercetat de a face declaratii sau de a se prezenta la cercetari se constata prin
proces-verbal si nu împiedica finalizarea cercetarii. Notarul public cercetat are dreptul sa
cunoasca toate actele cercetarii, sa solicite probe în aparare si sa fie asistat de un alt notar
public ori de un avocat.”)
Dispozitiile Legii nr. 36/1995 se completeaza in mod corespunzator si cu prevederile
Codului de procedura civila (Art. 104).
Potrivit Art. 40 alin (3) din Legea nr. 36/1995 “Audierea celui în cauza este
obligatorie, acesta fiind îndreptatit sa ia cunostinta de continutul dosarului si sa -si
formuleze apararea.” O dispozitie asemenatoare este prevazuta si in Art. 32 alin (3) din
Regulament, “Consiliul de disciplina citeaza pentru termenul de judecata Colegiul director
al Camerei Notarilor Publici si pe notarul public în cauza, caruia i se va aduce la cunostinta
continutul dosarului.” Potrivit acestor prevederi legale se desprinde concluzia ca audierea
persoanei cercetate este obligatorie doar in cazurile de suspendare sau de excludere din
profesie.
Potrivit celor relatate mai sus, atat ancheta administrativa, cat si ascultarea notarului
cercetat sunt elemente procedurale indispensabile jurisdictiei disciplinare. Datorita acestui
fapt ele reprezinta exigentele majore ale raspunderii disciplinare, in sensul ca trebui sa aiba
un caracter general, adica sa fie incidente in cazul tuturor abaterilor disciplinare.
Potrivit Art. 58 alin (2) din Statut “Colegiul director, din oficiu, la sesizarea
ministrului justiției sau a Biroului executiv al Consiliului Uniunii, în termen de 60 zile de
la data când a luat cunoștință de existența unei abateri” exercită acțiunea disciplinară.
Legea determina si consecintele refuzului notarului cercetat de a face declaratii sau de
a se prezenta la investigatii. Potrivit Art. 32 alin (2) din Regulament “Refuzul notarului
public cercetat de a face declaratii sau de a se prezenta la cercetari se constata prin proces-
verbal si nu împiedica finalizarea cercetarii. Notarul public cercetat are dreptul sa cunoasca
toate actele cercetarii, sa solicite probe în aparare si sa fie asistat de un alt notar public ori
de un avocat.”
Dupa terminarea anchetei administrative actiunea disciplinara se exercita in fata
Consiliului de disciplina. La judecata se citeaza in mod obligatoriu atat titularul actiunii
diciplinate, colegiul director, cat si notarul public. La judecarea abaterii disciplinare se
pargurg urmatoarele etape : presedintele completului expune continutul sesizarii; se asculta
partile si eventualii martori; declaratiile se consemneaza in scris si vor fi semnate de catre
parti, precum si de presedinte; se administreaza alte probe si dovezi necesare pentru
rezolvarea cauzei.
 Dupa administrarea si cercetarea probelor Consiliul de disciplina se pronunta cu
majoritate de voturi asupra actiunii disciplinare. Daca se constata ca notarul public judecat
a savarsit abaterea, completul dispune aplicarea uneia dintre sanctiunile disciplinare
prevazute de Art. 41 din Legea nr. 36/1995.
In situatia in care se constata nevinovatia notarului public, precum si atunci cand
sesizarea a fost facuta peste termen, completul respinge actiunea disciplinara si inchide
dosarul.
Potrivit prevederilor Art. 66 din Statut “(1) Împotriva hotărârii, părțile pot face
contestație la Consiliul Uniunii, în termen de 10 zile de la comunicare, pentru părțile lipsă
și de la pronunțare, pentru cei care au fost prezenți. (2) Hotărârea Consiliului Uniunii poate
fi atacată în justiție, potrivit legii. (3) Hotărârile Consiliului de disciplină definitive și
irevocabile sunt executorii.”
Art. 67 din Statut prevede ca “(1) Notarul public sancționat disciplinar nu poate
exercita funcții eligibile în cadrul organizației profesionale.(2) Notarul public sancționat
disciplinar nu-și poate depune candidatura pentru funcții eligibile în cadrul organizației
profesionale în următorul mandat. (3) Notarul public sancționat disciplinar nu va putea
angaja și îndruma notari stagiari în termen de 1 an de la data rămânerii definitive și
irevocabile a hotărârii Consiliului de disciplină prin care s-au aplicat sancțiunile prevăzute
de Art. 41 lit. a) și b) din Legea nr. 36/1995, respectiv, de la data emiterii Ordinului
Ministrului Justiției în cazul aplicării sancțiunii prevăzute de art.41 lit. c).”
Prin Art. 40 alin. (5) din Legea nr. 36/1995 se prevede ca “Hotarârea Consiliului
Uniunii poate fi atacata la instanta judecatoreasca competenta, civila sau de contencios
administrativ, dupa caz.” Impotriva hotararii pronuntata de Sectia de Contencios
Administrativ a Curtii de Apel Bucuresti, cei nemultumiti pot declara recurs, care va fi
judecat de Sectia de Contencios Administrativ a Curtii Supreme de Justitie.
Abaterile pe care le pot savarsi notarii publici sunt de natura sa afecteze desfasurarea
in bune conditii a activitatii notariale, prestigiul si credibilitatea institutiei notarului public.
Incheiem aceasta sectiune prin prezentarea unor abateri care pot fi savarsite de notarii
publici : deplasarea in circumscriptia altei judecatorii pentru autentificarea unor acte ;
nerespectarea onorariilor minimale, netinerea registrelor notariale obligatorii, nearhivarea
actelor, nerespectarea secretului profesional, etc.

6.4. RĂSPUNDEREA PENALĂ A NOTARILOR PUBLICI

Actuala reglementare juridică nu beneficiază de prevederi particulare asupra

răspunderii penale a notarului public. Asemenea norme juridice nici nu erau necesare. Prin
urmare, în lipsa unor norme derogatorii de la dreptul comun se vor aplica principiile
generale ale legislației penale. Reamintim că săvârșirea unor infracțiuni poate determina,
în condițiile Art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995, eliberarea din funcție a notarului
condamnat penal.
Totuși, este de semnalat că doctrina recentă a abordat și problema de a cunoaște dacă
notarul public poate fi subiect al unor infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Intr-o primă opinie s-a susținut că notarul public poate deveni subiect activ al unor
asemenea infracțiuni, întrucât acesta realizează un serviciu public, având astfel calitatea de
funcționar public. Asimilarea notarului cu funcționarul public este după părerea noastră
foarte discutabilă în pofida faptului că notarul public îndeplinește un serviciu de interes
public.
Intr-adevăr, funcția publică, la care se referă Art. 3 din Legea nr. 36/1995, nu se
realizează în cadrul unei instituții sau autorități publice, ci de un liber profesionist care are
 statutul unei funcții autonome. Pe de altă parte, pentru serviciile prestate notarul public nu
este retribuit sau salariat, el fiind îndreptățit să primească un onorariu, ce se stabilește pe
baza acordului dintre notar și client, iată de ce ne alăturăm opiniei potrivit căreia notarul
public nu poate fi subiect activ al infracțiuni de serviciu, cum este cea de luare de mită sau
abuz în serviciu. Totuși este de remarcat că soluția potrivnică a avut deja ecou în
jurisprudența noastră și ea se întemeiază pe dispozițiile Art. 147 C. Pen. .
O soluție judicioasă ar fi aceea a consacrării exprese a răspunderii penale a notarului
public pentru infracțiunile specifice activității sale, astfel cum o face, de pildă, și legiuitorul
francez care enunță variantele agravate ale unor infracțiuni atunci când ele sunt comise de
notari publici.
Statutul functiei autonome a notarului public ii da acestuia o deplina independenta
in indeletnicirea sarcinilor profesionale fara presiuni, ingerinte si influente din partea unor
organe ale statului sau din partea unor persoane. Notarul public isi indeplineste sarcinile
profesionale in cadrul unor proceduri speciale necontencioase notariale, reglementate prin
Legea nr. 36/1995, a notarilor publici si a activitatii notariale.
Judecatorii, notarii publici si alte persoane care-si desfasoara activitatea in cadrul
unor proceduri speciale necontencioase, nu pot fi trase la raspundere penala si nu vor putea
fi subiecti activi ai infractiunilor de serviciu sau in legatura cu serviciul, cu privirela modul
de indeplinire a sarcinilor profesionale sau pentru solutiile pe care le pronunta in
indeplinirea sarcinilor de serviciu, deoarece legea a instituit controlul pe cale judecatoreasca
asupra actelor pe care le indeplinesc.
In cazul actelor notariale, prin Art. 100 din Legea nr. 36/1995 legiuitorul a prevazut
ca “Actele notariale pot fi atacate de parti sau de orice persoana interesata, prin actiune în
anulare la instanta judecatoreasca, în conformitate cu prevederile Codului de procedura
civila. Totodata, partea nemultumita poate introduce plângere împotriva încheierii de
respingere a cererii de îndeplinire a unui act notarial, în termen de 10 zile de la data când a
luat cunostinta, la judecatoria în circumscriptia careia îsi are sediul biroul notarial care a
refuzat îndeplinirea actului. Plângerea se depune la biroul notarului public care a refuzat
cererea, iar acesta o va înainta de îndata instantei împreuna cu dosarul cauzei. Judecarea
plângerii se face cu citarea tuturor partilor interesate în cauza. În cazul admiterii plânge rii,
instanta indica în hotarâre modul în care trebuie întocmit actul. Notarul public este obligat
sa se conformeze hotarârii judecatoresti ramasa definitiva si irevocabila.”

7. RELAȚIILE NOTARULUI PUBLIC CU DIFERITE INSTITUTII ALE STATULUI

Conform Art. 3 din Legea nr. 36/1995 “Notarul public este investit sa îndeplineasca
un serviciu de interes public si are statutul unei functii autonome”, deci este independent in
exercitarea atributiilor sale, supunandu-se doar legii.
Se poate aprecia ca, autonomia functiei de notar public este menita sa impiedice
orice ingerinta in activitatea acestuia de intocmire a actelor si procedurilor notariale,
indiferent de unde ar proveni.
Controlul judecatoresc al actelor notariale este reglementat prin lege, in cazurile
expres prevazute :
- atacarea de catre parti sau persoana interesata a unui act notarial, pe caleaactiunii
in anulare la instanta judecatoreasca ;
- plangerea celor interesati impotriva incheierii de respingere a cererii de indeplinire
a unui act notarial.
Conform normelor legale in materie (Legea nr. 36/1995 si Regulamentul de punere
in aplicare a legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul
Ministrului Justitiei nr. 710/C/1995, publicat in Monitorul Oficial nr. 176/8 august 1 995),
notarii publici au obligatia sa verifice situatii proprietatii, sarcinile bunului si sa faca
demersurile necesare, in numele titularului, pentru transcriere.
Cateva referiri in ceea ce priveste sistemul de publicitate imobiliara :
Legea nr. 7/1996 a cadastrului si a publicitatii imobiliare este reglementata prin
Ordinul Ministerului de Jusitie nr. 2371/1997 privind aprobarea Regulamentului de
organizare si functionare a birourilor de carte funciara ale judecatoriilor.
Conform acestei legi, fiecarui imobil (teren cu sau fara constructie) i se va atribui un
numar cadastral pe baza caruia se va face in viitor identificarea lui.
Orice intabulare a unui contract de vanzare - cumparare (echivalentul transcrierii in
Registrul de inscriptiuni si transcriptiuni imobiliare) trebuie precedată de deschiderea Cartii
funciare. Deschiderea cartii funciare nu este conditionata de o vanzare, dar se realizeaza cel
mai adesea in aceasta situatie. Atribuirea numarului cadastral se face pe baza unor planuri
intocmite de proiectanti autorizati.
Lucrarea pentru deschiderea Cartii funciare are urmatoarele etape:
1. Un proiectant autorizat, va realiza planul imobilului (teren cu sau fara constructie,
apartament), planul de incadrare in zona a respectivului imobil si Memoriul tehnic. Avizele
necesare se obtin de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
2. Se intocmeste un set de copii legalizate dupa actul (actele) de propriatate.
3. Se legalizeaza o copie dupa certificatul de atestare fiscala eliberat in ultimele 30 de zile
(originalul se utilizeaza la notar, cu ocazia vanzarii).
4. In cazul apartamentelor se intocmeste o cerere (in 2 exemplare) din parte Asociatiei de
proprietari (locatari), semnata si stampilata de Administrator, prin care se solicita
deschiderea Cartii funciare colective si atribuirea numarului cadastral.
5. Se intocmeste o cerere personala (in 2 exemplare) prin care se solicita deschiderea Cartii
funciare individuale.
Cartea funciara dovedeste existenta dreptului real inscris, in folosul persoanei care
a dobandit sau constituit cu buna-credinta un drept real imobiliar, cat timp nu se dovedeste
contrariul. Publicitatea imobiliara se indeplineste pe tot teritoriul tarii prin carte funciara si
are ca obiect inscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate si a celorlalte drepturi
reale care se transmit, se constituie, se modifica sau care, dupa caz, se sting si se radiaza,
ca urmare a actelor si faptelor juridice referitoare la un bun imobil.În cartea funciara se mai
inscriu sau, dupa caz, se radiaza si alte raporturi juridice, drepturi personale, interdictii,
incapacitati si litigii judiciare in legatura cu bunul imobil.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară este o instituție publică cu
personalitate juridică, unica autoritate în domeniu, aflată în subordinea Ministerului
Administrației și Internelor, prin reorganizarea Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și
Cartografie și preluarea activității privind publicitatea imobiliară de la Ministerul Justiției.
La nivelul fiecărui județ și în municipiul București se înființează oficiile de cadastru și
publicitate imobiliară, ca unități cu personalitate juridică în subordinea Agenției Naționale,
prin reorganizarea actualelor oficii județene de cadastru, geodezie și cartografie și al
municipiului București și a birourilor de carte funciară.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară asigură înscrierea
drepturilor reale ce se constituie, se transmit, se modifică sau se sting, la cererea notarului
public sau a titularului dreptului ori a celorlalte persoane interesate.
Notarul public care a întocmit un act privitor la un drept tabular este obligat să ceară
din oficiu înscrierea în cartea funciară la biroul teritorial în a cărei rază de activitate se află
imobilul. Despre exercitarea acestei obligații se va face mențiune expresă în cuprinsul
actului sau. La autentificarea actelor prin care se constituie, se modifică sau se stinge un
drept real imobiliar, notarul public va solicita un extras de carte funciară pentru autentificare
sau, după caz, certificat de sarcini. Pe perioada valabilității extrasului de carte funciară
pentru autentificare, registratorul nu va efectua nici un fel de înscriere în cartea funciară, cu
excepția aceleia pentru care a fost eliberat.
Extrasul de carte funciara certifica toate datele de identificare si situatia juridica
actuala a imobilului :
1. Descrierea imobilului, adresa completa, numarul cadastral si numarul cartii funciare ;
2. Numele si prenumele proprietarilor ;
3. Actele in baza carora acestia au dobandit proprietatea ;
4. Sarcinile bunului : ipoteci, comandamente, interdictii de instrainare, privilegii etc.
Extrasul de carte funciara se eliberează de catre A.N.C.P.I.-O.C.P.I. competent
- Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara, in baza actelor de proprietate care au fost
intabulate in Cartea Funciara a imobilului. Pentru eliberarea acestuia prprietarul trebuie sa
se adresaze biroului notarial unde se va semna contractul de vanzare - cumparare si unde
trebuie sa depuna :
- incheierea intabularii imobilului ;
- acte de proprietate ;
- copie acte de identitate proprietar si cumparator .
Acest extras de carte funciara se elibereaza numai delegatilor notariali, la cererea
clientilor si are un termen de valabilitate de 5 zile de la data depunerii, timp in care n u se
poate elibera un alt extras de carte funciara pentru acelasi imobil. Astfel, este exclusa
vanzarea imobilului de doua ori.
Avand in vedere cele precizate mai sus, se poate aprecia ca relatia notar public
- Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, trebuie sa fie bazata pe respect
reciproc, o relatie amiabila de colaborare, fara tensiuni profesionale sau de alta natura, in
asa fel incat activitatea celor doua institutii sa se desfasoare normal, in beneficiul
cetatenilor.
Notarul public, in exercitarea profesiei sale, colaboreaza cu diferite institutii ale
statului, cum ar fi Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, in vederea
prevenirii si stoparii fenomenulu infractional.
Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor a fost infiintat in baza
Legii nr. 21/1999, modificata prin Legea nr. 656 / 2002 pentru prevenirea si sanctionarea
spalarii banilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 904 din 12.12.2002
si functioneaza ca organ central de specialitate cu personalitate juridica in subordinea
Guvernului, cu sediul in Bucuresti. Oficiul are ca obiect de activitate prevenirea si
combaterea spalarii banilor, scop in care primeste, analizeaza, prelucreaza informatii si
informeaza Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Oficiul este condus de
un presedinte cu rang de secretar de stat, numit de Guvern din randul membrilor Plenului
Oficiului. Oficiul are avea acces la bazele de date ale Ministerului de Interne, inclusiv la
cele ale Interpol-ului, Autoritatii pentru Straini, I.G.P., Ministerului Finantelor Publice,
Vamii, Agentiei Nationale pentru Administratie Fiscala, Imprimeriei Nationale si ale
Uniunii Nationale a Notarilor Publici.
Notarii publici au obligatia sa raporteze Uniunii Nationale a Notarilor Publici, care
va raporta Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, toate tranzactiile
ce au o valoare mai mare de 15.000 mii euro, si a caror plata nu se efectueaza prin virament
bancar.
O alta institutie cu care notarul public colaboreaza in exercitarea profesiei sale este
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE. Aceasta colaborare se materializeaza in sensul ca
impozitul datorat in urma tranzactiilor imobiliare efectuate la biroul notarului pulic, se
incaseaza de acesta dupa care se vireaza la bugetul de stat. Sediul materiei este reglementat
de Art. 77 1, 772 si 77 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si
completarile ulterioare.
Notarii publici care autentifică actele între vii translative ale dreptului de proprietate
au obligația de a calcula, de a încasa și de a vira impozitul la bugetul de stat până la data de
25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost autentificat actul.
La transferul dreptului de proprietate si al desmembramintelor acestuia, prin acte
juridice între vii asupra constructiilor de orice fel si a terenurilor aferente acestora, precum
si asupra terenurilor de orice fel fara constructii, contribuabilii datoreaza un impozit, care
se calculeaza in functie de anumite criterii.

La transmiterea dreptului de proprietate, impozitul prevazut la Art. 771 alin. (1) si

(3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare,
se calculeaza la valoarea declarata de parti. în cazul în care valoarea declarata de parti este
mai mica decât valoarea orientativa stabilita de expertizele întocmite de catre Camerele
Notarilor Publici, impozitul se va calcula la aceasta din urma valoare.

Pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu

titlul de moștenire nu se datorează impozit dacă succesiunea este dezbătută și finalizată în
termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. În cazul nefinalizării procedurii
succesorale în termenul prevăzut mai sus, moștenitorii datorează un impozit de 1% calculat
la valoarea masei succesorale.
Camerele notarilor publici vor actualiza, o dată pe an, expertizele privind valoarea
de circulație a bunurilor imobile care vor fi comunicate la direcțiile teritoriale ale
Ministerului Finanțelor Publice.
Impozitul prevăzut la alin. (1) și (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu
modificarile si completarile ulterioare, se va calcula și se va încasa de notarul public înainte
de autentificarea actului sau, după caz, întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii. În
cazul în care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia, pentru
situațiile prevăzute la alin. (1) și (3), se va realiza printr-o hotărâre judecătorească, impozitul
prevăzut la alin. (1) și (3) se va calcula și se va încasa de către instanțele judecătorești la
data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii. Impozitul calculat și încasat se virează
până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.
Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici
ori a certificatelor de moștenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătorești, registratorii de la
birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligației de plată a impozitului prevăzut
la alin. (1) și (3) și, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor
respinge cererea de înscriere până la plata impozitului.
Notarii publici au obligația să depună semestrial la organul fiscal teritorial o
declarație informativă privind transferurile de proprietăți imobiliare, cuprinzând
următoarele elemente pentru fiecare tranzacție :
a) părțile contractante ;
b) valoarea înscrisă în documentul de transfer ;
c) impozitul pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal ;
d) taxele notariale aferente transferului.
 TEMA 7

PROCEDURA ACTELOR NOTARIALE

1. Reguli de baza pentru Îndeplinirea actelor notariale

1.1. Faza premergătoare încheierii actelor notariale
1.2. Îndeplinirea actelor notariale
1.3. Refuzul de indeplinire a actului notarial
1.4. Eliberarea actelor notariale
2. Autentificarea Actelor
2.1. Noțiuni prealabile
2.2. Procedura autentificării

1. Reguli de baza pentru Îndeplinirea actelor notariale

In legea 36/1995 privind activitatea notarilor publici si in Regulamentul de aplicare sunt

stabilite reguli general aplicabile pentru pregatirea si instrumentarea anumitor proceduri si acte
notariale,care conduc la securitatea operatiunilor juridice effectuate de notarul public ca titular
al unui serviciu de interes public.
La capitolul V sectiunea IV din lege sunt reglementate procedurile privitoare la
legalizarea semnaturilor si a sigiliilor,darea de data certa inscrisurilor,certificarea unor
fapte,legalizarea copiilor dupa inscrisuri,efectuarea si legalizarea traducerilor,primirea in
deposit de inscrisuri si documente,acte de protest al cambiilor,cecurilor si al altor titluri la
ordin, eliberarea de duplicate ale inscrisurilor notariale, reconstituirea actelor originale.
Cele mai importante proceduri notariale sunt considerate a fi autentificarea actelor si
procedura succesorala notariala, carora pe langa regulile de baza,le sunt aplicabile si
procedurile speciale prevazute in art. 68-88 din lege.In prezentul capitol vom analiza toate
procedurile notariale care privesc activitatile cuprinse la art.8 din lege.
Garantarea de catre notarul public a actelor si operatiunilor juridice pe care le
instrumenteaza il obliga pe acesta sa respecte regulile de procedura care stau la baza incheierii
actelor notariale, reguli ce confera prezumtia de autoritate a acestor inscrisuri. Ceea ce
contribuie la formarea acestei prezumtii este faftul ca actele instrumentate de notarul public
sunt acte de autoritate iar la intocmirea lor acesta este obligat sa desfasoare o activitate de
cercetare si verificare pentru stabilirea situatiei reale de drept si fapt pentru aplicarea in
consecinta a legii. In aceste conditii trebuie sa se respecte principiului legalitatii si rolului activ
al notarului public, despre care am facut vorbire in cursul anterior.

1.1. Faza premergătoare încheierii actelor notariale

A. Constatarea identitatii pârtilor

Art. 50 Legea nr. 36/1995 stabileste ca norma generala faptul , ca notarul public va
proceda la constatarea identitatii partilor sau, dupa caz, a reprezentantilor sai legali sau a celor
chemati sa incuviinteze actele indeplinite. Obligativitatea expresa si de neinlaturat al acestei
dispozitii evidentiaza importanta identitatii partilor, element ce influenteaza in mod direct
garantia de securitate a inscrisului si reprezinta certitudinea ca persoanele care figureaza in
actul instrumentat de notarul public sunt aceleași cu cele ce au participat la intocmire la
intocmirea lui si si-au dat consimtamantul.
 Pe langa acest aspect prin indeplinirea acestei cerinte se poate proba in cazul unui
proces prezenta in acel moment in fata notarului public a persoanei ce a participat la incheierea
actului notarial .
De la aceasta cerinta fac exceptie actele ce nu inglobeaza in ele consimtamantul
persoanei, pentru aceste acte fiind important obiectul si nu persoana care il solicita. Asemenea
acte sunt : darea de data certa, legalizarile de copii dupa inscrisuri, precum si legalizarea
semnaturii traducatorului,unde nu este necesar sa fie prezenta in fata notarului persoana care
este titularul actului ci poate fi prezenta orice persoana.
Constatarea identitatii persoanei care participa la procedura notariala se face prin
stabilirea numelui si prenumelui si a codului numeric personal al acesteia, a domiciliului , sau
dupa caz, a denumirii ,a codului unic de inregistrare sau a codului fiscal si a calitatii
reprezentantului indreptatit sa incheie actul in numele persoanei juridice, a sediului, precum si,
daca mai este cazul, a tuturor elementelor ce o disting.
Potrivit prevederilor sus mentionate partile participante la actul notarial pot fi
identificate de notarul public prin mentiunea ca le cunoaste personal. In situatia necunoasterii
personale, identitatea acestora va fi stabilita, obligatoriu, folosind urmatoarele mijloace :
- acte de identitate sau legitimatii oficiale prevazute cu stampila, semnatura si
fotografia posesorului ;
- atestarea avocatului care asista partea ;
- doi martori de identitate, cunoscuti personal de notarul public sau identificati
conform celor mentionate mai sus.
Legea, datorita garantiilor pe care trebuie sa le prezinte martorii de identitate nu
recunoaste aceasta calitate :
- persoanei care nu au implinit 18 ani ;
- celui care figureaza in act ca parte sau beneficiar ;
- celui care din cauza unei deficiente fizice sau psihice nu este apt pentru dovedirea
identitatii.
Identitatea minorilor pana la 14 ani se stabileste potrivit certificatului de nastere; in
cazul militarilor in termen, prin inscrisuri emanate de la autoritatea militara cu conditia ca
acestea sa poata, prin continutul lor, servi la identificare; iar in cazul detinutilor prin dovada
inregistrarii acestora in registrul penitenciarului si prin atestarea comandantului locului de
detinere sau a persoanei cu aceasta atributie.
Pentru a garanta securitatea circuitului civil si al actelor notariale in vederea evitarii
substituirilor de personae s-a incheiat un protocol de colaborare intre Uniunea Nationala a
Notarilor Publici din Romania,Serviciul de Telecomunicatii Speciale si Ministerul
Administratiei si Internelor .
Protocolul vizeaza elaborarea, implementarea si exploatarea in timp real a unui sistem
informatic care permite compararea informatiilor inscrise in actele de identitate romanesti ale
persoanelor care solicita instrumentarea de acte si proceduri notariale,cu datele existente in
Registrul national de evidenta a persoanelor,furnizate de structurile specializate ale
Ministerului Administratiei si Internelor.
Potrivit protocolului actele de identitate romanestisunt: cartea de identitate,cartea de
identitate provizorie si buletinul de identitate,eliberate de autoritatile statului roman in
conditiile legii.
Pornind de la analiza art. 50 lit.a din Legea 36/1995 in care se mentioneaza ca acte de
identitate “legitimatii oficiale prevazute cu semnatura,stampila si fotografia
posesorului”consideram ca trebuie sa se evite folosirea unor asemenea acte deoarece nu se
poate garanta in acest caz siguranta actelor si procedurilor notariale.De asemenea consideram
necesar ca in toate procedurile privind autentificarea actelor notariale sau in cadrul procedurilor
succesorale sa sa se folosească numai identificarea persoanelor conform protocolului sus
menționat.
Aplicarea protocolului asa cum a fost intocmit si interogarea permanenta de catre
notarul public care instrumenteaza actul, a bazei de date din registrul de evidenta a persoanelor
contribuie in mod sigur la :
-asigurarea securitatii circuitului civil si al actelor notariale ;
-stoparea fenomenului infractional cu incidenta asupra activitatii notariale in legatura
cu substituirile de persoane ;
-minimizarea riscului ca persoane de rea credinta sa poata instraina prin mijloace
frauduloase bunuri aflate in proprietatea altor persoane ;
-protejarea dobanditorilor de buna credinta care nu au posibilitatea sa verifice ei insisi
,identitatea celor care instraineaza ;
-protejarea titularilor drepturilor reale impotriva celor care vor sa le fure identitatea ;
-reducerea numarului de cause civile si penale care au ca obiect constatarea falsei
identitati si anularea actelor notariale ;
-evitarea situatiilor in care notarul public este cercetata penal in asemenea cause ;
-eliminarea prejudiciilor materiale si morale rezultate ca urmare a unor astfel de
activitati infractionale.
Trebuie precizat ca orice verificare in baza de date se face numai in baza unui acord pe
care il da persoana care solicita instrumentarea de acte si servicii notariale, acord care cuprinde
consimtamantul privind compararea datelor cu caracter personal cu cele existente in Registrul
national de evidenta a persoanelor.Cererea de consultare va fi completata in scris in mod
obligatoriu de catre solicitantul actului sau procedurii notariale anterior compararii datelor
personale continute in actul de identitate.Eventualele neconcordante in datele personale
inregistrate in Registrul national de evidenta apersoanelor vor fi solutionate prin indrumarea
de catre notarul public a persoanei in cauza catre serviciul comunitar de evidenta a persoanelor
care arondeaza domiciliul acesteia in vederea clarificarii situatiei
Raspunderea notarului public apare pentru situatiile in care a efectuat compararea
datelor fara a avea acordul partilor,precum si pentru neindeplinirea obligatiilor privind
confidentialitatea si aplicarea masurilor de securitate asupra datelor cu caracter personal
prelucrate, prevazute in Legea 677/2001.
Refuzul completarii cererii-acord conduce la imposibilitatea perfectarii actului sau
procedurii notariale ,urmand ca in consecinta notarul public sa dispun a procedura intocmirii
incheierii de respingere a actului pentru care nu s- putut stabili identitatea partilor.

B. Verificarea calitatii si capacitatii pârtilor

Notarul public in calitate de instrumentator al actelor si procedurilor notariale are
obligatia de a verifica calitatea si capacitatea partilor participante cu ocazia indeplinirii
urmatoarelor categorii de acte :
- acte cu caracter patrimonial ;
- acte privind statutul civil al persoanei.
Aceasta obligatie nu exista in cazul solicitarii intocmirii unor acte notariale pentru
valabilitatea carora legea nu stabileste ca necesara participarea persoanelor titulare ale
dreptului(exemplu legalizarea de copii dupa inscrisuri,legalizarea traducerilor).
PROCEDURA VERIFICARII CALITATII PARTILOR
Notarul stabileste calitatea partilor pe baza titlurilor legale pe care acestea le prezinta si
care justifica participarea lor. Titlurile respective trebuie sa provina de la organele abilitate si
sa indeplineasca conditiile de forma si de fond prevazute de lege. Astfel, verificare calitatii va
consta in cercetarea daca persoana prezenta este titulara dreptu rilor prezentate in baza
raportului juridic cuprins in actul respectiv sau in cazul reprezentării daca persoana prezenta
este cea imputernicita prin procura sau este reprezentantul legal al titularului dreptului.
 Constatarea lipsei calitatii, daca aceasta reprezinta o conditie necesara pentru incheierea
actului va determina notarul public sa refuze incheierea actului.
a) PROCEDURA VERIFICARII CAPACITATII PARTILOR
Daca conditia calitatii partii se refera la posibilitatea acesteia de a participa la incheierea
unui anumit act juridic, capacitatea se refera la incheierea in general a actului juridic. Datorita
conditiilor generale impuse pentru incheierea actelor civile conditii intre care capacitatea este
un element dintre cele mai importante si pentru ca lipsa acesteia se sanctioneaza cu nulitatea
absoluta, notarul public la incheierea actului este obligat sa verifice capacitatea persoanelor sub
cele trei aspecte ale sale : folosinta, exercitiul si discernamantul.
Existenta capacitatii se verifica pe baza actelor doveditoare prezentate de parti. In cazul
in care partile dovedesc capacitatea de folosinta si de exercitiu deplina a dreptului civil, notarul
public va putea proceda in principiu la intocmirea actelor solicitate de parti.
Pentru situatia lipsei capacitatii de exercitiu pentru ca totusi, titularul dreptului sa poata
beneficia de pe urma acestuia, in legislatie, se recunoaste posibilitatea de a dispune de dreptul
sau in urmatoarele conditii :
- Prin reprezentare legala care survine fie ca urmare a unei incapacitati de
exercitiu naturale (cazul minorului sub 14 ani sau a interzisului judecatoresc), fie a
unei incapacitati legale (cazul pedepselor
complementare).
- Pentru minorul sub 14 ani, reprezentarea se exercita de catre ambii parinti daca sunt
in viata,de numai unul dintre ei daca celalalt este decedat sau se afla in imposibilitatea
de asi manifesta vointa, de curator sau tutore, dupa caz.
- Persoana pusa sub interdictie judecatoreasca din cauza alienarii facultatilor mintale
este reprezentata printr-un tutore numit de autoritatea tutelara. Aceeasi procedura o
urmeaza si situatia celui condamnat printr-o hotarare penala, persoana numita de
autoritatea tutelara purtand denumirea de curator ;
In exercitarea atributiilor lor, parintii, tutorele sau curatorul pot indeplini acte juridice
notariale singuri sau cu incuviintarea autoritatii tutelare afara de unele categorii de acte ce le
sunt total interzise.
- Prin asistare, care consta in mijlocul legal prin care se intregeste capacitatea
restransa a persoanelor in vederea incuviintarii anumitor acte incheiate de acestea.
Singurul caz de capacitate de exercitiu restransa o constituie minoritatea persoanei
in varsta de 14 pana la 18 ani. Acesta incheie personal actele juridice dar cu
incuviintarea prealabila a reprezentantului legal in cazurile prevazute de lege.
Astfel, in actele mai importante, este necesara asistarea pentru evitarea abuzurilor
cauzate de lipsa de experienta a minorului ;
- autorizarea se da, in cazurile prevazute de lege, pentru acoperirea lipsei de capac itate
de catre autoritatea tutelara. Aceasta trebuie sa aiba in vedere la acordarea
autorizatiei, ca actul pentru care aceasta se cere, sa prezinte un folos neindoielnic
pentru cel ocrotit ;
- Reprezentarea conventionala nu face parte alaturi de celelalte cazuri, din apararea si
protejarea intereselor anumitor persoane prevazute de lege. De aceea, o vom trata
separat. Pentru a putea exista reprezentarea conventionala se presup une ca atat
reprezentatul (mandantul) cat si reprezentantul (mandatarul) trebuie sa aiba
capacitate de exercitiu deplina. Natura juridica a acesteia nemaifiind legala ci
contractuala, notarul public o va putea constata prin inscrisul constatator (procura
sau contract de mandate) prezentat de parte. Pentru ca procura este un act accesoriu,
se apreciaza ca aceasta trebuie sa indeplineasca toate cerintele de forma ale actului
principal. Pe langa aceasta, pentru a putea fi luata in considerare de catre notarul
public, aceasta trebuie sa fie si speciala (pe langa forma autentica ceruta). In cazul
 dublei reprezentari in care mandatarul este si cumparatorul bunului ce face obiectul
procurii pe langa aceste cerinte, mai este necesara precizarea in mandat a tuturor
clauzelor contractuale, inclusiv pretul bunului ce face obiectul contractului.
O situatie deosebita de apreciere de catre notar a capacitatii de exercitiu unei parti
contractante este si aceea a femeii, care prin casatorie inainte de a deveni majora, si anume de
la varsta de 16 ani si, in caz execeptional, de la 15 ani, dobandeste capacita te de exercitiu
deplina.
Potrivit Decretul nr. 31 / 1954, in definitia data capacitatii de exercitiu nu se limiteaza
varsta pana la care persoana are capacitate de exercitiu. Totusi, analizand problematica
referitoare la protectia persoanelor varstnice (inclusiv aspectele specifice legate de contractele
de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere, incheiate de persoanele varstnice ca beneficiare
a obligatiei de intretinere, obligatia care in numeroase cazuri nu se respecta de catre cei care
si-o asuma si pricinuiesc abuzuri), a fost promulgata Legea de asistenta sociala a persoanelor
varstnice, nr. 17 / 2000, care stabileste unele forme de protectie judiciara si sociala a
persoanelor aflate in cauza.
Conform acestei legi, sunt considerate persoane varstnice, persoanele care au implinit
varsta de pensionare stabilita de lege.
Persoana varstnica astfel cum este definita mai sus, trebuie sa fie asistata la cererea sa
sau din oficiu, de un reprezentant al autoritatii tutelare, la incheierea oricarui act juridic de
instrainare, cu titlu oneros sau gratuit, a bunurilor ce-i apartin, in scopul intretinerii si Îngrijirii
sale.
In conformitate cu prevederile aceleași legi, la autentificarea acestor acte notarii publici
au in vedere ca obligatiile de intretinere si de ingrijire, precum si modalitatile practice de
executare a lor sa fie mentionate expres in actul juridic incheiat si sa trimita un exemplar al
actului autoritatii tutelare
In situatia in care dobanditorul bunurilor obtinute ca urmare a actului juridic de
instrainare nu isi executa obligatia de intretinere si de ingrijire a persoanei varstnice, poate fi
sesizata autoritatea tutelara a consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana
varstnica de catre orice persoana fizica sau juridica interesata ; autoritatea tutelara va efectua o
ancheta sociala completa a cazului in termen de 10 zile de la sesizare si, in situatia in care va
constata ca cele sesizate sunt reale, va propune masurile necesare de executare legala a
dispozițiilor inscrise in actul juridic incheiat.
In practica, persoana varstnica nu solicita sa fie asistata, iar din oficiu ar urma ca
autoritatea tutelara sa cunoasca imprejurarea care determina aceasta persoana sa incheie un
contract de intretinere.
In acelasi timp, nu toate persoanele care au implinit varsta de pensionare pot fi
prezumate ca fiind in imposibilitate de a-si exprima liber vointa, avand in vedere si faptul ca
sunt persoane care depasesc varsta de pensionare si detin functii publice, economice si politice
si, ca atare, nu le putem considera ca ar avea nevoie de asistenta sociala la semnarea actelor de
dispozitie - de intretinere, de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere. Pentru acestia nu ar
trebui sa fie obligatorie asistarea de reprezentantii autoritatii tutelare. Intentia legiuitorului nu
a fost sa incadreze toate persoanele care au varsta de pensionare in categoria celo r care ar
necesita asistenta sociala.
Din dispozitiile legii rezulta ca “persoana care face actul de dispozitie are latitudinea de
a solicita un reprezentant al autoritatii tutelare si nu constituie obligatie pentru ca persoana
respectiva sa fie asistata”.
Sunt autori, care considera ca persoanele varstnice la care se refera Legea nr. 17 / 2000
si care trebuie asistate de reprezentantul autoritatii tutelare la incheierea contractului, sunt cele
aflate fie in situatia prevazuta de Art. 142 din Codul familiei (cel care nu are discernământ
pentru a se ingriji de interesele sale din cauza alienatiei mintale ori a debilitatii mintale si
urmeaza a fi pus sub interdicție) fie a Art. 152 din Codul familiei (privind instituirea curatelei
pentru cel care are discernamant dar nu-si poata apara momentan interesele, din motive de
boala, batranete, lipsa de la domiciliu sau din alte motive temeinice)
Nu sustinem o asemenea teorie si consideram ca persoana varstnica care trebuie sa fie
asistata la intocmirea actelor notariale este acea persoana care are capacitatea de exercitiu dar
din cauza ca are o temere cu privire la actul pe care in incheie in speta contract de intretinere
si are nevoie de garantia unui organ al statului altul decat notarul public,care sa-i monitorizeze
ulterior pe cei care si-au luat obligatia de intretinere.In cazul in care la intocmirea actului
notarial participa si un reprezentant al autoritatii tutelare ,acesta acesta va fi desemnat prin
dispozitie de catre primarul unitatii administrative teritoriale unde isi are domiciliul persoana
care instraineaza imobilul la cererea acesteia sau a notarului public.
Reprezentantul autoritatii tutelare semneaza actul de instrainare alaturi de persoana
varstnica pe care o asista,urmand sa primeasca un exemplar din acel act,iar ulterior
monitorizeaza modul in care beneficiarul dreptului de proprietate se achita de obligatiile
privind intretinerea prevazuta in contract.In cazul in care constata ca nu se respecta clauzele de
intretinere stipulate in contractul intocmit autoritatea tutelara competenta poate cere in instanta
obligarea celui in cauza sa respecte contractul sau poate cere desfiintarea lui.
De asemenea nu consideram ca se poate instraina in conditiile Legii 17/2000,bunurile
persoanelor fizice care au fost puse sub interdictie, dearece sensul legii este acela de a proteja
persoanele varstnice care au capacitate de exercitiu si nu pe cele care nu au aceasta capacitate.In
cazul persoanelor puse sub interdictie se pot instraina bunurile dar in alte conditii decat cele
pentru persoane varstnice.
Punerea sub interdictie este o situatie care intervine ori de cate ori o persoana nu are
discernamant, din cauza alienatiei sau debilitatii mintale.
Tocmai pentru a se evita abuzurile in aprecierea acestor stari, punerea sub interdictie se
face doar de catre instanta judecatoreasca.
Dupa ce o persoana a fost pusa sub interdictie judecatoreasca (fie persoana varstnica
sau nu) autoritatea tutelara de la locul de domiciliu al persoanei respective va numi un tutore
care va administra averea acelei persoane.
In cazul in care este nevoie sa se vandal un bun mobil sau imobil din patrimonial
persoanei pusa sub interdictie pentru a face rost de banii necesari pentru intretinerea acestei
persoane atunci se da o aprobare speciala de instrainare printr-o dispozitie a primarului.
Tutorele care a fost numit sa administreze patrimonial persoanei pusa sub interdictie
este obligat sa prezinte anual autoritatii tutelare o dare de seama pentru a primi descarcarea de
gestiune cu privire la modul in care au fost cheltuite sumele incasate.Acesta raspunde material
civil si penal pentru modul in care administreaza patrimonial persoanei pe care o reprezinta.

C. VERIFICAREA RAPORTURILOR REALE DINTRE PARTI , A SCOPULUI URMĂRIT SI

LĂMURIREA ACESTORA ASUPRA CONSECINȚELOR JURIDICE CE DECURG
DIN ACTUL ÎNTOCMIT
Pornind de la principiul rolului activ al notarului public in instrumentarea actelor
notariale constatam ca aspectele prealabile indeplinirii procedurii notariale sunt prezentate
impreuna datorita stranselor legaturi dintre ele. Astfel, pentru a putea verifica scopul urmarit
de parti, notarul public trebuie sa intrevada si sa cunoasca adevaratul raport dintre ele, iar pentru
a le putea da lamuririle necesare asupra efectelor actelor, trebuie sa cunoasca atat raportul dintre
ele cat si scopul urmarit.
 Toate aceste aspecte se refera la îndeplinirea unei condiții de valabilitate la incheierea
actelor si procedurilor notariale si a actului in general si anume ca acestea trebuie sa contina
vointa reala si liber exprimata a partilor.
a) VERIFICAREA RAPORTURILOR REALE DINTRE PARTI
Pentru a deslusi raporturile reale dintre parti, raporturi ce pot avea efecte directe asupra
incheierii actelor notariale notarul public trebuie sa ceara partilor toate lamuririle de care
socoteste ca are nevoie in acest scop, sa solicite perezentarea oricaror dovezi in sprijinul
drepturilor invocate sau la situatiile de fapt ce se doresc atestate, sa puna in discutia partilor
orice imprejurari de drept sau de fapt pe care le considera a fi relevante precum si sa intervina,
la cererea partilor sau din oficiu, pentru procurarea tuturor informatiilor necesare clarificarii
respectivului raport juridic.In acest sens notarul public are acces liber la birourile de publicitate
imobiliara pentru a verifica sarcinile bunurilor atat inainte de perfectarea actelor si procedurilor
notariale ( se elibereaza numai notarului public extrasul de autentificare sau certificatul de
sarcini).Dupa perfetarea actelor notarul public are obligativitatea ca de indata dat nu mai tarziu
de 24 de ore sa inainteze la biroul de carte funciara actele intocmite care cuprind imobile pentru
a se face publicitatea.De asemenea Legea notarilor publici in art. 46 dispune obligativitatea
organelor administratiei publice locale de a sprijini prin concursul lor indeplinirea atributiilor
notariale(este de precizat necesitatea certificatului de urbanism in anumite cazuri si certificatul
de atestare fiscala ).
Din cauza dificultatilor ce le includ aceste operatiuni de cele mai multe ori este
recomandat ca notarul public sa procedeze mai intai la stabilirea scopului urmarit de parti si
apoi sa constate raporturile dintre acestea.
b) VERIFICAREA SCOPULUI URMARIT DE PARTI
Pentru ca notarul public este garantul legalitatii si a moralitatii actului instrumentat de
el si pentru ca prezumtia legala ce insoteste actul notarial se bazeaza tocmai pe constatarea de
catre notarul public a autenticitatii celor cuprinse in el, este necesara cunoasterea de catre notar
a scopului urmarit de parti prin intocmirea respectivului act.
Scopul urmarit este studiat sub doua aspecte:
- scopul imediat rezida din efectele produse de categoria de acte incheiate de parti si
este intotdeauna acelasi pentru o anumita categorie de acte. Aceste efecte sunt in stransa
legatura cu raporturile dintre parti, astfel incat daca acestea sunt cele declarate, in
masura cunoasterii efectelor actului de catre parti, si scopul imediat este cel declarat.
O situatie frecventa si intr-o oarecare masura tolerata de practica si jurisprudenta, este
cea a ascunderii scopului imediat al unui act juridic printr-o simulatie. Asa dupa cum am mai
aratat, consideram ca daca regulile de forma si fond privitoare la incheierea actelor juridice nu
sunt indeplinte in ambele contracte (atat in cel aparent cat si in cel secret) notarul public,
sesizand simulatia va trebui sa respinga cererea partilor.
- scopul mediat este de natura subiectiva, fiind ratiunea, motivul personal al fiecarui
participant la incheierea actului. Acesta difera de la persoana la persoana si
intereseaza in cazul de fata doar in masura in care nu este in conformitate cu
caracterul moral sau legal cerut pentru valabila incheiere a actelor juridice.
Notarul public nu poate refuza intocmirea actului public decat in baza unor dovezi clare
si pertinente care sa ateste incalcarea prin scopul urmarit a dispozitiilor imperative ale legii,
simpla banuiala sau necunoasterea exacta a notarului public a adevaratului scop urmarit de
parti nu poate constitui o cauza reala de refuz de intocmire a actului solicitat.

c) LAMURIREA PARTILOR ASUPRA CONSECINTELOR CARE DECURG DIN

ACTUL JURIDIC PE CARE DORESC SA-L INTOCMEASCA

Notarul public este dator sa dea partilor indrumarile si lămuririle necesare asupra
intelegerii depline a efectelor si consecintelor actului pe care acestea urmeaza a-l semna.
Aducerea la indeplinire a acestei obligatii in baza principiului statuat de consilier legal
al notarului public, are in vedere pe langa cunoasterea elementelor expuse anterior si o
temeinica pregatire profesionala.
Pe langa expunerea consecintelor actelor, notarul public este chemat ca in baza
experientei si a pregatirii sale sa indrume partile pentru alegerea mijlocului legal cel mai
potrivit pentru satisfacerea nevoilor fiecaruia dintre ele.
Rolul activ al notarului public este acela de a percepe scopul si vointa juridica reala a
partilor participante la actul notarial, de a intocmi acte care produc efecte juridice, de a stabili
daca partile isi pot manifesta consimtamantul verificand discernamantul acestora si de a
constata ca actul se incheie conform vointei lor.
Totodata, notarul prin simtul sau juridic de care da dovada trebuie sa sesiseze daca
partile contractante sunt de buna credinta, astfel incat la incheierea actului notarial acestea “sa
se abtina de la manevre dolosive sau de la orice fel de violenta care ar putea duce la nulitatea
actului pentru viciu de consimtamant sau la mentinerea ca valabil al unui act incheiat in mod
neregulat”.

D. Verificarea formelor prealabile cerute de norme speciale pentru VALIDITATEA

ACTELOR
Daca pentru validitatea procedurilor notariale legea cere respectarea unor conditii de
forma prealabila exercitarii acestora ,notarul public este obligat ca inainte de intocmirea
propriu-zisa a actelor si procedurilor notariale sa verifice daca exista acele documentele
justificative si certificatele doveditoare care fac posibila indeplinirea actelor solicitate .In
conditiile in care aceste inscrisuri doveditoare sunt eliberate de anumite institutii, notarul public
va verifica autenticitatea si actualitatea acestora, precum si existenta semnaturii si sigiliului
organului competent.
Deoarece o expunere detaliata a acestor cerinate o sa o facem cand vom discuta despre
procedura actelor autentice, ne limitam aici a prezenta numai cele mai des intalnite conditii
prealabile :
- in cazul actelor ce provin de la autoritatile altui stat si in lipsa unor conventii
internationale la care Romania este parte, cu privire la recunoasterea actelor, acestea
pentru a putea fi luate in considerare de notarul public, trebuie sa contina fie
APOSTILA (Conventia de Haga 1961,despre care vom vorbi intr-un capitol separat)
fie o supralegalizare a semnaturilor si sigiliilor organelor emitente, operatiune ce se
poate desfasura de catre misiunile diplomatice sau oficiilor consulare ale Romaniei
din acel stat, sau de catre Ministerul de Externe in conditiile art.57 alin.2 si 3 din
Legea 36/1995.
- forma autentica a actului de proprietate privitor la un imobil (teren sau constructie)
atunci cand se are in vedere transmisiunea dreptului de proprietate sau constituirea
unei ipoteci. Intrucat conditia de autenticitate a actului este ceruta ad validitatem
notarul public nu va putea lua in considerare un act de proprietate asupra unui teren
sau constructie decat daca acesta este intocmit in forma autentica ;
- instrainarea bunului sa nu fie interzisa acesta avand un caracter de inalienabilitate
temporara. Am in vedere dispozitiile privitoare la interdictia de a instraina terenurile
dobandite, potrivit Legii nr. 18 / 1991, republicată precum si cele referitoare la
imobilele cu destinatie de locuinte cuprinse in Legea nr. 112 / 1995 (art. 9) ;
- obtinerea certificatului de atestare fiscala care atesta situatia platii impozitului
pentru acel bun stiut fiind faptul ca lipsa acestuia,sau existenta unor datorii conduc
la nulitatea actului intocmit, are ca rol protejarea intereselor dobanditorilor de buna
credința, stiut fiind ca la impunerea platii impozitului, se are in vedere detinatorul
 actual al bunului ;
- obtinerea extrasului de carte funciara potrivit caruia imobilul nu este grevat de
sarcini;
- certificatul de urbanism necesar atunci cand se fac alipiri dezmembrari servituti ;
-adeverinta de la asociatia proprietari sau locatari care va cuprinde sub sanctiune
nulitatii numele si prenumele presedintelui asociatiei a administratorului semnatura si
stampila precum si orice alte acte prevazute de lege.

E. Verificarea achitării taxelor notariale

Persoana fizica sau juridica care beneficiaza de serviciul public este datoare a plati acest
serviciu prin achitarea unor tarife pentru activitatea de publicitate imobiliara, impozite pentru
transferul dreptului de proprietate si onorarii pentru activitatea notarului public.
La biroul notarului public se incaseaza impozitul pe proprietate datorat in conditiile art.
77 indice 1 din Legea 571 din 2003, de catre cei care instraineaza dreptul de p roprietate sau
dezmembraminte ale acestuia, pentru bunuri imobile, impozit care se achita inainte de
autentificare actului notarial. Nu se achita impozitul pe proprietate in urmatoarele cazuri:
- la dobandirea dreptului de proprietate cu titlul de donatie intre rude si afini pana la
gradul al III-lea inclusive, precum si intre soti ;
- la transmiterea dreptului de proprietate si a dezmembramintelor cu titlul de mostenire
daca succesiunea este dezbatuta si finalizata in termen de 2 ani de la data decesului autorului
succesiunii ;
- in cazul actelor de partaj voluntar ;
Impozitul se calculeaza la valoarea declarata de parti in actul prin care se transfera
dreptul de proprietatesau dezmembramintele sale.In cazul in care valoarea declarata de parti
este inferioara valorii orientative stabilite prin expertiza intocmita de camerele notarilor
publici,impozitul se va calcula la nivelul valorii stabilita prin expertiza, cu exceptia
tranzactiilor incheiate intre rude ori afini pana la gradul al doilea inclusive, precum si in tre soti,
caz in care impozitul se calculeaza la valoarea declarata de parti in actul prin care se transfera
dreptul de proprietate.
De asemenea se incaseza la biroul notarial si taxele aferente activitatii de carte funciara,
atat pentru eliberarea extraselor de carte funciara pentru autentificarea actelor cat si pentru
publicitatea imobiliara care se face dupa intocmirea actelor notariale, care cuprind bunuri
imobiliare.Aceste impozite si taxe sunt colectate de notarul public si fac venit la bugetul de
stat, notarul public nefiind decat un colector de impozite si taxe pe care le vireaza la bugetul
de stat si la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara.
Fiind o conditie premergatoare incheierii actului notarial, taxele si impozitele
determinate se platesc anticipat, exceptie facand procedura succesorala pentru efectuarea careia
taxa se datoreaza din momentul intocmirii incheierii finale.
Obligatia platii taxei este solidara, deci in caz de pluralitate de participanti fiecare dintre
parti este raspunzatoare pentru plata integrala. De la aceasta regula partile pot deroga stabilind
in sarcina (sau in ce cote) careia dintre ele revine plata sumei.
Potrivit art.32 al Legii nr. 36/l995 notarul public are dreptul la onorariu pentru
activitatea prestata .Onorariul se achita totdeauna inainte de incheierea procedurii notariale
deoarece in incheiere trebuie precizat suma incasata si numarul chitantei cu care s-a facut plata.
1.2. ÎNDEPLINIREA ACTELOR NOTARIALE

A. Cererea pentru îndeplinirea actelor notariale

Art. 43 alin. 1 din legea 30/1995 stabilește norma generala dispune ca toate actele
notarile se indeplinesc la cerere.Aceasta cerinta este ilustrata foarte bine in principiul
disponibilitatii despre care am facut vorbire intr-un capitol anterior.
 Deci in vederea indeplinirii unui act notarial persoanele interesate trebuie sa sesizeze
notarul printr-o cerere formulata in conditiile ce vor fi prezentate pe parcursul cursului.
Prima conditie se subintelege din dispozitiile comune prezente in cadrul procedurii
civile si anume, persoana trebuie “sa justifice un interes”. Pentru justificarea acestuia precum
si pentru indeplinirea conditiilor aratate anterior partile trebuie sa anexeze la cerere actele
doveditoare privitoare la identitatea si calitatea lor precum si orice alte acte solicitate de notar.
Cererea trebuie adresata in scris putand fi facuta atat personal cat si prin mandatar. In
aceste cazuri mandatul trebuie sa fie special si autentic.
Continutul cererii va cuprinde elementele necesare pentru identificarea partilor si
determinarea actului juridic solicitat dupa cum urmeaza :
- numele si prenumele persoanei fizice sau denumirea completa a persoanei juridice, a
reprezentantilor legali sau conventionali precum si a celor chemati sa incuviinteze actu l ce
urmeaza a fi indeplinit ;
- domiciliul persoanei fizice sau sediul persoanei juridice ;
- actul juridic sau operatiunea notariala solicitata ;
- semnatura. In cazul in care partea solicitanta nu poate semna din cauze ce tin de o
infirmitate, boala sau un alt impediment, notarul public va dispune ca pe cerere sa
fie scris numele si prenumele persoanei respective facand mentiune pe cerere sau in
incheierea actului de aceasta imprejurare, mentiunea acoperind lipsa semnaturii.
Odata cu sesizarea facuta prin cerere, notarul public nu numai ca este investit de parti
cu dreptul de a efectua procedura solicitata ci in sarcina acestuia se naste si obligatia, in cazul
indeplinirii conditiilor legale, de a intocmi acel act, notarul neputand refuza din motive
neintemeiate rezolvarea cererii, prin aceasta obligatie fiind evidentiat serviciul public pe care-
l desfasoara acesta, el nefiind un simplu liber profesionist, putand fi tras la raspundere in cazul
unui refuz nejustificat.
In doctrina se apreciaza ca notarul public trebuie sa dea o rezolutie prin care sa
incuviinteze indeplinirea operatiunii notariale solicitate, prin cerere, dupa ce a verificat daca
partile au respectat conditiile cerute de lege pentru realizarea respectivului act. In prezent insa,
practica nu a mai retinut aceasta procedura, Art. 49 din Lege precizand ca indeplinirea actului
notarial se constata printr-o incheiere.

B. Locul si momentul desfasurarii activitatii notariale

Datorita faptului ca activitatea notariala este de interes public iar actul indeplin it de
notar este de autoritate publica decurg niste reguli generale in materia instrumentarii actelor
notariale cu privire la locul si momentul indeplinirii actelor notariale.Art 48 din legea 36/1995
stabileste in alin.1 ca toate actele notariale se indeplinesc la sediul biroului notarial si toate
actele notariale se indeplinesc in timpul programului de serviciu cu publicul,care trebuie afisat.
In aceste conditii legiuitorul a dorit sa statueze cadrul organizat unde persoanele fizice
si juridice sa se poata prezenta oricand in timpul programului de lucru pentru a perfecta acte si
proceduri notariale.Respectarea acestei regli conduce la concluzia ca notarul public este obligat
sa se afle la sediul biroului notarial permanent pe durata programului de lucru ,fiind astfel la
dispozitia celor care doresc sa intocmeasca acte notariale.
Totusi daca instrumentarea actului sau procedura notariala prezinta interes pentru mai
multe persoane sau daca din motive temeinice partea este impiedicata sa se prezinte la sediul
biroului, notarul poate indeplini respectivul act si in afara biroului notarial. Singura precizare
pe care legea o aduce acestei exceptii este sa nu se depaseasca, prin deplasarea notarului public
limitele circumscriptiei judecatoriei in raza careia isi are sediul biroul sau.Intrucat legea nu
distinge, notarul public poate indeplini un act atat in afara sediului principal, cat si in afara
sediului secundar al biroului.
O sa analizam in continuare cele doua situatii care stau la baza deplasarii notarului
public in afara biroului notarial pentru instrumentarea actelor notariale:
- prima situatie este atunci cand un numar mai mare de persoane este interesat de
incheierea actului notarial, de cele mai multe ori fiind vorba de indeplinirea unui act notarial
care priveste o persoana juridica (socitate comerciala, asociatie, fundatie) cu mai multi asociati,
respectiv un act de infiintare ,statut ,acte de modificare ale actelor constitutive. Cu privire la
numarul mai mare de persoane care este interesat practica nu a reusit sa dea un raspuns cu
privire la care ar fi numarul minim de persoane care ar putea sa solicite efectuarea actului in
afara sediului.
Consideram ca legiuitorul a dorit sa dea o suplete activitatii notariale si sa lase la
aprecierea notarului in fiecare caz in parte ce inseamna un numar mai mare de persoane si daca
este indeplinita conditia justificarii interesului de a se deplasa.
- a doua situatie este atunci cand partea care solicita indeplinirea unui notarial este
impiedicata din motive temeinice sa se prezinte la sediul biroului.Pentru a analiza corect
situatiile care constituie motive temeinice este necesar sa subliniem scopul pentru care a fost
introdusa aceasta exceptie este acela de a veni in sprijinul unor persoane imobilizate, indifferent
de motiv,astfel incat si acestea sa beneficieze de serviciile notariale.
In practica se considera ca sunt motive temeinice pentru intocmirea actului notarial in
afara biroului situatia in care o persoana se afla in imposibilitatea de a se deplasa din cauza ca
starea sa de sanatate ii este afectata in orice mod iar persoana este lipsita de posibilitatea de a
se misca.Nu prezinta importanta durata imobilizarii daca este temporara sau permanenta.
Ne aflam in situatia intocmirii actului in afara biroului notarial si atunci cand notarul
public este solicitat sa intocmeasca acte notariale la arestul politiei pentru cei care au fost
retinuti temporar pentru comiterea unor fapte penale si pentru care nu sa pronuntat instanta de
judecata printr-o sentinta definitive si irevocabila.De asemenea notarul public este obligat sa
intocmeasca acte notariale si pentru detinutii care se afla in penitenciare,deci se va deplasa la
locul de detinere si va intocmi acte notariale.Pentru cei aflati in arestul politiei actele notariale
se intocmesc cu avizul procurorului de caz ,iar pentru cei aflati in penitenciar cu aprobarea
directorului institutiei respective sau a inlocuitorului acestuia dupa caz.
Cu privire la momentul incherii actului notarial,acesta este de regula incadrat in timpul
programului de serviciu.
Trebuie precizat faptul ca in cazul in care intocmirea actului notarial nu sufera amanare
din motive obiective ,la cererea partii interesate ,notarul public il va putea indeplini si in afara
orelor de program.
Aprecierea motivelor care stau la baza incheirii actului notarial in afara programului si
acceptarea instrumentarii acestuia tin de situatia concreta din fiecare caz in parte si de
posibilitate ca acesta sa fie instrumentat.
O situatie diferita apare atunci cand notarul public este solicitat sa instrumenteze un act
notarial in fara sediului biroului si in afara programului de serviciu.In aceste conditii este destul
de dificil de instrumentat un asemenea act deoarece la intocmirea unui act notarial nu participa
numai notarul public ci o intreaga echipa, iar depasirea timpului de lucru si deplasarea in
teritoriu pentru efectuarea actului necesita costuri suplimentare. Totusi in cazul in care notarul
public este pus intr-o asemenea situatie tine de profesionalismul sau daca procedeaza la
instrumentarea unui asemenea act sau nu.
C. Redactarea înscrisurilor
In art.8 lit. a din Legea nr. 36/1995 este prevăzuta ca atribuție a notarului public si
redactarea inscrisurilor cu continut juridic,la solicitarea partilor.Desi este prevazuta de lege
alaturi de procedurile specific notariale, redactarea inscrisului cu continut juridic nu prezinta
caracterele unei veritabile proceduri, aceasta fiind o atributie ce se impune in activitatea
notariala din cauza necunoasterii prevederilor legale de majoritatea cetatenilor, lipsa ce trebuie
completata pentru corecta exprimare a vointei acestora de catre notarul public. Aceasta atributie
se impune prin pregatirea temeinica in materie juridica precum si prin experienta ceruta de lege
notarului public.
Legea prevede ca aceasta activitate se indeplineste la “solicitarea partilor”care,
consideram ca trebuie formulata in scris. Desi in principiu partile pot redacta singure continutul
inscrisului ce doresc a-l autentifica, notarul public fiind garantul legalitatii actelor intocmite
trebuie sa se asigure de respectarea de catre acesta a conditiilor legale de forma si fond prin
aceasta putand aduce orice modificari necesare. Daca partea nu este de acord cu aceste
modificari si staruie pentru pastrarea continutului initial, notarul public va refuza intocmirea
actului dand in acest sens o incheiere de respingere motivata .
Pentru respectarea principiului legalitatii, se prevede in Art. 44 din lege, ca inscrisurile
pentru care legea prevede forma autentica pot fi redactate numai de notarul public, de avocatul
partii interesate sau de consilierul juridic ori reprezentantul legal al persoanei
juridice.Persoanele care au pregatire juridical superioara vor putea sa redacteze inscrisurile in
care figureaza ca parte ele, sotul, ascendentii sau descendentii lor.
Actul notarial va fi redactat citet,fara stersaturi sau corecturi.Mentiunile in cifre se vor
prezenta si in litere,iar pentru persoanele juridice de numirea acestora se face fara prescurtari.
Nu sunt admise spatii libere intre cuvinte sau fraze pentru a nu se putea completa ulterior si sa
schimbe continutul inscrisului, de aceea eventualele spatii libere se vor bara cu linii.
Inscrisul intocmit din mai multe file va fi cusut, capsat,brosat,aplicanduse sigiliul si
semnatura notarului public pe marginile alaturate a doua file.
Prin redactarea inscrisului ce urmeaza a face obiectul actului notarial se urmareste
exprimarea clara si neechivoca a vointei partilor, precum si evitarea oricaror lipsuri sau
inadvertente ce ar fi de natura sa produca prejudicii partilor sau sa nasca eventuale litigii.
înscrisurile trebuie redactate intr-un numar de exemplare cel putin egal cu cel al partilor
plus doua exemplare dintre care unul ramane in arhiva biroului notarial iar altul serveste la
indeplinirea operatiunilor de publicitate imobiliara. Prin extinderea prevederilor legale, in
cadrul redactarii trebuie sa se faca mentiunea pe fiecare exemplar in parte despre numarul
acestora precum si despre cate exemplare s-au eliberat.
Daca pentru redactarea inscrisului este necesara o anumita documentatie aceasta se
anexeaza la inscris . Notarul public va viza toate anexele facand mentiunea in incherea de
autentificare ca fac parte din inscris.
Actele solicitate de parti precum si cele redactate de acestea sau de notarul public se
intocmesc in limba romana, aceasta regula fiind aplicabila tuturor actelor de procedura
indeplinite de notar. In Art. 47 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, se prevede ca “Actele solicitate
de parti si orice acte de procedura notariala se intocmesc in limba romana”.Actele prezentate
de parti pentru a fi autentificate sau pentru a beneficia de orice procedura notariala, trebuie sa
fie redactate in limba romana. Notarul public nu va putea instrumenta acte notariale daca
inscrisurile prezentate sunt intr-o alta limba, decat daca cunoaste acea limba si este autorizat in
conditiile legii sau in caz contrar va proceda la folosirea unui traducator autorizat.
D. Încheierea de îndeplinire a actului notarial
In conformitate cu Art. 49 din Legea nr. 36/1995 toate operațiunile notariale, mai putin
redactarea inscrisurilor si consultatiile juridice notariale, se constata printr-o incheiere.
încheierea este principala manifestare a prezentei notarului la intocmirea actului si
garanteaza prin existenta sa indeplinirea solemnitatilor prevazute de lege si in general
respectarea tuturor aspectelor de fond sau forma cerute de specificul fiecarui act sau proceduri
notariale.
Prin existenta incheierii se atesta si competenta notarului de a solutiona cererea partii
dandu-se astfel posibilitate instantelor judecatoresti sa cerceteze, in cazul unei actiuni in
anulare, daca aceasta cerinta a fost respectata.
Lipsa incheierii sau a elementelor sale esentiale duce la ineficacitatea actului in raport
cu scopul urmarit prin apelarea la serviciile notariale.
încheierea trebuie sa cuprinda urmatoarele mentiuni :
a) sediul biroului notarial, prin aceasta putand fi determinate si controlata competenta
notarului public in special pentru procedura eliberarii copiilor din arhiva sau a duplicatelor
dupa actele intocmite;
b) denumirea incheierii si numarul acesteia. încheierea, in functie de actul intocmit,
poate fi de autentificare, de legalizare, de dare de data certa etc. Pentru procedura autentificarii
se trece numarul de autentificare, iar pentru celelalte cazuri numarul de inregistrare al cererii ;
c) data indeplinirii actului notarial are importanta pentru ca fixeaza momentul
intocmirii actului prin aceasta putandu-se stabili unele elemente legate de prescriptia
drepturilor sau capacitatea partilor. Data va cuprinde ziua, luna si anul iar in unele cazuri si ora
efectuarii incheierii. Prin precizarea acestor elemente se da data certa inscrisului (in sensul Art.
1182 C. CIV). în cazul certificatului de mostenitor prin aceasta mentiune se subintelege si data
incheierii procedurii succesorale. în cazul lipsei unei mentiuni exprese se prezuma incheierea
actului in timpul programului de lucru afisat.
d) numele si prenumele notarului public acesta fiind un element de individualizare
necesar datorita posibilitatii asocierii si functionarii mai multor notari publici in sediul aceluiasi
birou notarial. Pe langa nume notarul va face si mentiunea calitattii sale.
e) locul indeplinirii actului iar daca acesta a fost realizat in afara sediului biroului
notarial se vor preciza motivele si imprejurarile care au determinat intocmirea actului in alt loc.
f) numele sau denumirea partilor, domiciliul sau sediul acestora si mentiunea prezentei
lor in persoana, reprezentate sau asistate precum si modul in care li s-a constatat identitatea.
Aceasta regula nu se aplica in cazul incheierilor prin care se legalizeaza copiile dupa inscrisuri
sau se da data certa.
g) aratarea indeplinirii conditiilor de fond si de forma ale actului, in functie de natura
acelui act. Aceste conditii sunt specifice fiecarui tip de act notarial in parte si vor fi prezentate
in cadrul procedurii respective.
h) constatarea indeplinirii actului si a citirii acestuia de catre parti. Prin indicarea
actului nu se are in vedere actul material intervenit intre parti ( de exemplu, contractul de
vanzare-cumparare, testamentul, procura, donatia etc.), ci operatia notariala solicitata de parte
(autentificarea, legalizarea de semnatura, certificarea unor fapte etc).
i) aratarea perceperii onorariului precum si cuantumul acestora. Se va arata modul de
percepere al onorariului precum si normele prin care a fost stabilit.
j) semnatura notarului public, iar in cazul indeplinirii actului in alt loc decat la sediul
biroului notarial daca notarul public este insotit de un secretar delegat acesta va semna si el
incheierea.
k) sigiliul notarului public.
Mențiunile esențiale ale actului notarial difera in funcție de fiecare procedura in parte
si vor fi analizate odata cu acestea, aici precizand ca lipsa lor poate fi acoperita daca rezulta
din indeplinirea lucrarilor procedurale. Totusi, in art.52 din lege este prevazuta nulitatea
absoluta a actele din care lipsesc prevederile cerute la literele c, f, j si k , iar lipsa celorlalte
cerinte este sanctionata cu anularea in afara de cazul in care indeplinirea acestor conditii rezulta
din lucrarile actului.
In cazul strecurarii in incheierea actului notarial a unor erori materiale sau daca exista
lipsuri acestea pot fi indreptate prin rectificarea incheierii. Pentru realizarea acesteia este
necesar ca lucrarile rectificate sa cuprinda date sau omisiuni ce pot fi indreptate sau completate.
Prin omisiuni vadite se intelege dupa parerea noastra lipsa unor elemente importante
ale incheierii actului notarial care s-a produs din neglijenta notarului public si care poate fi
rectificata. Cu toate acestea lipsurile privitoare la elementele esentiale ale actului cum ar fi
pretul platit,lipsa uneia dintre parti sau a obiectului actului nu pot fi indreptate prin rectificare
facuta de notarul care a instrumentat actul in temeiul art. 53 din lege.
Rectificarea se va face la cererea partilor interesate sau din oficiu cu acordul partilor.
Acordul este prezumat daca partile, legal citate, nu se prezinta. Mentiunea rectificarii se v a face
pe toate exemplarele actului printr-o incheiere de rectificare separata de cea originala, in acest
sens fiind necesar prezentarea tuturor exemplare lor actului.
Nu sunt admise rectificari directe in cuprinsul incheierii notariale cu privire la erori si
omisiuni,despre aceasta facanduse vorbire in incheierea de rectificare care se va atasa la toate
exemplarele originale ale actului si incherii initiale.

1.3. Refuzul de îndeplinire a actului notarial

Potrivit reglementarii din Art. 6 al Legii nr. 36/1995, notarul public este garantul
indeplinirii legale a actelor si procedurilor notariale prin obligatia pe care o are ca in situatia
constatarii existentei unor elemente contrare legii sau bunelor moravuri sa refuze intocmirea
acestora. Aceste elemente au un caracter nelimitat numeric constatarea lor fiind lasata la
aprecierea notarului. Legea prevede in mod enumerative urmatoarele motive de origine
procedurala pentru respingerea cererii de indeplinire a actului notarial :
a) solicitarea lucrului in afara orelor de program, cu exceptiile aratate la Art. 48 alin. 3
;
b) neprezentarea documentatiei necesare sau prezentarea ei incompleta ;
c) neplata impozitului pe tranzactiile imobiliare ataxelor de publicitate imobiliara si a
onorariului ;
d) imposibilitatea identificarii partilor sau lipsa discernamantului la una din ele. Aici
se mai poate adauga, dupa cum am mai aratat, constatarea de catre notar a unui scop urmarit
de parti care nu este in concordanta cu prevederile legale.
Notarul public are obligatia de a refuza intocmirea unui act notarial, contrar legii sau
bunelor moravuri si va va incunostinta partile despre carentele actului pe care l-au solicitat si
le va indruma sa procedeze la corectarea eventualelor nereguli.
In cazul in care partile staruie ca actul sa fie indeplinit in forma ceruta initial, notarul
isi va materializa refuzul prin intocmirea unei incheieri de respingere a cererii de intocmire a
actului respective si a procedurii care ii corespunde.
Incherea de respingere se redacteaza in termen de 5 zile de la data inregistrarii cererii,
si va cuprinde pe langa elementele cereri si motivele de drept si de fapt ce au dus la respingerea
acesteia, precum si mentiunea potrivit careia partea poate depune plangere, in termen de IO zile
de la data la care au luat cunostinta de respingere, la judecatoria din circumscriptia careia face
parte biroul notarial.
Incheierea de respingere se intocmeste in doua exemplare unul fiind anexat dosarului
actului iar celalalt depus in arhiva biroului notarial.

Dupa întocmire, notarul va solicita partii sa semneze ca a luat la cunostinta de incheierea

de respingere, iar daca aceasta refuza, notarul va consemna acest lucru, iar daca partea lipseste,
i se va comunica o copie de pe incheiere conform procedurii comune.

1.4. Eliberarea actelor notariale

Dupa indeplinirea in conditiile legii a actelor si procedurilor notariale notarul public va

elibera fiecarei parti cel putin cate un exemplar. Actele se elibereaza partilor personal sau
reprezentantilor acestora, precum si altor persoane indicate de ele.
Fara a fi obligate sa justifice un interes partile pot solicita notarului public copii dupa
actele intocmite sau adeverinte care sa ateste existenta lor.
Pentru eliberarea duplicatelor notarul public va cita partile reprezentate sau succesorii
acestora. Duplicatul are aceeasi forta probanta ca si originalul, reproducand cuvant cu cuvant
cuprinsul inscrisului original precum si cel al incheierii. In locul semnaturilor se va trece
numele si prenumele fiecarui semnatar.
Alte persoane decat partile nu pot obtine copii de pe actele notariale sau adeverinte, dar
notarul public in baza obligatiei de confidentialitate de care este legat va trebui sa verifice daca
aceste persoane justifica un interes. In acest sens persoanele interesa te trebuie sa arate in
cererea de eliberare motivele pentru care solicita respectivele acte. Notarul public va aprecia
oportunitatea si va da curs cererii sau o va refuza, in acest caz intocmind si o incheiere de
respingere.

2. Autentificarea Actelor

2.1. Noțiuni prealabile

Pentru a se putea intelege importanta si caracteristicile specifice precum si motivatia

procedurii autentificarii este necesar a se arata avantajele care provin din din folosirea
inscrisurilor autentice.
Definitia actului autentic este data de Art. 1171 C. CIV. care precizeaza ca este “actul ce
s-a facut cu solemnitatile cerute de lege, de un functionar public, care are dreptu l de a functiona
in locul unde actul s-a facut”. Deci elementul esential al actului autentic il reprezinta prezenta
unui functionar investit cu autoritate publica in momentul constituirii actului, precum si
implicarea acestuia in elaborarea sa.
înscrisul sau actul autentic este considerat din punct de vedere al dreptului , ca un
important mijloc de dovada, fiind reglementat ca atare si in codul civil, respectiv in capitolul
intitulat ”Despre probatiune obligatiilor si a platilor”.
Textul citat este foarte sugestiv in a exprima exigentele pe care trebuie sa le
indeplineasca un act sau inscris pentru a dobandi atributul de act autentic. Aceste exigente se
refera la :
1) intocmirea actului de catre un functionar public ;
2) competenta materiala si teritoriala a functionarului in legatura cu intocmirea acelui act;
3) intocmirea inscrisului cu formalitatile cerute de lege.
Nerespectarea vreuneia din aceste exigente lipseste actul de caracterul sau autentic.
Procedura autentificari nu poate fi studiata fara cunoasterea disp ozitiilor legale
mentionate si a importantei si fortei probante a inscrisurilor autentificate de catre notarul
public.
Revenind la exigentele mentionate, prima intrebare care se pune este aceia de a stabili
daca notarul public intruneste prima conditie enuntata de Art. 1171 C. civ. Astfel cum am vazut
deja, in sens restrains, notarul nu este un functionar public. Statul ii deleaga insa notarului
public o parte din autoritatea sa pentru a indeplini un serviciu de interes general. De acea,
potrivit Art. 4 din Legea nr. 36/1995 “actul indeplinit de notarul public, purtand sigilul si
semnatura acestuia, este de autoritate publica si are forta probanta prevazuta de lege”.
Pe de alta parte, potrivit Art. 8 lit. b) din legea nr. 36/1995, notarul public are si
competenta de a autentifica “inscrisurile redactate de notarul public, de parte personal sau de
avocat”.
In aceste conditi este evident ca prin vointa legi conditie stabilita de Art. 1171 C.civ. si
la care ne referim in acest context este realizata prin completarea dispozitiilor codului civil cu
cele ale legi nr. 36/1995.
Cele doua conditi sunt intrunite, in mod necesar in cazul tuturor actelor autentice
intocmite de notarii publici in masura in care ei respecta normele de competenta si cele
privitoare la procedura de intocmire a actului.
 Aceasta conditie este ceruta pentru garantarea indeplinirii formalitatilor prevazute de
lege, formalitati ce ar putea, din rea vointa sau din necunoastere, fi incalcata. Caracterul solemn
se evidentiaza si in materializarea procedurii specifice autentificarii, legea cerand ca aceasta sa
se faca doar de catre functionarul investit cu o asemenea autoritate si care este competent atat
din punct de vedere material cat si teritorial.
Competenta de investire a actelor cu forta autentica au mai multe categorii de
functionari, aici insa, dat fiind specificul lucrarii, ma voi referi doar la actele autentice ce intra
in sfera activitatii notarului public, acestea fiind totodata si cele mai numeroase.
Formalitatile pe care le constata notarul public sunt de natura a garanta ca actul respectiv
este opera unei anumite persoane, iar cuprinsul sau contine o identitate intre cele expuse si
realitate. Aceste garantii sunt cerute de lege pentru a putea investi inscrisul autentic cu
urmatoarele avantaje :
- forta probanta a actului autentic folosit ca proba impotriva unui act sub semnatura
privata, asigura celui care il foloseste o prezumtie mai puternica in ceea ce priveste
continutul actului si mentiunile facute de notarul public;
- actul autentic poate fi folosit pentru constatarea raporturilor juridice la care sunt
parti persoane ce din cauze de infirmitate sau educatie nu-si pot exprima
consimtamantul in cadrul actelor sub semnatura privata ;
- actul autentic care constata o creanta certa si lichida are putere de titlu executoriu de
la data exigibilitatii acesteia conform Art. 66 din lege.
Acestea dar si altele, sunt avantajele pentru care persoanele opteaza de cele mai multe
ori pentru forma autentica a inscrisului.
Dar forma autentica nu este intotdeauna o optiune a partilor in unele cazuri aceasta fiind
ceruta de lege pentru recunoasterea incheierii valabile a unui act.
Aceasta cerinta este data pentru inlaturarea posibilitatii incalcarii de catre parti a unor
prevederi imperative ale legii sau pentru ca partile sa poata fi incunostintate de notarul public
asupra efectelor pe care le poate avea incheierea unui act sau datorita importantei obiectului
lor.
Din respectarea cerintelor legale rezida principalul caracter al actelor autentice si anume
forta lor probanta. Astfel datorita garantiilor de sinceritate pe care le include, garantii aduse pe
langa participarea notarului public si de obligatia acestuia de a respecta formalitati stricte de
indeplinire, inscrisurile autentice beneficiaza de o prezumtie de validitate care il scuteste pe cel
ce le foloseste ca mijloc de proba, de alta dovada, nu doar cu privire la continutul lor ci si
referitor la persoanele care l-au semnat.
Pentru a putea fi rasturnate aceste prezumtii este necesar, in ceea ce priveste
autenticitatea inscrisului, sa se apeleze la procedura inscrierii in fals.
2.2. Procedura autentificării

Pe langa regulile comune indeplinirii actelor, datorita importantei sale, pe langa

respectarea acestora legea impune o serie de conditii suplimentare.
Înscrisurile redactate de notarul public, de avocatul părților interesate sau de consilierul
juridic ori reprezentantul legal al persoanei juridice, precum și cele redactate de persoanele care
au pregătire juridică superioară în care figurează ca parte soții, ascendenții sau descendenții
lor, vor fi autentificate de notarul public în virtutea învestiturii acordate.
Actele îndeplinite de acesta prin procedura autentificarii sunt de autoritate publică și au
forța probantă și executorie prevăzute de lege.
Privitor la cererea de autentificare aceasta trebuie semnata de parti in fata notarului
public, punandu-se astfel in evidenta necesitatea ca partile sa fie prezente chiar de la inceputul
procedurii notariale. La semnarea cererii de autentificarea a oricarui inscris notarul public
stabileste in prealabil identitatea partilor si verifica daca au deplina capacitate de exercitiu.
 Concomitent cu stabilirea identitatii partil or conform procedurii comune notarul public
va face mentiune ca acestea s-au prezentat personal in fata sa. In caz de reprezentare notarul va
face mentiune despre acest lucru iar procura va ramane in original sau in copie legalizata atasata
la dosar.
Daca notarul are indoieli cu privire la deplinatatea facultatilor mintale ale unei persoane
nu va proceda la autentificare decat in baza certificatului eliberat de un medic specialist
referitor la exprimarea valabila a consimtamantului de catre persoana respectiva in momentul
incheierii actului .
Pentru valabila exprimare a consimtamantului notarul public va intreba partile daca au
citit actul, daca au inteles continutul, precum si daca exprima intrutotul vointa lor. Pentru
motive temeinice legate de intocmirea actului, notarul public va putea lua consimtamantul
partilor si separat (deci regula este in sensul exprimarii consimtamantului in mod unitar de
catre toate partile) dar in aceeasi zi, in acest caz trebuind sa faca mentiune despre locul si ora
luarii consimtamantului fiecareia dintre parti, precum si de motivele ce au intemeiat o astfel de
exceptie.
Pentru unele cazuri speciale in care partile respective sunt in imposibilitatea de a-si
exprima in mod normal consimtamantul legea prevede urmatoarele modalitati:
- pentru cazul surdomutului “stiutor de carte” declaratia de vointa se va exprima in
scris inaintea notarului prin inserarea inainte de semnare a mentiunii “consimt la
prezentul act, pe care l-am citit” ;
- in cazul surdomutului analfabet declaratia se va lua prin interpretarea notarului
facand mentiune despre acest lucru ;
- in situatia unui nevazator notarul va intreba partea daca a auzit bine atunci cand i s-
a citit inscrisul, daca cele auzite reprezinta vointa sa facand mentiune despre acest
fapt in incheiere ;
- daca partea se afla in imposibilitatea de a semna indiferent de motive, notarul public
va suplini lipsa prin aratarea acestei imprejurari in incheiere, respectiva mentiune
tinand loc de semnatura.
Toate exemplarele originale ale inscrisului ce urmeaza a fi autentificat se semneaza de
catre parti in fata notarului, iar atunci cand este cazul si de catre reprezentantii si martorii de
identitate. Aceasta obligatie poate reveni si celui care a redactat inscrisul acesta semnand pentru
certificarea redactarii in conditii de legalitate a actului.
Incheierea de autentificare pe langa mentiunile prevazute in Art. 49 si expuse in
capitolul anterior, trebuie sa mai contina :
a) constatarea ca s-a luat consimtamantul partilor ;
b) constatarea ca înscrisul a fost semnat in fata notarului de toate partile sau
mentiunea ca semnarea nu a putut fi facuta , precum si numele partii ce a fost
impiedicata sa semneze ;
c) numarul anexelor cuprinse in actul autentic ;
d) dispozitia de investire in forma autentica, care se exprima prin formula : “ Se
declara autentic prezentul inscris
Aceste elemente sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii.
Cu privire la efectul actelor autentice, asa cum am mai aratat, in cazul autentificarii unei
creante certe si lichide puterea de titlu executoriu intervine in momentul exigibilitatii acesteia.
Un caz de retroactivare a efectelor se intalneste in situatia respingerii cererii de
autentificare, iar prin admiterea plangerii instanta obliga notarul public la incheierea actului,
prin respectiva hotarare se va stabili ca actul autentificat produce efecte de la data inregistrarii
cererii aceasta mentiune fiind facuta in incheiere si de catre notarul public.
ACTE PENTRU CARE LEGEA PREVEDE FORMA AUTENTICA

In principiu majoritatea actelor juridice civile se incheie printr-o simpla intelegere

nefiind nevoie de implicarea notarului sau avocatului.Totusi in realitatea de zi cu zi intalnim o
multitudine de situatii in care legea prevede ca o conditie de validitate a actului forma autentica.
Prin forma autentica intelegem in acest caz actul autentificat de notarul public cu
solemnitatile si in conditiile prevazute de lege. Trebuie retinut faptul ca incheierea unui act
juridic in alta forma decat cea autentica atunci cand legea prevede expres acest fapt, atrage
nulitatea absoluta a acestuia.
O sa prezentam in continuare o serie de acte juridice care se incheie in forma autentica
Actele juridice intre vii de instrainare a terenurilor cu sau fara constructie situate in
intravilan sau extravilan, reglementate de Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile
proprietatii si justitiei cu modificarile si completariile ulteriioare (TITLUL X - CIRCULATIA
JURIDICA A TERENURILOR) care prevede la Art. 2 “Terenurile cu sau fara constructie situate in
intravilan si extravilan indiferent de destinatia sau intinderea lor pot fi instrainate si dobandite
prin acte juridice intre vii incheiate in forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute.”
in cazul in care prin acte juridice intre vii se constituie un drept real asupra unui teren
cu sau fara constructie indifferent de destinatia sau intinderea acestora dispozitiile alin. 1 se
aplica in mod corespunzator”. Din analiza textului citat rezulta ca toate contractele de vanzare
cumparare,contractele de intretinere, contractele de schimb care au ca obiect terenuri impreuna
cu dezmembramintele asupra acestora (superficie, uzufruct, servitute) se incheie numai prin
act in forma autentica.
Actele juridice intre vii de instrainare a apartamentelor si caselor reglementate de legea
Legea locuintei nr. 114/1996 cu modificarile si completarile ulterioare prevede la art. 10 ca
”Locuintele si unitatile individuale pot fi instrainate si dobandite prin acte juridice intre vii,
incheiate in forma autentica sub sanctiunea nulitatii absolute.
Dreptul de proprietata comuna, fortata si perpetua asupra partilor comune ale unui
imobil se valorifica numai impreuna cu dreptul de proprietate exclusiva care poarta asupra
acestuia sau a unei parti determinate din acesta.
Dovada dreptului de proprietate si a celorlalte drepturi reale asupra unei unitati de locuit
se face numai pe baza actelor de proprietate si a extrasului de carte funciara pentru informare.”
Concluzionam ca toate contractele de vanzare cumparare, contractele de intretinere,
contractele de schimb, actele de dare in plata , pentru apartamente si case de locuit impreuna
cu dezmembramintele lor si cotele aferente de folosinta comuna din aceste unitati locative se
intocmesc numai in forma autentica sub sancțiunea nulitatii absolute.
Ipoteca conventionala ia nastere prin acordul de vointa al partilor si se constituie in mod
valabila numai daca actul prin care s-a incheiat este intocmit in forma autentica asa cum
statueaza art. 1772 din codul civil “Ipoteca conventionala nu va putea fi constituita decat prin
act autentic”.
Contractul de donatie este acel contract solemn pentru validitatea caruia este necesara
forma autentica fapt reglementat de art. 813 din codul civil in care se stipuleaza ca”Toate
donatiunile se fac prin act autentic”.
Cand vorbim de contractul de donatie acesta este necesar sa fie in forma autentica atunci
cand se doneaza bunuri imobile (case si terenuri impreuna cu dezmembramintele acestora), dar
si pentru donatiile de bani ,actiuni,parti sociale,locuri de veci. De asemenea atunci cand donatia
se compune din oferta de donatie urmata ulterior de acceptarea acesteia(sau neacceptare) actul
se incheie in forma autentica atat la oferta cat si la acceptare sau neacceptare.
In cazul actelor constitutive ale societatiilor comerciale forma autentica este necesara
atunci cand :
- printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se afla un teren ;
 - se constituie o societate in nume colectiv sau in comandita simpla;
- societatea pe actiuni se constituie prin subscriptie publica.
De asemenea este necesara forma autentica atunci cand se modifica actul constitutiv al
unei societati in nume colectiv sau in comandita simpla, sau in cazul fuziunii, divizarii sau
dizolvarii unei societati comerciale cand in capitalul social se afla un teren. De retinut este
faptul ca atunci cand se cesioneaza cu titlul gratuit parti sociale sau actiuni la o societate
comerciala contractul de cesiune se incheie in forma autentica.
Restul actelor constitutive si de modificare se intocmesc sub semnatura private urmand
a primi data certa prin procedura notariala, avocatiala sau prin simpla depunere la registrul
comertului. Avand in vedere ca prin ORDONANTA nr. 76/2001 actele constitutive sau de
modificare a acestora se pot intocmi in forma autentica sa sub semnatura private cu exceptia
celor enumerate anterior la care forma autentica este obligatorie,o sa enumeram cateva din
avantajele autentificarii actelor constitutive si a celor de modificare .
-la autentificarea actului constitutiv sau la actul aditional de modificare a acestuia,
notarul public identifica partile le ia consimtamantul,iar actul intocmit urmand sa
reflecte voina reala a partilor ,pe cand in cazul actului sub semnatura privata cu data
certa nefiind obligatorie prezenta partilor exista dubii privind consimtamantul dat de
asociati la redactarea actului constitutiv,mai mult,nu se poate garanta ca semnaturile
apartin persoanelor fizice ce s-au constituit ca asociati in societate sau care procedeaza
la modificari ;
-pentru ca actul constitutiv incheiat in forma autentica contine semnaturile asociatilor-
actionarilor,continutul este opozabil oricand fata de oricare dintre ei , dar si fata de terti,
deoarece mentiunile ce reprezinta constatarile personale ale notarului public, fac dovada
deplina, ele neputand fi combatute decat prin procedura inscrierii in fals, asadar actul
autentic are valoare probatorie superioara actului sub semnatura private cu data certa;
-inscrisurile autentice au intotdeauna data certa, bucurandu-se de prezumtia legala de
valabilitate ,nemaifiind nevoie de alta dovada fata de terti;
-actele autentificate sunt titluri executorii, putand fiind duse la indeplinire pe calea
executarii silite,ca orice hotarare judecatoreasca;
-potrivit principiului simetriei juridice a actelor un act autentic nu va putea fi modificat
decat tot printr-un act autentic, ceea ce confera siguranta celor care au autentificat un
act constitutiv, deoarece au siguranta ca unul din asociati nu va putea face nici o
modificare in societate de unul singur. Pentru aceasta este necesar ca in actul
constitutive sa se faca mențiunea expresa ca ’’orice modificare a prezentului act
constitutive se va face numai prin act autentic.”
Actele constitutive ale asociatiilor si fundatiilor fara scop patrimonial reglementate de
ordonanta nr. 26/2000 cu modificarile si completarile ulterioare stipuleaza la art. 6 alin. 1 “In
vederea dobandirii personalitatii juridice,membrii asociati incheie actul constitu tiv si statutul
asociatiei in forma autentica sau atestata de avocat”.
Din analiza textului rezulta posibilitatea alternativa a celor care constituie o asociatie
de a autentifica actul constitutive si statutul sau de a primi o atestare din partea unui avoc at.
De asemenea si in cazul modificarii actului constitutive si a statutului este optionala
posibilitatea de a autentifica actul de modificare, de a primi data certa notariala sau atestare
avocatiala. Avand in vedere considerentele prezentate cand am vorbit despre necesitatea
formei autentice la infiintarea societatilor comerciale, este bine ca actele constitutive si de
modificare a asociatiilor fara scop patrimonial sa fie facute in forma autentica.
Forma autentica este obligatorie atunci cand prin actul constitutiv sau de modificare
este adus ca aport la patrimonial asociatiei un teren arabil sau pentru constructie aflat in
intravilan sau extravilan.
De asemenea in cazul dizolvarii asociatiei, procesul verbal intocmit cu aceasta ocazie
trebuie sa fie autentificat, si depus in termen de 15 zile la grefa judecatoriei unde isi are sediul
asociatia, pentru a fi inscris in registrul asociatiilor si fundatiilor.
Pentru infiintarea fundatiilor este necesar ca actul constitutiv si statutul sa fie incheiate
in forma autentica,asa cum rezulta din art.16 alin 1 din ordonanata nr.26/2000 care
prevede”In vederea dobandirii personalitatii juridice,fondatorul sau dupa caz fondatorii
incheie actul constitutiv si statutul fundatiei in forma autentica,sub sanctiunea absoluta”.Tot
in forma autentica se intocmesc si actele de modificare a actelor constitutive ale fundatiei.
Ocoalele silvice private sunt de utilitate publica si dobandesc personalitate juridica
numai daca actul constitutiv si statutul sunt intocmite in forma autentica. Art. 15 alin. 3 din
Legea nr. 48/2008, CODUL SILVIC precizeaza ca pentru dobandirea personalitatii juridice
ocoalele silvice “incheie in prealabil actul constitutiv si statutul in forma autentica, sub
sanctiunea nulitatii absolute.”
contractul de mandat sau procura speciala se intocmesc numai in forma
autentica.Mandatul are ca obiect de regula incheierea de acte juridice,iar actele materiale care
se fac in baza mandatului au un caracter accesoriu actelor juridice.Actele juridice cu caracter
personal (ex. testamentul, casatoria) nu se pot incheia prin mandatar.
Testamentul autentic este reglementat de Art. 860 din CODUL CIVIL si este acela care
este adeverit de autoritatea anume investita in acest scop. in cazul nostru persoana investita
sa intocmeasca testamente in forma autentica este notarul public si misiunile diplomatice ale
Romaniei in strainatate.
Contractul de mecenat se intocmeste in forma autentica in temeiul legii 32/1994
modificata si completata ulterior care in art. 1 alin. 4 care prevede ca”existenta si continutul
actului de mecenat se dovedesc prin forma autentica in care se vor specifica obiectul durata
si valoarea acestuia”.
Acordul de mediere in baza art. 59 din Legea nr. 196/2006 poate fi autentificat pentru
a deveni titlu executoriu conform art. 66 din legea nr. 36/1995. in concluzie este recomandat
ca dupa finalizarea procesului de mediere si obtinerea unui acord de mediere, acesta sa fie
autentificat pentru a deveni titlu executoriu.
De asemenea este obligatorie forma autentica pentru o serie de declaratii cum ar fi :
- declarații de notarietate ;
- declarații de acceptare a succesiunii pura si simpla sau sub beneficiu de
inventar ;
- declaratii de renuntare la succesiune in termenul de optiune succesorala sau in
afara acestuia ;
- declaratii privind consimtamantul parintelui firesc, in cazul adoptiei copilului
sau de catre celalalt sot ;
- declaratie prin care o persoana isi da consimtamantul scris de a dona organe
sau tesuturi in scop terapeutic ;
-declaratie prin care unul sau ambii parinti sunt de acord ca sa i se intocmeasca
pasaport individual copilului lor minor ;
-declaratie prin care parintii sau dupa caz unul dintre ei isi dau acordul pentru
calatorie in strainatate a copililui lor minor ;
-declaratii pentru primirea ajutorului de inmormantare, a ultimei pensii si a
indemnizatiei de somaj, atunci cand este cazul;
-declaratii din care sa rezulte ca unele persoane nu au locuinta, pentru a beneficia
de locuinta cu chirie sau pentru programul prima casa ;
-declaratii din care sa rezulte situatia financiara a unei societati aflata in stare de
insolventa sau in procedura de dizolvare voluntara ;
-declaratii pentru ajutoare sociale,sau ajutoare de somaj,bursa sociala, alocatie
complementara etc.
 In consecinta in cazurile enumerate (fara a avea pretentia ca am epuizat toate
categoriile de acte care trebuie autentificate) este necesar sa se apeleze la notarul public
care in baza legii nr. 36/1995 are competenta sa redacteze si sa autentifice asemenea
acte.
Sunt si unele categorii de acte pentru care nu este necesara forma autentica aceste
acte pot fi incheiate sub semnatura private, exemplu contractul de inchiriere, contractul
de comodat, contractul de imprumut etc.
In aceasta situatie se pune intrebarea unde este bine sa fie incheiate la avocat sau
la notarul public? Din punct de vedere al costurilor este mai avantajos sa se incheie la
un avocat si nu la notarul public, sau de ce nu sa fie incheiat de parti fara consultanta
din partea avocatului sau a notarului public.
In opinia noastra cel mai responsabil ar fi sa le incheiem in forma autentica, chiar
daca uneori costurile sunt mai mari.
O sa incercam in cele ce urmeaza sa demonstram de ce este necesar ca actele
pentru care legea nu impune forma autentica sa fie totusi incheiate in forma autentica.
In sistemul nostru de drept dupa cum este bine stiut actul juridic incheiat in forma
autentica are cea mai mare forta probanta.
Asa cum am mai aratat notarul public este investit sa indeplineasca un serviciu
de interes public,sens in care emite acte de autoritate publica care au forta probanta
prevazuta de lege,superioara oricarui alt act,iar incheierea de autentificare data de
notarul public este situata pe acelasi palier al fortei juridice cu hotararea definitiva a
unui judecator, tocmai de aceea notarul public mai este numit si magistrat in
necontencios.
Inscrisurile autentificate care poarta semnatura si sigiliul notarului public se
bucura de prezumtia de legalitate si validitate si au forta probanta atat intre parti cat si
fata de terti, pana la inscrierea in fals.
De asemenea inscrisurile autentice prezinta si avantajul ca, atunci cand se refera
la o creanta certa si lichida constituie titlu executoriu in baza Art. 66 din din legea nr.
36/1995, putand fi pus in executare asemenea unei hotarari judecatoresti definitive si
irevocabile.
RĂSPUNDEREA NOTARULUI PUBLIC

1. PRECIZĂRI PREALABILE
Raspunderea civila este o forma a raspunderii juridice, guvernata de
principiul legalitatii si fundamentata pe obligatia celui ce a pagubit pe altul
de a repara prejudiciul produs. Raspunderea civila are doua forme :
raspunderea delictuala (extracontractula) si raspunderea contractuala.
Legislația în vigoare conține prevederi detaliate cu privire la
răspunderea disciplinară a notarului public. Ea cuprinde și dispoziții sumare
cu privire la incidența răspunderii civile. In continuare vom examina
principiile răspunderii civile și disciplinare a notarilor publici.

2. RĂSPUNDEREA CIVILĂ A NOTARILOR PUBLICI

Răspunderea civila a notarului public poate fi angajata, in condițiile
legii civile, pentru incalcarea obligațiilor sale profesionale, atunci cand
acesta a cauzat un prejudiciu.
Pentru garantarea responsabilitatii civile a notarilor publici, in cadrul
Uniunii Nationale a Notarilor Publici s-a organizat si functioneaza Casa de
Asigurari, cu personalitate juridica, in conditiile stabilite prin statutul
propriu, aprobat de Uniunea Nationala a Notarilor Publici. Notarii publici au
calitatea de asiguratori, ca membrii ai Casei de Asigurari si de asigurati, prin
contractul de asigurare.
Problema răspunderii civile a notarului public poate interveni, în
practică, în cazuri extrem de rare. Constatarea se întemeiază pe caracterul
necontenios al procedurii notariale. Pe de altă parte, majoritatea actelor
notariale se îndeplinesc în prezența părților și în conformitate cu voința lor,
dacă, bineînțeles, aceasta este conformă cu legea.
Cu toate acestea, legiuitorul a manifestat interes pentru reglementarea
răspunderii civile în acele cazuri în care prin activitatea sa notarul ar produce
un prejudiciu unei persoane fizice sau juridice. Legea nr. 36/1995 consacră o
normă deosebit de importantă în această materie. Ne referim la Art. 38 alin.
(1) din Legea nr. 36/1995, care dispune că : „Răspunderea civilă a notarului
public poate fi angajată, în condițiile legii civile, pentru încălcarea
obligațiilor sale profesionale, atunci când acesta a cauzat un prejudiciu”.
Dispoziția normativă reprodusă mai sus este deosebit de explicită. Ea
face trimitere la legea civilă. Totuși o întrebare poate stărui : trimiterea la
legea civilă trebuie înțeleasă ca fiind făcută la principiile răspunderii civile
delictuale sau ale raspunderii civile contractuale? Raspunsul la aceasta
intrebare depinde de natura activitatii notariale si a raporturilor si a
raporturilor dintre notar si client.
Activitatea notariala se exercita in cadrul unui serviciu public, asa cum
dispune in mod expres Art. 3 din Legea nr. 36/1995, notarul public este
“investit sa indeplineasca un serviciu de interes public”. In acelasi timp actul
notarial este, potrivit legii, un act de autoritate publica. De aceea, in doctrina
noastra s-a socotit ca activitatea notariala se inglobeaza in conceptul de
functie publica, in acceptiunea traditionala a acestui termen, desi notarul nu
poate fi considerat ca fiind un functionar. Avand in vedere argumentele
mentionate, putem sustine ca o atare functie publica se realizeaza in afara
unor raporturi contractuale, iar raspunderea notarului pentru pagubele
produse nu poate imbraca decat forma unei raspunderi civile delictuale.
Trebuie mentionat de asemenea ca serviciul public exercitat de notar
are o figura juridica proprie, in sensul ca acest serviciu se realizeaza de o
persoana care indeplineste o profesie liberala. Profesia de notar nu se
realizeaza insa in afara unor raporturi contractuale. Este adevarat insa ca
legislatia in vigoare nu impune necesitatea incheierii uni contract intre
notarul public si client, astfel cum o atare reglementare exista cu privire la
activitatea avocatiala (Legea nr. 51/1995). Aceasta imprejurare face ca
problema raspunderii civile a notarului public sa fie una dintre cele mai
delicate.
In pofida acestei situatii, noi achiesam tezei potrivit careia intre notarul
public si client se stabilesc raporturi de natura contractuala. Argumentele
cele mai semnificative care pot fundamenta o astfel de conceptie, ar fi :
- este de remarcat faptul ca pentru serviciile prestate notarul public
primeste un onorariu, ori conceptul de onorariu evoca tocmai suma de bani
platita indeosebi unui liber profesionist, ca avocat, medic intr-un cabinet
individual sau notar public ;
- activitatea notarului public se realizeaza numai la cererea partii
interesate, imprejurare ce prezinta semnificatii si cu privire la natura
raporturilor dintre notar si client ;
- notarul public este supus unor obligatii fiscale proprii profesiunilor
liberale .
Avand in vedere considerentele expuse ne alaturam opiniei potrivit
careia răspunderea patrimoniala a notarului public are un caracter
contractual. In scopul dezdaunarii persoanelor pagubite s-a instituit, dupa
modelul legislatiei franceze un sistem de asigurare de raspundere
profesionala a notarului. Acesta se realizeaza prin casa de asigurari,
consituita in acest scop. Casa de asigurari pentru garantarea raspunderii
civile functioneaza in cadrul Uniunii Nationale a Notarilor Publici.

3. RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A NOTARILOR PUBLICI

Realizand un serviciu de interes public, desi are statutul unei functii
autonome, notarul public are, potrivit Legii Notarilor Publici si a Activitatii
Notariale, nr. 36/1995 si o raspundere disciplinara care se antreneaza in
cazuri expres si aproape limitativ, prevazute de lege.
 Sediul materiei il constituie Art. 39 - 41 din Legea nr. 36/1995, precum
si Art. 31-35 din Regulamentul de punere in aplicare a legii notarilor publici
si a activitatii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul Ministrului Justitiei
nr. 710/C/1995, publicat in Monitorul Oficial nr. 176/8 august 1995. Unele
dispozitii, de natura procedural - organizatorica, se regasesc si in Statutul
Uniunii Nationale a Notarilor Publici.
Astfel, exercitarea de catre notar a unui serviciu de interes public nu
putea sa ramana fara consecinte si pe planul reglementarii raspunderii
disciplinare. Conditiile generale ale raspunderii disciplinare sunt cele din
dreptul comun.
Asa fiind, ne vom referi in cursul nostru doar la aspectele particulare
ale raspunderii disciplinare a notaruui public. In aceasta privinta, evidentiem,
mai intai, ca legiuitorul determina abaterile disciplinare ce pot angaja
raspunderea disciplinara a notarului public. Raspunderea disciplinara a
notarului public are ca temei “abaterea”. Potrivit Art. 39 din Legea nr.
36/1995 raspunderea disciplinara poate interveni pentru urmatoarele abateri :
a) intarziere sau neglijenta in efectuarea lucrarilor ;
b) lipsa nejustificata de la birou ;
c) nerespectarea secretului profesional ;
d) comportament care aduce atingere onoarei sau probitatii
profesionale.
Din modul de redactare a textului mentionat rezulta ca abaterile
disciplinare sunt limitativ prevazute de lege. Nici Regulamentul de aplicare a
Legii nr. 36/1995 nu permite o alta intepretare, desi Art. 31 (“Pentru abaterile
disciplinare prevazute în art. 39 din lege, acțiunea disciplinară se exercită de
Colegiul director, din oficiu, la sesizarea ministrului justiției sau a biroului
executiv al Consiliului Uniunii, în termen de 60 de zile de la data când a luat
cunostinta de existenta unei abateri.”) pare a sugera o alta solutie, atunci
cand determina titularul actiunii disciplinare pentru “abaterile disciplinare
prevazute in art. 39 din lege”. Totusi pentru savarsirea “altor abateri” nu
exista norme procedurale distincte.
Pe de alta parte, remarcam ca legiuitorul consacra doua abateri foarte
precis determinate : lipsa nejustificata de la birou si nerespectarea secretului
profesional. Se impune o prezizare in privinta primei abateri. Dispozitiile
Art. 39 lit. b) ( “b) lipsa nejustificata de la birou;”) trebuie coroborate cu cele
înscrise in Art. 37 alin (1) (“Notarul public nu poate absenta mai mult de 5
zile consecutiv, fara a asigura functionalitatea biroului sau, în conditiile
legii.”) din Legea nr. 36/1995.
Celelalte doua abateri, prevazute in Art. 39 din Legea nr. 36/1995, au un
caracter general si ele acopera o paleta foarte larga de fapte ce pot determina
raspunderea disciplinara a notarului public. Astfel, abaterea prevazuta de art.
39 lit. a) din Legea nr. 36/1995 - “intarziere sau neglijenta in efectuarea
lucrarilor” - acopera o sfera nelimitata a nesocotirii obligatiilor profesionale
ale notarului public.
Acelasi considerent se poate formula si in legatura cu abaterea prevazuta
de Art. 39 lit. d) din Legea nr. 36/1995 - “comportament care aduce atingere
onoarei sau probitatii profesionale”. Se poate afirma ca ultima abatere
include nu doar fapte determinate de nesocotirea unor obligatii profesionale,
ci si pe cele de ordin moral, privitoare la demnitatea profesiei.
Legea determina nu numai abaterile disciplinare, ci si sanctiunile ce se
pot aplica notarului public, in raport de gravitatea faptelor savarsite. Aceste
sanctiuni sunt cele prevazute in Art. 41 din Legea nr. 36/1995 si se refera la :
a) observatie scrisa ;
b) amenda de la 5.000 lei la 20.000 lei ; amenda se face venit la bugetul
Camerei Notarilor Publici. Neachitarea amenzii în termen de 30 de zile de la
data ramânerii definitive a hotarârii, atrage suspendarea de drept a notarului
public din functie. Suspendarea este efectiva pâna la achitarea sumei.
Hotarârea definitiva de aplicare a amenzii constituie titlu executoriu.
c) suspendarea din functie pe o durata de maximum 6 luni ;
d) excluderea din profesie.
In ceea ce priveste sanctiunea “suspendarii din functie pe o durata de
maximum 6 luni”, aceasta se diferentiaza de alte cazuri de suspendare care
pot interveni, fie ca o masura de protectie a interesului cetateanului, Art. 42
alin 1 din lege (“În cazul în care împotriva notarului public s-a luat masura
arestarii preventive, ministrul justitiei, la propunerea Consiliului Uniunii
Nationale a Notarilor Publici, va lua masura suspendarii din functie, pâna la
solutionarea cauzei penale, potrivit legii”), fie ca un act de constatare a unei
situatii de fapt, incapacitatea temporara de munca.
Excluderea din profesie reprezinta sanctiunea cea mai grava care se
poate aplica unui notar public. Legea nu reglementeaza posibilitatea
reabilitarii notarului public si a reinvestirii lui in functie. De aceea,
consideram ca sanctiunea suprema, excluderea din profesie, trebuie facuta cu
multa precatiune. Aceasta si pentru faptul ca excluderea din profesie este
considerata definitiva, imprejurare care face ca postul respectiv de notar
public sa devina vacant.
Actiunea disciplinara se exercita de Colegiul director si se judeca de
Consiliul de Disciplina. Astfel, competenta de solutionare a abaterilor
disciplinare apartine Consiliului de disciplina constituit la nivelul Uniunii.
Organul de jurisdictie disciplinara este alcatuit din 15 membri, cate unul din
fiecare camera, desemnati de adunarea generala a camerei pe durata dintre
doua congrese ordinare ale Uniunii, confirmati de Congresul Uniunii.
O dispozitie procedurala deosebit de importanta este prevazuta in Art.
59 alin 4 din Statut, text potrivit caruia : “Consiliul de disciplină își
desfășoară activitatea în mod independent și nu se subordonează nici unui
organ de conducere al Uniunii.” Prin urmare, Consiliul de disciplina este
conceput ca un veritabil organ de jurisdictie disciplinara. Exista si alte norme
statutare care confirma asertiunea de mai sus si la care ne vom referi in
continuare in curs.
Consiliul de disciplină judecă în complet format din 3 membri, prezidat
de președintele Consiliului de disciplină sau unul dintre membrii acestuia,
desemnat de președinte (Art. 61 din Statut).
Actiunea disciplinara se exercita de catre colegiul director al camerei
notarilor publici. Acesta se poate autosesiza sau poate fi sezizat, dupa caz, de
ministrul justitiei sau de organele de control ale Consiliului Uniunii, prin
presedinte. Ea se exercita in termen de 60 de zile de la data cand colegiul a
luat cunostinta de existenta abaterii, dar nu mai tarziu de un an de la data
savarsirii ei ( Art. 31 din Regulament).
In scopul stabilirii raspunderii disciplinare este obligatorie efectuarea
unei cercetari prealabile. Legea nr. 36/1995 limiteaza cercetarea prealabila
doar la aplicarea unor sanctiuni grave. In acest sens, Art. 40 alin (2) din
Legea nr. 36/1995 precizeaza ca “Pentru suspendarea din functie sau
excluderea din profesie este obligatorie o cercetare prealabila, care se
efectueaza de catre Colegiul director”.
Textul citat contine o norma al carei continut este greu de explicat din
punct de vedere teoretic. Intr-adevar, textul consacra obligativitatea
cercetarii prealabile doar pentru ipotezele in care sanctiunea aplicata ar fi
“suspendarea din functie” sau “excluderea din profesie”. Cercetarea este
insa, in mod firesc, anterioara aplicării sancțiunii. Mai mult, cercetarea
precede si faza dezbaterilor contradictorii in fata Consiliului de disciplina.
Ori, efectuarea cercetarii este obligatorie in situatiile mentionate, iar
aceasta se realizeaza de colegiul director, iar nu de instanta disciplinara.
Cercetarea prealabila are ca obiect stabilirea faptelor, a urmarilor
acestora, existenta vinovatiei si alte elemente concludente in solutionarea
cauzei (Art. 32 alin (2 ) “În cazurile prevazute de art. 40 din lege se
efectueaza obligatoriu o cercetare prealabila de catre Colegiul director al
Camerei Notarilor Publici. În cadrul cercetarii prealabile se vor stabili faptele
si urmarile acestora, existenta vinovatiei, cât si orice date concludente.
Ascultarea celui în cauza si verificarea apararii notarului public cercetat sunt
obligatorii. Refuzul notarului public cercetat de a face declaratii sau de a se
prezenta la cercetari se constata prin proces-verbal si nu împiedica
finalizarea cercetarii. Notarul public cercetat are dreptul sa cunoasca toate
actele cercetarii, sa solicite probe în aparare si sa fie asistat de un alt notar
public ori de un avocat.”)
Dispozitiile Legii nr. 36/1995 se completeaza in mod corespunzator si
cu prevederile Codului de procedura civila (Art. 104).
Potrivit Art. 40 alin (3) din Legea nr. 36/1995 “Audierea celui în cauza
este obligatorie, acesta fiind îndreptatit sa ia cunostinta de continutul
dosarului si sa-si formuleze apararea.” O dispozitie asemenatoare este
prevazuta si in Art. 32 alin (3) din Regulament, “Consiliul de disciplina
citeaza pentru termenul de judecata Colegiul director al Camerei Notarilor
Publici si pe notarul public în cauza, caruia i se va aduce la cunostinta
continutul dosarului.” Potrivit acestor prevederi legale se desprinde concluzia
ca audierea persoanei cercetate este obligatorie doar in cazurile de
suspendare sau de excludere din profesie.
Potrivit celor relatate mai sus, atat ancheta administrativa, cat si
ascultarea notarului cercetat sunt elemente procedurale indispensabile
jurisdictiei disciplinare. Datorita acestui fapt ele reprezinta exigentele majore
ale raspunderii disciplinare, in sensul ca trebui sa aiba un caracter general,
adica sa fie incidente in cazul tuturor abaterilor disciplinare.
Potrivit Art. 58 alin (2) din Statut “Colegiul director, din oficiu, la
sesizarea ministrului justiției sau a Biroului executiv al Consiliului Uniunii,
în termen de 60 zile de la data când a luat cunoștință de existența unei
abateri” exercită acțiunea disciplinară.
Legea determina si consecintele refuzului notarului cercetat de a face
declaratii sau de a se prezenta la investigatii. Potrivit Art. 32 alin (2) din
Regulament “Refuzul notarului public cercetat de a face declaratii sau de a se
prezenta la cercetari se constata prin proces-verbal si nu împiedica
finalizarea cercetarii. Notarul public cercetat are dreptul sa cunoasca toate
actele cercetarii, sa solicite probe în aparare si sa fie asistat de un alt notar
public ori de un avocat.”
Dupa terminarea anchetei administrative actiunea disciplinara se
exercita in fata Consiliului de disciplina. La judecata se citeaza in mod
obligatoriu atat titularul actiunii diciplinate, colegiul director, cat si notarul
public. La judecarea abaterii disciplinare se pargurg urmatoarele etape :
presedintele completului expune continutul sesizarii; se asculta partile si
eventualii martori; declaratiile se consemneaza in scris si vor fi semnate de
catre parti, precum si de presedinte; se administreaza alte probe si dovezi
necesare pentru rezolvarea cauzei.
Dupa administrarea si cercetarea probelor Consiliul de disciplina se
pronunta cu majoritate de voturi asupra actiunii disciplinare. Daca se
constata ca notarul public judecat a savarsit abaterea, completul dispune
aplicarea uneia dintre sanctiunile disciplinare prevazute de Art. 41 din Legea
nr. 36/1995.
In situatia in care se constata nevinovatia notarului public, precum si
atunci cand sesizarea a fost facuta peste termen, completul respinge actiunea
disciplinara si inchide dosarul.
Potrivit prevederilor Art. 66 din Statut “(1) Împotriva hotărârii, părțile
pot face contestație la Consiliul Uniunii, în termen de 10 zile de la
comunicare, pentru părțile lipsă și de la pronunțare, pentru cei care au fost
prezenți. (2) Hotărârea Consiliului Uniunii poate fi atacată în justiție, potrivit
legii. (3) Hotărârile Consiliului de disciplină definitive și irevocabile sunt
executorii.”
 Art. 67 din Statut prevede ca “(1) Notarul public sancționat disciplinar
nu poate exercita funcții eligibile în cadrul organizației profesionale.(2)
Notarul public sancționat disciplinar nu-și poate depune candidatura pentru
funcții eligibile în cadrul organizației profesionale în următorul mandat. (3)
Notarul public sancționat disciplinar nu va putea angaja și îndruma notari
stagiari în termen de 1 an de la data rămânerii definitive și irevocabile a
hotărârii Consiliului de disciplină prin care s-au aplicat sancțiunile prevăzute
de Art. 41 lit. a) și b) din Legea nr. 36/1995, respectiv, de la data emiterii
Ordinului Ministrului Justiției în cazul aplicării sancțiunii prevăzute de art.41
lit. c).”
Prin Art. 40 alin. (5) din Legea nr. 36/1995 se prevede ca “Hotarârea
Consiliului Uniunii poate fi atacata la instanta judecatoreasca competenta,
civila sau de contencios administrativ, dupa caz.” Impotriva hotararii
pronuntata de Sectia de Contencios Administrativ a Curtii de Apel Bucuresti,
cei nemultumiti pot declara recurs, care va fi judecat de Sectia de Contencios
Administrativ a Curtii Supreme de Justitie.
Abaterile pe care le pot savarsi notarii publici sunt de natura sa afecteze
desfasurarea in bune conditii a activitatii notariale, prestigiul si credibilitatea
institutiei notarului public.
Incheiem aceasta sectiune prin prezentarea unor abateri care pot fi
savarsite de notarii publici : deplasarea in circumscriptia altei judecatorii
pentru autentificarea unor acte ; nerespectarea onorariilor minimale,
netinerea registrelor notariale obligatorii, nearhivarea actelor, nerespectarea
secretului profesional, etc.

4. RĂSPUNDEREA PENALĂ A NOTARILOR PUBLICI

Actuala reglementare juridică nu beneficiază de prevederi particulare
asupra răspunderii penale a notarului public. Asemenea norme juridice nici
nu erau necesare. Prin urmare, în lipsa unor norme derogatorii de la dreptul
comun se vor aplica principiile generale ale legislației penale. Reamintim că
săvârșirea unor infracțiuni poate determina, în condițiile Art. 23 alin. (1) lit.
f) din Legea nr. 36/1995, eliberarea din funcție a notarului condamnat penal.
Totuși, este de semnalat că doctrina recentă a abordat și problema de a
cunoaște dacă notarul public poate fi subiect al unor infracțiuni de serviciu
sau în legătură cu serviciul. Intr-o primă opinie s-a susținut că notarul public
poate deveni subiect activ al unor asemenea infracțiuni, întrucât acesta
realizează un serviciu public, având astfel calitatea de funcționar public.
Asimilarea notarului cu funcționarul public este după părerea noastră foarte
discutabilă în pofida faptului că notarul public îndeplinește un serviciu de
interes public.
Intr-adevăr, funcția publică, la care se referă Art. 3 din Legea nr.
36/1995, nu se realizează în cadrul unei instituții sau autorități publice, ci de
 un liber profesionist care are statutul unei funcții autonome. Pe de altă parte,
pentru serviciile prestate notarul public nu este retribuit sau salariat, el fiind
îndreptățit să primească un onorariu, ce se stabilește pe baza acordului dintre
notar și client, iată de ce ne alăturăm opiniei potrivit căreia notarul public nu
poate fi subiect activ al infracțiuni de serviciu, cum este cea de luare de mită
sau abuz în serviciu. Totuși este de remarcat că soluția potrivnică a avut deja
ecou în jurisprudența noastră și ea se întemeiază pe dispozițiile Art. 147 C.
Pen. .
O soluție judicioasă ar fi aceea a consacrării exprese a răspunderii
penale a notarului public pentru infracțiunile specifice activității sale, astfel
cum o face, de pildă, și legiuitorul francez care enunță variantele agravate ale
unor infracțiuni atunci când ele sunt comise de notari publici.
Statutul functiei autonome a notarului public ii da acestuia o deplina
independenta in indeletnicirea sarcinilor profesionale fara presiuni, ingerinte
si influente din partea unor organe ale statului sau din partea unor persoane.
Notarul public isi indeplineste sarcinile profesionale in cadrul unor proceduri
speciale necontencioase notariale, reglementate prin Legea nr. 36/1995, a
notarilor publici si a activitatii notariale.
Judecatorii, notarii publici si alte persoane care-si desfasoara
activitatea in cadrul unor proceduri speciale necontencioase, nu pot fi trase la
raspundere penala si nu vor putea fi subiecti activi ai infractiunilor de
serviciu sau in legatura cu serviciul, cu privirela modul de indeplinire a
sarcinilor profesionale sau pentru solutiile pe care le pronunta in indeplinirea
sarcinilor de serviciu, deoarece legea a instituit controlul pe cale
judecatoreasca asupra actelor pe care le indeplinesc.
In cazul actelor notariale, prin Art. 100 din Legea nr. 36/1995
legiuitorul a prevazut ca “Actele notariale pot fi atacate de parti sau de orice
persoana interesata, prin actiune în anulare la instanta judecatoreasca, în
conformitate cu prevederile Codului de procedura civila. Totodata, partea
nemultumita poate introduce plângere împotriva încheierii de respingere a
cererii de îndeplinire a unui act notarial, în termen de 10 zile de la data când
a luat cunostinta, la judecatoria în circumscriptia careia îsi are sediul biroul
notarial care a refuzat îndeplinirea actului. Plângerea se depune la biroul
notarului public care a refuzat cererea, iar acesta o va înainta de îndata
instantei împreuna cu dosarul cauzei. Judecarea plângerii se face cu citarea
tuturor partilor interesate în cauza. În cazul admiterii plângerii, instanta
indica în hotarâre modul în care trebuie întocmit actul. Notarul public este
obligat sa se conformeze hotarârii judecatoresti ramasa definitiva si
irevocabila.”

7. RELAȚIILE NOTARULUI PUBLIC CU DIFERITE INSTITUTII ALE STATULUI

Conform Art. 3 din Legea nr. 36/1995 “Notarul public este investit sa
îndeplineasca un serviciu de interes public si are statutul unei functii
autonome”, deci este independent in exercitarea atributiilor sale, supunandu-
se doar legii.
Se poate aprecia ca, autonomia functiei de notar public este menita sa
impiedice orice ingerinta in activitatea acestuia de intocmire a actelor si
procedurilor notariale, indiferent de unde ar proveni.
Controlul judecatoresc al actelor notariale este reglementat prin lege,
in cazurile expres prevazute :
- atacarea de catre parti sau persoana interesata a unui act notarial, pe
caleaactiunii in anulare la instanta judecatoreasca ;
- plangerea celor interesati impotriva incheierii de respingere a cererii
de indeplinire a unui act notarial.
Conform normelor legale in materie (Legea nr. 36/1995 si
Regulamentul de punere in aplicare a legii notarilor publici si a activitatii
notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul Ministrului Justitiei nr.
710/C/1995, publicat in Monitorul Oficial nr. 176/8 august 1995), notarii
publici au obligatia sa verifice situatii proprietatii, sarcinile bunului si sa faca
demersurile necesare, in numele titularului, pentru transcriere.
Cateva referiri in ceea ce priveste sistemul de publicitate imobiliara :
Legea nr. 7/1996 a cadastrului si a publicitatii imobiliare este
reglementata prin Ordinul Ministerului de Jusitie nr. 2371/1997 privind
aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a birourilor de carte
funciara ale judecatoriilor.
Conform acestei legi, fiecarui imobil (teren cu sau fara constructie) i se
va atribui un numar cadastral pe baza caruia se va face in viitor identificarea
lui.
Orice intabulare a unui contract de vanzare - cumparare (echivalentul
transcrierii in Registrul de inscriptiuni si transcriptiuni imobiliare) trebuie
precedată de deschiderea Cartii funciare. Deschiderea cartii funciare nu este
conditionata de o vanzare, dar se realizeaza cel mai adesea in aceasta situatie.
Atribuirea numarului cadastral se face pe baza unor planuri intocmite de
proiectanti autorizati.
Lucrarea pentru deschiderea Cartii funciare are urmatoarele etape:
1. Un proiectant autorizat, va realiza planul imobilului (teren cu sau fara
constructie, apartament), planul de incadrare in zona a respectivului imobil si
Memoriul tehnic. Avizele necesare se obtin de la Agenția Națională de
Cadastru și Publicitate Imobiliară.
2. Se intocmeste un set de copii legalizate dupa actul (actele) de propriatate.
3. Se legalizeaza o copie dupa certificatul de atestare fiscala eliberat in
ultimele 30 de zile (originalul se utilizeaza la notar, cu ocazia vanzarii).
4. In cazul apartamentelor se intocmeste o cerere (in 2 exemplare) din parte
Asociatiei de proprietari (locatari), semnata si stampilata de Administrator,
prin care se solicita deschiderea Cartii funciare colective si atribuirea
numarului cadastral.
5. Se intocmeste o cerere personala (in 2 exemplare) prin care se solicita
deschiderea Cartii funciare individuale.
Cartea funciara dovedeste existenta dreptului real inscris, in folosul
persoanei care a dobandit sau constituit cu buna-credinta un drept real
imobiliar, cat timp nu se dovedeste contrariul. Publicitatea imobiliara se
indeplineste pe tot teritoriul tarii prin carte funciara si are ca obiect inscrierea
in cartea funciara a dreptului de proprietate si a celorlalte drepturi reale care
se transmit, se constituie, se modifica sau care, dupa caz, se sting si se
radiaza, ca urmare a actelor si faptelor juridice referitoare la un bun imobil.În
cartea funciara se mai inscriu sau, dupa caz, se radiaza si alte raporturi
juridice, drepturi personale, interdictii, incapacitati si litigii judiciare in
legatura cu bunul imobil.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară este o instituție
publică cu personalitate juridică, unica autoritate în domeniu, aflată în
subordinea Ministerului Administrației și Internelor, prin reorganizarea
Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie și preluarea
activității privind publicitatea imobiliară de la Ministerul Justiției. La nivelul
fiecărui județ și în municipiul București se înființează oficiile de cadastru și
publicitate imobiliară, ca unități cu personalitate juridică în subordinea
Agenției Naționale, prin reorganizarea actualelor oficii județene de cadastru,
geodezie și cartografie și al municipiului București și a birourilor de carte
funciară.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară asigură
înscrierea drepturilor reale ce se constituie, se transmit, se modifică sau se
sting, la cererea notarului public sau a titularului dreptului ori a celorlalte
persoane interesate.
Notarul public care a întocmit un act privitor la un drept tabular este
obligat să ceară din oficiu înscrierea în cartea funciară la biroul teritorial în a
cărei rază de activitate se află imobilul. Despre exercitarea acestei obligații
se va face mențiune expresă în cuprinsul actului sau. La autentificarea actelor
prin care se constituie, se modifică sau se stinge un drept real imobiliar,
notarul public va solicita un extras de carte funciară pentru autentificare sau,
după caz, certificat de sarcini. Pe perioada valabilității extrasului de carte
funciară pentru autentificare, registratorul nu va efectua nici un fel de
înscriere în cartea funciară, cu excepția aceleia pentru care a fost eliberat.
Extrasul de carte funciara certifica toate datele de identificare si
situatia juridica actuala a imobilului :
1. Descrierea imobilului, adresa completa, numarul cadastral si numarul
cartii funciare ;
2. Numele si prenumele proprietarilor ;
3. Actele in baza carora acestia au dobandit proprietatea ;
4. Sarcinile bunului : ipoteci, comandamente, interdictii de instrainare,
privilegii etc.
Extrasul de carte funciara se eliberează de catre A.N.C.P.I.-O.C.P.I.
competent
- Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara, in baza actelor de proprietate
care au fost intabulate in Cartea Funciara a imobilului. Pentru eliberarea
acestuia prprietarul trebuie sa se adresaze biroului notarial unde se va semna
contractul de vanzare- cumparare si unde trebuie sa depuna :
- incheierea intabularii imobilului ;
- acte de proprietate ;
- copie acte de identitate proprietar si cumparator .
Acest extras de carte funciara se elibereaza numai delegatilor notariali,
la cererea clientilor si are un termen de valabilitate de 5 zile de la data
depunerii, timp in care nu se poate elibera un alt extras de carte funciara
pentru acelasi imobil. Astfel, este exclusa vanzarea imobilului de doua ori.
Avand in vedere cele precizate mai sus, se poate aprecia ca relatia
notar public
- Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, trebuie sa fie
bazata pe respect reciproc, o relatie amiabila de colaborare, fara tensiuni
profesionale sau de alta natura, in asa fel incat activitatea celor doua institutii
sa se desfasoare normal, in beneficiul cetatenilor.
Notarul public, in exercitarea profesiei sale, colaboreaza cu diferite
institutii ale statului, cum ar fi Oficiul National de Prevenire si Combatere a
Spalarii Banilor, in vederea prevenirii si stoparii fenomenulu infractional.
Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor a fost
infiintat in baza Legii nr. 21/1999, modificata prin Legea nr. 656 / 2002
pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, partea I, nr. 904 din 12.12.2002 si functioneaza ca organ
central de specialitate cu personalitate juridica in subordinea Guvernului, cu
sediul in Bucuresti. Oficiul are ca obiect de activitate prevenirea si
combaterea spalarii banilor, scop in care primeste, analizeaza, prelucreaza
informatii si informeaza Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si
Justitie. Oficiul este condus de un presedinte cu rang de secretar de stat,
numit de Guvern din randul membrilor Plenului Oficiului. Oficiul are avea
acces la bazele de date ale Ministerului de Interne, inclusiv la cele ale
Interpol-ului, Autoritatii pentru Straini, I.G.P., Ministerului Finantelor
Publice, Vamii, Agentiei Nationale pentru Administratie Fiscala, Imprimeriei
Nationale si ale Uniunii Nationale a Notarilor Publici.
Notarii publici au obligatia sa raporteze Uniunii Nationale a Notarilor
Publici, care va raporta Oficiului National de Prevenire si Combatere a
Spalarii Banilor, toate tranzactiile ce au o valoare mai mare de 15.000 mii
euro, si a caror plata nu se efectueaza prin virament bancar.
O alta institutie cu care notarul public colaboreaza in exercitarea
profesiei sale este MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE. Aceasta colaborare se
materializeaza in sensul ca impozitul datorat in urma tranzactiilor imobiliare
efectuate la biroul notarului pulic, se incaseaza de acesta dupa care se vireaza
la bugetul de stat. Sediul materiei este reglementat de Art. 771, 772 si 773 din
Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile
ulterioare.
Notarii publici care autentifică actele între vii translative ale dreptului
de proprietate au obligația de a calcula, de a încasa și de a vira impozitul la
bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a
fost autentificat actul.
La transferul dreptului de proprietate si al desmembramintelor
acestuia, prin acte juridice între vii asupra constructiilor de orice fel si a
terenurilor aferente acestora, precum si asupra terenurilor de orice fel fara
constructii, contribuabilii datoreaza un impozit, care se calculeaza in functie
de anumite criterii.

La transmiterea dreptului de proprietate, impozitul prevazut la Art. 771

alin. (1) si (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si
completarile ulterioare, se calculeaza la valoarea declarata de parti. în cazul
în care valoarea declarata de parti este mai mica decât valoarea orientativa
stabilita de expertizele întocmite de catre Camerele Notarilor Publici,
impozitul se va calcula la aceasta din urma valoare.

Pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor

acestuia cu titlul de moștenire nu se datorează impozit dacă succesiunea este
dezbătută și finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului
succesiunii. În cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul prevăzut
mai sus, moștenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei
succesorale.
Camerele notarilor publici vor actualiza, o dată pe an, expertizele
privind valoarea de circulație a bunurilor imobile care vor fi comunicate la
direcțiile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.
Impozitul prevăzut la alin. (1) și (3) din Legea nr. 571/2003 privind
Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, se va calcula și se va
încasa de notarul public înainte de autentificarea actului sau, după caz,
întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii. În cazul în care transferul
dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia, pentru situațiile
prevăzute la alin. (1) și (3), se va realiza printr-o hotărâre judecătorească,
impozitul prevăzut la alin. (1) și (3) se va calcula și se va încasa de către
instanțele judecătorești la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii.
Impozitul calculat și încasat se virează până la data de 25 inclusiv a lunii
următoare celei în care a fost reținut.
Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de
notarii publici ori a certificatelor de moștenitor sau, după caz, a hotărârilor
judecătorești, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica
îndeplinirea obligației de plată a impozitului prevăzut la alin. (1) și (3) și, în
cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge
cererea de înscriere până la plata impozitului.
Notarii publici au obligația să depună semestrial la organul fiscal
teritorial o declarație informativă privind transferurile de proprietăți
imobiliare, cuprinzând următoarele elemente pentru fiecare tranzacție :
a) părțile contractante ;
b) valoarea înscrisă în documentul de transfer ;
c) impozitul pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din
patrimoniul personal ;
d) taxele notariale aferente transferului.
3. Procedura Succesorala

3.1.Noțiuni prealabile
3.2. Competența notarului în materie succesorală
3.3. Deschiderea procedurii succesorale
3.4.Măsurile de inventariere, conservare și administrare a bunurilor
succesorale
3.5. Desfășurarea procedurii succesorale
3.6. Suspendarea procedurii succesorale
3.7. Încheierea procedurii succesorale
3.8. Certificatul de moștenitor sau legatar
3.9. Succesiunea vacantă

3.1. NOȚIUNI PREALABILE

Procedura succesorala notariala este reglementata de Legea nr. 36/1995

privind notarii publici si activitatea notariala si de Regulamentul de punere in
aplicare legii adoptat prin Ordinul nr. 710 al Ministrului Justitiei si cuprinde
ansamblul de norme si reguli procesuale care se desfasoara la incetarea din viata
a unei persoane cu privire la patrimoniul sau, si la transmiterea acestuia catre
mostenitorii legali sau testamentari.
Din cauza dificultatilor legate de transmiterea patrimoniului persoanei
decedate catre mostenitorii care au vocatie succesorala legea a stabilit ca aceasta
procedura sa fie efectuata de catre un notar public, care are competenta sa
rezolve problemele legate de mostenire.
Cu toate ca procedura succesorala notariala este esentialmente
facultativa, gratioasa si necontencioasa, problemele succesorale nu se pot
rezolva direct de catre mostenitori din cauza dificultatilor care se intalnesc in
practica cu privire la stabilirea calitatii mostenitorilor, reductiunea liberalitatilor,
determinarea cotelor care revin mostenitor.
In aceste conditii mostenitorii indreptatiti vor solicita unui birou notarial
din circumscriptia judecatoriei unde a avut ultimul domiciliu defunctul,
clarificarea situatiei juridice a patrimoniului care au apartinut acestuia.
Mai mult decat atat inscrierea in cartea funciara si la organele
administratiei publice locale a dreptului de proprietate asupra imobilelor nu se
poate face decat in baza unei hotarari judecatoresti, a unei hotarari arbitrale sau
al unui act autentic, respectiv, in materie succesorala, in temeiul certificatului de
mostenitor eliberat succesorilor.
De asemenea in cazul sumelor de bani consemnate la banci sau alte
institutii financiare, acestea nu pot fi ridicate de mostenitori decat dupa
stabilirea drepturilor succesoralei printr-un certificat de mostenitor, o hotarare
arbitrala sau o hotarare judecatoreasca.
 Pornind de la faptul ca transmiterea drepturilor si obligatiilor succesorale
se poate face in mod facil si operativ, legiuitorul a dat aceasta procedura in
competenta notarului public. Datorita caracterului necontencios al actiunii sale,
procedura poate fi dusa la capat doar in cazul acordului mostenitorilor cu privire
la numarul si calitatea lor, precum si la compunerea masei succesorale si
drepturilor ce li se cuvin.
Cauzele succesorale intra in competenta birourilor notariale doar in cazul
acordului dintre mostenitori. In cazul aparitiei neintelegerilor intre
mostenitori,cu privire la cuprinderea masei succesoral, la intinderea drepturilor
succesorale sau in cazul in care succesorii isi contesta calitatea de mostenitor,
notarul public ii va indruma pe acestia, sa-si resolve conflictul prin mediere in
conditiile Legii nr. 192/2006 sau va in fata instantei, pentru solutionarea cauzei
printr-un proces contradictoriu.
Pe langa caracterul necontencios al procedurii succesorale notariale, se
mai poate intrevedea si un caracter facultativ al acesteia, partile in situatia
aparitiei neintelegerilor intre ele sau chiar fara existenta acestor neintelegeri, se
pot adresa instantei in mod direct, fara a mai sesiza un birou notarial.
Acest caracter se poate deduce, pe langa lipsa unei reglementari contrare,
si din dispozitiile privitoare la suspendarea procedurii notariale (Art. 78 alin. 1
lit. c - “mostenitorii sau alte persoane interesate prezinta dovada ca s-au adresat
instantei de judecata pentru stabilirea drepturilor lor”).

3.2. COMPETENȚA NOTARULUI ÎN MATERIE SUCCESORALĂ

Pe langa competenta de drept comun a biroului notarial, in cadrul

procedurii succesorale apar unele aspecte particulare privitoare la competenta de
solutionare a cauzelor succesorale.
Astfel, competenta de solutionare a cauzelor succesorale apartine biroului
notarial din raza teritoriala a judecatoriei in cadrul careia defunctul a avut
ultimul domiciliul. Aceasta regula de competenta este reglementata de Art. 10
alin. 1 lit. a) din Legea nr. 36/1995. Mentionam ca o astfel de regula este
aplicabila, conform Art. 14 Cod. Proc. Civ., si in litigiile succesorale de
competenta instantelor judecatoresti.
Ratiunea acestei reglementari rezida din faptul ca problemele succesorale
au un caracter complex, iar solutionarea lor poate fi facuta in mod optim de un
birou notarial ce isi are sediul in acelasi perimetru cu domiciliul defunctului.
Pentru cazul in care defunctul nu a avut ultimul domiciliu in tara legea
instituie o derogare in sensul ca va fi competent biroul notarial “din
circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care defunctul si-a avut bunurile cele
mai importante ca valoare”. Datorita dificultatilor in stabilirea exacta a valorii
bunurilor ramase dupa defunct, se apreciaza, tinand cont ca nu neaparat bunurile
imobile au valoare determinanta in acest caz, ca ar fi de dorit o solutie
legislativa care sa vizeze atribuțiile competentei in funcție de locul unde
defunctul a avut majoritatea bunurilor sale imobile.
Notarul public este dator ca dupa sesizare sa-si verifice din oficiu
competenta, iar in cazul constatarii ca cererea intra in atributiile altui birou
notarial sa-si decline competenta in favoarea acestuia. Pentru realizarea acestei
proceduri, notarul public nu va mai cita partile. (Art. 68 alin. 3 din Legea nr.
36/1995 - “Notarul public sesizat are obligatia de a verifica în prealabil
competenta teritoriala, iar daca constata ca succesiunea este în competenta altui
birou notarial, se desesizeaza, fara sa mai citeze partile, trimitând cauza
notarului public competent”).
Daca in circumscriptia teritoriala corespunzatoare ultimului domiciliu al
defunctului, functioneaza mai multe birouri notariale, competenta va reveni
“primului birou sesizat”. In acest sens, notarul public va verifica prin
consultarea opisului succesoral de evidenta, tinut pentru intreaga circumscriptie
teritoriala de biroul notarial desemnat de Colegiul Director al Camerei, daca
cauza pentru care a fost sesizat nu este pe rolul altui birou notarial din aceeasi
circumscriptie. In practica opisul succesoral privind evidenta succesiunilor este
tinut de catre Camerele notarilor publici, iar consultarea se face pe baza de
cerere adresata de biroul notarial care a fost primul investit cu solutionarea
dosarului de succesiune.
Dupa ce Camera Notarilor Publici comunica raspunsul daca pentru acel
defunct a fost sau nu inregistrat un alt dosar de succesiune, iar in cazul in care
nu a fost inregistrat notarul public va dispune inregistrarea dosarului pe rolul
biroului sau.
Competenta in cazul mostenirilor succesive revine biroului notarial care
este competent in ultima succesiune, dar mostenitorii pot conveni sa-si
stabileasca drepturile la oricare dintre birourile notariale competente in oricare
dintre succesiuni.

3.3. DESCHIDEREA PROCEDURII SUCCESORALE

Potrivit Art. 68 din Legea nr. 36/1995, procedura succesorala notariala se
deschide la cererea oricarei persoane interesate, a procurorului sau a secretarului
consiliului local al localitatii in raza caruia defunctul si-a avut ultimul domiciliu.
Analizand enumerarea expresa a celor care au dreptul sa ceara
deschiderea procedurii succesorale notariale rezulta ca notarul public nu se
poate investi din oficiu cu un dosar de dezbatere a unei succesiuni.
Intr-o alta opinie, pe langa aceste persoane, si notarul public poate
deschide din oficiu, procedura succesorala in cazul existentei urgentei privitoare
la conservarea activului succesoral. Potrivit acestei opinii, lucrarile privitoare la
masurile asiguratorii se dispun din oficiu in urmatoarele situatii :
- cand nu sunt mostenitori cunoscuti ;
- cand exista mostenitori dar nu li se cunosc domiciliile ;
- cand toti mostenitorii au renuntat la succesiune ;
 - cand este interesata la succesiune, ca legatar, o institutie sau o
organizatie obsteasca
- cand exista pericol ca mostenirea sa fie instrainata, risipita sau ascunsa.

Cu toate acestea, consideram ca in aceste cazuri, pe langa dificultățile

legate de aflarea de catre notar a situatiei deschiderii succesiunii, notarul public
nu va putea cunoaste elementele necesare fara a desfasura, in prealabil, unele
operatiuni pentru stabilirea identitatii si numarului mostenitorilor, precum si
stabilirea compunerii activului succesoral. Ori, pentru desfasurarea unor
asemenea acte, notarul public este obligat, mai intai, sa deschida procedura
succesorala.
Critica acestei opinii este subliniata si de lipsa in practica a unui
asemenea caz de deschidere a succesiunii.
Potrivit Art.75 alin. 1 din Regulamentul de punere in aplicare a legii
notarilor publici si a activitatii notariale 36/1995 - “Secretarii consiilor locale, in
aplicarea Art.68 din lege, vor trimite sesizarile pentru deschiderea procedurii
succesorale notarului public care tine opisul de evidenta a procedurilor
succesorale”.
In consecinta la nivelul fiecarei unitati administrative teritoriale
secretarul consiliului local isi organizeaza activitatea printr-un compartiment de
specialitate in asa fel incat atunci cand ia cunostinta despre existenta unor
bunuri imobiliare apartinand defunctului sa trimita sesizarile pentru deschiderea
procedurii succesorale biroului notarial care tine opisul de evidenta a procedurii
succesorale, sau dupa caz Camerei Notarilor publici.
Pentru formularea “orice persoana interesata“ legiuitorul a inclus, pe
langa mostenitorii legali sau detinatorii unui testament si tertele persoane care
pot justifica un interes legitim, cum ar fi cazul creditorilor defunctului sau al
executorului testamentar.
In cazul procurorului se apreciaza ca acesta ar putea solicita deschiderea
procedurii succesorale doar in considerarea unui interes legitim (de exemplu
apararea drepturilor legitime ale minorilor sau al persoanelor puse sub
interdictie).
Cererea pe care o adreseaza persoana interesata (ANEXA 23) si sesizarea
facuta de secretarul consiliului local pentru deschiderea procedurii succesorale
notariale (ANEXA 24) vor cuprinde :
- datele privitoare la starea civila a defunctului (inclusiv data decesului) ;
- numele, prenumele si domiciliul mostenitorilor prezumtivi ;
- bunurile supuse succesiunii, cu mentionarea valorii lor ;
- pasivul succesoral.
Dovada decesului, potrivit Art. 73 din Regulament, se face cu certificatul
de deces sau cu hotararea judecatoreasca de declarare a mortii prezumate.
Acelasi act va fi folosit si pentru dovada ultimului domiciliu.
Inregistrarea cererii de deschidere a procedurii succesorale notariale se va
face doar dupa ce se stabileste ca nu exista un alt dosar succesoral deschis pe
numele aceluiasi defunct la un alt biroul notarial din aceeasi circumscriptie a
judecatoriei unde a avut ultimul domiciliu autorul succesiunii.
3.4. MĂSURILE DE INVENTARIERE, CONSERVARE ȘI ADMINISTRARE A
BUNURILOR SUCCESORALE

◊ Pentru ca obiectul principal al procedurii succesorale este, pe langa cel

al atribuirii calitatii de moștenitor, si atribuirea calitatii de proprietar al
bunurilor din patrimoniul defunctului, legiuitorul a instituit dispozitii detaliate
privitoare la procedura inventarierii bunurilor succesorale. Intrucat in lipsa
bunurilor ce compun patrimoniul defunctului, procedura succesorala ar fi lipsita
de ratiunea ei principala, alaturi de inventariere se reglementeaza si mijloacele
de conservare a bunurilor.
Inventarierea se face la cererea persoanei interesate si in cazurile
prevazute de lege, de catre notarul public personal sau de catre un delegat al
acestuia.
Inventarierea consta in enumerarea, descrierea si evaluarea provizorie a
bunurilor. Pentru evaluarea bunurilor se poate cere si parerea unui expert
evaluator. Descrierea acestora va face mentiunea sumara despre cantitatea si
calitatea bunurilor mobile precum si despre identificarea bunurilor imobile prin
indicarea locului si a suprafetelor. Bunurile a caror proprietate este contestata
vor fi trecute separat, iar cele aflate in posesia unei alte persoane vor fi
inventariate cu aratarea locului si motivului pentru care se gasesc in respectiva
situatie.
Potrivit Art. 71 din Legea nr. 36/1995 - “ Procesul-verbal de inventariere
va cuprinde enumerarea, descrierea si evaluarea provizorie a bunurilor ce se
aflau în posesia defunctului la data decesului.
Bunurile a caror proprietate este contestata se vor mentiona separat.
În inventar se cuprind mentiuni privind pasivul succesoral.
Bunurile defunctului care se gasesc în posesia altei persoane vor fi
inventariate cu precizarea locului unde se afla si a motivului pentru care se
gasesc acolo.
În cazul în care, cu ocazia inventarierii, se va gasi testament lasat de
defunct va fi vizat spre neschimbare si va fi depus în depozit la biroul notarului
public.
Inventarul se semneaza de cel care l-a întocmit, de succesibilii aflati la
locul inventarului, iar în lipsa acestora sau a refuzului lor de a semna, inventarul
va fi semnat de martorii prezenti.”
Pe langa enumerarea bunurilor gasite in cadrul procedurii de
inventarierea se vor face mentiuni si despre pasivul succesoral, in acesta
trecandu-se datoriile defunctului, cu exceptia acelora a caror existenta este
strans legata de persoana sa.
Procedura inventarierii se poate face numai cu acordul persoanei in
posesia careia se afla bunurile respective, iar in cazul refuzului acesteia se va
face mentiune despre acest fapt in procesul verbal intocmit cu ocazia
inventarierii.
In cazul in care defunctul era casatorit in cadrul inventarului se vor trece
doar bunurile proprii si partea din cele comune ce ii revine. Totusi, pentru ca
stabilirea cotei din bunurile comune reglementate in Art. 30 Codul Familiei
poate ridica unele dificultati inventarul se va realiza dupa cum urmeaza :
- daca toti succesorii sunt prezenti la inventariere si sunt de acord in ceea
ce priveste determinarea bunurilor proprii si a cotei ce ii revine defunctului din
bunurile devalmase se vor trece toate bunurile considerate proprietatea
defunctului ;
- daca partile nu cad de acord sau nu sunt prezente vor fi trecute toate
bunurile (atat cele proprii cat si cele comune), sotul supravietuitor avand
posibilitatea delimitarii proprietatii sale in timpul procedurii succesorale la care
va participa sau pe calea partajului averii succesorale.
Inventarierea bunurilor se va consemna intr-un proces-verbal semnat de
cel care l-a intocmit, de succesibili prezenti, iar in lipsa sau in cazul refuzului
acestora, se va semna si de martorii prezenti la efectuarea inventarierii.

◊ Daca exista temerea ca bunurile supuse succesiunii ar putea fi in

primejdie pana la incheierea procedurii, notarul public va putea lua o serie de
masuri ce vizeaza conservarea acestora. Dupa masurile luate de notarul public
acestea se clasifica in :
a) punerea de sigilii in conditiile Art. 72 alin. 1 din Lege in cazul in care
exista pericolul iminent al sustragerii, distrugerii sau al inlocuirii bunurilor care
se prezuma ca fac parte din masa succesorala. Sigiliul se aplica pe dulapurile
sau sertarele care contin bunurile ori pe usa de la intrare in incaperea in care se
afla acestea. Pentru cazuri urgente, fara a fi afectate interesele membrilor
familiei defunctului care au locuit cu el, punerea de sigilii poate opera si inainte
de intocmirea inventarului ;
b) darea bunurilor in custodie. Pentru situatii similare cu cele de mai sus
notarul public va putea numi un custode al bunurilor cu sau fara aplicarea
sigiliilor pe acestea. Custodele va putea efectua acte ce privesc conservarea
bunurilor, in vederea realizarii acestui scop putandu-se incuviinta de catre
notarul public unele cheltuieli. In lipsa unui custode conservarea bunurilor va fi
asigurata de un curator special numit de notarul public pentru administrarea
bunurilor succesorale. Custode poate fi numit si unul dintre eventualii martori ;
c) depunerea sumelor de bani, hartii de valoare, cecuri sau alte valori in
depozitul notarial sau la o alta institutie specializata. In cazul gasirii de obiecte
confectionate din metale sau pietre pretioase, sume de bani sau a altor valori se
va proceda la depozitul biroului notarial ori la o alta institutie specializata a
acestora, facandu-se mentiune despre aceasta in procesul verbal de inventariere.
Din numerarul lichid lasat de defunct se vor lasa mostenitorilor sau celor
ce locuiau impreuna cu defunctul si gospodareau impreuna cu el sumele ce se
considerau necesare pentru :
- intretinerea pe o perioada de maximum 6 luni, a persoanelor ce erau in
sarcina celui decedat ;
-plata sumelor datorate in baza contractului de munca sau plata
asigurarilor sociale ;
- acoperirea dreptului pentru pastrarea si administrarea averii
succesorale.
Masurile privitoare la conservarea bunurilor sunt in competenta notarului
public, iar completarea sau modificarea acestora poate fi dispusa de notar pana
la incheierea finala a procedurii succesorale.Toate masurile de conservare
impreuna cu efectele pe care le produc inceteaza la data finalizarii procedurii
succesorale.
Se pune problema, ce se intampla cu masurile de conservare dispuse de
notarul public atunci cand procedura succesorala se suspenda ca urmare a
neintelegerii partilor iar procedura devine una litigioasa deoarece mostenitorii
se adreseaza instantei judecatoresti competente.
Consideram ca in aceasta situatie raman valabile masurile de conservare
luate de notar, urmand ca dupa solutionarea pe cale judecatoreasca a litigiului,
dosarul de mostenire sa fie repus pe rolul biroului notarial la cererea oricarui
successor, incheierea finala intocmindu-se in baza sentintei pronuntate de
instanta.

◊ In eventualitatea prelungirii in timp a procedurii succesorale notarul

public va putea, pentru buna existenta a activului succesoral, dispune luarea
unor masuri privitoare la administrarea acestuia.
Pentru administrarea bunurilor notarul public va numi un curator special
cu acordul partilor. In ipoteza in care luarea consimtamantului mostenitorilor nu
este cu putinta, curatorul poate fi numit si fara acest consimtamant, legea
prezumand faptul ca mostenitorii, in considerarea intereselor lor, si-ar fi dat
acordul daca ar fi fost in cunostinta de cauza.
In calitate de curator va putea fi numit unul dintre succesibili sau o
persoana straina de mostenire, atributiile sale fiind limitate la operatii si/sau
cheltuieli devenite necesare dupa intocmirea inventarului pentru buna
conservare si administrare a patrimoniului succesoral.
In conditiile Art.74 alin. 1 din Legea nr. 36/1995 masurile privitoare la
conservarea si administrarea bunurilor succesorale vor fi aduse la cunostinta
mostenitorilor legali sau testamentari si a executorului testamentar, dovada
comunicarii fiind anexata la dosar .
Oricare dintre persoanele care se considera vatamate prin inventarul
intocmit sau prin luarea masurilor administrative sau de conservare au deschisa
calea plangerii la judecatorie in temeiul Art . 74 alin. 3 din Legea nr. 36/1995.
3.1. DESFĂȘURAREA PROCEDURII SUCCESORALE

A. STABILIREA CALITATII MOȘTENITORILOR

Procedura succesorala notariala are drept scop sa stabileasca numarul,

calitatea mostenitorilor si legatarilor, compunerea masei succesorale, precum si
intinderea drepturilor si obligatiilor pe care le au mostenitorii.
Inainte de a incepe procedura succesorala propriu-zisa notarul public va
dispune verificarea prealabila in anumite registre, infiintate pentru tinerea unor
evidente cat mai bune la nivel national a procedurilor succesorale. Acestea
poarta denumirea de REGISTRE UNICE si sunt tinute de UNIUNEA
NATIONALA A NOTARILOR PUBLICI DIN ROMÂNIA.Registrele pe care
le verifica notarul public sunt :
-Registrul National de Evidentă a Testamentelor Autentice (RNTA) ;
-Registrul National de Evidentă a Optiunilor Succesorale (RNOS) ;
-Registrul National de Evidentă a Succesiunilor privind persoanele
decedate cu ultimul domiciliu in strainatate, pentru bunurile din Romania
(RNSE), toate înființate la nivelul Uniunii Nationale a Notarilor Publici
din România, in conformitate cu prevederile Art. 561, lit. c) din Ordinul
ministrului justitiei nr. 710/C/1995, cu modificarile si completarile
ulterioare.
Registrele sus mentionate au drept scop :
- tinerea unei evidente la nivel national a procedurilor succesorale privind
persoanele decedate, a testamentelor in forma autentica, a declaratiilor privind
dreptul de optiune succesorala ;
- furnizarea de informatii din aceste Registre catre notarii publici si persoanele
fizice sau juridice interesate ;
-inregistrarea in Registrul National al Optiunilor Succesorale a declaratiilor de
acceptare pura si simpla, de acceptare sub beneficu de inventar si de renuntare
la succesiune incheiate in forma autentica.
Notarul public are obligatia sa solicite institutiei care administreaza
Registrelor mentionate mai sus, in baza unei cereri tip, informatii daca defunctul
a lasat testamente, codicile si declaratii de revocare ale acestora, informatii
privind declaratiile de acceptare sau renuntare inregistrate cu privire la
succesiunea respectivului defunct, si nu in ultimul rand sa verifice in Registrele
de evidenta ale Camerelor Notarilor Publici (exista si situatia in care registrele
de evidenta a procedurilor succesorale sunt tinute de un birou notarial de pe raza
unei judecatoriii sau la un sediu secundar al Camerei) daca succesiunea nu a
fost dezbatuta.
Dupa constatarea legalitatii cererii, notarul public inregistreaza cauza in
Registrele de evidenta ale Camerelor Notarilor Publici (sau dupa caz in
registrele de evidenta a procedurilor succesorale tinute de birou notarial
competent de pe raza judecatoriei respective) si dispune citarea celor care au
vocatie la mostenire, iar daca se constata existenta unui testament se citeaza si
legatarii, precum si executorul testamentar instituit. Pentru aflarea numelui si
calitatii succesibililor notarul public va utiliza actele de stare civila ale acestora,
alte acte necesare (ANEXA 23 SI ANEXA 24), precum si depozitii ale martorilor,
dupa caz.
In cazul existentei unui legatar universal instituit printr-un testament
auntentic si in lipsa mostenitorilor rezervatari, va fi citat numai legatarul. Daca
testamentul este olograf sau mistic vor fi citati toti mostenitorii legali. De
asemenea in cazul testamentului olograf sau mistic trebuie facuta o expertiza
grafologica pentru a determina daca semnatura este cu siguranta a testatorului,
in afara de faptul cand sunt martori care atesta ca au fost de fata la semnarea
acestuia.
In situatia mostenirii ce se presupune a fi vacante, notarul va cita
autoritatea publica competenta a prelua bunurile.
In situatia existentei intre succesibili a unor persoane incapabile sau cu
capacitate restransa de exercitiu, notarul va cita alaturi de acestea reprezentantii
legali si autoritatea tutelara, iar in cazul existentei unor interese contrare intre
tutore si incapabil va institui un curator special.
Pentru stabilirea numarului si a calitatii mostenitorilor notarul public va
verifica daca persoana care are vocatie succesorala legala indeplineste
urmatoarele conditii :
- Succesibilul trebuie sa existe la data deschiderii succesiunii. Deci orice
persoana este capabila de a mosteni cu condiția sa existe la momentul
deschiderii succesiunii (data mortii defunctului). In practica sunt situatii cand
are importanta si determinarea orei si minutului decesului celor doua persoane
(cea care lasa mostenirea si cea care trebuie sa o succeada).
Persoana disparuta trebuie de asemenea socotita ca fiind in viata, ea
pierzand capacitatea succesorala numai in cazul in care se pronunta o hotarare
judecatoreasca definitiva si irevocabila de declarare a mortii, iar data stabilita a
mortii sa fie anterioara decesului celui dupa care s-a deschis procedura
succesorala. Se considera ca sunt incapabile de a mosteni persoanele care nu
mai exista la data deschiderii succesiunii. Daca data decesului persoanei
disparute este dupa deschiderea succesiunii, aceasta vine la mostenire, urmand
sa se dezbata succesiunea si dupa ea.
- Persoana sa aiba vocatie succesorala legala (sotul supravietuitor si
rudele pana la gradul al IV-lea inclusiv in cazul mostenirii legale) sau vocatie
succesorala testamentara (persoanele aratate de defunct intr-un testament valabil
incheiat) ;
- Persoana sa nu fi fost declarata nedemna de a mosteni printr-o hotarare
judecatoreasca anterioara ;
- Are capacitate succesorala si copilul conceput dar nenascut la data
deschiderii succesiunii cu conditia sa se nasca viu. De asemenea in dreptul
roman opereaza institutia reprezentarii.
 Reprezentarea este un beneficiu al legii care permite ca o ruda de un grad
mai indepartat sa urce in gradul si in locul ascendentului sau predecedat pentru
a prelua partea de mostenire ce s-ar fi cuvenit acestuia. In Art. 664 din CODUL
CIVIL se precizeaza ca “Reprezentarea are ca efect de a pune pe reprezentanti in
locul, in gradul si in dreptul reprezentatului”.
Reglementarea actuala permite coexistenta mostenirii testamentare cu cea
legala astfel incat in situatia existentei atat a unui legatar cat si a mostenitorilor
legali (rezervatari sau nu), notarul public va proceda la citarea tuturor partilor in
vederea stabilirii drepturilor fiecareia.

B. STABILIREA DREPTURILOR SUCCESORALE

In legatura cu solutionarea cauzei, notarul public dupa ce a stabilt

numarul si calitatea mostenitorilor va proceda la stabilirea masei succesorale.
Cu privire la masa succesorala este de precizat ca reprezinta insasi
motivatia dezbaterii succesiunii. Aceasta va cuprinde toate drepturile
patrimoniale ale defunctului (drepturile de proprietate asupra bunurilor imobile
si mobile, alte drepturi reale, dreptul de creanta, dreptul de autor, etc.). Sunt
exceptate drepturile care, fiind strans legate de persoana defunctului, s-au stins
odata cu moartea acestuia : dreptul de renta viagera, dreptul de intretinere,
dreptul de abitatie, etc. . Tot in cadrul masei succesorale sunt cuprinse si
bunurile pe care defunctul le-a stapanit in fapt, dovada posesiei putandu-se face
cu orice mijloc de proba.
Pentru evaluarea masei succesorale si pentru a se constata in mod legal
componenta sa, pentru ca nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decat
are el insusi, notarul public va cere succesibililor demonstrarea alcătuirii masei
succesorale prin prezentarea titlurilor de proprietate ale bunurilor care compun
masa succesorala apartinand defunctului sau alte titluri de creanta.
O persoana fizica sau juridica va putea veni la succesiune in virtutea legii
sau a testamentului. Dar simpla vocatie succesorala nu este suficienta, fiind
necesar ca succesibilul sa accepte mostenirea in termenul legal de optiune.
Odata acceptata succesiuea, succesibilul are calitatea de mostenitor, calitate care
se va dobindi din nomentul deschiderii succesiunii, chiar daca ea va fi
contestata ulterior.
Opțiunea succesorală este acel drept subiectiv, născut la data decesului
persoanei despre a cărei moștenire este vorba, în persoana succesibililor
acesteia, care constă în dreptul de a alege între acceptarea succesiunii (pură și
simplă sau sub beneficiu de inventar) sau renunțarea la aceasta și care se
exercită în anumite condiții prevăzute de lege.
De la data deschiderii moștenirii, dreptul de opțiune succesorală se naște
în favoarea tuturor succesibililor defunctului, indiferent dacă izvorul vocației
succesorale este legea sau testamentul și indiferent dacă vocația la succesiune
este universală, cu titlu universal sau cu titlu particular.
 Dreptul de optiune trebuie exercitat in termen de sase luni de la data
deschiderii succesiunii conform Art. 700 alin. 1 Codul Civil. Deschiderea
succesiunii nu trebuie confudata cu deschiderea procedurii succesorale
notariale. In Art. 651 din Codul Civil se prevede ca “Succesiunile se deschid
prin moarte”. Acelasi efect il produce declararea judecatoreasca a mortii.
Succesiunea nu se deschide in cazul declararii judecatoresti a disparitiei,
deoarece disparutul este socotit a fi in viata.
În cazul când moștenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul sau,
din motive de forța majora, instanța judecătorească, la cererea moștenitorului,
poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârșit
împiedicarea in baza Art. 700 alin. 2 Codul Civil.
Pentru a stabili calitatea mostenitorilor, notarul public va trebui sa
verifice, in prealabil, daca acestia au accepat succesiunea in termenul legal.
Acceptarea sau neacceptarea mostenirii se va stabili pe baza declaratiilor
mostenitorilor prezumtivi (care vor fi inregistrate in REGISTRUL NATIONAL DE
EVIDENTĂ A OPȚIUNILOR SUCCESORALE -RNOS), a martorilor si a celorlalte
documente prezentate de parti. De asemenea, notarul public este obligat sa
verifice daca in REGISTRUL NATIONAL DE EVIDENTĂ A OPȚIUNILOR SUCCESORALE
(RNOS), înfiintat la nivelul Uniunii Nationale a Notarilor Publici din România,
in conformitate cu prevederile art. 561, lit. c) din Ordinul ministrului justitiei nr.
710/C/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, s-a inscris vreo
declaratie de renuntare sau de acceptare a unei succesiuni.
Acceptarea poate fi, dupa efectele sale, pura si simpla sau sub beneficiu
de inventar. Acceptarea pura si simpla poate fi facuta in mod expres, tacit sau
fortat, pe cand cea sub beneficiu de inventar nu poate fi decat expresa. Pentru
stabilirea calitatii de mostenitor, notarul public va constata daca mostenitorii
legali sau testamentari au acceptat succesiunea (si modul de acceptare) sau au
renuntat la aceasta.
Pentru stabilirea intinderii drepturilor succesorale, dupa stabilirea calitatii
moștenitorilor legali si dupa caz, a celor testamentari, notarul va proceda la
stabilirea masei succesorale dovedita cu acte de proprietate precum si a cotelor
parti din mostenire ce revin fiecarui mostenitor in parte.
In cazul in care procedura se desfasoara in mai multe sedinte, notarul
public va intocmi cate o incheiere motivata pentru fiecare termen acordat,
incheiere in care se va face mentiune despre partile si martorii prezenti la
termen, inscrisurile depuse si declaratiile acestora, precum si masurile luate in
vederea solutionarii procedurii.
Conform Art. 82 alin. 2 din Legea nr. 36/1995 “procedura succesorala se
poate încheia de îndata, în temeiul unui TESTAMENT, daca acesta îndeplineste
conditiile legale de forma, nu contine dispozitii contrare legii si nu aduce
atingere drepturilor mostenitorilor rezervatari sau exista acordul acestora. În
aceleasi conditii, notarul public va putea stabili drepturile legatarului particular
asupra bunurilor determinate prin testament”.
 In conditiile textului mentionat, finalizarea procedurii, se poate realiza
atat in cazul unui testament autentic, cat si in cazul unui testament olograf.
Legea nu face nicio distinctie in ceea ce priveste forma testamentului, insa
acesta trebuie sa indeplineasca toate conditiile legale.
Notarul public care a autentificat un testament are obligatia de a-l trimite
Registrului National de Evidentă a Testamentelor Autentice (RNTA) înfiintat la
nivelul Uniunii Nationale a Notarilor Publici din România, in conformitate cu
prevederile art. 561, lit. b) din Ordinul Ministrului Justitiei nr. 710/C/1995, cu
modificarile si completarile ulterioare.
In cadrul procedurii succesorale mostenitorii pot conveni sa-si imparta
bunurile ce au format obiectul dezbaterilor. Imparteala se va consemna in
incheierea de finalizare a procedurii succesorale. Intr-o astfel de situatie , in
incheiere se va indica modul de imparteala si bunurile atribuite fiecarui
mostenitor. Actul de imparteala se poate realiza si ulterior, respectiv printr-un
inscris separat,numit act de partaj voluntar intocmit in formele prevazute de
lege.
Împărțeala sau partajul moștenirii este operațiunea juridică prin care se
pune capăt stării de indiviziune succesorală, drepturile de proprietate ale
coindivizarilor asupra cotelor ideale din moștenire fiind transformate în drepturi
exclusive asupra bunurilor succesorale prin atribuire în natură, eventualele
diferențe valorice rezultate ca urmare a acestei operațiuni fiind compensate între
coindivizari prin echivalent bănesc (sultă).
Pe parcursul desfasurarii procedurii succesorale pot sa apara si unele
probleme conexe, cum ar fi de exemplu : reductiunea liberalitatilor, raportul
donatiilor, stabilirea pasivului succesoral, stabilirea drepturilor legatarului
particular asupra bunurilor determinate prin testament, etc. . Aceste operatii pot
fi realizate de notarul public, dar numai cu acordul tuturor mostenitorilor.
Desi întâlnita, atât în literatura de specialitate, cât si în legislatie, notiunea
de “liberalitati” este putin cunoscuta în sensul ei adevarat.
Liberalitatile au cele mai specifice caractere de care trebuie sa se tina
cont la crearea actelor juridice personale si cu titlu gratuit care se încheie, atât
între vii, cât si pentru cauza de moarte. Liberalitatile constituie o categorie
speciala de acte a caror reglementare creeaza în plan juridic efecte diverse,
existând o corelație strânsa prin regimul juridic aplicabil cu diferite institutii ale
dreptului privat. Pe de alta parte, aceasta subclasa de acte juridice prezinta o
importanta deosebita din punct de vedere social, venind sa traduca la nivel
institutional, normativ, relatii interumane cu un pronuntat caracter privat, dând
expresie unor practici sociale încarcate de un înalt grad de subiectivitate si
voluntarism. Astfel, prin aceste forme juridice se sanctioneaza relatii sociale ce
au atât o dimensiune patrimoniala, obiectiva, cât si o constanta componenta
atitudinala prezenta cel mai adesea sub forma acelui animus donandi.
În ceea ce ne priveste, ne îndreptam atentia înspre relatia dintre
liberalitati si institutia dreptului succesoral. În cazul relatiei dintre liberalitati si
dreptul succesoral, un loc important il ocupa principiul interdictiei liberalitatilor
ce încalca rezerva succesorala, reductiunea testamentara si raportul donatiilor.
Aceasta institutie apare ca o limita care îngradeste dreptul de dispozitie si
are un caracter de exceptie ce vine sa dea normelor care o compun un caracter
de stricta interpretare. Baza juridica pentru aceasta materie o prezinta pe de o
parte, Articolele 847 - 855 din CODUL CIVIL, Articolul 480 din acelasi act
normativ care prevad ca “proprietatea trebuie exercitata în limitele prevazute de
lege”.
Reducțiunea este o sancțiune care se aplică în situația în care liberalitățile
făcute de defunct încalcă rezerva succesorala a moștenitorilor rezervatari.
Titularii dreptului de a cere reducțiunea (moștenitorii rezervatari, succesorii
acestora, precum și cei care le înfățișează drepturile) au la îndemână o excepție
în reducțiune dacă bunul care face obiectul liberalității nu a fost predat încă
(aplicabilă în situația legatelor) sau o acțiune în reducțiune dacă respectivul bun
a fost predat (donație).
Asadar, reducțiunea este o sancțiune civilă care lipsește de eficacitate
actele de liberalitate ale defunctului (donațiile și legatele), în măsura în care
acestea aduc atingere rezervei conferite de lege moștenitorilor rezervatari.
Reducțiunea liberalităților între vii nu va putea fi cerută decât numai de
mostenitorii rezervatari. Reducțiunea nu operează de drept ci trebuie cerută de
cei interesati. Ea se poate realiza atât prin acordul rezervatarilor cu cei gratificați
(pe cale convențională), cât și pe cale judiciară. Reducțiunea pe cale
convențională se realizează în cazul în care rezervatarii, pe de o parte, și
donatarii și legatarii gratificați de defunct, pe de altă parte, ajung la o înțelegere
în legătură cu liberalitățile excesive care încalcă rezerva succesorală.
Reducțiunea judiciară survine de regulă atunci când bunurile de care
defunctul a dispus prin liberalități se află în posesia altor persoane decât
rezervatarii, iar aceștia din urmă au interesul de a cere să li se predea bunurile
respective.
Acțiunea în reducțiune este o acțiune personală și patrimonială. Acțiunea
în reducțiune nu poate fi formulată decât de cel în prejudiciul căruia s-a făcut
liberalitatea. Acțiunea în reducțiune este divizibilă și nu se poate porni decât în
limitele porțiunii cuvenite rezervatarului reclamant. Pentru admiterea acțiunii în
reducțiune, rezervatarii trebuie să facă dovada încălcării rezervei prin
liberalitățile făcute de defunct. Ordinea reducțiunii liberalităților excesive:
legatele se reduc înaintea donațiilor, legatele se reduc toate deodată și în mod
proporțional, donațiile se reduc în mod succesiv, în ordinea inversă a datei lor,
începând cu cea mai nouă.
În cazul legatelor, reducțiunea duce la caducitatea totală sau parțială a
acestora, în funcție de faptul dacă încalcă în întergul lor sau doar în parte
rezerva succesorală. În cazul donațiilor, reducțiunea are ca efect rezoluțiunea
acestora. Această rezoluțiune poate fi totală sau parțială, în funcție de faptul
dacă depășește în întregul ei cotitatea disponibilă sau numai în parte.
3.2. SUSPENDAREA PROCEDURII SUCCESORALE

Potrivit Art. 78 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, procedura succesorala se

poate suspenda in urmatoarele cazuri :
a) au trecut 6 luni de la deschiderea succesiunii si, desi au fost legal
citati, succesibilii nu s-au prezentat ori au abandonat procedura succesorala, fara
a cere eliberarea certificatului de mostenitor si exista dovada ca cel putin unul
dintre ei a acceptat mostenirea ;
b) succesibilii îsi contesta unii altora calitatea sau nu se înteleg cu privire
la compunerea masei succesorale si la întinderea drepturilor care li se cuvin ;
c) mostenitorii sau alte persoane interesate prezinta dovada ca s-au
adresat instantei de judecata pentru stabilirea drepturilor lor (aceasta dovada
poate consta in copia cererii de chemare in judecata, timbrata si inregistrata la
instanta de judecata, cu termenul fixat, sau intr-un act eliberat de instanta din
care sa rezulte ca s-a inregistrat cererea referitoare la neintelegerile sau
pretentiile referitoare la succesiune).
Intr-un astfel de caz, notarul va dispune suspendarea cauzei. Pentru
situatia de la litera b) el va stabili printr-o incheiere masa succesorala, cu
precizarea bunurilor sau a drepturilor in litigiu, intinderea drepturilor
mostenitorilor si motivele neintelegerii dintre acestia, indrumand partile in fata
instantei.
Pentru cazurile de la literele a) si b), daca partile nu au facut dovada
adresarii cauzei instantei si daca dupa aceea nu repun cauza pe rol, notarul
public va intocmi taxele si onorariile provizorii proportionale cu actele
indeplinite pana in acel moment, si va comunica administratiilor financiare.
Constatarea suspendarii se face printr-o incheiere care va contine, pe
langa aspectele de drept comun, si :
- identificarea celor prezenti ;
- compunerea masei succesorale ;
- elementele rezultate din dezbateri, pana in momentul suspendarii ;
- optiunea succesorala a partilor.
Prin incetarea cauzelor ce au determinat suspendarea, dosarul succesoral
va putea fi repus pe rol oricand, la cererea celor interesati (Art. 78 alin. 5 “La
cererea partilor, notarul public va putea repune pe rol dosarul succesoral
oricând, daca se constata încetarea cauzelor care au determinat suspendarea
lui”).
Aceasta incetare poate interveni fie ca s-a dat o hotarare definitiva si
irevocabila, conform careia se va finaliza cauza succesorala si se va elibera
certificatul de mostenitor, fie ca intre mostenitori a intervenit o intelegere care
inlatura motivele de îndrumare la proces, înțelegere care se ataseaza sub
semnătura celor prezenti, la cererea de repunere pe rol.

3.7. ÎNCHEIEREA PROCEDURII SUCCESORALE

 In situatia in care prin administrarea de probe, notarul public poate
determina elementele prezentate anterior, va intocmi o incheiere finala a
procedurii succesorale. Aceasta, pe langa mentiunile obisnuite, va cuprinde :
- antetul biroului notarial (biroul notarului public “numele notarului”,
sediul, date de contact) ;
- numele, prenumele si ultimul domiciliu al defunctului, precum si data
decesului ;
- numele, prenumele, domiciliul si intinderea drepturilor (cotele
apartinand) tuturor mostenitorilor legali sau testamentari care au acceptat
mostenirea ;
- activul si pasivul mostenirii ;
- semnaturile mostenitorilor legali sau testamentari, si a notarului care
instrumenteaza cauza ;
- alte date necesare la solutionarea cauzei (renuntatorii, neacceptantii).
In alte cazuri notarul poate constata ca in masa succesorala nu exista
bunuri, dispunand prin incheiere inchiderea procedurii succesorale din lipsa
obiectului. In alte situatii in care pentru determinarea bunurilor mostenirii se
cere efectuarea unor operatiuni de durata, succesorii pot solicita sa li se
stabileasca doar calitatea, pentru aceasta eliberandu-se un certificat de calitate
de mostenitor.
Totusi, cele mai numeroase sunt cazurile normale in care, pe baza
incheierii finale, in termen de 20 de zile se va elibera certificatul de mostenitor.
Acesta este insusi motivul pentru care succesorii au introdus cererea si au
participat la procedura succesorala.
CERTIFICATUL DE MOȘTENITOR SAU LEGATAR

In competenta notarului public intra eliberarea CERTIFICATULUI DE MOSTENITOR

atat in cazul indeplinirii procedurii succesorale in forma notariala, cat si in cazul in care
drepturile partilor au fost stabilite ca urmare a unei hotarari judecatoresti.
Prin eliberarea certificatului de mostenitor, competenta biroului notarial inceteaza,
acesta nemaiputand reveni si elibera un nou certificat. ca exceptie, se poate reveni si completa
lista bunurilor din activul mostenirii, insa numai cu acordul tuturor succesorilor.
certificatul de mostenitor este un act juridic intocmit de notar, care cuprinde :
- antetul biroului notarial (biroul notarului public “numele notarului”, sediul, date de
contact) ;
- numele, prenumele si ultimul domiciliu al defunctului, precum si data decesului ;

- numele, prenumele, domiciliul si intinderea drepturilor (cotele apartinand) tuturor

mostenitorilor legali sau testamentari care au acceptat moștenirea ;
- acordul mostenitorilor cu privire la drepturile lor succesorale reciproce, calitatea lor
de mostenitori ;
- alcatuirea masei succesorale (activul si pasivul mostenirii) ;
- numele si semnatura notarului public care instrumenteaza cauza ;
- alte date necesare la solutionarea cauzei (renuntatorii, neacceptantii).
Certificatul de mostenitor se intemeiaza pe acordul de vointa al partilor asupra tuturor
aspectelor succesorale ale cauzei. El reprezinta, in acelasi timp o sinteza a activitatii
succesorale notariale. Certificatul de mostenitor nu este un act jurisdictional, ci un act
necontencios. Certificatul de mostenitor nu confera calitatea de mostenitor, ci o constata.
Privitor la natura juridica a certificatului de mostenitor, s-a constat de catre doctrina si
practica judiciara ca acesta nu indeplineste decat functia de instrument probator al unei
situatii juridice deja existente, intrucat calitatea de proprietar este data de deschiderea
succesiunii si nu de certificatul de mostenitor.
Pentru critica acestei solutii as aduce ca argument, ca si in cazul conventiilor
consensuale dreptul de proprietate deriva din intelegerea partilor (nefiind necesara intocmirea
unui inscris decat ca mijloc de proba), dar in mod obisnuit inscrisul probator este considerat
titlu de proprietate.
Un alt caz este cel al prescriptiei achizitive. In aceasta situatie, proprietatea provine
din indeplinirea conditiilor necesare uzucapiunii, dar titlul de proprietate este constatarea
acestui fapt printr-o hotarare judecatoreasca.
Deci, prin similitudine, consider ca si certificatul de mostenitor, desi acesta doar
atesta o situatie juridica preexistenta, poate fi socotit titlu de proprietate.
Certificatul de mostenitor se infatiseaza ca un document oficial constatator al calitatii
de succesor si ca un act caracteristic procedurii necontencioase. Certificatul de mostenitor nu
confera alte drepturi decat acelea pe care le-a avut autorul succesorilor. Este un simplu
instrument probatoriu al carui continut poate fi infirmat pe cale judecatoreasca.
Cu privire la faptul ca certificatul de mostenitor nu poate fi opus tertilor pentru
dovedirea dreptului de proprietate asupra unor bunuri care, desi trecute in certificat, nu
apartineau in realitate defunctului, apreciez ca proprietatea unor astfel de bunuri nu poate fi
dovedita cu nici un titlu de proprietate, din moment ce nu prezinta o situatie reala de drept.
O alta referire se face in Legea nr. 7/1996 care stipuleaza ca inscrierea drepturilor
provenite din succesiune se va face in momentul in care partea doreste sa dispuna de
drepturile sale. Deci, pe langa faptul ca inscrierea in cartea funciara se face pe baza
certificatului de mostenitor, acesta din urma va capata, prin intabulare, putere de dovada erga
omnes. Nu inteleg de ce in practica unor birouri de carte funciara se cere, ca pe langa
certificatul de mostenitor, titularul dreptului sa-si dovedeasca proprietatea si prin titlurile
apartinand defunctului, dat fiind ca respectiva verificare a fost facuta de notarul public cu
prilejul dezbaterii succesiunii.
In final, apreciez ca prin nerecunoasterea calitatii de titlu de proprietate a
certificatului de moștenitor se denatureaza insasi ratiunea sa de existenta, partile dorind astfel
sa le fie atestate drepturile de proprietate obtinute in baza unei proceduri stabilite de lege
alaturi de celelalte moduri de dobandire a proprietatii.
Art. 88 din Legea nr. 36/1995 prevede ca “Cei care se considera vatamati în
drepturile lor prin emiterea certificatului de mostenitor pot cere instantei judecatoresti
anularea acestuia si stabilirea drepturilor lor, conform legii. Pâna la anularea sa prin hotarâre
judecatoreasca, certificatul de mostenitor face dovada deplina în privinta calitatii de
mostenitor si a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecarui mostenitor în parte.
În cazul anularii certificatului de mostenitor, notarul public va elibera un nou
certificat, pe baza hotarârii judecatoresti definitive si irevocabile. În acest scop, instantelor
judecatoresti le revine obligatia de a trimite la biroul notarului public competent în
solutionarea cauzei copie de pe hotarârea ramasa definitiva si irevocabila, împreuna cu
dosarul notarial, daca a fost cerut în timpul judecatii.”
Posibilitatea eliberarii noului certificat de mostenitor, in conditiile mentionate de Art.
88 alin. 2, citat mai sus, constituie o exceptie de la regula potrivit careia “dupa emiterea unui
certificat de mostenitor nu se mai poate intocmi alt certificat” (Art. 86 alin. 1 din lege). Noul
certificat va pastra toate mentiunile neanulate de catre instanta.
Legea consacra si posibilitatea eliberarii unui certificat de mostenitor suplimentar in
ipoteza omiterii unor bunuri din masa succesorala. In acest scop notarul public poate relua
procedura succeorala in vederea completarii incheierii finale cu bunurile omise din masa
succesorala. Eliberarea certificatului de mostenitor suplimentar este posibila insa numai cu
acordul tuturor mostenitorilor.
Motivarea acestui concept, mentionat in Legea nr. 36/1995 ( Art. 86 alin. 2 “Cu
acordul tuturor mostenitorilor, notarul public poate relua procedura succesorala, în vederea
completarii încheierii finale cu bunurile omise din masa succesorala, eliberând un certificat
de mostenitor suplimentar”) si respectiv in Regulamentul de punere in aplicare a Legii, are la
baza o analogie dintre practica constanta in materie de partaj judiciar si procedura succesorala
notariala, potrivit careia daca omiterea unui mostenitor nu poate fi remediata decat prin
desfiintarea hotararii judecatoresti sau a certificatului de mostenitor, omiterea unor bunuri din
masa succesorala poate fi suplinita, printr-un partaj suplimentar sau prin eliberarea unui
certificat de mostenitor suplimentat.
Pentru ca notarul public sa poata face uz de aceasta procedura, legislatia in vigoare
impune o conditie imperativa si anume, acordul tuturor mostenitorilor.
Conform Art. 86 din Regulament de punere in aplicare a legii notarilor publici si a
activitatii notariale Nr. 36/1995 “(1) Certificatul de mostenitor suplimentar se elibereaza de
notarul public care a eliberat primul certificat. Daca acesta nu mai este în functie, se va
elibera, la cerere, de oricare notar public din aceeasi circumscriptie teritoriala, solicitându-se
dosarul cauzei de la biroul notarial în arhiva caruia se afla, facându-se mentiunile
corespunzatoare în registrele de succesiuni. (2) În toate cazurile de repunere pe rol a unui
dosar succesoral notarul public va atasa la dosarul nou înregistrat dosarul anterior.”

2. SUCCESIUNEA VACANTĂ

Potrivit Art. 85 din Legea nr. 36/1995, in lipsa moștenitorilor legali sau testamentari,
la cererea reprezentantilor statului, notarul public va constata ca succesiunea este vacanta si
va elibera certificatul de vacanta succesorala dupa expirarea termenului de acceptare a
succesiunii.
Textul legal reliefeaza pentru vacantarea succesiunii trei cerinte :
a) se depune la notarul competent cererea reprezentantului statului ;
b) termenul legal de acceptare a succesiunii sa fie expirat ;
c) sa lipseasca mostenitorii legali sau testamentari.
Pentru situatia existentei renuntatorilor la mostenire, partea ce le revenea acestora din
masa succesorala va profita celorlalti mostenitori legali sau succesorului testamentar
universal.
Daca insa nu exista mostenitori sau legatul lasat de defunct face referire doar la o
parte din masa succesorala, restul acesteia va profita statului in baza certificatului de vacanta
succesorala.
Pentru solutionarea vacantei succesorale, din partea statului nu este necesara o
acceptare, acesta culegand succesiunea in virtutea legii. Pe de alta parte, statul nu poate
renunta la succesiune pentru ca bunurile acesteia, ramanand fara stapan ar reveni tot statului.
Trecerea in proprietatea statului a bunurilor succesorale se face retroactiv, de la data
deschiderii succesiunii.
Daca dupa eliberarea certificatului de vacanta succesorala de catre notarul public,
care astfel s-a dezinvestit, apar pretendenti la mostenire sau persoane a caror interese au fost
lezate, prin eliberarea certificatului de vacanta succesorala, acestea pot intenta actiune in
anularea certificatului, potrivit reglementarii comune.
Certificatul de vacanta succesorala eliberat de notarul public constata ca in lipsa unor
persoane care au drept sa culeaga masa succesorala, in totalitate sau in parte, se da statului un
certificat pe baza caruia, acesta, culege bunurile mostenirii (activ si pasiv). Statul va raspunde
de pasivul succesoral doar in limita activului.
Daca exista vacanta succesorala, statul va dobandi bunurile succesorale cu titlu
universal si nu cu titlu particular, ca bunuri individual determinate. Din caracterul universal al
transmiterii decurge atit dreptul, cit si obligatia statului la activul si respectiv la pasivul
succesiunii, in limita activului. In consecinta, statul va trebui sa dea urmare unei promisiuni
de vanzare facuta de catre cel decedat, a carui succesiune a devenit vacanta.
Statul va primi activul succesoral dupa deducerea pasivului, fara sa poata fi obligat la
plata datoriilor care ar intrece activul.
1. LEGALIZAREA SEMNATURILOR SI A SIGILIILOR

1.1. NOȚIUNI PREALABILE

In considerarea avantajelor pe care le prezinta autentificarea, partile sunt
interesate sa intocmeasca actele juridice de o importanta deosebita in forma
autentica chiar si atunci cand legea nu impune aceasta conditie ad validitatem.
O situatie asemanatoare si cu efecte relativ aceleasi, apare in situatia
legalizarii semnaturilor de pe inscrisuri. In unele cazuri, din motive ce tin de
atestarea imprejurarilor potrivit carora semnatarii unor acte sunt aceleasi
persoane cu cele indicate in acestea, partile au interesul de a obtine de la notarul
public aceasta certificare.
In acest caz, notarul nu mai are obligatia de a constata valabila exprimare
a vointei partilor marginandu-se a stabili ca partile sunt aceleasi cu cele au
subscris actul.
Avantajul folosirii acestei proceduri consta in simplificarea cerintelor
legale atat privitor la actele prealabile incheierii cat si a procedurii propriu -
zise, forta probanta a actului rezultat fiind similara cu cea a inscrisului autentic.
Astfel, constatarile personale ale notarului legate de indeplinirea
conditiilor esentiale sunt prezumate a fi valabile pana la inscrierea in fals, iar
continutul declaratiilor partilor, la fel ca in cazul actelor autentice, fac dovada
pana la proba contrarie. Desigur, un act intocmit sub legalizare de semnatura va
putea fi atacat mult mai usor pentru vicii de consimtamant decat unul autentic.
In privinta formalitatilor, notarul se va margini la constatarea identitatii
partilor si sa le intrebe daca au citit actul ce urmeaza a fi semnat, deci, nu va mai
fi necesara verificarea scopului urmărit de parti, a raporturilor reale dintre
acestea, sau a prevederilor speciale privitoare la valabilitatea respectivelor acte.
Totusi, se apreciaza ca in baza rolului sau activ si a celui de garant al
legalitatii si moralitatii notarul public va verifica suma, va “pipai actul”, pentru
ca in ipoteza redactarii acestuia de catre parti, sa nu fie dispuse clauze contrare
legii sau bunelor moravuri. Tot in acest sens, datorita principiului eficientei
actelor juridice notarul va refuza legalizarea semnaturilor de pe actele al caror
continut include dovada nulitatii sau ineficacitatii sale.

1.2. PROCEDURA LEGALIZĂRII DE SEMNĂTURĂ

Conform Art. 89 alin. 1 din Legea nr. 36/1995 “Notarul public poate
legaliza semnatura partilor numai pe înscrisurile pentru care legea nu cere forma
autentica ca o conditie de valabilitate a actului.”
Regulile acestei proceduri stabilesc ca inscrisul rezultat nu va putea
constitui titlu executoriu, iar din cauza motivelor ce tin chiar de denumirea
acestei operatii, persoanele care, din orice motive, nu pot semna vor trebui sa
apeleze la procedura autentificarii.
 Pentru legalizare, partile vor prezenta alaturi de cererea de indeplinire a
actului, exemplarele inscrisului, nesemnate (Art. 89 alin. 2), semnarea lor
urmand a se face in fata notarului dupa ce acesta le-a intrebat daca au citit actul.
Aceasta intrebare nu trebuie confundata cu o atestare a continutului de catre
notar (Art. 89 alin. 3 - “Notarul public va identifica partile, se va convinge ca
acestea cunosc continutul înscrisului, dupa care le va cere sa subscrie în fata sa
toate exemplarele înscrisului.”) .
La cererea partii, notarul poate legaliza specimenul de semnatura al
persoanei care se va prezenta la sediul biroului notarial si va semna in fata
notarului public. Asemanator se va proceda si la legalizarea sigiliului (Art. 89
alin. 1 - “Pentru legalizarea sigiliului, partea îl va prezenta notarului public care,
dupa verificare, va întocmi încheierea de legalizare.”). Sigiliul se va imprima, in
fata notarului, pe inscrisul prezentat in acest scop (coala de hartie), pe care se va
intocmi si incheierea de legalizare.
încheierea de legalizare va cuprinde pe langa conditiile comune si
aratarea indeplinirii cerintelor Art. 49 lit. g) din Legea nr. 36/1995 (“aratarea
îndeplinirii conditiilor de fond si de forma ale actului notarial si a citirii acestuia
de catre parti”) :
- data, anul , luna si ziua intocmirii ;
- numele si prenumele partilor si faptul prezentarii lor in persoana.
Pentru ca notarul public este tinut sa verifice calitatea partilor
reprezentarea nu poate opera in acest caz, daca mandatarul ar semna actul supus
legalizarii aceasta ar avea efect asupra semnaturii sale nu a titularului dreptului.
- constatarea subscrierii in fata notarului a tuturor exemplarelor actului.

2. LEGALIZAREA COPIILOR DUPA ÎNSCRISURI

2.1. NOȚIUNI PREALABILE

Deseori cetatenii sunt nevoiti sa prezinte la diferite institutii publice

diferite copii dupa actele lor originale (titluri de proptietate, contracte de
vanzare cumpărare, certificate de nastere, deces, diplome de studii, adeverinte
sau certificate medicale, etc.) .
Prin copie, in acceptiunea doctrinei, se intelege transpunerea literala a
unui inscris, facuta dupa originalul acestuia si fiind folosita in general, ca
instrument probator.
In cazul inscrisurilor autentice, potrivit art. 1188 Cod Civil, forta
probanta se apreciaza dupa cum actul original mai exista sau nu. Astfel :
a) In cazul existentei actului original, copiile legalizate ale acestora au aceasta
forta probanta ca si originalul, in vederea consolidarii garantiei de sinceritate
a acestora, putand fi oricand ceruta prezentarea inscrisului autentic.
b) Daca actul original nu mai exista :
- duplicatele intocmite in baza Art. 97 din Legea nr. 36/1995, dupa
 inscrisurile autentice au aceeasi forta probanta ca si originalul, prin
urmare putandu-se efectua copii legalizate dupa acestea ;
- prin copiile legalizate se poate proba existenta unui act original numai
dupa 30 de ani de la eliberare. Daca termenul prevazut nu s-a scurs,
acestea nu folosesc decat ca un inceput de dovada scrisa ;
- copiile legalizate de un organ necompetent constituie doar inceput de
dovada scrisa, chiar si dupa implinirea termenului de 30 ani ;
- copiile efectuate dupa copiile legalizate nu au nici un fel de forta
probanta.
Daca actul supus copierii este sub semnatura privata, in cazul existentei
acestuia situatia este similara, printr-o extensie de interpretare a art. 1188, cu
cea a inscrisului autentic, iar daca actul nu exista, copiile dupa acesta nu mai
prezinta nici o forta probanta, intrucat ceea ce da forta probanta inscrisului este
semnatura partii, in acest caz inexistenta.
Cu privire la actele pentru care se poate cere legalizarea copiilor,
reglementarea actuala nu prevede alte restrictii decat in privinta actelor ce
contin corecturi sau stersaturi sau alte particularitati suspecte daca acestea nu
sunt confirmate de semnatura partilor sau sigiliul autoritatii emitente.

2.2. PROCEDURA LEGALIZĂRII COPIILOR

Conform Art. 93 alin. 1 din Legea nr. 36/1995 “Notarul public elibereaza
copii legalizate dupa înscrisurile originale prezentate de parti, dupa confruntarea
copiei cu originalul.”
Cererea de legalizare va cuprinde atat aratarea actului cat si numarul de
exemplare cerute de parte; un exemplar va ramane in arhiva biroului notarial.
In caz ca pentru confruntarea sigiliilor originale cu copia legalizata este
ceruta o pregatire de specialitate eliberarea acesteia se va face doar cu avizul
unui expert care va semna incheierea alaturi de notar.
Dupa colaționarea copiei cu originalul, notarul public va proceda la
eliberarea copiei legalizate aratand in incheiere, potrivit Art. 49 lit. g,
indeplinirea condițiilor de fond si forma dupa cum urmeaza :
- atestarea conformitatii copiei cu originalul ;
- starea in care se afla inscrisul ;
- semnatura secretarului care a facut colationarea.
Pe langa aceste aspecte vor fi incluse si cele prevazute pentru indeplinirea
in general a incheierii.
Daca se cere legalizarea copiei de pe un inscris intocmit in alta limba,
incheierea va fi semnata de notarul instrumentator in cazul ca acesta cunoaste
acea limba, iar daca nu o cunoaste, de catre traducatorul autorizat. Traducatorul
va semna incheierea in fata notarului in afara de situatia in care specimenul sau
de semnatura este depus la biroul notarial.
 încheierea se va scrie pe versoul copiei inscrisului ce se legalizeaza, daca
acesta are o singura fila, sau la finele textului daca aceasta se intinde pe mai
multe pagini.
Copiile legalizate de pe actele autentificate aflate in arhiva biroului
notarial se elibereaza doar partilor, succesorilor sau reprezentantilor acestora
precum si celor ce justifica un drept legitim. In acest caz, se va face o mentiune
despre provenienta actului.
O competenta speciala in rezolvarea acestei proceduri este stabilita de
Lege (Art. 21 lit. b) pentru notarul stagiar delegat de notarul public, acesta
putand legaliza copiile dupa inscrisuri, legalizarea cuprinzand pe langa
semnatura sa si sigiliul notarului public indrumator.
Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995 precizeaza la Art. 92 alin. 3
ca “Nu se pot elibera copii legalizate de pe înscrisurile care contin corecturi,
stersaturi, adaugari, cuvinte taiate sau alte particularitati, daca nu sunt
confirmate prin semnatura si sigiliul autoritatii care le-a întocmit sau, dupa caz,
semnatura partilor.”
Potrivit aceluiasi Regulament se pot legaliza copii atât de pe un înscris în
întregime, cât si de pe parti determinante ale acestuia, cu conditia sa nu se
denatureze întelesul integral al înscrisului (Art. 93 alin. 1).
Legea permite sa se legalizeze si o copie dupa un inscris sub semnatura
privata. In acest caz se va face mentiunea expresa in incheiere ca inscrisul dupa
care s-a eliberat copia este sub semnatura privata.
Art. 98 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995 prevede ca
“Încheierea de legalizare de pe copiile ce se elibereaza partilor se va scrie, dupa
caz, pe versoul înscrisului ce se legalizeaza, daca acesta are o singura fila, sau în
continuarea acestuia, în cazul în care textul este scris si pe verso sau pe mai
multe file în continuare. În cazul din urma, precum si atunci când se foloseste
un adaos, pentru scrierea încheierii de legalizare, care nu ar putea fi cuprinsa în
continuarea textului înscrisului trecut si pe versoul filei, se va avea grija ca
sigiliul sa fie neaparat aplicat, parte pe fila înscrisului si parte pe adaosul folosit
în conditiile art. 63 din prezentul regulament.”
Legalizarea copiilor de pe înscrisurile aflate în arhiva biroului notarial se
face de secretarul acestuia în conditiile art. 93 din lege, în baza rezolutiei
notarului public.

3. EFECTUAREA SI LEGALIZAREA TRADUCERILOR

3.1. NOȚIUNI PREALABILE

Pentru ca, de multe ori, actele incheiate intr-o limba straina sunt necesare
in cadrul raportului de drept roman sau pentru ca actele intocmite in limba
romana sunt necesare in strainatate, persoanele detinatoare ale acestora au
interesul ca traducerea acestora sa aiba aceasta forta probanta ca si originalul.
 Traducerile pot fi efectuate de notarul instrumentator daca cunoaste limba
straina din care sau in care se face traducerea sau de catre traducatorul autorizat
salarizat in cadrul biroului notarial sau in regim de colaborare.
Pentru traducerea doar a unei parti din inscris traducatorul trebuie sa aiba
in vedere ca prin extragere intelesul textului integral sa nu sufere modificari, in
acest caz, fiind obligat sa faca mentiune intr-o nota.

3.2. PROCEDURA DE LEGALIZARE A TRADUCERILOR

Conform Art. 100 din Regulament “(1) Notarul public este autorizat sa
efectueze traduceri cu respectarea conditiilor aratate la art. 38 alin. (2) din
prezentul regulament. (2) Ministrul justitiei poate autoriza pe notarul public sa
efectueze traduceri, daca cunoaste o limba straina, iar aceasta este limba sa
materna.”
In functie de persoana care efectueaza traducerea (notarul public sau
traducatorul), incheierea prin care aceasta este constatata este de legalizare a
traducerii sau numai de legalizare a semnaturii traducatorului.
Considerandu-se ca traducatorul are obligatia de a reda fidel textul si
pentru ca raspunderea autenticitatii acestuia ii revine, notarul public nu va face
altceva decat sa legalizeze semnatura acestuia in conditiile expuse la procedura
respectiva. Prin derogare, daca specimenul de semnatura este depus la biroul
notarial, traducatorul nu mai este obligat sa semneze in fata notarului public.
Pentru incheierea de legalizare a traducerii efectuate de notarul public, pe
langa respectarea dispozitiilor comune, se va preciza limba in care s-a efectuat
aceasta. Daca insa se traduce din limba romana intr-o limba straina sau dintr-o
alta limba intr-o limba straina, atat certificarea traducatorului cat si legalizarea
semnaturii traducatorului se va face si in limba in care s-a efectuat aceasta.
Potrivit art. 21 lit. c din Lege si notarul stagiar este competent a legaliza
semnatura traducatorului.
În încheierea de legalizare a traducerii, notarul public autorizat va atesta
exactitatea traducerii de pe acel înscris (autentic, în copie legalizata, cu
semnatura legalizata, cu data certa sau sub semnatura privata, în extras, dupa
caz), care a fost vizat în acest scop.
Traducatorul care efectueaza traducerea va întocmi formula de certificare
cu urmatorul cuprins : “Subsemnatul.............. , certific exactitatea traducerii cu
textul înscrisului (autentic, în copie legalizata, cu semnatura legalizata, cu data
certa sau sub semnatura privata, în extras, dupa caz) în limba ............... care a
fost vizat de mine, TRADUCATOR ............ “ (Art. 102 din Regulament)

Legalizarea semnăturii traducătorului se face prin încheiere, potrivit

dispozițiilor art. 89 alin. 4 din lege. În cazul în care traducatorul are depus
specimenul de semnatura la biroul notarial, încheierea de legalizare a semnaturii
acestuia nu va mai face referire la faptul prezentarii în persoana a traducatorului
si nici la constatarea îndeplinirii prevederilor de la art. 89 alin. 4 lit. c) din lege.
 Raspunderea notarului public in meterie de traduceri poarta numai asupra
procedurii de legalizare a semnaturii traducatorului autorizat. Raspunderea
pentru corectitudinea traducerii actului apartine in exclusivitate traducatorului
autorizat.
APOSTILA

°CADRUL LEGAL

Actele oficiale sunt considerate, pe teritoriul statelor emitente, ca fiind

autentice, astfel ca institutiile statului trebuie sa le accepte ca atare, pana la
proba contrara sau inscrierea in fals. Atunci cand un astfel de act este insa
invocat pe teritoriul altui stat, subiectului caruia ii este prezentat nu i se poate
impune sarcina dificila de a stabili autenticitatea unui document strain si de
aceea, potrivit reglementarilor nationale, de regula, a fost considerata necesara
instituirea unei proceduri de supralegalizare, prin care autoritatile interne ale
statului emitent si cele consulare sau diplomatice trebuie sa confirme
autenticitatea actelor emise pe teritoriul sau de catre diverse alte autoritati sau
institutii.
Conditiile de utilizare in Romania a actelor oficiale emise in strainatate
si, respectiv, a actelor emise in Romania care urmeaza a fi utilizate in strainatate
sunt stabilite de Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de
drept international privat.
Actele oficiale intocmite sau legalizate de catre o autoritate straina pot fi
folosite in fata instantelor romane numai daca sunt supralegalizate, pe cale
administrativa ierarhica si in continuare de misiunile diplomatice sau oficiile
consulare ale Romaniei, spre a li se garanta astfel autenticitatea semnaturilor si
sigiliului. Supralegalizarea pe cale administrativa este supusa procedurii
stabilite de statul de origine al actului, urmata de supralegalizarea efectuata fie
de catre misiunea diplomatica sau oficiul consular roman din statul de origine,
fie de catre misiunea diplomatica sau oficiul consular al statului de origine in
Romania si, in continuare, in ambele situatii, de catre Ministerul Afacerilor
Exteme, iar supralegalizarea actelor intocmite sau legalizate de instantele
romane se face, din partea autoritatilor romane, de catre Ministerul Justiției si
Ministerul Afacerilor Exteme, in aceasta ordine. Scutirea de supralegalizare este
permisa in temeiul legii, al unei intelegeri intemationale la care este parte
Romania sau pe baza de reciprocitate.
In aceste conditii, este evident ca procedura de supralegalizare
presupune, pentru partea interesata, demersuri adesea indelungate si
costisitoare care nu mai corespund cerintelor actuale.
CONVENTIA incheiata la HAGA la 5 octombrie 1961 referitoare la
suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine are ca scop tocmai
simplificarea formalitatilor necesare utilizarii in oricare din statele semnatare
a actelor oficiale intocmite pe teritoriul altui stat semnatar al CONVENȚIEI

prin inlocuirea supralegalizarii cu eliberarea unei apostile de catre

autoritatile statului de origine a documentului.
Potrivit Conventiei, prevederile acesteia se aplica actelor oficiale care
au fost intocmite pe teritoriul unui stat contractant si care urmeaza sa fie
prezentate pe teritoriul unui alt stat contractant care, prin semnarea si
ratificarea sau aderarea la conventie, scuteste de supralegalizare actele caror
li se aplica aceasta conventie si care urmeaza sa fie prezentate pe teritoriul
sau. Supralegalizarea, in sensul Conventiei, are in vedere numai formalitatea
prin care agentii diplomatici sau consulari ai tarii pe teritoriul careia actul
urmeaza sa fie prezentat atesta veracitatea semnaturii, calitatea in care a
actionat semnatarul actului sau, dupa caz, identitatea sigiliului si a stampilei
de pe acest act.
Ca efect al prevederilor Conventiei, singura formalitate care ar putea fi
ceruta pentru a atesta veracitatea semnaturii, calitatea in care a actionat
semnatarul actului sau, dupa caz, identitatea sigiliului sau a stampilei de pe
acest act, este aplicarea apostilei, pe act sau pe o prelungire a acestuia,
conforma cu modelul anexat la conventie, redactata in limba oficiala a
autoritatii care o elibereaza si, eventual, intr-o a doua limba, cu conditia ca
titlul ,,Apostille” (Convention de la Haye du 5 octobre 1961), sa fie
mentionat in limba franceza, eliberata de catre autoritatea competenta a
statului din care emana documentul.
Aceasta formalitate nu va fi insa ceruta daca fie legile, regulamentele
sau uzantele in vigoare in statul in care actul urmeaza sa fie prezentat, fie o
intelegere intre doua sau mai multe state contractante o inlatura, o simplifica
sau scuteste actul de supralegalizare. De asemenea, daca intre doua sau mai
multe state contractante exista un tratat, o conventie sau un acord care
contine dispozitii ce supun atestarea semnaturii, sigiliului sau stampilei
anumitor formalitati, conventia nu deroga de la aceste formalitati decat daca
ele sunt mai riguroase in raport cu cele prevazute de conventie.
Apostila este eliberata la cererea semnatarului sau a oricarui alt
detinator al actului si, atunci cand este intocmita in mod corespunzator,
atesta veracitatea semnaturii, calitatea in care a actionat semnatarul actului
sau, dupa caz, identitatea sigiliului sau a stampilei de pe acest act. insa,
trebuie subliniat faptul ca prin aplicarea apostilei nu se confirma veracitatea
continutului si nu se ofera o garantie de valabilitate a actului. Semnatura,
sigiliul sau stampila care figureaza pe apostila este scutita de orice atestare.
in vederea aplicarii prevederilor conventiei fiecare stat contractant
trebuie sa desemneze autoritatile carora li se atribuie competenta de a aplica
apostila, comunicând aceasta desemnare Ministerului Afacerilor Externe al
Olandei in momentul depunerii instrumentului sau de ratificare ori de
aderare sau a declarației de extindere. O comunicare similara trebuie facuta
si cu privire la orice modificare in desemnarea acestor autoritati.
Autoritatile desemnate trebuie sa tina un registru sau un fisier in care
sa inregistreze apostilele eliberate, indicand numarul de ordine si data
apostilei precum si numele semnatarului actului oficial si calitatea in care
acesta a actionat sau, pentru actele nesemnate, indicarea autoritatii care a
aplicat sigiliul sau stampila. La cererea oricarei persoane interesate
autoritatea care a eliberat apostila este obligata sa verifice daca datele din
apostila corespund celor din registru sau din fisier.
 Romania a aderat la aceasta Conventie prin Ordonanta Guvemului nr.
66/1999 (aprobata prin Legea nr. 52/2000), comunicand, in momentul
aderarii, potrivit art. 6 din conventie, depozitarului acesteia, respectiv
Ministerului Afacerilor Exteme al Olandei, ca autoritatile carora li se atribuie
competenta de a aplica apostila sunt Ministerul Justitei si Ministerul
Afacerilor Exteme. Ca urmare a modificarilor succesive ale art. 2 din
Ordonanta Guvemului nr. 66/1999 si a indeplinirii procedurii de notificare a
acestor modificari, incepand cu data de 1 noiembrie 2004, autoritatile
romane competente sa aplice apostila au fost Curtile de Apel si Prefecturile,
iar de la data de 1 septembrie 2005, Tribunalele si Prefecturile.
Noua reglementare nu a fost insa insotita de emiterea si respectiv de
revizuirea unor dispozitii legale si regulamentare conexe, situatie in care
exista riscul unor practici diverse. In aceste conditii o incercare de explicare
a textelor legale si lamurire a contextului in care urmeaza a se proceda la
punerea in aplicare a noilor dispozitii este justificata.

° CATEGORIILE DE DOCUMENTE PE CARE SE APLICA APOSTILA DE CATRE

TRIBUNALE

Potrivit Art. 1 din Conventie, dupa ce alin. 1 stabileste ca prevederile

acesteia sunt incidente numai in cazul actelor oficiale, alin. 2 prevede ca
apostila se aplica pe urmatoarele categorii de documente :
• documentele care emana de la o autoritate sau de la un functionar al unei
jurisdictii a statului, inclusiv cele care emana de la ministerul public, de la un
grefier sau de la un executor judecatoresc ;
• documentele administrative ;
• actele notariale ;
• declaratiile oficiale, cum ar fi cele privind mentiuni de inregistrare, viza de
investire cu data certa si legalizari de semnaturi, depuse pe un act sub
semnatura privata.
 Aceasta reglementare vizeaza asadar numai "actele oficiale", adica
acelea care emana de la o autoritate sau un functionar al statului, incluzand si
actele notariale, dar cu excluderea actelor sub semnatura privata, asupra
carora apostila nu poate fi aplicata decat numai in ce priveste declaratia
oficiala care eventual le insoteste.
Autoritatile romane competente sa aplice apostila pe actele mentionate
sunt, in prezent, potrivit celor menționate anterior, tribunalele, cu
excepția documentelor administrative, pentru care aceasta competenta
revine prefecturilor.
Principalele exemple de acte publice pentru care apostilele pot fi
aplicate de tribunale includ hotarari si alte acte ale instantelor de judecata,
inclusiv documentele care emana de la o jurisdictie administrativa sau
constitutionala, ministerul public, grefier sau executor judecatoresc, acte
notariale, inclusiv copii legalizate, traduceri legalizate, vize pentru o anumita
data si certificate de semnaturi, extrase ale registrelor comerciale sau alt fel
de registre, daca acestea se afla sub supravegherea unei autoritati sau a unui
functionar al unei jurisdictii a statului etc.
Sunt avute in vedere, asadar, nu numai jurisdictiile propriu-zise sau
judiciare, dar si cele administrative si constitutionale si, acolo unde este
cazul, chiar cele ecleziastice. Nu credem insa ca textul vizeaza si hotararile
arbitrale, in masura in care tribunalul arbitral nu este organizat de catre o
autoritate sau jurisdictie a statului, iar arbitrii nu sunt functionari ai acesteia.
Sunt insa incluse in aceasta categorie hotararile sau alte acte, extrasele
registrelor comerciale sau din alt fel de registre, daca acestea se afla sub
supravegherea unei autoritati sau a unui functionar al unei jurisdictii a
statului, cum este, de exemplu, registrul comertului.
Actele notariale pot fi declaratii si procuri date in fata unui notar
public roman, in limba romana sau traducerea acestora, in limba unui stat
parte la Conventia de la Haga, in care urmeaza a fi folosite, inclusiv copii
legalizate, vize pentru o anumita data si certificate de semnaturi. Apostila se
aplica pe actul original si/sau copie si, eventual, pe traducerea acestuia in
limba tarii in care urmeaza a fi folosit sau o alta limba de circulatie
internationala, agreata de statul in care actul urmeaza a fi folosit.
In privinta documentelor administrative (acte oficiale originale)
competenta de aplicare apostilei revine, cum s-a aratat, prefecturilor.
Sunt incluse in aceasta categorie actele de studii (diplome, certificate,
foi matricole, programe analitice etc.), acte de stare civila (certificate de
nastere, casatorie, deces etc.), acte medicale (certificate, adeverinte de
vaccinare etc.), caziere, extrase ale registrelor detinute de un organ al
administratiei publice etc. in aceasta situatie sunt, in prezent, si actele sau
extrasele emise pe baza registrelor de publicitate imobiliara deoarece, ca
urmare a preluarii activitatii privind publicitatea imobiliara de catre oficiile
de cadastru si publicitate imobiliara, unitati cu personalitate juridica aflate in
subordine a Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara, acestea
desi sunt docurnente oficiale pe care poate fi aplicata apostila, trebuie
considerate ca fiind documente administrative.
Actele mentionate trebuie sa emane de la o institutie publica, deoarece
pentru acte emanand de la o institutie privata, apostila nu va putea fi
eliberata decat pentru a certifica sernnatura si calitatea de notar, cand o copie
a actului a fost legalizata de catre acesta. Pe copiile legalizate de notarii
publici si traducerile efectuate dupa documente administrative de catre
traducatori autorizati, a caror semnatura este legalizata de notarii publici,
apostila se aplica insa de catre tribunale.
O discutie cu privire la aceste aspecte exista, in prezent, in legatura cu
diplomele eliberate de institutii de invatamant private datorita
interesului deosebit pe care atare categorie de acte il prezinta si
frecventei cu care, in cazul acestora, este solicitata aplicarea unei
apostile. Problema este complicata de faptul ca, adesea, este dificil a
 distinge intre diplomele emise de institutii de invatamant de stat si cele
private, uneori adevarate „uzine de diplome” sau care fumizeaza
diplome on line si, adesea, numai in schimbul unei taxe.
Dintr-un punct de vedere, in masura in care Conventia se aplica numai
actelor oficiale, respectiv, celor emanand de la institutii publice, dat fiind
caracterul privat al anumitor unitati de invatamant ar trebui ca aplicarea
apostilei sa se faca numai in conditiile in care diploma eliberata de acestea
este insotita de un certificat al unei institutii de stat, competenta pentru
aceasta potrivit legii sau pe eventualele copii sau traduceri, in vederea
atestarii semnaturii si/sau stampilei agentului care a certificat diploma sau a
notarului care a legalizat copia sau traducerea, cu mentiunea ca, chiar si in
acest caz, exista riscul ca apostila pusa cu scopul limitat mentionat sa
confere actului o aparenta de valoare pe care acesta nu o are.
Pe de alta parte, cum legislatia interna, prin procedura de acreditare, a
acordat institutiilor private un statut recunoscut de stat, acestea dobandind un
caracter hibrid, nu trebuie exclusa posibilitatea aplicarii apostilei direct, pe
originalul unei astfel de diplome, insa, evident, de catre prefecturi.
Unele state, cum ar fi Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de
Nord sau Olanda, au elaborat reglementari cu privire la conditiile in care
apostila poate fi aplicata pe documente scolare, stabilind anumite autoritati
care supun diplomele unei proceduri prealabile de verificare, chiar in situatia
in care diploma este prezentata sub forma unei copii sau a unui act, anterior
certificat de un notar sau avocat. In plus, apostila care vizeaza numai
certificarea semnaturii si stampilei sub care a fost data avizarea este insotita
de o nota care avizeaza ca apostila nu semnifica si o confirmare a
continutului actului.
O procedura similara este, de altfel, in fapt, practicata si in Romania,
chiar in lipsa unor dispozitii in acest sens, in masura in care prefecturile nu
aplica apostila pe originalul decat daca acesta poarta o viza a inspectoratului
scolar judetean.
In orice caz, aplicarea apostilei are numai efectul de a inlatura cerinta
supralegalizarii si nu inseamna, numai pe baza acestui fapt, ca diploma
respectiva va trebui sa fie recunoscuta, spre a conferi titularului drepturile ce
decurg din aceasta, de catre autoritatile straine in fata carora este prezentata.
In ce priveste aplicarea apostilei de catre tribunale pe copii sau
traduceri, este desigur util ca si actul original sa poarte apostila, spre a
conferi astfel credibilitate copiei si eventualei traduceri ulterioare dar, in
lipsa unei reglementari interne restrictive, nu exista un temei legal pentru a
refuza certificarea semnaturii si stampilei notarului public care a legalizat
copia sau semnatura traducatorului unui act original pe care nu a fost, in
prealabil, aplicata apostila. Este insa recomandabil ca persoanele interesate
sa fie indrumate sa se informeze la autoritatile competente la care urmeaza a
fi depuse copiile si traducerile daca acestea solicita aplicarea apostilei si pe
documentul original, situatie in care aceasta va fi obtinuta anterior intocmirii
copiei sau a traducerii, spre a se regasi in continutul acestora. Pe de alta
parte, numai considerente legate de posibilitatea de corelare a conținutului
actului original cu traducerea - in cazul copiilor neexistand in mod vadit nici
un impediment - ar putea justifica neluarea in considerare a unei apostile
aplicate pe original dupa efectuarea traducerii.
In legatura cu aceste aspecte trebuie mentionate unele impedimente de
ordin practic si estetic care pun sub semnul intrebarii oportunitatea practicii
de a se aplica apostila pe original, mai ales atunci cand aceasta este necesara
in mod repetat pentru ca s-ar putea ajunge la situatia ca originalul sa nu
permita aplicarea atator apostile cate ar fi solicitate. Desigur, exista solutia
aplicarii acestora pe o adaugire a actului original, ceea ce nu impiedica
anumite autoritati straine sa evite aplicarea apostilei pe original, considerand
ca apostila ar trebui aplicata numai pe o copie legalizata, desi este discutabil
in ce masura aceasta ar fi suficienta si pentru a certifica elemente ale actului
original, respectiv semnatura si sigiliul, vizate prin aplicarea apostilei pe
acesta.
Potrivit prevederilor Art. 1 alin. 3 din Conventie, apostila nu se
aplica:
- documentelor intocmite de agenti diplomatici sau consulari.
Supunerea documentelor intocmite de catre agentii diplomatici sau consulari
regimului conventiei a fost considerata inoportuna deoarece ar fi avut drept
consecinta necesitatea trimiterii actului in tara de origine in scopul ca pe el
sa fie aplicata apostila, pentru ca apoi sa se intoarca in tara de prezentare;
- documentelor administrative care au legatura directa cu o operatiune

comerciala sau vamala (de exemplu, certificatele de origine sau licentele de

import-export).
Nu sunt excluse, si deci se va putea aplica apostila pe copiile sau
traducerile legalizate ale unor astfel de acte, in masura in care acestea sunt
calificate ca fiind acte notariale, iar prin apostila se certifica semnatura si
stampila notarului public.

° NU AR TREBUI SA FIE APLICATA APOSTILA PE URMATOARELE

CATEGORII DE DOCUMENTE:

- acte emise de autoritatile romane care urmeaza a fi folosite in statele

care nu sunt parte la Conventia de la Haga;

- acte emise de autoritatile romane care urmeaza a fi folosite in statele

semnatare ale conventiei dar cu care Romania a incheiat tratate si conventii

bilaterale care prevad scutirea de apostila sau care nu cer pentru actele
oficiale straine, prezentate pe teritoriul lor, exigenta unei supralegalizari;
Desigur apostila nu poate fi aplicata de autoritatile romane pe acte de
orice tip emise de o autoritate a unui stat strain, indiferent daca acesta este
sau nu parte la Conventia de la Haga. In privinta acestora, precum si a
copiilor sau traducerilor de pe astfel de acte, se considera ca dupa ce se va
legaliza actul la un notar public din tara de origine, acesta se traduce in limba
romana la notarul public din tara respectiva, se pune apostila pe actul in
limba statului respectiv si pe cel in limba romana, de catre autoritatile
competente din statul strain respectiv, daca acesta este parte la Conventia de
la Haga, dupa care aceste acte sunt valabile in Romania sau alt stat care este
parte la Conventie fara a mai fi nevoie sa se aplice, in Romania, apostila iar
daca statui strain emitent nu este parte la Conventie, se va proceda potrivit
reglementarilor interne referitoare la supralegalizarea actelor statului
respectiv. In opinia noastra insa, daca in ce privește aplicarea apostilei pe
actul original strain este evident ca numai autoritatile straine sunt
competente, nu exista nici un impediment pentru ca o copie sau traducere de
pe un act strain sa se faca in Romania, cu scopul de a fi utilizata in tara sau
in strainatate, caz in care se va proceda, in ce priveste aplicarea apostilei pe
copia sau traducerea legalizata de un notar roman, potrivit reglementarilor
aplicabile actelor notariale.
Aplicarea apostilei trebuie sa se faca, de principiu, de catre autoritatile
competente ale statului in care actul a fost redactat, acestea fiind cel mai bine
plasate pentru a verifica autenticitatea acestuia si a inlatura astfel
posibilitatea de frauda, dar, in ce priveste copiile sau traducerile legalizate de
notarii publici, in măsură in care nu exista o interdictie pentru acestia de a
legaliza copii sau traduceri ale actelor intocmite in strainatate, credem ca
aplicarea apostilei pe acestea trebuie sa se faca de catre autoritatile
competente ale statului in care copia sau traducerea respectiva a fost
efectuata, mai ales in conditiile in care, asa cum s-a aratat, apostila nu
vizeaza validitatea in sine a actului, respective a originalululi ci numai
atestarea veracitatii semnaturii si/sau stampilei si calitatea in care a actionat
semnatarul actului de legalizare a copiei sau traducerii
De asemenea, nu ni se pare justificat refuzul aplicarii apostilei pe
copia legalizata a pasaportului si a cartii de identitate, in masura in care
utilizarea copiilor respective este motivata prin invocarea unui interes
legitim. Un astfel de refuz, care eventual ar putea avea in vedere
considerente ce tin de regimul special de utilizare al acestor acte, nu mai are
suport legal in conditiile in care dispozitiile cu privire la interdictia
legalizarii de copii de pe actele de identitate, care erau cuprinse in
Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 377/1960 pentru organizarea si
functionarea fostului Notariat de Stat, nu au fost preluate in Legea nr.
36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale si nu sunt cuprinse nici in
Legea nr. 105/1996 privind evidenta populatiei si cartea de identitate, situatie
in care, in masura in care exista un interes justificat, notarii publici
legalizeaza astfel de copii.
In final, trebuie mentionat ca aplicarea apostilei pe un act care, fiind in
una din situatiile mentionate, nu este susceptibil de a o primi, nu afecteaza
validitatea sa, nu il transforma in act public daca nu are aceasta calitate si
nici nu ar trebui sa atraga consecinte cu privire la posibilitatea utilizarii sale,
in masura in care celelalte conditii necesare in acest scop sunt indeplinite.

° CONDIȚIILE IN CARE SE FACE APLICAREA APOSTILEI

Legea speciala, dispunand in sensul ca autoritatile carora li se atribuie

competenta de a aplica apostila sunt Ministerul Justitiei si Ministerul
Afacerilor Externe, iar ca urmare a modificarilor succesive ale Art. 2 din
Ordonanta Guvernului nr. 66/1999 si a indeplinirii procedurii de notificare a
acestei modi- ficari, incepand cu data de 1 noiembrie 2004, curtile de apel si
prefecturile si, de la data de 1 septembrie 2005, tribunalele si prefecturile, nu
stabileste nimic referitor la dispozitiile procedurale care vor fi aplicate la
solutionarea cererilor desi, cel putin sub unele aspecte, anumite precizari ar
fi fost utile, mai ales referitor la competenta teritoriala, condițiile pe care
trebuie sa le indeplineasca cererile si actele prezentate, verificarile necesare
 in vederea atestarii, modalitatea de solutionare si de rezolvare a eventualelor
situatii litigioase care ar putea surveni in practica, timbrarea cererilor etc.
Raportat la specificul activitatii desfasurate in vederea atestarii veracitatii
semnaturii, a calitatii in care a actionat semnatarul actului sau, dupa caz, a
identitatii sigiliului sau a stampilei de pe acest act si avand in vedere ca in
cadrul sferei sale de activitate, in principal, judecatorul solutioneaza cereri cu
caracter contencios, ordona executarea hotararilor dar se si pronunta in
proceduri necontencioase, rezolvand cereri pentru dezlegarea carora este nevoie
de mijlocirea instantei, fara a se urmari stabilirea unui drept potrivnic fata de o
alta persoana, consideram ca la solutionarea acestui gen de cereri de catre
instante urmeaza a se aplica dispozitiile Art. 331-339 din Codul de procedura
civila referitoare la procedurile necontencioase, cu mentiunea ca actele
pronuntate in cadrul acestei proceduri, asa cum s-a aratat de catre autori
consacrati, au caracter pur administrativ.
In aceste conditii, in ce priveste competenta teritoriala a instantelor in
aceasta materie, se poate considera ca in masura in care sunt incidente
dispozitiile privitoare la procedurile necontencioase, apostila se aplica de catre
fiecare tribunal pe documente emise de catre o autoritate sau un functionar al
unei jurisdictii a statului, inclusiv ministerul public, un grefier sau un executor
judecatoresc, precum si un notar public, cand acestia isi au sediul sau isi
exercita atributiile in raza teritoriala a tribunalului respectiv. Solutia este
fireasca in ce priveste hotararile sau alte acte ale instantelor judecatoresti sau ale
ministerului public precum si a celor emise de executorii judecatoresti. In ce
priveste actele notariale, o legatura a acestora cu "lucrarea sau pricina in curs" la
instanta este mai putin evidenta, o atare relatie putand fi stabilita numai in raport
de cerinta inregistrarii biroului la curtea de apel in circumscriptia careia acesta
isi are sediul.
Aceasta solutie pare a fi rationala si preferabila fata de o alta care ar
stabili o conexiune raportat la domiciliul petentului sau o alta in care apostila ar
urma sa fie aplicata de orice tribunal caruia i s-ar adresa petentul si din
perspectiva verificarilor ce se impun a fi efectuate in vederea aplicarii apostilei,
care sunt facilitate de o atare restrangere a sferei de competenta.
In ce priveste aceste verificari, in lipsa unor dispozitii legale sau
regulamentare, ramane la latitudinea agentului instrumentator sa aprecieze
asupra extensiei ce trebuie sa li se dea, tinand seama de faptul ca prin aplicarea
apostilei se atesta veracitatea semnaturii, calitatea in care a actionat semnatarul
actului sau, dupa caz, identitatea sigiliului si a stampilei de pe acest act.
In acest scop a fost considerata necesara indeplinirea urmatoarelor
conditii:
Actul original trebuie sa poarte semnatura in clar (cu indicarea numelui, a
prenumelui si a calitatii semnatarului), denumirea si stampila emitentului si,
eventual, numarul si data sub care este inregistrat la emitent. In cazul in care,
potrivit legii, un act nu se semneaza, dar pe el se aplica o stampila sau un sigiliu
al unei autoritati publice, este necesar ca din act sa rezulte denumirea autoritatii
care a aplicat sigiliul sau stampila. Semnatarul poate fi presedintele unei
instante, un magistrat, grefier, notar public, executor judecătoresc, director al
registrului comerțului etc.;
Copia actului trebuie sa fie legalizata de un notar public (cu exceptia copiilor
hotararilor judecatoresti care se legalizeaza numai de catre instantele respective,
cu mentiunea ca sunt definitive si irevocabile);
Traducerile trebuie sa fie facute de catre traducatori autorizati, a caror
semnatura este legalizata de catre un notar public;
Documentele alcatuite din mai multe pagini trebuie sa fie legate sau capsate si
stampilate de catre emitent intr-un mod care sa ofere garantia ca acestea
alcatuiesc un tot si nu pot fi detasate sau intercalate.
Grefierul care primeste cererea verifica datele inscrise de catre solicitant
in aceasta, urmarind sa fie intocmita potrivit modelului stabilit, cu completarea
tuturor rubricilor care vizeaza persoana solicitantului, calitatea in care
actioneaza, actele depuse si emitentul acestora, precum si tara in care urmeaza a
fi utilizate. De asemenea, se confrunta datele personale ale solicitantului,
inscrise in cerere, cu cele ce rezulte din actul cu care persoana care depune
cererea se legitimeaza. La cerere trebuie sa fie anexate actele in privinta carora
se solicita eliberarea apostilei, taxele de timbru si timbru judiciar
corespunzatoare si, eventual, mandatul sau delegatia.
Apostila se elibereaza la cererea persoanei interesate care se depune de
catre aceasta, personal sau prin mandatar cu procura autentificata de catre un
notar public, de avocat, in baza imputernicirii avocatiale, de consilierul juridic
sau o alta persoana fizica delegata, cu imputernicire din partea persoanelor
juridice interesate sau a biroului notarului public care a instrumentat actul. Au
fost de asemenea primite cereri depuse de catre rude apropiate, indeosebi parinti
pentru copii, chiar majori, sub rezerva dovedirii gradului de rudenie.
La unele instante cererile se depun in cadrul programului de lucru cu
publicul al biroului special infiintat in acest scop, zilnic intre orele 9-13, iar
actele sunt eliberate, dupa aplicarea apostilei, in aceeasi zi, intre orele 14-15. Nu
ar trebui exclusa insa nici posibilitatea primirii prin posta a unor cereri si a
restituirii prin aceeasi modalitate a actelor, dupa aplicarea apostilei, solutie utila
mai ales pentru a se evita deplasarea cetatenilor pe distante pre a mari si
aglomerare a ghiseului de primire a actelor.
In vederea aplicarii apostilei, grefierul delegat trebuia sa verifice
conformitatea semnaturii si sigiliului aplicate pe act cu specimenele depuse la
instanta potrivit unor dispozitii legale sau solicitate, in acest scop. In cazul in
care era considerata necesara efectuarea de verificari suplimentare pentru a se
atesta veracitatea semnaturii, calitatea in care a actionat semnatarul actului sau,
dupa caz, identitatea sigiliului si a stampilei de pe actul respectiv, solutionarea
cererii putea fi amanata pana la primirea rezultatului verificarii, solicitat
telefonic, prin fax sau scrisoare trimisa cu posta. Daca se confirma veracitatea
semnaturii, a calitatii in care a actionat semnatarul actului sau, dupa caz,
identitatea sigiliului si a stampilei de pe act, grefierul proceda la aplicarea
apostilei, completarea rubricilor acesteia, aplicarea stampilei cu data si a
stampilei instantei, anula chitantele de plata a taxelor de timbru si lipea partea
mobila a tirnbrului judiciar pe act iar partea fixa pe cerere dupa care actul era
prezentat spre semnare judecatorului delegat.
Apostila se aplica pe pagina sau paginile pe care se afla semnătura si
stampila a carei certificare se cere, daca spațiul existent permite aceasta, pe
verso sau pe o prelungire, atasata de foaia care contine semnatura si stampila,
prin lipire sau capsare si aplicarea unui sigiliu care sa impiedice detasarea si
utilizarea separata.
In cazul in care se constata ca exista motive pentru a se refuza aplicarea
apostilei, grefierul delegat redacteaza, sub indrurnarea judecatorului delegat,
incheierea de respingere care va fi comunicata persoanei ce a depus cererea.
Acordarea apostilei este inregistrata intr-un registru-fisier, cu mentiunile
cerute de aplicatia de tip client-server destinata instantelor competente si
Ministerului Justitiei, pentru cazurile in care apostila este aplicata de catre
acesta. Periodic, datele din toate registrele (de la instante si Ministerul Justitiei),
se centralizeaza la minister. Aplicatia permite verificarea ulterioara a
inregistrarilor si obtinerea unor rapoarte despre numarul total de cereri
solutionate, numarul de documente, repartizarea cererilor pe unitati si
repartizarea cererilor dupa statele unde vor fi utilizate documentele, cand se
considera necesar.
CONTROLUL JUDECĂTORESC AL ACTIVITĂȚII NOTARIALE

1. NOȚIUNI GENERALE

2. PLÂNGEREA

3. ACȚIUNEA ÎN ANULARE

1. NOȚIUNI GENERALE

Actele notariale sunt supuse controlului judecatoresc, iar activitatea

notarilor publici este supusa controlului profesional administrativ.
In considerarea principiului legalitatii pentru buna desfasurare a
raporturilor dintre notarul public si persoanele interesate de serviciile sale,
precum si a raporturilor ce iau nastere ca urmare a constatarilor notarului legea
reglementeaza posibilitatea atacarii refuzului de indeplinire a actelor de catre
notarul public precum in continutul acestora.
Prin aceasta reglementare, legiuitorul a instituit, in considerarea
principiului liberului acces la justitie, un control asupra actelor notarului pentru
a putea fi mai temeinic garantata respectarea intereselor legitime ale partilor .
Pentru apararea acestor drepturi si interese legiuitorul a creat doua cai de
atac speciale : plangerea impotriva refuzului de indeplinire a actelor notariale si
actiunea in anulare impotriva actelor notariale nelegal intocmite. Art. 100 alin. 1
si 2 din Legea nr. 36/1996 prevede ca “Actele notariale pot fi atacate de parti
sau de orice persoana interesata, prin actiune în anulare la instanta
judecatoreasca, în conformitate cu prevederile Codului de procedura civila.

Totodata, partea nemulțumita poate introduce plângere împotriva

încheierii de respingere a cererii de îndeplinire a unui act notarial, în termen de
10 zile de la data când a luat cunostinta, la judecatoria în circumscriptia careia
îsi are sediul biroul notarial care a refuzat îndeplinirea actului.”
Pe langa prezenta reglementare legea face trimitere la prevederile
Codului de procedura civila.

2. PLÂNGEREA

Plangerea este calea de atac pusa la indemana persoanei interesate careia

i-a fost respinsa cererea de indeplinire a actului notarial printr-o incheiere de
respingere data de notarul public. Incheierea de respingere data de notarul
public este un act necesar in vederea admisibilitatii caii de atac in lipsa acesteia
partea neputandu-si adresa plangerea instantei.
Ratiunea ce determina partea sa exercite aceasta cale de atac rezida din
posibilitatea instantei de judecata de a obliga notarul public la incheierea
respectivului act.
Competenta de judecata revine judecatoriei in raza careia isi are sediul
biroul notarial. Plangerea treuie adresata in termen de 10 zile de la data cand a
fost luat la cunostinta de catre parte refuzul de indeplinre a actului. Aceasta nu
se adreseaza de catre persoana interesata direct la judecatorie ci se va depune la
biroul notarial, notarul avand obligatia de a o inainta de indata instantei,
impreuna cu dosarul cauzei. Din formularea Art. 100 alin. 2 si 3 din Lege se
trage concluzia ca termenul de 10 zile se refera la termenul pana la depunerea
cererii la sediul biroului notarial pentru ca acesta are obligatia de a o inainta “de
indata“ , deci nu neaparat in interiorul termenului.
Judecata plangerii se va face cu citarea tuturor partilor interesate in
cauza.
Aceasta mentiune, consider ca priveste si notarul public, deoarece intre
acesta si parte intervine litigiul supus legii. Natura litigiului este determinata de
opunerea interesului particular justificat de parte celui reprezentat de notarul
public, care este in virtutea principiului legalitatii, aparatorul intereselor
generale ale societatii. Prin examinarea plangerii instanta nu va solutiona
problema drepturilor materiale ale partii ca subiect al raportului de drept civil, ci
va stabili daca refuzul de indeplinire a actului de catre notarul public, este
intemeiat sau nu. Prin cererea adresata instantei, partea nu va putea introduce
alte elemente decat cele prezentate notarului public, fiind supuse judecatii
numai aspectele pe care notarul public a putut sa le cunoasca cu ocazia
intocmirii incheierii de respingere.
In caz ca judecatorul admite plangerea se va trece in dispozitivul hotararii
si modalitatea de indeplinire a actului, notarul public avand obligatia de a se
conforma intru-totul hotararii judecatoresti ramase definitiva (Art. 100 alin. 5
din Lege - “Notarul public este obligat sa se conformeze hotarârii judecatoresti
ramasa definitiva si irevocabila.”) .
Prin respingerea cererii, incheierea de respingere a notarului public este
consolidata, acesta capatand putere de lucru judecat.

3. ACȚIUNEA ÎN ANULARE

Pentru controlarea calitativa a actelor notariale legiuitorul a prevăzut

posibilitatea ca in cazul lezarii drepturilor sau intereselor unor persone, aceasta
sa se poata adresa instantei judecatoresti pentru constatarea nulitatii actului
notarial. Nulitatea intervine atat in cazul nerespectarii de catre notarul public a
unor conditii procedurale, cat si daca acesta nu a cunoscut anumite aspecte la
intocmirea actului. Anularea actelor juridice poate interveni nu numai in situatia
incalcarii cerintelor de fond, ci si cu privire la nerespectarea formei in care
trebuie incheiat actul respective. In cadrul acestor cerinte pot fi incluse atat cele
privitoare la legala indeplinire a actului juridic, cat si cele specifice notariale,
cum ar fi cele necesare a fi mentionate in cuprinsul incheierii (aceasta nulitate
este relativa).
Privitor la termenul in care poate fi atacat un act notarial acesta difera in
functie de motivele nulitatii. Aceasta se prescrie in lipsa unei dispozitii contrare
in termenul general de 3 ani. In situatia in care anularea este ceruta pentru lipsa
unei conditii esentiale a actului juridic (obiect, cauza licita, consimtamant,
forma solemna cand e ceruta “ad validitatem”) actiunea este imprescriptibila.
 Un caz aparte este semnalat in situatia in care actiunea in anulare imbraca
forma celei in revendicare intrucat vizeaza problema proprietatii unui bun
imobil.
Si in acest ultim caz, actiunea este imprescriptibila atata timp cat paratul
nu a obtinut respectivul drept prin uzucapiune.
Desi legea nu o prevede, doctrina a decelat din cuprinsul acesteia,
competenta de solutionare a cererii privind anularea actului notarial ca fiind a
judecatoriei in raza careia este situat biroul notarial emitent al actului.
Titularul actiunii in anulare este individualizat dupa cum motivele de
anulare sunt absolute sau relative. In prima situatie, actiunea poate fi introdusa
doar de catre partile semnatare ale actului sau de succesorii lor, iar in celalalt
caz, de orice persoana justifica un interes.
Actiunea in anulare se solutioneaza cu citarea partilor si cu respectarea
celorlalte conditii stabilite de drept comun. Pana la anularea prin hotarare
judecatoreasca, actul notarial atacat este considerat valabil, instanta putand insa,
sa suspende executarea silita facuta in baza actului notarial. Prin anularea
actului notarial autentic (in sens de anulare a incheierii) aceasta nu va opera in
ceea ce priveste inscrisul semnat de parti astfel ca acesta, in caz ca forma
autentica nu este ceruta “ad validitatem” , va putea opera ca inscris sub
semnatura privata.
Anularea unui act de procedura atrage nulitatea actelor ce s-au intocmit
ulterior pe baza sa.
Notarul public este obligat a se conforma, in cadrul anularii actului
notarial, hotararii instantei judecatoresti.

◦ In ceea ce priveste controlul profesional administrativ asupra activitatii

notarilor, acesta este reglementat la Art. 99 alin. 2 din Legea nr. 36/1995
“Activitatea notarilor publici este supusa controlului profesional administrativ,
în conditiile prezentei legi.” In Art. 101 din acelasi act normativ se face vorbire
de organele competente a dispune efectuarea controlului si scopul acestuia :

“Controlul profesional administrativ se exercita de catre Uniunea

Nationala a Notarilor Publici prin Consiliul sau de conducere si va avea în
vedere:
a) organizarea Camerelor Notarilor Publici si a birourilor notarilor

publici;
b) calitatea actelor si lucrarilor încheiate de notarii publici. Consiliul
Uniunii poate delega Colegiului director al Camerei Notarilor
Publici exercitarea controlului prevazut la lit. b), în circumscriptia sa.
Ministrul justitiei poate ordona controlul activitatii notarilor publici prin
inspectori generali de specialitate.”
Normele mentionate mai sunt detaliate si prin dispozitiile cuprinse in Art.
113-118 din Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr. 36/1995 :
Art. 113
(1) Ministrul justitiei exercita controlul activitatii notariale prin inspectori

generali de specialitate notariala, potrivit legii, oricând considera necesar.

(2) Controlul priveste, în principal, respectarea legii în activitatea profesionala

a notarilor publici, tinerea corecta a registrelor, conservarea arhivei, precum si

conduita notarului public în îndeplinirea atributiilor sale. În unele situatii ce-i
sunt sesizate, ministrul justitiei va putea cere, dupa caz, informari privind
activitatea unor notari publici din partea Consiliului Uniunii Nationale a
Notarilor Publici sau a Colegiului director al Camerei Notarilor Publici.
(3) Abaterile disciplinare constatate prin actele de control vor fi sesizate

Colegiului director al Camerei Notarilor Publici pentru luarea masurilor

corespunzatoare sau, când este cazul, pentru exercitarea actiunii disciplinare.
(4) Consiliul Uniunii Nationale a Notarilor Publici va comunica ministrului

justitiei masurile luate si, dupa caz, modul de solutionare a actiunii disciplinare.
Art. 114
(1) Controlul efectuat de Consiliul Uniunii Nationale a Notarilor Publici va

urmari modul de organizare si functionare a Camerelor si birourilor notarilor

publici, desfasurarea adunarilor notarilor publici, îndeplinirea atributiilor, în
conditiile statutare, de catre Colegiul director al Camerei Notarilor Publici,
modul de functionare a birourilor notariale, calitatea lucrarilor notariale,
pregatirea notarilor stagiari, gestiunea financiar-contabila a Camerelor si
birourilor notarilor publici, precum si orice alte probleme, potrivit statutului.
(2) Controlul se exercita anual la fiecare Camera a Notarilor Publici, iar la

birourile notariale, atunci când se hotaraste de Consiliul Uniunii Nationale a

Notarilor Publici.
Art. 115
(1) Consiliul Uniunii Nationale a Notarilor Publici poate delega Colegiul

director al Camerei Notarilor Publici sa efectueze controlul profesional-

administrativ al notarilor publici din cadrul birourilor notariale aflate în
circumscriptia sa.
(2) Controlul se exercita periodic, cel putin o data la 2 ani, si priveste

legalitatea lucrarilor notariale întocmite, conservarea arhivei, gestiunea

financiar-contabila si conduita notarului public în îndeplinirea atributiilor sale
profesionale. Art. 116
Notarul public verificat are dreptul sa faca obiectii scrise, care se vor atasa la
actul de control.
Art. 117
Actele de control efectuate de Consiliul Uniunii Nationale a Notarilor Publici
sau, dupa caz, de Colegiul director al Camerei Notarilor Publici se vor
comunica si compartimentului de specialitate notariala din cadrul Ministerului
Justitiei. Art. 118
Colegiul director al Camerei Notarilor Publici verifica sesizarile partilor
împotriva notarilor publici în cel mult 30 de zile de la sesizare si ia masuri de
îndreptare, iar dupa caz, exercita actiunea disciplinara, înstiintând si Consiliul
Uniunii Nationale a Notarilor Publici.