3.1.

DESFĂȘURAREA PROCEDURII SUCCESORALE

A. STABILIREA CALITATII MOȘTENITORILOR

Procedura succesorala notariala are drept scop sa stabileasca numarul,

calitatea mostenitorilor si legatarilor, compunerea masei succesorale, precum si
intinderea drepturilor si obligatiilor pe care le au mostenitorii.
Inainte de a incepe procedura succesorala propriu-zisa notarul public va
dispune verificarea prealabila in anumite registre, infiintate pentru tinerea unor
evidente cat mai bune la nivel national a procedurilor succesorale. Acestea
poarta denumirea de REGISTRE UNICE si sunt tinute de UNIUNEA
NATIONALA A NOTARILOR PUBLICI DIN ROMÂNIA.Registrele pe care
le verifica notarul public sunt :
-Registrul National de Evidentă a Testamentelor Autentice (RNTA) ;
-Registrul National de Evidentă a Optiunilor Succesorale (RNOS) ;
-Registrul National de Evidentă a Succesiunilor privind persoanele
decedate cu ultimul domiciliu in strainatate, pentru bunurile din Romania
(RNSE), toate înființate la nivelul Uniunii Nationale a Notarilor Publici
din România, in conformitate cu prevederile Art. 56 1, lit. c) din Ordinul
ministrului justitiei nr. 710/C/1995, cu modificarile si completarile
ulterioare.
Registrele sus mentionate au drept scop :
- tinerea unei evidente la nivel national a procedurilor succesorale privind
persoanele decedate, a testamentelor in forma autentica, a declaratiilor privind
dreptul de optiune succesorala ;
- furnizarea de informatii din aceste Registre catre notarii publici si persoanele
fizice sau juridice interesate ;
-inregistrarea in Registrul National al Optiunilor Succesorale a declaratiilor de
acceptare pura si simpla, de acceptare sub beneficu de inventar si de renuntare
la succesiune incheiate in forma autentica.
Notarul public are obligatia sa solicite institutiei care administreaza
Registrelor mentionate mai sus, in baza unei cereri tip, informatii daca defunctul
a lasat testamente, codicile si declaratii de revocare ale acestora, informatii
privind declaratiile de acceptare sau renuntare inregistrate cu privire la
succesiunea respectivului defunct, si nu in ultimul rand sa verifice in Registrele
de evidenta ale Camerelor Notarilor Publici (exista si situatia in care registrele
de evidenta a procedurilor succesorale sunt tinute de un birou notarial de pe raza
unei judecatoriii sau la un sediu secundar al Camerei) daca succesiunea nu a
fost dezbatuta.
Dupa constatarea legalitatii cererii, notarul public inregistreaza cauza in
Registrele de evidenta ale Camerelor Notarilor Publici (sau dupa caz in
registrele de evidenta a procedurilor succesorale tinute de birou notarial
competent de pe raza judecatoriei respective) si dispune citarea celor care au
vocatie la mostenire, iar daca se constata existenta unui testament se citeaza si
legatarii, precum si executorul testamentar instituit. Pentru aflarea numelui si
calitatii succesibililor notarul public va utiliza actele de stare civila ale acestora,
alte acte necesare (ANEXA 23 SI ANEXA 24), precum si depozitii ale martorilor,
dupa caz.
In cazul existentei unui legatar universal instituit printr-un testament
auntentic si in lipsa mostenitorilor rezervatari, va fi citat numai legatarul. Daca
testamentul este olograf sau mistic vor fi citati toti mostenitorii legali. De
asemenea in cazul testamentului olograf sau mistic trebuie facuta o expertiza
grafologica pentru a determina daca semnatura este cu siguranta a testatorului,
in afara de faptul cand sunt martori care atesta ca au fost de fata la semnarea
acestuia.
In situatia mostenirii ce se presupune a fi vacante, notarul va cita
autoritatea publica competenta a prelua bunurile.
In situatia existentei intre succesibili a unor persoane incapabile sau cu
capacitate restransa de exercitiu, notarul va cita alaturi de acestea reprezentantii
legali si autoritatea tutelara, iar in cazul existentei unor interese contrare intre
tutore si incapabil va institui un curator special.
Pentru stabilirea numarului si a calitatii mostenitorilor notarul public va
verifica daca persoana care are vocatie succesorala legala indeplineste
urmatoarele conditii :
- Succesibilul trebuie sa existe la data deschiderii succesiunii. Deci orice
persoana este capabila de a mosteni cu condiția sa existe la momentul
deschiderii succesiunii (data mortii defunctului). In practica sunt situatii cand
are importanta si determinarea orei si minutului decesului celor doua persoane
(cea care lasa mostenirea si cea care trebuie sa o succeada).
Persoana disparuta trebuie de asemenea socotita ca fiind in viata, ea
pierzand capacitatea succesorala numai in cazul in care se pronunta o hotarare
judecatoreasca definitiva si irevocabila de declarare a mortii, iar data stabilita a
mortii sa fie anterioara decesului celui dupa care s-a deschis procedura
succesorala. Se considera ca sunt incapabile de a mosteni persoanele care nu
mai exista la data deschiderii succesiunii. Daca data decesului persoanei
disparute este dupa deschiderea succesiunii, aceasta vine la mostenire, urmand
sa se dezbata succesiunea si dupa ea.
- Persoana sa aiba vocatie succesorala legala (sotul supravietuitor si
rudele pana la gradul al IV-lea inclusiv in cazul mostenirii legale) sau vocatie
succesorala testamentara (persoanele aratate de defunct intr-un testament valabil
incheiat) ;
- Persoana sa nu fi fost declarata nedemna de a mosteni printr-o hotarare
judecatoreasca anterioara ;
- Are capacitate succesorala si copilul conceput dar nenascut la data
deschiderii succesiunii cu conditia sa se nasca viu. De asemenea in dreptul
roman opereaza institutia reprezentarii.
 Reprezentarea este un beneficiu al legii care permite ca o ruda de un grad
mai indepartat sa urce in gradul si in locul ascendentului sau predecedat pentru
a prelua partea de mostenire ce s-ar fi cuvenit acestuia. In Art. 664 din CODUL
CIVIL se precizeaza ca “Reprezentarea are ca efect de a pune pe reprezentanti in
locul, in gradul si in dreptul reprezentatului”.
Reglementarea actuala permite coexistenta mostenirii testamentare cu cea
legala astfel incat in situatia existentei atat a unui legatar cat si a mostenitorilor
legali (rezervatari sau nu), notarul public va proceda la citarea tuturor partilor in
vederea stabilirii drepturilor fiecareia.

B. STABILIREA DREPTURILOR SUCCESORALE

In legatura cu solutionarea cauzei, notarul public dupa ce a stabilt

numarul si calitatea mostenitorilor va proceda la stabilirea masei succesorale.
Cu privire la masa succesorala este de precizat ca reprezinta insasi
motivatia dezbaterii succesiunii. Aceasta va cuprinde toate drepturile
patrimoniale ale defunctului (drepturile de proprietate asupra bunurilor imobile
si mobile, alte drepturi reale, dreptul de creanta, dreptul de autor, etc.). Sunt
exceptate drepturile care, fiind strans legate de persoana defunctului, s-au stins
odata cu moartea acestuia : dreptul de renta viagera, dreptul de intretinere,
dreptul de abitatie, etc. . Tot in cadrul masei succesorale sunt cuprinse si
bunurile pe care defunctul le-a stapanit in fapt, dovada posesiei putandu-se face
cu orice mijloc de proba.
Pentru evaluarea masei succesorale si pentru a se constata in mod legal
componenta sa, pentru ca nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decat
are el insusi, notarul public va cere succesibililor demonstrarea alcătuirii masei
succesorale prin prezentarea titlurilor de proprietate ale bunurilor care compun
masa succesorala apartinand defunctului sau alte titluri de creanta.
O persoana fizica sau juridica va putea veni la succesiune in virtutea legii
sau a testamentului. Dar simpla vocatie succesorala nu este suficienta, fiind
necesar ca succesibilul sa accepte mostenirea in termenul legal de optiune.
Odata acceptata succesiuea, succesibilul are calitatea de mostenitor, calitate care
se va dobindi din nomentul deschiderii succesiunii, chiar daca ea va fi
contestata ulterior.
Opțiunea succesorală este acel drept subiectiv, născut la data decesului
persoanei despre a cărei moștenire este vorba, în persoana succesibililor
acesteia, care constă în dreptul de a alege între acceptarea succesiunii (pură și
simplă sau sub beneficiu de inventar) sau renunțarea la aceasta și care se
exercită în anumite condiții prevăzute de lege.
De la data deschiderii moștenirii, dreptul de opțiune succesorală se naște
în favoarea tuturor succesibililor defunctului, indiferent dacă izvorul vocației
succesorale este legea sau testamentul și indiferent dacă vocația la succesiune
este universală, cu titlu universal sau cu titlu particular.
 Dreptul de optiune trebuie exercitat in termen de sase luni de la data
deschiderii succesiunii conform Art. 700 alin. 1 Codul Civil. Deschiderea
succesiunii nu trebuie confudata cu deschiderea procedurii succesorale
notariale. In Art. 651 din Codul Civil se prevede ca “Succesiunile se deschid
prin moarte”. Acelasi efect il produce declararea judecatoreasca a mortii.
Succesiunea nu se deschide in cazul declararii judecatoresti a disparitiei,
deoarece disparutul este socotit a fi in viata.
În cazul când moștenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul sau,
din motive de forța majora, instanța judecătorească, la cererea moștenitorului,
poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârșit
împiedicarea in baza Art. 700 alin. 2 Codul Civil.
Pentru a stabili calitatea mostenitorilor, notarul public va trebui sa
verifice, in prealabil, daca acestia au accepat succesiunea in termenul legal.
Acceptarea sau neacceptarea mostenirii se va stabili pe baza declaratiilor
mostenitorilor prezumtivi (care vor fi inregistrate in REGISTRUL NATIONAL DE
EVIDENTĂ A OPȚIUNILOR SUCCESORALE -RNOS), a martorilor si a celorlalte
documente prezentate de parti. De asemenea, notarul public este obligat sa
verifice daca in REGISTRUL NATIONAL DE EVIDENTĂ A OPȚIUNILOR
SUCCESORALE (RNOS), înfiintat la nivelul Uniunii Nationale a Notarilor Publici
din România, in conformitate cu prevederile art. 56 1, lit. c) din Ordinul
ministrului justitiei nr. 710/C/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, s-
a inscris vreo declaratie de renuntare sau de acceptare a unei succesiuni.
Acceptarea poate fi, dupa efectele sale, pura si simpla sau sub beneficiu
de inventar. Acceptarea pura si simpla poate fi facuta in mod expres, tacit sau
fortat, pe cand cea sub beneficiu de inventar nu poate fi decat expresa. Pentru
stabilirea calitatii de mostenitor, notarul public va constata daca mostenitorii
legali sau testamentari au acceptat succesiunea (si modul de acceptare) sau au
renuntat la aceasta.
Pentru stabilirea intinderii drepturilor succesorale, dupa stabilirea calitatii
moștenitorilor legali si dupa caz, a celor testamentari, notarul va proceda la
stabilirea masei succesorale dovedita cu acte de proprietate precum si a cotelor
parti din mostenire ce revin fiecarui mostenitor in parte.
In cazul in care procedura se desfasoara in mai multe sedinte, notarul
public va intocmi cate o incheiere motivata pentru fiecare termen acordat,
incheiere in care se va face mentiune despre partile si martorii prezenti la
termen, inscrisurile depuse si declaratiile acestora, precum si masurile luate in
vederea solutionarii procedurii.
Conform Art. 82 alin. 2 din Legea nr. 36/1995 “procedura succesorala se
poate încheia de îndata, în temeiul unui TESTAMENT, daca acesta îndeplineste
conditiile legale de forma, nu contine dispozitii contrare legii si nu aduce
atingere drepturilor mostenitorilor rezervatari sau exista acordul acestora. În
aceleasi conditii, notarul public va putea stabili drepturile legatarului particular
asupra bunurilor determinate prin testament”.
 In conditiile textului mentionat, finalizarea procedurii, se poate realiza
atat in cazul unui testament autentic, cat si in cazul unui testament olograf.
Legea nu face nicio distinctie in ceea ce priveste forma testamentului, insa
acesta trebuie sa indeplineasca toate conditiile legale.
Notarul public care a autentificat un testament are obligatia de a-l trimite
Registrului National de Evidentă a Testamentelor Autentice (RNTA) înfiintat la
nivelul Uniunii Nationale a Notarilor Publici din România, in conformitate cu
prevederile art. 561, lit. b) din Ordinul Ministrului Justitiei nr. 710/C/1995, cu
modificarile si completarile ulterioare.
In cadrul procedurii succesorale mostenitorii pot conveni sa-si imparta
bunurile ce au format obiectul dezbaterilor. Imparteala se va consemna in
incheierea de finalizare a procedurii succesorale. Intr-o astfel de situatie , in
incheiere se va indica modul de imparteala si bunurile atribuite fiecarui
mostenitor. Actul de imparteala se poate realiza si ulterior, respectiv printr-un
inscris separat,numit act de partaj voluntar intocmit in formele prevazute de
lege.
Împărțeala sau partajul moștenirii este operațiunea juridică prin care se
pune capăt stării de indiviziune succesorală, drepturile de proprietate ale
coindivizarilor asupra cotelor ideale din moștenire fiind transformate în drepturi
exclusive asupra bunurilor succesorale prin atribuire în natură, eventualele
diferențe valorice rezultate ca urmare a acestei operațiuni fiind compensate între
coindivizari prin echivalent bănesc (sultă).
Pe parcursul desfasurarii procedurii succesorale pot sa apara si unele
probleme conexe, cum ar fi de exemplu : reductiunea liberalitatilor, raportul
donatiilor, stabilirea pasivului succesoral, stabilirea drepturilor legatarului
particular asupra bunurilor determinate prin testament, etc. . Aceste operatii pot
fi realizate de notarul public, dar numai cu acordul tuturor mostenitorilor.
Desi întâlnita, atât în literatura de specialitate, cât si în legislatie, notiunea
de “liberalitati” este putin cunoscuta în sensul ei adevarat.
Liberalitatile au cele mai specifice caractere de care trebuie sa se tina
cont la crearea actelor juridice personale si cu titlu gratuit care se încheie, atât
între vii, cât si pentru cauza de moarte. Liberalitatile constituie o categorie
speciala de acte a caror reglementare creeaza în plan juridic efecte diverse,
existând o corelație strânsa prin regimul juridic aplicabil cu diferite institutii ale
dreptului privat. Pe de alta parte, aceasta subclasa de acte juridice prezinta o
importanta deosebita din punct de vedere social, venind sa traduca la nivel
institutional, normativ, relatii interumane cu un pronuntat caracter privat, dând
expresie unor practici sociale încarcate de un înalt grad de subiectivitate si
voluntarism. Astfel, prin aceste forme juridice se sanctioneaza relatii sociale ce
au atât o dimensiune patrimoniala, obiectiva, cât si o constanta componenta
atitudinala prezenta cel mai adesea sub forma acelui animus donandi.
În ceea ce ne priveste, ne îndreptam atentia înspre relatia dintre
liberalitati si institutia dreptului succesoral. În cazul relatiei dintre liberalitati si
dreptul succesoral, un loc important il ocupa principiul interdictiei liberalitatilor
ce încalca rezerva succesorala, reductiunea testamentara si raportul donatiilor.
Aceasta institutie apare ca o limita care îngradeste dreptul de dispozitie si
are un caracter de exceptie ce vine sa dea normelor care o compun un caracter
de stricta interpretare. Baza juridica pentru aceasta materie o prezinta pe de o
parte, Articolele 847 - 855 din CODUL CIVIL, Articolul 480 din acelasi act
normativ care prevad ca “proprietatea trebuie exercitata în limitele prevazute de
lege”.
Reducțiunea este o sancțiune care se aplică în situația în care liberalitățile
făcute de defunct încalcă rezerva succesorala a moștenitorilor rezervatari.
Titularii dreptului de a cere reducțiunea (moștenitorii rezervatari, succesorii
acestora, precum și cei care le înfățișează drepturile) au la îndemână o excepție
în reducțiune dacă bunul care face obiectul liberalității nu a fost predat încă
(aplicabilă în situația legatelor) sau o acțiune în reducțiune dacă respectivul bun
a fost predat (donație).
Asadar, reducțiunea este o sancțiune civilă care lipsește de eficacitate
actele de liberalitate ale defunctului (donațiile și legatele), în măsura în care
acestea aduc atingere rezervei conferite de lege moștenitorilor rezervatari.
Reducțiunea liberalităților între vii nu va putea fi cerută decât numai de
mostenitorii rezervatari. Reducțiunea nu operează de drept ci trebuie cerută de
cei interesati. Ea se poate realiza atât prin acordul rezervatarilor cu cei
gratificați (pe cale convențională), cât și pe cale judiciară. Reducțiunea pe cale
convențională se realizează în cazul în care rezervatarii, pe de o parte, și
donatarii și legatarii gratificați de defunct, pe de altă parte, ajung la o înțelegere
în legătură cu liberalitățile excesive care încalcă rezerva succesorală.
Reducțiunea judiciară survine de regulă atunci când bunurile de care
defunctul a dispus prin liberalități se află în posesia altor persoane decât
rezervatarii, iar aceștia din urmă au interesul de a cere să li se predea bunurile
respective.
Acțiunea în reducțiune este o acțiune personală și patrimonială. Acțiunea
în reducțiune nu poate fi formulată decât de cel în prejudiciul căruia s-a făcut
liberalitatea. Acțiunea în reducțiune este divizibilă și nu se poate porni decât în
limitele porțiunii cuvenite rezervatarului reclamant. Pentru admiterea acțiunii în
reducțiune, rezervatarii trebuie să facă dovada încălcării rezervei prin
liberalitățile făcute de defunct. Ordinea reducțiunii liberalităților excesive:
legatele se reduc înaintea donațiilor, legatele se reduc toate deodată și în mod
proporțional, donațiile se reduc în mod succesiv, în ordinea inversă a datei lor,
începând cu cea mai nouă.
În cazul legatelor, reducțiunea duce la caducitatea totală sau parțială a
acestora, în funcție de faptul dacă încalcă în întergul lor sau doar în parte
rezerva succesorală. În cazul donațiilor, reducțiunea are ca efect rezoluțiunea
acestora. Această rezoluțiune poate fi totală sau parțială, în funcție de faptul
dacă depășește în întregul ei cotitatea disponibilă sau numai în parte.
3.2. SUSPENDAREA PROCEDURII SUCCESORALE

Potrivit Art. 78 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, procedura succesorala se

poate suspenda in urmatoarele cazuri :
a) au trecut 6 luni de la deschiderea succesiunii si, desi au fost legal
citati, succesibilii nu s-au prezentat ori au abandonat procedura succesorala, fara
a cere eliberarea certificatului de mostenitor si exista dovada ca cel putin unul
dintre ei a acceptat mostenirea ;
b) succesibilii îsi contesta unii altora calitatea sau nu se înteleg cu privire
la compunerea masei succesorale si la întinderea drepturilor care li se cuvin ;
c) mostenitorii sau alte persoane interesate prezinta dovada ca s-au
adresat instantei de judecata pentru stabilirea drepturilor lor (aceasta dovada
poate consta in copia cererii de chemare in judecata, timbrata si inregistrata la
instanta de judecata, cu termenul fixat, sau intr-un act eliberat de instanta din
care sa rezulte ca s-a inregistrat cererea referitoare la neintelegerile sau
pretentiile referitoare la succesiune).
Intr-un astfel de caz, notarul va dispune suspendarea cauzei. Pentru
situatia de la litera b) el va stabili printr-o incheiere masa succesorala, cu
precizarea bunurilor sau a drepturilor in litigiu, intinderea drepturilor
mostenitorilor si motivele neintelegerii dintre acestia, indrumand partile in fata
instantei.
Pentru cazurile de la literele a) si b), daca partile nu au facut dovada
adresarii cauzei instantei si daca dupa aceea nu repun cauza pe rol, notarul
public va intocmi taxele si onorariile provizorii proportionale cu actele
indeplinite pana in acel moment, si va comunica administratiilor financiare.
Constatarea suspendarii se face printr-o incheiere care va contine, pe
langa aspectele de drept comun, si :
- identificarea celor prezenti ;
- compunerea masei succesorale ;
- elementele rezultate din dezbateri, pana in momentul suspendarii ;
- optiunea succesorala a partilor.
Prin incetarea cauzelor ce au determinat suspendarea, dosarul succesoral
va putea fi repus pe rol oricand, la cererea celor interesati (Art. 78 alin. 5 “La
cererea partilor, notarul public va putea repune pe rol dosarul succesoral
oricând, daca se constata încetarea cauzelor care au determinat suspendarea
lui”).
Aceasta incetare poate interveni fie ca s-a dat o hotarare definitiva si
irevocabila, conform careia se va finaliza cauza succesorala si se va elibera
certificatul de mostenitor, fie ca intre mostenitori a intervenit o intelegere care
inlatura motivele de îndrumare la proces, înțelegere care se ataseaza sub
semnătura celor prezenti, la cererea de repunere pe rol.

3.7. ÎNCHEIEREA PROCEDURII SUCCESORALE

 In situatia in care prin administrarea de probe, notarul public poate
determina elementele prezentate anterior, va intocmi o incheiere finala a
procedurii succesorale. Aceasta, pe langa mentiunile obisnuite, va cuprinde :
- antetul biroului notarial (biroul notarului public “numele notarului”,
sediul, date de contact) ;
- numele, prenumele si ultimul domiciliu al defunctului, precum si data
decesului ;
- numele, prenumele, domiciliul si intinderea drepturilor (cotele
apartinand) tuturor mostenitorilor legali sau testamentari care au acceptat
mostenirea ;
- activul si pasivul mostenirii ;
- semnaturile mostenitorilor legali sau testamentari, si a notarului care
instrumenteaza cauza ;
- alte date necesare la solutionarea cauzei (renuntatorii, neacceptantii).
In alte cazuri notarul poate constata ca in masa succesorala nu exista
bunuri, dispunand prin incheiere inchiderea procedurii succesorale din lipsa
obiectului. In alte situatii in care pentru determinarea bunurilor mostenirii se
cere efectuarea unor operatiuni de durata, succesorii pot solicita sa li se
stabileasca doar calitatea, pentru aceasta eliberandu-se un certificat de calitate
de mostenitor.
Totusi, cele mai numeroase sunt cazurile normale in care, pe baza
incheierii finale, in termen de 20 de zile se va elibera certificatul de mostenitor.
Acesta este insusi motivul pentru care succesorii au introdus cererea si au
participat la procedura succesorala.