67. Noţiunea succesiunii.

Noţiunea şi caracterele moştenirii. Moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane

fizice decedate (cel ce a lăsat moştenirea) către succesorii săi (alin.l, art. 1432 Cod civil).
După cum rezultă din definiţie, moştenirea are anumite particularităţi care o deosebesc de
celelalte moduri de transmitere a drepturilor şi obligaţiilor, cunoscute dreptului civil. Individualizarea
moştenirii se face prin caracterele juridice specifice acesteia. Moştenirea ca o transmisiune de patrimoniu
are următoarele caractere juridice: este o transmisiune pentru cauză de moarte, universală, unitară şi
indivizibilă (alin. 2, art. 1432 Cod civil).
Moştenirea este o transmisiune pentru cauză de moarte, deoarece se produce numai în urma
decesului unei persoane fizice. Prin urmare, normele dreptului succesoral sunt aplicabile doar în cazul
decesului persoanei fizice, nu şi în cazul dizolvării persoanelor juridice. Normele care reglementează
transmisiunea succesorală sunt, în principiu, aplicabile şi persoanelor juridice sau statului, în cazurile în
care ei dobândesc calitatea de moştenitor.
Moştenirea este o transmisiune universală, întrucât are ca obiect patrimoniul persoanei fizice
decedate, ca o universalitate juridică. Patrimoniul succesoral include atât drepturile patrimoniale (activul
succesoral) cât şi obligaţiile patrimoniale (pasivul succesoral) pe care cel ce a lăsat moştenirea le avea la
momentul decesului (art. 1444 Cod civil).
Drepturile şi obligaţiile nepatrimoniale, în principiu, nu se transmit prin moştenire. Spunem în
principiu, deoarece moştenitorii vor dobândi dreptul de protecţie a inviolabilităţii operei, de a autoriza
publicarea ei, precum şi dreptul de a obţine brevet asupra invenţiei (alin.3, pct. 22 al Hotărârii Plenului
CSJ „Cu privare la examinarea litigiilor judiciare în cauzele despre succesiune" din 10.06.1998" , >n
continuare - Hotărârea PCSJ din 10.06.1998).
În patrimoniul succesoral nu se includ drepturile şi obligaţiile patrimoniale care poartă caracter
personal( contractante ori prevăzute de lege, cum ar fi dreptul de uz sau de abitaţie, creanţa de
întreţinere) şi nici drepturile şi obligaţiile, prevăzute de lege sau contract, care sunt valabile numai în
timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea şi care încetează la decesul lui (art. 1446 Cod civil) ''
Deşi legislaţia noastră admite transmiterea patrimoniului atât prin acte între vii (art. 673 Cod civil),
cât şi prin acte pentru cauză de moarte, credem că unicul domeniu de aplicare a contractului de
transmitere a patrimoniului actual este cel al înstrăinării unei moşteniri sau a unei porţiuni din ea.
Moştenirea este o transmisiune unitară, deoarece transmiterea patrimoniului prin succesiune se
face după aceleaşi reguli, fără a face vreo distincţie după natura şi provenienţa bunurilor succesorale".
Moştenirea este o transmisiune indivizibilă. Ca o consecinţă a caracterului indivizibil al
patrimoniului, şi transmisiunea succesorală este indivizibilă, în sensul că nu poate avea loc o acceptare
sau o renunţare parţială la o moştenire. Prin excepţie de la acest caracter, moştenitorul chemat la
moştenirea mai multor cote succesorale în temeiuri diferite poate accepta o cotă şi poate renunţa la alta
(alin 1 art. 1528 Cod civil).
Acest caracter explică de ce, în cazul renunţării la moştenire de către unul sau mai mulţi
moştenitori, precum şi în cazul nedemnităţii ori ineficacităţii testamentelor, partea din moştenire care li se
cuvenea va reveni moştenitorilor acceptanţi în temeiul dreptului de acrescământ.
Felurile moştenirii.
Conform art. 1432 Cod civil, moştenirea are loc conform testamentului (succesiune testamentară)
şi în temeiul legii (succesiune legală). Prin urmare, în funcţie de izvor, moştenirea poate fi legală sau
testamentară.
In cazul moştenirii legale, patrimoniul succesoral, succesorii, ordinea în care sunt chemaţi la
moştenire, cotele succesorale ce le revin etc. sunt stabilite de lege. Ea intervine în cazul şi în măsura în
care defunctul nu a dispus prin testament. Aceeaşi situaţie va fi şi atunci când există testament, dar el nu
cuprinde dispoziţii referitoare la transmiterea patrimoniului succesoral, ci numai alte dispoziţii, de exemplu
cu privire la numirea unui executor testamentar, cu privire la dezmoştenirea unor persoane etc.
Persoanele care dobândesc moştenirea în temeiul legii sunt moştenitori universali, chiar dacă,
atunci când există mai mulţi moştenitori, ei beneficiază numai de o fracţiune din moştenire.
Moştenirea este testamentară în cazul şi în măsura în care transmiterea patrimoniului succesoral
are loc în temeiul voinţei celui ce a lăsat moştenirea, exprimată prin testament. Moştenitorii chemaţi la
moştenire prin testament pot fi universali, când culeg tot patrimoniul defunctului; cu titlu universal, când
dobândesc doar o fracţiune din patrimoniul succesoral; cu titlu particular, când culeg numai un bun sau
anumite bunuri determinate.
Cele două forme ale moştenirii nu se exclud reciproc, ci, dimpotrivă, moştenirea legală poate
coexista cu cea testamentară. Astfel, dacă testatorul a testat numai o parte din moştenire, partea rămasă
se atribuie moştenitorilor legali.
 68. Deschiderea succesiunii
Prin deschiderea succesiunii se produce efectul juridic al transmisiunii succesorale. Până la
deschiderea succesiunii nu poate fi vorba despre moştenitori ori patrimoniu succesoral, persoana în viaţă
fiind titularul patrimoniului.
Potrivit art. 1440 cod civil, succesiunea se deschide în urma decesului persoanei fizice sau
declarării morţii ei de către instanţa de judecată.
Din punct de vedere juridic, deschiderea succesiunii presupune analiza a două aspecte: data şi
locul deschiderii succesiunii.
Data (momentul) deschiderii succesiunii. Potrivit art. 1440 Cod civil, momentul deschiderii
succesiunii se consideră cel al decesului persoanei care a lăsat moştenirea sau data rămânerii definitive
a hotărârii judecătoreşti privind declararea morţii lui.
Moştenitorii (legali sau testamentari) trebuie să dovedească moartea, precum şi data sau
momentul morţii celui ce a lăsat moştenirea. Data morţii persoanei se probează prin act de deces,
întocmit în temeiul certificatului medical constatator al decesului, eliberat de o unitate sanitară, sau
hotărârii judecătoreşti privind declararea morţii persoanei (art. 54 al Legii privind actele de stare civilă din
26.04.2001256). în ambele cazuri, deci atât în cazul morţii fizic constatate, cât şi în cazul declarării
judecătoreşti a morţii, momentul decesului poate fi dovedit prin orice mijloace de probă.
Stabilirea exactă a momentului (datei) deschiderii succesiunii prezintă importanţă din următoarele
motive:
- în funcţie de acest moment se determină cercul moştenitorilor legali şi testamentari;
- la această dată se determină componenţa şi valoarea patrimoniului succesoral;
- de la această dată începe a curge termenul de 6 luni pentru opţiunea succesorală;
- până la această dată produce efecte acceptarea şi renunţarea la succesiune;
- în cazul unui conflict în timp a unor legi, în funcţie de această dată se determină legea aplicabilă.
Astfel, determinarea cercului de moştenitori, chemaţi să culeagă moştenirea, se va efectua conform
normelor existente la data deschiderii succesiunii. Actele ulterioare deschiderii succesiunii, cum ar fi
acceptarea sau renunţarea la succesiune ori partajul averii succesorale, vor fi guvernate de legea în
vigoare la data săvârşirii lor.
Locul deschiderii succesiunii. Locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a
lăsat moştenirea (art. 1443 Cod civil). Domiciliul persoanei se stabileşte potrivit art. 30-31 Cod civil.
Dovada ultimului domiciliu al defunctului se poate face prin orice mijloace de probă. Practic,
dovada ultimului domiciliu se face cu menţiunile din buletinul de identitate sau actul de deces al persoanei
care lasă moştenirea.
În situaţia cînd ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut, locul deschiderii succesiunii este
locul unde se află bunurile succesorale. Dacă bunurile succesorale se află în diferite locuri, cel al
deschiderii succesiunii va fi considerat locul unde se află partea cea mai valoroasă a bunurilor imobile, iar
în lipsa bunurilor imobile - locul unde se află partea principală ca valoare a bunurilor mobile.
Procedura succesorală este de competenţa notarului de la locul deschiderii succesiunii (alin. 3,
art. 35 al Legii cu privire la notariat din O8.ll.2OO2259) Ca urmare, declaraţia de acceptare sau renunţare
la succesiune se depune la acest notar. Notarul de la locul deschiderii succesiunii ia măsuri pentru paza
averii succesorale şi eliberează certificat de moştenitor.

71. Succesorul nedemn. Condiţiile cerute pentru a putea moşteni

Pentru ca o persoană să poată moşteni, este necesar să aibă capacitate succesorală şi să nu fie
nedemnă de a moşteni.
Capacitatea succesorală. Potrivit art. 1433 Cod civil, pot fi moştenitori:
a) în cazul succesiunii testamentare - persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui
ce a lăsat moştenirea, precum şi cele care au fost concepute în timpul vieţii lui şi s-au născut vii după
decesul acestuia, indiferent de faptul dacă sunt sau nu copiii lui, precum şi persoanele juridice care au
capacitate juridică civilă la momentul deschiderii succesiunii;
b) în cazul succesiunii legale - persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui ce a
lăsat moştenirea, precum şi copiii lui concepuţi în timpul vieţii şi născuţi vii după decesul acestuia.
Statul dispune de capacitate succesorală testamentară, precum şi de capacitate succesorală
asupra patrimoniului succesoral vacant.
Din conţinutul acestei norme rezultă că orice persoană care există la momentul deschiderii
succesiunii are capacitate succesorală, adică capacitatea de a moşteni. Existenţa persoanei la momentul
deschiderii succesiunii va fi dovedită de moştenitorul în cauză sau de către succesorii săi, când el a
decedat după deschiderea succesiunii. Dovada existenţei persoanei fizice se face cu actele de stare
civilă, iar în caz de deces al moştenitorului care se afla în viaţă la momentul deschiderii succesiunii, cu
actul de deces.
Persoana dispărută are capacitate succesorală, fiind prezumată de lege în viaţă. Capacitatea
succesorală a persoanei dispărute se desfiinţează retroactiv dacă se constată că nu mai exista la
momentul deschiderii succesiunii.
Au capacitate succesorală şi persoanele concepute, dar nenăscute la momentul deschiderii
succesiunii. Copiii concepuţi în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea au capacitate succesorală dacă s-
au născut vii după decesul acestuia. Nu prezintă importanţă cât timp a trăit copilul după naştere.
Nu au capacitate succesorala persoanele juridice care nu existau la monien deschiderii
succesiunii, precum şi persoanele fizice predecedate. Partea din moşten care s-ar fi cuvenit persoanei
predecedate va fi culeasă - în cadrul moştenirii legal de descendenţii săi în condiţiile prevăzute pentru
reprezentarea succesorală.
Comorienţii şi codecedaţii. Comorienţi sunt persoanele cu vocaţie succesor reciprocă sau
unilaterală care au murit în aceeaşi împrejurare (accident în transpc calamităţi naturale etc.) fără a se
putea stabili dacă una a supravieţuit alte prezumându-se că au murit concomitent (alin.3, pct. 4 Hotărârea
PCSJ ( 10.06.1998). Sunt comorienţi şi persoanele declarate moarte de către instanţa judecată în urma
dispariţiei fără veste în aceleaşi circumstanţe. în acest caz prezintă importanţă momentul intrării în
vigoare a hotărârii privind declara: morţii acestor persoane (art. 1442 Cod civil).
Codecedaţi sunt persoanele cu vocaţie succesorală reciprocă sau unilaterală c decedează în
acelaşi timp (nu în aceeaşi împrejurare) fără a se putea stabili ordii deceselor, prezumându-se că au
decedat concomitent. Astfel, sunt codecec persoanele care au decedat în aceeaşi zi şi oră, dar nu şi în
aceeaşi împrejurare, ci i cauza bolilor de care sufereau, iar minutul morţii nu poate fi stabilit.
 Persoanele sus-numite nu se moştenesc reciproc, deşi au capacit succesorală, întrucât,
nesupravieţuind una faţă de alta nu au capacitate succesorc Moştenirea lăsată de fiecare comorient sau
codecedat va fi culeasă de prop moştenitori (art. 1441 Cod civil).

Nedemnitatea succesorală.
Nedemnitatea este decăderea moştenitorului dreptul de a culege o moştenire determinată,
inclusiv rezerva succesorală, pentru săvîrşirea unei fapte grave faţă de cel ce a lăsat moştenirea sau faţă
de memoria acestuia.
Nedemnitatea succesorală, ca pedeapsă civilă, are următoarele caractere juridice:
a) se aplică numai în cazul săvârşirii faptelor expres şi limitativ prevăzute de lege
b) operează numai în temeiul hotărârii instanţei de judecată prin care se constată circumstanţa care
constituie temeiul nedemnităţii. Acţiunea în constatarea nedemnităţii poate fi intentată de orice persoană
pentru care decăderea succesorului nedemn din dreptul la succesiune are consecinţe patrimoniale (art.
1435 Cod civil) Acţiunea în declararea persoanei ca succesor nedemn trebuie să fie intentată în termen
de un an din data deschiderii succesiunii;
c) se aplică şi produce efecte atât faţă de autorul faptei, cât şi faţă de
moştenitorii lui. Astfel, nu se admite reprezentarea nedemnului (alin.3, art. 1504 Cod civil);
d) nedemnitatea nu se extinde faţă de toate moştenirile, ci operează numai faţă de moştenirea celui
faţă de care au fost săvârşite faptele. Astfel, dacă fapta a fost comisă faţă de un părinte, autorul faptei va
putea moşteni celălalt părinte;
e) nedemnul trebuie să fi săvârşit faptele cu discernământ, deoarece nu se poate vorbi de vinovăţie
în lipsa discernământului;
f) fiind vorba despre o pedeapsă civilă, cel ce a lăsat moştenire îl poate ierta pe moştenitorul
nedemn. Potrivit art. 1436 Cod civil, persoana culpabilă de săvârşirea unor acţiuni ce atrag decăderea din
dreptul la succesiune poate fi chemata la moştenire dacă cel ce a lăsat moştenirea o iartă exprimând
acest lucru în mod expres în testament.
Cazurile de nedemnitate.Nu poate fi succesor testamentar sau legal persoana care:
a) a comis intenţionat o infracţiune sau o faptă amorală împotriva ultimei voinţe,
exprimate în testament, a celui ce a lăsat moştenirea;
b) a pus intenţionat piedici în calea realizării ultimei voinţe a celui ce a lăsat
moştenirea şi a contribuit astfel la chemarea sa la succesiune ori a persoanelor apropiate sau la
majorarea cotelor succesorale ale tuturor acestora.
Pentru ca un moştenitor să fie înlăturat de la moştenire în baza acestor temeiuri, trebuie să fi
săvârşit faptele sus numite cu intenţie. Faptele care constituie temei pentru nedemnitate pot fi săvârşite
atât împotriva celui ce a lăsat moştenirea cât şi împotriva moştenitorilor acestuia.
Nu pot fi succesori legali ai copiilor lor părinţii decăzuţi din drepturil părinteşti care, la data
deschiderii succesiunii, nu sunt restabiliţi în aceste drept şi nici părinţii (adoptatorii) şi copiii maturi
(inclusiv cei adoptaţi) care s-au eschivat cu rea-credinţă de la executarea obligaţiei de întreţinere a celui
ce a lăsat moştenirea (art. 1434 Cod civil).
Dacă, după primirea succesiunii, este declarată de instanţa de judecată ca succesor nedemn,
persoana este obligată să restituie tot ceea ce a primit ca moştenire, inclusiv fructele obţinute (art. 1437
Cod civil).
 72. Moştenirea testamentară. Forma testamentului
a) Dispoziţii generale cu privire la moştenirea testamentară
Noţiunea de testament. Testamentul este un act juridic solemn, unilateral, revocabil şi personal
prin care testatorul dispune cu titlu gratuit, pentru momentul încetării sale din viaţă, de toate bunurile sale
sau de o parte din ele (art. 1449 Cod civil).
Testamentul are următoarele caractere juridice:
a) Testamentul este un act juridic, deoarece cuprinde manifestarea de voinţă a testatorului cu
intenţia de a produce efecte juridice şi, pentru a fi valabil, trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate
ale actelor juridice;
b) Testamentul este un act juridic unilateral, întrucât exprimă numai voinţa testatorului. El produce
efecte indiferent de atitudinea moştenitorilor şi înainte de acceptarea de către ei a moştenirii. Cele două
acte - testamentul şi acceptarea moştenirii - sunt acte unilaterale distincte, cu efecte proprii fiecăruia;
c) Testamentul este un act juridic esenţialmente personal, deoarece nu poate fi încheiat prin
reprezentare. în măsura în care o persoană are capacitatea de a testa, o poate face exclusiv personal;
d) El este un act juridic solemn; sub sancţiunea nulităţii testamentul trebuie să fie încheiat în una din
formele prevăzute de lege;
e) Testamentul este un act juridic pentru cauză de moarte, deoarece produce efecte numai odată cu
decesul testatorului. Moştenitorii nu dobândesc nici un drept atât timp cât testatorul este în viaţă;
f) Testamentul este un act revocabil, în sensul că testatorul oricând îl poate modifica sau revoca
prin voinţa sa.
Condiţii de validitate. Testamentul, ca act juridic, trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate
ale actului juridic în general: capacitatea de a încheia actul juridic respectiv, consimţământ valabil, obiect
determinat şi licit, cauză reală şi licită.
Pentru ca testamentul să fie valabil, testatorul trebuie să aibă capacitatea de exerciţiu (alin.2,
art.1449 Cod civil). Deşi Codul civil nu specifică, art. 52 al Legii cu privire la notariat prevede posibilitatea
autentificării testamentelor persoanele cu capacitate de exerciţiu deplină. Testatorul trebuie să aibă
capacitate de exerciţi la momentul întocmirii testamentului, modificările ulterioare ale stării sale mintal
neavând relevanţă. Astfel, testamentul persoanei incapabile nu poate fi recunosci valabil, chiar dacă
ulterior a dobândit capacitate de exerciţiu.
Dispoziţii testamentare. Codul civil consacră principiul libertăţii testamentar potrivit căruia orice
persoană este liberă de a lăsa prin testament şi de a dispune, pe această cale, de patrimoniul său pentru
caz de moarte. Libertatea testamentară nu este absolută, legea prevăzând imperativ anumite îngrădiri, în
special cele care ; referă la rezerva succesorală prevăzută în favoarea unor moştenitori legali.
Ţinând cont de principiul libertăţii testamentare, testatorul poate include în testament o varietate
de dispoziţii. El poate desemna una sau mai multe persoar care, la decesul său, urmează să
dobândească cu titlu gratuit patrimoniul său. Testamentul trebuie să cuprindă elemente cu ajutorul cărora
se vor identifica moştenitorii. Prin urmare, moştenitorul trebuie să fie o persoană determinată sau cel
puţin determinabilă în momentul deschiderii succesiunii. Dacă testatorul a determinat persoana
moştenitorului prin caracteristici care pot fi proprii mai multor persoane şi nu se poate stabili pe care
dintre ele a avut-o în vedere, toate persoane se consideră moştenitori cu drept la cote-părţi egale (art.
1454 Cod civil).
Testatorul are dreptul să substituie succesorul desemnat dacă acesta din urmă decedează până
la deschiderea moştenirii, nu acceptă sau renunţă la moştenire, sau este privat de dreptul la moştenire
(art. 1451 Cod civil). In asemenea caz moştenitor testamentar iniţial nu poate renunţa la moştenire în
folosul unei alte persoane.
Testatorul poate determina în testament cotele succesorale pentru moştenitoi menţionaţi în el sau
poate indica în mod concret cărui moştenitor ce parte din patrimoniu îi va trece în proprietate. Dacă în
testament lipsesc astfel de indicaţi patrimoniul succesoral se împarte egal între moştenitori (art. 1450 Cod
civil).
Din conţinutul acestei norme rezultă posibilitatea întocmirii testamentul universal (când un
moştenitor va culege întreaga moştenire), cu titlu universal (câr acordă moştenitorului o cotă-parte din
moştenire) şi cu titlu particular (câr moştenitorul va avea dreptul la unul sau mai multe bunuri determinate,
privite izolat).
Dacă în testament sunt numiţi câţiva moştenitori, iar cota determinată a unuia dintre ei include tot
patrimoniul succesoral, toţi comoştenitorii testamentari moştenesc în cote egale.
Testatorul poate testa numai o parte din patrimoniu. în acest caz, precum şi atunci când cotele-
părţi determinate în testament nu includ întregul patrimoniu succesoral, pentru partea netestată se aplică
prevederile succesiunii legale sau vacante (art. 1453 Cod civil). Moştenitorii legali vor culege şi partea
testată din patrimoniu dacă, la momentul deschiderii succesiunii, în viaţă nu se afla nici unul dintre
moştenitorii testamentari sau dacă toţi au renunţat la moştenire.
Testatorul poate dezmoşteni pe unul, câţiva sau pe toţi moştenitorii legali, nefiind obligat să
motiveze acest fapt (art. 1455 Cod civil).
 În funcţie de modul de manifestare a voinţei de dezmoştenire, ea poate fi de mai multe feluri:
directă şi indirectă.
Dezmoştenirea este directă atunci cînd în testament se înscrie o dispoziţie expresă în acest sens.
Moştenitorii dezmoşteniţi direct nu vor putea pretinde asupra părţii netestate din patrimoniu şi nici asupra
cotelor părţi la care au renunţat moştenitorii testamentari.
Dezmoştenirea este indirectă când testatorul, fără să menţioneze expres înlăturarea de Ia
moştenire a moştenitorilor legali, desemnează unui sau mai mulţi moştenitori testamentari care urmează
să culeagă moştenirea. Aceşti moştenitorii legali vor putea pretinde la moştenire în cazul ineficacităţii
testamentului (nulitatea lui, nedemnitatea moştenitorilor testamentari etc).
Forma testamentului.
Pentru valabilitatea testamentului, legea prevede şi anumite condiţii de formă. Regulile cu privire
la formă diferă în dependenţă de tipul testamentului. Comun pentru toate testamentele este faptul că ele
trebuie întocmite în formă scrisă.
Potrivit art. 1458 Cod civil, testamentul poate fi întocmit doar în una din următoarele forme:
olograf, autentic şi mistic.
Olograf este testamentul scris în întregime personal, datat şi semnat de testator. Cu toate că nu
necesită îndeplinirea unor formalităţi speciale, fiind întocmit ca înscris sub semnătură privată, testamentul
olograf este un act solemn-scrierea integrală, datarea şi semnarea de mâna testatorului sunt prevăzute
de lege ca condiţii de valabilitate.
Testamentul olograf prezintă avantaje pentru forma sa uşoară, putând fi întocmit oricând şi
oriunde, şi pentru posibilitatea ţinerii secretului întocmirii lui. Este dezavantajos, deoarece poate fi uşor
falsificat şi sustras de cei interesaţi, înlesneşte sugestia întocmirii testamentului.
Pentru ca un testament olograf să fie valabil, trebuie să fie scris integral de către testator.
Testatorul poate scrie cu orice (cerneală, vopsea, pastă etc); pe orice fel de material (hârtie, pânză, lemn,
material plastic etc); în orice limbă cunoscută de testator, în unul sau mai multe exemplare. Nu se admite
dactilografierea acestui testament.
Testatorul se poate folosi de un model la scrierea testamentului olograf, fapt care nu va afecta
valabilitatea lui. De asemenea, testamentul este valabil dacă la întocmirea lui a asistat un terţ (prieten,
avocat etc), care a ajutat la redactare, oferind un model scris, sau a acordat consultaţii verbale pentru
formularea corectă a dispoziţiilor testamentare. Colaborarea terţului nu trebuie să vicieze consimţământul
testatorului.
Testamentul olograf trebuie să cuprindă data întocmirii lui, prin indicarea zilei, a lunii şi anului în
care a fost întocmit. Datarea prezintă importanţă pentru că în funcţie de această dată se poate stabili
dacă testatorul a avut sau nu capacitatea de a testa, iar în cazul pluralităţii de testamente succesive, cu
dispoziţii contrare sau incompatibile, în funcţie de această dată se stabileşte valabilitatea dispoziţiilor
testamentare (testamentul posterior anulează sau modifică testamentul anterior).
Datarea testamentului se poate face cu cifre sau litere ori prin referire la un eveniment care se
poate stabili cu certitudine. Lipsa datei atrage nulitatea testamentului doar dacă nu sunt înlăturate dubiile
privind capacitatea de exerciţiu a testatorului la momentul întocmirii, modificării sau revocării
testamentului, precum şi în cazul existentei a câtorva testamente (art. 1464 Cod civil).
Semnătura testatorului atesta ca dispoziţiile din testament reprezintă voinţa pentru cauză de
moarte. în lipsa semnăturii actul poate fi un simplu proiect testamentului, lipsit de efecte juridice.
Autentic este testamentul autentificat notarial, precum şi cel asimilat cu autentificat notarial.
Autentificarea testamentelor pe teritoriul ţării este competenţa notarilor şi a secretarilor primăriei. Peste
hotare testamentele autentifică de către consulii RM.
Pentru autentificarea testamentului testatorul trebuie să se prezinte personal la biroul notarial.
Testamentul poate fi autentificat şi în afara biroului (la dornicii spital), în prezenţa motivelor întemeiate.
Testatorul urmează să semneze personal testamentul. Dacă testatorul, dintr-o anumită cauză, nu
poate semna personal testamentul, la rugămintea şi în prezenţa lui, precum şi în prezenţa a cel puţin 2
martori şi a notarului, poate semna o altă persoană. In acest caz, trebuie indicată cauza care 1-a
împiedicat pe testator să semneze personal. Martorii de asemenea semnează în testament (art. 1460
Cod civi
Testamentul persoanei analfabete sau cu deficienţe fizice se întocmeşte în mod obligatoriu în
prezenţa a 2 martori şi a unei persoane care poate comunica cu testatorul, confirmând prin semnătură
manifestarea lui de voinţă.
În ambele aceste cazuri nu pot fi martori testamentari persoanele care nu au atins majoratul,
cele lipsite de capacitate de exerciţiu, moştenitorii testamentari şi rudele lor pe linie ascendentă şi
descendentă, surorile, fraţii soţul (soţia) şi legatai (art. 1462 Cod civil).
Sunt asimilate celor autentificate notarial testamentele autentificate de:
a) medicul principal, şeful, adjuncţii lor în probleme medicale, medicul de serviciu al spitalului, al
unei alte instituţii medicale, al sanatoriului, directorul sau medicul principal al azilului pentru invalizi şi
bătrâni dacă testatorul se tratează sau locuieşte într-o astfel de instituţie; şeful expediţiilor de explorări,
expediţiilor geografice şi a altor expediţii similare, dacă testatorul se află într-o astfel de expediţie;
b) căpitanul navei sau aeronavei, dacă testatorul se află pe navă sau în aeronavă;
c) comandantul unităţii, institutului şi colegiului militar dacă la locul aflării 1or nu există notar şi dacă
testatorul este militar sau îndeplineşte serviciul în unitatea militară sau este persoană civilă sau membru
al familiei acestuia;
d) şeful instituţiei penitenciare dacă testatorul se află în locuri de privaţiune de libertate.
Testamentul autentificat de persoanele sus numite se expediază cel târziu a doua zi după
autentificare unuia dintre notari de la locul instituţiei date (art. 1459 Cod civil). Acest termen este redus şi
nu poate fi respectat în cazul testamentelor autentificate de căpitanul navei maritime, atunci când
călătoria durează mai mult de 2 zile.
Mistic este testamentul scris în întregime, datat şi semnat de testator, strâns şi sigilat şi apoi
prezentat notarului, care aplică inscripţia de autentificare pe plic şi îl semnează împreună cu testatorul.
Testamentul mistic poate fi scris de testator de mână sau cu mijloace tehnice, în limba română
sau în orice altă limbă cunoscută de testator. El trebuie sa fie semnat de testator şi datat.
Testamentul astfel redactat se va strînge sau se va introduce într-un plic şi se va sigila, anterior
sau cu ocazia prezentării lui Ia notar. Sigiliul constituie garanţia că testamentul nu va fi sustras şi înlocuit
fraudulos. Insuficienţa sigilării atrage nulitatea lui.
La prezentarea testamentului sigilat notarul va aplica inscripţia de autentificare pe plic şi îl va
semna împreună cu testatorul. Ulterior testamentul poate fi restituit testatorului, dacă nu doreşte să fie
păstrat Ia notar.

c) Modificarea, revocarea, caducitatea şi nulitatea testamentului

Modificarea şi revocarea testamentului. Testamentul, ca şi dispoziţiile pe care le cuprinde, sunt
acte juridice revocabile. în consecinţă, testatorul oricând îl poate modifica sau revoca.
După modul de manifestare a voinţei, revocarea poate fi expresă sau tacită şi este valabilă dacă
testatorul are capacitate de exerciţiu deplină. Revocarea poate privi tot testamentul sau numai o parte din
el (modificare).
Revocarea expresă are loc prin depunerea unei cereri la notar (art. 1465 Cod civil). Semnătura
de pe cererea de revocare sau modificare a testamentului va fi autentificată notarial.
Revocarea tacită are loc fie prin întocmirea unui nou testament, care revocă în mod direct, total
sau parţial, testamentul anterior ce contravine noului testament, fie prin distrugerea tuturor exemplarelor
testamentului olograf.
Întocmirea unui testament nou constituie un caz de revocare tacită numai dacă:
a) testamentul nou a fost întocmit cu respectarea cerinţelor de formă stabilite de lege. Legea nu
cere ca testamentul revocator să aibă aceeaşi formă ca şi testamentul pe care îl revocă; de exemplu,
testamentul autentic va putea fi revocat printr-un testament olograf.
Dacă testamentul nou este declarat nul, nici revocarea tacită nu se poate produce. în schimb,
testamentul revocat printr-un testament întocmit mai târziu nu poate fi restabilit nici în cazul în care
testamentul ulterior va fi revocat prin depunerea unei cereri (art. 1466 Cod civil).
b) testamentul anterior conţine dispoziţii care sunt incompatibile sau contrarii cu acelea ale
testamentului posterior. în cazul în care testamentul nou conţine dispoziţii ce exclud executarea
testamentului posterior, operează revocarea totală a celui din urmă. Dacă testatorul a întocmit câteva
testamente, care se completează şi nu se substituie integral unul pe altul, toate testamentele rămân în
vigoare. Testamentul anterior îşi păstrează puterea legală în limita în care prevederile lui nu sunt
modificate prin testamentele ulterioare (art. 1467 Cod civil).
Nulitatea testamentului. Testamentul poate fi declarat nul dacă nu corespunde condiţiilor
generale de validitate ale actelor juridice sau cerinţelor speciale stabilite de lege. Nulitatea poate privi tot
testamentul sau numai unele dispoziţii testamentare.
Sunt nule dispoziţiile testamentare: a) care contravin legii sau intereselor publice; b) care
nu sunt clare sau contravin una alteia; c) prin care se testează un bun care nu face parte din patrimoniul
succesoral; d) care nu poate fi executată din motiv de sănătate sau din alte motive obiective (art. 1470
Cod civil). De asemenea este nul testamentul în partea în care încalcă rezerva succesorală.
Testamentul este nul dacă sunt prezente condiţiile de nulitate a actelor juridice, precum şi dacă
nu s-a respectat forma stabilită de lege. De cele mai dese ori testamentul se declară nul pentru faptul că
testatorul nu a avut discernământ la momentul întocmirii lui. în asemenea caz instanţa judecătorească,
pentru verificarea discernământului, trebuie să dispună efectuarea post-mortem a expertizei judiciar-
psihiatrice, concluziile căreia trebuie să fie apreciate în cumul cu alte probe (alin. 5, pct. 24 al Hotărârii
PCSJ din 10.06.1998).
Testamentul este declarat nul de către instanţa de judecată. Acţiunea poate fi intentată de către
moştenitorii legali sau de alte persoane interesate (art. 1473 cod civil). Astfel, organul financiar poate
intenta o asemenea acţiune dacă există temeiuri pentru trecerea patrimoniului la stat. în calitate de
reclamaţi sunt chemaţi moştenitorii care au acceptat succesiunea.
 Acţiunea privind declararea nulităţii testamentului poate fi intentată în termen de un an de la data
deschiderii succesiunii. Acest termen nu se extinde asupra acţiunii proprietarului dacă testatorul a testat
din greşeală o avere străină ca fiind a sa (art. 1474 Cod civil).
În cazul declarării nulităţii testamentului trebuie de soluţionat chestiunea cu privire la
recunoaşterea nulităţii certificatului de moştenitor eliberat în baza acestui testament de către notar (alin.
6, pct. 24 al Hotărârii PCSJ din 10.06.1998).
Caducitatea testamentului. Testamentul întocmit valabil şi nerevocat ulterior poate deveni caduc
din cauze intervenite ulterior întocmirii testamentului şi care fac imposibilă executarea lui. Spre deosebire
de nulitatea testamentului, care se datorează unor cauze existente la momentul întocmirii lui, caducitatea
se datorează unor împrejurări ulterioare. Ea se deosebeşte şi de revocare, deoarece se produce
independent şi chiar împotriva voinţei testatorului.
Potrivit art. 1468 Cod civil, testamentul este caduc:
a) dacă unica persoană în a cărei favoare a fost întocmit decedează înaintea testatorului. în
asemenea caz testamentul nu va putea fi executat din cauza lipsei capacităţii succesorale a
moştenitorului;
b) în cazul în care unicul moştenitor nu acceptă moştenirea;
c) dacă averea testată dispare în timpul vieţii testatorului sau este înstrăinată de acesta.

73. Legatul.
 Potrivit art. 1486 Cod civil, testatorul poate acorda prin testament unei persoane avantaje
patrimoniale (legat) fără a o desemna în calitate de moştenitor. Legatul este, deci, o dispoziţie
testamentară prin care testatorul pune în sarcina moştenitorilor testamentari obligaţia de a efectua o
prestaţie în folosul unor terţi, denumiţi legatari, care dobândesc dreptul de a cere executarea ei.
Legatul trebuie să se conţină în testament, indiferent de forma acestuia, iar conţinutul
testamentului se poate reduce la dispoziţia cu privire la legat.
Obiect al legatului poate fi transmiterea către legatar în proprietate, folosinţă sau cu un alt drept
real a bunurilor care fac parte din patrimoniul succesoral obţinerea şi transmiterea către legatar a
bunurilor care nu fac parte din moştenire; îndeplinirea unei anumite munci, prestarea de servicii şi altele
(art. 1487 Cod civil
Dispoziţia testamentară cu privire la legat naşte un raport juridic între persoana obligată să
execute legatul (debitor) şi legatar (creditor). Obligaţia de a executa legatul este pusă în sarcina
moştenitorilor testamentari care au acceptat moştenirea. Dacă moştenitorul însărcinat cu executarea
legatului a decedat până la deschiderea succesiunii sau a renunţat la moştenire, obligaţia executării
legatului trece la moştenitorii care au primit cota lui.
În calitate de legatari pot fi desemnate atât persoanele care fac parte din categoria moştenitorilor
legali, cât şi persoane care nu fac parte din această categorie"
Din momentul deschiderii succesiunii moştenitorii însărcinaţi prin testament sunt obligaţi să
execute legatul. Legatul se execută în limitele valorii patrimoniului testat rămas după plata datoriilor
testatorului, dacă testamentul nu prevede altfel (art. 1490 Cod civil). Dacă executarea legatului este pusă
în sarcina mai multor moştenitori, fiecare execută obligaţia proporţional cotei sale succesorale.
În calitate de persoană obligată să execute legatul poate fi desemnat şi moştenitorul testamentar
care are dreptul la rezervă succesorală. In asemenea situaţii moştenitorul va executa legatul în limita
averii moştenite ce depăşeşte rezerva succesorală cuvenită (art. 1494 Cod civil).
După deschiderea succesiunii, legatarul poate accepta sau renunţa la legat. Dacă acceptă
legatul, legatarul are dreptul să ceară executarea lui în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii,
dacă testamentul nu prevede altfel (art. 1492 Cod civil). Dacă renunţă la legat, moştenitorul însărcinat cu
executarea este degrevat de obligaţia executării lui, beneficiind de prestaţia ce urma să fie efectuată
legatarului.
Testatorul este în drept să pună în sarcina moştenitorului cărui i-a testat casa apartamentul sau
orice altă locuinţă obligaţia de a transmite unei sau mai multor persoane dreptul de folosinţă viageră sau
pentru o anumită perioadă asupra încăperii de locuit sau a unei anumite porţiuni din ea (art. 1488 Cod
civil).
Norma în cauză are în vedere un legat particular prin care legatarul va dobândi un drept de
abitaţie asupra încăperii sau a unei porţiuni din ea. Dreptul de abitaţie poate fi constituit pentru un anumit
termen sau pe durata vieţii legatarului. Acest drept nu încetează şi nu se modifică odată cu schimbarea
proprietarului locuinţei respective.
Legatarul nu are dreptul să înstrăineze dreptul de abitaţie prin acte juridice între vii sau pentru
cauză de moarte. Prin derogare de la regulile de drept comun în materie de abitaţie, dreptul de folosinţă
asupra încăperii ce aparţine legatarului nu acordă membrilor familiei acestuia dreptul de a locui în
această încăpere dacă testamentul nu prevede altfel (art. 1489 Cod civil).
O dispoziţie testamentară specială constă în punerea în sarcina moştenitorilor a obligaţiei de a
săvârşi anumite acţiuni (cu caracter patrimonial sau nepatrimonial) în scopuri social-utile. Dacă aceste
acţiuni au ca obiect o prestaţie patrimonială, se vor aplica dispoziţiile cu privire la legat (art. 1498 Cod
civil).In asemenea caz dreptul de a cere moştenitorilor săvârşirea acţiunilor social-utile (prin instanţa de
judecată) aparţine executorului testamentar, iar în lipsa acestuia, moştenitorilor sau altor persoane
interesate. Determinarea persoanele interesate se va face în dependenţă de scopul care urmează a fi
realizat. Asemenea persoane pot fi autorităţile publice locale, organizaţiile necomerciale sau un grup de
persoane.

74. Moştenirea legală

Moştenirea este legală în cazul în care transmiterea patrimoniului succesoral are loc în temeiul
legii la persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de lege. Potrivit art. 1499 Cod civil, moştenirea
legală se aplică în cazul în care:
- cel ce a lăsat moştenirea nu a lăsat nici un testament. Ea intervine şi atunci când testatorul a
lăsat testament, dar acesta cuprinde alte dispoziţii decât cele cu privire la dispunerea de patrimoniu (de
exemplu, dispoziţii prin care desemnează executor testamentar, dezmoşteneşte un moştenitor legal);
- testamentul a fost declarat nul;
- succesorul testamentar este codecedat sau comorient cu testatorul;
- succesorul testamentar este nedemn.
Moştenirea legală este concepută ca o moştenire de familie. In consecinţă, la moştenire vor fi
chemate rudele defunctului, precum şi soţul supravieţuitor. Rudenia este legătura bazată pe descendenţa
unei persoane dintr-o altă persoană (rudenie în linie dreaptă) sau pe faptul că mai multe persoane au un
ascendent comun (rudenie în linie colaterală). întrucât legăturile de rudenie pot fi foarte îndepărtate,
legea se limitează la gradul al IV-lea inclusiv. Dar rudele defunctului nu sunt chemate toate împreună şi
deodată la moştenire, legiuitorul instituind o anumită ordine de chemare concretă la moştenire. Pentru
aceasta au fost instituite trei principii de bază ale moştenirii legale.
Principiile moştenirii legale. Art. 1500 Cod " stabileşte trei clase de moştenitori legali:
clasa I - descendenţii, soţul supravieţuitor şi ascendenţii privilegiaţi ai celui ce a lăsat moştenire;
clasa II - colateralii privilegiaţi şi ascendenţii ordinari; clasa III - colateralii ordinari.
Moştenitorii din clasa posterioară sunt chemaţi la succesiune legală numai dacă lipsesc
moştenitorii din clasele precedente, dacă au fost decăzuţi din dreptul la succesiune, dacă aceştia nu
acceptă sau renunţă succesiune (art. 1501 Cod civil) Principiul proximităţii gradului de rudenie între
moştenitorii din aceeaşi clasă este aplicabil numai ascendenţilor ordinari. Potrivit acestui principiu,
ascendenţii de un grad mai apropiat înlătură de la moştenire ascendenţii mai îndepărtaţi în grad. De
exemplu bunicii îi înlătură de la moştenire pe străbunici (alin.2, art. 1500 Cod civil).
Principiul egalităţii între moştenitorii din aceeaşi clasă. Potrivit acestui principiu, moştenitorii din
clasa chemată la moştenire împart patrimoniul succesoral în părţi egale.
Clasele de moştenitori. Clasa I de moştenitori o formează descendenţii (fiii şi fiicele celui ce a
lăsat moştenirea, precum şi copiii înfiaţi), soţul supravieţuitor şi ascendenţii privilegiaţi (părinţii, înfietorii).
Copiii celui ce a lăsat moştenirea fac parte din clasa I de moştenitori. Copiii pot fi din aceeaşi
căsătorie, din căsătorii diferite sau din afara căsătoriei, cu singura condiţie ca filiaţia să fie stabilită potrivit
legii. Fac parte din această clasă şi copiii adoptaţi, deoarece adoptatul şi descendenţii săi, dobândesc,
prin efectul adopţiei, aceleaşi drepturi pe care le are copilul din căsătorie faţă de părinţii săi.
Fiii şi fiicele vitrege vor fi moştenitori legali după decesul mamei sau tatălui vitreg numai în cazul
adoptării lor în ordinea prevăzută de lege.
La clasa I se atribuie părinţii - tatăl şi mama - defunctului, din căsătorie, din afara căsătoriei şi din
adopţie.
Soţul supravieţuitor, deşi nu este rudă cu cel ce a lăsat moştenire, se atribuie la clasa I de
moştenitori legali. Unica condiţie este ca la momentul deschiderii succesiunii acesta să se afle în
căsătorie înregistrată la organele de stare civilă. Sunt asimilate căsătoriei înregistrate căsătoriile
încheiate prin ritual religios înainte de înfiinţarea organelor de stare civilă, precum şi raporturile congujale
de fapt, apărute până la 8 iulie 1944. Căsătoria declarată nulă nu produce efecte succesorale. Potrivit art.
1503 Cod civil, soţul supravieţuitor pierde dreptul la succesiune dacă au existat motive pentru declararea
nulităţii căsătoriei.
Unul din soţi poate fi privat de dreptul la succesiune legală, prin hotarîrea judecătorească, dacă
se confirmă că de fapt căsătoria cu cel ce a lăsat moştenirea a încetat cu 3 ani înainte de deschiderea
succesiunii şi soţii au locuit separat ( 1502 Cod civil).
La clasa II de moştenitori se atribuie colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile) şi ascendenţii ordinari
(bunicii atât din partea tatălui, cât şi din partea mamei).
Sunt fraţi şi surori persoanele care au aceeaşi părinţi sau măcar un părinte comun. Fraţii şi
surorile pot fi din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie.
Clasa III de moştenitori o formează colateralii ordinari (unchii şi mătuşile) celui ce a lăsat
moştenire.
Reprezentarea succesorală este un beneficiu al legii în temeiul căruia un moştenitor (sau mai
mulţi) mai îndepărtat în grad (reprezentant) urcă în gradul şi locul ascendentului său (reprezentat), care
este decedat la deschiderea succesiunii, pentru a culege partea ascendentului, care i s-ar fi cuvenit dacă
ar fi fost în viaţă. Potrivit alin.3, art. 1500 Cod civil, reprezentarea succesorală este aplicată:
a) descendenţilor - la infinit;
b) colateralilor - până la gradul al FV-lea de rudenie inclusiv (colaterali privilegiaţi- nepoţi şi
strănepoţi de la frate şi soră; colaterali ordinari - veri primari).
Reprezentarea are loc în prezenţa următoarelor condiţii:
- reprezentatul să fie decedat la data deschiderii succesiunii (art. 1504 Cod civil). Se au în vedere
atât persoanele predecedate, cât şi comorienţii;
- locul celui reprezentat să fie un loc util. Reprezentarea se admite numai în cazul în care cel
reprezentat, dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii succesiunii, ar fi putut moşteni. Locul nu va fi util
dacă reprezentatul este nedemn;
- reprezentantul să îndeplinească toate condiţiile necesare pentru a culege moştenirea lăsată de
defunct, adică să aibă capacitate succesorală, să nu fie nedemn faţă de cel ce a lăsat moştenire, să nu fi
renunţat la moştenirea acestuia şi să nu fi fost dezmoştenit de acesta.
Dacă sunt întrunite condiţiile sus numite, reprezentantul (sau reprezentanţii) va culege partea din
moştenire ce s-ar fi cuvenit reprezentatului.
 75. Rezerva succesorală
Dreptul de a dispune de patrimoniu prin testament poate fi exercitat numai în limitele determinate
de lege. Astfel de limitări sunt prevăzute în favoarea unor rude apropiate defunctului (descendenţii şi
ascendenţii privilegiaţi) şi în favoarea soţului supravieţuitor, care au calitatea de moştenitori rezervatari.
Dacă nu există moştenitori legali rezervatari, dreptul de dispoziţie al testatorului este nelimitat.
Potrivit art. 1505 Cod civil, succesorii de clasa I inapţi pentru muncă au dreptul de a moşteni,
independent de conţinutul testamentului, cel puţin o doime cotă-parte din cota ce s-ar fi cuvenit fiecăruia
în caz de succesiune legală. Din conţinutul acestei norme rezultă că rezerva succesorală este acea parte
din patrimoniul succesoral la care moştenitorii au dreptul în virtutea legii, indiferent de conţinutul
testamentului. Partea din patrimoniul succesoral care excede rezerva şi care poate fi testată liber se
numeşte cotitatea disponibilă.
Rezerva succesorală are următoarele caractere juridice:
- rezerva este o parte a moştenirii, având caracter succesoral. In consecinţă, ea poate fi pretinsă de
rezervatari în calitate de moştenitori legali dacă îndeplinesc condiţiile necesare (au capacitate
succesorală şi nu sunt nedemni);
- rezerva este imperativă. Cercul moştenitorilor rezervatari şi cuantumul rezervei sunt stabilite
imperativ de lege şi nu pot fi modificate de cel ce a lăsat moştenire şi nici de moştenitorii rezervatari;
- fiind dobândită în virtutea legii, rezervă succesorală constituie un drept propriu al moştenitorilor
rezervatari şi nu un drept dobândit prin transmisiune succesorală;
- dreptul moştenitorilor rezervatari asupra rezervei se naşte la data deschiderii succesiunii (art.
1506 Cod civil).
Cuantumul rezervei succesorale. Dreptul la rezervă succesorală aparţine moştenitorilor legali de
clasa I inapţi pentru muncă, adică copiilor, părinţilor şi soţului celui ce a lăsat moştenirea. Rezerva
constituie cel puţin o doime cotă parte din cota ce s-ar fi cuvenit fiecărui moştenitor rezervatar în caz de
succesiune legală.
Dacă moştenitorul rezervatar este în acelaşi timp şi legatar, va putea pretinde la rezervă dacă
renunţă la legat; în caz contrar el pierde dreptul la rezerva succesorală în mărimea legatului (art. 1509
Cod civil).
La determinarea cotei din rezerva succesorală pentru fiecare moştenitor rezervatar, se iau în
consideraţie toţi moştenitorii legali care puteau fi chemaţi 1a succesiune dacă nu ar fi existat testamentul
(art. 1508 Cod civil). Trebuie să ţinem cont şi de moştenitorii legali care au renunţat la succesiune.
Cota cuvenită moştenitorilor rezervatari se determină în funcţie de întregul patrimoniu succesoral,
inclusiv din averea atribuită pentru îndeplinirea legatului. Nu se includ în valoarea patrimoniului
succesoral la determinarea rezervei depunerile băneşti testate sau în privinţa cărora există o dispoziţie a
deponentului dată băncii (pct. 19 al Hotărârii PCSJ din 10.06.1998).
In cazul în care moştenitorului rezervatar i se testează o parte din patrimoniul succesoral mai
mică decât cota cuvenită potrivit legii, el poate cere completarea acestei cote din averea testată altor
persoane.
Dacă a fost testată numai o parte din patrimoniu, rezerva succesorală se separă în primul rând
din averea netestată, iar în cazul insuficienţei acesteia, rezerva se completează din averea testată (art.
1510 Cod civil).
 Moştenitorii rezervatari pot accepta sau renunţa la rezerva succesorală. Renunţarea se admite
fără a indica persoana în favoarea căreia se renunţă. Cota din rezervă cuvenită moştenitorului renunţător
trece la moştenitorii testamentari proporţional cotelor testate lor.

76. Acceptarea succesiunii. Renunţarea la succesiune.

a) Acceptarea succesiunii. Potrivit alin.l, art. 1516 Cod civil, succesiunea trece Ia moştenitorul
chemat la succesiune, sub rezerva dreptului de a renunţa la ea. Prin urmare, atât în cazul moştenirii
legale, cât şi în cazul moştenirii testamentare, transmiterea patrimoniului succesoral sau a bunurilor
determinate din el operează de drept din momentul deschiderii succesiunii. Rezultă că patrimoniul
succesoral nu rămâne nici un moment fără titular.
Cu toate că transmiterea patrimoniului succesoral se produce de drept din momentul deschiderii
succesiunii, ea nu are caracter definitiv şi obligatoriu. Dimpotrivă, nimeni nu este obligat să accepte
moştenirea. în consecinţă, succesorul are dreptul de a alege (drept de opţiune succesorală) între
confirmarea titlului de moştenitor prin acceptarea succesiunii şi desfiinţarea acestui titlu prin renunţarea la
moştenire. Prin excepţie, în căzul succesiunii vacante, reprezentantul statului nu este în drept să nu
accepte succesiunea sau să renunţe la ea (art. 1534 Cod civil).
Acceptarea succesiunii, fiind un act de dispoziţie, poate fi exercitată de către o persoană cu
capacitate de exerciţiu deplină. Persoanele lipsite de capacitate sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă
acceptă succesiunea prin reprezentant legal.
Creditorul moştenitorului poate accepta succesiunea în numele acestuia, pe calea acţiunii oblice
(vezi art. 599 Cod civil), dacă moştenitorul, în dauna creditorului, refuză sau ornite să o accepte.
Acceptarea succesiunii este un act unilateral, deoarece se realizează prin voinţa unei singure
persoane. Ea este un act irevocabil, atunci când s-a făcut prin depunerea la notar a unei declaraţii de
acceptare a succesiunii.
Acceptarea succesiunii este un act juridic indivizibil, deoarece moştenitorul trebuie să se
pronunţe unitar cu privire la dreptul său succesoral, nefiind posibilă acceptarea parţială a moştenirii. Prin
excepţie, persoana chemată la moştenirea mai multor cote în temeiuri diferite poate accepta o cotă şi
renunţa la alta. Dacă chemarea la moştenire se face în baza unui singur temei, acceptarea unei cote se
consideră aplicabilă şi celeilalte. Chemarea la moştenire are acelaşi temei şi atunci când dispoziţia se
conţine în testamente diferite. Testatorul care a testat moştenitorului câteva cote din moştenire poate să-
1 autorizeze să accepte numai o cotă (art. 1528 Cod civil).
Acceptarea succesiunii este un act juridic declarativ, care produce efecte retroactive de la data
deschiderii succesiunii. Astfel, prin acceptare drepturile şi obligaţiile asupra moştenirii, dobândite din
momentul deschiderii ei, se consolidează retroactiv.
Acceptarea succesiunii este un act juridic pur şi simplu. Nu se admite acceptarea succesiunii sub
condiţie sau pe un anumit termen (art. 1527 Cod civil), deoarece soarta juridică a moştenirii nu poată să
depindă de un eveniment viitor şi incert sau de un termen, fie şi cert.
Termenul de acceptare a succesiunii. Succesiunea trebuie să fie acceptată în termen de 6 luni
de la data deschiderii ei (art. 1517 Cod civil). Dacă dreptul de a accepta succesiunea apare în cazul în
care ceilalţi moştenitori nu o acceptă, ea trebuie acceptată în partea rămasă din termenu.1 stabilit pentru
acceptare. Dacă această parte este mai mică de 3 luni, ea se prelungeşte până la 3 luni.
Termenul de acceptare a succesiunii poate fi prelungit de către instanţa de judecată cu cel mult 6
luni. Prelungirea termenului se va face dacă instanţa constată că acest termen a fost omis din motive
întemeiate. Pot constitui motive întemeiate boala moştenitorului, îngrijirea unui membru grav bolnav al
familiei, confirmată prin concluzia medicului, aflarea în rândul forţelor armate, ascunderea faptului
deschiderii succesiunii de către alţi moştenitori (pct. 7 al Hotărârii PCSJ din 10.06.1998).
Persoanele care au omis termenul de acceptare a succesiunii pot fi incluse în cercul
moştenitorilor, fără a se adresa instanţei de judecată, cu acordul celorlalţi succesori, care au acceptat
succesiunea în termen. în asemenea caz, succesorului omitent i se acordă în natură partea ce i se cuvine
din averea rămasă, iar în caz de imposibilitate, echivalentul în bani a părţii ce i se cuvine din averea
rămasă (art. 1519 Cod civil).
Modalităţile de acceptare a succesiunii. Succesiunea se consideră acceptată când
moştenitorul depune la notarul de la locul deschiderii succesiunii o declaţie de acceptare a succesiunii
sau intră în posesiunea patrimoniului succesoral (al.3 art. 1516 Cod civil). Din conţinutul acestei norme se
desprinde concluzia că există două modalităţi de acceptare a succesiunii:
a) acceptarea formală, prin depunerea unei declaraţii de acceptare la notarul de la locul deschiderii
succesiunii. Depunerea cererii de eliberare a certificatul de moştenitor de asemenea atestă acceptarea
formală a succesiunii;
b) acceptarea de facto, prin intrarea în posesia patrimoniului succesoral. În cazul acceptării de
facto moştenitorul săvârşeşte orice acţiune privind administrarea, asigurarea şi utilizarea
patrimoniului succesoral în vederea păstrării lui, achită impozite şi alte plăţi, efectuează reparaţie,
încasează chiria de la locatari, stinge datoriile defunctului etc. Aceste acţiuni pot fi efectuate atât de
moştenitori, cât şi de persoane împuternicite de ei în decurs de 6 luni de la data deschiderii succesiunii
(pct. 18 al Hotărârii PCSJ din 10.06.1998).
Succesorii care au acceptat succesiunea prin intrarea în posesia patrimoniului succesoral trebuie
să prezinte notarului probe care atestă acest fapt, iar dacă notarul refuză să elibereze certificatul de
moştenitor din motivul lipsei sau insuficienţei probelor, ei urmează să se adreseze instanţei de judecată
pentru a constata acceptarea de facto a succesiunii.
Dacă succesorul a intrat în posesiunea unei părţi din patrimoniu, se consideră că a acceptat
întregul patrimoniu, oriunde s-ar afla şi din ce ar consta. El nu are dreptul să dispună de patrimoniul
succesoral până la expirarea termenului de opţiune succesorală şi până la primirea certificatului de
moştenitor (art. 1520 Cod civil).
Moştenitorul testamentar care nu ştia de modificarea ori de revocarea testamentului sau
moştenitorul legal care nu ştia despre existenţa testamentului(moştenitor de bună-credinţă fără vocaţie
succesorală concretă) dar a intrat în posesia patrimoniului succesoral, are dreptul să păstreze fructele
obţinute până la intentarea acţiunii. El are dreptul să ceară de la moştenitorii cu vocaţie succesorală
concretă restituirea integrală a capitalului investit în patrimoniul succesoral. Dacă a vândut anumite
bunuri din patrimoniul succesoral, moştenitorul fără vocaţie succesorală este obligat să transmită
mijloacele obţinute moştenitorilor cu vocaţie succesorală (art. 1521 - 1522 Cod civil).
Transmisia succesorală. Dacă moştenitorul a decedat după deschiderea succesiunii, nereuşind
s-o accepte, dreptul de a primi cota succesorală trece la moştenitorii săi (transmisia succesorală).
Succesorii moştenitorului decedat trebuie să accepte moştenirea în partea rămasă din termenul stabilit
pentru acceptare. Dacă această parte este mai mică de 3 luni, ea se prelungeşte până la 3 luni (art. 1523
Cod civil).
Transmisia succesorală operează atât în cazul succesiunii legale, cât şi în cazul celei
testamentare. Dreptul de a accepta cota moştenitorului decedat trece la succesorii legali ai acestuia.
Dacă moştenitorul decedat a lăsat testament, de transmisie vor beneficia moştenitorii testamentari.
Transmisia succesorală nu se aplică atunci când un moştenitor rezervatar a decedat după
deschiderea succesiunii, nereuşind să o accepte. Aceasta regula se justifică prin faptul că dreptul la o
cotă din rezerva succesorală este un drept prevăzut de lege intuim personae, care încetează odată cu
decesul titularului său.
Dacă moştenitorii legali sau lestamentari refuză să accepte moştenirea prin transmisie
succesorală, cota respectivă trece la persoanele chemate să accepte moştenirea de rând cu moştenitorul
decedat (art. 1524 Cod civil).
b) Renunţarea la succesiune. Moştenitorul este liber să accepte sau să renunţe la succesiune.
Asemenea acceptării, renunţarea este un act juridic unilateral, retroactiv şi solemn prin care moştenitorul
declară, în cadrul termenului de 6 luni, că renunţă la calitatea de moştenitor. Fiind un act unilateral,
renunţarea la succesiune poate fi declarată nulă în prezenţa temeiurilor prevăzute de lege pentru actele
juridice. Acţiunea poate fi intentată în termen de 3 luni din ziua când persoana interesată a aflat că există
un motiv întemeiat (art. 1538 Cod civil). Recunoscând nevalabilă renunţarea la succesiune, instanţa
soluţionează chestiunea cu privire la recunoaşterea nulităţii totale sau parţiale a certificatului de
moştenitor, eliberat de notar persoanei în folosul căreia s-a renunţat (pct. 20 al Hotărârii PCSJ din
10.06.1998).
Spre deosebire de acceptarea succesiunii, care poate fi făcută prin intrarea în posesia moştenirii,
renunţarea nu poate fi decât expresă. Ea nu poate fi dedusă din anumite circumstanţe de fapt. Declaraţia
de renunţare la succesiune se prezintă în scris notarului de la locul deschiderii succesiunii (art. 56 al Legii
cu privire la notariat).
Moştenitorul poate renunţa la succesiune chiar dacă a acceptat-o prin intrarea în posesie. Nu se
admite renunţarea la succesiune după ce moştenitorul a depus la notarul de la locul deschiderii
succesiunii declaraţia de acceptare a moştenirii (art. 1535 Cod civil).
Renunţarea la succesiune este un act irevocabil, astfel încât succesorul renunţător nu mai poate
pretinde ulterior la ea. Nu se permite renunţarea parţială la succesiune, sub condiţie sau pe un anumit
termen. Dacă moştenitorul renunţă la o parte din moştenire sau formulează o altă condiţie, se consideră
că a renunţat pur şi simplu la succesiune (art. 1527 Cod civil).
In cazul în care moştenitorul este chemat la moştenirea mai multor cote în baza temeiurilor
diferite, el poate renunţa la o cotă. Moştenitorul este în drept să renunţe la o parte din cota succesorală
care îi aparţine cu drept de acrescământ, indiferent de partea rămasă din moştenire (art. 1529 Cod civil).
Renunţarea la succesiune, fiind un act de dispoziţie, poate fi făcută numai de către o persoană cu
capacitate de exerciţiu deplină. Dacă moştenitorul este o persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă,
limitată în capacitatea de exerciţiu sau lipsită de această capacitate, renunţarea la succesiune se face în
temeiul unei hotărâri judecătoreşti (art. 1536 Cod civil).
în cazul în care moştenitorul chemat la moştenire moare după deschiderea succesiunii fără a exercita
dreptul de opţiune succesorală, dreptul de renunţare la succesiune se transmite succesorilor săi. Fiecare
din succesorii moştenitorului decedat poate renunţa numai la partea sa din succesiune.
Moştenitorul poate renunţa la succesiune fără a specifica în folosul cărei persoane renunţă. In
asemenea caz cota lui majorează cota moştenitorilor chemaţi la succesiune legală (acrescământ), iar
dacă tot patrimoniul succesoral este împărţit prin testament, majorează cota moştenitorilor testamentari
proporţional cotei lor dacă testamentul nu prevede altfel (art. 1530 Cod civil).
Moştenitorul are dreptul să renunţe la moştenire în folosul altor moştenitori legali sau
testamentari. El are dreptul să renunţe la succesiune în favoarea celor chemaţi prin reprezentare dacă, la
data deschiderii succesiunii, persoana reprezentată nu mai este în viaţă.
Dacă renunţă Ia succesiune în folosul mai multor persoane, moştenitorul poate desemna cota
fiecăreia din ele; în caz contrar cota lui se împarte egal între succesorii în favoarea cărora a renunţat (art.
1532 Cod civil).
Nu se admite renunţarea în folosul unui moştenitor nedemn sau dezmoştenit prin testament. De
asemenea, nu se admite renunţarea la rezerva succesorală în folosul altei persoane.