CONTRACTUL DE VÂNZARE – CUMPĂRARE

1. Noţiuni introductive
Vânzarea este contractul cel mai întrebuinţat. Vânzarea este prezentă la
fiecare pas în viaţa de toate zilele şi constituie tiparul celor mai numeroase
tranzacţii particulare.
Întreg comerţul se rezumă pe vânzare.
Practic, vânzarea este un schimb de mărfuri şi servicii perfecţionat. Ea îşi
are originea în schimbul de produse (marfă – marfă în natură) apărut din
antichitate,astăzi în bani, cu mijloace de plată moderne (cambia, CEC-ul şi
contul curent) ce domină lumea comercială. Bunul şi mijloacele moderne de
plată înlesnind încheierea vânzărilor de mărfuri sau materii prime în mod
rapid şi eficient.
Trebuie să avem în vedere şi faptul că mai există în prezent şi urme ale
trecutului rudimentar.Este urmarea firească a disfuncţionalităţilor în
dezvoltarea economică. Statul, prin convenţii speciale ori prin măsuri
unilaterale de operare, limitează importul sau exportul, cu scopul declarat de
a păstra ori produce un echilibru dirijatprin compensarea valorii mărfurilor
intrate în raport cu cele ieşite de pe teritoriul său.
Este important să avem în vedere delimitarea contractului de vânzare
cumpărare, din dreptul comun, de vânzarea comercială. La prima vedere, ele
se aseamănă, dar există diferenţieri semnificative.
În literatura juridică s-a documentat (s-a arătat) că ceea ce deosebeşte
vânzarea - cumpărarea comercială de cea civilă este funcţia economicăa
celei comerciale şi anume, interpunerea în schimbul bunurilor efectuate cu
intenţia de a obţine profit, ca şi în cazul oricărui act de comerţ. Această
funcţie conferă vânzării - cumpărării caracterul comercial.
Contractul de vânzare – cumpărare este reglementat în Codul civil în
peste o sută de articole (art. 1650 – 1762), însă avem reglementări şiîn alte
acte normative1.

2. Definiţia vânzării
Practic, analizând vânzarea, putem spune că suntem în situaţia când două
persoane, sau mai multe, schimbă un obiect contra unui preţ ce este stabilit
1
În codul civil, contractul de vânzare-cumpărare este reglementat prin Titlul IX, intitulat “Diferite Contracte
speciale” cap 1 – Contractul de vânzare-cumpărare.
Alte acte normative: L 85/1992, vânzarea locuințelor proprietate de stat; L 112/1995 pentru Reglementarea
situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului ; L 10/2001 privind
regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989
 în bani, banul fiind un obiect unic ca măsură a valorii bunului ce stă la baza
(ori face obiectul) schimbului.
Altfel spus, vânzarea - cumpărarea este acel contract în temeiul căruia
operează transmiterea dreptului de proprietate sau a unui alt drept (real sau
de creanţă) de la o parte = Vânzătorul – la o altă parte =Cumpărătorul –cu
obligaţia pentru cumpărător de a plăti vânzătorului o sumă de bani drept
preţ.
Codul civil la art. 1650, o defineşte astfel: „Vânzarea este contractul prin
care vânzătorul transmite, sau, după caz, se obligă să transmită
cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preţ pe care
cumpărătorul se obligă să-l plătească” sau la alin (2), se precizează că „se
poate transmite prin vânzare un dezmembrământ al dreptului de proprietate
sau orice alt drept”.
Pentru alte definiţii recomandăm F. Deak și St. D. Cărpenaru2.
Notăm că nu pot forma obiect al contractului de vânzare – cumpărare
drepturile personale nepatrimoniale sau cele patrimoniale care au un caracter
strict personal (întreţinere, pensie, etc.), dar pot fi vândute și cele de nudă
proprietate, uzufruct, superficie, cesiunea de creanţă, dreptul de autor, de
inventator, drepturile asupra unor universalităţi care conţin drepturi dar şi
datorii (ex. vânzarea unei moşteniri).

3. Caracterele juridice ale contractului de vânzare – cumpărare

3.1.Este un contract sinalagmatic, pe considerentul că dă naştere laobligaţii

între părţile ce participă la respectivul contract. Prezintă elementele specifice
acestui gen de contracte3 (excepţia deneexecutare, rezoluţiunea pentru
neexecutarea obligaţiei ce incumbă părţii, riscul contractului)(art. 1171 Cod
civil)4.

2
Fr. Deak, St. D. Cărpenaru: Contracte civile şi comerciale. Ed. Lumina Lex, Bucureşti 1993 p. 11; Eugeniu
Safta Romano: „Contracte civile”, ol I Ed. Graphis, Iaşi 1993 p. 21; C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al.
Băicoianu: „Tratat de drept civil român”, vol. II, Ed. Restitutio 1997; Florescu Dumitru: „Contracte civile,
Ediţia a II a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2012, p. 9-10; R. Motica, F. Moţiu: „Contractul de vânzare –
cumpărare, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001 p. 7 – 12; C. Toader: „Drept civil. Contracte speciale”, Ed. All
Beck, Bucureşti 2003, p. 9 – 87. Oliviu Puie – Contracte civile, în contextul noului Cod civil și al Noului Cod de
procedură civilă. Editura Universul Juridic. București. 2014. Pag 18-19
3
C. Stănescu, C. Bârsan: „Teoria generală a obligaţiilor”, Ediţia a VIII –a Ed. All Beck, Bucureşti 2002. O.Puie
– op. citate pag 19
4
Deci vânzarea cumpărarea este un contract sinalagmatic sau bilateral, în înţelesul că se caracterizează prin
reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor ce revin celor două părţi. Vânzătorul are în principal, obligaţia de a
preda bunul şi de a-l garanta pe cumpărător, iar acesta din urmă de a plăti preţul convenit, de a ridica bunul şi de
a suporta cheltuielile vânzării, în lipsa de stipulaţie contrară.
 3.2.Este un contract cu titlu oneros, în mod obligatoriu, în caz contrar este
orice alt contract, dar nu un contract de vânzare - cumpărare. Fiecare parte
urmăreşte a primi un echivalent în schimbul prestaţiei, obligației pe care o
face, pe care și-o asumă (art. 1172, alin (1) Cod civil).

3.3.Este un contract comutativ art. 1674, prevede că „cu excepţia cazurilor

prevăzute de lege ori dacă din voinţa părţilor nu rezultă contrariul,
proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii
contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori preţul nu a fost plătit
încă”5.Drepturile și obligațiile părților sunt certe. Întinderea
drepturilorșiobligațiilor este determinată sau determinabilă. Dacă este așa,
conchidem că existența acestor drepturi și obligații nu depind de un viitor
eveniment incert. Nu mai poate apărea șansa pentru părți de a fi în situația
unui câștig sau a unei pierderi ca în cazul unui contract comutativ (art 1173
al. 1 Cod civil), astfel că în situația contractului de vânzare-cumpărare
suntem într-o situație diferită.

3.4. Este contract consensual (în principiu), se încheie prin simplul

acord de voinţă al părţilor.
Nu este nici un contract solemn, nici un contract real.
Avem însă excepţii(motiv pentru care am spus în principiu).
La bunurile mobile (art. 1676, 876, 877 Cod civil).
La autoturisme nu se cere forma autentică (vezi O.G. 78/2000 cu
modificările din O.G. 35/2005 şi Legea nr. 289/2009).
Cele două excepţii sunt ipoteze prevăzute de lege, în care contractul de
vânzare – cumpărare nu este valabil decât dacă sunt îndeplinite şi alte
formalităţi, în afara exprimării libere a consimţământului.

3.5.Este un contract translativ de proprietate. Aceasta înseamnă că

transferul proprietăţii este realizat chiar în momentul realizării acordului de
voinţă (solo consensu)- (art. 1674 Cod civil, vezi 3.3.)
Articolul 1674 Cod civil este o aplicaţie particulară a dispoziţiei cu
caracter general cuprins în art. 1273 alin (1) Cod civil.6

3.6. Excepţii

5
O.Puie – op. citate pag 20
6
C. Florescu op. cit. p. 11.
 3.6.1. Atunci când obiectul contractului se referă la un drept real
asupra unui imobil tabular (art. 885 Cod civil)7, acesta însemnând
că,drepturile reale se pierd sau se sting numai după operarea radierii din
Cartea funciară cu acceptul proprietarului tabular şi obligatoriu prin act
autentic.

3.6.2. Când vânzătorul nu este proprietarul bunului în momentul

încheierii contractului, deci vinde bunul altuia (art. 1683 Cod civil).
Deci, dacă, la data încheierii contractului asupra unui bun
individualdeterminat, acesta se află în proprietatea unui terţ, contractul este
valabil, iar vânzătorul este obligat să asigure transmiterea dreptului de
proprietate de la titularul său către cumpărător (art. 1683. alin (1) Cod civil).
Alin (2) = obligaţia vânzătorului se consideră ca fiind executată, fie prin
dobândirea de către acesta a bunului, fie prin ratificarea vânzării de către
proprietar, fie prin orice alt mijloc, direct ori indirect, care procură
cumpărătorului proprietatea asupra bunului.

3.6.3. Când obiectul contractului nu este un bun individual determinat, ci

un bun de gen, care trebuie individualizat ulterior.
Această excepţie este prevăzută la art. 1678 Cod civil care prevede:
„Atunci când vânzarea are ca obiect bunuri de gen, inclusiv dintr-un gen
limitat, proprietatea se transferă cumpărătorului la data individualizării
acestora prin predare, numărare, cântărire, măsurare ori prin orice alt
mod convenit sau impus de natura bunului.

3.6.4. În cazul obligaţiilor alternative, proprietatea şi riscurile se transferă

în momentul în care cumpărătorul face alegerea bunurilor.

7
Art. 885 Cod civil: „Dobândirea şi stingerea drepturilor reale asupra imobilelor.
(1) Sub rezerva unor dispoziţii legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea
funciară se dobândesc, atât între părţi, cât şi faţă de terţi, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe
baza actului sau faptului care a justificat înscrierea.
(2) Drepturile reale se vor pierde sau stinge numai prin radierea lor din cartea funciară, cu consimţământul
titularului, dat prin înscris autentic notarial. Acest consimţământ nu este necesar dacă dreptul se stinge
prin împlinirea termenului arătat în înscriere ori prin decesul său, după caz, prin încetarea existenţei
juridice a titularului, dacă acesta era o persoană juridică.
(3) Dacă dreptul ce urmează să fie radiat este grevat în folosul unei terţe persoane, raderea se va face cu
păstrarea dreptului acestei persoane, cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege.
(4) Hotărârea judecătorească definitivă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autorităţii administrative va
înlocui acordul de voinţă sau, după caz, consimţământul titularului”.
 3.6.5. În cazul vânzării bunurilor viitoare, principiul este că bunul
trebuie să existe în momentul încheierii contractului, iar în cazul vânzării
bunurilor viitoare (o recoltă), este posibilă încheierea contractului, însă
transferul dreptului de proprietate şi suportarea riscului va avea loc numai în
momentul creării bunului (individual determinat) sau în momentul
individualizării (bunuri de gen).

3.6.6. Dacă părţile de comun acord au amânat printr-o clauză specială

transferul dreptului de proprietate la un moment ulterior încheierii
contractului.
În această situaţie va trebui să nu confundăm transferul dreptului de
proprietate cu momentul predării ulterioare a bunului. Trebuie săidentificăm
dacă suntem în faţa stabilirii unor termeni suspensivi, ori a unor condiţii
suspensive care amână transferul dreptului de proprietate până la realizarea
acestora. Deci vânzătorul rămâne proprietar până la realizarea condiţiei
(vezi şi art. 1684 Cod civil).

3.6.7. În cazul cumpărării mărfurilor într-o unitate cu autoservire

Pentru a înţelege această excepţie trebuie să avem în vedere următoarele:
- vânzătorul îşi face publică oferta de vânzare prin simpla expunere a
mărfurilor în rafturile magazinului;
- cumpărătorul, acceptă oferta în momentul în care ia marfa de pe
raft şi o aşează în coş.
Practic suntem în faţa acceptării ofertei şi deci, contractul ar trebui să fie
considerat încheiat.
Însă, literatura juridică şi practica juridică nu agreează această
interpretare şi se susţine că în cazul magazinelor cu autoservire, contractul se
consideră încheiat doar în momentul în care cumpărătorul a achitat preţul la
casă. Doar în acel moment cumpărătorul devine proprietarul mărfii.
Dacă nu plăteşte preţul şi pleacă cu marfa, suntem în faţa unei infracţiuni
de furt, nu în situaţia neexecutării unei plăţi ca preţ într-un contract de
vânzare - cumpărare ce este deja încheiat.

3.6.8. Vânzarea cu plata preţului în rate şi rezerva proprietăţii

Suntem în situaţia art. 1755 Cod civil care prevede: „Atunci când, într-o
vânzare cu plata preţului în rate, obligaţia de plată este garantată cu rezerva
dreptului de proprietate, cumpărătorul dobândeşte dreptul de proprietate la
 data achitării ultimei rate din preţ; riscul bunului este însă transferat
cumpărătorului de la momentul predării acestuia”.

4. Condiţiile de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare

Condiţiile de valabilitate ale contractului de vânzare-cumpărare sunt
egale cu cele prevăzute de normele dreptului civil (fiind şi comentate de
doctrina juridică),astfel: consimţământul, capacitatea, obiectul (lucrul
vândut şi preţul), ocauzălicită, forma (la contractele solemne) (art 1179 Cod
civil).

4.1. Consimţământul părţilor

Conform art. 1182 alin (1) Cod civil, contractul este valabil încheiat prin
negocierea lui de către părţi sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de
a contracta. În ceea ce priveşte consimţământul în cazul contractului de
vânzare cumpărare, avem probleme specifice, şi anume:
a) promisiunea de vânzare cumpărare, care se prezintă sub două forme:
- promisiunea unilaterală de vânzare – cumpărare;
- promisiunea bilaterală de vânzare – cumpărare (sinalagmatică);
b) pactul de preferinţă (de opţiune);
c) dreptul de preemţiune.

4.1.1. Promisiunea de vânzare – cumpărare în cazul contractului de

vânzare – cumpărare, este un contract unilateral care creează obligaţii în
sarcina numai a uneia dintre părţi, care este denumită promitent.
Promisiunea de a contracta trebuie să conţină toate acele clauze ale
contractului promis, în lipsa cărora părţile nu ar putea executa promisiunea
(art. 1179 Cod civil, cu norme generale tuturor contractelor, iar în materia
vânzării operează norma specială înscrisă în art. 1662 Cod civil).

4.1.1.1. Promisiunea unilaterală de vânzare poate fi încheiată sub termen

sau pur şi simplu. Aşa cum am precizat, este un contract unilateral (avem o
acceptare de promisiune fără a naşte obligaţia cumpărării bunului), în fapt
ne aflăm în faţa unui antecontract ce dă naştere la un drept de creanţă8.
Dereţinut: promisiunea unilaterală de vânzare se transformă în contract
de vânzare – cumpărare propriu–zis, în care beneficiarul promisiunii cere

8
O.Puie – op. cit pag 65-68
 executarea obligaţiei de a vinde, asumată de promitent, fără a mai fi nevoie
de un consimţământ din partea acestuia din urmă.
Promisiunea unilaterală de vânzare dă naştere unui drept de creanţă în
favoarea beneficiarului, iar în sarcina promitentului a unei obligaţii de a
face.
În cazul în care promitentul nu își execută în natură obligaţia din culpa sa,
beneficiarul este în drept să pretindă plată de daune interese (art. 1279 alin
(2) Cod civil).
Pentru a fi valabilă promisiunea, trebuie să îndeplinească condiţiile de
valabilitate prevăzute de orice contract.
Promisiunea de vânzare se deosebeşte de oferta de a contracta, care este
un act juridic unilateral de voinţă, care devine caduc în caz de moarte sau
dacă persoana devine incapabilă.
Obligaţia promitentului născută din promisiunea de vânzare se stinge la
expirarea termenului prevăzut, iar dacă nu s-a prevăzut un termen, la şase
luni de la data încare contractul trebuia încheiat.
Promisiunea unilateralăpoate fi asumată şide cumpărător, care poate face
o promisiune unilaterală de cumpărare.
Dacă promisiunea de cumpărare se referă la un bun individual determinat,
şi înainte ca promisiunea să fie executată, proprietarul bunului ori creditorul
îl înstrăinează ori constituie un drept real asupra acestui bun, promisiunea
făcută, de cumpărare, se consideră stinsă.
Dovada promisiunii unilaterale de vânzare – cumpărare se face în
condiţiile generale de probă.
Dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanţa la cererea
părţii interesate, care şi-a îndeplinit propriile obligaţii, poate să pronunţe o
hotărâre care să ţină loc de contract (art. 1279 alin (3) Cod civil).

4.1.1.2. Promisiunea bilaterală de vânzare – cumpărare

Este, de asemenea, considerată un antecontract, ca şi promisiunea
unilaterală de vânzare – cumpărare, dar se deosebeşte de aceasta prin aceea
că, în această situaţie, ambele părţi se obligă pentru viitor să încheie
contractul de vânzare – cumpărare9.
Reţinem că, la promisiunea unilaterală de vânzare–cumpărare,
beneficiarul poate cere încheierea contractului.

9
D. Chirică: Drept civil. Contracte speciale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 1997, p. 22 – 34; C. Florescu opere
citate p 20 – 23. O. Puie – op. cit pag 68-82
 La promisiunea bilaterală, este de reţinut problema preţului şi anume, se
cere ca acesta să fie determinat.
În situaţia promisiunii bilaterale de vânzare – cumpărare, părţile se înţeleg
atât asupra lucrului, cât şi asupra preţului, şi totodatăîşi asumă obligaţia de a
încheia contractul de vânzare – cumpărare în viitor.
În temeiul art. 1669 alin (1) Cod civil instanţa de judecată poate să
pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract, hotărâre care va avea
caracter constitutiv de drepturi şi astfel va opera transferul dreptului de
proprietate de la vânzător la cumpărător, de la data când a rămas definitivă.
Pentru admisibilitatea acţiunii în pronunţarea hotărârii judecătoreşti
trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
- existenţa unui antecontract valabil încheiat;
- dovedirea acestuia în condiţiile dreptului comun;
- refuzuluneia dintre părţi de a autentifica actul de înstrăinare;
- partea care acţionează să-şi fi îndeplinit obligaţiile asumate prin
antecontract;
- promitentul vânzător să fie proprietar al bunului vândut;
- promitentul cumpărător să nu fie incapabil de a-şi dobândi
respectivul bun la data pronunţării hotărârii;
- să nu fi trecut mai mult de şase luni de la data la care contractul
trebuia încheiat (art. 1669 alin (2) Cod civil).

4.1.2. Pactul de preferinţă (de opţiune) privind contractul de vânzare -

cumpărare
Este o variantă a promisiunii de vânzare prin care proprietarul unui bun
se obligă ca, în cazul în care va vinde, să acorde preferinţă unei anumite
persoane, la un preţ egal.
Promitentul este liber să vândă, sau nu, dar dacă va vinde, beneficiarul
are un drept de preferinţă la cumpărare.
 În spiritul Deciziei fostului T.S. cu nr. 1732/1952, pactul de preferinţă 10
este o promisiune unilaterală de vânzare. El nu are drept consecinţă
transmiterea dreptului de proprietate, iar nerespectarea lui din partea
promitentului dă naştere obligaţiei de dezdăunare faţă de cel prejudiciat. Pe
de altă parte, pactul de preferinţă neconferind un drept real, nu este opozabil
terţilor şi nu conferă părţii lezate dreptul de a intenta acţiunea în revendicare
sau în anularea vânzării, făcută cu nesocotirea acestei promisiuni, afară de
cazul când se dovedeşte că vânzarea s-a făcut prin fraudă sau prin
complicitate la fraudă din partea terţului achizitor.
În lipsa fraudei, beneficiarul pactului va avea acţiune numai împotriva
promitentului pentru daune interese, conform regulilor generale privitoare la
răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin nerespectarea obligaţiei de a
face11.
Pactul de opţiune trebuie să conţină toate elementele contractului pe care
părţile urmăresc să-l încheie, astfel încât acesta să se poată încheia prin
simpla acceptare a beneficiarului opţiunii (art. 1278 alin (3) Cod civil).
Contractul se încheie prin exercitarea opţiunii, în sensul acceptării de
către beneficiar a declaraţiei de voinţă a celeilalte părţi, ori prin condiţiile
convenite prin pact (art. 1278 Cod civil).
Dacă pactul se referă la drepturi tabulare, dreptul de opţiune se va nota în
Cartea funciară12.

10
Vezi art. 1278 Cod civil: „(1) Atunci când părţile convin ca una dintre ele să rămână legată de propria
declaraţie de voinţă, iar cealaltă să o poată accepta sau refuza, acea declaraţie se consideră o ofertă irevocabilă şi
produce efectele prevăzute la art.1191.
(2) Dacă părţile nu au convenit un termen pentru acceptare, acesta poate fi stabilit de instanţă prin ordonanţă
preşedinţială, cu citarea părţilor.
(3) Pactul de opţiune trebuie să conţină toate elementele contractului pe care părţile urmăresc să-l încheie, astfel
încât acesta să se poată încheia prin simpla acceptare a beneficiarului opţiunii.
(4) Contractul se încheie prin exercitarea opţiunii în sensul acceptării de către beneficiar a declaraţiei de voinţă a
celeilalte părţi, în condiţiile convenite prin pact.
(5) Atât pactul de opţiune, cât şi declaraţia de acceptare trebuie încheiate în forma prevăzută de lege pentru
contractul pe care părţile urmăresc să-l încheie”.
Și
Art. 1279 Cod civil: „(1) Promisiunea de a contracta trebuie să conţină toate acele clauze ale contractului
promis, în lipsa cărora părţile nu ar putea executa promisiunea.
(2) În caz de neexecutare a promisiunii beneficiarul are dreptul la daune interese.
(3) De asemenea, dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanţa, la cererea părţii care şi-a
îndeplinit propriile obligaţii, poate să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract, atunci când natura
contractului o permite, iar cerinţele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite. Prevederile prezentului
alineat nu sunt aplicabile în cazul promisiunii de a încheia un contract real, dacă prin lege nu se prevede altfel.
(4) Convenţia prin care părţile se obligă să negocieze în vederea încheierii sau modificării unui contract nu
constituie promisiune de a contracta”.
11
Fr. Deak: „Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, Bucureşti 1998, p. 22 – 23; M. I. Muţiu:
„Drept civil. Contracte speciale” Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea 2001, p. 29.
12
Pentru detalii vezi C. Florescu – opere citate p. 21 -25.
 Convenţia prin care părţile se obligă să negocieze în vederea încheierii
sau modificării unui contract nu constituie promisiunea de a contracta.

4.1.3. Preemţiunea – drept preferenţial legal sau convenţional (art. 1730 –

1740 Cod civil)
Dreptul de preemţiune este consacrat la art. 1730 din Codul civil care
prevede că, în condiţiile stabilite prin lege sau contract, titularul dreptului de
preemţiune, numit preemptor, poate să cumpere cu prioritate un bun (alin
(1)), bun mobil, dar și unul imobil.
Ca definiţie, putem susţine că ne aflăm în faţa unui drept preferenţial la
cumpărare, la preţ egal, drept conferit de lege sau convenit de părţi, atunci
când proprietarul unui bun a decis să vândă un bun ce îi aparţine. Condiţiile
preemţiunii sunt prevăzute la art. 1732 din Codul civil, astfel vânzătorul este
obligat să notifice de îndată preemptorului cuprinsul contractului încheiat cu
un terţ, notificarea putând fi făcută şi de terţ (alin 1). La alin (2), se stabileşte
cuprinsul notificării care trebuie să evidenţieze numele şi prenumele
vânzătorului, descrierea bunului, sarcinile care grevează bunul, termenii şi
condiţiile vânzării, locul unde se află bunul.
Preemptorul, după ce primeşte notificarea, poate să-şi exercite dreptul
prin comunicarea către vânzător a acordului său de a încheia contractul
propus, comunicare ce poate fi însoţită de consemnarea preţului la dispoziţia
vânzătorului (alin 3).
Prin exercitarea dreptului de preemţiune (comunicarea către vânzător)
contractul de vânzare – cumpărare se consideră încheiat între preemptor şi
vânzător, situaţie în care contractul cu terţul se desfiinţează retroactiv (art.
1733 Cod civil).
Toate prevederile din contractul cu terţul se regăsesc în contractul
încheiat în baza preemţiunii.
În ce priveşte pe terţul cumpărător, dacă se consideră lezat şi este de bună
credinţă, el poate cere dezdăunări pe baza invocării evicţiunii ce rezultă din
exercitarea preemţiunii, de la vânzător. Preemptorul nu poate fi acţionat şi
nici nu i se pot invoca clauze contractuale ce exclud dreptul de preemţiune,
ce ar fi fost cuprinse în contractul încheiat cu vânzătorul.
Dreptul de preemţiune se exercită în cazul vânzării de bunuri mobile în
termen de cel mult 10 zile, iar în cazul vânzării de bunuri imobile în termen
de cel mult 30 de zile, termen ce va curge de la data comunicării notificării
către preemptor (alin 4).
 În situaţia concursului între preemptori operează prevederile art. 1734
Cod civil lit. a – d13, iar când este vorba de o pluralitate de bunuri vândute, se
aplică prevederile art. 1735 Cod civil14.
Dreptul de preemţiune este indivizibil, nu se poate ceda. Stingerea acestui
drept se realizează prin moartea preemptorului, cu excepţia situaţiei când s-a
prevăzut un anume termen. În această situaţie, termenul se reduce la 5 ani de
la data constituirii, dacă s-a stipulat un termen mai lung (art. 1739, art. 1740
Cod civil).

4.2. Capacitatea părţilor

În Codul civil găsim instituită regula generală în materia vânzării -
cumpărării la art. 1652 care prevede: „pot cumpăra sau vinde toţi cei cărora
nu le este interzis prin lege”.

4.2.1. Regula capacităţii generale

Din acest enunţ tragem concluzia că în materia vânzării – cumpărării
capacitatea constituie regula, iar situaţiile de incapacitate sunt excepţiile de
la regulă15. La art.1180 Cod civil se arată că poate contracta orice persoană
care nu este declarată incapabilă de lege, iar în materia vânzării operează
prevederile art. 1652 arătate mai sus.
După cum ştim, cazurile de incapacitate sunt expres şi limitativ prevăzute
în legi; normele de interpretare ale acestora fiind de strictă interpretare.

4.2.2. Excepţiile generale

13
Art. 1734 Cod civil: „(1) În cazul în care mai mulţi titulari şi-au exercitat preempţiune asupra aceluiaşi bun,
contractul de vânzare se consideră încheiat:
a) cu titularul dreptului legal de preempţiune, atunci când se află în concursul titulari ai unor drepturi
convenţionale de preempţiune;
b) cu titularul dreptului legal de preempţiune ales de vânzător, când se află în concurs cu alţi titulari ai unor
drepturi legale de preempţiune;
c) dacă bunul este imobil, cu titularul dreptului convenţional de preempţiune care a fost mai întâi înscris în
cartea funciară, atunci când acesta se află în concurs cu alţi titulari ai unor drepturi convenţionale de
preempţiune;
d) dacă bunul este mobil, cu titularul dreptului convenţional de preempţiune având data certă cea mai veche,
atunci când acesta se află în concurs cu alţi titulari ai unor drepturi convenţionale de preempţiune.
(2) Orice clauză care contravine prevederilor alin.(1) este considerată nescrisă”.
14
Art. 1785 Cod civil: „Dacă în contract părţile nu au arătat durata locaţiunii, fără a-şi fi dorit să contracteze pe
o durată nedeterminată, în lipsa uzanţelor, locaţiunea se consideră încheiată:
a) pentru un an, în cazul locuinţelor nemobilate sau spaţiilor pentru exercitarea unei profesii sau întreprinderi;
b) pe durata corespunzătoare unităţii de timp pentru care s-a calculat chiria, în cazul bunurilor mobile ori în
acela al camerelor sau apartamentelor mobilate;
c) pe durata locaţiunii imobilului, în cazul bunurilor mobile puse la dispoziţia locatarului pentru folosinţa unui
imobil”.
15
La art. 28 Cod civil găsim reglementată capacitatea civilă. La art. 34 Cod civil capacitatea de folosință La art.
37 Capacitatea de exercițiu.
 Acestea se referă la minorii sub 14 ani şi interzişii judecătoreşti (art. 43 Cod
civil). Minorii între 14 – 18 ani au capacitate de exerciţiu restrânsă, aceştia
putând să încheie personal contracte de vânzare – cumpărare, dar numai cu
încuviinţarea părinţilor sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de
lege, şi cu autorizarea instanţei de tutelă (art. 41 şi 42 Cod civil)16.

4.2.3. Excepţiile speciale

Sunt specifice vânzării – cumpărării şi sunt instituite numai în considerarea
subiectului titular; privesc vinderea – cumpărarea sau numai cumpărarea, dar
pot fi și în interesul ocrotirii unor interese publice.
Interdicţiile numai de a vinde (înstrăinarea) sunt stabilite de lege în funcţie
de natura (destinaţia) bunurilor pe care le vom discuta în legătură cu obiectul
contractului de vânzare – cumpărare.

4.2.3.1. Incapacităţile speciale de a vinde

La art. 1655 Cod civil, se prevede că, acele persoane care sunt precizate la
art. 1654 nu pot să vândă bunurile proprii pentru un preţ ce constă într-o sumă
de bani provenită din vânzarea ori exploatarea bunului sau patrimoniului pe care
îl administrează, ori a cărui administrare o supraveghează, după caz.
Aceste persoane sunt: mandatarii pentru bunurile pe care sunt însărcinaţi să
le vândă (lit. a), părinţii, tutorele, curatorul, administratorul provizoriu pentru
bunurile persoanelor pe care le reprezintă (lit. b), funcţionarii publici,
judecătorii sindici, practicienii în insolvenţă, executorii, precum şi alte
asemenea persoane care ar putea influenţa condiţiile vânzării făcute prin
intermediul lor sau care are ca obiect bunurile pe care le administrează ori a
căror administrare o supraveghează (lit. c), de la art. 1654 Cod civil.
Notă: În actualul Cod civil nu mai sunt prevăzute incapacităţile speciale
privind vânzarea între soţi, dar păstrează revocabilitatea donaţiei între soţi,
numai în timpul căsătoriei17.

4.2.3.2. Incapacităţile speciale de a cumpăra

Sunt prevăzute la art. 1653 şi 1654 şi privesc următoarele categorii de
persoane:
16
O.Puie – op. cit. Pag 22
D. Florescu – op. cit pag 27-29
17
Pentru detalii D. Florescu – opere citate p. 30.
 Art. 1653: „…judecătorii, procurorii, grefierii, executorii judecătorești,
avocaţii, notarii publici, consilierii juridici, practicienii în insolvenţă, sub
sancţiunea nulităţii absolute, nu pot cumpăradirect sau prin persoane interpuse
drepturi litigioase care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei
circumscripţie îşi desfăşoară activitatea.
Motivaţia acestei interdicţii pentru persoanele arătate se bazează pe apărarea
prestigiului justiţiei (motiv de ordine publică).
La art. 1654 Cod civil sunt arătate şi alte categorii de persoane care, de
asemenea nu pot cumpăra direct sau prin persoane interpuse, cum ar fi:
Lit. a = mandatarii convenţionali sau legali însărcinaţi (împuterniciţi) să
vândă bunurile altor (altei) persoane, nu le pot cumpăra, pe considerentul logic
şi moral, că nu se admite ca o persoană să cumuleze calitatea de vânzător cu cea
de cumpărător. Mandatarul ar fi pus în situaţia să acorde întâietate interesului
său, în detrimentul celui pe care îl reprezintă cumpărând mai ieftin, deşi
interesul celui pe care îl reprezintă şi ar trebui să-l apere impune obţinerea unui
preţ mai ridicat18;
Lit. b = părinţii, tutorele, curatorul, administratorul provizoriu, nu pot
cumpăra bunurile aparţinând persoanelor pe care le reprezintă;
Lit. c = funcţionarii publici, judecătorii sindici, practicienii în insolvenţă,
executorii, precum şi alte asemenea persoane, care ar putea influenţa condiţiile
vânzării făcute prin intermediul lor sau care are ca obiect bunurile pe care le
administrează ori a căror administrare o supraveghează.
Legiuitorul a prevăzut că nerespectarea interdicţiei prevăzute la literele a şi b
se sancţionează cu nulitate relativă, iar a celei prevăzute la litera c cu nulitate
absolută.
La alin. 2 al articolului 1653 Cod civil, sunt enunţate excepţiile vizând
persoanele de la alin. 1 în situaţia cumpărării de drepturi litigioase19.
În ce priveşte noţiunea de drept litigios, se arată că un drept este considerat
litigios dacă suntem în situaţia unui proces început şi neterminat cu privire la
existenţa sau întinderea sa (art. 1653 alin (3) Cod civil).

18
M. I. Muţiu: opere citate p. 30.
19
Art. 1653 alin (2) Cod civil: „(2) Sunt exceptate de la prevederile alin.(1):
a) cumpărarea drepturilor succesorale ori a cotelor-părţi din dreptul de proprietate de la comoştenitori sau
coproprietari, după caz;
b) cumpărarea unui drept litigios în vederea îndestulării unei creanţe care s-a născut înainte ca dreptul să fi
devenit litigios;
c) cumpărarea care s-a făcut pentru apărarea drepturilor celui ce stăpâneşte bunul în legătură cu care există
dreptul litigios”.
O. Puie – op. cit. Pag 24-26
 Notă: Această interdicţie nu operează în cazul vânzării prin licitaţie publică
întrucât dreptul ce se vinde prin această procedură (a licitaţiei) nu mai poate
avea caracter litigios.

4.3. Obiectul contractului

4.3.1. Definiţie
Contractul de vânzare – cumpărare este un contract sinalagmatic. Consecinţa
rezidă în faptul că dă naştere automat la două obligaţii reciproce, una a
vânzătorului, obligaţie ce are ca obiect bunul vândut, iar cealaltă a
cumpărătorului, care are ca obiect preţul.
Notă: În orice situaţie, în orice contract de vânzare – cumpărare, dacă nu
avem aceste două elemente nu ne găsim în situaţia unui contract de vânzare –
cumpărare valabil încheiat. De asemenea, aceste elemente, obiectul vândut –
preţul plătit,chiar dacă există, ele nu se vor lua în considerare dacă nu
îndeplinesc condiţiile anume prevăzute de lege.
Trebuie să avem în vedere ca, din punct de vedere juridic, să facem
deosebire între obiectul contractului și obiectul unei obligații. Obiectul
contractului este operațiunea juridică (vânzarea) agreată de părți și rezultată din
totalitatea drepturilor și obligațiilor contractuale, iar în ce privește obligația (la
general) este prestația ce incumbă debitorului la care el se angajează.
Obiectul contractului trebuie să fie determinat și licit și cel al obligației
determinat ori determinabil.
În ce privește strict contractul de vânzare-cumpărare, vom avea ca obiect
material al obligației, lucrul ce se vinde, iar obiectul material al obligației este în
sarcina cumpărătorului și constă în plata prețului.

4.3.2. Bunul vândut. Noţiune. Caractere juridice

Noţiunea de bun, din punct de vedere juridic, este definită la art. 535 Cod
civil, care arată că „sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care
constituie obiectul unui drept patrimonial”.
În cazul contractului de vânzare – cumpărare, lucrul (bunul) vândut ca
obiect al contractului, poate fi orice bun, dacă vânzarea nu este interzisă ori
limitată prin lege sau prin convenţie ori testament (art. 1657 Cod civil).
La prima vedere se poate accepta ideea că noţiunea de „bun vândut” se
referă doar la „lucru corporal”, însă trebuie să reţinem că se practică vânzarea
oricărui drept real (uzufruct, creanţă, intelectual).
 Notă: putem spune că „orice drept este un bun”20.
Lucrul (bunul) vândut ca obiect al obligaţiei vânzătorului trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
- bunul să fie în circuitul civil;
- bunul să existe în prezent sau în viitor;
- bunul să fie determinat sau determinabil, licit şi posibil;
- vânzătorul să fie proprietarul bunului vândut.

4.3.2.1. Bunul să fie în circuitul civil

Conform art. 1229 Cod civil, numai bunurile care sunt în circuitul civil pot
face obiectul unei prestaţii contractuale, iar art. 1657 Cod civil (vezi 4.3.2.),
aplicabil numai contractului de vânzare – cumpărare statuează că „orice bun
poate fi vândut în mod liber, dacă vânzarea nu este interzisă ori limitată prin
lege sau prin convenţie ori testament”.
Faţă de aceste prevederi, numai lucrurile care se află în circuitul civil pot
forma obiect al contractului de vânzare – cumpărare, iar bunurile
indisponibilizate constituie excepţie, motiv pentru caretrebuie expres şi limitativ
prevăzute în lege.
Dintre normele de indisponibilizare amintim:
- art. 135, alin (4) din Constituţia României – bunurile proprietate
publică;
- art. 32 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar – terenul atribuit
conform art. 19 alin (1);
- art. 4 din Titlul X- circulaţia bunurilor agricole Legea nr.
247/2005 cu privire la interdicţia înstrăinării terenurilor în privința
cărora există litigii;
- Legea 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor;
- Legea 31/6 mai 1966 privind monopolul de stat;
- Legea 18/2000 privind protejarea patrimoniului de stat;
- O.U.G. 190/9 noiembrie 2000 privind regimul metalelor şi
pietrelor preţioase.
Studiul acestor legi relevă împrejurarea că unele bunuri sunt scoase din
circuitul civil (inalienabile),iar altele au instituit numai un regim restrictiv de
circulaţie, acestea putând fi înstrăinate sau dobândite cu respectarea anumitor
condiţii prevăzute expres (ex:arme).

20
Vezi D. Florescu opere citate p. 31.
 În partea finală a art. 1657 observăm că se statuează „vânzarea poate fi
interzisă sau limitată prin convenţie sau testament”. Suntem în faţa unei
inalienabilităţi convenţionale. Aceasta poate fi admisă ca valabilă, numai dacă
există o justificare a unui interes serios şi legitim, şi dacă ar avea un caracter
temporar. Dacă nu sunt îndeplinite aceste condiţii, clauza face ca actul să fie nul
în întregime.21

4.3.2.2. Bunul să existe în prezent sau în viitor

Din analiza art. 1658 Cod civil se relevă împrejurarea ca bunul să existe în
prezent, dar și situația în care acest bun să existe în viitor.
Avem însă situația de la Art. 1659 Cod civil: „Dacă în momentul vânzării
unui bun individual determinat acesta piere în întregime, contractul nu produce
nici un efect...”.
Interpretarea textului concluzionează că părţile au avut în vedere un lucru ce
există, dar care a pierit total înainte de încheierea contractului, posibil fără ştirea
lor, caz în care vânzarea este nulă absolut, din lipsa obiectului contractului
(element structural).
Dacă bunul a pierit numai în parte, cumpărătorul care nu cunoştea acest fapt,
are alegerea de a cere anularea vânzării, fie reducerea corespunzătoare a
preţului şi executarea părţii rămase (art. 1659).
Codul civil reglementează şi convenţiile privind bunuri viitoare (art. 1228
Cod civil) şi în cazul contractului de vânzare - cumpărare avem reglementare la
art. 1658 Cod civil22.

21
Pentru detalii: D. Florescu op. citate, p. 35; C. Toader, opere citate, p. 67.
22
Art. 1658 Cod civil:
(1) „ Dacă obiectul vânzării îl constituie un bun viitor, cumpărătorul dobândeşte proprietatea în momentul
în care bunul s-a realizat. În privinţa construcţiilor, sunt aplicabil dispoziţiile corespunzătoare în
materie de carte funciară.
(2) În cazul vânzării unor bunuri dintr-un gen limitat care nu exista la data încheierii contractului,
cumpărătorul dobândeşte proprietatea la momentul individualizării de către vânzător a bunurilor
vândute. Atunci când bunul sau, după caz, genul limitat nu se realizează, contractul nu produce niciun
efect. Cu toate acestea, dacă nerealizarea este determinată de culpa vânzătorului, el este ţinut să
plătească daune-interese.
(3) Când bunul se realizează numai parţial, cumpărătorul are alegerea fie de a cere desfiinţarea vânzării, fie
de a pretinde reducerea corespunzătoare a preţului. Aceeaşi soluţie se aplică şi în cazul prevăzut la alin.
(2) atunci când genul limitat s-a realizat numai parţial şi, din acest motiv, vânzătorul nu poate
individualiza întreaga cantitate de bunuri prevăzută în contract. Dacă nerealizarea parţială a bunului
sau, după caz, a genului limitat a fost determinată de culpa vânzătorului, acesta este ţinut să plătească
daune-interese.
(4) Atunci când cumpărătorul şi-a asumat riscul nerealizării bunului sau genului limitat, după caz, el
rămâne obligat la plata preţului.
(5) În sensul prezentului articol, bunul este considerat realizat la data la care devine apt de a fi folosit
potrivit destinaţiei în vederea căreia a fost încheiat contractul”.
 În acest caz, avem în vedere bunurile ce se vor fabrica, recoltele viitoare,
peştele ce se va prinde, etc.
În astfel de contracte, se subînţelege că vânzătorul şi-a asumat obligaţia de a
confecţiona sau procura bunul pentru a-l putea transmite la termenul convenit.
Nerealizarea bunului viitor nu afectează validitatea contractului (validitate
care se apreciază în momentul încheierii), antrenează însă răspunderea
contractuală a vânzătorului dacă acesta nu dovedeşte o cauză care să-l
exonereze de răspundere (art. 1658 alin. (2) Cod civil).

4.3.2.3. Bunul să fie determinat sau determinabil, licit şi posibil

Determinat: adică stabilit de părţi la încheierea contractului cu referire
directă la caracterele specifice ale bunului cert, care se deosebesc de altele, sau
indicarea speciei şi a cantităţii care fac posibilă determinarea bunurilor de gen.
Ex.: La autoturisme: marcă, număr de înmatriculare, serie motor,etc.
La bunuri de gen: o tonă de grâu de calitate medie.
Determinabil:presupune furnizarea unor elemente prin care bunul să fie
determinat în viitor. Elementele de determinare trebuie să fie îndestulătoare
pentru a putea individualiza bunul vândut.
Ex. Toate merele produse în această toamnă în livada vânzătorului din
localitatea X.
Dacă nu avem elementele de determinare clare, ce fac bunul să fie
imprecis sau nedeterminat, suntem în drept să cerem nulitateaabsolută a
contractului pentru lipsa unui element esenţial23.
Textul legal de referinţă a acestei cerinţe este art. 1226 alin (2) Cod
civil .
24

Dacă obiectul contractului urmează a fi determinat de un terț conform art.

1232 Cod civil, terțul are obligația în sensul de a acționa în mod corect, diligent
și echidistant25.

4.3.2.4. Vânzătorul să fie proprietarul bunului vândut

Aşa cum ştim, contractul de vânzare – cumpărare este translativ de
proprietate (sau un alt drept real (vezi 3.5.)), ceea ce impune ca vânzătorul să fie
titularul dreptului pe care îl înstrăinează. Este principiul care statuează în drept

23
M. I. Muţiu, opere citate, p. 37.
24
Art. 1226, alin (2) :Sub sancţiunea nulităţii absolute, el trebuie să fie determinat sau cel puţin determinabil şi
licit”.
25
O.Puie – op.cit. pag 38
că „nimeni nu poate da ceea ce nu posedă (are)” 26. Nimeni nu poate transfera
altuia mai multe drepturi decât el însuşi are.
În practică putem însă întâlni şi situaţia când se vinde lucrul altuia,
individual determinat (cert). Situaţia este rezolvată în prezent de art. 1227 şi
1230 din Codul civil şi cu o aplicare directă la contractul de vânzare -
cumpărare art. 1683 Cod civil.
Cât priveşte bunurile aflate în diviziune, pot forma obiectul vânzării însă,
pentru validitatea vânzării se cere acordul tuturor coindivizarilor (art. 1683 Cod
civil).

4.3.3. Preţul. Definiţie şi caractere juridice

Din punct de vedere juridic, preţul constituie obiectul obligaţiei
cumpărătorului. Conform art. 1660 Cod civil, preţul constă într-o sumă de bani.
Pentru ca vânzarea – cumpărarea să fie un contract valabil (valid), preţul trebuie
să îndeplinească următoarele condiţii rezultate din dispozițiile art. 1660 Cod
civil și 1665 Cod civil:
- să fie stabilit în bani;
- să fie determinat sau determinabil;
- să fie real, nu fictiv;
- să fie serios, nu simbolic, nu derizoriu, nu infim, (art. 1660, alin (2)
Cod civil).
Nerealizarea oricăreia dintre aceste condiţii atrage nulitatea absolută a
contractului, din lipsa unui element constitutiv, și anume: preţul vânzării.
În cazul unui contract prin care se transferă proprietatea unui bun de la
proprietar la o altă persoană, fără a exista un preţ stabilit între părţi, suntem în
faţa oricărui alt contract, dar nu în al unui contract de vânzare – cumpărare.
4.3.3.1. Preţul trebuie să existe
Aceasta înseamnă că el trebuie prevăzut expres, ca o prestaţie a
cumpărătorului la momentul încheierii contractului.

4.3.3.2. Preţul trebuie stabilit în bani

Este condiţia impusă de art. 1660 alin (1) Cod civil „Preţul constă într-o
sumă de bani”.Orice altă prestaţie a cumpărătorului schimbă natura juridică a
contractului (renta viageră, întreţinerea, schimbul, etc.). Preţul poate consta într-

26
„Nemo plus juris ed alium transfere potest, quam ipse habet”. (Nimeni nu poate transfera altuia peste dreptul
pe care îl are el însuși) – ADAGIUM AL LUI ULPIAN. Ion Deleanu – Sergiu Deleanu – Mică enciclopedie a
dreptului ADAGII ȘI LOCUȚIUNI LATINE ÎN DREPTUL ROMÂNESC. Ed. Dacia – Cluj Napoca. 2000 –
pag 234-235
o sumă unică sau fracţionată, ori în rate periodice până la achitarea întregii sume
stabilite de părţi.

4.3.3.3. Preţul trebuie să fie determinat sau determinabil

Art. 1660 alin (2) Cod civil prevede că preţul trebuie să fie serios şi
determinat sau cel puţin determinabil (vezi şi 4.3.2.3. pentru determinat şi
determinabil).
Preţul este determinat dacă părţile au căzut de acord în momentul încheierii
contractului asupra cuantumului său.
Preţul este determinabildacă, în contract, părţile au menţionat doar
elementele cu ajutorul cărora el va fi determinat ulterior, cel mai târziu la data
când obligaţia plăţii preţului devine exigibilă (art. 1661 Cod civil).
Stabilirea preţului nu înseamnă determinarea modalităţii de plată (o singură
prestaţie, în rate) şi nici a termenului de plată, care sunt elemente care referă la
executarea contractului. Dacă nu sunt stabilite de părţi ele sunt prevăzute de
lege (ex. vânzarea de locuinţe din fondurile statului).
Determinarea preţului poate fi lăsată de părţi la latitudinea unei a treia
persoane (art. 1662 Cod civil)27.

4.3.3.4. Preţul să fie real, nu fictiv

A fi real înseamnă că preţul trebuie să fie sincer. Se cere să fie stabilit cu
intenţia de a fi plătit şi să nu fie fictiv.
Preţul este considerat fictiv (simulat) dacă în contractul public este
consemnat un preţ, iar în actul secret părţile statuează că nu se datorează vreun
preţ.

27
Art. 1662 Cod civil: „Determinarea preţului de către un terţ. Alin (1) Preţul poate fi determinat şi de către una
sau mai multe persoane desemnate potrivit acordului părţilor.
Alin (2) Atunci când persoanele astfel desemnate nu determină preţul în termenul stabilit de părţi sau, în lipsă,
în termen de 6 luni de la încheierea contractului, la cererea părţii interesate, preşedinte judecătoriei de la locul
încheierii contractului va desemna, de urgenţă, în camera de consiliu, prin încheiere definitivă, un expert pentru
determinarea preţului. Remuneraţia expertului se plăteşte în cote egale de către părţi.
Alin (3) Dacă preţul nu a fost determinat în termen de un an de la încheierea contractului, vânzarea este nulă,
afară de cazul în care părţile au convenit un alt mod de determinare a preţului”.
Art. 1663 Cod civil: „Determinarea preţului în funcţie de greutatea lucrului vândut. Când preţul se determină în
funcţie de greutatea lucrului vândut, la stabilirea cuantumului său nu se ţine seama de greutatea ambalajului”.
Art. 1664 Cod civil: „Lipsa determinării exprese a preţului.
alin (1) Preţul vânzării este suficient determinat dacă poate fi stabilit potrivit împrejurărilor.
Alin (2) Când contractul are ca obiect bunuri pe care vânzătorul le vinde în mod obişnuit, se prezumă că părţile
au avut în vedere preţul practicat în mod obişnuit de vânzător.
Alin (3) În lipsă de stipulaţie contrară, vânzarea unor bunuri al căror preţ este stabilit de pieţe organizate este
presupusă a se fi încheiat pentru preţul mediu aplicat în ziua încheierii contractului pe piaţa cea mai apropiată
de locul încheierii contractului. Dacă această zi a fost nelucrătoare, se ţine seama de ultima zi lucrătoare”.
 Dovada simulaţiei poate fi făcută de terţi sau creditorii dobânditorului
aparent, prin orice mijloc de probă.

4.3.3.5. Preţul trebuie să fie serios, nu simbolic, nu derizoriu, nu infim

Prin seriozitatea preţului se înţelege că el trebuie să exprime echivalentul
valorii relative a bunului vândut, deci să nu fie derizoriu (infim) (art. 1665 alin
(2) Cod civil)28 și art. 1660 al. 2 Cod.civ care arată că prima condiție chiar
această caracteristică – seriozitatea.
Neseriozitatea preţului nu trebuie confundată cu vilitatea lui29.
Numai neseriozitatea atrage nulitatea vânzării – cumpărării. Vilitatea nu
atrage nulitatea, pentru că părţile sunt libere să stabilească preţul sub sau peste
valoarea reală a bunului, aprecierea având un rol subiectiv, dar se cere ca preţul
să nu fie derizoriu (vădit disproporţional faţă de valoarea bunului)30.
Trebuie să nu confundăm preţul derizoriu cu „preţul lezionar”, ceea ce
înseamnă disproporţie prea mare între preţ şi valoarea bunului.

4.4. Cauza în contractul de vânzare – cumpărare

Cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul (art.
1235 Cod civil). Cauza trebuie să existe, să fie licită şi morală (art. 1236 alin
(1) Cod civil). Cauza licită, alături de capacitatea de a contracta,
consimţământul valabil al părţii care se obligă şi un obiect determinat, sunt
condiţii esenţiale (fundamentale) pentru validitatea oricărei convenţii (art. 1179
Cod civil).
Cauza este una din condiţiile generale de validitate a actului juridic şi
reprezintă expresia poziţiei subiective a părţilor faţă de actul juridic încheiat;
absenţa cauzei, falsitatea sau ilicitatea ei determină obligaţia să nu aibă nici un
efect juridic.
Cauza obligaţiei reprezintă, în esenţă, scopul pentru care partea s-a obligat.
În practică distingem între cauza sau scopul imediat al asumării obligaţiei şi
cauza sau scopul mediat.
Scopul imediat: este un element obiectiv, abstract şi invariabil în aceeaşi
categorie de contracte (ex. la contractul de vânzare – cumpărare, scopul imediat
28
Vilitate – valoare mai mică decât cea reală.
29
T.S. secţia civilă. Decizia 697/1984 din Colecţia de decizii pe anul 1984 p. 26. T.S. secţia civilă, Decizia
831/1989 în Revista Dreptul nr. 3 /1990, p. 64; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate
intelectuală, Decizia nr. 201/2005 în Revista Dreptul nr. 5/2006, p. 270; Tribunalul jud. Constanţa decizia civilă
195/1987 în RRD nr. 2/1988, p. 69.
30
Pentru detalii D. Florescu, opere citate, p. 43 – 44.
O.Puie – opere citate. Pag 45-46
al fiecărei prestaţii fiind contraprestaţia celeilalte părţi; obţinerea bunului, a
preţului);
Scopul mediat: mobilul determinant al consimţământului fiecărei părţi;
element care este subiectiv, concret şi variabil, chiar în cadrul aceleaşi
categorii de contracte.
Toate aceste elemente privesc contractul de vânzare – cumpărare fără nici o
particularitate.