Procedura actelor notariale.

Reguli comune actelor notariale

1. Aspecte introductive

Activitatea notarului public constă în consultații juridice și întocmirea de acte

notariale.
În sens restrâns, actul notarial desemnează încheierea notarială, aceasta constituind
„expresia indiscutabilă a autorității publice cu care notarul este investit și pe care el o
transmite actelor sale, și pe de altă parte procedura notarială care este constată în scris” 1. Tot
în sens restrâns, prin act notarial se poate înțelege și orice procedură notarială.
În sens larg, prin act notarial se înțelege „actul juridic civil căruia îi este atașat un act
juridic procedural, respectiv încheierea notarială, care deși face corp comun cu actul pe care îl
determină, este totuși distinctă de acestă având o anumită autonomie, în sensul că nulitatea
unuia dintre ele nu atrage în mod obligatoriu și nulitatea celuilalt”2.
Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, republicată cuprinde un
capitol dedicat procedurii comune actelor notariale. Astfel, în cuprinsul art.78–89 completate
cu prevederile art. 140-145 din aceeași Lege, legiuitorul stabilește regulile generale de
întocmire a actelor notariale, punctând și reguli generale aplicabile principalelor proceduri
notariale. Dispozițiile Legii se completează cu cele cuprinse în art. 211-224 din Regulamentul
de aplicare.

2. Actul se îndeplinește la cerere

Prima regulă enunțată în materia actelor notariale este aceea a îndeplinirii acestora la
cerere. Astfel, art. 78 al. 1 din Legea 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale,
republicată prevede în sensul următor: „toate actele notariale se îndeplinesc la cerere” iar art.
211 din Regulament completează această dispoziție arătând că „actele notariale se întocmesc
la cererea persoanelor care justifică un interes şi a autorităţilor competente, în cazurile
prevăzute de lege”.
Cererea poate fi definită ca fiind actul procedural prin care partea sau părțile solicită
îndeplinirea anumitor acte sau proceduri notariale. Ea are rolul de a investi notarul
public cu competența de a îndeplini actul sau procedura notarială.
Necesitatea cererii este o consecință a principiului disponibilității care guvernează
întreaga activitate notarială.
Din punct de vedere formal, cererea verbală este suficientă pentru investirea notarului
public. Prin excepție, cererea scrisă este obligatorie în anumite cazuri expres și limitativ
prevăzute de lege, și anume:
- cererea pentru autentificarea testamentului
- cererea pentru legalizarea de copii
- cererea pentru declanșarea procedurii divorțului
- cererea pentru deschiderea procedurii succesorale
- cererea pentru verificarea evidențelor succesorale
- cererea formulată de un cetățean străin care declară în fața notarului public că ştie
limba română, nefiind necesară prezenţa unui interpret şi traducător autorizat în întocmirea
actului notarial
- cererea de întocmire a încheierii de respingere a unui act notarial.

1
I. Popa, A.-A. Moise, op cit., pag. 23
2
Idem
 Titularul cererii este persoana care solicită îndeplinirea actului sau a procedurii
notariale. Cererea poate fi formulată personal dar ea poate fi formulată şi prin mandatar,
avocat împuternicit în acest sens sau prin reprezentant legal, potrivit legii, cu excepţia cazului
în care, prin dispoziţii speciale, se prevede altfel. Spre exemplu, cererea de certificare a
faptului că persoana care s-a prezentat în fața notarului public este aceeași cu cea din
fotografie nu se poate formula prin mandatar.
Cu privire la întinderea puterilor avocatului, Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a
activității notariale, republicată stabilește în mod expres faptul că împuternicirea avocaţială
este valabilă doar în ceea ce privește formularea cererii; ea nu constituie mandat de
reprezentare pentru încheierea unui act sau a unei proceduri notariale, indiferent de natura
acestei proceduri. Interdicția nu se limitează, așadar, doar la procedura autentificării, ci
vizează oricare dintre procedurile care intră în sfera de competență a notarului public.
Calitatea de mandatar se dovedește cu procură, în original sau în copie legalizată; calitatea de
avocat împuternicit se dovedește prin împuternicire avocațială însoțită de legitimația de
avocat iar cea de reprezentant se probează prin acte de stare civilă (certificate de naștere, de
exemplu, în cazul reprezentării minorilor), hotărâri judecătorești (hotărârea judecătorească de
numire a tutorelui, de exemplu, pentru persoanele puse sub interdicție) 3 sau prin alte
documente.
În cazul în care într-un act notarial există mai multe părți, o singură cerere este
suficientă pentru întocmirea actului, dar aceasta trebuie semnată de toate părțile.
Pentru a putea solicita îndeplinirea unui act notarial, este necesar ca persoana care
formulează cererea să justifice un interes. Prin interes se înțelege folosul urmărit de cel care a
formulat cererea, indiferent de natura acestuia. Condițiile pe care trebuie să le îmbrace
interesul sunt prevăzute în cuprinsul art. 33 din Codul de procedură civilă. Astfel, interesul
trebuie să fie4:
- determinat, adică concret, identificabil
- legitim, adică în conformitate cu legea și cu bunele moravuri
- personal, aparținând, de regulă, titularului acțiunii civile în justiție
- născut și actual, adică să existe.
În ceea ce privește conținutul cererii, acesta este prestabilit doar atunci când cererea
scrisă este obligatorie, caz în care fiecare cerere va avea conținutul impus de particularitățile
actului notarial sau a procedurii declanșate.

3. Verificări efectuate de notarul public

În vederea întocmirii actelor notariale, notarul public are obligaţia să desluşească

raporturile juridice dintre părţi cu privire la actul pe care vor să îl încheie, să verifice dacă
scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea şi să le dea îndrumările necesare
asupra efectelor lui juridice. Aceste obligații se circumscriu obligației generale de consiliere
care cade în sarcina sa.
În urma dialogului cu părțile, notarul public va proceda la pregătirea actului notarial
solicitat.
În acest scop, el trebuie să ceară părţilor, ori de câte ori este cazul, o serie de înscrisuri
necesare, cum ar fi: documente justificative, certificate, extrase, avize, planuri, schițe,
procese-verbale, autorizaţii etc.; la cererea acestora, notarul public va putea obţine el însuşi
documentaţia necesară, având acces liber la orice registru public. Astfel, notarul public va
avea acces liber la birourile de publicitate imobiliară ori de câte ori în vederea întocmirii

3
G. Boroi, Noul cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, Vol. I, art. 1-455, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu,
București, 2016, pag. 428
4
idem
actului este necesar să obțină extrase de carte funciară, înscrisuri aflate în arhiva Oficiului de
cadastru și publicitate imobiliară; de asemenea, va putea solicita şi obţine de la organul fiscal
competent al autorităţii administraţiei publice locale certificatul fiscal emis pe suport hârtie
sau în format electronic și va avea acces la alte instituţii în vederea obţinerii actelor şi
informaţiilor necesare îndeplinirii procedurilor notariale. Față de solicitările formulate,
instituţiile publice şi private au obligaţia ca, în baza protocoalelor încheiate cu Uniunea
națională a Notarilor Publici, să furnizeze informaţiile pe care le solicită notarii publici.
În vederea îndeplinirii unui act sau a unei proceduri notariale, notarul public poate
solicita documentaţia necesară din arhiva altor birouri notariale sau a Camerei. Documentaţia
solicitată de către notarul public se comunică în mod obligatoriu şi de îndată, dar nu în
original, prin orice mijloc de comunicare care confirmă trimiterea şi, respectiv, primirea.
Toate aceste documente justificative, autorizaţii şi informaţii necesare pentru
îndeplinirea actelor şi procedurilor notariale, precum şi lucrările de publicitate vor fi solicitate
și comunicate notarului public direct, prin orice mijloc de comunicare ce confirmă trimiterea
şi, respectiv, primirea, sau printr-un angajat cu contract de muncă al biroului, delegat de
notarul public în acest scop.
În urma efectuării tuturor verificărilor, notarul public va proceda la redactarea efectivă
a actului notarial.

4. Redactarea actelor notariale

În opera de redactare a actului notarial, legea stabilește câteva reguli cu valoare de

principiu.
- actele notariale se întocmesc în limba română.
Mai mult decât atât, actele redactate de părţi şi prezentate în scopul îndeplinirii unui
act notarial vor fi, de asemenea, în limba română. Prin excepție, la cererea justificată a
părţilor, notarul public poate îndeplini acte notariale în baza unor înscrisuri întocmite și
prezentate de părţi într-o limbă străină numai dacă el cunoaşte limba în care sunt întocmite
actele sau după ce a luat cunoştinţă de cuprinsul acestora prin interpret, caz în care un
exemplar tradus în limba română şi semnat de cel ce a efectuat traducerea va fi ataşat la dosar.
În cazul cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi persoanelor care nu vorbesc
sau nu înţeleg limba română legea prevede posibilitatea de a lua cunoştinţă de cuprinsul
actului printr-un traducător sau interpret. Funcţia de traducător sau interpret poate fi
îndeplinită de către notarul public, dacă limba străină este limba sa maternă sau este autorizat
ca interpret ori traducător, sau de către o altă persoană autorizată ca interpret sau traducător, în
condiţiile legii, de către Ministerul Justiţiei. În acest sens, partea se va prezenta la sediul
biroului sau la locul întocmirii actului, atunci când acesta se întocmește în afara sediului
biroului, cu un traducător sau interpret autorizat de Ministerul Justiției. Acesta va face dovada
autorizării, depunând în acest sens autorizația eliberată pe numele său. Traducătorul sau
interpretul va traduce părții întreg conținutul actului notarial.
Potrivit art. 82 al 5 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale,
republicată, înscrisurile care urmează a fi traduse într-o limbă străină se vor redacta fie pe
două coloane, cuprinzând în prima coloană textul în limba română, iar în cea de-a doua, textul
în limba străină, fie în mod succesiv, mai întâi textul în limba română, continuându-se cu
textul în limba străină.
- actele notariale se îndeplinesc în timpul programului de serviciu cu publicul, afişat
în mod corespunzător, și la sediul biroului.
Un act notarial se poate îndeplini şi în afara sediului biroului notarului public, la
cererea părţii interesate, cu respectarea dispoziţiilor legale privind competenţa. Deplasarea
notarului în afara biroului său este posibilă doar cu respectarea competenței sale teritoriale
care se limitează la circumscripția judecătoriei în care se află sediul biroului notarial.
În cazul în care întocmirea unui act notarial nu suferă amânare, din motive temeinic
justificate, acesta va putea fi îndeplinit şi în afara programului de lucru, la cererea părţii
interesate. Caracterul temeinic al motivelor invocate se apreciază în concret de către notarul
public, pentru fiecare caz în parte.
Față de formularea legală se constată faptul că întocmirea unui act notarial în afara
programului de lucru trebuie justificată de motive temeinice, în timp ce întocmirea unui act în
afara sediului biroului notarial se poate face la simpla cerere a părții interesate.
- actele juridice pentru care legea prevede forma autentică ad validitatem vor fi
redactate numai de notarii publici.
Legea stabilește astfel o competență exclusivă a notarilor publici în ceea ce privește
actele juridice pentru care legea prevede forma autentică ad validitatem.
- identificarea părților se va face exclusiv în una dintre formele expres prevăzute de
lege.
Legea prevede că identificarea părților se face fie prin mențiune în încheiere că ele
sunt cunoscute personal de notarul public, fie, în cazul în care notarul public nu cunoaşte
părţile, prin verificarea identităţii acestora. Verificarea identității se face prin:
a)acte de identitate prevăzute de lege. Actele de identitate sunt, potrivit art. 12 al. 3 din
Ordonanța nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale
cetăţenilor români, republicată5, cartea de identitate, cartea de identitate simplă, cartea
electronică de identitate, cartea de identitate provizorie și buletinul de identitate aflate în
termenul de valabilitate. Ele fac dovada identităţii, a adresei de domiciliu şi, după caz, a
adresei de reşedinţă titularului acestuia. Aceste documente se eliberează începând cu vârsta de
14 ani;
b)paşapoarte, în condiţiile legii. Pașaportul este document de călătorie. Prin excepție,
el poate servi ca document de identificare a cetățeanului român doar în ipoteza în care
cetățeanul român cu domiciliul în străinătate a predat actul de identitate emis de autoritățile
române și a solicitat emiterea unui pașaport;
c)atestarea avocatului care asistă partea, identificarea acestuia făcându-se în condiţiile
lit. a) sau b). Această posibilitate de verificare a identității persoanei este posibilă doar în
acele cazuri în care partea este asistată de un avocat. În acest scop, avocatul va prezenta
propriul său act de identitate sau pașaport, în situația descrisă mai sus, legitimația de avocat
vizată pentru anul în curs și împuternicirea avocațială. După verificarea acestor documente
solicitate avocatului, notarul public va consemna în cuprinsul actului notarial (mai precis în
cuprinsul încheierii) datele de identificare ale părții în baza atestării, adică a confirmării de
către avocat, pe proprie răspundere, a faptului că datele furnizate de el aparțin părții care a
cerut întocmirea actului6.
În cazul în care notarul public are suspiciuni cu privire la identitatea părţilor, el are
posibilitatea de a verifica actul de identitate prezentat. Posibilitatea de a verifica actul de
identitate există doar în cazul în care actul este emis de autoritățile române, iar nu și în cazul
actelor emise de autorități din alte state. În acest scop, notarul public are acces la Registrul
naţional de evidenţă a persoanelor în baza unui protocol încheiat între Uniunea Națională a
Notarilor publici și Ministerul Administrației și Internelor.
Elementele obligatorii de identificare a persoanelor sunt prevăzute în cuprinsul art. 85
al. 3 din legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale. Acestea sunt:
a)pentru persoana fizică română sau rezidentă în România: numele, prenumele, codul
numeric personal, domiciliul sau reşedinţa obişnuită;
5
Publicată în M. Of. nr. 641 din 20 iulie 2005
6
I.F.Popa, A.-A. Moise......, op cit., pag. 328
 b)pentru străini persoane fizice, nerezidenţi în România: numele, prenumele, cetăţenia
şi reşedinţa obişnuită declarată, dacă nu reiese din actul în baza căruia s-a stabilit identitatea;
c)pentru persoana juridică de naţionalitate română: denumirea, sediul social şi codul
unic de identificare sau numărul de înregistrare în registrele speciale pentru asociaţii şi
fandaţii, după caz;
d)pentru persoana juridică străină: denumirea, sediul social, naţionalitatea şi numărul
de înregistrare emis de autoritatea competentă din ţara de origine;
e)pentru persoana fizică autorizată: numele, prenumele, codul unic de înregistrare
fiscală, domiciliul sau reşedinţa profesională cu specificarea activităţii desfăşurate.
Identificarea părților este o operațiune obligatorie în cazul tuturor actelor și
procedurilor notariale, în afara cazurilor în care se solicită dare de dată certă, întocmirea de
copii legalizate sau acordarea de consultaţii juridice notariale.
În ceea ce privește tehnoredactarea înscrisului, art. 224 din Regulament detaliază
regulile de tehnoredactare. Astfel, înscrisul trebuie redactat în mod citeţ şi fără ştersături, într-
un format care să permită citirea tuturor datelor din cuprinsul acestuia. Menţiunile în cifre se
vor preciza şi în litere. Denumirea persoanelor juridice se redactează fără prescurtări.
Dacă înscrisul se redactează pe mai multe pagini, el va fi cusut, capsat sau broşat,
aplicându-se sigiliul notarului public pe marginile alăturate a două file, astfel încât sigiliul de
legătură să fie aplicat pe toate filele înscrisului.
Documentaţia necesară încheierii actului sau procedurii notariale se reţine la dosarul
actului sau procedurii, în copie sau în original atunci când legea cere acest lucru (de exemplu,
procura de vânzare se va reține la dosarul actului în original sau în copie legalizată).
Înscrisurile ce constituie anexe ale actului notarial întocmit fac parte integrantă din act.
Ele se semnează de către părţi şi se vizează de către notarul public. Vizarea de către notarul
public presupune menționarea pe fiecare dintre înscrisurile anexă a numărului și a datei
actului, confirmate prin aplicarea sigiliului și a a semnăturii notarului. În cuprinsul actului se
va face menţiune despre faptul că anexele fac parte integrantă din acesta.
Actele şi procedurile notariale, cu excepţia actelor autentice, se redactează în numărul
de exemplare originale cerut de părţi, plus unul pentru arhiva notarului public şi, după caz,
unul pentru efectuarea lucrărilor de publicitate (în cazul în care colaborarea cu oficiile de
cadastru și publicitate imobiliară se face în sistem on line, nu mai este necesară întocmirea
unui exemplar suplimentar pentru acest registru de publicitate). Actele autentice se întocmesc
într-un singur exemplar original care rămâne în arhiva biroului notarial, iar părților li se
eliberează duplicate care poartă doar semnătura și sigiliul notarului public și care au aceeași
forță probantă ca și originalul.

5. Încheierea notarială

Încheierea notarială este actul juridic procedural care constată îndeplinirea actului
notarial. Legea prevede în mod expres elementele generale pe care trebuie să le cuprindă o
încheiere. Astfel, conform art. 84, în încheiere notarul public va preciza:
a)sediul biroului notarial;
b)denumirea încheierii şi numărul acesteia. Numărul încheierii se dă din registrul
corespunzător procedurii efectuate;
c)data îndeplinirii actului notarial;
d)numele şi prenumele notarului public;
e)locul unde s-a îndeplinit actul notarial, în cazul îndeplinirii în afara sediului biroului
notarial, precizându-se împrejurarea care justifică întocmirea înscrisului în acel loc. Spre
exemplu, actele notariale în care una dintre părţi este o persoană privată de libertate se
instrumentează la locul unde acea persoană se află, caz în care în cuprinsul încheierii se va
menționa locul privării de libertate;
f)numele sau denumirea părţilor, domiciliul sau sediul acestora şi menţiunea faptului
prezentării lor în persoană, reprezentate ori asistate, precum şi modul în care li s-a constatat
identitatea, cu excepţia încheierilor prin care se dă dată certă înscrisurilor sau se legalizează
copii de pe înscrisuri;
g)arătarea îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă ale actului notarial întocmit în
raport cu natura acelui act;
h)constatarea îndeplinirii actului notarial şi a citirii acestuia de către părţi;
i)menţiunea perceperii tarifelor, a impozitelor, a onorariului, precum şi cuantumul
acestora;
j)semnătura notarului public. Atunci când actul se îndeplineşte prin interpret sau
traducător autorizat, acesta va semna încheierea alături de notarul public. Dacă la
instrumentarea actului în afara biroului notarial, notarul public a fost însoţit de un secretar
delegat, datele de identificare ale secretarului delegat se menţionează în cuprinsul încheierii,
care va fi semnată şi de acesta, alături de notarul public;
k)sigiliul biroului notarului public.
Pe lângă aceste mențiuni cu caracter general, în funcție de particularitatea actului sau a
procedurii, încheierea poate să cuprindă o serie de alte mențiuni. Spre exemplu, în cazul în
care partea care a solicitat întocmirea actului este cetățean străin dar cunoaște limba română și
a declarat în cuprinsul cererii că nu solicită traducător sau interpret, notarul public va face
menţiunea corespunzătoare în încheierea de îndeplinire a actului sau procedurii notariale.
Încheierea notarială se tehnoredactează în continuarea actului notarial, astfel încât să
nu poată fi detaşată de cuprinsul actului.
Ea are valoarea probatorie a unui act autentic 7 în sensul că aceasta face dovadă
deplină, faţă de orice persoană, până la înscrierea sa în fals, cu privire la constatările personale
ale notarului public.
Potrivit art. 87 al. 1 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale,
republicată, nerespectare cerințelor prevăzute de lege se sancționează cu nulitatea relativă
dacă s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel. Nulitatea încheierii va afecta și
actul juridic civil dacă acesta nu poate avea o existență de sine stătătoare 8.

6. Respingerea unui act notarial

Notarul public exercită o funcție publică. În virtutea funcției publice, el lucrează în

folosul și pentru cetățean. De aceea, atunci când cetățeanul i se adresează cu o cerere de
întocmire a unui act notarial, notarul public are îndatorirea de a îndeplini acel act.
Art. 86 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, republicată
reglementează o situație de execepție în care notarul public poate refuza îndeplinirea actului
solicitat. Astfel, îndeplinirea actului notarial poate fi respinsă şi pentru următoarele motive:
a)neprezentarea documentaţiei necesare sau prezentarea incompletă a acesteia.
Refuzul de a depune documentele necesare întocmirii actului notarial constituie motiv
de respigere a cererii de instrumentare. Putem avea în vedere, de exemplu, nedepunerea
certificatului de neurmărire fiscală sau nedepunerea adeverinței de la asociația de proprietari
în cazul în care se solicită încheierea unui contract de vânzare;
b)neplata tarifelor, a impozitului şi a onorariului stabilit.
Actele notariale se eliberează doar după plata tuturor taxelor. Refuzul de a plăti toate
aceste acte reprezintă un motiv întemeiat pentru respingerea actului;
7
I.F.Popa, A.-A. Moise......, op cit., pag. 315
8
I.Popa, A.-A. Moise, op cit., pag. 163
 c)imposibilitatea identificării părţii sau lipsa de discernământ a acesteia, dacă această
stare rezultă din comportamentul părţii.
În cazul în care partea nu este cunoscută personal de notar, nu poate prezenta un act de
identitate ori identitatea sa nu poate fi atestată de un avocat, notarul va respinge cererea de
întocmire a actului întrucât identificarea părții este o obligație esențială și o mențiune
obligatorie în cuprinsul încheierii. Prin excepție, acest motiv de respingere nu poate fi invocat
în cazul acelor proceduri pentru care legea nu prevede obligația identificării părții, respectiv
procedura copiei legalizate sau cea a datei certe.
În ceea ce privește discernământul părții, acesta va fi verificat de notarul public la
momentul îndeplinirii actului notarial. Codul civil nu oferă o definiţie expresă a
discernământului însă, prin interpretarea dispoziţiilor art. 211 din Legea 71/2011 de punere în
aplicare a Codului Civil, precum şi raportat la prevederile art.5 lit. K din Legea nr. 487/2002
republicată9 (Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice),
discernământul poate fi definit ca fiind capacitatea persoanei de a-şi exercita drepturile şi
obligaţiile, analizând şi anticipând corect eventualele consecinţe care decurg din acţiunile
sale10. Lipsa discernământului este o chestiune de fapt, așadar rămâne la aprecierea suverană a
notarului public care își va forma convingerea în urma discuțiilor purtate cu partea.
Respingerea actului pentru lipsa discernământului subliniază încă o dată rolul activității
notariale în realizarea unei justiții preventive întrucât, potrivit art. 1205 C.civ., contractul
încheiat de o persoană pusă ulterior sub interdicție poate fi anulat dacă, la momentul când
actul a fost făcut, cauzele punerii sub interdicție existau și erau îndeobște cunoscute. Întrucât
notarul public nu are expertiză în domeniul medico-legal, nu-i poate fi imputabilă
neobservarea lipsei discernământului dacă, în urma discuțiilor purtate, în mod obiectiv nu a
putut să constate acest aspect.
Potrivit art. 86 din Lege, dacă refuză îndeplinirea actului notarial, notarul public, la
stăruinţa părţilor, redactează o încheiere de respingere care va cuprinde elementele prevăzute
la art. 84 lit. a)-d) şi f) din lege, precum şi motivele de fapt şi de drept care justifică refuzul.
Redactarea textului este extrem de interesantă prin prisma faptului că impune notarului public
să își exprime în scris refuzul prin întocmirea unei încheieri de respingere exclusiv la stăruința
părților. Așadar, notarul public își va exprima refuzul în mod verbal, și doar dacă părțile
insistă, acest refuz se va concretiza în formă scrisă, în cuprinsul unei încheieri.
Rațiunea legiuitorului este evidentă și decurge din caracterul necontencios al
procedurii notariale
Încheierea de respingere se redactează în cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii sau,
după caz, de la data îndeplinirii procedurii de citare şi trebuie motivată în drept şi în fapt, cu
precizarea termenului în care poate fi atacată şi a instanţei competente, precum şi termenul de
exercitare. Ea va purta numărul cererii înregistrate în registrul general notarial și data
eliberării.
Încheierea de respingere este susceptibilă de a fi atacată de partea interesată cu
plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. Plângerea se depune la biroul notarului
public care a refuzat cererea, iar acesta o va înainta de îndată instanţei, împreună cu dosarul
cauzei.
Competența de soluționare a plângerii aparține judecătoriei în a cărei circumscripţie
teritorială îşi desfăşoară activitatea notarul public. Judecarea plângerii se face pe procedură
necontencioasă. Fiind vorba despre o procedură necontenciosă, vor fi aplicabile dispozițiile

9
Publicată în M. Of. nr. 652 din 13 septembrie 2012
10
R. Szekely, Configuraţii generale ale discernământului în dreptul civil român în Revista Studia Universitatis
Babeş-Bolyai – seria Iurisprudentia nr. 4/2013 disponibil la adresa
http://arhiva-studia.law.ubbcluj.ro/articol/584 și vizualizat în data de 30.09.2019
art. 527 – 537 din Codul de procedură civilă 11. Astfel, în camera de consiliu, cu citarea
tuturor părţilor interesate în cauză. În soluţionarea plângerii notarul public nu are calitate
procesuală.
Asupra contestației, instanța de judecată se pronunță prin încheiere, care poate fi
atacată cu calea de atac a apelului. Termenul de apel va curge de la pronunţare, pentru cei care
au fost prezenţi la ultima şedinţă de judecată, şi de la comunicare, pentru cei care au lipsit.
Apelul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la soluţionarea
cererii, termenul de apel curgând de la data la care a luat cunoştinţă de încheiere, dar nu mai
târziu de un an de la data pronunţării. Apelul se judecă și el tot în camera de consiliu.
Dacă instanţa admite plângerea, notarul public este obligat să se conformeze hotărârii
judecătoreşti rămasă definitivă şi va face menţiune despre aceasta la redactarea actului. Actul
se va îndeplini numai după plata onorariului şi a celorlalte taxe şi tarife.

7. Îndreptarea erorilor materiale și completarea omisiunilor vădite

Există riscul ca actul notarial întocmit să conțină greșeli sau omisiuni. Aceste greșeli
sau omisiuni pot fi corectate sau completate la cerere sau din oficiu.
În acest sens, art. 88 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale,
republicată, prevede în sensul că actele notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni
vădite pot fi îndreptate sau completate prin încheiere de către notarul public, la cerere sau din
oficiu, cu acordul părţilor, dacă lucrările cuprind date care fac posibilă îndreptarea greşelilor
sau completarea omisiunilor. Dispozițiile art 88 din Lege se completează cu cele ale art. 218
din regulamentul de aplicare a Legii.
Eroarea a fost definită în doctrină ca fiind „o inadvertență în modul de exprimare” 12.
Rectificarea este posibilă doar în ceea ce privește erorile materiale, în timp ce erorile de
raţionament juridic şi alte erori care nu pot fi calificate drept erori materiale putând fi
remediate doar cu acordul părţilor şi doar prin întocmirea unui alt înscris.
Omisiunea presupune lipsa unor mențiuni necesare sau obligatorii din cuprinsul
actului. Pentru ca omisiunea să poate fi completată este necesar ca aceasta să aibă un caracter
vădit, adică să fie evidentă.
Art. 218 din Regulamentul de aplicare a Legii nr.36/1995 a notarilor publici și a
activității notariale, republicată precizează erorile și omisiunile care pot fi rectificate acestea
fiind erorile materiale sau omisiunile vădite care privesc numele şi calitatea părţilor, erori de
calcul, precum şi orice alte asemenea erori materiale cuprinse în actele notariale, care nu
privesc aspecte ce pot afecta natura, obiectul actului sau conţinutul raporturilor juridice dintre
părţi. Pot fi considerate erori materiale sau omisiuni vădite lipsa unei cifre din codul numeric
personal al părții, scrierea greșită a numelui părții, dublarea cuvintelor etc.
Erorile sau omisiunile pot privi atât actul juridic întocmit cât și încheierea notarului
public.
Rectificarea actelor notariale se face de notarul care a întocmit actul, dacă acesta mai
este în funcție și actul se află în arhiva sa, sau de notarul care are actul în arhivă. În cazul în
care notarul care a întocmit actul își desfășoară activitatea într-o societate profesională
notarială, oricare dintre notarii asociați poate rectifica actul greșit.
Rectificarea actelor notariale se poate face fie din oficiu, fie la cererea părților,
procedura fiind diferită.

11
Publicat în M.Of. nr. 247 din data de 10 aprilie 2015
12
I. Deleanu, Noul Cod de procedură civilă. Comentarii pe articole, vol. I, Articolele 1-621, Ed. Universul
juridic, București, 2013, pag. 552
 Astfel, dacă rectificarea se face la cerere, cererea se înregistrează în registrul general,
fixându-se prin rezoluţie termenul de soluţionare. Partea care depune cererea are termenul în
cunoştinţă.

În cazul în care eroarea materială sau omisiunea vădită sunt constate de către
notarul public, acesta din oficiu, cererea nu își mai găsește aplicarea.
După înregistrarea cererii sau după constatarea erorii, notarul public va dispune
citarea tuturor părților. Prin citaţie se aduc la cunoştinţa celorlalte părţi data, ora şi
locul rectificării, precum şi obiectul rectificării.
Citarea părţilor şi comunicarea actelor de procedură în materie notarială se fac în
conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, republicat, cu modificările
ulterioare și cu respectarea Metodologiei privind citarea, notificarea şi comunicarea actelor de
procedură în materie notarială, adoptate de Consiliul Uniunii. Partea care depune cererea de
rectificare are termenul în cunoştinţă.
Dacă s-a îndeplinit procedura de citare, la termenul stabilit, notarul public procedează
la rectificarea actului. Lipsa părților legal citate nu împiedică rectificarea, acordul acestora la
rectificare fiind prezumat dacă nu au făcut obiecţiuni sau opuneri.
Îndreptarea erorilor materiale şi completarea omisiunilor vădite se fac numai după
prezentarea de către părţi a exemplarelor originale sau, după caz, a duplicatelor actului,
deţinute de acestea. Îndreptarea erorilor materiale şi completarea omisiunilor vădite, din
oficiu, se fac pe baza exemplarului din arhiva biroului notarial sau a Camerei,
Rectificarea actului greșit se dispune prin încheiere. Încheierea va cuprinde mențiunile
obligatorii prevăzute de art. 84 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității
notariale, republicată dar și mențiuni privind eroarea sau omisiunea constatată și modalitatea
de îndreptare a actului.
Încheierea de rectificare se ataşează la exemplarele originale ale actului şi, după caz, la
duplicatele actului aflate în arhivă sau prezentate de părţi. De asemenea, un exemplar al
încheirii se comunică registrelor de publicitate, dacă este cazul.
Despre existenţa încheierii de rectificare se face menţiune pe toate exemplarele
originale şi duplicatele actului, atât cele aflate în arhiva biroului, cât şi cele prezentate de
părţi.
În cazul în care aceeaşi eroare materială sau omisiune vădită este identificată în mai
multe acte sau proceduri notariale aflate în raport de interdependenţă, se admite îndreptarea
sau completarea lor prin aceeaşi încheiere.

8. Obligația de a evita conflictul de interese

Potrivit prevederilor art. 88 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității
notariale, republicată, notarul public nu poate îndeplini acte notariale, sub sancţiunea nulităţii,
dacă:
a)în cauză sunt părţi sau interesaţi în orice calitate, el, soţul, ascendenţii şi
descendenţii lor;
b)este reprezentantul legal ori împuternicitul unei părţi care participă la procedura
notarială.
Legea instituie prin acest articol două situații de incompatibilitate a notarului public
întemeiate pe calitatea acestuia față de părțile actului notarial și pe interesul eventual.
Rațiunea interdicției rezidă din natura serviciului public pe care îl îndeplinește notarul public,
aceea de persoană investită cu autoritate de stat. În virtutea acestei funcții, el trebuie să fie
independent, imparțial și integru, întocmai ca un judecător.
 Independența notarului este nu doar un drept al acestuia, dar și o obligație. Ea
reprezintă o garanție a întocmirii unui act în deplină conformitate cu legea și cu scopul
urmărit de părți. Independența presupune lipsa oricăror influențe exterioare. În lipsa
independenței, toate actele notarului ar fi puse sub semnul întrebării, iar încrederea populaţiei
în instituția notarului s-ar pierde iremediabil.
Imparţialitatea e o valoare morală, ţine de forul interior al persoanei, şi presupune
analizarea obiectivă a faptelor în raport cu legea aplicabilă, fără a avea prejudecăţi sau
predilecţii în privinţa actului instrumentat şi fără a acţiona în moduri care susţin interesele
vreuneia dintre părţi”13. Imparțialitatea reprezintă o calitate esențială a notarului public, în
îndeplinirea activității notariale acesta trebuind să ia deciziile cele mai corecte, într-un mod
cât mai obiectiv, liber de orice influenţe. La fel ca şi independenţa, imparţialitatea nu este
doar o chestiune de substanţă, ci şi de aparenţă. De aceea, chiar din comportamentul notarului
public trebuie să rezulte, la fel ca și în cazul judecătorilor, aparenţa de imparţialitate tocmai
pentru a înlătura orice îndoială cu privire la îndeplinirea corectă a îndatoririlor profesionale 14.
„Integritatea este o trăsătură lăuntrică care presupune a acţiona într-o manieră
conformă unor principii şi valori, fără compromisuri, atât în exercitarea atribuţiilor de
serviciu, cât şi în viaţa privată. Ea semnifică exercitarea funcţiei în mod cinstit, corect şi
conştiincios, cu bună-credinţă. Practic, integritatea se manifestă în efectuarea actelor judiciare
cu obiectivitate, în deplină egalitate, respectând termenele prevăzute de lege, pentru a se
asigura deplina legalitate a actului îndeplinit”15.
Litera a) a art. 88 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale,
republicată reglementează două cauze de incompatibilitate:
- una legată de calitatea de parte în act a notarului, soțului acestuia, a ascendenților
și a descendenților lor,
- alta legată de interesul pe care oricare dintre persoanele enumerate l-ar putea avea
la încheierea actului.
Calitatea de soț se dobândește prin încheierea unei căsătorii valabile și încetează în
urma divorţului sau în urma constatării nulităţii sau anulării căsătoriei.
În ceea ce privește ascendenții și descendenții, legea interzice încheierea de acte în
care aceștia figurează ca părți, fără limită în grad.
În ceea ce privește interesul la încheierea actului, acesta trebuie să fie de natură
juridică și să se afle în legătură directă cu actul notarial 16. Apreciem că interdicția este
aplicabilă în cazul în care notarul sau una dintre persoanele enumerate, apropiate acestuia, au
calitatea de beneficiari ai actului, cum ar fi, spre exemplu, cazul unui testament în care
persoana legatarului este una dintre cele enumerate anterior.
Art. 88 lit. b) din Lege reglementează interdicția notarului de a îndeplini acte notariale
în cazul în care acesta reprezentantul legal ori împuternicitul unei părţi. Consecința acestei
dispoziții este interdicția pentru notar de a întocmi acte în care parte este minorul sau
interzisul judecătoresc pe care îl reprezintă în calitate de părinte, tutore sau curator. Se
observă o suprapunere a acestui caz de incompatibiloitate cu cel prevăzut la lit. a) a aceluiași
articol. Suprapunerera este doar parțială întrucât reprezentarea poate privi nu doar persoana
fizică, ci și persoana juridică. De aceea, notarul public nu poate îndeplini acte notariale cu
privire la societăți pe care le reprezintă în calitate de administrator.
Deși potrivit art. 209 C.civ. persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește
obligațiile prin organele sale de administrare iar potrivit Legii 31/1990 a societăților,
13
C. Dănileț, Mecanisme de corupţie şi politici anticorupţie în sistemul juridic, disponibil pe adresa Microsoft
Word - Studiu coruptie_PRINT_25 09 09.doc (kas.de) la data de 27.10.2021
14
Idem
15
idem
16
K. Winkler, Beurkundungsgesetz Kommentar, ed. a 17-a, Ed. C.H.Beck, München, 2013, pag. 171 apud
I.F.Popa, A.-A. Moise......, op cit., pag. 358
republicată, reprezentarea societății se face prin administrator, credem că interdicția întocmirii
de acte notariale trebuie extinsă și la situația în care notarul are doar calitatea de asociat, însă
temeiul îl va constitui eventualul interes urmărit prin încheierea actului.
Cele două cazuri de incompatibilitate prezumă un conflict de interese. O definiție a
conflictului de interese o regăsim în art. 71 din Legea nr. 161/200317 privind unele măsuri
pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în
mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, potrivit căruia „prin conflict de
interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie
publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu
obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”.
Prezumția existenței unui conflict de interese are un caracter absolut și nu permite
proba contrară atunci când incompatibilitatea se întemeiază pe calitatea părților, și un caracter
relativ atunci când se întemeiază pe interesul părților.
Sancțiunea întocmirii actelor notariale cu nerespectarea interdicțiilor mai sus descrise
este nulitatea absolută care urmează regimul obișnuit, în sensul că poate fi invocată de orice
persoană interesată, oricând și nu poate fi acoperită prin confirmare.

17
Publicată în M.Of. nr. 279 din data de 21 aprilie 2003