Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
curs 5
1 Deşi legea nr.36/1995 nu o prevede expres, certificatul de moştenitor este tot o specie a actului autentic, fără însă a
se bucura de o procedură specifică actelor autentice şi fără a avea o încheiere de autentificare. Aşa cum s-a arătat
anterior (a se vedea cursul care a vizat procedura succeesorală), certificatul de moştenitor este prin complexitatea sa
un tip de act autentic sui-generis. La fel şi în cazul certificatului de divorţ.
2 Alte exemple de acte autentice sunt în primul rând, hotărârile judecătoreşti ale instanţelor, certificatele emise de
Registrul Comerţului, actele de studii (dipolme, certificate) emise de către unităţile de învăţământ acreditate de
Ministerul Învăţământului.
3 Totuşi, chiar numai aceste trei elemente disting net procedura autentificării actelor de cea a legalizării semnăturii,
acolo unde notarul public deşi identifică partea, nu îi ia acesteia consimţământul prin semnarea înscrisului. În
procedura legalizării de semnătură, semnătura părţii nu are rolul de a exterioriza consimţământul acesteia la
efectuarea procedurii de către notar, ci de a proba cunoaşterea actului de către cel care îl semnează. În plus,
legalizarea de semnătură este expressis verbis interzisă pentru actele la care legea solicită forma autentică drept o
condiţie ad validitatem. În ceea ce priveşte conţinutul efectiv al înscrisului, la actul autentic notarul public trebuie să
se asigure că partea cunoaşte şi înţelege complet toate clauzele acestuia, în timp ce la legalizarea de semnătură
I. Identificarea părţilor.
notarul nu va intra propriu-zis pe conţinutul actului, ci se va asigura doar că acesta respectă legea şi bunele
moravuri, iar partea are cunoştinţă de înscris.
4 Până nu demult, în practică, accesul la R.N.N.E.P.R. se dovedea a fi extrem de dificil pentru actele care nu au nevoie
de programare şi care se încheie prin mandatar, deoarece registrul răspundea într-un termen destul de lung (în medie,
este vorba de 3-4 ore, sau chiar de o zi). Pentru acest motiv, Uniunea notarilor a pus la punct o aplicaţie electronică a
R.N.N.E.P.R. prin intermediul căreia notarii pot verifica în timp real dacă respectiva procură a fost sau nu revocată
de către mandant.
b. Manifestarea consimţământului părţilor şi semnarea înscrisului de către părţi.
Este binecunoscută predilecţia dreptului civil român pentru teoria voinţei juridice. Ea are 2
componente: una internă (cauza) şi alta externă, dar nu exteriorizată (consimţământul).
Întotdeauna între aceste 2 elemente trebuie să existe concordanţă, altfel contractul va
putea fi anulabil pentru inexistenţa cauzei. Exteriorizarea consimţământului se va face
verbal şi se va materializa, în principiu 5 prin semnarea acestuia de către parte. Sigur că în
acest caz este vorba despre o prezumţie simplă, însă foarte greu de răsturnat că
semnătura reprezintă consimţământul părţii.
Pentru actele bi sau plurilateriale în cazul cărora părţile nu se pot prezenta în
acelaşi timp în faţa notarului, consimţământul acestora poate fi luat separat, dar
obligatoriu în aceeaşi zi, menţionându-se data şi ora luării consimţământului precum şi
motivul pentru care actul nu s-a putut semna în acelaşi timp de toate părţile. Art.92 alin.2
din Legea nr.36/1995: "Pentru motive temeinice, notarul public poate lua separat, dar în
aceeaşi zi, consimţământul părţilor care figurează în act. În acest caz, în încheierea de
încuviinţare a autentificării se va menţiona ora şi locul luării consimţământului fiecărei
părţi".
5 Mai există şi situaţii în care consimţământul nu se manifestă prin semnarea înscrisului de către parte, în aceste
ipoteze constatările notarului urmând a ţine loc de semnătură şi de dovadă a exteriorizării consimţământului părţii.
6 Se observă că spre deosebire de procedura autentificării testamentului unei persoane care din princina bolii,
infirmităţii sau altei cauze nu poate semna (a se vedea art.95 alin.2 din Legea nr.36/1995), în cazul luării
a înlocuit vechea metodă de amprentare a părţilor care nu puteau semna.
Martorii: trebuie să nu se afle într-una din situaţiile de la art.97 alin.3 din Legea
36/1995: "Nu poate fi martor-asistent cel care:
a) nu a împlinit 18 ani;
b) figurează în act ca parte sau ca beneficiar;
c) din cauza unei deficienţe psihice sau fizice nu este apt;
d) este neştiutor de carte sau din orice motiv, nu poate semna".
consimţământului acestor persoane pentru alte acte decât testamentele, nu mai este necesară şi citirea actului de
către notar părţii în cauză.
7 Terminologia utilizată de legiuitor este însă nefericită, preferându-se folosirea termenului de "anulare" pentru
desemnarea nulităţii relative în loc de anulabilitate. Din acest punct de vedere, vechea variantă a Legii 36/1995 era
ceva mai clară în diferenţierea între nulitatea relativă şi cea absolută: "Încălcarea cerinţelor prevăzute la art. 49 lit.
c), f), j) şi k) se sancţionează cu nulitatea (absolută), iar a celorlalte cerinţe cu anularea (nulitate relativă), în afară
de cazul în care îndeplinirea acestora rezultă din lucrările actului".
elemente ale sale şi în special pentru declaraţiile părţilor, art.99 alin.3:"Declaraţiile părţilor
cuprinse în înscrisul autentic notarial fac dovada, până la proba contrară, atât între părţi,
cât şi faţă de oricare alte persoane". Se instituie astfel al doilea nivel probatoriu pentru
actul notarial care va proteja notarul împotriva unor viitoare susţineri ale părţilor sau
terţilor.
Nu în ultimul rând, art.100 prevede o altă caracteristică importantă a actului notarial
din punct de vedere procedural şi probatoriu: atunci când actul notarial constată o creanţă
certă şi lichidă, în momentul exigibilităţii sale, actul devine automat titlu executoriu,
permiţându-se creditorului să solicite în mod direct executorului judecătoresc punerea în
executare a titlului care constată creanţa. Teza a II-a a art.100 conţine o precizare
superfluă: în lipsa originalului, atât duplicatul cât şi copia legalizată a înscrisului care
constată creanţa pot constitui titlu executoriu.
8 Este deja cunoscută practia neunitară a unor organe fiscale (cel puţin la nivelul Mun. Bucureşti) de a deschide roluri
fiscale separate pentru cazul soţilor codevălmaşi.
soţul acestuia are el însuşi calitatea de mandatar al vânzătorului, notarul public va pretinde
părţilor să înscrie în cuprinsul procurii toate clauzele contractului, inclusiv preţul".
Nu în ultimul rând, potrivit art.229 alin.2 din Regulament, în cazul în care se
recunoaşte un copil din afara căsătoriei printr-un înscris (autentificat - în principiu fiind
vorba despre o declaraţie de recunoaştere) sau testament, notarul public este obligat să
comunice în maximum 10 zile, Oficiului de stare civilă de la locul naşterii copilului, fie
declaraţia, fie partea de testament referitoare la recunoaştere (nu se comunică întreg
cuprinsul testamentului, deoarece acesta trebuie să-şi păsteze caracterul de act secret
până la momentul deschiderii succesiunii).
Întocmirea înscrisurilor autentice: sediul materiei, art.97 din Legea nr.36/1995. Marea
noutate adusă de republicarea Legii 36 este în materia actelor autentice referitoare la
numărul de exemplare originale care se întocmesc. Până la modificarea legii, actele se
întocmeau în atâtea exemplare solicitate de părţi, eventual unul sau două pentru CF, plus
unul pentru arhiva biroului 9 . Potrivit noii legi (art.97 alin.1,2 şi 4), se va întocmi un singur
original care se va semna (numai) de către părţi sau de reprezentaţii lor şi se va păstra în
arhiva biroului notarial, în timp ce părţile vor primi numai duplicate de pe original
(duplicatele nu vor conţine semnătura părţilor). Potrivit art.225 alin.6 din Regulament:
"duplicatul reprezintă redarea fidelă a conţinutului actului notarial şi a încheierii de
autentificare originale, cu excepţia semnăturii părţilor şi a notarului public".
Art.97 alin.3 din Lege stabileşte şi regimul juridic al anexelor actelor autentice,
acestea fiind: "orice înscris ataşat înscrisului principal, care detaliază sau completează
conţinutul acestuia din urmă şi a fost declarat ca atare de către părţi". De regulă, anexele
se întâlnesc în cazul contractelor de vânzare-cumpărare pentru imobile şi au ca obiect, fie
amplasamentul imobilelor, fie planul acestora.
9 De la acestă regulă fac execpţie certificatele de moştenitor şi certificatele de divorţ care se întocmesc în 2 exemplare
originale, unul pentru dosarul cauzei, iar altul pentru mapa cu certificate pe care notarul public trebuie să o ţină în
arhiva sa. Necesitatea întocmirii dublului exemplar este dictată în aceste două situaţii de termenul diferit de păstrare
în arhivă a lucrărilor notariale; astfel, dosarele succesorale şi cele de divorţ se păstrează pentru 10 ani, în timp ce
mapele cu certificate au termen de păstrare permanent.
10 Se pare că legiuitorul a dorit revenirea la principiile dreptului roman, acolo unde moştenirea testamentară era regula,
iar cea legală excepţia.
11 Conform art.94 alin.9 care se aplică prin analogie, consemnarea dictării trebuie efectuată fidel de către notar, acesta
urmând să redacteze mai apoi testamentul utilizând terminologia juridică aplicabilă în speţă.
Procedura autentificării propriu-zise a testamentului. Sunt posibile 2 variante de lucru:
fie se tehnoredactează proiectul de testament pe care testatorul îl prezintă în faţa notarului
(evident, după ce notarul l-a analizat din punct de vedere legal), fie testatorul dictează
notarului conţinutul testamentului, iar acesta îl tehnoredactează. Indiferent de procedură,
testamentul trebuie să cuprindă formula "sacramentală" a faptului că reprezintă ultima
voinţă a defunctului 12 . După tehnoredactare, testamentul este citit testatorului sau îi este
înmânat acestuia pentru a fi citit, dacă testatorul doreşte acest lucru. Premisa autentificării
oricărui testament este declaraţia testatorului că testamentul cuprinde ultima sa voinţă.
Numai după acest moment, testamentul poate fi semnat în ordine de către testator şi mai
apoi de către notar. Dacă testatorul alege să fie asistat de 2 martori, atunci aceştia vor
semna testamentul imediat după testator şi înaintea notarului.
12 Menţiunea că testamentul reprezintă ultima voinţă a testatorului devine prin efectul Legii nr.36/1995 o adevărată
formulă sacramentală, deoarece acest lucru trebuie precizat atât în cererea adresată notarului pentru autentificarea
testamentului, menţionat în conţinutul testamentului cât şi declarat de parte înaintea semnării testamentului (a se
vedea alin.2, 4, 7 şi 9 ale art.94, care conţin aceeaşi formalitate). Acest lucru este evident incompatibil cu caracterul
esenţialmente revocabil al testamentului, deci necesitatea menţiunii cu privire la ultima voinţă este relativă,
testatorul putând oricând reveni asupra conţinutului "ultimei sale voinţe".
13 Legiuitorul revine prin această formalitate la procedura romană specifică lui tabelliones care trebuia asistat în
procedura întocmirii actelor fie de martori, fie de secretarii săi. Pentru siguranţă, în aceste ipoteze, unii notari îi şi
amprentează (dacă este posibil) pe testatorii necunosători de carte sau pe cei care din diverse motive nu pot semna,
deoarece amprentarea rămâne în cazul decesului martorilor cea mai bună dovadă a îndeplinii prodecurii faţă de
persoana în cauză. În mod formal însă, Legea nr.36/1995 a renunţat la necesitatea amprentării părţilor dintr-un act
sau procedură.
14 Aici se aplică a fortiori art.96 alin.3 din Legea nr.36/1995.
Organizarea activităţii notariale
I. Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (U.N.N.P.R.) - art.52-62 din Lege.
Reprezintă unica structură organizatorică centrală a notarilor publici din România cu
personalitate juridică şi patrimoniu propriu. Ea este compusă din toţi notarii publici în
funcţie din România. Sediul ei se află în Bucureşti, iar atribuţiile sale sunt detaliate de
art.52 alin.3 din Lege: "(3) Pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de activitate,
Uniunea are următoarele funcţii:
a) de strategie, prin transmiterea de propuneri la elaborarea, de către Ministerul Justiţiei, a
strategiilor în domeniul notarial;
b) de reglementare a activităţii, prin reglementări terţiare specifice, prin care se asigură în
conformitate cu strategia adoptată, punerea în aplicare a legislaţiei în domeniul notarial şi
realizarea cadrului juridic subsidiar specific;
c) de reprezentare pe plan intern şi internaţional a notarilor publici;
d) de îndrumare, sprijin şi control, a notarilor publici, în aplicarea corectă a prevederilor
legale în domeniul notarial;
e) de administrare a patrimoniului propriu".
Conform art.54 din Lege, Uniunea are în subordine anumite structuri proprii printre care:
a) Institutul Notarial Român;
b) Casa de Asigurări a Notarilor Publici;
c) Casa de Pensii a Notarilor Publici;
d) Centrul Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale;
e) Comisia de cenzori;
f) Consiliul de disciplină;
g) Corpul de control;
h) Redacţia Buletinului Notarilor Publici;
i) comisiile de specialitate ale Consiliului Uniunii;
j) aparatul de specialitate şi administrativ;
k) Registrul Naţional de Evidenţă a Notarilor Publici, în care se înregistrează notarii publici
şi formele în care aceştia îşi exercită profesia.
Structura U.N.N.P.R. - conform art.52 alin.7 din Lege, (7) Organele de conducere ale
Uniunii sunt:
A) Congresul;
B) Consiliul Uniunii;
C) Biroul executiv al Consiliului Uniunii;
D) Preşedintele Uniunii.
A) Congresul U.N.N.P.R. - art.53 din Lege: este compus din reprezentanţii desemnaţi de
Adunările Generale ale Camerelor potrivit normei de reprezentare de 1/10, alături de
membrii Consiliului Uniunii şi vicepreşedinţii Colegiilor Directoare.
Congresul funcţionează în sesiuni ordinare şi extraordinare, cele ordinare fiind
programate o dată pe an, iar cele extraordinare, oricând la cererea Consiliului Uniunii sau
a Camerelor, dacă aceasta reprezintă cel puţin o treime din numărul notarilor publici.
Congresul e legal constituit prin prezenţa a cel puţin 2/3 din membri, iar cvorumul
de lucru este majoritatea simplă a delegaţilor prezenţi.
Atribuţii: art.53 alin.9 din Lege:
a) adoptă prin hotărâre, completarea sau modificarea Statutului Uniunii şi a Statutului
Casei de Asigurări pentru Garantarea Răspunderii Civile, cu excepţia modificărilor
adoptate între Congrese de către Consiliul Uniunii, în condiţiile art. 27 alin. (6);
b) adoptă Codul deontologic al notarilor publici, completările şi modificările care i se aduc
în condiţiile stabilite prin statut;
c) validează, prin hotărâre, alegerea reprezentanţilor Camerelor şi a supleanţilor acestora
în Consiliul Uniunii, în condiţiile stabilite prin statut;
d) validează, prin hotărâre, alegerea, dintre membrii Consiliului Uniunii, a preşedintelui şi
vicepreşedinţilor, în condiţiile stabilite prin statut;
e) validează, prin hotărâre, alegerea membrilor Consiliului de disciplină în condiţiile
stabilite prin statut;
f) dezbate probleme profesionale de interes general şi adoptă, cu majoritate simplă,
rezoluţii cu privire la problemele dezbătute;
g) aprobă raportul Consiliului Uniunii şi al Comisiei de cenzori, execuţia bugetară şi
descărcarea de gestiune;
h) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege, regulament sau statut.
B) Consiliul Uniunii - art.55 din Legea 36/1995: este compus din reprezentanţi ai
Camerelor aleşi potrivit unei norme de reprezentare diferite, astfel:
a) un reprezentant, pentru Camerele cu până la 200 de notari publici în funcţie;
b) doi reprezentanţi pentru Camerele care au între 201 şi 400 de notari publici în funcţie;
c) trei reprezentanţi pentru Camerele care au peste 400 de notari publici în funcţie.
Preşedinţii Camerelor fac parte de drept din Consiliul Uniunii, cu drept de vot.
Structura de conducere: art.55 alin.5 din Legea 36/1995: (5) Dintre membrii Consiliului
Uniunii se aleg preşedintele şi trei vicepreşedinţi, în condiţiile stabilite prin statut. După
alegerea preşedintelui şi a celor trei vicepreşedinţi, supleanţii acestora devin membri ai
Consiliul Uniunii. Funcţiile de preşedinte, de prim-vicepreşedinte şi de vicepreşedinte sunt
incompatibile cu funcţiile de preşedinte al Camerei sau reprezentant în Consiliul Uniunii.
Funcţionare: art.55 alin.9 din Lege: (9) Consiliul Uniunii se convoacă, de regulă,
trimestrial în şedinţe ordinare, sau ori de câte ori este nevoie, în şedinţe extraordinare, de
către preşedinte. Consiliul este legal constituit în prezenţa a două treimi din numărul
membrilor săi şi adoptă hotărâri cu votul majorităţii simple a membrilor prezenţi. În caz de
egalitate de voturi, votul preşedintelui este decisiv în adoptarea hotărârii.
C) Biroul executiv al Consiliului Uniunii - art.57 din Legea nr.36/1995: este organul
executiv al Consiliului Uniunii. Spre deosebire de acesta, Biroul executiv funcţionează în
permanenţă.
Funcţionare: art.57 alin.3 şi 5 din Legea 36/1995: se întruneşte lunar, în şedinţă ordinară
şi ori de câte ori este nevoie, în şedinţe extraordinare, la convocarea preşedintelui. Biroul
executiv al Consiliului Uniunii funcţionează legal în prezenţa majorităţii membrilor săi şi
adoptă decizii cu majoritatea simplă a voturilor celor prezenţi.
Atribuţii: art.58 alin.2 din Lege: a) reprezintă Uniunea pe plan intern în raporturile cu
autorităţile publice din România, cu organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, cu
cele profesionale, iar în plan extern, cu organizaţiile naţionale şi internaţionale ale notarilor
publici şi oriunde va fi invitat oficial în calitate de preşedinte;
b) ordonanţează cheltuielile bugetare ale Uniunii; preşedintele poate delega această
atribuţie prim-vicepreşedintelui;
c) convoacă şi conduce şedinţele Congresului, Consiliului Uniunii şi ale Biroului executiv;
d) angajează personalul de specialitate şi administrativ al Uniunii cu respectarea
organigramei şi statului de funcţii, aprobat de către Consiliul Uniunii;
e) exercită, în condiţiile legii, acţiunea disciplinară împotriva notarilor publici;
f) îndeplineşte orice alte atribuiţii prevăzute de lege, regulament, statut şi alte acte
normative.
II. Camera Notarilor Publici - art.46 din Legea nr.36/1995 - în circumscripţia fiecărei Curţi
de Apel funcţionează câte o Cameră a Notarilor Publici, ce are personalitate juridică şi
sigiliu propriu. Camera îşi are sediul principal în localitatea în care funcţionează Curtea de
Apel. La nivelul fiecărui judeţ ce face parte din Cameră poate funcţiona şi un sediu
secundar al Camerei (exemplu: cea mai mare Cameră este Camera Bucureşti, ce are în
componenţă pe lângă toţi notarii din Capitală şi pe cei din judeţele limitrofe, respectiv:
Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov şi Teleorman; la polul opus se află Camerele Bacău,
Braşov, Constanţa, Iaşi, Oradea, Piteşti, Suceava, Tg-Mureş) cu doar două judeţe
componente.
Din Cameră fac parte toţi notarii care funcţionează în circumscripţia Curţii de Apel.
Organele de conducere ale Camerei sunt: Adunarea Generală a Notarilor, Colegiul
Director al Camerei şi Preşedintele Colegiului Director al Camerei.
Adunarea Generală a Camerei - art.50 din Lege şi art.29-43 din Satatutul U.N.N.P.R. - se
întruneşte în şedinţă ordinară trimestrial şi ori de câte ori este nevoie în şedinţă
extraordinară la convocarea Preşedintelui Colegiului Director sau la cererea a cel puţin o
treime din numărul membrilor săi, sau la solicitarea Consiliului U.N.N.P.R.
Adunarea Generală este legal constituită în prezenţa majorităţii (simple a)
membrilor săi, iar hotărârile Adunării se iau cu majoritatea membrilor prezenţi. Modalitatea
de vot (deschis sau secret) se va stabili de către Adunarea Generală cu excepţia alegerii
preşedintelui, a vicepreşedintelui şi a reprezentantului Camerei în Consiliul U.N.NP.R., caz
în care votul va fi întotdeauna secret (art.34 din Statut).
Camera are buget şi patrimoniu proprii formate din contribuţiile obligatorii ale
notarilor publici (5% din venitul brut lunar al fiecărui notar se trimite la Cameră), bunuri
dobândite prin donaţie sau cumpărare şi beneficii rezultate din activităţi economice
desfăşurate de persoane juridice fără scop patrimonial în vederea asigurării unei mai bune
activităţi a notarilor publici.
La nivelul Camerei funcţionează o Comisie de Cenzori alcătuită din 3 membri din
care 2 notari publici şi un expert contabil.
Potrivit art.47 din Legea nr.36/1995, se permite funcţionarea Curţilor de Arbitraj pe
lângă Camerele notarilor publici. Compenteţa acestor structuri fără personalitate juridică
este strict limitată la judecarea litigiilor ce rezultă din actele şi procedurile notariale şi care
pot opune fie: notari între ei, notari şi Camere, notari şi Uniunea, Camere între ele etc.
"(1) Pe lângă Camere se pot constitui şi pot funcţiona curţi de arbitraj.
(2) Curtea de arbitraj este o instituţie permanentă de arbitraj, neguvernamentală, fără
personalitate juridică, independentă în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, care funcţionează
pe lângă Camera Notarilor Publici şi care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii.
(3) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii de arbitraj, precum şi organele de
conducere ale acesteia se aprobă de Camere pe baza regulamentului-cadru aprobat de
Consiliul Uniunii.
(4) Activitatea curţilor de arbitraj de pe lângă Camere se desfăşoară conform prevederilor
Codului de procedură civilă, a Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a Regulilor
de procedură arbitrală stabilite de către Camere în baza regulamentului-cadru aprobat de
Consiliul Uniunii.
(5) Normele cu privire la onorariile arbitrilor şi a taxelor arbitrale se aprobă de către
Colegiul director al Camerei.
(6) Taxele arbitrale vor fi folosite în scopul susţinerii cheltuielilor legate de soluţionarea
litigiilor, plata cheltuielilor de secretariat, onorariile arbitrilor şi documentarea acestora,
precum şi orice cheltuială necesară funcţionării Curţii de arbitraj.
(7) Curtea de arbitraj poate soluţiona numai litigii izvorâte din actele şi procedurile
notariale.
(8) Dispoziţiile alin. (1) - (7) se completează cu dispoziţiile referitoare la arbitrajul
instituţionalizat din Codul de procedură civilă".
Colegiul Director al Camerei - art.46 alin.4 din Lege şi art.35-38 din Statut. Este alcătuit
dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte şi un număr de 3 până la 5 membri. Se întruneşte în
şedinţe ordinare lunar sau în şedinţe extraordinare oricând la convocarea preşedintelui.
Lucrează legal în prezenţa majorităţii membrilor săi şi adoptă decizii cu majoritatea simplă
a voturilor exprimate.
III. Preşedintele Colegiului Director - art.48 din Lege şi art.39 din Statut. Are ca atribuţii: