UNIVERSITATEA DUNAREA DE JOS GALATI

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE, SOCIALE SI POLITICE

SPECIALIZAREA: ADMINISTRATIE PUBLICA SI INTEGRARE EUROPEANA

Disciplina - Proceduri notariale și acte de stare civilă

Titlul referatului- Forta probanta a inscrisului autentic notarial
Notarul public
in Romania, notarului public i se atribuie statutul unei functii autonome dar exercita un serviciu de
interes public, iar legea nu precizeaza exact daca el este sau nu functionar public.
Inscrisul autentic
Articolul 1171 C.civ. defineste inscrisul autentic: „acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de
lege, de un functionar public, care are drept de a functiona in locul unde actul s-a facut”.
Se observa ca pentru ca inscrisul autentic sa fie valabil trebuie indeplinite cumulativ trei conditii:
– sa fie intocmit de un functionar public;
– acesta sa fie competent din punct de vedere material si teritorial;
– sa fie respectate formalitatile impuse de lege.
Exemple de inscrisuri autentice: inscrisurile autentice notariale, actele de stare civila, hotararile
judecatoresti, procesele-verbale intocmite de agentii procedurali, actele de procedura indeplinite de
executorii judecatoresti etc. Practic prin act autentic se intelege orice act care emana de la o
autoritate publica, insa aici intereseaza numai acelea care, in ordinea intereselor private, dovedesc
drepturi subiective civile.
In unele situatii, legea impune pentru valabilitatea actului juridic civil incheierea sa in forma
autentica, iar alteori partile recurg la aceasta forma in considerarea avantajelor pe care le prezinta
inscrisul autentic.
Forta probanta a inscrisului autentic
Mai intai, inscrisul autentic care, prin forma si aparenta, intruneste prima facie cerintele esentiale de
regularitate (semnatura agentului, sigiliul, numar de inregistrare etc.) se bucura de o prezumtie de
autenticitate si validitate. In virtutea ei, actul este considerat ca provine efectiv de la cei care l-au
subsemnat. Prezumtia opereaza erga omnes, asa incat cel care il foloseste este scutit de orice dovada,
proba contrara revenind celui care il contesta. Pe de alta parte, din punct de vedere al fortei probante
trebuie sa distingem intre diferite mentiuni. Puterea probanta si valoarea acordata de lege inscrisului
autentic si care se impune judecatorului in operatiunea logico-juridica de selectare a probelor si de
evaluare a importantei lor pentru dezlegarea pricinii, astfel:
- inscrisurile autentificate care poarta semnatura si sigiliul notarului public se bucura de
prezumtia de legalitate si validitate si au forta probanta atat intre parti cat si fata de terti, pana
la inscrierea in fals.executarea silita a obligatiei constatate in inscrisul autentic se suspenda
de drept in cazul in care se pune in miscare actiunea penala impotriva pretinsului autor al
falsului, insa, daca inscrisul autentic este defaimat ca fals, pe cale incidentala, in faaa unei
instante civile, suspendarea executarii este lasata la aprecierea instanţei;
- data inscrisului autentic face credinta pana la inscrierea in fals, fiind opozabila si tertilor;
- inscrisul autentic face dovada pana la declararea falsului (fiind necesara inscrierea in fals) in
ceea ce priveste constatarile personale ale agentului instrumentator, percepute prin propriile
lui simturi;
 - inscrisul autentic are deplina credinta in privinta oricarei alte persoane despre dispozitiile si
conventiile ce le constata; opozabilitatea actului fata de terti priveste drepturile si obligatiile
partilor contractate, considerate ca fapte a caror existenta nu poate fi ignorata de catre terti;
Studiu de caz
Forta probanta a actului notarial - ca mijloc de proba in instanta
Lipsa consimtamantului si prezentei autorului unei declaratii autentificate de notar nu poate fi
probata decat prin procedura inscrierii in fals, consemnarile din incheierea de autentificare
referitoare la aceste aspecte fiind rezultatul unei constatari personale a notarului.
“(Decizia nr. 944 din 10 aprilie 2002 - Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 5013 din 27.04.2001, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a respins acţiunea
formulată de reclamanta V.F. împotriva pârâtului V.S., ca neîntemeiată.
Impotriva acestei hotărâri judecătoreşti s-a promovat apel de către V.F., care a solicitat
desfiinţarea sentinţei şi, în urma reţinerii cauzei spre rejudecare, să se dispună constatarea nulitătii
absolute a înscrisului autentificat la data de 23.02.2000 de B.N.P. "B.N.".'
In motivarea cererii de apel, reclamanta arată că tot probatoriul administrat (bilet de ieşire din
spital - V.I., Sentinţa civilă nr. 17054/1998, copie B.l. - V.I., adresă OF. P.T.T.R. nr. 24 Bucureşti,
Certificat de moştenitor nr. 510/1989) dovedeşte că lipseşte consimţământul lui V.l. la încheierea
actului; se susţine că, la data autentificării înscrisului atacat, V.l. era internat la Spitalul L. din
Bucureşti, la Secţia de neurologie, din data de 9.02.2000 până la 22.03.2000, perioadă în care
acesta nu a părăsit nici un minut spitalul. Reclamanta mai precizează că partea adversă nu a depus
la dosar un act oficial din care să rezulte că V.l. a fost dus la domiciliul său din str. M. în timp ce
era internat, la data de 23.02.2000, la spitalul mai sus menţionat. Apelanta mai susţine că notara
B.N. nu l-a întâlnit pe tatăl ei niciodată, iar instanţa de judecată avea obligaţia ca, în virtutea
rolului activ şi coroborând probele din dosar, să stabilească adevărul.
Totodată, reclamanta arată că înscrisul atacat era fără obiect, instanţa trebuind să ţină seama de
Sentinţa civilă nr. 17054/1998.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, tribunalul a apreciat, în temeiul art. 296
din Codul de procedură civilă, că se impune respingerea apelului ca nefondat.
Reclamanta-apelantă a solicitat, în prezenta cauză, să se constate nulitatea absolută a unei
declaraţii date în formă autentică de tatăl acesteia- V.I., invocându-se lipsa totală a
consimţământului. De menţionat că declaraţia atacată se află la dosar, în copie legalizată, fiind
autentificată sub nr. 655 din 23.02.2000 de B.N.P. "B.N."; în cuprinsul încheierii de autentificare se
menţionează că acest notar public, însoţit de secretar P.C., s-a deplasat la adresa din Bucureşti
unde l-a găsit pe V.l. care, din cauza bolii, nu se putea deplasa şi nici nu putea semna, aplicându-i-
se amprenta degetului arătător de la mâna dreaptă. Reclamanta a făcut dovada, cu biletul de ieşire
din spital, că tatăl său V.l. era internat în Spitalul L. din Bucureşti, la Secţia neurologie, la data la
care a dat declaraţia autentică atacată.
Prin Decizia civilă nr. 3061/2001 a Secţiei a V-a şi de contencios administrativ a Tribunalului
Bucureşti, s-a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, iar în motivarea recursului a arătat că
instanţa nu a luat în considerare biletul de ieşire din spital, din care reiese că V.l. a fost internat la
9.02.2000 şi externat la 22.03.2000.
Recurenta mai precizează că, la data înscrisului nr. 655 din 23.02.2000, V.l. nu mai deţinea nimic
din imobilul în litigiu, coproprietari fiind recurenta şi numitul V.S.
Recursul de faţă, care poate fi încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă,
este nefondat şi va fi respins ca atare, pentru considerentul care va urma.
Este adevărat că, potrivit biletului eliberat de Spitalul L., numitul V.l. a fost internat în perioada
9.02.2000 - 22.03.2000, deci inclusiv la data când s-a semnat actul autentic, însă acest aspect nu
exclude faptul că, în una din zilele acestei perioade, acesta să se fi deplasat în str. M., aşa cum a
consemnat notarul.
Recurenta invocă lipsa consimţământului, însă nu probează cele arătate.
Mai mult, din înscrisul autentic depus la dosar, reiese contrariul, notarul public precizând că s-a
deplasat în Bucureşti, str. M., unde l-a găsit pe V.l. domiciliat la această adresă, care din cauza
bolii nu se poate deplasa şi nu poate semna, aplicându-se amprenta degetului arătător de la mâna
dreaptă, identificat cu B.l. seria C.P. nr. 528999, şi că, după ce i s-a citit prezentul înscris numitului
V.I., acesta a solicitat şi a consimţit la autentificarea lui, semnând toate exemplarele acestuia.
In raport de dispoziţiile art. 1171 din Codul civil, înscrisul autentic, din punct de vedere al forţei
sale probante, se bucură de prezumţie de autenticitate şi validitate, revenindu-i celui care îl contestă
sarcina probei contrare.
Conform art. 1171 din Codul civil, actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnităţile cerute de
lege de către un funcţionar public, care are drept de a funcţiona în locul unde s-a făcut actul.
Astfel, reiese că înscrisul autentic, din punct de vedere al forţei sale probante, se bucură de
prezumţie de autenticitate şi validitate. Actul autentic, spune art. 1173 din Codul civil, are deplină
credinţă în privinţa oricărei persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constată. Rezultă că
partea care înfăţişează un act autentic reglementar întocmit nu mai are nici o dovadă de făcut,
oricine ar fi partea adversă. Adevărul pretenţiilor şi drepturilor sale rezultă din conţinutul şi din
forma actului, a cărui autenticitate nu poate fi atacată decât pe calea înscrierii în fals.
Actul autentic încheiat face astfel dovada până la înscrierea în fals, cu privire la faptele întâmplate
în prezenţa notarului, fiind constatate de el "propriis sensibus".
Reclamanta ar fi trebuit să probeze înscrierea în fals, deoarece aceasta contestă faptul că tatăl său
s-ar fi întâlnit cu notara, la acea dată, pentru semnarea declaraţiei.

Cu privire la susţinerea referitoare la titularii dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză,

aceasta nu are relevanţă în speţă, faţă de obiectul acţiunii introductive, şi anume nulitatea absolută
a declaraţiei autentice pentru lipsa totală a consimţământului tatălui reclamantei, reieşind astfel că
instanţa de apel nu a ignorat dispoziţiile Sentinţei civile nr. 17054/1998 a Judecătoriei Sectorului 2,
aşa cum a susţinut recurenta, însă faţă de obiectul pricinii, precum s-a arătat, această hotărâre nu
putea schimba situaţia reţinută.”
Detalii: https://legeaz.net/spete-civil/judecata-probe-inscris-autentic-forta-probanta-944-2002