ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA – SECŢIA PENALĂ

DOSAR NR. 8158/211/2017
Operator de date cu caracter personal nr. 3185

SENTINŢA PENALĂ NR. ….

Şedinţa publică din data de ….
Instanţa compusă din:
Judecător: …..
Grefier: …..

M.P.: reprezentat prin dl. procuror XXX din cadrul Parchetului ...

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe inculpata G.A., trimisă în

judecată prin rechizitoriul din dosarul nr. .../P/2016 al Parchetului ..., pentru
infracţiunea de instigare la favorizarea făptuitorului în formă continuată, prev. de art.
47 din C.p. rap. la art. 269 alin. (1) din C.p., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C.p., şi
instigare la abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 47 din C.p. rap. la art.
297 alin. (1) din C.p., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C.p., ambele în condiţiile art. 38
alin. (2) din C.p.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanţa constată că mersul dezbaterilor şi
cuvântul participanţilor la procesul penal au fost consemnate în încheierea de şedinţă
din data de 24.04.2019, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre,
când instanţa a stabilit pronunţarea la data de 08.05.2019. Având nevoie de mai mult
timp pentru deliberare, instanţa a amânat pronunţarea la datele de 22.05.2019,
05.06.2019, 14.06.2019, apoi la 19.06.2019.

INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul ... la data de 10.04.2017, în dosarul
nr. .../P/2016, înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 13.04.2017,
sub nr. 8158/211/2017, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a
inculpatei G.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la favorizarea făptuitorului
în formă continuată, prev. de art. 47 din C.p. rap. la art. 269 alin. (1) din C.p., cu
aplic. art. 35 alin. (1) din C.p. şi instigare la abuz în serviciu în formă continuată,
prev. de art. 47 din C.p. rap. la art. 297 alin. (1) din C.p., cu aplic. art. 35 alin. (1) din
C.p., ambele în condiţiile art. 38 alin. (2) din C.p.

1
 În cuprinsul actului de sesizare a instanței a fost expusă următoarea situație de
fapt:
Inculpata G.A. s-a aflat la conducerea UPU... (UPU) – SMURD a SCJU... din
luna ianuarie 2013, având, potrivit fişei postului, responsabilitatea de a cunoaşte şi
aplica legislaţia în vigoare, precum şi de a conduce activitatea secţiei în conformitate
cu prevederile legale în vigoare.
Pe fondul atribuţiilor derivate din fişa postului şi din contractul de
administrare, în contextul unor nemulţumiri legate de numărul tot mai mare de
solicitări de recoltare a mostrelor biologice venite din partea poliţiştilor, inculpata a
întocmit, la începutul lunii octombrie 2016, adresa înregistrată la nivelul UPU –
SMURD sub numărul ..../03.10.2016, adresată Conducerii SCJU..., DSP... şi DSU...,
în cuprinsul căreia a arătat că, potrivit legislaţiei Ministerului Sănătăţii, obligaţia UPU
este de a recolta probe biologice doar de la persoane vătămate din accidente rutiere
sau implicate în această vătămare care necesită asistenţă medicală de urgenţă şi
internare, aşa încât se impune ca celelalte categorii să fie rezolvate de către
IML/IPJ/ITM conform protocoalelor dintre aceste instituţii.
Ulterior acestui demers (la care inculpata nu a primit un răspuns oficial,
exceptându-l pe cel primit de la D.S.U., la data de 31.10.2016), inculpata a elaborat,
în mod unilateral, la data de 20.10.2016, o procedură care indica situaţiile în care
personalul medical din cadrul UPU – SMURD poate recolta probe biologice de sânge,
din conţinutul acesteia rezultând faptul că nu se vor recolta probe de sânge, la
solicitarea poliţiei, de la persoane care nu au fost implicate în accidente de circulaţie.
Totodată, inculpata a elaborat şi un Formular de Confirmare a Instruirii, având acelaşi
conţinut şi care a fost transmis în secţie prin grija asistentei şefe S.M..
Inculpata nu a comunicat faptul emiterii dispoziţiei şi organelor de urmărire
penală (din cadrul IPJ... sau Parchetului ...), deşi măsura luată avea o influenţă
covârşitoare asupra activităţii organelor de aplicare a legii, ţinute să procedeze la
recoltarea în cel mai scurt timp a probelor biologice de sânge de la şoferii depistaţi în
trafic.
În data de 21.10.2016 (zi de vineri), martora A.L.E., asistent medical, a intrat în
tură la ora 07:00, primind formularul amintit în precedent la câteva ore după intrarea
în tură, după ce procedase deja la recoltarea de probe biologice de sânge de la numiţii
S.T. şi O.A.C., la solicitarea organelor de poliţie, la acel moment ea neavând
cunoştinţă de existenţa dispoziţiei date de către inculpată. În momentul terminării
turei de serviciu (la ora 19:00), martora A.. i-a predat formularul în discu ție martorei
B.T.H., care intra în serviciu şi care a semnat de luare la cunoştinţă.
În data de 22.10.2011, în jurul orei 01:00, echipajul poliţiei rutiere format din
martorii B.S., P.F. şi M.V.D. a fost sesizat de către dispecerul de serviciu al IPJ .... şi

2
îndrumat să se deplaseze pe str. ...., deoarece lucrătorii din cadrul Secţiei .... au oprit
în trafic un autoturism al cărui conducător auto (martorul C.I.D.) se afla sub influenţa
băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de
0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După constatarea acestui aspect, poliţiştii rutieri i-au solicitat martorului C.I.D.
să îi însoţească la UPU în vederea recoltării de probe biologice de sânge şi, după ce
şoferul şi-a manifestat consimţământul de a-i fi recoltate probele biologice, poliţiştii
B.S., P.F. şi M.V.D., însoţiţi de C.I.D., s-au deplasat la UPU .....
Ajunşi aici, poliţiştii au luat legătura cu martora B.T.H., asistenta şefă de tură
în acel moment şi persoana căreia îi revenea sarcina de a recolta probele biologice de
sânge de la şoferi, la solicitarea poliţiştilor, însă aceasta le-a comunicat că există o
dispoziţie data de şefa secţiei, G.A., prin care i se interzicea recoltarea de probe
biologice de sânge dacă şoferii nu erau implicaţi în accidente de circulaţie.
Întrucât poliţiştii au insistat să fie recoltate probe biologice de sânge, martora
B.... a luat legătura cu medicul şef de tură, K.E., căreia i-a transmis problema ivită,
însă, şi aceasta din urmă le-a comunicat poliţiştilor că nu pot fi recoltate probele
biologice de sânge, pe fondul interdicției provenite din partea inculpatei.
În continuare, ca urmare a refuzului recoltării probelor biologice de sânge,
medicul K.E. a contactat-o pe inculpată, căreia i-a comunicat problema ivită, însă
aceasta din urmă i-a transmis că interzice recoltarea probelor biologice de sânge, deşi
în conversaţie a intervenit şi poliţistul P.F., care a încercat , fără succes, să obţină
„aprobarea” inculpatei.
Pe fondul refuzului venit din partea personalului medical, martorul P.F. a luat
legătura cu ofiţerul care se afla la comanda Poliţiei ..... (…), căruia i-a expus problema
ivită, acesta din urmă comunicându-i că va lua legătura, la rândul său, cu procurorul
de serviciu.
Astfel, în jurul orei 02:00, martorul Ş.M., cel care asigura serviciul de
permanenţă la nivelul Parchetului ..., a fost contactat de ofiţerul de serviciu care,
după ce i-a expus problema cu care se confruntă, i-a comunicat numărul de telefon al
inculpatei, pentru ca procurorul să o contacteze, în vederea lămuririi situaţiei.
În ciuda faptului că inculpata a fost contactată de procurorul de serviciu, care
i-a adus la cunoştinţă inclusiv că se expune tragerii la răspundere penală, aceasta nu
s-a lăsat convinsă şi a continuat să interzică recoltarea probelor biologice de sânge.
În perioada de timp cât poliţiştii s-au aflat în cadrul UPU, acestora le-a fost
comunicat faptul că, potrivit indicaţiilor provenite din partea inculpatei, recoltarea de
probe biologice de sânge în astfel de situaţii ar trebui să fie făcută de IML..., motiv
pentru care trebuie să se deplaseze la sediul unităţii medico-legale. Ca atare, poliţiştii

3
s-au deplasat şi la IML..., însă nu au reuşit să obţină recoltarea probelor biologice de
sânge întrucât nu era vreo persoană în acel loc.
Într-un final, la sugestia inculpatei, martora B.T.H. le-a predat poliţiştilor, în
baza unui process-verbal, o trusă standard de recoltare a probelor biologice de sânge,
în scopul ca oamenii legii să se deplaseze la o altă unitate medicală, unde să fie
recoltate probele biologice. Aceştia s-au deplasat atât la Clinica .... cât şi la
Spitalul ....., însă nu au reuşit să obţină recoltarea de probe biologice de sânge,
întrucât personalul medical din cadrul acestor unităţi medicale nu mai fuseseră
confruntat cu această procedură şi nu cunoştea modalitatea concretă în care trebuie
să procedeze.
După ce au constatat că demersurile lor de recoltare a probelor biologice de
sânge sunt zadarnice, cei trei poliţişti s-au deplasat la sediu, unde au întocmit actele
necesare şi în conţinutul cărora au expus firul evenimentelor din acea noapte.
Cercetările care au avut ca obiect comiterea infracţiunii de conducere a unui
vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) din C.p., de către martorul
C.I.D., s-au desfăşurat în cadrul dosarului penal .../P/2016 însă, pe fondul lipsei
probelor biologice de sânge (esenţiale pentru tragerea la răspundere penală), prin
ordonanţa din data de 27.12.2016 s-a dispus clasarea cauzei.
În aceeaşi noapte de 21/22.10.2016, câteva ore mai târziu, respectiv la 04:35,
martorul M.V.D. a fost sesizat, prin dispecerul din cadrul IPJ ...., că pe str. ….. o
patrulă din cadrul Secţiei .... a oprit un autoturism al cărui conducător auto (martorul
N.D.) emana halenă alcoolică. În aceste condiţii, poliţistul M... s-a deplasat la faţa
locului şi, la ora 04:47, l-a testat pe martor cu aparatul etilotest, acesta indicând o
alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După ce martorul N.D. şi-a manifestat consimţământul de a se deplasa la UPU
în vederea recoltării de probe biologice de sânge, martorii M.V.D., R.V. şi M.E.T.
(ultimii doi fiind poliţiştii din cadrul Secţiei .... care l-au oprit în trafic pe N.D. şi care
au fost solicitaţi de M... să-l însoţească la UPU pentru a fi martori la un eventual nou
de refuz de recoltare) s-au deplasat la UPU, însă martora B.T.H. le-a comunicat că
decizia ei de a refuza recoltarea probelor biologice de sânge nu se schimbă, pe fondul
poziţiei exprimate mai devreme de inculpata G.A., motiv pentru care, la ora 05:15,
între aceasta şi M.V.D. a fost încheiat un nou proces-verbal de predare-primire a
trusei standard de recoltare a probelor biologice de sânge, în baza căruia B.... i-a
predat lui M... o trusă de recoltare, cu ajutorul căreia să recolteze probele la altă
unitate spitalicească (deşi poliţistul îi comunicase asistentei că demersurile iniţiale de
la Clinica .... şi Spitalul .... au eşuat).
După primirea trusei standard de recoltare a probelor biologice de sânge şi pe
fondul ineficienţei deplasării la alte unităţi medicale în vederea recoltării probelor

4
biologice de sânge, poliţiştii s-au deplasat la sediu unde au întocmit actele necesare şi
în conţinutul cărora au expus firul evenimentelor.
Cercetările care au avut ca obiect comiterea infracţiunii de conducere a unui
vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) din C.p., de către martorul
N.D., s-au desfăşurat în cadrul dosarului penal .../P/2016 însă, pe fondul lipsei
probelor biologice de sânge (esenţiale pentru tragerea la răspundere penală), prin
ordonanţa din data de 27.12.2016 s-a dispus clasarea cauzei.
Pentru susţinerea situaţiei de fapt reţinute în cuprinsul rechizitoriului
procurorul a indicat mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale: vol. I
d.u.p. – copii ale înscrisurilor din dosarele penale .../P/2016 şi .../P/2016 (f. ….);
declaraţia martorului M.V.D. (f. ….); declaraţia martorului B.S. C. (f. ….); declaraţia
martorului P.F. (f. ….); declaraţia martorului R.V. D. (f. ….); declaraţia martorului
M.E.T. (f. ….); declaraţia martorului Ş.M. (f. …); declaraţia martorului B.T.H. (f. ….);
declaraţia martorului C.I.D. (f. …); declaraţia martorului N.D. (f. ….); declaraţia
martorului A.E.L. (f. ….); declaraţiile inculpatei G.A. (f. ….); adresa DSP..
nr. .../06.03.2017 (f. …); adresa Instituţiei Prefectului .... nr. .../06.02.2017 (f. ….);
înscrisuri înaintate de IML... (f. …); adresa IPJ .... nr. .../01.02.2017 (f. …); fişa de
cazier judiciar a inculpatei (f. …); vol. …. – înscrisuri înaintate de SCJU....
În continuarea rechizitoriului, procurorul a analizat apărările inculpatei şi a
prezentat argumentele de drept şi de fapt pentru care a a reţinut comiterea celor două
infracţiuni.
În cursul procedurii de cameră preliminară inculpata a formulat, la data de
07.06.2017, o cerere de constatare a neregularităţii actului de sesizare, solicitând
judecătorului de cameră preliminară să constate că rechizitorul este neregulamentar
întocmit sub aspectul neidentificării persoanelor vătămate în cazul infracţiunii de
instigare la abuz în serviciu în formă continuată şi sub aspectul lipsei menţiunilor
privind latura civilă a cauzei, şi, în consecinţă, să dispună ca procurorul care a
întocmit rechizitoriul să remedieze neregularităţile actului de sesizare.
Prin încheierea penală nr. …../13.07.2017, judecătorul de cameră preliminară a
admis în parte cererea de constatare a neregularităţii actului de sesizare a instanţei şi
a dispus ca procurorul să remedieze neregularităţile constatate şi să comunice dacă
menţine soluţia de trimitere în judecată sau solicită restituirea cauzei.
La data de 11.08.2017, procurorul a comunicat actul de remediere a
neregularităţilor rechizitoriului, indicând ca persoane vătămate SCJU..., P.R. prin
I.P.J. ...., M.P., prin Parchetul ...., iar în privinţa laturii civile că nu există constituire
de parte civilă, arătând că menţine soluţia de trimitere în judecată a inculpatei G.A..
Prin încheierea penală nr. …/11.10.2017, judecătorul de cameră preliminară a
constatat că procurorul a remediat neregularităţile actului de sesizare, a constatat

5
legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de
urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata G.A..
Încheierea a rămas definitivă în urma respingerii, ca nefondată, a contestației
formulate de către inculpată, prin încheierea penală nr. …./06.02.2018 a Tribunalului
Cluj.
În cursul judecăţii, în raport cu poziţia procesuală a inculpatei de
nerecunoaştere a săvârşirii faptelor aşa cum au fost reţinute prin rechizitoriu şi de
contestarea a probelor administrate în cursul urmăririi penale, a fost urmată
procedura de drept comun.
Astfel, la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, inculpata a
solicitat readministrarea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale, în
vederea respectării tuturor principiilor şi garanţiilor care definesc un proces echitabil.
Instanța a încuviințat cererea inculpatei, astfel încât în cursul judecății au fost
readministrate următoarele mijloace de probă: declarația martorei B.T.H. (f. …..),
declaraţia martorei A.L.E. (f. …..), declaraţia martorului N.D. (f. …..), declaraţia
martorului C.I.D. (f. …..), declaraţia martorului Ş.M. (f. ….), declaraţia martorului
B.S. C. (f. …..), declaraţia martorului P.F. V. (f. ….), declaraţia martorului M.V.D. (f.
….), declaraţia martorului R.D.V. (f. ….), declaraţia martorului M.E.T. (f. ….).
La data de 20.06.2018, inculpata a formulat o cerere în probaţiune, solicitând
audierea martorilor Ş.P., K.E. şi U.C.C..
Instanța a încuviințat în parte această cerere, apreciind că audierea martorilor
Ş.P. şi K.E. este admisibilă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei. Aceştia au fost
audiaţi în şedinţa publică din data de 06.02.2019, declaraţiile martorilor, luate sub
prestare de jurământ, regăsindu-se la dosarul cauzei (declaraţia martorei K.E. – f. ….,
declaraţia martorului Ş.P. – f. …..).
La termenul de judecată din data de 27.03.2019, inculpata a dat o declara ție în
faţa instanţei, aceasta fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei (f. …).
Totodată, în cursul judecăţii a fost administrată şi proba cu înscrisuri
(procesele-verbale de predare-primire transmise prin adresa nr. .../20.02.2019 de
către SCJU... – f. …., acte de urmărire penală – f. ….). A fost obţinută copia fişei de
cazier judiciar actualizată a inculpatei (f. …) şi au fost ataşate dosarele de urmărire
penală nr. .../P/2016 şi nr. .../P/2016 ale Parchetului ....
De asemenea, au fost transmise instanţei, la solicitarea acesteia, trusele
standard de prelevare a probelor biologice care nu au fost înaintate împreună cu
dosarul de urmărire penală la sesizarea instanţei prin rechizitoriu – f. ….. (nefiind
depuse la camera de corpuri delicte).
La ultimul termen de judecată din data de 24.04.2019, inculpata a formulat
concluzii scrise (f. ….), prin care a solicitat achitarea sa pentru comiterea infracţiunilor

6
pentru care a fost trimisă în judecată, în principal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b)
C.p.p., iar în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) C.p.p.
În ceea ce priveşte solicitarea de achitare întemeiată pe prevederile art. 16 alin.
(1) lit. b) C.p.p., cu referire la infracțiunea de instigare la favorizarea făptuitorului,
inculpata a arătat că scopul emiterii dispoziției din data de 20.10.2016 nu a fost acela
de a favoriza persoanele descoperite sub influența alcoolului sau a altor substanțe, ci
degrevarea activităților UPU. Totodată, inculpata a subliniat că toate convorbirile
telefonice pe care le-a purtat în noaptea de 21/22.10.2016 au avut loc înainte ca
primul şofer depistat în trafic să fie condus la alte unități spitalicești în vederea
recoltării de probe, aşa încât aceasta a avut reprezentarea faptului că prelevarea
probelor se poate face la orice altă unitate spitalicească, neputându-se astfel reține
intenţia directă sau indirectă în comiterea infracţiunii. În acest sens, inculpata a
invocat şi Decizia nr. 249/2017 a Curţii Constituționale, susţinând că din
considerentele acesteia rezultă că infracţiunea de favorizare a făptuitorului poate fi
săvârșită doar cu intenţie directă.
Inculpata a mai arătat că pretinsa sa activitate de instigare nu a avut caracter
idoneu, nu a avut aptitudinea de a inocula martorei B.T. rezoluția infracțională, având,
în plus, un caracter general, nedeterminat.
Referitor la infracțiunea de instigare la abuz în serviciu, inculpata a precizat că
nu a existat intenţie în comiterea faptei, precum şi că, potrivit Deciziei nr. 405/2016 a
Curţii Constituționale, atribuţiile de serviciu pretins a fi fost încălcate trebuie să fie
reglementate expres în legislația primară, ceea ce nu ar fi cazul în prezentul dosar.
În plus, inculpata a arătat că nu îi poate fi reproşată încălcarea prevederilor
legale, de vreme ce agenţii de poliţie nu ar fi respectat, la rândul lor, normele Codului
de procedură penală referitoare la forma pe care trebuie să o îmbrace solicitarea de
efectuare a examinării fizice. De asemenea, inculpata a mai evidenţiat faptul că nu
avea, potrivit fişei postului, obligaţia de a efectua comunicări cu alte instituţii, aşa
încât nu i se poate reproşa că nu a comunicat dispoziția de interzicere a recoltării
Inspectoartului de Poliție ori Parchetului.
Inculpata a susținut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale
infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, față de absenţa vătămării şi a subiectului
pasiv. În acest sens, a fost subliniat faptul că SCJU... nu a dorit să participe la proces
în calitate de persoană vătămată, iar P.R...prin I.P.J. .... şi Parchetul .... nu au indicat
vreo pagubă sau vreo vătămare, în cauză neexistând constituire de parte civilă.
În ceea ce priveşte solicitarea de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin.
(1) lit. d) din C.p.p., inculpata a arătat că, întrucât faţă de martora B.T.H. a fost
dispusă o soluţie de clasare în cursul urmăririi penale, în baza art. 21 alin. (2) din
C.p., se impune ca şi ea să beneficieze de efectele aceleiaşi cauze justificative

7
(îndeplinirea unei obligaţii impuse de autoritatea competentă), după cum prevede art.
18 alin. (2) din C.p.
La data de 02.05.2019, la dosar au fost înregistrate concluziile scrise ale
procurorului, prin care acesta a arătat că nu se impune pronunţarea unei soluţii de
achitare.
Faţă de susţinerile inculpatei referitoare la efectele cauzei justificative,
procurorul a făcut trimitere la Expunerea de motive la Proiectul de lege privind Codul
penal, precum şi la acte normative anterioare, arătând că din interpretarea acestora se
desprinde concluzia că raţiunea cauzei justficative prevăzute de art. 21 alin. (2) din
C.p. nu este aceea ce a-l exonera de răspundere pe emitentul ordinului nelegal.
Totodată, procurorul a susținut că infracțiunea de favorizare a făptuitorului
poate fi comisă şi cu intenţie eventuală, că inculpata a fost avertizată în mod repetat,
la momentul producerii evenimentelor ce fac obiectul cauzei, că se expune riscului
tragerii la răspundere penală, precum şi că nu se poate reține incidența erorii de
interpretare a dispozițiilor legale, pe care inculpata a încercat să o acrediteze. Nu în
ultimul rând, procurorul a susţinut, cu argumente de ordin doctrinar şi
jurisprudenţial, posibilitatea reținerii în concurs a infracțiunilor pentru care s-a dispus
trimiterea în judecată a inculpatei.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză,
Instanţa reţine următoarele:
1. Situaţia de fapt
În perioada 2006 - noaptea de 21/22.10.2016, personalul Secţiei UPU-SMURD
din cadrul SCJU... (în continuare UPU) realiza recoltarea de probe biologice de la şoferi
surprinşi în trafic sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, indiferent
dacă erau sau nu victime ori erau sau nu implicaţi în accidente rutiere.
Procedura de recoltare presupunea din punct de vedere practic următoarele
demersuri: poliţistul prezenta şoferul la UPU, la punctul de triaj; se întocmea o foaie
de triaj, unde era trecut şi numele poliţistului care se prezintă; era chemat asistentul
şef de tură; înainte de deschiderea trusei se lua acordul informat scris al şoferului; se
evidenţia în registrul special pentru asemenea cazuri trusa standard utilizată la
prelevarea de probe biologice; se deschidea trusa standard şi se verifica valabilitatea
acesteia, respectiv corespondenţa dintre seria de pe cutie şi cea de pe sigiliu, precum
şi componenţa trusei; se preleva prima probă biologică de către asistentul şef de tură;
era anunţat medicul de serviciu (de regulă cazul era repartizat la urgenţe minore); se
completau cele trei fişe (care se aflau în trusa standard sigilată) de către medicul
responsabil şi de poliţist, după caz – este inclusă şi examinarea clinică realizată
exclusiv de medic care dura, de regulă, cca. 20 minute; la un interval de o oră de la
prima recoltare se preleva a doua probă biologică de către asistent. Întreaga procedură

8
se desfăşura într-un interval de timp de peste o oră şi presupunea un instructaj
prealabil.
Până la data faptelor în raporturile dintre poliţişti şi cadrele medicale nu au
existat probleme semnificative, situaţii în care poliţiştii să avertizeze personalul
medical cu întocmirea dosarelor penale sau să împiedice desfăşurarea activităţilor
specifice medicinei de urgenţă.
În cazul apariţiei unui caz de gravitate ridicată (urgenţe majore de resuscitare),
personalul medical acorda asistenţa necesară rezolvând urgenţa majoră, apoi se ocupa
de recoltarea probelor biologice, având conform legislaţiei această posibilitate de
prioritizare. Uneori, existau nemulţumiri din partea poliţiştilor care trebuiau să
aştepte până când se putea realiza recoltarea de probe biologice de la şoferii prezentaţi
la UPU.
În luna octombrie 2016, în contextul afirmat al unor probleme ivite în
relaţionarea dintre personalul Secţiei UPU-SMURD din cadrul SCJU... şi lucrătorii de
poliţie, în legătură cu gestionarea solicitărilor acestora de prelevare a probelor de
sânge de la şoferii surprinşi în trafic sub influenţa alcoolului, şi, în special, pe fondul
nemulţumirilor inculpatei, care purta responsabilitatea gestionării resurselor umane,
şi ale cadrelor medicale din cadrul UPU, cauzate de chemarea asistentelor medicale şi
a medicilor în calitate de martori în procesele penale referitoare la şoferii prinşi în
trafic sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, inclusiv în afara localităţii (B....),
inculpata G.A., în calitate de şefă a acestei secţii, a luat decizia de a implementa o
procedură având ca finalitate afirmată degrevarea personalului UPU de o parte din
atribuţiile sale şi eficientizarea activităţii derulate la nivelul secţiei.
În acest sens, la data de 03.10.2016, inculpata a emis şi transmis către
conducerea SCJU..., DSPJ.... (din cadrul Ministerului Sănătăţii) şi DSU... (din cadrul
MAI...) adresa nr. ..../03.10.2016, prin care susţinea că, potrivit unor dispoziţii din
Ordinul Ministerului Sănătăţii (în continuare OMS) nr. 1512/2013 şi OMS nr.
1192/2014, obligaţia personalului UPU era aceea de a recolta probe de sânge la
cererea poliţiei exclusiv de la persoanele implicate în accidente de circulaţie rutieră.
În adresă se invoca faptul că „UPU întâmpină frecvent probleme de solicitare de
alcoolemie la şoferi care nu au produs accidente (…), acestea neîncadrându-se în
obligativitatea legală conform Ordinelor M.S.”. În consecinţă, inculpata a solicitat,
„pentru fluiditatea actului medical şi datorită supraaglomerării din UPU ca trusele
standard să fie la dispoziţia poliţistului rutier care să poată solicita în orice serviciu
medical de gardă recoltarea alcoolemiei”. Totodată, în adresă s-a evidenţiat că „acest
demers survine în urma reducerii frecvente a capacităţii de asistenţă medicală în
urgenţă (…) prin trimiteri la înştiinţări de prezentare în calitate de martor în procese

9
penale ale şoferilor opriţi în trafic, fără persoane vătămate (…). Deplasările la B.... scot
personalul medical din dispozitiv cel puţin 36 de ore”.
În concluzie, s-a apreciat că „obligaţia UPU este de a recolta la persoane
vătămate din accidente rutiere sau implicate în această vătămare care necesită
asistenţă medicală de urgenţă şi internare, celelalte categorii vă solicităm să fie
rezolvate de IML/IPJ/ITM conform protocoalelor dintre dânşii”.
Practic, deşi prin adresă se solicita ca cererile de prelevare de probe biologice de
la persoane neimplicate în accidente de circulaţie rutieră să fie rezolvate de IML, IPJ şi
ITM, conform unor protocoale a căror existenţă nu era cunoscută inculpatei, prin
aceeaşi adresă se preciza ferm, dar greşit, că UPU nu ar avea obligaţia de a recolta
probe biologice în asemenea situaţii.
Adresa nu era o solicitare a unui răspuns din partea celor trei destinatari, de
altfel, nici nu se aştepta vreun răspuns, întrucât aceasta constituia o informare
pentru ca destinatarii adresei să apeleze la alte soluţii (inculpata indicându-le), iar nu
la serviciile medicale oferite de UPU în situaţiile menţionate. Acesta este motivul
pentru care s-a trimis o adresă cu acelaşi conţinut către cele trei instituţii/autorităţi,
SCJU..., DSPJ.... (în continuare D.S.P. ...) şi DSU... (în continuare D.S.U.), şi pentru
care procedura cuprinsă în formularul de implementare a procedurii are acelaşi
conţinut cu adresa, după cum reiese din cele ce urmează.
Adresa emisă de către inculpată a fost înregistrată la SCJU... – Registratura
Generală – sub nr. .../04.10.2016. Deşi inculpata şi martorul Ş.P., managerul..., au
susţinut că exista o procedură de emitere şi implementare a acestei proceduri şi că
adresa constituia o propunere a inculpatei care a fost considerată acceptată prin
înregistrare, regulamentul intern ataşat la dosar nu a confirmat existenţa unor
prevederi regulamentare în acest sens pentru situaţia dată.
Astfel, Regulamentul Intern stabilea doar atribuţia şefului de secţie de a
propune conducerii spitalului spre avizare protocoale specifice de practică medicală
(set de recomandări pentru rezolvarea unei probleme clinice), chestiunea în cauză
nevizând rezolvarea unor probleme clinice. Totuşi, dispoziţia dată de inculpată trebuie
analizată din perspectiva competenţei şefului de secţie de a lua decizii administrative
privind activitatea UPU (care în mod normal nu ar trebui supusă avizării de către
conducerea Spitalului, conform Regulamentului Intern).
Atribuţia de a lua decizii de ordin administrativ privind activitatea UPU nu
înseamnă, însă, prerogativa de a dispune să nu mai fie îndeplinită/-te deloc o
anumită/anumite atribuţie/-i legale stabilite în sarcina secţiei/spitalului (ca unitate
de asistenţă medicală autorizată) cum s-a întâmplat în cauză.
Managerul Spitalului a fost informat în prealabil despre intenţia inculpatei în
emiterea deciziei în scopul afirmat de a degreva UPU.

10
 Deşi cunoştea de existenţa dispoziţiei care se afla în afara legislaţiei în vigoare
şi de iminenta ei implementare, conducerea Spitalului nu a intervenit în niciun mod
pentru a stopa implementarea acesteia de către şeful de şecţie care a emis-o, mai
mult, a înaintat efectiv adresa emisă de inculpată către DSP.. şi DSU....
Din conţinutul adresei nu reiese că inculpata G.A. a solicitat informaţii juridice
sau efectuarea vreunui control de legalitate a demersului de către destinatari.
Fără a aştepta primirea unui răspuns oficial la adresă (care după cum s-a
arătat avea un conţinut informativ), în condiţiile în care nu se împlinise, oricum, nici
măcar termenul general de 30 de zile prevăzut de lege în materia soluţionării petiţiilor,
inculpata a trecut la implementarea procedurii, aceasta fiind înregistrată sub nr. .....
Probele dosarului nu au confirmat faptul că, înainte de data de 03.10.2016,
inculpata sau conducerea spitalului ar fi efectuat alte demersuri pentru degrevarea
UPU de atribuţiile vizând recoltarea de probe biologice de la şoferi surprinşi în trafic
sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Totodată, în scopul aplicării acestei proceduri, inculpata a elaborat, la data de
20.10.2016, un formular (anexă la adresa înaintată celor 3 instituţii/autorităţi
publice, înregistrată la SCJU... – Registratura Generală – sub nr. .../04.10.2016)
având natura unei dispoziții de serviciu, prin care instruia personalul UPU să recolteze
probe biologice de sânge la cererea organelor de poliție exclusiv de la persoanele
vătămate ori implicate în accidente rutiere. Formularul a fost transmis în secție prin
mijlocirea asistentei şefe S.M., angajaţii urmând a semna de luare la cunoştinţă într-
un tabel ataşat acestuia, pe măsură ce intrau în serviciu (în ture).
Inculpata, în calitate de şef de secţie, sau conducerea spitalului nu au procedat
la informarea poliţiei şi a parchetului în legătura cu dispoziţia internă dată de către
inculpată.
La data de 21.10.2016, orele 19:00, asistenta B.T.H. (asistenta şefă de tură) a
intrat în tura sa de serviciu şi a fost informată de colega sa, martora A.E.L. în legătură
cu dispoziţia inculpatei, după care a citit conţinutul formularului şi a semnat de luare
la cunoștință.
În noaptea de 21/22.10.2016, în jurul orei 01:00, martorul C.I.D. a fost
surprins de către organele de poliție pe strada ….., la volanul autoturismului cu
numărul de înmatriculare ...., iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o
concentrație alcoolică de 0,67 mg/l în aerul expirat. Conducătorul auto şi-a dat
consimțământul pentru prelevarea probelor de sânge, fiind condus de agenții de poliție
M.V.D., B.S.C. şi P.F., la UPU .....
În jurul orei 01:20, martorii au ajuns la UPU şi i-au solicitat, conform
procedurii standard, asistentei şefe de tură, martora B.T.H. recoltarea mostrelor
biologice, însă aceasta a refuzat să facă acest lucru, invocând dispoziția care fusese

11
dată de către inculpată. Obligaţia de a recolta probe biologice a fost stabilită printr-o
dispoziţie a şefului de secţie în sarcina asistenţilor şefi de tură, întrucât erau mai
degrevaţi de la activităţi decât ceilalţi asistenţi medicali din cadrul UPU, în timpul
turelor de lucru.
La solicitarea poliţiştilor, asistenta a chemat medicul şef de tură, martora
K.N.E., care a transmis acelaşi refuz de recoltare a probelor biologice. Într-o primă
fază, la insistenţele agentului de poliție P.F., inculpata a fost contactată telefonic de
personalul UPU, ocazie cu care aceasta a purtat conversaţii cu martorii B...., K.N., iar
apoi cu polițistul P.F. (audiat în calitate de martor) care a încercat să o convingă să
revină asupra dispoziţiei date, însă decizia sa de a nu permite recoltarea probelor a
rămas neschimbată.
La sugestia inculpatei, transmisă prin intermediul martorei B.T., agenţii de
poliție s-au deplasat la IML ...., situat în aceeaşi curte cu UPU, la cca. 150 m, însă au
constatat că acolo nu se găsea niciun cadru medical care să poată efectua prelevarea
de probe, iar după ce au contactat telefonic medicul legist de gardă, au aflat că nu
există personal care să recolteze probe biologice şi nici trusele standard necesare.
Martorul P.F. a anunţat ofiţerul de serviciu din cadrul IPJ... (în continuare IPJ ....)
despre situaţia ivită, iar acest la rândul său, a contactat şi informat procurorul de
serviciu din cadrul Parchetului ..., martorul Ş.M..
Reîntorşi la UPU, după orele 02:00, poliţiştii au semnalat problema
întâmpinată, imposibilitatea recoltării de către IML ...., iar în contextul în care au
solicitat personalului medical să se legitimeze pentru a putea întocmi procesul-verbal
în legătură cu situaţia apărută în mod surprinzător, cadrele medicale au refuzat şi au
contactat-o din nou telefonic pe inculpată. A existat o nouă discuţie telefonică,
inculpata refuzând în continuare să retragă dispoziţia dată.
Întrucât inculpata îi îndruma către alte unităţi medicale, martorul P.F. i-a
comunicat că la alte unităţi medicale nu se pot recolta probe biologice, deoarece nu au
truse medicale standard şi nu se poate realiza examinarea clinică (aspecte relevate
martorului P.F. în cadrul discuţiei cu medicul legist de gardă din cadrul IML ....).
Inculpata a comunicat poliţistului că „favorizăm actul de justiţie prin predarea cutiilor
pentru recoltarea de sânge în cadrul unităţilor medicale cu care poliţia are încheiate
protocoale.” Această abordare din partea inculpatei a survenit în contextul în care
poliţistul a afirmat că această conduită din partea sa şi a cadrelor medicale din
subordine poate atrage răspunderea penală pentru favorizarea şoferilor.
Asistenta B.T.H. putea recolta probe biologice, singurul motiv pentru care a
refuzat fiind dispoziţia inculpatei, de fapt, asistenta chiar le-a transmis poliţiştilor că,
dacă şefa de secţie îşi dă acordul, va proceda la recoltarea de probe biologice de la
şoferul C.... prezentat de poliţişti. Niciunul dintre cadrele medicale de la UPU nu au

12
solicitat poliţiştilor prezentarea vreunei ordonanţe de examinare fizică, refuzul de
recoltare neavând nicio legătură cu existenţa sau inexistenţa ordonanţei menţionate.
Asistenta a afirmat în prezenţa poliţiştilor că dacă ar recolta probe biologice s-ar
expune riscului de a fi dată afară din serviciu. În plus, a mai afirmat că „în mod
categoric eu aş fi recoltat dacă nu era acea dispoziţie”
Inculpata a fost apelată, între orele 02:00-03:00, după ce poliţiştii au revenit de
la IML ...., inclusiv de către procurorul de serviciu de la Parchetul ..., martorul Ş.M.,
care i-a solicitat să permită recoltarea probelor de sânge de la conducătorul auto, însă
inculpata a refuzat categoric să îşi retragă ordinul de serviciu, cu toate că procurorul a
avertizat-o în prealabil că această conduită va atrage consecinţe penale, inculpata
afirmând că îşi asumă. Inculpata a arătat în cadrul audierii în calitate de suspect din
faza de urmărire penală că procurorul i-a precizat că poate fi acuzată (nemaireţinând
exact cum s-a exprimat, putând fi vorba de favorizarea făptuitorului).
În plus, inculpata a reliefat acestui din urmă martor nemulţumirea sa privind
faptul că personalul medical era nevoit să se prezinte la diferite instanţe judecătoreşti
în calitate de martori, fiind aduşi uneori chiar cu mandate de aducere, precum şi
faptul că IML .... ar fi trebuit să se ocupe în opinia sa de asemenea cazuri, respectiv că
poliţiştii solicitau luarea cu prioritate a şoferilor prezentaţi şi că şoferii băuţi provocau
scandal în incinta UPU.
Inculpata a continuat să refuze să-şi retragă dispoziţia cu toate că procurorul
de serviciu a încercat să o convingă să accepte recoltarea de probe în acea noapte,
urmând ca a doua zi să rezolve aspectele invocate în discuţia telefonică de către
inculpată. Totodată, inculpata a indicat procurorului să se deplaseze la alte unităţi
medicale.
După această convorbire telefonică, procurorul l-a contactat pe ofiţerul de
serviciu din cadrul IPJ .... şi l-a informat în legătură cu rezultatul demersului,
indicând deplasarea poliţiştilor către alte unităţi medicale. La rândul său ofiţerul de
serviciu i-a contactat pe cei trei poliţişti care făceau parte din echipa care l-a condus
pe şofer la UPU şi le-a transmis aspectele menţionate.
La ora 03:05, după mai mult de două ore de la oprirea în trafic a şoferului şi
după aproape 2 ore de la prima solicitare de recoltare de probe de sânge, martora
B.T.H. le-a predat poliţiştilor pe bază de proces-verbal, conform indicațiilor primite de
la inculpată, o trusă standard de recoltare a probelor biologice de sânge, în scopul ca
aceştia să se deplaseze la o altă unitate medicală unde probele să fie prelevate.
Agenţii de poliţie şi conducătorul auto s-au deplasat, pe rând, la Clinica .... (ora
03:15), unde medicul şef de gardă a comunicat că nu se poate recolta probe biologice,
deoarece instituţia medicală nu era unitate de primiri urgenţe, susţinând că nu ar fi
recoltat niciodată, iar apoi la Spitalul .... (ora 03:35), fără a reuşi însă recoltarea

13
probelor de sânge, cadrele medicale fiind surprinse de solicitările poliţiştilor, afirmând
că nu au mai văzut niciodată o trusă standard de recoltare şi nu au fost instruiţi
pentru o asemenea procedură.
În jurul orelor 16:00, echipajul de poliţie însoţit de şoferul surprins în traficul
rutier sub influenţa băuturilor alcoolice, martorul C.I.D., a ajuns la sediul biroului
rutier, unde s-a întocmit procesul-verbal cu aspectele constatate, ulterior, în jurul
orelor 05:30, martorul părăsind biroul de poliţie.
În aceeaşi noapte din data de 21/22.10.2016, în jurul orei 04:35, martorul N.D.
a fost surprins de către organele de poliţie (echipajul de siguranţă publică format din
poliţiştii M.E.T. şi R.D.V.) pe strada ...., la volanul autoturismului, cu numărul de
înmatriculare ...., având o concentraţie alcoolică de 0,71 mg/l alcool pur în aerul
expirat. La faţa locului s-a prezentat poliţistul rutier M.V.D., anunţat prin dispecerat,
care a realizat testarea cu aparatul etilotest. Acesta cunoştea de problemele ivite la
nivelul UPU, în sensul că se refuza recoltarea de probe biologice, întrucât a făcut parte
din echipa de poliţie care a prezentat la UPU primul şofer surprins în acea noapte sub
influenţa băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto s-a deplasat, împreună cu agenţii de poliţie M.V.D., M.E.T.
şi R.D.V. la UPU ...., unde martorei B.T.H. i s-a solicitat din nou recoltarea de mostre
de sânge, iar aceasta a refuzat încă o dată, invocând dispoziția de serviciu a inculpatei.
Este evident faptul că asistenta a realizat că din moment ce s-au prezentat cu al doilea
şofer tot la UPU, poliţiştii nu au reuşit recoltarea de probe biologice de la primul şofer
când s-au deplasat la alte unităţi medicale anterior. Mai mult, agentul de poliţie
M.V.D., martor la primul refuz de recoltare, a comunicat asistentei B.T.H. că au fost
refuzaţi de către Clinica ..... şi Spitalul .... la primul caz.
Inculpata nu a mai fost contactată la solicitarea poliţiştilor în acest caz, având
în vedere modul de soluţionare a cazului anterior prin refuz de recoltare, în ciuda
insistenţelor organelor de anchetă.
La ora 05:15, agenţilor de poliţie le-a fost predată o nouă trusă standard pentru
recoltarea mostrelor biologice de sânge, însă, având în vedere experiența cazului
precedent, aceştia nu s-au mai deplasat la alte unităţi medicale, mergând direct la
sediul biroului rutier pentru a întocmi un proces-verbal în legătură cu evenimentele
petrecute.
La data de 31.10.2016, MAI..... – DSU... – DGMUM.... a comunicat SCJU... un
răspuns la adresa pe care inculpata o transmisese în data de 04.10.2016 şi la cele
două adrese de revenire efectuate ulterior faptelor, prin care era semnalat faptul că
dispozițiile cuprinse în OMS nr. 1512/2013 şi OMS nr. 1192/2014 nu limitează
obligația unităților medicale de a recolta probe de sânge la cererea poliției exclusiv la
cazul persoanelor implicate în accidente rutiere, aşa cum se arăta în conţinutul

14
adresei transmise de inculpată sub nr. .../04.10.2016. Se arăta în acest răspuns că
„recoltarea mostrelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei reprezintă o obligaţie
profesională a cadrelor medicale din cadrul tuturor unităţilor sanitare, inclusiv a IML (...).
Timpul în care se realizează recoltarea probelor biologice nu poate fi decis de agentul
constatator sau de reprezentanţii Parchetului ...., ci de către cadrele medicale, după
îndeplinirea activităţilor medicale de urgenţă necesare, pentru intervenţia legată de
îngrijirea şi tratarea bolnavilor”.
Din adresa nr. .../06.03.2017 înaintată de DSPJ.... rezultă că U.P.U. a fost
desemnată în anul 2006 ca unitate care să efectueze prelevarea de probe biologice şi
examenul clinic, având obligaţia de prioritizare a cazurilor în funcţie de riscul vital.
Totuşi, în cauză, în niciun moment, în noaptea de 21/22.10.2016, în timpul în
care echipajele de poliţie şi şoferii prezentaţi pentru recoltarea mostrelor de sânge au
aşteptat la UPU nu s-a pus problema prioritizării urgenţelor medicale, de altfel,
cadrele medicale au precizat în cursul audierilor că în momentele în care au fost
prezentaţi de către poliţişti cei doi şoferi nu aveau urgenţe majore, neexistând vreun
caz care să impună o prioritizare, singurul motiv al refuzului de recoltare fiind
dispoziţia în formă de procedură emisă şi menţinută de şefa secţiei, G.A.. De altfel,
asistenta şefă de tură când a refuzat recoltarea de probe biologice de la cei doi şoferi
nu a invocat existenţa unei alte priorităţi din considerente de urgenţă medicală.
Cercetările penale întreprinse în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de
conducere a unui vehicul sub influența alcoolului (în dosarele penale nr. .../P/2016
şi .../P/2016 ale Parchetului ...) nu s-au putut finaliza, din cauza absenţei probelor de
sânge, cele două dosare penale deschise fiind soluționate prin soluţie de clasare,
conform art. 16 alin. (1) lit. c) din C.p.p. – nu există probe că o persoană a săvârşit
infracţiunea.
După aceste incidente, deşi legislaţia în vigoare şi ordinele Ministerului
Sănătăţii nu prevăd vreo procedură de desemnare, DSPJ...., printr-o decizie, a
organizat activităţile de prelevare a probelor biologice în cazul persoanelor care nu
prezintă urgenţe medico-chirugicale astfel: În …, recoltarea ar urma să se realizeze la
IML .... zilnic între orele 08:00-14:00, la IRGH......, zilnic între orele 14:00-08:00, la
SCUC... (până la 18 ani) – UPU, zilnic, 24 din 24 de ore.
2. Probele care stau la baza reţinerii situaţiei de fapt şi analiza acestora
Începând cu anul 2006, personalul Secţiei UPU-SMURD din cadrul SCJU...
realiza recoltarea de probe biologice de la şoferi surprinşi în trafic sub influenţa
băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, indiferent dacă erau sau nu victime ori erau
sau nu implicaţi în accidente rutiere –adresa-răspuns nr. .../06.03.2017 înaintată la
dosar de DSPJ.... (f. ….), din care reiese că UPU a fost desemnată de către DSP.. în

15
baza OMS nr. 376/2006, adresă care se coroborează cu declaraţiile cadrelor medicale
audiate în cauză.
În concret de cca. 10 ani, în timpul nopţii, în afara programului normal de
lucru, singura unitate medicală autorizată care preleva în concret probe biologice de la
şoferi surprinşi în trafic sub influenţa băuturilor alcoolice neimplicaţi în accidente
rutiere era SCJU... – Secţia UPU-SMURD.
Astfel cum rezultă din cuprinsul declaraţiei inculpatei din cursul urmăririi
penale (f. ….), începând cu data de 03.01.2013 aceasta s-a aflat, în temeiul unui
contract de administrare, la conducerea UCPU (UPU)-SMURD din cadrul SCJU..., fiind
şefa acestei secţii.
Potrivit fişei postului (f. ….), inculpata avea în subordine, din punct de vedere
ierarhic, întreg personalul UPU-SMURD, coordonând, asigurând şi răspunzând de
calitatea activităţii desfăşurate de personal (pct. 3). De asemenea, inculpata trebuia să
asigure şi să răspundă de îndeplinirea promptă şi corectă a sarcinilor de muncă,
inclusiv ale personalului aflat în subordinea sa, direct sau prin intermediul şefilor de
compartimente şi al persoanelor desemnate să răspundă de anumite activităţi (pct. 2).
În ceea ce priveşte relaţiile cu alte instituţii medicale sau nemedicale, inculpata
era cea care trebuia să asigure colaborarea cu acestea şi să semneze eventualele
protocoale de colaborare, cu acordul conducerii spitalului (pct. 21).
În egală măsură, atât în temeiul fişei postului, cât şi al Regulamentului Intern
al SCJU... (f. …), inculpata avea responsabilitatea de a cunoaşte, de a respecta şi de a
asigura, la nivelul secţiei pe care o conducea, cunoaşterea şi aplicarea Regulamentului
de Organizare şi Funcţionare, a Regulamentului Intern, precum şi a legislaţiei în
vigoare.
Tot în fişa postului se menţionează că, în exercitarea funcţiei de conducere
ocupate, inculpata avea competenţa de a lua decizii administrative privind activitatea
UPU-SMURD.
Procedura concretă de recoltare a probelor biologice reiese din următoarele
mijloace de probă, fiind prezentată în cadrul secţiunii situaţia de fapt: declaraţiile
martorei B.T.H., asistentă în cadrul ... (f. ….); declaraţiile martorei A.E.L., asistentă în
cadrul ... (f. ….); declaraţiile martorei K.N.E. (f. ….), medic în cadru ... care realiza
examenul clinic. Procedura concretă presupunea fie un instructaj prealabil, fie o
anumită experienţă practică, implicând mai multe aspecte de ordin administrativ
(verificarea datelor trusei, o anumită ordine de derulare a activităţilor, reguli de
dezinfectare a zonei de unde se face recoltarea). Celor trei martore audiate nu le-a fost
făcut un instructaj în ultimii ani anterior comiterii faptei, nefiind necesar, având în
vedere că recoltarea se realiza la UPU de foarte mulţi ani, existând experienţa practică
necesară.

16
 Din fişa postului asistentei B.T.H. (f. …..) reiese că avea ca atribuţii (în calitate
de asistentă responsabilă de tură), printre altele: recoltează la cererea poliţiei sânge în
vederea stabilirii alcoolemiei, în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare.
Din Regulamentul Intern al SCJU..., Capitolul V, pct. 46, 47 (f. ….), reiese că
medicul şef de secţie, propune conducerii spitalului spre avizare protocoale specifice
de practică medicală care urmează să fie implementate la nivelul secţiei, respectiv
elaborează şi răspunde de implementarea în practică a protocoalelor intraspitaliceşti
sau externe pentru îngrijirea stării de sănătate.
Totuşi, procedura elaborată de inculpată în calitate de şef de secţie, transmisă
conducerii spitalului sub forma unei adrese, urmată de dispoziţia emisă, formularul
FCI, nu se încadrează în noţiunea de protocol specific de practică medicală, întrucât
nu se stabilea vreo practică medicală de urmat de către personalul medical, ci se
dispunea să nu mai fie îndeplinită o obligaţie legală stabilită în sarcina personalului
medical din subordine, o atribuţie a unităţii de asistenţă medicală autorizate, printr-o
interpretare fragmentată a unor norme dintr-un ordin al Ministerului Sănătăţii –
nefiind aplicabil pct. 46 din Regulamentul Intern menţionat anterior.
Pe de altă parte, relativ la atribuţia de elaborare şi implementare în practică a
protocoalelor intraspitaliceşti sau externe pentru îngrijirea stării de sănătate (pct. 47
din Regulamentul Intern menţionat anterior), se observă că prin adresa şi dispoziţia
dată, inculpata nu a urmărit elaborarea/semnarea/implementarea vreunui protocol
extern de către UPU cu vreo altă instituţie/autoritate publică.
Aşadar, după cum s-a arătat, dispoziţia dată de inculpată avea caracter pur
administrativ, fiind precedată de o informare prealabilă a spitalului prin adresa
înregistrată sub nr. .../04.10.2016 la SCJU...– Registratura Generală, neconstituind o
propunere de avizare a unei proceduri de practică medicală sau un protocol de
colaborare cu vreo altă instituţie.
Pe de altă parte, pentru realizarea activităţii de recoltare a probelor biologice nu
era necesară adoptarea niciunui protocol cu vreo instituţie/autoritate publică, această
obligaţie rezultând expres din Codul de procedură penală, O.U.G. nr. 195/2002 şi
Ordinele M.S. Eventualele protocoale de colaborare care ar fi putut fi elaborate ar fi
putut dezlega doar chestiuni de ordin administrativ, pentru o mai bună organizare a
activităţii şi a colaborării interinstituţionale.
Potrivit susţinerilor inculpatei (declaraţia de la f. ….), pe fondul problemelor
afirmate întâmpinate de personalul UPU în legătură cu numeroasele solicitări ale
Poliţiei de prelevare a mostrelor biologice de la şoferii surprinşi în trafic sub influenţa
alcoolului, la data de 03.10.2016, inculpata a emis către conducerea SCJU..., DSP.. şi
DSU... adresa nr. ..../03.10.2016 (f. …..), aceasta fiind înregistrată la SCJU... sub
nr. .../04.10.2016.

17
 Totuşi, pe lângă cele afirmate în declaraţiile inculpatei din cursul procesului,
conţinutul adresei nr. ..../03.10.2016, semnate de inculpată (f. ….), reflectă
următoarele:
Inculpata supunea atenţiei celor trei destinatari „problemele administrative şi de
asistenţă medicală de urgenţă apărute datorită reglementărilor locale şi legislative în
ceea ce priveşte recoltarea alcoolemiei”, arătând că, potrivit art. 2, 16, 20 alin. (5) din
OMS nr. 1192/2014, obligaţia personalului UPU era aceea de a recolta probe de sânge
la cererea poliţiei exclusiv de la persoanele implicate în accidente de circulaţie rutieră.
În adresă se invoca faptul că „UPU întâmpină frecvent probleme de solicitare de
alcoolemie la şoferi care nu au produs accidente (…), acestea neîncadrându-se în
obligativitatea legală conform Ordinelor M.S.”. În consecinţă, inculpata a solicitat,
„pentru fluiditatea actului medical şi datorită supraaglomerării din UPU ca trusele
standard să fie la dispoziţia poliţistului rutier care să poată solicita în orice serviciu
medical de gardă recoltarea alcoolemiei”. Totodată, în adresă s-a evidenţiat că „acest
demers survine în urma reducerii frecvente a capacităţii de asistenţă medicală în
urgenţă (…) prin trimiteri la înştiinţări de prezentare în calitate de martor în procese
penale ale şoferilor opriţi în trafic, fără persoane vătămate (…). Deplasările la B.... scot
personalul medical din dispozitiv cel puţin 36 de ore”.
În concluzie, s-a apreciat că potrivit „ legislaţiei M.S. obligaţia UPU este de a
recolta la persoane vătămate din accidente rutiere sau implicate în această vătămare
care necesită asistenţă medicală de urgenţă şi internare, celelalte categorii vă solicităm
să fie rezolvate de IML/IPJ/ITM conform protocoalelor dintre dânşii”.
Practic, prin adresă se preciza ferm, dar greşit, că UPU nu ar avea obligaţia de a
recolta probe biologice în asemenea situaţii. Adresa şi conduita inculpatei ulterioară
emiterii adresei reflectă că aceasta nu era o solicitare a unui răspuns din partea celor
trei destinatari şi constituia o informare pentru ca destinatarii adresei să apeleze la
alte soluţii pentru recoltarea de probe biologice de la şoferi surprinşi în trafic sub
influenţa alcoolului, iar nu la serviciile medicale oferite de UPU. Mai mult, conţinutul
adresei nu reflectă că inculpata G.A. a solicitat informaţii juridice sau efectuarea
vreunui control de legalitate a demersului de către destinatari.
Adresa emisă de către inculpată a fost înregistrată la SCJU... – Registratura
Generală – sub nr. .../04.10.2016.
Fără a aştepta primirea unui răspuns oficial la adresă (care după cum s-a
arătat avea un scop informativ), în condiţiile în care nu se împlinise, oricum, nici
măcar termenul general de 30 de zile prevăzut de lege în materia soluţionării petiţiilor
(aplicabil în lipsa altor termene prevăzute în legislaţie), inculpata a trecut la
implementare la data de 20.10.2016, elaborând o procedură/dispoziţie cu un conţinut
similar adresei, înregistrată sub nr. ..... Procedura era menită să reglementeze

18
problema recoltării probelor biologice de la persoanele neimplicate în accidente rutiere,
în sensul de a nu se mai recolta deloc probe biologice de la şoferi depistaţi în traficul
rutier sub influenţa băuturilor alcoolice, neimplicaţi în accidente rutiere/victime ale
unor asemenea accidente, indiferent dacă existau sau nu alte cazuri medicale urgente
la nivelul UPU - formularul de Confirmare a Instruirii elaborat cu această ocazie (f. ….)
Deşi avea cunoştinţă de existenţa dispoziţiei care se afla în afara legislaţiei în
vigoare, conducerea Spitalului nu a intervenit în niciun mod pentru a stopa
implementarea acesteia de către şeful de şecţie care a emis-o, mai mult, a înaintat
efectiv adresa emisă de inculpată către DSP.. şi DSU... – aspect care reiese din
declaraţia managerului Spitalului, martorul Ş.P. (f. …..) şi declaraţia inculpatei G.A. (f.
….).
Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în fața instanței, inculpata a arătat că a
elaborat procedura cu concursul asistentei responsabile de tură A.L.E. şi al asistentei
şefe S.M.. Afirmațiile sale sunt, însă, contrazise de către martora A.L., care a precizat,
în cursul urmăririi penale (declaraţia de la f…), că nu a participat la elaborarea
formularului nr. ....; martora a subliniat că în trecut (cu 2-3 ani înainte de momentul
audierii) a fost într-adevăr implicată, la indicațiile inculpatei, în elaborarea unei
proceduri rămase nefinalizate, însă aceasta viza stabilirea paşilor de urmat în cazul
unor solicitări privind recoltarea de probe biologice de sânge de la şoferi, nicidecum un
eventual refuz de prelevare a unor astfel de probe.
Independent de participarea altor persoane la elaborarea procedurii în discuție,
esențial este faptul că, aşa cum rezultă din chiar declaraţiile inculpatei (f. ….), decizia
finală în privința conţinutului formularului i-a aparținut în totalitate. De asemenea,
fiind întrebată, în contextul audierii în fața instanței, cine anume a stabilit forma
finală a Formularului de Confirmare a Instruirii, inculpata a răspuns: „Eu, în calitate
de şef de secție, era atribuția mea de serviciu, eu l-am întocmit și eu l-am avizat, eu am
redactat forma finală și l-am avizat în calitate de șef de secție și l-am trimis la avizare”.
Martora K.N.E. (declaraţia de la f. ….) a relatat că anterior dispoziţiei date de
inculpată la nivelul secţiei au avut loc mai multe şedinţe organizate unde medicii au
căzut de acord cu privire la luarea unei dispoziţii în sensul menţionat, pe fondul
numărului tot mai mare de pacienţi şi al scandalurilor provocate fie de şoferii aduşi
sub influenţa băuturilor alcoolice, fie de pacienţi care erau nemulţumiţi că trebuiau să
aştepte mai mult, după şoferii prezentaţi de poliţie. Totuşi, nu medicii secţiei au
stabilit modalitatea în care să fie luată o asemenea decizie, aceasta aparţinând
inculpatei. Puteau fi găsite alte soluţii, solicitarea intervenţiei DSP.. pentru a face
demersurile necesare (nu sub forma punerii în faţa faptului împlinit), modificarea
legislaţiei în sensul prevederii desemnării unităţilor medicale autorizate de către DSP..,

19
iar nu interzicerea exercitării unei atribuţii stabilite de lege în sarcina personalului
medical şi a unităţii medicale.
Instanța observă că din coroborarea declarațiilor inculpatei cu prevederile
Regulamentului Intern al SCJU... (f. …..) se desprinde concluzia că pentru
implementarea unei proceduri la nivelul UPU este necesară urmarea anumitor paşi.
Astfel, după identificarea procedurii necesar a fi elaborate se impune consultarea
documentelor medicale și legislative relevante şi se formează un colectiv de lucru.
Procedura se discută în colectiv, se cere opinia colectivului, după care este aprobată
de medicul şef de secţie şi trimisă pentru înregistrare şi avizare managerului unităţii
medicale. Abia după avizare procedurile pot fi implementate la nivelul secției, cu
formular de confirmare a instruirii care trebuie să prevadă şi lista cu personalul şinut
să aplice respectiva procedură.
Cu toate acestea, atât din declarațiile inculpatei, cât şi din cea a martorului
Ş.P., managerul spitalului (f. ….), rezultă că procedura din luna octombrie 2016 a fost
considerată adoptată prin simplul fapt că a primit un număr de înregistrare la
Registratura Generală a SCJU..., fără vreun aviz suplimentar (prin faptul că a primit
număr de înregistrare înseamnă că a fost şi acceptată – declaraţia inculpatei, f. ….). De
asemenea, cu ocazia audierii, martorul Ş.P. a arătat că nu ştie dacă procedura
elaborată de către inculpată a fost cunoscută la nivelul spitalului sau doar la cel al
secției de primiri urgențe.
După cum s-a arătat anterior, procedura în cauză nu se încadra în prevederile
regulamantare, nefiind un protocol de practică medicală, care trebuia avizat de
conducere, acesta fiind probabil şi motivul pentru care a fost doar înregistrat.
Astfel cum rezultă din declarațiile martorei A.L.E. (f. ….), asistentă medicală în
cadrul ..., la data de 21.10.2016, într-o zi de vineri, în jurul orei 07:00, aceasta a
intrat în tură, primind formularul emis de către inculpată abia după câteva ore, prin
mijlocirea asistentei şefe (de secţie) S.M.. Martora a precizat, în cursul urmăririi
penale, că înainte de a lua la cunoştință de conţinutul formularului a recoltat probe de
sânge de la numiţii S.T. şi O.A.C., la solicitarea organelor de poliție (în etapa judecăţii
nu îşi mai aducea aminte de aceste aspecte).
Totodată, martora a arătat în mod consecvent (f. ….) că nu cunoaşte ca
inculpata să fi organizat vreo şedinţă cu personalul UPU cu ocazia căreia să le aducă
la cunoştinţă conţinutul formularului în discuție, nici vreo instruire sau informare
prealabilă. De altfel, organizarea unei şedinţe ar fi fost fără finalitate, în contextul în
care la UPU activitatea personalului se desfăşoară în ture de serviciu.
Cu toate acestea, conform declarațiilor martorei, conţinutul formularului a fost
neechivoc: „Ordinul spunea foarte clar să recoltăm probele biologice în vederea stabilirii

20
alcoolemiei doar de la victimele accidentelor rutiere şi şoferii implicaţi în accidente
rutiere”.
În continuare, martora a relatat (f. ….) că, la ora 19:00, la predarea serviciului,
i-a înmânat colegei sale, martora B.T.H., formularul în cauză, încunoştiinţând-o,
totodată, şi despre conţinutul acestuia.
Depoziţia martorei A.L.E. se coroborează întocmai cu aspectele relatate de către
martora B.T.H., care a arătat (f. ….) că, la momentul schimbului de tură, colega sa i-a
comunicat verbal că, începând cu acea dată, nu se vor mai recolta probe biologice de
la pacienţii neimplicaţi în accidente rutiere, iar ulterior aceasta a şi citit formularul,
realizând că, potrivit acestuia, nu se vor mai face prelevări de probe biologice de la
şoferii surprinşi în trafic sub influența alcoolului.
Faptul că martorele A.L.E. şi B.T.H. au cunoscut dispoziţia inculpatei privind
recoltarea de probe de sânge exclusiv de la şoferii implicaţi în accidente rutiere,
însuşindu-şi conținutul Formularului de Confirmare a Instruirii la data de
21.10.2016, rezultă şi din împrejurarea că acestea sunt singurele care au semnat de
luare la cunoştinţă în tabelul care însoţea formularul (f. …..).
Astfel cum se conturează din conținutul ordonanţei de începere a urmăririi
penale emisă în dosarul nr. .../P/2016 (f. ….) – cu valoare probatorie de înscris în
prezenta cauză – şi al procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante (f. …), în
noaptea de 21/22.10.2016, în jurul orei 01:00, martorul C.I.D. a fost surprins de către
organele de poliție pe strada ...., la volanul autoturismului cu numărul de
înmatriculare ...., având o concentrație alcoolică de 0,67 mg/l în aerul expirat.
Conform celor expuse în cuprinsul procesului-verbal întocmit de către organele
de poliţie în noaptea de 21/22.10.2016 (f. …..), în urma testării cu aparatul etilotest
martorul C.I.D., fiind de acord să i se recolteze probe biologice, s-a deplasat, împreună
cu agenţii de poliţie B.S. C., P.F. şi M.V.D., la UPU ...., în vederea recoltării de mostre
biologice necesare pentru stabilirea gradului de concentraţie alcoolică din sânge.
Aceştia au ajuns la UPU în jurul orei 01:20 şi au solicitat personalului medical
recoltarea probelor de sânge de la martorul C..... În acel moment, martora B.T.,
asistenta şefă de tură care, potrivit fişei postului (f. ….), avea atribuţia de serviciu de a
recolta la cererea poliţiei sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în condiţiile stabilite
de legislaţia în vigoare, a refuzat să procedeze la prelevarea probelor. Martora şi-a
motivat refuzul prin aceea că inculpata, în calitate de şefă a secţiei, îi interzisese să
mai recolteze mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei de la conducătorii auto
care nu erau implicaţi în accidente rutiere. Fiind audiată, martora a precizat expres
că, în lipsa dispoziţiei inculpatei, cu siguranţă ar fi recoltat probe biologice, neavând
vreo urgenţă majoră de soluţionat.

21
 Declaraţiile coroborate ale martorilor audiaţi în cauză relevă faptul că, în
momentul în care agenţii de poliţie şi conducătorul auto au ajuns la UPU şi au
solicitat prelevarea de mostre de sânge, asistenta B.T. i-a întrebat dacă şoferul a fost
implicat în vreun accident rutier (declaraţiile martorilor M.V.D., f. …., P.F., f. …, B.T.,
f. ….). Pe fondul răspunsului negativ al poliţiştilor, asistenta le-a comunicat că
inculpata transmisese personalului UPU să nu mai recolteze probe biologice de sânge
decât dacă este vorba despre persoane implicate în accidente de circulaţie, după care
le-a pus la dispoziţie şi ordinul scris al inculpatei, mai exact Formularul de
Confirmare a Instruirii, din a cărui lectură martorul P.F. şi-a dat seama că inculpata
interpretase Ordinul Ministrului în mod greşit („cum a vrut (…)” – declaraţia de la f.
…).
La insistenţele agenţilor de poliţie, asistenta a chemat-o pe martora K.E.,
medicul şef de tură, însă aceasta le-a adus la cunoştinţă poliţiştilor că ar exista un
ordin al Ministrului Sănătăţii care interzice recoltarea mostrelor biologice de la
conducătorii auto care nu sunt pacienţi UPU (martora K.N.E. interpretând aceste
aspecte din dispoziţia dată de inculpată). În aceeaşi împrejurare, organelor de poliţie li
s-a comunicat de către asistenta şefă că IML-ul trebuie să recolteze mostre de sânge
şi, totodată, li s-a pus la dispoziţie numărul de telefon al medicului legist S.... Întrucât
discuţia telefonică purtată cu acesta nu a fost lămuritoare, martorii B.S. şi P.F. (doi
dintre membri echipajului de poliţie rutieră) s-au deplasat la IML, aflat în imediata
apropiere a UPU, însă au constatat că acolo nu se afla nicio persoană în afară de
portar, aşadar nimeni care să poată să recolteze probele de sânge.
În ceea ce priveşte cronologia faptică de până la acest moment, procesul-verbal
se coroborează doar parţial cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, din al căror
conţinut rezultă faptul că, înainte de deplasarea poliţiştilor la IML, inculpata a fost
contactată telefonic de personalul de la UPU, mai exact de către martorele B.T. şi K.E.,
vorbind de asemenea şi cu agentul de poliţie P.F. (prima discuţie cu inculpata, când
aceasta a aflat că poliţiştii sunt prezenţi la UPU cu un şofer surprins în trafic sub
influenţa băuturilor alcoolice, fără să fie implicat într-un accident rutier).
Astfel, potrivit depoziţiei martorului B.S. (f. ….), înainte ca agenţii de poliţie şi
conducătorul auto să se deplaseze la IML, asistenta B.T. a chemat-o pe martora K.E.,
medicul şef de tură, iar aceasta le-ar fi comunicat că dacă şefa G... va spune să
recolteze probe de sânge, atunci ele vor recolta. În caz contrar, dacă dr. G... nu îşi va da
acordul, nu vor putea să facă acest lucru. În consecinţă, aceasta a sunat-o pe
inculpată, iar în urma discuţiei le-a spus poliţiştilor că nu se vor recolta probe
biologice de sânge. Abia apoi agenţii de poliţie au mers la IML, unde au constatat că
nu se afla niciun medic sau asistent care să poată să recolteze probele. Este
importantă precizarea pe care martorul a făcut-o în faţa instanţei în legătură cu faptul

22
că personalului de la UPU i s-a comunicat, la acel moment, că este vorba de o
procedură judiciară, iar în cazul în care nu i se recoltează probe conducătorului, acesta
va scăpa de răspundere.
Conform depoziţiilor martorului P.F. (f. ….), imediat după refuzul asistentei B....
medicul şef de tură a sunat-o pe inculpată şi i-a explicat situaţia, însă aceasta i-a
spus că în mod clar nu au voie să recolteze probe de sânge. Martorul a arătat că a
vorbit şi el cu inculpata de pe telefonul medicului şef, solicitându-i să permită
personalului să recolteze mostre biologice, însă aceasta a refuzat, invocând prevederile
unui ordin de ministru. Faţă de această atitudine, martorul i-ar fi atras inculpatei
atenţia că cineva va răspunde pentru acest refuz, însă inculpata nu a revenit asupra
poziţiei sale, comunicându-i, totodată, agentului de poliţie că în urmă cu două
săptămâni ar fi luat legătura telefonic cu o persoană din I.P.J., căreia i-ar fi adus la
cunoştinţă că nu vor mai fi recoltate probe decât în cazurile cu victime (instanţa
observă, însă, că niciun mijloc de probă administrat în cauză nu indică efectuarea
unei astfel de comunicări, din însăşi afirmaţia inculpatei reieşind că nu ştie ce calitate
a avut persona cu care ar fi comunicat sau numele acesteia).
În acord cu aspectele învederate de către martorii P.F. şi B.S., martorul M.V.D.
a relatat (f….) că imediat după ce poliţiştii au întâmpinat refuzul asistentei, agentul
P.F. a luat legătura, telefonic, cu inculpata, care i-a transmis acestuia că nu se vor
recolta probe biologice. Totodată, martorul a precizat că inculpatei i s-a adus la
cunoştinţă faptul că personalul medical este obligat la prelevarea probelor de sânge şi
că prin refuzul de recoltare se poate comite o infracţiune, reacţia acesteia fiind în
sensul că „nu o interesează şi că ne vom vedea în instanţă” (totuşi, trebuie precizat că
martorul a aflat indirect aceste aspecte, întrucât nu a participat la convorbirea
telefonică).
Din declaraţiile date în faţa instanţei şi în cursul urmăririi penale de către
martora B.T.H. (f. …..) rezultă că, imediat după ce le-a comunicat poliţiştilor refuzul,
aceasta a anunţat medicul şef de tură K.E., de la care a înţeles că avea la rândul ei
cunoştinţă de dispoziţia inculpatei. Martora K.E. a luat legătura prin telefon cu
inculpata, după care a venit personal la poliţişti şi le-a spus că nu se mai recoltează
probe de sânge decât de la cei implicaţi în accidente rutiere. De asemenea, martora
B.... a declarat că a sunat-o şi ea pe inculpată, primind aceeaşi dispoziţie de a nu
recolta probele de sânge.
Fiind audiată în faţa instanţei, martora K.E. a confirmat că în noaptea de
21/22.10.2016 a luat legătura cu inculpata de la telefonul mobil al secţiei UPU,
explicându-i acesteia că echipajul de poliţie insistă în recoltarea de probe biologice,
deşi li se explicase motivul refuzului. Martora a mai precizat că şi unul dintre agenţii

23
de poliţie a discutat telefonic cu inculpata, însă nu a furnizat detalii privind conţinutul
convorbirii (f. …..).
Inculpata a recunoscut faptul că, în noaptea respectivă, a fost contactată
telefonic de către personalul UPU, context în care a vorbit, într-o primă fază, şi cu
unul dintre agenţii de poliţie care solicitau recoltarea (f. …..). Astfel, aceasta a relatat
că a fost sunată de către martora B.T., care a informat-o că a sosit un echipaj de
poliţie cu o persoană care consumase alcool şi că agenţii insistă ca probele de sânge
să fie recoltate, contrar procedurii recent implementate. Asistenta i-a adus la
cunoştinţă inculpatei şi discuţia dintre martora K.E. şi poliţişti. Inculpata a arătat că,
în cadrul aceluiaşi apel telefonic, a vorbit şi cu unul dintre agenţii de poliţie, căruia i-a
comunicat că procedura în discuţie va rămâne în curs.
Aceleaşi aspecte au fost învederate de către inculpată şi în cursul urmăririi
penale (f. …..), aceasta precizând, în plus, că a vorbit la telefon şi cu medicul şef de
tură K.E., astfel încât se confirmă pe deplin faptul că, într-o primă fază, inculpata a
discutat cu trei persoane despre situaţia ivită la UPU: asistenta B.T., medicul şef de
tură K.E., precum şi agentul de poliţie P.F..
După deplasarea la IML ...., când poliţiştii au constatat că acolo nu se afla
niciun medic şi nicio asistentă care să poată efectua prelevarea de probe de sânge,
aceştia i-au contactat telefonic pe comisarul R.N. şi pe subcomisarul C.D., cărora le-
au explicat situaţia şi de la care au primit dispoziţia de a se întoarce din nou la UPU,
în vederea recoltării de mostre biologice (procesul-verbal din data de 22.10.2016 de la
f. ….). Trebuie făcută precizarea că din probe nu reiese că toţi cei trei poliţiştii au mers
la IML .... însoţiţi de către martorul C..... Este cert doar faptul că doi poliţişti au mers
la IML .... unul dintre poliţişti şi martorul rămânând probabil la UPU în acest timp.
Agenţii de poliţie au luat din nou legătura cu medicul legist S..., care le-a
comunicat că, într-adevăr, nu exista personal la I.M.L. ... în acea noapte, şi nici truse
necesare pentru recoltarea probelor.
Reîntorşi la UPU, după orele 02:00, poliţiştii au semnalat problema
întâmpinată, imposibilitatea recoltării de către IML ...., iar în contextul în care au
solicitat personalului medical să se legitimeze pentru a putea întocmi procesul-verbal
în legătură cu situaţia apărută în mod surprinzător, cadrele medicale au refuzat şi,
speriindu-se, au contactat-o din nou telefonic pe inculpată – declaraţiile martorelor
K.N.E., B.T.H. şi ale inculpatei G.A..
În acest cadru a existat o nouă discuţie telefonică între P.F. şi inculpată,
aceasta refuzând în continuare să retragă dispoziţia dată. Întrucât inculpata îi
îndruma către alte unităţi medicale, martorul P.F. i-a comunicat că la alte unităţi
medicale nu se pot recolta probe biologice, deoarece nu au truse medicale standard şi
nu se poate realiza examinarea clinică (aspecte relevate martorului P.F. în cadrul

24
discuţiei cu medicul legist de gardă din cadrul IML ....). Inculpata a comunicat
poliţistului că „favorizăm actul de justiţie prin predarea cutiilor pentru recoltarea de
sânge în cadrul unităţilor medicale cu care poliţia are încheiate protocoale.” – declaraţia
dată în calitate de suspectă din etapa urmăririi penale (f. ….)
Această abordare din partea inculpatei a survenit în contextul în care poliţistul
a afirmat că această conduită din partea sa şi a cadrelor medicale din subordine poate
atrage răspunderea penală pentru favorizarea şoferilor – declaraţiile martorilor B.S. şi
P.F. din etapa urmăririi penale. Astfel, din declaraţia martorului P.F. (f. ….) reiese că
„i-am solicitat încă o dată să le permită medicilor să recolteze probele, deoarece, în caz
negativ, cineva va răspunde pentru acest refuz, atunci ea spunându-mi că sunt nesimţit,
întrebându-mă de când poliţia ameninţă doctorii”.
În opinia instanţei este evident că după această nouă convorbire telefonică,
inculpata a aflat că alte unităţi medicale nu deţin trusă specială de prelevare sânge şi
că la IML .... nu se recoltează, altfel nu s-ar putea explica succesiunea afirmaţiilor sale
în cadrul convorbirii cu celelalte persoane şi dispoziţiilor date de aceasta în acest
context.
Din declaraţiile asistentei responsabile de tură, martora B.T.H. rezultă că putea
recolta probe biologice, singurul motiv pentru care a refuzat fiind dispoziţia inculpatei,
de fapt, asistenta chiar le-a transmis poliţiştilor că dacă şefa de secţie îşi dă acordul
va proceda la recoltarea de probe biologice de la şoferul C.... prezentat de poliţişti. În
plus, a mai afirmat că „în mod categoric eu aş fi recoltat dacă nu era acea dispoziţie”.
Declaraţia poliţistului M.D.V., audiat în calitate de martor, rezultă că asistanta
a afirmat în prezenţa poliţiştilor că dacă ar recolta probe biologice s-ar expune riscului
de a fi dată afară din serviciu. Aceleaşi aspecte rezultă şi din declaraţiile martorului
B.S..
Ca atare, a fost sunat încă o dată ofiţerul de serviciu din cadrul IPJ ....,
comisarul R.N., care, astfel cum rezultă din declaraţia martorului P.F. (f. ….), a decis
să ia legătura cu procurorul de serviciu de la Parchetul ..., martorul Ş.M..
Faptul că inculpata a fost contactată telefonic şi după întoarcerea poliţiştilor de
la IML, unde se constatase imposibilitatea prelevării probelor, rezultă, într-o primă
fază, din declaraţiile agenţilor de poliţie prezenţi în noaptea respectivă la UPU. Astfel,
martorul P.F. a arătat (f. ….) că a vorbit de două ori în acea noapte cu inculpata, însă
aceasta a rămas fermă că probele nu se vor recolta la UPU. De asemenea, martorul
B.S. şi-a amintit că, în noaptea respectivă, colegul său P.F. a apelat-o pe inculpată cel
puţin de două ori. Este posibil ca P.F. să fi vorbit cu d-na G... din nou când am revenit
de la IML (f. …..). De asemenea, martora K.E., medicul şef de tură, a confirmat că, la
rândul ei, a contactat-o telefonic pe inculpată în două rânduri, atât înainte de plecarea

25
echipajului de poliţie de la UPU, cât şi după revenirea agenţilor la secţia de urgenţe (f.
….).
Inculpata însăşi a relatat, în cursul urmăririi penale, că a fost contactată
telefonic de către agenţii de poliţie de două ori, cel de-al doilea telefon venind din
partea ofiţerului de serviciu, afirmaţie singulară (f. ….). Totodată, inculpata a învederat
că, după ce a fost sunată de al doilea poliţist, a primit un telefon şi din partea
procurorului de serviciu, martorul Ş.M..
Din coroborarea depoziţiilor acestui martor cu cele ale inculpatei rezultă că, în
noaptea de 21/22.10.2016, după ora 02:00, cei doi au purtat o convorbire telefonică
în cadrul căreia procurorul a încercat să o convingă pe inculpată să permită recoltarea
probelor de sânge, prezentându-i riscurile la care se expune în cazul refuzului, însă
inculpata a rămas fermă în decizia sa.
Astfel, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei, martorul Ş.M.,
procuror de serviciu în cadrul Parchetului ..., a arătat (declaraţiile de la f. …) că a
sunat-o pe inculpată, şi-a declinat calitatea, după care i-a expus situaţia întâmpinată
de agenţii de poliţie la UPU. Aceasta a confirmat că personalul medical din cadrul UPU
refuză recoltarea de probe pe baza dispoziţiei sale, invocând un ordin al ministrului
sănătăţii ca temei justificativ. Martorul s-a arătat surprins de existența acelui ordin,
întrucât, din experiența sa, de fiecare dată când se impunea recoltarea de probe de
sânge de la şoferii depistaţi în trafic sub influenţa alcoolului poliţiştii conduceau
aceste persoane la UPU, unde se realiza prelevarea. Totodată, martorul a relatat că i-a
subliniat inculpatei importanţa prelevării cât mai rapide a probelor de sânge, precum
şi posibilele consecinţe de ordin penal ale unui refuz: „I-am spus în mod explicit că se
expune ea însăşi tragerii al răspundere penală şi îmi amintesc cu claritate faptul că a
spus că îşi asumă întreaga responsabilitate”.
Chiar dacă nu s-au oferit alte detalii de către procuror, felul infracţiunii sau
motivele de ordin legislativ ale afirmaţiei sale, faptul că avertismentul provenea de la
un procuror aflat în exercitarea atribuţiilor sale ar fi trebuit să fie o determine pe
inculpată să revină asupra deciziei sale măcar până a doua zi, când procurorul i-a
comunicat, de altfel, că ar urma să se caute soluţii pentru rezolvarea nemulţumirilor
afirmate ale inculpatei (declaraţiile martorului Ş.M.).
Fiind audiată în cursul judecăţii, inculpata a arătat că în noaptea respectivă a
fost contactată telefonic de către un procuror, care i-a cerut să revină asupra
procedurii, însă ea a refuzat pentru că o procedură odată introdusă trebuie să fie
respectată, iar introducerea excepțiilor va duce la crearea unui haos. Inculpata a
precizat că, în urma convorbirii, nu a rămas cu ideea că procedura sa ar fi fost
nelegală. Totuşi, această susținere a inculpatei este contrazisă atât de declarația
martorului Ş.M., care a arătat că s-a referit în mod neechivoc, în cadrul discuției, la

26
posibilele consecințe de ordin penal ale unui refuz, cât şi de declaraţia pe care
inculpata însăşi a dat-o în cursul urmăririi penale, când a precizat următoarele:
„Procurorul mi-a precizat că pot fi acuzată (nu mai rețin exact cum s-a exprimat dar cred
că era vorba de favorizarea infractorului) şi după aceea i-am spus că îmi asum
procedurile secției UPU” (f. …..).
Mijloacele de probă administrate în cauză nu relevă momentul exact al
convorbirii dintre inculpată şi procurorul de serviciu, înainte sau după revenirea
poliţiştilor de la IML. Cu toate acestea, având în vedere că, potrivit declarațiilor
acestora, inculpata adormise după convorbirea cu personalul UPU şi cu martorul P.F.
şi înainte să fie apelată de către procuror, este plauzibil ca acest apel să fi avut loc la
un oarecare interval de timp de la prima convorbire, aşadar după întoarcerea agenților
de poliţie de la IML, mai aproape de ora 03:00, decât de ora 02:00. Această variantă se
coroborează şi cu succesiunea evenimentelor redate de poliţiştii prezenţi la UPU, care
nu au comunicat direct cu procurorul, ci prin intermediului ofiţerului de serviciu care
la final le-a prezentat indicaţiile procurorului de a se deplasa la alte unităţi medicale.
Într-un final, pe fondul refuzului inculpatei de a-i permite martorei B.T.
recoltarea probelor biologice de sânge, aceasta din urmă, conform indicaţiilor primite
de la inculpata, medicul şef de secţie, (în urma ultimei discuţii cu agentul de poliţie
P.F. şi a celei cu procurorul Ş.M., în care aceştia au precizat că nu se pot recolta probe
biologice la alte unităţi medicale, în primul rând din lipsa truselor standard), le-a
predat poliţiştilor, pe baza unui proces-verbal, o trusă standard de recoltare a probelor
biologice de sânge, în scopul ca oamenii legii să se deplaseze la o altă unitate medicală
unde să fie recoltate probele biologice.
În acest sens, din declaraţia dată în calitate de suspect de către G.A. în cursul
urmăririi penale (f. ….), la a doua convorbire telefonică inculpata a comunicat
poliţistului că „favorizăm actul de justiţie prin predarea cutiilor pentru recoltarea de
sânge în cadrul unităţilor medicale cu care poliţia are încheiate protocoale.”
Potrivit celor menționate în cuprinsul procesului-verbal în discuție, predarea
trusei s-a realizat la ora 03:05, aşadar la aproximativ două ore de la sosirea la UPU a
conducătorului auto şi a agenților de poliție (f. ….). Acest aspect se coroborează cu
declaraţia martorului C.I.D., şoferul căruia ar fi trebuit să îi fie prelevate probe de
sânge, care a precizat că a petrecut la UPU aproximativ două ore în acea noapte (f.
….).
Potrivit procesului-verbal întocmit în noaptea de 21/22.10.2016, agenţii de
poliție şi conducătorul auto au ajuns la Clinica ...., în jurul orei 03:15, unde medicul
şef de gardă le-a explicat telefonic că nu se pot recolta probe de sânge, deoarece
clinica nu este o unitate de primire urgențe şi nu are un protocol cu I.P.J. în acest
sens. De asemenea, la ora 03:35, poliţiştii şi şoferul au ajuns la Spitalul .... , însă nici

27
aici nu s-a reuşit recoltarea probelor din acelaşi motiv al inexistenței unui protocol cu
I.P.J.-ul. În plus, poliţiştii şi şoferii prinşi în trafic, audiaţi ca martori au relevat
surprinderea cadrelor medicale care i-au întâmpinat la Clinica ...., Spitalul .... , care
nu mai folosiseră niciodată o trusă standard, neavând un instructaj în acest sens.
Declaraţiile acestora reflectă şi faptul că la Clinica .... li s-a comunicat faptul că
instituţia medicală nu ar mai fi recoltat niciodată.
Astfel cum rezultă din conținutul ordonanței de începere a urmăririi penale (f.
….) şi al procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f. ….) – din dosarul
nr. .../P/2016 al Parchetului ... – , în noaptea de 21/22.10.2016, în jurul orei 04:35,
martorul N.D. a fost surprins de către organele de poliţie pe strada ..., la volanul
autoturismului cu numărul de înmatriculare ...., având o concentrație alcoolică de
0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
N.D. a fost surprins iniţial în trafic de doi poliţişti de la Secţia .... Poliţie aflaţi în
exercitarea atribuţiilor de siguranţă şi ordine publică (agenţii M.E.T. şi R.D.V.) care,
având suspiciunea că se află sub influenţa alcoolului, au anunţat incidentul prin
dispecerat, ulterior fiind chemat poliţistul rutier M.V.D. (P.F. şi B.S. au rămas la
sediul poliţiei rutiere pentru a întocmi procesele-verbale pentru cazul primului şofer)
care a realizat testarea cu aparatul alcooltest.
Conducătorul auto a fost condus de către agenţii de poliţie M.V.D., M.E.T. şi
R.D.V. la UPU ...., unde asistenta şefă B.T.H. a refuzat recoltarea de mostre biologice
de sânge, motivând faptul că i s-a interzis de către conducerea secției să mai recolteze
probe de la persoane neimplicate în accidente rutiere.
Potrivit procesului-verbal de predare-primire de la f. …., la ora 05:15 martora
B.T. le-a predat agenților de poliție cutia standard pentru recoltarea mostrelor
biologice de sânge seria ..., sigilată.
După cum rezultă din declarațiile martorului M.V.D. (f. …), când poliţiştii şi
şoferul N.D. s-au deplasat la UPU s-a luat legătura tot cu asistenta T.B.H., situaţia
fiind aceeaşi ca şi prima dată, în sensul că nu se recoltau probe de sânge. Martorul a
precizat că, în acest context, i-a comunicat asistentei faptul că la Clinica .... şi la
Spitalul .... nu s-a reuşit recoltarea, însă aceasta nu a putut să treacă peste dispoziţia
dată de şefa ei. În continuare, martorul a arătat că, având în vedere experienţa cazului
anterior, poliţiştii nu s-au mai deplasat la alte unităţi medicale, ci au mers direct la
sediul PR..... de pe str. .......
Faptul că agenţii de poliţie au întâmpinat din partea martorei B.T.H. un nou
refuz de recoltare, precum și faptul că acesteia i-a fost explicată împrejurarea că la alte
unități medicale nu s-a reuşit recoltarea în primul caz rezultă și din declarațiile
martorului M.E. – poliţist în cadrul Secţiei .... care l-a însoţit pe agentul de poliţie
rutieră la UPU (f. …..). Astfel, acesta a arătat că a asistat la refuzul cadrelor medicale

28
de a recolta sânge şi, totodată, că agentul M.V.D. a comunicat faptul că a fost şi la alte
spitale în acea seară în vederea recoltării de probe biologice, însă a fost refuzat.
Martorul nu a putut preciza dacă au fost sunate şi alte persoane din conducerea UPU
în vederea lămuririi situaţiei.
De asemenea, martorul R.D.V. a relatat (f. ….) că, împreună cu şoferul N... şi
colegii polițiști s-a deplasat la UPU, unde a asistat la refuzul cadrelor medicale de a
recolta sânge. Cu toate că martorul M.V.D. a comunicat faptul că, la testarea cu
aparatul etilotest, şoferul prezenta alcoolemie în aerul expirat, personalul UPU a
refuzat să recolteze probele. Tot atunci a fost predată trusa de recoltare, însă nu a mai
avut loc vreo deplasare la alte instituții medicale, agenții de poliție şi conducătorul auto
întorcându-se direct la sediul poliţiei rutiere de pe str. .......
Fiind audiată în cursul judecății, martora B.T.H. a arătat că, în cazul celui de-al
doilea șofer, poliţiştii nu au mai solicitat recoltarea de probe biologice, întrucât
cunoşteau deja dispoziția de refuz, ci au cerut doar o trusă standard pentru prelevare.
Depoziția acesteia este infirmată de cele declarate de către cei trei agenți de poliție,
care, aşa cum s-a arătat anterior, au subliniat fără echivoc faptul că şi în cazul
şoferului N... s-a solicitat recoltarea şi a avut loc un nou refuz explicit. Medicul de
gardă nu a mai fost chemat – declaraţia martorei K.N.E. din etapa judecăţii. Mai mult,
în timpul urmăririi penale B.T.H. a afirmat că nu îşi aminteşte dacă la al doilea caz
poliţistii au solicitat efectiv recoltarea de probe biologice, dar că oricum nu ar fi
recoltat având în vedere dispoziţia inculpatei.
Cercetările care au avut ca obiect comiterea infracţiunilor de conducere a unui
vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) din C.p., de către martorii
C.I.D. şi N.D., s-au desfăşurat în cadrul dosarelor penale nr. .../P/2016 şi nr.
.../P/2016 ale Parchetului ..., însă, pe fondul lipsei probelor biologice de sânge,
esenţiale pentru tragerea la răspundere penală, prin ordonanţele întocmite la data de
27.12.2016 s-a dispus clasarea cauzelor - a se observa cele două dosare ale
Parchetului ataşate la prezenta cauză.
La data de 24.10.2016, la nivelul Instituţiei Prefectului .... a avut loc o întâlnire
la care au participat reprezentanţi ai DSP.., IPJ ...., IML .... şi inculpata G.A., în urma
căreia s-a găsit o soluţie la problemele cu care se confrunta UPU, fiind stabilite şi alte
unităţi medicale care să recolteze mostrele biologice necesare în vederea stabilirii
alcoolemiei în cazul şoferilor surprinşi în trafic de către organele de poliție.
După aceste incidente, deşi legislaţia în vigoare şi ordinele Ministerului
Sănătăţii nu prevăd vreo procedură de desemnare, DSPJ...., printr-o decizie, a
organizat activităţile de prelevare a probelor biologice în cazul persoanelor care nu
prezintă urgenţe medico-chirurgicale, astfel: În C…., recoltarea ar urma să se realizeze
la IML .... zilnic între orele 08:00-14:00, la IRGH......, zilnic între orele 14:00-08:00, la

29
SCUC... (până la 18 ani) – UPU, zilnic, 24 din 24 de ore (adresa nr. .../27.10.2016
emisă de D.S.P. ... – f. ….).
În prezent, nu dispoziţia inculpatei G.A. este cea în baza căreia nu se mai
recoltează probe biologice la UPU de la soferi surprinţi în trafic sub influenţa
băuturilor alcoolice neimplicaţi în accidente rutiere (cum afirmă apărarea), ci decizia
DSPJ. ..., menţionată anterior.
La data de 31.10.2016, MAI....., DSU... – DGMUM... a comunicat SCJU.... un
răspuns la adresa pe care inculpata o transmisese în data de 04.10.2016,
menţionându-se şi revenirile cu adresă ulterioare datei de 22.10.2016 (f. ..). Prin
intermediul acestui răspuns, inculpata era informată că recoltarea probelor biologice
în vederea stabilirii alcoolemiei nu se limitează doar pentru anumite cazuri, exclusiv,
aşa cum inculpata a precizat prin adresa nr. .../04.10.2016, prevederile art. 16 din
Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1192/2014 reglementând modul în care se poate
efectua examenul clinic medical, în timp ce prelevarea probelor de sânge în scopul
stabilirii alcoolemiei reprezintă o obligație profesională a cadrelor medicale din cadrul
tuturor unităților sanitare, fiind reglementată de art. 3 din Ordinul Ministrului
Sănătății nr. 1512/2013.
La data de 31.10.2016, MAI..... – DSU... – DGMUM... a comunicat SCJU.... un
răspuns la adresa pe care inculpata o transmisese în data de 04.10.2016 şi la cele
două adrese de revenire efectuate ulterior faptelor, prin care era semnalat faptul că
dispozițiile cuprinse în OMS nr. 1512/2013 şi OMS nr. 1192/2014 nu limitează
obligația unităților medicale de a recolta probe de sânge la cererea poliției exclusiv la
cazul persoanelor implicate în accidente rutiere, aşa cum se arăta în conţinutul
adresei transmise de inculpată sub nr. .../04.10.2016. Se arăta în acest răspuns că
„recoltarea mostrelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei reprezintă o obligaţie
profesională a cadrelor medicale din cadrul tuturor unităţilor sanitare, inclusiv a IML (...).
Timpul în care se realizează recoltarea probelor biologice nu poate fi decis de agentul
constatator sau de reprezentanţii Parchetului ...., ci de către cadrele medicale, după
îndeplinirea activităţilor medicale de urgenţă necesare, pentru intervenţia legată de
îngrijirea şi tratarea bolnavilor”.
Din adresa nr. .../06.03.2017 înaintată de DSPJ.... (f. ….), a rezultat, printre
altele, că U.P.U. avea obligaţia de prioritizare a cazurilor în funcţie de riscul vital,
astfel că nu se putea invoca drept temei al dispoziţiei de refuz de recoltare faptul că
poliţiştii ar fi insistat, faptul că ar fi îngreunat alte activităţi în cazuri grave.
Oricum, declaraţiile cadrelor medicale audiate au reflectat faptul că se
descurcau în ipoteze în care activitatea UPU era aglomerată, prioritizând cazurile în
funcţie de gravitate, recoltările de probe biologice de la şoferi fiind luate ulterior.

30
 La nemulţumirile inculpatei şi ale cadrelor medicale din subordine, referitoare
la insistenţele poliţiştilor de a fi luaţi mai repede, scandaluri provocate la UPU de
şoferi sub influenţa băuturilor alcoolice, trebuiau găsite alte remedii de ordin
administrativ, în condiţiile legii.
Obligaţia de a fi audiat în calitate de martor în procesele penale este una legală,
posibilitatea de refuz fiind strict limitată de legea procesual penală. Nemulţumirea
inculpatei legată de scăderea capacităţii de asistenţă medicală în urgenţă ca urmare a
prezetării angajaţilor UPU în calitate de martor în procesele penale privind pe şoferii
opriţi în trafic nu putea în niciun caz să justifice o asemenea decizie, de neîndeplinire
a unui atribuţii stabilite de lege în sarcina unităţii medicale.
3. Analiza apărărilor şi susţinerilor părţilor din perspectiva situaţiei de
fapt
Cu ocazia audierii sale în fața instanței de judecată, în şedința publică din data
de 27.03.2019, inculpata a invocat mai multe aspecte care ar fi de natură să pună sub
semnul întrebării maniera în care a fost reţinută situaţia de fapt.
Astfel, inculpata a arătat că, fiind confruntată cu o serie de probleme legate de
recoltarea probelor de sânge la cererea organelor de poliție de la şoferii neimplicaţi în
accidente de circulație, a efectuat mai multe adrese, inclusiv către conducerea SC....,
către DSP.... şi către DSU... din cadrul M.A.I., în cuprinsul cărora a prezentat
inconvenientele ivite în cadrul UPU şi propunerile de soluționare sub forma unor
proceduri, solicitând, totodată, susținerea procedurilor respective de către destinatari
sau informarea inculpatei cu privire la eventuala nelegalitate a acestora.
Instanța observă că, astfel cum se desprinde din ansamblul materialului
probator administrat în cauză, anterior evenimentelor din noaptea de 21/22.10.2016
inculpata a efectuat o singură adresă, comunicată conducerii SCJU..., DSP... şi
DSU.... Este vorba despre adresa nr. ..../03.10.2016, înregistrată la SCJU... sub
nr. .../04.10.2016 (f. ….).
În ceea ce priveşte conţinutul adresei, instanța observă că în ultimul paragraf al
acesteia, care sintetizează ideea principală, s-a arătat că, potrivit legislației
Ministerului Sănătăţii, obligaţia UPU ar fi să recolteze probe biologice numai de la
persoane vătămate sau implicate în accidente rutiere, care necesită asistență medicală
de urgenţă şi internare. Totodată, inculpata a solicitat ca celelalte categorii să fie
rezolvate de IML/IPJ/ITM, conform protocoalelor dintre aceste instituţii. În motivare,
inculpata s-a prevalat de prevederile art. 2, art. 16 și art. 20 alin. (5) din OMS nr.
1192/15.10.2014.
Contrar celor susţinute de către inculpată, adresa nu conţine nicio solicitare de
informare cu privire la eventuala nelegalitate a celor expuse în cuprinsul său. De fapt,
întreg conţinutul adresei exprimă poziţia inculpatei de informare a destinatarilor, de

31
punere în faţa unui fapt împlinit la care vor trebui să găsească alte soluţii. În adresă
nu se consemnează ce paşi ar urma să fie făcuţi de inculpată sau vreun termen în
care să se facă ceva.
Potrivit înscrisurilor de la filele …., abia ulterior evenimentelor care fac obiectul
prezentei cauze au mai fost efectuate adrese către alte instituţii, în cuprinsul cărora s-
a făcut vorbire despre situaţia UPU, pe care inculpata îşi dorea să o amelioreze: adresa
nr. ..../24.10.2016, transmisă direcţiunii SCJU...., adresa nr. ..../24.10.2016,
transmisă Parchetului ..., adresa nr. ..../25.10.2016, transmisă MAI... – DSU.... Or,
această succesiune de adrese este în strânsă conexitate cu faptul că organele de
urmărire penală demarau cercetările vizând incidentele din data de 22.10.2016.
De asemenea, cu toate că inculpata a susţinut că nici până la momentul
audierii sale în instanţă nu a primit vreun răspuns că procedura demarată de ea şi
întemeiată pe considerentele de ordin normativ expuse în cuprinsul adresei
nr. ..../03.10.2016 ar fi nelegală, instanţa observă că:
- conţinutul adresei iniţiale din 04.10.2016 şi demersurile pe care le-a efectuat
inculpata ulterior nu reflectă vreo solicitare de răspuns, sau vreo nevoie de colaborare
cu aceste instituţii;
- adresa nu solicita lămuriri asupra legalităţii demersului inculpatei;
- inculpata nu a aşteptat nici măcar 30 de zile pentru a primi afirmatul
răspuns, înainte de a da dispoziţii concrete cadrelor medicale (termen general prevăzut
de lege în materia soluţionării petiţiilor);
- la data de 31.10.2016, MAI..... – DSU.. – DGMUM.. a comunicat SCJU.... un
răspuns la adresă nr. ..../31.10.2010 (f. …..) – însă pe fondul faptului că după
incidentele din 22.10.2016 au fost transmise mai multe reveniri la adresa iniţială cu
solicitări exprese;
- mai mult, examinând conținutul acestui răspuns din data de 31.10.2016, se
remarcă faptul că este semnalată interpretarea total incorectă a dispozițiilor OMS nr.
1192/15.10.2014: Vă informăm că recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii
alcoolemiei, nu se limitează doar pentru anumite cazuri exclusiv, aşa cum precizaţi prin
adresa dumneavoastră nr. .../04.10.2016 (...) Recoltarea mostrelor de sânge pentru
stabilirea alcoolemiei reprezintă o obligaţie profesională a cadrelor medicale din cadrul
tuturor unităţilor sanitare, inclusiv a IML, fiind reglementată de prevederile art. 3 din
Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1512/2013;
Atât cu ocazia audierii sale în faţa instanţei, cât şi în cuprinsul concluziilor
scrise, inculpata a pretins că nu a avut reprezentarea faptului că, dacă probele de
sânge nu se recoltează la UPU, este posibil ca acestea să nu poată fi prelevate nici în
altă parte.

32
 Aceste afirmaţii ale inculpatei sunt contrazise, în primul rând, de propria sa
depoziţie din cursul urmăririi penale, când inculpata a arătat, într-o primă fază, că i-a
dat asistentei şefe B.T.H. dispoziţia de a le preda poliţiştilor o trusă standard pe bază
de proces-verbal, pentru ca aceştia să poată recolta alcoolemia în servicii cu care au
protocoale şi ca să favorizeze actul de justiţie.
În acelaşi context, însă, inculpata a precizat că nu avea cunoştinţă despre alte
unităţi medicale din .... care să aibă protocoale cu IPJ în vederea recoltării de probe
biologice de sânge, ceea ce sugerează că, în pofida îndemnului transmis poliţiştilor de
a apela la alte centre medicale, inculpata era conştientă că aceştia s-ar putea lovi de
refuzuri similare celor de la UPU.
Faptul că inculpata a avut reprezentarea împrejurării că la alte unităţi medicale
nu exista disponibilitatea recoltării de probe se desprinde şi din depoziţia martorului
Ş.M. (f. ….), care a relatat că, în cadrul convorbirii telefonice, inculpata s-a plâns că se
recoltează probe biologice doar la UPU, nu şi la celelalte instituţii, făcând trimitere
expresă la faptul că, deşi I.M.L.-ul al trebui să aibă un serviciu de permanenţă, în fapt
această instituţie nu asigură prelevarea mostrelor pentru cazurile în discuţie. Oricum,
de imposibilitatea recoltării de la IML, inculpata a aflat în mod direct din cadrul
ultimei convorbiri telefonice cu inculpatul P.F..
De asemenea, astfel cum rezultă din declaraţia martorei B.T. (f. …), aceasta i-a
îndrumat pe agenţii de poliţie să se deplaseze la IML fiindcă aşa era dispoziţia dr. G...,
respectiv faptul că recoltarea de sânge de la şoferi se va face la IML. Cu toate acestea,
analizând afirmaţiile inculpatei din cursul urmăririi penale se desprinde concluzia că
aceasta avea reprezentarea faptului că la IML nu exista un serviciu de gardă care să se
ocupe, în afara programului normal de lucru, de îndată de solicitarea poliţiştilor şi că
exista o practică în sensul prelevării probelor biologice de către personalul UPU: Nu
pot preciza perioada, însă a fost şi o gardă la IML care se ocupa cu recoltarea de sânge,
iar după ce s-a terminat acea gardă la IML toţi veneau la UPU (f. ….). IML –ul nu recolta
probele biologice pentru că nu erau plătite serviciile de către stat (f. ….).
Instanţa nu poate să nu observe anormalitatea deciziei luate de inculpată care,
nemulţumită de faptul că IML .... nu recolta probe biologice, a dispus, în calitate de şef
Secţie UPU-SMURD din cadrul Spitalului, care unităţi medicale să recolteze probe
biologice, unităţi asupra cărora nu avea nicio autoritate legitimă. Mai mult, în
condiţiile unei obligaţii legale instituite pentru toate unităţile medicale autorizate (în
conformitate cu specificul acestora, programul de funcţionare) de recoltare de probe
biologice de la şoferi surprinşi sub influenţa băuturilor alcoolice, SCJU... – Secţia
UPU-SMURD, prin şeful de secţie, nu putea refuza recoltarea, cu argumentul „să facă
alţii”, mai ales că era singura care dispunea de mijloacele şi personalul necesar pentru
a realiza recoltarea de îndată la solicitarea poliţiei, conform legii.

33
 În contextul în care prin legislaţia secundară recoltarea de probe biologice era
asimilată urgenţelor medicale (în primul rând pentru că legea dispune ca recoltarea să
se facă în cel mai scurt timp) şi având în vedere faptul că, în afara programului
normal de lucru – între orele 16:00-08:00 –, doar anumite unităţi de asistenţă
medicală autorizate aveau, conform specificului, asigurată continuitatea activităţii sau
servicii de gardă în cadrul unităţii spitaliceşti (nu de la domiciliu), era normal ca în
afara programului de lucru zilnic recoltarea să se realizeze la unităţile de asistenţă
medicală care putea realiza efectiv această activitate. Acesta este motivul pentru care,
în afara orelor normale de lucru, unitatea de primiri urgenţă realiza recoltarea
probelor biologice anterior anului 2016.
Totodată, după incident, când DSP.. a căutat o variantă administrativă pentru a
degreva UPU, soluţia găsită pentru solicitările de recoltare din afara programului
normal de lucru a fost tot desemnarea unor unităţi de primiri urgenţe, însă de la alte
unităţi medicale autorizate, în număr de două: una pentru persoane majore – IRGH..
....; alte pentru minori – SCUC... (până la 18 ani) – UPU. IML .... recoltează probe
biologice tot între orele 08:00-14:00, neasigurând gardă în afara orelor de program
decât de la domiciliu – adresa nr. .../27.10.2016 emisă de D.S.P. ... – f. …
Aşadar, s-a degrevat o unitate de primiri urgenţe prin înlocuirea ei cu alte două
unităţi de primiri urgenţe.
Inculpata a mai susţinut, în cuprinsul concluziilor scrise, că toate discuţiile
telefonice pe care le-a purtat cu personalul UPU, agenţii de poliţie şi procurorul de
serviciu, în noaptea de 21/22.10.2016, au avut loc înainte ca martorul C.I.D. să fi fost
condus la alte unităţi spitaliceşti în vederea recoltării probelor biologice.
Cu toate acestea, aşa cum s-a arătat anterior, probele administrate în cauză
relevă faptul că inculpata a fost contactată telefonic atât înainte, cât şi după ce agenţii
de poliţie şi martorul C.... s-au întors de la IML, unde au constatat lipsa de personal.
Relevantă în acest sens este atât declaraţia martorei K.N.E. (f. … Înainte să
plece echipajul de poliţie de la UPU, dar şi după ce a venit poliţistul nervos să ne solicite
actele de identitate, am contactat-o telefonic pe d-na G.A., întrebând-o cum vom proceda,
iar aceasta mi-a spus că nu vom recolta în asemenea situaţii), cât şi cea a martorului
B.S. (f. ….), care a arătat că după deplasarea la IML, ulterior revenirii la UPU, colegul
său P.F. a sunat-o pe inculpată, iar aceasta, în pofida faptului că a fost atenţionată că
recoltarea trebuie făcută în cel mai scurt timp pentru a evita ca şoferul să scape de
răspunderea penală, a rămas fermă în decizia sa şi a spus că nu se vor face recoltări.
Aceste aspecte au fost confirmate şi de către martorul P.F., care a arătat că a vorbit la
telefon cu inculpata şi după revenirea de la IML, când i-a comunicat că nu recoltează
nimeni, că nu există truse standard la dispoziţie şi că la IML .... nu se recoltează (f.
….). De altfel, inculpata cunoştea încă de la început că la acea oră la IML nu exista

34
personal de gardă (aspect menţionat expres în propriile declaraţii), neavând cine să
recolteze.
În cursul procesului, apărarea a invocat faptul că se puteau recolta probe
biologice şi la alte unităţi medicale, respectiv că predarea truselor standard pe bază de
proces-verbal către organele de poliţie în acest sens s-a mai practicat anterior faptelor,
sens în care au fost depuse două asemenea procese-verbale (f. ….).
Procurorul a depus la termenul din data de 27.03.2019, înscrisuri încuviinţate
de instanţă (acte de procedură din alte dosare penale – f. ….) care reflectă faptul că în
cazurile în care s-au predat trusele pe bază de proces-verbal era vorba de şoferi
implicaţi în accidente rutiere care se aflau în diferite blocuri operatorii, recoltarea
neputându-se realiza la UPU, ci doar în respectivele blocuri operatorii.
Aşadar, instanţa apreciază că susţinerea inculpatei, prin avocaţi, este
nefondată, neprobându-se că în practica anterioară au mai existat ipoteze de refuz de
recoltare la UPU.
În faza de urmărire penală, procurorul a probat faptul că până la data faptelor
(22.10.2016), la UPU s-au recoltat probe biologice într-o medie zilnică mai mică de o
persoană pe zi, aspect care evidenţiază faptul că solicitările de recoltare de mostre de
sânge de la persoane neimplicate în accidente rutiere formulate de poliţişti nu
aglomerau în mod deosebit activitatea UPU.
4. Dispoziţii legale relevante
- Codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010) – lege organică:
Art. 190 alin. (8) din C.p.p.
(8) În cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa
băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, recoltarea de probe biologice se efectuează
din dispoziţia organelor de constatare şi cu consimţământul celui supus examinării, de
către un medic, asistent medical sau de o persoană cu pregătire medicală de
specialitate, în cel mai scurt timp, într-o instituţie medicală, în condiţiile stabilite de legile
speciale.
- O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată:
Art. 88 alin. (1), (12), (2), (5) şi (6)
(1) Recoltarea mostrelor biologice se face numai în prezența unui polițist rutier, în
condițiile art. 190 alin. (8) din Codul de procedură penală, în următoarele spații ale
instituțiilor medicale:
a) în interiorul unităților de asistență medicală autorizate;
b) în ambulanțe având echipaj cu medic ori autospeciale cu acaestă funcție
aparținând Serviciului mobil de urgență, reanimare și descarcerare;
c) în interiorul unităților medico-legale.

35
 (12) Recoltarea mostrelor biologice se face cu respectarea normelor stabilite
potrivit art. 125 lit. c).
(2) Stabilirea concentraţiei de alcool sau a prezenţei în organism de substanţe
psihoactive se face în instituțiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele
metodologice elaborate de Ministerul Sănătății.
(5) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea
prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, testată de poliţistul rutier cu
un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic şi depistată ca având o concentraţie de
până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, îi poate solicita acestuia să i se recolteze
mostre biologice în cadrul unităţilor sau instituţiilor medicale prevăzute la alin. (1), în
vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge.
(6) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea
prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, testată cu un mijloc tehnic
omologat şi verificat metrologic şi depistată ca având o concentraţie de peste 0,40 mg/l
alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună recoltării mostrelor biologice, în
vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge.
Art. 125 lit. c)
Ministerul Sănătății Publice are următoarele atribuții:
c) elaborează norme privind examinarea medicală a conducatorilor de
autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie, precum și norme privind
prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicației etilice și a stării de influență
a produselor și substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare
acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole
sau forestiere și tramvaie.
- Ordinul Ministrului Sănătății nr. 376/2006 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei
etilice şi a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a
medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor
de autovehicule şi tramvaie (la data faptelor aborgat):
Art. 1
(1) Prelevarea sângelui necesar determinării alcoolemiei ori a probelor biologice în
vederea stabilirii stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a
medicamentelor cu efecte similare se face în cadrul oricărei unităţi sanitare cu atribuţii
în acordarea asistenţei medicale de urgenţă sau, acolo unde există posibilitatea, în
instituţiile de medicină legală, de la toate persoanele aduse de către autorităţile abilitate
de lege în acest scop.

36
 (2) Prelevarea probelor biologice poate fi făcută şi la solicitarea persoanelor fizice,
numai la nivelul instituţiilor medico-legale, valoarea probatorie a rezultatelor urmând a fi
stabilită în conformitate cu legea.
Art. 2
(1) În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme direcţiile de
sănătate publică judeţene şi a municipiului B.... desemnează unităţile sanitare care
efectuează prelevări de probe biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării
de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte
similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule şi tramvaie.
(2) Lista unităţilor sanitare prevăzute la alin. (1), precum şi orice modificare
ulterioară a acesteia se comunică inspectoratelor judeţene de poliţie, care o distribuie
unităţilor de poliţie subordonate.
Art. 3
(1) Prelevarea probelor biologice şi efectuarea examenului clinic în vederea
stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a produselor ori substanţelor
stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului
conducătorilor de autovehicule şi tramvaie constituie urgenţă medicală şi nu poate fi
refuzată de nici o unitate sanitară care are această atribuţie.
(2) Personalul medical care asigură prestaţia prevăzută la alin. (1) este
reprezentat de medicii şi asistenţii medicali cu aviz de liberă practică.
Art. 4
Refuzul, precum şi neîndeplinirea întocmai a procedurilor de prelevare prevăzute
în prezentele norme atrage, după caz, răspunderea contravenţională, administrativă
sau civilă a personalului medical implicat, cu excepţia situaţiilor în care prin prelevare se
pune în pericol iminent viaţa conducătorului auto devenit victimă.
- Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1512/2013 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind recoltarea, depozitarea şi transportul probelor biologice în
vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei în organism a
substanţelor sau produselor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare
acestora în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu
traficul rutier (forma în vigoare înainte de adoptarea Ordinului Ministrului Sănătății
nr. 1192/2014):
Art. 1 alin. (1)
(1) Recoltarea probelor biologice de la persoanele implicate în evenimente sau
împrejurări în legătură cu traficul rutier, în vederea determinării alcoolemiei sau a
prezenței în organism a produselor ori a substanțelor stupefiante sau a medicamentelor
cu efecte similare acestora, din dispoziția organelor abilitate, se poate face în cadrul

37
oricărei unități de asistență medicală autorizate sau în instituții medico-legale de către
personalul medical care are aviz valabil de liberă practică.
Art. 2
(1) Recoltarea probelor biologice în condiţiile art. 1 se face de către personalul
medical, în prezenţa poliţistului rutier care va completa şi procesul-verbal al cărui model
este prevăzut în anexa nr. 2.
(2) Personalul medical care a recoltat probele biologice va completa procesul-
verbal al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2.
Art.3
(1) Recoltarea probelor biologice de la persoanele implicate în evenimente sau
împrejurări în legătură cu traficul rutier, în vederea determinării alcoolemiei sau a
prezenţei în organism a produselor ori a substanţelor stupefiante ori a medicamentelor
cu efecte similare acestora, denumită în continuare recoltarea probelor biologice, este
asimilată urgenţelor medicale şi nu poate fi refuzată de către personalul medical.
(2) Refuzul nejustificat de a recolta probe biologice sau nerespectarea procedurilor
prevăzute în prezentul ordin atrage răspunderea personalului medical, conform legii, cu
excepţia situaţiilor în care prin prelevare se pune în pericol iminent viaţa conducătorului
auto devenit victimă.
Art. 16 alin. (3)
(3) Examenul medical, în vederea interpretării stării clinice induse de consumul
recent de băuturi alcoolice sau de substanțe psihoactive a persoanei supuse recoltării
probelor biologice, va fi efectuat numai la solicitarea polițistului rutier dacă persoana în
cauză a fost implicată într-un accident de circulație rutieră în urma căruia a survenit
decesul sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor
persoane.
- Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1192/2014 privind modificarea și
completarea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1512/2013
Art. I pct. 4 și 9
4. În anexă, articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Art. 2. (1) Recoltarea mostrelor biologice în condiţiile art. 1 se face de către
personalul medical, în prezenţa poliţistului rutier.
(2) Poliţistul rutier completează şi semnează procesul-verbal al cărui model este
prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice, documentul fiind semnat și de
personalul medical care a efectuat recoltarea, precum și de către persoana supusă
recoltării.
9. În anexă, articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 16. (1) Examenul medical în vederea interpretării stării clinice induse de
consumul recent de băuturi alcoolice sau de substanțe psihoactive a persoanei supuse

38
recoltării mostrelor biologice se efectuează numai la solicitarea polițistului rutier, dacă
persoana în cauză a fost implicată într-un accident de circulație rutieră în urma căruia a
survenit decesul sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai
multor persoane.
(2) În situația prevăzută la alin. (1) medicul care a efectuat examinarea clinică va
completa formularul al cărui model este prevăzut în anexa nr. 6 la prezentele norme
metodologice.
- Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1512/2013, modificat prin Ordinul
Ministrului Sănătăţii nr. 1192/2014 (forma în vigoare la data faptelor):
Art. 1
(1) Recoltarea mostrelor biologice de la persoanele implicate în evenimente sau
împrejurări în legătură cu traficul rutier, în vederea determinării alcoolemiei sau a
prezenţei în organism a substanţelor psihoactive, din dispoziţia organelor abilitate, se
poate face în cadrul oricărei unităţi de asistenţă medicală autorizate sau în instituţii
medico-legale de către personalul medical care are aviz valabil de liberă practică.
Art. 2
(1) Recoltarea mostrelor biologice în condiţiile art. 1 se face de către personalul
medical, în prezenţa poliţistului rutier.
(2) Poliţistul rutier completează şi semnează procesul-verbal al cărui model este
prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice, documentul fiind semnat şi de
personalul medical care a efectuat recoltarea, precum şi de către persoana supusă
recoltării.
Art. 3
(1) Recoltarea mostrelor biologice de la persoanele implicate în evenimente sau
împrejurări în legătură cu traficul rutier, în vederea determinării alcoolemiei sau a
prezenţei în organism a substanţelor psihoactive, denumită în continuare recoltarea
mostrelor biologice, este asimilată urgenţelor medicale şi nu poate fi refuzată de către
personalul medical.
(2) Refuzul nejustificat de a recolta mostre biologice sau nerespectarea
procedurilor prevăzute în prezentul ordin atrage răspunderea personalului medical,
conform legii, cu excepţia situaţiilor în care prin prelevare se pune în pericol iminent
viaţa conducătorului auto devenit victimă.
Art. 7
(1) Mostrele biologice ce pot fi recoltate de la persoanele implicate în evenimente
sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, în vederea determinării alcoolemiei sau a
prezenţei în organism a substanţelor psihoactive, sunt reprezentate prin:
a) sânge, pentru determinarea alcoolemiei;

39
 b) sânge şi urină, pentru determinarea prezenţei în organism a substanţelor
psihoactive.
(2) Mostrele biologice menţionate la alin. (1) se recoltează cu trusa standard, ce
trebuie să conţină toate elementele prevăzute în anexa nr. 4 la prezentele norme
metodologice, în vederea determinării alcoolemiei, sau cele prevăzute în anexa nr. 5 la
prezentele norme metodologice, în vederea determinării prezenţei substanţelor
psihoactive în organism.
(3) Instituţia medico-legală va refuza, în vederea efectuării determinărilor
toxicologice, primirea mostrelor biologice recoltate în orice alte recipiente decât cele aflate
în trusa standard, securizată în conformitate cu prevederile art. 19.
Art. 8*)
(1) Trusele standard destinate recoltării, depozitării şi transportării în condiţii de
securitate a mostrelor biologice, denumite în continuare truse standard, se asigură de
către instituţiile medico-legale, costul acestora fiind suportat iniţial din bugetul propriu al
instituţiei medico-legale.
(2) Trusele standard pot fi utilizate în cadrul instituţiei medico-legale sau pot fi
puse, la cerere, la dispoziţia unităţilor de asistenţă medicală autorizate sau a organelor
de poliţie rutieră în vederea recoltării de mostre biologice.
(3) Evidenţa truselor standard este consemnată într-un registru special în care
vor fi menţionate şi trusele standard deteriorate sau cele desigilate şi neutilizate, situaţii
în care se va preciza motivul.
(4) Trusele standard pot fi utilizate în vederea recoltării, depozitării şi
transportului mostrelor biologice dacă:
a) prototipul prezentat de producător a obţinut avizul Consiliului superior de
medicină legală;
b) conţin, în stare nedeteriorată, toate elementele menţionate în anexa nr. 4 la
prezentele norme metodologice, pentru determinarea alcoolemiei, sau, după caz, în
anexa nr. 5 la prezentele norme metodologice, pentru determinarea prezenţei
substanţelor psihoactive în organism.
(5) Instituţia medico-legală va refuza primirea mostrelor biologice recoltate,
depozitate sau transportate în truse standard al căror prototip nu a obţinut avizul
Consiliului superior de medicină legală.
Art. 9
(1) Recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau a prezenţei
în organism a substanţelor psihoactive se va face în cel mai scurt timp posibil de la
producerea evenimentului rutier sau a împrejurării care impune recoltarea acestora.
(2) Data şi ora prezentării persoanei pentru recoltarea mostrelor biologice se
înscriu de către personalul medical în registrul existent la unitatea de asistenţă

40
medicală autorizată sau la instituţia medico-legală unde se efectuează recoltarea
mostrelor biologice.
Art. 10 alin. (1)
(1) Pentru determinarea alcoolemiei se recoltează două mostre de sânge la
interval de o oră una faţă de cealaltă, fiecare mostră fiind reprezentată de o cantitate de
10 ml.
Art. 16 alin. (1)
(1) Examenul medical în vederea interpretării stării clinice induse de consumul
recent de băuturi alcoolice sau de substanţe psihoactive a persoanei supuse recoltării
mostrelor biologice se efectuează numai la solicitarea poliţistului rutier, dacă persoana
în cauză a fost implicată într-un accident de circulaţie rutieră în urma căruia a survenit
decesul sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor
persoane.
5. În drept
5.1. Încadrarea juridică
Fapta inculpatei G.A. care, în calitate de medic şef al Secţiei UPU-SMURD din
cadrul SCJU..., a determinat-o – prin emiterea unei dispoziţii scrise la data de
20.10.2016 şi prin dispoziţia verbală telefonică repetată din data de 22.10.2016, în
pofida avertizării adresate de organele de poliţie şi de procuror în privinţa împiedicării
cercetărilor penale şi favorizării făptuitorului – pe asistenta medicală B.T.H., aflată în
raporturi de subordonare faţă de inculpată, ca, la data de 22.10.2016, în timpul
nopţii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în calitate de persoană responsabilă de
recoltarea la solicitarea poliţiei a probelor biologice de sânge de la şoferii surprinşi în
trafic sub influenţa alcoolului, potrivit art. 190 alin. (8) din C.p.p. rap. la art. 88 alin.
(1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 1-3 şi 9 din Ordinul M.S. nr. 1512/2013, să
refuze recoltarea probelor de la martorii C.I.D. şi N.D., depistaţi în traficul rutier sub
influenţa băuturilor alcoolice şi prezentaţi la unitatea medicală la orele 1:20, respectiv
5:00, deşi refuzul era interzis expres de actele normative menţionate, cu consecința
vătămării intereselor legitime ale SCJU...., ale PR... – IPJ .... şi ale MP .... –
Parchetul ...., constând în crearea unui blocaj în cooperarea interinstituţională şi
imposibilitatea exercitării atribuţiilor de serviciu stabilite prin lege, şi cu consecinţa
îngreunării, iar apoi a împiedicării cercetărilor penale şi tragerii la răspundere penală
a celor doi şoferi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de:
- instigare la favorizarea făptuitorului în formă continuată (2 acte materiale),
prev. de art. 47 din C.p. rap. la art. 269 alin. (1) din C.p., cu aplic. art. 35 alin. (1) din
C.p., şi
- instigare la abuz în serviciu în formă continuată (2 acte materiale), prev. de
art. 47 din C.p. rap. la art. 297 alin. (1) din C.p., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C.p.,
41
 în condiţiile art. 38 alin. (2) din C.p.
5.2. Analiza infracţiunii de instigare la favorizarea făptuitorului
Conţinutul legal
Art. 269 din Codul penal – Favorizarea făptuitorului
(1) Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-
o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri
privative de libertate se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Art. 47 din Codul penal - Instigatorul
Instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să
săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.
Art. 35 din Codul penal – Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe
(1) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale
de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni
sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
În ceea ce priveşte latura obiectivă, elementul material al infracţiunii de
instigare la favorizarea făptuitorului rezidă într-o activitate de determinare a unei alte
persoane să ajute un făptuitor (persoană care a comis o faptă prevăzută de legea
penală).
În prezenta cauză, activitatea de determinare săvârşită de către inculpată a
constat, într-o primă fază, în emiterea dispoziţiei din data de 20.10.2016, prin care
personalul UPU aflat în subordinea inculpatei era instruit să refuze recoltarea de
mostre biologice de la persoanele neimplicate în accidente rutiere, iar ulterior, în
contextul contactării telefonice a inculpatei în noaptea de 21/22.10.2016 (între orele
1:30-3:00) de către martorii B.T.H., K.E., P.F. şi Ş.M., în interzicerea expresă a
recoltării mostrelor biologice (conduită care trebuie raportată la dispoziţia iniţială, dar
care a conturat cu mai multă claritate poziţia subiectivă a inculpatei în raport cu
consecinţele demersului iniţial şi legătura subiectivă bilaterală cu autorul, asistenta
medicală).
Trebuie precizat că dispoziţia scrisă iniţială a inculpatei a ajuns la cunoştinţa
asistentei B.T.H. doar la data de 21.10.2016, seara, când a intrat de serviciu în
calitate de asistentă responsabilă de tură. Asistenta şi-a însuşit dispoziţia în contextul
în care era emisă sub formă procedurală de către medicul şef de secţie, care avea
atribuţii administrative, inclusiv din perspectiva carierei asistentei. Faptul că a existat
un interval de timp între acţiunea de determinare a inculpatei şi luarea hotărârii de
autor nu prezintă relevanţă juridică în cauză, mai ales că dispoziţia intigatorului a fost
menţinută atunci când autorul a şovăit în raport cu insistenţele poliţiştilor sosiţi la
UPU.

42
 Ajutorul dat martorilor C.I.D. şi N.D. în sesnul art. 269 din C.p. s-a materializat
în refuzul repetat, la ore diferite, al asistentei B.T.H. de a le recolta probe de sânge în
vederea stabilirii alcoolemiei, în condiţiile în care aceştia fuseseră suprinşi de către
organele de poliţie în trafic, iar testarea cu aparatul etilotest evidenţiase prezenţa
alcoolemiei în aerul expirat (o concentrație alcoolică de 0,67 mg/l în cazul martorului
C...., respectiv de 0,71 mg/l în cazul martorului N....). Refuzul s-a concretizat în
manifestarea de voinţă explicită, verbalizată, de a nu recolta probe biologice, în pofida
dispoziţiei exprese, verbale, a organelor de poliţie, cu argumentul că şefa de secţie a
dispus în acest fel.
Instanţa face precizarea că, deşi actul de sesizare a instanţei a dat o
interpretare eronată conduitei autorului, asistenta medicală, ca reprezentând o
acţiune, în realitate este vorba de o omisiune (refuzul de a răspunde la o solicitare
fiind o omisiune). Obiectul judecăţii şi, implicit, limitele acesteia nu sunt stabilite de
interpretările juridice date de procuror situaţiei de fapt, ci, potrivit art. 371 din C.p.p.,
de faptele şi persoanele arătate în rechizitoriu.
Pe de altă parte, aprecierile pe care le face instanţa în prezenta hotărâre cu
privire la conduita asistentei medicale, în calitate de autor, sunt realizate doar din
necesitatea de a lămuri participaţia inculpatei, în forma instigării, participaţie care nu
poate exista în lipsa autoratului.
Astfel, trebuie reţinut că asistenta medicală avea obligaţia recoltării probelor
biologice la dispoziţia organelor de constatare, în cel mai scurt timp, de la conducători
de vehicule aflaţi sub influenţa alcoolului – conform art. 190 alin. (8) din C.p.p.,
activând în cadrul unei unităţi de asistenţă medicală autorizate, conform art. 88 alin.
(1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 (prin autorizat nu se înţelege desemnat expres –
obligaţia revenea tuturor unităţilor medicale autorizate să presteze asemenea servicii
de Ministerul Sănătăţii – aspect relevat şi de răspunsul din data de 31.10.2016 al
MAI... – DSU... – DGMUM...).
Chiar dacă UPU-SMURD este doar o secţie din cadrul unei unităţi de asistenţă
medicală autorizate, acest aspect nu schimbă cu nimic existenţa obligaţiei de recoltare
de probe biologice, mai ales că această secţie prin specificul său îşi desfăşura
activitatea în ture, asigurând permanenţa 24 din 24 de ore, şi presta asistenţa
medicală de urgenţă, iar recoltarea probelor biologice era asimilată normativ
urgenţelor medicale.
Totodată, infracţiunea de favorizarea făptuitorului prezintă un conţinut deschis
din perspectiva elementului material, putând fi comisă prin acţiune, cât şi prin
omisiune (S. Bogdan, D.A. Şerban, Drept penal, Partea specială, Infracţiuni contra
persoanei şi contra înfăptuirii justiţiei, 2017, Editura Universul Juridic, B...., pag. 318).

43
Practic, ajutorul dat făptuitorului poate fi comis printr-o varietate nedeterminată de
conduite.
Pe de altă parte, trebuie observat că asistenta medicală avea poziţie de garant,
existând în sarcina sa o obligaţie legală de a acţiona în cel mai scurt timp, în sensul de
a recolta probe biologice - fiind subiect procesual în sensul art. 34 din C.p.p. rap. la
art. 190 alin. (8) din C.p.p., astfel, refuzul de a recolta probele biologice constituie o
omisiune de a îndeplini o obligaţie legală menită să garanteze înfăptuirea justiţiei.
În final, trebui observat că indiferent dacă refuzul este privit ca o acţiune sau ca
o inacţiune, tot s-ar încadra în elementul material al infracţiunii de favorizarea
făptuitorului.
În ambele cazuri de refuz de recoltare, asistenta nu a invocat niciun alt motiv al
refuzului. Nu a invocat existenţa unor cazuri grave care ar fi impus o prioritizare a
pacienţilor, nu a invocat că poliţiştii nu ar fi prezentat ordonanţele de examinare fizică
sau că poliţiştii ar fi prezentat şoferii în cauză cu nerespectarea unor norme legale sau
că nu ar fi adus la cunoştinţa cadrelor medicale alcoolemia depistată în aerul expirat
(oricum aceste ultime ipoteze trebuie examinate şi din perspectiva faptului că
asistenta nu ar fi avut nici dreptul să invoce asemenea motive de refuz de recoltare).
Or, faţă de conținutul art. 336 alin. (1) din C.p., care incriminează infracţiunea
de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, apare ca
evident faptul că determinarea gradului de îmbibație alcoolică în sânge reprezenta un
element indispensabil pentru a se putea stabili întrunirea elementelor constitutive ale
acestei infracțiuni şi, ca atare, pentru ca martorii C.I.D. şi N.D. să poată fi, eventual,
traşi la răspundere penală.
În ceea ce priveşte susţinerea inculpatei referitoare la absenţa caracterului
idoneu al activității sale de instigare, care nu ar fi avut aptitudinea concretă de a
inocula martorei B.T.H. hotărârea de a refuza prelevarea probelor, instanța observă că
această afirmaţie este infirmată de ansamblul materialului probator administrat în
cauză.
Astfel, după cum s-a arătat deja, din fişa postului inculpatei rezultă că aceasta,
în calitatea sa de medic şef de secţie UPU, avea în subordine întreg personalul acestei
secții, a cărui activitate o coordona, deținând, totodată, şi prerogativa de a lua decizii
administrative privind funcţionarea unităţii. În mod corelativ, în fişa postului martorei
B.T. este menţionată responsabilitatea acesteia de a-şi desfăşura activitatea cu
respectarea raporturilor ierarhice şi funcţionale, precum şi de a se supune deciziilor
luate de conducerea serviciului.
Aşadar, având în vedere raportul ierarhic de subordonare care exista între
martoră, în calitate de asistent medical, şi inculpata G.A., în calitate de medic şef de
secţie, şi fără a fi omis aspectul extrem de relevant că activitatea de instigare iniţială s-

44
a materializat în emiterea unei dispoziţii de serviciu, pe care martora a semnat-o
pentru a garanta luarea la cunoştinţă şi respectarea sa, este mai mult decât evident că
martora aparent trebuia să se supună dispoziţiei emise de către superioara sa, în caz
contrar fiind pasibilă de răspundere disciplinară pentru încălcarea unor obligaţii
prevăzute în fişa postului.
Martora însăşi a evidenţiat că până la momentul adoptării procedurii de către
inculpată recoltarea probelor de sânge de la şoferi, indiferent dacă aceştia erau
implicaţi sau nu în accidente rutiere, se făcea la UPU, astfel încât refuzul său a venit
tocmai pe fondul dispoziţiei inculpatei: Până la incidentul din data de 22.10.2016 noi
recoltam probe de sânge de la toţi şoferii aduşi de poliţişti, indiferent dacă aceştia erau
sau nu implicaţi într-un accident de circulaţie. Niciodată până în acea seară eu nu am
refuzat vreun poliţist atunci când mi-a cerut să recoltez sânge de la un şofer (f. …).
Mai mult, chiar aceasta a subliniat fără echivoc că singurul motiv pentru care a
refuzat să recolteze probele solicitate de către organele de poliţie a fost reprezentat de
existenţa dispoziţiei emise de către inculpată: Eu nu aş fi refuzat recoltarea de sânge
(...) dar nu puteam să trec peste o dispoziţie a şefei mele (f. ….).
Faţă de aceste aspecte, caracterul idoneu şi determinant al activităţii de
instigare săvârşite de către inculpată nu poate fi pus sub semnul întrebării.
Totodată, se observă că determinarea de către inculpata instigator nu a
survenit ulterior luării rezoluţiei de a refuza recoltarea de către asistenta medicală –
autor. Instigarea a privit fapta tipică (favorizarea făptuitorului) în conţinutul ei esenţial
suficient de determinat.
Instigarea presupune o determinare a autorului, legiuitorul necircumstanţiind
în vreun mod acţiunea de determinare, astfel că se poate realiza prin orice fel de
acţiune/inacţiune (de ordin moral sau material). Ceea ce este esenţial este ca autorul
să determine (cu semnificaţia de consecinţă) efectiv autorul să comită fapta prevăzută
de legea penală – art. 47 din C.p. –, anume autorul să-şi însuşească hotărârea de a
comite fapta (ceea ce s-a întâmplat în cauză). În cauză, instigarea a fost anterioară
luării hotărârii de către autor şi l-a determinat să comită fapta.
Instanţa va înlătura şi susţinerea inculpatei referitoare la caracterul general al
instigării, reţinând că aceasta nu a vizat o categorie nedeterminată de fapte, ci s-a
referit în mod precis la interdicţia recoltării probelor biologice de sânge de la şoferii
surprinşi în trafic sub influenţa alcoolului, în măsura în care aceştia nu erau implicaţi
în accidente rutiere – instigatorul, cât şi autorul având cel puţin în noaptea de
21/22.10.2019, înainte ca poliţiştii să plece de la UPU, reprezentarea clară a
implicaţiilor refuzului de recoltare.
Astfel, înainte ca poliţiştii să părăsească UPU însoţiţi de primul şofer, martorul
C...., în cadrul convorbirilor telefonice dintre inculpată şi cadrele medicale/poliţistul

45
P.F./procurorul Ş.M., i-au fost adus la cunoştinţă de mai multe ori inculpatei faptul
că dispoziţia acesteia şi menţinerea sa expresă va atrage consecinţe de ordin penal şi,
mai mult, că favorizează şoferul prezentat pentru recoltarea probelor. Aşadar,
inculpata a avut reprezentarea clară asupra conduitei la care instigă şi consecinţele
acesteia – astfel că instigarea a fost clar determinată.
Este irelevant că instigarea la comiterea faptei de către asistentă nu a fost
realizată cu privire la fiecare persoană prezentată pentru recoltarea de probe biologice
în parte, fiind suficient faptul că, prin dispoziţia scrisă emisă, iar ulterior prin
interzicerea expresă a recoltării probelor (când inculpata avea deja cunoştinţă de
prezenţa la UPU a unui conducător auto a cărui testare efectuată de către organele de
poliţie cu aparatul etilotest evidenţiase prezenţa alcoolemiei în aerul expirat) s-au
creat premisele favorizării martorilor C.I.D. şi N.D..
Instigarea inculpatei este reprezentată de actul de determinare iniţial – emiterea
dispoziţiei scrise şi aducerea acesteia prin grija inculpatei la cunoştinţa asistentei-
autor –, întărit prin conduita repetată ulterioară în cadrul convorbirilor telefonice
menţionate în alinatele precedente (care au valenţa juridică a unor acte concomitente
de complicitate la fapta autorului absorbite în instigarea iniţială, întrucât autorul –
asistenta medicală – luase deja hotărârea de a respecta dispoziţia dinainte de a o
contacta telefonic pe inculpată), care au conturat foarte clar consecinţele determinării
asistentei să refuze recoltarea.
Deşi emiterea dispoziţiei, implementarea ei şi menţinerea ei verbală în pofida
insistenţei organelor judiciare ar putea fi văzute dintr-o anumită perspectivă ca o
acţiune propriu-zisă de autorat/coautorat la favorizarea făptuitorului (în contextul în
care în doctrina de specialitate se apreciză că autoratul la infracţiunea de favorizarea
făptuitorului poate fi şi mediat), totuşi, instanţa apreciază că, în raport de probele
rezultate în cauză, acţiunea inculpatei nu se circumscrie autoratului, ci instigării, dat
fiind faptul că inculpata a acţionat doar asupra autorului favorizării printr-o acţiune
susţinută de determinare, cu o finalitate principală urmărită ţinând de organizarea şi
administrarea activităţii secţiei pe care o conducea.
Situaţia premisă a infracţiunii de favorizarea făptuitorului la care a participat
inculpata ca instigator este reprezentată de comiterea unei fapte prevăzute de legea
penală de către o altă persoană (favorizatul), condiţie îndeplinită în cauză, având în
vedere că cei doi şoferi prezentaţi, C.... şi N..., au fost surprinşi în trafic sub influenţa
băuturilor alcoolice, iar recoltarea probelor biologice conducea la obţinerea unor probe
absolut necesare pentru continuarea cercetărilor şi tragerea la răspundere penală a
celor doi.
Alcoolemia şoferilor depistată în aerul expirat era un element serios (având
peste 0,40mg/l în alcool în aerul expirat – care impunea obligaţia şoferului de a se

46
supune recoltării probelor biologice, conform art. 88 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002,
şi obligaţia corelativă a poliţistului de a-l conduce pe şofer la o unitate medicală
autorizată pentru recoltare) ce putea antrena răspunderea penală a şoferilor pentru
săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor
substanţe, prev. de art. 336 din C.p., dacă era coroborat cu alte probe esenţiale. Or,
tocmai neobţinerea probei rezultând din recoltarea mostrelor de sânge şi calcularea
ulterioară a alcoolemiei a determinat dispunerea unor soluţii de clasare faţă de cei doi
şoferi favorizaţi.
Aşadar, în cauză este îndeplinită situaţia premisă.
Condiţia ataşată elementului material, ale cărei consecințe se reflectă şi în ceea
ce priveşte latura subiectivă, este ca acțiunea/inacţiunea de ajutorare să fie făcută în
scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la
răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate (în
literatura de specialitate relevantă scopul infracţiunii de favorizarea făptuitorului este
element al laturii obiective, indicând destinaţia obiectivă a actului de favorizare şi nu
finalitatea subiectivă a acestui act – V. Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale
Codului penal român, Partea specială, vol. IV, 1972, prima ediţie şi ediţia a II-a,
Editura Academiei Române p. 191; Georgiana Bodoroncea, Valerian Cioclei ş.a., Codul
penal, Comentariu pe articole, 2016, ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck, p. 782; C. Rotaru,
A.-R. Trandafir, V. Cioclei, Drept penal, Partea Specială II, Curs tematic, 2019, ediţia a
III-a, Editura C.H. Beck, p. 77-78).
Schimbarea terminologiei prin Codul penal în vigoare din „pentru a” (care se
regăsea în art. 264 alin. (1) din c.p. de la 1969) în „în scopul”, nu modifică
interpretarea textului din perspectiva conţinutului constitutiv – fiind în continuare
element al laturii obiective, indicând destinaţia obiectivă a actului de favorizare.
Totuşi, această modificare va avea anumite consecinţe în plan subiectiv care vor fi
relevate în cadrul laturii subiective.
Inculpata a susţinut, în ceea ce priveşte acest aspect, faptul că scopul emiterii
dispoziţiei scrise din data de 20.10.2016 nu a fost acela de a favoriza persoanele
descoperite sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, ci degrevarea activităţilor
UPU.
Instanţa nu contestă că, în momentul elaborării procedurii, inculpata a avut în
vedere organizarea secţiei pe care o conducea şi care se confrunta cu o serie de
probleme, precum şi nemulţumiri ale personalului şi ale inculpatei legate de chemare
ca martori a cadrelor medicale în procesele penale (sens în care instanţa nu poate
omite faptul că soluţia găsită era în contradicţie cu legea şi nu avea argumente
raţional acceptabile, prezentarea la procese penale în calitate de martor în legătură cu
exercitarea atribuţiilor de către personalul secţiei, neputând fi primită drept o

47
justificare rezonabilă a soluţiei găsite). Împrejurarea că acestea constituiau o
preocupare pentru inculpată în acea perioadă este evidenţiată şi de emiterea adresei
nr. ..../03.10.2016 către conducerea SCJU..., DSP.. şi DSU....
Mai mult, declaraţiile martorilor audiaţi în proces au relevat că momentul în
care nemulţumirile inculpatei au atins punctul culminant a fost atunci când o parte
semnificativă din personalul UPU a fost chemat (în calitate de martor) la B.... într-un
proces penal la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect infracţiunea de
conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe de către un
senator din .....
Cu toate acestea, întrucât până la acel moment recoltările de probe biologice de
la conducătorii auto, la cererea organelor de poliție, se făceau doar la UPU, aspect
cunoscut de către inculpată, este clar că aceasta a avut reprezentarea faptului că prin
refuzul de prelevare va fi îngreunată, chiar împiedicată activitatea privind stabilirea
condițiilor de tragere la răspundere penală a şoferilor surprinşi în trafic sub influența
alcoolului.
De asemenea, în noaptea de 21/22.10.2016, când a fost contactată telefonic,
inculpata şi-a menținut dispoziția de refuz, cu toate că i-au fost aduse la cunoștință
împrejurările esențiale din care rezulta favorizarea: faptul că testarea martorului C....
cu aparatul etilotest evidențiase prezența alcoolemiei în aerul expirat, faptul că la IML
nu exista personal care să poată recolta atunci probele de sânge (de altfel, inculpata
însăşi cunoştea dinainte că la IML .... nu se mai făcea serviciu de gardă care să
asigure asemenea recoltări), faptul că alte unități medicale nu aveau protocoale cu
IPJ-ul (care conform legii, nici nu erau necesare).
Din declarațiile martorilor audiați în cauză reiese că, aşa cum s-a mai arătat,
inculpata a fost informată despre riscul ca șoferii să scape de răspundere penală
(Colegul meu a încercat să îi explice faptul că infractorul scapă şi trebuie făcută
recoltarea într-un anumit interval de timp, motiv pentru care nu putem să ne plimbăm
prin oraș, la alte spitale, și să pierdem timpul. În ciuda acestui fapt, dr. G... a rămas
fermă şi a spus că nu se vor face recoltări – declarația martorului B.S. din cursul
urmăririi penale). Mai mult, inculpata însăşi a recunoscut că, în cadrul discuţiei
telefonice, martorul Ş.M. i-a menţionat posibilitatea favorizării făptuitorilor, ceea ce
denotă faptul că inculpata G.A. a prevăzut că dispozițiile sale vor îngreuna activităţile
de înfăptuire a justiției, respectiv că destinaţia acţiunilor sale este îngreunarea sau
chiar împiedicarea cercetărilor.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea
justiției, fiind irelevant pentru existența infracțiunii dacă scopul în care a fost acordat
ajutorul s-a realizat sau nu. Totuşi, faptul că acţiunea inculpatei a avut ca efect final
însăşi zădărnicirea tragerii la răspundere penală a celor doi şoferi depistaţi conducând

48
sub influenţa alcoolului în data de 22.10.2016 reprezintă un element ce poate fi avut
în vedere de către instanţă la individualizarea judiciară a sancţiunii.
Mai mult, infracţiunea s-a consumat prin simplul fapt al nerecoltării de îndată
a probelor biologice cum prevede Codul de procedură penală. Or, trebuie observat că
din perspectiva primului act de refuz de recoltare comis de autor (inacţiune), poliţiştii
şi procurorul de serviciu au încercat timp de aproape două ore să o convingă pe
inculpată să permită asistentei să realizeze recoltarea, ceea ce nu corespunde în
niciun caz termenului de îndată folosit de legiuitor la stabilirea obligaţiei personalului
medical. Inculpatei i-a fost transmis expres de către poliţişti că recoltarea este deja
întârziată („că făptuitorul scapă”).
La al doilea act de favorizare a făptuitorului N..., văzut separat, refuzul
asistentei a fost explicit după cum s-a relevat în cadrul situaţiei de fapt, justificarea
fiind aceeaşi, dispoziţia inculpatei, iar contactarea inculpatei pentru a încerca
convingerea acesteia să permită recoltarea era absolut inutilă, având în vedere
numeroasele demersuri realizate la primul caz.
Chiar dacă poliţiştii ar fi reuşit recoltarea probelor biologice la alte unităţi
medicale în acest caz (ceea ce evident nu se putea în concret), favorizarea făptuitorului
ar fi fost deja consumată, în condiţiile în care ar fi presupus pierderea de timp esenţial
pentru obţinerea probei.
Acesta este, de altfel, unul dintre argumentele pentru care nu prezintă înrâurire
în cauză faptul că inculpata nu a fost informată că poliţiştii nu au reuşit să recolteze
probe biologice la alte unităţi medicale autorizate din .... (nu este inclus aici IML .... –
inculpata cunoscând că acolo nu se putea recolta – ştiind că nu exista serviciu de
gardă în timpul nopţii la sediul IML).
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea fapei, ex re, fiind dovedită de
ansamblul materialului probator administrat în cauză, care a reliefat existenţa
elementului material şi a urmăririi imediate. Astfel, starea de pericol (abstract) pentru
înfăptuirea justiției s-a creat prin refuzul în două circumstanţe diferite de prelevare a
probelor biologice de sânge de către asistent autor al faptei, iar imixtiunea inculpatei
în actul de justiție, prin dispoziția emisă în data de 20.10.2016 şi prin interzicerea
expresă de recoltare din noaptea de 21/22.10.2016, nu doar că s-a situat în
antecedența cauzală a celor două refuzuri exprimate la intervale orare diferite, ci, aşa
cum s-a evidențiat mai sus, le-a determinat în mod nemijlocit, fără să existe nicio altă
cauză sau condiţie favorizatoare a urmării imediate a infracţiunii – starea de pericol
pentru înfăptuirea justiţiei.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, instanţa reţine că vinovăţia inculpatei
ca instigator se analizează din perspectiva elementelor intelective şi volitive proprii
instigatorului, respectiv ale legăturii psihice cu autorul (care este suficient să fie

49
unilaterală, din partea instigatorului, însă în cauză a fost chiar mai bine conturată,
fiind bilaterală), iar nu din perspectiva autorului.
Cu titlu preliminar, instanța observă că, în cadrul concluziilor scrise, inculpata
a înțeles să se prevaleze de efectele Deciziei Curţii Constituționale nr. 249/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 269 din C.p.,
publicată în Monitorul Oficial nr. 768/27.09.2017, în ale cărei considerente s-a arătat
că infracțiunea de favorizare a făptuitorului presupune intenția directă calificată prin
scop (par. 21). Astfel, a susținut inculpata, faptei de favorizare reținută în sarcina sa
prin rechizitoriu i-ar lipsi tipicitatea subiectivă, în condițiile în care, potrivit deciziei
Curții, nu este posibilă săvârșirea favorizării cu intenție eventuală.
Trebuie însă remarcat faptul că decizia invocată este una de respingere a
excepției de neconstituționalitate, or, astfel cum rezultă din considerentele Deciziei
Curții Constituționale nr. 69/1999, asemenea decizii produc efecte relative, inter
partes, iar nu erga omnes.
Totodată, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se
constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o
lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie. Per a contrario şi în
absenţa unei dispoziţii constituţionale sau legale exprese, decizia prin care Curtea
Constituţională a respins o excepţie de neconstituţionalitate produce efecte numai cu
privire la soluţionarea cauzei în care excepţia a fost ridicată, ceea ce înseamnă că
aprecierile Curţii referitoare la forma de vinovăţie cu care se poate săvârşi infracţiunea
de favorizare a făptuitorului nu se impun cu forţă obligatorie instanţei de judecată.
De altfel, doctrina şi jurisprudenţa este aproape unanimă în a reţine că
infracţiunea de favorizare a făptuitorului poate fi comisă şi cu intenţie indirectă, chiar
în ipoteza în care se reţine că scopul special este element al laturii obiective (de
exemplu, S. Bogdan, D.A. Şerban, Drept penal, Partea specială, Infracţiuni contra
persoanei şi contra înfăptuirii justiţiei, 2017, Editura Universul Juridic, B...., pag.
320; C. Rotaru, A.-R. Trandafir, V. Cioclei, Drept penal. Partea specială II, Ed. C.H.
Beck, București, 2016, p. 71).
Nu întotdeauna favorizatorul urmăreşte să creeze o stare de pericol pentru
înfăptuirea justiţiei, dar acceptă implicit acest rezultat, ceea ce face posibilă comiterea
faptei cu intenţie indirectă.
Cu toate acestea, în prezenta cauză instanţa apreciază că inculpata a acţionat
cu mai mult decât o intenţie indirectă (cum a apreciat procurorul), anume cu intenţie
directă de gradul II în ceea ce priveşte instigarea la favorizarea făptuitorului în formă
continuată.
Deşi nu este definită în mod distinct în cuprinsul art. 16 alin. (3) lit. a) din C.p.,
doctrina (F. Streteanu, D. Niţu, Drept penal. Partea generală (vol. I), Ed. Universul

50
Juridic, București, 2014, p. 322) a arătat că intenţia directă de gradul II se realizează
atunci când autorul nu îşi propune producerea urmării imediate ca un scop în sine
sau ca un mijloc pentru realizarea altui scop, ci urmarea apare ca o consecinţă
necesară a modului sau mijloacelor de comitere a infracţiunii.
Astfel, este adevărat că inculpata nu şi-a propus ca obiectiv principal să aducă
atingere înfăptuirii justiţiei prin emiterea dispoziţiei de serviciu din data de
20.10.2016 şi prin refuzul de a-şi retrage acest ordin, interesele pe care aceasta le-a
avut în vedere iniţial prin emiterea dispoziţiei fiind legate de afirmata organizare a
secţiei pe care o conducea şi de nemulţumirile vizând chemarea personalului din
subordine în calitate de martor în procesele penale. Totuşi, nu este mai puţin real
faptul că, având în vedere modalitatea concretă prin care inculpata a înţeles să
degreveze secţia de anumite sarcini sale legale, prin interzicerea recoltării de probe
biologice de la şoferii surprinşi în trafic sub influenţa alcoolului, dar neimplicaţi în
accidente rutiere, lezarea intereselor justiţiei apare ca o consecinţă inevitabilă a
acţiunilor sale. Lezarea intereselor justiţiei, prin îngreunarea cercetărilor era
inevitabilă în contextul faptic dat, pe care inculpata îl cunoştea (de cca. 10 ani doar
UPU recolta probe biologice de la şoferi aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice; la IML
nu mai era serviciu de gardă decât de la domiciliu; factorul timp era esenţial pentru
tragerea la răspundere penală; poliţiştii s-au prezentat prima dată la UPU).
Deşi pericolul pentru înfăptuirea justiţiei nu prezenta interes direct pentru
inculpată, era o urmare inerentă, anticipată a concretizării acţiunii asistentei de refuz
de recoltare la care inculpata a instigat.
Nu este intenţie indirectă, ci intenţie directă de gradul II, pentru că producerea
urmării accesorii (pericolul pentru înfăptuirea justiţiei, care în cauză s-a şi concretizat
în imposibilitatea înfăptuirii justiţiei – element exterior conţinutului constitutiv al
infracţiunii) era sigură, iar nu posibilă.
În acest context, instanţa aminteşte că, potrivit art. 269 din C.p., starea de
pericol pentru valoarea socială protejată prin incriminarea favorizării nu implică
neapărat împiedicarea efectivă sau îngreunarea cercetărilor într-o cauză penală (chiar
dacă în cauză a fost în concret împiedicată efectuarea cercetărilor şi tragerea la
răspunderea penală a făptuitorilor la infracţiunea prev. de art. 336 din C.p.). Or, în
prezenta speţă, interdicţia emisă de către inculpată privind recoltarea probelor de
sânge de la şoferi a presupus în mod implicit, prin conduita de refuz de recoltare a
asistentei instigate, punerea în pericol a relaţiilor sociale relative la înfăptuirea justiţiei
de către organele de poliţie, care aveau îndatorirea de a strânge cât mai repede posibil
probele necesare pentru eventuala tragere la răspundere penală a conducătorilor auto
surprinşi în trafic sub influenţa alcoolului, mai ales că art. 190 alin. (8) din C.p.p.

51
impunea în sarcina asistentului medical obligaţia de a recolta probele de sânge în cel
mai scurt timp.
Faţă de aceste considerente, este lipsită de importantă reprezentarea pe care
inculpata a avut-o în legătură cu imposibilitatea prelevării probelor la alte unităţi
medicale (deşi din probele administrate rezultă, aşa cum s-a arătat, că o asemenea
reprezentare a existat), fiind suficient faptul că aceasta a cunoscut şi şi-a asumat în
totalitate că înfăptuirea actului de justiţie va fi cel puţin periclitată din cauza refuzului
de recoltare de către personalul UPU, la ordinul său. Astfel, obligarea poliţiştilor să se
deplaseze la alte centre medicale a afectat în mod implicit celeritatea obţinerii acestor
probe, absolut necesare pentru stabilirea condiţiilor de tragere la răspundere penală a
conducătorilor auto.
Asistenta medicală, la ordinul inculpatei, nu avea dreptul să refuze recoltarea
cu argumentul să se recolteze la alte unităţi medicale pentru că şi acestea ar fi
obligate să recolteze, deoarece obligaţia legală de recoltare aparţinea fiecărui cadru
medical, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, care era încadrat în unităţile de
asistenţă medicale autorizate de Ministerul Sănătăţii (în concret, toate unităţile
medicale de stat sunt autorizate, altfel nu ar putea să funcţioneze în mod legal).
Aceeaşi poziţie subiectivă, bazată pe aceleaşi date, se regăseşte în cazul inculpatei.
În ceea ce priveşte forma continuată a infracţiunii de instigare la
favorizarea făptuitorului, instanţa subliniază că aceasta nu este dată de pluralitatea
activităţilor inculpatei (emiterea formularului din data de 20.10.2016, interzicerea
expresă de recoltare transmisă telefonic în noaptea de 21/22.10.2016, refuzul
retragerii interdicţiei), care alcătuiesc, prin finalitatea lor, o unică activitate de
instigare, după cum s-a precizat mai sus, ci de caracterul repetat al conduitei
asistentei medicale B.T., în calitate de autor, care a refuzat în două rânduri, doar din
cauza dispoziţiei inculpatei, să recolteze mostre de sânge, de la martorii C.I.D.,
respectiv N.D., prezentaţi la UPU la un interval de aproape 4 ore. Este cert probat
faptul că refuzul asistentei medicale – autor – a fost explicit la ambele solicitări de
recoltare formulate de poliţişti pentru cei doi şoferi prezentaţi la UPU.
În acest sens, instanţa reţine că doctrina asimilează săvârşirea faptei în formă
continuată unei circumstanţe reale (F. Streteanu, D. Nițu, op. cit., p. 266), fiind vorba
despre o împrejurare cu caracter obiectiv, concomitentă comiterii faptei, care se
raportează la însăşi acţiunea sau inacţiunea săvârşită.
Potrivit art. 50 alin. (2) din C.p., circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng
asupra autorului şi a participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau
le-au prevăzut. Nu este necesar ca prevederea sau cunoaşterea circumstanţei să existe
încă de la început, din momentul realizării legăturii subiective dintre autor şi

52
participant, ele putând interveni şi pe parcursul comiterii actelor de executare sau de
participaţie.
În prezenta cauză, probele administrate relevă faptul că inculpata a cunoscut
primul refuz venit din partea asistentei, întrucât a fost apelată telefonic de personalul
UPU în momentul în care agenţii de poliţie s-au prezentat pentru prelevare de probe
cu martorul C.I.D., ocazie cu care inculpatei i-au fost aduse la cunoştinţă toate
împrejurările relevante (inclusiv faptul că martorul fusese testat cu aparatul etilotest,
fiind evidenţiată prezenţa alcoolemiei în sânge şi necesitatea prelevării cât mai rapide
a mostrelor).
De asemenea, faptul că inculpata a prevăzut, cel puţin, iminenţa unui al doilea
refuz este evidenţiat de cunoaşterea de către aceasta a afluxului obişnuit de cereri de
recoltare din partea Poliţiei în zilele de weekend, în contextul în care evenimentele ce
fac obiectul prezentei cauze au avut loc într-o noapte de vineri spre sâmbătă: În ultimii
ani (…) a crescut şi numărul de conducători auto care conduceau sub influența alcoolului
prezentați la Secția UPU (…). Aceste situații aveau loc şi în zilele de week-end, când erau
cele mai multe cazuri de şoferi prezentaţi de poliţie (declarația inculpatei din fața
instanței – f. ….).
În plus, prin atitudinea sa de interzicere fermă repetată a oricărui act de
recoltare care nu viza şoferi implicaţi în accidente de circulaţie, indiferent de
avertizările exprese ale poliţiştilor şi procurorului de serviciu, inculpata a prevăzut şi
şi-a asumat că refuzul personalului medical va avea loc de fiecare dată când cererea
poliţiştilor nu se grefa pe noile dispoziţii ilegale.
Instigarea la comiterea unei infracţiuni în formă continuată nu implică ca
instigatorul să instige la fiecare acţiune în parte, ci să poată anticipa/prevedea cu
suficienţă claritate că autorul va comite mai multe acţiuni care pot constitui fiecare
luate separat elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni. Instigarea este strâns
legată de activitatea infracţională efectiv realizată de autor. Instigarea fără săvârşirea
faptei de către autor neproducând nicio consecinţă juridică.
De altfel, dacă instigarea implică, printre altele, o determinare a autorului, iar
dacă instigatorul ar determina separat fiecare acţiune a autorului (adică instigatorul l-
ar convinge efectiv pe autor să comită acţiuni distincte prin conduite distincte
separate), nu s-ar mai putea discuta de o formă continuată a infracţiunii comise de
autor – lipsind rezoluţia infracţională unică a autorului acţiunilor, care încă de la
început trebuie să fie suficient de caracterizată. De altfel, instigarea este o formă de
participaţie, relevanţa ei penală depinzând de acţiunea/inacţiunea realizată de autor.
Dacă autorul comite două infracţiuni distincte în sarcina instigatorului nu se poate
reţine o infracţiune în formă continuată, două acte (acţiuni/inacţiuni) materiale.

53
 În planul legăturii de cauzalitate şi al laturii subiective nu contează faptul că
situaţia premisă pentru al doilea act de refuz (comiterea faptei prevăzute de legea
penală de către martorul N...) nu era încă îndeplinită în momentul instigării, întrucât
anterioritatea situaţiei premise trebuie raportată la conduita autorului favorizării
(trebuind ca actul de refuz să fie realizat după comiterea faptei de conducerea unui
vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe), iar nu la conduita
instigatorului. Practic, se poate instiga la o infracţiune pentru care nu s-a realizat încă
situaţia premisă, cu condiţia ca apariţia situaţiei premise să fie previzibilă pentru
autor – aspect întrunit în cauză.
Față de aceste considerente, întrucât inculpata a cunoscut (în primul caz) sau
cel puțin a prevăzut (în al doila caz) că, în temeiul aceleiaşi rezoluţii inoculate prin
dispoziția scrisă din data de 20.10.2016 şi prin refuzurile explicite ulterioare de la
primul caz prezentat la UPU, martora B.T. va refuza recoltarea probelor de sânge de la
toţi şoferii neimplicaţi în accidente de circulaţie la fiecare astfel de solicitare a Poliției
din noaptea de 21/22.10.2016, ceea ce s-a şi întâmplat în două ocazii distincte, este
pe deplin justificată reținerea formei continuate a infracțiunii de instigare la
favorizarea făptuitorului. Era o certitudine pentru inculpată, iar nu o posibilitate
faptul că simpla apariţie a situaţiei premise va atrage refuzul asistentei de a recolta
probe biologice şi, implicit îngreunarea/împiedicarea cercetărilor şi a tragerii la
răspundere penală a conducătorilor auto depistaţi sub influenţa alcoolului.
Mai trebuie precizat că autoarea intigată nu a făcut decât ceea ce a dispus
inculpata, anume a refuzat explicit recoltarea de probe biologice de la şoferi prezentaţi
de poliţie neimplicaţi în accidente rutiere.
Concluzionând, forma continuată pentru fapta autorului la care se raportează
participaţia inculpatei, instigarea, se reţine pentru că sunt împlinite toate condiţiile
prevăzute de art. 35 alin. (1) din C.p. – aceeaşi persoană a săvârşit la un interval de
timp de 4 ore, în realizarea unei rezoluţii infracţionale unice (insuflate de inculpată
prin dispoziţia dată), două acte de refuz de recoltare a probelor biologice care
constituie două omisiuni, două acţiuni ajutor (săvârşit prin omisiune) acordat pentru
doi şoferi surprinşi în trafic sub influenţa alcoolului, care prezintă, fiecare separat,
conţinutul aceleiaşi infracţiuni de favorizarea făptuitorului.
5.3. Analiza infracţiunii de instigare la abuz în serviciu
Conţinutul legal
Art. 297 din Codul penal – Abuzul în serviciu
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu
îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o
pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau

54
ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea
exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Art. 175 – Funcţionar public
(1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu
permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:
(...)
b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;
În ceea ce priveşte latura obiectivă, elementul material al infracțiunii de
instigare la abuz în serviciu constă într-o activitate de determinare a unui funcționar
public pentru ca acesta, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să nu îndeplinească un
act sau să îl îndeplinească prin încălcarea legii.
În prezenta cauză, activitatea de determinare săvârşită de către inculpată a
constat în emiterea dispoziţiei scrise din data de 20.10.2016 (acţiune), prin care
aceasta, în calitate de şefă a secţiei, a instruit personalul UPU aflat în subordine să
refuze recoltarea de mostre biologice de la persoanele neimplicate în accidente rutiere,
precum şi în interdicția expresă adresată asistentei B.T. în noaptea de 21/22.10.2016
de a preleva mostrele biologice solicitate de către agenţii de poliţie, cu toate că, potrivit
prevederilor legale în vigoare, exista obligaţia personalului medical de a recolta
respectivele probe.
Şi de această dată, la fel ca în cazul infracţiunii de instigare la favorizarea
făptuitorului, instanţa trebuie să procedeze la analiza incidentală a conduitei
autorului, în lipsa căreia, acţiunea instigatorului nu ar putea prezenta relevanţă
penală.
Determinarea realizată de inculpată nu poate fi reţinută ca un abuz în serviciu
(autorat) distinct de conduita asistentei medicale instigate, întrucât şefa UPU nu avea
o obligaţie proprie de sorginte legală pe care să o fi încălcat în mod direct, obligaţia
revenindu-i asistentei pe care a instigat-o. Inculpata a dat o dispoziţie care constituia
o acţiune ce este încadrată doar într-o instigare la neîndeplinirea unui act, a unei
obligaţii care îşi găsea reglementarea în legislaţia primară, de către asistenta medicală
aflată în subordinea sa, în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Singurul motiv pentru care asistenta a refuzat recoltarea este, aşa cum s-a mai
arătat, dispoziţia dată de inculpată, care era şefa secţiei în care lucra asistenta.
În ceea ce priveşte calitatea de funcționar public a persoanei instigate - martora
B.T.H. - instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza finală din
C.p., este funcționar public persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau
fără o remunerație (…) exercită o funcție publică de orice natură.

55
 Noţiunea de funcţionar public în sensul legii penale este una autonomă, având o
sferă mai largă decât cea din dreptul administrativ, aspect statual expres prin
jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curți de Casație şi Justiție.
Examinând considerentele deciziilor Înaltei Curți de Casație şi Justiție nr.
26/2014 (publicată în Monitorul Oficial nr. 24 din 13.01.2015) şi nr. 8/2017
(publicată în Monitorul Oficial nr. 545 din 11.07.2017), pronunțate pentru dezlegarea
unor chestiuni de drept, se remarcă faptul că sfera persoanelor care au calitatea de
funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C.p. poate fi
determinată pe baza a două criterii: exercitarea unei funcţii specifice în cadrul unui
sistem public şi finanţarea din fonduri publice a structurii în cadrul căreia este
exercitată funcţia specifică.
Astfel, referitor la primul criteriu, asistentul medical exercită o funcție specifică
în cadrul sistemului public de sănătate. În ceea ce priveşte cel de-al doilea criteriu,
unităţile spitaliceşti din sistemul public de sănătate sunt finanțate din resurse
publice. Ca atare, martora B.T., asistentă medicală angajată în temeiul unui contract
individual de muncă în cadrul SCJU... – Secția UPU - SMURD, deține calitatea de
funcționar public în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza finală din C.p.
De asemenea, asistenta medicală se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în
momentul în care a refuzat prelevarea probelor biologice de sânge de la martorii C.I.D.
şi N.D., ea fiind chiar asistenta responsabilă de tură în noaptea de 21/22.10.2016.
Pe de altă parte, norma de incriminare prev. de art. 297 alin. (1) din C.p. nu
impune ca şi instigatorul să aibă calitatea de funcţionar public în sensul legii penale,
chiar dacă în cauză inculpata avea această calitate, fiind chiar şefa secţiei în care
asistenta autor şi desfăşura activitatea.
Aşa cum s-a arătat în doctrină (Georgiana Bodoroncea, Valerian Cioclei ş.a.,
Codul penal, Comentariu pe articole, 2016, ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck, p. 977; C.
Rotaru, A.-R. Trandafir, V. Cioclei, Drept penal, Partea Specială II, Curs tematic, 2019,
ediţia a III-a, Editura C.H. Beck, p. 289, neîndeplinirea unui act, în sensul art. 297
alin. (1) din C.p., presupune omisiunea cu ştiință de a-l efectua, deşi, potrivit
atribuţiilor de serviciu, îndeplinirea acestuia era obligatorie. Neîndeplinirea poate
consta în refuzul nejustificat de a da curs unei cereri, solicitări sau unui ordin.
În cauza de faţă, neîndeplinirea s-a materializat în refuzul asistentei medicale
B.T.H., persoana instigată, de a da curs solicitărilor formulate de către organele de
poliţie şi de a recolta probe de sânge de la martorii C.I.D. şi N.D., conducători auto
surprinşi în trafic sub influența alcoolului. În doctrină, refuzul de a soluţiona o cerere
este apreciat din perspectiva infracţiunii de abuz în serviciu ca reprezentând o
omisiune – o neîndeplinire a unui act, astfel că abuzul în serviciu comis de autor
trebuie analizat ca o infracţiune omisivă proprie de rezultat.

56
 Inculpata a invocat în apărarea sa Decizia Curţii Constituționale nr. 405/2016
(publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 08.07.2016), referitoare la excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din C.p., prin care s-a stabilit că
acestea sunt constituționale în măsura în care prin sintagma îndeplinește în mod
defectuos se înțelege îndeplinește prin încălcarea legii. Inculpata a susţinut că, în
condiţiile în care instanța constituțională a statuat că neîndeplinirea sau îndeplinirea
defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu
reglementate expres prin legislația primară – legi şi ordonanțe ale Guvernului –, în
prezenta cauză nicio atribuție de serviciu a martorei B.T. nu ar fi fost prevăzută în
legislaţia primară, astfel încât Decizia nr. 405/2016 ar fi perfect aplicabilă.
Față de cele susținute, instanţa aminteşte faptul că, potrivit parag. 64 din
cuprinsul deciziei sus-menţionate (conform jurisprudenţei Curţii considerente sunt
obligatorii, întrucât susţin dispozitivul – cu distincţia privind întinderea efectelor
deciziei în funcţie dacă a fost sau nu admisă sesizarea Curţii Constituţionale),
legislaţia primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare
secundară (…) în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. Pe temeiul acestor
considerații s-a ajuns la concluzia că instanța constituțională nu a exclus posibilitatea
ca analizarea modului în care funcţionarul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu să se
facă şi prin raportare la norme de reglementare secundară, cerinţa esenţială fiind
aceea ca normele de reglementare secundară să fie date în vederea aplicării unor
norme de reglementare primară (F. Streteanu, Caiete de Drept Penal, nr. 4/2016, Ed.
Universul Juridic, București, 2017, pag 22).
În pronunţarea Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016 (publicată în
Monitorul Oficial nr. 517 din 08.07.2016), s-a pornit de la art. 19 din Convenţia
Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003,
ratificată de România prin Legea nr. 365/2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004, prin care se recomanda statelor
părţi să aibă în vedere adoptarea măsurilor legislative şi a altor măsuri care se
dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care
actele au fost săvârşite cu intenţie, faptei unui agent public de a abuza de funcţiile
sau de postul său, adică de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească, în exerciţiul
funcţiilor sale, un act cu încălcarea legii.
La parag. 55 din considerentele deciziei instanţei de contencios constituţional
s-a relevat că sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul dispoziţiilor art.
246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal nu poate fi
interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează "prin
încălcarea legii". Aceasta este singura interpretare care poate determina

57
compatibilitatea normelor penale criticate cu dispoziţiile constituţionale referitoare la
claritatea şi previzibilitatea legii.
Totodată, conform parag. 56, 60 şi 64 din aceeaşi decizie, raportarea la
prescripţia normativă trebuie realizată şi în ipoteza analizei neîndeplinirii unui act, cu
atât mai mult cu cât, în domeniul penal, o inacţiune dobândeşte semnificaţie ilicită doar
dacă aceasta reprezintă o încălcare a unei prevederi legale exprese care obligă la un
anumit comportament într-o situaţie determinată. (…) Chiar dacă, din punct de vedere
practic, o astfel de enumerare limitativă nu este posibilă prin dispoziţiile care
incriminează abuzul în serviciu, având în vedere consecinţa pe care reglementarea unei
atribuţii de serviciu o are în materia incriminării penale a acestei fapte, Curtea
statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată
numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară -
legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare
secundară care vin să detalieze legislaţia primară se realizează doar în limitele şi
potrivit normelor care le ordonă. (…) în cazul în care neîndeplinirea ori defectuozitatea
îndeplinirii unui act nu s-ar raporta la atribuţii de serviciu prevăzute într-un act normativ
cu putere de lege s-ar ajunge la situaţia ca în cazul infracţiunii de abuz în serviciu
elementul material al acesteia să fie configurat atât de legiuitor, Parlament sau Guvern,
cât şi de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat, în cazul fişei postului,
ceea ce nu este de acceptat în sistemul juridic de drept penal. Curtea reţine că, deşi
legislaţia primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare
secundară, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative date în executarea
legilor şi a ordonanţelor Guvernului se emit doar în limitele şi potrivit normelor care le
ordonă.
În prezenta cauză, norma din legislaţia primară care impune personalului
medical obligaţia de a recolta în cel mai scurt timp probe de sânge de la şoferii
surprinşi în trafic sub influenţa alcoolului, la solicitarea organelor de poliţie, se
regăseşte în cuprinsul art. 190 alin. (8) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de
procedură penală (lege organică). Acest text legal face trimitere în mod expres la norme
care îi detaliază şi îi completează prevederile, dispunând că prelevarea probelor se va
efectua în condiţiile stabilite de legile speciale.
Respectivele „condiţii” sunt prevăzute de art. 88 alin. (1) lit. a) și art. 125 lit. c)
din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (care constituie tot
norme de reglementare primară, încadrându-se în limitarea statuată de Curte
Constituţională prin considerentele deciziei menţionate, obligatorii erga omnes,), iar
norma din legislaţia secundară care detaliază conținutul art. 190 alin. (8) din Legea nr.
135/2010 privind Codul de procedură penală şi care este emisă în aplicarea

58
dispozițiilor relevante din O.U.G. nr. 195/2002 este reprezentată de art. 3 din OMS nr.
1512/2013, text care prevede fără echivoc faptul că personalul medical nu poate
refuza recoltarea probelor biologice, sub sancțiunea angajării răspunderii prevăzute de
lege (precizare de altfel redundantă în raport cu diferitele feluri de răspundere care se
regăsesc în legislaţia primară).
Se constată, aşadar, că atribuţia de serviciu a asistentei medicale instigate era
suficient de caracterizată prin însăşi normele de reglementare primară precizate
anterior, pentru a se reţine că izvorul acesteia era însăşi legea, în sensul său formal şi
material. S-ar fi putut pune problema unei atribuţii se serviciu nereglementată
suficient de caracterizat la nivel de legislaţiei primară, dacă în lege s-ar utiliza expresii
mult prea vagi şi largi, de genul „are atribuţia/sarcina obligaţia de a organiza/veghea”
la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu (nedefinite), iar nu atunci când în
lege/ordonanţă/ordonanţă de urgenţă sunt statuate expres condiţii suficiente care să
determine conţinutul atribuţiei/îndatorii/ obligaţiei/sarcinii de serviciu.
S-a mai susţinut de către apărare faptul că prevederilor Codului de procedură
penală nu ar putea constitui temei legislativ pentru reţinerea comiterii unei
infracţiunii de abuz în serviciu de către un cadru medical, întrucât atribuţiile unui
medic în sensul deciziei Curţii menţionate anterior nu pot avea sorgintea într-o
asemenea lege procesuală. Totodată, apărarea a prezentat mai multe exemplificări pe
care le-a considerat relevante, arătând că o interpretare greşită a legii procesuale nu
ar putea constitui abuz în serviciu (făcând trimitere la răspunderea magistraţilor
pentru încălcarea normelor legale).
După cum s-a arătat anterior, la analiza infracţiunii de instigare la favorizarea
făptuitorului, cadrele medicale (inclusiv asistentul medical) pot fi subiecţi procesuali
în sensul art. 34 din C.p.p. rap. la art. 190 alin. (8) din C.p.p., întrucât au anumite
obligaţii de natură procesuală instituite de Cod.
Totodată, nici art. 297 alin. (1) din C.p. şi niciuna dintre deciziile Curţii
Constituţionale prin care s-a restrâns aria de aplicare a infracţiunii de abuz în serviciu
nu refectă o asemenea excludere în sensul că legea procesual penală nu ar putea
reglementa obligaţii în sarcina diferiţilor subiecţi de drept a căror nerespectare să
excludă reţinerea infracţiunii de abuz în serviciu. De altfel, o asemenea excludere ar
apărea pur şi simplu aleatorie şi ar determina dezincriminarea abuzului în serviciu în
acel domeniu în care justificarea lui se regăseşte de prisos – materia procesual penală
reglementând raporturi juridice de o importanţă deosebită.
Pe de altă parte, Codul de procedură penală, în articolul 190 alin. (8), nu
stabileşte o obligaţie a cadrelor medicale de a acţiona independent de raporturile lor de
serviciu, ci în strânsă legătură cu acestea, întrucât edictează că recoltarea ar trebui să
se facă nu doar de cadrele medicale cu pregătire medicală de specialitate, ci şi într-o

59
instituţie medicală, în condiţiile legii speciale, anume, printre altele, într-o unitate de
asistenţă medicală autorizată – art. art. 88 alin. (1) lit. a) șș i art. 125 lit. c) din O.U.G.
nr. 195/2002 privind circulațșia pe drumurile publice.
Această abordare se regăseşte şi în jurisprudenţa Înalte Curţi de Casaţie şi
Justiţie – Secţia penală. Astfel, prin decizia penală nr. 80/03.05.2018, completul de 5
judecători, într-un apel respins împotriva unei decizii de achitare a unor judecători
trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, arăta că
„Îndeplinirea defectuasă a atribuţiilor de serviciu de către judecător nu poate fi reţinută
doar prin trimitere la pronunţarea unei anumite soluţii ce a fost dispusă în cauză.
Modalitatea în care judecătorul interpretează şi aplică legea într-o cauză nu este
susceptibilă de cenzurare decât prin intermediul căilor de atac (…) Aceste consideraţii
nu echivalează cu exonerarea judecătorilor de la răspunderea penală pentru
infracţiunea de abuz în serviciu, după cum nu poate exclude posibilitatea comiterii, de
către judecător, a oricărei alte infracţiuni în legătură cu soluţionarea unei cauze. (…)
Răspunderea penală pentru infracţiunea de abuz în serviciu poate fi incidentă atunci
când faptele imputate nu constituie simple erori, ci au depăşit cu mult sfera abaterilor
disciplicare (…) Dacă este vorba despre acte de esenţa activităţii de judecată, constând
în interpretarea şi aprecierea judecătorului asupra unei situaţii de fapt, răspunderea
penală nu poate fi atrasă decât în măsura în care se identifică o încălcare cu rea-
credinţă a dispoziţiilor legale, o conduită de nerespectare flagrantă a normelor de drept
substanţial sau procesual, evidentă şi neîndoielnică, lipsită de justificare, cu consecinţe
grave asupra actului de justiţie.”
După cum s-a precizat anterior, inculpata nu a avut şi prezentat o justificare
rezonabilă pentru conduita de a da dispoziţia şi de a o menţine în pofida insistenţe
organelor de poliţie şi a procurorului de serviciu, care i-au adus explicit la cunoştinţă
riscurile la care se expune. Totodată, resorturile de care ţin luarea deciziei evocă o
nemulţumire legată de o serie de evenimente anterioare care ţineau, în special, de
chemarea cadrelor medicale în procese penale, în calitate de martor.
În fişa postului martorei B.T.H. (f. ….) – a cărei sarcină de întocmire aparţinea
şefului de secţie, inculpatei – este prevăzută responsabilitatea asistentei de a recolta la
cererea Poliției sânge în vederea stabilirii alcoolemiei în condițiile stabilite de legislația
în vigoare, ceea ce nu face decât să confirme caracterul legal al atribuției de serviciu pe
care aceasta o avea în legătură cu prelevarea probelor.
Prin act trebuie înţeleasă acea operaţiune licită (în sens material) pe care
funcţionarul public trebuie să o execute în exercitarea atribuţiilor de serviciu, obligaţia
de executare decurgând dintr-o reglementare primară.
Operaţiunea de recoltare a probelor biologice de sânge pe care asistenta
medicală trebuia să o execute în temeiul art. art. 34 din C.p.p. rap. la art. 190 alin. (8)

60
din C.p.p. şi art. 88 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circula ția pe
drumurile publice.
Însăşi Curtea Constituțională prin nr. 405/2016 a analizat noţiunea de act
privită separat, reţinând că aceasta corespunde prevederilor constituţionale.
Astfel, în parag 82. din decizie se arăta (…) că doctrina este unanimă în a
considera că acesta este folosit în cadrul infracţiunii în cauză în înţelesul de operaţie
care trebuie efectuată de funcţionar (sau alt salariat) potrivit solicitării făcute de o
persoană şi conform atribuţiilor sale de serviciu. Solicitarea adresată serviciului
respectiv poate privi constatarea unui act juridic ori întocmirea sau confirmarea unui
înscris privind un act juridic ori efectuarea unei constatări cu efecte juridice sau
executarea unei hotărâri şi alte operaţii date în competenţa unui serviciu. Astfel,
noţiunea de "act" din cadrul dispoziţiei criticate se circumscrie sferei atribuţiilor de
serviciu/îndatoririlor pe care funcţionarul public, în accepţiunea art. 175 din Codul
penal, le are potrivit legii, în accepţiunea dată de instanţa de contencios constituţional
prin prezenta decizie. (…) "actul" la care face referire textul de lege criticat se circumscrie
sferei atribuţiilor de serviciu pe care funcţionarul public le are. Astfel, situaţia premisă
este cea a obligaţiei îndeplinirii unui act licit, atribuţia de serviciu/îndatorirea pe care
funcţionarul public o are în sarcina sa neputând fi caracterizată decât prin liceitate. De
altfel, Curtea constată că şi în doctrină s-a reţinut că situaţia premisă în structura
infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constă în prealabila
existenţă a unui serviciu având competenţa de a efectua acte de felul aceluia care
ocazionează săvârşirea abuzului. În cadrul acestui serviciu care constituie situaţia
premisă îşi exercită atribuţiile funcţionarul care comite abuzul.
În ceea ce priveşte încadrarea secţiei UPU-SMURD din cadrul SCJU... în
categoria unităţilor de asistenţă medicală autorizate, în sensul art. 88 alin. (1) lit. a)
din O.U.G. nr. 195/2001, instanţa observă că, potrivit OMS nr. 1512/2013, aplicabil
la momentul săvârşirii faptelor, nu era necesară o desemnare expresă a acestora din
partea DSP..., spre deosebire de regimul instituit de vechea reglementare (art. 2 din
OMS nr. 376/2006), sub imperiul căreia, de altfel, a existat o astfel de desemnare, aşa
cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar (f. ...). Instanţa nu mai reia motivele pentru
care prin autorizată în sensul actului normativ menţionat nu se înţelege desemnată.
Inculpata a susţinut pe parcursul procesului că recoltarea probelor de sânge de
la pacienţii care nu sunt victime de accidente rutiere nu reprezintă o urgenţă
medicală, ci se încadrează în categoria analizelor la cerere, ceea ce nu face obiectul
activității specifice UPU. Inculpata a încercat să sugereze în acest mod faptul că
recoltarea probelor de sânge de la martorii C.I.D. şi N.D. nu ar fi intrat în atribuţiile de
serviciu ale personalului secţiei.

61
 Acest punct de vedere nu poate fi însă primit, deoarece aşa cum s-a specificat
anterior, în fişa postului martorei B.T. era prevăzută fără echivoc atribuţia acesteia de
a recolta, la cererea Poliției, probele de sânge necesare pentru determinarea gradului
de alcoolemie la conducătorii auto. Mai mult, art. 3 alin. (1) din OMS nr. 1512/2013
asimilează urgenţelor medicale prelevarea mostrelor în discuţie şi dispune expressis
verbis că recoltarea nu poate fi refuzată de personalul medical.
Totodată, în lipsa asimilării cu urgenţele medicale prin ordinul menţionat,
obligaţia de recoltare a probelor biologice era stabilită prin lege în sarcina tuturor
cadrelor medicale care activau în unităţile de asistenţă medicală autorizate, astfel că
nu putea fi refuzată nici de cadrele medicale care asigurau servicii medicale de
urgenţă.
Nici o unitate medicală/cadru medical nu îşi poate stabili singură/singur
obligaţiile sau sarcinile, fiind de resortul actelor normative să stabilească şi să împartă
atribuţiile legale.
O altă apărare invocată de către inculpată s-a referit la faptul că în cauză nu
poate fi reținută încălcarea prevederilor art. 190 alin. (8) din C.p.p., de vreme ce
agenţii de poliţie nu au prezentat cadrelor medicale o ordonanță scrisă prin care să
dispună recoltarea probelor biologice.
În legătură cu această susţinere, instanţa observă în primul rând faptul că în
ambele cazuri organele de cercetare penală au întocmit ordonanţe scrise prin care au
dispus examinarea fizică a martorilor C.I.D. şi N.D. (f. ….).
Totodată, ambii conducători auto şi-au manifestat, în scris, consimţământul
pentru a fi examinați (f. ….).
În plus, astfel cum a reliefat ansamblul materialului probator administrat în
cauză, între refuzul asistentei medicale de a proceda la recoltarea probelor biologice de
sânge şi maniera în care a fost formulată solicitarea de recoltare nu a existat legătură
de cauzalitate. Mai precis, motivul pentru care martora B.T. nu a dat curs cererii
agenților de poliție a fost existența dispoziției de serviciu emisă de către inculpată, iar
nu faptul că aceștia nu ar fi prezentat o ordonanță scrisă prin care să solicite
prelevarea probelor, aspect pe care, de altfel, nici nu l-a invocat nimeni ca justificare a
refuzului de recoltare în timpul faptelor.
Mai mult, prevederile art. 190 alin. (8) din C.p.p. se referă la dispoziţia
organelor de constatare, fără a face vreo distincţie cu privire la modul de materializare
a acesteia, putând fi inclusiv verbală. Organelor de constatare nu le poate fi aplicat
art. 286 din C.p.p. care statuează că procurorul dispune, printre altele, asupra actelor
procesuale prin ordonanţă.
În plus, ordonanţa nu s-ar putea emite decât după începerea urmăririi penale
(care se realizează tot prin ordonanţă), or, conducătorul vehiculului trebuie prezentat

62
la unitatea medicală autorizată imediat după ce a fost depistat în trafic, pentru ca de
urgenţă să îi fie recoltate probe biologice. Ar fi de-a dreptul paradoxal ca, înainte de a
fi condus la UPU conducătorul vehiculului, să i se impună organului de constatare
(care poate fi sau nu organ de cercetare penală) să emită două ordonanţe, pentru că
până ar finaliza cele două ordonanţe scrise ar putea fi în multe cazuri inutil să mai
conducă şoferul depsitat la unitatea medicală pentru recoltarea de probe biologice în
vederea stabilirii alcoolemiei din sânge.
Astfel, judecătorul apreciază că este indubitabil că organul de constatare nu
trebuie să emită nicio ordonanţă pentru a dispune recoltarea de probe biologice, fiind
suficientă dispoziţia verbală, mai ales că solicitarea de recoltare se face înainte de
începerea urmăririi penale – în acelaşi sens reţinându-se şi în doctrina de specialitate
(M.Udroiu, Procedură penală, Partea generală, ediţia a 4-a, B...., 2017, Editura C.H.
Beck, pag. 524-525).
Urmarea imediată în cazul infracţiunii abuz în serviciu (inclusiv în forma de
participaţie a instigării) constă într-o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau
intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice (infracțiune de rezultat).
În cauză, conduita asistentei medicale, instigate de către inculpată prin
dispoziţia dată şi menţinută prin comportamentul explicit ulterior din cadrul
convorbirilor telefonice, de a nu recolta probe biologice de la conducători de vehicule
surprinşi în trafic, neimplicaţi în accidente rutiere, a determinat vătămarea intereselor
legitime ale SCJU...., ale PR... – IPJ .... şi ale MP .... – Parchetul ...., constând în
crearea unui blocaj în cooperarea interinstituţională şi imposibilitatea exercitării
atribuţiilor de serviciu stabilite prin lege.
În motivarea deciziei Curţii Constituționale nr. 405/2016 (publicată în
Monitorul Oficial nr. 517 din 08.07.2016), se arăta referitor la definirea noţiunii de
vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice:
84. În continuare, Curtea observă că infracţiunea de abuz în serviciu este o
infracţiune de rezultat, astfel încât consumarea ei este legată de producerea uneia
dintre urmările prevăzute de dispoziţiile art. 297 din Codul penal, şi anume cauzarea
unei pagube sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice
sau ale unei persoane juridice. Astfel, referitor la expresia "vătămare a drepturilor sau
intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice", criticată de
autorii excepţiei ca fiind lipsită de claritate, Curtea observă că sintagma "interes legitim"
nu este definită în Codul penal. Curtea reţine, însă, că, în doctrină, s-a arătat că prin
expresia "vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale
unei persoane juridice" se înţelege lezarea sau prejudicierea morală, fizică sau
materială, adusă intereselor legale ale unor asemenea persoane. Vătămarea drepturilor
ori a intereselor legale ale unei persoane presupune ştirbirea efectivă a drepturilor şi

63
intereselor legitime, în orice fel: neacordarea acestora, împiedicarea valorificării lor etc.,
de către funcţionarul care are atribuţii de serviciu în ceea ce priveşte realizarea
drepturilor şi intereselor respective. Totodată, Curtea reţine că, potrivit Dicţionarului
explicativ al limbii române, "interes" reprezintă acţiunea pentru satisfacerea anumitor
nevoi, acţiunea de a acoperi unele trebuinţe, folos, profit. Interesul este legal dacă
acesta este ocrotit sau garantat printr-o dispoziţie normativă. De asemenea, paguba
cauzată persoanei fizice sau juridice trebuie să fie certă, efectivă, bine determinată,
întrucât şi în raport cu acest criteriu se apreciază dacă fapta prezintă, sau nu, un
anumit grad de pericol social.
85. Astfel, Curtea apreciază că "vătămare a drepturilor sau intereselor
legitime" presupune afectarea, lezarea unei persoane fizice sau juridice în
dorinţa/preocuparea acesteia de a-şi satisface un drept/interes ocrotit de lege. S-a
reţinut că vătămarea intereselor legale ale unei persoane presupune orice încălcare,
orice atingere, fie ea fizică, morală sau materială, adusă intereselor protejate de
Constituţie şi de legile în vigoare, potrivit Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
Aşadar, gama intereselor (dorinţa de a satisface anumite nevoi, de preocuparea de a
obţine un avantaj etc.) la care face referire textul legal este foarte largă, ea incluzând
toate posibilităţile de manifestare ale persoanei potrivit cu interesele generale ale
societăţii pe care legea i le recunoaşte şi garantează. Este, totuşi, necesar ca fapta să
prezinte o anumită gravitate. În caz contrar, neexistând gradul de pericol social al unei
infracţiuni, fapta atrage, după caz, numai răspunderea administrativă sau disciplinară.
În prezenta cauză, urmarea imediată a acţiunilor inculpatei s-a concretizat, în
primul rând, în afectarea intereselor legitime ale SCJU... – Secția UPU-SMURD de a-şi
îndeplini, în calitate de unitate de asistenţă medicală autorizată, obligaţiile ce îi
reveneau conform legislaţiei în vigoare şi, implicit, de a contribui la înfăptuirea actului
de justiţie.
În acest sens, instanța reține că, aşa cum a arătat Înalta Curte de Casație și
Justiție în cuprinsul Deciziei (de speţă) nr. 200/A/03.06.2017 (într-o cauză în
procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei), este posibilă vătămarea intereselor
legale ale unităților angajatoare prin săvârşirea de către funcţionarii publici a
infracţiunii de abuz în serviciu.
Mai mult chiar, unii autori de specialitate (C. Rotaru, A.-R. Trandafir, V. Cioclei,
Drept penal, Partea specială II, Curs tematic, ediţia a III-a, B...., 2019, Editura C.H.
Beck, pag. 288) consideră că subiectul pasiv principal al infracțiunii de abuz în
serviciu este întotdeauna instituția publică, autoritatea publică sau persoana juridică
pentru care lucrează funcționarul public, deoarece prestigiul, reputația acestora au de
suferit.

64
 Acesată poziţie exprimată în doctrina de specialitate este una justă în opinia
instanţei, câtă vreme raporturile sociale protejate sunt însăşi relaţiile sociale care
asigură buna desfăşurare a raporturilor de serviciu ce se derulează între funcţionarul
public şi unitatea angajatoare (relaţii sociale a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare
nu ar fi realizabile fără asigurarea bunului mers al activităţii personelor juridice de
drept public sau privat – incriminarea neurmărind doar protejarea particularilor,
aceasta fiind o finalitate mediată a normei juridice).
Interesele legitime vătămate pot fi atât private, cât şi publice, norma de
incriminare neefectuând o distinţie în acest sens. Interesele legitime nu trebuie să aibă
o natură patrimonială, această ipoteză fiind asigurată de cealaltă variantă normativă a
rezultatului infracţiunii (producerea unei pagube).
Interesele legitime ale SCJU... – Secția UPU-SMURD au fost lezate în cazul de
faţă atât în ceea ce priveşte prerogativa legală acestei unități medicale de a realiza
recoltarea probelor biologice, potrivit art. 190 alin. (8) din Legea nr. 135/2010 privind
Codul de procedură penală şi art. 88 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, cât şi în
legătură cu obligaţiile care îi reveneau în temeiul legii procesual penale de a contribui
la înfăptuirea actului de justiție, în temeiul art. 34 din Legea nr. 135/2010 privind
Codul de procedură penală. Acest ultim text legal prevede că sunt participanți în
procesul penal şi alţi subiecți procesuali, printre care se numără şi orice organe
prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare.
Art. 190 alin. (8) din C.p.p. instituie în sarcina medicilor şi asistenţilor medicali din
instituțiile medicale stabilite de lege obligaţia de a-şi da concursul la îndeplinirea
procedurii de strângere a probelor în vederea stabilirii condițiilor necesare tragerii la
răspundere penală a şoferilor surprinşi în trafic sub influența alcoolului; or, este
evident că prin activităţile inculpatei a fost împiedicată şi realizarea acestei prerogative
a Spitalului, mai ales că examinarea fizică în această variantă nu ar putea fi realizată
decât de cadre medicale.
Pe de altă parte, în cauză se reţine că au fost afectate şi interesele legitime ale
PR... – IPJ .... şi ale MP .... – Parchetul .... de a stabili şi crea condiţiile necesare
pentru eventuala tragere la răspundere penală a martorilor C.I.D. şi N.D..
Practic, întrucât interesele SCJU..., ale IPJ... și ale MP .... – Parchetul .... erau
convergente, acţiunile inculpatei au generat un veritabil blocaj instituțional, prin
crearea unei situaţii fără precedent, în condiţiile în care recoltarea probelor de sânge
de la şoferi se făcea cu regularitate la UPU, iar organele de poliție nu se mai
confruntaseră în trecut cu refuzul cadrelor medicale de a preleva mostrele solicitate.
Instanţa a reţinut cadrul analizei probelor şi a infracţiunii de favorizarea făptuitorului
argumentele pentru care cadrele medicale din cadrul UPU nu puteau refuza recoltarea

65
de probe biologice şi lipsa de importanţă, cât şi de veridicitate, a susţinerii că în
noaptea respectivă şi alte unităţi medicale puteau recolta.
Față de aceste considerente, nu poate fi reținută apărarea inculpatei potrivit
căreia ar lipsi vătămarea în cazul infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, cu
urmarea neîntrunirii elementelor constitutive ale acesteia. În egală măsură, instanța
apreciază că este irelevantă împrejurarea că, în cauză, nu există constituire de parte
civilă. Una dintre trăsăturile definitorii ale aaţiunii civile din cadrul procesului penal
este dată de caracterul facultativ al acesteia, fiind la latitudinea persoanei vătămate
dacă o exercită sau nu. Prin urmare, faptul că persoana prejudiciată alege să nu
solicite repararea vătămării suferite nu echivalează cu inexistența acestei vătămări,
fiind de neconceput ca, în cazul infracțiunilor de rezultat, îndeplinirea elementelor
constitutive ale acestora să depindă de atitudinea procesuală a persoanei vătămate.
Faptul că managerul Spitalului, …. reprezentantul legal al instituţiei vătămate,
audiat în calitate de martor, a susţinut expres că prin conduita inculpatei nu au fost
afectate interesele legitime ale spitalului şi că, din contră, dispoziţia a avut ca efect o
mai bună adminustrare a secţiei prin asigurarea unui act mai prompt de acordare a
îngrijirilor medicale de urgenţă în favoarea pacienţilor, nu poate conduce la lipsa
urmăririi imediate a infracţiunii de abuz în serviciu.
Instanţa nu poate omite că însuşi managerul spitalului a transmis o adresă
emisă de inculpată către alte instituţii (D.S.P. ..., M.A.I. – D.S.U.) în etapa de luare a
deciziei de către inculpată, cu toate că respectiva adresă dădea o interpretare vădit
nelegală unor dispoziţii din anumite ordine ale Ministerului Sănătăţii.
Mai mult, nu se poate face abstracţie de faptul că este normal ca atunci când
înlături executarea unei atribuţii legale, atribuţiile care rămân de executat vor fi mai
uşor de îndeplinit. O instituţie publică şi persoanele cu funcţii de conducere nu se pot
autodegreva de atribuţii legale care le revin, stabilind că vor exercita doar o parte
dintre acele atribuţii.
Tot din perspectiva urmării imediate a infracţiunii, se reţine că este respectarea
principiului „ultima raţio” - atingerea adusă valorii sociale protejate să prezinte un
anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală (în contextul
în care faţă de precedenta reglementare, norma de incriminare din Codul penal nu mai
prevede o anumită intensitate a atingerii aduse valorii sociale) – este pe deplin asigurat
în prezenta cauză.
În motivarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 (citată anterior), se
arăta referitor la principiul ultima ratio:
68. Totodată, Curtea reţine că, în exercitarea competenţei de legiferare în materie
penală, legiuitorul trebuie să ţină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei
fapte ca infracţiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale,

66
ghidându-se după principiul "ultima ratio". (…) „ultima ratio” are semnificaţia comună de
procedeu sau metodă ultimă sau finală folosită pentru a atinge scopul urmărit. Curtea
apreciază că, în materie penală, acest principiu nu trebuie interpretat ca având
semnificaţia că legea penală trebuie privită ca ultimă măsură aplicată din perspectivă
cronologică, ci trebuie interpretat ca având semnificaţia că legea penală este singura în
măsură să atingă scopul urmărit, alte măsuri de ordin civil, administrativ, etc. fiind
improprii în realizarea acestui deziderat.
69. (…) Curtea reţine că din perspectiva principiului "ultima ratio" în materie
penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii
sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de
gravitate, care să justifice sancţiunea penală.
80. În concluzie, Curtea reţine că sarcina aplicării principiului "ultima ratio"
revine, pe de-o parte, legiuitorului, iar, pe de altă parte, organelor judiciare chemate să
aplice legea. Astfel, Curtea apreciază că responsabilitatea de a reglementa şi aplica, în
acord cu principiul anterior menţionat, prevederile privind "abuzul în serviciu", ţine atât
de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/ Guvern), cât şi de organele
judiciare - M.P. şi instanţele judecătoreşti -, indiferent dacă subiectul activ este acuzat
conform unor reguli speciale de acuzare sau unor proceduri penale ordinare.
Pe de altă parte, Curtea reţine că infracţiunea de abuz în serviciu este o
infracţiune de rezultat, urmarea imediată a săvârşirii acestei fapte fiind cauzarea unei
pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice
sau ale unei persoane juridice. Curtea constată că legiuitorul nu a reglementat un prag
valoric al pagubei şi nici o anumită intensitate a vătămării, ceea ce determină instanţa
de contencios constituţional să concluzioneze că, indiferent de valoarea pagubei sau
intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei, aceasta din urmă, dacă sunt
îndeplinite şi celelalte elemente constitutive, poate fi o infracţiune de abuz în serviciu.
Astfel, se observă că acţiunea inculpatei şi a autorului instigat nu este
sancţionată prin dispoziţii de natură disciplinară sau administrativă la nivel legal, iar,
în concret, blocajul interinstituţional creat, cu consecinţe iremediabile asupra
atribuţiilor instituţiilor/autorităţilor publice implicate relative la înfăptuirea actului de
justiţie, a determinat imposibilitatea realizării intereselor legitime ale acestora în
exercitarea unor îndatoriri reglementate prin lege organică. Conduita inculpatei a
determinat şi imposibilitatea efectuării cercetărilor şi tragerii la răspundere penală a
două persoane depistate în traficul rutier sub influenţa alcoolului de către poliţişti
care efectuarea cu aparatul etilotest au constatat o valoare de peste 0,4 mg/l alcool în
aerul expirat.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată trebuie
demonstrată în cazul infracțiunii de abuz în serviciu.

67
 Astfel, pentru a determina dacă lezarea intereselor celor trei instituții/autorităţi,
după caz, arătate mai sus a fost cauzată în mod nemijlocit de acţiunile inculpatei,
instanța se va raporta la teoria imputării obiective a rezultatului, care presupune
efectuarea unei analize în două etape.
În primul rând, se constată că activitatea de instigare a inculpatei a creat un
pericol relevant din punct de vedere juridic pentru relațiile sociale referitoare la
asigurarea desfășurării în condiții optime a activității secției pe care o conducea:
dispoziția pe care aceasta a emis-o, în calitate de şef de secție, şi care s-a bazat pe o
interpretare arbitrară a unor dispoziții legale era, după cum s-a mai arătat, aptă să
conducă la adoptarea de către personalul UPU a unei conduite conforme cu conţinutul
acesteia, dar contrară legii (mai ales că era însoţită de anumite avertismente adresate
direct sau indirect de către inculpată), precum şi la îngreunarea activităţii de
strângere a probelor de către organele de poliție.
În al doilea rând, urmarea produsă, şi anume vătămarea intereselor legitime ale
SCJU..., ale PR... – IPJ... şi ale MP .... – Parchetul .... reprezintă materializarea
obiectivă a acestei stări de pericol, din dispozițiile inculpatei decurgând în mod direct
refuzul de recoltare a probelor biologice de sânge, respectiv împiedicarea instituţiilor în
discuţie de a-şi aduce la îndeplinire activităţile specifice. Caracterul determinant al
dispozițiilor inculpatei pentru manifestarea refuzului de recoltare a probelor de către
asistenta B.T. a fost evidențiat de către aceasta şi perceput ca atare de către alţi
martori (Din punctul meu de vedere T.B.. ar fi recoltat probele, însă nu putea să treacă
peste dispoziția dată de șefa ei – declarația din urmărire penală a martorului M.V.D.).
Dispoziţia şi menţinerea ei nu aveau nicio justificare obiectivă şi erau vădit
nelegale, în noaptea respectivă nu existau la UPU cazuri de urgenţă medicală grave
care se impună vreo prioritizare între pacienţi (prioritizarea era o prerogativă esenţială
a actului medical derulat de către personalul medical din subordine).
După cum s-a precizat anterior, dispoziţia inculpatei şi refuzul de recoltare
manifestat de autorul instigat nu au avut ca temei o conduită nelegală a organelor de
poliţie din noaptea respectivă, poliţiştii procedând în limitele conferite de legiuitor.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, inculpata a acționat cu intenţie directă,
în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) din C.p., întrucât a prevăzut încălcarea atribuţiilor de
serviciu de către personalul din subordinea sa şi lezarea intereselor legitime ale
instituţiilor/autorităţilor implicate şi a urmărit acest lucru.
Poziţia subiectivă a inculpatei, ca intigator, trebuie raportată la
comportamentul propriu al acesteia şi la modul în care aceasta a înţeles şi dorit să
acţioneze. Prin emiterea dispoziţiei şi menţinerea ei inculpata a urmărit neîndeplinirea
unei atribuţii legale, pe care o considera neoportună, „chiar nelegală”. Inculpatei nu i
se părea normal ca UPU să recolteze probe biologice în cazurile date, întrucât acestea

68
nu ar fi constituit urgenţe medicale (opinie eronată, fiind asimilate chiar urgenţelor
medicale).
Deşi inculpata nu s-a prevalat în mod explicit de efectele erorii de drept
extrapenal, totuşi, în mod subliminal, apărarea a încercat să inducă ideea că în
momentul în care a emis dispoziția scrisă din data de 20.10.2016 şi, ulterior, când şi-a
reiterat interdicția de recoltare a probelor, s-a întemeiat pe interpretarea prevederilor
relevante din OMS nr. 1192/2014 și OMS nr. 1512/2013. Cu alte cuvinte, având în
vedere conţinutul adresei nr. ..../03.10.2016 şi al Formularului de Confirmare a
Instruirii, ar putea rezulta faptul că inculpata a interpretat în mod greşit normele care
instituiau obligaţia personalului unităților medicale de a recolta probe biologice de la
şoferii surprinşi în trafic sub influenţa alcoolului şi, astfel, că nu a avut reprezentarea
faptului că prin refuzul de recoltare martora B.T. va încălca dispozițiile legale.
Potrivit art. 30 alin. (1) şi (4) din C.p., nu constituie infracţiune fapta prevăzută
de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea
existența unei stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
(...) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul necunoaşterii unei
dispoziții legale extrapenale.
Reţinerea erorii de drept extrapenal ar atrage neimputabilitatea faptei.
Instanța reţine că pentru a putea da efect erorii de drept extrapenal, cu
urmarea înlăturării vinovăției, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții:
necunoaşterea de către inculpată a reglementării extrapenale incidente în cauză şi
necunoașterea din orice altă sursă a situaţiei sau a regulii de conduită reglementate de
actul normativ nepenal.
În ceea ce priveşte prima condiţie, se constată că este exclusă posibilitatea
necunoaşterii reglementării extrapenale incidente - în speţă, OMS nr. 1192/2014 şi
OMS nr. 1512/2013 - din moment ce inculpata însăşi le-a invocat în cuprinsul adresei
nr. ..../03.10.2016 şi al Formularului de Confirmare a Instruirii, prevalându-se chiar
de anumite articole din cuprinsul acestora.
Totodată, este indubitabil faptul că inculpata cunoştea regulile impuse în
sarcina unităţii medicale din care face parte secția UPU-SMURD. Relevantă în acest
sens este calitatea sa de şefă a secţiei, cu responsabilităţi, potrivit fişei postului, legate
de cunoaşterea, respectarea şi asigurarea, la nivelul secţiei, a aplicării Regulamentului
de Organizare şi Funcţionare, a Regulamentului Intern, precum şi a legislaţiei în
vigoare.
Mai mult, interpretarea inexactă a dispoziţiilor art. 16 din OMS nr. 1512/2013,
modificat prin OMS nr. 1192/2014, în sensul că acestea ar impune obligativitatea
recoltării mostrelor de sânge doar de la persoanele implicate în accidente de circulație
rutieră, nu poate fi pusă în niciun caz pe seama vreunei erori în care s-a aflat

69
inculpata, de vreme ce textul legal se referă fără echivoc la examenul medical efectuat
în vederea interpretării stării clinice induse de consumul recent de băuturi alcoolice
sau substanţe psihoactive, iar pe parcursul procesului inculpata a demonstrat că
stăpâneşte foarte clar diferenţa dintre noţiunile de examen clinic şi recoltarea mostrelor
biologice: „O recoltare standard presupune pregătirea materialelor de recoltare, accesul
venos periferic, recoltarea în sine - aspirarea sângelui, închiderea vacuetei de recoltare
şi înscrierea numelui pe ea. (...) Examenul medical în vederea interpretării stării clinice
este examenul obiectiv pe aparate şi sisteme care să identifice semnele şi simptomele de
boală pe baza cărora se pune un diagnostic clinic şi se indică recoltările de laborator şi
investigaţiile imagistice necesare punerii diagnosticului definitiv” (declaraţia inculpatei
din cursul urmăririi penale, f. ….).
Ca atare, în cauză nu este incidentă eroarea de drept extrapenal, aşa încât nu
poate fi înlăturat elementul subiectiv (intenţia directă) cu care inculpata a săvârşit
instigarea la abuz în serviciu.
Inculpata a cunoscut care sunt consecinţele acţiunii de determinare a asistentei
medicale aflate în subordinea sa de a nu recolta probe biologice, mai ales că înainte ca
poliţiştii să plece de la UPU (cu primul şofer prezentat – orele 03:05), poliţistul P.F. şi
procurorul de serviciu i-au precizat expres care sunt urmările acţiunii sale şi că
dispoziţia este nelegală, în pofida susţinerii nereale a inculpatei că nu a înţeles din
convorbirile telefonice că dispoziţia dată nu ar fi legală (după cum s-a relevat în
secţiunile precedente ale prezentei sentinţe).
În ceea ce priveşte forma continuată a infracţiunii de instigare la abuz în
serviciu, aceasta este dată, la fel ca în cazul instigării la favorizarea făptuitorului, de
pluralitatea conduitelor martorei B.T., care în noaptea de 21/22.10.2016, în
manifestarea aceleiaşi hotărâri întemeiate pe dispoziţia de serviciu a inculpatei, a
refuzat în două rânduri să recolteze, la cererea organelor de poliţie, mostre de sânge
de la şoferii surprinşi în trafic sub influenţa alcoolului. Săvârşirea faptei în formă
continuată fiind o circumstanţă reală, se răsfrânge asupra participanţilor în măsura în
care a fost prevăzută sau cunoscută, potrivit art. 50 alin. (2) din C.p.
Cunoaşterea de către inculpată a împrejurării că martora B.T.H. va refuza
prelevarea probelor de sânge ori de câte ori solicitările poliţiştilor nu vor viza persoane
implicate în accidente rutiere rezultă din caracterul general al dispoziţiei sale de
serviciu, care urmărea să instituie la nivelul secţiei o practică permanentă, constantă,
iar nu o excepţie cu caracter singular.
Aşa cum s-a arătat la analiza infracţiunii precedente, poziţia subiectivă a
inculpatei vizavi de al doilea act material al abuzului în serviciu comis de autor nu a
fost influenţat de faptul că inculpata nu a fost anunţată de aducerea la UPU a
martorului N... pentru recoltarea probelor biologice.

70
 Instigarea implică, printre altele, o determinare a autorului, iar dacă
instigatorul ar determina separat fiecare acţiune a autorului, nu s-ar mai putea
discuta de o formă continuată a infracţiunii comise de autor – lipsind rezoluţia
infracţională unică a autorului acţiunilor, care încă de la început trebuie să fie
suficient de caracterizată. Instigarea este o formă de participaţie, relevanţa ei penală
depinzând de acţiunea/inacţiunea realizată de autor.
Inculpata a cunoscut (în primul caz) sau cel puțin a prevăzut (în al doila caz) că,
în temeiul aceleiaşi rezoluţii inoculate prin dispoziția scrisă din data de 20.10.2016 şi
prin refuzurile explicite ulterioare de la primul caz prezentat la UPU, martora B.T. va
refuza recoltarea probelor de sânge de la toţi şoferii neimplicaţi în accidente de
circulaţie la fiecare astfel de solicitare a Poliției din noaptea de 21/22.10.2016, ceea ce
s-a şi întâmplat în două ocazii distincte, este pe deplin justificată reținerea formei
continuate a infracțiunii. Era o certitudine pentru inculpată, iar nu o posibilitate
faptul că simpla apariţie a unui caz de conducere au unui vehicul sub influenţa
alcoolului, fără accident de circulaţie, va atrage refuzul asistentei instigate de a recolta
probe biologice şi vătămarea intereselor legitime ale instituţiilor publice implicate în
realizarea actului de justiţie.
Forma continuată pentru fapta autorului la care se raportează participaţia
inculpatei, instigarea, se reţine pentru că sunt împlinite toate condiţiile prevăzute de
art. 35 alin. (1) din C.p. – aceeaşi persoană a săvârşit la un interval de timp de 4 ore,
în realizarea unei rezoluţii infracţionale unice (determinate de inculpată prin dispoziţia
dată), două acţiuni de refuz de recoltare a probelor biologice care constituie omisiuni
ce reprezintă fiecare separat, conţinutul aceleiaşi infracţiuni de abuz în serviciu, în
varianta neîndeplinirii unui act.
5.4. Concursul de infracţiuni
Potrivit art. 38 alin. (2) din C.p., există concurs formal de infracţiuni când o
acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut
loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni.
În ceea ce priveşte posibilitatea reținerii în concurs ideal a infracțiunilor de
instigare la favorizarea făptuitorului şi instigare la abuz în serviciu, instanța are în
vedere faptul că cele două norme de incriminare protejează valori sociale complet
diferite, între care nu există nicio suprapunere.
Astfel, infracțiunea de favorizare a făptuitorului este o infracțiune contra
înfăptuirii justiției, prin incriminarea căreia s-a urmărit sancţionarea oricăror
imixtiuni în actul de justiție penală. Aşa cum s-a arătat în doctrină (S. Bogdan
(coord.), D. A. Şerban, G, Zlati, Noul Cod penal. Partea specială. Analize, explicaţii,
comentarii. Perspectiva clujeană, Ed. Universul Juridic, Bucureșș ti, 2014, p. 336),
favorizarea poate fi asimilată unei complicități posterioare, pe care însă, având în

71
vedere teoria participației din dreptul penal român, care permite ca actul de
participație în forma complicităţii să se realizeze doar anterior sau concomitent
comiterii faptei, legiuitorul o sancţionează ca un delict distinct, sub denumirea de
favorizarea făptuitorului.
Infracţiunea de favorizarea făptuitorului are caracter general în raport cu alte
infracţiuni care protejează înfăptuirea justiţiei. Favorizarea are caracterul de
incriminare generală, dar subsidiară, ajutorul dat unui făptuitor primind calificarea de
favorizare numai atunci când alte dispoziţii de lege nu incriminează ipoteze speciale de
favorizare (Vintilă Dongoroz, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea
specială, vol. IV, Editura Academiei Române, B...., 1972, p. 214, ultimul alineat).
În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut prin decizia RIL nr.
1/2019, pronunţată într-un recurs în interesul legii:
„Infracţiunea de favorizare a făptuitorului nu poate fi reţinută decât atunci când
nu există alte incriminări speciale ale favorizării, cum este şi mărturia mincinoasă. În
cazul infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei care prin specificul lor se pot prezenta ca
formă aparte de favorizare, ele îşi păstrează autonomia şi nu pot da naştere unui
concurs de infracţiuni doar pentru că, în urma efectelor produse, au împiedicat sau
îngreunat cercetările într-o cauză penală.
Ca aspect juridic general, favorizarea făptuitorului nu poate fi calificată ca o
normă generală faţă de orice altă incriminare din Codul penal sau din legislaţia
specială, prin urmare, în ipoteze în care fapta comisă întruneşte şi elementele
constitutive ale unei infracţiuni care aduce atingere altor valori sociale, de pildă, ale unei
infracţiuni de serviciu sau de corupţie, aceasta va fi reţinută în concurs cu infracţiunea
de favorizare a făptuitorului.
De altfel, aceasta este opinia unanim acceptată în doctrină - V. Dongoroz, citat
supra, Sergiu Bogdan, Doris Alina Şerban, Drept penal. Partea specială. Infracţiuni
contra persoanei şi contra înfăptuirii justiţiei, Editura Universul Juridic, B...., 2017, p.
321, M. Udroiu, Drept penal. Partea specială. Noul Cod penal, Editura C.H. Beck, B....,
2014 sau M. Udroiu, Drept penal. Partea specială, Editura C.H. Beck, B...., 2018, V.
Dobrinoiu, N. Neagu, Drept penal. Partea specială, Editura Universul Juridic, B...., 2014,
cât şi majoritară, în practica judiciară.”
Practic, incidental, prin considerentele deciziei RIL menţionate, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie stabileşte şi raportul dintre favorizare şi infracţiunile de serviciu,
inclusiv abuz în serviciu, arătând că pot fi reţinute în concurs.
De cealaltă parte, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu obiectul juridic
protejat vizează relațiile sociale referitoare la asigurarea desfăşurării în condiții optime
a activității persoanelor juridice publice sau private ori la protecția intereselor legitime

72
ale persoanelor fizice sau juridice împotriva abuzurilor venite din partea funcționarilor
publici.
Infracţiunea de abuz în serviciu are caracter de normă de incriminare generală,
subsidiară, însă doar în raport cu alte infracţiuni al căror subiect este un funcţionar
(este vorba ipotezele în care normele de incriminare impun calitatea de subiect activ
calificat), iar nu faţă de orice infracţiune (fostul Tribunal Suprem, în decizia nr.
3384/1971).
Pentru a discuta despre absorbţia unei infracțiuni în conținutul alteia este
necesar ca acțiunea sau inacțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii
absorbite să fie inclusă, ca element constitutiv, în cealaltă infracțiune. Or, în măsura
în care factorul comun a două infracțiuni este reprezentat de conduita ilicită a
inculpatului, care constituie elementul material a două infracţiuni (urmarea imediară
fiind diferită – pericolul abstract pentru înfăpturiea justiţiei, respectiv vătămarea
intereselor legitime ale unei persoane), reţinerea concursului ideal este perfect
justificată.
Pe de altă parte, între infracţiunile de abuz în serviciu şi favorizarea
făptuitorului nu se poate reţine că există un concurs de calificări alternative,
incompatibile sau redundante, astfel încât reţinerea uneia să o excludă pe cealaltă.
Aceeaşi este situaţia şi în prezenta cauză, unde activitatea inculpatei de emitere
a dispoziţiei de serviciu, de interzicere expresă a recoltării probelor de sânge şi de refuz
categoric de a reveni asupra interdicţiei realizează, pe de o parte, elementele
constitutive ale instigării la favorizarea făptuitorului, iar pe de altă parte, pe cele ale
instigării la abuz în serviciu, astfel cum s-a demonstrat în secțiunile anterioare.
De altfel, posibilitatea reținerii în concurs ideal a infracțiunilor ce fac obiectul
prezentei cauze este confirmată deopotrivă pe cale doctrinară și jurisprudențială (a se
vedea Decizia Î.C.C.J., secția penală, nr. 216/A/2017 – având ca obiect săvârşirea
infracţiunilor de favorizarea făpturitorului şi abuz în serviciu, subiecţi activi fiind
persoane având calitatea de judecători care au comis faptele în exercitarea funcţiei).
5.5. Efectele cauzei justificative prevăzute de art. 21 alin. (2) din C.p.
Art. 21 alin. (2) din C.p.
Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în îndeplinirea unei
obligații impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de lege, dacă aceasta nu
este în mod vădit ilegală.
Art. 18 alin. (2) din C.p.
Efectul cauzelor justificative se extinde şi asupra participanților.
Prin intermediul concluziilor scrise, inculpata a solicitat achitarea sa în temeiul
art. 16 alin. (1) lit. d) din C.p.p. În motivare, s-a susținut că, întrucât în beneficiul
martorei B.T.H. s-a reţinut prin rechizitoriu cauza justificativă a îndeplinirii unei

73
obligații impuse de autoritatea competentă, cu consecința dispunerii unei soluții de
clasare, este obligatoriu ca efectele cauzei justificative să se producă și în favoarea
inculpatei, pe temeiul prevederilor art. 18 alin. (2) din C.p., deoarece în caz contrar s-
ar înfrânge principiul legalității care coordonează materia penală.
În primul rând, limitele judecăţii sunt date de faptele şi persoanele arătate în
actul de sesizare a înstanţei – art. 371 din C.p.p. Procurorul întocmeşte un singur
rechizitoriu chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte şi mai mulţi
suspecţi/inculpaţi şi chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite – trimitere în
judecată, clasare sau renunţare la urmărirea penală – art. 328 alin. (3) rap. la art. 327
din C.p.p.
Din economia acestor texte reiese că judecata se mărgineşte la faptele şi
persoanele care au fost trimise în judecată.
Instanţa nu este legată de soluţia de clasare dispusă de procuror, aceasta
neavând autoritate de lucru judecat. Însă, instanţa nu se poate pronunţa asupra
vinovăţiei unei persoane care nu a fost trimisă în judecată.
Totuşi, în măsura în care soluţionarea cauzei impune a se lămuri anumite
aspecte prealabile, instanţa are posibilitatea să se pronunţe sau le analizeze, în
măsura în care nu afectează principiul autorităţii de lucru judecat şi principiul „ne bis
in idem” – art. 52 şi art. 6 din C.p.p.
Or, câtă vreme o cauză justificativă s-a reţinut pentru autor printr-o dispoziţie a
parchetului, fără autoritate în faţa instanţei, şi se pretinde că acea cauză justificativă
ar produce efecte şi faţă de instigatorul trimis în judecată, instanţa este obligată să
analizeze chestiune incidentă, mai ales că în toate situaţiile instanţa penală are
dreptul şi obligaţia de se pronunţa asupra „împrejurărilor care privesc existenţa
infracţiunii”.
Pentru a se reţine cauza justificativă menţionată – obligaţia de a comite fapta
tipică trebuie să aibă originea într-o dispoziţie a autorităţii competente, ordinul trebuie
emis cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de lege, ordinul să nu fie vădit
nelegal.
Or, dincolo de chestiunea competenţei inculpatei de a da sau nu o asemenea
dispoziţie, după cum s-a relevat şi în situaţia de fapt, ordinul dat de inculpată era
vădit ilegal, pentru că înlătura îndeplinirea unei obligaţii legale a asistentei medicale,
obligaţie care rezulta din norme de legislaţie primară şi secundară clare, suficiente,
care nu lăsau loc de interpretări. Mai mult, chiar asistenta instigată avea sarcina de a
recolta probe biologice stabilită prin fişa postului.
Pe de altă parte, inculpata care a dat ordinul nu era o persoană care să
reprezinte o autoritate în sensul legii penale – persoană fizică sau juridică care
exercită autoritatea de stat (F. Streteanu, D. Niţu, Drept penal, Partea generală, vol. I,

74
2014, B...., Editura Universul Juridic, pag. 395-397). Funcţia de şef de secţie în
cadrul unei instituţii de stat – unitate medicală – nu îi conferea exerciţiul autorităţii de
stat.
În al doilea rând, instanța observă că raţiunea instituirii cauzei justificative
prevăzute de art. 21 alin. (2) din C.p. rezidă în dorinţa de a fi evitate situaţiile în care,
pe de o parte, neîndeplinirea obligaţiei impuse de autoritatea competentă să conducă
la sancţionarea celui subordonat, iar pe de altă parte, respectarea acelei obligaţii să
constituie infracțiune. În absența acestei cauze justificative, persoana în cauză nu ar
mai avea posibilitatea unei conduite conforme cu legea, pentru că în oricare dintre
situații ar fi pusă în postura încălcării unei norme.
Aşadar, prin reglementarea acestei cauze justificative legiuitorul a urmărit
protejarea persoanei subordonate şi care este ținută, în temeiul atribuţiilor sale, de
acele dispoziții ale autorităţii competente care nu sunt vădit nelegale şi pe care nu are
posibilitatea concretă de a le refuza. În niciun caz rațiunea instituirii cauzei
justificative în discuție nu a fost aceea de a-l exonera pe superiorul care a dat ordinul
nelegal de răspundere pentru consecințele dispoziției sale.
Este de neimaginat ca, la adăpostul dispozițiilor art. 21 alin. (2) din C.p., o
persoană care are prerogativa de a impune altora respectarea dispoziţiilor sale să
emită cu bună ştiinţă un ordin nelegal, pentru ca mai apoi să se prevaleze tocmai de
acel ordin pentru a scăpa de răspundere.
De altfel, această optică se desprinde cu prisosinţă şi din interpretarea istorică
a dispozițiilor art. 21 din C.p.
După cum rezultă din Expunerea de motive la Proiectul de lege privind Codul
penal (pct. 2.6), cauza justificativă prevăzută de art. 21 din C.p. are aceeași sferă de
cuprindere ca şi ordinul sau autorizarea legii şi comanda autorității legitime consacrată
de Codul penal din 1936, reprezentând însă o formulare modernă a acestei cauze
justificative, pentru care a optat majoritatea legislațiilor.
Potrivit art. 137 din C.p. de la 1936, când executarea unui ordin de serviciu
constituie o infracţiune, şeful sau superiorul care a dat ordinul se pedepseşte ca autor al
acelei infracţiuni împreună cu acela care a executat ordinul. Acela care a executat
ordinul este scutit de pedeapsă, în caz când nu a avut posibilitatea să aprecieze
legalitatea ordinului.
Astfel, în doctrină s-a arătat că, dacă prin executarea ordinului se comite o
infracțiune, superiorul care a dat ordinul va răspunde pentru aceasta; inferiorul care
a executat ordinul va răspunde şi el, cu excepția cazului în care nu a avut
posibilitatea să aprecieze legalitatea ordinului. În acest sens, în doctrina dezvoltată pe
marginea Codului penal care a reprezentat sursa de inspiraţie pentru actualul
legiuitor (Constantin G. Rătescu, I. Ionescu-Dolj, Traian Pop, ş.a., Codul penal Carol al

75
II-lea, Adnotat, Editura Librăriei SOCEC & Co., B.... 1937, pag. 344) se arăta „pentru
ordinul dat de autoritatea legitimă răspunde în primul rând superiorul care a dat ordinul
(...) va răspunde de infracţiune şi inferiorul care a executat ordinul, în baza principiului
că este dator să verifice legalitatea ordinului de serviciu şi să refuze executarea celui
ilegal. În acest caz vor răspunde superiorul ca instigator, iar inferiorul ca autor matrial”.
Pentru că actualul legiuitor a preluat cauza justificativă, specificând în
expunerea de motive că are aceeaşi întindere ca cea reglementată în C.p. de la 1936,
dar nu a preluat şi asimilarea superiorului cu autorul infracţiunii executate în baza
ordinului, răspunderea va fi antrenată pentru instigare, iar cea a executantului
ordinului pentru autorat (în cazul în care nu sunt îndeplinite toate condiţiile cauzei
jusitificative). În cazul în care sunt îndeplinite condiţiile cauzei jusitificative pe temeiul
ordinului superiorului, efectele nu pot fi extinse asupra celui care dă ordinul, acesta
răspunzând în continuate ca instigator (mai ales că ipoteza nu poate fi asismilată
participaţiei improprii la infracţiunea comisă, întrucât nu este vorba de o cauză de
neimputabilitate sau lipsă de vinovăţie în cazul autorului).
Rezultă, aşadar, că persoana care emite un ordin ilegal este răspunzătoare
pentru consecințele care decurg din punerea lui în executare, discuții generând doar
stabilirea condițiilor în care poate fi antrenată răspunderea penală a celui care a pus
în aplicare ordinul (dacă acesta putea sau nu să refuze să îl execute, dacă putea face
aprecieri legate de ilegalitatea ordinului, etc.).
6. Individualizarea pedepsei
Faţă de cele expuse, întrucât în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de
art. 396 alin. (2) din C.p.p., în sensul că instanţa apreciază, dincolo de orice îndoială
rezonabilă, că faptele deduse judecăţii există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite
de către inculpată cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, urmează a fi angajată
răspunderea penală a inculpatei G.A. pentru infracţiunile de instigare la favorizarea
făptuitorului, respectiv instigare la abuz în serviciu.
Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (1) şi art. 297 alin. (1) din C.p., pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracţiunea de favorizare a făptuitorului este închisoarea de
la 1 la 5 ani sau amenda, iar pentru infracţiunea de abuz în serviciu, închisoarea de la
2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
De asemenea, art. 49 din C.p. consacră, în ceea ce priveşte sancţionarea
participanţilor, sistemul parificării, ceea ce presupune că toţi cei care şi-au dat
concursul la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală vor fi sancționaţi între
aceleași limite legale de pedeapsă, prin valorificarea contribuţiei fiecăruia la sâvăr șirea
faptei şi a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 din C.p.
Aşadar, în scopul determinării concrete a sancţiunilor ce urmează a fi aplicate
inculpatei, instanţa va avea în vedere pe de o parte contribuţia inculpatei la săvârşirea

76
faptelor, iar pe de altă parte, criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute
de art. 74 din C.p., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum
şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită, natura
şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul
săvârşirii acesteia şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie
antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul
procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi
socială.
Instanţa reţine că, în abstract, gradul de pericol social al infracţiunilor de
favorizare a făptuitorului şi abuz în serviciu este unul mediu. Astfel, în ceea ce
priveşte infracţiunea de instigare la favorizarea făptuitorului, protecţia penală vizează
relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea actului de justiţie, înfăptuire ce nu poate şi
nu trebuie să fie periclitată sau zădărnicită prin imixtiunile unor terţi. Nicio persoană
care a încălcat regulile de convieţuire socială, punând în pericol siguranţa celor din
jur, nu trebuie să beneficieze de sprijin de niciun fel pentru a scăpa de răspunderea
penală.
În egală măsură, prin incriminarea abuzului în serviciu se urmăreşte
asigurarea desfăşurării în condiţii optime a activităţii persoanelor juridice publice, prin
îndeplinirea conformă a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarul public.
În concret, raportându-se la împrejurările în care au fost săvârşite infracţiunile
ce fac obiectul prezentei cauze, instanţa reţine că activitatea de instigare a inculpatei a
intervenit într-un context dificil pentru funcţionarea în parametri optimi a Secţiei
UPU-SMURD, pe fondul creşterii numărului de pacienţi ce solicitau urgenţe şi al
conducătorilor auto surprinşi în trafic sub influenta alcoolului şi prezentaţi la secţie
pentru prelevarea de mostre de sânge (aspect ce rezultă din declaraţiile inculpatei).
În acelaşi timp, trebuie observat că inculpata nu a avut răbdarea şi diligenţa de
a încerca rezolvarea problemelor secţiei pe care o conducea prin urmarea unor paşi
care să respecte întocmai dispoziţiile legale sau prin informarea altor instituţii ale
căror interese puteau fi în mod nemijlocit afectate prin dispoziţia de interzicere a
recoltării probelor biologice. Relevant în acest sens este faptul că, deşi a emis către
conducerea SCJU..., DSP.. şi DSU... adresa din data de 03.10.2016, acestă adresă nu
impunea un răspuns, în contextul în care conţinutul ei reflecta voinţa inculpatei,
nemulţumirile acesteia, respectiv căutarea altor soluţii de către destinatari.
Înainte de a se asigura că demersul său este legal, a demarat procedura care a
avut ca rezultat emiterea dispoziţiei de interzicere a prelevării mostrelor de sânge de la
persoanele neimplicate în accidente de circulaţie. Faptul că la câteva zile de la data
producerii evenimentelor care fac obiectul prezentei cauze inculpata a primit un
răspuns prin care era atenţionată asupra caracterului nelegal al manierei în care

77
aceasta interpretase dispoziţiile legale pe care şi-a întemeiat dispoziţia de refuz pune
în evidenţă faptul că săvârşirea infracţiunilor ar fi putut fi evitată dacă inculpata ar fi
manifestat o atitudine mai prudentă.
Nu trebuie neglijat nici faptul că implementarea procedurii de către inculpată a
avut loc într-o zi de vineri, în condiţiile în care, după cum inculpata însăşi a arătat,
weekend-urile erau cele mai solicitante din punctul de vedere al rezolvării cererilor de
recoltare de probe formulate de către organele de poliţie, aşa încât riscul periclitării
intereselor legitime ale persoanelor vătămate era, evident, mult mai pronunţat.
În ceea ce priveşte starea de pericol creată prin săvârşirea infracţiunii de
instigare la favorizarea făptuitorului, instanţa are în vedere faptul că aceasta s-a şi
materializat în speţă, acţiunea inculpatei având ca efect final însăşi zădărnicirea
tragerii la răspundere penală a martorilor C.I.D. şi N.D., şoferi depistaţi conducând
sub influenţa alcoolului în data de 21/22.10.2016. În acest sens, trebuie evidenţiat
faptul că nerespectarea regulilor privind circulaţia pe drumurile publice reprezintă o
formă gravă a nesocotirii dispoziţiilor legale, iar persoanele care aleg să conducă sub
influenţa alcoolului creează prin conduita lor o stare de pericol pentru toţi
participanţii la trafic, adesea materializată, din păcate, în producerea unor accidente
grave, cu vătămări corporale sau pierderi de vieţi omeneşti. Or, conducătorii auto care
nu înţeleg să se conformeze acestor reguli nu trebuie sub nicio formă să beneficieze de
condiţii care să le faciliteze fuga de răspundere, procedurile penale desfăşurate faţă de
aceştia având un scop disuasiv şi sancţionator care trebuie atins în toate cazurile.
În favoarea inculpatei poate fi reţinut faptul că situaţia UPU nu era una uşoară,
fiind una dintre cele mai aglomerate secţii din ...., cât şi din ţară, iar recoltările de
probe încărcau suplimentar volumul de activitate. Opţiunea legiuitorului, justificată
de alte raţiune, nu poate fi însă reţinută în sine în favoarea inculpatei, ca o justificare
a conduitei sale, ci contextul în concret al secţiei pe care o conducea este avut în
vedere la evaluarea gravităţii conduitei inculpatei, diminuând-o.
Instanţa are în vedere că infracţiunea de favorizarea făptuitorului a fost comisă
cu intenţie directă de gradul II, iar nu de gradul I.
În acelaşi timp, în ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la abuz în serviciu,
instanţa consideră relevant faptul că inculpata, în calitate de şefă a Secţiei UPU-
SMURD, era tocmai cea care trebuia, potrivit fişei postului, să se îngrijească de
respectarea de către personalul din subordine a dispoziţiilor legale, nicidecum să îi
pună pe angajaţii unităţii în postura de a le nesocoti.
Referitor la consecinţele abuzului în serviciu, se observă faptul că prin
săvârşirea acestei infracţiuni au fost vătămate interesele a trei instituţii, prin crearea
unui blocaj care a pus persoanele vătămate în imposibilitatea de a-şi îndeplini
îndatoririle prescrise prin norme legale.

78
 În ceea ce priveşte mobilul săvârşirii infracţiunilor, instanţa reţine că ceea ce a
stat la baza activităţilor de instigare comise de către inculpată a fost dorinţa acesteia
de a eficientiza activitatea secţiei UPU-SMURD, prin degrevarea personalului de
anumite sarcini pe care inculpata (dar nu şi legiuitorul) le-a considerat de o
importanţă secundară. Aşa cum inculpata însăşi a arătat, aceasta şi-a dorit ca prin
emiterea dispoziţiei să rezolve problemele administrative ale secţiei şi, ca atare, să
acţioneze în interesul pacienţilor care reclamau urgenţe medicale.
Totuşi, se impune a fi reliefat faptul că reglementarea oricăror disfuncţionalităţi
de ordin administrativ nu poate şi nu trebuie să fie făcută prin încălcarea prevederilor
legale în vigoare. Un text de lege care instituie anumite obligaţii în sarcina unei unităţi
medicale nu poate fi pur şi simplu nesocotit pentru motivul că persoana în cauză îl
percepe ca îngreunând activitatea unei secţii. În acest sens, instanţa face trimitere la
principiul constituţional al supremaţiei legii, consacrat de art. 1 alin. (5) din
Constituţie: În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este
obligatorie. Or, acest principiu urmăreşte tocmai garantarea respectării legilor de către
cetăţeni, pentru a nu se ajunge la situaţii indezirabile în care funcţionarii publici,
privaţi sau orice altă persoană ar putea să aleagă după bunul lor plac dacă este sau
nu cazul să se conformeze dispoziţiilor legii.
Relativ la circumstanţele de ordin personal ale inculpatei, instanţa reţine că
aceasta este cetăţean român, are, în prezent, vârsta de …….
…......
Din anul 2009 are integrare clinică la ..., iar din anul 2013, contract de
administrare ca şef de secţie UPU – SMURD. Aceasta nu este cunoscută cu
antecedente penale, iar pe tot parcursul procesului penal a colaborat cu organele
judiciare, a dat declaraţii detaliate şi a oferit explicaţii în legătură cu resorturile care
au stat la baza deciziilor din luna octombrie 2016.
Mai mult, instanţa reţine că inculpata este foarte apreciată în mediul
profesional, academic, atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Nivelul profesional al
inculpatei nu poate fi contestat, aspecte pe care instanţa le va reflecta corespunzător
în dozajul spre minim al pedepselor prevăzute de lege.
Având în vedere toate împrejurările de ordin real şi personal expuse anterior,
instanţa apreciază că este justificată reţinerea în favoarea inculpatei a circumstanţei
atenuante judiciare prevăzute în cuprinsul art. 75 alin. (2) lit. b) din C.p. – împrejurări
legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea
infractorului – cu urmarea specifică, şi anume reducerea cu o treime a limitelor de
pedeapsă prevăzute de lege în cazul celor două infracţiuni.
De asemenea, cu toate că în sarcina inculpatei a fost reţinută forma continuată
a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi instigare la favorizarea făptuitorului,

79
iar, potrivit art. 36 alin. (1) din C.p., în cazul infracţiunii continuate este posibilă
majorarea cu până la 3 ani (în cazul pedepsei cu închisoarea) ori cu până la o treime
(în cazul pedepsei cu amenda) a limitei maxime de pedeapsă prevăzută de lege,
instanţa apreciază că, prin raportare la împrejurările legate de faptele comise şi la
circumstanţele de ordin personal ale inculpatei, nu se impune o asemenea majorare.
Faţă de cele expuse, instanţa şi-a format convingerea că în procesul de
individualizare se impune stabilirea unor pedepse cu închisoarea orientate spre pragul
minim de pedeapsă obţinut în urma reducerii cu o treime a limitelor legale, ca efect al
valorificării circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din
C.p., optând pentru stabilirea unei pedepse de 9 luni de închisoare pentru săvârşirea
infracţiunii de instigare la favorizarea făptuitorului în formă continuată, respectiv 1 an
şi 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în
formă continuată.
7. Modalitatea executării pedepsei
Dispoziţiile Codului penal permit instanţei ca, ulterior individualizării judiciare
a pedepsei, să decidă asupra modalităţilor de executare a acesteia, prin raportare la o
serie de criterii vizând deopotrivă infracţiunea comisă şi persoana infractorului.
În prezenta cauză, împrejurările privitoare la faptele comise, circumstanţele de
ordin personal ale inculpatei, conduita avută anterior săvârşirii faptelor, precum şi
perspectivele certe de îndreptare a comportamentului său în viitor reprezintă elemente
care se impun a fi valorificate în demersul de individualizare a executării pedepsei.
Pe lângă aceste criterii care presupun o apreciere personală a instanţei, fiind
mai flexibile, Codul penal prevede şi o serie de condiţii obiective, cum ar fi cele care
vizează cuantumul pedepsei concret aplicate sau limitele legale de sancţiune. În acest
sens, instanţa constată că, deşi circumstanţele de ordin personal ale inculpatei ar fi
putut justifica amânarea aplicării pedepsei (care nu constituie o soluţie de
condamnare), totuşi, în cauză nu este îndeplinită condiţia referitoare la situarea limitei
maxime de pedeapsă prevăzute de lege sub pragul de 7 ani, necesară pentru
dispunerea unei astfel de soluţii (art. 83 alin. 2 din C.p.).
Aşa cum s-a arătat, infracţiunile reţinute în sarcina inculpatei au fost comise în
concurs, iar maximul special al pedepsei prevăzute de lege în cazul abuzului în
serviciu este de 7 ani. Diminuarea limitelor de sancţiune cu o treime ca efect al
reţinerii circumstanţei atenuante judiciare nu prezintă importanţă sub acest aspect,
de vreme ce condiţia vizată se referă la pedeapsa prevăzută de lege, iar nu la cea
concret stabilită de către instanţă.
Ca atare, singurele modalităţi de individualizare a executării pedepsei care pot
fi dispuse prin valorificarea circumstanţelor de ordin personal ale inculpatei G.A.

80
rămân suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau executarea acesteia în
regim de detenţie.
Prin raportare la considerentele expuse anterior, instanţa apreciază că în mod
cert nu este necesară executarea pedepsei în regim privativ de libertate, fiind
suficientă suspendarea executării sancţiunii pe durata unui termen de supraveghere
de doi ani (termenul minim posibil), calculat de la data rămânerii definitive a prezentei
hotărâri.
Pentru alegerea acestei modalităţi de individualizare a executării pedepsei,
instanţa are în vedere faptul că în cauză sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 91
din C.p. Astfel, pedeapsa concret aplicată în cauză este închisoarea de cel mult 3 ani,
iar inculpata nu a mai suferit anterior vreo condamnare, fapt evidenţiat de fişa de
cazier judiciar a acesteia. Totodată, este îndeplinită şi condiţia impusă de art. 91 alin.
(1) lit. c) din C.p., inculpata manifestându-şi acordul de a presta o muncă
neremunerată în folosul comunităţii.
Mai mult, în cauză nu sunt incidente situaţiile prevăzute de art. 91 alin. (3) din
C.p., care ar împiedica suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Aşadar, în temeiul art. 396 alin. (2) din C.p.p. rap. la art. 76 alin. (1) din C.p. şi
art. 36 alin. (1) din C.p., instanţa o va condamna pe inculpata G.A. la pedeapsa de 9
(nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la favorizarea
făptuitorului în formă continuată, prev. de art. 47 din C.p. rap. la art. 269 alin. (1) din
C.p., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C.p. şi art. 75 alin. (2) lit. b) din C.p.
În temeiul art. 396 alin. (2) din C.p.p. rap. la art. 76 alin. (1) din C.p. şi art. 36
alin. (1) din C.p., o va condama pe inculpată la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni
închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în formă
continuată, prev. de art. 47 din C.p. rap. la art. 297 alin. (1) din C.p., cu aplic. art. 35
alin. (1) din C.p. şi art. 75 alin. (2) lit. b) din C.p.
De asemenea, instanţa observă că art. 297 din C.p. prevede în cazul infracţiunii
de abuz în serviciu obligativitatea stabilirii pedepsei complementare a interzicerii
exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, raţiunea acestei reglementări fiind
aceea că legiuitorul a apreciat că, prin săvârşirea unei astfel de infracţiuni, persoana
în cauză a demonstrat că este nedemnă de exercitarea unor astfel de funcţii de
demnitate publică, ce presupun o moralitate şi o conduită socială ireproşabile.
În consecinţă, în temeiul art. 297 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi
alin. (2) din C.p., respectiv la art. 67 alin. (1) din C.p., instanţa îi va interzice
inculpatei exercitarea, pe o durata de 1 an, cu titlu de pedeapsă complementară, a
drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice,
precum şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

81
 Această pedeapsă complementară pe care instanţa este obligată de lege să o
aplice nu are semnificaţia unei interdicţii aplicate inculpatei de a ocupa orice funcţie
publică sau de a exercita funcţia de medic, referindu-se doar la funcţii de demnitate
publică, alese sau care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În temeiul art. 65 alin. (1) din C.p. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C.p., îi va
interzice inculpatei exercitarea, cu titlu de pedeapsă accesorie, a aceloraşi drepturi a
căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară.
Conform art. 38 alin. (2) din C.p., va constata că cele două infracţiuni săvârşite
de inculpată se află în concurs formal, iar în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C.p., îi
va aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care va
adăuga sporul de o treime din cealaltă pedeapsă (anume 3 luni închisoare), rezultând
pedeapsa finală de 1 (unu) an şi 9 (nouă) luni închisoare. Sporul de o treime din
pedeapsa mai mică este obligatoriu, decurgând din lege.
În raport cu art. 45 alin. (1) din C.p., îi va aplica inculpatei pedeapsa
complementară a interzicerii exercitării, pe o durata de 1 an, a drepturilor de a fi ales
în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, respectiv de a ocupa o funcţie
care implică exerciţiul autorităţii de stat. Potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C.p.,
pedeapsa complementară rezultantă aplicată se va executa începând cu data
rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În raport cu art. 45 alin. (5) din C.p., va aplica pe lângă pedeapsa principală
rezultantă, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării aceloraşi drepturi a căror
exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 91, 92 din C.p., va dispune suspendarea sub supraveghere a
executării pedepsei rezultante cu închisoarea şi stabileşte un termen de supraveghere
a inculpatei de 2 (doi) ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 93 alin. (1) din C.p., o va obliga pe inculpată ca, pe durata
termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere (aceste
măsuri nu sunt lăsate la latitudinea judecătorului fiind impuse de lege): să se prezinte
la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele
consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil,
schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea
locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul
mijloacelor sale de existenţă.
În conformitate cu art. 93 alin. (2) lit. b) din C.p., îi va impune inculpatei să
execute în cursul termenului de supraveghere una dintre obligaţii la care legea obligă,
anume obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială
derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din

82
comunitate, program/-e care va/vor fi stabilit/-e de consilierul de probaţiune în baza
evaluării iniţiale.
În baza art. 404 alin. (2) din C.p.p. rap. la art. 93 alin. (3) din C.p., va dispune
ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă
neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 (şaizeci) de zile lucrătoare în
cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Primăria Municipiului Cluj-Napoca sau
Tribunalul Specializat Cluj.
Fără consimţământul inculpatei la prestarea unei munci neremunerate în
folosul comunităţii nu s-ar putea dispune suspendarea sub supraveghere a executării
pedepsei închisorii, ipoteză în care s-ar executa în detenţie. În cazul suspendării
executării pedepsei, stabilirea în sarcinii inculpatei a executării unei munci în folosul
comunităţii este o obligaţie, iar nu o posibilitate pentru instanţă. În cauză, instanţa a
stabilit durata minimă posibilă a obligaţiei de a presta o muncă neremunerată în
folosul comunităţii.
Conform art. 91 alin. (4) din C.p. rap. la art. 404 alin. (2) din C.p.p., îi va atrage
atenţia inculpatei asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de
supraveghere, respectiv asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a
măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse.
8. Latura civilă
În baza art. 81 alin. (2) din C.p.p., instanţa va constata că SCJU..., prin
reprezentant legal …, a declarat că nu doreşte să participe în procesul penal în calitate
de persoană vătămată.
De asemenea, în baza art. 397 alin. (1) din C.p.p., instanţa va constata că
persoanele vătămate M.P. – Parchetul .... şi P.R. – IPJ... nu s-au constituit părţi civile
în procesul penal.
9. Cheltuieli judiciare
În baza art. 398 şi art. 274 alin. (1) din C.p.p., instanţa o va obliga pe
inculpată, pe temeiul vinovăţiei infracţionale, la plata sumei de 1.050 lei către stat, cu
titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 50 lei - în cursul urmăririi penale, iar
diferenţa în etapa camerei preliminare şi a judecăţii).
În baza art. 275 alin. (6) din C.p.p., onorariul parţial al avocatului din oficiu …,
în sumă de 230 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi va rămâne în
sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

83
 HOTĂRĂŞTE:
În temeiul art. 396 alin. (2) din C.p.p. rap. la art. 76 alin. (1) din C.p. şi art. 36
alin. (1) din C.p.,
Condamnă pe inculpata G.A. – judecată în stare de libertate, …. – la pedeapsa
de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la favorizarea
făptuitorului în formă continuată, prev. de art. 47 din C.p. rap. la art. 269 alin. (1) din
C.p., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C.p. şi art. 75 alin. (2) lit. b) din C.p.
În temeiul art. 396 alin. (2) din C.p.p. rap. la art. 76 alin. (1) din C.p. şi art. 36
alin. (1) din C.p.,
Condamnă pe inculpata G.A. la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni
închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în formă
continuată, prev. de art. 47 din C.p. rap. la art. 297 alin. (1) din C.p., cu aplic. art. 35
alin. (1) din C.p. şi art. 75 alin. (2) lit. b) din C.p.
În temeiul art. 297 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (2) din C.p.,
respectiv la art. 67 alin. (1) din C.p.,
Interzice inculpatei exercitarea, pe o durata de 1 an, cu titlu de pedeapsă
complementară, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte
funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În temeiul art. 65 alin. (1) din C.p. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C.p.,
Interzice inculpatei exercitarea, cu titlu de pedeapsă accesorie, a aceloraşi
drepturi a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară.
Conform art. 38 alin. (2) din C.p., constată că cele două infracţiuni săvârşite de
inculpată se află în concurs formal,
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C.p.,
Aplică inculpatei G.A. pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care
adaugă sporul de o treime din cealaltă pedeapsă (anume 3 luni închisoare), rezultând
pedeapsa finală de 1 (unu) an şi 9 (nouă) luni închisoare.
În raport cu art. 45 alin. (1) din C.p.,
Aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o durata
de 1 an, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii
publice, respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
Potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C.p.,
Pedeapsa complementară rezultantă aplicată se execută începând cu data
rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În raport cu art. 45 alin. (5) din C.p.,
Aplică pe lângă pedeapsă principală rezultantă, ca pedeapsă accesorie,
interzicerea exercitării aceloraşi drepturi a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de
pedeapsă complementară.

84
 În baza art. 65 alin. (3) din C.p.,
Pedeapsa accesorie se va executa în caz de revocare/anulare a suspendării sub
supraveghere a executării pedepsei închisorii şi dispunerii executării pedepsei
principale.
În baza art. 91, 92 din C.p.,
Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante cu
închisoarea şi stabileşte un termen de supraveghere a inculpatei G.A. de 2 (doi) ani,
începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 93 alin. (1) din C.p.,
Obligă inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte
următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea
sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care
depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul
mijloacelor sale de existenţă.
În conformitate cu art. 93 alin. (2) lit. b) din C.p., impune inculpatei să execute
în cursul termenului de supraveghere următoarea obligaţie:
- de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de
către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate,
program/-e care va/vor fi stabilit/-e de consilierul de probaţiune în baza evaluării
iniţiale.
În baza art. 404 alin. (2) din C.p.p. rap. la art. 93 alin. (3) din C.p.,
Dispune ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata G.A. să
presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 (şaizeci) de
zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Primăria Municipiului
Cluj-Napoca sau Tribunalul Specializat Cluj.
Conform art. 91 alin. (4) din C.p. rap. la art. 404 alin. (2) din C.p.p.,
Atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în
termenul de supraveghere, respectiv asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-
credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse:
- revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea
şi executarea acesteia, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită cu intenţie,
urmând a se aplica regulile stării de recidivă sau de pluralitate intermediară, pedeapsa
rezultantă fiind executată în regim de detenţie;

85
 - posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu
închisoarea şi executarea acesteia, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită din
culpă, urmând a se aplica regulile stării de pluralitate intermediară, pedeapsa
rezultantă fiind executată în regim de detenţie;
- revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei în ipoteza
nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării
obligaţiilor impuse.
În baza art. 81 alin. (2) din C.p.p.,
Constată că SCJU..., prin reprezentant legal …., a declarat că nu doreşte să
participe în procesul penal în calitate de persoană vătămată.
În baza art. 397 alin. (1) din C.p.p.,
Constată că persoanele vătămate M.P. - Parchetul .... şi P.R. – I.P.J. .... nu s-au
constituit părţi civile în procesul penal.
În baza art. 398 şi art. 274 alin. (1) din C.p.p.,
Obligă inculpata la plata sumei de 1.050 lei către stat, cu titlu de cheltuieli
judiciare (din care suma de 50 lei - în cursul urmăririi penale, iar diferenţa în etapa
camerei preliminare şi a judecăţii).
În baza art. 275 alin. (6) din C.p.p.,
Onorariul parţial al avocatului din oficiu …, în sumă de 230 lei, se avansează
din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe dispozitiv,
pentru procuror, inculpat şi persoanele vătămate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 19.06.2019.

Judecător, Grefier,
…. …..

Red.şi tehnored. …/7 ex./28.06-08.07.2019

86