ELEMENTE DE DREPT CIVIL

PARTEA GENERALĂ
-modulul V-

V.DOVADA DREPTURILOR CIVILE

V.1.Noţiunea, obiectul şi sarcina probei

V.1.1.Noţiune

„Probele (numite şi dovezi) sunt mijloacele de convingere cu ajutorul

cărora se stabileşte existenţa sau inexistenţa unui fapt juridic sau a unui act
juridic din care izvorăsc drepturi şi obligaţii.”1

V.1.2.Obiectul probaţiunii judiciare

Obiectul probei îl constituie actele sau faptele juridice generatoare de

drepturi şi obligaţii.
Particularităţi ale obiectului probei:
* norma de drept civil nu constituie obiect al probei;
* faptele negative nedefinite nu constituie obiect al probei, dar cele determinate se

1 M.Mureşan în, op.cit., p.199.

pot dovedi prin probarea faptului pozitiv contrar;
* faptele notorii se dovedesc prin probarea notorietăţii;
* faptele necontestate, acceptate de părţile unui litigiu, nu necesită, în principiu,
probarea lor;
 V.1.3. Sarcina probei

Potrivit art. 1169 C. civ., "cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie
să o dovedească".
Sarcina probei se inversează în cazul prezumţiilor legale relative care admit proba
contrară.

V.1.4. Condiţii generale de admisibilitate a probelor

a. să nu fie oprită de lege;

b. să fie verosimilă
c. să fie utilă;
d. să fie pertinentă;
e. să fie concludentă.

V.2.MIJLOACELE DE PROBĂ2

V.2.1.Înscrisurile

V.2.1.1.Noţiune.

“Înscrisurile sunt declaraţii sau consemnări ale părţilor, făcute în formă

scrisă, cu privire la acte sau fapte din care izvorăsc raporturi juridice
între ele”3.
V.2.1.1.Clasificare.

Înscrisurile se pot clasifica în funcţie de mai multe criterii:

 După cum părţile au urmărit sau nu să le folosească ca mijloc de probă:

* înscrisuri preconstituite - consemnări făcute cu intenţia de a servi ca

probă a unui act sau fapt juridic;
Acestea la rândul lor se împart în:
- înscrisuri autentice - încheiate cu respecarea condiţiilor
prevăzute de lege, de un funcţionar public, în exerciterea
atribuţiilor de serviciu (1171 C.civ.);
- înscrisuri sub semnătură privată - semnate de părţile de la
care emană.

Jurisprudenţă

Întrucât Codul Civil de la 1864 reglementa la cap. IX, Despre probaţiunea obligaţiilor şi a plăţii, art. 1169-1206, iar NCC
nu reglementează mijloacele de proba, noua reglementarea urmând a fi intodusă în Noul Cod de Procedură Civilă, până la intrarea
în vigoare a acestuia, rămăn valabile reglementările codului de la 1864 în materia probaţiunii.
3 M.Mureşan în, op.cit., p.206-207.
 Actele încheiate de executorul judecãtoresc în exerciţiul atribuţiilor sale sunt acte autentice în
temeiul art. 1171 din Codul civil.
Actul în discuţie întruneşte toate condiţiile legale pentru a fi autentic: a fost întocmit de cãtre un
funcţionar de stat care are calitatea de a încheia acte în cauzele în care este investit cu executarea, a fost
încheiat la sediul instanţei, loc unde executorul este în drept sã funcţioneze şi în limitele competenţei sale.
Fiind deci vorba de un înscris autentic, tot ce s-a petrecut în faţa executorului judecãtoresc şi s-
a consemnat în procesul-verbal cu privire la faptul prezentãrii pãrţilor, identificarea acestora, luarea
consimţãmântului, cu alte cuvinte tot ce agentul instrumentator a constatat personal, fac dovada
pânã la înscrierea în fals.
Faţã de cele arãtate, proba iertãrii de datorie a fost pe deplin fãcutã de debitor prin procesul-
verbal încheiat de executorul judecãtoresc, act autentic împotriva cãruia creditorul nu s-a înscris în
fals.
(CSJ - secţ. civ., decizia nr. 1741 din 26.09.1990.)4

* înscrisuri nepreconstituite - consemnări întocmite în alte scopuri, dar

care pot fi, totuşi, folosite şi ca mijloac de probă.

 După cum sunt semnate sau nu înscrisurile pot fi:

* semnate - cum sunt înscrisurile autentice, cele sub semnătură privată şi
scrisorile, etc.;
* nesemnate - cum sunt registrele comerciale, biletele, etc.

 După scopul în care sunt întocmite, înscrisurile se împart în:

* primordiale - întocmite spre a servi ca probă;
* recognitive - se întocmesc ulterior, pentru a înlocui un înscris primordial
pierdut;
* confirmative - se întocmesc în scopul confirmării unui act juridic anulabil.

V.2.2.Mărturia (proba testimonială)

V.2.2.1.Noţiune.

Mărturia este relatarea făcută oral în faţa instanţei de către o terţă

persoană - alta decât părţile - numită martor, cu privire la acte sau fapte
întâmplate în trecut şi aflate în legătură cu pretenţiile părţilor, despre care
are cunoştinţă personală5.

V.2.2.2.Condiţii specifice de admisibilitate

Condiţiile specifice de admisibilitate a probei testimoniale sunt:

- depoziţia să se facă oral în faţa instanţei de judecată;
- depoziţia să privească fapte precise care au legătură cu litigiul ;
- faptele relatate să fie cunoascute personal de martor.

4 Rev. Dreptul nr. 7-8 din 1991, pag. 126-127 -preluată din Infolex.

5 M.Mureşan în, op.cit., p.215.

V.2.2.3. Admisibilitatea probei cu martori şi puterea ei doveditore.

Art. 1191 alin. 1 C. civ. dispune că "dovada actelor juridice al căror obiect
are o valoare ce depăşeşte suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar,
nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin înscris sub semnătură
privată", prin urmare nu se admite proba testimonială pentru a se dovedi un act juridic
care are o valoare mai mare de 250 lei.
În completare alin.2 al aceluiaşi art. 1191 C. civ. prevede că "nu se va primi
niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul
(înscrisul), nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau
în urma confecţionării actului chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu
depăşeşte 250 lei".

Jurisprudenţă

Admisibilitatea probei cu martori în materia actelor juridice, în raporturile dintre pãrţi, este
limitatã de douã reguli prohibitive distincte. Prima regulã înscrisã în articolul 1191 aliniat 1 Cod Civil
şi înlãturã, în principiu, mãrturia ca mijloc de probã al existenţei unui act juridic, dacã obiectul sãu
are o valoare mai mare de 250 lei. Cea de-a doua îngrãdire, opreşte în principiu, mãrturia destinatã
sã combatã conţinutul actului juridic şi este reglementatã de articolul 1191 aliniat 2 Cod Civil
Faţã de dispoziţiile legale citate, Proba cu martori solicitatã de pârât pentru a dovedi peste
conţinutul actului de vânzare - cumpãrare încheiat cu reclamantul cã în obiectul contractului de
vânzare cumpãrare s-ar include şi o boxã, nu a fost admisã deoarece din convenţia de vânzare -
cumpãrare nu rezultã cã reclamantul a înţeles sã o vândã şi pe aceasta iar pe de altã parte proba cu
martori peste cuprinsul înscrisului încheiat între pãrţi este prohibitã potrivit dispoziţiilor legale
citate.
(Curtea de Apel Iaşi, decizia civilã nr. 41 din 16.01.1998)6

Excepţii :
 nu se admite proba cu martori în cazull:
- actelor încheiate în formă solemnă ad validitatem;
- actelor pentru care legea cere forma scrisă ad probationem.
 este admisibilă proba cu martori chiar dacă valoarea actului juridic
depăşeşte suma de 250 lei:
- dacă există un început de dovadă scrisă;
-când preconstituirea înscrisului a fost imposibilă.

Jurisprudenţă

Art. 1198 alin. 1 C. civ. stabileşte cã dispoziţiile art.1191 nu se aplicã atunci când creditorul s-a aflat
în imposibilitate - materialã sau moralã - sã-şi procure o dovadã scrisã despre obligaţia ce pretinde. În
sensul arãtat, nu poate fi nici o îndoialã cã relaţiile ce existã în mod obişnuit între pãrinţi şi copii, între fraţi
şi surori şi, în general, între rudele apropiate, fireşti sau prin alianţã, ca şi cele dintre soţi, sunt incompatibile
cu comportãri din care ar reieşi o lipsã de încredere a unora faţã de alţii, cum ar fi aceea de a pretinde
întocmirea unor înscrisuri pentru constatarea operaţiunilor juridice care intervin între ele.

6 Culegere de practicã judiciarã - Curtea de Apel Iaşi 1998 din 1999, pag. 140 - preluată din Infolex.
 (CSJ - secţ. civ., decizia nr. 1030 din 04.05.1993.)7

Puterea doveditoare a probei cu martori este lăsată la aprecierea instanţei de

judecată.

V.2.3. Mărturisirea

V.2.3.1.Noţiune.

Mărturisirea este recunoaştere ca adevărat a unui fapt pe care partea

adversă îşi fundamentează o pretenţie sau o apărare, recunoaştere aptă de
a produce efecte juridice împotriva autorului ei.

V.2.3.2.Clasificare.

În art. 1204-1206 C. Civ. se distinge între mărturisire:

* judiciară - când este făcută în cadrul procesului în faţa instanţei de
judecată;
* extrajudiciară - când este făcută în afara procesului;

După natura şi conţinutul mărturisirii:

* mărturisirea simplă – pârâtul recunoaşte faptul pretins de reclamant;
* mărturisirea calificată - pârâtul recunoaşte faptul pretins de reclamant, dar şi
alte împrejurări în legătură directă cu acesta şi care-i schimbă consecinţele juridice;
* mărturisirea complexă - atunci când pârâtul recunoaşte atât faptul pretins de
reclamant, cât şi un alt fapt sau o altă împrejurare, distinctă şi posterioară
faptului pretins de reclamant, care îi restrînge sau îi anihilează complet efectele;

V. 2.4. Prezumţiile

V.2.4.1. Noţiune.

Art. 1199 C. civ., defineşte prezumţiile ca fiind "consecinţele ce legea sau

magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut".

V.2.4.2. Clasificare.

Potrivit Codului civil preumţiile se împart în:

7 Rev. Dreptul nr. 7 din 1994, pag. 93- preluată din Infolex.
 * prezumţii legale - "acelea care sunt determinate special prin lege..."
(art.1200 C. Civ.); Acestea la rîndul lor sunt
- prezumţii relative (iuris tantum) - care pot fi răsturnate prin proba contrară;
] - prezumţii absolute (iuris de iure) - care admit proba contrară.

* prezumţii judecătoreşti – care sunt lăsate "la lumina şi înţelepciunea

magistratului" (art. 1203 C. civ.), adică concluziile logice le trage judecătorul.
 TESTE DE VERIFICARE

1. Definiţi probaţiunea judiciară

.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
..................................................................................................................................
2. Definiţi probele
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
..................................................................................................................................
3. Precizaţi obiectul probaţiunii judiciare
.....................................................................................................................................
...................................................................................................................................
4. Condiţiile generale de admisibilitate a probelor sunt:
a) să nu fie oprită de lege;
b) să fie verosimilă;
c) să fie utilă;
d) să fie concludentă;
e) să fie pertinentă.
5. Enumeraţi mijloacele de probă
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
..........................
6. Definiţi şi clasificaţi înscrisurile, ca mijloacele de probă
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
.............................................
7. Definiţi proba testimonială
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
.............................................
8. Mărturisirea:
a) trebuie să emane de la o persoană conştientă;
b) trebuie să fie neviciată;
c) este irevocabilă;
d) are caracter personal;
e) poate fi retractată.
9. Definiţi prezumţiile
 .....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
....................................
10. Prezumţiile relative:
a) pot fi combătute prin proba contrară;
b) sunt limitate ca număr;
c) nu admit proba contrară;
d) sunt prezumţii legale;
e) sunt mijloace de probă indirecte.