Sunteți pe pagina 1din 9

C13

Citarea. Comunicarea actelor procedurale. Mandatul de aducere

1. Acte procesuale si procedurale

Acte procesuale=manifestari de vointa prin care organele judiciare si partile din proces dispun, în
limitele dreptului lor, cu privire la desfasurarea procesului penal.

Sunt acte procesuale:


 punerea in miscare a actiunii penale
 plângerea prelabilă
 luarea masurilor preventive
 trimiterea in judecata
 hotararea prin care se solutioneaza cauza penala
 încuviintarea de probatorii

Acte procedurale

=Mijloace prin intermediul carora se aduc la indeplinire sarcinile ce decurg din actele si
masurile procesuale.

Sunt acte procedurale:


 ascultarea unui martor;
 ridicarea unor obiecte sau inscrisuri;
 executarea mandatului de aducere;
 efectuarea unei perchezitii

In cadrul procesului penal, fiecare act procesual este realizat prin intermediul unui anumit act
procedural.
Condiții de fond și forma

 Aceste acte trebuie sa fie indeplinite sau efectuate de persoane care au aceasta calitate,
acordata de lege.

1
 Trebuie indeplinite in mod obligatoriu in limba oficiala in care se desfașoară procesul
penal, întotdeauna limba română.
 Locul unde s-a produs actul procesual sau s-a efectuat actul procedural este de regula
sediul organului judiciar sau extrajudiciar care a procedat sau in fata caruia s-a procedat la
indeplinirea actelor. Locul trebuie indicat in document.
 Timpul devine o conditie cand legea prevede ca un anumit act trebuie indeplinit intr-un
termen ori interval orar. De regula,se indeplinesc numai in zilele lucratoare si in cadrul
orarului legal, uneori cu exceptii.
Sancțiuni

 Nerespectarea conditiilor de fond si de forma prevazute de lege pentru validitatea unui act
procesual sau procedural constituie o violare a legii care poate atrage NULITATEA
ACTULUI
Acte procedurale

Act procedural comun prin care orice persoana interesata poate solicita sprijinul organelor de
urmarire penala pentru recunoasterea unor drepturi, satisfacerea unor pretentii sau interventia
organului caruia i se adreseaza.

Legea reglementeaza cuprinsul anumitor cereri in situatii speciale:

- plângerea prealabila (art.283 C.proc.pen.)

- cererea de revizuire (art.397 C.proc.pen.)

- cererea de reabilitare(art.495C.proc.pen.)

In general, cererea trebuie să cuprindă: numele si prenumele, organul solicitat, obiectul


cererii, motivele pe care se intemeiaza,semnatura si data.

2. Citarea (art.257-263 Cpp)

2.1. Noțiuni generale

=Actul procedural prin care o persoana este chemata in fata organului judiciar se numeste citatie.
 Citatia este individuala si si este scrisa dar şi orală, prin notă telefonică sau telegrafică.

2
 Citarea se face de regula din oficiu, poate fi si facultativa, la aprecierea organelor
judiciare.
 Inmanarea citatiei se face prin agenti procedurali, orice salariat al organului judiciar sau
prin serviciul postal, de curierat, poliţia locală, poştă lectronică sau sistem de mesagerie
electronică, cu acordul persoanei citate
2.2 Conținutul citației (art. 258 Cpp)

- Date care asigura prezența


- Date cu caracter informativ
 Denumirea organului de urmarire penala care emite citatia, sediul, data emiterii, numarul
dosarului;
 Numele si prenumele celui citat, calitatea in care este citat si obiectul cauzei;
 Adresa celui citat;
 Ora, ziua, anul, locul de infatisare si invitarea celui citat să se prezinte;
 consecintele legale in caz de neprezentare;
 Ca partea citata are dreptul la un aparator cu care sa se prezinte la termenul fixat;
 Ca potrivit art. 90 sau art. 93 alin 4 apararea este obligatorie si daca partea nu-si
angajeaza aparator, la termenul stabilit i se va desemna un aparator din oficiu;
 Ca partea citata poate, in vederea exercitarii dreptului la aparare, sa consulte dosarul in
arhiva instantei sau a parchetului.
 Citaţia suspectului/inculpatului-încadrarea juridică şi denumirea infracţiunii şi
atenţionarea că poate fi adus cu mandat de aducere.
 Citatia se semneaza de cel care o emite.
2.3 Locul de citare (art. 259 Cpp)

Suspectul /inculpatul:

- la adresa unde locuieste, daca nu se cunoaste, la locul de munca,prin serviciul de personal;


- trebuie să comunice în 3 zile schimbarea adresei, fiind informat în cadrul audierii;
- la noua adresa pe care o poate arata intr-o declaratie;
- la sediul avocatului ales dacă nu s-a prezentat după prima citare legală;
 Daca aceste adrese nu se cunosc:
 se citeaza prin afisare unei înştiinţări la sediul organului judiciar;
3
Situații speciale:
• Bolnavii aflați în spital sau într-o casa de sănătate se citează prin administrația acestora
 Detinutii se citeaza la locul de detentie prin administratia acestuia.
 Militarii se citeaza la unitatea militara din care fac parte, prin comandantul acesteia.
 Suspectul/inculpatul care locuieşte in strainatate se citeaza:
- pentru primul termen potrivit normelor de drept internaţional;

- prin scrisoare recomandata, în absenţa unei asemenea norme sau când instrumentul juridic
internaţional o permite;
- trebuie să indice o adresă pe teritoriul României, o adresă de poştă electronică sau
mesagerie electronică, unde urmează să primească comunicările. Dacă nu indică-
scrisoare recomandată, recipisa de predare ţinând loc de dovadă de îndeplinire a
procedurii;
- la stabilirea termenului pentru înfăţişare se ţine seama de normele internaţionale, în lipsa
lor citaţia trebuie primită cel mai târziu cu 30 zile înainte de înfăţişare;
- Instituţiile, autorităţile publice şi alte persoane juridice se citeaza la sediul acestora, iar
daca nu se cunoaste, prin afisarea înștiințării la sediul organului judiciar;
- Persoanele misiunilor diplomatice/membrii de familie care locuiesc cu ei, cât timp se află
în străinătate/cetăţenii români aflaţi în străinătate în interes de serviciu- prin intermediul
unităţilor care i-au trimis;
2.4 Inmanarea citației(art.260)
Inmanarea citatiei persoanei care urmeaza sa se prezinte:

- citatia se inmaneaza acestuia si semneaza de primire;

- daca persoana nu vrea sa primeasca citatia, agentul afiseaza pe usa locuintei o înştiinţare,
facand mentiune despre aceasta in procesul-verbal;

- daca primeste citatia refuză/ nu poate sa semneze, persoana însărcinată încheie un procesul-
verbal;

- cand suspectul/inculpatul locuieşte în străinătateşi nu pate fi înmânată sau nu se permite


citarea prin poştă-se afişează la sediul parchetului, instanţei;

Prin autorităţile competente ale statului străin dacă:

4
- adresa este necunoscută sau inexactă;
- nu a fost posibilă trimiterea prin poştă;
- citarea prin poştă a fost ineficientă sau necorespunzătoare;

Art. 259 alin. 6-8- unităţile sunt obligate să înmâneze de îndată citaţia;

Instituţie sau autoritate publică, altă persoană juridică- registratură sau funcţionarul
însărcinat cu primirea corespondenţei;

Art.261 C.proc.pen prevede patru categorii de persoane carora le poate fi inmanata citatia
in lipsa celui citat: sot; ruda; oricarei persoane care locuieste cu cel citat; oricarei
persoane care,in mod obisnuit, primeste corespondenta celui citat.

NU POT PRIMI CITATIA minorii sub 14 ani si persoanele lipsite de discernământ.

- Situaţia unui imomil cu mai multe apartamente, hotel

Daca nici o persoana dintre cele care pot primi citatia nu e gasita, art. 261 alin.2 C.p.p
arata ca aceasta se preda: administratorului, portarului sau persoanei care in mod obisnuit il
inlocuieste. Aceste persoane semneaza dovada de primire iar agentul certifica semnatura si
identitatea, incheie proces-verbal.

În cazul când persoana citată locuiește într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-
un hotel, dacă în citație nu s-a indicat apartamentul ori camera în care locuiește, agentul este
obligat să facă investigații pentru a afla aceasta. Dacă investigațiile au rămas fără rezultat, agentul
afișează citația pe ușa principală a clădirii, încheind proces-verbal și făcând mențiune despre
împrejurările care au făcut imposibilă înmânarea citației.
În lipsa persoanelor arătate la alin. (1) și (2), agentul este obligat să se intereseze când
poate găsi persoana citată pentru a-i înmâna citația. Când persoana citată nu poate fi găsită,
agentul afișează pe ușa locuinței persoanei citate o înștiințare
Imposibilitatea de a comunica citația(art.261 ind. 1 Cpp)
Când comunicarea citației nu se poate face, deoarece imobilul nu există, este nelocuit ori
destinatarul nu mai locuiește în imobilul respectiv, sau atunci când comunicarea nu poate fi
făcută din alte motive asemănătoare, agentul întocmește un proces-verbal în care menționează
situațiile constatate, pe care îl trimite organului judiciar care a dispus citarea.

5
2.4 Dovada de primire și procesul verbal de predare a citației (art. 262 Cpp)

Cuprinde:
- numarul dosarului;

-denumirea organului de urmarire penala/instanţa;

-numele,prenumele si calitatea persoanei citate;

-data pentru care este citata;

- data inmanarii citatiei;

- numele,prenumele,semnatura celui care inmaneaza citatia;

- certificarea de catre acesta a semnaturii şi indentităţii persoanei careia i s-a inmanat citatia;

- calitatea acestei persoane.

Ori de câte ori, cu prilejul predării, afișării sau transmiterii electronice a unei citații se
încheie un proces-verbal, acesta va cuprinde în mod corespunzător și mențiunile prevăzute la alin.
(1). În situația în care citarea se realizează prin intermediul poștei electronice sau prin orice alt
sistem de mesagerie electronică, la procesul-verbal se atașează, dacă este posibil, dovada
transmiterii acesteia.

Procedura de citare este completă cand din dovada de indeplinire a procedurii de citare
rezulta ca au fost respectate dispozitiile legale privind citarea.
2.5. Comunicarea altor acte procedurale- art.264 Cpp
=Mijlocul prin intermediul caruia organele judiciare instiinteaza partile care participa la
desfasurarea procesului penal despre actele procedurale efectuate .

Se face prin transmiterea actului procedural sau instiintarea despre indeplinirea unui act
procedural in cursul procesului penal.

Locul de comunicare al actului si persoanele carora le poate fi inmanat actul sunt cele
prevazute in cazul citatiei, conform celor din acest capitol.

În cazul persoanelor private de libertate, comunicarea celorlalte acte de procedură se face prin
fax sau prin orice alt mijloc de comunicare electronică disponibil la locul de detenție.
2.6. MANDATUL DE ADUCERE

Cand persoana citata:


6
- nu s-a prezentat, în mod nejustificat, iar ascultarea ori prezența ei este necesară;
- dacă nu a fost posibilă comunicarea corespunzătoare a citației și împrejurările indică fără
echivoc că persoana se sustrage de la primirea citației.

ea poate fi adusa pe baza unui mandat de aducere intocmit conf. disp. art. 265 Cpp

Suspectul şi inculpatul pot fi adusi cu mandat chiar inainte de a fi citati daca se impune.

- După începerea urmăririi penale in rem

Organ emitent:

-În cursul urmăririi penale -organul de urmărire penală;

-în cursul judecății- instanță.


- În cazul în care pentru executarea mandatului de aducere este necesară pătrunderea fără
consimțământ într-un domiciliu sau sediu, în cursul urmăririi penale mandatul de aducere
poate fi dispus:
- la cererea motivată a procurorului- de JDL de la instanța căreia i-ar reveni competența să
judece cauza în primă instanță/de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei
circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul;
- în camera de consiliu, fără citarea părților;
- dispune motivat, prin încheiere definitivă-emițând de îndată mandatul de aducere, în
camera de consiliu, fără citarea părților;

- Organul judiciar ascultă, de îndată, persoana adusă cu mandat de aducere sau, după caz,
efectuează de îndată actul care a necesitat prezența acesteia.
- Persoanele aduse cu mandat rămân la dispoziția organului judiciar numai pe durata
impusă de audiere sau de îndeplinirea actului procesual care a făcut necesară prezența lor,
dar nu mai mult de 8 ore, în afară de cazul când s-a dispus reținerea ori arestarea
preventivă a acestora.

Executarea mandatului
 prin organele de cercetare penală ale poliției judiciare și organele de ordine publică

7
 transmite mandatul persoanei şi îi solicită să o însoțească. În cazul în care persoana
indicată în mandat refuză să însoțească persoana care execută mandatul sau încearcă să
fugă, aceasta va fi adusă prin constrângere.
 pot pătrunde în locuința sau sediul oricărei persoane, în care există indicii că se află cel
căutat, în cazul în care acesta refuză să coopereze, împiedică executarea mandatului sau
pentru orice alt motiv temeinic justificat și proporțional cu scopul urmărit.

 Dacă persoana arătată în mandatul de aducere nu poate fi adusă din motive de boală,
cel însărcinat cu executarea mandatului constată aceasta într-un proces-verbal, care se
înaintează de îndată organului de urmărire penală sau, după caz, instanței de judecată.
 (4) Dacă cel însărcinat cu executarea mandatului de aducere nu găsește persoana
prevăzută în mandat la adresa indicată, face cercetări și, dacă acestea au rămas fără
rezultat, încheie un proces-verbal care va cuprinde mențiuni despre cercetările făcute.
Procesul-verbal se înaintează, de îndată, organului de urmărire penală sau, după caz,
instanței de judecată.
 (5) Executarea mandatelor de aducere privind pe militari se face prin comandantul unității
militare sau prin poliția militară.
 (6) Activitățile desfășurate cu ocazia executării mandatului de aducere sunt consemnate
într-un proces-verbal.

2.7. Accesul la bazele electronice de date- 267 Cpp

 Procurorul/instanţa au acces la bazele electronice de date detinute de organele


administratiei de stat, in vederea realizarii procedurii de citare,a comunicarii actelor de
procedura sau a aducerii cu mandat la desfasurarea procedurilor.
 Organele administrației de stat care dețin baze electronice de date sunt obligate să
colaboreze cu procurorul sau cu instanța de judecată în vederea asigurării accesului direct
al acestora la informațiile existente în bazele electronice de date, în condițiile legii.

2.8 Modificarea actelor procedurale- art. 277 Cpp

Legea procesual penala prevede expres cum pot fi modificate aceste acte, cum pot fi indreptate
erorile materiale si cum pot fi inlaturate omisiunile vadite.
8
Art. 277 Cpp prevede ca orice adaugare, corectura, suprimare facuta in cuprinsul actului este
luata in seama numai daca aceste modificari sunt confirmate in scris,in cuprinsul actului sau
la sfarsit, de catre cei ce l-au semnat.

Modificările neconfirmate, dar care nu schimbă înțelesul frazei, rămân valabile.

Locurile nescrise în cuprinsul unei declarații trebuie barate, astfel încât să nu se poată face
adăugări.

Indreptarea erorilor materiale- art. 278 Cpp


 Sunt erori materiale:

- scrierea gresita a numelor;

- trecerea gresita a calitatii procesuale;

- dactilografierea gresita a unor numere.

Eroarea materiala se indreapta de organul de urmarire penala/JDL/JCP care a intocmit actul,


la cererea celui interesat sau din oficiu,si se intocmeste un proces-verbal/încheiere facandu-
se mentiune si la sfarsitul actului corectat.

În vederea îndreptării erorii, părțile pot fi chemate spre a da lămuriri.

Inlaturarea unor omisiuni vadite

 Omisiunea vadita presupune absenta unor mentiuni pe care trebuie sa le contina actul
procedural. Art. 279 prevede ca sunt considerate omisiuni vadite:

- Nepronuntarea cu privire la restituirea lucrurilor;

- Nepronuntarea cu privire la ridicarea masurilor asiguratorii;

- Nepronuntarea cu privire la sumele pretinse de martori,experti, interpreti, aparatori.

Procedura de inlaturare este aceeasi ca in cazul indreptarii erorilor materiale.

S-ar putea să vă placă și