REFERAT

Înscrisurile autentice și înscrisurile electronice ca

mijloc de probă. Elemente de siguranță

2018
 CUPRINS
Introducere............................................................................................................ 2
Probatoriul şi scopurile lui..................................................................................... 2
Noţiunea de probă şi sursele acesteia..................................................................3
Înscrisurile ca mijloc de probă...............................................................................4
Înscrisul autentic..................................................................................................11
Începutul de dovadă scrisă..................................................................................15
Înscrisul sub semnatură privată...........................................................................16
Înscrisul în formă electronică...............................................................................22
Înscrierii în fals.................................................................................................... 24
Concluzii..............................................................................................................28
Bibliografie...........................................................................................................29

Introducere
Înscrisurile reprezintă unul dintre cele mai importante mijloace de probă, ușor de
păstrat, ușor de administrat în fața instantei și greu alterabile prin trecerea timpului, iar
uneori constitue condiție de valabilitate a unui raport juridic ce urmeaza de altfel a fi
probat. De aceea în cazul unui litigiu partile nu au interes sa discute despre continutul
înscrisului, ci despre condițiile de validitate a actului juridic, cum ar fi de exemplu:
autentificare, semnatura, data, competenta funcționarului care a intocmit actul etc; pe
care trebuie sa le indeplineasca orice înscris. Faptul ca înscrisurile se intocmesc chiar
în momentul incheierii actului juridic fac ca ele să fie cele mai potrivite mijloace de
probă. Astfel ele sunt cele mai credibile mijloace de probă deoarece, martorii de
exemplu, pot fi influentati între timp, sau pentru ca expertiza e doar o parere a unui
expert. În cadrul lucrării date vom examina înscrisurile authentic și înscrisurile
electronice ca mijloc de probă. Deasemenea, o parte a lucrării va fi axată pe definirea
fasului în înscrieri și a descoperirii acestuia cu ajutorul cercetării elementelor de
siguranța ale unor categorii de înscrisuri. Ultima parte a lucrării va prezenta concluziile
formulate.
Probatoriul şi scopurile lui
Acesta reprezintă o activitate reglementată de lege, care este efectuată de către
organele de stat competente şi de către persoane special împuternicite, care sînt

2
orientate spre acumularea, verificarea şi aprecierea circumstanţelor necesare stabilirii
adevărului obiectiîn cauzele penale. În soluţionarea corectă a cauzelor penale, depinde
foarte mult de stabilirea precisă a unor circumstanţe, adică, împrejurări în care s-a
comis infracţiunea, cum ar fi: motivele, scopul, locul, persoanele, metodele,
consecinţele, etc. Pentru stabilirea circumstanţelor date este nevoie de o activitate
realizată în cadrul procesului penal, activitate ce nu poate fi spontană şi haotică. Este
imposibil ca fără probatoriu să se realizeze sarcinile procesului penal. Probatoriul are
următoarele scopuri: de a studia normele dreptului probator şi activitatea practică de
aplicare a lor. Probatoriul procesual penal, reprezintă obiectul de reglementare al
dreptului probator. Dreptul probator cuprinde în sine totalitatea normelor procesual
penale, care sînt menite să reglementeze scopul, obiectul, limitele probatoriului, precum
şi mijloacele de probă.
Noţiunea de probă şi sursele acesteia
Probele sînt acele elemente dobîndite care servesc la constatarea existenţei sau
inexistenţei infracţiunii, la identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăţiei, precum şi
la stabilirea altor împrejurări importante pentru soluţionarea cauzei.
În calitate de probe, pot fi:
 Declaraţiile bănuitului, învinuitului, inculpatului, a părţii vătămate, părţii civile,
civilmente responsabile, martorului.
 Procesele verbale privind acţiunile de urmărire penală şi cercetarea judecătorească.
 Corpurile delicte.
 Documente.
 Înregistrări audio, video, foto, etc.
Clasificarea probelor și a mijloacelor de probă
După caracterul sau natura lor:
 Probe în apărare, care servesc la dovedirea nevinovăţiei învinuitului sau
inculpatului sau a existenței unor circumstanţe atenuante.
 Probe în acuzare, care servesc la dovedirea vinovăţiei învinuitului sau inculpatului
sau a existenței unor circumstanţe agravante.
După sursa lor:
 probe imediate, obţinute din sursa lor originară (se mai numesc şi primare) .
 probe mediate, obţinute dintr-o altă sursă decît cea originară, cum ar fi: declaraţiile
martorilor (se mai numesc şi secundare sau derivate) .
După legătura lor cu obiectul probării:
 probe directe, care dovedesc în mod nemijlocit vinovăţia sau nevinovăţia învinuitului
sau inculpatului, cum ar fi prinderea făptuitorului în flagrant delict, etc..
3
 probe indirecte, care nu dovedesc în mod direct vinovăţia sau nevinovăţia
făptuitorului, însă pot conduce la anumite concluzii legate cu alte probe directe sau
indirecte, cum ar fi găsirea unui obiect de o persoana care nu poate justifica
provenienţa acestuia, etc.
Clasificarea mijloacelor de probă
 Scrise – procese verbale; înscrisuri.
 Orale – declaraţiile inculpatului care nu sînt contrasemnate în procesele verbale, a
martorilor.
 Materiale – corpuri delicte.
Mijloacele de probă se împart în 3 categorii:
 Înscrisuri şi mijloace materiale de probă.
 Declaraţiile părţilor şi a martorilor.
 Raporturi de constatări a specialiştilor şi a experţilor.
Înscrisurile ca mijloc de probă
Acestea sunt principalele mijloace de probă în materia actelor juridice, deoarece
actele juridice se dovedesc prin înscrisuri, în timp ce faptele juridice se pot dovedi prin
orice mijloc de probă. Înscrisurile constau în consemnarea de date și informații facute
pe un suport adecvat. În funcție de condițiile cerute de lege pentru valabilitatea lor,
înscrisurile pot fi împartite în înscrisuri autentice și înscrisuri sub semnatură privată.
Dovada cu înscrisuri este reglementată de art. 172-176 din C. proc. civ. În cadrul
unui proces, ca înscrisuri, se pot folosi înscrisurile autentice – acte care s-au încheiat cu
solemnităţile cerute de lege (acte încheiate de un notar public, acte de stare civilă,
hotărâri judecătoreşti, etc.) , înscrisuri sub semnătură privată – înscrisuri întocmite de
părţi fără intervenţia vreunui organ al statului, dar încheiate cu respectarea anumitor
condiţii, cum sunt registrele, scrisorile, telegramele şi exemplele pot continua. În cadrul
procesului, părţile vor depune la dosar copii de pe înscrisuri, dar care să fie semnate
pentru conformitate de partea care le depune. De asemenea, părţile sunt datoare să
aibă asupra lor în şedinţă originalele înscrisurilor ce le-au depus în copie. Instanţa nu va
putea să recurgă la această modalitate în cazul în care înscrisul respectipriveşte
chestiuni cu totul personale, când înfăţişarea înscrisului ar încălca îndatorirea de a
păstra un secret, ori când prezentarea acelui înscris ar atrage urmărirea penală
împotriva părţii sau a unei alte persoane, ori ar expune acea persoană dispreţului
public. Înscrisurile depuse în termen şi necontestate de părţi vor fi avute în vedere la
pronunţarea hotărârii. Dacă un înscris depus de una din părţi este contestat de partea
adversă, ori dacă instanţa are îndoieli asupra autenticităţii înscrisului, se va recurge fie
la verificarea de scripte, care reprezintă modalitatea prin care instanţa va confrunta
înscrisul cercetat cu scrierea făcută în faţa instanţei, confruntarea cu alte înscrisuri ori

4
prin ordonarea unei expertize grafice, fie la procedura falsului prin trimiterea înscrisului
la Parchet pentru cercetarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii de fals.
Semnatura unui înscris face deplina credința, până la probă contrara, despre
existenta consimtamantului partii care l-a semnat cu privire la continutul acestuia. Daca
semnatura apartine unui funcționar public, ea confera autenticitate acelui înscris.
Definiție
Potrivit art. 259 şi urm. din Cod. Proc. civilă, înscrisul este orice scriere sau altă
consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei
material ori de modalitatea de conservare şi stocare. Prin înscris se poate înţelege orice
declaraţie cu privire la un act sau un fapt juridic, făcută prin scriere de mână,
dactilografiată, tehnoredactată, imprimată pe hârtie sau orice alt material. Sensul juridic
al termenului “înscris” nu coincide cu cel din vorbirea obisnuita (când se are în vedere
consemnarea, pe hârtie, a unor date) ci desemneaza consemnarile facute pe hârtie,
carton, lemn, banda magnetica. Înscrisurile sunt mijloace de probă demne de crezare
datorită insusirilor lor de a conserva în timp date, acte și fapte juridice, în comparatie de
exemplu cu memoria unui martor.
Clasificarea înscrisurilor
După scopul urmarit la intocmirea lor, înscrisurile se impart în:
 preconstituite, cele întocmite special pentru a servi ca probe;
 nepreconstituite, sunt celelalte înscrisuri.
Înscrisurile preconstituite
În majoritatea cazurilor, înscrisurile sunt mijloace de probă preconstituite, adică
se intocmesc dinainte în acest scop. Astfel odata cu perfectarea unei vanzari se incheie
și înscrisul doveditor al acestei operatiuni, în caz de litigiu înscrisul va servi ca pricipal
mijloc de probă.
La randul lor, înscrisurile preconstituite se impart în:
 Înscrisuri originare care sunt acele înscrisuri întocmite în vederea constatarii
incheierii, modificarii sau stingerii unui raport juridic între părți;
 Înscrisuri recognitive sunt Înscrisurile întocmite în vederea recunoasterii existenței
unui înscris originar pierdut, în scopul de a-l inlocui. Acest înscris produce același
efecte ca și înscrisul originar și dispenseaza partea de infatisare a acestuia când:
o actul de recunoastere cuprinde cauza și obiectul datoriei, precum și data
inscrusului originar;
o actul de recunoastere are o durata de 30 ani, este ajutat de posesiunea de lunga
durata, sau de unul ori de mai multe acte de recunoastere ulterioara care exprima
același continut (art. 1189 c.civ.) .

5
Înscrisul este preconstituit atunci când a fost confectionat cu scopul de a probă un
înscris, de a dovedi un act juridic; este supus legii aplicabile de la momentul intocmirii.
Înscrisurile nepreconstituite
Aceste înscrisuri se deosebesc de Înscrisurile preconstituite prin aceea ca ele nu s-au
incheiat cu scopul de a servi ca mijloc de probă în justitie. Drept urmare, daca este
cazul , ele sunt totuși folosite ca mijloc de probă în procesele civile numai în mod
accidental și în lipsa de alte probe.
Din aceasta categorie fac parte:
1. Mențiunile facute de creditori pe titulul de creanta;
2. Registrele, cartile și hartiile casnice;
3. Registrele comerciale;
4. Scrisorile misive;
5. Telegramele;
6. Rabojurile.
Mențiunea facuta de creditori pe titlul de creanta
Asemenea mențiuni au putere doveditoare,chiar daca nu sunt semnate și datate de
creditor , daca tind a probă liberarea debitorului de datorie.
Aceeasi putere doveditoare o are și scriptura facuta de creditori pe dosul, marginea sau
josul duplicatului unui act sau chitanta, dar numai daca duplicatul se afla în mainile
debitorului (art.1186 C. civ.) .
Puterea doveditoare a acestor mențiuni este lasata la aprecerea instantei judecătorești,
deoarece ele au caracterul unor marturisiri extrajudiciare scrise. Când mențiunile au fost
scrise de creditor pe duplicatul titlului de creanta sau pe chitanta, puterea lor
doveditoare este intarita de faptul ca aceste înscrisuri se afla în mainile debitorului.
Credotirul, împotriva careia aceste mențiuni vor fi invocate, va putea sa le combata, în
ambele cazuri, prin orice mijloace de dovada, inclusimartori și prezumții, ele nefiind
înscrisuri în sensul dispozitiilor alin. 1 al art. 1191 C.civ., care sa nu poata fi combatuta
decat prin alte înscrisuri.
Registrele, cartile și hartiile casnice
Prin registre, carti și hartii casnice se întelege: condici, caiete, carnete, un numar de foi
legate impreuna sau foi volante pe care o persoana are obiceiul de a mentiona acte și
fapte juridice care o intereseaza (venituri, cheltuieli, plati, vanzari sau cumparari, în
scopul de a le pastra amintirea ) .
Aceste registre și hartii casnice prezintă urmatoarele caracteristici:

6
 o tinerea lor este facultativa;
o mențiunile trecute pe ele pot fi scrise de cel care le tine sau de o alta persoana
insarcinata anume de acesta;
o mențiunile scrise pot fi datate sau nedatate, semnate sau nesemnate.
Registrele și hartiile casnice nu fac nici o credința în favoarea celui care le tine (art.
1185 C.civ.) , nici pentru a dovedi eliberarea sa de obligație, nici pentru a dovedi un
drept împotriva altuia, caci nimeni nu-și poate crea singur dovezi în favoarea sa și
împotriva altora. Daca însă cealalta parte din litigiu se refera la aceste registre sau hartii
și convine ca ele să fie folosite în proces, instanța judecatoreasca le poate retine ca
mijloc de dovada, urmand sa le aprecieze puterea doveditoare în funcție de increderea
pe care acestea i-o pot inspira.
În conformitate cu prevederile art. 1185 C.civ., mențiunile înscrise în registrele și hartiile
casnice fac dovada împotriva celui care le-a scris în urmatoarele cazuri:
când ele anunta în mod neindoielnic primirea unei plati, în sensul larg de executare a
unei ogligatii;
când ele cuprind recunoasterea unei obligații fața de tert, cu aratarea expresa ca
mențiunea s-a facut pentru a tine loc de titlu în favoarea tertului creditor
În ambele cazuri, mențiunile trebuie scrise sau semnate de proprietarul registrului sau
hârtiei volante, iar daca au fost scrise de o alta persoana, aceasta sa fi fost insarcinata
în mod special cu inscrierea mențiunilor.
Puterea doveditoare a mențiunilor înscrise în registrele și hartiile casnice este lasata la
aprecierea instantelor de judecata, ele nefiind decat marturisiri extrajudiciare scrise.
Instanța le poate retine în intregul lor sau numai o parte din ele. Cel împotriva căruia ele
sunt invocate la poate combate, chiar în lipsa unui început de dovada scrisa, prin orice
mijloace de dovada, inclusimartori și prezumții, caci regulă restrictiva prevazuta de art.
1191 alin. 2 C.civ. nu se aplica decat la Înscrisurile preconstituite (art. 1191 alin. 1
C.civ.) .
Registele comerciale
În conceptia moderna prin registre comerciale se întelege un ansamblu de documente,
de la cele pe suport hârtie la cele informatice, care consemneaza operatiile cu caracter
patrimonial efectuate în cursul exercitiului comertului și care sunt tinute în conformitate
cu anumite reguli, proprii fiecarui sistem de evidenta.
După modul în care sunt cerute și reglementate de lege, registrele comerciale se impart
în:
a) Registre obligatorii: registrul jurnal , registrul inventar și registrul copier.

7
b) Registrele facultativesunt acele registre ce se obisnuiesc în contabilitatea comerciala
dar care nu sunt obligatorii, registre care sunt foarte variate și depind de volumul și
natura activitatii desfasurate.
Forta probanta a registrelor comerciale. Registrele comerciale au o putere probatorie
completa, în sensul ca, odata admise în instanța, sunt apte, aproba faptul pretins,
independent de imprejurarea ca ele sunt sau nu insotite sau intemeiate pe existenta
unor acte sau piese justificate. Intrucat forta lor probanta se intemeiaza pe marturisirea
scrisa extrajudiciara a comerciantului, acesta nu poate combate continutul registrelor
sale.
a) Puterea probatorie a registrelor în favoarea celor care le-au tinut. În conformitate cu
C. com. , registrele obligatorii regulat tinute pot face dovada între comercianti pentru
fapte și chestiuni de comert. Aceste efecte sunt strict reglementate de către lege și se
bazeaza pe ideea de regularitate sanctionata și posibilitatea verificarii sau confruntarii
registrelor adversarilor.
Condițiile realizarii efectului probatoriu în favoarea comerciantului care a tinut registrul
sunt urmatoarele:
1. Registrele să fie obligatorii;
2. Registrele să fie regulat tinute;
3. Registrele fac probă în favoarea comerciantului în raporturile cu alt comerciant,
deoarece numai în astfel de raporturi este posibil controlul reciproc. Credința
conferita registrelor isi are suportul în posibilitatea confruntarii lor, iar daca una
din părți nu este comerciant, registrele de comert nu fac dovada împotriva
necomerciantului;
4. Litigiul să fie de natura comerciala, adică trebuie sa decurga dintr-o operatiune
comerciala, care constituie fie o fapta de comert obiectiva, fie o fapta de comert
subiectiva.
5. Litigiul să fie de natura comerciala, adică trebuie sa decurga dintr-o operatiune
comerciala, care constituie fie o fapta de comert obiectiva, fie o fapta de comert
subiectiva.
Operatiunea trebuie sa aiba caracter comercial pentru ambele părți; daca operatiunea
este civila pentru una dintre părți, registrele comerciale nu fac dovada în favoarea celui
care le-a tinut, intrucat comerciantii nu sunt obligați sa inregistreze operatiile civile, ceea
ce inseamna ca lipseste posibilitatea confruntarii posturilor reciproce din registre.
b) Puterea probatorie a tuturor registrelor împotriva celor care le tine. Registrele
comerciantilor, chiar neregulat tinute, fac probă împotriva lor. De aceasta data,
legiuitorul nu condiționeaza aceasta putere probatorie. Registrele fac credința indiferent
daca sunt sau nu regulat tinute și fac probă nu numai registrelor obligatorii, ci și cele

8
facultative, în afaceri chiar necomerciale fața de un comerciant, precum și în favoarea
necomerciantilor.
Totuși, partea care intentioneaza sa se serveasca de aceste registre nu poate scinda
continutul lor.
c) Prezumtiile în favoarea comerciantului izvorate din registrele facultative regular
tinute. Registrele facultative pot sa constituie prezumții în favoarea comerciantului care
le-a tinut, daca datele sunt regulat mentionate, iar prezumtiile sunt temeinice, precise,
concordante și în relatie cu Înscrisurile din registrele obligatorii. Aceste prezumții vor
putea fi completate cu alte mijloace de probă admise de lege, în cazurile concrete.
Scrisorile misive
Corespondenta între doua persoane poate conține, uneori, marturisirea extrajudiciara a
unor fapte probatorii, în acest caz ea poate servi ca mijloc de probă în justitie. Folosirea
scrisorii de către destinatar este supusa la restrictii variabile, în raport cu continutul
scrisorii, care poate avea un caracter confidential. Protectia legala a secretului
corespondentei este un aspect al dreptului oricarei persoane de a nu i se divulga viata
sa personala. Problema limitelor folosirii în justitie a corespondentei este legata de
continutul confidential al scrisorii.
Tertii pot folosi în justitie scisorile misive, în aceleasi condiții, dar ei trebuie sa
dovedeasca ca au intrat în mod licit în posesia scrisorii respective, caci, daca au
dobandit-o printr-un act delictuos (sustragere sau frauda) , asemenea fapte, sanctionate
de Codul penal, constituie o piedica la prezentarea scrisorii.
Asa cum se subliniaza în literatura juridica, daca trebuie respectat ceea ce constituie
element confidential intr-o scrisoare misiva, celelalte piedici legate de consideratii nu
pot fi retinute, aceasta opunere venind în conflict cu principiul adevarului obiectiși cu
dreptul instantei de a incuviinta și ordona orice mijloc de probă necesar. Deci,
temeinicia opunerii va fi apreciata de instanța de judecata. Ca probă, scrisoarea misiva
este o marturisire extrajudiciara. De exemplu, daca o scrisoare, semnata de autorul ei,
cuprinde o remitere de datorie, ea constituie un adevarat înscris sub semnatură privată.
Daca scrisoarea cuprinde o marturisire a autorului, aceasta este o marturisire
extrajudiciara scrisa care va fi primita chiar daca obiectul litigiului nu poate fi dovedit
prin martori, caci restrictia din art. 1205 C.civ. se refera numai la marturisirea
extrajudiciara verbala.
Telegramele
Telegramele, ca mijloc de probă, sunt prevăzute în Codul comercial și nu în cel civil.
Ceea ce este caracteristic pentru un astfel de înscris, este faptul ca destinatarul
telegramei nu primeste originalul ei care este trimis de expeditor, ci o copie certificata
de un funcționar de stat. Acestuia, la randul sau, i s-a transmis prin semne mesajul de

9
la un alt funcționar care a primit originalul de la un expeditor. Deoarece funcționarul de
la sosire nu are originalul în fața sa, el nu da destinatarului o copie după semnele
primite care, daca este contestata, nu constituie o dovada.
Daca transmiterea s-a facut corect, telegramele fac dovada la fel ca înscrisul privat, cu
condiția ca originalul sa fi fost semnat de expeditor. În cazul în care este semnat de o
alta persoana, va avea aceeasi forta probatorie, cu condiția ca cel interesat sa poata
face dovada ca telegrama a fost prezentata la oficiul telegrafic de către transmitator
sau, cel puțin, ca a fost trimisa de către acesta la oficiu.
Art. 48 C.com., prin cuprinsul sau, stabileste responsabilitatea pentru o trimitere
uniforma, facand trimitere la principiile generale în materie de culpa. Transmitatorul
telegramei se prezuma în-afara de orice culpa, daca trimite telegrama recomandat sau
colationataceasta oparatie constand în repetarea cuprinsului telegramei de către oficiul
care o primeste contra unei suprataxe, scriindu-se în telegrama cuvantul „colationat”. În
operatiile comerciale curente (mai ales pe plan international) se foloseste mai mult
telexul, care prezintă avantajul eliminarii erorilor de transmitere.
Rabojurile
În literatura noastra juridica, printre alte înscrisuri figureaza și rabojurile, care, spre
deosebire de celelalte înscrisuri, constituie o probă preconstituita.
Rabojul a fost un mijloc de probă utilizat în trecut în mediul rural de persoanele care nu
stiau sa scrie și sa citeasca, materializata intr-o bucata de lemn, despicata longitudinal
în doua subdiviziuni egale, pe care se marcau prin crestaturi transversale identice
prestatiile unilaterale sau succesive ale partilor. Daca cele doua subdiuviziuni ale
rabojului (cate una la fiecare parte) alaturate, coincideau în ceea ce priveste crestaturile
facute pe ele, atunci acest lucru echivala cu dovada existenței prestatiilor,
considerandu-se ca probă era facuta numai până la concurenta numarului cel mai mic
de crestaturi identice ca forma.
Forta probanta a rabojurilor este, până la probă contrara, daca se indeplineste condiția
prevazuta de art. 1187 C.civ., respecticrestaturile să fie egale și corelative. Daca
aceasta condiție nu este indeplinita, puterea probatorie este până la concurenta
numarului cel mai mic de crestaturi. Aceasta nepotrivire se poate dovedi ca este
pricinuita de reaua credința a uneia din părți.

Înscrisuri confirmative. Aceste înscrisuri au drept scop sa intareasca un act

anulabil, prin confirmarea ratificarea lui. Pentru ca un act confirmatisă fie valabil, el
trebuie sa cuprinda: obiectul, cauza, natura obligației și sa faca mențiuni despre viciul
care face ca actul originar să fie anulabil și mențiuni despre intentia partilor de a acoperi
viciul (art. 1190 c.civ.) .

10
 După efectul lor, înscrisurile întocmite sunt de trei feluri:
 originare, sunt Înscrisurile întocmite pentru a dovedi incheierea, modificarea sau
incetarea unui act juridic civil;
 recognitive, sunt Înscrisurile întocmite pentru a recunoaste existenta altor înscrisuri
care au fost distruse sau pierdute;
 confirmative, sunt Înscrisurile prin care se inlatura anulabilitatea unui act juridic civil
După raporurile dintre ele, înscrisurile se impart în originale și copii
După criteriul semnaturii, înscrisurile se deosebesc în semnate și nesemnate.
Specii de înscrisuri: cele mai importante specii de înscrisuri sunt înscrisul
autentic și cel sub semnatură privată
Clasificare în funcție de modul de intocmire: Autentice; Sub semnatură privată;
Pe suport informatic; În formă electronică.
În funcție de semnarea sau nu a înscrisului: Înscrisuri semnate (semnatura pe
înscris face deplina credința cu privire la consimtamant, până la probă contrara);
Înscrisuri nesemnate.

Importanța
Aceasta este data de mai multe aspecte: cel mai adesea, contin declarații
anterioare ivirii litigiului și ofera garantii de sinceritate și exactitate; prin scurgerea
timpului nu se altereaza; sunt ușor de conservat; uneori constituie insasi condiția de
valabilitate a actului juridic ce urmeaza a fi probat.
Înscrisul autentic
Este înscrisul intocmit sau primit și autentificat de o autoritate publica, de notarul
public sau de către o alta persoana investita de stat cu autoritate publica, în forma și
condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității
părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura
acestora și data înscrisului. Orice alt înscris emis de către o autoritate publică și căreia
legea îi conferă acest caracter este considerat autentic. Înscrisul autentic face deplină
dovada, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările
făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul. Declarațiile părților cuprinse în
înscrisul autentic fac dovadă până la probă contrară atât între părți, cât și față de oricare
alte persoane. De asemenea, mențiunile din înscris care sunt în directă legătură cu
raportul juridic al părților, fără a constitui obiectul principal al actului fac dovadă până la
probă contrară atât între părți cât și față de oricare alte persoane. Celelalte mențiuni
care nu sunt în directă legătură constituie între părți un început de dovadă scrisă. Mai
mult, înscrisul autentic întocmit fără respectarea formelor prevăzute pentru înscrierea sa

11
valabilă ori de o persoană incompatibilă, necompetentă sau cu depășirea competenței
este lovit de nulitate absolută, dacă legea nu dispune altfel. Însă, acest înscris va putea
face deplină dovadă ca înscris sub semnătură privată, dacă este semnat de către părți.
Dacă nu este semnat, va constitui între părți un început de dovadă scrisă. Duplicatele
de pe aceste înscrisuri autentice, eliberate în condițiile prevăzute de lege, înlocuiesc
originalul și au aceeași putere doveditoare ca și acestea. Iar, copia legalizată de pe
orice înscris autentic nu poate face dovadă decât despre ceea ce este cuprins în
înscrisul original. Părțile pot să ceară confruntarea copiei cu originalul, prezentarea
acestuia putând fi întotdeauna ordonată de instanță. Dacă este imposibil de prezentat
originalul sau duplicatul, copia legalizată de pe înscris va constitui un început de dovadă
scrisă. Copiile de pe copii nu au nicio putere doveditoare. Extrasele sau copiile parțiale
fac dovada ca și copiile integrale sau copiile asimilate acestora, numai pentru partea din
înscrisul original pe care o reproduc. Înscrisul autentic intocmit fara respectarea
formelor prevăzute pentru incheierea sau ori de un incompatibil sau necompetent sau
cu depasirea competentei va fi lovit de nulitate absoluta, când legea nu dispune altfel.
Totuși, actul autentic nul, daca este semnat de părți, va face deplina dovada ca înscris
sub semnatură privată; daca nu este semnat, acesta va constitui, între părți, început de
dovada scrisa.
Definiție
Art. 1171 Cod civil defineste: “Actul autentic este acela care s-a facut cu
solemnitatile cerute de lege, de un funcționar public, care are dreptul de a funcționa în
locul unde actul s-a facut”. Textul foloseste pentru a desemna Înscrisurile autentice
exprimarea act autentic, dar nu în întelesul de act juridic, ci în întelesul de înscrisuri
doveditoare ale unor acte juridice. Textul califica drept acte (înscrisuri autentice) doar
pe acelea care sunt întocmite de un funcționar public. Practic însa, cele mai frecvente
acte autentice sunt actele notariale întocmite de către notari (care nu sunt funcționari
publici, dar sunt obligați de lege sa întocmeasca acte autentice). Este gresit sa se
considere ca înscris autentic este numai înscrisul notarial; înscrisurile notariale sunt
numai o parte dintre Înscrisurile autentice, pe lânga acte le notariale mai au valoare de
înscrisuri autentice: hotarârile judecătorești, actele de stare civila, unele acte întocmite
de funcționarii diplomatici și consulari.
Condiții de admisibilitate
Pentru ca un înscris să fie valabil ca înscris autentic el trebuie sa corespundă
cerintelor art. 1171, Cod civil. Un act nu poate fi considerat valabil ca înscris autentic fie
datorită faptului ca n-a fost respectata solemnitatea (procedura prevazuta de lege) , fie
datorită faptului ca a fost întocmit de un funcționar necompetent din punct de vedere
material ori teritorial. Acest act, va avea valoarea unui înscris sub semnatură privată,
daca va fi semnat de către partile contractante. Daca în cuprinsul unui înscris autentic
apar mențiuni care sunt straine de obiectul actului juridic constatat prin respectivul
12
înscris autentic, aceste mențiuni au valoarea unui început de dovada care, la nevoie,
poate fi completat cu alte mijloace de probă, respecticu martori și cu prezumții.
Înscrisurile autentice prezintă avantajul ca, atunci când ele se refera la o creanta certa
și lichida, constituie titlu executoriu, pot fi puse în executare asemeni unei hotarâri
judecătorești.
Conform art. 1171 C.civ. pentru ca un act autentic să fie valabil, trebuie sa
indeplineasca doua condiții:
1) Actul să fie intocmit de un funcționar competent;
2) Actul să fie indeplinit cu respectarea formalitatilor prevăzute de lege.
În legatura cu prima condiție, se cere ca funcționarul public care da autenticitatea
actului să fie investit cu aceasta calitate și sa lucreze în limitele ce i-au fost conferite
prin lege. De aceea nu au valoare de acte autentice actele întocmite de un funcționar
necompetent, actele întocmite de un funcționar care nu mai are dreptul sa funcționeze
la data intocmirii respectivului act, actele întocmite de un funcționar prin depasirea
atributiilor sale. În ceea ce priveste a doua condiție, se cere ca actul să fie intocmit cu
toate formele pe care legea le prevede pentru acea categorie de acte. Dintre cele mai
importante formalitati care se cer a fi respectate cu ocazia incheierii actelor notariale
enumeram: verificarea identitatii partilor, consemnarea datei la care actul a fost incheiat,
semnarea actelor de către părți și de către notar, inregistrarea actului în registrele
biroului notarial.
Din regulă înscrisa la art. 1173 alin. 1 C.civ. dar și din alte dispozitii ale legii cu
privire la actele autentice, se desprind urmatoarele caracteristici importante:
a. Actele autentice fac, în ceea ce priveste mențiunile cu privire la faptele
petrecute în fața agentului instrumentator și constatate personal de acesta prin propriile
simturi, dovada deplina până la inscrierea în fals. Astfel, fac dovada până la inscrierea
în fals: data înscrisului autentic, mențiunile cu privire la prezentarea partilor și modul de
identificare a acestora, faptul semnarii insrisului de către părți în fața agentului
instrumentator, constatarea ca cele cunprinse în act exprima vointa patilor.
b. Mențiunile privitoare la continutul actului sau, spus cu alte cuvinte, mențiunile
referitoare la realitatea celor declarate în act de către părți și care n-au putut fi
constatate personal de agentul instrumentator, fac dovada până la probă contrarie. De
exemplu, intr-un contract de vanzare-cumparare, partile se prezintă în fața notarului și
declara ca s-a platit pretul vanzarii și s-a predat obiectul, iar în realitate aceste lucruri nu
s-au facut. Declarațiile facute de părți cu ocazia redactarii sau numai a autentificarii unui
act pot fi rasturnate prin probă contrarie, intrucat agentul instrumentator a luat act de
declarațiile partilor fara a avea și posibilitatea sa controleze în ce masura corespund
realitatii. Dar, datorită caracterului conventional al declarațiilor continute în înscris, care
face ca în intentia partilor, înscrisul intocmit sa oglindeasca exact și complet raportul
13
juridic incheiat, probă contrarie nu poate consta decat dintr-un înscris, sau cel puțin
dintr-un început de dovada scrisa, completata de probă cu martori.
c. Înscrisul autentic se bucura de prezumtia de validitate, în sensul ca cel care il
foloseste este scutit de orice dovada, probă contrara revenind celui care il contesta.¹
d. Faptul ca un act juridic a fost intocmit în forma autentică nu exclude
posibilitatea ca împotriva sa să fie introdusa o actiune în constatarea nulitatii sau
anularii lui pentru incalcarea legii sau pentru vicii de consimtamant (eroare, dol,
violenta) , ori pentru lipsa de capacitate, situatii care pot fi dovedite prin orice mijloc de
probă.
e. Posibilitatea de a fi investit cu formula executorie, ceea ce permite punerea sa
în executare fara ca între părți sa fi urmat o judecata. Deci, înscrisurile autentice pot fi
investite cu formula executorie care permite urmarirea silita a bunurilor debitorului, fara
a fi necesară în acest scop o hotărâre judecătorească.
În legatura cu acest aspect, în literatura juridica, s-a aratat ca partea nu este
obligata sa aleaga calea investirii cu formula executorie a înscrisuluji autentic, ci poate
sa introduca o cerere de chemare în judecata, folosind înscrisul autentic ca mijloc de
probă. Daca înscrisul autentic este deja investit cu formula executorie, o eventuala
cerere de chemare în judecata ar urma să fie respinsa ca fiind lipsita de interes,
deoarece partea are deja un titlu executoriu. Actul autentic neregulat este actul care nu
are calitatea de a fi autentic, deoarece nu s-a respectat una sau alta din condițiile
impuse de lege pentru incheierea actelor autentice. Conform art. 1172 C.civ. actul care
nu poate fi autentic din cauza necompetentei sau a necapacitatii funcționarului sau din
lipsa de forme este valabil ca scriptura sub semnatură privată daca s-a iscalit de partile
contractante. Din moment ce prin dispozitiile art. 1172 C.civ. se cere doar semnatura
partilor, aceasta lasa sa se deduca ca celelalte condiții cu privire la actelesub
semnatură privată sunt indeplinite, sau se considera a fi indeplinite. În cazul în care
înscrisul nu este semnat, valoreaza început de dovada scrisa. Daca forma autentică
este cerută pentru valabilitatea actului juridic, sanctiunea actului neregulat este nulitatea
absoluta a operatiunii.
Puterea doveditoare
Stabilirea puterii doveditoare a înscrisului autentic implica facerea urmatoarelor
distinctii mențiunile ce reprezintă constatari personale ale agentului instrumentator ,
facute cu propriile simturi, fac dovada deplina, ele neputand fi combatute decat prin
procedura. Înscrisul autentic face deplină dovadă cu privire la constatările făcute
personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii. Notarul constata
doar exteriorizarea consimtamantului, nu și ca persoana are discernamant. Declarațiile
partilor cuprinse în actul autentic notarial fac dovada, până la probă contrara, atat între
părți, cat și fața de orice persoane. Titlu executoriu. Înscrisul autentificat de notarul

14
public care constata o creanta certa, lichida și exigibila are caracter executoriu la data
exigibilitatii acesteia (nu mai e nevoie de proces, ci se trece direct la executarea silita) .
În lipsa înscrisului original poate constitui titlu executoriu duplicatul sau copia legalizata
de pe exemplarul din arhiva notarului public. Astfel, se poate apela direct la executorul
judecatoresc pentru a se declansa executarea silita. Motive pentru care actul nu poate fi
declarat ca fals (notarul face constatari prin propriile simturi): faptul ca consimtamantul a
fost viciat; faptul ca persoana era lipsita de discernamant, nefiind însă pusa sub
interdictie. Nulitatea și conversiunea înscrisului autentic. Daca actul este intocmit fara
respectarea legii, va fi lovit de nulitate absoluta. Înscrisul autentic face deplină dovadă,
faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute
personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii. Declaraţiile părţilor
cuprinse în înscrisul autentic fac dovadă, până la probă contrară, atât între părţi, cât şi
faţă de oricare alte persoane. Dovada prin declaraţiile părţilor, faţă de părţi şi faţă de
oricare alte persoane se aplică şi în cazul menţiunilor din înscris care sunt în directă
legătură cu raportul juridic al părţilor, fără a constitui obiectul principal al actului.
Celelalte menţiuni constituie, între părţi, un început de dovadă scrisă.
Deoarece aceste înscrisuri poarta semnatura și sigiliul agentului instrumentator,
el se bucura de o prezumtie de legalitate și validitate și ca urmare are deplina forta
probanta atât între părți, cât și fața de terți, pâna la înscrierea lui în fals. Trebuie facuta
deosebirea între mențiunile care cuprind constatarile personale ale agentului
instrumentator facute cu propriile simturi, mențiuni care fac deplina dovada atât între
părți, cât și fața de terți pâna la probă contrara. Aceste mențiuni privesc faptul ca partile
au fost prezente personal la încheierea actului juridic și au fost identificate de către
agentul instrumentator, faptul ca partile și-au dat consimtamântul, faptul ca au fost
reprezentate de altcineva etc. În cazul înscrisurilor notariale, aceste mențiuni pot fi
cuprinse în încheierea de autentificare.
Înscrisul notarial
Acesta este actul intocmit sau primit și autentificat de către: notarul public;
personalul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare în forma și condițiile stabilite de
lege. Procedura de autentificare: stabilirea identitatii partilor; exprimarea
consimtamantului acestora cu privire la continutul actului; semnatura partilor; data
înscrisului. Se va emite un singur exemplar, iar partilor li se elibereaza duplicate ale
actului original. Mai sunt acte autentice: actele de stare civila sau actele executorilor
judecătorești.
Începutul de dovadă scrisă
Orice scriere, chiar nesemnata și nedatata, care provine de la o persoana care,
mai apoi, i se va opune sau de la cel al carui succesor în drepturi este acea persoana,
daca scrierea face credibil dreptul pretins. Constituie început de dovada scrisa și daca

15
înscrisul a fost intocmit în fața unui funcționar competent care atesta ca declarațiile din
înscris sunt conforme celor facute de acea persoana.
Condiții:
 sa existe o scriere (indiferent de forma sau motivul pentru care fost facuta);
 scrierea sa provina de la cel căruia i se opune;
 scrierea sa faca credibil faptul pretins de adversar.
Actul: nu poate proveni de la persoana careia ii foloseste sau de la un tert (decat
în situatia în care cel căruia i se opune il va recunoaste); face credibil faptul pretins de
adversar.
Puterea doveditoare. Poate face dovada între părți numai daca este completat
prin alte mijloace de probă, inclusvi probă cu martori sau prin prezumții. Declarațiile
funcționarului. Constituie început de dovada scrisa și înscrisul, chiar nesemnat de
persoana careia acesta i se opune, daca a fost intocmit în fața unui funcționar
competent care atesta ca declarațiile cuprinse în înscris sunt conforme celor facute de
acea persoana.
Exemple:
Actul sub semnatură privată care nu indeplineste condiția mențiunii “bun și
aprobat” și nici a nr de exemplare. – art 276.
Actul autentic nul din cauza competentei organului instrumentator care nu
cuprinde nici semnatura partilor și nici mențiunea “bun și apobat pentru…” este început
de dovada scrisa. (daca era semnat de părți, era valabil ca act sub semnatură privată) .
Orice înscris nedatat + nesemnat, daca existenta lui NU poate fi pusa la indoiala.
Poate rezulta din mai multe înscrisuri care se coroboreaza. Acesta poate face dovada
între părți numai daca este completat prin alte mijloace de probă, inclusiprobă cu
martori ori prin prezumții. Aşadar, înscrisul trebuie să conţină o scriere (nu imagini,
schiţe ori simboluri) şi să provină de la partea căreia actul i se opune ori de la cel al
cărui succesor în drepturi este. Nu are această calitate actul emanat de la un terţ, chiar
şi dacă partea căreia înscrisul i se opune figurează în acesta ori este parte a acestuia
împreună cu terţul, ori de la reprezentantul, al celui căruia i se opune înscrisul.
Înscrisul sub semnatură privată
Poarta semnatura partilor. Singura cerinta semnatura. Ca urmare ele pot fi scrise
de către una dintre părți, pot fi dactilografiate etc. Art. 14, Legea 99/1999, care
reglementeaza garantia reală, prevede în aln. 1 ca aceasta se poate constata prin
înscrisuri autentice sau înscrisuri sub semnatură privată, iar în aln. 2 defineste
Înscrisurile sub semnatură privată ca fiind "Orice mod de comunicare, care pastreaza

16
informatia, care o conține, care poate fi reprodusa într-o forma tangibila și care nu poate
fi schimbata unilateral".
De la regulă potrivit careia, înscrisurile sub semnatură privată presupun numai
semnatura partilor, Codul civil aduce doua exceptii:
Art. 1179: "Actele sub semnatură privată care cuprind conventii sinalagmatice nu
sunt valabile decât daca s-au facut în atâtea exemplare originale câte părți cu interese
contrare exista".
Au fost învederate câteva situatii în care cerinta multiplului exemplar nu se cere a
fi îndeplinita:
 Atunci când partile din contractele sinalagmatice urmaresc același interes.
 Atunci când înscrisul s-a întocmit într-un singur exemplar, care a fost încredințat
spre pastrare unui tert ce se obligă sa-l puna la dispozitia partilor în ipoteza unui
litigiu.
 Atunci când una dintre părți și-a îndeplinit la data încheierii contractului obligațiile și,
prin urmare, cealalta parte nu mai poate avea nici o pretentie împotriva ei.
 Atunci când contractul a fost încheiat prin corespondenta.
În cazul înscrisurilor nule ca înscrisuri autentice, dar care sunt valabile ca
înscrisuri sub semnatură privată, întrucât poarta semnatura partilor. Neîndeplinirea
acestor cerinte atrage nevalabilitatea înscrisurilor sub semnatură privată însa, atât în
doctrina, cât și în practica s-a apreciat ca un înscris sub semnatură privată, neîntocmit
în atâtea exemplare câte părți cu interese contrare exista, are valabilitatea unui început
de dovada scrisa, care poate fi completat cu martori ori cu prezumții.
2) Art. 1180: "Actul sub semnatură privată, prin care o parte se obligă către alta
de a-i plati o suma de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie să fie scris în
întregul lui de acela care îl semneaza sau cel puțin acesta, înainte de a-l semna, sa
adauge la finele actului cuvintele bun și aprobat, aratând întotdeauna în litere, suma
sau câtimea lucrurilor și apoi sa iscaleasca". Aceasta cerinta suplimentara priveste
Înscrisurile, prin care se constituie obligația unilaterala a uneia dintre părți de a plati o
suma de bani sau o cantitate de lucruri fungibile. Ea se aplica prin aceea ca, uneori din
lipsa de timp sau din alte motive, debitorul accepta sa semneze în alb un înscris
urmând ca apoi acesta să fie completat de către creditor, care poate sa treaca în înscris
o suma de bani mai mare decât acea la care cealalta parte s-a obligat sau o cantitate
de lucruri mai mare.
În legatura cu aceasta cerinta mai trebuie observat ca ea poate fi îndeplinita
alternativ, fie prin scrierea în întregime a textului înscris de către acela care se obligă și
îl semneaza, fie prin inserarea formulei "bun și aprobat" sau a unei alte formule
asemanatoare, din care sa rezulte obiectul obligațiilor debitorului și cuantumul acestuia.

17
 Definiție
Se numeste înscris sub semnatură privată “ acel înscris care este semnat de cel
ori cei de la care provine. Din definiție rezulta ca exista o singura condiție cu caracter
genaral pentru valabilitatea înscrisului sub semnatură privată: semnatura autorului ori
autorilor actului, înscrisului. Este acela care poarta semnatura partilor, indiferent de
suportul sau material.
Semnatura
În sensul de aici este numai cea executata de mana autorului înscrisului. Prin
urmare, nu indeplineste aceasta condiție, “semnatura”: dactilografiata, litografiata,
executata prin parafa ori prin punere de deget. Nu se cere, însă, ca semnatura sa
cuprinda intregul nume al persoanei, fiind suficienta executarea semnaturii obisnuite a
persoanei. Din locul unde este asezata semnatura, trebuie sa rezulte ca autorul ei isi
insuseste intregul continut al înscrisului. Când înscrisul provine de la doua ori de la mai
multe persoane, semnarea poate fi facuta concomitent ori succesiv, după imprejurari.
Condițiile speciale de valabilitate pentru anumite înscrisuri sub semnatură
privată
Condiția pluralitatii de exemplare
Art. 1179 din Codul Civil reglementeaza despre aceasta cerinta: “ Actele sub
semnatură privată, care cuprind conventii sinalagmatice, nu sunt valabile daca nu s-au
facut în atatea exemplare originale cate sunt părți cu interes contrar. Este de ajuns un
singur exemplar pentru toate perosoanele care au același interes. Fiecare exemplar
trebuie sa faca mențiune de numarul originalelor ce s-au facut. Cu toate acestea, lipsa
de mențiune ca originalele s-au facut în numar indoit, intreit și celelalte, nu poate fi
opusa de acela care a executat din partea-I conventia constatata prin act“.
Condiția scrierii în intregime ori punerii formulei “ bun și aprobat” inainte de
semnare
Despre aceasta condiție Codul Civil mentioneaza în art.1180: “Actul sub
semnatură privată prin care o parte se obligă către alta a-I plati o suma de bani sau o
catime oarecare, trebuie să fie scris în intregul lui de acela care l-a subscris, sau cel
puțin de acesta, inainte de a subsemna, sa adauge la finele actului cuvintele “ bun și
aprobat “” aratand totdeauna în litere suma sau catimea lucrurilor și apoi sa iscaleasca “
Exceptie de la aceasta regulă fac exceptie comerciantii, industriaslii, plugarii, slugile,
zilierii. Când este diferenta între suma scrisa în act și cea care aeste aratat în bun, se
prezuma ca obligația este pentru suma mai mica, chiar daca actul și bunul sunt scrise
de acela care s-a obligat (doar daca se probeaza în care parte este greseala, poate fi
considerata suma mai mare de exemplu). Exista și dispozitii ce protejeaza pe cel care
se obligă (în art. 1180 din Codul Civil ) fiind impiedicate semnaturile date în alb, pentru

18
a nu da ocazia detinatorilor de reacredința posibilitatea de a completa înscrisul altfel
decat era întelegerea. Daca înscrisul nu este scris în intregime de debitor, acesta
trebuie sa specifice suma primita, intrebuintand formula “ bun și aprobat ”.
Nerespectarea acestor prevederi cerute în art. 1180 din Codul Civil are ca urmare
aceea ca înscrisul este lipsit de putere probatorie, ceea ce nu afecteaza conventia ca
act juridic ce poate fi dovedi prin alte mijloace de probă, chiar prin probă cu martori și
prezumții, pentru ca, desi nul ca înscris, acesta conține totuși un început de probă
scrisa.
Condiția cerută testamentului olograf: să fie scris, semnat și datat de mana
testatorului.
Să fie semnat de părți, indiferent de suportul material pe care se afla. Daca actul
este unilateral este necesară doar semnatura autorului. Condiții cumulative
suplimentare privind contractele sinalagmatice. Înscrisul sub semnatură privată are
putere doveditoare doar daca: Pluralitatea de exemplare – este facut în atatea
exemplare cate părți cu interese deosebite; Pe fiecare exemplar trebuie trebuie
mentionat numarul total de exemplare (viciul se poate acoperi daca aduc în instanța
exemplarele); Lipsa mențiunii privind numarul total de exemplare nu poate fi opusa de
cel care a executat obligația și nici de către terți.
Exceptii de la condițiile suplimentare pentru contractele sinalagmatice:
 în raporturile dintre profesionisti;
 partile au dispus, de comun acord, ca singurul original să fie la un tert;
 înscrisuri constatate prin hotărâre judecătorească;
 un înscris este nul ca înscris autentic, dar valabil ca înscris sub semnatură privată;
 contracte sinalagmatice incheiate prin corespondenta;
 daca adversarul nu se opune la folosirea în instanța a înscrisului sau e recunoscut
expres de părți.
Condiția semnaturii. Daca actul nu e semnat de părți, atunci actul va avea
valoarea unui început de dovada scrisa. Forma semnaturii private este în general ad
probationem. Sanctiune. Înscrisul este nul ca mijloc de probă instrumentum – ca înscris,
dar poate fi folosit ca început de dovada scrisa. Constatare. Daca la înscrisul autentic,
contestarea se face prin dovedirea inscrierii în fals, la înscrisul sub semnatură privată,
contestarea se face prin dovada faptului ca o parte nu a semnat.
De aceea, daca înscrisul este recunoscut, el va fi considerat dovada în ceea ce
priveste:
Continutul. Mențiunile din înscris care au legatura cu raportul juridic al partilor –
fac dovada până la probă contrarie; Mențiunile din înscris care nu au legatura cu
raportul juridic al partilor – sunt început de dovada scrisa.

19
 Data. Opozabila fața de terți (creditori) doar daca înscrisul prezintă data certa.
Este opozabila tertilor data certa dobandita doar în modalitatile art. 278:
 din ziua în care au fost inregistrate intr-un registru sau alt document public;
 din ziua mortii sau din ziua când a survenit o neputinta fizica de a scrie a celui care
l-a intocmit sau a unuia dintre cei care l-au subscris, după caz;
 din ziua în care au fost infatisate la o autoritate sau institutie publica, facandu-se
despre aceasta mențiune pe înscrisuri;
 din ziua în care cuprinsul lor este reprodus, chiar și pe scurt, în înscrisuri autentice
întocmite în condițiile art. 269, precum incheieri, procese-verbale pentru punerea de
sigilii sau pentru facerea de inventar;
 din ziua în care s-a produs un alt fapt de aceeasi natura sau care dovedeste în chip
neindoielnic anterioritatea înscrisului.
Între profesionisti (și între profesionisti-terți). Pentru Înscrisurile facute în
exercitiul activitatii lor, se prezuma ca acestea au fost facute la data mentionata în
cuprinsul lor, dar se poate face și dovada contrara. Daca nu a fost mentionata nicio
data, aceasta poate fi dovedita prin orice mijloc de probă doar între părți, fiindca fața de
terți nu este opozabila data dovedita prin orice mijloc de probă, ci doar aceea conform
art. 278, cu data certa.
Mențiunea bun și aprobat. Este o condiție necesară în cazul actelor care
constata actele unilaterale. Se aplica numai înscrisurilor care constata o obligație de a
da o suma de bani/de a da o cantitate de bunuri fungibile.
Condiții alternative: să fie scris în intregime de cel care se obligă; ori daca nu e
scris în intregime de cel care se obligă, e suficient ca, pe langa semnatura lui, sa existe
mențiunea “bun și aprobat pentru…”, cu aratarea în litere a sumei sau a cantitatii
datorate.
Neconcordante. Când suma arătată în cuprinsul înscrisului este diferită de cea
arătată în formula “bun şi aprobat”, se prezumă că: obligaţia nu există decât pentru
suma cea mai mică, chiar dacă înscrisul şi formula bun şi aprobat sunt scrise în
întregime cu mâna sa de cel obligat, exceptie – afară numai dacă se dovedeşte în care
parte este greşeală sau dacă prin lege se prevede altfel.
Exceptii – Nu e necesară mențiunea”bun și aprobat” în cazul:
 conversiei în înscris sub semnatură privată a înscrisului autentic nul;
 când obligația are ca obiect un bun individual determinat;
 în cazul raporturilor cu profesionistii;
 când obligația are ca obiect o obligație de a/nu face;
 în cazul chitantelor liberatorii (se recunoaste ca ai primit ceva);
 în cazul obligațiilor constatate prin hotărâre judecătorească.

20
 Formalitatea „bun și aprobat” nu se aplica nici la o simpla chitanta, fiindca ea nu
constituie obligație, ci constata plata, tinzand la liberatiunea debitorului.
Art. 1181 C. civ. arata ca în caz de nepotrivire dintre suma aratata în act și cea
din formula „bun și aprobat”, debitorul se considera obligat pentru suma cea mai mica,
chiar daca actul a fost scris în intrgime de mana sa. Regulă înscrisa în acest articol face
aplicarea principiului general înscris în art. 983 C. civ., potrivit căruia, în caz de indoiala,
obligația se interpreteaza în favoarea celui care se obligă.
Puterea doveditoare
Codul Civil reglementeaza acest aspect prin mai multe dispozitii. Art. 1174: “
Actul….sub semnatură privată are tot efectul între părți despre drepturi și obligațiile ce
constata, precum și despre aceea ce este mentionat în act, peste obiceiul principal al
conventiei, când mentionarea are un raport oarecare cu acest obiect “ Art. 1176 reia
astfel dispozitia:“ Actul sub semnatură privată, recunoscut de acel căruia i se opune,
sau privit, după lege, ca recunoscut, are același efect cu actul autentic, între acei care l-
au subscris și între acei care reprezintă drepturile lor “. În art. 1177 se prevede ca:
“acela carui se opune un act sub semnatură privată este dator a-l recunoaste sau a
tagadui curat scriptura sau sub semnatura sa. Mostenitorii sai sau cei care reprezintă
drepturile aceluia al căruia se pretinde ca ar fi actul pot declara ca nu cunosc scriptura
sub semnatura autorului lor “. Art. 1178 mentioneaza: “Când cineva nu recunoaste
scriptura și subsemnatura sa sau când succesorii declara ca nu le cunosc, atunci justitia
ordona verificarea actului“. O regulă speciala privind puterea doveditoare a datei
înscrisului sub semnatură privată, este continut de art. 1182 din Codul Civil: “Data
scripturii private nu face credința contra persoanelor a treia interesate, decat în ziua în
care s-a infatisat la o dregatorie publica, din ziua în care s-a înscris intr-un registru
public, din ziua mortii aceluia sau unui din acei care l-au subscris, sau din ziua în care
va fi fost trecut fie și în prescurtare în acte facute de ofiteri publici, precum și
proceseverbale pentru punerea pecetii sau pentru facerea de inventare “. Dintr-o
asemenea zi, data acelui înscris dobandeste valoarea juridica de data cerută. Ea poate
fi data și de către notarul public. Deci, puterea doveditoare a datei înscrisului sub
semnatură privată prezintă urmatoarea distinctie: între părți ea are aceeasi valoare ca și
celelalte mențiuni ale înscrisului; fața de terți, ea face dovada din ziua în care a devenit
“ data certa “. Spre deosebire de înscrisul autentic, care se bucura de o prezumtie de
validitate, fiindca a fost întocmit de către o autoritate, înscrisul sub semnatură privată nu
se bucura de o astfel de prezumtie și ca atare, atunci când una dintre părți întelege sa-
și dovedeasca pretentiile printr-un înscris sub semnatură privată, instanța este datoare
sa prezinte acest înscris celeilalte părți. Aceasta parte este obligata fie sa recunoasca
semnatura sa și, daca este cazul, scrisul sau, fie sa le tagaduiasca. În cazul în care
înscrisul este folosit împotriva mostenitorilor celor ce l-au semnat ori a celor ce

21
reprezintă drepturile acestuia, acestia pot sa declare ca nu cunosc scrisul sau
semnatura celui ce îl mostenesc sau îl reprezintă.
În ipoteza în care înscrisul este recunoscut el va fi retinut de către instanța ca
mijloc de probă, iar în ipoteza în care este nerecunoscut ori mostenitorii sau
reprezentantii nu cunosc înscrisul sau semnatura, instanța va proceda la verificarea de
scripte, astfel cum este reglementat de Codul de procedura civila, după care fie va
retine înscrisul ca mijloc de probă, fie îl va înlatura. Cel care nu a recunoscut înscrisul
sau cel împotriva căruia înscrisul a fost retinut în urma verificarii de scripte, mai are
posibilitatea sa se înscrie în fals împotriva acestui înscris. Daca nu o face, înscrisul
recunoscut de către cel căruia i se opune, cât și înscrisul retinut în urma verificarilor de
scripte au forta probanta după cum urmeaza. Din punct de vedere al continutului actului
juridic, respectial drepturilor și obligațiilor partilor, înscrisul sub semnatură privată are
aceeasi putere doveditoare ca și un înscris autentic, adică pâna la probă contrarie. Este
ceea ce rezulta din art. 1176: "Actul sub semnatură privată, recunoscut de acela carui
se opune, sau privit, după lege, ca recunoscut, are același efect ca actul autentic, între
cei care l-au semnat și cei care reprezintă drepturile lor". Probă contrara contra unui act
sub semnatură privată se face distinct, după cum este vorba de părți sau de terți. Partile
vor putea face probă contrara, de regulă, numai printr-un înscris fie autentic, fie sub
semnatură privată. Tertii vor putea face probă contrara prin orice mijloc de probă.
Înscrisul în formă electronică
Înscris în formă electronică, expresie ce desemnează, conform Legii nr.
455/2001 privind semnătura electronică, o colecţie de date în formă electronică între
care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere
cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic
sau al altui procedeu similar. Legea asimilează, în privinţa condiţiilor şi efectelor, cu
înscrisul sub semnătură privată acel î.f.e., căruia i s-a încorporat, ataşat ori i s-a asociat
logic o semnătură electronică extinsă, în măsura în care această semnătură
îndeplineşte două condiţii: este bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau
nerevocat la momentul respectiv; este generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de
creare a semnăturii electronice. Dacă pentru actul juridic constatat prin t.f.e. este
necesară, potrivit legii, forma scrisă ad probationem sau ad validitatem, î.f.e. este
considerat a îndeplini această cerinţă de formă în măsura în care poate fi asimilat
înscrisului sub semnătură privată. Sub aspectul forţei probante a î.f.e., art. 6 din Legea
nr. 455/2001 conţine o dispoziţie asemănătoare celei înscrise în art. 1176 C. civ.,
prevăzând că î.f.e., ce i s-a încorporat, ataşat ori i s-a asociat logic o semnătură
electronică, dacă este recunoscut de către cel căruia i se opune, are, între cei care l-au
subscris şi între cei care le reprezintă drepturile, acelaşi efect ca şi înscrisul autentic.
Pentru ipoteza în care una dintre părţi nu recunoaşte înscrisul sau semnătura, legea
obligă instanţa să dispună efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.

22
 Acte sub semnatura electronică, clasificate în funcție de natura semnaturii.
Astfel, exista înscris sub semnatura electronică: asimilat înscrisului sub semnatură
privată (înscris în formă electronică + semnatura electronică extinsa), asimilat înscrisului
autentic (înscris în formă electronică + semnatura electronică simpla + recunoastere)
probat. Pentru forma scrisa ad validitatem – înscris în formă electronică + semnatura
electronică extinsa + bazata pe un certificat calificat + generate de un dispozitisecurizat.
Respectiv, exista mai multe ipoteze:
 situatia în care se cere forma ad probationem – în acest caz, înscrisul în formă
electronică la care este atasata o semnatura electronică și care este recunoscut de
către cel căruia i se opune este asimilat cu un act autentic;
 situatia în care nu se cere o anumita forma – în acest caz, înscrisul în formă
electronică la care este atasata o semnatura electronică extinsa este asimilat cu un
înscris sub semnatură privată;
 situatia în care se cere forma ad validitatem – în acest caz, este vorba despre un
înscris în formă electronică la care este atasata o semnatura electornica extinsa,
bazata pe un certificat calificat și care este generata prin intermediul unui
dispozitisecurizat de creare a semnaturii.
De regulă, cine invoca o semnatura electronică extinsa, tot el are sarcina probei
de a dovedi ca aceasta indeplineste condițiile. Însă, daca ea are un certificat calificat, se
prezuma ca indeplineste aceste condiții. Asimilarea cu actul autentic nu este totala,
deoarece, daca este contestata (nu e recunoscut înscrisul, semnatura) trebuie facuta o
expertiza tehica, dar nu se merge până la inscrierea în fals. Semnatura electronică nu
se confunda cu înscrisurile stocate pe suport infomatic. Înscrisul electronic este o
colectie de date în formă electronică, iar stocarea este un înscris material care este
doar stocat pe suport informatic. Semnatura electronică = o data în formă electronică.
Semnatura electronică extinsa = o semnatura ce indeplineste anumite condiții:
(identifica semnatarul, se face prin mijloace controlate excluside semnatar, este legata
de datele în formă electronică pt care se semneaza). Eeste admis ca probă în aceleaşi
condiţii ca înscrisul pe suport hârtie, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.
Înscrisurile făcute în formă electronică sunt supuse dispoziţiilor legii speciale.
Conform Art. 282. Când datele unui act juridic sunt redate pe un suport
informatic, documentul care reproduce aceste date constituie instrumentul probator al
actului, daca este inteligibil și prezintă garantii suficient de serioase pentru a face
deplina credința în privinta continutului acestuia și a identitatii persoanei de la care
acesta emana. Pentru a aprecia calitatea documentului, instanța trebuie sa tina seama
de circumstantele în care datele au fost înscrise și documentul care le-a reprodus.
În cazul în care una dintre părți nu recunoaște înscrisul sau semnătura, instanța
va dispune întotdeauna ca verificarea să se facă prin expertiză tehnică de specialitate.

23
În acest scop, expertul sau specialistul este dator să solicite certificate calificate,
precum și orice alte documente necesare, potrivit legii, pentru identificarea autorului
înscrisului, a semnatarului ori a titularului de certificat. Condițiile cu privire la certificatul
calificat sunt prevăzute al art. 18 din lege. Când datele unui act juridic sunt redate pe un
suport informatic, documentul care reproduce aceste date constituie instrumentul
probator al actului, dacă este inteligibil şi prezintă garanţii suficient de serioase pentru a
face deplină credinţă în privinţa conţinutului acestuia şi a identităţii persoanei de la care
acesta emană. Pentru a aprecia calitatea documentului, instanţa trebuie să ţină seama
de circumstanţele în care datele au fost înscrise şi documentul care le-a reprodus.
Înscrierii în fals
În cazul în care se începe urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de fals,
instanţa va putea suspenda judecarea cauzei civile până când instanţa penală se
pronunţă în mod irevocabil cu privire la valabilitatea acelui înscris. Dacă înscrisul va fi
declarat fals el nu va mai putea fi folosit în proces, dar dacă însă falsul nu a fost
constatat, înscrisul va fi considerat în continuare un mijloc de probă ce va fi avut în
considerare la pronunţarea hotărârii.
Este necesară urmatoarea distinctie: când forma autentică este cerută de lege
pentru valabilitatea operatiunii juridice constatate, nulitatea înscrisului atrage insasi
nulitatea actului juridic pe care-l constata; când înscrisul autentic a fost intocmit doar
pentru probă actului juridic, desi nul ca înscris autentic, el poate valora ca înscris sub
semnatură privată, daca sunt intrunite cerintele art. 1172 Cod civil “ Actul care nu poate
fi autentic din cauza necompetentei sau necapacitatii funcționarului, sau din lipsa de de
forme, este valabil ca semnatură privată, daca s-a iscalit de partile contractante “. Este
o aplicatie a ideii conversiunii actelor juridice.
Investigarea criminalistică a înscrisurilor
Investigarea criminalistică a înscrisurilor, ca domeniu distinct al tehnicii
criminalistice are urmatoarele obiective principale:
 cercetarea criminalistică a scrisului de mana care are drept scop stabilirea
autenticității scrisului unei persoane ori identificarea persoanei scriptorului, inclusive
a unor falsuri de tipul imitarii sau deghizarii;
 cercetarea tehnica a actelor scrise destinata în special descoperirii falsului ori a
contrafacerilor de documente, inclusia înscrisurilor dactilografiate;
 cercetarea falsului la monede, banknote, timbre, cecuri, opera de arta, în special
picturi.
Spre deosebire de dreptul civil, în dreptul penal și în dreptul procesual penal
notiunea de înscris este privita atat în calitatea sa de mijloc de probă cat și de obiect

24
material al infractiunii. Reguli minime de precautie necesare pastrarii și conservarii
înscrisului care ar putea conține sau purta o urma a unei infractiuni:
 înscrisurile trebuie protejate de actiunea factorilor care le-ar putea altera, de ex
umezeala, caldura, lumina puternica, lumina solara, etc;
 incrisurile presupuse purtatoare de urme de maini ale persoanei care le-a redactat
sau folosit sunt prinse de colturi cu o penseta, o clema sau cu mana inmanusata;
 pentru protejare și prindere la dosar, înscrisurile se introduce în plicuri sau mape
speciale;
 pe respectivele înscrisuri nu se fac nici un fel de insemnari, sublinieri, mențiuni și nu
se pliaza, decat în situatia în care este absolut necesar;
 refacerea documentelor deteriorate – cum sunt cele arse ori rupte, este adeseori
absolut necesară solutionarii unei cause penale sau civile.
Prin reconstituirea înscrisurilor disparute, pe baza metodelor criminalistice, avem
în vedere înscrisurile degradate sau distruse partial, respective numai pe acelea la care
este posibila refacerea.
Cercetarea criminalistică a falsului în înscrisuri. Elemente de
securitate
Cercetarea criminalistică a înscrisurilor, în acceptiunea sa cuprinzatoare,
reprezintă un domeniu distinct, bine conturat, al tehnicii criminalistice, avand drept
obiective principale:
 Cercetarea criminalistică a scrisului de mana, avand drept scop stabilirea
autenticității scrisului unei persoane ori identificarea persoanei scriptorului, inclusia
unor falsuri de genul imitarii sau deghizarii.
 Cercetarea tehnica a actelor scrise, destinata în special descoperirii falsului ori
contrafacerilor de documente, inclusia înscrisurilor dactilografiate.
 Cercetarea falsului de bancnote, monede, timbre, cecuri, opere de arta, indeosebi
picturi.
Sub raport strict metodologic, data fiind similitudinea procedeelor tehnico-
stiintifice de investigare, în literatura de specialitate, atunci când este abordata
problematica cercetarii criminalistice a înscrisurilor, sunt luate în considerare și
instrumentele de autentificare (sigilii) , timbrele, biletele de banca, desenele, schitele, în
general majoritatea obiectelor materiale ale înfractiunilor de fals, purtatoare de semne
grafice.
Stabilirea autenticității și vechimii înscrisurilor
Stabilirea autenticității unui înscris sau a unui document. Determinarea
autenticității unui înscris constituie o operatie efectuata curent de către organele de

25
urmarire penala, de către instantele de judecata, de alte autoritati sau reprezentanti ai
unor institutii publice sau private.
Principalele elemente comune avute în vedere la stabilirea autenticitatii unui
înscris sau document sunt urmatoarele:
 Indeplinirea cerintelor legale privind forma și continutul actului scris,
 Corespondenta între infatisarea persoanei și fotografia de pe legitimatie,
 Aflarea actului în termenul de valabilitate,
 corespondenta între infatisarea persoanei și fotografia de pe legitimatie sau
înscrisul pe care aceasta și-l atribuie,
 existenta elementelor de protectie sau de securitate, destinate sa ateste
autenticitatea unui document și saprevina falsificarea sau contrafacerea sa.
Principalele masuri de securitate destinate prevenirii falsificarii sau contrafacerii
sunt: Securitatea hârtiei, realizata prin modificari ale compozitiei pastei hârtiei și prin
filigranare. Imprimarea de securitate, conceputa în funcție de natura imprimarii
(tipografica sau heliogravura). Perfectionarea elementelor succesorii de identificare. În
prezent se recurge la sistemul de laminare intr-o folie de plastic, sub vid, procedeu
aplicat de exemplu la pasapoarte.
Stabilirea vechimii unui înscris. Printre problemele care se cer clarificate deseori
în procesul judiciar, indeosebi în cazul înscrisurilor falsificate în care data reală ori
momentul redactarii nu corespunde cu data indicata în act, se numara frecvent
vechimea înscrisurilor.
 Neconcordanta dintre data pe care se pretinde ca o are documentul și vechimea
reală a înscrisului, cu alte cuvinte orice anacronism.
 Vechimea unui înscris mai poate fi determinata și prin examinarea caracteristicilor
hârtiei și a gradului ei de imbatranire.
 În același scop se procedeaza la examinarea cernelurilor, ele oferind posibilitatea
stabilirii vechimii înscrisului, ca urmare a proceselor fizico-chimice pe care la
parcurge.
 gradul de oxidare raportat la condițiile de pastrare ale înscrisuluim
 gradul de migrare, de patrundere în masa hârtiei a componenetelor de clor și
sulf din cerneala.
 Intersectarea trasaturilor de cerneala indica diferente de vechime.
 Tipul de instrument scriptural ofera elemente de stabilire a vechimii.
Principalele masuri de securitate:
a) Securitatea hârtiei,
 pasiva prin modificari ale compozitiei pastei hârtiei și prin filigranare

26
  activa prin incoporarea în masa hârtiei a unor fibre colorate, pastile
fluorescente tipice cecurilor de calatorie ori a unor fire de securitate,
inclusiasigurarea unui fond de protectie
b) Imprimarea de securitate conceputa în funcție de natura imprimarii și prin
grafica elementelor imprimate,
c) Perfectionarea elementelor succesorii de identificaresistemul de laminare intr-
o folie de plastic, sub vid; benzi și cerneala magnetica,
Expertul trebuie sa acorde atentie starii generale a înscrisului, existenței unor
eventuale urme de alterare, modificare,inlocuire a fotografiei.
Cercetarea altor categorii de falsuri
Falsificarea impresiunilor de stampile. Aceasta forma de fals, destinata sa
“completeze” un fals total sau partial, este intalnita deseori în practica judiciara,
indeosebi în cazul documentelor de identitate (legitimatii, pasapoarte, permise,
certificate), al unor documente destinate producerii de efecte juridice,
inclusiadministrative etc. Principalele modalitati de realizare a falsului de stampile
constau în desenarea acestora direct pe înscris, copierea sau transferarea și, mai ales,
scanarea unei impresiuni aflate pe un înscris autentic și confectionarea unei stampile
după modelul celei originale.
Expertiza criminalistică a falsului de documente de identitate.
Falsificarea documentelor de identitate (buletine, pasapoarte, permise de
conducere auto, legitimatii diverse) a devenit frecventa și în practica noastra judiciara,
raportandu-ne la documentele emise de autoritatile romane, și mai ales straine, obiectul
falsificarii facandu-l, pasapoartele, documentele auto, documentele insotitoare ale unor
marfuri. Posibilitatile tehnice de depistare a falsului de pasapoarte, tot mai frecvent în
prezent, ca și al documentelor similare, s-au largit prin apelarea la tehnici radiografice.
Falsificarea bancnotelor, a timbrelor și a altor documente. Expertiza criminalistică a
falsului de bancnote, precum și al altor valori, ocupa un loc semnificatiatat în activitatea
laboratoarelor de specialitate. Fața de amploarea falsului de bancnote, s-a impus
crearea unui organism specializat, Oficiul central international pentru combaterea
falsului de moneda, de pe langa Secretariatul general al Interpolului, care controleaza
toate datele în aceasta materie, contribuie la formarea specialistilor sau expertilor în
acest gen de fals, tine de colectiile de falsuri. Expertiza criminalistică a bancnotelor
falsificate sau contrafacute, ca și a celorlalte efecte bancare similare, presupune, în
prima faza, un examen comparaticu bancnotele autentice, folosindu-se metoda
suprapunerii, a juxtapunerii sau sistemul “gratarului”, cu ajutorul căruia se localizeaza
principalele elemente ale contrafacerii grafice. Falsificarea monedelor metalice, intalnita
și în practica noastra de specialitate, se executa prin turnare ori stantare a unei
compozitii metalice care sa creeze aparenta de autenticitate. Expertiza criminalistică a
27
monedelor este relatisimpla, pe langa examenul traseologic general procedandu-se la
determinarea greutatii și a compozitiei pe baza unei analize spectrale de emisie.
Falsificarea operelor de arta este o activitate care se diferentiaza destul de mult de
celelalte categorii de falsuri de valori, de aici și particularitatile cercetarii ei pe teren
criminalistic, cercetare realizata și cu concursul unui expert în pictura, astfel incat ne
aflam în fața unei duble analize, artistica și tehnica, sau a ceea ce este considerata o
expertiza complexa. După cum este subliniat de către autori de specialitate, în general,
orice examinare a unui fals în operele de arta, indiferent de natura sa, se imparte în
doua grupe principale:
 Expertiza artistica, cuprinzand o analiza iconografica referitoare la istoricul acelei
opere și la autorul sau, și o analiza iconologica, privind continutul propriu-zis al
operei.
 Expertiza tehnica criminalistică propriu-zisa la care pot concura peste zece domenii
de investigare criminalistică: examinarea directa în radiatii UV, IR și X, macro și
microfotografia etc.
Concluzii
Prin însris se întelege orice declarație despre un act sau fapt juridic, facuta prin
scrieri de mana sau dactilografiere, litografiere sau imprimare, pe hârtie sau orice
material. Deasemenea, prin înscris se mai întelege orice consemnare scrisa care poate
infirma sau confirma fapte sau imprejurari cu privire la existenta sau inexistenta
raporturilor juridice civile care formeaza obiectul cauzei date spre judecare. Înscrisurile
cunosc mai multe clasificari, după diferite criterii. Înscrisul autentic este înscrisul
intocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publica, de notarul public sau
de o alta persoana investita de stat cu autoritate publica, în forma și condițiile stabilite
de lege. Partile vor putea face probă contrara numai printr-un alt înscris fie el autentic,
fie sub semnatură privată, în vreme ce tertii vor putea face dovada contrara prin orice
mijloc de probă, deoarece ei neparticipând la încheierea actului juridic nu li se poate
pretinde sa furnizeze o dovada scrisa. Înscrisul notarial. Este cel intocmit sau primit și
autentificat de catare notarul public ori de personalul misiunilor diplomatice și al oficiilor
consulare. Înscrisurile sub semnatură privată sunt acele acte facute și semnate de către
părți, fara interventia vreunui organ al statului, în scopul de a dovedi nasterea,
modificarea sau stingerea unui raport juridic. În general, singura forma cerută pentru
valabilitatea înscrisului sub semnatură privată este semnatura partilor. Cu privire la
intocmirea acestor acte, legea nu prevede nici o regulă. De aceea, înscrisul sub
semnatură privată poate fi scris de părți sau de un tert la masina sau de tipar, în orice
limba sau chiar prin semne conventionale, cu condiția ca actul să fie semnat de
persoanele între care se incheie. Sanctiunea nerespectarii condiției de forma a
înscrisului sau a formalitatii impuse de art.1180 C. civ., atunci când este cazul, este
nulitatea înscrisului care este lipsit de putere probatorie în fața instantei. Scopul

28
indeplinirii acestor formalitati este acela de a asigura tuturor partilor contractante
posibilitatea ca la nevoie fiecare dintre ele sa poata dovedi atat drepturile cat și
obligațiile personale dar și obligațiile celorlalti contractanti. Înscrisul sub semnătură
privată, care constată un contract sinalagmatic, are putere doveditoare numai dacă a
fost făcut în atâtea exemplare originale câte părţi cu interese contrare sunt. Înscris în
formă electronica reprezintă o colecţie de date în formă electronică între care există
relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu
semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau
al altui procedeu similar (art. 4 din Legea nr. 455/2001). Înscrisul pe suport informatic
poate fi definit ca fiind documentul care nu este facut în formă electronică, care
reproduce date ale unui act juridic pe un suport informatic și care indeplineste
cumulative condiția inteligibilitatii și pe cea a prezentarii de suficiente garantii de
credibilitate în privinta continutului și a semnaturii persoanei de la care emana.
Investigarea criminalistică a falsului în înscrisuri presupune verificarea existenței
elementelor de siguranță cu ajutorul metodelor și dispozitivelor special prevăzute.

Bibliografie
Avocat Chiru Roxana , articolul Probele și administrarea acestora în cadrul
procesului civil , disponibil la avchiru.ro/eticheta/înscrisul-ca-probă/ citat la 24.6.18
Codul de Procedură Penală
DreptMD, articolul PROBATORIUL ŞI MIJLOACELE DE PROBĂ ÎN PROCESUL
PENAL, disponibil la https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-
procesual-penal-p-g/probatoriul-și-mijloacele-de-probă-n-procesul-penal/ citat la 24.6.18
Eugen Staicu , articolul Dovada cu înscrisuri , disponibil la
https://legestart.ro/dovada-cu-înscrisuri/ citat la 24.6.18
Juridice , articolul Aprecieri cu privire la desființarea înscrisurilor falsificate ,
disponibil la https://www.juridice.ro/435110/aprecieri-cu-privire-la-desfiintarea-
înscrisurilor-falsificate.html citat la 24.6.18
LegeAz, articolul Înscris în formă electronică, disponibil la
https://legeaz.net/dictionar-juridic/înscris-în-forma-electronică citat la 24.6.18
Răsfoiesc.com, articolul Stabilirea autenticității și vechimii înscrisurilor, disponibil
la rasfoiesc.com/legal/criminalistică/Stabilirea-autenticității-și-v54.php citat la 24.6.18
Raspunsuri Juridice , articolul ÎNSCRISUL AUTENTIC , disponibil la
http://www.raspunsurijuridice.ro/înscrisul-autentic/ citat la 24.6.18
Raspunsuri juridice, articolul Înscrisul în format electronic, disponibil la
http://www.raspunsurijuridice.ro/înscrisul-în-format-electronic/ citat la 24.6.18

29
 Referatele , articolul Înscrisurile MIJLOACE DE PROBĂ referat , disponibil la
referatele.com/referate/diverse/online3/ÎNSCRISURILE---MIJLOACE-DE-PROBĂ-
referatele-com.php citat la 24.6.18
Regie Live, articolul CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A ÎNSCRISURILOR, A
SCRISULUI, A FALSULUI ÎN ÎNSCRISURI ȘI A ALTOR CATEGORII DE FALSURI ,
disponibil la biblioteca.regielive.ro/cursuri/drept/cercetarea-criminalistică-a-înscrisurilor-
a-scrisului-a-falsului-în-înscrisuri-și-a-altor-categorii-de-falsuri-40918 citat la 24.6.18
Revizio , articolul Înscrisul autentic , disponibil la http://revizio.ro/probă-cu-
înscrisuri-înscrisul-autentic-probele-procesul-civil-3/ citat la 24.6.18
Revizio , articolul Probă prin înscrisuri , disponibil la http://revizio.ro/probă-prin-
înscrisuri/ citat la 24.6.18
Scritub, articolul Înscrisurile , disponibil la
scritub.com/stiinta/drept/Înscrisurile74114212.php citat la 24.6.18
Stiucum, articolul Cercetarea criminalistică a falsului în înscrisuri, a scrisului de
mana și a altor categorii de falsuri, disponibil la
stiucum.com/drept/criminologie/Cercetarea-criminalistică-a-fa55351.php citat la 24.6.18
Știucum, articolul Probă prin înscrisuri notiune și clasificare , disponibil la
stiucum.com/drept/drept-civil/Probă-prin-înscrisuri-notiune-73574.php citat la 24.6.18
Știucum, articolul Probă prin înscrisuri, disponibil la stiucum.com/drept/drept-
civil/Probă-prin-înscrisuri-notiune-95685.php citat la 24.6.18

30