Sunteți pe pagina 1din 2

TESTE GRILĂ

EFECTELE SPECIFICE CONTRACTELOR SINALAGMATICE

1. Excepția de neexecutare:
a) nu este o cauză nejustificată de neexecutare;
b) poate fi invocată chiar dacă neexecutarea se datorează forței majore;
c) poate fi invocată oricând, dar numai în cazul contractelor
sinalagmatice.

2. Pentru a putea invoca excepția de neexecutare:


a) obligațiile părților trebuie să fie interdependente, avându-și izvorul în
același contract;
b) neexecutarea nu trebuie să se datoreze unei fapte săvârșite de partea ce
invocă neexecutarea
c) debitorul trebuie să fi fost pus în întârziere

3. În materia rezoluțiunii:
a) Desființarea produce efecte cu privire la toate clauzele contractului;
b) În cazul unui contract plurilateral, neîndeplinirea de către una dintre
părți a obligației atrage nu întotdeauna rezoluțiunea contractului față
de celelalte părți;
c) De principiu, creditorul are dreptul la rezoluțiune, chiar și atunci când
neexecutarea este de mică însemnătate.

4. Rezoluțiunea :
a) unilaterală presupune o manifestare de voință unilaterală comunicată
debitorului;
b) parțială este posibilă doar în cazul contractelor plurilaterale;
c) unilaterală permite instanței să verifice corectitudinea invocării

5. Spre deosebire de rezoluțiune, rezilierea:


a) Produce efecte ex nunc ( pentru viitor);
b) Se aplică doar în cazul contractelor cu executare uno ictu;
c) Nu necesită o punere în întârziere a debitorului

6. Rezoluțiunea:
a) Produce efecte ex nunc;
b) Produce efecte ex tunc;
c) Privește contractele unilaterale cu executare uno ictu

7. Constituie condiții pentru rezoluțiunea judiciară:


a) Neexecutarea obligației să se datoreze cazului fortuit
b) Neexecutarea obligațiilor de către o parte contractuală
c) Punerea în întârziere a debitorului.

S-ar putea să vă placă și