Realizarea dreptului

-noțiuni+fișă de lucru-

Conceptul de realizare a dreptului- presupune o confruntare dintre conduita prescrisă

de legiuitor și realitatea de zi cu zi în care trăim. Totodată, acest concept presupune și
activitatea organelor, care acționează în scopul restabilirii ordinii de drept, în cazul săvârșirii
unor fapte prin care se încalcă prevederile legale.
Definiție: Realizarea dreptului este procesul transpunerii în viață a conținutului
normelor juridice, în cadrul căruia oamenii, ca subiecte de drept, respectă și execută dispoziții
normative, iar organele de stat aplică dreptul în temeiul competenței lor.
Există două mari forme de realizare a dreptului:

Realizarea
dreptului
activitatea de
respectare și
executare a legilor
(de noi, în calitate
de cetățeni)

aplicarea normelor
juridice (de
organele statale+
alte organisme
sociale).

1. Realizarea dreptului prin activitatea de respectare și de executare a legilor.

Dreptul are ca scop modelarea comportamentului uman, astfel încât să acționăm în liniște,
să nu-i deranjăm pe ceilalți, să ne gândim la binele comun al societății, nu doar la binele
invididual. În acest proces, dreptul are în vedere mereu persoana în raport cu semenii săii-
adică implică un raport intersubiectiv. Faptul că noi suntem liberi să acționăm așa cum ne
dorim, nu înseamnă că putem face chiar orice ne dorim, ci trebuie să ținem cont și de ceilalți,
de normele edictate de către legiuitor. Între drept și libertate există următoarele deosebiri:
libertatea persoanei presupune exercitarea unei anumite puteri de către aceasta, ceea ce
necesită din partea celorlalţi subiecţi, numai o obligaţie negativă, respectiv să nu facă ceva
care să împiedice exercitarea nestingherită a puterii respective, a libertăţii, de către posesorul
acesteia + libertatea nu presupune, de regulă, obligaţii pozitive din partea celorlalţi subiecţi,
persoane fizice şi juridice, respectiv obligaţia de a face ceva corelativ libertăţii asociate, aşa
cum presupune un drept. Astfel, libertatea de a munci nu presupune obligaţia statului de a
asigura loc de muncă.

De aici rezultă câteva trăsături:

a) Această formă de realizare a dreptului implică îndeplinirea comandamentelor

cuprinse în norma juridică, prin conformarea față de dispozițiile normative.
b) Conformarea față de conduita fixată de legiuitorul reprezintă rezultatul mai
multor factori precum acceptarea legii de societate, sporirea nivelului de
cunoștințe, etc.
c) Această formă este mai bogată decât cealaltă întrucât discutăm aici despre toți
cetățenii, nu doar despre organele statului.
d) Regulile sunt mai simple aici, întrucât nu avem nevoie de un act scris, care să
ateste că am respectat legea și nici nu trebuie să îndeplinim niște condiții de
formă sau de fond speciale:
e) Prin respectarea și executarea normei, cetățeanul își valorifică un drept și poate
căpăta o obligație

2. Realizarea dreptului prin aplicarea normelor juridice de către autoritățile

statului (aplicarea dreptului)

Ce înseamnă aplicarea dreptului? Este reprezentată de elaborarea și realizarea unui sistem

de acțiuni statale, în vederea transpunerii în practică a dispozițiilor și a sancțiunilor normelor
de drept. Nu se poate realiza în fapt, ca prima modalitate, ci numai în drept.

Cine elaborează actele? Organele statale. Practic ele stabilesc în ce măsură se aplică
drepturile și obligațiile noastre.
 Noţiunea de “aplicare” a dreptului are două accepţiuni: aplicare normativă (prin
adoptarea unor acte normative de aplicare a legii) şi aplicare individuală (prin soluționarea
individuală, de la caz la caz, pe baza prevederilor legale aplicabile, a unor situații ivite în
viața de zi cu zi), şi se realizează prin intermediul actelor de aplicare.

În funcție de tipul de aplicare a legii, normativă sau individuală, diferă și actele de

aplicare, astfel:
a) actele de aplicare normativă – sunt actele care au caracter normativ, actele
prin intermediul cărora sunt reglementate în plan juridic, la modul general şi impersonal,
relaţiile sociale.
b) Actele de aplicare individuală – sunt actele care produc efecte juridice, adică determină
întotdeauna naşterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic concret. Această categorie
de acte este cunoscută sub denumirea de acte de aplicare individuală sau acte (juridice)
individuale.
Actul de aplicare individuală:
- poate fi emis atât de organul puterii legislative, de organele puterii executive sau
administrative, precum și de organele puterii judecătoreşti;
- este emis de organele competente ale statului pentru cazuri sau situaţii concrete,
determinate;
- are întotdeauna ca efect naşterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic concret;
- modificarea, anularea, contestarea sau atacarea lui se fac numai la nivelul unui organ
ierarhic.

!!!!! Precizare:
Există unele autorităţi statale care au competenţa de a emite atât acte de aplicare
normativă, cât şi acte de aplicare individuală. De exemplu:
- Parlamentul, deşi este un organ de putere prin excelenţă normativ, când este cazul, emite şi
acte de aplicare individuală (Când este vorba de acte de aplicare individuală a
Regulamentului Camerei Deputaţilor sau al Senatului împotriva unui anumit parlamentar. De
exemplu, hotărârea de ridicare a imunității unui parlamentar are caracterul unui act de
aplicare individuală.);
- Organele puterii judecătoreşti (instanțele de judecată din cadrul judecătoriilor, tribunalelor,
curților de apel, Inaltei Curți de Casație și Justiție) au competenţa de a emite doar acte de
aplicare individuală (hotărâri judecătoreşti, sentinţe, decizii etc).

Exemple de acte de aplicare a dreptului: proces-verbal de contravenţie, decizie de

sancţionare, decizie de pensionare, decizie de acordare a terenului de construcţie, ordin de
percheziţionare, ordin de arest etc.
Deosebiri și asemănări între actele de aplicare normativă și cele de aplicare
individuală:
Actele de aplicare întotdeauna dau naştere unor raporturi juridice. Aceste raporturi
juridice apar, fie între organul emitent şi un alt subiect de drept, fie între doi subiecţi de drept
distincţi de organul de stat care a emis actul de aplicare.
 Spre deosebire de actele normative care au un caracter general, impersonal, tipic,
injonctiv şi ireproşabil, actele de aplicare a dreptului sunt acte individuale, concret
determinate, referindu-se la o situaţie de fapt.
Actul normativ, având un caracter general, acţionează în mod repetat, continuu, în
măsura în care se produce ipoteza prevăzută de normă, producându-şi efectele impersonal şi
difuz până la abrogarea lui, expirarea termenului (dacă a fost edictat pentru o anumită
perioadă), sau până la căderea în desuetudine. Actul de aplicare a dreptului, fiind individual,
îşi consumă efectele odată cu soluţionarea speţei deduse.
Emiterea actelor aplicative nu este numai un drept al organelor de stat, ci şi o obligaţie
juridică. Organul de stat este obligat să emită actul de aplicare. Emiterea actului aplicativ
constituie una din atribuţiile autorităţii respective.
În timp ce actul normativ îşi întinde efectele pe toată perioada în care este în vigoare,
actul de aplicare îşi epuizează efectele în momentul adoptării sale.
Actele normative pot fi codificate, pe când actele de aplicare a dreptului, datorită
marii varietăţi şi volumului impresionant, nu pot fi codificate. Fiecare act de aplicare a
dreptului urmează reguli specifice de adoptare, de structură şi de formă.
Hotarul ce separă actul normativ de actul de aplicare îl reprezintă denumirea, scopul
urmărit, conţinutul diferit, finalitatea deosebită al celor două categorii de acte. Denumirea nu
întotdeauna poate fi obiect de distincţie a actului normativ de cel aplicativ. Un lucru este cert:
legea (constituţională, organică, ordinară) întotdeauna este act normativ. Acelaşi lucru se
referă şi la ordonanţele Guvernului, care întotdeauna sunt acte normative.

3. Fazele procesului de aplicare a dreptului:

a) Stabilirea stării de fapt- trebuie să cunoaștem în detaliu cauza respectivă, astfel încât
actul de aplicare să fie temeinic. În acest sens, organele de aplicare urmăresc norma
care se pliază pe situația de facto, urmăresc consecințele și consultă diverse
documente, vor face reconstituiri, vor folosi martori etc.
b) Alegerea normei de drept- califică fapta ca fiind acel ceva prevăzut de norma
juridică- încadrarea juridică a faptei- ca să poată încadra corect, analizează temeinic
norma în oglindă cu fapta, îi verifică autenticitatea, forța juridică etc.
c) Interpretarea normei juridice- acele operațiuni prin care se va stabili sensul normei, în
vederea aplicării acesteia la cazul concret- pe scurt, o explică, nu o reface sau o
inventează. Trebuie să determinăm dacă norma este aplicabilă situație de facto. Se
 caută sensul normei exact. Dacă știm să interpretăm norma, atunci spunem că am
transpus, cu succes, norma în viața de zi cu zi.
d) Elaborarea și emiterea actului de aplicare- este ultima fază și presupune un demers
rațional+ o manifestare de voință pentru aplicarea legii la cazul concret.

Fișă de lucru

1. Spre deosebire de realizarea dreptului prin aplicarea sa, care se poate desfăşura şi în
fapt, fără crearea unor raporturi juridice, respectarea şi executarea normelor este
nemijlocit legată de naşterea şi derularea unor raporturi juridice în care un subiect
este întotdeauna un organ al statului, care îşi exercită competenţele potrivit legii.
2. Actele de aplicare a dreptului reprezintă acte încheiate între subiecte de drept privat,
a căror legalitate poate fi verificată pe calea controlului judecătoresc sau a
controlului parlamentar.
3. Interpretarea normelor juridice, ca etapă în aplicarea dreptului, reprezintă o formă
de interpretare oficială, prin care se stabileşte sensul normei, pentru includerea în
legi interpretative.

1. Realizați o comparație între interpretarea normei juridice și elaborarea şi emiterea

actului de aplicare, ca etape în procesul aplicării dreptului, indicând 3 asemănări
și/sau deosebiri.
2. Realizați o comparație între realizarea dreptului prin respectarea şi executarea
dispoziţiilor legale de către persoane și realizarea dreptului prin aplicarea normelor
juridice de către organele de stat, indicând 3 asemănări și/sau deosebiri.