UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

ANUL I, SEMESTRUL I

Disciplina: Teoria generală a dreptului

Tema : Norma Juridică

Student : Macavei Vasile Valentin

Anul I, Adm. Publică, Grupa I, ID

SIBIU, 2021

1
 Cuprins:

1. Norma juridică
1.1. Definiție
1.2. Trăsăturile(caracterele) normei juridice
1.3. Structura interna a normei juridice
1.4. Structura tehnico-legislativa a normelor juridice
1.5. Clasificarea normelor juridice. Criterii

2
 Norma juridică

1.1. Definiția
Norma juridică este o normă socială, este elementul de bază al dreptului. Orice
normă juridică are în conținutul său expresia de voință conștientă a legiuitorului referitor
la cum dorește să fie conduita oamenilor într-un domeniu sau altul.
Regulile de conduită instituite prin norme juridice sau tipice, ele se aplică unui
număr nedeterminat de căzuți atât timp cât sunt în vigoare, stabilind sau delimitând un
comportament oricărui subiect care se găsește în situația descrisă de norma juridica.
Indiferent de conținutul sau, norma juridică este o obligație, un ordin, este parte
componentă a sistemului normativ social, ceea ce presupune că statul nu poate practic
nici teoretic să reglementeze toate relațiile sociale tranformându-le în relații juridice.
Ținând seama de caracteristicile normei juridice putem arăta ca normă juridică este
o regulă de conduită generală, impersonală și obligatorie instituită sau acceptată de stat, a
cărei îndeplinire se realizează voluntar, prin conștiința juridică a oamenilor iar la nevoie
prin intervenția forței de constrângere a Statului.

1.2. Trăsăturile(caracterele) normei juridice

Din definiția dată rezultă următoarele caracteristici sau trăsături:
 Caracterul social al normei juridice, care se desprinde din faptul ca norma se
adresează exclusiv comportamentului uman pe care urmărește sa-l direcționeze.
Caracterul social evidențiază faptul că norma juridica, norma de drept, prescrie drepturi și
obligații univoce sau reciproce între participanți la viată socială. Exprima ideea unui
raport ce se leagă intre subiecții activi și cei pasivi și drepturilor, adică intre persoane.
 Caracterul general
Norma juridică prescrie o conduită tipic, un etalon de comportament pe care trebuie să-l
respecte toți subiecții. S-a născut obligația pentru toți cetățenii de a cunoaște legea.
 Caracterul impersonal
Regula de conduita se adresează unor subiecte nedeterminate; subiectele se determină
numai în momentul stabilirii in mod concret a relației juridic, printr-o manifestare umana
determinată. Există acte juridice create de autoritățile publice, uneori purtând aceeași
denumire precum actele normative, care au însă caracter personal.
 Caracterul de repetabilitate si continuitate
El se aplica unui număr nedefinit de cazuri, de fapte, de manifestări, ori de cate ori este
necesar, atâta timp cat norma este in vigoare si cat timp realitatea sociala da naștere la
relații sociale de natura acelora avute în vedere de către legiuitor in momentul edictării
normei.
Caracterul de continuitate rezida în manifestarea repetabilității normelor juridice
care stabilesc competenta, organizarea și funcționarea autorităților publice ale statului sau
a altor mecanisme instituționale din viată sociala în sensul ca acestea continua să se
aplice indiferent cine sunt persoanele care formează acea autoritate.

 Caracterul obligatoriu al normelor juridice

Această trăsătura ține de esența normelor, este definitorie, comparativ cu alte norme
sociale. Daca norma juridica nu ar fi obligatorie și nu ar avea acompaniament cu

3
răspunderea juridica care este parte componenta a forței de constrângere statala-normele
juridice-nu s-ar justifica.
Norma este “o poruncă” a Statului asupra membrilor societății ceea ce implica
faptul că, din momentul intrării în vigoare, in mod nemijlocit, continuu și necondiționat,
orice abatere de la aceste comandamente stabilite de norma, presupune o nesocotire a
dreptului, a ordinii juridice sociale și implică intervenția forței de constrângere a statului.
Daca nu ar avea un caracter obligatoriu ar rămâne o simpla norma sociala, fiindcă iar lipsi
acel element constrângător care ne face să o respectam, să ne computam liberi, dar in
limitele permise de lege.

1.3. Structura interna a normei juridice

a) Noțiunea de structura
Prin structura înțelegem in general modul cum este organizat ceva, un sistem, o
parte sau un element al sistemului. Avem in vedere un dublu sens al termenului fiindcă,
norma juridica face parte dintr-un sistem în același timp.
In consecința, prin structura a normei juridice se desemnează:
 o stucatură interna, denumita si logico-juridica;
 o structura externa, denumita si tehnico-legislativa.
b) Structura interna(logico-juridica) normelor juridice
Structura interna sau logica alcătuiește partea statică, stabilă a normei. Ea relevă
elemente intrinseci(de logică) care compun norma. În analiza structurii interne se
pornește de la premisa ca norma juridica – elementul de baza al dreptului obiectiv nu
trebuie să se contrazică prin inadvertente logice, pentru a putea răspunde cerințelor bunei
organizări a relațiilor sociale.
Elementele intrinseci ce compun norma juridica sunt:
1. Ipoteza este acea parte a normei juridice care stabilește împrejurările în care se
va aplica norma juridică. Ea răspunde la întrebarea: “în ce împrejurări?” și “cui?” i se
aplica norma juridică. În ipoteza sunt descrise condițiile, împrejurările și faptele in
prezenta cărora se aplică dispoziția normei și categoria de persoane la care se opresc
prevederile dispoziției.
Tipuri de ipoteze:
Ipoteze determinate care stabilesc împrejurările și condițiile, clare, de aplicare a
dispoziției, a conduitei însăși.
Ipoteza relativ determinata exista atunci când împrejurările în care urmează a fi
aplicat dispoziția normei juridice, prin natura lor nu pot fi detaliate, apreciate și stabilite
prin însăși textul normei, lăsând operațiunea la îndemâna autorității publice.
Ipoteza simpla când are o singura împrejurare în care se aplica dispoziția și
complexa când are în vedere o mulțime de împrejurări în care toate sau fiecare in parte
pot sa determine aplicarea dispoziției.
Ipoteze enunțiative cu caracter de exemplificare sau ipoteze limitative unde
împrejurările sunt enumerate precis și nu pot fi extinse la ale situații asemănătoare.
2. Dispoziția este acea parte a structurii logico-juridice care stabilește conduita
parților, cu alte cuvinte acțiune sau inacțiunea pe care subiectele trebuie să o
îndeplinească, care sunt drepturile și obligațiile subiectelor ce se manifesta ori pot sa se
manifeste sunt incidenta normei juridice date.
Este elementul esențial, fundamental al normei juridice, fără de care un text de lege
nu poate constitui, se sine stătător o norma juridica.

4
 Tipuri de dispoziții:
Dispoziția determinata când stabilește categoric drepturile si obligațiile subiecților
vizați de legiuitor.
Dispoziția relativ determinata oferă variante sau limite ale conduite urmând ca
subiectul să aleagă una sin ele.

3. Sancțiunea este acea parte care stabilește consecința nerespectării conduitei

prescrise de dispoziție sau de ipoteza. Sancțiune juridica trebuie sa păstreze un echilibru
cu sancțiune morala sau religioasa, adică trebuie sa tina seama de o anumita realitate
sociala, trebuie sa asigure eficienta normei fără a se exagera.
Sancțiunea este o reacție a colectivității sociale, iar cei care trebuie sancționați sunt
membri ai societății respective.
Societatea este un fapt natural deosebit de complex, armonizat pe elementele sale
mari de referința, dar de armonizat “pe numere mici”, ceea ce implica o continua adaptare
a reacțiilor societății contra indivizilor care se plasează voit sau nu in afara legalității
instituite de către stat.
Tipuri de sancțiuni:
Sancțiunile pot fi pozitive sau negative. Dreptul ca fenomen social trebuie sa
regularizeze comportamentele umane, să stingă conflictele, sa organizeze și legimizeze
puterea statului.
Sancțiuni formale care sunt stabilitate de o autoritate publică și care au limite
minime si maxime, o posibilitate de dozare a lor, la vedere si sancțiuni neformale
“informale” care iau naștere ca o reacție fireasca , necontrolata a societății împotrivă unei
sau unor persoane.
Sancțiunile pot fi clasificate după mai multe criterii:
-după natura sancțiunii:
 sancțiuni civile;
 sancțiuni penale (amenda penala, închisoarea penala, confiscarea bunului care a
servit la săvârșirea infracțiunii etc.);
 sancțiuni administrative(amenda, anularea unei autorizații administrative,
suspendarea dreptului de a exercita o activitate etc.).
-după scopul urmărit:
 sancțiuni cu caracter reperator;
 sancțiuni cu caracter de pedeapsa(amenda, închisoarea penala sau
contravenționala);
 sancțiuni de anulare a actului juridic.
- după gradul de determinare pot fi:
 sancțiuni determinate absolut;
 sancțiuni relativ determinate;
 sancțiuni cumulative.

1.4. Structura externa (tehnico-legislativa) a normei juridice

Normele juridice care formează “dreptul pozitiv” sunt numeroase si ca atare ele
trebuie sistematizate, aranjate după o anumita logica, pentru a putea fi înțelese de către
toți cărora li se adresează.
Structura externa trebuie utilizata în așa măsura încât forma de exprimare a noilor
norme juridice sa se armonizeze cu normele juridice existente și să poată fi utilizată și
ulterior de către autorități ce vor emite noi norme juridice.

5
 1.5. Clasificarea normelor juridice. Criterii.
Normele juridice așezate în cadrul actelor normative sunt numeroase si ele
reglementează domenii ale realității sociale dintre cele mai diverse ceea ce implica, cel
puțin din punct de vedere teoretic, o clasificare cat mai expresiva care sa corespunda si
cerințelor practice, ținând seama ca în funcție de caracteristicile unei norme juridice, se
stabilesc si regimuri juridice aplicabile sau alte consecințe.
Prin clasificare e norma poate fi așezata in sistemul dreptului.
a) După criteriul ramurii de drept denumit si al obiectului reglementarii juridice si al
metodelor de reglementare:
 norme de drept constituțional;
 norme de drept administrativ;
 norme de drept penal;
 norme de drept financiar fiscal;
 norme de drept civil;
 norme de drept comercial;
 norme de drept al muncii;
 norme de drept al securității sociale;
 norme de drept de familie;
 norme de drept procesual penal.
b) După criteriul forței juridice pe care o ai normele juridice:
 norme cuprinse in legi;
 norme cuprinse in Decrete-legi, decrete;
 norme cuprinse in ordonanțe;
 norme cuprinse in Hotărâri de Guvern;
 norme cuprinse in ordine ale miniștrilor, prefecților, hotărâri ale autorităților
publice autonome centrale sau locale.
c) După criteriul structurii logico-juridice(interne) normele pot fi:
 norme complete –apar într-un act normativ
 normele incomplete – apar in mai multe acte normative:
 norme de trimitere - fac trimitere la un act normativ;
 norme in alb – urmează sa fie completat într-un act normativ.
d) După criteriul sferei de aplicare:
 norme juridice care reglementează direct conduita oamenilor;
 norme juridice care reglementează indirect conduita oamenilor.
e) După natura juridica a regulilor pe care le instituie:
 norme juridice – reguli;
 norme juridice – excepții.
f) După natura actului normativ în care sunt incluse normele pot fi:
 norme generale – au o sfera de aplicabilitate foarte vasta, in mai multe ramuri ale
dreptului, fiind considerat ca ele reprezintă dreptul comun pentru mai multe domenii ale
dreptului;
 norme speciale – se aplica unei arii restrânse de relații sociale;
 norme de excepție – au rolul de a completa normele generale sau pe cele speciale,
fără ca prin aceasta să se producă o modificare conceptuala sau reglementara unor reguli
de drept consacrate.

6
Bibliografie:

Suport Curs “Teoria generală a dreptului”