Izvoarele

dreptului
 Cuprins
2

Introducere
Cutuma sau obiceiul juridic
Jurisprudenta sau precedentul judiciar
Doctrina
Contractul normativ si Actul normativ
 1

Introducere
Prezentarea izvoarelor formale ale dreptului
Izvoarele
dreptului

Cutuma Jurisprudenta Doctrina Actul normativ

 Conceptul de izvor
5
Conceptul de izvor este folosit în sens specific juridic avându-se în
vedere formele de exprimare a normelor juridice, actele normative, obiceiul
juridic sau practica juridică. Etimologic însă prin termenul de izvor au fost
denumite în ştiinţa juridică sursele, originea, factori de determinare şi creare ai
dreptului. Pentru evitarea confuziei între cele două abordări ale izvoarelor
dreptului în ştiinţa dreptului s-a făcut distincţia între izvoarele materiale sau în
sens material şi izvoarele formale sau în sens formal ale dreptului. Izvoarele
materiale desemnează faptul social, forţele sau factorii care configurează
naşterea dreptului. Izvoarele formale au în vedere mijloacele cu ajutorul cărora
se exprimă izvorul material, forma pe care o îmbracă dreptul în ansamblul
normelor sale. Atunci când ne vom referi la izvoarele dreptului vom avea în
vedere izvoarele sale în sens formal.
 Ce sunt izvoarele dreptului?
6
Conceptul de izvor de drept este în strânsă legătură cu activitatea
desfăşurată de organele de competenţă în elaborarea dreptului. În scopul
creării dreptului, puterea de stat contemporană, fie elaborează direct şi
nemijlocit normele în diferite acte normative, fie recunoaşte valoarea juridică a
unor reguli formulate pe alte căi cum sunt obiceiurile, precedentul judiciar sau
actele unor organisme nestatale. În acest mod, se ajunge la distincţia dintre
izvoarele directe şi indirecte ale dreptului. Izvoarele directe sunt actele
normative elaborate nemijlocit de organele de stat (legi, decrete), în vreme ce
obiceiul sau actele organizaţiilor nestatale sunt izvoare indirecte deoarece
pentru a căpăta forţă juridică şi a deveni izvoare de drept au nevoie şi de
recunoaşterea sau sancţionarea lor de către autorităţile publice. Definim deci
izvorul de drept ca fiind forma de exprimare a dreptului, adică modalitatea de
instituire sau recunoaştere de către puterea de stat a normelor juridice în
procesul de creare al dreptului.
 2

Cutuma sau obiceiul

juridic
 Cutuma ca izvor de drept
Ce este cutuma?
v Prima forma de reglementare a raporturilor sociale dintre oameni o reprezinta
obiceiul sau cutumele.
Obiceiul juridic este considerat cel mai vechi izvor de drept nescris deoarece, precede
dreptul în sensul sau actual ca sistem de norme juridice ce provin în principal din
activitatea legislativa a statului.
Obiceiul juridic este cutuma juridica, definit ca suma legilor bune si drepte mostenite
din batrâni si se caracterizeaza prin preventie si limitare, prin capacitatea de a
consolida si mentine viata comunitatii umane, de a conserva ordinea.

Unde şi cum s-a născut şi perpetuat un astfel de concept?

Obiceiul juridic a aparut si s-a format în perioada

de început a societatii umane datorita experientei
de viata acumulata de o comunitate umana si a unor
practici cristalizate in timpul evolutiei ei istorice.

În esenta, obiceiul este o regula de conduita formata

spontan. Aceste obiceiuri, prin recunoastere din
partea puterii de stat devin obiceiuri juridice sau
cutume.
 OBICEIUL JURIDIC ÎN SISTEMUL DE DREPT ROMÂNESC

Istoria dreptului romanesc pune in evidenta pozitia puternica pe

care a avut-o dreptul obisnuielnic, incepand cu dreptul daco-getic,
care s-a mentinut, in anumite limite si dupa cucerirea romana si
ajungand pana la inceputul sec. al XIX-lea.
Dreptul obisnuielnic, numit si Legea pamantului ( Legea
Tarii) sau Jus Valachorum, si-a pastrat vreme indelungata
nota de personalitate si a guvernat relatiile sociale ale
populatiei romanesti din spatiul carpato-danubiano-pontic.
Pentru existenţa unei cutume e necesar să existe o
perpetuare sau repetare constantă care să se sprijine pe
convingerea că această repetare este absolut obligatorie, astfel
încât alte persoane să o ceară şi să nu depindă doar de voinţa
subiectivă.
Obiceiul juridic, fiind cunoscut si recunoscut de toti componentii
colectivului, exclude necesitatea unei forte organizate care sa intervina pentru a
rezolva disensiunile aparute si sa sanctioneze abaterile.
Din punct de vedere istoric, obiceiul juridic a alcatuit prima forma a
dreptului pozitiv , acel drept rudimentar pe care Teoria Generala a Dreptului il
plaseaza la borna zero a drumului istoric parcurs de drept pana in zilele noastre.
 3

Jurisprudenta sau precedentul

judiciar
Jurisprudența se referă la ansamblul
hotărârilor și deciziilor luate de instanțele
judecătorești în diferite cazuri și situații
legale.

Ea reprezintă practica judiciară acumulată

în timp și oferă interpretări și aplicări ale
legii în diverse contexte specifice.
De obicei, aceste hotărâri devin o sursă
importantă de referință pentru instanțele
viitoare și pot influența modul în care
legile sunt înțelese și aplicate în viitor.
 Jurisprudența este esențială în stabilirea unor principii
legale, înțelegerea interpretării legilor și în asigurarea
consistenței în aplicarea legii.

In plus, aceasta este un domeniu vast și important în cadrul

sistemului legal, influențând modul în care legile sunt
înțelese, interpretate și aplicate.
 4

Doctrina
Doctrina formeaza stiinta juridica al carei rol
teoretic este indiscutabil, atât în privinta
explicarii si interpretarii stiintifice a materialului
normativ, cât si în opera de legiferare, în
procesul de creare a dreptului, cât si în
activitatea practica de aplicare a dreptului.
In dreptul actual, doctrina nu este considerata
izvor de drept, însa acest lucru nu împieteaza cu
nimic asupra rolului indispensabil pe care ea îl
are în procesul legislativ si în procesul practicii
juridice. Solutiile si interpretarile doctrinare sunt
întodeauna fondate pe cazuri practice, pornind
de la fapte reale, pe care apoi le generalizeaza,
le interpreteaza si le explica teoretic.
Doctrina a avut un deosebit rol în procesul de creare a
dreptului. Astfel, în dreptul roman, opiniile jurisconsultilor
Papinian, Ulpian, Paul erau considerate ca având forta legii.
In Evul Mediu, doctrina a jucat, de asemenea, un rol
important, datorita obscuritatii si nesigurantei dreptului
cutumiar, astfel ca judecatorii cautau solutiile în
comentariile juristilor.
Odata cu codificarea cutumei si cuprinderea normelor
juridice în legi, rolul doctrinei a scazut, fara ca el sa
dispara. In functie de argumentatia stiintifica a doctrinei,
atât în opera de creare, cât si în aplicarea dreptului,
argumentele fiind utilizate atât de legiuitor în crearea
dreptului cât si de judecatori în solutiile date.
 5

Contractul normativ
si
Actul normativ
◈ Un contract normativ este un acord legal între două sau mai multe părți care
stabilește drepturile și obligațiile acestora într-o anumită situație. Acest tip de contract se
bazează pe norme și reguli juridice și are ca scop stabilirea unui cadru legal pentru
relațiile dintre părți.Un contract normativ poate fi utilizat în diferite domenii, cum ar fi
afaceri, dreptul muncii, dreptul civil sau dreptul comercial.

◈ Acesta poate fi încheiat între persoane fizice, persoane juridice sau între o persoană
fizică și o persoană juridică.Prin intermediul unui contract normativ, părțile stabilesc
drepturile și obligațiile fiecărei părți, precum și modalitățile de rezolvare a eventualelor
litigii. De asemenea, acesta poate conține clauze referitoare la durata contractului,
condițiile de reziliere, plata și alte aspecte relevante.

◈ Un contract normativ trebuie să respecte legislația în vigoare și să fie semnat de toate

părțile implicate. În cazul în care una dintre părți nu își respectă obligațiile contractuale,
cealaltă parte poate solicita despăgubiri sau poate recurge la alte măsuri legale pentru a-
și proteja drepturile.
Exemple de contracte:
1) Contractul de munca 2) Contractul de inchiriere
ACT NORMATIV, este izvorul de drept creat de organe ale autorităţii publice, investite cu
competenţe normative (parlament, guvern, organe administrative locale). Actul normativ
cuprinde norme general-obligatorii, a căror aplicare poate fi realizată şi prin intervenţia
forţei coercitive a statului (De ex.: legi, decrete, ordonanţe ale guvernului, regulamente şi
ordine ale ministerelor, decizii ale organelor administrative locale).
Structura actelor normative:
Toate actele normative de aplicare generală sunt sistematizate în conformitate cu o structură
standard :
• titlul;
• preambul - dacă este cazul;
• formula introductivă;
• partea dispozitivă;
• anexe - dacă este cazul;
• formula de atestare a autenticității actului;
• semnătura emitentului;
• locul semnării - dacă este cazul;
• numărul și data actul normativ.
 Bibliografie
20

o Teoria Generala a Dreptului – Conf. univ. dr. Costica Voicu

o https://ro.wikipedia.org/wiki/Drept#Izvoarele_de_drept
o http://www.clr.ro/wp-content/uploads/2021/03/Ghid-pentru-elaborarea-
proiectelor-de-acte-normative.pdf
Va multumim !

21