CURS 1.

Noțiunea de normă socială și clasificarea normelor sociale

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „normă” provine din grecescul „nomos” care
înseamnă ordine.

Norma socială este o regulă sau standard de comportament împărtăşită de două sau mai
multe persoane cu privire la conduita ce trebuie considerată ca social acceptabilă.

Normele sociale nejuridice sunt:

1. Obiceiuri(moravuri,datini)-. Obiceiul devine normă juridică - cutumă - în momentul în
care este recunoscut de puterea publică, de stat, în acel moment el devine obligatoriu,
iar încălcarea sa atrage după sine aplicarea sancţiunii organizate a statului. Obiceiul
recunoscut ca normă juridică devine izvor de drept.

2. Norme de convietuire-Specificul acestor norme rezultă dintr-o anumită apreciere sau

preţuire reciprocă a persoanelor, exprimată prin "stima", "consideraţia" sau "respectul"
ce şi-l aduc una alteia.În anumite condiţii, pentru respectarea lor, poate să intervină o
reglementare printr-un act normativ, în această împrejurare norma de convieţuire
socială dobândeşte forţă juridică, devenind şi normă juridică.

3. Norme morale-Între drept şi morală există o corelaţie organică, foarte strânsă, fiecare
păstrându-şi însă identitatea. Atât dreptul, cât şi morala reprezintă un ansamblu de
norme de conduită. Din punct de vedere al sancţiunii, deosebirea dintre normele
morale şi juridice se referă la faptul că normele de drept pot să fie asigurate prin forţa
coercitivă a statului iar normele morale au ca sancţiuni specifice oprobiul public,
marginalizarea, desconsiderarea, regretul, mustrarea de conştiinţă.

4. Norme ale unor organizatii nestatale-sunt norme de conduită, tot nejuridice, Normele
organizaţiilor sociale nestatale sunt foarte asemănătoare cu normele juridice, ele
stabilind drepturi şi obligaţii ale membrilor lor, sancţiuni pentru nerespectarea lor dar
nu sunt norme juridice pentru că le lipseşte apărarea şi garantarea lor, la nevoie, cu
ajutorul forţei publice, a forţei coercitive a statului.

Aparitita si evolutia istorica a dreptului

În epoca comunei primitive, concomitent cu primele forme de organizare în familie,
gintă, trib, au apărut şi primele norme iniţial în forme rudimentare, care ulterior s-au impus
treptat ca deprinderi, obiceiuri, tradiţii.
Dreptul scirsi apare in antichitatea Greco-romana, Atunci apare şi dreptul scris, ilustrat
de anumite acte normative considerate adevărate monumente legislative în istoria dreptului şi
culturii umane, cum au fost: Codul lui Hamurabi în Mesopotamia, Codul lui Manu în India,
Legile lui Moise (Decalogul) la evrei, Legile lui Solon la greci sau Legea celor XII table la
romani.
 • Constituirea dreptului ca entitate conturată se poate spune că are loc odată cu
constituirea puterii publice ca putere de stat.

CURS 2. FACTORII DE CONFIGURARE A DREPTULUI. DREPTUL ŞI VALORILE SOCIALE

Factorii de configurare a dreptului

1. Cadrul natural-este constituiut de mediul geographic, de factorii naturali si de cei
demografici.
2. Cadrul istoric,etnic ,national- are in vedere conditiile istorice si particularitatile
nationale ale populatiei
3. Cadrul social-politic-aici intra si domeniul economic,politic,schimbarea regimului
politic,cu toate consecintele sale asupra tuturor ramurilor dreptului influeteaza mai
ales dreptul constitutional
4. Cadrul cultural-ideologic-(creatia spirituala,ideologia,religia,cultura in general) are o
influenta semnificativa asupra reglementarilor juridice
5. Factorul uman- Dimensiunea umană a dreptului priveşte, înainte de toate, drepturile
esenţiale ale individului, numite şi drepturile fundamentale ale omul
6. Factorul international- respectul, situaţia internaţională a ţării respective, raporturile cu
vecinii, cu comunitatea internaţională au influenţă asupra dreptului.

Valorile sociale ale dreptului

 Justiția
 Democrația
 Securitatea juridică
 Statul de drept
 Proprietatea în formele ei multiple
 Societatea civilă
 Suveranitatea națională

DEFINIREA, CONŢINUTUL ŞI FORMA DREPTULUI

Dreptul este, înainte de toate, o regulă de conduită în raporturile dintre oameni.

Specificul cel mai elocvent al dreptului ca fenomen social îl constituie caracterul normativ sau
normativitatea juridică.
Nemo censetur, ignorare lege (nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii) este un
adagiu principal formulat încă din dreptul roman, a cărui consecinţă constă în faptul că
necunoaşterea legii nu poate fi o scuză pentru absolvirea de răspundere şi de sancţionare în
cazul încălcării dreptului.

Conţinutul dreptului poate fi privit sub două aspecte: normativ şi social

Conţinutul normativ relevă însăşi conduita sau comportamentul prescris de normele
juridice subiectelor de drept, adică ce drepturi şi obligaţii concrete au oamenii în anumite
împrejurări.
 Conţinutul social al dreptului este dat de scopul, de voinţa şi interesele pe care dreptul
le exprimă şi le consacră. În principiu, dreptul exprimă voinţa şi interesele deţinătorilor puterii
de stat.

CUVÂNTUL DREPT DERIVĂ DIN LATINESCUL DIRECTUS

Dreptul poate fi definit ca ansamblul normelor juridice instituite sau sancţionate de stat, care
exprimă voinţa şi interesele comune, generale asigurate în aplicarea lor de forţa de
constrângere a statului.
Dreptul subiectiv reprezintă prerogativa, facultatea, posibilitatea unei persoane de a-şi
valorifica sau de a-şi apăra un anumit interes, recunoscut şi protejat de autorităţile publice.
Dreptul obiectiv desemnează totalitatea regulilor juridice de conduită sau a normelor
juridice din societate. El reprezintă totalitatea normelor de conduită instituite de organele
statului şi impuse indivizilor

Sistemul dreptului reprezintă structura unitară a ansamblului normelor juridice dintr-un

stat, determinat de caracterul unitar al societăţii, valorile sociale ocrotite prin drept şi principiile
fundamentale ale dreptului, precum şi divizarea acestor norme pe grupe distincte în instituţii şi
ramuri de drept.

Instituţia juridică cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează o anumită

categorie de relaţii sociale (de exemplu, instituţia juridică a căsătoriei, instituţia moştenirii,
instituţia dreptului de proprietate).

Ramura de drept reprezintă o grupare mai largă de norme şi instituţii juridice care sunt
legate între ele prin obiectul lor comun, prin anumite principii comune care stau la baza lor,
potrivit intereselor din societatea respectiv

Cea mai importantă diviziune a dreptului este în drept public şi drept privat

În sfera dreptului privat regăsim următoarele ramuri de drept: drept civil, drept comercial,
dreptul muncii, dreptul comerţului internaţional, dreptul familiei, dreptul mediului etc.

În sfera dreptului public sunt cuprinse următoarele ramuri de drept: drept constituţional,
drept administrativ, drept penal, drept financiar, drept internaţional public şi altele.

CURS 3. IZVOARELE DREPTULUI

Izvorul de drept poate fi definit ca fiind modalitatea specifică de exprimare a conţinutului

dreptului

1.Actul normativ este cel mai important izvor de drept în sistemul dreptului, fiind creaţia
autorităţii publice investite cu putere normativă: parlament, guvern, preşedinte, organele
administraţiei publice centrale sau locale. Actele normative juridice se întâlnesc din cele mai
vechi timpuri (de exemplu, Legea celor XII Table la romani).

2.Legea Locul central în sistemul actelor normative îl ocupă legea. Conceptul de lege este folosit
în mai multe accepţiuni. În categoria legii, ca o varietate a ei, intră, de asemenea Constituţia ca
lege fundamentală (supremă) şi Codul ca o lege în care reglementările îmbracă o anumită formă
de sistematizare.

Legea-val. Juridica superioara,cel mai importat izvor de drept,continut normativ

Din punct de vedere al forţei juridice, legile se clasifică în:
 legi constituţionale sau fundamentale;
 legi organice;
 legi ordinare.

Legile organice se votează cu jumătate plus unu din membrii camerei, pe când legile ordinare
se votează cu jumătate plus unu din membrii prezenţi ai camerei.

Actele normative subordonate legii

1. Actele normative ale şefului statului
2. Conform art. 108 alin. 1 din Constituţie, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.

3.Obiceiul juridic sau cutuma

Din punct de vedere istoric, obiceiul socotit ca cel mai important izvor formal al dreptului,
constituie cel mai vechi izvor de drept, prima formă în care s-au exprimat normele juridice.

Reprezintă numai în mod excepţional izvor de drept şi numai atunci când legea face trimitere
expresă la obicei. Se regăseşte ca izvor de drept de regulă în ramurile dreptului privat.

4.Contractul normative

Contractul normativ este izvor de drept dar are o sferă mai restrânsă de aplicabilitate.
Contractul este un act juridic care stabileşte drepturi şi obligaţii pentru subiecte de drept prin
acordul lor de voinţă, dar privit în acest sens contractul nu poate fi izvor de drept.

5.Practica judiciară (judecătorească) sau jurisprudenţa

Este formată din totalitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către instanţele

judecătoreşti de toate gradele.
Nu constituie izvor de drept-nu este competentă să creeze lege

6. Doctrina- nu constituie izvor de drept.

CURS 4.NORMA JURIDICA

Norma juridică reprezintă o regulă de conduită obligatorie, cu caracter general şi impersonal,

instituită de puterea publică sau recunoscută de aceasta, a cărei respectare este asigurată, la
nevoie, prin forţa coercitivă a statului.

Caracterele normei juridice

1. Prescriptiv-ea stabileste,fixeaza sau autorizeaza anumita conduita
2. General si impersonal- impersonal deoarece vizează un număr nedeterminat de
persoane. Conduita tipică, standard, prescrisă de norma juridică stabileşte drepturile şi
obligaţiile participanţilor la viaţa juridică, ale subiecţilor raporturilor juridice în mod
generic.
3. Obligatoriu- Caracterul obligatoriu este prefigurat de principiul că în cazul nerespectării
normei juridice, statul, prin organele sale coercitive (poliţia, parchetul, instanţele
judecătoreşti) asigură aplicarea dreptului şi restabilirea ordinii de drept.

Structura normei juridice

Structura internă (logico-juridică) arată din ce elemente este compusă norma juridică: ipoteza,
dispoziţia, sancţiunea.

Schematic, structura internă a normei juridice s-ar putea exprima sub forma: în cazul în care,
dacă (ipoteza) ...atunci trebuie (dispoziţia) ... Altfel (sancţiunea) .

Structura tehnico - juridică a normei juridice formează partea dinamică a normei, se referă la
forma exterioară de exprimare a ei, la redactarea ei, care trebuie să fie clară, concisă, concretă

Clasificarea normelor juridice

 După natura conduitei

1. Onerative- prescriu în mod expres obligaţia de a săvârşi o acţiune (a face), care impun o
anumită conduită
2. Prohibitive- care interzic săvârşirea unei acţiuni, a unei fapte (a nu face)
Normele onerative şi cele prohibitive poartă denumirea şi de norme imperative sau
categorice deoarece nu permit nici o derogare de la realizarea lor.
 3. Premisive sau dsipozitive- prevăd posibilitatea ca subiectul să-şi aleagă o conduită
acţionând după propria apreciere,se mai numesc si norme supletive

 Din punct de vedere tehnico-redacţional

 Complete- reprezintă acele norme dotate cu toate elementele necesare, ipoteză,

dispoziţie şi sancţiune, deci reglementarea este clară.
 Incomplete- sunt acele norme care nu au în structura lor toate elementele

Actiunea normei juridiec

Actiunea normei juridice in timp

1. Intrarea în vigoare a normei. Norma juridică, inclusă în actele normative, intră în

vigoare la trei zile de la data publicării în Monitorul Oficial sau la o dată ulterioară
prevăzută în textul ei

2. Caracterul normei. Un aspect important la care se referă aplicarea normei în timp este
cel cu privire la perioada în care norma are dreptul să acţioneze din momentul intrării ei
în vigoare. Cu alte cuvinte, problema este dacă norma se aplică în viitor sau în trecut.
Norma juridică acţionează numai pentru prezent şi viitor, ea nu-şi întinde acţiunea nici
înainte de intrarea ei în vigoare şi nici după ieşirea ei din vigoare.

Prin urmare, norma juridică are efect neretroactiv.

3. Ieşirea din vigoare a normei juridice.

 Ajungerea la termen
 Abrogarea-expres direct,indirectă și implictică
 Căderea în desuetudine

Acţiunea normei juridice în spaţiu şi asupra persoanei

Principiul teritorialităţii - Potrivit suveranităţii statului, acţiunea normelor juridice aparţinând

unui stat se extinde asupra întregului său teritoriu cu excluderea, de regulă, a aplicării normelor
altor state.

Aplicarea normei juridice asupra persoanelor

În general, regimul juridic aplicat străinilor se poate împărţi în trei grupe: regimul naţional,
regimul special şi regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate

CURS 5. RAPORTUL JURIDIC

Putem concluziona că raportul juridic este un raport social, istoric, voliţional, reglementat de
norma juridică, în cadrul căreia participanţii se manifestă ca titulari de drepturi şi obligaţii,
prin exercitarea cărora se materializează finalitatea normei juridice.

În concluzie, condiţiile sau premisele necesare pentru naşterea şi existenţa raportului juridic
sunt
 să existe o normă juridică care să reglementeze raportul social respectiv;
 să existe participanţi (persoane) care să-şi manifeste voinţa de a da naştere
raportului de drept sau să existe persoane cărora să li se impună conduita
prescrisă în norma juridică;
 să existe împrejurările (să aibă loc un eveniment sau o acţiune) numite fapte
juridice, prevăzute în ipoteza normei de drept care reglementează acele
raporturi sociale şi de care legea leagă naşterea, modificarea sau stingerea
raportului juridic.

CATEGORII DE RAPORTURI JURIDICE

 raporturi juridice de autoritat- sunt acele raporturi care se nasc între stat sau organe
ale sale şi cetăţenii statului, în sensul că unul dintre subiecte este purtătorul autorităţii
publice – de exemplu, raporturi de drept constituţional, de drept administrativ, de
drept financiar, de drept penal, de drept procesual penal
 raporturi juridice cu caracter de egalitate, opus caracterului de autoritate. Acestea se
pot naşte uneori şi între organele statului şi persoanele juridice, dar în cele mai
numeroase cazuri ele se nasc între persoanele fizice şi persoanele fizice ori juridice
private, de exemplu, vânzător-cumpărător, salariat-unitate, antreprenorbeneficiar,
cărăuş-expeditor, soţ-soţie.

SUBIECTELE RAPORTULUI JURIDIC

Subiectul activ este persoana care are facultatea de a pretinde ceva de la cealaltă parte.
Subiectul pasiv este persoana căreia îi incumbă obligaţia corespunzătoare pretenţiei
subiectului activ (în cazul raportului juridic de plată a impozitului, subiectul activ este organul
financiar, iar subiectul pasiv este contribuabilul).
Persoana fizică – subiect al raportului juridic

 Capacitatea juridică a persoanei fizice Pentru a fi subiect de drept, persoana fizică

trebuie să aibă capacitate juridică.
 Capacitatea de folosinţă este aptitudinea generală şi abstractă, recunoscută
persoanelor de legea în vigoare, de a avea drepturi şi obligaţii
 Aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice reprezintă capacitatea de
exerciţiu.

Persoana juridică – subiect al raportului juridic

CONTINUTUL RAPORTULUI JURIDIC

Noţiunile de drept subiectiv şi de obligaţie

În cadrul raportului juridic, dreptul subiectiv apare ca o posibilitate, conferită de norma juridică
titularului dreptului (persoană fizică sau juridică) de a pretinde subiectului pasiv să dea, să facă
sau să nu facă ceva, realizarea acestei posibilităţi fiind garantată de forţa de constrângere
statală la care poate recurge titularul dreptului, în caz de nevoie.

Obligaţia este celălalt elelment al raportului juridic corelativ dreptului subiectiv şi constă în
îndatorirea subiectului pasiv de a avea o anumită conduită faţă de subiectul activ . Această
conduită constă în săvârşirea sau abţinerea de la săvârşirea anumitor acţiuni.

Deci, drepturile şi obligaţiile în cadrul raportului juridic sunt corelative.

Clasificarea drepturilor subiective

A. După gradul de opozabilitate drepturile subiective sunt absolute şi relative.

După conţinutul lor, distingem drepturi patrimoniale şi nepatrimoniale.

Drepturile patrimoniale au conţinut economic, putând fi evaluate în bani şi se împart la rândul

lor, în drepturi patrimoniale reale şi drepturi de creanţă.

OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC

Prin urmare, prin obiect al raportului juridic se înţeleg acţiunile sau inacţiunile pe care titularul
dreptului subiectiv le solicită în procesul desfăşurării raportului juridic.

FAPTELE JURIDICE
Prin fapte juridice înţelegem acele împrejurări care potrivit normelor juridice atrag după sine
apariţia, modificarea sau stingerea de raporturi juridice şi provoacă prin aceasta anumite
consecinţe juridice (de exemplu, încheierea unei căsătorii, naşterea unui copil, etc.)

CURS 6. RĂSPUNDERE JURIDICĂ

Răspunderea juridică, formă specifică a răspunderii sociale

Una din formele răspunderii sociale este răspunderea juridică.. Specificul raspunderii juridice
in primul rand in -obligatia de a da socoteala pt incalcarea normei de drept.

În concluzie, răspunderea juridică este o măsură de constrângere, necesară respectării

normelor de drept, aplicată de organe special învestite ale statului să dispună constrângerea
împotriva celor care săvârşesc fapte ilicite.

Principiile răspunderii juridice

 Principiul răspunderii pentru fapta săvârşită cu vinovăţie

 Legalitatea răspunderii juridice
 Principiul răspunderii personale
 Principiul justeţei sancţiunii
 Principiul celerităţii (promptitudinii)

Condițiile răspunderii juridice

 conduita ilicită a făptuitorului- Conduita ilicită are două modalităţi de manifestare:

acţiunea (comisiunea) sau inacţiunea (omisiunea).
 vinovăţia autorului faptei ilicite- Vinovăţia apare sub două forme: intenţia şi culpa.
intenția poate fi directa sau indirecta,culpa cu prevedere(din usurinta,din imprudenta)
si culpa simpla(din greseala, din neglijenta)
 rezultatul socialmente periculos;prejudicial se poate repara daca este
cert,direct,personal,rezultat al incalcarii unor drepturi,nereparat
 legătura de cauzalitate între conduita ilicită şi rezultatul socialmente periculos produs.
in legătură de cauzalitate se înţelege raportul dintre două fenomene în care, un
fenomen denumit fenomen-cauză (sau cauză) precede şi generează un alt fenomen
denumit fenomen-efect (sau efect).poate fi simla si complexa

Temeiul raaspunderii juridice este -fapta ilicita

Cauza raspunderii juridice este- conduita directa si personala a subiectului de drept
Capacitatea de a raspunde juridic presupune aptitudinea subiectului de a evalua coherent
consecintele faptei sale
CURS 7.ACTUL JURIDIC CIVIL

Def. act juridic

Manifestare de vointa cu intentia de a produce efecte juridice,respective de a
naste,modifica sau stinge raporturi juridice civile

Caracteristicile actului juridic

1. Prezenta unei manifestari de vointa care poate proveni de la una sau mai
multe personae fizice sau juridice
2. Intentia de a produce efecte juridice
3. Efectele juridice urmarite pot consta in a da nastere, a modifica sau as tinge
un raport juridic concret

Clasificare:

1. Dupa numărul părților

 Unilateral-presupune numai manifestarea de voință a actorului

său(testament,acceptarea unei moșteniri,renunțarea la un
drept,recunoașterea filiației unui ccopil din afara căsătoriei….
 Bilateral-constă în maninfestarea de voință a două
părți,exemple(contractual de vânzare-cumpărare,contractual d schimb…)la
un contract bilateral ambele părți au obligații
 Multilateral-rezultatul acordului de voință între 3 sau mai multe
părți(contractual de societate civilă)

2. După scopul urmărit de părți la încheierea actului juridic:

 Cu titlu oneros-prin care fiecare parte urmăreşte să îşi procure un

avantaj în schimbul obligaţiilor asumate(contract de vanzare-
cumparare).Acestea se subclasifică:
 Acte comutative-la momentul încheierii lor, existenţa
drepturilor şi obligaţiilor părţilor este certă, iar întinderea
 acestora este determinată sau determinabilă (de exemplu, în
contractul de vânzare-cumpărare, vânzătorul ştie exact suma
pe care o va primi drept preţ, iar cumpărătorul ştie exact ce
bunuri va primi în schimbul acelui preţ)(exemple:contract de
antrepriza,contractual de inchiriere
 Acte aleatorii-oferă cel puţin uneia dintre părţi şansa unui
câştig şi o expune totodată la riscul unei pierderi(contractul de
rentă viageră, contractul de întreţinere, contractul de
asigurare)
 Cu titlu gratuit -prin care una dintre părţi urmăreşte să procure
celeilalte părţi un beneficiu, fără a obţine în schimb vreun
avantaj(donație)
 Liberalitatile-prin care dispunătorul îşi micşorează
patrimoniul prin folosul patrimonial procurat gratificatului.
(donatii)
 Acte dezinteresate-prin care se procură un avantaj
patrimonial celeilalte părţi, fără ca dispunătorul să-şi
diminueze patrimonial.( depozitul gratuit, mandatul gratuit,
împrumutul de folosinţă)

3. Dupa felul si natura efectelor pe care le produc:

 Actele constitutive-care dau naştere unor drepturi subiective civile care

n-au existat anterior.(exemple: ipoteca, instituirea unui uzufruct, gajul,
convenţia de partaj)
 Actele declarative- care părţile îşi recunosc, îşi confirmă, îşi definitivează
ori consolidează anumite drepturi prin care au existat anterior momentului
încheierii actului.exemplu:tranzactiile
 Actele translative-prin care se strămută un drept dintr-un patrimoniu în
altul (de exemplu, contractul de vânzare-cumpărare, donaţia, schimbul).

4. Dupa importanta lor

 De conservare-prin care se urmăreşte păstrarea unui drept în

patrimoniul persoanei(întreruperea prescripţiei extinctive, înscrierea
unei ipoteci, somaţia).
  De dispozitie-sunt acele acte care au ca rezultat ieşirea unui bun din
patrimoniul părţii care încheie actul sau grevarea lui cu sarcini reale.
( vânzare-cumpărare, donaţia, constituirea unei ipoteci, uzufructul,
renunţarea la un drept.)
 De administrare-prin care se urmăreşte să se realizeze o normală
punere în valoare a unui bun sau a unui patrimoniu, de exemplu:
închirierea unui bun, perceperea fructelor sau veniturilor sale, efectuarea
unor reparaţii de întreţinere, asigurarea unui bun.

5. Dupa modul sau forma de incheiere

 Consensual-care se poate încheia valabil prin simpla manifestare a

voinţei părţilor, indiferent de forma ei de exprimare.
 Solemn-pentru care legea cere expres redactarea într-o formă
determinată, adică validitatea sa este supusă unor formalităţi prevăzute
de lege. Nerespectarea acestor formalităţi atrage nulitatea absolută a
actului. Sunt acte juridice solemne: donaţia, testamentul, convenţia
matrimonială, contractul de ipotecă, etc.
 Reale-este acel act juridic civil a cărui încheiere valabilă presupune pe
lângă manifestarea de voinţă şi remiterea (predarea) efectivă a
bunului(comodatul, darul manual, depozitul.)

6. Dupa modul de executare

 Cu executare dintr-o data-se execută prin săvârşirea unei singure

prestaţii, din partea debitorului (de exemplu, contractul de donaţie, darul
manual).
 Cu executare succesiva-se execută fie prin mai multe prestaţii
succesive, fie printr-o prestaţie continua(contractul de locaţiune,
contractul de arendare.)

Conditiile de valablitate ale actului juridic:

 Capacitatea de a contracta
 Consimtamantul partilor
  Un obiect determinat si licit
 O cauza licita si morala

 Capacitatea partilor
Capacitatea de folosinta-este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii
civile.Exceptia de la aceasta regula este drepturile copiluli care le primeste de la conceptie cu
conditia sa se nasca viu.

Capacitatea de exercitiu-deplină a persoanelor fizice începe la data când persoana devine

majoră. Prin excepţie de la această regulă, minorul care se căsătoreşte dobândeşte, prin
căsătorie, capacitatea deplină de exerciţiu. De asemenea, pentru motive temeinice, instanţa de
tutelă poate recunoaşte minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de
exerciţiu (cazul de emancipare a minorului).Cei de la 14 ani in sus au capacitate de exercitiu
partiala.

 Consimţământul
Consimţământul poate fi definit ca fiind exteriorizarea hotărârii de a încheia un act juridic civil.
Conditii consimtamant:

- să fie exprimat în cunoştinţă de cauză, adică să provină de la o persoană cu discernământ;

- să fie serios, adică exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;
- să fie liber, adică să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ.

a) Consimţământul trebuie să fie exprimat în cunoştinţă de cauză

Pentru a produce efecte juridice valabile, este necesar ca subiectul de drept civil să aibă
puterea de a aprecia aceste efecte care se produc în baza manifestării sale de voinţă.

b) Consimţământul trebuie să fie serios, adică exprimat cu intenţia de a produce

efecte juridice
Nu este îndeplinită această condiţie atunci când, spre exemplu: manifestarea de voinţă a fost
făcută în glumă, din prietenie, din simplă politeţe, manifestarea de voinţă este prea vagă

c) Consimţământul să fie liber, adică să nu fie alterat de vreun viciu de

consimţămân
Viciile de consimtamant:
 1. Eroarea este o falsă (greşită) reprezentare a realităţii cu ocazia încheierii
unui act juridic. Eroarea poate îmbrăca două forme: eroarea esenţială şi
eroarea neesenţială.
2. Dolul constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene,
în scopul de a o determina să încheie un act juridic.
3. Violenţa constă în ameninţarea unei persoane cu un rău, astfel încât i se
produce o temere de natură a o face să încheie un act juridic pe care altfel
nu l-ar fi încheiat.
4. Leziunea constă în prejudiciul material suferit de una din părţile
contractante din cauza disproporţiei vădite de valoare între contraprestaţii
existente în chiar momentul încheierii contractului.

Obiectul contractului îl reprezintă operațiunea juridică, precum vânzarea,

locațiunea, împrumutul și altele asemenea, convenită de părț
Obiectul obligației este prestația la care se angajează debitorul.
În timp ce obiectul contractului trebuie să fie în toate cazurile determinat (nu şi
determinabil) şi licit, obiectul obliogaţiei trebuie să fie determinat sau cel puţin
dweterminabil şi licit.
Obiectul actului juridic civil trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
 să existe;
 să fie în circuitul civil;
 să fie determinat sau determinabil;
 să fie posibil;
 să fie licit.

Cauza (scopul) actului juridic civil-să existe, să fie licită şi să fie morală.

CURS 8. PATRIMONIU
Caractere juridice:
  Patrimoniul este o universalitate juridica-Patrimoniul cuprinde toate
drepturile şi obligaţiile patrimoniale care aparţin unei persoane, el prezentând o
compunere globală.
 Unicitatea patrimoniului-- respectiv orice persoană fizică sau juridică poate
avea şi are un singur patrimoniu
 Inaliebilitatea patrimoniului-Patrimoniul nu poate fi despărţit de persoană, el
este inerent persoanei, însoţind-o întreaga viaţă.
 Divizibilitatea patrimoniului

1. DREPTURILE PATRIMONIALE
Drepturi reale
 subiective si absolute, drepturile reale conferă titularului două efecte
speciale: dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă.
 Dreptul de urmarire-constă în posibilitatea recunoscută titularului
dreptului real de a urmări bunul la care dreptul său real se referă, în mâinile
oricărei persoane.
 Dreptul de preferinţă constă în prerogativa conferită titularului dreptului
real de a avea prioritate faţă de orice alt drept, acesta putând să şi-l
valorifice înaintea titularilor altor drepturi.
Drepturi de creanta
 relativ,pers. determinate
 Drept de preferinţă sau de precădere-care au un avantaj inaintea altora de
a primii bani
Clasificarea Drepturilor reale
1. După natura bunurilor asupra cărora poartă drepturile reale.
 Drepturile imobiliare au ca obiect bunuri imobile
 Drepturile mobiliare au ca obiect bunuri mobile corporale sau
incorporale.

2. După cum au sau nu o existenţă independentă, de sine stătătoare

Drepturile reale principale sunt acele drepturi reale care au o existenţă
independentă, de sine stătătoare, în raport cu alte drepturi reale sau de creanţă.
Cel mai important drept real principal este dreptul de proprietate, el constituind
izvorul necesar şi temeiul naşterii şi existenţei tuturor celorlalte drepturi reale.
Drepturile reale accesorii sunt acele drepturi reale care se constituie pentru a
însoţi şi garanta alte drepturi (de creanţă), fără a avea independenţă sau existenţă
de sine stătătoare. Dreptul de creanţă a cărui fiinţă o însoţesc şi a cărui realizare
o garantează este dreptul principal, de existenţa căruia depinde şi existenţa
dreptului real accesoriu.
sunt drepturi reale:
 dreptul de proprietate;
 dreptul de superficie;
 dreptul de uzufruct;
 dreptul de uz;
 dreptul de abitație;
 dreptul de servitute;
 dreptul de administrare;
 dreptul de concesiune;
 dreptul de folosință;
 drepturile reale de garanție;
 alte drepturi cărora legea le recunoaște acest caracter.

Drepturile reale principale sunt dreptul de proprietate, cu cele două forme

ale sale – dreptul de proprietate publică şi dreptul de proprietate privata.
a) Drepturile reale constituite pe temeiul dreptului de proprietate
publică sunt:

 dreptul real de administrare

 dereptul real de concesiune
 dreptul real de folosinta

b) Drepturile reale principale derivate din dreptul de proprietate private

  Dreptul de usufruct:-dreptul de a folosi temporal bunul altei
personae insa cu datorie,la personae fizice daoar viager la
persoane juridice cel mult 30 de ani
 Dreptul de uz-este dreptul unei persoane de a folosi lucrul
altuia
 Dreptul de abitatie-este un drept de uz constituit asupra unei
locuinţe
 Dreptul de servitute-Servitutea este sarcina care grevează un
imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt
proprietar ,utilitatea este data de destinatia economica
 Dreptul de superficie-este dreptul de a avea sau de a edifica o
construcție pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui
teren,cel mult 99 de ani

Legislaţia specială mai reglementează două dezmembrăminte ale dreptului de

proprietate, care se constituie însă numai pe temeiul dreptului de proprietate
privată al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale: dreptul de concesiune
asupra bunurilor din domeniul privat şi dreptul real de folosinţă asupra
bunurilor din domeniul privat.