 1.

Accepțiunile noțiunii de drept

 2. Originea și apariția dreptului
 4. Factorii de configurare a dreptului
 6. Tipologia dreptului
 7. Sistemul dreptului
 8. Definiția dreptului
 În general, prin cuvântul drept exprimăm și înțelegem ansamblul
de reguli care organizează și coordonează societatea.
 Cuvântul drept derivă de la latinescul directus (de-a dreptul,
direct, direcție, linie dreaptă), însă, în limba latină, cuvântul care
corespundea substantivului drept era jus (cu sensul de drept,
dreptate, legi)
Cuvântul drept are mai multe accepțiuni:
a) Știința dreptului – ansamblu de idei, noțiuni, concepte și
principii care explică dreptul și prin intermediul cărora poate fi
gândit.
b) Dreptul pozitiv – ansamblul normelor legale aflate în vigoare.
Dreptul pozitiv constituie dreptul efectiv, aplicabil și
susceptibil a fi dus la îndeplinire, în calitate de comandament
juridic, prin intermediul forței de constrângere a statului, ca
putere publică. Dreptul pozitiv este dreptul aflat în vigoare,
care produce efecte juridice.
c) Dreptul obiectiv – este format din ansamblul
normelor juridice
d) Dreptul subiectiv – facultatea unui subiect de
drept de a-și valorifica sau de a-și apăra
împotriva terților un anumit interes, protejat de
lege. Drepturile subiective aparțin subiecților de
drept, considerați individual, sunt drepturi
concrete care au ca titular un subiect
determinat de drept.
e) Dreptul natural – reprezintă accepțiunea care
indică natura; în virtutea sa, fundamentul
libertăților și al principalelor drepturi
recunoscute pe cale pozitivă este chiar starea
de natură.
Ubi societas ibi jus – acolo unde există societate
există și drept. Pentru romani era de neconceput
existența unei societăți în absența dreptului.
Nevoia de a trăi în societate reprezintă sursa nevoii
de a stabili reguli juridice.
Primele legiuiri:
 Codul lui Hamurabi – Babilon, 282 de articole,
cuprinde norme juridice și norme morale.
 Legile lui Manu – India, 5370 de versuri
 Legile lui Lycurg, în Sparta (sec.X-IX î.Hr.)
 Legea celor XII Table la romani (sec.V î.Hr.)
 Legea salică (secolele V-VI)
Dreptul are un caracter evolutiv, determinat de
existența mai multor factori de configurare, care
cunosc următoarea ierarhizare:
 Cadrul natural (mediul geografic, factorii biologici,
fiziologici și demografici) influențează viața socială,
dezvoltarea economică, posibilitățile dezvoltării
politice. Ex: dreptul mediului, explozia demografică,
clonarea, calamități naturale
 Cadrul social-politic (economicul, ideologia,
grupurile de interese)
 Factorul uman reperezintă zona centrală de interes
pentru orice legiuitor, dreptul raportându-se în
permanență la prezența omului în societate, la
capacitatea sa de a influența și de a transforma
socialul.
 În funcție de criteriul apartenenței dreptului la un
bazin de civilizație juridică, există următoarele familii
de drept: romano-germanică, anglo-saxonă, dreptul
musulman, hindus, chinez, japonez etc.
1. În sistemul juridic romano-germanic se disting
elemente caracteristice familiei de inspirație franceză
și familiei influențate de Codul civil german din 1900.
a) Familia de inspirație franceză este influențată de
Codul civil napoleonian din anul 1804, care a avut
un impact major asupra sistemelor juridice din
Spania, Belgia, Luxemburg, Italia, România,
Portugalia.
b) Școala germană a influențat sistemele de drept din
Elveția, Germania, Rusia.
2. Familia dreptului anglo-saxon a apărut în Marea
Britanie și a influențat sistemele de drept din
SUA, India, Noua Zeelandă, Australia
a) Common Law – reprezintă precedentele
judecătorești ale unor instanțe superioare care
sunt obligatorii pentru instanțele inferioare în
cazuri similare
b) Equity – reprezintă reguli pronunțate de Curți
regale pentru atenuarea asperităților regulilor
Common Law
c) Statutory Law – reprezintă regulile de drept
stipulate în actele normative
3. Familia dreptului musulman are drept sursă
Coranul, care conține și norma cu implicație
juridică (aproximativ 500)

4. Dreptul hindus, chinez, japonez are mai

multe caracteristici determinate de influența
curentelor filozofice din această zonă a lumii
și de elemente tradiționale
Dreptul există ca sistem care implică o rețea de
relații ierarhizate, un ansamblu organizat și
logic, care implică relația de la întreg la parte.
Spre deosebire de sistemul legislației,
reprezentat de totalitatea normelor, sistemul
dreptului privește organizarea dreptului pe
ramuri și instituții.
Norma juridică reprezintă elementul de bază al
sistemului dreptului, formând sistemul juridic
elementar.
Ramura de drept – reprezintă ansamblul normelor
juridice care reglementează relațiile sociale dintr-un
anumit domeniu al vieții sociale, în baza unei metode
specifice de reglementare și a unor principii comune.
Ramurile dreptului se structurează în funcție de
următoarele criterii:
 Obiectul reglementării juridice – relațiile sociale care
cad sub incidența normelor juridice
 Metoda de reglementare – modalitatea practică de
influențare a conduitei în cadrul respectivelor relații
sociale
 Principiile comune – regulile directoare ale normelor
 Obiectul reglementării juridice și principiile
comune constituie criterii obiective ale
construcției unei ramuri, în timp ce metoda
de reglementare, ca ansamblu de modalități
care dirijează conduita socială, formează
criteriul subiectiv
În cadrul fiecărei ramuri de drept, normele
juridice se grupează în ansambluri normative
mai reduse, numite instituții juridice.
Instituția juridică reprezintă o totalitate de
norme juridice organic legate între ele, care
aparțin unei ramuri de drept, norme ce
reglementează un grup de relații sociale
înrudite, după metoda de reglementare
specifică ramurii respective.
Diviziunea dreptului în drept public și drept privat
își are originea în dreptul roman (ius publicum și
ius privatum).
Împărțirea dreptului în drept public și privat sunt
următoarele:
- Interesul general, în cazul dreptului public
- Interesul personal, în cazul dreptului privat
Ramuri de drept aparținând dreptului public:
dreptul constituțional, dreptul administrativ etc.
Ramuri de drept aparținând dreptului privat:
dreptul civil, dreptul comercial etc.
Dreptul reprezintă ansamblul regulilor asigurate și
garantate de stat, care au ca scop organizarea și
disciplinarea comportamentului uman în
principalele relații din societate, într-un climat
specific manifestării coexistenței libertăților, a
apărării drepturilor esențiale ale omului și a
statornicirii spiritului de dreptate. (N. Popa)
Dreptul reprezintă ansamblul normelor de
conduită instituite sau sancționate de către stat,
care exprimă voința și interesele comune,
generale, asigurate, în aplicarea lor, la nevoie, de
forța coercitivă a statului. (D. Mazilu)
 Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului,
editura C.H.Beck, București, 2016, pp. 30-78.
 Dumitru Mazilu, Tratat de teoria generală a
dreptului, editura Lumina Lex, București,
2007, pp. 53-54, 64-80.
 Dan Claudiu Dănișor, Ion Dogaru, Gheorghe
Dănișor, Teoria generală a dreptului, editura
C.H. Beck, București, 2008, pp.35-37.