 1.

Noțiunea statului
 2. Conținutul și scopul statului
 3. Puterea de stat
 4. Forma statului
 5. Statul de drept
 6. Exercitarea puterii de stat
 Statul este principala instituție politică a societății, fiind
instrumentul conducerii sociale. Statul apare cu 6000 de ani
în urmă în Orientul antic (Egipt, Babilon, China)
 Dreptul și statul sunt produse ale vieții sociale. Cu apariția
statului, relațiile sociale se pot dezvolta la adăpostul unei
forțe speciale de constrângere pe care o deține statul și pe
care o poate utiliza împotriva celor care se opun.
 Scopul statului constă în exprimarea inetersului general și
asigurarea fericirii cetățenilor. Realizarea acestui scop este
posibilă numai în statul legitim, înțeles ca un stat de drept
bazat pe guvernare prin drept.
 În sens restrâns, statul este perceput numai ca un sistem de
instituții și organe pentru conducerea societății.
Conform profesorului D.C. Dănișor, termenul stat este folosit
într-o varietate de situații cu sensuri diferite:

a) În sensul cel mai larg, prin stat este desemnată

colectivitatea organizată având ca suport Națiunea:
România, Italia, Germania, Franța etc.
b) Într-un sens mai restrâns, prin stat se înțelege puterea
publică prin opoziție față de subiecții cărora li se aplică,
adică guvernanții prin opoziție față de guvernați.
c) Într-un sens și mai restrâns, termenul este utilizat pentru a
desemna puterea centrală față de dezmembrămintele
teritoriale ale puterii publice: unități administrativ-
teritoriale, comunități locale etc.
Apariția statului este rezultatul unor prefaceri social-istorice;
spre deosebire de organizarea socială prestatală, în care
predomina criteriul legăturilor de sânge, statul adoptă un nou
criteriu, criteriul teritorial.

Un alt element al statului este populația, carese raportează la

stat prin legătura de cetățenie, care fixează drepturi și obligații
reciproce.

Al treilea element al statului este forța publică/puterea publică

Statul și dreptul constituie o unitate de contrarii:

- Dreptul încadrează puterea statală în limite de ordine
- Statul garantează realizarea dreptului și reintegrează ordinea
juridică lezată.
Cele trei elemente fundamentale ale statului:
a) populația, denumită generic colectivitate umană, socială,
cea asupra căreia acționează statul. Populația se raportează
la un anumit teritoriu pe care este așezată, față de care are
anumite drepturi și obligații, dar și interese.
b) Teritoriul reprezintă acea porțiune de pământ și ape,
delimitată de hotare naturale sau convenționale, pe care
locuiește în mod permamnet poporul sau națiunea și asupra
căruia se exercită puterea de stat.
c) Suveranitatea este specifică statului. Statul ordonă
comportamentul indivizilor, conferă sau limitează libertățile
acestora, obligă și sancționează pe cei care nu se
conformează. Un stat nu poate fi suveran dacă este
dependent de alt stat, dacă nu poate acționa liber în
interesul poporului pe care îl reprezintă.
Puterea de stat este o formă istoricește
determinată și variabilă de autoritate. Puterea
de stat constă în dreptul și obligația de a
conduce societatea. Statul, prin organele sale,
exercită autoritatea publică înțeleasă ca
administrare a vieții cotidiene.

Suveranitatea reprezintă dreptul statului de a

conduce societatea și de a stabili legături cu
alte state.
Suverantitatea are două laturi:

- Latura internă a suveranității priveșete puterea sa de

comandă în interior și se caracterizează prin elaborarea
unor norme cu caracter general-obligatoriu și urmărirea
aplicării lor. Latura internă a suveranității mai este numită
și supremația puterii de stat (în interior nicio altă putere
nu este superioară puterii statului).

- Latura externă a suveranității privește raporturile statului

cu celelalte state. În baza suveranității sale statul își
organizează relațiile internaționale fără nici un amestec
din exterior, cu respectarea drepturilor suverane ale
celorlalte state și în considerarea principiilor și normelor
unanim admise ale dreptului internațional.
 Funcția legislativă – stabilește normele generale și obligatorii
de conduită
 Funcția executivă – transpunerea în viață a legilor și altor
decizii adoptate
 Funcția judecătorească – statul supraveghează aplicarea
corectă a legilor și sancționează încălcarea acestora
 Funcția economică – statul asigură întregul cadru politico-
organizatoric prin care agenții economici își desfășoară
activitatea
 Funcția socială – statul asigură condiții pentru ca toți cetățenii
să ducă o viață decentă, organizând un sistem de protecție
socială, de asigurări sociale de sănătate etc.
 Funcția culturală – statul asigură condiții pentru instruirea și
educarea tuturor cetățenilor
1. Forma de guvernământ

Forma de guvernământ se referă la crearea, organizarea și

exercitarea puterii de stat prin intermediul organelor supreme
ale acesteia, precum si la împărțirea atribuțiilor între
respectivele organe.

Din punct de vedere al formei de guvernământ, statele se

împart în monarhii și republici .
În cadrul republicii, seful statului (presedinte) este ales de
parlament sau direct de către popor, pentru o perioadă limitată.
La rândul lor, republicile pot fi parlamentare sau prezidențiale.
În republicile parlamentare (Germania, Italia) rolul cel mai
important în exercitarea puterii de stat revine parlamentului,
presedintele având o poziție secundară.
În republicile prezidențiale (S.U.A., Rusia) șeful statului
(președintele) are atribute sporite față de parlament în cadrul
exercitării puterii.
Există și un altreilea tip de republică, cea semiprezidențială, în
care raportul dintre atribuțiile presedintelui si cele ale
parlamentului este sensibil egal.
Monarhia constituie aceea formă de guvernământ în care șeful
statului (monarhul – rege, împărat) nu este ales de popor sau de
parlament, el ocupând această poziție prin succesiune la tron
sau, mai rar, prin numire pe viață. Monarhiile pot fi
constituționale sau absolutiste.
Monarhiile constituționale (Regatul Unit al Marii Britanii și al
Irlandei de Nord, Spania, Danemarca) se caracterizează prin
faptul că monarhului îi revin atribuții restrânse, uneori chiar
simbolice, rolul cel mai important fiind jucat de parlament.
În monarhiile absolutiste se acordă puteri largi monarhului,
uneori discreționare, iar celelalte instituții ale statului, desi
există, au atribuții restrânse, nesemnificative.
2. Structura de stat

Structura de stat reprezintă modul în care se

organizează puterea de stat si entitățile statale
existente pe teritoriul unui stat, precum și
relațiile ce se stabilesc între ele.

Sub acest aspect statul poate fi: unitar (simplu)

sau federativ (complex, compus).
Statul unitar are următoarele caracteristici:
- are o singură constituție;
- are doar un rând de organe supreme care își
exercită competența pe întregul teritoriu;
- întreaga populație are o singură cetățenie;
- este subiect distinct de drept internațional,
participând în această calitate la viața
internațională.
Statul federativ se definește prin următoarele elemente:
- este alcătuit din două sau mai multe state membre (federate);

- statele componente transferă unele din atributele

suveranității lor în favoarea statului federativ, în limitele și

modurile prevăzute în constituția federală;
- există o legislație comună, unică, la nivelul statului federal,

dar și legislații proprii fiecărui stat federat în parte, acestea din

urmă trebuind să o respecte pe cea dintâi;
- există organe legiuitoare, administrative si judiciare atât la

nivel central (federal), cât si la nivelul fiecărui stat federat;

- populația are două cetățenii, una a statului federativ, cealaltă

a statului federat;
- subiect de drept internațional este doar statul federativ, el

participând si la viața internațională.

3. Regimul politic
Regimul politic reprezintă totalitatea metodelor și mijloacelor prin care
puterea politică conduce societatea. Acest concept vizează raporturile
instituite între stat si individ în ceea ce privește respectarea drepturilor
subiective ale celui din urmă.
Din această perspectivă, regimurile politice se pot împărți în: regimuri
democratice și regimuri totalitare (dictatoriale sau autoritare).

În cadrul regimurilor democratice operează principiul

reprezentativității. Puterea de stat are ca fundament pluralismul
politic si se manifestă în baza si în limitele legii, cu respectarea
drepturilor si libertăŃilor fundamentale ale omului.

În regimurile totalitare, puterea de stat se exprimă prin mijloace

dictatoriale, autoritare, statul rezervându-si un rol dominant în
societate, intervenind în toate domeniile existenței sociale, chiar si în
viața privată a individului. În asemenea regimuri nu există pluralism
politic (prin urmare nici opoziție), principiul separației puterilor în stat
este încălcat, iar drepturile si libertățile fundamentale ale omului nu se
respectă.
Termen cu o încărcătură simbolică care face ca
structura să îi fie prea fluidă iar conținutul
prea puțin determinat.
Termenul s-a născut în Germania, sub
denumirea de Rechtstaat și a fost preluat de
doctrina franceză sub numele de l’Etat de
droit și lumea juridică anglo-saxonă (Rule of
Law)
Caracterele statului de drept:
- Dreptul statului de drept trebuie să fie cert

- Dreptul statului de drept trebuie să fie bazat pe

anumite valori

Mecanismele statului de drept:

- Separația puterilor

- Devoluțiunea verticală a puterii

- Ierarhizarea normelor juridice

- Controlul respectării ierarhiei normative

- Protecția juridică a drepturilor și libertăților

 Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului,
editura C.H.Beck, București, 2016, pp. 30-78.
 Dumitru Mazilu, Tratat de teoria generală a
dreptului, editura Lumina Lex, București,
2007, pp. 53-54, 64-80.
 Dan Claudiu Dănișor, Ion Dogaru, Gheorghe
Dănișor, Teoria generală a dreptului, editura
C.H. Beck, București, 2008, pp.75-119.