1.

Legea: noțiune, elaborare, tipologie

2. Sursele internaționale ale dreptului
Legea are un dublu sens: unul larg, care se referă la
toate actele normative, și unul restrâns, de act juridic
normativ al Parlamentului.
Parlamentul adoptă mai multe categorii de acte: legi,
hotărâri și moțiuni.
Procedura de elaborare a legii cuprinde
următoarele faze:
a) Inițiativa legislativă
b) Fazele preliminare
c) Dezbaterea și votul
d) Controlul de constituționalitate a priori,
prevăzut doar de unele sisteme
constituționale
e) Promulgarea
Tipologia în funcție de conținutul normativ (prof. D.C. Dănișor)
Legi de reglementare directă – organul legiuitor reglementează
chiar el conduita subiecților de drept
Legi cadru – stabilesc doar principiile cadru ale unei
reglementări și care lasă amănuntele reglementării conduitei
subiecților de drept pe seama actelor de aplicare.
Legi de abilitare
Legi de control – legile prin care Parlamentul se pronunță
asupra ordonanțelor Guvernului
Tipologia legilor în raport cu modalitatea formală de adoptare și
materiile reglementate
a) Legi constituționale
b) Legi organice
c) Legi ordinare
Guvernul poate adopta două tipuri de ordonanțe:
obișnuite (simple) și ordonanțe de urgență.
Pentru ordonanțele obișnuite, Guvernul este
împuternicit de Parlament prin intermediul unei legi
speciale de abilitare să exercite funcția legislativă.
Delegarea se face precizându-se limitele sale în timp
și domeniile în care poate interveni reglementarea.
Parlamentul nu poate delega Guvernului competența
de reglementare în materiile pentru care art.73 alin.
(3) din Constituție impune reglemenatrea în forma
legilor organice.
Ordonanțele de urgență pot fi adoptate de Guvern
numai în situații extraordinare a căror reglementare
nu poate fi amânată, fără a mai fi necesară abilitarea
parlamentară. Guvernul trebuie să motiveze urgența.
Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în
domeniul legilor Constituționale și nu pot afecta
regimul instituțiilor fundamentale ale statului,
drepturile libertățile și îndatoririle prevăzute de
Constituție, drepturile electorale și nu pot viza
măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate
publică.
Ordonanțele obișnuite intră în vigoare la trei
zile de la data publicării în Monitorul Oficial,
dacă în conținutul lor nu se prevede o altă
dată.
Ordonanțele de urgență intră în vigoare numai
după depunerea lor spre aprobare la Camera
competentă să fie sesizată și după publicarea
ei în Monitorul Oficial. Pentru aceste
ordonanțe, dacă parlamentul nu este în
sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu.
1. Tratatele – conform art.2 al Convenției de la
Viena cu privire la dreptul tratatelor din 1969,
tratatul este un acord internațional încheiat în
scris între state și guvernat de dreptul internațional,
fie că este consemnat într-un document unic, fie în
două sau mai multe instrumente anexe și oricare ar
fi denumirea sa particulară. Procedura încheierii
tratatelor presupune trei etape: negocierea și
semnarea, ratificarea și înregistrarea.
2. Cutuma internațională – Statutul Curții
Internaționale de Justiție definește cutuma ca
fiind proba unei practici generale acceptată ca
fiind dreptul. Rolul judecătorului este esențial,
deoarece el recunoaște o practică generală ca
fiind cutumă.
3. Principiile generale de drept - Statutul Curții
Internaționale de Justiție: prin principiile generale de
drept se are în vedere ansamblul principiilor comune
marilor sisteme juridice conteemporane, susceptibile
să fie aplicate și în ordinea juridică internațională.
I. Dualismul juridic: dreptul intern și dreptul
internațional sunt concepute ca două ordini juridice
diferite, independente și izolate. Dreptul intern
reglementează raporturile dintre indivizi, iar dreptul
internațional conduitele statelor.
II. Monismul juridic: dreptul intern și dreptul
internațional sunt concepute ca fiind părți ale unei
ordini juridice unice, existând o continuitate între ele
a) Monismul cu prioritatea dreptului internațional
b) Monismul cu prioritatea dreptului intern
Art.11 din Constituție, intitulat Dreptul internațional
și dreptul intern

(1) Statul român se obligă să îndepliească întocmai și cu bună-

credință obligațiile e îi revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din
dreptul intern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină
parte cuprinde dispoziții contrare Constituției, ratificarea lui
poate avea loc numai după revizuirea Constituției.
Constituantul român stabilește un sistem monist, cu
prioritatea dreptului internațional, în care statul nu
poate invoca dispozițiile dreptului său intern pentru
a justifica neexecutarea unui tratat.
Tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul
intern, sunt obligatorii așa cum sunt și legile.
Art.20 din Constituție, Tratatele internaționale privind
drepturile omului

(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile

cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu
Declarația Universală a Drepturilor Omunului, cu pactele și cu
celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele
privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care
România este parte, și legile interne, au prioritate
reglementările internaționale, cu excepția cazului în care
Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Din art. 20 decurge obligația de a interpreta
normele constituționale în sensul tratatelor
privind drepturile omului.
În plus, din art. 20 decurge priroritatea
tratatelor privind drepturile omului în raport cu
legile.
Dan Claudiu Dănișor, Ion Dogaru, Gheorghe
Dănișor, Teoria generală a dreptului, ed.
C.H.Beck, București, 2008, pp. 144-213.
Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului,
editura C.H.Beck, București, 2016, pp.152-
173.