Notiuni introductive privind

dreptul privat
– Planul lec(ei
1. Noțiunea, elementele și caracterele sistemului de drept privat public.
2. Principalele sisteme de drept ale dreptului con9nental.
3. Dreptul civil – ramură a dreptului privat.
4. Sistemul dreptului civil în Republica Moldova.
Noțiunea, elementele și
caracterele sistemului de drept
privat
– Diviziunea dreptului în drept privat și drept public.
– Originea delimitării dreptului privat de dreptul public (ius privatum și ius
publicum).
– Criteriile principale de delimitare a dreptului privat de dreptul
 Drept public Drept privat

Apără și promovează interesele statului. Apără și promovează interesele particularilor(persoane fizice și

juridice).

Cuprinde următoarele ramuri de drept:

Cuprinde următoarele ramuri de drept:
-Dreptul civil,muncii,familiei,procesual civil,protecției
-Drept consituțional,administrativ,contravențional ,penal
sociale,internațional privat,comercial.
,procesual penal,financiar și fiscal,vamal,execuțional,mediului.

Normele juridice specifice dreptului public sînt normele

Normele juridice specifice dreptului privat sînt normele
imperative.
dispozitive(ce se poate,ce se permite).

Metoda specifică dreptului privat este metoda coordonării

Metoda specifică dreptului public este metoda ordonării.
voinței și interesului părții.

În raporturile de drept privat statul de regulă nu participă,cu

Subiectul necesar în raporturile de drept public este statul. excepția cazurile de judecare și arbitrare a litigiilor între
particulari.

Participanții în raporturile de drept public sînt pe poziții de În raporturile de drept privat participanții ,se află pe poziții de
inegalitate,un subiect e superior(statul), iar altul este inferior. egalitate.
Ramura dreptului privat

– Dreptul muncii reglementează relaţiile sociale de muncă a persoanelor plasate în cîmpul muncii. Între dreptul civil şi dreptul muncii există
următoarele asemănări şi deosebiri:
– -obiectul ambelor ramuri e format din raporturi patrimoniale şi nepatrimoniale.
– -în dreptul civil poziţia de legalitate se păstrează ,iar în dreptul muncii această caracteris@ca se referă numai la încheierea contractelor de muncă.
– -sfera subiectelor dreptului muncii este mai restrînsă decît a dreptului civil.
– Dreptul familiei este ramura care reglementează relaţiile personale nepatrimoniale şi patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie,
urmărind ocro=rea şi întărirea familiei. Dreptul familiei a luat naştere din ramura dreptului civil, devenind o ramură de sine stătătoare.
– -aBt dreptul civil cît şi dreptul familiei au ca obiect de reglementare aBt raporturi patrimoniale cît şi nepatrimoniale.
– -ambele dispun de metoda egalităţii juridice.
– -în dreptul familiei, majoritatea normelor sunt impera@ve, pe cînd în dreptul civil sunt dispozi@ve.
– Dreptul comercial este ramura care reglementează modalităţile de cons=tuire, funcţionare şi încetare a ac=vităţii societăţilor comerciale.
– -ambele reglementează raporturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale.
– -în ambele ramuri există norme dispozi@ve.
– -în ambele ramuri există sancţiunea răspunderii pe bază de contract.
Drept public

– Dreptul cons,tuţional este ramura care conţine normele fundamentale pentru menţinerea statului bazat pe drept
,din care reies celelalte ramuri de drept inclusiv dreptul civil .
– -În dreptul civil majoritatea normelor sunt dispozi5ve , iar în cel cons5tuţional sunt impera5ve.
– -În dreptul civil majoritatea raporturilor sunt patrimoniale, iar în cel cons5tuţional nepatrimoniale.
– Dreptul funciar reglementează relaţiile sociale aterente administrării şi folosirii pămîntului de către persoane fizice
şi persoane juridice, precum şi raporturile sociale care i-au naştere în legătură cu măsurile adoptate de stat privind
folosirea raţională a terenurilor din fondul funciar al ţării.
– -a:t raporturile civile cît şi cele funciare au caracter patrimonial ,însă pentru naşterea raporturilor civile servesc
faptele juridice civile,iar pentru cele funciare –actele administra5ve.
– Dreptul procesual civil reglementează modul de judecată şi de rezolvare a pricinilor privitoare la anumite drepturi
şi interese civile, precum şi modul de executare a hotărîrilor sau a altor @tluri executorii.
– -dreptul civil e o ramură a dreptului privat, pe cînd dreptul procesual e o ramură a dreptului public.
– -dreptul civil nu poate să existe fără dreptul procesual civil şi invers.
 Sistemul institutional

Sistemul dreptului Sistemul legislației

Explică strucutră internă a dreptului obiectiv Arată structura externă a dreptului obiectiv
Elementul primar este articolul actului
Elementul primar este norma juridică
normativ
Macroelementul sistemului de drept este Macroelementul sistemului legislației este
ramura de drept codul de legi
Ambele sunt sisteme de drept,totalități de elemente constitutive.
Ambele explică dreptul obiectiv(pozitiv).
Fac parte din sistemul juridic al sociaetății (realitate juridică a societății).
Exprimă voința statului.
 Principalele sisteme de drept
–
ale dreptului continental
sistemul romano german (rezultat al receptării dreptului roman în Europa, şi care se clasifică în sisteme care cunosc o mai puternică influenţă franceză, sistemul
germano- elveţiano- italian şi sistemul ţărilor nordice:).
– • sistemele de inspiraţie franceză (Belgia, Luxemburg, Spania, Portugalia), având ca model Codul civil napoleonian din 1804, în care există Coduri comerciale, care
concep dreptul comercial nu ca un drept al comercianţilor, ci ca un drept aplicabil unor categorii de acte – actele de comerţ, indiferent de profesia părţilor
(concepţia obiec=vă a dreptului comercial)[3];
– • sistemul germano-elveţiano-italian, care are la bază Codul civil german din 1900, pe cel elveţian din 1907 şi pe cel italian din 1942
- existenţa dreptului scris, sistemul ierarhic unic al izvoarelor dreptului, divizarea lui în public si privat, precum şi divizarea lui în ramuri de drept. Comun pentru
dreptul tuturor ţărilor din familia juridică de tradiţie romanistă este caracterul lui codificat, fondul de noţiuni comune, un sistem mai mult sau mai puţin comun al
principiilor juridice. În toate aceste ţări există Cons=tuţii scrise, ale căror norme au o autoritate juridică superioară, care este susţinută şi de stabilirea în
majoritatea ţărilor a unui control judiciar al cons=tuţionalităţii legilor ordinare.
– Sistemul common law (Marea Britanie, SUA, Australia, Canada (fără Quebec)) șI
– izvor de bază al dreptului este norma formulată de judecători şi exprimată în precedente judiciare – este, aşadar, un sistem judecătoresc. Regulile de common-
law, mai puţin abstracte decât cele ale familiei de drept romano-germanice, vizează cazuri de speţă, iar nu reguli generale, care se pot aplica în orice situaţie.
Aceasta însă nu înseamnă că nu există şi un drept statutar, creat de un corp legisla=v, ascel încât dreptul anglo-saxon are o triplă structură: dreptul comun bazat
pe precedent, izvor de bază – common-law; dreptul de echitate – care completează şi corectează izvorul de bază – equity; dreptul statutar – dreptul scris de
origine parlamentară – statutary- law.
– Sistemul ins=tuţional.
Pandecte. Culegere de opinii ale
jurisconsulților romani asupra
principalelor probleme de drept,
alcătuită în vremea împăratului
Justinian și adaptată în timp
nevoilor noilor instituții.
– Al doilea (p a sistemului de drept de (p con(nenetal este cel bazat pe
pandecte. Acesta se caracterizează prin aceia că reprezintă o culegere de opinie
a juriștelor asupra principalelor probleme de drept și transpunerea lor în
prac(că.
Sistemul bazat pe pandecte.

– Datorită influenţelor pe care le-au avut cutumele locale asupra principiilor de

drept roman sau conturat două mari (puri:
– cel de orientare franceză;
– cel de orientare germană.
Sistemul dreptului civil francez

– este denumit şi sistemul bazat pe ins/tuţii avînd ca sursă de inspiraţii C. civ., francez din 1804.
Acest cod este un exemplu fără precedent de logică juridică şi tehnică legisla/vă. El este
considerat cel mai răspîndit act norma/v şi datorită faptului că reprezintă incontestabil
expresia juridică a victoriei relaţiilor economice de piaţă.
– Codul civil Francez este compus din trei cărţi, divizate la rîndul lor în /tluri. înaintea primei
cărţi sînt introduse 6 ar/cole referitoare la aplicarea legilor. In general de la apariţia lui şi pînî
în prezent, codul a suferit o serie de reforme, determinate de modificările şi apariţiei unor noi
relaţii sociale care au impus reglementarea lor. Aceste reforme au prefigurat un nou /p de
legislaţie civilă, marcînd revoluţia paşnică a dreptului civil contemporan avînd o influenţă
directă şi asupra unor alte ramuri de drept.
– Dreptul civil Francez a servit drept model pentru multe sisteme de drept din Europa şi din
afara ei. AsLel principalele sisteme de drept europene a căror legislaţie civilă este de inspiraţie
franceză sînt:
Sistemul de drept spaniol.

– Codul civil spaniol este o lege de inspiraţie franceză. El este împărţit în 4 cărţi.
Prima, se referă la persoane, a doua, la bunuri şi proprietate, a treia cuprinde
diferite moduri de dobîndire a proprietăţii, şi a patra priveşte obligaţiile şi
proprietate. Printre par(cularităţile lui merită să fie menţionată stabilirea
majoratului la 23 de ani.
–
Sistemul de drept italian.

– Deşi, iniţial, legislaţia civilă italiană era puternic marcată de cea franceză, codul
civil italian adoptat la 24 aplilie 1942 caracterizat prin tendinţa de ieşire de sub
acerstă influenţă, denotă o remarcabilă originalitate. Ce mai importantă
inovaţie tehnico legisla(vă pe care o reprezintă codul, constă în includerea
dreptului comercial în codul civil, realizîndu-se în acest sens o reglementare
unitară a raporturilor de drept privat. De asemenea, reglementările cu privire la
relaţiile de familie, suferă schimbări esenţiale. In acest sens, au fost eleminate o
serie de principii şi reglementări depăşite, făcînd loc principiilor de egalitate
între soţi.
Sistemul de drept portughez

– Sistemul de drept portughez. In evoluţia dreptul civil portughez se dis(ng două

perioade. Prima perioadă începe cu adoptarea codului civil din 1807. Acesta se
caracterizează printr-o puternică influenţă a legislaţiei franceze, dar conţinînd şi
aspecte de originalitate, acestea referindu- se în special la faptul, că conţinutul
său poartă amprenta doctrinei, el avînd aspectul mai mult a unui tratat de drept
civil de cît a unei legi.
–
Sistemul juridic german

– . Al doilea @p a sistemului de drept de @p con@nenetal este cel bazat pe pandecte. Acesta se caracterizează prin
aceia că reprezintă o culegere de opinie a juriştelor asupra principalelor probleme de drept şi transpunerea lor în
prac@că. Sursa principală de inspiraţie a acestui sistem este C. civil German adoptat în 1896 şi intrat în vigoare la 1
ianuarie 1990. Codul civil german cunoscut sub iniţialele B.G.B. se caracterizează prin elemente inedite, limbaj
tehnicist, par@cullarităţi în definirea unor concepte de bază, o structură diferită care-l difernţiază de Codul civil
Francez.
– O par@cularitate a codului civil germen o reprezintă strictura sa, care conţine o parte generală, aplicabilă celeilalte
părţi, partea specială. Partea generală, conţine principii care stau la baza regelemntărilor raporturilor civile.
– O altă par@cularitate o reprezintă limbajul sofis@cat cu un înalt nivel de abstrac@zare, dedicîndu-se în exclusivitate
profisioniş@lor, spre deosebire de codul civil francez ce conţine un limbaj simplu, accesibil tuturor.
– El se deosebeşte de alte coduri şi prin cazuis@ca sa abstractă. In concepţia B.G.B., codul trebuie să regelementeze
în detaliu toate efectele. Să cuprindă toate aspectele ce s-ar putea înfăţişa instanţelor.
Sistemul bazat pe pandecte a avut o influenţă în mai
multe ţări europene, printre care: Austria, Grecia,
Ungaria, Elveţia, Turcia.
– —Sistemul de drept austriac. Codul civil austriac, numit A.B.G.B. este unul din cele mai vechi coduri de pe
con@nentul european, încă în vigoare. El este împărţit în 3 cărţi, conţinînd 1502 ar@cole. Prima parte vizează
dreptul persoanelor şi relaţiile de familie. Cea de a doua vizează bunurile, drepturile reale şi succesiunile. Partea a
treia se referă, în special, la materia obligaţiilor şi celei cu privire la prescripţia ex@nc@vă.
– Sistemul de drept grec. Codul civil grec de asemenea se înscrie în categoria actelor de inspiraţie germnă,
reproducînd textual multe dispoziţii din codul germen. Par@cularităţile la care se referă codul civil grec sînt cele
referitoare la relaţiile de familie, puternic influenţate de biserica ortodoxă.
– —Sistemul de drept ungar. Ca urmare a faptului că ungaria a făcut parte din Imperiul Austro-ungar pe teritoriul ei
sau aplicat dispoziţiile codului civil austriac. Acest cod sa aplica şi după ieşirea ungariei din componenţa imperiului,
pînă în 1960.
– În mare parte noul cod civil ungar prezintă o copie fidelă a codului german şi austriac, cu excepţia părţii generale
din aceste coduri, care a fost înlocuită cu o parte de dispoziţii generale în care se consemnează scopul său şi modul
în care sînt exercitate drepturile şi obligaţiile. Partea a doua, este consacrată materiei persoanelor. Partea a trea,
reglementează proprietatea. Partea a patra, reglementază obligaţiile, iar cartea a cincea, dreptul succesoral.
Dreptul civil – ramură a
dreptului privat
a. Termenul “drept civil.
b. Locul și rolul dreptului civil în cadrul sistemului de drept privat.
c. Subiecții dreptului civil.
d. Statul – subiect special al dreptului civil.

o NOTIUNE DREPT CIVIL – principala ramura de drept privat reglementate prin norme
cu caracter dispoziGv ce are ca obiect de reglementare raporturile pantrimoniale ;I
personal nepatrimoniale insGtuite intre subiecG (persoana fizice/persoana juridice)
aflate pe picior de egalitate in virtutea principiului autonomiei de vointa si
independentei financiare a subiecGlor
 Sistemul dreptului civil în
Republica Moldova
– Structura și coținutul sistemului de drept civil.
– Legislaţia civilă – reprezintă un sistem de legi şi acte norma(ve ale autorităţilor
publice în care sunt evidenţiate normele de drept civil.
Notiunea, rolul
si delimitarea
dreptului civil

Drept civil, partea generala

25.01.2022
cuprins

1. Noţiunea de drept civil. Rolul şi funcţiile dreptului civil. Domeniul dreptului

civil.
2. Obiectul şi metoda de reglementare a dreptului civil.
3. Principiile dreptului civil. Principiile fundamentale ale dreptului civil (
principiul egalităţii în faţa legii civile; principiul proprietăţii; principiul îmbinării
intereselor individuale cu cele generale).
4. Delimitarea dreptului civil. Ramurile de drept faţă de care se delimitează
dreptul civil ( cons(tuţional, administra(v, civil, dreptul internaţional privat).
bibliografie

– Cod civil
– Sergiu Baiesu, Nicolae Rosca, Introducere in drept civil, Persoana fizica,
persoana juridica
– Sergiu Baieş, Drept civil. Drept de proprietate. Legislaţie, Chişinău,
– Sergiu Baiesu s.a. Teoria Generala a obliga(ilor
– Drept civil contracte speciale, Gh Chibac s.a.
Notiuni generale privind dreptul
civil
Ø Drept civil ca ramură de drept este o totalitate de norme juridice care
reglementează relaţiile sociale ,personale sau patrimoniale,stabilite între
persoane fizice sau juridice,aflate pe poziţie de egalitate juridică precum şi
conduita lor . Dreptul civil este cea mai important ramură de drept şi are ca
obiect dreptul comun al par(cularilor, adică acele acte juridice pe care le poate
întemeia orice cetăţean din societate.
Ø Legislaţia civilă – reprezintă un sistem de legi şi acte norma(ve ale autorităţilor
publice în care sunt evidenţiate normele de drept civil.
NOTIUNE DREPT CIVIL –

o principala ramura de drept privat reglementate prin norme cu caracter

dispozi(v ce are ca obiect de reglementare raporturile pantrimoniale ;I personal
nepatrimoniale ins(tuite intre subiec( (persoana fizice/persoana juridice) aflate
pe picior de egalitate in virtutea principiului autonomiei de vointa si
independentei financiare a subiec(lor
Drept civil ca stiinta
Drept civil ca obiect de studiu
– Dreptul civil ca ş3inţă – acesta studiază dreptul civil ca ramură .Obiectul de
studiu al ş(inţei dreptului civil îl formează normele de drept civil. Anume
această ş(inţă montează aplicarea corectă a legilor , şi de asemenea se implică
în modul de dezvoltare a legislaţiei civile.
– Dreptul civil ca obiect de studiu – cu ajutorul acestei discipline se obţin diferite
informaţii şi cunoş(nţe în domeniu. O caracteris(că importantă a dreptului civil
este că acesta nu trebuie exprimat cu aproximaţie, dar concret. Studiul
dreptului civil joacă un rol important în formarea unui sistem specific de gîndire
,de logică juridică.
Dreptul civil - caracteristici

– Principala ramura a dreptului privat

– Drept civil poarta caracterul normelor comune, adica normelor dreptului civil sunt aplicate si in cadrul altor ramuri ai
dreptului privat dar chiar si public
– Normele care reglementeaza raporturile civile au caracter permisiv sau dispozi9v. Totusi pentru anumite categorii de rela9i
poate aplica si norme cu caracter impera9v (in materie de mostenire) in materie contractuala – obligind subiec9i care
preiau o anumita calitate sa incheie anumite contracte
– Acesta are ca subiect nu numai persoană fizică, dar şi colec7vul denumit persoană juridică. Subiec7i dreptului civil –
persoana par7culare care urmaresc un interes personal sau comun si care se clasifica in persoane fizice si persoane
juridice. I cazul persoanei juridice intervine statul, avind o pozi7e egala cu orice alt subiect de drept.
– Dupa pozi7a intre subiec7 in dreptul civil se creeaza raporturi pe anutonomia de vointa a subiec7lor ce determina
egalitatea intre subiec7. Egalitatea presupune o pozi7onare uniforma a subiec7lor doar din punct de vedere juridic, nu si
financiar.
– reglementează două categorii sociale: patrimoniale şi nepatrimoniale. Obiectul de reglementare – raporturi patrimoniale si
raporturi personal nepatrimoniale dintre subiec9.
– · În dreptul civil ambele părţi sunt 7tulari de drepturi şi obligaţii cu anumite excep7i
 Definitia dupa Gh Beleiu
– Drept civil roman ca acea ramură care reglementează raporturi patrimoniale și
nepatrimoniale stabilite între persoane fizice și persoane juridice aflate pe poziții de egalitate
juridică.
– Elementele definiGei Drept civil:
– A) ramura a sistemului de drept. Normele dreptului civil sunt cuprinse în izvoarele dreptului
civil. Acestea formează conținutul dreptului civil.
– B) Totalitatea normelor de drept civil este rodonată în insGtuțiile dreptului civil, adică grupe
de norme de drept civil care reglementează subdiviziuni ale obiectului dreptului civil.
– InsGtuțiile dreptului civil sunt: raportul juridic civil (părțile, conținutul, principalele norme din
această insGtuție sunt cele ce reglementează drepturile subiecGve civile și obliegațiile civile,
și bunurile (care intră în obiectul raportului juridic civil)); actul juridic civil; prescripția
exGncGvă; subiectele dreptului civil; drepturile reale principale; obligațiile civile; contractele
civile speciale; dreptul de proprietate intelectuală; succesiunile.
 Obiectul şi metoda de
reglementare a dreptului civil
– Prin obiectul de reglementare a dreptului civil se înţeleg relaţiile care sunt exprimate de
normele acestui drept, deci este un domeniu comun de relaţii sociale asupra cărora îşi
exercită funcţia normele care alcătuiesc ramura dreptului civil.
– Nu toate raporturile patrimoniale și nepatrimoniale consGtuie obiectul DC, asXel este
necesar să fie determinate raporturile patromoniale și nepatromoniale care consGtuie obiect
al DC.
– Determinarea se face pe 2 căi: prin autodelimitarea obiectului de către normele fiecărei
ramuri de drept; prin ipoteză normei juridice se precizează raportul la care se aplică prin
însumarea acestor ipoteze se obține însuți obiectul ramurii de drept, autodelimitarea este
opera legiuitorului;
– Prin Delimitarea unei ramuri de drept față de celelalte ramuri de drept, se face după criteriul
obiectului de reglementare.
Raporturile patrimoniale
reglementate de dreptul civil
– Majoritatea raporturilor reglementate de dreptul civil sunt patrimoniale. Ele
apar şi se dezvoltă în cazul în care patrimoniul se află la o persoană concretă ori
trec de la o persoană la alta. ( de ex: vinderea unui lot de pămînt).
– Dreptul civil nu reglementează toate raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale
din societate. La reglementarea acestora mai pot par(cipa şi alte ramuri de
drept (dreptul muncii, dreptul familiei, dreptul financiar). Dreptul civil
reglementează acele raporturi care exprimă între ele o anumită egalitate a
par(cipanţilor.
După cum am mai menţionat,
dreptul civil reglementează 2
categorii de relaţii sociale:
– 1)patrimoniale – este acel raport juridic, conţinutul căruia poate fi evaluat în
bani( ex. dreptul de proprietate sau chiar relaţia creată din contractual de
vînzare-cumpărare).
– 2)nepatrimoniale – raportul acestei relaţii nu poate avea conţinut care să fie
evaluat în bani (ex. raportul care are în conţinut dreptul la nume, la denumire
ori dreptul la sediu ).
– Ambele raporturi conţin în sine subiecte care au aceeaşi egalitate juridică.
Însă,în cazul în care raporturile patrimoniale şi cele nepatrimoniale nu ţin cont
de aceste condiţii, nu alcătuiesc obiectul dreptului civil şi nu pot fi reglementate
de normele lui.
Există două mari categorii de
raporturi patrimoniale care sînt
reglementate de dreptul civil:
– 1)raporturile reale
– 2)raporturile obligaţiile
– Real – este acel raport care are în conţinut drepturi reale şi numărul acestor
drepturi este stabilit de lege în mod expres. Codul civil cunoaşte şi
reglementează următoarele drepturi reale : dreptul de proprietate , dreptul de
usufruct , dreptul de uz, dreptul de servitute, dreptul de superficie şi dreptul de
gaj.
– Obligaţional – este raportul care conţine creanţe indiferent de raportul lor , act
juridic sau fapt juridic. (licit sau illicit) .Raportul obligaţional conţine două
subiecte importante : creditor şi debitor.
Raporturile personale
nepatrimoniale reglementate de
normele dreptului civil
– Raporturile nepatrimoniale se caracterizează prin faptul că nu au conţinut economic, obiectul
lor îl formează numele , cinstea, demnitatea şi prezintă bunuri care nu pot fi transmise altor
persoane.
– Dreptul civil reglementează următoarele categorii de raporturi personale nepatrimoniale:
– 1)raporturi de iden.ficare (dreptul la nume, dreptul la reşedinţă,dreptul la sediu (pers.jur)).
– 2)raporturi care conţin drepturi personale nepatrimoniale, raporturi referitoare la existența și
integritatea subiectelor (dreptul la viaţă,dreptul la sănătate, reputația și onoarea).
– 3)raporturi juridice care se referă la crea.a intelectuală (au ca izvor opera ş@inţifică, literară,
de artă).
Raporturile personale
nepatrimoniale se clasifică în 2
categorii:
– 1)care sunt legate de cele patrimoniale – sunt raporturi ce apar în legătură cu
dreptul de autor asupra operei ş(inţifice , literare, de artă.
– 2)care nu sunt legate de cele patrimoniale –care apar în legătură cu apărarea
onoarei ,cinstei,demnităţii.
Raporturile civile pot fi grupate
în:
– Raporturi numai între persoane fizice;
– Raporturi numai între persoane juridice;
– Raporturi mixte – între persoane fizice și persoane juridice.
Metoda de reglementare în
dreptul civil
– Prin metodă de reglementare se înţelege o totalitate de metode sau mijloace
care sunt folosite de către stat pentru a influenţa o anumită categorie de relaţii
sociale. Metoda de reglementare în dreptul civil diferă de metoda de
reglementare din dreptul public . În dreptul civil subiecţii se află pe poziţie de
egalitate juridică, iar în dreptul public însă o parte a raportului juridic este
subordonată celeilalte părţi. Deci, metoda de reglementare este o modalitate
specifică a statului de a impune par(cipanţilor la raportul juridic o anumită
conduită.
Rolul şi funcţiile dreptului
civil.
– Dreptul civil are o importanţă destul de mare într-un stat cu economie de piaţă ,
aceasta reeşind din importanţa raporturilor juridice patrimoniale şi personale
nepatrimoniale pe care le reglementează. Dreptul civil însoţeşte omul de la
naştere pînă la moarte. Dreptul civil are rol în ocro(rea valorilor economice
,sociale şi juridice ,a drepturilor subiec(ve patrimoniale şi personale
nepatrimoniale a persoanelor fizice şi juridice.
– Dreptul civil are următoarele funcţii:
– 1)Urmăresc realizarea unui echilibru social.
– 2)Funcţia socială şi tehnică .
– 3)Funcţia de reglementare şi apărare a intereselor subiectelor sale.
Principiile dreptului civil

!!! Principiile se înţeleg ideile în conformitate cu care se reglementează relaţiile sociale şi care stau la baza ac@vităţii
juridice .

În dreptul civil se înWlnesc două categorii de principii:

– 1)principiile fundamentale
– 2)principiile dreptului civil.
– 3) principiile ale unor ins@tuții de drept civil (Gh. Beleiu)
Principiile fundamentale a dreptului sunt idei care se regăsesc în întreaga legislaţie a Republicii Moldova. În această
categorie intră: a)principiul democraţiei
– b)principiul egalităţii în faţa legii
– c)principiul legalităţii
– d)principiul separaţiei puterii în stat.
Art.1 Codul civil RM

– Inviolabilitatea proprietății
– Libertății contractuale
– Protecția bunei credințe
– Protecția consumatorului
– Recunoașterea inadmisibilității imix(unii în afacerile private
– Necesitate de realizare liberă a drepturilor
Clasificarea principilor dupa Gh.
Beleiu
– Principiile fundamentale – idei fundamental care se regăsesc în întreaga
legislație:
– A) Principiul democra(ei
– B) principiul egalității în fața legii
– C) principiul legalității
– D) principiul separației puterilor în stat
Principii fundamentale ale
dreptului civil – aceste principii
privesc întreaga legislație drept civil
– Principiul proprietății – principalul drept real al omului, normele DC reglementeaza
conGnutul dreptului la proprietate posesiaa, folosinta si dispoziGa (usus, fructus,
abusus) si mijlocul specific de ocroGre al acestuia cre este acGunea in revendicare.
Proprietate publica / privata – art. 9, 46, 127 ConsGtuție, bunurile domeniului
public, bunurile domeniului privat (CC).
– Proprietatea persoanelor fizice, persoanelor juridice, asociațiior cooperaGsta s.a.
– Principiul egalita0i – este consacrat persoanelor fizice (indiferent de rasă,
naționalitate, religia, gradul de cultură sau origine nu au nici o înrăutățire asupra
capacității. Cu privire la persoanele juridice – toate personale juridice întro anumită
măsură se supun în mod egal legilor civile edictate pentru reglementarea acelei
categorii de subiecte de drept civil.
Principii fundamentale ale
dreptului civil – aceste principii
privesc întreaga legislație drept civil
– Principiul îmbinării intereselor individuale cu cele generale.- drepturile civile ale
persoanelor fizice sunt recunoscute în scopul de a sa(sface interesel personale
materiale și culturale în acord cu interesul obștesc, potrivit legilor și regulilor de
convețuire.
– Principiul ocro(rii drepturilor subiec(ve civile. Cons(tu(e, art. 26 Pactul privind
drepturile economice, poli(ce sociale toate persoanele sunt egale în fața legii și
au fără discriminare dreptul la ocro(re egală din partea legii.
Principiile instituțiilor dreptului
civil
– principiul consensualismului – care privește forma actului juridic civil
– Principiul forței obligtorii (pacta sunt servanda)
– Principiul irevocabilității și principiul relați(vității – care privesc efectele actului
juridic civil
– Principiul ocro(rii bunei credințe,
– Principiul proximității gradului de rudenie – principiu specific devoluțiunii legale.
Principiile dreptului civil

– Principiul inviolabilităţii proprietăţii – art. 46 Con3tuție, proprietatea este

inviolabila
– Principiul libertăţii contractuale, persoanele pot să își aleagă singure cu cine să
încheie acte civile
– Principiul inadmisibilităţii imix3unii în afacerile private, statul nu poate
interveni în afacerile private
– Principiul egalităţii în faţa legii civile, egalitatea de a avea drepturi și
obligațiuni , egalitatea capacității juridice
– Principiul exercitării cu bună credinţă a drepturilor, fără să încalce drepturile
altora, au conduita onestă la încheierea actelor juridice civile.
Delimitarea dreptului civil
de alte ramuri de drept
– Această delimitare are o importanţă teore=că şi prac=că.
– Delimitarea se face după următoarele criterii:
– Obiectul de regulamentare – în momentul în care în faţa organelor care aplica legea, apare problema soluţionării unui li=giu, trebuie mai îndi să
se determine ramura de care ţine li=giul şi numai după aceasta să fie aplicate normele respec=ve.
– Calitatea subiectelor – Normele dreptului civil nu pre=nd o calitate specială subiectelor raporturilor juridice civile. Subiect al dreptului civil poate
fi orice persoană fizică sau juridică , spre deosebire de alte ramuri de drept care atribuie subiectelor o calitate special: -organ al puterii ,cetăţean,
patron, angajat, rudă etc.
– Caracterul normelor.
– După natura dispoziţiei normei, normele se clasifică în:
– -impera@ve
– -dispozi@ve
– Dreptului civil îi este caracteris=c faptul că majoritatea normelor sale au caracter dispozi=v.
– Caracterul sancţiunii. Încălcarea oricărei norme juridice atrage o consecinţă nega=vă pentru înfăptuitor. În diferite ramuri de drept, această
consecinţă are aspect diferite. De ex. în dreptul civil: dacă a fost cauzat un prejudiciu, atunci el trebuie reparat.
– principiile
Drept public

– Dreptul cons,tuţional este ramura care conţine normele fundamentale pentru menţinerea statului bazat pe drept
,din care reies celelalte ramuri de drept inclusiv dreptul civil .
– -În dreptul civil majoritatea normelor sunt dispozi=ve , iar în cel cons=tuţional sunt impera=ve.
– -În dreptul civil majoritatea raporturilor sunt patrimoniale, iar în cel cons=tuţional nepatrimoniale.
– Dreptul funciar reglementează relaţiile sociale aterente administrării şi folosirii pămîntului de către persoane fizice
şi persoane juridice, precum şi raporturile sociale care i-au naştere în legătură cu măsurile adoptate de stat privind
folosirea raţională a terenurilor din fondul funciar al ţării.
– -a?t raporturile civile cît şi cele funciare au caracter patrimonial ,însă pentru naşterea raporturilor civile servesc
faptele juridice civile,iar pentru cele funciare –actele administra=ve.
– Dreptul procesual civil reglementează modul de judecată şi de rezolvare a pricinilor privitoare la anumite drepturi
şi interese civile, precum şi modul de executare a hotărîrilor sau a altor @tluri executorii.
– -dreptul civil e o ramură a dreptului privat, pe cînd dreptul procesual e o ramură a dreptului public.
– -dreptul civil nu poate să existe fără dreptul procesual civil şi invers.
 Izvoarele dreptului civil

1. Noţiunea de izvor al dreptului civil. Formele de manifestare a izvoarelor dreptului civil. Acte norma8ve
în vigoare ca izvoare de drept civil. Cons8tuţia Republicii Moldova. Legile. Decretele Preşedintelui
Republicii Moldova. Acte norma8ve adoptate de organele publice locale. Hotărârile Guvernului
Republicii Moldova. Acte norma8ve emise de ministerele şi departamentele Republicii Moldova.
Tratatele internaţionale.
2. - Acţiunea legii civile în 8mp. Principii şi excepţii privind acţiunea legii civile în 8mp.
3. - Acţiunea legii civile în spaţiu. Reguli şi excepţii privind aplicarea în spaţiu a legii civile.
4. - Aplicarea legii civile asupra persoanelor.
5. - Însemnătatea prac8cii judiciare şi a arbitrajului în aplicarea normelor de drept civil.
6. - Corelaţia dintre normele juridice ale dreptului civil şi normele moral-e8ce în societate. Noţiunea de
drept, de morală şi de politeţe.
7. - Interpretarea legii civile. Interpretarea oficială şi neoficială. Interpretarea literală, extensivă şi
restric8vă. Metodele de interpretare.
Bibliografie

– Legea nr. 100 din 22.12.2017 cu privire la actele norma(ve

– Hotaririle Cur(i Cons(tu(onale nr. 10 din 16.04.2010, nr. 28 din 14.12.2010
– Lupu Nicolae – Jurisprudența și precedentul judicial al Curții Europene de
Jus(ție ca izvoare ale dreptului
– Victor Pușcaș, Veaceslav Zaporojan – Precedentul judiciar si jurisprudența,
Revista Națională de Drept nr. 4/29 anul 2008
Notiune Izvoarele dreptului civil

– 1.Noţiunea de izvor de drept . Clasificarea izvoarelor de drept civil

– Izvor de drept formă de existenţă a normelor de drept ,care au o putere obligatorie. Genul
proxim pt no@unea izvor de drept civil îl reprezintă cea de izvor de drept
– Prin izvor de drept ,în sens juridic, se înţeleg formele de exprimare a normelor juridice,
inclusive a celor de drept civil.
– Izvor de drept civil – înțelegem condițiile materiale de existență care generează normele
dreptului civil, de data aceasta, suntem în fața noțiunii sw izvor de drept civil în sens formal.
Izvoarele de drept civil ℑ
– Normele de drept civil-sunt reguli de conduit pentru subiectele de drept în raporturile care
formează obiectul de reglementare al dreptului civil.
– Izvor de drept civil (actele norma@ve) ❌ Izvorul raportului juridic civil concret (actele si faptele
juridice individuale)
– Act normativ (art. 2 Legea nr. 100/2017)

– Izvoarele in sens formal se subdivizează în formale (acte normative, uzanțe) și

neformale (jurisprudența, doctrina, normele morale)
– Izvoarele se mai clasifică în naționale și internaționale
Legiferarea

– Ar9colul 20. Etapele principale ale legiferării

– (1) Principale etape ale legiferării sînt:
– a) publicarea anunţului privind iniţia(va de elaborare a actului norma(v şi
publicarea studiului de cercetare;
– b) elaborarea proiectului actului norma(v;
– c) emiterea, aprobarea sau adoptarea actului norma(v;
– d) promulgarea, în cazul în care actul norma(v este o lege;
– e) publicarea actului norma(v.
(1) Proiectul unui act normativ se
elaborează în cîteva etape
consecutive, după cum urmează:
– a) desemnarea persoanei responsabile sau, după caz, formarea grupului de lucru care va elabora proiectul, precum şi
asigurarea suportului tehnic, organizatoric şi financiar al procesului de elaborare;
– b) determinarea categoriei, conceptului şi stabilirea structurii actului norma7v;
– c) elaborarea versiunii iniţiale a proiectului şi întocmirea notei informa7ve;
– d) întocmirea tabelului de concordanţă, în cazul în care prin proiectul actului norma7v se urmăreşte armonizarea legislaţiei
naţionale cu legislaţia Uniunii Europene;
– e) consultarea publică, avizarea proiectului actului norma7v de către autorităţile a căror competenţă are tangenţă directă
sau indirectă cu obiectul de reglementare a proiectului actului norma7v, efectuarea exper7zelor, inclusiv exper7za
an7corupţie, exper7za juridică şi, după caz, exper7za de compa7bilitate cu legislaţia Uniunii Europene şi exper7za grupului
de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea ac7vităţii de întreprinzător;
– f) întocmirea sintezei obiecţiilor și propunerilor autorităților publice şi, după caz, a sintezei recomandărilor reprezentanţilor
societăţii civile;
– g) elaborarea versiunii finale a proiectului de act norma7v.
– (2) Procedura şi termenele privind elaborarea, avizarea, efectuarea exper7zelor şi defini7varea proiectelor actelor
norma7ve, care sînt prezentate spre examinare Guvernului, sînt stabilite de către Guvern.
Sistemul de legislatie

– 2) Autoritatea publică sau subiectul cu drept de iniţiativă legislativă care elaborează proiectul actului normativ, cu excepţia
Președintelui Republicii Moldova și a deputaţilor în Parlament, publică în Sistemul informaţional toate versiunile
proiectului la diferite etape ale elaborării acestuia, precum și materialele suplimentare corespunzătoare etapei respective
de elaborare.
– (3) Prin intermediul Sistemului informaţional se fac publice:
– a) iniţiativa legislativă;
– b) numele, prenumele şi datele de contact ale persoanei responsabile de elaborarea proiectului de act normativ sau, după
caz, informaţia despre grupurile de lucru create şi componenţa acestora;
– c) studiul de cercetare, după caz;
– d) conceptul proiectului, după caz;
– e) proiectul actului normativ;
– f) dosarul de însoţire al proiectului, conform art. 40;
– g) informaţia referitoare la consultarea publică a proiectului;
– h) alte documente care au tangenţă cu procesul de elaborare a proiectului.
Iniţierea elaborării proiectelor
actelor normative sect 2 Legea
100/2017
– Subiecţii care pot iniţia elaborarea proiectelor de acte normative, în limitele competenţei şi în
conformitate cu atribuţiile şi domeniul de activitate ale acestora, sînt:
– a) deputaţii în Parlament;
– b) Preşedintele Republicii Moldova;
– c) Guvernul, inclusiv prin intermediul ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale;
– d) autorităţile administrative din subordinea ministerelor, prin intermediul acestora;
– e) autorităţile publice autonome;
– f) autorităţile unităţilor teritoriale autonome cu statut juridic special;
– g) autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi şi al doilea;
– h) alţi subiecţi, în cazurile prevăzute de legislaţie.
Procedura de fundamentare a
proiectelor actelor normative
– Studiul de cercetare

– Etapele principale ale analizei ex ante

– Analiza ex ante cuprinde următoarele etape principale:
– a) definirea problemei, pornind de la analiza relaţiilor sociale existente şi a celor preconizate, precum şi de la inexistenţa sau ineficienţa cadrului norma=v
relevant;
– b) stabilirea obiec=vului şi a domeniului intervenţiei juridice;

– c) iden=ficarea opţiunilor şi mijloacelor necesare pentru soluţionarea problemei şi/sau a=ngerea obiec=vului şi analiza acestora prin intermediul impactului
financiar, administra=v, economic, social, asupra mediului etc.;
– d) compararea opţiunilor existente şi selectarea celor mai bune opţiuni pentru a=ngerea obiec=vului.
– Întocmirea proiectului de act norma0v
– Avizarea, consultarea publică şi efectuarea exper0zei

– Defini0varea proiectului actului norma0v

–

–
Structura actului normativ

– Actul norma@v este format din următoarele elemente cons@tu@ve:

– a) denumire;
– b) preambul;
– c) clauza de adoptare, iar pentru proiectele cu sigla „UE” – şi clauza de armonizare;
– d) dispoziţii generale;
– e) dispoziţii de conţinut;
– f) dispoziţii finale;
– g) dispoziţii tranzitorii;
– h) anexe;
– i) formula de atestare a auten@cității actului.
Actul normativ

– Acestea trebuie să corespundă

– 1) să fie adoptat de un organ competent (conform art. 60 Const., unica
autoritate legislativă este Parlmament) (Conform Hotăr. Curții Constitutionale,
Guvernul emite hotărîri și dispoziții doar pentru organizarea executării legilor)
– 2) Să fie adoptat cu respectarea procedurilor legale
– 3) să fie publicat în Monitorul Oficial (art. 76 Constit.) Conform hotărîrii Curții
Constitu nr. 32 din 22.10.1998, data intrării în vigoare a legii nu poate precede
publicarea ei.
 INTRAREA ÎN VIGOARE, ÎNREGISTRAREA,
EVIDENŢA ŞI SISTEMATIZAREA
ACTELOR NORMATIVE

– Actele normative intră în vigoare peste o lună de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova sau la data indicată în textul actului normativ, care
nu poate fi anterioară datei publicării.
– Pentru legile care modifică Codul fiscal, Codul vamal şi Legea nr. 1380/1997 cu privire la tariful vamal, precum și pentru legile de punere în aplicare a titlurilor
Codului fiscal și a legilor ce țin de politica fiscală, data intrării în vigoare trebuie să survină nu mai devreme de 6 luni de la data publicării legilor respective.
– Intrarea în vigoare a actelor normative poate fi stabilită pentru o altă dată doar în cazul în care se urmăreşte protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale
ale omului, realizarea angajamentelor internaţionale ale Republicii Moldova, conformarea cadrului normativ hotărîrilor Curţii Constituţionale, eliminarea unor
lacune din legislație sau contradicţii între actele normative ori dacă există alte circumstanţe obiective.
– Actele normative se publică, în condiţiile legii, în Registrul de stat al actelor juridice, precum și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova sau, după caz, în
monitoarele oficiale ale raioanelor, municipiilor şi ale unităţilor teritoriale autonome cu statut juridic special ori în Registrul actelor locale.
– (5) Actele normative pot fi aduse la cunoştinţă persoanelor şi prin publicarea acestora pe paginile web oficiale ale autorităţilor publice sau prin afişarea lor în
locuri autorizate.
– (6) În actul normativ adoptat, aprobat sau emis nu pot fi efectuate redactări, cu excepţia redactării greşelilor gramaticale şi de punctuaţie, depistate ulterior,
care nu modifică conţinutul sau sensul prevederilor actului normativ.
– (7) Actele normative se traduc în limba rusă la etapa de publicare a acestora în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Abrogarea actului normativ

– Abrogarea este un procedeu tehnico-juridic de suprimare prin care sînt scoase din vigoare prevederile actului norma7v ce
nu mai corespund echilibrului dintre cerinţele sociale de reglementare legală.
– (2) Abrogarea intervine în următoarele cazuri:
– a) pentru anularea dispoziţiilor dintr-un act norma7v care a intrat în conflict cu dispoziţiile altui act norma7v de aceeaşi
forţă juridică sau de o forţă juridică superioară;
– b) pentru înlăturarea discrepanțelor şi neclarităţilor;
– c) pentru degrevarea legislației de normele desuete;
– d) pentru evitarea paralelismelor în legislaţie.
– Ar#colul 66. Tipurile abrogării
– (1) Abrogarea poate fi totală sau parţială.
– (2) Abrogarea este totală atunci cînd actul norma7v se suprimă integral.
– (3) Abrogarea este parţială atunci cînd se suprimă doar o parte din prevederile actului norma7v.
– (4) Abrogarea unei dispoziţii sau a unui act norma7v are întotdeauna un caracter defini7v.
Momentul abrogării

– 1) Dacă într-un nou act norma(v este menţionat expres că la intrarea în vigoare
a acestuia se abrogă un act existent, atunci actul din urmă se consideră abrogat
din momentul intrării în vigoare a noului act.
– (2) Dacă dispoziţiile noului act norma(v intră în vigoare la date diferite, în
acesta, după caz, se stabileşte expres lista actelor norma(ve sau a dispozițiilor
care se abrogă și, corespunzător, datele abrogării, urmîndu-se etapele intrării în
vigoare a noului act norma(v.
– (3) Actul norma(v abrogat sau prevederi ale acestuia abrogate nu se repun în
vigoare în cazul abrogării actului care a prevăzut abrogarea lor.
Actele normative declarate
neconstituţionale
– Actele normative sau dispozițiile acestora declarate neconstituţionale se aduc în
concordanţă cu hotărîrile Curţii Constituţionale în modul stabilit de Codul
jurisdicţiei constituţionale nr. 502/1995 şi Legea nr. 317/1994 cu privire la
Curtea Constituţională.
Legea nr 100 prevede
urmatoarele
– –Abrogarea – ieșirea din vigoare a unui act normativ învechit parțial sau total,prin substituirea acestuia cu un alt act normativ corespunzător
necesităților sociale. (scoaterea din circuit cu substituirea cu act corespuzător).
– După volum deosebim abrogare totală și parțială.
– -abrogare totală–scos din circuit și substituit complet.
– –abrogare parțială – scos din circuit doar o parte a actului normativ.
– După formula sau expresia de abrogare deosebim:
– -abrogarea expresă directă–cînd se arată în text ceea ce se abrogă.(actul în capitol,în ansamblu).
– -abrogarea expresă indirectă–cînd se arată la general că actele normative necorespunzătoare cu noul act normativ se abrogă.
– -abrogarea tacită(implicită) – denotă absența unei expresii de abrogare.
– Ajungerea la termen – data expirării actului normativ,adică ajungerea la limita normei ,este procedeul de eșire din vigoare a actelor normative
temporare.
– –desuetudine/ex cadicitate – este o cale de ieșire din vigoare a actelor normative care își pierd obiectul de reglementare.
– –Consumarea actului normativ- procedeu de eșire a actului normativ,care și-a atins scopul.
– Actele norma+ve – izvoare ale dreptului civil, pot cuprinde norme care, din punct de
vedere al forţei lor obligatorii,pot fi clasificate în:
– -Impera:ve – impun o anumită conduit parGcipanţilor la raportul juridic, de la care
nu se pot abate.
– -Dispozi:ve- aplicarea lor este lăsată la discreţia parGcipanţilor la raportul juridic.
– Actele norma+ve pot fi clasificate în:
– -Speciale-– reglementează o sferă mai restrînsă de relaţii sociale, sunt reprezentate
de Codul familiei.
– -Generale – prezintă acţiuni care se aplică tuturor raporturilor juridice civile. Sunt
prezentate de Codul Civil şi reglementează o sferă largă de relaţii.
 Izvoarele dreptului civil sunt:

– 1.Cons'tuţia R.M. este adoptată de autoritatea legisla7vă supremă şi serveşte drept bază pentru cons7tuirea tuturor ramurilor de drept inclusive a
celei civile. Ea are o forţă juridică superioară căreia se subordonează celelalte acte norma7ve.
– 2.Codul Civil – lege amplă, complexă , este considerat principalul izvor de drept civil. El de asemenea nu are superioritate faţă de alte legi organice.
– 3.Izvoarele scrise ale dreptului civil sînt: -legi(izvorul principal al dreptului civil)
– Legile sunt de 3 categorii: – cons#tuţionale
– -organice
– -ordinare
– -acte norma9ve subordinate legii: 1.Dectele preşedintelui RM – cuprind dispoziţii cu caracter norma7v.
– 2.Hotărîrile şi dispoziţiile guvernului – se emit pentru organizarea executării legilor. (în care sunt reglementate modul de fondare ,de desfăşurare şi
încetare a ac7vităţilor întreprinderilor în nume colec7v şi a societăţilor cu răspundere limitată.)
– 4.Legi speciale
– Legea cu privire la delimitarea proprietății publice nr. 29 din 05.04.2018 – se referă la proprietatea privată care aparţine persoanei fizice cu drept de
proprietate, folosinţă şi dispoziţie.
– Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi –prevede formele juridice de organizare a ac7vităţii de întreprinzător , modul de fondare , de
desfăşurare şi de încetare a ac7vităţii agenţilor economici (unele ar7coel sunt abrogate)
uzanta

– Art. 5 Uzanta – uzanta este o regula de conduită care ,deși neprevăzută de legislație, este larg
recunoscută și respectată în mod regulat într-un anumit domeniu al raporturilor civile.
– (2) Uzanța se aplică numai dacă nu contravine legii, ordinii publice și bunelor moravuri,
precum și actul juridic.
– Codul civil Român clasifică uzantele în obiceiuri/cutume și uzante profesională
– Caracterele uzantelor:
– a) sunt izvoare cu caracter obligator; b) presupun norme de conduită pe care subiecții de fapt
le cunosc dar nu neapărat le atribuie termenul de uzanță; c) elementul obiec@v presupune că
uzanțele trebuie să fie aplicate o perioadă nedeterminată de @mp ; d) elementul subiec@v
presupune că aceasta trebuie să fie acceptată și aplicată uniform de toți membrii societății; au
o formp nescrisă de izvoare; e) conform art. 5 alin. 2
– Ordine publică – totalitatea de norme care se impun din motive de securitate
socială.
– Bunele moravuri – norme ce se impun pentru buna convețuire socială.
– Codul civil face trimitere expres utilizarea uzantelor, art. 609 alin. 3 lit. a)
locatiune, art. 617 alin. 2) uzufruct, art. 1116 Cod civil
Acte normative internaționale

– Tratate internaționale la care RM este parte și care se aplică conform

următoarele principii:
– 1) Actul norm. intern trebuie să fie ratificat de Parlament RM
– 2) Acte internationale la care RM este parte au prioritate față de actele interne
– 3) Tratatele internaționale au o aplicabilitate directă, fără de a fi necesar de a
modifica/abroga actele interne ce contravin acestui act internațional.
– Ex. DUDO, Conventia de la Haga
 În cazul concursului de reglementări diferite între mai
multe izvoare a drepturlui civil vor fi aplicate
următoarele principii:
– 1. Vor fi aplicate izvoarele Gnind cont de ierarhicitatea acestora:
– A) tratate intern
– B) Hotarirle CEDO
– C) Actele norm (ConsGt, HCC)
– D) Legile organice si ordinare
– E) actele normaGve subordinate legilor (acte departamentale)
– F) Uzanta
– În cazul lipsei vreunei reglementari va fi aplicata analogia legii (acte ce reglementeaza cazuri similare), sau
analogia dreptului, aplicarea principiilor fundamentale ale dreptului
– 2) in cazul concursului actelor normaGve de aceeasi categorie va fi aplicat principal: Legea noua abroga
legea noua, precum si principiul specialul derogă de la general, (adica normele și legile speciale ce au un
obiect de reglementare mai îngust și se referă expres la raportul liGgios vor fi aplicate prioritar în corelație
cu cele acte de caracter general, indiferent de momentul adoptarii acestora).
 Aplicarea legii civile în timp e
determinată de două momente:
– )data cînd începe acţiunea normei juridice
– 2)durata producerii de efecte juridice
– 3)data cînd încetează acţiunea ei.
– (1) Actul norma7v se aplică fără limită de 7mp dacă în textul acestuia nu este prevăzut aleel.
– (2) Actul norma7v sau unele dispoziții ale acestuia pot avea aplicare temporară. În acest caz, în actul norma7v se indică
termenul de aplicare ori evenimentul la survenirea căruia actul norma7v sau unele dispoziții îşi încetează acţiunea.
– (3) Actul norma7v produce efecte doar cît este în vigoare şi, de regulă, nu poate fi retroac7v sau ultraac7v.
– (4) Au efect retroac7v doar actele norma7ve prin care se stabilesc sancţiuni mai blînde.
– (5) Actele norma7ve pot ultraac7va, în mod excepţional, dacă acest lucru este prevăzut expres de noul act norma7v.
– (1) Acţiunea actului norma#v încetează dacă:
– a) actul este abrogat;
– b) actul este declarat necons7tuţional sau, după caz, ilegal prin hotărîre defini7vă a instanţei competente;
– c) termenul de aplicare a actului a expirat;
– d) actul s-a consumat;
– e) actul a devenit desuet.
– Actele norma+ve internaţionale – izvoare ale dreptului civil
– Tratatele internaţionale sunt izvoare ale dreptului.
– Tratatele internaţionale – se aplică direct, fără adoptarea unei legi interne care să corespundă
dispoziţiilor tratatelor internaţionale.
– Uzantele- Acestea sunt numite pentru prima dată izvor de drept civil. Uzanţa reprezintă o
normă de conduită nescrisă ,emanînd direct de la popor, este generală , permanentă şi
recunoscută de autoritatea public drept obligatorie. Uzanţa se formează prin aplicarea
îndelungată în viaţa socială a unei reguli de conduită, în virtutea unor deprinderi, cu
convingerea că se respectă o regulă obligatorie.Uzanţa sau obiceiul – pot fi aplicate numai
dacă nu contravin legii, ordinii publice şi bunurilor moravuri. Ca izvor de drept, cutuma are sub
aspect moral şi intelectual – o valoare superioară legii, prin aceea că e acceptată în mod
voluntar ,a fost găsită demnă de a fi acceptată.
Aplicarea legii civile

– 1) o anumită durată, care se numeşte aplicarea legii civile în (mp";

– 2) pe un anumit teritoriu (există atâtea legi civile naţionale câte state suverane
coexistă), ceea ce se numeşte "aplicarea legii civile în spaţiu";
– 3) cu privire la anumite subiecte, care sunt des(natarii legii, ceea ce se numeşte
"aplicarea legii civile asupra persoanelor".
– Privindu-le global, legile civile: a) se succed - din punctul de vedere al (mpului;
b) coexistă - din punctul de vedere al spaţiului (teritorial); c) sunt determinate
categoriile de subiecte la care se aplică
Aplicarea legii civile in timp art.
7 CC RM
– Legea civilă intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al R.M sau la o altă dată
prevăzută în lege. Regula intrării în vigoare la data publicării ei este guvernată de două
principii:
– a)Principiul neretroac@vităţii legii civile noi exprimă regula juridică după care legea civilă se
aplică numai situaţiilor ce se ivesc în prac@că de la data intrării în vigoare a legii, nu şi
situaţiilor realizate anterior
– De la acest principiu există o excepţie: –- retroac.vitatea legii civile noi. Potrivit acestei exepţii
legea civilă nouă se va aplica şi situaţiilor juridice anterioare intrării ei în vigoare.
– b)Principiul aplicării imediate a legii civile noi este consemnat în art.. 7 C. civ., care prevede că:
“de la data intrării în vigoare a legii civile noi, efectele legii veci încetează …”.
– Acest principiu face excepţie: – supraveţuirea legii civile vechi (ultraac@vitatea).
Ultraac@vitatea legii civile vechi înseamnă aplicarea acesteia unor situaţii prevăzute în legea
nouă, deşi ea a fost abrogată.
– Durata producerii efectelor juridice reprezintă perioada de (mp în care actul
juridic civil se află în vigoare, producînd efecte juridice obligatorii, cuprinse între
momentul intrării în vigoare şi cel al ieşirii din vigoare al actului juridic
respec(v.
– 3)Ieșirea din vigoare a actului norma8v- ieșirea din vigoare a actului norma(v
semnifică încetarea acțiunii acestora precum și incapacitatea actului norma(v
de a reglementa relațiile sociale și de a produce efecte juridice.
–
De reţinut că legea civilă se aplică -
sub cele trei aspecte -cât timp este
în vigoare.
– Intrarea în vigoare a legii civile are loc fie la data precizată în cuprinsul legii, fie
pe data publicării ei în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
– Ieşirea din vigoare a legii civile se produce prin abrogarea ei, care poate fi
expresă ori implicită. Desuetudinea nu poate fi primită ca mod de ieşire din
vigoare a legii.
Principii şi excepţii privind
acţiunea legii civile în timp
– În practică, cele mai multe probleme de aplicare a legii civile se pun în legătură
cu aplicarea sa în timp, în caz de succesiune a legii civile.
– Pentru rezolvarea unor astfel de probleme, în decursul timpului, s-au cristalizat
anumite principii, cu unele excepţii pe care acestea le comportă
– Sunt două principii care guvernează aplicarea legii în timp, şi anume:
– principiul neretroactivităţii legii civile;
– principiul aplicării imediate a legii civile noi.
– După cum se poate observa, din chiar denumirea lor, aceste două principii se
presupun şi se completează reciproc.
Principiul neretroactivităţii legii
civile
– regula juridica potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situaţiilor ce se ivesc
în practică după adoptarea ei, iar nu şi situaţiilor anterioare, trecute; într-o altă
formulare, potrivit acestui principiu: trecutul scapă legii civile noi. Constituţia
dispune, în art. 22, că: Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii pe
nale mai favorabile.
– Principiul aplicării imediate a legii civile noi este regula de drept potrivit cu care,
de îndată ce a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situaţiilor ivite după
intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi.
– De lege lata, acest principiu nu este consacrat expresias verbis; nu mai puţin,
existenţa lui neîndoielnică se întemeiază, după părerea noastră, pe două raţiuni:
1) el este o consecinţă firească a principiului neretroac(vităţii: dacă este exact
că legea nu are putere retroac(vă, pentru viitor, însă, ea trebuie aplicată de
îndată; 2) regula de interpretare
Excepţiile de la cele două principii
ale aplicării legii civile în timp sunt:
– - retroacGvitatea legii civile noi, care înseamnă aplicarea legii civile noi la situaţii
juridice anterioare adoptării ei; această excepţie îşi poate găsi aplicare numai dacă
este consacrată expres în legea nouă, deoarece excepţiile nu se prezumă (nu se
presupun), ele fiind
de strictă interpretare şi aplicare; în prezent, este discutabilă admisibilitatea
excepţiei, faţă de textul - imperaGv - al art. 22 din ConsGtuţie;
– - interpretarea legii civile, când se adoptă o nouă lege interpretaGvă a unei legi ce
acţionează, tălmăcindu-i sensul mai favorabil extensiv sau restricGv;
– - ultraacGvitatea (supravieţuirea) legii civile vechi, care înseamnă aplicarea, încă un
Gmp oarecare a legii vechi, deşi a intrat în vigoare legea nouă, la unele situaţii
determinate, precizate în legea nouă: fiind tot o excepţie, şi supravieţuirea legii
vechi trebuie consacrată expres în lege
Acțiunea legii civile în spațiu

– .Prin acţiunea normelor juridice în spaţiu înţelegem determinarea limitelor

teritoriale înăuntrul cărora se aplică regulile de conduită. În acest sens trebuie să
dis+ngem două ipoteze:
– a.) Aspectul intern. Se referă la principiul teritorialității .AsXel, actele normaGve ale
organelor supreme sau centrale ale statului produc efecte juridice pe întreg
teritoriul statului, iar actele organelor locale produc efecte numai în limitele unităţii
administraGv teritoriale în care ele funcţionează
– b) Sub aspect internaţional problema acţiunii legii civile în spaţiu se rezolvă potrivit
cu principiul că legea civilă a unui stat se aplică asupra întregului său teritoriu cu
excluderea legii civile ale altor state.
–
– Există două excepţii:
– – Cazul în care legea unui stat nu se aplică pe teritoriul statului respectiv în
privinţa unor persoane străine şi bunurile acestora.
– -Cazul cînd legea civilă a unui stat se aplică în anumite limite pe teritoriul unui
alt stat (extrateritorialitatea). Această excepţie există atunci cînd legea civilă a
unui stat îl urmăreşte pe cetăţeanul altui stat chiar şi atunci cînd el îşi are
domiciliul sau reşedinţa în străinătate, pe teritoriul altui stat.
–
Forma exterioară a actelor e supusă
legilor ţării unde se face actul.

– - imobilele sunt supuse legilor ţării pe teritoriul căreia se află: lex rei sitae;
– - starea civilă şi capacitatea civilă ale persoanei fizice sunt supuse legii
cetăţeniei - lex personalis este lex patriae, iar capacitatea persoanei juridice
este supusă legii naţionalităţii, determinată de sediul său (ca regulă);
– - forma actului juridic este cârmuită de legea locului unde se încheie: locus regit
actum.
Drept international privat

– In dreptul internaţional privat există şi alte reguli - lex causae - care rezolvă posibilul
"conflict de legi" în alte domenii ale raporturilor civile;
– bunăoară, raportul civil născut dintr-un delict civil este supus legii locului comiterii
faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu - lex loci delici commisi,

– ori legii locului unde se consumă efectele negaGve ale delictului civil: lex loci
lessionis

– De reţinut că, atunci când judecătorul aplică o lege străină o face pentru că el se
supune legii RM, care îl obligă să aplice acea lege.
– Modul de recunoaştere a efectului juridic al acestora este stabilit prin legi,
tratate bilaterale sau convenţii fiind necesare în anumite cazuri un act expres de
recunoaştere a validităţii sale din partea unui organ de stat a Moldovei. De
exemplu, "Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sen9nţelor arbitrale
străine", la care Republica Moldova a aderat la 10 iulie 1998 (în vigoare de la
30.07.1998), prevede că hotărârile adoptate de instanţele judiciare dintr-un stat
faţă de o persoană-rezident a altui stat urmează a fi supuse executării silite în
statul unde persoana locuieşte (este înregistrată) sau a cărui cetăţean este.
Acțiunea legii civile asupra
persoanelor
– Subiectele ale raportului juridic sînt oamenii priviţi în mod individual – persoană fizică, sau organizaţi
în condiţiile legii – persoană juridică. Principiul care guvernează această materie este acela potrivit
căruia legea civilă se aplică persoanelor fizice în mod egal indiferent de rasă, sex, naţionalitate. Este
vorba de egalitatea subiectelor raporturilor juridice civile în faţa legii.
– Din punct de vedere al sferei subiectelor la care se aplică legea civilă se împart. în trei categorii:
– a.) Legea civilă cu vocaţie generală, adica acelea care se aplică aCt persoanelor fizice cît şi
persoanelor juridice. Cele mai multe acte juridice civile au vocaţie generală, principalul dintre ele
fiind C. civ.
– b.) Legea civilă cu vocaţia aplicării numai persoanelor fizice. De ex., Codul familiei.
– c.) Legea civil cu vocaţia aplicării numai persoanelor juridice. De ex., Legea cu privire la societăţile pe
acţiuni. Aşa cum am mai spus, legea, de regulă, se aplică tuturor persoanelor fizice şi juridice.
– Cu toate acestea există unele acte normaHve care se aplică unei categorii determinate de persoane:
este cazul normelor juridice civile care reglementează tutela, curatela, materia succesorală etc.
- Însemnătatea practicii
judiciare şi a arbitrajului în
aplicarea normelor de drept
civil

– HOTĂRÎREA PLENULUI
CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA Cu privire la aplicarea de
către instanţele de judecată a prevederilor legale la soluţionarea unor ches(uni
în cadrul examinării li(giilor în care părţile au încheiat convenţia de arbitraj nr. 2
din 30.03.2015
Corelaţia dintre normele
juridice ale dreptului civil şi
normele moral-etice în
societate. Noţiunea de drept, de
morală şi de politeţe
– , doctrina juridică contemporană, aşa cum apreciază numeroşi autori[1], a evoluat pe două
mari direcţii: cea care a conceput dreptul ca un minim de morală („jus@ţie prin drept şi
morală”) şi cea corespunzătoare pozi@vismului juridic („ordine de drept fără morală”).
– Del Vecchio, este că „dreptul cons@tuie E@că obiec@vă, iar morala E@că subiec@vă'”.
– Mircea Djuvara susţinea şi el că „la baza dreptului şi a moralei stă acelaşi fundament, ideea de
obligaţie” şi că „morala are ca obiect reglementarea faptelor interne”, iar „dreptul are drept
obiect reglementarea faptelor materiale externe ale noastre, la lumina intenţiilor”.9
– Kelsen respinge explicit teoria conform căreia „dreptul ar reprezenta prin natura sa un minim
moral”, căci aceasta presupune existenţa moral absolută sau cel puţin un conţinut comun
tuturor sistemelor morale pozi@ve. Valorile morale absolute nu pot fi concepute decât „pe
baza unei credinţe religioase în autoritatea absolută şi transcendentă a unei existenţe divine”,
însă „de pe poziţiile unei cunoaşteri ş@inţifice”[2] asemenea valori morale nu pot fi acceptate,
iar în ceea ce priveşte valoare comună tuturor sistemelor morale, Kelsen afirmă că aceasta
este de negăsit. „Ceea ce le este în mod necesar comun tuturor sistemelor morale posibile nu
este altceva decât că sunt norme sociale, adică norme care statuează un anumit
comportament al oamenilor faţă de alţi oameni, deci îl consideră obligatoriu […] Este bine din
punct de vedere moral ceea ce corespunde normei”.[3] Normele morale sunt, deci, doar norme
sociale, cu nimic superioare normelor juridice, neexistând nici o raţiune pentru care dreptul ar
trebui să respecte morala şi să nu o contrazică în nici o parte a ei.
Interpretarea

– Ar0colul 71. Interpretarea

– (1) Interpretarea actelor normaGve se efectuează cu scopul clarificării sensului unui
act normaGv sau al unor dispoziţii din acesta.
– (2) Prin interpretare se oferă soluţii juridice de aplicare a normei de drept în sensul
exact al acesteia.
– (3) Interpretarea este oficială cînd se efectuează prin acte normaGve de interpretare
sau prin acte de aplicare a normelor de drept de către insGtuțiile abilitate.
– (4) La interpretarea actului normaGv se ţine cont de nota informaGvă care a însoţit
proiectul actului normaGv respecGv şi de alte documente care permit idenGficarea
voinţei autorităţii publice care a adoptat, a aprobat sau a emis actul normaGv.
Actele de interpretare şi autorităţile
abilitate să
interpreteze actele normative
– (1) Actele de interpretare oficială a Constituţiei Republicii Moldova şi a legilor constituţionale sînt
adoptate de către Curtea Constituţională.
– (2) Interpretarea oficială a legilor, altele decît cele menționate la alin. (1), se realizează exclusiv de
către Parlament prin adoptarea legilor de interpretare.
– (3) Interpretarea oficială a ordonanţelor Guvernului se realizează de către Guvern prin adoptarea de
ordonanțe, în limita termenului de abilitare, sau de către Parlament prin adoptarea legilor de
interpretare, în afara acestuia.
– (4) Actele de interpretare oficială a actelor normative, altele decît cele menționate la alin. (1)–(3),
sînt adoptate, aprobate sau emise de autorităţile care au adoptat, au aprobat sau au emis actele
supuse interpretării.
– (5) Actul normativ se interpretează printr-un act normativ de aceeaşi categorie şi forță juridică.
– (6) Actul normativ de interpretare nu are efecte retroactive, cu excepţia cazurilor cînd prin
interpretarea normelor de sancţionare se creează o situaţie mai favorabilă
 interpretarea legii civile

– Prin "interpretarea legii civile" înţelegem operaţiunea logico-raţională de lămurire, explicare a

conţinutului şi sensului normelor de drept civil, în scopul justei lor aplicări, prin corecta încadrare a
diferitelor situaţii din viaţa practică în ipotezele ce le conţin. Din această definiţie rezultă că
"interpretarea legii civile" este o noţiune ce conţine trei elemente definitorii, şi anume:
– - interpretarea legii este o etapă a procesului aplicării legii
– civile; această aplicare nu presupune, întotdeauna, intervenţia unui organ de jurisdicţie civilă (de
regulă, o instanţă judecătorească); bunăoară, interpretarea legii civile intervine la încheierea unui
contract civil, prin voinţă exclusivă a părţilor, iar acestea, pentru stabilirea exactă a drepturilor şi
obligaţiilor lor contractuale, procedează la o "interpretare" a normelor civile aplicabile acelui contract;
– - conţinutul interpretării este tocmai lămurirea sau explicarea sensului voinţei legiuitorului exprimată
într-o anumită normă de drept civil;
– - scopul interpretării este corecta încadrare a diferitelor situaţii din circuitul civil, în ipoteza
normei de drept civil, ceea ce asigură justa aplicare a legii civile.
 Clasificarea interpretarii
normelor de drept civil
– Interpretarea în funcţie de organul ori persoana de la care provine, Interpretarea oficială este aceea care provine de la însuşi organul de stat care a
edictat norma juridică supusă interpretării, concre@zându-se în norme interpreta@ve
– Interpretarea jurisdicţională este aceea care provine de la un organ de jurisdicţie (de la o instanţă judecătorească sau de la un alt organ care,
potrivit legii, are şi atribuţii jurisdicţionale).
– Interpretarea literală, interpretarea extensivă şi interpretarea restric;vă
– Interpretarea este literală atunci când există concordanţă deplină între formularea textului legal interpretat şi situaţiile prac@ce care se încadrează în
ipoteza acestuia, nefiind necesar a se ex@nde sau a se restrânge aplicarea dispoziţiei în cauză.
– Interpretarea este extensivă dacă între formularea textului legal interpretat şi cazurile din prac@că la care se aplică acesta nu există concordanţă, în
sensul că formularea textului este mai restrânsă decât intenţia reală a legiuitorului, as_el încât se ajunge la concluzia că textul legal interpretat
trebuie ex@ns şi la unele situaţii care nu s-ar încadra în litera lui.
Interpretarea este restric;vă atunci când între formularea textului legal interpretat şi cazurile de aplicare prac@că nu există concordanţă, în sensul
că formularea este prea largă faţă de ipotezele ce se pot încadra în text. După cum se observă, interpretarea restric@vă este diametral opusă
interpretării extensive.
– Interpretarea grama;cală, interpretarea sistema;că, interpretarea istorico-teleologică, interpretarea logică şi interpretarea prin analogie
Intrebari

????????
Raportul juridic civil

1. - Noţiunea de raport juridic civil. Noţiunea şi elementele raportului juridic civil.

ParGcularităţile raportului juridic civil.
2. - Conţinutul raporturilor juridice civile. Noţiunea, conţinutul şi categoriile
drepturilor civile obiecGve. Obligaţiunea civilă. Noţiunea, conţinutul şi clasificarea
obligaţiunilor civile.
3. - Subiectele şi obiectele raportului juridic civil. Noţiunea şi conţinutul capacităţii
civile a subiectelor raportului juridic civil. Persoana fizică şi persoana juridică –
subiecte ale raportului juridic civil. Capacitatea civilă a persoanelor fizice.
Capacitatea civilă a persoanelor juridice. Obiectul raportului juridic civil.
4. - Clasificarea raporturilor juridice civile. Raporturi juridice absolute şi relaGve.
Raporturi juridice patrimoniale şi nepatrimoniale. Raporturi reale şi obligaţionale.
Raportul juridic civil este o relaţie social patrimonială
sau nepatrimonială reglementată de normele de drept civil.

– Caracterele raportului juridic civil:

– -social – reprezintă o relaţie social ,care reglementează doar relaţiile dintre
subiecte.
– -voliţional- exprimă voinţa statului concre(zată în în normele juridice care
reglementează relaţiile sociale şi voinţa subiec(vă a părţilor care încheie acte
juridice.
– -poziţia de egalitate juridică a părţilor– reprezintă egalitatea între părţi în acest
raport nici una dintre părţi nu poate impune celeilalte voinţa sa ,raportul punnd
fi încheiate ,modificate sau s(nse cu consimţămîntul tuturor părţilor.
Elementele raportului juridic
civil:

– -Subiectele-sunt persoanele fizice şi persoanele juridic (tular de drepturi şi

obligaţii civile.
– -Conţinutul-reprezintă totalitatea drepturilor subiec(ve şi a obligaţiilor civile pe
care le au părţile.
– -Obiectul-constă în acţiunile ori inacţiunile spre care sunt îndreptate părţile.
– Subiectele raportului juridic civil – sunt acele persoane fizice sau juridice care
sînt (tular ale unor drepturi subiec(ve civile şi obligaţii colec(ve. Şi statul poate
par(cipa la raporturile juridice civile aflîndu-se pe poziţii de egalitate cu
celelalte persoane.
Categorii de subiecte a raportului juridic civil:
· Persoană fizică – este subiectul individual de drept,
adică omul privit ca titular de drepturi şi obligaţii
civile. Art. 23 Codul Civil al R.M.
– Din această categorie fac parte :
– 1)Minorii sub 14 ani ,pot încheia anumite acte juridice de mică valoare ,acte
juridice gratuite doar în calitate de beneficiar care nu necesita auten(ficare
notariala şi acte de conservare. Art.28 Codul Civil al R.M.
– 2)Minorii între 14-18 ,care sînt persoane fizice cu capacitate de exerciţiu ,care
pot încheia o gamă mai mare de acte juridice. Art. 27 CC
– 3)Persoane peste 18 ani şi persoanele emancipate (care au dobîndit capacitate
de exerciţiu prin căsătorie) înainte de termen. Art. 26 CC
– 4)Persoane fără cetăţenie R.M (apatrizii)
– · Persoană juridică – este acel subiect colec(v de drepturi care este organizat în
condiţiile legii fiind (tular de drepturi şi obligaţii civile.
– (creditor) Subiect ac>v – persoana care dobîndeşte drepturi.
– (debitor) Subiect pasiv – persoana căruia îi revin obligaţiile.
Capacitatea subiectelor
raportului juridic civil:
– Pentru a avea calitatea de subiect al raportului juridic civil persoana fizică şi juridică trebuie să
posede capacitate civilă.
– Capacitatea civilă – înseamnă ap@tudinea generală de a fi @tular de drepturi şi obligaţii civile
şi este recunoscută tuturor persoanelor.
– Capacitatea civilă se compune din 2 elemente:
– -Capacitatea de folosinţă – constă în ap@tudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii
civile.
– -Capacitatea de exerciţiu – constă în ap@tudinea subiecţilor raportului juridic de a-şi exercita
dreptul subiectului civil şi de a-şi exercita obligaţiile.
– Obiectul raportului juridic – ac@unile sau inactunile care trebuie savirsite sau de la care
trebuie sa se ab@na subiectele acestui raport juridic
– Clasificarea raportului juridice civile, reale(absolute), rela@ve, patrimoniale, nepatrimoniale
 Obiectele raportului juridic civil

– Bunurile – obiecte ale raportului juridic civil.

Prin obiect al raportului juridic civil înţelegem conduita părţilor, adică acţiunea sau inacţiunea la care
este îndrituit subiectul ac(v şi de care este ţinut subiectul pasiv.
– Obiectul raportului juridic civil nu trebuie confundat cu conţinutul acestui raport, acesta din urmă
consnnd în drepturile şi obligaţiile părţilor, adică în posibilităţile juridice ale unor acţiuni şi în
îndatoririle juridice corespunzătoare. Cu alte cuvinte, posibilitatea şi îndatorirea unei conduite nu
trebuie confundată cu însăşi conduita. Spre exemplu, în cadrul contractului de vînzare – cumpărare,
obligaţia vînzătorului de a preda lucrul vîndut şi dreptul cumpărătorului de a pre(nde predarea
lucrului intră în noţiunea de conţinut al raportului juridic născut din acest contract, însă acţiunea
efec(vă de predare şi primire a lucrului vîndut reprezintă ceea ce numim obiect al raportului juridic
civil.
– În raporturile juridice patrimoniale, conduita părţilor se referă adesea la lucruri, dar acestea nu pot
fi incluse în structura raportului juridic civil, ţinînd cont de caracterul social al acestui raport. De
regulă însă, lucrul este luat în considerare ca obiect derivat al raportului juridic civil.
– Obiectul raportului juridic civil îl formează acţiunile sau abţinerile de la anumite acţiuni ale
subiectelor acestui raport prin care apar drepturi subiec@ve şi obligaţii ale acestor subiecte.
Prin obiect al dreptului civil se înţeleg ins@tuţiile dreptului civil, ca: raportul juridic civil; actul
juridic civil; prescripţia ex@nc@vă; subiectele dreptului civil; drepturile reale; suc¬cesiunea;
dreptul de proprietate intelectuală; obligaţiile civile; contractele civile; răspun¬derea civilă.
Alhel spus, obiectul unei ramuri de drept reprezintă o categorie omogenă de relaţii sociale
care cad sub incidenţa normelor acelei ramuri.
Prin obiect de reglementare al dreptului civil se înţeleg relaţiile sociale, patrimoniale şi
personale nepatrimoniale, reglementate de normele dreptului civil. După cum se poate
observa, între obiectul dreptului civil şi obiectul de reglementare nu există mari deosebiri. Din
aceste considerente, unii autori susţin că între aceste noţiuni nu există diferenţă, u@lizîndu-le
ca sinonime.
Clasificarea drepturilor
subiective civile

In func;e de opozabilitatea acestora

Drept absolut – personal nepatrimonial, drepturi reale
Drept rela;v – drept creanta
Dupa corelatia dintre
ele

a) Principale (drepturi nepatrimoniale)

b) Accesorii (dreptul de ipoteca, dreptul de
gaj,)
 In functie de natura
continutului dreptului

a) Drepturi patrimoniale (drepturi reale, creanta)

b) Drepturi nepatrimoniale (dreptul la viata,
sanatate, onoare, deminitate, domiciliu, sediu)
In functie de gradul de
certitudine conferit
titularului

Drepturi pure si simple (dreptul de proprietate)

Drepturi afectate de modalități (dreptul a cărei
exercitare depinde de o imprejurare viitoare)
 Clasificarea obligatiilor
civile

a) In func@e de obiect (obliga@a a da, obliga@a a face, obliga@a a nu face)

b) Dupa opozabilitate (obișnuite – numai între părți, opozabile și terților, reale)
c) In fucnție de sancțiunea ce asigură respectarea obligațiilor (obligația perfecă,
obliga@a imperfectă)
Clasificarea raporturilor juridice
civile

absolute rela*ve
– Patrimoniale – De creantă
– Nepatrimoniale
 Obiectele raportului juridic civil

1. Notiunea si categoriile obiectelor raportului juridic civil

2. Clasificarea bunurilor
3. Banii si titlurile de valoare
4. Obiectele nemateriale ale raportului juridic civil
Corelaţia dintre bunuri şi
patrimoniu
– În sens larg, prin bunuri se desemnează atît lucrurile, cît şi drepturile privitoare
la acestea. În sens restrîns, prin bunuri se desemnează numai lucrurile asupra
cărora pot exista drepturi patrimoniale.
Putem defini bunul, în sens restrîns, ca fiind valoarea economică ce este utilă
pentru satisfacerea nevoilor materiale şi spirituale ale omului şi care este
susceptibilă de apropriere (însuşire) sub forma drepturilor patrimoniale. O altă
noţiune frecvent folosită în dreptul civil, care este în strînsă legătură cu aceea
de bunuri, este cea de patrimoniu.
patrimoniu

– Prin patrimoniu se înţelege totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale

care aparţin unei persoane fizice sau juridice. Patrimoniul se compune din două
laturi, anume, latura ac(vă, formată din drepturile patrimoniale, precum şi
latura pasivă, alcătuită din obligaţiile patrimoniale. Aşadar, între noţiunile de
patrimoniu şi de bun există o relaţie de (pul întreg-parte, cu precizarea că
bunurile pot fi privite fie în mod izolat, unul cîte unul, fie în mod global, ca o
universalitate juridică aparţinînd unei persoane, în acest din urmă caz
reprezennnd însăşi latura ac(vă a patrimoniului acelei persoane.
În sens larg, prin bunuri se desemnează ant lucrurile, cît şi drepturile privitoare
la acestea.
Bunul –

– în sens restrîns, este valoarea economică ce este u(lă pentru sa(sfacerea

nevoilor materiale şi spirituale ale omului şi care este suscep(bilă de apropriere
(însuşire) sub forma drepturilor patrimoniale.
– Patrimoniu – totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale care aparţin unei
persoane fizice sau juridice. Patrimoniul se compune din două laturi, anume,
latura activă, formată din drepturile patrimoniale şi latura pasivă, alcătuită din
obligaţiile patrimoniale.
 Clasificarea bunurilor
– Pornind de la conţinutul art. 455 CC, bunul poate fi definit ca lucru, faţă de care pot exista drepturi şi
obligaţii patrimoniale şi care poate fi folosit în viaţa socială, precum şi ca drept patrimonial.
Un loc aparte în Codul civil îl ocupă reglementările referitoare la animale. Art. 458 prevede: „Animalele
nu sunt lucruri. Ele sunt ocrotite prin legi speciale. În privinţa animalelor se aplică dispoziţiile
referitoare la lucruri, cu excepţia cazurilor stabilite de lege.
Codul civil, clasifică bunurile după cum urmează:
1. bunuri aflate în circuit civil, bunuri scoase din circuit civil şi bunuri limitate în circuit civil (art. 457);
2. bunuri imobile şi bunuri mobile (art. 459);
3. bunuri divizibile şi bunuri indivizibile (art. 466);
4. bunuri principale şi bunuri accesorii (art. 467);
5. bunuri fungibile şi bunuri nefungibile (art. 468);
6. bunuri determinate individual şi bunuri determinate generic (art. 469);
7. bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile (art. 470);
8. bunuri ale domeniului public şi bunuri ale domeniului privat (art. 471);
9. universalităţi de bunuri (art. 472).

Pe lângă aceste categorii de bunuri, doctrina clasifică bunurile în: bunuri corporale şi bunuri incorporale;
bunuri frugifere şi bunuri nefrugifere; bunuri sesizabile şi bunuri insesizabile.
Bunurile aflate în circuitul civil,
bunurile scoase din circuitul civil şi
bunurile limitate în circuitul civil
– Art. 457 din Codul civil prevede că bunurile pot circula liber, cu excepţia cazurilor când
circulaţia lor este limitată sau interzisă prin lege. Această normă ins@tuie prezumţia conform
căreia orice bun poate circula liber, adică poate face obiectul oricărui act juridic civil, dacă nu
există o interdicţie stabilită de lege. Este important ca limitarea circulaţiei bunurilor, precum şi
interzicerea circulaţiei lor să fie stabilite doar prin lege.
Din art. 457 se desprind trei categorii de bunuri după regimul circulaţiei:
a) bunuri care se află în circuitul civil general;
b) bunuri supuse unui regim special de circulaţie;
c) bunuri care nu se află în circuitul civil.
Bunurile care se află în circuitul civil general sunt bunuri care pot fi dobândite şi înstrăinate
prin acte juridice. După cum s-a spus, regula constă în faptul că bunurile se află în circuitul
civil, prin urmare legea (şi numai legea) trebuie să prevadă, în mod expres, excepţiile.
– Bunurile aflate în circuitul civil sunt toate bunurile alienabile, care pot fi urmărite de creditori
şi se pot dobândi şi pierde prin prescripţie. în conformitate cu prevederile art. 471 Codul
civil, şi bunurile din domeniul privat al statului fac parte din cele care se află în circuitul civil.
Din categoria bunurilor aflate în circuitul civil fac parte bunurile de consum, bunurile de uz
casnic şi gospodăresc etc.
Bunurile supuse unui regim special de circulaţie sunt bunuri care, deşi se află în circuitul civil,
au un regim special de circulaţie, cu alte cuvinte, au o circulaţie limitată. Bunurile limitate în
circuitul civil pot fi dobândite, deţinute, folosite şi înstrăinate în condiţiile prevăzute de lege.
In principiu, restricţiile care privesc circulaţia bunurilor se pot referi la subiectele de drept,
care le pot dobândi şi înstrăina, ori la condiţiile de încheiere a actelor juridice cu aceste
bunuri. De exemplu, conform prevederilor legii privind regimul armelor şi al muniţiilor cu
des0naţie civilă asupra armelor şi muniţiilor aferente (anume acestea având o circulaţie
limitată) poate fi dobândit de per¬soanele fizice care au aGns vârsta de 18 ani şi cărora nu le
este contraindicată, din punct de vedere medical, mânuirea armelor. La fel au circulaţie
limitată monumentele, adică bunurile ce fac parte din patrimoniul cultural.
– Bunurile care nu se află în circuitul civil sunt bunuri care nu pot face obi¬ectul
actelor juridice. Bunurile scoase din circuitul civil sunt inalienabile, adică nu pot
fi înstrăinate. Sunt scoase din circuitul civil:
§ lucrurile care, prin natura lor, nu sunt susceptibile de apropiere, sub forma
dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale, cum ar fi: aerul, apele
curgătoare, spaţiul cosmic etc;
§ bunurile domeniului public în conformitate cu prevederile art. xxxx alin.
(xxx) din Codul civil;
§ alte categorii de bunuri care, prin lege, sunt scoase din circuitul civil.
Bunuri mobile si imobile, art.
459, 460
– Imobile sunt bunurile care au o aşezare fixă şi stabilă, cum ar fi pământul,
clădirile şi, în genere, tot ceea ce este durabil legat de sol.
Mobile sunt bunurile care nu au o aşezare fixă şi stabilă, fiind susceptibile de
deplasare de la un loc la altul, fie prin el însele, fie cu concursul unei forţe
străine.
Clasificarea bunurilor în imobile şi mobile se întemeiază, în principiu, pe
diferenţa de natură fizică existentă între bunurile mobile şi cele care se
caracterizează prin fixitate. Spunem în principiu, fiindcă imobile, după natura
lor, sunt în cea mai mare parte doar bunurile enumerate
Bunurile divizibile şi bunurile
indivizibile art. 466 CC
– Noţiunile de bun divizibil şi de bun indivizibil se conţin în art. 466 din Codul civil.
Este divizibil bunul care poate fi împărţit în natură fără a i se schimba desDnaţia economică, de
exemplu o bucată de stofă, un teren.
Este indivizibil bunul ale cărui părţi, în urma divizării, pierd calităţile şi desDnaţia lui, de exemplu, un
automobil.
Clasificarea bunurilor în divizibile şi indivizibile se face pe criteriul posibilităţii împărţirii bunurilor
fără a se schimba uDlitatea sau desDnaţia lor economică. Este necesară precizarea că divizibilitatea
bunurilor urmează să fie privită sub două aspecte: fizic şi juridic. Sub aspect fizic, sunt divizibile
numai bunurile corporale, dat fiind faptul că materia în sine este întotdeauna divizibilă.
Divizibilitatea fizică presupune existenţa a trei condiţii:
§ părţile componente ale bunului să posede calităţile individuale ale întregului;
§ părţile să rămână proprii desDnaţiei economice ale întregului;
§ părţile să nu sufere o depreciere valorică disproporţionată. Existenţa acestor condiţii depinde de
însuşirile naturale ale bunului.
 Bunurile principale şi bunurile
accesorii
–
art. 467 CC RM
„Bunul des@nat în mod permanent întrebuinţării economice unui alt bun (principal) şi legat de acesta
prin des@naţie comună este un bun accesoriu atâta @mp cât sa@sface această întrebuinţare”. Referindu-
se la bunurile principale, Codul civil precizează că „toate celelalte bunuri sunt principale”. Pornind de la
prevederile legale, bunurile principale şi accesorii se pot defini ashel: Principale sunt bunurile care au o
existenţă de sine stătătoare, o des@naţie economică proprie, adică pot fi folosite independent, fără a
servi întrebuinţării unui alt bun. Şi, invers: Accesorii sunt bunurile des@nate să servească întrebuinţării
unor bunuri principale.
Pentru a fi în prezenţa bunului principal şi a bunului accesoriu trebuie ca ambele bunuri să se afle în
proprietatea uneia şi aceleiaşi persoane, cu alte cu¬vinte, ele trebuie să aibă acelaşi proprietar. Pentru a
determina caracterul de bun accesoriu şi de bun principal, urmează a fi îndeplinite următoarele condiţii:
§ ambele bunuri să fie în proprietatea aceluiaşi proprietar;
§ @tularul dreptului de proprietate trebuie să stabilească prin voinţa lui un raport cu des@naţia
comună a ambelor bunuri.
– Această regulă poartă un caracter dispozitiv, dând părţilor unui contract posi¬bilitatea să
deroge de la ea prin voinţa lor comună.
Importanţa juridică a clasificării bunurilor în principale şi accesorii constă în faptul că bunul
accesoriu urmează soarta bunului principal dacă părţile nu au convenit altfel, fapt confirmat
expres prin dispoziţia alin. (3) din art. 467:
– Bunul accesoriu urmează situaţia juridică a bunului principal dacă părţile nu convin altfel. Dacă
bunul principal va fi înstrăinat (vândut, schimbat, donat), această soartă o va avea şi bunul
accesoriu, fiind şi el înstrăinat. în situaţia de accesoriu se află toate raporturile de garanţie
personală (fideiusiunea) şi raporturile reale (gajul).
Bunul accesoriu, separat temporar de bunul principal, va avea aceeaşi cali¬tate, de bun
accesoriu, dacă ulterior îşi va relua locul, fiindu-i aplicabile reguli¬le bunului accesoriu. La art.
467 alin. (5) nu se specifică perioada în care bunul accesoriu, separat de bunul principal, îşi
păstrează calitatea de bun accesoriu deoarece, în fiecare caz concret, termenul va fi diferit.
Important este faptul ca, ulterior separării, bunul accesoriu să revină la bunul principal.
Bunurile fungibile şi bunurile
nefungibile
– Clasificarea bunurilor în fungibile şi nefungibile se face în funcţie de utilitatea lor.
Fungibilitatea ori nefungibilitatea este determinată de faptul dacă bunul poate fi
înlocuit cu altul în executarea unei obligaţii. Drept exemplu pot servi 100 kg de grâu
care pot fi înlocuite cu 100 kg de grâu de aceeaşi calitate. Fungibile sunt bunurile
care pot fi înlocuite unele cu altele în executarea unei obligaţii. Nefungibile sunt
bunurile care nu se pot înlocui unele cu altele în executarea unei obligaţii, în acest
caz, se va considera că debitorul a executat obligaţia doar dacă a res¬tituit bunul
datorat. De exemplu, în categoria bunurilor fungibile intră: banii, alimentele de un
anumit fel, mesele, scaunele, pixurile, caietele etc. Din catego¬ria bunurilor
nefungibile fac parte: casele, pământul, câinii de rasă etc. Natura juridică a bunurilor
fungibile presupune că ele au aceeaşi valoare pentru creditor din punctul de vedere
al plăţii datorate, astfel încât acestuia îi este indiferent ce bun va primi. în principiu,
bunurile fungibile sunt şi bunuri determinate generic,
Bunurile determinate individual
şi bunurile determinate generic
– § Se consideră determinat individual bunul care, potrivit naturii sale, se
in¬dividualizează prin semne, însuşiri caracteris(ce doar lui.
§ Se consideră determinat generic bunul care posedă semnele caracteris(ce
tuturor bunurilor de acelaşi gen şi care se individualizează prin numărare,
mă¬surare, cântărire.
Determinat generic este bunul care se caracterizează prin elementele co¬mune
bunurilor de gen şi care se individualizează prin numărare (10 mese, 5 scaune,
30 de cărţi, 20 de telefoane), măsurare (20 de metri de stofă, 8 m de cablu
electric), cântărire (5 kg de roşii, 1 tonă de mere).
Bunurile consumptibile şi
bunurile neconsumptibile
– Consump@bile sunt bunurile a căror întrebuinţare obişnuită implică în¬străinarea sau consumarea substanţei lor.
Aceste bunuri nu se pot întrebuinţa decât consumându-se fie material, fie juridic prin înstrăinare şi ieşire din
patrimoniu, într-un singur act de folosire. în această categorie de bunuri se includ produsele alimentare, materia
primă, grânele, banii, care îşi îndeplinesc funcţiile prin înstrăinare. Bunurile consump@bile nu trebuie confundate
cu bunurile comes@bile, corelaţia dintre ele fiind de gen – specie. Toate bunurile comes@bile sunt şi consump@bile,
însă nu toate bunurile consump@bile sunt şi comes@bile (benzina, motorina).
Neconsump@bile sunt bunurile care pot fi întrebuinţate con@nuu, fără a li se consuma substanţa ori fără implicarea
înstrăinării. Din această categorie fac parte bunuri ca terenurile, construcţiile, automobilele etc.
Importanţa juridică a acestei clasificări constă în faptul că numai asupra bunurilor neconsump@bile se pot cons@tui
drepturi care permit @tularului lor să exercite o folosinţă îndelungată, după care bunul neconsump@bil să fie
res@tuit proprietarului. O asemenea situaţie se întâlneşte în cazul dreptului de uzufruct şi al contractului de
comodat şi împrumut. în cazul uzufructului, conform prevederilor art. , uzufructuarul va folosi bunul străin
neconsump@bil (iar în unele cazuri şi bunuri consump@bile) pe o perioadă deter¬minată sau determinabilă cu
obligaţia de a-1 res@tui la sfârşitul uzufructului.
Bunurile domeniului public şi
bunurile domeniului privat
– Bunuri ale domeniului public sunt bunurile care aparţin statului sau unităţilor
administrativ-teritoriale şi care sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.
Bunuri ale domeniului privat sunt bunurile care aparţin persoanelor fizice sau
persoanei juridice, inclusiv statului şi unităţilor administra¬tiv-teritoriale, şi care
sunt alienabile, prescriptibile şi sesizabile.
Universalitatea de bunuri

– Prin universalitate de fapt, se înţelege o pluralitate de bunuri corporale

omogene considerate ca un tot întreg.
Prin universalitate de drept se înţelege o pluralitate de bunuri corporale şi
in¬corporale de orice fel care, privite împreună, sunt considerate ca un tot
întreg.
Universalitatea de fapt este o totalitate de lucruri corporale omogene
considerate ca un tot întreg (o bibliotecă, o turmă, un serviciu de veselă, un set
de mobilă, etc.). Valoarea economică a acestei universalităţi trebuie pusă în
legătură cu reunirea elementelor constitutive
Bunurile corporale şi bunurile
incorporale (bunurile sesizabile şi
bunurile insesizabile
– Corporale sunt bunurile care au o existenţă materială, fiind percepute prin
simţurile omului. Bunurile corporale pot fi văzute, a(nse, dominate în fapt şi
po¬sedate. Sunt bunuri corporale lucrurile care pot fi în formă solidă, lichidă sau
sub formă de gaze (un teren, o casă, un automobil, motorina, gazele naturale
etc.).

– Incorporale sunt bunurile care nu pot fi percepute cu simţurile omului, neavând

o existenţă materială. Din categoria bunurilor incorporale fac parte drepturile,
atât cele patrimoniale, cât şi cele nepatrimoniale.
Bunurile frugifere şi bunurile
nefrugifere
– În funcţie de faptul dacă sunt sau nu producătoare de fructe, bunurile se
clasi¬fică în frugifere şi nefrugifere.
Frugifere sunt bunurile care, periodic şi fără consumarea substanţei lor, dau
naştere la alte bunuri, numite fructe.
Nefrugifere sunt bunurile care nu au însuşirea de a produce fructe.
Doctrina evidenţiază trei categorii de fructe:
§ naturale;
§ industriale;
§ civile.
–
Bunurile dupa criteriul financiar
economic
– Mijloace economice – fonduri fixe si fonduri circulante
– Surse ale mijloacelor economice – capital propriu si capital atras
Titlu de valoare – document care dovedeste un
drept patrimonial, drept care nu poate fi
realizat decit prin prezentarea documentului

– Titlu de valoare nominativ – actiuni, obligatiuni, conosament, cec, cambie

– Titlu de valoare la ordin – cambie, cec, conosament,
– Titlu de valoare la purtator – actiuni, obligatiuni, cec, cnosmanet, cambie
Actiunile art. 12 Legea SA - Acţiunea este un
document, care atestă dreptul proprietarului lui
(acţionarului) de a participa la conducerea
societăţii, de a primi dividende, precum şi o
parte din bunurile societăţii în cazul lichidării
–acesteia.
Ac(unile aflate in circula(e ac(unile de tezaur
– Ac(unile ordinare si ac(unile preferen(ale
– Ac(unile nomina(ve si la purtator

– LEGE Nr. 1134

din 02-04-1997
– privind societăţile pe acţiuni*
Obligatiunile – art. 16 Legea SA Obligaţiunea este un titlu
financiar de împrumut care atestă dreptul deţinătorului de
obligaţiuni de a primi de la emitentul ei valoarea nominală
sau valoarea nominală şi dobînda aferentă în mărimea şi în
termenele stabilite prin decizia de emitere a obligaţiunilor.
Drepturile personal
nepatrimoniale
– Drepturile personal nepatrimoniale existentiale – dreptul la viata, integritate,
inviolabilitatea corpului uman, dreptul la informatie, starea sanatatii, dreptul l
secretul vietii, sanatatii, dreptul la onoare si demnitate
– Drepturi personale nepatrimoniale sociale - dreptul la viata privata, dreptul la
nume, dreptul la secretul corespundentei si altor forme de comunicare, dreptul
la propria imagine, dreptul la libertatea creatiei literare, artistice, stiintifice si
tehnice, dreptul la inviolabilitatea domiciului.