Nr.

3, martie 2008 REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT

Şeful de stat – garanţii de realizare

a mandatului: concept teoretico-practic
Alexandru ARSENI,
doctor în drept, conferenţiar universitar (USM)

Summary
The function of the head of state, independently of the form of government and the type of political
regime, include realization of some general and national interests.As used here, incompatibilities and
immunities of the Republic President are the guaranties of the presidential mandate, being an individual
leadership political institution but not personal benefits of incumbent persons. The guaranty of not
degeneration to the dictatorship of the leader promotional party and correspondingly the establishment
of the despotism is the incompatibility of the presidential functions with the party membership.

„Exceptiones sunt strictissima interpretationes”

(Excepţiile sunt de strictă interpretate cu cea mai mare stricteţe)

I storiceşte, instituţia de şef de stat s-a impus din

necesitatea existenţei, aşa cum plastic se exprimă
A. Monchablon, „unui arbitru naţional ... însărcinat
cu asigurarea funcţionării normale a instituţiilor
care să aibă dreptul să recurgă la judecata poporului
suveran, care să răspundă, în caz de pericol major, de
independenţa, de onoarea, de integritatea statului”.1
Tocmai din aceste considerente, „... statul – ca
formă superioară de organizare a societăţii – a cuprins
(şi cuprinde, în viziunea noastră) în sistemul organelor
sale instituţia şefului de stat”.2 Din punct de vedere
organizaţional, şeful de stat este în principiu o instituţie
unipersonală (ca excepţie colectivă – Consiliul
federal elveţian), indiferent de forma de guvernământ
(monarhie sau republică) şi de tipul de regim politic
(prezidenţial, parlamentar, semiprezidenţial).
Iată din care considerente nu împărtăşim opiniile
profesorilor Gh. Avornic şi B. Negru, potrivit cărora
republica parlamentară se caracterizează prin faptul că
„ea nu are (adică, îi lipseşte) şeful statului, sau fie că
el este ales de către parlament fiind responsabil în faţa
acestuia”3, respectiv „... fie că îi lipseşte şeful statului,
fie că el este ales de către parlament, răspunzând în
faţa lui”.4 Ce-i drept, autorii nu aduc exemple. Dacă
ne referim însă la fosta URSS, apoi, într-adevăr, nu a
existat o aşa funcţie începând de la momentul formării
ei şi până în 1991, când M. Gorbaciov a fost ales pentru
prima dată preşedinte al URSS. Însă, acesta a fost
unicul caz în istoria contemporană şi s-a caracterizat
prin sistemul dictatorial al unicului partid – partidul
comunist, fapt ce nu are nimic comun cu democraţia
şi statul de drept.
În cadrul celor trei ramuri ale puterii de stat,
instituţia şefului de stat se încadrează plenar în puterea
executivă, fiind „capul” acesteia. În acest context,
B. Negru menţionează că „... atribuţiile puterii
executive sunt repartizate nu numai Guvernului, ci şi
şefului statului – Preşedintelui Republicii Moldova”.5
Aşadar, locul instituţiei şefului statului este
determinat de funcţiile, atribuţiile cu care este
învestită instituţia. Literatura de specialitate nu este
unanimă în ce priveşte clasificarea funcţiilor şefului
de stat. Aşa, spre exemplu, I. Deleanu identifică trei
funcţii, şi anume: „funcţia de reprezentare, funcţia de
garant, funcţia de mediere”.6 Iar I. Guceac vorbeşte
despre „atribuţii ce ţin de organizarea şi funcţionarea
unor autorităţi publice; atribuţii de natură legislativă;
atribuţii în domeniul politicii externe; atribuţii în
domeniul apărării şi asigurării ordinii publice; alte
atribuţii”.7
În schimb, V. Popa propune o altă viziune şi
distinge, în cadrul ansamblului de funcţii ce-i revin
instituţiei şefului de stat, două mari categorii de funcţii:
1) funcţii cu titlu principal, unde include „funcţia
de reprezentant şi garant” şi 2) funcţii secundare,
unde include „funcţia guvernamentală şi funcţia de
control”.8
Rezumând succinta expunere, nici pe departe
completă, dar care cuprinde tendinţa generală în
literatura de specialitate, considerăm posibilă o grupare
a funcţiilor şefului de stat în două mari arii, şi anume:
1) funcţii exclusive, deoarece ele poartă un caracter
constant şi cu care este învestită doar instituţia de şef
de stat, indiferent de forma de guvernământ sau de

13
 REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT Nr. 3, martie 2008
tipul de regim politic. Acestea fiind următoarele trei la
număr: a) funcţia reprezentativă; b) funcţia de garant
şi c) funcţia de mediere şi 2) funcţii complementare,
unde se încadrează funcţiile guvernamentale, adică
cele indicate de I. Guceac. Şi aceasta deoarece cu
funcţii exclusive este abilitat orice şef de stat, fie
el monarh sau preşedinte de republică şi indiferent
de tipul regimului politic. Pe când sfera funcţiilor
complementare variază atât în funcţie de forma de
guvernământ, cât şi de tipul de regim politic.
În articolul de faţă nu ne vom opri la examinarea
„funcţiilor complementare”, nu pe motiv că le
ignorăm, ci doar din considerentul că ele constituie
tema altei investigaţii teoretice.
În conformitate cu prevederile art. 77 din
Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova este şeful
statului şi „este garantul suveranităţii, independenţei
naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării”.
Prevederi similare conţin constituţiile practic ale
tuturor statelor. Aşadar, Constituţia consfinţeşte
expres două funcţii exclusive, şi anume: „funcţia de
reprezentare” şi „funcţia de garant”. Iar a treia funcţie
invocată de noi – „funcţia de mediere” – nu este
stipulată expres, direct în textul constituţional, dar
derivă din celelalte prevederi.
Aşadar, să expunem succint esenţa fiecărei
funcţii.
A. „Funcţia de reprezentare”, în viziunea prof.
V. Popa, „... nu poate fi îndeplinită de altă autoritate
publică, fiind inerentă Şefului Statului”.9 În acelaşi
context, prof. B. Negru menţionează că „Preşedintele
Republicii reprezintă statul atât pe plan intern, cât şi
pe plan internaţional şi nici o altă autoritate publică
nu-şi poate aroga această funcţie”.10
Aşadar, cu funcţia de reprezentare este abilitat, în
mod exclusiv, doar şeful de stat. Esenţa acestei funcţii
constă în aceea că, „... juridiceşte vorbind, el este
împuternicitul statului – şi, prin aceasta, al societăţii
(s.n.) – să-l reprezinte şi să acţioneze în numele lui.
El este titularul unui „mandat legal”, al cărui conţinut
este prestabilit prin Constituţie ... El este un mandat
de drept constituţional şi în baza acestuia Preşedintele
îşi îndeplineşte funcţia de reprezentare”.11
Această funcţie de reprezentare a statului are
suportul constituţional în art. 10 alin. (1) al Constituţiei
Republicii Moldova, potrivit căruia „Statul are ca
fundament unitatea poporului Republicii Moldova.
Republica Moldova este patria comună şi indivizibilă
a tuturor cetăţenilor săi”. În alţi termeni, Preşedintele
Republicii Moldova, în calitatea sa de şef de stat,
reprezintă întreg poporul şi nu doar o parte a lui
stabilită în funcţie de anumite criterii (fie etnice, de
orientare politică, religioasă etc.).
14
Funcţia de reprezentare se exprimă prin câteva
atribuţii. Aşa, pe plan extern, Preşedintele încheie
tratate internaţionale în numele Republicii Moldova,
acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai
Republicii Moldova şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea
sau schimbarea regimului misiunilor diplomatice;
primeşte scrisorile de acreditare şi de rechemare ale
reprezentanţilor diplomatici ai altor state în Republica
Moldova (art. 86). Pe plan intern, Preşedintele participă
la exercitarea suveranităţii naţionale, acumulându-şi,
totodată, răspunderea pentru independenţa, unitatea şi
integritatea teritorială a ţării.
B. „Funcţia de garant” rezultă din art. 77 alin. (2)
din Constituţie, potrivit căruia Preşedintele Republicii
Moldova „... este garantul suveranităţii, independenţei
naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării”.
Această funcţie se „realizează într-o dublă direcţie:
garant al statului şi garant al Constituţiei”.12
În calitatea sa de garant al statului, Preşedintele
îşi asumă răspunderea pentru independenţa, unitatea
şi integritatea teritorială a ţării. Întru realizarea
acestei funcţii, Preşedintele dispune de prerogative
direct prevăzute în Constituţie, şi anume: a) el este
comandantul suprem al forţelor armate; b) poate
declara mobilizarea parţială sau generală; c) în caz
de agresiune armată împotriva ţării, ia măsuri de
respingere a agresiunii (art. 87).
În calitatea sa de garant al Constituţiei,
Preşedintele veghează la respectarea acesteia. Ca
mijloace practice de acţiune în realizarea acestei
funcţii, Preşedintele poate: a) refuza promulgarea
legii dacă ea contravine prevederilor şi principiilor
constituţionale (art. 93); b) sesiza Curtea
Constituţională privind neconstituţionalitatea legii
(art. 25 din Legea nr. 317-XIII13).
C. „Funcţia de mediere”. Pentru început, vom
menţiona că această funcţie nu este expres formulată
în textul Constituţiei, ca în alte ţări, dar, analizând
conţinutul funcţiei, vom vedea că ea se regăseşte
într-un şir de prevederi constituţionale.
În fond, „funcţia de mediere” presupune că
„Preşedintele nu este un „magistrat suprem”, ci ...
o „simplă magistratură de influenţă”, un factor al
„bunelor oficii”, iar atunci când se impune pe baza
prerogativelor conferite prin Constituţie şi în limitele
ei, el este un „factor reglator” (s.n.) în mecanismul
statal, precum şi în raporturile dintre stat şi societate”.14
Şi în acest scop, Preşedintele „veghează (s.n.) la buna
funcţionare a autorităţilor publice, iar, pe de altă
parte, el înlesneşte colaborarea autorităţilor publice,
aplanează sau previne relaţiile tensionate dintre
acestea ori dintre ele şi societate”.15
„Funcţia de mediere” cuprinde următoarele
prerogative: a) dreptul de a convoca sesiuni extra-
 Nr. 3, martie 2008
ordinare sau speciale (art. 67 alin. (2)); b) de a adresa
Parlamentului mesaje (art. 84 alin. (2)); c) de a
promulga legile (art. 93); de a dizolva Parlamentul
(art. 85); e) de a desemna candidatura la funcţia
de prim-ministru, după consultarea fracţiunilor
parlamentare (art. 98); f) de a numi în funcţie judecătorii,
la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii
(art. 116), precum şi alte atribuţii (art. 88).
Observăm astfel că Preşedintelui îi mai revine
şi rolul de „mediator între puterile statului, puteri
politice, prin natura lor”.16
Aşadar, am expus aceste trei funcţii exclusive ale
instituţiei şefului de stat. Dar, pentru ca Preşedintele să
le realizeze pe deplin şi numai în cadrul Constituţiei, el
trebuie să fie protejat de încercările şi de posibilităţile
influenţelor de grup, de interes şi de partid. În
acest context, practica constituţională a elaborat
câteva garanţii, printre care „incompatibilităţile” şi
„imunitatea”.
Prin incompatibilitate se înţelege „interzicere
(prevăzută de lege) de a cumula două funcţii,
două atribuţii, care, prin caracterul lor, sunt
contradictorii”.17
În cadrul incompatibilităţilor, G. Vrabie distinge
incompatibilităţi cu caracter (sau de natură, am putea
spune): a) economic şi b) politic.
Cât priveşte prima categorie, ea se referă la
„incompatibilitatea exercitării oricărei alte funcţii
publice sau private”. În acest context, art. 81 alin. (1)
din Constituţie stabileşte că „calitatea de Preşedinte al
Republicii Moldova este incompatibilă cu exercitarea
oricărei alte funcţii retribuite”. Chiar dacă formula
constituţională poartă un caracter general, este lesne
de înţeles că Preşedintele Republicii nu are dreptul de
a cumula atât funcţii în organele publice, cât şi în cele
private, sub riscul de a nu fi influenţat şi, mai mult,
corupt. Această incompatibilitate nu trezeşte discuţii
nici în practică, nici în literatura de specialitate.
Cea de a doua incompatibilitate, şi anume:
de natură politică, constă în aceea că în timpul
mandatului şeful statului – Preşedintele Republicii, în
cazul nostru, „nu poate fi membru al unui partid”. Aici
trebuie de menţionat că practica constituţională a mers
în mare parte la includerea acestei incompatibilităţi
direct în textul Constituţiei. Spre exemplu, art. 84
alin. (1) din Constituţia României prevede că „în
timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi
membru al unui partid...”18
Prevedere similară Constituţia Republicii
Moldova nu conţine, lucru care, în viziunea noastră, se
cere de făcut. Vom încerca să demonstrăm necesitatea
acestei reglementări constituţionale. În acelaşi timp,
reamintim că în Decretul cu privire la puterea de
stat, din 27 iulie 1990, se stipulează că în republică
REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT
nu se admite „cumularea funcţiilor de conducere în
organele puterii de stat şi administraţiei de stat cu
orice alt post în organizaţiile de stat şi cooperatiste, în
partidele politice şi în organizaţiile şi mişcările social-
politice”.19
Or, potrivit principiilor dreptului, actul normativ
acţionează în timp şi spaţiu şi se răsfrânge asupra
subiectelor de drept atât timp până nu este modificat
sau abrogat. Acest Decret are putere juridică şi astăzi
şi, deci, trebuie respectat.
Şi totuşi, are drept la existenţă incompatibilitatea
politică ori nu? Răspunsul este afirmativ, şi
incompatibilitatea politică trebuie impusă din
următoarele considerente.
Anterior am stabilit că şeful de stat este învestit cu
funcţii exclusive, şi anume: de reprezentant, garant şi
mediator. Realizarea acestor atribuţii vizează întregul
stat, întreaga societate şi nicidecum o parte a ei, a
membrilor de partid şi susţinătorilor lor etc.
Şi atunci, dacă Preşedintele Republicii îşi
păstrează calitatea de membru de partid şi, mai mult,
funcţia de lider, apoi, fiind direct influenţat de partid,
va înclina să încalce prevederile constituţionale şi va
trece la dictatura de partid, lucru deja demonstrat de
practica comunistă şi fascistă.
Totodată, să nu uităm că art. 5 din Constituţie
prevede că „democraţia în Republica Moldova se
exercită în condiţiile pluralismului politic, care este
incompatibil cu dictatura şi totalitarismul. Nici o
ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a
statului” (s.n.).
Or, păstrarea calităţii de membru de partid şi
de lider de partid duce în mod flagrant la încălcarea
acestor prevederi şi la instaurarea în mod tacit a
ideologiei partidului de guvernământ în „ideologie
oficială a statului”.
Totodată, în literatura de specialitate se expun
unele idei sceptice privitor la această incompatibilitate
de natură politică, considerând-o ca fiind pur formală.
Aceasta pentru că şi în cazul „...unei bune şi sincere
intenţii din partea Preşedintelui (nou ales), tot nu se pot
schimba, dintr-odată, ideile, concepţiile şi credinţele
politice de o viaţă”.20 Iar prof. G. Vrabie menţionează:
„Sigur, nu se poate crea, astfel, convingerea că odată
părăsind partidul care l-a propulsat la conducere va
deveni total independent de ideologia şi influenţa
acestuia”.21
La rândul său, prof. T. Drăganu, referindu-se
la art. 84 alin. (1) din Constituţia României, afirmă
că „această dispoziţie a Constituţiei a fost şi este
să rămână „literă moartă”, pentru că Preşedintele
Republicii va fi, în continuare, îndrumătorul nevăzut
al partidului din care provine”.22
Cele menţionate conţin doar o parte de adevăr,
dat fiind că, în viziunea noastră, se face o confuzie.
Problema trebuie pusă în direcţia ca Preşedintele – şeful
statului să realizeze funcţiile în strictă concordanţă
15
 REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT Nr. 3, martie 2008

cu prevederile constituţionale şi nu cu dispoziţiile 2. Şeful de stat în exerciţiul mandatului este

partidului care l-a promovat. Adică, asupra lui nu mai abilitat cu un şir de funcţii, printre care trei exclusive,
influenţează disciplina şi răspunderea de partid. şi anume: funcţia de reprezentare, funcţia de garant şi
Nefiind membru de partid, Preşedintele va fi funcţia de mediere.
sub controlul tuturor partidelor, va fi chemat să fie 3. În calitate de garanţii ale exercitării mandatului
nepărtinitor, adică să asigure pluralismul politic. de şef de stat sunt incompatibilităţile, imunitatea şi
Această incompatibilitate cu caracter politic este inviolabilitatea. Subliniem: acestea fiind privite nu
pe deplin realizată în monarhiile constituţionale ca ca privilegii personale ale şefului de stat, ci drept
formă de guvernământ. În acest context, este cazul garanţii întru exercitarea constituţională a mandatului
să aducem următoarea afirmaţie: „Monarhii au rămas încredinţat.
la putere acolo unde familia regală şi-a manifestat
Întru realizarea concluziilor, propunem cu titlu
acceptul de a nu mai juca un rol politic activ. Şi
dimpotrivă, monarhiile au căzut acolo unde monarhii de lege ferenda de a completa:
au căutat să se afirme în calitate de forţă politică”.23 1. Art. 77 alin. (2): după cuvintele „... teritoriale ale
Aşadar, putem concluziona că scopul ţării” de adăugat „şi realizează funcţia de mediere”.
incompatibilităţilor nu este pur şi simplu „acela de 2. Art. 81 alin. (1): după cuvintele „...incompatibilă
a releva situaţia contradictorie a unor funcţii, ci de cu ...” de adăugat „calitatea de membru de partid” şi,
a garanta independenţa şi probitatea Preşedintelui în mai departe, după text.
exercitarea funcţiei”.24 3. Art. 81 alin. (2): după cuvintele „... se bucură
Am arătat deja că şeful de stat se bucură de de imunitate” de adăugat „şi inviolabilitate” şi, mai
incompatibilităţi, pe care le-am expus, şi de imunitate, departe, după text.
la a cărei expunere trecem în continuare. În general,
prin imunitate, se subînţelege „ansamblul de drepturi
Note:
sau de privilegii de care se bucură unele categorii de
persoane”.25 În cazul nostru, imunitatea şefului de stat 1
A. Monchablon. Cartea cetăţeanului. – Bucureşti: Humanitas,
se referă la actele sau faptele săvârşite în exerciţiul 1991, p. 73.
mandatului ca „forme de manifestare compatibile cu
2
I. Guceac. Curs elementar de drept constituţional. Vol. 2. –
Chişinău, 2004, p. 374.
funcţia sa sau, altfel spus, făcând parte din prerogati- 3
Gh. Avornic. Teoria generală a dreptului şi statului. – Chişinău,
vele pe care i le conferă funcţia”.26 Şi dimpotrivă, dacă 2004, p. 96.
ele sunt exterioare funcţiei, Preşedintele va răspunde 4
B. Negru, A. Negru. Teoria generală a dreptului şi statului. –
Chişinău: Bons Offices, 2006, p. 129.
juridic, potrivit regulilor dreptului comun. 5
Ibidem, p. 163.
Iată de ce, art. 81 alin. (2) din Constituţie 6
I. Deleanu. Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat. Vol. 2.
stabileşte că „Preşedintele Republicii Moldova se – Bucureşti: Europa Nova, p. 332.
bucură de imunitate. El nu poate fi tras la răspundere 7
I. Guceac. Op. cit., p. 389-391.
8
V. Popa. Dreptul public. – Chişinău, 1998, p. 340-344.
juridică pentru opiniile exprimate în exerciţiul 9
Ibidem, p. 341.
mandatului”. În viziunea prof. G. Vrabie, aceste 10
B. Negru, A. Negru. Op. cit., p. 165.
prevederi constituţionale „instituie un regim juridic 11
I. Deleanu. Op. cit., p. 332.
de ocrotire a funcţiei prezidenţiale, în măsură să o 12
Ibidem, p. 333.
13
Legea cu privire la Curtea Constituţională // Monitorul Oficial al
pună la adăpost de eventuale şicane, de găsirea unor Republicii Moldova, 1995, nr. 8, art. 86.
pretexte – folosindu-se de căile legale de recurs – 14
I. Deleanu. Op. cit., p. 334.
pentru a împiedica exercitarea ei normală”.27 15
Ibidem.
Cu toate acestea, formula cuprinsă în alin. (2) G. Vrabie. Organizarea politică-etatică a României. Vol. 2. Drept
16

constituţional şi instituţii politice. – Iaşi: Cugetarea, 1999, p. 225.

art. 81 ne pare incompletă. Aici nu se prevede 17
Dicţionarul explicativ al limbii române. – Bucureşti: Univers
„inviolabilitatea” şefului de stat. Da, se admite enciclopedic, 1996, p. 483.
analogia în drept, numai că considerăm că nu este 18
Monitorul Oficial al României.
cazul. În viziunea noastră, s-ar cere completarea
19
Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 201-XII din
27 iulie 1990.
acestui alineat cu sintagma „inviolabilitatea prin care 20
Dezbaterile din Adunarea Constituantă a României din 17 aprilie
se înţelege că persoana se află în mod legal la adăpost 1991 // Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, 1991, nr. 11, p. 9-10.
de orice urmărire, de orice atingere, de orice încălcare 21
G. Vrabie. Op. cit., p. 225.
22
T. Drăganu. Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat. Vol. 2.
sau de orice pedepsire”.28 – Cluj Napoca, 2000, p. 234.
În încheiere, vom face unele concluzii şi vom 23
Richard Rose, Dennis Kavanagh. The Monarchy in Contemporany
iniţia câteva propuneri. Political Culture // Comparativ Politics, 1976, nr. 4, p. 568.
Prezentul studiu ne permite să confirmăm că: 24
I. Deleanu. Op. cit., p. 344.
25
Dicţionarul explicativ al limbii române, p. 480.
1. Indiferent de forma de guvernământ şi de tipul 26
I. Deleanu. Op. cit., p. 344.
de regim politic, orice stat are un şef, fie monarh, fie 27
G. Vrabie. Op. cit., p. 226.
preşedinte de republică; 28
Dicţionarul explicativ al limbii române, p. 505.

16