UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII:
Administrație publică IF

PROIECT LA DISCIPLINA:
Drept civil
 Student
Prenumele NUMELE: ILISOI RUBEN

Suceava 2021

Izvoarele normelor de drept civil

Cadru didactic: dr. Iftime Elena

 Cuprins
1. Introducere 4
2. Definiții 4
3. Normele de drept administrativ 5
4. Raportul juridic de drept administrativ 6
5. Izvoarele dreptului administrativ 7
Concluzii 8
Bibliografie 9

1. Introducere
Am ales această temă deoarece normele de drept juridic reprezintă fundamentul relațiilor sociale
create de acestea în cadrul societății din care facem parte.
Astfel, pe parcursul acestui proiect voi vorbi despre izvoarele normelor de drept civil ce se
regăsesc în mai multe categorii clasificate ierarhic și conform anumitor criterii.

2. Norma de drept civil (Norma juridică, dreptul civil)

2.1. Norma juridică

Norma reprezintă „o regulă de conduită umană, generală, impersonală, repetabilă și obligatorie,
instituită de puterea publică sau recunoscută de aceasta, a cărei aplicare este asigurată prin
conștiința juridică, iar la nevoie prin forța coercitivă a statului.”1
Aceasta este caracterizată prin prin generalitatea sau impersonalitatea recunoscută de stat,
exprimând voința forței sociale care conduce și deține puterea, la nevoie fiind îndeplinită prin
forța statală. Aceasta este astfel o regulă de comportament uman, adresându-se relațiilor
interumane.

Norma juridică, în concepția francezului Philippe Malinvaud, reprezintă o regulă ce „permite,

ordonă sau interzice persoanelor care se găsesc într-o situație dată, să se comporte într-o anumită
manieră.”2
Trăsăturile normei juridice sunt următoarele:
- Generalitatea
- Impersonalitatea
- Repetabilitatea
- Obligativitatea
Norma juridică este legislația generală și integrează în structura sa trei elemente:
- Ipoteza
- Dispoziție
- Sancțiuni

1
C. Ignătescu, Lecții de Teoria generală a dreptului, București, Editura Hamangiu, 2014, p.50
2
Ph. Malinvaud, Definition et caractere distinctif de la regle du droit – cadre juridique de relations economiques,
Paris, 1986, p.12
Norma juridică poate fi confundată și cu alte reguli precum: reguli de natură religioasă, morală,
politică, bunăcuviință, etc.3
Astfel deci norma juridică nu reprezintă altceva decât „o regulă de conduită generală și
impersonală, stabilită sau recunoscută de stat, care exprimă voința forței sociale ce deține puterea
și a cărei respectare obligatorie este garantată de forța de constrângere a statului” 4

2.2. Drept civil5

Dreptul civil face parte din ramura dreptului privat și provine din limba latină și reprezintă „jus
civile”. Aceasta reglementează raporturile patrimoniale și nepatrimoniale în care părțile
figurează ca subiecte egale în drepturi, unele raporturi personale legate de individualitatea
persoanei, precum și condiția juridică a persoanelor fizice și a altor subiecte colective, în
calitatea lor de participante la raporturile juridice civile.6
Ca ramură de drept, dreptul civil este un ansamblu de norme juridice care reglementează
raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil 7, care se află
pe poziţie de egalitate juridică8.
Codul Civil nu oferă o definiție a dreptului civil, însă, în dispozițiile art. 2 – Obiectul și
conținutul Codului Civil – statuează “Dispozițiile prezentului cod reglementează raporturile
patrimoniale și nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil.
Astfel că, în literatura de specialitate, dreptul civil a fost definit ca fiind o ramură a dreptului care
reglementează raporturi patrimoniale și nepatrimoniale stabilite între persoane fizice și/sau
persoane juridice.
Codul prezent este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli ce constituie dreptul comun pentru toate
domeniile la care se referă.
În categoria raporturi patrimoniale, vorbim de drepturi reale:
- dreptul de proprietate publică,
- dreptul de proprietate privată,
- dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, precum:
3
E. Iftime, Teoria generală a dreptului, București, Editura Didactică și Pedagogică RA, 2013, p.77
4
Ibidem, p.78
5
***https://ro.wikipedia.org/wiki/Drept_civil
6
***https://ro.wikipedia.org/wiki/Drept#Drept_public
7
Potrivit art. 2 alin. (1) din Codul civil, acest act normativ “reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale
dintre persoane, ca subiecte de drept civil”.
8
Poziţia de egalitate juridică a subiectelor de drept civil este consacrată legislativ în cuprinsul art. 30 din Codul
civil, cu privire la capacitatea civilă: „Rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta, sexul sau
orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenţa politică, sindicală, la o categorie socială ori la o
categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură, precum şi orice altă situaţie similară nu au nicio
influenţă asupra capacităţii civile.
 - dreptul de uzufruct,
- dreptul de uz,
- dreptul de abitație,
- dreptul de servitute,
- dreptul de superficie, de obligații – gestiunea frauduloasă, îmbogățirea fără justa cauză,
plata nedatorată.
În categoria raporturilor nepatrimoniale, discutăm despre elemente de identificare ale unei
persoane:
- numele,
- domiciliul,
- reședința,
- acte de stare civilă, de existența și integritatea fizică și morală a unei persoane
- dreptul la onoare,
- dreptul la demnitate,
- dreptul la libera exprimare,
- dreptul la propria imagine

3. Izvoarele normelor de drept civil9

3.1. Generalități despre izvoarele de drept civil

Există mult mai multe forme de exprimare a dreptului în cadrul unui sistem juridic, aflându-se în
relație de interdependență. Această pluritate se datorează relațiilor sociale existente ce sunt
complexe, a varietății organelor de stat, ierarhiei existente, etc.
„În functie de organul de stat de la care emana si de natura lor, se disting urmatoarele categorii
de acte normative, ce pot constitui izvoare ale dreptului civil:
- Constitutia
- Legile (atât cele constitutionale cât si legile organice si legile ordinare),
- ordonantele Guvernului (inclusiv ordonantele de urgenta),
- hotarârile Guvernului,
- ordinele, instructiunile si regulamentele conducatorilor organelor centrale ale
administratiei de stat,
- actele normative emise de autoritatile administratiei publice locale,
- acte normative anterioare anului 1990 (legi, decrete, hotarâri ale Consiliului de Ministri,
ordine si instructiuni) daca acestea sunt în vigoare,
- reglementari internationale (conventii, pacte, acorduri etc.)…”10

9
Ibidem, p.87-124
10
***https://www.scritub.com/stiinta/drept/NORMELE-DE-DREPT-CIVIL181415248.php#_ftn3
Sistemul de drept românesc se caracterizează prin faptul că principalul izvor de drept este
reprezentată de supremația legii.

3.2. Clasificarea izvoarelor dreptului

Izvoarele de drept sunt alcătuite din mai multe grupuri ierarhizate ce diferă de la un sistem la
altul sau epocă.
Identificăm deci existența obiceiului juridic (JUS NON SCRIPTUM) ce domina perioada dintre
începutul organizării statale și cea a Evului Mediu și perioada ce se caracterizează prin
„guvernarea legii scrise” (JUS SCRIPTUM).
Aceste sisteme de drept sunt împărțite planetar pe anumite categorii precum:
- sistemul romano-germanic
- marile sisteme de common law
- sistemele juridice tradiționale
- sistemul socialist
Normele juridice slujesc unui scop anume bine stabilit, fiind împărțite astfel în norme de drept
privat și în norme de drept public. Ioan Humă menționase astfel că „dreptul public este acela în
care statul este scop, iar dreptul privat, acela în care statul rămâne doar mijloc, în timp ce
individual este declarat scop”11
În doctrina actuală se apreciază faptul că dreptului public îi aparțin acele norme care ocrotesc
interesele generale, pe când dreptului privat îi aparțin norme ce vizează interesele particulare.

După conținut și forma de exprimare, izvoarele de drept se împart în izvoare material și izvoare
formale. Izvoarele din urmă sunt împărțite și ele la rândul lor după anumite criterii precum:
- după sursa din care se alimentează
- după caracterul sursei normative
- după sursa de cunoaștere
Ultima linie de mai sus este și ea împărțită în două categorii:
- Drepturi nescrise – sunt reprezentate de reglementări regăsite în obiceiuri
- Drepturi scrise – sunt reprezentate de documente și inscripții scrise, cea mai importantă
sursă fiind actul normativ
În următorul subcapitol mă voi concentra asupra drepturilor scrise și nescrise, fiind teme de o
importanță relativă în raport cu tema aleasă și discutată în această lucrare.

11
I. Humă, Teoria generală a dreptului, op cit., p.110
3.3. Drepturi nescrise (jus non scriptum)

Drepturile nescrise sunt cutume care în timp reprezintă caracteristici specifice obiceiurilor și a
moralității indiviziilor dintr-o societate specifică.
Astfel, încă din cele mai vechi timpuri omul s-a conformat unor reguli ce permiteau conviețuirea
sa cu specii asemănătoare lui.
Modul în care aceste reguli puteau deveni o caracteristică specifică comportamenului unui
individ în cadrul societății era prin repetabilitatea acestora într-un timpul destul de îndelungat
încât să poată fi cerut și de la alții. Se vorbește astfel despre
- consuetudine nejuridică – practică socială care nu a obținut încă o recunoaștere juridică,
neavând o forță obligatorie
- consuetudine juridică – are ca element convingerea celor cărora li se adresează că regula
este obligatorie
Contextul social astfel, de-a lungul timpului, a creat anumite datini, obiceiuri, unele dintre ele
fiind recunoscute și adoptate ca norme juridice.

3.4. Dreptul scris (jus scriptum)

Aceasta este împărțită în: Izvoare directe și izvoare indirecte, avându-și sediul în actelejuridice
normative

3.4.1. Izvoare directe

Izvorul direct este reprezentat de dreptul scris care își are bazele în actele juridice nenormative și
actele juridice normative
Față de alte izvoare de drept, actul normativ este reprezentat de trăsături precum:
- Este principalul izvor de drept
- Este expresia voinței statale
 - Exprimă voința legiuitorului
- Ajunge ușor la cei cărora li se adresează
- Reprezentat de o procedură de elaborare prestabilită printr-un act de procedură de
adoptare
Legile constituționale sunt reglementări ce fundamentează viața socială și cea de stat. Din
această categorie fac parte Constituția și legile de revizuire a acesteia. Astfel, aceste legi
reglementează următoarele:
- Separația puterilor în stat
- Sistemul organelor
- Drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor
Legile organice sunt prelungiri a legilor constituționale deoarece reglementează domenii de
activitate prevăzute de Constituție în articolul 73, fiind prevăzute și norme ce țin de dreptul civil.
Legile ordinare sunt reprezentate de reglementări ce vizează orice domeniu al relațiilor sociale,
fiind reprezentate de:
- Codul civil
- Codul comercial
- Codul penal
- Codul vamal
- Legea fondului funciar
- Legea societăților comerciale
- Legea concurenței neloiale nr. 11/1991
Codul civil reprezintă cea mai amplă lege civilă, ocupând o poziție privilegiată în ansamblul
legislației civile prin faptul că acesta evocă dreptul privat în general, conform art. 2 al. (2). Acest
cod constituie şi „dreptul comun” pentru domeniile la care se referă litera sau spiritul
dispoziţiilor sale.
Actele normative subordonate au forță obligatorie ca Legea. Din această categorie de acte fac
parte:
- Decretele prezidențiale
- Decretele prezidențiale (decretul – lege nr. 61/1990, privind vânzarea de locuințe
realizate din fondul statului către stat; decretul nr. 31/1954 – privitor la persoanele fizice
și cele juridice)
- Actele normative ale organelor executive
- Actele normative ale organelor locale

Decretele prezidențiale reprezintă actele șefului statului, fiind emise în situațiile prevăzute de
Constituție.
Actele normative ale organelor centrale executive sunt izvoare ce cuprind hotărâri, ordonanțe,
instrucțiuni elaborate de governguvern, ministere sau alte organe.
Guvernul, conform articolului 108, adoptă aceste hotărâri și ordonanțe. Hotărârile conțin norme
juridice subordonate legii, care reprezintă voința organelor principale de administrație a statului.
Și ordonanțele sunt acte normative subordonate legii, acestea însă sunt adoptate, doar temporar,
pe baza unei împuterniciri.
Ordinile cu caracter normativ și instrucțiunile miniștrilor sunt considerate izvoare ale dreptului
pozitiv român, atâta timp cât conțin norme ce au un caracter general și obligatoriu.
Actele normative ale organelor locale ale administrației publice sunt izvoare ale dreptului ce ,
fiind incluse în această categorie:
- Hotărârile cu character normativ ale consiliilor județene sau locale
- Ordinele prefectului
- Dispoziții normative ale primarului
Jurisprudența reprezintă o practică alcătuită din soluțiile adoptate de instanețele judecătorești,
acesta nealcătuind însă un izvor distinct de drept. Jurisprudența a avut însă un rol important în
cristalizarea izvoarelor dreptului, cu ajutorul căreia instituții precum tribunalele maritime și
comerciale ce au alimentat formarea dreptului commercial și a celui maritime.
Contractul normativ reprezintă, conform Codului civil român, „acordul de voință dintre două sau
mai multe persoane, realizat cu intenția de a constitui, modifica, transmite sau stinge un raport
juridic”12 Astfel, contractul este un act ce stabilește drepturile și îndatoririle unor subiecte
determinate, vizând un raport juridic. În dreptul intern contractul normative este un izvor de
drept pozitiv în ramuri de drept precum:
- Drept constitutional
- Dreptul muncii
- Etc
Principiile generale de drept sunt o altă sursă a normelor de drept civil, fiind reprezentate sub
două forme:
- forma scrisă
- forma nescrisă
Principiile generale de drept au forța și semnificația unor norme superioare generale, Rolul
acestora este de a fundamenta axiologic dreptul pozitiv, „să orienteze, să uniface și să inspire pe
legiuitor și pe judecător”.13Astfel, aceasta asigură concordanța diferitelor norme juridice.

3.4.2. Izvoare indirecte

12
Noul cod civil, art. 1166
13
Gh.C. Mihai, op.cit., p.193
Un izvor judiric indirect este reprezentat de doctrina juridică, desemnând un demers conceptual
în investigațiile realizate de către teoreticienii în drept. În sens larg aceasta se referă la lucrări
elaborate, tratate, monografii etc. Iar în sens restrâns se referă la elaborărilor celor calificați. 14
Și un alt izvor sunt normele de conviețuire socială ce au incidență doar asupra situațiilor
prevăzute de lege

Concluzii

În concluzie, normele de drept civil sunt reprezentate de relațiile sociale stabilite de norme.
Acestea se regăsesc în mai multe tipuri de izvoare, cel mai important fiind reprezentat de
Constituția României care are la bază principii democratice cu privire la libertățile și drepturile
omului.

Bibliografie

- C. Ignătescu, Lecții de Teoria generală a dreptului, București, Editura Hamangiu, 2014,

p.50
- ***https://ro.wikipedia.org/wiki/Drept_civil
- ***https://ro.wikipedia.org/wiki/Drept#Drept_public
- Potrivit art. 2 alin. (1) din Codul civil, acest act normativ “reglementează raporturile
patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil”. Poziţia de
egalitate juridică a subiectelor de drept civil este consacrată legislativ în cuprinsul art. 30
din Codul civil, cu privire la capacitatea civilă: „Rasa, culoarea, naţionalitatea, originea
14
N. Popa, Teoria generală a dreptului, Edit. Actami, 1994, p.195
 etnică, limba, religia, vârsta, sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale,
apartenenţa politică, sindicală, la o categorie socială ori la o categorie defavorizată,
averea, originea socială, gradul de cultură, precum şi orice altă situaţie similară nu au
nicio influenţă asupra capacităţii civile.
- Ph. Malinvaud, Definition et caractere distinctif de la regle du droit – cadre juridique de
relations economiques, Paris, 1986, p.12
- E. Iftime, Teoria generală a dreptului, București, Editura Didactică și Pedagogică RA,
2013
- ***https://www.scritub.com/stiinta/drept/NORMELE-DE-DREPT-
CIVIL181415248.php#_ftn3
- I. Humă, Teoria generală a dreptului, op cit., p.110
- Noul cod civil, art. 1166
- N. Popa, Teoria generală a dreptului, Edit. Actami, 1994, p.195
- Gh.C. Mihai, op.cit., p.193