Volum 2 c2 Uri 7.1 Si 7.2 3

URI 6: Constatarea contravențiilor și a infracțiunilor în zona de competență a P.F.R.
TEMA 1 :Elemente de teoria generală a dreptului
1. Norma juridică.
2. Raportul juridic
3. Actul juridic
4. Răspunderea juridică
1. NORMA JURIDICĂ
Definirea dreptului şi a teoriei generale a dreptului:

Dreptul este indisolubil legat de evoluţia generala a societăţii, de
particularităţile societăţii in diferitele sale trepte de dezvoltare istorica.
Acolo unde este societate exista si drept (Ubi societas ibi jus). Codul lui
Hammurabi (sau Hammurapi sau Codex Hammurapi) este o culegere de
legi din timpul regelui babilonian Hammurabi. Codul a fost scris în jurul
anului 1760 î.Hr. , cuprindea un Prolog, 282 de articole de lege și un Epilog.
Textul a fost săpat pe o stelă din diorit lungă de 2,25 metri. Stela a fost
descoperită în 1902 de M. J. de Morgan în timpul săpăturilor arheologice
efectuate la Susa. Se presupune că a fost pradă de război luată de un
cuceritor dintr-un oraș babilonian. Stela se află în muzeul Louvre din Paris,
iar o copie a ei se află la muzeul Pergamon din Berlin(SURSA –
WIKIPEDIA).
DREPTUL reprezintă ansamblul sau sistemul de norme stabilite sau
recunoscute de stat în scopul reglementării relaţiilor sociale, inclusiv a
propriei sale organizări şi funcţionări, a căror respectare obligatorie este
garantată de forţa coercitivă a statului.
Teoria generală a dreptului studiază conceptele, categoriile, principiile
şi noţiunile de bază ale dreptului. În cadrul acesteia sunt elaborate concepte
ca: cel al dreptului (esenţa, conţinutul si forma dreptului), norma juridica,
izvorul de drept, raporturile juridice, tehnica juridica, statul şi formele
acestuia,etc.
1.1. Noțiunea si trăsăturile normei juridice:

NORMA JURIDICA – regula de conduită socială generală şi
obligatorie având ca scop asigurarea ordinii sociale ţi putând fi adusă la
îndeplinire în cazul nerespectării ei prin intervenţia coercitivă a
statului. Pentru a înțelege trăsăturile normei juridice precum si structura sa

este necesar sa plecam de la premisa ca norma de drept conține ceea ce
trebuie sa îndeplinească un subiect, ceea ce el este indreptatit sa faca sau
ceea ce i se recomanda sau este stimulat sa îndeplinească.
A: Norma juridica are un caracter general si impersonal:
Pentru a putea fi un etalon de conduita și a fi opozabilă în mod egal și
continuu fiecărui individ, norma juridică trebuie sa se adreseze difuz și
impersonal destinatarilor ei. Prin aceste trăsături norma juridica se
deosebește de actul individual, care este prin natura sa, concret și personal.
Norma juridica elimină concretul, particularul, ea fiind abstractă și
abstractizând. Fiecare normă juridică este abstractizarea unei/unor relații și
model pentru alte relații. Prin faptul că norma juridică este generală și
impersonală nu înseamnă că ea se va aplica de fiecare data pe întreg
teritoriul țării sau asupra întregii populații. Există norme juridice care
vizează părți determinate ale teritoriului(OUG 105/2001 privind frontiera de
stat – zona de frontieră) sau care privesc anumite categorii de subiecte(OUG
195/2001 privind circulația pe drumurile publice – conducători auto).
Generalitatea și impersonalitatea unei norme juridice nu presupun
cuprinderea tuturor cazurilor și nici a tuturor situațiilor în care se poate afla
un subiect. Substanța normei nu se va epuiza odată cu aplicarea unui singur
caz.
B: Norma juridica are un caracter tipic:
Ca model de conduita norma de drept urmărește o reducere si o
egalizare a însușirilor semnificative ale relațiilor sociale si izolarea,
neconsiderarea diferențelor individuale nesemnificative. Formarea tipului de
conduita si grija pentru acceptarea sau impunerea sa in practica relațiilor
sociale se realizează in vederea codificării acțiunii, a uniformizării sale, a
modelarii acesteia in raport cu un interes social legalmente protejat. Pentru a
putea formula identicul, repetabilul intr-o norma juridica, legiuitorul caută
generalul, ceea ce este universal intr-un mănunchi de relații sociale și în
raport de acestea, formulează tipul conduitei. In realizarea tipului de
conduită, legiuitorul pleacă de la dat-uri cum ar fi: inclinația spre
dependență a individului și nevoia sa de supunere față de norme.
C: Norma juridica implica un raport intersubiectiv:
Norma juridica implica, in mod ideal, un raport intrersubiectiv. Norma
juridica este doar o prescripție general-abstracta si tipica; ea imaginează
omul in raport cu semenii săi, reglementează comerțul juridic. Fără aceasta
imagine a legăturilor sociale multiple, a infinitului contact social, norma
juridica nu si-ar mai găsi rațiunea suficienta de a exista. Putem vorbi despre
caracterul bilateral al normei de drept. Ideea de bilateralitate este legată de

ideea de alteritate a normei si de cea de reciprocitate.
D: Norma juridica este obligatorie:
Norma juridică conține prevederi care nu sunt lăsate la liberul arbitru al
subiectului; ele sunt impuse acestuia intr-o varietate de modalități.
Obligativitatea normei juridice este dictată de scopul acesteia. Norma
juridica trebuie sa îndeplinească anumite condiții: sa corespundă structurii și
necesităților superioare ale societății, sa fie recunoscuta ca efectiv
obligatorie de majoritatea destinatarilor ei.
Pentru a deveni efectiv obligatorie, norma juridica se bucura, spre
deosebire de celelalte norme sociale, de exigibilitate (are garanții exterioare
statale, de asigurare a traducerii în viață – eventual prin constrângere). In
acest scop forța trebuie sa fie eficace si legitimă. Obligativitatea normelor
juridice înseamnă ca norma de drept se va aplica imediat (din momentul
intrării in vigoare) continuu si necondiționat. Libertatea individuală nu
poate fi înțeleasă ca libertatea față de lege. Caracterul obligatoriu al normei
juridice impune anumite precizări:
a) obligativitatea normei juridice este o trăsătură intrinsecă a tuturor
normelor, indiferent de domeniul in care intervin, de forța juridică a actului
normativ în care e cuprinsă norma, de câmpul aplicabilității sale;
b) obligativitatea normei juridice nu rezultă din frecvența aplicării în
viață normei juridice
1.2. Modalităţi de exprimare a normelor juridice

Problema modului de exprimare a normelor juridice o întâlnim în
literatura de specialitate şi sub denumirea de izvor de drept.
Cele mai multe norme juridice sunt azi întâlnite în actele normative,
adică în acte juridice provenind de la organele statului care au această
competenţă. Aceste acte cuprind reguli ce reglementează comportamentul
oamenilor şi prin acestea relaţiile dintre ei în cadrul unei anumite societăţi.
Actul normativ cuprinde norme generale, obligatorii a căror aplicare
poate fi realizata si prin intermediul forței de constrângere a statului.
La noi sistemul actelor normative este alcătuit din legi, decrete,
hotărâri, ordonanțe, regulamente si ordine, precum si decizii ale organelor
administrației publice locale.
Intre acestea, legile ocupa locul central, fiind elaborate de puterea
legislativa, Parlamentul, care exprimă voinţa şi interesele alegătorilor.
Celelalte acte normative trebuie sa se subordoneze legilor, fiind
elaborate pe baza lor si în vederea executării acestora.
Legea se remarca prin câteva trăsături de baza:

- Are o procedura de elaborare speciala
- Are caracter normativ si impersonal
- Reprezintă o reglementare primara si originara în sensul ca relațiile
sociale trebuie să-și găsească oglindirea normativa în conținutul legilor si nu
al altor acte normative care au menirea de a dezvolta, explica si nuanța
reglementările cuprinse în legi.
Ierarhia actelor normative şi instituţiile care le elaborează
Potrivit art.73 din Constituţia României, Parlamentul adoptă legi

constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
1. CONSTITUTIA - are cea mai mare forţa juridică deoarece acestea

fixează regulile esenţiale de organizare şi funcționare a ordinii de stat.
2. LEGEA:
a) . Legile constituţionale sunt acele legi, adoptate conform
unei proceduri specifice, care introduc texte noi în Constituţie, abrogă
anumite texte constituţionale sau la modifică pe cele existente.
b) Legile organice sunt legi care reprezintă o prelungire a
reglementărilor constituţionale, putând interveni numai în domeniile
expres prevăzute de Constituţie prin art.73 pct. 3. Prin lege organică se
reglementează, spre exemplu, sistemul electoral, regimul stării de asediu şi
al stării de urgenţă, regimul general al proprietăţii şi al moştenirii,
organizarea politiei, armatei, a celorlalte componente ale forţelor armate,
statutul cadrelor militare, structura sistemului naţional de apărare, etc.
Art.2 din O. U. G. 105/ 2001 aprobată prin legea 243/2002 dispune că "
frontiera de stat a României se stabileşte prin lege. .. şi nu poate fi
modificată decât prin lege". Coroborând aceste dispoziţii cu prevederile
art.3, alin.2 din Constituţia României, rezultă că legea care stabileşte sau
modifică frontierele de stat este o lege organică şi va fi adoptată potrivit
procedurii specifice acestei categorii de legi. Precizăm că Legea 243/2002
privind frontiera de stat a României nu este o lege organică, ci una
ordinară, avându-se în vedere că prin aceasta nu se modifică sau se
stabileşte frontiera de stat şi nici nu se reglementează relaţii sociale
prevăzute de art.73, alin. 3 sau alte articole constituţionale a fi
reglementate prin legi organice.
c) Legile ordinare sunt legile care reglementează relaţiile
sociale din alte domenii decât cele rezervate legilor organice. Acestea sunt
adoptate cu o procedură mai puţin restrictivă.
ALTE CATEGORII DE LEGI

 legile excepţionale sunt acele legi care se aplică în anumite
împrejurări deosebite: război, catastrofe naturale, tulburări publice grave,
etc. Aceste legi acţionează deci limitat în timp (pe timpul existenţei
evenimentelor avute în vedere) şi înlătură efectul normelor generale în
vigoare cu privire la anumite categorii de relaţii sociale sau grupuri de
persoane. În sistemul nostru legislativ sunt legi excepţionale, spre exemplu
legile privind regimul stării de asediu, al stării de urgenţă, etc.
 codurile (Codul civil, Codul penal, Codul muncii, Codul
familiei, etc.) sunt legi organice sau chiar ordinare care se prezintă ca un
ansamblu de norme juridice, organizate riguros sistematic, potrivit unor
principii precise, reglementând relaţii specifice unei ramuri de drept.
 statutele ( Statutul funcţionarilor publici, Statutul cadrelor
militare) sunt acele legi, în general organice, care reglementează drepturile
şi obligaţiile unor categorii de persoane care deţin o calitate specială.
3. Decretele Prezidenţiale
Potrivit art. 100, alin. 1, din Constituţie, " în exercitarea atribuţiilor sale
Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al
României" .
Analizând atribuţiile Preşedintelui României, rezultă că aceste decrete
pot avea caracter normativ sau caracter individual. Au spre exemplu caracter
individual decretele prin care conferă decoraţii şi titluri de onoare, acordă
gradele de mareşal, general sau amiral, numeşte în funcţii publice, acordă
graţierea individuală, etc. Aceste decrete nu constituie izvoare de drept.
Au caracter normativ, constituind izvoare ale dreptului decretele prin
care Preşedintele României aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea
rangurilor misiunilor diplomatice, declară mobilizarea forţelor armate sau ia
măsuri de respingere a unei agresiuni, instituie starea de asediu sau de
urgenţă, etc.
Avându-se în vedere faptul că decretele prezidenţiale sunt adoptate
( emise) în exercitarea unor atribuţii sau drepturi constituţionale , acestea nu
sunt supuse expres unor condiţii de fond, constând în unele cazuri, în
aprobarea decretelor de către Parlament ( spre exemplu decretul prezidenţial
prin care se declară, în cazuri excepţionale, modificarea parţială sau
generală a forţelor armate) sau în contrasemnarea acestora de către primul-
ministru.
4. Ordonanţele guvernamentale
Art.108 prevede că guvernul adoptă nu numai hotărâri dar şi ordonanţe,
iar ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare.
a) Ordonanţele date în temeiul unei legi speciale de abilitare presupun
ca Parlamentul, din oficiu sau la cererea Guvernului, printr-o lege specială
să împuternicească organul executiv central să reglementeze relaţii sociale
care sunt de domeniul legii şi nu de domeniul organizării executării legilor.
Prin legea specială de abilitare , Parlamentul poate delega competenţa
sa legislativă din domeniile rezervate legilor ordinare şi numai din acest
domeniu.
b) Ordonanţele de urgenţă.
Caracteristicile acestora sunt următoarele:
 se pot adopta numai în cazuri excepţionale, când în mod obiectiv, nu
a fost posibilă adaptarea unei legi de abilitare sau a unei legi cu procedura
de urgenţă;
 intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Camera
Competentă, astfel încât acesta să poată hotărî neîntârziat cu privire la
aprobarea sau respingerea lor;
 dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă în mod
obligatoriu.
Referitor la ordonanţe în general, precizăm că dacă acestea au fost
aprobate de Parlament, nu mai pot fi modificate sau abrogate decât tot prin
lege, acestea aflându-se din momentul aprobării sub imperiul legii de
aprobare.
5. Hotărârile guvernamentale
Hotărârile guvernului care conţin norme generale de conduită sunt
izvoare ale dreptului. Potrivit art. 108 din Constituţia României, " Guvernul
adoptă hotărâri... " care" se emit pentru organizarea executării legilor".
Dispoziţiile constituţionale relevă trăsătura esenţială a hotărârii
guvernamentale, aceea că acestea se emit pe baza legilor şi în executarea
acestora. Legile fiind în general direct aplicabile, necesitatea şi legitimitatea
unei hotărâri guvernamentale există numai în măsura în care executarea unei
dispoziţii prevăzută de lege reclamă stabilirea de măsuri sau de reguli care
să asigure corecta lor aplicare, înlăturarea unor greutăţi sau organizarea

corespunzătoare a activităţii.
Prin hotărârea guvernamentală se reglementează relaţii sociale de
importanţă inferioară faţă de cele reglementate de lege. Ca urmare, forţa
juridică a hotărârii guvernamentale este inferioară celei a legii, ceea ce
înseamnă că prin acest act normativ nu se poate modifica o lege şi nici nu se
poate adăuga la lege.
6. Ordinele şi instrucţiunile miniştrilor şi ale celorlalţi conducători

ai unor Organe centrale de stat.
Pe baza şi în vederea executării legilor şi hotărârilor guvernamentale ,
ministrul sau conducătorul unui organ central al administraţiei de stat emit
ordine sau instrucţiuni, care dacă au caracter normativ, sunt izvoare de
drept.
Tot în această categorie de izvoare de drept intră şi regulamentele
adoptate de ministere pentru reglementarea relaţiilor sociale din domeniul
lor de activitate, deoarece acestea intră în vigoare prin ordin al ministrului,
căpătând astfel natura acestuia.
Au competenţă de a emite ordine şi instrucţiuni şi subdiviziunile
ministerelor, compartimentele acestora, în măsura în care acestea au
personalitate juridică. În acest caz, aceste acte normative sunt subordonate
legilor, hotărârilor guvernului şi ordinelor şi instrucţiunilor ministrului,
neputându-le modifica, abroga sau adăuga la acestea.
7. Actele normative ale organelor locale ale administraţiei de stat.

Hotărârile şi deciziile organelor locale ale administraţiei de stat
( prefectul, consiliile locale judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale şi
primării ) adoptate în limitele competenţei lor materiale şi teritoriale, dacă
au caracter normativ sunt izvoare de drept.
Prefectul emite ordine, primarul dispoziţii, consiliile locale hotărâri şi
decizii.
1.3. Structura normei juridice:
A) Structura logica a normei juridice:
Structura logică a normei juridice alcătuiește partea statica, interna si
stabila a normei. Norma de drept nu trebuie sa se contrazică prin
inadvertente logice, pentru a putea răspunde cerințelor bunei organizări a
relațiilor din societate. Din punct de vedere al structurii sale logice, norma
juridică este alcătuită din următoarele elemente: ipoteza, dispoziția și
sancțiunea.
Ipoteza descrie împrejurările în care intră în acțiune dispoziția sau

sancțiunea normei. Împrejurările in care intră in acțiune norma pot fi
determinate sau relativ-determinate prin ipoteza normei.
Dispoziția alcătuiește miezul normei juridice. In dispoziții sunt
cuprinse drepturile si obligațiile subiectelor participante la rap soc, conduita
acestora. Dispoziția normei juridice poate să ordone (să impună) o anumita
conduită. Dispoziția normei juridice poate sa prevadă obligația de abținere
de la săvârșirea unei fapte. Dispoziția poate cuprinde de asemenea și
permisiuni.
Sancțiunea conține urmările nefavorabile care survin in condițiile
nerespectării dispoziției sau a ipotezei sau masurile de stimulare, de
cointeresare a subiectului, in vederea promovării conduitei dorite. Sanct. pot
fi formale (prin reacția statală) si neformale (morale, etice, religioase).
B) Structura tehnico-legislativa: se referă la forma de redactare a
conţinutului şi structurii logice a normei, la modul în care normele juridice
se încadrează în textele normative. Aceste reguli sunt expres prevăzute în
LEGEA 24 /2000 (republicată) M. Of. nr. 260 din 21 aprilie 2010 privind
normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative
Normele juridice nu există, de regulă, în formă de sine stătătoare, ci
sunt parte a unui act normativ structurat astfel:
- titluri;
- capitole;
- secţiuni;
- articole,
- alineate.
Elementul structural de bază al actului normativ este articolul. Acesta
conţine ca regulă, o normă juridică, fiind însă foarte multe situaţii în care
articolul nu cuprinde conţinutul integral al normei juridice a acesteia, fiind
dispuse în alte articole, cel mai adesea sancţiunea fiind prevăzută distinct.
Există de asemenea situaţii în care articolul cuprinde mai multe norme
juridice.
2. RAPORTULUI JURIDIC
2.1. Definiţia raportului juridic
RAPORTUL JURIDIC reprezintă o legătură socială între

participanţi determinaţi, reglementată de norma juridică, susceptibilă
de a fi apărată pe calea coerciţiunii statale şi caracterizată prin

existenţa drepturilor şi obligaţiilor juridice.
Precizări:
– raportul juridic se deosebeşte de alte categorii de raporturi sociale
prin faptul că legătura socială dintre participanţi este reglementată de o
normă juridică;
– raportul juridic reprezintă principala formă de realizare a dreptului,
pentru că, prin intermediul său, prescripţiile cuprinse în nor-mele juridice
sunt traduse în viaţă.
– raportul juridic se naşte în momentul în care intră în acţiune norma
juridică;
– raportul juridic reprezintă axul de legătură dintre norma juridică
(regulă generală, tipică, impersonală şi obligatorie) şi viaţa socială, realitatea
concretă;
– raportul juridic obligă oamenii (participanţi direcţi) să se comporte în
maniera pe care o prevede norma juridică;
– raporturile juridice cunosc o mare varietate, datorită diversităţii
relaţiilor sociale ce sunt supuse reglementării juridice;
– raportul juridic este cel care conferă participanţilor drepturi şi
obligaţii corelative;
– exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor sunt garantate prin
intervenţia forţei de constrângere a statului.
2.2. Premisele raportului juridic

Pentru ca un raport juridic să se nască şi să se desfăşoare este nevoie să
existe unele condiţii (premise) obligatorii. Aceste condiţii (premise) sunt:
– norma juridică;
– subiectele de drept;
– faptele juridice.
2.3. Trăsăturile caracteristice ale raportului juridic

a) Raportul juridic este un raport social, pentru faptul că se stabileşte
întotdeauna între oameni, fie între parteneri, persoane fizice, fie între acestea
şi organele statului sau între organele şi instituţiile statului.
Afirmăm că raportul juridic este un raport social pentru a ne delimita de

opinia exprimată în unele lucrări de specialitate care susţin că raportul
juridic este un raport între oameni şi bunuri.
Chiar dacă raporturile între oameni pot să apară ca relaţii faţă de
anumite bunuri (obiecte), conţinutul real al acestora este tocmai raportul
social.
Omul există şi acţionează într-un sistem de relaţii, într-o ambianţă
socială dată, el fiind supus unui proces de socializare progresivă.
b) Raportul juridic este un raport de suprastructură pentru că este
influenţat de şi influenţează la rândul său celelalte categorii de raporturi
sociale (raporturi materiale şi raporturi ideologice).
Este unanim acceptată teza potrivit căreia relaţiile de proprietate
alcătuiesc axul în jurul căruia gravitează toate reglementările juridice.
Raportul juridic este prezent practic în toate domeniile vieţii politice,
economice, de conducere a societăţii, de apărare socială, administrative, ale
vieţii de familie, ale convieţuirii sociale, ale dreptului internaţional etc.
c) Raportul juridic este un raport voliţional, adică un raport de
voinţă exprimată în cazul legăturilor ce se creează şi se dezvoltă între
oameni. Pentru a-şi rezolva propriile probleme, din ce în ce mai complexe,
omul intră într-o multitudine de raporturi cu semenii săi, cu organele şi
instituţiile statale şi nestatale. Din momentul naşterii, omul îmbracă diferite
„haine” juridice: fiu, minor, soţ, tată, cumpărător, vânzător, donator,
alegător, ales etc., calităţi care îi dau posibilitatea de a intra în diverse
raporturi juridice, ca purtător de drepturi şi obligaţii.
Fiind un raport de voinţă, raportul juridic reprezintă zona de întâlnire a
două voinţe: voinţa statului, exprimată în norma juridică şi care consacră
drepturile şi obligaţiile participanţilor la raportul juridic şi voinţa
subiecţilor. În marea majoritate a cazurilor, întâlnirea celor două categorii
de voinţe, se materializează în colaborarea dintre participanţi, în faptul
concret că aceştia îşi conformează conduitele, reacţiile şi comportamentele
potrivit dispoziţiei normei juridice. În alte cazuri însă, întâlnirea celor două
voinţe capătă forma unei confruntări, determinată de faptul că participanţii
nu înţeleg să-şi subordoneze voinţa şi conduita individuală potrivit
dispoziţiei din norma juridică.
Din acest punct de vedere, literatura juridică clasifică raporturile
juridice în: raporturi juridice prin care se realizează dispoziţia normei
juridice şi raporturi juridice prin care se realizează sancţiunea normei
juridice.
Existenţa celor două voinţe (a statului şi a subiecţilor) pune în evidenţă

dublul caracter voliţional al raportului juridic, care se exprimă practic în
legătura dintre drepturi şi obligaţii, ca şi între titularii acestora.
Atunci când analizăm dublul caracter voliţional al raportului juridic
trebuie să ne raportăm la ramura de drept în care se regăseşte norma juridică
ce leagă subiectele raportului juridic.
Astfel, în materia dreptului muncii, dreptului civil, al familiei etc.
majoritatea raporturilor juridice se nasc pe baza actului de voinţă individual.
De exemplu, în cazul raportului juridic de căsătorie, determinantă este
voinţa celor două părţi (persoane fizice) de a încheia acest raport juridic.
Această voinţă, nu poate fi valabil exprimată (căsătoria nu se poate încheia
legal) decât în condiţiile pe care legea le prevede în mod expres.
În domeniul dreptului penal, administrativ şi financiar esenţială este
voinţa de stat, exprimată în cuprinsul normei juridice.
d) Raportul juridic este un raport valoric, pentru că în fiecare
legătură ce se creează între participanţii la circuitul juridic găsim
concretizate valorile esenţiale ale societăţii.
În substanţa raportului juridic identificăm cele mai importante valori
protejate de lege: viaţa şi sănătatea omului, proprietatea acestuia, siguranţa
naţională, proprietatea, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului etc.
e) Raportul juridic reprezintă o categorie istorică pentru că el
reflectă tipul de organizare socială care îl generează.
În dreptul privat roman sclavul era considerat, din punct de vedere
juridic, ca un lucru, stăpânul acestuia având asupra lui dreptul de viaţă şi de
moarte. Sclavul putea fi vândut şi ucis, el nu avea avere, nu avea familie şi
nu putea să apeleze la justiţie.
Mai târziu, în epoca feudală, clasa stăpânitoare (nobilimea) nu mai avea
drept de viaţă şi de moarte asupra ţăranului iobag, dar îşi păstra suficiente
drepturi asupra acestuia (legarea de pământ, obligaţia plăţilor în muncă sau
bunuri pentru nobil).
În dreptul burghez este legiferată egalitatea tuturor oamenilor în faţa
legii.
În concluzie, putem afirma că fiecare tip de societate este caracterizat
de un anume tip de raporturi juridice.
2.4.. Subiectele raportului juridic

A. Conceptul de subiect de drept
Atunci când am spus că raportul juridic este un raport social, am
subliniat faptul că faptele juridice nu pot fi izolate de totalitatea
celorlalte fapte sociale; raportul juridic nu poate fi înţeles decât dacă

este analizat în contextul social concret în care acesta s-a născut şi se
manifestă.
Istoria dreptului a înregistrat, în milenara sa existenţă, cazuri care ni se
par astăzi ciudate, inexplicabile, privitoare la conceptul de subiect de drept:
unele fenomene ale naturii sau animale erau tratate ca fiinţe titulare de
drepturi şi obligaţii în raporturi juridice determinate. Aşa, spre exemplu,
Darius, regele Persiei, a ordonat să se bată valurile în chip de sancţiune
pentru că marea i-a înghiţit corăbiile.
Timp de secole, în Evul Mediu, în unele ţări occidentale, au fost
intentate procese animalelor. Primul proces cunoscut de omucidere intentat
unui animal este menţionat de cronici în anul 1266, când într-o localitate din
Franţa, un porc devorase un copil. Instanţa de judecată era obligată să
aresteze animalul, să îl judece şi să îl condamne după toate formele legale,
iar executarea acestuia se făcea în public.
În concepţia dreptului modern, omul este singurul în măsură să
participe la un raport juridic.
Din punct de vedere sociologic, raporturile juridice sunt considerate
forme specifice de manifestare a coeziunii sociale, legături sociale de tip
special caracterizate printr-o stare de dependenţă reciprocă a partenerilor,
dependenţă pe care o găsim precizată în normele juridice.
B. Capacitatea juridică – condiţie a calităţii de subiect de drept
Capacitatea juridică desemnează aptitudinea recunoscută de lege
omului de a avea drepturi şi obligaţii juridice. Legea este cea care fixează
atât momentul apariţiei capacităţii juridice, întinderea ei, precum şi volumul
drepturilor şi obligaţiilor ce pot forma conţinutul unui raport juridic.
Pe măsura studierii disciplinelor de ramură vom întâlni accepţiuni
foarte diferite ale noţiunii de capacitate în funcţie de ramura de drept sau de
instituţia juridică în cauză. De exemplu: capacitatea de exerciţiu, capacitatea
de folosinţă, capacitatea electorală, capacitatea de a moşteni, capacitatea de
a răspunde etc.
CODUL CIVIL AL ROMÂNIEI
(extras)
Capacitatea civilă a persoanei fizice
Secţiunea 1 Capacitatea de folosinţă Noţiunea
Art. 34. – Capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea
drepturi şi obligaţii civile.
Durata capacităţii de folosinţă
Art. 35. – Capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei şi

încetează odată cu moartea acesteia.
Drepturile copilului conceput
Art. 36. – Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă
numai dacă el se naşte viu. Dispoziţiile art. 412 referitoare la timpul legal al
concepţiunii sunt aplicabile.
Secţiunea a 2- a Capacitatea de exerciţiu Noţiunea
Art. 37. – Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a
încheia singură acte juridice civile.
Începutul capacităţii de exerciţiu
Art. 38. – (1) Capacitatea de exerciţiu deplină începe la data când
persoana devine majoră. (2) Persoana devine majoră la împlinirea vârstei de
18 ani.
Situaţia minorului căsătorit
Art. 39. – (1) Minorul dobândeşte, prin căsătorie, capacitatea
deplină de exerciţiu. (2) În cazul în care căsătoria este anulată, minorul
care a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei păstrează capacitatea
deplină de exerciţiu. (Vârsta matrimonială - Art. 272. – (1) Căsătoria se
poate încheia dacă viitorii soţi au împlinit vârsta de 18 ani. (2) Pentru
motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate
căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi, sau,
după caz, a tutorelui, şi cu autorizarea instanţei de tutelă în a cărei
circumscripţie minorul îşi are domiciliul. În cazul în care unul dintre părinţi
refuză să încuviinţeze căsătoria, instanţa de tutelă hotărăşte şi asupra acestei
divergenţe, având în vedere interesul superior al copilului.)
Capacitatea de exerciţiu anticipată
Art. 40. – Pentru motive temeinice,instanţa de tutelă poate recunoaşte
minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exerciţiu. În
acest scop, vor fi ascultaţi şi părinţii sau tutorele minorului, luându-se, când
este cazul, şi avizul consiliului de familie.
Capacitatea de exerciţiu restrânsă
Art. 41. – (1) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitatea de
exerciţiu restrânsă.
(2) Actele juridice ale minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă se
încheie de către acesta, cu încuviinţarea părinţilor sau, după caz, a tutorelui,
iar în cazurile prevăzute de lege, şi cu autorizarea instanţei de tutelă.
Încuviinţarea sau autorizarea poate fi dată, cel mai târziu, în momentul
încheierii actului.
(3) Cu toate acestea, minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate

face singur acte de conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază,
precum şi acte de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se
execută la data încheierii lor.
Capacitatea juridică constituie o condiţie a calităţii de subiect de drept:
în lipsa ei nu ar fi posibilă participarea oamenilor sau organizaţiilor acestora
la relaţiile sociale reglementate de drept.
Teoria generală a dreptului clasifică capacitatea juridică în:
– capacitate juridică generală care înseamnă aptitudinea de a participa
ca titular de drepturi şi obligaţii juridice, în toate categoriile de raporturi
juridice, fără ca legea să condiţioneze această participare de îndeplinire a
unor calităţi;
– capacitate juridică specială care este posibilitatea recunoscută de
lege de a participa ca subiect de drept în raporturile în care trebuie
îndeplinite anumite condiţii (exemple: subiectele colective în dreptul civil;
organele de stat în dreptul administrativ; calitatea de funcţionar public; de
militar etc.).
C. Clasificarea subiectelor raporturilor juridice
I. Subiecte individuale: persoana fizică este cel mai întâlnit subiect de
drept. Cetăţenii unui stat pot să participe, în principiu, la toate categoriile de
raporturi juridice, beneficiind astfel de capacitatea juridică generală.
Cetăţenii pot intra în raporturi de drept atât între ei cât şi cu statul, cu
organele statului, cu organizaţiile economice, politice, cu organismele
nestatale etc.
Persoana fizică apare ca subiect individual, distinct, în raporturile
juridice de drept civil, situaţie în care capacitatea sa juridică se împarte în
capacitatea de folosinţă şi capacitate de exerciţiu.
Capacitatea de folosinţă este definită în legea civilă drept capacitatea de
a avea drepturi şi obligaţii, respectiv aptitudinea omului de a se folosi de
drepturile pe care le are.
Capacitatea de exerciţiu înseamnă capacitatea persoanei de a-şi exercita
drepturile şi de a-şi asuma obligaţii, prin săvârşirea de acte juridice.
Facem precizarea că această împărţire a capacităţii juridice este
specifică dreptului civil.
Subiectele individuale de drept pot fi şi cetăţenii străini şi apatrizii
(persoanele fără cetăţenie).
II. Subiectele colective de drept sunt: statul; organele de stat;

persoanele juridice.
a) STATUL, subiect de drept

Statul dobândeşte calitatea de subiect de drept în două categorii
principale de raporturi juridice: raporturi juridice interne şi raporturi
juridice de drept internaţional.
În dreptul intern, statul apare în calitate de subiect de drept în raporturi
juridice de drept constituţional, ca titular al suveranităţii asupra teritoriului
de stat (el hotărăşte asupra creării de noi regiuni, ţinuturi, judeţe; asupra
configuraţiei administrativ-teritoriale a statului).
În cazul statului federal, sunt considerate subiecte de drept atât statul
federal, cât şi statele componente.
De asemenea, statul apare ca subiect de drept constituţional în
raporturile juridice privind cetăţenia.
De exemplu, statul român este cel care acordă cetăţenia, aprobă
renunţarea la cetăţenie, retrage cetăţenia, aprobă stabilirea domiciliului în
România pentru cetăţenii altor state.
În literatura de specialitate s-a apreciat că statul este o persoană juridică
cu statut special (sui generis).
În raporturile de drept civil statul participă în calitate de subiect de
drept, reprezentat de Ministerul Finanţelor sau de alte organe desemnate în
mod special.
Statul este subiect de drept şi ca titular al dreptului de proprietate asupra
unor mijloace de producţie.
O situaţie aparte prezintă participarea statului în raporturile juridice
de drept internaţional:
– statul constituie subiectul principal al dreptului internaţional în
virtutea situaţiei sale de entitate politică suverană;
– fiecare stat participă, în condiţii de deplină egalitate în drepturi la
raporturile interstatale, situaţie care implică drepturi şi obligaţii egale în
orice domeniu al cooperării internaţionale;
– fiecare stat se bucură de personalitate internaţională, a cărei respectare
de către toate statele constituie o obligaţie unanim acceptată;
– statul este considerat creator şi destinatar al normei juridice
internaţionale, având obligaţia şi responsabilitatea respectării şi aplicării lor
cu bună-credinţă;
– personalitatea internaţională a statului nu este privită ca o simplă
capacitate juridică, abstractă. În temeiul suveranităţii sale, fiecare stat,
indiferent de mărimea lui, de puterea pe care o are, de situarea sa geografică,
de populaţie etc., posedă calitatea de subiect de drept internaţional, pe care o
poate exercita fără restricţii;
– statele participă direct, prin voinţa exprimată, la elaborarea şi punerea

în aplicare a normelor juridice de drept internaţional, având capacitatea
deplină de a beneficia de drepturi şi de a-şi asuma obligaţii;
– un stat dobândeşte calitatea de subiect de drept internaţional din
momentul naşterii (creării) sale; prin fuziunea a două sau mai multe state
într-unul singur; prin dezmembrarea unui stat în două sau mai multe state
(fosta Cehoslovacie din care s-au format statul ceh şi statul slovac; fosta
URSS din care s-au creat 15 state suverane şi independente; fosta Republică
Federativă a Iugoslaviei etc.); prin lupta de eliberare de sub dominaţia
colonială (Namibia, Zimbabwe etc.).
b) ORGANELE STATULUI – subiecte de drept
Constituţia şi legile organice stabilesc competenţe specifice fiecărui
organ de stat: organele puterii legislative, organele justiţiei, organele
procuraturii, organele administraţiei, care sunt astfel învestite cu competenţe
şi sunt purtătoare ale autorităţii şi puterii statului într-un domeniu bine
definit şi delimitat.
Constituţia şi legile organice dau organelor statului calitatea de subiecte
de drept. În această calitate, organele statului sunt competente:
– să exercite rolul conducător al statului în domeniul respectiv;
– să soluţioneze problemele privind temeinicia legală a pretenţiilor unor
subiecte de drept faţă de altele;
– să aplice forţa de constrângere a statului în situaţiile şi potrivit
procedurilor pe care legea le stabileşte;
– să restabilească ordinea de drept încălcată;
– să recupereze prejudiciile produse participanţilor la raporturile
juridice.
Exemple: Parlamentul este subiect de drept constituţional în relaţiile
privitoare la alegerea şi revocarea Guvernului, controlul activităţii unor
organe (Serviciul Român de Informaţii, Curtea de Conturi etc.).
În domeniul apărării ordinii sociale, respectiv pentru protecţia şi
garantarea exercitării libere a drepturilor constituţionale ale cetăţenilor, a
apărării proprietăţii, a orânduirii de stat, cele mai importante subiecte de
drept sunt organele Ministerului Administraţiei şi Internelor, ale Parchetului
şi ale Justiţiei.
Aceste organe sunt purtătoare de drepturi de a asigura ordinea socială,
dar şi ale obligaţiilor de a acţiona astfel încât aceste cerinţe ale legii să fie
îndeplinite. Statul este cel care obligă organele specializate să acţioneze într-
o concepţie clară, potrivit competenţelor conferite de lege, pentru a apăra
drepturile cetăţenilor. Astfel, organele poliţiei au obligaţia de a asigura
ordinea şi liniştea publică, de a apăra proprietatea publică şi privată, de a

interveni pentru a fi restabilită ordinea de drept în situaţiile în care a fost
încălcată. Este vorba, aşadar, de obligaţia de a interveni, nu de o chestiune
lăsată la libera apreciere a poliţiei. Sau, un organ financiar este obligat să
perceapă impozitele de la populaţie sau de la agenţii economici, aceasta
nefiind lăsată la aprecierea acelui organ, dacă poate sau nu, dacă vrea sau nu
să execute obligaţia pe care o are.
Important este de subliniat faptul că, neexecutarea de către organele
statului a obligaţiilor ce le revin în calitate de subiecte ale raporturilor
juridice, conduce inexorabil la mari prejudicii pentru stat şi societate. Este şi
motivul sau justificarea controlului pe care statul îl exercită asupra
activităţilor acestor organe.
În termeni mai actuali, prin lege organică (Legea de organizare şi
funcţionare a Poliţiei) poliţia este obligată să întreprindă activităţi specifice
pentru prevenirea şi combaterea crimei organizate. În calitate de subiect al
raportului juridic, poliţia are dreptul, dar şi obligaţia, să intervină pentru
realizarea, potrivit competenţelor, a atribuţiilor ce-i sunt conferite prin lege.
c) PERSOANELE JURIDICE – subiecte de drept
Despre personalitatea juridică au exprimat opinii atât legiuitorii, cât şi
cercetătorii juridici.
Şcoala dreptului istoric german (Savigny, Puchta) susţinea că
„personalitatea juridică este o creaţie a legii”.
Elementele constitutive ale personalităţii juridice sunt:
– organizarea de sine stătătoare a persoanei juridice;
– existenţa unui patrimoniu propriu persoanei juridice;
– existenţa unui scop pe care şi-l propune a-l realiza persoana juridică,
scop care este în acord cu interesul general al societăţii (nu contravine
acestuia).
Persoanele juridice sunt subiecte distincte în raporturile juridice de
drept civil sau în cele de drept comercial.
Principalele categorii de persoane juridice:
– societăţile comerciale, regiile autonome, companiile etc. sunt subiecte
de drept în raporturile de drept privat;
– instituţiile de învăţământ, ştiinţă, cultură, sănătate care funcţionează
pe bază de finanţare bugetară;
– organele statului pot participa la raporturi juridice de drept privat, care
nu au nici o legătură cu realizarea competenţelor lor. De exemplu: o unitate
de poliţie intră în raport juridic cu o societate comercială în scopul
executării de către aceasta a unor lucrări de reparaţii ale clădirii etc.;
– organizaţiile cooperatiste (meşteşugăreşti, de consum, de credit) intră

în raporturi juridice ca subiecte distincte în scopul desfăşurării activităţilor
lor de bază;
– alte organizaţii nestatale (sindicate, uniuni de creaţie, organizaţii de
tineret, de sport, educaţie etc.) participă ca subiecte într-o mare varietate de
raporturi juridice.
Cele arătate mai sus, evidenţiază importanţa deosebită pe care o are
participarea persoanelor juridice în raporturile juridice specifice domeniului
economic, comercial, social-cultural.
2.5. Conţinutul raportului juridic
Conţinutul raportului juridic desemnează totalitatea drepturilor şi
obligaţiilor subiectelor într-un raport juridic concret determinat, care
sunt prevăzute în norma juridică.
În substanţa interioară a raportului juridic găsim legătura strânsă dintre
regula de drept ce impune conduita şi comportamentul subiectelor şi
drepturilor participanţilor la raportul juridic.
Precizări:
– orice raport juridic este format din drepturile şi obligaţiile părţilor
(subiectelor);
– subiectele raportului juridic sunt legate între ele prin drepturi şi
obligaţii corelative;
– în raporturile juridice este concretizată atât conduita posibilă, cât şi
cea datorată, prevăzute explicit în normele juridice;
– în explicarea conţinutului raportului juridic trebuie să operăm cu două
categorii juridice distincte: dreptul subiectiv şi obligaţia juridică.
a) Dreptul subiectiv desemnează poziţia pe care se situează un subiect
determinat într-un raport juridic determinat.
Poziţia poate însemna:
– posibilitatea subiectului de a avea o anumită atitudine faţă de dreptul
său (spre exemplu, posibilitatea de a dispune cum doreşte de un bun care îi
aparţine ca proprietar);
– posibilitatea subiectului de a solicita o atitudine şi o conduită
corespunzătoare din partea celuilalt subiect (subiectul obligat) care să
asigure satisfacerea dreptului său;
– posibilitatea subiectului de a cere apărarea dreptului său de către
organele statului, atunci când dreptul său a fost nesocotit de subiectul
obligat.
b) Obligaţia juridică desemnează datoria pe care un subiect al
raportului juridic o are faţă de celălalt subiect al raportului juridic. Aceasta
înseamnă o conduită, un comportament impus persoanei obli-gate de către

norma juridică, în corelaţie cu dreptul subiectiv.
De exemplu în cadrul raportului juridic de vânzare-cumpărare,
vânzătorul este obligat să predea obiectul vândut, iar cumpărătorul este
obligat a plăti preţul obiectului cumpărat.
Clasificarea drepturilor subiective
a) după criteriul provenienţei lor, drepturile subiective sunt:
– drepturi fundamentale care derivă din apartenenţa fiecărui individ la
societatea umană (dreptul la viaţă, libertate, demnitate etc.);
– drepturi care decurg din prezenţa individului în viaţa socială (dreptul
la domiciliu, dreptul la nume, dreptul la cetăţenie etc.);
– drepturi care derivă din voinţa exprimată a indivizilor (dreptul de a
încheia contracte).
b) după natura conţinutului, drepturile subiective sunt:
– drepturi patrimoniale, cele care au un conţinut economic ce poate fi
exprimat în bani;
– drepturi nepatrimoniale, cele care au un conţinut moral, neevaluabil în
bani (drepturi care privesc identificarea persoanei, drepturi ce decurg din
creaţia intelectuală).
2.6. Obiectul raportului juridic
Precizare: conţinutul raportului juridic nu se confundă cu obiectul
raportului juridic.
Obiectul raportului juridic este reprezentat de conduita ce se
realizează de către subiecţii raportului juridic ca urmare a exercitării
drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor pe care le identificăm în
conţinutul raportului juridic.
2. 7 Faptele juridice. Izvoarele raportului juridic civil concret
În general, norma juridică este constituită din: ipoteză care descrie
împrejurările în care se aplică dispoziţia normei; dispoziţia care prescrie
conduita pe care trebuie să o aibă o persoana aflată in condiţiile descrise în
ipoteză; si sancţiunea care stabileşte măsurile ce se iau împotriva celor care
au nesocotit dispoziţia. Atunci când, in mod practic, sunt întrunite condiţiile
cerute de ipoteză şi dispoziţia normei, legea ordonă o consecinţă juridică;
aşadar, pentru producerea unor consecinţe juridice sunt necesare anumite
premize indicate, de regulă, în lege: aceste premize sunt faptele juridice.
Faptele juridice sunt acele împrejurări care, potrivit legii, atrag după
sine anumite consecinţe juridice. După caracterul voliţional, faptele juridice
şi, odată cu ele, izvoarele raportului juridic civil se clasifica in acţiuni
umane şi evenimente.
A. Acțiunile umane (faptele umane) sunt fapte voluntare ale

persoanelor fizice sau juridice de care legea, leagă anumite efecte juridice.
Acţiunile umane la rândul lor se împart in doua categorii, si anume:
– acţiuni săvârşite cu intenţia de a produce efecte juridice, adică de
a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil. Aceste acţiuni se
numesc acte juridice civile şi ele constituie categoria cea mai numeroasa
de conduite umane care se săvârșesc în viața juridică;
– acţiuni săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice, dar
care efecte se produc totuşi, în puterea legii; deci consecinţele juridice se
produc ex lege si nu ex voluntate.
Aceste din urmă acţiuni pot fi acţiuni licite – săvârşite cu respectarea
prevederilor legale – şi acţiuni ilicite – săvârşite cu încălcarea dispoziţiilor
legale. Caracterul licit sau ilicit al unor acţiuni este determinat de norma de
drept care reglementează raportul de drept ce s-a născut din săvârşirea acelei
acţiuni. În anumite situaţii, deşi la început acţiunea subiectului avea caracter
licit, prin suprapunerea altor acţiuni ea devine ilicită.
Exemplu: faptul de a găsi un bun pierdut (acţiune licită) dă naştere unui
raport juridic între găsitorul bunului şi proprietarul lui, primul având
obligaţia să-l restituie, iar cel de-al doilea având dreptul să-l pretindă. În
situaţia în care găsitorul bunului îl păstrează pentru sine (care constituie
acţiune ilicită), asemenea acţiune dă naștere unui raport juridic în virtutea
căruia proprietarul are atât dreptul de a-şi revendica bunul, cât şi dreptul de
a fi despăgubit pentru paguba care i s-a cauzat prin încălcarea obligaţiei de
restituire.
Pentru a înțelege mai bine această distincţie, unele precizări mai sunt
necesare. Astfel, spre deosebire de actul juridic, faptul juridic (în această
accepţiune) nu presupune intervenţia voinţei în scopul de a crea, a transmite
sau de a stinge un drept; altfel spus, dreptul este creat, transmis sau stins în
absenţa oricărei voinţe. Aşadar, toate situaţiile juridice care nu provin din
acte juridice vor avea ca sursă faptele juridice.
B. Evenimentele (adică faptele naturale) sunt acele fapte juridice care
se produc independent de voinţa omului şi de care norma de drept civil
leagă anumite efecte juridice (consecinţe juridice).
Exemplu: naşterea unei persoane (care determină apariţia unui nou
subiect de drept civil); moartea unei persoane (care determină încetarea
calităţii de subiect de drept civil şi declanșează succesiunea); anumite
fenomene naturale (cutremurul, inundaţia, naufragiul etc.) care constituie
forţă majoră şi apără de răspunderea civilă; scurgerea timpului prevăzut de
lege care stinge dreptul material la acţiune în justiţie.
Prin izvor al raportului juridic concret se înțelege o împrejurare (act sau

fapt) de care legea civilă leagă naşterea unui raport juridic concret.
Precizăm că existenţa raportului juridic civil abstract necesită doua
premise şi anume: subiecţii raportului civil abstract (persoanele fizice si
persoanele juridice) şi norma juridică civilă. Însă pentru existenţa unui
raport juridic concret sunt necesare atât cele doua premise menţionate mai
sus, cât şi o a treia care constă într-o împrejurare (act sau fapt juridic
concret), împrejurare care particularizează raportul civil abstract,
transformându-l in raport juridic concret (pentru corelaţia dintre norma
juridică, raportul juridic abstract, raportul juridic concret şi izvorul
raportului juridic civil concret.
3. ACTUL JURIDIC
3.1. ACTUL JURIDIC

Prin act juridic se desemnează acţiunea săvârşită cu intenţia de a
produce efecte juridice. Bineînţeles, actul juridic produce efecte juridice
numai dacă voinţa statului, exprimată prin lege, recunoaşte actului juridic
respectiv puterea de a produce asemenea efecte. Toate celelalte fapte
juridice, fie că se produc independent de voinţa oamenilor (evenimente ca:
naşterea, moartea, trecerea unui anumit interval de timp etc.), fie că se
săvârşesc de către oameni, dar nu cu intenţia de a produce efecte juridice
(cum sunt acţiunile ilicite, adică delictele civile producătoare de pagube, pe
care făptaşul este obligat să le acopere), se numesc fapte juridice în sens
restrâns, prin opoziţie cu actele juridice.
ACTUL JURIDIC este deci un act de voinţă săvârşit cu scopul de a
produce efecte juridice, adică de a crea, de a transmite, de a modifica
sau de a stinge un raport juridic. Uneori, denumirea de act juridic se
întrebuinţează pentru a desemna nu operaţia juridică (actul de voinţă), ci
doar înscrisul constatator al acestei operaţii, deşi mai corect este să i se
spună acestui a din urmă înscris.
3.2. Clasificarea actelor juridice.
Actele juridice pot fi clasificate in mai multe categorii, după criterii
diferite, dintre care cea mai importantă clasificare este cea în care se ia drept
criteriu voinţa celor care participă la săvârşirea lor; după acest criteriu actele
juridice se împart în acte juridice unilaterale (sau de formaţiune unilaterală)
şi acte juridice bilaterale sau multilaterale, care se mai numesc convenţii au
contracte. Voinţa unilaterală este izvor de efecte juridice drepturi şi
obligaţii - numai în anumite cazuri prevăzute de lege, precum: testamentul,
promisiunea publică de recompensă, actul prin care se confirmă un act

juridic anulabil, oferta de contract, acceptarea unei succesiuni, recunoaşterea
unui copil din afara căsătoriei, renunţarea la un drept.
După scopul urmărit, avem acte cu titlu gratuit (care se subdivid în
liberalităţi şi acte dezinteresate) şi cu titlu oneros (care se subdivid în
comutative şi aleatorii). După efectele produse, avem acte constitutive,
translative şi declarative. După natura conţinutului lor, avem acte
patrimoniale (care se subdivid în acte de dispoziţie, de folosire, de
conservare şi de administrare) şi acte nepatrimoniale. După modul de
încheiere, avem acte consensuale, solemne şi reale. După rolul voinţei
părţilor în stabilirea conţinutului actului, avem acte subiective şi acte
condiţie, după momentul când îşi produc efectele, avem acte inter vivo şi de
mortis cauza. După modul în care sunt încheiate, avem acte strict personale
şi acte prin reprezentare. După modul de executare, avem acte cu executare
dintr-o dată şi acte cu executare succesivă. După voinţa exprimată, avem
acte singulare şi acte colective,ca şi acte suverane şi acte fără suveranitate.
3.3. Elementele actului juridic.
Un act juridic are următoarele elemente esenţiale,: consimţământul
(Sunt vicii de consimţământ : eroarea, dolul (viclenia), violenta si leziunea)
– vezi art. 1206 COD CIVIL. Capacitatea,( capacitatea de exerciţiu,
capacitatea de folosinţă )- vezi art. 34 - 41 COD CIVIL ,, obiectul
(conduita) , cauza(Cauza sau scopul actului juridic reprezintă o condiție de
fond, esențiala, de validitate și generală a actului juridic civil care constă în
obiectivul urmărit de părţi la încheierea acestuia.
4. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ
4.1. Noţiunea de răspundere juridică

La nivelul societăţii – aşa cum am mai arătat – comportamentul
indivizilor este dirijat de către normele sociale. Pentru consecinţele
încălcării normelor sociale se folosesc doi termeni: răspundere şi
responsabilitate.
În general, în literatura de specialitate atât termenului „răspundere”, cât
şi celui de „responsabilitate” li se atribuie sensul de obligaţie exterioară,
impusă individului din exterior, obligaţie ce decurge din normele care
impun un anume comportament colectivităţilor umane, obligându-i, pe de o
parte, la a desfăşura anumite acţiuni sau de a se abţine de la altele şi, pe de
altă parte, la repararea prejudiciilor cauzate de comportamentul lor
neconform comenzii.
În această abordare atât termenul de „răspundere”, cât şi cel de

„responsabilitate” face trimiteri la acţiuni sau inacţiuni ale individului
impuse din exterior, făcând abstracţie de atitudinile interioare care şi ele îi
pot determina comportamentul.
Dicţionarul limbii române nu face distincţie între cei doi termeni.
„Răspunderea” este explicată ca fiind „faptul de a răspunde”, iar
„responsabilitatea” ca „obligaţia de a răspunde, de a da socoteală de ceva, de
răspundere”.
În literatura de specialitate s-a concluzionat că termenul de
„răspundere” şi cel de „responsabilitate” sunt complementari în înţelesul şi
conţinutul lor. Responsabilitatea nu exclude răspunderea dar nici nu se
rezumă la ea, după cum nici răspunderea nu exclude responsabilitatea, dar
nici nu o implică cu necesitate.
Sensul celor doi termeni poate fi definit astfel:
„Responsabilitatea poate fi definită ca asumare conştientă şi deliberată
– în faţa colectivităţii şi a propriei conştiinţe – a unei atitudini active şi
militante faţă de colectivitate, a grijii pentru succesul sau riscul, rezultatul şi
eficienţa, consecinţele şi valoarea activităţii pe care agentul (individul) o
desfăşoară sau o con-duce, în beneficiul colectivităţii din care face parte şi
care este afectată de rezultatul acestei acţiuni”.
„Răspunderea reprezintă un raport între agentul acţiunii şi colectivitatea
din care acesta face parte, un raport între agent şi autoritatea acestei
colectivităţi. Ea nu este atât o raportare activă a agentului la colectivitate, cât
mai ales o raportare a colectivităţii la agent.
Spre deosebire de responsabilitate, răspunderea „nu derivă dintr-un
raport pe care agentul îl instituie între el şi colectivitate în mod voit şi
interesat, ci un fenomen pe care autoritatea colectivă îl atribuie agentului, în
mod justificat sau nu, iar agentul îl suporta ca pe ceva exterior, acceptat
adesea în mod neliber, nedorit, ca o obligaţie.
Dintre normele sociale, normele juridice sunt susceptibile de a fi aduse
la îndeplinire prin constrângere, prin intervenţia statului. Statul este cel care
reglementează comportamentul uman în societate. De aceea nerespectarea
normelor de drept face ca cele două concepte – răspunderea şi
responsabilitatea să fie utilizate mai ales în sensul lor juridic.
Privite obiectiv se poate afirma că normele juridice impun membrilor
societăţii un comportament conform cu prevederile lor, limitând
posibilitatea de alegere a comportamentului la: a respecta normele sau a
suporta sancţiunile stabilite în norme.
Cei care încalcă normele juridice aduc atingere ordinii de drept şi pun în
pericol valorile societăţii, atrăgând de partea lor răspunderea juridică.
Răspunderea juridică este aşadar în funcţie de raportul dintre normele
de drept încălcate şi comportamentul individului. Ea îmbracă, în acest fel,
un caracter formal, normativ.
Datorită faptului că statul este unul din subiecţii din cadrul raportului
juridic special, denumit răspundere juridică, se poate afirma că răspunderea
juridică are caracter oficial, statal, dobândind o importanţă speciala, pentru
că sensul ei este acela de a garanta stabilitatea şi ordinea în societate.
Individul, deoarece i se impune supunere în faţa prevederilor legale, are
un rol mai mult pasiv în cadrul răspunderii juridice.
Răspunderea juridică este un raport juridic creat de norma legală
între persoana care a încălcat dispoziţiile legii şi stat, reprezentat de
organele de aplicare a legii.
Acest raport juridic de tip special are drept CONŢINUT – dreptul
statului de a aplica sancţiunile prevăzute de normele juridice persoanelor
care au încălcat prevederile legale şi – obligaţia acestor persoane de a se
supune sancţiunilor legale, în scopul restabilirii ordinului de drept.
Precizări:
− răspunderea juridică este un raport juridic de constrângere;
− răspunderea juridică reprezintă segmentul final al actului complex de
înfăptuire a justiţiei, în care regăsim drepturi şi obligaţii ce se nasc datorită
săvârşirii unei fapte ilicite prin încălcarea dispoziţiilor legii;
− obiectul răspunderii juridice este sancţiunea care se aplică de organele
specializate ale statului;
− răspunderea juridică este expresia specifică a responsabilităţii sociale,
potrivit căreia fiecare individ trebuie să îşi asume şi să suporte consecinţele
faptelor sale;
− întotdeauna răspunderea juridică este legală, adică intervine numai în
baza legii;
− declanşarea răspunderii juridice şi stabilirea formei concrete a
acesteia, reprezintă prerogativa unor organe special abilitate ale statului;
− răspunderea juridică reprezintă reacţia organizată instituţionalizată a
autorităţilor statale pe care o declanşează săvârşirea unei fapte periculoase.
4.2. Condiţiile răspunderii juridice

Răspunderea juridică se poate declanşa numai dacă sunt întrunite
cumulativ trei condiţii:
a) Conduita ilicită;
b) Vinovăţia;
c) Legătura de cauzalitate între fapta săvârşită şi rezultatul acesteia
a) Conduita ilicită – condiţie a declanşării răspunderii juridice
Valorile general umane sunt ocrotite – aşa cum am arătat – la nivelul
societăţii de diferitele norme sociale: morale, religioase, juridice etc.
Valori cum sunt viaţa, sănătatea, proprietatea, libertatea, integritatea
corporală etc au fost apărate la începutul societăţii de normele morale, apoi
au fost preluate de normele religioase, trecând apoi în domeniul dreptului.
Acest fapt nu înseamnă că aceste categorii de norme sunt separate, aceleaşi
valori regăsindu-se şi astăzi ocrotite de fiecare în parte. Orice atingere adusă
acestor valori are triplă semnificaţie: morală, religioasă şi juridică.
Abaterea de la prescripţiile normelor juridice are drept rezultat
declanşarea răspunderii juridice, care constă în sancţiuni aplicate de către
organele abilitate ale statului celui ce a încălcat dreptul.
Aşadar, în cadrul răspunderii juridice trebuie să se stabilească în mod
necesar caracterul ilicit al conduitei subiectului – autor al faptei şi răspunsul
societăţii organizată în stat, prin organele sale, raportat la faptele ilicite,
dăunătoare societăţii, săvârşite de autor.
În aprecierea caracterului ilicit al faptei trebuie pornit de la faptul că
normele juridice ocrotesc valorile umane, iar lezarea acestor valori conduce
la naşterea acestui raport juridic de constrângere ce are ca subiecţi statul –
ocrotitor al valorilor – şi individul ce a adus atingere valorilor sociale.
Răspunderea juridică intervine ca urmare a unei acţiuni, respectiv
comiterea unor fapte ilicite (exemplu, lovirea şi vătămarea corporală a unei
persoane, traficul de droguri, uciderea unei persoane etc.), dar şi în
condiţiile unei abstenţiuni (abţineri). Conduita ilicită se exprimă diferenţiat,
în funcţie de forma de răspundere: comiterea unei infracţiuni, săvârşirea
unei contravenţii, cauzarea unui prejudiciu, săvârşirea unei abateri
disciplinare.
b) Vinovăţia
În cadrul relaţiilor sociale, acţiunea umană ridică problema libertăţii de
acţiune.
Răspunderea este atrasă tocmai datorită faptului că omul este liber să
acţioneze, şi în cadrul acestei libertăţi el a ales din multitudinea de acţiuni
posibile tocmai pe cea contrară legii, care dăunează echilibrului social.
În domeniul dreptului, libertatea individului este străjuită de norme de
drept, conduita lui liberă fiind apreciată după cum este conformă cu normele
de drept în vigoare la un anumit moment istoric, într-o anume societate.
În felul acesta, libertatea apare ca o acţiune orientată, prin care oamenii

aleg în cunoştinţă de cauză, comportamentul.
Atitudinea psihică a persoanei care comite o faptă ilicită, faţă de fapta
comisă şi faţă de consecinţele faptei desemnează VINOVĂŢIA.
Formele vinovăţiei - articolul 16 COD PENAL.

Vinovăţia
Fapta constituie infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu forma de

vinovăţie cerută de legea penală.
Vinovăţie există când fapta este comisă cu intenţie, din culpă sau cu
intenţie depăşită.
Fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul:
a)prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea
acelei fapte; - INTENȚIE DIRECTĂ
b)prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă
posibilitatea producerii lui. – INTENȚIE INDIRECTĂ
Fapta este săvârşită din culpă, când făptuitorul:
a)prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că
el nu se va produce; - CULPA CU PREVEDERE
b)nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă. –
CULPA FĂRĂ PREVEDERE
Există intenţie depăşită când fapta constând într-o acţiune sau
inacţiune intenţionată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei
făptuitorului.
Fapta constând într-o acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când
este săvârşită cu intenţie. Fapta comisă din culpă constituie infracţiune
numai când legea o prevede în mod expres.
Vinovăţia, analizată ca element constitutiv şi temei al răspunderii
juridice, presupune recunoaşterea capacităţii oamenilor de a acţiona cu
discernământ, de a-şi alege modalitatea de a se comporta în raport cu scopul
urmărit în mod conştient.
c) Legătura de cauzalitate între fapta săvârşită şi rezultatul acesteia,
reprezintă a treia condiţie esenţială a răspunderii juridice, considerată drept
condiţie obiectivă.
Răspunderea juridică se declanşează numai în situaţia în care rezultatul
ilicit al faptei săvârşite cu vinovăţie este consecinţa nemijlocită a acţiunii
întreprinse de subiectul de drept determinat. Cu alte cuvinte, acţiunea
desfăşurată de subiectul activ este cauza producerii efectului negativ pentru

ordinea de drept.
Este limpede faptul că între cauză şi efect trebuie să existe o legătură.
Organul de stat însărcinat să stabilească o anumită formă de răspundere
(penală, civilă, administrativă etc.) trebuie să stabilească cu maximă precizie
şi deplină claritate legătura de cauzalitate între acţiunea ilegală a
subiectului activ şi rezultatul concret, material al acestei acţiuni.
Prin urmare, constatăm faptul că organul de stat este pus să răspundă cu
preciziune dacă un rezultat produs (uciderea unei persoane, furtul unui bun,
distrugerea unui bun, tulburarea ordinii publice etc.) este consecinţa directă
a acţiunii ilicite desfăşurate de o anume persoană.
Pentru stabilirea legăturii de cauzalitate trebuie cunoscute împrejurările
exacte ale cauzei, maniera concretă de producere a acţiunii subiectului,
consecinţele acesteia, analiza factorilor şi condiţiilor care au influenţat
producerea rezultatului etc.
4.3. Forme specifice ale răspunderii juridice

A) Răspunderea penală este un raport juridic de constrângere, născut
ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni. El se stabileşte între stat şi infractor.
În cadrul acestui raport juridic statul are dreptul să tragă la răspundere pe
infractor, să-i aplice sancţiunea prevăzută de lege şi să-l constrângă să o
execute. Infractorul este obligat să răspundă pentru fapta sa şi să se supună
pedepsei aplicate.
Răspunderea penală constituie, alături de infracţiune şi pedeapsă, una
din instituţiile fundamentale ale dreptului penal.
B) Răspunderea administrativă cunoaşte trei forme principale, care
vor fi detaliate în cursul de drept administrativ:
a) răspunderea administrativ-disciplinară, intervine în situaţia
producerii de abateri care nu au caracterul unei contravenţii şi care atrag
sancţiuni ca: destituirea din funcţie, expulzarea unui străin, retrogradarea din
funcţie, avertisment, diminuarea salarizării etc.;
b) răspunderea administrativ-contravenţională, intervine în situaţia
când o persoană fizică sau juridică săvârşeşte o contravenţie. Regimul
juridic al contravenţiilor este reglementat de O.G. nr. 2/2001.
Potrivit art. 1 din acest act normativ, legea contravenţională apără
valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală.
c) răspunderea administrativ-patrimonială intervine în sarcina
statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în
procesele penale, pentru pagubele cauzate prin actele administrative emise
sau prin nesoluţionarea în termenul legal a cererilor adresate autorităţilor

publice.
C) Răspunderea civilă cunoaşte două forme:
– răspunderea civilă contractuală care desemnează obligaţia
debitorului de a repara prejudiciul cauzat creditorului prin neexecutarea
obligaţiei asumate în cadrul unui contract;
– răspunderea civilă delictuală care desemnează obligaţia civilă de
reparare a prejudiciului cauzat ca urmare a comiterii unei fapte ilicite. Este
vorba de o sancţiune civilă care se aplică nu în privinţa persoanei ci a
patrimoniului acesteia (se transmite şi moştenitorilor). În cadrul răspunderii
civile delictuale se disting trei forme: răspunderea pentru fapta proprie,
răspunderea pentru fapta altei persoane şi răspunderea pentru lucruri, edificii
şi animale.
Pentru existenţa răspunderii civile se cer a fi întrunite următoarele
condiţii: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui
raport clar de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei
celui care a cauzat prejudiciul (intenţie, neglijenţă, imprudenţă).
Dacă ar fi să comparăm răspunderea penală cu răspunderea civilă, ar
trebui să reţinem următoarele:
− în cadrul răspunderii civile găsim şi răspunderea pentru fapta
altuia, pe care răspunderea penală o exclude categoric;
− în cadrul răspunderii civile nu se operează cu grade de vinovăţie,
răspunderea este angajată uniform, chiar pentru culpa cea mai uşoară;
− în răspunderea penală se operează cu grade de vinovăţie clar
delimitate: intenţia (directă-indirectă), culpa, lipsa de pericol social, pericol
social redus, consecinţe grave etc.;
− răspunderea penală nu urmăreşte prin sancţiunile aplicate să
asigure caracterul reparator al faptei, situaţie caracteristică răspunderii
civile.
D) Răspunderea membrilor Guvernului reprezintă una dintre cele
mai discutate probleme apărute după intrarea în vigoare a Constituţiei
României. În art. 108 din Constituţie se prevede:
1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru
întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar
cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.
2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au
dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele
săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.
3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului

sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială”.
TEMA 2 :Constituţia - Legea fundamentală a statului.

administraţia publică în România
1.Principiile generale ale Constituţiei României

2.Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor
3.Administraţia publică centrală de specialitate
4.Administraţia publică locală
1. PRINCIPIILE GENERALE ALE CONSTITUŢIEI

ROMÂNIEI
NOŢIUNEA ŞI SISTEMUL DREPTULUI CONSTITUŢIONAL
Dreptul constituţional este o ramură a dreptului mai exact ramura

fundamentală a dreptului fiecărui stat.
Dacă admitem ceea ce din epoca romană spre noi, străbătând secolele
pare să fi devenit o dogmă şi anume împărţirea grosso modo a dreptului, în
drept public şi drept privat, atunci, fără ezitare, se poate spune că dreptul
constituţional constituie o ramură de drept care aparţine dreptului

public, fiind constituit din norme juridice care au ca obiect
reglementarea raporturilor dintre guvernanţi şi dintre aceştia şi
guvernaţi.
Clarificarea aspectelor privind noţiunea dreptului constituţional, precum şi a
celor privind rolul şi locul acestuia în cadrul sistemului juridic statal În
interpretarea dreptului constituţional se impune abordarea următoarelor probleme:
noţiunea dreptului constituţional, identificarea raporturilor juridice de drept
constituţional şi a subiectelor acestor raporturi, izvoarele formale ale dreptului
constituţional şi în fine, locul dreptului constituţional în sistemul de drept.
1.1. Noţiunea dreptului constituţional.
Atât denumirea acestei ramuri de drept, cât şi a celui mai important
izvor de drept al acestuia ,constituţia, derivă din, latinescul " constituţio",
care înseamnă aşezare cu temei, stare a unui lucru.
Termenul constituţie a avut iniţial accepţiunea de lege, până în secolul
al XVIII - lea, când se dă un sens nou, acela de Lege fundamentală - înţeles
care se încetăţeneşte în toate statele.
Noţiunea dreptului constituţional se defineşte în mai multe moduri,
distingându-se o manieră de definire sintetică şi una analitică..
Astfel, sintetic definim dreptul constituţional ca fiind acea ramură de
drept formată din normele juridice care reglementează relaţiile sociale
fundamentale ,care apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării
puterii de stat.
Intr-o manieră analitică, dreptul constituţional este definit ca fiind acea
ramura de drept alcătuită din norme juridice care reglementează forma
statului, organizarea, funcţionarea şi raporturile dintre puterile publice,
limitele puterilor publice şi organizarea politică a statului.
Trebuie reţinut că noţiunea dreptului constituţional nu se confundă cu
noţiunea de constituţie. Constituţia cuprinde cea, mai mare parte şi cele mai
importante norme de drept constituţional, însă în sfera dreptului
constituţional intră şi norme juridice cuprinse în alte acte normative, decât
constituţia.
Spre exemplu legea cetăţenie române, legea electorală, regulamentul de
organizare şi funcţionare a Senatului şi Camerei Deputaţilor, etc. Pe de altă
parte, drept constituţional există chiar şi în acele state care nu au adoptată o
constituţie.
1.2. Identificarea raporturilor juridice de drept constituţional.
Deşi problema identificării acelor raporturi juridice care aparţin
dreptului constituţional este foarte controversa. În literatura de specialitate,
putem afirma că aparţin acestei ramuri de drept acele relaţii sociale
reglementate de normele juridice, care se referă la: forma statului,

organizarea şi funcţionarea puterilor publice şi raporturile dintre ele,
limitele puterilor publice, organizarea politică a statului, cetăţenie,
drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, tehnica legislativă.
1.3. Subiectele raporturilor juridice de drept constituţional.
Subiectele raporturilor juridice de drept constituţional, ca de altfel ale
oricăror raporturi juridice, sunt oamenii, consideraţi individual sau grupaţi
în cadrul unor colectivități.
Ceea ce distinge raporturile juridice de drept constituţional de
raporturile aparţinând altor ramuri de drept sub aspectul subiectelor este
faptul că unul dintre subiecte este întotdeauna fie deţinătorul puterii de stat,
fie statul, fie un organ legiuitor.
Să examinăm succint aceste subiecte:
- Poporul, apare ca subiect direct şi distinct al raporturilor juridice de
drept constituţional cu ocazia stabiliri formei de guvernământ, a structurii
de stat, prin procedura referendumului;
- Statul poate fi atât subiect direct al acestor raporturi, cât şi reprezentat
prin organele sale. Statul, apare direct ca subiect al raporturilor juridice
privitoare la cetăţenie .
- Organele statului: dintre acestea, organul legiuitor (parlamentul) are
calitatea de subiect al raporturilor de drept constituţional fără a se cere
condiţii speciale. Celelalte organe ale statului (administrative, judecătoreşti,
procuratura) pot fi subiecte ale acestor raporturi cu condiţia ca al doilea
subiect să fie poporul, statul sau organele sale legiuitoare şi ca raportul
juridic să fie de drept constituțional.
- Partidele politice,formaţiunile politice.,alte organizaţii. Ca formă
organizatorică prin care cetăţenii participă la guvernare, pot fi, subiecte ale
raporturilor juridice de drept constituţional. Astfel, partidele politice şi
formaţiunile politice au dreptul de a propune candidaţi în alegeri. De
asemenea, pentru desfăşurarea alegerilor se constituie, Birouri electorale,
care sunt subiecte ,ale raporturilor de drept constituţional.
- Cetăţenii pot apare distinct ca persoane fizice în calitate de subiecte
ale raporturilor de drept constituţional cu ocazia exercitării dreptului
fundamental de a alege şi de a fi ales. De asemenea, cetăţenii pot fi subiecţi
ale acestor raporturi ca persoane investite cu funcţii în anumite organe ale
statului (deputat, senator etc.).
- Străinii şi apatrizii pot avea calitatea de subiecţi de drept
constituţional în raporturile ce se nasc cu privire la acordarea cetăţeniei
române, azilului politic, etc.
Precizăm că toate subiectele de drept enumerate mai sus pentru a fi

subiecte ale raporturilor juridice de drept constituţional este necesar ca
raporturile însăşi să fie de drept constituţional, astfel cum am arătat.
1.4. Izvoarele formale ale dreptului constituţional
Prin izvor formal al dreptului se înţelege forma specifică de exprimare
a normelor juridice în acte, normative.
In literatura de specialitate se admite că au calitatea de izvoare ale
dreptului constituţional următoarele categorii de acte normative:
A) Constituţia şi legile de modificare a constituţiei reprezintă
principalul izvor al dreptului constituţional. Deoarece toate normele
cuprinse în constituţie sunt norme de drept constituţional, constituţia fiind
în totalitate izvor al dreptului constituţional. Aceste constatări sunt valabile
şi pentru legile de modificare a constituţiei.
B) Legea ca act juridic al Parlamentului constituie izvor formal al
dreptului constituţional cu condiţia, să reglementeze relaţiile sociale
fundamentale de apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării, puterii
de stat. Spre exemplu legea . 21/1991(republicată în anul 2010) privind
cetăţenia română este un astfel de izvor.
C) Decretele - reprezintă izvor de drept constituţional cu îndeplinirea
condiţiei arătate pentru lege.
D) Tratatul internaţional, este întâlnit mai rar ca izvor al dreptului
constituțional. Pentru ca un tratat internațional să fie un astfel de izvor se
cer îndeplinite următoarele condiţii:
- să fie de aplicabilitate imediată, nemijlocită;
- să fie ratificat conform dispoziţiilor constituţionale;
- să cuprindă reglementări ale relaţiilor specifice de drept constituţional
- să fie licit.
Ca exemple de astfel de tratate internaţionale pot fi date convenţiile
încheiate de România cu alte state privind reglementarea unor aspecte ale
cetăţeniei şi TRATATUL DE ADEARE A ROMÂNIEI LA UNIUNEA
EUROPEANĂ- semnat de România la 25 aprilie 2005, intrat în vigoare la
data 01 ianuarie 2007.
1.5. Sistemul dreptului constituţional

Avându-se în vedere complexitatea relaţiilor sociale reglementate de
dreptul constituţional, în literatura da specialitate este susţinută existenţa a
trei mari componente ale dreptului constituţional corespunzând unui triplu
obiect al acestei ramuri de drept şi anume:
A) Dreptul constituţional instituţional care are ca obiect tradiţional
instituţiile politice, precum şi fundamentele instituţiilor administrative şi

jurisdicţionale, încercând să clarifice aspectele referitoare la puterea politică
şi puterea de stat, relaţiile dintre aceste două puteri, structura de stat, forma
de guvernământ, sistemul parlamentar.
B) Dreptul constituţional normativ sau fundamental, care are ca obiect
sistemul surselor dreptului sau sistemul normativ;
C) Dreptul constituţional substanţial sau relaţional, care are ca obiect
drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.
Toate aceste componente sunt indisolubile şi constituie un ansamblu
unitar şi coerent.
1.6. CONSTITUŢIA – NOŢIUNE.

Constituţia apare din necesitatea afirmării şi protejării printr-un
ansamblu de norme juridice cu putere juridică supremă, adoptate în forme
solemne, a puterii instaurate. Ea marchează ierarhic apariţia germenilor
statului de drept, punând şi guvernanţii sub incidenţa normelor juridice. Sub
aspect cronologic, trebuie arătat că, în general, constituţiile apar odată cu
instaurarea la putere a burgheziei.
Prima constituţie apărută în lume este constituţia engleză, deşi procesul
de formare a acestei constituţii a început odată cu adoptarea in 1215 a
"Magna Carta libertatum", a continuat şi după adoptarea primelor constituţii
scrise. Prima constituție scrisă este constituția americană din anul 1787
(Constituţia de la Philadelphia). În Europa, prima constituţie scrisă este
adoptată în Franța în anul 1791.
În România, prima constituţie a fost alcătuită din două acte distincte:
Statutul dezvoltător al convenţiei din 7/19 august 1858 (Statutul lui
Cuza) şi legea electorală la 29 iunie 1866. Ea este adoptă, după modelul
constituţiei belgiene, fiind cea mai liberală Constituţie a vremii.
Constituţia este aşezământul politic şi juridic fundamental al unui stat.
El se, situează ,la joncţiunea dreptului cu politica, fiind în acelaşi timp o
retrospectivă şi o perspectivă, în sensul că realizează sinteza proceselor
definitorii din istoria societăţii juridice respective până la nivelul de
civilizaţie şi democraţie la care s-a ajuns şi totodată exprimă un proiect
constant cu aspiraţiile majore ale colectivităţii constituite în state.
Sub semnul celei mai elegante şi echilibrate constituţii se poate naşte
cea mai odioasă dictatură, deoarece, chiar dacă constituţia se vrea să fie o
barieră în faţa arbitrului puterii, ea rămâne totuşi doar o ,,barieră de hârtie" .
Consideraţiile de mai sus nu urmăresc să reducă rolul imens jucat de
apariţia constituţiilor în viaţa oricărei societăţi organizate în stat importanţa
constituţiei pentru întregul mers al societăţii, ci numai să evidenţieze

limitele constituţiei, faptul. că drumul de la litera şi spiritul acesteia până la
realitatea vieţii sociale este de multe ori lung şi întortochiat.
Noţiunea de constituție a fost definită în moduri foarte diferite. Inițial
se considera că prin constituţie se înţelege ansamblul normelor juridice care
au ca scop limitarea puterilor guvernanţilor şi garantarea drepturilor
fundamentale ale omului şi cetăţeanului. Astfel, Declaraţia franceză a
drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789 stabilea că "orice societate în
care garanţia drepturilor nul este asigurată, nici separaţia puterilor stabilită,
nu are constituţie".
Începând cu secolul nostru, definiţiile date acestui concept accentuează
faptul că prin constituţie , se reglementează organizarea politică a statului
sau "organizarea exerciţiului suveranităţii".
In sens material, adică raportând constituţia la materia ei, la obiectul
sau conţinutul acesteia, constituţia este ansamblul regulilor de drept,
indiferent de natura sau forma lor, având ca obiect constituirea, competenta,
funcţionarea şi raporturile principalelor organe de stat, între ele sau dintre
ele şi cetăţeni. In sensul acestei definiţii, ar face parte din "corpul
constituţiei" nu .numai regulile constituţionale propriu-zise, dar şi regulile
ce cuprind legi ordinare sau acte normative emanând de la puterea
executivă.
In sens formal sau organic, constituţia este ansamblul regulilor de
drept, indiferent, de obiectul lor, elaborate în scris şi sistematic, într-o formă
distinctă, de către un organ. de stat anume constitui. În acest scop( adunarea
constituantă), şi urmând o procedură specifică de legiferare (în adunarea
constituantă, cu, o majoritate calificată, În general de două treimi din
numărul total al membrilor adunării sau printr-un referendum).observăm că
definiţia în sens formal exclude în principiu posibilitatea existentei unor
norme constituționale cutumiare sau chiar a unor constituții cutumiare.
Cumulând cele două criterii, constituţia poate fi definită ca fiind legea
fundamentală a unui stat, constituită din norme juridice investite cu forţă
juridică supremă şi care reglementează acele relaţii sociale fundamentale,
care sunt esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii.
1.7. Esenţa constituţiei.

Determinarea esenţei constituţiei presupune stabilirea conţinutului
normativ minimal al acesteia, fără de care aceasta nu ar putea fi o adevărată
constituţie. In literatura de specialitate problema este şi va rămâne foarte
controversată. Definiţia constituţiei, prezentată mai sus, precizează că
aceasta este formată din acele norme juridice care reglementează acele
relaţii sociale fundamentale care sunt esenţiale pentru instaurarea,
menţinerea şi exercitarea puterii de stat. Altfel spus, de esenţa constituţiei
ţin acele norme juridice care consfinţesc cuceririle democratice ale
populaţiei statului respectiv.
Avându-se în vedere că analiza disputelor privind esenţa constituţiei nu
intră în problematica lecţiei noastre, ne limităm la prezentarea elementelor
de conţinut ale constituţiei pe care le considerăm principale, cu precizarea
că lipsa unora dintre acestea nu duce la negarea, caracterului de constituţie
al acesteia.
Astfel, în conţinutul constituţiei intră norme referitoare la:
- Esenţa, tipul şi forma statului;
- Deţinătorul puterii de stat;
- Fundamentele economice şi sociale ale puterii;
- Fundamentele politice, ideologice şi religioase ale întregii
organizări a societăţii date;
- Locul şi rolul partidelor politie;
- Sistemul organelor statului;
- Statutul juridic al persoanei (drepturile, libertăţile şi îndatoririle
fundamentale ale cetăţenilor);
Structura tehnico - legislativă a constituţiei României.
În general, toate aceste elemente de conţinut se regăsesc în modul de
structurare a constituţiilor în titluri, capitole, articole, paragrafe, etc..
CONSTITUȚIA ROMÂNIEI este legea fundamentală a statului
român care reglementează, printre altele, principiile generale de organizare a
statului, drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor și
autoritățile publice fundamentale. Actuala Constituție a României a fost
adoptată în ședința Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991 și a intrat
în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul național din 8 decembrie
1991.
Constituția a fost revizuită în anul 2003 prin adoptarea Legii de
revizuire a Constituției României, aprobată prin referendumul național din
18-19 octombrie 2003, lege intrată în vigoare la data de 29 octombrie
2003, data publicării în Monitorul Oficial al României.
2. DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE

FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR
STRUCTURA CONSTITUŢEI ROMÂNIEI
REVIZUIREA CONSTITUŢIEI
Regulile cu privire la revizuirea constituţiei,sunt prevăzute în titlul
INIŢIATIVA REVIZUIRII (ARTICOLUL 150)

Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la
propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau
al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.
Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel
puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în
municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de
semnături în sprijinul acestei iniţiative.
PROCEDURA DE REVIZUIRE (ARTICOLUL 151)

Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera
Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul
membrilor fiecărei Camere.
Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera
Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei
pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat
în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de
revizuire.
LIMITELE REVIZUIRII (ARTICOLUL 152)

Dispoziţiile Constituţiei privind caracterul naţional, independent, unitar
şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ,
integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba
oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat
suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a
garanţiilor acestora.
Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de
urgenţă şi nici în timp de război.
SUPREMAŢIA CONSTITUŢIEI
Fundamentul ştiinţific al supremaţiei constituţiei rezultă din conţinutul
acesteia, adică din importanţa valorilor pe care le instituie prin reglementare
juridică, precum şi din forma acesteia, respectiv prin procedura deosebită de
adaptare şi modificare.
Consecinţele juridice ale supremaţiei constituţiei sunt

următoarele:
- adoptarea, modificarea, suspendarea şi abrogarea constituţiei se
realizează după reguli speciale, derogatorii de la procedura ordinară de
adoptare şi modificare a celorlalte legi;
- constituţia este învestită cu forţă juridică supremă în sensul că
dispoziţiile sale modifică sau abrogă orice dispoziţii contrare, cuprinse în
acte normative anterior sau ulterior adoptării sale;
- conformitatea întregului drept cu constituţia, normele juridice
cuprinse în toate actele normative, care formează sistemul juridic statal
trebuind să fie în perfectă concordanţă.
TITLUL II - DREPTURILE, LIBERTAŢILE ŞI INDATORIRILE

FUNDAMENTALE Art. 15-60;
EXTRAS DIN CONSTITUŢIA ROMÂNIEI
o CAPITOLUL I - Dispoziţii comune

o ARTICOLUL 15: Universalitatea
o ARTICOLUL 16: Egalitatea în drepturi
o ARTICOLUL 17: Cetăţenii români în străinătate
o ARTICOLUL 18: Cetăţenii străini şi apatrizii
o ARTICOLUL19: Extrădarea şi expulzarea
o ARTICOLUL 20: Tratatele internaţionale privind drepturile omului
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile

cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care
România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la
drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile
interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în
care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
o ARTICOLUL 21: Accesul liber la justiţie
CAPITOLUL II - Drepturile şi libertăţile fundamentale
ARTICOLUL 22: Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

ARTICOLUL 23: Libertatea individuală
ARTICOLUL 24: Dreptul la apărare
ARTICOLUL 25: Libera circulaţie

ARTICOLUL 26: Viaţa intimă, familială şi privată
ARTICOLUL 27: Inviolabilitatea domiciliului
ARTICOLUL 28: Secretul corespondenţei
ARTICOLUL 29: Libertatea conştiinţei
ARTICOLUL 30: Libertatea de exprimare
ARTICOLUL 31: Dreptul la informaţie
ARTICOLUL 32: Dreptul la învăţătură
ARTICOLUL 33: Accesul la cultură
ARTICOLUL 34: Dreptul la ocrotirea sănătăţii
ARTICOLUL 35: Dreptul la mediu sănătos
ARTICOLUL 36: Dreptul de vot
ARTICOLUL 37: Dreptul de a fi ales
ARTICOLUL 38: Dreptul de a fi ales în Parlamentul European
ARTICOLUL 39: Libertatea întrunirilor
ARTICOLUL 40: Dreptul de asociere
ARTICOLUL 41: Munca şi protecţia socială a muncii
ARTICOLUL 42: Interzicerea muncii forţate
ARTICOLUL 43: Dreptul la grevă
ARTICOLUL 44: Dreptul de proprietate privată
ARTICOLUL 45: Libertatea economică
ARTICOLUL 46: Dreptul la moştenire
ARTICOLUL 47: Nivelul de trai
ARTICOLUL 48: Familia
ARTICOLUL 49: Protecţia copiilor şi a tinerilor
ARTICOLUL 50: Protecţia persoanelor cu handicap
ARTICOLUL 51: Dreptul de petiţionare
ARTICOLUL 52: Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
ARTICOLUL 53: Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi
CAPITOLUL III - Îndatoririle fundamentale
ARTICOLUL 54: Fidelitatea faţă de ţară

ARTICOLUL 55: Apărarea ţării
ARTICOLUL 56: Contribuţii financiare
ARTICOLUL 57: Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor
3. ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ CENTRALĂ DE

SPECIALITATE
3.1 Noţiunea de administraţie publică şi distincţia dintre administraţia

publică centrală şi administraţia publică locală
Administrația înseamnă a sluji pe cineva. Putem spune ca administrația

este servitoarea comunității, se afla in serviciul ei. ( a administra = a sluji,
a servi; minister = sluga, servitor)
Necesitatea administrației pleacă de la complexitatea vieții sociale.
Societatea cunoaște un complex de nevoi care se diversifica.
Administrația presupune si cuprinde imperativele :
- a prevedea
- a studia
- a organiza
- a controla
- a decide
- a sancționa.
Noțiunea de administrație se poate defini ținând cont de mai multe
criterii :
1. ca structura înseamnă modul de organizare;
2. ca activitate = mod de manifestare in viața sociala;
3. ca instituție = activitate si organizare.
Conform Constituţiei, România este un stat naţional, suveran şi
independent, unitar şi indivizibil ce se organizează potrivit principiului
separaţiei şi echilibrului celor trei puteri: legislativă, executivă şi
judecătorească.
Dacă funcţia legislativă în stat este asigurată de Parlament, iar cea
judecătorească de instanţele judecătoreşti, autoritatea executivă este
reprezentată de preşedintele ţării, care are atribuţia de a veghea la
respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, precum
şi de Guvern, care are rolul de a asigura politica internă şi externă a ţării şi
de a exercita conducerea generală a administraţiei publice.
Activitatea executivă are aşadar două componente de bază, respectiv :
a) guvernarea - trasarea deciziilor esenţiale pentru prezentul şi viitorul
unei ţări, inclusiv din perspectiva relaţiilor cu alte state sau cu organizaţii
internaţionale;
b) administrarea - rezolvarea nevoilor curente, cotidiene, ale
statului respectiv.
Administraţia publică, în mod tradiţional, presupune două elemente de

bază:
- executarea legii;
- prestarea de servicii publice în limitele legii.
Prin serviciul public se înţelege activitatea organizată sau
desfăşurată de o autoritate a administraţiei publice pentru a satisface
nevoi sociale în interes public.
Administraţia publică din România are două componente de bază şi
anume: Administraţia publică centrală şi Administraţia publică locală.
Distincţia dintre Administraţia publică centrală şi cea locală are la bază
utilizarea mai multor criterii cumulative. Ele au în vedere competenţa
teritorială şi materială a organelor ce compun administraţia publică şi
natura interesului pe care îl promovează. Astfel, administraţia publică
centrala îşi exercită competenţa teritorială la nivelul întregului teritoriu
naţional, iar cea locală doar la nivelul unităţilor administrativ teritoriale în
care au fost alese autorităţile respective. Pe de altă parte, organele ce
compun administraţia publică centrală dispun fie de competenţă materială
generală – Guvernul, pe când autorităţile locale au o competenţă materială
ce se circumscrie în jurul realizării interesului local. Nu în primul rând, în
timp ce administraţia centrală promovează interesul general – naţional , cea
locală promovează interesul localităţii respective
3.2 SISTEMUL ORGANELOR ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

Autorităţile publice care pun în practică deciziile luate în cadrul
activităţii executive sunt identificate sub numele de „autorităţi ale
administraţiei publice”. Acestea sunt împărţite în:
a. autorităţi publice de stat (centrale);
b. autorităţi ale administraţiei publice locale.
AUTORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE:
Autorităţile administraţiei publice centrale sunt
A. Guvernul;
B. Administraţia de specialitate: ministerele, autorităţile administrative
autonome, serviciile publice deconcentrate;
C. Prefectul.
A) GUVERNUL se compune din un lider numit prim-ministru și un
număr variabil de miniștri care conduc ministere specializate pe anumite
domenii, cu numeroase agenții și instituții cu diferite grade de subordonare
în cadrul executivului. Guvernul României ocupă în București, ca sediu al
activităților sale Palatul Victoria.
ATRIBUŢIILE GUVERNULUI pot fi împărţite în mai multe

categorii:
a. atribuţii generale:
 - exercită conducerea generală a administraţiei publice;
 - asigură executarea de către administraţia publică a legilor şi a
celorlalte dispoziţii normative date în aplicarea acestora;
 - conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte
organe centrale precum şi a autorităţilor locale ale administraţiei publice;
 - asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului.
b. atribuţii în domeniul normativ:
 - elaborează proiecte de legi şi le supune spre aprobare
Parlamentului şi de asemenea dezbate propunerile legislative care privesc
activitatea executivă primite din partea Parlamentului;
 - emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonanţe
în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgentă potrivit
Constituţiei;
 - elaborează proiectul legii bugetului de stat şi a bugetului
asigurărilor sociale de stat şi le supune spre adoptare Parlamentului.
c. atribuţii în domeniul economic :
- aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării, pe
ramuri şi domenii de activitate şi le supune spre adoptare Parlamentului;
- aprobă balanţa comercială şi de plaţi externe, precum şi planurile de
încasări şi plăţi în numerar;
- aprobă programele pentru modernizarea capacităţilor de producţie ce
se realizează prin subvenţii de stat;
- stabileşte măsuri pentru introducerea şi dezvoltarea mecanismelor
economiei de piaţă;
- asigură reorganizarea activităţii economice, potrivit cerinţelor
economiei de piaţă, precum şi adoptarea măsurilor de privatizare a unor
activităţi;
- aprobă regimul preţurilor şi tarifelor la produsele, lucrările şi serviciile
pentru care preţul şi tariful se stabileşte de către Guvern;
- aprobă amplasarea obiectivelor de investiţii şi scoaterea terenurilor din
producţia agricolă ori din fondul forestier, precum şi defrişarea unor
suprafeţe împădurite, în vederea realizării de obiective de investiţii.
d. atribuţii în domeniul social:
 - asigură realizarea politicii în domeniul social potrivit
Programului de guvernare.
e. atribuţii în domeniul legalităţii şi apărării ţării:
 - asigură apărarea ordinii de drept şi liniştii publice, a

drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
 - aduce la îndeplinire măsurile adoptate, pentru apărarea ţării,
scop în care organizează şi înzestrează forţele armate;
 - stabileşte măsurile de aplicare a reglementărilor legale privind
apărarea secretului de stat;
 - organizează desfăşurarea, în bune condiţii, a alegerilor pentru
Preşedintele României, Parlament şi autorităţile locale.
f. atribuţii în domeniul relaţiilor externe:
 - adoptă măsuri cu privire la negocierea de tratate, acorduri şi
convenţii internaţionale, care angajează statul român şi le înaintează
Preşedintelui României;
 - aprobă acordurile interguvernamentale, care se vor putea semna
numai din împuternicirea primului-ministru.
B) Administraţia de specialitate: ministerele, autorităţile

administrative autonome, serviciile publice deconcentrate;
MINISTERELE sunt organe de specialitate ale administraţiei publice

centrale care realizează politica guvernamentală în domeniile de activitate
ale acestora.
Acestea se organizează şi funcţionează numai în subordinea
Guvernului. Miniştrii reprezintă ministerele în raporturile cu celelalte
autorităţi publice şi răspund de întreaga activitate a ministerului.
MINIŞTRII AU URMĂTOARELE ATRIBUŢII:

- organizează, coordonează şi controlează aplicarea legilor,
ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise
potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului
autonomiei locale a instituţiilor publice şi a agenţilor economici;
- iniţiază şi avizează proiecte de lege, ordonanţe, hotărâri ale
Guvernului, în condiţiile stabilite prin metodologia aprobată de Guvern;
- acţionează pentru aplicarea strategiei proprii a ministerului, integrată
celei de dezvoltare economico-socială a Guvernului;
- fundamentează şi elaborează propuneri pentru bugetul anual, pe care
le înaintează Guvernului;
- urmăresc proiectarea şi realizarea investiţiilor din sistemul
ministerului, în baza bugetului aprobat;
- reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme

internaţionale, în conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România
este parte şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop, şi dezvoltă relaţii de
colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii
internaţionale ce interesează domeniul lor de activitate;
- iniţiază şi negociază, din împuternicirea Preşedintelui României sau a
Guvernului, în condiţiile legii, încheierea de convenţii, acorduri şi alte
înţelegeri internaţionale sau propun întocmirea formelor de aderare la cele
existente;
- urmăresc şi controlează aplicarea convenţiilor şi acordurilor
internaţionale la care România este parte şi iau măsuri pentru realizarea
condiţiilor în vederea integrării în structurile europene sau în alte organisme
internaţionale;
- coordonează şi urmăresc elaborarea şi implementarea de politici şi
strategii în domeniile de activitate ale ministerului, potrivit strategiei
generale a Guvernului;
- avizează, în condiţiile legii, înfiinţarea organismelor
neguvernamentale şi cooperează cu acestea în realizarea scopului pentru
care au fost create;
- colaborează cu instituţiile de specialitate pentru formarea şi
perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului din sistemul lor;
- aprobă, după caz, editarea publicaţiilor de specialitate şi informare.
AUTORITĂŢILE ADMINISTRATIVE AUTONOME se

înfiinţează numai prin lege organică şi sunt independente faţă de Guvern,
aflându-se în afara sistemului administraţiei guvernamentale.
În România funcţionează următoarele autorităţi administrative
autonome, înfiinţate conform prevederilor constituţionale:
 Avocatul Poporului;
 Consiliul Legislativ;
 Consiliul Suprem de Apărare a Ţării;
 Consiliul Superior al Magistraturii;
 Curtea de Conturi;
 Serviciul Român de Informaţii.
De asemenea au mai fost înfiinţate prin legi organice următoarele
autorităţi administrative autonome:
 Agenţia Româna de Presa ROMPRES;
 Autoritatea Electorală Permanentă;
 Banca Naţională a României;
 Comisia de supraveghere a Asigurărilor;

 Comisia Naţională a Valorilor Imobiliare;
 Consiliul Concurenţei;
 Consiliul Economic Social;
 Consiliul Naţional al Audiovizualului;
 Consiliul Naţional de Evaluare Academică;
 Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor;
 Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Aceste autorităţi administrative autonome exercită o activitate executivă
ce are ca obiect organizarea executării şi executarea în concret a legii,
asigurarea funcţionării unor servicii publice şi exercitarea unor competenţe
administrativ-jurisdicţionale, încadrându-se în categoria organelor executive
ale statului.
SERVICIILE PUBLICE DECONCENTRATE sunt structurile

teritoriale prin care ministerele şi celelalte organe centrale îşi realizează
competenţa la nivel naţional, pe întreg teritoriul ţării şi îşi îndeplinesc în
mod concret atribuţiile conferite de lege. Atribuţiile şi structura
organizatorică a acestora se aprobă prin ordin al ministrului sau al
conducătorului organului de specialitate în subordinea căruia îşi desfăşoară
activitatea, după caz.
Ministerele pot avea servicii publice deconcentrate la nivelul judeţelor,
oraşelor şi respectiv, sectoarelor, şi chiar al comunelor.
Exemple:
INSPECTORATELE JUDEŢENE DE POLIŢIE;
INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ
(UNDE ESTE CAZUL)
INSPECTORATELE JUDEŢENE PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
INSPECTORATELE ŞCOLARE JUDEŢENE;
DIRECŢIILE GENERALE DE FINANŢE PUBLICE;
DIRECŢIILE SANITAR-VETERINARE;
DIRECŢIILE JUDEŢENE DE STATISTICĂ;
DIRECŢIILE JUDEŢENE PENTRU SPORT;
COMISARIATELE JUDEŢENE ALE GĂRZII DE MEDIU;
AGENŢIILE JUDEŢENE PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ
CASELE JUDEŢENE DE PENSII;
OFICIILE JUDEŢENE PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORULUI;
OFICIILE DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ.
C) PREFECTUL este un reprezentant al statului

(REPREZENTANTUL GUVERNULUI ÎN TERITORIU), mai exact al
executivului central, care are rolul de a veghea asupra aplicării legii de către
autorităţile administraţiei publice locale.
Prefectul (latină præfectus), este un oficial care poate îndeplini diferite

funcții administrative sau politice. Biroul, departamentul sau zona de control
al unui prefect se numește prefectură, dar există cazuri în care există un
prefect fără prefectură sau vice versa.
Numele provine din latină, unde înseamnă cel care a fost pus în
fruntea . și era un funcționar din Roma antică ce era numit de stat într-un
post precis având atribuții bine definite.
În România, un prefect este reprezentantul guvernului la nivelul
județelor. Instituția condusă de acesta se numește prefectură.
Instituțiile prefectului au rolul de a îndeplini atribuțiile și prerogativele
conferite prefectului prin Constituția României, Legea administrației publice
locale nr. 215/2001 și Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului.
Conform prevederilor Legii nr. 340/2004 prefectul este reprezentantul
Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale
ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din
unitățile administrative - teritoriale.
Până la data de 1 ianuarie 2006, prefecții erau oameni politici cu carnet
de membru de partid. Odată cu intensificarea procesului de integrare în
Uniunea Europeană se impunea depolitizarea acestei instituții, după modelul
francez.
De la 1 ianuarie 2006, prefecții și-au pierdut statutul de demnitari și au
devenit înalți funcționari publici. De asemenea, prefecții au fost obligați să
demisioneze din partidele politice din care făceau parte. În domeniul
legislativ, Prefectul emite ordine.
Prefecții și subprefecții sunt numiți în funcție de Guvern, dintre
membrii corpului înalților funcționari publici. Funcția publică de secretar
general al prefecturii s-a transformat în funcția publică de subprefect.
Prefectul va fi astfel ajutat în munca sa de doi subprefecți, iar în București
de trei subprefecți.
Tot prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor
şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile
administrativ-teritoriale şi, în calitatea sa de ordonator de credite propune
bugetele acestora.
Prefectului îi revine dreptul de a propune numirea şi eliberarea din
funcţie a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi
ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile

administrativ-teritoriale.
În exercitarea atribuţiei cu privire la verificarea legalităţii actelor
administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale ori judeţene,
prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, aceste
acte, dacă le consideră nelegale, cu excepţia actelor de gestiune. Actul atacat
este suspendat de drept.
4. ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ

AUTORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE.
Autorităţile administraţiei publice locale sunt:
1. Consiliul judeţean;
2. Consiliul local;
3. Primarul;
4. Serviciile publice locale.
1. CONSILIUL LOCAL
Consiliile locale sunt compuse din consilieri aleşi prin vot universal,
egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de Legea privind
alegerile locale. Consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani, care
poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.
Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în toate problemele de interes
local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi
publice, locale sau centrale. În domeniul legislativ, Consiliul local emite
hotărâri (HCL).
2. CONSILIUL JUDEŢEAN este autoritatea administraţiei publice

locale, constituită la nivel judeţean, pentru coordonarea activităţilor
consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de
interes judeţean. Acesta este compus din consilieri aleşi prin vot universal,
egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de Legea privind
alegerile locale. Consiliul judeţean se alege pentru un mandat de 4 ani, care
poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă. În
domeniul legislativ, Consiliul județean emite hotărâri (HCJ).
3. PRIMARUL îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. El este

şeful administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate al
autorităţilor administraţiei publice locale, pe care îl conduce şi îl
controlează. El răspunde de buna funcţionare a administraţiei publice locale,
reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu

persoanele fizice sau juridice romane sau străine, precum şi în justiţie. În
domeniul legislativ, primarul emite dispoziții.
Primarul este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat, în condiţiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Mandatul
primarului este de 4 ani şi poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de
război sau de catastrofă.
4. SERVICIILE PUBLICE LOCALE

Serviciile publice ale comunei sau oraşului se înfiinţează şi se
organizează de consiliul local în principalele domenii de activitate, potrivit
specificului şi nevoilor locale, cu respectare prevederilor legale şi în limita
mijloacelor financiare de care dispune.
Exemple:
POLIŢIA LOCALĂ ( LEGEA POLIŢIEI LOCALE. LEGEA 155/2010)
SERVICIUL PUBLIC DE PROTECŢIE CIVILĂ/SITUAŢII DE
URGENŢĂ;
SERVICIUL DE AUTORIZARE A CONSTRUCŢIILOR;
SERVICIUL PUBLIC DE STARE CIVILĂ;
SERVICIILE PUBLICE DE GAZ ŞI ELECTRICITATE;
SERVICIUL PUBLIC DE DISTRIBUŢIE A ENERGIEI TERMICE;
SERVICIUL PUBLIC DE ALIMENTARE CU APĂ ŞI CANALIZARE;
SERVICIUL PUBLIC DE TRANSPORT CĂLĂTORI;
SERVICIUL PUBLIC DE ÎNTREŢINERE A SPAŢIILOR VERZI;
SERVICIUL PUBLIC DE SALUBRITATE.
TEMA 3: Contravenţia – Noţiuni generale
1. Noţiunea şi trăsăturile contravenţiei

2. Elementele constitutive ale contravenţiei
1. NOŢIUNEA ŞI TRĂSĂTURILE CONTRAVENŢIEI
În literatura de specialitate răspunderea juridică este reprezentată de

complexul de drepturi şi obligaţii care se nasc ca urmare a săvârşirii unor
fapte ilicite şi care constituie cadrul de realizare a constrângerii de stat, prin
aplicarea sancţiunilor juridice, în scopul asigurării stabilităţii raporturilor
sociale şi îndrumării membrilor societăţii în spiritul respectării ordinii de
drept.
În funcţie de felul normei încălcate se face deosebire între răspunderea
penală, administrativă, civilă etc. Aşa spre exemplu, încălcarea unei norme
de drept penal, va atrage răspunderea penală şi aplicarea unei pedepse
penale autorului faptei, iar a unei norme de drept administrativ va determina
răspunderea administrativă şi aplicarea unei astfel de sancţiuni.
O formă a răspunderii administrative o constituie răspunderea
contravenţională, contravenţia fiind socotită la ora actuală forma cea mai
gravă a ilicitului administrativ. Între cele două forme există şi asemănări şi
deosebiri, dar ceea ce trebuie subliniat ca fiind de esenţă între cele două
răspunderi este că în cazul răspunderii contravenţionale faptul ilicit care o
atrage este contravenţia.
Prin urmare, răspunderea contravenţională poate fi definită ca o
formă a răspunderii juridice ce constă în aplicarea de sancţiuni
contravenţionale persoanelor vinovate de încălcarea unor dispoziţii
legale care prevăd şi sancţionează contravenţii.
1. Noţiunea/definiţia contravenţiei
Legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin

legea penală.
În ţara noastră, regimul juridic al contravenţiilor este reglementat prin
Ordonanţa Guvernului României nr. 2 din 12 iulie 2001privind regimul
juridic al contravenţiilor, aprobată şi modificată prin Legea nr. 180 din 11
aprilie 2002, aceasta constituind legea cadru prin care se stabilesc principiile
şi regulile procedurale generale ce se aplică în toate cazurile când s-a
săvârşit o contravenţie.
Conform prevederilor acestui act normativ, contravenţia este fapta
săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin
hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al
comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului
Bucureşti, a consiliului judeţean ori Consiliului General al Municipiului
Bucureşti.
Din analiza acestei definiţii rezultă că o faptă, pentru a fi considerată
contravenţie şi sancţionată ca atare trebuie să aibă următoarele trăsături
esenţiale:
a) - să fie săvârşită cu vinovăţie;
b) - să fie stabilită (prevăzută) şi sancţionată de actele normative
emise de organele competente.
A) Contravenţia este o faptă săvârşită cu vinovăţie

Ca orice faptă ilicită, contravenţia are relevanţă juridică dacă este
săvârşită cu vinovăţie.
Vinovăţia nu poate avea alte forme şi modalităţi decât cele stabilite de
legea penală, deoarece legislaţia contravenţională nu o defineşte.
Prin vinovăţie se înţelege starea de conştiinţă şi voinţă a
contravenientului în momentul încălcării unei dispoziţii legale, a cărei
nesocotire este considerată contravenţie.
Formele vinovăţiei sunt expres prevăzute în articolul 16 COD PENA,
astfel:
Vinovăţia - Fapta constituie infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu

forma de vinovăţie cerută de legea penală. În domeniul răspunderii
contravenționale, legiuitorul nu a prevăzut o sancționare diferită a
făptuitorilor, în funcție de forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta
contravențională. Cu toate acestea, în mod indirect, prin stabilirea criteriilor
de stabilire a sancțiunii contravenționale, în cuprinsul articolului 21 alineat 3
din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, legiuitor lasă la
aprecierea agentului constatator, să stabilească o sancțiune contravențională,

ținând cont și de forma vinovăției…,, Art. 21. - (3) Sancțiunea se aplică în
limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul
de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în
care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de
scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale
ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Vinovăţie există când fapta este comisă cu intenţie, din culpă sau cu
intenţie depăşită.
Fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea

acelei fapte - INTENȚIE DIRECTĂ. De exemplu, provoacă scandal,
practică jocuri de noroc neautorizate, pătrunde fără drept în sediul unor
instituţii publice sau partide politice, alarmează organele de ordine, pe cele
specializate sau publicul pentru a interveni în caz de pericol, fără motiv
întemeiat etc.
b)prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă
posibilitatea producerii lui - INTENȚIE INDIRECTĂ De exemplu, OUG
97 din 14.07.2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de
identitate ale cetăţenilor români, sancţionează fapta persoanei care nu se
prezintă cu cel puţin 15 zile înainte de data expirării termenului de
valabilitate al cărţii de identitate, la organul de poliţie competent, pentru a
solicita eliberarea unei noi cărţi de identitate (faptă săvârşită prin
inacţiune).
Fapta este săvârşită din culpă, când făptuitorul:
a)prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că
el nu se va produce - CULPA CU PREVEDERE - (culpa in comitendo) De
exemplu, conduce autovehiculul cu defecţiuni tehnice la sistemul de frânare
sau mecanismul de direcţie şi produce accident de circulaţie soldat numai cu
pagube materiale.
b)nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă. –
CULPA FĂRĂ PREVEDERE - (culpa in omitendo) De exemplu, un
conducător auto circulă cu pneuri care prezintă deformări, tăieturi sau
rupturi şi se produce un accident soldat doar cu pagube materiale.
Există INTENȚIE DEPĂȘITĂ când fapta constând într-o acţiune sau
inacţiune intenţionată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei
făptuitorului.
Vinovăţia, analizată ca element constitutiv şi temei al răspunderii

juridice, presupune recunoaşterea capacităţii oamenilor de a acţiona cu
discernământ, de a-şi alege modalitatea de a se comporta în raport cu scopul
urmărit în mod conştient.
Contravenţia se sancţionează indiferent de forma de vinovăţie. O faptă
săvârşită fără vinovăţie (intenţie sau culpă) nu va fi considerată
contravenţie, iar făptuitorul nu va putea fi tras la răspundere
contravenţională deoarece îi lipseşte un element constitutiv(vinovăţia).
B) Contravenţia este o faptă prevăzută şi sancţionată de actele
normative emise de organele competente.
O persoană poate fi trasă la răspundere contravenţională pentru o
anumită faptă, numai dacă această faptă este prevăzută şi sancţionată de un
act normativ emis de un organ al statului competent în acest sens.
Cu alte cuvinte existenţa contravenţiei şi a răspunderii contravenţionale
este exclusă dacă fapta nu este descrisă şi calificată contravenţie şi nu are
nici sancţiune. Se observă cu uşurinţă că cele două reguli caracteristice
dreptului penal – nici o infracţiune nu există în afară de lege şi nici o
pedeapsă nu există în afară de lege – sunt aplicabile şi în sfera răspunderii
contravenţionale.
Actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţiile
pot fi: legi; ordonanţe; hotărâri ale Guvernului; hotărâri ale consiliului local
al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti,
ale consiliului judeţean ori Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Dispoziţiile din actele normative prin care se stabilesc şi se
sancţionează contravenţii intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data
publicării, iar în cazul hotărârilor consiliilor locale sau judeţene punerea în
aplicare se face şi cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 50 alin. (2) din
Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001.
În cazuri urgente se poate prevedea intrarea în vigoare într-un termen
mai scurt, dar nu mai puţin de 10 zile.
Hotărârile administraţilor publice locale sau judeţene prin care se
stabilesc şi se sancţionează contravenţii, pot fi aduse la cunoştinţă publică
prin afişare sau prin orice altă formă de publicitate în condiţiile Legii nr.
215/2001.
2. ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE CONTRAVENŢIEI
Contravenţia, ca şi infracţiunea, se caracterizează prin patru elemente

constitutive:
a) - obiectul;
b) - subiectul;
c) - latura obiectivă;
d) - latura subiectivă.
Elementele constitutive menţionate mai sus trebuie îndeplinite
cumulativ la fiecare contravenţie. Lipsa oricăruia dintre ele conduce la
inexistenţa contravenţiei şi implicit, la imposibilitatea tragerii la
răspundere a făptuitorului.
a) Obiectul contravenţiei îl constituie valorile, relaţiile sociale,
bunurile sau interesele legitime, apărate prin normele de drept
administrativ cărora li se aduce atingere sau sunt puse în pericol prin
acţiune sau inacţiunea făptuitorului.
Contravenţiile sunt grupate în acte normative, de regulă ,în funcţie de
obiectul lor, acesta rezultând chiar din titlul actului normativ respectiv.
De exemplu, Legea nr. 61/1991, modificată, pentru sancţionarea faptelor
de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii
publice; Legea nr. 12 /1990, republicată, privind protejarea populaţiei
împotriva unor activităţi comerciale ilicite etc.
Obiectul contravenţiei se deosebeşte de cel al infracţiunii prin aceea
că valorile, relaţiile sociale, bunurile sau interesele legitime, apărate prin
normele de drept administrativ au o importanţă socială mai redusă, ele
fiind legate de activitatea organelor ce realizează administraţia publică în
anumite domenii de activitate sau privesc unele raporturi sociale de o
rezonanţă mai redusă, pe când obiectul infracţiunii vizează valorile
fundamentale ale statului. De exemplu, infracţiunea privind deţinerea
ilegală a unei arme de foc are ca obiect relaţiile sociale care apără viaţa şi
integritatea persoanelor, ordinea şi liniştea publică, deci valori
fundamentale ale societăţii, pe când contravenţia privind neprezentarea
titularului permisului de vânătoare pentru a i se aplica viza anuală de
către poliţie, are ca obiect relaţiile sociale referitoare la evidenţa armelor,
deci fapte de o importanţă socială mai redusă.
b. Subiectul contravenţiei poate fi persoana fizică, sau persoana
juridică autoare a unei fapte contravenţionale.
Pentru ca o persoană fizică să poată fi subiect al unei contravenţii, legea
cere să fie îndeplinite următoarele condiţii:
- să aibă vârsta de cel puţin 14 ani, care atestă aptitudinea persoanei
de a înţelege şi de aşi asuma obligaţiile de comportare prevăzute de lege.
Raţiunea unei astfel de reglementări îşi găseşte motivaţia în faptul că
minorul nu are capacitatea de a înţelege suficient caracterul faptelor sale şi
nici nu are experienţa necesară de a înţelege şi cunoaşte normele de

convieţuire socială şi actele normative ce le reglementează.
Ca excepţie de la această condiţie precizăm faptul că, minorul care nu a
împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sancționat cu sancțiunea
contravențională principală, prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
- în anumite situaţii legea prevede că persoana care a comis
contravenţia trebuie să aibă o anumită calitate. De exemplu, conducător
auto, posesor al permisului de armă, gestionar, paznic etc.
De regulă, o contravenţie se comite de o singură persoană, însă asta nu
exclude posibilitatea ca aceeaşi contravenţie să fie comisă de mai multe
persoane în acelaşi timp.
Este posibil ca persoana fizică care este subiect al contravenţiei să
săvârşească mai multe contravenţii sancţionate cu amendă, acestea să fie
constatate în acelaşi timp şi de către acelaşi agent constatator. În acest caz
ne aflăm în faţa unui concurs de contravenţii.
Subiect al contravenţiei poate fi şi persoana juridică, în condiţiile în
care acest lucru este prevăzut în mod expres în actul normativ care stabileşte
şi sancţionează contravenţii( art. 3 alin 2 OG 2/2001).
c. Latura obiectivă o formează acţiunea sau inacţiunea producătoare
a urmărilor socialmente periculoase sau care ameninţă anumite valori
sociale, fiind prevăzută în actul normativ de stabilire şi sancţionare a faptei
considerată contravenţie.
Comiterea unei fapte prin acţiune ilicită presupune ca făptuitorul să
facă ceva, ce actul normativ care prevede şi sancţionează contravenţia îi
interzice să facă. De exemplu, ,,constituirea unui grup format din trei sau
mai multe persoane, în scopul săvârşirii unor acţiuni ilicite, contrar ordinii şi
liniştii publice; aruncarea asupra unei persoane, construcţii sau mijloc de
transport în comun cu obiecte de orice fel…….dacă nu s-au produs vătămări
ale integrităţii corporale sau sănătăţii ori pagube materiale; efectuarea de
acte sau fapte de comerţ de natura celor prevăzute în codul comercial sau
alte legi fără îndeplinirea condiţiilor stabilite de lege; cazarea unei persoane
care nu posedă act de identitate etc.”
Comiterea unei fapte prin inacţiune ilicită presupune ca făptuitorul să
nu facă ceva ce actul normativ care prevede şi sancţionează contravenţia îl
obligă să facă.
De exemplu, “neverificarea stării tehnice a autovehiculului la plecarea
în cursă; omisiunea întocmirii şi afişării, în unitate la locurile de desfacere şi
servire, de către agenţii economici a preţurilor şi tarifelor, a categoriei de
calitate a produselor sau serviciilor ori a listei de preţuri şi tarife;

neexpunerea la vânzare a mărfurilor existente etc.”
d. Latura subiectivă se referă la atitudinea psihică a contravenientului
faţă de fapta săvârşită şi de urmările sale.
Latura subiectivă are drept componente vinovăţia, mobilul şi scopul.
Elementul principal al laturii subiective este vinovăţia manifestată aşa cum
am arătat sub forma intenţiei sau a culpei.
Întrucât în materie contravenţională este greu de stabilit forma de
vinovăţie cu care a acţionat făptuitorul, legiuitorul nu face nici o deosebire
între intenţie şi culpă. Agentul constatator va fi acela care va ţine seama de
forma de vinovăţie cu care a acţionat făptuitorul cu ocazia individualizării şi
aplicării sancţiunii contravenţionale.
Mobilul reprezintă dorinţa, interesul, pasiunea persoanei care comite o
contravenţie iar scopul reprezintă ceea ce urmăreşte contravenientul prin
fapta săvârşită.
ÎNTREBĂRI PENTRU AUTOEVALUARE
 Definiţi răspunderea contravenţională

 Definiţi contravenţia.
 Comparaţi răspunderea contravenţională cu răspunderea penală
 Enumeraţi şi explicaţi trăsăturile esenţiale ale contravenţiei;
 Analizaţi şi explicaţi elementele constitutive ale contravenţiei;
TEMA 4: Sancţiunile contravenţionale. cauzele care înlătură

caracterul contravenţional al faptei şi cele care înlătură
răspunderea pentru fapta comisă
1.Sancţiunile contravenţionale principale;

2.Sancţiunile contravenţionale complementare;
3.Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei;
4.Cauzele care înlătură răspunderea contravenţională.
1.Sancţiunile contravenţionale principale
Răspunderea contravenţională poate fi definită ca o formă a răspunderii

juridice ce constă în aplicarea de sancţiuni contravenţionale persoanelor
vinovate de încălcarea unor dispoziţii legale care prevăd şi sancţionează
contravenţii.
Sancţiunile contravenţionale sunt prevăzute de art. 5 din Ordonanţa
Guvernului nr.2/12. 07.2001.
Potrivit acestui act normativ sancţiunile contravenţionale principale
sunt următoarele:
 avertismentul;
 amenda contravenţională;;
 prestarea unei activităţi în folosul comunităţii;
a. Avertismentul este o sancţiune cu caracter preventiv-educativ, care
constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra
pericolului social al faptei săvârşite însoţită de recomandarea de a respecta
dispoziţiile legale.
Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă şi
poate fi verbal sau scris.
Avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de
stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.
În activitatea practică a agenţilor constatatori avertismentul se aplică în
scris atunci când:
 actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor prevede în
mod expres că avertismentul se aplică în scris;
 contravenientul nu este de faţă la constatare contravenţiei;
 în urma săvârşirii contravenţiei sunt bunuri supuse confiscării;
 prin săvârşirea contravenţiei s-au produs pagube materiale.
b. Amenda este sancţiunea contravenţională cu caracter administrativ şi
constă în obligarea contravenientului de a plăti o sumă de bani, care se face
venit la bugetul de stat sau la bugetul administraţiei publice locale.
În mod obişnuit actele normative prevăd limite minime şi maxime ale
amenzilor care au anumite sume fixe.
De reţinut că amenda contravenţională, nu atrage, spre deosebire de cea
penală, decăderi sau interdicţii pentru persoanele sancţionate şi nici nu
constituie antecedent care să influenţeze asupra unei viitoare sancţionări a
persoanei în cauză. Cu toate acestea, dacă se analizează conţinutul
articolului 21, alin 3 din OG 2/2001(circumstanţele personale ale

contravenientului ), unde sunt analizate criteriile care stau la baza aplicării
sancţiunilor contravenţionale, se poate observa, cum este şi normal, că o
încălcare repetată, într-un interval apropiat de timp, a legislaţiei
contravenţionale, poate fi considerată o ,,agravantă”.
În conformitate cu articolul 8 din O.G nr.2 din 2001:
(3) Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în
conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat,
cu excepţia celor aplicate, potrivit legii, de autorităţile administraţiei publice
locale şi amenzilor privind circulaţia pe drumurile publice, care se fac venit
integral la bugetele locale.
(4) Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în
conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetele locale
c. prestarea unei activităţi în folosul comunităţii

Potrivit prevederilor O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al
sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul comunităţii se face de către
instanţa judecătorească dacă există consimţământul contravenientului.
Sancţiunea privind prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se
execută după orele de program ale contravenientului, pe o durată între 50 şi
300 de ore, de maximum 3 ore/zi, în zilele lucrătoare, iar în zilele
nelucrătoare de 6-8 ore pe zi. Dacă contravenientul are posibilitatea să
execute sancţiunea pe durata fiecărei zile din cursul săptămânii şi primăria
poate supraveghea activitate contravenientului durata maximă este de 8 ore
pe zi.
Aducerea la îndeplinire a mandatului de executare a sancţiunii revine
primarului care stabileşte de îndată conţinutul activităţii ce urmează a fi
prestată de contravenient.
Domeniile serviciilor publice şi locurile în care contravenientul va
presta activităţi în folosul comunităţii se stabilesc de consiliul local.
Această sancţiune nu poate fi aplicată persoanelor handicapate, femeilor
gravide sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la 2 ani precum şi
militarilor în termen.
2. Sancţiunile contravenţionale complementare
Există unele contravenţii pentru care actul normativ prevede pe lângă

sancţiunile principale şi aplicarea unor sancţiuni complementare, de
siguranţă sau reparatorii care sunt următoarele:
 confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din

contravenţii;
 suspendarea sau anularea, după caz a avizului, acordului sau
autorizaţiei de exercitare a unei activităţi;
 închiderea unităţii;
 blocarea contului bancar;
 suspendarea activităţii agentului economic;
 retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru
activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv;
 desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în stare iniţială.
Cele mai frecvente sancţiuni complementare prevăzute de actele
normative în care competenţa de aplicare şi sancţionare revine poliţiştilor
sunt:
 confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din
contravenţii;
 suspendarea sau anularea, după caz a avizului, acordului sau
 suspendarea activităţii agentului economic.
În activitatea de constatare a faptelor contravenţionale, agenţii de poliţie
din cadrul structurilor IGPF, aşa cum este prevăzut şi în Procedura privind
activităţile desfăşurate de agenţii constatatori cu ocazia constatării
contravenţiilor, completată cu DISPOZIŢIA ŞEFULUI IGPF NR.
380/2016(această procedură de sistem urmează să fie pusă în concordanță cu
Legea 203/2018), vor acorda o atenţie deosebită prevederilor art. 44 alin. 9
din CONSTITUŢIA ROMÂNIEI şi art. 24 din OG 2/2001, astfel :
Articolul 44 Dreptul de proprietate privata:

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori
contravenţii pot fi confiscate numai in condiţiile legii( se interpretează în
sensul prevederii exprese în actul normativ care stabilește
contravenția).
Art. 24. - (1) Persoana împuternicită să aplice sancţiunea dispune şi
confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii. În
toate situaţiile agentul constatator va descrie în procesul-verbal bunurile
supuse confiscării şi va lua în privinţa lor măsurile de conservare sau de
valorificare prevăzute de lege, făcând menţiunile corespunzătoare în
procesul-verbal.
Se poate concluziona că bunurile destinate, folosite sau rezultate din

contravenţii pot fi confiscate numai dacă actul normativ care stabileşte
contravenţia, prevede în mod expres această posibilitate.
Exemplu:
Legea nr. 61 (r3) din 27/09/1991 pentru sancţionarea faptelor de
încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
Art. 5. - (1) Sunt supuse confiscării lucrurile care au servit la săvârşirea
contravenţiilor prevăzute la art. 3 pct. 4) şi 5), dacă sunt ale
contravenientului, precum şi lucrurile dobândite prin săvârşirea
contravenţiilor, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate.
3. Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei
Legea admite că în prezenţa anumitor stări, situaţii, cazuri, împrejurări

caracterul contravenţional obişnuit al unei fapte să fie în mod excepţional
înlăturat. Potrivit dispoziţiilor legale asemenea situaţii sau împrejurări:
 înlătură caracterul contravenţional al unor fapte ilicite;
 înlătură răspunderea contravenţională.
Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei

Potrivit art. 11 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului României nr. 2 din 12
iulie 2001 caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul:
 legitimei apărări;
 stării de necesitate;
 constrângerii fizice sau morale;
 cazului fortuit;
 iresponsabilităţii;
 beţiei involuntare complete;
 erorii de fapt;
 infirmităţii , dacă are legătură cu fapta săvârşită.
Potrivit art. 11 alin. 5 din Ordonanţa Guvernului României nr. 2 din 12
iulie 2001 cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei se
constată numai de către instanţa de judecată.
În continuare prezentăm sintetic o analiză a cauzelor care înlătură
caracterul contravenţional al faptei.
A. LEGITIMA APĂRARE
Nu constituie contravenţie fapta săvârşită de o persoană pentru a
înlătura un atac material direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa,
împotriva altei persoane sau a unui interes public.
De exemplu, potrivit prevederilor art.2 pct. 28 din Legea nr.

61/1991,modificată, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme
de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, constituie contravenţie
“tulburarea fără drept, a liniştii locuitorilor, prin producerea de zgomote cu
orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”.
Fapta unei femei care, urmărită pentru a fi violată, sau tâlhărită se
refugiază în holul unui bloc, unde strigă după ajutor şi bate la uşa primului
apartament, trezind din somn locatarii, tulbură liniştea acestora, constituie
contravenţie, urmând ca persoana contravenientă să se adreseze instanţei de
judecată, invocând legitima apărare, deoarece fapta s-a săvârşit pentru a
înlătura un atac material, imediat, direct şi injust îndreptat împotriva sa,
care-i punea în pericol integritatea corporală, onoarea şi demnitatea, valori
care sunt ocrotite de lege.
De asemenea, este în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării
sau temerii în care se află, a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu
gravitatea pericolului si cu împrejurările în care s-a produs atacul.
B. STAREA DE NECESITATE
Se află în stare de necesitate persoana care comite o contravenţie pentru
a salva de la un pericol iminent, şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa,
integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia, un bun material al său ori al
altuia, precum şi un interes public.
În momentul apariţiei pericolului, făptuitorul este obligat, pentru a
apăra valoarea socială ameninţată, să sacrifice o altă valoare socială de mai
mică importanţă.
De exemplu, un conducător auto depăşeşte viteza legală în timp ce
transportă un bolnav grav la cel mai apropiat spital pentru a i se acorda
ajutor medical de urgenţă, viaţa fiindu-i în pericol. Depăşirea vitezei legale
constituie, potrivit legii, contravenţie la normele privind circulaţia rutieră pe
drumurile publice, conducătorul va fi sancţionat pentru comiterea acestei
fapte, urmând a se adresa instanţei de judecată şi a invoca existenţa stării de
necesitate.
C. CONSTRÂNGEREA FIZICĂ SAU MORALĂ

Nu constituie contravenţie fapta prevăzută ca atare de un act normativ
dacă este săvârşită din cauza unei constrângeri fizice exercitate asupra
contravenientului de către o altă persoană.
Nu constituie contravenţie fapta prevăzută ca atare de un act normativ

dacă este săvârşită din cauza unei constrângeri morale exercitate asupra
contravenientului de către o altă persoană.
Constrângerea se poate exercita fizic sau moral.
De exemplu, fapta unui taximetrist care fiind ameninţat cu un cuţit sau
pistol pătrunde pe semnalul de culoare roşie a semaforului electric pentru a
scăpa de urmărirea unui echipaj de poliţie sau a unei bande rivale constituie
contravenţie şi va fi sancţionată ca atare, contravenientul putând invoca, în
faţa instanţei de judecată, existenţa constrângerii fizice sau morale.
D. CAZUL FORTUIT
Cazul fortuit constă în intervenţia unui eveniment sau a unei întâmplări
ce nu putea fi prevăzută sau înlăturată şi care determină producerea
rezultatului socialmente periculos.
De exemplu, neprezentarea la organul de poliţie pentru a solicita
eliberarea unei noi cărţi de identitate cu cel puţin 15 zile înaintea expirării
termenului de valabilitate al celei vechi, constituie contravenţie. Dacă
persoana nu se prezintă în acest termen datorită faptului că a fost internată în
această perioadă în spital, va fi sancţionată contravenţional pentru fapta
comisă, putând invoca, în faţa instanţei de judecată, existenţa acestei cauze
care înlătură caracterul contravenţional al faptei.
Împrejurările neprevăzute se pot datora unor întâmplări diferite care pot
avea la rândul lor numeroase cauze: fenomene ale naturii (furtuni,
cutremure, inundaţii, trăsnete etc.); fenomene datorate unor boli de care
persoana este afectată (atac de cord, criză de epilepsie etc.) sau comportarea
unor animale lăsate nesupravegheate.
E. IRESPONSABILITATEA
Nu constituie contravenţie fapta săvârşită de o persoană care în
momentul săvârşirii faptei din cauza stării mintale nu poate răspunde pentru
fapta imputată.
Iresponsabilitatea este o cauză care înlătură caracterul contravenţional
al faptei, deoarece persoana care comite fapta nu îndeplineşte una din
condiţiile prevăzute de lege şi anume să fie responsabilă. O asemenea
persoană nu posedă însuşirile mintale (discernământ, inteligenţă, raţiune
etc.) necesare pentru a înţelege de ce anumite acţiuni sau inacţiuni prezintă
pericol social şi de ce ele au un caracter ilicit.
Incapacitatea psihică a unei persoane poate fi permanentă(incurabilă)
sau temporară(intermitentă).
Pentru ca starea mintală a unei persoane să determine înlăturarea

caracterului contravenţional al unei fapte este necesar ca incapacitatea
psihică să fie invocată în faţa instanţei de judecată şi să fie constatată de un
organ medical de specialitate.
Împotriva făptuitorului, în astfel de situaţii se poate lua o măsură de
siguranţă cu caracter medical(obligarea la tratament medical sau internarea
într-o instituţie medicală de specialitate).
F. BEŢIA INVOLUNTARĂ(ACCIDENTALĂ) COMPLETĂ

Beţia involuntară(accidentală) completă constituie o cauză de înlăturare
a caracterului contravenţional al faptei, dacă făptuitorul în momentul
săvârşirii contravenţiei se găsea datorită unei împrejurări independentă de
voinţa sa în stare de beţie involuntară produsă de alcool sau alte substanţe.
După atitudinea faţă de provocarea stării de beţie se face distincţie între
beţia involuntară(accidentală), provocată independent de voinţa persoanei şi
beţia voluntară. Singura care înlătură caracterul contravenţional al faptei
este beţia involuntară(accidentală) completă – care se poate produce prin
inhalarea unor vapori de alcool, eter, terebentină, neofalină ori alte substanţe
din mediul în care persoana lucrează ori se află întâmplător.
G. EROAREA DE FAPT
Eroarea de fapt presupune necunoaşterea sau cunoaşterea greşită de
către făptuitor, în momentul comiterii contravenţiei, a existenţei unei stări de
fapt, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul contravenţional al
unei fapte. Dacă persoana în cauză ar fi cunoscut în mod corect realitatea nu
ar fi săvârşit contravenţia.
De exemplu, constituie contravenţie fapta conducătorului auto care
opreşte autovehiculul pe o arteră de circulaţie pe care este instalat
indicatorul “oprirea interzisă” prevăzută de art. 173, lit. a), din
Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe
drumurile publice şi pentru stabilirea şi sancţionarea în acest sector. În
această situaţie va fi reţinută şi sancţionată contravenţia chiar dacă în
această situaţie conducătorul auto nu a putut observa acest indicator, datorită
faptului că el era acoperit vederii de un vehicul cu gabarit depăşit staţionat
în dreptul acelui indicator sau de crengile unui copac, putând invoca
existenţa acestei situaţii în faţa instanţei de judecată.
Se observă că în acest caz făptuitorul, deşi are capacitate fizică şi
psihică în momentul săvârşirii contravenţiei el îşi reprezintă greşit realitatea
obiectivă deoarece nu cunoaşte anumite stări de fapt situaţii sau împrejurări

existente în momentul respectiv, ori le cunoaşte greşit, deformat.
De subliniat este faptul că “eroarea de drept” adică necunoaşterea sau
cunoaşterea greşită a legii, nu înlătură caracterul contravenţional al faptei.
Acest lucru este aplicarea dictonului latin potrivit căruia nimeni nu se poate
apăra invocând necunoaşterea legii.
În practică se pot întâlni situaţii când deşi făptuitorul se află în eroare de
fapt acest lucru nu înlătură caracterul contravenţional al faptei. De exemplu,
aruncarea cu resturi menajere sau alte produse asupra unei persoane şi
murdărirea îmbrăcămintei acesteia constituie contravenţie prevăzută de art.
2 pct. 4 din Legea nr.61/1991 modificată. Într-un asemenea caz făptuitorul
nu se poate apăra de răspundere motivând că a confundat persoana, el prin
acţiunea sa ilicită vizând de fapt o altă persoană.
H. INFIRMITATEA, DACĂ ARE LEGĂTURĂ CU FAPTA

SĂVĂRŞITĂ
Infirmitatea este o cauză care înlătură caracterul contravenţional al
faptei necunoscută legislaţiei penale şi operează dacă fapta comisă este în
legătură cu această infirmitate. De exemplu, traversarea străzii printru-un
loc nesemnalizat cu indicatoare şi marcaje, constitui contravenţie la normele
privind circulaţia rutieră prevăzută de art. 205 alin 3 din Regulamentul de
aplicare a O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi
pentru stabilirea şi sancţionarea în acest sector. Dacă fapta este comisă de o
persoană lipsită de vedere, ea va fi sancţionată, urmând să se adreseze
instanţei de judecată pentru invocarea acestei situaţii.
Cauzele care înlătură răspunderea contravenţională

Potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr.2/12. 07.2001 există o
singură cauză care înlătură răspunderea contravenţională şi anume
prescripţia.
Prescripţia constituie un caz legal de neangajare a responsabilităţii
făptuitorului pentru contravenţia săvârşită. Este statornicită deci, neaplicarea
unei sancţiuni contravenţionale după împlinirea termenului de prescripţie.
Aceste cauze (situaţii) sunt determinate de depăşirea anumitor termene
procedurale (termene de prescripţie) prevăzute de art. 13 şi 14 din
Ordonanţa Guvernului nr.2/12. 07.2001, ele operând ca o sancţiune pentru
organele competente în această materie, prin prescrierea (ştergerea)
dreptului acestora de a mai putea trage la răspundere pe făptuitor (de a
aplica o sancţiune), respectiv de al obliga la executarea sancţiunii (plata

amenzii).
Din analiza dispoziţiilor de mai sus rezultă că prescripţia este de două
feluri:
 prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale;
 prescripţia executării sancţiunii contravenţionale.
a. prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale

Potrivit prevederilor art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr.2/12. 07.2001
aplicarea sancţiunii pentru contravenţii se prescrie în termen de 6 luni de la
data săvârşirii faptei.
În cazul contravenţiilor continue termenul de 6 luni curge de la data
constatării faptei.
Contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale
durează în timp.
Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit că ea
constituie contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe timpul cât
cauza s-a aflat în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de
judecată, dacă sesizarea s-a făcut în termen de 6 luni de la data săvârşirii
faptei.
Prescripţia operează totuşi, dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen
de 1 an de la data săvârşirii faptei, respectiv constatării faptei, dacă prin lege
nu se dispune altfel.
Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru
aplicarea sancţiunilor contravenţionale.
În cazul contravenţiilor la normele privind impozitele, taxele, primele
de asigurare şi disciplina financiară aplicarea sancţiunii se prescrie la un an
de la data săvârşirii faptei. Prin legi speciale se instituie şi alte termene de
aplicare a sancţiunii contravenţionale(2,3 şi 5 ani)
Momentul începerii curgerii termenului de prescripţie este uşor de
stabilit în cazul contravenţiilor care se consumă printr-un simplu act al
persoanei ce o săvârşeşte. Din acel moment începe să curgă termenul de
prescripţie.
Dacă în acest termen de 6 luni contravenientului nu i se aplică
sancţiunea contravenţională, pentru fapta comisă, aceasta se prescrie şi,
deci, nu mai poate fi tras la răspundere juridică.
În cazul contravenţiilor care au ca element fundamental al laturii
obiective încălcarea unei obligaţii cu termen, împlinirea termenului
marchează momentul din care începe să curgă prescripţia.
Termenul general de 6 luni se socoteşte începând din ziua comiterii

contravenţiei şi se împlineşte peste 6 luni, cu o zi înainte de ziua
corespunzătoare datei la care a început, cu excepţia situaţiei când
contravenţia a fost săvârşită pe ziua de întâi a lunii, în care caz, termenul de
prescripţie expiră în ultima zi a celei de a şasea lună. De exemplu, dacă o
contravenţie a fost săvârşită pe 2 ianuarie, termenul de 6 luni se împlineşte
pe 1 iulie, iar dacă a fost săvârşită pe 1 ianuarie, termenul de 6 luni se
împlineşte pe 30 iunie.
Dacă în luna de expirare nu este zi corespunzătoare datei începerii
termenului de prescripţie, acesta se socoteşte ca fiind ultima zi a lunii
respective. De exemplu, dacă o contravenţie a fost săvârşită pe 31 august,
termenul de şase luni se împlineşte pe 28 (sau 29), după caz, februarie.
În cazul contravenţiilor continue, momentul din care începe să se
calculeze termenul de prescripţie este cel la care încetează încălcarea
obligaţiei legale respective, cu alte cuvinte data epuizării faptei
contravenţionale.
b. prescripţia executării sancţiunii

Spre deosebire de prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale care
duce la imposibilitatea sancţionării contravenientului, deşi contravenţia a
fost comisă, în cazul prescripţiei executării sancţiunii, sancţiunea a fost
aplicată, dar pentru că a trecut un anumit termen, ea nu mai poate fi
executată.
Potrivit prevederilor art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr.2/12.07.2001
executarea sancţiunii contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de
constatare a contravenţiei sau, după caz, înştiinţarea de plată a amenzii nu au
fost comunicate contravenientului în termen de două luni de la data aplicării
sancţiunii.
Termenele de prescripţie se aplică numai în ceea ce priveşte sancţiunile
contravenţionale. Ele nu au efect asupra urmăririi despăgubirilor şi a
confiscării lucrurilor (bunurilor) supuse acestor sancţiuni complementare.
Aşadar, prescripţia înlătură aplicarea sancţiunii, dar efectele contravenţiei se
menţin.

Care sunt cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei?;
Care sunt cauzele care înlătură răspunderea contravenţională şi termenele în
care acţionează acestea?;
Care sunt sancţiunile contravenţionale principale?;
Care sunt sancţiunile contravenţionale complementare?
TEMA 5: CONSTATAREA FAPTELOR DE NATURĂ

COTRAVENŢIONALĂ
1.Noţiuni generale privind constatarea contravenţiilor

2.Activităţi desfăşurate cu ocazia constatării unei contravenţii
3.Situaţiile ce pot fi întâlnite cu ocazia constatării contravenţiilor
1.Noţiuni generale privind constatarea contravenţiilor
Constatarea contravenţiilor presupune aflarea adevărului cu privire la

dispoziţiile legale încălcate, a împrejurărilor în care s-a săvârşit fapta,
formarea deplinei convingeri că s-a săvârşit o contravenţie şi că făptuitorul
poate fi sancţionat pentru aceasta.
Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele
anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează
contravenţia denumite, în mod generic „ agenţi constatatori”.
1.1 Au competenţă să constate contravenţii

Potrivit prevederilor art. 15 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului României
nr. 2 din 12 iulie 2001 pot fi agenţi constatatori:
- primarii;
- ofiţerii şi subofiţerii (ofiţerii şi agenţii de poliţie) din cadrul
Ministerului de Interne, special abilitaţi;
- persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi
conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi,
preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al
municipiului Bucureşti;
- şi alte persoane prevăzute în legi speciale.
Ordonanţa Guvernului României nr. 2 din 12 iulie 2001 face referire la
domeniile în care au competenţă să constate contravenţii, ofiţerii şi
subofiţerii (ofiţerii şi agenţii de poliţie) din cadrul Ministerului de

Interne şi anume:
- apărarea ordinii publice;
- circulaţia pe drumurile publice;
- regulile generale de comerţ;
- vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi
nealimentare, ţigărilor şi băuturilor alcoolice;
- alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a
Guvernului.
1.2. Sesizarea în cazul constatării contravenţiilor
Majoritatea faptelor încriminate ca fiind contravenţii se constată prin

propriile simţuri ale agentul constatator. Această modalitate de sesizare
poartă denumirea de sesizare din oficiu sau directă şi oferă avantajul că
agentul constatator percepe în mod nemijlocit (direct) împrejurările în care
s-a comis fapta.
Despre unele contravenţii se poate lua la cunoştinţă şi indirect, adică
agentul constatator nu percepe în mod direct împrejurările în care s-a comis
fapta, între aceasta şi agentul constatator interpunându-se o altă persoană
sau organ.
Sunt considerate moduri de sesizare indirectă:
- sesizările primite de la instanţele de judecată, parchet, unele organe
de cercetare penală, organele de grăniceri etc.;
- sesizările primite de la organizaţiile economice cu capital de stat, mixt
sau privat precum şi cele primite de la instituţii publice sau private;
- sesizările primite de la cetăţeni, de la responsabilii cărţilor de imobil,
de la administratorii locurilor de cazare, responsabilii asociaţiilor de
proprietari etc.;
- sesizările instituţiilor de ocrotire socială;
- materialele difuzate prin mijloacele de informare în masă (televiziune,
presă, radio) din care rezultă comiterea unor fapte de natură
contravenţională.
1.3 Părţile componente ale procesului-verbal de constatare a

contravenţiilor – MODEL 2001( PRIN ORDINUL MINISTRULUI
AFACERILOR INTERNE SE VA STABILI UN NOU FORMULAR
DE PROCES VERBAL DE CONSTATARE A CONTRAVENȚIILOR,
CARE SĂ RĂSPUNDĂ PREVEDERILOR Legii nr. 203/2018 privind
măsuri de eficientizare a achitării amenzilor Contravenționale. În vigoare de

la 24 august 2018
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 647 din 25 iulie 2018. Formă
aplicabilă la 05 septembrie 2018.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe
drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, se
modifică după cum urmează:
CAPITOLUL III
Procesul-verbal de contravenție
(1) Pentru a fi introdus în sistemul informatic de gestionare a titlurilor
de creanță electronice,
potrivit prezentei legi, procesul-verbal de contravenție întocmit trebuie
să cuprindă, distinct, pe lângă informațiile prevăzute de Ordonanța
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și
completările ulterioare, și următoarele informații necesare efectuării plății:
 seria de evidență unică a procesului-verbal de contravenție;
 contul unic și codul IBAN al acestuia;
 suma de plată reprezentând amenda aplicată;
 suma de plată reprezentând jumătate din minimul amenzii prevăzute
de lege;
 alte informații necesare, stabilite prin normele de aplicare a prezentei
legi, care nu afectează drepturile
 contravenientului.
(2) Modelul procesului-verbal de contravenție prevăzut la alin. (1)
se aprobă prin normele de aplicare a prezentei legi.
Seria de evidență unică a procesului-verbal de contravenție conține un
set de caractere numerice a cărui structură se stabilește prin normele de
aplicare a prezentei legi.
NOTĂ: PÂNĂ LA DATA EDITĂRII CURSURILOR NU AU
FOST PUBLICATE NORMELE DE APLICARE A LEGII 203/2018
NOTĂ: ÎNȘTIINȚAREA DE PLATĂ DE PE EXEMPLARUL NR.

1 VA DISPĂREA DIN TIPĂRITURĂ, AȘA CUM PREVEDE LEGEA
203/2018 – OG 2/2001 - La articolul 25, alineatul (3) se modifică și va
avea următorul cuprins: (3) Procesul-verbal de constatare a contravenției
este titlu de creanță și înștiințare de plată."
1. 4 Condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească procesul-

verbal de constatre a contravenţiilor.
Reguli ce trebuie respectate la completarea procesului-verbal de
constatare a contravenţiilor Pentru a avea forţă probantă, procesul-verbal
trebuie încheiat(completat) cu respectarea condiţiilor de fond şi formă
învăţate fără de care acesta este nul din oficiu sau poate fi anulat.
Condiţiile de formă sunt acele reguli pe care trebuie să le respecte agentul
constatator în momentul încheierii (completării) formularului procesului-
verbal de constatare a contravenţiilor
CONDIŢII DE FORMĂ
Procesele-verbale de constatare a contravenţiei folosite de agenţii
constatatori sunt tipărite, înseriate şi broşate în carnete
La completarea procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se ţine
cont de următoarele reguli:
o se completează cu pix (cu pastă), folosindu-se plombagina (indigo)
pentru imprimarea copiilor.
o trebuie scris citeţ, barându-se cu linii orizontale rubricile sau
cuvintele care nu sunt necesare.
o nu se admit corecturi, ştersături, modificări sau adăugiri ulterioare.
Dacă în timpul completării sale, agentul constatator face unele greşeli,
înscrisul va fi anulat, întocmindu-se alt proces verbal.
o antetul unităţii de poliţie, numele agentul constatator, al
contravenientului, precum şi al altor persoane menţionate în procesul-verbal,
denumirile de localităţi, străzi, unităţi de stat sau societăţi comerciale în
scopul evitării unor confuzii sau neclarităţi se scriu cu majuscule.
o nu sunt admise prescurtările. Ele pot fi, totuşi făcute numai dacă sunt
explicate pe marginea formularului sau când sunt din cele îndeobşte
recunoscute şi folosite.
o se întocmeşte, de regulă, în două exemplare, din care originalul
rămâne la agentul constatator şi copia se înmânează contravenientului.
(formularele I.G.P.F-3 exemplare )
o în cazul în care se aplică sancţiunea complementară privind
confiscarea, ori prin fapta comisă s-au produs pagube materiale, procesul-
verbal se încheie în trei sau mai multe exemplare pentru a se înmâna câte o
copie persoanelor interesate, respectiv părţii vătămate ori celei căreia îi
aparţin bunurile confiscate.
o dacă este necesară întocmirea procesului-verbal în mai multe copii,
decât permite formularul (original şi două copii), şi nu există posibilitatea
multiplicării prin copiere (xerox), se pot folosi copii volante (neînseriate) pe
care se va trece seria şi numărul originalului procesului-verbal.
CONDIŢII DE FOND - rubricile procesului-verbal (formularul tipizat)
1.5 Completarea rubricilor din conţinutul procesului-verbal de

constatare a contravenţiilor
La completarea rubricilor din procesul-verbal de constatare a

contravenţiei se va ţine seama de următoarele reguli:
a. Rubrica „antetul unităţii de poliţie” se completează indicând
INSPECTORATUL TERITORIAL DE POLIŢIE DE FRONTIERĂ şi
unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator.
b. Rubrica „data (anul, luna, ziua) şi locul unde este încheiat”
procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
c. Rubrica „numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face
parte agentul constatator” (în cazul ofiţerilor şi agenţilor de poliţie se va
specifica şi gradul profesional al acestora).
d. Rubrica „datele privind identitatea contravenientului” se
completează cu datele personale ale contravenientului din actul de
identitate, inclusiv codul numeric personal. De asemenea se vor completa
ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului.
În cazul în care contravenientul locuieşte la altă adresă decât cea de
domiciliu, în cuprinsul procesului-verbal se menţionează şi această adresă.
În cazul în care contravenientul este minor (vârsta între 14 -18 ani), în
procesul-verbal, pe lângă datele de identitate ale acestuia se vor trece şi
numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau tutorelui. Necesitatea acestor
menţiuni este impusă de răspunderea pe care o au părinţii (tutorele) în
legătură cu creşterea şi educarea minorilor, de influenţa ce trebuie să o aibă
asupra lor sancţiunile contravenţionale aplicate.
În situaţia în care contravenientul este persoană juridică în procesul-
verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de
înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia, precum şi
datele de identificare a persoanei care o reprezintă.
OG 2/2001 - Art. 16 (11) În cazul contravenienților cetățeni străini,

persoane fără cetățenie sau cetățeni români cu domiciliul în străinătate, în
procesul-verbal vor fi cuprinse și următoarele date: seria și numărul
pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data
eliberării acestuia și statul emitent.
e. Rubrica “a săvârşit următoarele” se completează cu data, ora, locul

săvârşirii faptei, fapta care constituie contravenţie(acţiunea sau inacţiunea
făptuitorului), împrejurările ce pot servi la aprecierea gravităţii acesteia,
urmările şi eventualele pagube produse ori persoana în dauna căreia acestea
s-au produs.
În cazul concursului de contravenţii faptele se descriu în succesiunea

comiterii lor, iar dacă spaţiul destinat acestei rubrici permite, fiecare faptă
va fi descrisă începând cu alineat şi folosindu-se cuvinte de legătură (de
asemenea, totodată, cu aceiaşi ocazie, în acelaşi timp etc.).
Pagubele se descriu amănunţit pentru a se putea stabili cuantumul
despăgubirilor civile.
f. Rubrica “încadrare juridică a faptei” (faptelor) se completează cu
indicarea articolului, alineatului, literei, punctului care prevede fapta, a
articolului, alineatului, literei, punctului care prevede sancţiunea şi
denumirea, numărul şi anul emiterii actului normativ încălcat .
În cazul concursului de contravenţii, faptele se descriu în succesiunea
comiterii lor, articolele, literele, alineatele şi punctele precum şi actele
normative care le prevăd se trec în ordinea descrierii faptelor.
De exemplu: “A pătruns în fâşia de protecţie a frontierei de stat a
României,unde a fost depistat la 5m de borna G1,fără să deţină avizul
şefului S.P.F Borş;; .
De asemenea a refuzat să se legitimeze cu actul de identitate pentru
stabilirea identităţii sale ,declarând că l-a uitat acasă. Cu ocazia controlului
corporal efectuat asupra sa a fost găsită cartea de identitate seria X.H. nr.
303069 pe numele acestuia”.
Faptele sunt prevăzute de art. 75 literele d şi f din O.U.G 105/2001, şi
sancţionate de art.76, literele d şi e . ,litera d, cu amendă, de la 300 –1500lei
şi litera e, cu amendă,de la100-1000 lei..(TOTAL 400-2500 LEI)
g. Se completează rubrica privind plata a jumătate din minimul amenzii
prevăzute de lege pentru fapta comisă, în termen de 15 zile de la
comunicarea procesului verbal de constatarea contravenției. OG 2/2001) -
Art. 28. - (1) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de
la data înmânării sau comunicării procesului - verbal, jumătate din minimul
amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând mențiune
despre această posibilitate în procesul-verbal." Legea 203/2018 - Art. 22. -
(1) Pentru procesele-verbale întocmite anterior intrării în vigoare a prezentei
legi, aplicarea și executarea sancțiunii contravenționale se supun
prevederilor legale în vigoare la momentul întocmirii actului de constatare.
(2) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, contravenientul poate
achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege și în acele situații în
care actul normativ de stabilire a contravențiilor nu prevedea expres această
posibilitate.
h. Rubrica “stabilesc avertisment / amenda”, se completează numai

când agentul constatator are competenţă să stabilească sancţiunea iar
cuantumul amenzii se va scrie în cifre şi în litere.
i. Rubrica “despăgubiri civile” se completează în cazul în care prin
săvârşirea contravenţiei s-a cauzat o pagubă şi există tarife de evaluare a
acesteia, agentul constatator care aplică sancţiunea stabileşte şi
despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând menţiunea
corespunzătoare în procesul-verbal.
Dacă nu există tarif de evaluare a pagubei persoana vătămată îşi va
putea valorifica pretenţiile potrivit dreptului comun.
j. Rubrica “dispun confiscarea / ridicarea în vederea confiscării” se
completează când actul normativ încălcat prevede în mod expres această
sancţiune şi există bunuri supuse confiscării
Când agentul constatator (poliţistul) are competenţă să aplice sancţiunea
principală, acesta va dispune confiscarea lucrurilor iar când nu are
competenţă, va ridica lucrurile în vederea confiscării. Sancţiunea
complementară de confiscare în acest caz se va dispune de organul
competent să aplice sancţiunea principală.
În ambele situaţii lucrurile confiscate se descriu amănunţit, în procesul-
verbal, pentru o cât mai bună individualizare a lor, indicând după caz,
numărul acestora, greutatea, dimensiunile, culoarea, starea calitativă, starea
de uzură, denumirea, starea de funcţiune, specia, esenţa, tărie alcoolică etc.
precum şi orice alte elemente sau date caracteristice, cui aparţin, unde au
fost predate şi pe ce bază. Tot la această rubrică se menţionează şi numărul
articolului care prevede sancţiunea complementară de confiscare.
k. Rubrica „dispun următoarele măsuri complementare” – se
completează când agentul constatator aplică, după caz, pe lângă sancţiunea
contravenţională principală şi unele măsuri complementare.
La această rubrică se completează articolul, litera, alineatul, punctul şi
actul normativ în baza căruia se dispune măsura complementară, precum şi
motivul pentru care s-a luat măsura respectivă .EXEMPLU articolul 20
alineatul 3 din Legea 248/2005
l. Rubrica „contravenientul nu este de faţă / refuză / nu poate lua la
cunoştinţă despre conţinutul procesul-verbal” se completează în funcţie
de situaţie prin anularea cuvintelor care nu corespund.
De exemplu, în situaţia în care contravenientul este de faţă şi poate lua
la cunoştinţă despre conţinutul procesului verbal se anulează cuvintele: nu,
refuză, nu poate precum şi spaţiile destinate datelor de identificare ale
martorului.
În situaţia în care contravenientul nu este de faţă / refuză / nu poate lua

la cunoştinţă despre conţinutul procesul-verbal, agentul constatator va face
menţiunea despre aceste împrejurări care trebuie să fie confirmate de cel
puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale,
din actul de identitate al martorului şi codul numeric personal.
În lipsa martorului se face menţiune despre aceasta, precizând
motivul(ora târzie, stradă periferică, arteră necirculată etc.) pentru care s-a
încheiat procesul-verbal în acest mod.
Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
m. La rubrica “alte menţiuni” din procesul-verbal agentul constatator
este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face
obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile sunt
consemnate în procesul-verbal, lipsa acestora ducând la nulitatea procesului-
verbal.
n. Rubrica „contravenientul poate face plângere” se completează
termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.
În cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenţiei se vor trece
în cazul sancţionării cetăţenilor străini şi persoanele care au fost prezente şi
au adus la cunoştinţă acestora sancţiunea(traducător, interpret).
Procesul-verbal se semnează de agentul constatator, de contravenient şi
de martor(atunci când este cazul).
o. Contravenientul va semna de primire, pe DOVADĂ.
În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuză
să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia se face de către agentul
constatator în termen de cel mult două luni de la data încheierii.
p. „Dovada”, se află tipărită pe exemplarul 2 al procesului-verbal şi se
completează în funcţie de situaţia întâlnită de agentul constatator în
momentul constatării contravenţiei, astfel:
1. 5 Comunicarea procesului verbal de constatare a contravenţiilor

- în cazul în care contravenientul este prezent la încheierea procesului-
verbal se completează şi dovada care, după ce a fost semnată de
contravenient, se detaşează de la exemplarul 2 al procesului-verbal şi este
oprită de agentul constatator, fiind ataşată la exemplarul 1 al procesului-
verbal;(articolele 19 şi26 alineatele1 şi 2 din OG 2/2001)
- în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent,
refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia se face de către
agentul constatator sau prin poştă(DOVADA se capsează pe plic), cu aviz
de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
Operaţiunea de afişare se consemnează în dovada semnată de cel puţin un

martor.(articolele 26 alineat 3 şi articolul 27 din OG 2/2001)
1.6 Nulitatea procesului-verbal de constatarea contravenţiilor

Art. 16 alin.(7) În momentul încheierii procesului-verbal agentul
constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a
face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile
sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte menţiuni", sub
sancţiunea nulităţii procesului-verbal
ART. 16 - (7) În momentul încheierii procesului-verbal agentul
constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a
face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile
sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub
sancțiunea nulității procesului-verbal.
ART. 17 Lipsa uneia dintre mențiunile privind numele și prenumele
agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, codul numeric
personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod, iar, în cazul
persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și
a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage
nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Întocmirea procesului-verbal cu nerespectarea condiţiilor prevăzute de
lege atrage nulitatea absolută sau relativă a respectivului act procedural. Prin
nulitate sunt sancţionate astfel actele de procedură întocmite fără respectarea
condiţiilor de formă şi fond cerute de lege.
Legiuitorul a prevăzut expres cazurile de nulitate absolută rezultate în
urma omisiunii înscrierii în procesul-verbal a menţiunilor privind( VEZI
MODIFICĂRILE ADUSE OG 2/2001 PRIN LEGEA 203/2018):
1.numele și prenumele agentului constatator
2.numele și prenumele contravenientului, în cazul persoanei juridice,
lipsa denumirii și a sediului acesteia
3. codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un
asemenea cod
4. a faptei săvârșite
5. datei comiterii acesteia
6. a semnăturii agentului constatator
7. să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni
cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate
distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni",
În exemplul de mai jos,sunt indicate cele şase situaţii de

nulitate,marcate cu cifre de la 1 la 7, în cuprinsul procesului-verbal de
constatare.
2.Activităţi desfăşurate cu ocazia constatării unei contravenţii

În activitatea practică de constatare a contravenţiilor, după sesizarea

despre săvârşirea unei contravenţii, agentul constatator desfăşoară
următoarele activităţi:
a) Verifică dacă are competenţă să constate şi să sancţioneze acea

contravenţie.
Condiţia esenţială pentru ca agentul constatator să poată constatata şi
sancţiona o contravenţie este aceea a competenţei, adică a dreptului de a
exercita o astfel de activitate.
În materia contravenţională competenţa este de două feluri: materială şi
teritorială.
Competenţa materială a poliţiştilor rezultă din prevederile actelor
normative care stabilesc şii sancţionează contravenţii în diferite domenii de
activitate şi unde sunt prevăzuţi, în mod expres, într-un articol din actul
normativ, în calitate de “agenţi constatatori”.
De exemplu, art. 7 alin 1 din Legea nr. 61 /1991,modificata pentru
sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a
ordinii şi liniştii publice, stipulează că; ”contravenţiile se constată de primar,
împuterniciţii acestuia, de către ofiţerii sau agenţii de poliţie ori de către
ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii din jandarmerie, precum şi
pentru faptele constatate în zona specifică de competenţă, de către
poliţiştii de frontieră.”.(LEGEA 153/12.07.2010 – ART I)
Competenţa teritorială reprezintă dreptul poliţiştilor de a constata

numai contravenţiile săvârşite pe teritoriul de competenţă al unităţii de
poliţie din care fac parte.(art. 4 OUG 105/2001 şi art.2 lit. ,,a” din OUG
104/2001)
Agentul constatator care a luat la cunoştinţă despre săvârşirea unei
contravenţii pentru care nu are competenţă materială sau teritorială, are
obligaţia să identifice contravenientul, bunurile supuse confiscării,
pagubele produse şi de a depune un raport la sediul poliţiei pe teritoriul
căreia s-a comis fapta, pentru a se lua măsurile prevăzute de lege. Raportul
va cuprinde datele de stare civilă ale contravenientului, fapta comisă, data
şi împrejurările comiterii ei.
Trebuie subliniată şi prevederea legii referitoare la obligaţia poliţiştilor
de a acorda sprijin altor agenţi constatatori în desfăşurarea activităţilor de
constatare a unor fapte de natură contravenţională, atunci când persoanele în
cauză refuză să prezinte actele de identitate, să predea bunurile supuse
confiscării etc.
b) Legitimează şi identifică contravenientul - Art. 27.- OUG

104/2001 - În exercitarea atribuţiilor ce îi revin în zona de competenţă
poliţistul de frontieră este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are
următoarele drepturi:
a) să legitimeze, să stabilească identitatea persoanelor și să ia măsurile

legale ce se impun, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență; ( prevedere
modificată prin LEGEA 192/2019, intrată în vigoare la 26 ianuarie
2020)
Agentul constatator, după ce interceptează persoana şi îşi prezintă

calitatea, trece la legitimarea şi identificarea contravenientului, care este
obligat să prezinte, pentru stabilirea identităţii, actele de identitate (buletin
de identitate, carte de identitate, carte provizorie de identitate, paşaport etc.).
În lipsa documentelor de mai sus, agentul constatator poate folosi
pentru identificarea contravenientului orice alt document oficial prevăzut cu
fotografie cum ar fi, legitimaţia de serviciu, carnetul de student, livretul
militar, permisul de conducere etc., sau identitatea contravenientului se
poate stabili şi pe baza datelor obţinute de la contravenient sau de la alte
persoane. În aceste situaţii se impune efectuarea de verificări în evidenţele
poliţiei pentru stabilirea identităţii persoanei.
Datele de identitate ale contravenientului se trec în procesul-verbal
numai din actul de identitate al contravenientului sau cele rezultate în urma
verificărilor efectuate în evidenţele poliţiei.
c) Stabileşte fapta şi împrejurările în care aceasta a fost săvârşită.

Agentul constatator stabileşte, prin consultarea actului normativ care
reglementează regimul juridic încălcat, fapta săvârşită.
d) Face încadrarea juridică a faptei comise.
Pentru a putea face încadrarea juridică corectă a faptei
contravenţionale, agentul constatator trebuie să consulte conţinutul
actului normativ încălcat de contravenient pentru a indica articolul,
alineatul, litera, punctul, precum şi numărul şi anul emiterii actului
normativ încălcat. De exemplu, O.U.G 105/2001 Privind frontiera de stat a
ROMÂNIEI ,la art.75 litera ,,.f”, arată că intrarea în fâşia de protecţie a
frontierei de stat,fără avizul şefului S.P.F, constituie contravenţie şi se
sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 1000 lei(art.75.
litera ,,e”)
e) Stabileşte sancţiunea contrvențională(amenda), ţinând cont de

criteriile de individualizare a acesteia;
Agentul constatator trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:
Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data
înmânării sau comunicării procesului - verbal, jumătate din minimul amenzii
prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre
această posibilitate în procesul-verbal.(ÎN TOATE SITUAȚIILE)
Contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute
de lege și în acele situații în care actul normativ de stabilire a contravențiilor
nu prevedea expres această posibilitate.( Art. 22 alin. 2 Legea nr. 203/2018
privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale În
vigoare de la 24 august 2018 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 647
din 25 iulie 2018. Formă aplicabilă la 05 septembrie 2018.)
f) Stabileşte existenţa sau inexistenţa vreuneia dintre cauzele care

înlătură caracterul contravenţional al faptei ori răspunderea pentru
fapta săvârşită.
Dacă agentul constatator stabileşte că peste fapta care s-a comis, se
suprapune o situaţie sau stare de fapt care ar putea să înlăture caracterul
contravenţional al acesteia, va întocmi procesul-verbal de constatare a
contravenţiei cu respectarea condiţiilor de fond şi formă, explicându-i
contravenientului că se poate adresa instanţei de judecată care are
competenţa de a constata existenţa unei cauze care înlătură caracterul
contravenţional al faptei, potrivit prevederilor art.11 alin. 5 din O.G. nr. 2 /
2001privind regimul juridic al contravenţiilor.
În schimb, agentul constatator, are obligaţia de a stabili dacă există
vreo cauză care să înlăture răspunderea pentru contravenţia săvârşită,
existenţa unei astfel de cauze ducând la imposibilitatea agentului constatator
de a mai aplica sancţiunea pentru fapta respectivă.
g) Explică contravenientului fapta săvârşită, pericolul social al
acesteia, sancţiunea ce i se aplică şi modalitatea de plată a amenzii.
Exemplu: “Domnule Potecaşu, dumneavoastră aţi provocat scandal în
restaurantul Marinarul din Moldova Nouă, pe motiv că nu aţi mai fost servit
cu băuturi alcoolice, deşi eraţi în stare de ebrietate. Prin acţiunea care aţi
efectuat-o aţi pus în pericol integritatea corporală a şefului de sală şi a
barmanului. Pentru fapta pe care aţi săvârşit-o legea prevede sancţiunea
amenzii contravenţionale între 70 – 400 lei. Potrivit legii nu aveţi
posibilitatea să plătiţi jumătate din minimul amenzii pe loc sau în cel mult
48 de ore. Voi stabili sancţiunea amenzii contravenţionale în valoare de

70lei”.
h) Stabileşte dacă prin contravenţia comisă s-au produs pagube

materiale, sau se impune aplicarea unor sancţiuni complementare.
Cu ocazia desfăşurării acestei activităţi agentul constatator stabileşte
pagubele produse, cine este partea vătămată şi, respectiv, partea civilmente
responsabilă, care sunt bunurile, valorile sau obiectele supuse confiscării,
cine sunt proprietarii ori deţinătorii acestora precum şi persoanele cărora
trebuie să li se aplice sancţiunile.
Toate aceste date sunt absolut necesare pentru a fi menţionate în
conţinutul procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
i) Completează procesul-verbal de constatare a contravenţiei
Activitatea de constatare a contravenţiei se realizează şi materializează, în
final, prin încheierea procesului-verbal, pe care agentul constatator îl poate
întocmi, atât în prezenţa, cât şi în lipsa contravenientului, pe baza
constatărilor personale şi a probelor administrate.
Indiferent prin ce mod sau mijloc, agentul constatator a luat cunoştinţă
despre săvârşirea contravenţiei, el va trebui să întocmească în scris
procesul-verbal. Excepţie de la această regulă, în sensul că nu se încheie
proces-verbal, este situaţia în care contravenientului i se aplică
avertismentul verbal.
Înmânează, pe bază de semnătură o copie a procesul-verbal de
constatare a contravenţiei contravenientului şi persoanelor interesate
câte o copie a procesul-verbal de constatare a contravenţiei (parte
vătămată, proprietarului bunurilor confiscate etc.), explică
contravenientului unde se plăteşte amenda şi unde se predă copia după
chitanţa de plată a acesteia;
Copia după chitanţă trebuie predată agentului constatator sau trimisă
prin poştă la poliţia din care acesta face parte.
k) Aduce la cunoştinţă contravenientului că are dreptul să facă

plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării,
împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei;
Plângerea însoţită de copia procesului-verbal de constatare a
contravenţiei se depune ( se trimite) la judecătoria în a cărei
circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. (DIN DECIZIA CURŢII
CONSTITUŢIONALE NR.953/2006,REZULTĂ CĂ PLÂNGEREA SE
DEPUNE LA JUDECĂTORIA ÎN CIRCUMSCRIPŢIA CĂREIA A

FOST SĂVÎRŞITĂ CONTRAVENŢIA)
l) Pune în vedere contravenientului ca pe viitor să respecte

dispoziţiile legale, cu referire concretă la ceea ce a făcut sau nu a făcut
acesta.
3.Situaţiile ce pot fi întâlnite cu ocazia constatării contravenţiilor
3.1. În cazul concursului de contravenţii

În art. 10 alin. 1 şi 2 din O.G. nr.2 / 2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, se prevede modalitatea sancţionării în cazul concursului de
contravenţii.
Dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii, sancţiunea se
aplică pentru fiecare contravenţie.
Când contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal
sancţiunile contravenţionale se cumulează fără a putea depăşi dublul
maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă sau,
după caz, maximul general stabilit de lege pentru prestarea unei
activităţi în folosul comunităţii.
În aceste situaţii, agentul constatator va încheia un singur proces-
verbal de constatare a contravenţiilor, descriind toate faptele comise şi
făcând încadrarea juridică în ordinea descrierii lor.
Exemplu: Contravenientul săvârşeşte 3 contravenţii sancţionate astfel:
100. - 300lei x 2 = 600 lei
40 - 80. lei
50 - 100. lei
190 - 480
În acest caz agentul constatator va stabili amenda între 190 – 480
deoarece nu se depăşeşte dublul maximului 600.
Alt exemplu: Contravenientul săvârşeşte 3 contravenţii sancţionate cu
următoarele amenzi:
100. - 300.lei x 2 = 600lei
150 - 250 lei
30 - 100. lei
280 - 650
În acest caz agentul constatator constată că suma maximelor este 650.

lei, adică se depăşeşte dublul maximului pentru amenda cea mai gravă care
este de 600lei.
Amenda în acest caz va fi cuprinsă între 280. – 600 lei şi nu 650 aşa
cum am fi tentaţi să o stabilim.
3.2. Mai multe persoane au săvârşit aceeaşi contravenţie

În acest caz, potrivit prevederilor art. 10 alin.3 din O.G. nr.2/2001,
fiecăreia dintre persoanele care au săvârşit contravenţia li se încheie câte un
proces-verbal, în care se va descrie contravenţia comisă, urmând ca
sancţiunea să se aplice pentru fiecare, în raport cu contribuţia proprie la
comiterea acesteia, pe baza criteriilor de aplicare a sancţiunilor
contravenţionale.
3.3. Contravenientul nu este de faţă, refuză sau nu poate să ia

cunoştinţă despre procesul-verbal
În conformitate cu articolul 19 din O.G. nr.2/2001, (1) Procesul-verbal
se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În
cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să
semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări,
care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-
verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi
semnătura acestuia.
(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
(3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au
condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Potrivit prevederilor art. 26 din O.G. nr.2/2001, dacă agentul constatator
aplică şi sancţiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea
procesului-verbal acestuia copia de pe acesta şi înştiinţarea de plată se
înmânează contravenientului, făcându-se menţiune în acest sens în procesul-
verbal. Contravenientul va semna de primire.
să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţării
de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de
la data încheierii.
Potrivit prevederilor art. 27 din O.G. nr.2/2001, comunicarea
procesului-verbal şi a înştiinţării de plată de face prin poştă, cu aviz de
primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel
puţin un martor. În complementar cu prevederile articolelor 19, 25, 26 și 27

di OG 2/2001 se aplică în mod obligatoriu prevederile Deciziei nr. 10/2013
privind judecarea recursului în interesul legii ce formează obiectul
Dosarului nr. 7/2013
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În numele legii D E C I D E:
Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 teza I raportat la art. 14
alin. (1), art. 25 alin. (2) şi art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi
completările ulterioare, stabileşte că:
Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenţie şi a
înştiinţării de plată, prin afişare la domiciliul sau sediul
contravenientului, este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de
primire.
Cerinţa comunicării procesului-verbal de contravenţie este
îndeplinită şi în situaţia refuzului expres al primirii corespondenţei,
consemnat în procesul-verbal încheiat de funcţionarul poştal.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de
procedură civilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2013.
3.4. Contravenientul este minor

Pentru contravenţiile săvârşite de minorii care au împlinit 14 ani
minimul şi maximul amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta
săvârşită se reduc la jumătate.
Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sancţionat cu
închisoare contravenţională sau cu obligarea la prestarea unei activităţi în
folosul comunităţii.
3.5. Contravenientul este militar în termen
Dacă contravenientul este militar în termen, nu se stabileşte sancţiunea,
procesul-verbal de constatare a contravenţiei înaintându-se comandantului
unităţii militare din care acesta face parte pentru a i se aplica măsuri
disciplinare, dacă se constată că acesta este întemeiat.(din anul 2007, nu mai
sunt militari în termen, art.44 din O.G 2/2001)
3.6. Contravenientul este cetăţean străin sau cetăţean român cu
domiciliul în străinătate
În cazul contravenţiilor comise de cetăţenii străini sau cetăţeni români

cu domiciliul în străinătate se procedează ca în cazul contravenţiilor comise
de cetăţenii români. Diferită este doar identificarea acestora(.(1 1) În cazul
contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie sau cetăţeni români
cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse şi următoarele
date: seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a
frontierei de stat, data eliberării acestuia şi statul emitent.
3.7. Contravenientul este persoană juridică
În situaţia în care contravenientul este persoană juridică sancţiunea se
aplică acesteia făcându-se menţiuni în procesul-verbal cu privire la
denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul
fiscal ale acesteia precum şi datele de identificare a persoanei care o
reprezintă (art.3 alin.2 Persoana juridică răspunde contravenţional în
cazurile şi în condiţiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc
şi se sancţionează contravenţii).
3.8 Prin săvârşirea contravenţiei s-a cauzat o pagubă
Potrivit prevederilor art. 23, alin.1 din O.G. nr.2/2001, în situaţia în care
prin săvârşirea contravenţiei s-a cauzat o pagubă şi există tarif de evaluare a
acesteia (de exemplu, Legea nr.407/2006, legea fondului cinegetic şi a
protecţiei vânatului), persoana împuternicită să aplice sancţiunea stabileşte
şi despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând
menţiune expresă în procesul-verbal.
Acesta va calcula valoarea pagubelor, iar suma rezultată o consemnează
în procesul-verbal, la rubrica „despăgubiri civile” – în cifre şi litere.
Dacă nu există tarif de evaluare a pagubelor, agentul constatator va
trimite o copie a procesului-verbal organului competent să stabilească
despăgubirile civile.
Când nu există tarif de evaluare a pagubelor agentul constatator aplică
sancţiunea pentru contravenţia comisă şi nu va consemna nimic la rubrica
„despăgubiri civile” din cadrul procesului-verbal urmând să procedeze în
felul următor:
- când se cunoaşte partea vătămată va trimite (va înmâna) o copie a
procesului-verbal acesteia ca să poată valorifica pretenţiile potrivit dreptului
comun;
- trimite copia procesul-verbal direct organului competent să
stabilească despăgubirile civile.
În situaţia când agentul constatator nu are competenţă să stabilească
sancţiunea, despăgubirile civile vor fi stabilite de către instanţa de judecată
(la cererea părţii vătămate), ori de către organul competent să stabilească

sancţiunea.
3.9. Agentul constatator nu are dreptul să aplice sancţiunea
amenzii
Potrivit prevederilor art. 21, alin.2 din O.G. nr.2/2001, dacă, potrivit
actului normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul
constatator nu are dreptul să aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de
constatare a contravenţiei se trimite de îndată organului sau persoanei
competente să aplice sancţiunea. În acest caz sancţiunea se aplică prin
rezoluţie scrisă pe procesul - verbal.
ACTE NORMATIVE – DE STUDIAT:

o Constituţia României - articolul 44 alineatul 9
o O.G .- 2/2001 aprobată prin Legea 180/2002, cu modificările
ulterioare. – articolele 1 -16 şi 21-24
o Procedura privind activităţile desfăşurate de agenţii
constatatori cu ocazia constatării contravenţiilor, completată
cu NR 380/2016
TEMA 6: Aplicarea şi executarea sanţiunilor cotravenţionale.

căile de atac şi executarea silită în materie contravenţională
1.Criteriile de care se ţine seama la aplicarea sancţiunilor contravenţionale;

2.Aplicarea şi executarea sancţiunilor contravenţionale principale;
3.Aplicarea şi executarea sancţiunilor contravenţionale complementare;
4.Căile de atac şi executarea silită în materie contravenţională.
1. CRITERIILE DE CARE SE ŢINE SEAMA LA APLICAREA

SANCŢIUNILOR CONTRAVENŢIONALE
Aplicarea sancţiunii constituie a doua fază procedurală privind

răspunderea contravenţională şi ea urmează firesc după constatarea
faptei de către agentul constatator
Aplicarea sancţiunii presupune din partea agentului constatator o

apreciere cât mai corectă a pericolului social al faptei, pentru a realiza o
justă individualizare a acesteia.
Legiuitorul nu a lăsat această activitate la bunul plac al agentului
constatator. Dimpotrivă, acesta a stabilit anumite criterii, obligatoriu de
respectat în cazul în care s-au comis fapte de natură contravenţională.
Aceste criterii sunt prevăzute în art. .21, alin.3 din O.G. nr. 2 / 2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, după cum urmează:
a.Se aplică în limitele prevăzute de actul normativ

Spre deosebire de dreptul penal, unde individualizarea sancţiunii poate

depăşi limitele speciale prevăzute pentru fapta respectivă, în dreptul
contravenţional, sancţiunea are o limită minimă şi una maximă şi nu va
putea fi coborâtă sub minimul legal, dar nici ridicată peste maximul
prevăzut de lege.
Exemple:
„Refuzul consumatorului de a părăsi un local public în care se
consumă băuturi alcoolice, după ora de închidere sau la cererea
îndreptăţită a unui salariat al localului”, se sancţionează cu amendă de la
100 –500lei;
„Efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă
nu poate fi dovedită în condiţiile legii „ se sancţionează cu amendă de la
500 la 5000 lei .
În cazul sancţiunilor alternative, agentul constatator va stabili sau va
propune una din sancţiuni, nefiind admis ca făptuitorul să fie sancţionat
pentru aceeaşi faptă cu două sancţiuni principale.
b.Să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite

Gradul de pericol social al faptei este stabilit de legiuitor prin
sancţiunile stabilite pentru faptele prevăzute şi sancţionate prin actele
normative. Pentru stabilirea gradului de pericol social al contravenţiei
agentul constatator va ţine seama de:
- împrejurările în care s-a săvârşit contravenţia;
Potrivit părerii majorităţii juriştilor acesta este criteriul principal
de care se ţine seama când se individualizează sancţiunea. Orice
contravenţie este săvârşită într-o anumită împrejurare, care face ca
aceasta să fie mai gravă sau mai puţin gravă, în raport cu altele de
acelaşi fel.
Împrejurările în care s-a comis fapta pot fi de natură să agraveze, sau,
dimpotrivă să atenueze sancţiunea.
Din categoria împrejurărilor (circumstanţelor) care determină
agravarea sancţiunilor contravenţionale fac parte printre altele:
 săvârşirea faptei cu intenţie;
 contravenţia a fost comisă de două sau mai multe persoane
împreună ;
 prin contravenţie s-au produs pagube materiale;
 contravenientul a părăsit locul săvârşirii contravenţiei;
 la săvârşirea contravenţiei au fost atraşi minori;
 atitudinea arogantă sau necuviincioasă a contravenientului faţă de

agentul constatator, parte vătămată, martori etc.;
 atitudinea recalcitrantă faţă de cetăţenii care au încercat să-l prevină;
 contravenţia s-a comis pe timp de noapte;
 contravenţia s-a comis într-un loc sau local public;
 la săvârşirea contravenţiei, contravenientul a folosit metode şi
mijloace de natură să agraveze pericolul social al faptei etc.;
Din categoria împrejurărilor (circumstanţelor) care determină
atenuarea sancţiunilor contravenţionale fac parte următoarele împrejurări:
 stăruinţa contravenientului pentru înlăturarea consecinţelor faptei
comise;
 caracterul neintenţionat al faptei (culpa) ;
 valoarea neînsemnată al bunurilor obţinute prin contravenţie;
 contravenientul este minor;
 comiterea faptei în locuri izolate sau de către o singură persoană etc.
 modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia;
Modul de săvârşire a contravenţiei trebuie analizat prin actul(acţiunea

sau inacţiunea) desfăşurat de contravenient pentru consumarea acesteia.
Mijloacele de săvârşire le constituie instrumentele, obiectele, uneltele,
sculele etc. folosite pentru săvârşirea acesteia.
Ca să putem înţelege acest criteriu prezentăm exemplul unui cetăţean
care a săvârşit o contravenţie la regimul silvic prin aceea că a tăiat mai
mulţi copaci dintr-o pădure, cu ajutorul unui motofierăstră portabil, fără a
avea aprobarea organelor în drept. Având în vedere modul în care acesta s-a
pregătit pentru săvârşirea contravenţiei, şi mijloacele folosite(motofierăstră
portabil ), altul fiind pericolul social dacă ar fi folosi un topor, sancţiunea
stabilită poate merge spre limita maximă prevăzută de legiuitor.
- circumstanţele personale ale contravenientului, (starea materială,
precum şi alte date privind persoana acestuia, cunoscute de agentul
constatator);
De acest criteriu se ţine seama în special atunci când se pune problema
sancţionării contravenientului cu amendă. Starea materială a
contravenientului se apreciază de obicei după ocupaţia sau funcţia pe care o
îndeplineşte. Acest criteriu are însă o valoare relativă, orientativă, întrucât
nu se poate şti cu exactitate adevărata stare materială a făptuitorului şi
agentul constatator nu are cum să facă verificări în acest scop.
În afara stării materiale, agentul constatator trebuie să mai aibă în
vedere vârsta contravenientului, gradul de pregătire, cultura şi educaţia
acestuia, conduita în familie şi societate, starea sănătăţii, numărul membrilor

de familie sau a persoanelor aflate în întreţinere, etc.
Cuantumul amenzii în astfel de situaţii, trebuie stabilit în aşa fel încât
contravenientul să-şi poată îndeplini în condiţii corespunzătoare şi
obligaţiile de întreţinere a sa şi a familiei sale.
- scopul urmărit de contravenient şi urmarea produsă prin
săvârşirea faptei contravenţionale;
A ţine seama de scopul urmărit, înseamnă a constata dacă făptuitorul a
urmărit şi realizat scopul ce şi l-a propus, adică de perseverenţa sau
indiferenţa făptuitorului în înfăptuirea scopului urmărit de el.
Orice faptă pentru a fi contravenţie trebuie să aducă atingere uneia
dintre valorile sociale apărate prin lege, ceea ce înseamnă că fiecare faptă
contravenţională trebuie să aibă neapărat anumite urmări socialmente
periculoase.
Aceste urmări constau în prejudiciul ce se cauzează valorilor sociale
ocrotite prin lege.
2.APLICAREA ŞI EXECUTAREA SANCŢIUNILOR

CONTRAVENŢIONALE PRINCIPALE
2.1. PROCEDURA APLICĂRII SANCŢIUNII AVERTISMENTULUI

CONTRAVENŢIONAL
Avertismentul – prevăzut de art. 7 din O.G. nr.2 / 2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor este sancţiunea cea mai uşoară care se
aplică făptuitorului şi constă în atenţionarea verbală sau scrisă a
contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de
recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.
Potrivit legii, avertismentul se aplică verbal sau în scris.
Avertismentul se aplică verbal când contravenientul, este prezent la
locul constatării contravenţiei şi constă în a explica persoanei:
 prevederile legale încălcate prin fapta sa;
 gravitatea şi urmările produse sau care se puteau produce;
 consecinţele repetării faptei;
 recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale,
Avertismentul se aplică în scris, pe baza procesului-verbal atunci când.
 prin săvârşirea contravenţiei s-au produs pagube materiale;
 constatarea contravenţiei sau aplicarea sancţiunii s-a făcut în lipsa
contravenientului;
 contravenientul este minor şi nu realizează venituri;
 sancţiunea este aplicată de un alt agent constatator din alt organ

decât cel din care face parte agentul constatator;
Prin natura sa, avertismentul este o sancţiune morală, el deosebindu-se
de amendă care este o sancţiune pecuniară. Practic, avertismentul constă în
atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social
al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.
Exemplu: „Domnule BOIȚ CORNEL, dumneavoastră aţi condus
autoturismul proprietate privată, marca Skoda Octavia TOUR, cu numărul
de înmatriculare BH 62 BMC, fără ca farul din STÂNGA să funcţioneze pe
faza de întâlnire. Dumneavoastră, nu aţi verificat sistemul de lumini înainte
de a pleca în cursă, deşi regulamentul de circulaţie vă obligă în acest sens.
Având în vedere condiţiile concrete de trafic şi atmosferice în care v-am
depistat, vă sancţionez cu AVERTISMENT. Vă atrag atenţia că dacă veţi
continua să nesocotiţi obligaţia de a verifica starea tehnică a
autoturismului, voi fi nevoit să vă sancţionez cu amendă contravențională.”
Potrivit prevederilor art. 7, alin.3 din O.G. nr. 2 /2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor – avertismentul se poate aplica şi atunci când actul
normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor ,nu prevede în mod
expres această sancţiune.
În aplicarea sancţiunii avertismentului contravenţional trebuie avute în
vedere următoarele aspecte :
 contravenientul este cunoscut cu o comportare corespunzătoare la
locul de muncă şi în societate;
 contravenientul este conştient că a greşit şi îşi dă seama de pericolul
social al faptei ;
 contravenientul este minor şi nu realizează venituri proprii;
 fapta comisă a rămas fără urmări sau contravenientul a depus eforturi
pentru înlăturarea urmărilor faptei;
 fapta a fost comisă din culpă;
 contravenientul recunoaşte fapta comisă şi prin atitudinea sa regretă
sincer cele săvârşite;
 prin fapta comisă nu s-au produs pagube materiale sau sunt pagube
materiale neînsemnate;
 în urma săvârşirii contravenţiei nu este necesară aplicarea unei
sancţiuni complementare etc.
2.2 PROCEDURA APLICĂRII SANCŢIUNII AMENZII

CONTRAVENŢIONAL
Potrivit prevederilor art. 8, alin.1 din O.G. nr.2 / 2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor amenda contravenţională are caracter
administrativ. Ea este sancţiunea principală cea mai importantă şi constă
într-o sumă de bani care trebuie plătită de persoana care săvârşeşte o
contravenţie.
Amenda contravențională se aplică, de regulă, de către agentul
constatator odată cu constatarea contravenţiei.
Prin excepţie amenda se poate aplica şi de alte persoane stabilite, în
mod expres, de actul normativ.
O.G. nr. 2 / 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, prevede
următoarele modalităţi de achitare a amenzii contravenţionale, după cum
urmează:
a) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data
înmânării sau comunicării procesului- verbal, jumătate din minimul amenzii
prevăzute de actul normativ
ART. 28 (1) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile
de la data înmânării sau comunicării procesului- verbal, jumătate din
minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând
mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
(2) Amenzile care se cuvin bugetului de stat pot fi achitate, prin
mijloace de plată online, în conturile dedicate, la instituțiile de credit
autorizate cu care există încheiate convenții sau la unitățile Trezoreriei
Statului, iar amenzile cuvenite bugetelor locale se achită, prin mijloace de
plată online, prin instituții de credit autorizate cu care există încheiate
convenții sau la casieriile autorităților administrației publice locale ori ale
altor instituții publice abilitate să administreze veniturile bugetelor locale
indiferent de localitatea pe a cărei rază acestea funcționează, de cetățenia,
domiciliul sau de reședința contravenientului ori de locul săvârșirii
contravenției, precum și la ghișeul unic din punctele de trecere a frontierei
de stat a României. O copie de pe chitanță se predă de către contravenient
agentului constatator sau se trimite prin poștă sau electronic, prin e-mail,
organului din care acesta face parte, potrivit dispozițiilor alin. (1).
(3) Plata amenzilor contravenționale achitate prin intermediul
sistemelor electronice de plată prevăzute de lege se dovedește prin
prezentarea extrasului de cont al plătitorului sau a dovezii de plată emise de
către sistemele de plăți, aceasta specificând data și ora efectuării plății; în
aceste situații se elimină obligativitatea pentru plătitor de a preda o copie de
pe extrasul de cont sau de pe dovada de plată emisă de sistemul de plăți
către agentul constatator sau organul din care acesta face parte.
b)Plata amenzii stabilită de către agentul constatator;

Când contravenientul nu a plătit în termen de cel mult 15 zile de la
data înmânării sau comunicării procesului- verbal, jumătate din
minimul amenzii prevăzute de actul normativ, va fi obligat să plătească
după împlinirea termenului(termen de decădere) de 15 zile( data+16 zile) de
la data înmânării/comunicării procesului-verbal, suma pe care agentul
constatator a consemnat-o în procesul-verbal la rubrica „stabilesc
amenda”. Această sumă va fi prevăzută între limita minimă şi maximă a
amenzii stipulată în actul normativ;
Plata amenzii stabilită de către agentul constatator în acest caz se va
face cu respectarea regulilor amintite la punctul anterior.
NOTĂ Conform art. 47 din O.G 2 / 2001
Art. 47. - Dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu
dispoziţiile Codului penal şi ale Codului de procedură civilă, după caz.
Art. 47. - a fost modificat prin punctul 7. din Lege nr. 76/2012
începând cu 15.02.2013.
Codul de Procedură Civilă din 01/07/2010

Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 545 din 03/08/2012
Intrare in vigoare: 15/02/2013 .
Termenele procedurale. Calculul termenelor
Art. 181. - (1) Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel,
se calculează după cum urmează:
1. când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la ora
zero a zilei următoare;
2. când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la
care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte;
3. când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se
împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din
ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care
termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei
luni.
(2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se
prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.
EXEMPLU: pentru un proces-verbal comunicat în data de joi 07 mai
2020, termenul pe zile se împlinește în ziua de 23 mai 2020(zi de sâmbătă -
nelucrătoare), motiv pentru care se prelungește până în data de 25 mai 2020(
luni – zi lucrătoare) perioadă în care contravenientul poate achita amenda
sau poate face plângere împotriva procesului-verbal. Termenul de 15 zile
este un termen de decădere. De asemenea se poate observa că aplicând

formula de calcul 7(data comunicării PV)+16=23(zi nelucrătoare). Această
formulă de calcul rezultă în mod clar din interpretarea art. 181, alin. 1 pct. 2
și alin 2 din CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ.
2.3 PROCEDURA APLICĂRII SANCŢIUNII

CONTRAVENŢIONALE DE OBLIGARE A
CONTRAVENIENTULUI LA PRESTAREA UNEI ACTIVITĂŢI ÎN
FOLOSUL COMUNITĂŢII
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G.55 / 2002 privind regimul juridic

al sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul comunităţii :
Art. 1. - (1) Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii
poate fi prevăzută numai în legi sau în ordonanţe ale Guvernului, prin care
se stabilesc şi se sancţionează anumite fapte ce constituie contravenţii.
(2) Sancţiunea contravenţională prevăzută la alin. (1) se stabileşte
întotdeauna alternativ cu amenda şi poate fi aplicată numai de instanţa de
judecată.
Art. 2. - Activitatea în folosul comunităţii se prestează în domeniul
serviciilor publice, pentru întreţinerea locurilor de agrement, a parcurilor şi a
drumurilor, păstrarea curăţeniei şi igienizarea localităţilor, desfăşurarea de
activităţi în folosul căminelor pentru copii şi bătrâni, al orfelinatelor,
creşelor, grădiniţelor, şcolilor, spitalelor şi al altor aşezăminte social-
culturale.
Art. 3. - (1) Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii se
execută după programul de muncă ori, după caz, programul şcolar al
contravenientului, pe o durată cuprinsă între 50 de ore şi 300 de ore, de
maximum 3 ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare de 6-8 ore pe zi.
(2) În cazul în care contravenientul are posibilitatea să execute
sancţiunea în fiecare zi din cursul săptămânii, iar autorităţile publice locale,
prin persoanele împuternicite, pot asigura supravegherea activităţii
contravenientului, durata maximă de lucru nu poate depăşi 8 ore pe zi.
Art. 5. - Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii se
aplică numai contravenienţilor persoane fizice.
Art. 15. - (1) Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii
se pune în executare de către prima instanţă de judecată prin emiterea unui
mandat de executare.
(2) Câte o copie de pe dispozitivul hotărârii, însoţită de mandatul de
executare, se comunică primarului unităţii administrativ-teritoriale şi unităţii
de poliţie în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa

contravenientul, precum şi contravenientului.
(3) Mandatul de executare se întocmeşte în 4 exemplare şi cuprinde:
denumirea instanţei care l-a emis, data emiterii, numărul şi data hotărârii
care se execută, datele privitoare la persoana contravenientului: numele,
prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul şi reşedinţa, dacă este cazul, şi
codul numeric personal, precum şi durata şi natura activităţii ce urmează să
fie prestată de contravenient.
(4) Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii se execută
în raza unităţii administrativ-teritoriale în care contravenientul îşi are
domiciliul sau reşedinţa.
EXECUTAREA SANCŢIUNILOR CONTRAVENŢIONALE
Ordonanţa nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor
EXTRAS
Art. 9. - (1) Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi

stabilită numai prin lege şi numai pe o durată ce nu poate depăşi 300 de ore.
(2) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se stabileşte alternativ cu amenda.
(3) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30
de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea
executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza
instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în
vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la
prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea
din amendă care a fost achitată.
(4) La primul termen de judecată, instanţa, cu citarea contravenientului,
poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării
integrale a amenzii.
(5) În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul
prevăzut la alin. (4), instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea
obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
(6) Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în
folosul comunităţii este supusă numai apelului.
CAPITOLUL V Executarea sancţiunilor contravenţionale

Art. 37. - Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31,

precum şi hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluţionat
plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Art. 38. - (1) AVERTISMENTUL se adresează verbal atunci când
contravenientul este prezent la constatarea contravenţiei şi sancţiunea este
aplicată de agentul constatator.
(2) În celelalte cazuri avertismentul se socoteşte executat prin
comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, cu rezoluţia
corespunzătoare.
(3) Dacă sancţiunea a fost aplicată de instanţă prin înlocuirea amenzii
contravenţionale cu avertisment, comunicarea acesteia se face prin
încunoştinţare scrisă.
Art. 39. - (1) Punerea în executare a sancţiunii amenzii
contravenţionale se face astfel:
a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori
nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a
contravenţiei în termenul prevăzut de lege;
b) de către instanţa judecătorească, în celelalte cazuri.
(2) În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1) vor
comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de
aplicare a sancţiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30
de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul
hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a soluţionat plângerea, în termen
de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit definitivă, astfel:
a) pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor
de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază
teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, îşi are
domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică;
b) pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor
de specialitate ale unităţilor subordonate Ministerului Finanţelor Publice -
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în a căror rază teritorială îşi are
domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică.
(3) Executarea se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale
privind executarea silită a creanţelor fiscale.
(4) Împotriva actelor de executare se poate face contestaţie la executare,
în condiţiile legii.
Art. 391. - (1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în
termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există
posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanţa în circumscripţia
căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea

prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, după caz, şi
de partea din amendă care a fost achitată.
(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanţă, nu a achitat
amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanţa procedează la înlocuirea
amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o
durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani,
de 25 de ore.
(3) Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în
folosul comunităţii este supusă recursului.
(4) Urmărirea punerii în executare a sentinţelor se realizează de către
serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a
săvârşit contravenţia, în colaborare cu serviciile specializate din primării.
Art. 40. - Executarea sancţiunilor contravenţionale complementare se
face potrivit dispoziţiilor legale.
Art. 41. - (1) Confiscarea se aduce la îndeplinire de organul care a
dispus această măsură, în condiţiile legii.
(2) În caz de anulare sau de constatare a nulităţii procesului-verbal
bunurile confiscate, cu excepţia celor a căror deţinere sau circulaţie este
interzisă prin lege, se restituie de îndată celui în drept.
(3) Dacă bunurile prevăzute la alin. (2) au fost valorificate, instanţa va
dispune să se achite celui în drept o despăgubire care se stabileşte în raport
cu valoarea de circulaţie a bunurilor.
Art. 42. - În scopul executării despăgubirii stabilite pe bază de tarif
actele prevăzute la art. 39 alin. (2) se comunică şi părţii vătămate, care va
proceda potrivit dispoziţiilor legale referitoare la executarea silită a
creanţelor.
1.APLICAREA ŞI EXECUTAREA SANCŢIUNILOR

CONTRAVENŢIONALE COMPLEMENTARE
Există unele contravenţii pentru care actul normativ prevede pe lângă

sancţiunile principale şi aplicarea unor sancţiuni complementare, de
siguranţă sau reparatorii. În conformitate cu art. 5 alin. 3 din OG 2/2001,
sancţiunile contravenţionale complementare sunt:
1. confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din
contravenţii;
2. suspendarea sau anularea, după caz a avizului, acordului sau
3. închiderea unităţii;
4. blocarea contului bancar;
5. suspendarea activităţii agentului economic;
6. retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori
pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv;
7. desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în stare iniţială.
Cele mai frecvente sancţiuni complementare prevăzute de actele

normative în care competenţa de aplicare şi sancţionare revine
poliţiştilor sunt:
a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii;
b)suspendarea sau anularea, după caz a avizului, acordului sau
c) suspendarea activităţii agentului economic.
CONFISCAREA BUNURILOR DESTINATE, FOLOSITE SAU

REZULTATE DIN CONTRAVENŢII
Confiscarea, ca sancţiune complementară, poate fi aplicată numai
împreună cu sancţiunea principală.
Sancţiunea complementară a confiscării bunurilor destinate, folosite sau
rezultate din contravenţii se ia în cazul în care actul normativ încălcat
prevede în mod expres această sancţiune( art. 44 alin 9 CONSTITUŢIA
ROMÂNIEI), iar agentul constatator are competenţă să constate şi să aplice
sancţiunea contravenţională principală pentru fapta comisă( art. 24 OG
2/2001). În caz contrar, agentul constatator ridică bunurile în vederea
confiscării, urmând ca sancţiunea complementară de confiscare să fie luată
de organul competent să aplice sancţiunea, prevăzut expres în actul
normativ.
În toate situaţiile agentul constatator va descrie în procesul-verbal
bunurile confiscate şi va lua în privinţa lor măsurile de conservare sau de
procesul-verbal.
În cazul în care bunurile nu se găsesc contravenientul este obligat la
plata contravalorii lor în lei.
Agentul constatator are obligaţia să stabilească cine este proprietarul
bunurilor confiscate şi, dacă acestea aparţin unei alte persoane decât
contravenientul, în procesul-verbal se vor menţiona, dacă este posibil, datele
de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care
identificarea nu a fost posibilă.
În cazul în care în urma constatării contravenţiei au rezultat bunuri

supuse confiscării,vor fi depuse spre păstrare, la camera de corpuri delicte,
existentă la sediul organului de poliţie din care acesta face parte. (STPF)
Predarea bunurilor se face în termen de 24 de ore de la încheierea
procesului-verbal de constatare a contravenţiei. RAPORTUL va
cuprinse obligatoriu şi datele de stare civilă ale persoanei de la care s-au
ridicat bunurile, la el fiind ataşată copia procesului-verbal de constatare a
contravenţiei.
În aceste acte, agentul constatator va face descrierea amănunţită a
fiecărui obiect, respectiv: denumirea, marca, modelul, seria, anul de
fabricaţie, dimensiunea, starea calitativă, aspectul, starea de funcţionare,
uzura, cantitatea, unitatea de măsură şi alte date necesare individualizării şi
identificării acestora.
Cu ocazia predării bunurilor, agentul constatator va primi de la
gestionarul camerei de corpuri delicte o dovadă tip de predare-primire,
document ce va fi ataşat la originalul procesului-verbal de constatare a
contravenţiei.
Bunurile de consum alimentar, cu grad ridicat de perisabilitate sau care
prin trecerea timpului pierd din greutate sau din valoare inclusiv animalele
şi păsările vii, vor fi predate imediat pe baza procesului-verbal de predare-
preluare, organelor de valorificare din cadrul direcţiilor generale ale
finanţelor publice şi controlul financiar de stat judeţene sau a municipiului
Bucureşti.
Acestea trec de îndată la valorificarea bunurilor prin magazinele proprii,
după ce în prealabil au obţinut certificatul de calitate din partea persoanelor
juridice de specialitate sau a persoanelor fizice autorizate în comercializarea
acestora către populaţie la preţuri cu ridicata practicate în zonă, fără
efectuarea procedurilor de evaluare. Această procedură se aplică şi bunurilor
al căror termen de garanţie expiră înainte de data rămânerii definitive a
hotărârii judecătoreşti, atunci când actul de confiscare este atacat în
termenul prevăzut de lege.
Pentru aceasta este necesar ca agentul constatator să se informeze din
timp care sunt aceste unităţi şi locul unde se află acestea. Camerele de
corpuri delicte sunt organizate la sediul I.G.P F .şi la I.JP.F .
VEZI Procedura privind activităţile desfăşurate de agenţii constatatori

cu ocazia constatării contravenţiilor, completată cu DISPOZIŢIA
ŞEFULUI IGPF NR. 380/2016
2.CĂILE DE ATAC ŞI EXECUTAREA SILITĂ ÎN MATERIE

CONTRAVENŢIONALĂ.
Căile de atac
Art. 31. - (1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei
şi de aplicare a sancţiunii se poate face PLÂNGERE în termen de 15 zile de
la data înmânării sau comunicării acestuia.
(2) Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce priveşte
despăgubirea, iar cel căruia îi aparţin bunurile confiscate, altul decât
contravenientul, numai în ceea ce priveşte măsura confiscării.
Art. 32. - (1) Plângerea se depune la judecătoria în a cărei
circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
(2) Controlul aplicării şi executării sancţiunilor contravenţionale
principale şi complementare este de competenţa exclusivă a instanţei
prevăzute la alin. (1).
(3) Plângerea suspendă executarea. Plângerea persoanelor prevăzute
la art. 31 alin. (2) suspendă executarea numai în ceea ce priveşte
despăgubirea sau, după caz, măsura confiscării.
Art. 33. - (1) Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi
30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei
care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor
indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte
persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.
(2) În cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de
circulaţie, judecătoria va cita şi societatea de asigurări menţionată în
procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
Art. 34. - (1) Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce
verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o
şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează
orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii
şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii
stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Dispoziţiile art. 236 1 şi ale
art. 405 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.
(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a
soluţionat plângerea poate fi atacată numai cu APEL. APELUL se
soluţionează de SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI
FISCAL A TRIBUNALULUI. Motivarea apelului nu este obligatorie.
Motivele de apel pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Apelul suspendă
executarea hotărârii.
Art. 35. - Plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare şi

sancţionare a contravenţiilor se soluţionează cu precădere.
Art. 36. - Pentru plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiei, pentru recursul formulat împotriva hotărârii
judecătoreşti prin care s-a soluţionat plângerea, precum şi pentru orice alte
cereri incidente se percep taxele judiciare de timbru prevăzute de lege.

- Care sunt cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei?;
- Care sunt cauzele care înlătură răspunderea contravenţională şi
termenele în care acţionează acestea?
- Care sunt sancţiunile contravenţionale principale?
- Care sunt sancţiunile contravenţionale complementare?
TEMA 7: COMPLETAREA ȘI COMUNICAREA PROCESULUI

VERBAL DE CONSTATARE A CONTRAVENȚIILOR
7.1. Completarea procesului verbal de constatare a contravenției

7.2. Comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției
CONDIŢIILE DE FORMĂ PE CARE TREBUIE SĂ LE

ÎNDEPLINEASCĂ PROCESUL-VERBAL DE CONSTATRE A
CONTRAVENŢIILOR.
Reguli ce trebuie respectate la completarea procesului-verbal de

constatare a contravenţiilor Pentru a avea forţă probantă, procesul-verbal
trebuie încheiat(completat) cu respectarea condiţiilor de fond şi formă
învăţate fără de care acesta este nul din oficiu sau poate fi anulat.
Condiţiile de formă sunt acele reguli pe care trebuie să le respecte agentul
constatator în momentul încheierii (completării) formularului procesului-
verbal de constatare a contravenţiilor
CONDIŢII DE FORMĂ
Procesele-verbale de constatare a contravenţiei folosite de agenţii
constatatori sunt tipărite, înseriate şi broşate în carnete
La completarea procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se ţine

cont de următoarele reguli:
-se completează cu pix (cu pastă), folosindu-se plombagina (indigo)
pentru imprimarea copiilor.
-trebuie scris citeţ, barându-se cu linii orizontale rubricile sau cuvintele
care nu sunt necesare.
-nu se admit corecturi, ştersături, modificări sau adăugiri ulterioare.
Dacă în timpul completării sale, agentul constatator face unele greşeli,
înscrisul va fi anulat, întocmindu-se alt proces verbal.
-antetul unităţii de poliţie, numele agentul constatator, al
contravenientului, precum şi al altor persoane menţionate în procesul-verbal,
denumirile de localităţi, străzi, unităţi de stat sau societăţi comerciale în
scopul evitării unor confuzii sau neclarităţi se scriu cu majuscule.
-nu sunt admise prescurtările. Ele pot fi, totuşi făcute numai dacă sunt
explicate pe marginea formularului sau când sunt din cele îndeobşte
recunoscute şi folosite.
-se întocmeşte, de regulă, în două exemplare, din care originalul rămâne
la agentul constatator şi copia se înmânează contravenientului.(formularele
I.G.P.F-3 exemplare)
-în cazul în care se aplică sancţiunea complementară privind
confiscarea, ori prin fapta comisă s-au produs pagube materiale, procesul-
verbal se încheie în trei sau mai multe exemplare pentru a se înmâna câte o
copie persoanelor interesate, respectiv părţii vătămate ori celei căreia îi
aparţin bunurile confiscate.
-dacă este necesară întocmirea procesului-verbal în mai multe copii,
decât permite formularul (original şi două copii), şi nu există posibilitatea
multiplicării prin copiere (xerox), se pot folosi copii volante (neînseriate) pe
care se va trece seria şi numărul originalului procesului-verbal.
CONDIŢII DE FOND - rubricile procesului-verbal (formularul

tipizat)
1. COMPLETAREA RUBRICILOR DIN CONŢINUTUL

PROCESULUI-VERBAL DE CONSTATARE A
CONTRAVENŢIILOR
La completarea rubricilor din procesul-verbal de constatare a

contravenţiei se va ţine seama de următoarele reguli:
a. Rubrica „antetul unităţii de poliţie” se completează indicând

INSPECTORATUL TERITORIAL DE POLIŢIE DE FRONTIERĂ şi
unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator.
b. Rubrica „data (anul, luna, ziua) şi locul unde este încheiat” procesul-
verbal de constatare a contravenţiei.
c. Rubrica „numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte
agentul constatator” (în cazul ofiţerilor şi agenţilor de poliţie se va specifica
şi gradul profesional al acestora).
d. Rubrica „datele privind identitatea contravenientului” se completează
cu datele personale ale contravenientului din actul de identitate, inclusiv
codul numeric personal. De asemenea se vor completa ocupaţia şi locul de
muncă ale contravenientului.
În cazul în care contravenientul locuieşte la altă adresă decât cea de
domiciliu, în cuprinsul procesului-verbal se menţionează şi această adresă.
În cazul în care contravenientul este minor (vârsta între 14 -18 ani), în
procesul-verbal, pe lângă datele de identitate ale acestuia se vor trece şi
numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau tutorelui. Necesitatea acestor
menţiuni este impusă de răspunderea pe care o au părinţii (tutorele) în
legătură cu creşterea şi educarea minorilor, de influenţa ce trebuie să o aibă
asupra lor sancţiunile contravenţionale aplicate.
În situaţia în care contravenientul este persoană juridică în procesul-
verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de
înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia, precum şi
datele de identificare a persoanei care o reprezintă.
În cazul contravenienţilor cetăţeni străini sau cetăţeni români cu
domiciliul în străinătate în procesul-verbal vor fi cuprinse următoarele date
de identificare a acestora: numele, prenumele, seria şi numărul paşaportului,
statul emitent şi data eliberării documentului, precum şi seria şi numărul
tichetului de înscriere a contravenţiilor.
e. Rubrica “a săvârşit următoarele” se completează cu data, ora, locul
săvârşirii faptei, fapta care constituie contravenţie(acţiunea sau inacţiunea
făptuitorului), împrejurările ce pot servi la aprecierea gravităţii acesteia,
urmările şi eventualele pagube produse ori persoana în dauna căreia acestea
s-au produs.
În cazul concursului de contravenţii faptele se descriu în succesiunea
comiterii lor, iar dacă spaţiul destinat acestei rubrici permite, fiecare faptă
va fi descrisă începând cu alineat şi folosindu-se cuvinte de legătură (de
asemenea, totodată, cu aceiaşi ocazie, în acelaşi timp etc.).
Pagubele se descriu amănunţit pentru a se putea stabili cuantumul

despăgubirilor civile.
f. Rubrica “încadrare juridică a faptei” (faptelor) se completează cu
indicarea articolului, alineatului, literei, punctului care prevede fapta, a
articolului, alineatului, literei, punctului care prevede sancţiunea şi
denumirea, numărul şi anul emiterii actului normativ încălcat .
În cazul concursului de contravenţii, faptele se descriu în succesiunea
comiterii lor, articolele, literele, alineatele şi punctele precum şi actele
normative care le prevăd se trec în ordinea descrierii faptelor.
De exemplu: “A pătruns în fâşia de protecţie a frontierei de stat a
României,unde a fost depistat la 5m de borna G1,fără să deţină aprobarea
şefului S.P.F Borş;; . De asemenea a refuzat să se legitimeze cu actul de
identitate pentru stabilirea identităţii sale ,declarând că l-a uitat acasă. Cu
ocazia controlului corporal efectuat asupra sa a fost găsită cartea de
identitate seria X.H. nr. 303069 pe numele acestuia”. Faptele sunt prevăzute
de art. 75 literele d şi f din O.U.G 105/2001, şi sancţionate de art.76,
literele d şi e . , litera d, cu amendă, de la 300 –1500lei şi litera e, cu
amendă, de la100-1000 lei.(TOTAL 400-2500 LEI)
g. Rubrica privind - Contravenientul poate achita, în termen de cel mult
15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului - verbal, jumătate din
minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând
mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal posibilitatea
contravenientului
h. Rubrica “stabilesc avertisment / amenda”, se completează numai
când agentul constatator are competenţă să stabilească sancţiunea iar
cuantumul amenzii se va scrie în cifre şi în litere.
i. Rubrica “despăgubiri civile” se completează în cazul în care prin
săvârşirea contravenţiei s-a cauzat o pagubă şi există tarife de evaluare a
acesteia, agentul constatator care aplică sancţiunea stabileşte şi
despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând menţiunea
corespunzătoare în procesul-verbal.
Dacă nu există tarif de evaluare a pagubei persoana vătămată îşi va
putea valorifica pretenţiile potrivit dreptului comun.
j. Rubrica “dispun confiscarea / ridicarea în vederea confiscării” se
completează când actul normativ încălcat prevede în mod expres această
sancţiune şi există bunuri supuse confiscării.
Când agentul constatator (poliţistul) are competenţă să aplice sancţiunea
principală, acesta va dispune confiscarea lucrurilor iar când nu are
competenţă, va ridica lucrurile în vederea confiscării. Sancţiunea
complementară de confiscare în acest caz se va dispune de organul

competent să aplice sancţiunea principală.
În ambele situaţii lucrurile confiscate se descriu amănunţit, în procesul-
verbal, pentru o cât mai bună individualizare a lor, indicând după caz,
numărul acestora, greutatea, dimensiunile, culoarea, starea calitativă, starea
de uzură, denumirea, starea de funcţiune, specia, esenţa, tărie alcoolică etc.
precum şi orice alte elemente sau date caracteristice, cui aparţin, unde au
fost predate şi pe ce bază. Tot la această rubrică se menţionează şi numărul
articolului care prevede sancţiunea complementară de confiscare.
k. Rubrica „dispun următoarele măsuri complementare” – se
completează când agentul constatator aplică, după caz, pe lângă sancţiunea
contravenţională principală şi unele măsuri complementare.
La această rubrică se completează articolul, litera, alineatul, punctul şi
actul normativ în baza căruia se dispune măsura complementară, precum şi
motivul pentru care s-a luat măsura respectivă .EXEMPLU articolul 20
alineatul 3 din Legea 248/2005
l. Rubrica „contravenientul nu este de faţă / refuză / nu poate lua la
cunoştinţă despre conţinutul procesul-verbal” se completează în funcţie
de situaţie prin anularea cuvintelor care nu corespund.
De exemplu, în situaţia în care contravenientul este de faţă şi poate lua
la cunoştinţă despre conţinutul procesului verbal se anulează cuvintele: nu,
refuză, nu poate precum şi spaţiile destinate datelor de identificare ale
martorului.
În situaţia în care contravenientul nu este de faţă / refuză / nu poate lua
la cunoştinţă despre conţinutul procesul-verbal, agentul constatator va face
menţiunea despre aceste împrejurări care trebuie să fie confirmate de cel
puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale,
din actul de identitate al martorului şi codul numeric personal.
În lipsa martorului se face menţiune despre aceasta, precizând
motivul(ora târzie, stradă periferică, arteră necirculată etc.) pentru care s-a
încheiat procesul-verbal în acest mod.
Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
m. La rubrica “alte menţiuni” din procesul-verbal agentul constatator
este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face
obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile sunt
consemnate în procesul-verbal, lipsa acestora ducând la nulitatea procesului-
verbal.
n. Rubrica „contravenientul poate face plângere” se completează
termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.
În cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenţiei se vor trece

în cazul sancţionării cetăţenilor străini şi persoanele care au fost prezente şi
au adus la cunoştinţă acestora sancţiunea(traducător, interpret).
Procesul-verbal se semnează de agentul constatator, de contravenient şi
de martor(atunci când este cazul).
Dacă agentul constatator aplică şi sancţiunea, iar contravenientul este
prezent la încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta se înmânează
contravenientului, făcându-se menţiune în acest sens în procesul-verbal.
Contravenientul va semna de primire, pe DOVADĂ.
să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, se face de către agentul
constatator în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancțiunii
contravenționale.
Comunicarea procesului-verbal se face prin poştă, cu aviz de primire,
sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de
afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor.
p. „Dovada”, se află tipărită pe exemplarul 2 al procesului-verbal şi se
completează în funcţie de situaţia întâlnită de agentul constatator în
momentul constatării contravenţiei, astfel:
Comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției
Comunicarea procesului verbal de constatare a contravenţiilor

- în cazul în care contravenientul este prezent la încheierea procesului-
verbal se completează şi dovada care, după ce a fost semnată de
contravenient, se detaşează de la exemplarul 2 al procesului-verbal şi este
oprită de agentul constatator, fiind ataşată la exemplarul 1 al procesului-
verbal;(articolele 19 şi 26 alineatele1 şi 2 din OG 2/2001)
- în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent,

refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia se face de către
agentul constatator sau prin poştă(DOVADA se capsează pe plic), cu aviz
de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
Operaţiunea de afişare se consemnează în dovada semnată de cel puţin un
martor.(articolele 26 alineat 3 şi articolul 27 din OG 2/2001)
Decizia nr. 10/2013 privind judecarea recursului în interesul legii ce

formează obiectul Dosarului nr. 7/2013
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În numele legii D E C I D E:
Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 teza I raportat la art. 14
alin. (1), art. 25 alin. (2) şi art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi
completările ulterioare, stabileşte că:
Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenţie şi a
înştiinţării de plată, prin afişare la domiciliul sau sediul
contravenientului, este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de
primire.
Cerinţa comunicării procesului-verbal de contravenţie este
îndeplinită şi în situaţia refuzului expres al primirii corespondenţei,
consemnat în procesul-verbal încheiat de funcţionarul poştal.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de
procedură civilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2013.

TEMA 8: Constatarea şi aplicarea sancţiunilor

contravenţionale în cazul încălcării reglementărilor privind
regimul juridic al frontierei de stat
1.Cazurile prevăzute de O.U.G. 105/2001 privind frontiera de stat
INTRODUCERE
Ordonanţa de urgenţă nr. 105/2001 privind frontiera de stat este actul
normativ cel mai important la care poliţiştii de frontieră au competenţă
materială de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Indiferent de locul
unde îşi desfăşoară activitatea: misiuni la supravegherea frontierei de stat
sau misiuni de verificare în punctele de trecere a frontierei de stat(terestre,
feroviare, navale, aeroportuare), există valori sociale care sunt apărate prin
acest act normativ, a căror respectare se asigură prin lucrătorii poliţiei de
frontieră. Din aceste considerente rezultă necesitatea formării de competenţe
solide prin achiziţia de cunoştinţe şi formarea de deprinderi în constatarea
contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale privind frontiera de
stat a României.
1. CAZURILE PREVĂZUTE DE O.U.G 105/2001 PRIVIND

FRONTIERA DE STAT
1.1 FAPTELE CARE CONSTITUIE CONTRAVENŢII ŞI

SANCŢIUNILE CARE SE APLICĂ PENTRU ACESTE FAPTE,
CONFORM O.U.G 105 DIN 2001 PRIVIND FRONTIERA DE STAT
Art. 75. - Sunt contravenţii, dacă potrivit legii penale nu constituie

infracţiuni, următoarele fapte:
a) tragerea cu arma peste frontiera de stat, deteriorarea ori
distrugerea semnelor de frontieră, a instalaţiilor sau mijloacelor tehnice
de pază, supraveghere şi control ale Poliţiei de Frontieră Române, utilizarea
focului deschis fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării
focului la vecinătăţi, în apropierea liniei de frontieră;
b) Abrogată prin punctul 1. din Lege nr. 157/2011 începând cu
31.07.2011.
c) refuzul sub orice formă de a permite autorităţilor de frontieră

vizitarea aeronavelor, navelor, mijloacelor de transport rutiere sau feroviare,
a magaziilor, hambarelor şi a altor locuri ce prezintă interes pentru controlul
de frontieră;
d) refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii
sale, de a se legitima cu actele de identitate ori de a prezenta la control
bagajele sau mijloacele de transport, la cererea organelor poliţiei de
frontieră sau ale poliţiei;
e) accesul la uscat fără aprobarea şefului punctului de trecere a
membrilor echipajelor navelor româneşti de transport de mărfuri care, din
motive justificate, sunt obligate să staţioneze în raza portului; neprezentarea,
după plecarea navei, a marinarilor rămaşi pe teritoriul României la agenţia
companiei de navigaţie de care aparţine nava, pentru a li se rezolva situaţia;
accesul la bord al membrilor de familie ai marinarilor străini îmbarcaţi pe
navele aflate în porturile româneşti care navighează între porturile
Constanţa, Sulina şi Moldova Veche fără paşaport ori alte documente de
trecere a frontierei sau fără aprobarea şefului punctului de trecere;
desfăşurarea oricărei activităţi în punctele de trecere a frontierei de stat, alta
decât efectuarea controlului de frontieră, fără avizul, după caz, al şefului
inspectoratului judeţean al poliţiei de frontieră competent, al şefului Gărzii
de Coastă, al şefului structurii de coordonare a punctelor de trecere
aeroportuare, al administraţiei publice locale sau al altei autorităţi prevăzute
de lege; nerespectarea obligaţiilor prevăzute în avizul eliberat de şeful
inspectoratului judeţean al poliţiei de frontieră competent, de şeful Gărzii de
Coastă sau de şeful structurii de coordonare a punctelor de trecere
aeroportuare, potrivit prevederilor art. 45 alin. (1);
f) accesul persoanelor în fâşia de protecţie a frontierei de stat, fără
documente de identitate şi fără aprobarea şefului formaţiunii locale a poliţiei
de frontieră; accesul persoanelor în insulele şi ostroavele de formaţiune
nouă din apele de frontieră înainte de determinarea apartenenţei acestora;
desfăşurarea activităţilor prevăzute la art. 39 fără avizul şefului
inspectoratului judeţean al poliţiei de frontieră sau al şefului Gărzii de
Coastă; efectuarea pescuitului în apele de frontieră, apele maritime
interioare şi în marea teritorială în alte locuri sau în alte sectoare decât
cele stabilite de autorităţile competente ori fără avizul prealabil al şefului
inspectoratului judeţean al poliţiei de frontieră competent sau al şefului
Gărzii de Coastă; păstrarea bărcilor şi ambarcaţiunilor aflate pe apele
de frontieră sau pe apele maritime interioare desfăşurarea în alte locuri
decât cele stabilite de autorităţile competente ori neluarea de către cei care le
deţin a măsurilor necesare pentru a preveni folosirea acestora la trecerea

ilegală a frontierei de stat, la practicarea contrabandei sau la alte activităţi
ilicite;activităţilor de agrement şi sportive în apele de frontieră, marea
interioară şi marea teritorială, fără aprobarea căpităniei de port sau, după
caz, a administraţiei publice locale ori fără avizul şefului sectorului poliţiei
de frontieră; acostarea fără drept a navelor, a ambarcaţiunilor cu
excursionişti în alte locuri decât porturile sau locurile special amenajate în
acest scop; păşunatul animalelor în timpul zilei dincolo de fâşia de
protecţie a frontierei de stat; păşunatul animalelor în timpul nopţii în alte
locuri decât cele stabilite de autorităţile administraţiei publice locale sau fără
avizul şefului sectorului poliţiei de frontieră; vânătoarea de-a lungul
frontierei de stat, pe adâncimea de 500 m de la fâşia de protecţie a
frontierei de stat către interior, pentru frontiera de uscat, şi de la limita
terenului inundabil, pentru frontiera de apă; desfăşurarea vânătorii
prevăzute la art. 44 alin. (2), fără avizul prealabil al şefului sectorului
poliţiei de frontieră; fixarea pe bandă magnetică, pe hârtie sau pe alt
suport, a imaginilor care redau porţiuni din teritoriul statelor vecine de
persoanele care se deplasează ori care desfăşoară diferite activităţi în
apropierea frontierei de stat, dacă acest lucru este prevăzut în acordurile sau
convenţiile privitoare la frontieră încheiate de România cu statele vecine;
purtarea de convorbiri neautorizate peste linia de frontieră, dacă acest
lucru este prevăzut în acordurile sau convenţiile privitoare la frontieră
încheiate de România cu statele vecine; comiterea sau proferarea, de
persoanele care se deplasează ori desfăşoară activităţi în apropierea
frontierei de stat, de fapte, gesturi sau expresii jignitoare la adresa statului
vecin ori a cetăţenilor acestuia, dacă acestea sunt prevăzute în acordurile sau
convenţiile privitoare la frontieră încheiate de România cu statele vecine.
Art. 39. - În zona de frontieră, pe adâncimea de 500 m de la linia de

frontieră către interior, cu avizul şefului inspectoratului judeţean al poliţiei
de frontieră competent, se pot executa activităţi cum sunt: mineritul,
exploatările de ţiţei, de gaze, de ape minerale, de ape termale, exploatările
forestiere, balastiere sau de cariere, lucrările de îmbunătăţiri funciare şi
irigaţii, îndiguirile, lucrările ori construcţiile pe cursurile de apă, lucrările de
asigurare a condiţiilor de navigaţie, construcţiile şi amenajările turistice, de
agrement sau de altă natură, cercetările ori prospectările geologice.
Art. 44. - (1) Vânătoarea de-a lungul frontierei de stat pe adâncimea de

500 metri de la fâşia de protecţie a frontierei de stat către interior, pentru
frontiera de uscat, şi de la limita terenului inundabil, pentru frontiera de apă,

este interzisă.
(2) Vânătoarea organizată a animalelor de pradă, pe adâncimea
prevăzută la alin. (1), este admisă numai ziua şi numai de la fâşia de
protecţie a frontierei de stat către interior, pe baza hotărârilor consiliilor
locale şi cu avizul prealabil al şefului sectorului poliţiei de frontieră.
Art. 76. - (1) Contravenţiile prevăzute la art. 75 se sancţionează

după cum urmează:
a) cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei cele de la lit. a);
b) Abrogată prin punctul 2. din Lege nr. 157/2011 începând cu
31.07.2011.
c) cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei cele de la lit. e);
d) cu amendă de la 300 lei la 1.500 lei cele de la lit. c) şi d);
e) cu amendă de la 100 lei la 1.000 lei cele de la lit. f).
(21) Săvârşirea în mod repetat a contravenţiei de nerespectare a
obligaţiilor prevăzute în avizul eliberat de şeful serviciului teritorial al
poliţiei de frontieră competent sau de şeful structurii de coordonare a
punctelor de trecere aeroportuare, potrivit prevederilor art. 45 alin. (1), se
sancţionează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei şi cu retragerea
avizului.
1.2 COMPETENŢA MATERIALĂ

Art. 77. - (1) Contravenţiile prevăzute la art. 75 se constată şi
sancţiunile se aplică, potrivit legii, după caz, de către personalul Poliţiei de
Frontieră Române, al Poliţiei Române sau de către împuterniciţii
autorităţilor administraţiei publice locale.
1.3 Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la

data înmânării sau comunicării procesului - verbal, jumătate din
minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator
făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.(ÎN
TOATE SITUAȚIILE)
1.4 CONFISCAREA BUNURILOR FOLOSITE,DESTINATE SAU

REZULTATE DIN SĂVÎRŞIREA CONTRAVENŢIILOR
PREVĂZUTE DE ARTICOLUL 75
În conformitate cu articolul 44 alineatul 9 din CONSTITUŢIA
ROMANIEI 9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori
contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii
ÎN CONCLUZIE: bunurile destinate, folosite sau rezultate din
contravenţiile stabilite prin OUG 105/2001 privind frontiera de stat NU
POT FI CONFISCATE.
TEMA 9: Constatarea şi aplicarea sancţiunilor

contravenţionale la regimul juridic al străinilor şi regimul
liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate
1. Cazurile prevăzute de OUG 194 din 2002 privind regimul străinilor în

România
2. Cazurile prevăzute de Legea 248 din 2005 privind regimul liberei
circulaţii a cetăţenilor români în străinătate
3. Cazurile prevăzute de OUG 97 din 14.07.2005 privind evidenţa,
domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români
INTRODUCERE
Alături de OUG 105 din 2001 privind frontiera de stat, actele normative
analizate la această temă: OUG nr. 194 (rl) din 12/12/2002 privind regimul
străinilor în România, Legea nr. 248 din 20/07/2005 privind regimul liberei
circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, OUG 97 din 14.07.2005 privind
evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români
trebuie să fie în atenţia tuturor lucrătorilor poliţiei de frontieră indiferent de
locul unde îşi desfăşoară activitatea: misiuni la supravegherea frontierei de
stat sau misiuni de verificare în punctele de trecere a frontierei de
stat(terestre, feroviare, navale, aeroportuare). Pe lângă însuşirea de
cunoştinţe, formarea de abilităţi de constatare şi aplicare a contravenţiilor la
actele normative arătate mai sus necesită o deosebită atenţie în identificarea
elementelor constitutive ale contravenţiei (obiect, subiect, latură obiectivă,
latură subiectivă). Fără analizarea acestor elemente şi a structurii logice a
normei juridice, se pot produce confuzii în încadrarea juridică a faptelor
contravenţionale.
1.CAZURILE PREVĂZUTE DE OUG 194 DIN 2002 PRIVIND

REGIMUL STRĂINILOR ÎN ROMÂNIA
SANCŢIUNILE CARE SE APLICĂ PENTRU ACESTE FAPTE
ARTICOLUL 134 Contravenţii
Sunt considerate contravenţii următoarele fapte:
1. nerespectarea de către transportator a interdicţiilor prevăzute la
art. 7 alin. (1);
2. neîndeplinirea de către străin a obligaţiei de a părăsi teritoriul
României după data la care încetează dreptul de şedere în România
prevăzut la art. 11;
3. neîndeplinirea de către străin a obligaţiei de anunţare a şederii sale la
organul de poliţie competent teritorial, până cel târziu după 3 zile de la
împlinirea termenului prevăzut la art. 12 alin. (1);
4. nerespectarea de către străin a obligaţiei prevăzute la art. 13 alin. (2);
5. nedeclararea informaţiilor prevăzute la art. 13 alin. (1) şi (3), în
termenele prevăzute la art. 13 alin. (4);
6. permiterea ieşirii din ţară a străinilor care se află în una dintre
situaţiile de nepermitere a ieşirii prevăzute la art. 15 alin. (1);
7. nerespectarea termenului de depunere a cererii de prelungire a
dreptului de şedere temporară, prevăzut la art. 51 alin. (1);
8. neîndeplinirea de către străini a obligaţiilor prevăzute la art. 50 alin.
(3);
9. nerespectarea de către angajator a obligaţiei de comunicare a situaţiei

nominale, prevăzută la art. 57 alin. (2);
10. neîndeplinirea de către străin a obligaţiei de a se prezenta la
formaţiunea teritorială a Oficiului Român pentru Imigrări, în termenul de 30
de zile prevăzut la art. 73 alin. (5);
11. nerespectarea obligaţiei ce revine străinului cu privire la permisul de
şedere, prevăzută la art. 108 alin. (2), cu privire la documentul de tolerat,
prevăzută la art. 1171 alin. (4), sau neprezentarea documentelor de călătorie,
în cazul străinilor aflaţi în România în baza unei vize ori în temeiul unor
convenţii internaţionale sau acte normative prin care se desfiinţează
unilateral regimul de vize;
12. nerespectarea termenului pentru depunerea cererii de reînnoire a
permisului de şedere, prevăzut la art. 110 alin. (4);
13. nerespectarea termenului de declarare a furtului, pierderii,
deteriorării sau distrugerii permisului de şedere, prevăzut la art. 112 alin.
(1), respectiv a documentului de tolerat, prevăzut la art. 1171 alin. (5);
14. nerespectarea termenului de declarare a furtului, pierderii,
deteriorării sau distrugerii paşaportului pentru persoana fără cetăţenie,
prevăzut la art. 124 alin. (1);
15. reţinerea documentului de trecere a frontierei de stat al unui
străin sau a permisului de şedere de către persoane neautorizate;
16. facilitarea, sub orice formă, a şederii ilegale a străinilor pe
teritoriul României. ABROGAT
ARTICOLUL 135 Sancţiuni
Contravenţiile prevăzute la art. 134 se sancţionează după cum urmează:
a) cu amendă de la 100 lei la 500 lei, cele prevăzute la pct. 3, 4, 5, 7, 8,
10, 11, 12, 13 şi 14;
b) cu amendă de la 500 lei la 1000 lei cea prevăzută la pct. 6;
c) cu amendă de la 2000 lei la 3000 lei cele prevăzute la pct. 9, 15 şi 16;
d) cu amendă de la 8.000 lei la 15.000 lei, cea prevăzută la pct. 1,
calculată pentru fiecare străin transportat;
e) în cazul contravenţiei prevăzute la pct. 2, amenda se aplică după cum
urmează:
(I) de la 400 lei la 700 lei, în cazul unei şederi de până la 30 de
zile după încetarea dreptului de şedere;
(II) de la 600 lei la 1000 lei, în cazul unei şederi de până la 60 de
zile după încetarea dreptului de şedere;
(III) de la 800 lei la 1200 lei, în cazul unei şederi de peste 60 de
zile după încetarea dreptului de şedere.
Intrarea străinilor pe teritoriul României

ARTICOLUL 6 Condiţii cu privire la intrarea străinilor
1) Intrarea pe teritoriul României poate fi permisă străinilor care
îndeplinesc următoarele condiţii:
a) posedă un document valabil de trecere a frontierei de stat, care
este acceptat de statul român;
b) posedă viză sau permis de şedere acordate în condiţiile prezentei
ordonanţe de urgenţă sau, după caz, posedă orice autorizaţie care
conferă titularului drept de tranzit ori de şedere pe teritoriul României în
baza actelor normative ale Uniunii Europene, obligatorii şi aplicabile pentru
România, dacă prin înţelegeri internaţionale nu s-a stabilit altfel;
ARTICOLUL 7 Obligaţiile transportatorilor
(1) Este interzisă aducerea în România de către companiile de
transport aeriene, navale sau terestre a străinilor fără documente de
trecere a frontierei, cu documente sau vize false ori falsificate sau
ascunşi în mijloacele de transport ori care nu îndeplinesc condiţiile
prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) şi b).
(2) În cazul nerespectării dispoziţiilor alin. (1), compania de transport
respectivă este obligată să asigure transportul imediat al străinilor în cauză
la locul de îmbarcare sau într-un alt loc pe care străinii îl acceptă şi unde
sunt acceptaţi. Dacă acest lucru nu este posibil, transportatorul este obligat
să asigure cheltuielile privind cazarea şi întreţinerea, precum şi toate
celelalte cheltuieli determinate de îndepărtarea de pe teritoriul României,
denumită în continuare îndepărtare.
(3) Obligaţiile prevăzute la alin. (2) sunt aplicabile şi companiilor de
transport cu care sosesc în România străinii aflaţi în tranzit, dacă:
a) transportatorul care urmează să-i preia pentru a-i duce în ţara de
destinaţie refuză să-i îmbarce;
b) autorităţile statului de destinaţie nu permit intrarea străinilor şi îi
returnează în România.
ARTICOLUL 15 Nepermiterea ieşirii
(1) Străinului nu i se permite ieşirea din ţară în următoarele situaţii:
a) este învinuit sau inculpat într-o cauză penală şi magistratul dispune
instituirea măsurii interdicţiei de părăsire a localităţii sau a ţării;
b) a fost condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi
are de executat o pedeapsă privativă de libertate.
(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) organele competente din cadrul
Ministerului Administraţiei şi Internelor vor pune în aplicare măsura de a nu
permite ieşirea de pe teritoriul României, numai în baza documentelor
încheiate de procuror, de instanţele de judecată sau de organele prevăzute de

lege care au atribuţii de punere în executare a pedepsei închisorii, care
conţin o asemenea măsură şi sunt transmise pentru punere în aplicare.
(3) Abrogat prin punctul 23. din Lege nr. 157/2011 începând cu
31.07.2011.
(4) Punerea în aplicare a măsurii se realizează, în toate cazurile, prin
instituirea consemnului nominal la frontieră de către organele poliţiei de
frontieră.
MICUL TRAFIC DE FRONTIERĂ
Regimul aplicabil micului trafic de frontieră
Acord din 13/11/2009 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 52 din
22/01/2010 între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova
privind micul trafic de frontieră
ARTICOLUL 161 Domeniu de reglementare
Micul trafic de frontieră se desfăşoară potrivit acordurilor bilaterale
încheiate de România cu state terţe vecine în temeiul prevederilor art. 1 alin.
(2) şi art. 13 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.931/2006 al
Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire
a normelor referitoare la micul trafic de frontieră la frontierele terestre
externe ale statelor membre şi de modificare a dispoziţiilor Convenţiei
Schengen, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria
L405 din 30 decembrie 2006.
ARTICOLUL 162 Organele competente să elibereze permisul de
mic trafic de frontieră
(1) Permisele de mic trafic de frontieră se eliberează de către misiunile
diplomatice şi oficiile consulare ale României în ţările terţe vecine cu care
România a încheiat acordurile prevăzute la art. 16 1, în condiţiile stabilite
prin aceste acorduri.
(2) Documentele prevăzute la alin. (1) se eliberează într-un termen de
până la 60 de zile de la data depunerii cererii.
(3) În vederea aprobării cererilor pentru acordarea permiselor de mic
trafic de frontieră, misiunile diplomatice şi oficiile consulare solicită avizul
Oficiului Român pentru Imigrări numai în cazurile stabilite prin protocol
aprobat prin ordin comun al ministrului afacerilor externe şi al ministrului
administraţiei şi internelor.
(4) Prin avizul Oficiului Român pentru Imigrări prevăzut la alin. (3) se
constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. e), g) şi h).
(5) Oficiul Român pentru Imigrări emite avizul în termen de până la 30

de zile de la data primirii solicitării de la misiunile diplomatice şi oficiile
consulare.
ARTICOLUL 163 Regimul permisului de mic trafic de frontieră
(1) Permisul de mic trafic de frontieră, eliberat străinului în condiţiile
prezentei ordonanţe de urgenţă, reprezintă documentul care dă dreptul
rezidenţilor din zona de frontieră să treacă frontiera de stat comună, în regim
de mic trafic de frontieră, conform Regulamentului (CE) nr. 1.931/2006 şi în
baza acordurilor prevăzute la art. 161.
(2) Titularul permisului de mic trafic de frontieră are obligaţia de a avea
în permanenţă asupra sa documentul, de a nu-l înstrăina şi de a-l prezenta
organelor autorităţilor competente ori de câte ori i se solicită aceasta.
(3) Titularul permisului de mic trafic de frontieră este obligat să anunţe
organele poliţiei de frontieră competente despre furtul, pierderea,
deteriorarea sau distrugerea permisului de mic trafic, în termen de cel mult 5
zile de la constatarea vreuneia dintre aceste situaţii.
(4) Străinului i se eliberează de către organele emitente prevăzute la art.
162 alin. (1) un nou permis de mic trafic de frontieră în locul celui declarat
furat, pierdut, deteriorat sau distrus, după reluarea integrală a procedurii de
eliberare.
(5) Forma şi conţinutul permiselor de mic trafic de frontieră se stabilesc
prin hotărâre a Guvernului. Ministerul Afacerilor Externe comunică
Comisiei Europene şi celorlalte state membre ale Uniunii Europene modelul
de permis de trecere locală a frontierei.
(6) În temeiul art. 12 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.931/2006,
evidenţa permiselor de mic trafic de frontieră solicitate, eliberate, anulate
sau revocate se ţine la nivel naţional într-un registru central, în format
electronic, de către Oficiul Român pentru Imigrări, care este desemnat şi
punct de contact naţional, responsabil cu gestionarea şi furnizarea datelor
cuprinse în acest registru. Registrul central se alimentează şi se actualizează
de către toate autorităţile cu atribuţii în domeniul micului trafic la frontieră.
ARTICOLUL 164 Anularea şi revocarea permiselor de mic trafic

de frontieră
(1) Permisul de mic trafic de frontieră poate fi anulat sau revocat în
străinătate de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale
României, iar în ţară de către organele poliţiei de frontieră, cu ocazia
controlului pentru trecerea frontierei de stat, sau de către Oficiul Român
pentru Imigrări atunci când străinii se află pe teritoriul statului român.
(2) Punerea în executare a măsurii anulării sau revocării permisului de

mic trafic de frontieră se face de către organele poliţiei de frontieră ori, după
caz, ale Oficiului Român pentru Imigrări.
(3) Autorităţile prevăzute la alin. (1) pot lua măsura anulării permisului
de mic trafic de frontieră în următoarele situaţii:
a) se constată ulterior că, la data solicitării permisului de mic trafic de
frontieră, străinii nu îndeplineau condiţiile prevăzute de acordurile care
reglementează regimul juridic privind micul trafic la frontiera comună;
b) străinii au obţinut permisul de mic trafic de frontieră pe baza unor
documente sau informaţii false;
c) străinii au introdus sau au încercat să introducă ilegal în România alţi
străini ori au înlesnit transportul sau cazarea acestora;
d) străinii au încălcat reglementările vamale sau cele privind frontiera
de stat;
e) străinii au intrat în România în perioada de interdicţie dispusă
anterior.
(4) Măsura revocării permisului de mic trafic de frontieră poate fi
dispusă de către autorităţile prevăzute la alin. (1) în următoarele situaţii:
a) străinii nu mai îndeplinesc condiţiile cerute la acordarea permisului
de mic trafic de frontieră;
b) după acordarea permisului de mic trafic de frontieră străinii au fost
declaraţi indezirabili sau împotriva lor a fost dispusă măsura interzicerii
intrării în România;
c) străinii recidivează în depăşirea zonei de frontieră prevăzută pentru
micul trafic.
(5) Decizia de anulare sau, după caz, de revocare a permisului de mic
trafic de frontieră, luată de autoritatea competentă conform alin. (1), se
comunică străinului, în scris, împreună cu motivele care au stat la baza
acesteia, de către:
a) misiunea diplomatică sau oficiul consular care a eliberat permisul de
mic trafic de frontieră, atunci când solicitantul se află în străinătate;
b) de către organele poliţiei de frontieră, atunci când acesta se află în
punctul de trecere a frontierei de stat;
c) de către Oficiul Român pentru Imigrări, atunci când cel în cauză se
află în România, prin decizia de returnare prevăzută la art. 82 alin. (3) lit. a)
pct. (ii), cu excepţia cazurilor în care permisul de mic trafic de frontieră a
fost anulat potrivit alin. (3) lit. e) ori a fost revocat potrivit alin. (4) lit. b)
sau c), situaţii în care se va emite decizia de returnare sub escortă prevăzută
la art. 82 alin. (5).
(6) De la data comunicării, anularea produce efecte retroactive, iar

revocarea produce efecte numai pentru viitor.
ARTICOLUL 165 Contravenţii şi sancţiuni

(1) În situaţia în care titularul permisului de mic trafic de frontieră
depăşeşte perioada de şedere stabilită prin acordul care reglementează
regimul juridic privind micul trafic la frontiera comună, împotriva
acestuia se dispune măsura sancţionării contravenţionale cu amendă de la
600 lei la 1.200 lei şi se emite decizia de returnare prevăzută la art. 82 alin.
(3) lit. a) pct. (i).
Acord din 13/11/2009 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 52 din
22/01/2010 între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova
privind micul trafic de frontieră
EXTRAS articolul 1
c) mic trafic de frontieră înseamnă trecerea frecventă a frontierei
comune a statelor părţilor contractante de către rezidenţii în zona de
frontieră a statului unei părţi contractante, care intenţionează să rămână în
zona de frontieră a statului celeilalte părţi contractante, în special din motive
de ordin social, cultural, familial sau întemeiate economic, pentru o
perioadă care să nu depăşească 3 luni de şedere neîntreruptă, calculată
de la data trecerii frontierei;
depăşeşte zona de frontieră stabilită prin acordul care reglementează
regimul juridic privind micul trafic la frontiera comună, împotriva
acestuia se dispune măsura sancţionării contravenţionale cu amendă de la
600 lei la 1.200 lei şi se emite decizia de returnare prevăzută la art. 82 alin.
(3) lit. a) pct. (i).
EXTRAS articolul 1
a) zona de frontieră cuprinde teritoriul statelor părţilor contractante,
care nu depăşeşte 30 de km de la frontiera de stat şi se află de o parte şi de
alta a frontierei de stat dintre România şi Republica Moldova.
Unităţile administrativ-teritoriale care sunt situate parţial în zona de 30
de km şi parţial în zona cuprinsă între 30 şi 50 de km de la frontiera comună
vor fi considerate ca aparţinând zonei de frontieră.
(3) În situaţia în care titularul permisului de mic trafic de frontieră nu

respectă obligaţiile prevăzute la art. 163 alin. (2), împotriva acestuia se
dispune măsura sancţionării contravenţionale cu amendă de la 100 lei la 500

lei.
nu respectă termenul de declarare a furtului, pierderii, deteriorării sau
distrugerii permisului de mic trafic de frontieră, prevăzut la art. 163
alin. (3), împotriva acestuia se dispune măsura sancţionării
contravenţionale cu amendă de la 100 lei la 500 lei.
(5) Împotriva titularului permisului de mic trafic de frontieră va fi
dispusă măsura interzicerii intrării în România, după cum urmează:
a) pentru străinii prevăzuţi la alin. (1):
(I) un an în cazul unei şederi ilegale de la 30 de zile la un an
sau în cazul în care străinul nu a respectat decizia de returnare;
(II) 2 ani în cazul unei şederi ilegale de peste un an;
b) 3 ani pentru străinii prevăzuţi la art. 164 alin. (4) lit. c).
(6) Pentru străinii prevăzuţi la art. 164 alin. (3) lit. e) şi alin. (4) lit. b),
interdicţia va fi egală cu perioada de interdicţie dispusă anterior, dar nu mai
mică de 5 ani.
(7) Interzicerea intrării se dispune în condiţiile prevăzute la art. 105.
(8) În cazurile prevăzute la alin. (5) lit. a), instituirea interdicţiei se face
cu aplicarea prevederilor art. 106 alin. (2).
(9) În temeiul art. 17 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.931/2006,
evidenţa tuturor cazurilor de utilizare abuzivă a regimului specific micului
trafic de frontieră şi a sancţiunilor aplicate se ţine la nivel naţional într-un
registru special, în format electronic, de către Oficiul Român pentru
Imigrări, care este responsabil cu gestionarea şi furnizarea datelor cuprinse
în acest registru. Registrul special se alimentează şi se actualizează de către
toate autorităţile cu atribuţii în domeniul micului trafic la frontieră.

ARTICOLUL 136 Constatarea contravenţiilor şi aplicarea
sancţiunilor se fac de către lucrători anume desemnaţi din cadrul
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative ori, după caz, de către
agenţi constatatori anume desemnaţi ai altor instituţii, potrivit
competenţelor.
data înmânării sau comunicării procesului verbal, jumătate din
TOATE SITUAȚIILE)

În O.U.G 194 DIN 2002 nu există prevederi exprese în acest sens şi în

consecinţă, potrivit art.44 alin.9 din Constituţia României, nu pot fi
efectuate confiscări în cazul săvârşirii acestor contravenţii
1.5 MĂSURI COMPLEMENTARE

În conformitate cu art.134 punctul 15 din O.U.G 194/2002. reţinerea
documentului de trecere a frontierei de stat al unui străin sau a permisului de
şedere de către persoane neautorizate,constituie contravenţie .SE IA
MARURA COMPLEMENTARĂ A REŢINERII DOCUMENTULUI
DE TRECERE A FRONTIEREI DE STAT ŞI SE ÎNAINTEAZĂ
CĂTRE I.G.I. Acestea se consemnează la rubrica ,,alte menţiuni,,.
EXTRAS – DIN OUG NR. 194/2002 PRIVIND REGIMUL
STRĂINILOR ÎN ROMÂNIA
Pentru punerea în aplicare a măsurii complementare de i nterzicerea
intrării străinilor pe teritoriul României, în situaţia alicării sancţiunilor
contravenţionale prevăzute de art. 134 pct. 2, sancţionată de art. 135
lit. „e” „ii” şi „iii”, din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România, precum şi pentru alte motive, prevăzute de prezenta
ordonanţă, cum ar fi „..au încălcat regimul vamal…”
SECŢIUNEA A 7-A INTERZICEREA INTRĂRII PE
TERITORIUL ROMÂNIEI
ARTICOLUL1063DISPUNEREA MĂSURII DE INTERZICERE A

INTRĂRII ÎN ROMÂNIA
(1)Interzicerea intrării în România se dispune, în condiţiile prezentei

ordonanţe de urgenţă, de Inspectoratul General pentru Imigrări, concomitent
cu emiterea deciziei de returnare.
(2)Interzicerea intrării în România se dispune, în condiţiile prezentei

ordonanţe de urgenţă, de Inspectoratul General pentru Imigrări sau de
organele poliţiei de frontieră şi în situaţia în care străinul nu a făcut
obiectul unei măsuri de îndepărtare, precum şi împotriva străinilor
prevăzuţi la art. 8 alin. (1) lit. b) -d) şi art. 8 alin. 2 lit. a) -b1) sau care nu
îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h).
(3)Interzicerea intrării în România nu se dispune dacă străinul cu şedere

ilegală face dovada că s-a aflat în imposibilitatea de a părăsi teritoriului
României din motive umanitare sau din alte motive obiective independente
de voinţa sa.
(4)Dispunerea măsurii de interzicere a intrării în România se

comunică străinilor, în scris, de către organul care a luat măsura şi
conţine motivarea în fapt şi în drept, precum şi informaţiile privind
căile de atac posibile.
(5)Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de
către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei
rază de competenţă se află formaţiunea care a dispus această măsură.
Contestaţia nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea
instanţei este definitivă.
ARTICOLUL1064- Stabilirea duratei interdicţiei de intrare
(1)În cazul străinilor care au intrat legal în România, dar a căror şedere
a devenit ilegală, durata interdicţiei de intrare se stabileşte după cum
urmează:
a) de la 6 luni la 1 an, în cazul:
(I) unei şederi ilegale de la 30 de zile la un an, pentru străinii care nu
au părăsit teritoriul României la expirarea dreptului de şedere conferit
prin viză sau în temeiul unor convenţii internaţionale ori acte
normative prin care se desfiinţează unilateral regimul de vize;
(II) unei şederi ilegale de la 90 de zile la 1 an, pentru străinii care au
fost titulari ai unui permis de şedere temporară;
(III) străinilor care prezintă risc de sustragere de la executarea
voluntară a obligaţiei de returnare potrivit art. 83 alin. (3) lit. d) şi e);
b) de la 1 an la 2 ani - în cazul unei şederi ilegale de la 1 an la 2 ani;
c) de la 2 ani la 3 ani - în cazul unei şederi ilegale de la 2 ani la 3
ani;
d) de la 3 ani la 4 ani - în cazul unei şederi ilegale de peste 3 ani.
(2)Durata interdicţiei de intrare în cazurile prevăzute la alin. (1) se

stabileşte pe ani şi luni calendaristice, în limitele prevăzute, ţinându-se
seama de conduita străinului şi de circumstanţele care au condus la şederea
ilegală a acestuia.
(3)În cazul străinilor care nu respectă termenul de plecare voluntară
prevăzut în decizia de returnare emisă fără stabilirea unei perioade de
interdicţie, durata interdicţiei de intrare se stabileşte potrivit alin. (1), în
funcţie de perioada de şedere ilegală, dar nu mai puţin de 1 an. În cazul în
care împotriva acestora a fost stabilită anterior o perioadă de interdicţie
potrivit alin. (1), aceasta se recalculează în funcţie de perioada de şedere
ilegală şi se majorează cu 1 an.
(4)Durata interdicţiei de intrare prevăzută la alin. (1) şi (3) se reduce la
jumătate, pe ani şi luni calendaristice, jumătate de lună fiind considerată 15
zile, dacă străinul:
a) solicită repatrierea voluntară umanitară asistată, în condiţiile
prevăzute la art. 95;
b) suportă cheltuielile necesare executării măsurilor de îndepărtare de
pe teritoriul României;
c) rambursează ulterior Inspectoratului General pentru Imigrări
cheltuielile suportate pentru executarea măsurilor de îndepărtare de pe
teritoriul României;
d) nu necesită cheltuieli cu transportul internaţional pentru îndepărtarea
sub escortă.
(5)În cazul străinilor cărora le-a fost revocată sau anulată viza ori
dreptul de şedere pentru nerespectarea scopului declarat în faţa autorităţilor,
durata interdicţiei de intrare este de 6 luni.
(6)În cazul străinilor care au solicitat sau au obţinut viza ori un drept de
şedere temporară sau un drept de şedere pe termen lung prin folosirea de
informaţii false, documente false sau falsificate ori prin alte mijloace ilegale,
durata interdicţiei de intrare este de 2 ani.
(7)În cazul străinilor care au intrat în România în perioada de
interdicţie, durata interdicţiei de intrare este cea dispusă anterior, dar nu mai
mică de 5 ani.
(8)În cazul străinilor care au trecut ilegal ori au încercat să treacă
fraudulos frontiera de stat, durata interdicţiei de intrare este de 5 ani.
(9)În cazul străinilor declaraţi indezirabili, durata interdicţiei de intrare
este egală cu perioada pentru care au fost declaraţi indezirabili.
(10) În cazul străinilor prevăzuţi la art. 8 alin. (1) lit. b) -d), durata
interdicţiei de intrare este de 15 ani.
(11) În cazul străinilor prevăzuţi la art. 8 alin. (2) lit. a) -b1)
sau care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h),
durata interdicţiei de intrare este de 5 ani.
(12) Durata interdicţiei de intrare se calculează de la data ieşirii
din ţară a străinului sau, dacă străinul nu se află în România, de la data
dispunerii interzicerii intrării în România.
ARTICOLUL 8 NEPERMITERE A INTRĂRII ÎN ROMÂNIA
(1)Străinilor nu li se permite intrarea pe teritoriul statului român
dacă:
a) nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1);
b) sunt semnalaţi de organizaţii internaţionale la care România este
parte, precum şi de instituţii specializate în combaterea terorismului că
finanţează, pregătesc, sprijină în orice mod sau comit acte de terorism;
c) există indicii că fac parte din grupuri infracţionale organizate cu
caracter transnaţional sau că sprijină în orice mod activitatea acestor
grupuri;
d) există motive serioase să se considere că au săvârşit sau au
participat la săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii ori a unor
crime de război sau crime contra umanităţii, prevăzute în convenţiile
internaţionale la care România este parte.
(2)Organele poliţiei de frontieră pot să nu permită intrarea străinilor
pe teritoriul statului român şi în următoarele situaţii:
a) au săvârşit infracţiuni pe perioada altor şederi în România ori în
străinătate împotriva statului sau a unui cetăţean român;
b) au introdus sau au încercat să introducă ilegal în România alţi
străini;
b1) au încălcat anterior, în mod nejustificat, scopul declarat la
obţinerea vizei sau, după caz, la intrarea pe teritoriul României, au
încălcat regimul vamal ori au trecut sau au încercat să treacă ilegal
frontiera de stat a României;
c) suferă de maladii care pot pune în pericol grav sănătatea publică,
stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
(3)Organele şi instituţiile care deţin date şi informaţii cu privire la

existenţa unor situaţii de natura celor prevăzute la alin. (1) şi (2) pot
solicita Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră sau Oficiului

Român pentru Imigrări dispunerea măsurii de nepermitere a intrării în
România, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
(4)Măsura nepermiterii intrării în România se motivează de către
organele poliţiei de frontieră şi se comunică imediat persoanei în cauză,
utilizând formularul prevăzut în partea B din anexa V la Codul
frontierelor Schengen, precum şi Centrului Naţional de Vize din cadrul
Ministerului Afacerilor Externe.
ARTICOLUL1065 Încetarea măsurilor de interzicere a intrării în
România
(1)Instituţia care a dispus o măsură de interzicere a intrării în România

cu aplicarea prevederilor art. 1064 alin. (1) - (8) şi (11) poate dispune
încetarea acesteia, în baza unei solicitări scrise, în situaţii temeinic
justificate, ţinând seama de circumstanţele specifice ale fiecărui caz în parte,
cum ar fi incidenţa uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 82 alin. (1) lit. b) -
d), motive umanitare sau atunci când prezenţa străinului pe teritoriul
României este necesară în interesul statului român. La analizarea situaţiei se
va lua în calcul dacă străinul a părăsit teritoriul cu respectarea deplină a
deciziei de returnare.

cu aplicarea prevederilor art. 1064 alin. (9) dispune încetarea acesteia în
situaţia în care instanţa competentă a hotărât încetarea măsurii declarării ca
indezirabil.

cu aplicarea prevederilor art. 1064 alin. (10) poate dispune încetarea
acesteia, în baza unei solicitări scrise, în situaţia în care prezenţa străinului
pe teritoriul României este necesară în interesul statului român, iar pericolul
determinat de motivele care au stat la baza acesteia nu mai subzistă.
(4)În situaţia în care, cu ocazia verificărilor ulterioare, se constată că

încetarea măsurii de interzicere a intrării în România a avut la bază
prezentarea unei informaţii false, documente false sau falsificate ori alte
mijloace ilegale, dreptul de şedere al străinului se revocă. Dispoziţiile
prezentei ordonanţe de urgenţă privind stabilirea şi executarea obligaţiei de
returnare se aplică în mod corespunzător.
(5)În situaţia prevăzută la alin. (4) împotriva străinului se dispune

interzicerea intrării în România pentru o perioadă compusă din perioada de
interdicţie dispusă anterior şi neefectuată şi perioada prevăzută la art.
1064 alin. (6).

ARTICOLUL1066 Măsuri tehnice
(1)Autoritatea care dispune măsura de interzicere a intrării în România
sau care efectuează expulzarea introduce în baza de date proprie o
semnalare în scopul refuzului intrării pe teritoriul statului român, pe care o
transmite în Sistemul informatic naţional de semnalări.
(2)Autoritatea care dispune încetarea măsurii de interzicere a intrării în
România şterge semnalarea introdusă potrivit alin. (1).
(3)Atunci când este posibil, Inspectoratul General pentru Imigrări sau,
după caz, organele poliţiei de frontieră înscrie/înscriu în documentul de
trecere a frontierei de stat al străinului în cauză menţiuni privind durata
interdicţiei de intrare stabilită potrivit art. 1064 sau privind perioada pentru
care s-a dispus interzicerea exercitării dreptului străinului de a se afla pe
teritoriul României potrivit art. 65 alin. (2) sau art. 66 alin. (1) din Codul
penal.
2. CAZURILE PREVĂZUTE DE LEGEA 248 DIN 2005 PRIVIND
REGIMUL LIBEREI CIRCULAŢII A CETĂŢENILOR ROMÂNI ÎN
STRĂINĂTATE
Art. 46. - Următoarele fapte constituie contravenţii:
a) nerespectarea obligaţiei de predare a paşapoartelor diplomatice
electronice, în condiţiile prevăzute la art. 11 alin. (1);
b) nerespectarea de către titularii paşapoartelor diplomatice electronice

a obligaţiei prevăzute la art. 11 alin. (2);
c) folosirea paşapoartelor de serviciu electronice în alte situaţii decât
cele prevăzute la art. 14 alin. (1);
d) nerespectarea de către titularii paşapoartelor de serviciu electronice a
obligaţiei prevăzute la art. 14 alin. (2);
e) nerespectarea de către titularii mai multor paşapoarte sau, după caz,
de către persoanele prevăzute la art. 20 alin. (2) a obligaţiei de a preda
paşaportul suplimentar, conform art. 16 alin. (2) sau, după caz, art. 17 2 alin.
(2);
e1) folosirea de către titular sau, după caz, de către persoanele
prevăzute la art. 20 alin. (2) a paşapoartelor care au încetat să mai fie
valabile conform art. 18 alin. (4);
f) nerespectarea de către titularii paşapoartelor simple,
paşapoartelor simple electronice sau ai paşapoartelor simple temporare
a obligaţiei prevăzute la art. 20 alin. (1);
g) nerespectarea condiţiei privind păstrarea paşapoartelor simple,
paşapoartelor simple electronice sau a paşapoartelor simple temporare
ale minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani de către părinţi,
reprezentanţi legali sau însoţitori, prevăzută la art. 20 alin. (2);
h) reţinerea paşaportului aparţinând unei persoane, de către alte
persoane decât cele autorizate, în condiţiile art. 20 alin. (3);
i) nerespectarea de către persoanele prevăzute la art. 20 alin. (1) şi
(2) a obligaţiei prevăzute la alin. (4);
j) nerespectarea obligaţiei de a nu folosi paşaportul simplu,
paşaportul simplu electronic sau paşaportul simplu temporar declarat
furat ori pierdut, de către persoanele prevăzute la art. 27 alin. (2);
k) folosirea paşaportului simplu, paşaportului simplu electronic sau
a paşaportului simplu temporar declarat furat ori pierdut, fără
îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 27 alin. (3);
k1) nerespectarea de către titular sau persoanele prevăzute la art. 20 alin.
(2) a obligaţiei prevăzute la art. 27 alin. (4);
k2) nerespectarea de către persoanele prevăzute la art. 20 alin. (5) a
obligaţiei de predare a paşaportului simplu, paşaportului simplu electronic
sau a paşaportului simplu temporar în termen de 5 zile;
k3) nerespectarea de către persoanele prevăzute la art. 20 alin. (6) a
obligaţiei de a preda paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic
sau paşaportul simplu temporar autorităţilor prevăzute la art. 20 alin.
(3);".
l) nerespectarea prevederilor art. 32 alin. (1) lit. d) de către

însoţitorul minorului, cu excepţia situaţiei în care a existat acordul
părintelui sau, după caz, al reprezentantului legal;
m) nerespectarea termenului prevăzut la art. 36 alin. (2) de către
persoana returnată/expulzată de pe teritoriul statului unde îşi stabilise
domiciliul;
n) pierderea, deteriorarea sau distrugerea documentelor de călătorie
prevăzute la art. 6 alin. (1), în mod repetat, într-un interval de 3 ani.
Art. 47. - (1) Contravenţiile prevăzute la art. 46 se sancţionează

după cum urmează:
a) cu amendă de la 30 lei la 50 lei, cele prevăzute la lit. a), d), e), g) şi
i);
b) cu amendă de la 50 lei la 100 lei, cele prevăzute la lit. b), c), f), j) şi
k);
c) cu amendă de la 100 lei la 150 lei, cele prevăzute la lit. m) şi n);
d) cu amendă de la 150 lei la 300 lei, cea prevăzută la lit. l);
e) cu amendă de la 300 lei la 500 lei, cele prevăzute la lit. e 1), h), k1), k2)
3
şi k ).
Art. 18. - (1) Valabilitatea paşapoartelor simple este stabilită după cum
urmează:
a) 3 ani pentru persoanele care nu au împlinit 14 ani;
b) 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 25 de ani;
c) 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 25 de ani.
(2) Valabilitatea paşapoartelor simple electronice este stabilită după
cum urmează:
a) 3 ani pentru persoanele care nu au împlinit 12 ani;
b) 5 ani pentru persoanele cu vârsta de peste 12 ani.
(3) Valabilitatea paşapoartelor simple temporare este de 12 luni.
(4) Valabilitatea paşapoartelor prevăzute la alin. (1) - (3) încetează de
drept la data la care se constată de către autorităţile competente faptul că
sunt deteriorate ori distruse sau, după caz, existenţa în conţinutul acestora a
unor ştersături ori modificări operate fără drept.
Art. 20. - (1) Paşapoartele simple, paşapoartele simple electronice şi

paşapoartele simple temporare se păstrează de către titulari, care au obligaţia
de a nu le înstrăina, cu excepţia situaţiilor în care documentele se reţin de
autorităţile competente sau se depun la misiunile diplomatice ori oficiile

consulare străine, în vederea aplicării vizei.
(2) Paşapoartele simple, paşapoartele simple electronice şi paşapoartele
simple temporare ale minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani se
păstrează de către părinţii acestora, reprezentanţii legali sau, după caz, de
către însoţitori, atunci când minorii se deplasează în străinătate împreună cu
alte persoane, în condiţiile prezentei legi.
(3) Paşapoartele simple, paşapoartele simple electronice şi paşapoartele
simple temporare pot fi reţinute numai de organele de poliţie, autorităţile
judiciare, misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din
străinătate, precum şi de serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi
evidenţa paşapoartelor simple, doar în cazul în care situaţia o impune,
pentru exercitarea atribuţiilor specifice prevăzute de lege. În aceste situaţii,
autorităţile care reţin paşapoartele au obligaţia să elibereze titularului o
dovadă care să ateste faptul că paşaportul a fost reţinut, precum şi motivele
care au stat la baza acestei măsuri.
(4) Persoanele prevăzute la alin. (1) şi (2) au obligaţia de a păstra
paşapoartele în condiţii care să nu implice riscul deteriorării, distrugerii sau
pierderii acestora.
2.2.COMPETENŢA MATERIALĂ
Art. 48. - Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se
fac de către lucrători anume desemnaţi din cadrul Ministerului
Administraţiei şi Internelor ori, după caz, de către agenţi constatatori
anume desemnaţi ai altor instituţii sau autorităţi, potrivit competenţelor.

TOATE SITUAȚIILE)
2.4.CONFISCAREA BUNURILOR FOLOSITE,DESTINATE SAU

În Legea 248/2005 , nu există prevederi exprese în acest sens şi în
consecinţă, potrivit art.44, alin.9 din Constituţia României, nu pot fi
efectuate confiscări în cazul săvârşirii acestor contravenţii.

În conformitate cu articolul 46 litera ,,h”, constituie contravenţie
reţinerea paşaportului aparţinând unei persoane, de către alte persoane decât
cele autorizate, în condiţiile art. 20 alin. (3);
În baza articolului 20 alineat 3 din Legea 248/2005 , se ia măsura
complementară de reţinerea paşaportului deţinut fără drept şi
înaintarea acestuia către organul emitent.
3. CAZURILE PREVĂZUTE DE OUG 97 DIN 14.07.2005 PRIVIND

EVIDENŢA, DOMICILIUL, REŞEDINŢA ŞI ACTELE DE
IDENTITATE ALE CETĂŢENILOR ROMÂNI

Art. 43. - Constituie contravenţii şi se sancţionează după cum

urmează:
a) nerespectarea dispoziţiilor art. 14 alin. (4), art. 23 alin. (1), art.
24 şi art. 38 alin. (4), cu amenda de la 25 lei la 50 lei;
Art. 14. -
(4) În cazul minorului care la împlinirea vârstei de 14 ani se află, în
condiţiile legii, în centre specializate aflate sub autoritatea serviciilor
publice de asistenţă socială, actul de identitate se eliberează, prin grija
acestor servicii, de către serviciile publice comunitare de evidenţă a
persoanelor din raza teritorială de competenţă.
Art. 23. –
(1) Titularii actelor de identitate, precum şi autorităţile publice
prevăzute la art. 22 sunt obligaţi să ia măsuri pentru a evita deteriorarea,
distrugerea, pierderea sau furtul acestora.
Art. 24. - (1) Persoana care a găsit sau a intrat în mod fortuit în
posesia unui act de identitate, indiferent cine este titularul acestuia, este
obligată să îl depună ori să îl trimită, în termen de 24 de ore, la cel mai
apropiat serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor sau la cea mai

apropiată unitate de poliţie.
Art. 38. -
(4) Responsabilul cărţii de imobil are obligaţia să înscrie, pe baza
actului de identitate, persoanele care domiciliază sau au reşedinţa în
imobilul respectiv şi să o prezinte, la cerere, poliţiştilor sau lucrătorilor
serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor.
b) nerespectarea dispoziţiilor art. 12 alin. (2), art. 18 alin. (1), art.
19 alin. (2), art. 39 şi 40, cu amenda de la 40 lei la 80 lei;
Art. 12. - (1) Începând cu vârsta de 14 ani, cetăţenilor români li se
eliberează acte de identitate.
(2) În termen de 15 zile de la împlinirea vârstei prevăzute la alin. (1),
cetăţenii români trebuie să solicite eliberarea actului de identitate.
Art. 18. - (1) Orice modificări, adăugări sau menţiuni, altele decât cele
prevăzute de lege, înscrise în actul de identitate sunt interzise şi atrag
nulitatea acestuia.
Art. 19.
(2) Titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat să solicite
eliberarea unui nou act de identitate, în condiţiile art. 15 şi 16, după cum
urmează:
a) cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de
valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile, în situaţia
prevăzută la alin. (1) lit. a);
b) în termen de 15 zile de la producerea uneia dintre situaţiile
prevăzute la alin. (1) lit. b)-j);
c) oricând, în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. k).
Art. 39. - (1) Persoanele care îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc
reşedinţa sunt obligate să ceară înscrierea în cartea de imobil la noua
locuinţă în termen de 15 zile de la mutare.
(2) Persoanele care locuiesc în imobil sunt obligate să prezinte actul de
identitate responsabilului cărţii de imobil, la solicitarea acestuia, pentru
actualizarea cărţii de imobil.
Art. 40. - La hoteluri şi în alte locuri de cazare în comun, înscrierea în
cartea de imobil se face la sosire, prin grija proprietarului sau a
administratorului acestora, după caz.
c) nerespectarea dispoziţiilor art. 25, art. 34 alin. (2) şi art. 36, cu
amendă de la 75 lei la 150 lei.
Art. 25. - (1) Actul de identitate al unei persoane fizice nu poate fi
reţinut în afara cazurilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.
(2) Este interzisă darea, primirea sau solicitarea actului de identitate

drept garanţie pentru prestarea unor servicii, pentru încredinţarea unor
bunuri şi valori, pentru plata datoriilor sau în alte scopuri, de către
persoanele neautorizate.
Art. 34. - (1) Persoanelor fizice care nu posedă act de identitate şi sunt
internate sau primite spre îngrijire ori găzduire în unităţi de ocrotire şi de
protecţie socială, în şcoli de reeducare sau în alte instituţii li se pot elibera
acte de identitate în care se înscrie domiciliul sau reşedinţa la adresa
instituţiei respective.
(2) În situaţia în care, din motive obiective, nu poate fi stabilită
identitatea persoanelor fizice prevăzute la alin. (1), instituţiile respective
sunt obligate să anunţe imediat unitatea de poliţie pe raza căreia îşi
desfăşoară activitatea, care colaborează cu serviciul public comunitar de
evidenţă a persoanelor în vederea stabilirii identităţii lor.
Art. 36. - Persoana care găzduieşte o altă persoană, în mod neîntrerupt,
pe o perioadă mai mare de 30 de zile, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art.
32 alin. (2) lit. a), are obligaţia de a anunţa poliţia sau serviciul public
comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul unde este situat imobilul.
Art. 32. - (1) Pentru înscrierea reşedinţei solicitantul va completa
cererea pentru stabilirea reşedinţei, pe care o va depune împreună cu actul
său de identitate şi cu unul dintre documentele prevăzute la art. 28.
(2) De la obligaţia prevăzută la alin. (1), de a depune unul din
documentele prevăzute la art. 28, sunt exceptate:
a) persoana care locuieşte la o altă adresă decât cea de domiciliu, în
interesul serviciului sau în scop turistic;
3.2.COMPETENŢA MATERIALĂ-
Art. 44. - Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 43 lit. a)-c) şi

aplicarea sancţiunii contravenţionale se fac de către persoane împuternicite
din cadrul serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor şi de
către poliţişti.

TOATE SITUAȚIILE)

3.4.CONFISCAREA BUNURILOR FOLOSITE,DESTINATE SAU

ROMANIEI Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori
contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii”.
La acest act normativ, nu se pot confisca bunurile destinate, folosite
sau rezultate din contravenţii, întrucât nu este prevăzut expres în OUG
NR. 97 din 2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de
identitate ale cetăţenilor români.

Art. 25.
(1) Actul de identitate al unei persoane fizice nu poate fi reţinut în afara
cazurilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.
(2) Este interzisă darea, primirea sau solicitarea actului de identitate
drept garanţie pentru prestarea unor servicii, pentru încredinţarea unor
bunuri şi valori, pentru plata datoriilor sau în alte scopuri, de către
persoanele neautorizate.
În conformitate cu articolul 43 litera ,,c”, constituie contravenţie
reţinerea C I aparţinând unei persoane, de către alte persoane decât cele
autorizate, în condiţiile art. 25 alin. (1);
În baza articolului 25, alineat 1, din OUG 97/2005 , se ia măsura

complementară de reţinerea ACTULUI DE IDENTITATE deţinut fără
drept şi înaintarea acestuia către organul emitent.
TEMA 10: CONSTATAREA ŞI APLICAREA

SANCŢIUNILOR CONTRAVENŢIONALE ÎN CAZUL
ÎNCĂLCĂRII REGLEMENTĂRILOR PRIVIND
ACTIVITĂŢILE COMERCIALE ILICITE ŞI A
FAPTELOR DE ÎNCĂLCARE A UNOR NORME DE
CONVIEŢUIRE SOCIALĂ, A ORDINII ŞI LINIŞTII
PUBLICE
1.Cazurile prevăzute de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei

împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite
2.Cazurile prevăzute de Legea nr. 61 (r) din 27/09/1991 pentru sancţionarea
faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii
publice
INTRODUCERE
Potrivit OUG nr. 104 din 27/06/2001 privind organizarea şi
funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române
Art. 21. - În zona de competenţă, Poliţia de Frontieră Română are
următoarele atribuţii generale:
m) constată contravenţiile şi aplică sancţiunile contravenţionale,
potrivit legii;
o) asigură menţinerea ordinii şi liniştii publice în punctele de

trecere a frontierei de stat, iar la solicitarea altor autorităţi ale statului
participă la astfel de acţiuni în localităţile din zona de frontieră;
Având în vedere cele arătate mai sus şi coroborând aceste reglementări
cu prevederile articolului 15 alineatul 3 din OG 2/2001, vizând domeniile în
care au competenţă de constatare a contravenţiilor, lucrătorii poliţiei de
frontieră ,, apărarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice;
regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul
produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi băuturilor alcoolice;
alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului”,
se poate concluziona că prin reglementările arătate mai sus şi prin
prevederile din actele normative care fac obiectul de studiu al acestei teme,
rezultă în mod indubitabil importanţa formării competenţelor specifice
acestui segment de activitate.
1. CAZURILE PREVĂZUTE DE LEGEA NR. 12/1990 PRIVIND
PROTEJAREA POPULAŢIEI ÎMPOTRIVA UNOR ACTIVITĂŢI DE
PRODUCŢIE, COMERŢ SAU PRESTĂRI DE SERVICII ILICITE

Art. 1. Următoarele fapte reprezintă activităţi de producţie, comerţ

sau prestări de servicii ilicite şi constituie contravenţii, dacă nu au fost
săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale,
infracţiuni:
a) efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de
servicii, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege;
b) vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele
autorizate de primării, consilii judeţene sau prefecturi;
c) condiţionarea vânzării unor mărfuri sau a prestării unor servicii de
cumpărarea altor mărfuri ori de prestarea de servicii;
d) expunerea spre vânzare ori vânzarea de mărfuri sau orice alte
produse fără specificarea termenului de valabilitate ori cu termenul de
valabilitate expirat;
e) efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de
servicii, după caz, cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în
condiţiile legii. Documentele de provenienţă vor însoţi mărfurile,
indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al
depozitării sau al comercializării. Prin documente de provenienţă se
înţelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii,

documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite
prin lege;
f) nedeclararea de către operatorii economici la organele fiscale, înainte
de aplicare, a adaosurilor comerciale şi a celor de comision;
g) omisiunea întocmirii şi afişării, în unitate, la locurile de desfacere sau
servire, de către operatorii economici a preţurilor şi tarifelor, a categoriei de
calitate a produselor sau serviciilor ori, acolo unde este cazul, a listei de
preţuri şi tarife;
h) neexpunerea la vânzare a mărfurilor existente, vânzarea preferenţială,
refuzul nejustificat al vânzării acestora sau al prestării de servicii cuprinse în
obiectul de activitate al operatorului economic;
i) acumularea de mărfuri de pe piaţa internă în scopul creării unui
deficit pe piaţă şi revânzării lor ulterioare sau al suprimării concurenţei
loiale;
j) depăşirea de către orice operator economic a adaosurilor maxime
stabilite prin hotărâri ale Guvernului, la formarea preţurilor de vânzare cu
amănuntul;
k) falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum
şi expunerea spre vânzare ori vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând că
sunt falsificate sau substituite.
Art. 2. (1) Contravenţiile prevăzute la art. 1 săvârşite de către

persoane fizice se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei, iar
dacă sunt săvârşite de persoane juridice, cu amendă de la 2.000 lei la 20.000
lei.
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către
funcţionarii din aparatul de specialitate al primarului, de organele Direcţiei
generale antifraudă fiscală, de organele controlului financiar şi de
personalul Poliţiei Române, Jandarmeriei Române şi Poliţiei de
Frontieră Române.
(3) Contravenţiile prevăzute la art. 1 lit. b) -d), g), h) şi k) se constată şi
se sancţionează şi de către inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor.
(4) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de
ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data
comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1),
agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-
verbal.

Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi
de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite
Articolul 2 alineatul (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea
sancţiunilor se fac de către funcţionarii din aparatul de specialitate al
primarului, de organele Direcţiei generale antifraudă fiscală, de organele
controlului financiar şi de personalul Poliţiei Române, Jandarmeriei
Române şi Poliţiei de Frontieră Române.

TOATE SITUAȚIILE)
1.4 CONFISCAREA BUNURILOR FOLOSITE, DESTINATE SAU

ROMANIEI , bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori
contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii”
Art. 3. Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la
săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale
contravenientului, precum şi sumele de bani şi bunurile dobândite prin
săvârşirea contravenţiei se confiscă.
DECIZIA SECŢIILOR UNITE ALE CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE NR.

1/2002 PRIVIND RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII
PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii
D E C I D E:
Admite recursul in interesul legii declarat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, in sensul celor ce se
vor arata in continuare.
Stabileşte ca, in cazul plângerilor îndreptate împotriva actelor de
constatare si sancţionare a contravenţiilor prevăzute la art. 1 lit. e) din
Legea nr. 12/1990, modificata prin Ordonanţa Guvernului nr. 126 din 29
august 1998, prezentarea ulterioară, în fata instanţelor judecătoreşti, a
actelor prin care se dovedeşte provenienţa licită a bunurilor ce nu erau
însoţite, in momentul constatării contravenţiei, de astfel de documente
atrage anularea procesului-verbal de contravenţie, exonerarea
contravenientului de plata amenzii aplicate si restituirea mărfii confiscate.
PRECIZARE!!!!!!! Această măsură poate fi dispusă numai de
către instanţa de judecată, pe baza plângerilor făcute de către
contravenienţi, conform articolelor 31 – 36, din OG 2 DIN 2001.
2. CAZURILE PREVĂZUTE DE LEGEA NR. 61 (RL) DIN 27/09/1991

PENTRU SANCŢIONAREA FAPTELOR DE ÎNCĂLCARE A UNOR
NORME DE CONVIEŢUIRE SOCIALĂ, A ORDINII ŞI LINIŞTII
PUBLICE

Art. 2. Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele

fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să
fie considerate infracţiuni:
1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de

injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență
împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și
liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze
demnitatea și onoarea acestora; Formă aplicabilă la 26 ianuarie 2020,
conform Legii nr. 192/2019 pentru modificarea și completarea unor acte
normative din domeniul ordinii și siguranței publice
2) constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, în
scopul de a săvârşi acţiuni ilicite, contrare ordinii şi liniştii publice şi
normelor de convieţuire socială, precum şi actele de încurajare sau
sprijinire, sub orice formă, a unor astfel de grupuri de persoane, care incită
la dezordine socială;
3) apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă
de muncă, precum şi determinarea unei persoane la săvârşirea unor astfel de
fapte;
4) aruncarea asupra unei persoane, construcţii sau asupra unui mijloc de
transport cu obiecte de orice fel, cu substanţe inflamante, iritant-
lacrimogene sau cu efect paralizant, corosive sau care murdăresc, dacă nu s-
au produs vătămări ale integrităţii corporale sau sănătăţii, ori pagube
materiale;
5) organizarea, îngăduirea sau participarea la jocuri de noroc - altele
decât cele autorizate potrivit legii - de natură să lezeze bunele moravuri;
6) atragerea de persoane, sub orice formă, săvârşită în localuri, parcuri,
pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale
cu acestea spre a obţine foloase materiale, precum şi îndemnul sau
determinarea, în acelaşi scop, a unei persoane la săvârşirea unor astfel de
fapte;
7) acceptarea sau tolerarea practicării faptelor prevăzute la pct. 6) în
hoteluri, moteluri, campinguri, baruri, restaurante, cluburi, pensiuni,
discoteci sau în anexele acestora de către patronii sau administratorii ori
conducătorii localurilor respective;
8) comercializarea armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a
arbaletelor, arcurilor pentru tir, pescuit sau vânătoare în alte locuri decât în
magazinele autorizate să efectueze operaţiuni cu arme de foc şi muniţii;
9) vânzarea armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a
arbaletelor, arcurilor pentru tir, pescuit sau vânătoare persoanelor care nu au
împlinit vârsta de 18 ani, persoanelor care au săvârşit acte de violenţă
menţionate în cazierul judiciar, precum şi persoanelor care suferă de boli
neuropsihice menţionate în certificatul de sănătate eliberat de policlinica
teritorială;
10) neţinerea evidenţei de către magazinele autorizate a cumpărătorilor
armelor prevăzute la pct. 8) în registre speciale, vizate de organele de
poliţie, în care vor fi menţionate datele de stare civilă, domiciliul, seria şi
numărul actului de identitate ale cumpărătorului, numărul cazierului
judiciar, numărul certificatului de sănătate neuropsihică, cu denumirea
policlinicii teritoriale, precum şi caracteristicile armei vândute.
Dacă cumpărătorul este titular al unui permis de armă, este scutit de
obligaţia de a prezenta cazierul judiciar şi certificatul de sănătate
neuropsihică, iar dacă cumpărătorul este titular al unui permis de conducere,

acesta este obligat să prezinte numai cazierul judiciar;
11) alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni în
caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice, prin darea
semnalelor de pericol sau, după caz, prin solicitarea intervenţiei la faţa
locului, fără motiv întemeiat;
12) întreruperea curentului electric sau stingerea, fără drept, a lămpilor
ce servesc la iluminatul public pe străzi, în parcuri, săli de spectacol sau în
alte locuri publice;
13) pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile
autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor publice, instituţiilor de
învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora, indiferent de destinaţia lor,
regiilor autonome, societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, partidelor sau altor
formaţiuni politice, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale,
ambasadelor şi reprezentanţelor altor state ori ale organizaţiilor
internaţionale de pe teritoriul României, precum şi ocuparea fără drept a
terenurilor aparţinând ambasadelor şi reprezentanţelor sau a terenurilor
situate în perimetrul acestora ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor
de ordine;
14) scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereţii clădirilor, pe garduri
sau pe obiecte de folosinţă comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin
orice mijloc a acestora, precum şi dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a
reclamelor, anunţurilor şi afişelor legal expuse în locuri anume destinate;
15) nerespectarea măsurilor de ordine sau a regulilor stabilite pentru
buna desfăşurare a manifestărilor cultural-sportive;
16) deteriorarea, ridicarea sau mutarea, fără drept, a semnelor sau
indicatoarelor de orientare turistică şi rutieră ori a celor care semnalează
existenţa unui pericol pentru viaţa persoanelor;
17) lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot
prezenta pericol pentru persoane sau bunuri;
18) refuzul consumatorului de a părăsi un local public în care se
consumă băuturi alcoolice, după ora de închidere sau la cererea îndreptăţită
a unui salariat al localului;
19) servirea consumatorilor cu băuturi alcoolice în localurile publice şi
în afara acestora, în zilele şi la orele când, potrivit dispoziţiilor legale,
acestea sunt închise sau este interzisă desfacerea băuturilor alcoolice ori
după ora de închidere stabilită prin autorizaţia de funcţionare;
20) servirea cu băuturi alcoolice în localuri publice şi în afara acestora

pe timpul desfăşurării adunărilor publice, grevelor, manifestărilor sportive
sau altor asemenea întruniri publice, în imediata apropiere, precum şi
consumul de băuturi alcoolice în astfel de condiţii de către participanţi;
21) desfacerea, comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în
locurile publice, la intrarea în curţile şi în interioarele lor, cum sunt: spitale
şi alte unităţi sanitare, centre de plasament al minorilor, unităţi şi instituţii de
învăţământ şi educaţie, lăcaşuri de cult şi instituţii religioase aferente
cultelor care interzic consumul băuturilor alcoolice în practicarea religiei
respective, pe trotuarele sau aleile de acces ale acestora;
22) servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor
aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor;
23) consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice:
drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale,
săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de
transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte
locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma
băuturi alcoolice prin delimitarea unor spaţii special amenajate pentru
consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor
publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentaţie publică şi turism,
cum sunt: restaurante, baruri şi discoteci. În locurile publice enumerate se
interzice cu desăvârşire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele
care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
24) provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri
publice;
25) tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de
zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;
26) tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de
către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea
oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile
sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în
oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata
vecinătate a acestora;
27) organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură
muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte
amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor
cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban;
28) alungarea din locuinţa comună a soţului sau soţiei, a copiilor,
precum şi a oricărei alte persoane aflate în întreţinere;
29) nerespectarea măsurilor de ordine luate de organele competente în

caz de calamităţi naturale sau alte pericole publice;
30) nerespectarea măsurii de suspendare, dispusă conform dispoziţiilor
art. 3 alin. (3) şi (4);
31) refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identității

sale sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația
justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică,
aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu; ; Formă aplicabilă la 26
ianuarie 2020, conform Legii nr. 192/2019 pentru modificarea și
completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice
32) îndemnul sub orice formă al minorilor la săvârşirea de contravenţii;

33) neluarea de către părinţi sau de către persoanele cărora li s-a
încredinţat spre creştere şi educare un minor în vârstă de până la 16 ani sau
care au în îngrijire un alienat ori debil mintal a măsurilor necesare pentru a-l
împiedica de la fapte de vagabondaj, cerşetorie sau prostituţie;
34) lăsarea fără supraveghere a unui bolnav mintal periculos, de către
persoanele care au îndatorirea de a-l îngriji sau de a-l păzi, precum şi
neanunţarea organelor sanitare sau ale poliţiei în caz de scăpare de sub pază
sau supraveghere;
35) neasigurarea de către responsabili sau patroni, prin personal propriu
ori specializat, a ordinii publice în localuri publice, hoteluri, moteluri,
campinguri, cluburi, pensiuni, discoteci şi în alte locuri de distracţie sau de
agrement pe care le conduc, precum şi refuzul acestora de a acorda sprijin
organelor în drept pentru restabilirea în locurile respective a ordinii publice
ori pentru luarea măsurilor împotriva persoanelor care au încălcat legea;
36) împiedicarea, sub orice formă, a organelor însărcinate cu
menţinerea ordinii publice de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu privind
legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliţiei ori al altui organ
de stat sau de a lua măsurile necesare pentru menţinerea ori restabilirea
ordinii publice.
Art. 3. (1) Contravenţiile prevăzute la art. 2 se sancţionează după cum

urmează:
a) cu amendă de la 100 lei la 500 lei, cele prevăzute la pct. 3), 4), 11),
14), 17), 18), 22), 33) și 34); Formă aplicabilă la 26 ianuarie 2020, conform
Legii nr. 192/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative
din domeniul ordinii și siguranței publice
b) cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la pct. 1), 12),
16), 24), 25) şi 28);
c); cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei, cele prevăzute la pct. 2), 5)-10),
13), 15), 19), 20), 26), 29), 31) și 32); Formă aplicabilă la 26 ianuarie 2020,
conform Legii nr. 192/2019 pentru modificarea și completarea unor acte
normative din domeniul ordinii și siguranței publice
d); cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei, fapta prevăzută la pct. 27) și
30);". Formă aplicabilă la 26 ianuarie 2020, conform Legii nr. 192/2019
pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii
și siguranței publice
e) cu amendă de la 100 lei la 500 lei, faptele prevăzute la pct. 21) şi 23);
f) cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, faptele prevăzute la pct. 35) şi
36).
(2) În cazurile în care faptele prevăzute la pct. 1), 2), 4) şi 24) ale art. 2
sunt săvârşite în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de
sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane
defavorizate, sancţiunile aplicabile sunt amenzile de la 1.000 lei la 3.000 lei.
(3) În cazul săvârşirii contravenţiilor prevăzute la art. 2 pct. 7) şi 20) se
dispune şi măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă
cuprinsă între 10 şi 30 de zile.
(4) În cazul repetării contravenţiilor prevăzute la art. 2 pct. 19), 21), 22)
şi 26) se dispune, de asemenea, măsura suspendării activităţii localului
public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.
(5) În cazul săvârşirii contravenţiei prevăzute la art. 2 pct. 30) se
dispune retragerea autorizaţiei de funcţionare a localului public.
(6) Suspendarea activităţii localului public ori retragerea autorizaţiei de
funcţionare a acestuia se dispune de către organul care a eliberat autorizaţia,
la propunerea organului constatator, căruia i se comunică în scris măsura
luată, în termen de 5 zile de la data sesizării.
(7) În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 2 pct. 32), 33) şi 34),
sesizarea se poate face şi de către organele de ocrotire socială.
(8) Sancţiunea amenzii poate fi aplicată şi persoanei juridice.
Art. 4. - (1) Sunt supuse confiscării lucrurile care au servit la săvârșirea
contravențiilor prevăzute la art. 2 pct. 4) și 5), dacă sunt ale
contravenientului, precum și lucrurile dobândite prin săvârșirea
contravențiilor, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate.
(2) În cazul contravenției prevăzute la art. 2 pct. 28) este necesară
plângerea părții vătămate. Retragerea plângerii ori împăcarea părților
înlătură răspunderea făptuitorului. Organele constatatoare sunt abilitate să

restabilească situația anterioară.
Formă aplicabilă la 26 ianuarie 2020, conform Legii nr. 192/2019
pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii
și siguranței publice. După articolul 4 se introduce un nou articol, articolul
41, cu următorul cuprins:
Art. 41. -
Repetarea contravențiilor prevăzute la art. 2 pct. 1), 25)-27), într-un
interval de 24 de ore de la constatarea primei fapte, se sancționează după
cum urmează:
a) cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei sau prestarea a 50-100 de ore de
activități în folosul comunității, faptele prevăzute la pct. 1) și 25);
b) cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei sau prestarea a 70-120 de ore
de activități în folosul comunității, faptele prevăzute la pct. 26);
c) cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei sau prestarea a 100-150 de ore
de activități în folosul comunității, faptele prevăzute la pct. 27)."
Legea 61/1991(r) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor

norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
Art. 5. (1) Contravenţiile se constată de către primar, împuterniciţii

acestuia, de către ofiţerii sau agenţii de poliţie ori de către ofiţerii, maiştrii
militari şi subofiţerii din jandarmerie, precum şi, pentru faptele constatate
în zona specifică de competenţă, de către poliţiştii de frontieră.
(2) În cazul contravenţiilor pentru care legea prevede sancţiunea
amenzii, agentul constatator, odată cu constatarea, aplică şi sancţiunea.
Art. 6. Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor prin
care s-a aplicat sancţiunea amenzii se poate face plângere în termen de 15
zile de la comunicarea acestuia.

făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
(ÎN TOATE SITUAȚIILE)

2.4. CONFISCAREA BUNURILOR FOLOSITE,DESTINATE

SAU REZULTATE DIN SĂVÎRŞIREA CONTRAVENŢIILOR

ROMANIEI , bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori
contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii”
Legea 61/1991(r) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor
norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
Art. 4. (1) Sunt supuse confiscării lucrurile care au servit la săvârşirea
contravenţiilor prevăzute la art. 2 pct. 4) şi 5), dacă sunt ale
contravenientului, precum şi lucrurile dobândite prin săvârşirea
contravenţiilor, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate.
(2) În cazul contravenţiei prevăzute la art. 2 pct. 28) este necesară
plângerea părţii vătămate. Retragerea plângerii ori împăcarea părţilor
înlătură răspunderea făptuitorului. Organele constatatoare sunt abilitate să
restabilească situaţia anterioară.
TEMA 11: CONSTATAREA ŞI APLICAREA SANCŢIUNILOR

CONTRAVENŢIONALE ÎN CAZUL ÎNCĂLCĂRII ALTOR ACTE
NORMATIVE AFLATE ÎN COMPETENȚA POLIȚIEI DE
FRONTIERĂ
1.Cazuri prevăzute de Ordonanţa de urgenţă nr. 23 din 05/03/2008

Ordonanţa de urgenţă nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura
2.Cazuri prevăzute de Legea nr. 407 din 09/11/2006 vânătorii şi a protecţiei

fondului cinegetic
3.Cazurile prevăzute de OUG 195 din 2002(r)privind regimul circulaţiei pe
drumurile publice;
4.Cazurile prevăzute de Legea 295 din 2004 privind regimul armelor şi
muniţiilor, modificată şi completată OUG 26/2008
5.Cazurile prevăzute de OUG 195/2005 privind protecţia mediului aprobată
prin Legea 265/2006
6.Cazuri prevăzute de Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor silvice;
7.Cazurile prevăzute de OUG 202/2002 privind gospodărirea integrată a
zonei costiere
INTRODUCERE
Protejarea mediului este fundamentală în zilele noastre. Trebuie să ne
gândim atât la noi, cât şi la nevoile viitoarelor generaţii. În ultimii 20 de ani,
Europa a înţeles că trăieşte peste posibilităţile sale reale şi că modul nostru
de viaţă pune planeta la încercare. Consumăm tot mai mult din resursele
naturale şi punem în pericol sistemele de mediu (apa, solul şi aerul). Aceasta
nu poate continua la nesfârşit, cu atât mai mult cu cât populaţia lumii
continuă să crească.
Dacă nu schimbăm comportamentul acum, viitorul nostru va fi mai
puţin sigur şi tot mai mulţi oameni se vor lupta pentru resurse naturale din
ce în ce mai reduse.
Aspectele arătate mai sus, referitoare la protejarea mediului: apa, solul
şi aerul pot fi complete doar dacă se adaugă unui tot unitar protecţia florei şi
faunei de pe teritoriul României. Se pune o întrebare firească de ce
legiuitorul a stabilit competenţe privind constatarea contravenţiilor şi
aplicarea sancţiunilor în aceste două domenii: pescuitul şi vânătoarea.
Răspunsul este simplu şi acesta rezultă din faptul că poliţiştii de frontieră
desfăşoară misiuni de supraveghere a frontierei de stat în zona de
competenţă, pe o adâncime de 30 de km de la frontiera de stat, zi de zi, atât
noaptea cât şi ziua, motiv pentru care o atentă monitorizare a legalităţii
desfăşurării acestor activităţi în apropierea frontierei de stat, garantează
protejarea mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi cu statele limitrofe
frontierelor României.
1. CAZURI PREVĂZUTE OUG NR. 23 DIN 05/03/2008

ORDONANŢA DE URGENŢĂ NR. 23/2008 PRIVIND PESCUITUL ŞI
ACVACULTURA

Art. 58. - Următoarele fapte constituie contravenţie şi se sancţionează
cu amendă de la 300 lei la 600 lei:
a) pescuitul recreativ al oricăror specii de peşte şi altor vieţuitoare
acvatice vii efectuat fără permis în habitatele piscicole naturale;
b) neprezentarea permisului, licenţei sau autorizaţiei atunci când acestea
sunt solicitate de către persoanele împuternicite să constate
contravenţiile/infracţiunile;
c) încălcarea condiţiilor prevăzute în permis, autorizaţie şi/sau licenţă;
d) pescuitul recreativ al oricăror specii de peşti şi altor vieţuitoare
acvatice sub dimensiunile minime legale.
Art. 59. - Următoarele fapte constituie contravenţii şi se

sancţionează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei şi cu reţinerea şi
suspendarea pe o perioadă de 90 de zile a permisului sau autorizaţiei,
după caz:
a) prinderea salmonidelor cu mâna, cu unelte de pescuit comercial sau
cu alte unelte de pescuit confecţionate artizanal;
b) pescuitul salmonidelor cu momeli naturale;
c) pescuitul cu mai mult de 3 muşte artificiale în apele salmonicole;
d) reţinerea de către o singură persoană care practică pescuitul
recreativ/sportiv a mai mult de 10 bucăţi/exemplare/zi, în total, din speciile
de păstrăv, lipan şi coregon în apele de munte sau a mai mult de 5 kg de
peşte/zi din zona colinară şi de şes, cu excepţia cazului în care s-a pescuit un
singur exemplar a cărui greutate depăşeşte 5 kg;
e) mutarea, deteriorarea sau distrugerea din culpă a semnelor
indicatoare cu semnificaţie piscicolă;
f) pescuitul recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale, prin orice
metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de
prohibiţie şi în zonele de protecţie.
g) pescuitul cu lanseta folosind plasă monofilament.
Art. 60. - Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează

cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei şi cu reţinerea şi suspendarea pe o
durată de 90 de zile a permisului, a autorizaţiei sau a licenţei, după caz:
a) plasarea uneltelor de pescuit fixe sau în derivă pe mai mult de două

treimi din lăţimea râurilor, canalelor şi a Dunării;
b) utilizarea uneltelor de pescuit fixe sau în derivă în cadrul
complexului lagunar Razelm-Sinoe, în ghiolurile Belciuc - Erenciuc şi în
lacurile litorale;
c) neîndeplinirea la termenele şi în condiţiile stabilite a măsurilor
dispuse de personalul cu drept de inspecţie şi control, precum şi
nefurnizarea datelor statistice către personalul cu drept de inspecţie şi
control din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, în
conformitate cu activităţile prevăzute în programele de colectare a datelor şi
cu prevederilor legislaţiei naţionale şi ale Uniunii Europene privind sectorul
pescăresc;
d) capturarea peştelui cu unelte de plasă şi cu pripoane în râurile şi în
lacurile din zona de munte, precum şi în râurile colinare şi de şes, cu
excepţia Dunării şi Prutului;
e) nemarcarea uneltelor de pescuit comercial.

sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 3.500 lei:
a) introducerea în habitatele piscicole naturale sau în amenajările
piscicole, fără avizul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, a
altor specii decât cele existente;
b) nedeţinerea licenţei pentru desfăşurarea activităţii de acvacultură.

sancţionează cu amendă de la 1.800 lei la 4.000 lei şi cu reţinerea şi
suspendarea pe o durată de 90 de zile a permisului, a autorizaţiei sau a
licenţei, după caz:
a) comercializarea peştilor şi a altor vieţuitoare acvatice provenite din
habitatele piscicole naturale sub dimensiunea minimă legală;
b) refuzul de a permite accesul personalului cu drept de inspecţie şi
control la sediile şi sucursalele unităţilor controlate, la
navele/ambarcaţiunile, autovehiculele, unităţile de acvacultură, unităţile de
procesare, comercializare şi alimentaţie publică, precum şi în perimetrul
bazinelor acvatice exploatate prin pescuit recreativ/comercial, în vederea
îndeplinirii funcţiei de inspecţie şi control;
c) utilizarea unei nave/ambarcaţiuni la pescuitul în scop comercial,
neinscripţionată cu marcaj exterior corespunzător licenţei de pescuit sau
inscripţionată cu date false, dacă fapta nu constituie, potrivit legii penale,
infracţiune;
d) pescuitul în scop comercial/recreativ pe cursul unei ape

curgătoare în zona de 500 m aval de baraj.

sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei:
a) distrugerea sau degradarea din culpă a digurilor, barajelor şi
canalelor, a taluzurilor şi malurilor, a instalaţiilor hidrotehnice aferente
amenajărilor piscicole, dacă nu constituie infracţiune potrivit legii penale;
b) distrugerea sau degradarea din culpă a trecătoarelor pentru peşti, a
topliţelor şi a cascadelor podite, dacă nu constituie infracţiune potrivit legii
penale;
c) reducerea din culpă a debitului de apă pe cursurile de apă naturale
sau amenajate, dacă prin aceasta se periclitează existenţa resurselor acvatice
vii, dacă nu constituie infracţiune potrivit legii penale;
d) distrugerea, degradarea sau micşorarea din culpă a zonelor de
protecţie perimetrală a amenajărilor piscicole, dacă nu constituie infracţiune
potrivit legii penale;
e) neinstalarea sau distrugerea dispozitivelor care împiedică intrarea
peştilor în sistemele de alimentare cu apă, irigaţii, precum şi în instalaţiile
hidroenergetice, dacă nu constituie infracţiune potrivit legii penale;
f) neluarea măsurilor pentru curăţarea zonelor de pescuit şi pentru
protejarea şi salvarea resurselor acvatice vii la construcţia sau golirea
lacurilor de acumulare;
g) neasigurarea debitului de apă necesar în vederea dezvoltării normale
a faunei piscicole în aval de o lucrare de barare;
h) aruncarea sau depozitarea rumeguşului, deşeurilor menajere şi
zootehnice şi a oricăror materii şi materiale, produse şi substanţe
poluante pe malurile râurilor, pâraielor, lacurilor, bălţilor şi
amenajărilor piscicole;
i) pescuitul lostriţei;
j) prinderea peştelui cu unelte de plasă şi cu pripoane în râurile şi
în lacurile din zona de munte, precum şi în râurile colinare şi de şes, cu
excepţia Dunării şi Prutului;
k) neexecutarea lucrărilor pentru protecţia şi refacerea habitatelor
naturale ale peştilor şi ale celorlalte vieţuitoare acvatice vii;
l) pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv pe cursul unei ape
curgătoare în zona de 500 m aval de baraj;
m) circulaţia autovehiculelor de orice tip şi transportul cu orice
mijloace al buştenilor prin albia minoră a râurilor şi pâraielor din zona
de munte.
Art. 64. - Următoarele fapte constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu

amendă şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă
între un an şi 3 ani:
a) pescuitul comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit;
b) pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de
prohibiţie, şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de
reproducere naturală;
c) reducerea debitului şi a volumului de apă pe cursurile de apă, în
scopul pescuitului ilegal;
d) deschiderea, închiderea, obturarea, bararea cu garduri pescăreşti sau
cu unelte de pescuit de orice fel, de către persoane neautorizate, a canalelor
şi a gârlelor de legătură cu lacurile, bălţile ori cu terenurile inundabile;
e) pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode
şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de
prohibiţie;
f) procesarea, fără drept, a produselor obţinute din pescuit sau
acvacultură;
i) pescuitul resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul de
plasă sub dimensiunile minime legale;
h) deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a
peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din
peşte. Documentele de provenienţă vor însoţi mărfurile, indiferent de locul
în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al
comercializării. Prin documente de provenienţă se înţelege, după caz,
factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii, documentele vamale,
factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege;
i) producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la
pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor,
prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de
pescuit comercial;
j) pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte
înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare;
k) producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea
uneltelor de plasă de tip monofilament;
l) pescuitul cu alte unelte sau scule neautorizate.
m) pescuitul ilegal şi pescuitul neraportat al calcanului.
Art. 65. - (1) Următoarele fapte constituie infracţiuni şi se

pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea dreptului de
a pescui o perioadă cuprinsă între un an şi 3 ani:
a) pescuitul electric, deţinerea aparatelor şi dispozitivelor care distrug

resursele acvatice vii prin curentare, pescuitul cu materiale explozive,
pescuitul cu substanţe toxice şi narcotice de orice fel, precum şi folosirea
armelor de foc în scopul omorârii peştilor sau altor vieţuitoare acvatice;
b) pescuitul sau omorârea deliberată a mamiferelor marine.
c) pescuitul, deţinerea, transportul, comercializarea sturionilor capturaţi
pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum şi a
produselor şi subproduselor obţinute din aceştia, fără respectarea
prevederilor legale în vigoare, cu excepţia celor proveniţi din acvacultură,
pentru care se face dovada originii prin documente şi marcaje justificative
legale.
(2) Tentativa se pedepseşte.
O.U.G nr. 23 din 05/03/2008 privind pescuitul şi acvacultura

Art. 67. - (1) Pe lângă organele de urmărire penală sunt competente să
efectueze acte de constatare pentru faptele prevăzute la art. 64 şi 65 şi
persoanele cu drept de inspecţie şi control din cadrul Agenţiei Naţionale
pentru Pescuit şi Acvacultură, Gărzii Naţionale de Mediu, Administraţiei
Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării», precum şi ofiţeri şi subofiţeri din
cadrul Jandarmeriei Române, conform prevederilor art. 61 din Legea nr.
135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările
ulterioare.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) au obligaţiile organelor de constatare
a infracţiunilor, prevăzute de Codul de procedură penală.
(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute
la art. 58-63 se fac de către personalul prevăzut la alin. (1), de către
ofiţerii şi agenţii din cadrul Poliţiei Române şi Poliţiei de Frontieră
Române, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române, precum şi
de către personalul silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor -
Romsilva.

TOATE SITUAȚIILE)


Art. 66. - (1) Sunt supuse ridicării în vederea confiscării uneltele şi
ambarcaţiunile de pescuit, animalele, mijloacele de transport, armele de foc
şi orice alte bunuri care au fost folosite la săvârşirea infracţiunilor.
(2) Bunurile rezultate din săvârşirea infracţiunilor şi contravenţiilor,
constând în peşte, icre, alte vieţuitoare şi produse acvatice, sunt supuse
confiscării.
(3) În cazurile de confiscare a bunurilor prevăzute la alin. (1) şi (2)
organele de constatare dispun valorificarea lor în condiţiile legii,
contravaloarea făcându-se venit la bugetul de stat.
(NOTĂ - NU SE CONFISCĂ UNELTELE ŞI AMBARCAŢIUNILE DE

PESCUIT, ANIMALELE, MIJLOACELE DE TRANSPORT ŞI ORICE ALTE
BUNURI CARE AU FOST FOLOSITE LA SĂVÂRŞIREA
CONTRAVENŢIILOR)
NOTĂ: În conformitate cu articolul 44 alineatul 9 din

CONSTITUŢIA ROMANIEI , bunurile destinate, folosite sau rezultate
din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii. Din
interpretarea acestui text constituţional, rezultă clar că voinţa legiuitorului,
prin modificările aduse la art. 66 alineatul 1 din OUG 23/2008, prin art. I
din Legea 317/2009 pct. 86. La articolul 66, alineatul (1) se modifică şi va
avea următorul cuprins:
"Art. 66. - (1) Sunt supuse ridicării în vederea confiscării uneltele şi

ambarcaţiunile de pescuit, animalele, mijloacele de transport, armele de foc
şi orice alte bunuri care au fost folosite la săvârşirea infracţiunilor."
POT FI CONFISCATE DOAR BUNURILE REZULTATE DIN

SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNILOR ŞI CONTRAVENŢIILOR,
CONSTÂND ÎN PEŞTE, ICRE, ALTE VIEŢUITOARE ŞI PRODUSE
ACVATICE, FĂRĂ SĂ POATĂ FI CONFISCATE UNELTELE ŞI

AMBARCAŢIUNILE DE PESCUIT, ANIMALELE, MIJLOACELE
DE TRANSPORT, ARMELE DE FOC ŞI ORICE ALTE BUNURI
CARE AU FOST FOLOSITE LA SĂVÂRŞIREA
CONTRAVENŢIILOR. !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
2. CAZURI PREVĂZUTE DE LEGEA NR. 407 DIN 09/11/2006

VÂNĂTORII ŞI A PROTECŢIEI FONDULUI CINEGETIC

Cu toate că la această temă/competenţă se analizează faptele care
constituie contravenţii, pentru a înlătura confuziile, este foarte important ca
lucrătorii poliţiei de frontieră să studieze aceste aspecte prin comparaţie cu
faptele care constituie infracţiuni, prevăzute de Legea 407/2006.
Art. 42. - (1) Constituie infracţiune de braconaj şi se pedepseşte cu

închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, următoarele fapte:
a) vânătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de
vânătoare, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 32;
b) vânătoarea fără respectarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de
vânătoare;
c) tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în
autorizaţia de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii
de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv;
d) practicarea vânătorii cu laţuri, ogari sau metişi de ogari;
e) emiterea de autorizaţii de vânătoare prin care se depăşesc cotele de
recoltă şi cifrele de intervenţie aprobate pentru fiecare gestionar;
f) vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţii decât cele
legale;
g) vânătoarea în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", în parcuri
naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele
de protecţie integrală din celelalte arii naturale protejate, altfel decât în
condiţiile art. 391;
h) vânătoarea în intravilan, altfel decât în condiţiile art. 34;
i) vânătoarea păsărilor migratoare de apă în ariile de protecţie specială
avifaunistică în care vânătoarea este interzisă şi a speciilor care fac obiectul
protecţiei în ariile speciale de conservare cuprinse în fondurile cinegetice,
fără respectarea prevederilor referitoare la vânătoare, din planurile de

management ale ariilor protejate;
j) urmărirea vânatului rănit pe alt fond cinegetic aparţinând altui
gestionar, fără acordul acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond cu arma
de vânătoare neînchisă în toc şi în afara căilor de comunicaţie;
k) vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este
autorizat să vâneze;
l) vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă,
conform anexei nr. 1 şi prevederilor art. 36 sau aprobării date pentru speciile
din anexa nr. 2;
m) vânătoarea pe timp de noapte la lumina farurilor autovehiculelor sau
prin folosirea dispozitivelor precizate la art. 39 lit. ad), cuprinzând
amplificatoare de lumină reziduală, dispozitive de vedere în infraroşu şi
dispozitive cu termoviziune, care permit observarea vânatului pe timp de
noapte şi tragerea pe întuneric asupra acestuia;
n) vânarea mamiferelor şi păsărilor cu mijloace neautorizate;
o) utilizarea, indiferent de scop, a substanţelor chimice care provoacă
intoxicarea, sterilitatea sau moartea exemplarelor de faună cinegetică;
p) vânarea urşilor la nadă sau la bârlog;
q) accesul în fondurile cinegetice sau practicarea vânătorii cu capcane
neautorizate, păsări de pradă şi arcuri;
r) accesul în fondurile cinegetice sau vânătoarea cu arbalete, arme la
care percuţia cartuşului se realizează pe ramă ori cu alte arme decât cele
autorizate sau omologate, după caz, pentru vânătoare în România;
s) practicarea vânătorii cu armă altfel decât ţinută în mână.
(2) Faptele prevăzute la alin. (1) se pedepsesc cu închisoare de la un an
la 5 ani, dacă au fost săvârşite:
a) de o persoană cu atribuţii de serviciu în domeniul vânătorii, precum
şi de reprezentanţii persoanelor juridice care au în obiectul de activitate
ocrotirea vânatului sau vânătoarea;
b) recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică strict protejate
de pe suprafeţele din intravilan, din zona strict protejată şi din zona-tampon
din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", altfel decât în condiţiile
derogărilor stabilite conform legii;
c) vânătoarea pe timp de noapte, cu excepţia speciilor la care vânătoarea
este permisă în acest interval, conform reglementărilor privind organizarea
şi practicarea vânătorii.
Art. 43. - (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la

o lună la un an sau cu amendă nerespectarea prevederilor art. 39 lit. g) şi z).
(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3
ani sau cu amendă nerespectarea prevederilor art. 39 lit. ş).
Art. 431. Faptele prevăzute la art. 42 se cercetează, se judecă şi se
sancţionează în regim de urgenţă, prin excepţie de la prevederile art. 293 din
Codul de procedură penală, în conformitate cu prevederile speciale
prevăzute în acesta.
Art. 44. - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 3 ani sau cu amendă:
a) scoaterea din ţară a trofeelor de vânat cu valoare de patrimoniu
naţional, fără respectarea reglementărilor emise de administrator;
b) vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa nr. 2 în alte condiţii
decât cele ale derogărilor;
c) vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic;
d) transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat
ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind
vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta,
dobândite fără respectarea condiţiilor legii;
e) eliberarea, însuşirea şi folosirea permiselor de vânătoare în alte
condiţii decât cele prevăzute la art. 27-29 şi 31;
f) eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare în perimetrul construit sau
împrejmuit din intravilan şi în ariile naturale protejate sau în porţiunile din
acestea în care vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor
acestora;
g) împiedicarea, prin exercitarea de acte de violenţă, a desfăşurării
activităţilor de vânătoare în condiţiile art. 4 alin. (2);
h) vânătoarea practicată fără poliţă de asigurare pentru accidente şi
răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător.
Art. 441. - Complicitatea la acţiunile prevăzute la art. 42-44 constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă
de la 3.000 lei la 10.000 lei.
Art. 45. - Nemarcarea prin semne vizibile a limitelor zonelor cu
protecţie strictă, a zonelor de protecţie integrală şi a zonelor tampon, de
către administratorul ariei naturale protejate respective, constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
Art. 451. - Constatarea faptelor ce constituie infracţiune potrivit art.

42-44 se face de către organele de urmărire penală cu atribuţii în acest
sens, de jandarmi, de personalul salariat cu atribuţii în domeniul cinegetic
din cadrul administratorului fondului cinegetic naţional şi al gestionarilor

fondurilor cinegetice, precum şi de alte persoane specializate în domeniul
cinegetic împuternicite în acest scop de către conducătorul autorităţii
publice centrale care răspunde de vânătoare.
EXTRAS
CODUL DE PROCEDURA PENALA- ORGANELE DE URMĂRIRE

PENALĂ:
Art. 201. Urmărirea penală se efectuează de către procurori şi

organele de cercetare penală. Organele de cercetare penală sunt:
a) organele de cercetare ale poliţiei
b) organele de cercetare speciale. Ca organe de cercetare ale poliţiei
funcţionează lucrătorii operativi anume desemnaţi din Ministerul
Afacerilor Interne
OUG nr. 104 din 27/06/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei

de Frontieră Române
Dispoziţii speciale privind efectuarea cercetării penale de către

poliţiştii de frontier
CAPITOLUL II ADMINISTRAREA ŞI GESTIONAREA FAUNEI

CINEGETICE A ROMÂNIEI
Art. 6. - (1) Principalele atribuţii ale administratorului faunei cinegetice
sunt următoarele:
q) aprobă modelul permiselor şi autorizaţiilor de vânătoare şi ţine
evidenţa persoanelor care au dobândit calitatea de vânător;
Aplicare Pus(ă) în aplicare de Ordinul nr. 539/2009 la 24.07.2015
ANEXA Nr. II
CONŢINUTUL ŞI MODELUL permisului de vânătoare permanent
- Format tip cartelă, tipărită pe o singură faţă, cu dimensiunile: 85,72

mm lungime; 54,03 mm lăţime; 0,08 mm grosime; 3,18 mm raza de
racordare a colţurilor
- Suportul este din ABS, inert UV, cu background ce conţine mai multe
culori, rezistent la contrafacere prin scanare, tipărire sau copiere.
- Conţinutul: drapelul, denumirea statului; denumirea documentului;
numele; prenumele; C.N.P.; adresa titularului; emitent; data emiterii;
seria/numărul; denumirea structurii emitente; fotografia titularului
- Fondul faţă/verso este verde pal degrade - fountain fill de la verde la
alb
- Caracteristicile literelor:
- > denumirea statului - Times New Roman 11, negru;
- > denumirea documentului - Times New Roman 10, negru;
- > numele; prenumele; C.N.P.; adresa titularului; emitent; data
emiterii; seria/numărul; denumirea structurii emitente - Times New
Roman 8 italic - bold;
- > datele variabile- Times New Roman 9, negru.
- Elemente de siguranţă:
- foto 2 a titularului, inert UV, simetric foto 1, în partea
dreaptă;
- numele emitentului, inert UV, poziţionat sub foto 1 - Times
New Roman 9.
- Fotografia: color, având dimensiunile de 30 x 22 mm, executată cu
mijloace informatice direct pe suportul cărţii de identitate
- Drapelul: realizat în culorile naţionale, având dimensiunile de 50 x 5

mm şi poziţionarea la centru, în partea superioară a permisului de vânătoare
permanent.
Pus(ă) în aplicare de Ordinul nr. 539/2009 la 24.07.2015
Art. 23. - (1) Prin dispoziţie a inspectorului general al poliţiei de

frontieră sunt desemnaţi poliţiştii de frontieră (NOTĂ: ofiţeri şi agenţi)
care efectuează cercetarea penală, potrivit legii.
(2) În îndeplinirea activităţilor specifice poliţistul de frontieră are
competenţa teritorială corespunzătoare unităţii poliţiei de frontieră din care
face parte.
(3) În caz de continuare a unei măsuri sau activităţi specifice poliţistul
de frontieră poate acţiona şi în zona de competenţă teritorială a altor unităţi
ale poliţiei de frontieră, comunicând despre aceasta unităţii competente.
(4) În caz de detaşare sau de misiune ordonată în zona de competenţă a

unei alte structuri a Poliţiei de Frontieră Române, poliţistul de frontieră are
competenţa teritorială stabilită pentru acea unitate.
(5) În îndeplinirea atribuţiilor generale poliţistul din Inspectoratul
General al Poliţiei de Frontieră are competenţă teritorială generală.
Art. 46. - (1) Bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunilor
prevăzute la art. 42-44, inclusiv mijloacele de transport, se confiscă.
(2) Trofeele de vânat şi vânatul care fac obiectul infracţiunilor
prevăzute la art. 42-44 se confiscă.
(3) Bunurile prevăzute la alin. (1) se reţin de către agentul constatator în
vederea confiscării şi se predau organelor de urmărire penală, iar vânatul şi
trofeele de vânat prevăzute la alin. (2) se reţin şi se predau gestionarului
fondului cinegetic, care le ţine la dispoziţia organelor de urmărire penală.
Alineatul (3) a fost modificat prin alineatul din Lege nr. 215/2008
Art. 47. - Permisul de vânătoare al celui care a săvârşit una dintre

faptele prevăzute la art. 42 şi 43 se retrage şi se anulează, în condiţiile
legii.
CONSTATAREA CONTRAVENŢIILOR PENTRU FAPTELE

PREVĂZUTE DE LEGEA 407/2006
NOTĂ
PREZENTUL FORMULAR ESTE REDACTAT/TIPĂRIT ÎN

CONFORMITATE CU ORDINUL MINISTERULUI
AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE NR.
540/2009 pentru aprobarea modelului de proces-verbal de constatare a
contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor în domeniul cinegetic, prevăzut
de Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006
Art. 1. - (1) Se aprobă modelul procesului-verbal de constatare a

contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor în domeniul cinegetic, prevăzut de
Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu
modificările şi completările ulterioare, prevăzut în anexa nr. 1, care face
parte integrantă din prezentul ordin.
Unitatea* .........................................................................................................
Exemplar nr. ..............
PROCES-VERBAL
de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor în domeniul
cinegetic
Seria.................... nr. .................
Încheiat astăzi, ............ luna ............ anul ............., ora ........., în

localitatea .........................................................................................................
......, judeţul ..............................................
Agent constatator ...........................................................,
funcţia ................................................, în
cadrul ............................................................, împuternicit în temeiul
art. ......... alin. ......... din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic
nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, constat că:
Domnul/
Doamna ................................................................................................,
CNP ................................, posesor/posesoare al/a B.I/C.I/paşaport
seria .................... nr. ................., cu domiciliul
în ................................................, str. .................................. nr. ......, bl. ........,
et. ....., ap. ........., sectorul/judeţul ...................................,
Persoana
juridică .............................................................................................................
......, cu sediul în ......................................................., str. ........................... nr.
...... bl. ........, et. ....., ap. ........., sectorul/judeţul ...................................,
CUI ..............................................., reprezentată prin
domnul/doamna .................................................................................,
CNP ...................................., posesor/posesoare al/a B.I/C.I/paşaport
seria .............. nr. ................., cu domiciliul în ...............................................,
str. ................................... nr. ......, bl. ........, et. ....., ap. .........,
sectorul/judeţul ...................................,
în ziua de ...... luna ...... anul ......, ora ......,

locul ...................................................., a săvârşit
următoarele: .....................................................................................................
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
.........................
Fapta/Faptele săvârşită/săvârşite este/sunt prevăzută/prevăzute de Legea nr.
407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi
sancţionată/sancţionate, după cum urmează:
- art. ........ alin. ........ lit. ......, sancţionata de art. ........ alin. ........ lit. ...... cu
amendă contravenţională de la .............. lei la ................. lei;
- art. ........ alin. ........ lit. ......, sancţionată de art. ........ alin. ........ lit. ...... cu
amendă contravenţională de la .............. lei la ................. lei;
- art. ........ alin. ........ lit. ......, sancţionată de art. ........ alin. ........ lit. ...... cu
amendă contravenţională de la .............. lei la ................. lei.
Stabilesc:
a) amendă contravenţională în sumă de .................. lei;
b) despăgubiri în sumă de ................. lei, în
temeiul .............................................................;
c) reţinerea în vederea confiscării a următoarelor bunuri folosite de
contravenient la săvârşirea
contravenţiei: ...................................................................................................
..........................................................................................................................
........................................................................;
d) reţinerea permisului de vânătoare seria .......... nr. ........, emis
de .........................................................., pentru a fi transmis emitentului.
Contravenientul achită amenda, în cel mult 15 zile lucrătoare de la data
primirii/comunicării procesului-verbal de constatare a contravenţiei, la
bugetul de stat, în contul "Amenzi".
Despăgubirea se achită la casieria gestionarului pe raza căruia a fost
constatată paguba/casieria structurii teritoriale a administratorului pe raza
căruia a fost constatată paguba, urmând a fi distribuită conform prevederilor
art. 51 alin. (3) sau (5) din Legea nr. 407/2006, cu modificările şi
completările ulterioare, după caz.
Contravenientul este/nu este de faţă la constatarea
contravenţiei/întocmirea procesului-verbal şi refuză/nu poate să semneze
procesul-verbal, împrejurări dovedite de martorul
asistent .........................................................................,
CNP ...................................., posesor al BI/CI/.... seria ...........................
nr. ................................................... .
Alte menţiuni:
..........................................................................................................................
..............................................................
Contravenientul poate face plângere împotriva procesului-verbal de
constatare a contravenţiei în termen de 15 zile de la data
înmânării/comunicării, care se depune la judecătoria pe raza căreia a fost
săvârşită contravenţia.
Actul doveditor al plăţii amenzii contravenţionale, despăgubirii şi o copie a
procesului-verbal vor fi depuse/transmise, în termen de maximum 15 zile de
la data primirii procesului-verbal, la sediul agentului constatator
din ............................................., str. ............................................... nr. .........,
bl. ........., ap. ........., sectorul/judeţul .................................... .
Prezentul proces-verbal a fost încheiat în 3 (trei) exemplare, dintre care unul
a fost înmânat/comunicat contravenientului.
Contravenient
Am luat cunoştinţă şi
Agent
am primit o copie a
constatator, ......... Martor asistent, ......................
procesului-verbal şi
..................
înştiinţarea de
plată. ...........................
....
* Se completează, după caz, cu denumirea unităţilor prevăzute de Legea nr.
407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, competente să constate
contravenţii şi să aplice sancţiuni.
Art. 48. - (1) Constituie contravenţii următoarele fapte şi se

sancţionează după cum urmează:
(1) Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după
cum urmează:
a) încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. h), m), n), ţ) şi
u) şi la art. 39 lit. b), d), q), x), y), ai) şi aj), cu amendă de la 250 lei la 750
lei;
b) încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. c), d), j), k),
l), q) şi w), precum şi la art. 39 lit. h), k), n) şi r), cu amendă de la 500 lei la
1.500 lei;
c) încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 15 alin. (5), art. 23 alin. (1)
lit. a), b), e), f), g), i), p), o), s), ş) şi v) şi la art. 39 lit. i), j), s), t), ţ), w), ab),
ae) şi ah), cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei;
c1) încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 13 alin. (5) şi (6), cu amendă

de la 2.000 lei la 4.000 lei, cu excepţia pagubelor produse de speciile
prevăzute în anexa nr. 2;
d) încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 17 alin. (1), (2), (21), (22),
(2 ), (3) şi (4), art. 18 alin. (1) şi (2), art. 19 alin. (21), art. 21, art. 23 alin. (1)
3
lit. r) şi t), art. 35 alin. (4) şi la art. 39 lit. c), m), p), v), ac), af) şi ag), cu
amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
e) accesul în fondurile cinegetice cu laţuri, ogari sau metişi de ogari, cu
amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei.
(2) În toate cazurile, permisul de vânătoare al celui care a săvârşit una
dintre faptele prevăzute la alin. (1) va fi reţinut de către agentul constatator
şi va fi transmis imediat unităţii care l-a emis.
EXTRAS DIN LEGEA 407/2006 – CONTRAVENŢII

Art. 15. - (1) În cazul fondurilor cinegetice pentru care s-au încheiat
contracte de gestionare a faunei de interes cinegetic, gestionarul asigură
plata tarifului de gestionare după cum urmează:
a) 81% din tarif, proprietarilor terenurilor;
b) 16% din tarif, bugetului de stat;
c) 3% din tarif, Fondului pentru mediu.
(2) Tariful de gestionare pentru fondurile cinegetice care se atribuie
direct, în condiţiile art. 8 alin. (2), precum şi tariful de pornire la licitaţie
pentru fondurile cinegetice care se atribuie prin licitaţie publică, în condiţiile
art. 8 alin. (1) lit. b), se stabilesc potrivit modului de calcul prevăzut în
anexa nr. 3.
Art. 17. - (1) Gestionarii sunt obligaţi să asigure gospodărirea faunei de
interes cinegetic, cu respectarea principiului durabilităţii, pe baza studiilor
de evaluare şi a planurilor de management cinegetic întocmite pentru fiecare
fond cinegetic, pentru perioada de valabilitate a contractului de gestionare.
(2) Studiile de evaluare a efectivelor speciilor admise la vânătoare se
întocmesc anual de către personalul cu specializare silvică sau cinegetică
angajat al gestionarului fondurilor cinegetice şi vor fi supuse aprobării
administratorului.
(21) Planurile de management cinegetic se întocmesc pentru o perioadă
de 10 ani de către personalul cu specializare superioară silvică sau
cinegetică angajat al gestionarului şi se supun aprobării administratorului în
termen de 6 luni de la primirea în gestiune a fondurilor de vânătoare.
(22) În situaţia fondurilor cinegetice care se suprapun peste ariile
naturale protejate, planurile de management cinegetic vor fi corelate cu
planurile de management al ariilor naturale protejate.
(23) În fondurile cinegetice care cuprind şi arii naturale protejate,

evaluarea populaţiilor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 se
realizează împreună cu reprezentanţii administraţiilor ariilor naturale
protejate.
(3) Managementul populaţiei faunei de interes cinegetic din suprafeţele
neincluse în fondurile cinegetice se face de către consiliile locale, pentru
intravilanul localităţilor, în baza hotărârilor proprii, aprobate de agenţia
locală de protecţie a mediului, respectiv de către administraţiile ariilor
protejate, în baza hotărârilor consiliilor ştiinţifice ale acestora, conform
prevederilor din planul de management şi, după caz, din regulamentul ariilor
naturale protejate respective.
(4) Managementul populaţiei faunei de interes cinegetic din parcuri
naţionale, rezervaţii ştiinţifice, zone cu protecţie strictă sau zone de protecţie
integrală din celelalte arii naturale protejate incluse în fonduri cinegetice se
face de către administraţiile ariilor protejate, în baza hotărârilor consiliilor
ştiinţifice ale acestora, conform prevederilor din planul de management şi,
după caz, din regulamentul ariilor naturale protejate respective.
Art. 19. - (1) În scopul conservării biodiversităţii, regimul juridic al
vânării mamiferelor şi păsărilor, inclusiv a celor migratoare, este
reglementat de prezenta lege şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor
naturale, a florei şi faunei sălbatice.
(21) Evaluarea populaţiilor din speciile prevăzute în anexa nr. 2 se
realizează de către gestionar, sub coordonarea autorităţii publice centrale
care răspunde de protecţia mediului şi a administratorului
Art. 21. - (1) Popularea cu exemplare din speciile de vânat inexistente
în fondurile cinegetice din România se poate face numai dacă:
a) anterior acţiunii de populare au fost realizate experimente în
România de către sau sub supravegherea unei instituţii de cercetare ori de
învăţământ superior cu activitate cinegetică;
b) ulterior experimentelor au fost realizate studii de impact avizate de
autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi aprobate de
autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului.
(2) Popularea cu exemplare importate din speciile din fauna de interes
cinegetic indigene se realizează pe baza aprobării date de autoritatea publică
centrală care răspunde de silvicultură, în baza certificării calităţii genetice a
acestora, dată de o instituţie ştiinţifică cu activitate cinegetică, cu acordul
autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia mediului.
(3) În funcţie de rezultatul experimentelor şi al studiilor de impact,

autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură face propuneri de
completare a anexei nr. 1 sau 2, după caz, cu acordul autorităţii publice
centrale care răspunde de protecţia mediului.
Art. 23. - (1) În scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzic:
a) popularea fondurilor cinegetice cu exemplare bolnave, degenerate

sau provenind din crescătoriile de vânat destinate altor scopuri;
b) lăsarea animalelor domestice libere sau păşunatul cu acestea în
fondul forestier;
c) păşunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi
24 aprilie;
d) tulburarea liniştii faunei cinegetice în perioada de înmulţire şi
creştere a puilor;
e) înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole, fără
asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetic;
f) deţinerea neautorizată în captivitate a exemplarelor de faună
cinegetică;
g) distrugerea sau degradarea instalaţiilor vânătoreşti de orice fel ori a
culturilor pentru vânat;
h) lăsarea liberă a câinilor de vânătoare sau a celor însoţitori de turme
sau cirezi în fondurile cinegetice, altfel decât vaccinaţi sau dehelmintizaţi;
i) circulaţia în scop de agrement, cu mijloace auto în afara căilor de
circulaţie publică în fondurile cinegetice, fără acordul gestionarului;
j) circulaţia persoanelor însoţite de câini fără a fi purtaţi în lesă, în afara
căilor de circulaţie publice din fondurile cinegetice, cu excepţia vânătorilor,
poliţiştilor, jandarmilor şi îngrijitorilor de animale;
k) permiterea însoţirii turmelor şi cirezilor cu un număr de maximum
300 de animale de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 6 în
zona de munte, de 4 în zona de deal şi de 3 în zona de câmpie. Pentru
fiecare până la 100 de animale în plus numărul de câini se poate suplimenta
cu câte un exemplar indiferent de zona altitudinală, dar nu mai mult de 10
câini în zona de munte, 7 câini în zona de deal şi 5 câini în zona de câmpie;
turmele şi cirezile de animale mai pot fi însoţite de maximum 2 câini
întorcători care au un semn distinctiv sub formă de crotaliu în ureche; paza
stânelor se poate asigura cu un număr nelimitat de câini care vor fi ţinuţi în
ţarc;
l) hrănirea complementară a vânatului, cu încălcarea reglementărilor în

vigoare;
m) mutarea de către persoane neautorizate a hranei destinate vânatului;
n) distrugerea sau sustragerea hranei destinate vânatului;
o) refuzul de a preda gestionarului exemplarele de faună cinegetică
ţinute în captivitate sau coarnele lepădate de cervide;
p) neanunţarea celei mai apropiate primării despre existenţa în fondurile
cinegetice a unor cadavre de animale din speciile de faună de interes
cinegetic;
q) naturalizarea exemplarelor de vânat sau prelucrarea celorlalte
produse ale vânatului, altele decât carnea, în scop de comercializare sau ca
prestare de servicii, fără ţinerea evidenţei potrivit modelului stabilit de
autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură;
r) depozitarea în teren sau utilizarea în combaterea dăunătorilor vegetali
şi animali ai culturilor agricole sau silvice a substanţelor chimice toxice
pentru fauna cinegetică, fără luarea măsurilor de protecţie a acesteia şi
respectarea normelor tehnice de utilizare a lor;
s) abandonarea câinilor şi altor animalele domestice în fondurile
cinegetice;
ş) lăsarea în libertate a animalelor domestice sau a metişilor acestora, în
scopul sălbăticirii;
t) lăsarea în libertate în fondurile cinegetice a exemplarelor din specii
de animale sălbatice care nu sunt incluse în anexa nr. 1 sau 2;
ţ) producerea sau reproducerea, procurarea, deţinerea, comercializarea
şi utilizarea, după caz, a capcanelor, arcurilor de vânătoare, păsărilor de
pradă sau câinilor de vânătoare, fără respectarea reglementărilor
administratorului;
u) nerespectarea prevederilor referitoare la vânătoare cuprinse în
planurile de management şi în regulamentele ariilor naturale protejate, altele
decât cele aflate în categoriile pe suprafeţele cărora nu se constituie fonduri
cinegetice;
v) distrugerea materialelor de conştientizare privind fauna de interes
cinegetic şi vânătoarea, a indicatoarelor pentru orientarea în fondurile
cinegetice;
w) deranjarea exemplarelor de faună de interes cinegetic în scopul
fotografierii sau filmării, în afara traseelor turistice sau a căilor de
comunicaţie.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. b), este permis doar
păşunatul vitelor mari aparţinând comunităţilor locale, în fondul forestier
privat, dacă:
a) suprafeţele pe care se păşunează sunt suprafeţe în care arboretele
rezultate prin regenerare naturală au vârsta mai mare de 15 ani sau sunt
suprafeţe pe care plantaţiile realizate au starea de masiv încheiată şi înălţime
mai mare de 3 metri;
b) nu există păşune comunală.
(3) În situaţiile prevăzute la alin. (2), păşunatul este permis cu acordul
scris al proprietarului pădurii şi al gestionarului fondului cinegetic.
(4) Pentru asigurarea scopului prevăzut la alin. (1), gestionarii
fondurilor cinegetice sunt obligaţi să predea exemplarele din speciile de
faună cinegetică găsite, rănite sau bolnave în fondurile cinegetice pe care le
gestionează, staţionarului care funcţionează în cadrul regiunii de dezvoltare
economică.
(5) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (4), gestionarilor fondurilor
cinegetice din care provin exemplarele predate la staţionare nu li se reduc
cotele de recoltă aprobate.
Ordin 536/2009 pentru aprobarea Listei raselor de câini admise la

vânătoare in România Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 594
din 28 august 2009
ANEXA - LISTA RASELOR DE CÂINI ADMISE LA VÂNĂTOARE

IN ROMÂNIA
I. Prepelicari
A. Prepelicari pontatori
Pointer
Setter
Brae
Vijla
Pudel Pointer
Munsterlander Epagneul Breton
Spinone
B. Prepelicari scotocitori
Cocker Spaniel
Springer Spaniel
Wachtel Hund
II. Gonitori-hartuitori
Teckel
Copoi
Beagle
Jagd Terrier
Fox Terrier
Terrier Irlandez
Airedale Terrier
Basset Hound
Metis din rasele de gonitori-hartuitori
III. Limieri-retrieveri
Blood Hound
Limier
Retriever
Art. 35. - (1) Vânătoarea în ariile naturale protejate în care vânătoarea
este admisă, incluse în fondurile cinegetice, se realizează cu respectarea
condiţiilor prevăzute în planurile de management ale ariilor naturale
respective, aprobate în condiţiile legii.
(2) Vânătoarea în zonele tampon, admise la vânătoare, din cuprinsul
ariilor naturale protejate se practică doar la speciile care nu fac obiectul
protecţiei în aria naturală respectivă.
(3) Vânătoarea în zonele de dezvoltare durabilă din cadrul rezervaţiilor
biosferei este permisă numai membrilor asociaţiilor locale de vânători.
(4) Hrănirea sau nădirea exemplarelor din speciile de interes cinegetic
la distanţe mai mici de 1 km de limita ariilor naturale protejate în care
vânătoarea este interzisă sau în cele neincluse în fondurile cinegetice este
interzisă.
Art. 39. - Fără a se aduce atingere prevederilor art. 37 alin. (2) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările
ulterioare, sunt interzise şi următoarele:
a) depăşirea cotei de recoltă care a fost aprobată la nivel de gestionar;
b) depăşirea numărului de piese aprobate pentru recoltă/vânător/zi de
vânătoare;
c) furnizarea de către gestionar de informaţii eronate referitoare la

nivelul populaţiei speciilor de faună de interes cinegetic, estimate la nivelul
fondului cinegetic;
d) nerealizarea cotei de recoltă pe gestionar pentru vânatul sedentar ori
depăşirea cotei de recoltă pe fond cinegetic, fără motive justificate;
e) vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este
autorizat să vâneze;
f) urmărirea vânatului rănit pe alt fond cinegetic, fără acordul
gestionarului acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond cu arma de
vânătoare neintrodusă în toc, şi în afara căilor de comunicaţie;
g) accesul cu arma de vânătoare, altfel decât purtată în toc, în parcuri
naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele
de protecţie integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri
cinegetice, fără autorizarea necesară;
h) utilizarea steguleţelor şi gardurilor pentru dirijarea exemplarelor din
speciile de interes cinegetic, precum şi a detectoarelor de animale;
i) vânarea cerbilor, căpriorilor, caprelor negre, muflonilor, mistreţilor şi
urşilor prin utilizarea altor cartuşe decât a celor cu proiectile unice, ale căror
caracteristici sunt prevăzute prin reglementările tehnice emise de
administrator;
j) vânarea iepurilor, fazanilor sau potârnichilor la hrănitori ori de la
apusul până la răsăritul soarelui;
k) vânarea cerbilor, căpriorilor şi caprelor negre la hrănitori, la sărării,
la goană sau cu câini gonitori;
l) vânarea urşilor la nadă sau la bârlog;
m) distribuirea de hrană complementară sub formă de deşeuri de origine
animală şi produse zaharoase de sinteză, în perioada 1 martie-30 noiembrie,
în fondurile cinegetice în care sunt prezenţi urşi;
n) vânarea păsărilor de baltă în apropierea gurilor de apă pe timp de
îngheţ, dacă suprafaţa liberă a apei nesituată la gura de apă este îngheţată
mai mult de 70%;
o) vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic;
p) folosirea la vânătoare a armelor care au calibrul necorespunzător
speciei pentru care este autorizată acţiunea de vânătoare;
q) utilizarea odorivectorilor, exceptând cercetarea ştiinţifică, caz în care
administratorul aprobă utilizarea lor, în condiţiile stipulate distinct în
autorizaţia dată;
r) comercializarea de către persoane fizice a vânatului, a cărnii de vânat,
a diferitelor produse de vânat sau a trofeelor de vânat;
s) fabricarea, comercializarea, deţinerea sau utilizarea alicelor cu

diametrul mai mare de 5 mm;
ş) vânătoarea în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu
protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală din ariile naturale
protejate cuprinse în fondurile cinegetice, precum şi vânătoarea în
crescătorii de vânat;
t) vânătoarea în rezervaţiile naturale a speciilor care fac obiectul
protecţiei stricte în aria naturală protejată;
ţ) vânătoarea în ariile naturale protejate incluse în fondurile cinegetice
practicată fără respectarea condiţiilor prevăzute în planurile de management
ale ariilor naturale respective aprobate în condiţiile legii;
u) accesul în fondurile cinegetice sau utilizarea la vânătoare a armelor şi
muniţiei neomologate sau neautorizate pentru vânătoare în România;
v) părăsirea fondului cinegetic fără ca vânatul recoltat să fie crotaliat în
condiţiile art. 19 alin. (5), iar numărul crotaliei să fie trecut în autorizaţia de
vânătoare;
w) stânjenirea voită ori împiedicarea practicării vânătorii;
x) completarea necorespunzătoare a autorizaţiilor de vânătoare în
privinţa participanţilor la vânătoare şi a numărului de exemplare de vânat
recoltate;
y) nereturnarea în termen a autorizaţiilor de vânătoare de către titularii
acestora;
z) accesul cu arma de vânătoare neintrodusă în toc în Rezervaţia
Biosferei "Delta Dunării";
aa) vânătoarea pe suprafeţele din perimetrul construit sau împrejmuit
din intravilan altfel decât în condiţiile art. 34, în parcuri naţionale şi în
Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării";
ab) accesul neautorizat cu arma de vânătoare neintrodusă în toc pe orice
fond cinegetic;
ac) utilizarea ca atrape a animalelor vii orbite sau mutilate, a
chemătorilor electronice, a înregistratoarelor de sunete şi a oglinzilor
apelante;
ad) utilizarea, pentru tirul pe timp de noapte, a dispozitivelor de ochire
care funcţionează pe principiul laser, a sistemelor de ochire pe timp de
noapte cuprinzând convertizoare sau amplificatoare electronice de lumină
reziduală, a dispozitivelor de vedere în infraroşu şi a dispozitivelor cu
termoviziune;
ae) urmărirea sau hăituirea exemplarelor din fauna cinegetică cu

ambarcaţiuni cu motor a căror viteză de deplasare este mai mare de 5
km/oră, precum şi exercitarea vânătorii din autoturisme;
af) gazarea şi afumarea vizuinelor fără aprobarea administratorului;
ag) părăsirea teritoriului României cu vânat fără documente de
provenienţă şi fără a fi crotaliat conform reglementărilor administratorilor;
ah) vânarea mamiferelor şi păsărilor prin utilizarea capcanelor
neautorizate;
ai) nerespectarea, de către gestionar, a reglementărilor privind evaluarea
trofeelor de vânat, aprobate prin ordin al administratorului;
aj) neprezentarea documentelor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru
practicarea vânătorii, de către participanţii la acţiunea de vânătoare la
solicitarea organelor de control.
(2) Nu constituie acţiune de împiedicare a practicării vânătorii
competiţiile sportive avizate de federaţiile sportive naţionale de resort şi de
proprietarii terenurilor, dacă gestionarul fondului cinegetic îşi dă acceptul cu
minimum 30 de zile înainte de data organizării acestor competiţii.
Art. 27. - Vânătoarea se exercită numai de către vânători, dacă

îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) posedă permis de vânătoare eliberat în România, în cazul membrilor
organizaţiilor vânătoreşti din ţară, sau permis ori licenţă valabilă în ţara lor,
în cazul vânătorilor cetăţeni străini;
b) posedă autorizaţie individuală de vânătoare, eliberată pe numele său
de gestionar, sau este înscris nominal de organizator în autorizaţiile
colective de vânătoare;
c) posedă permis de armă pentru folosirea armelor de vânătoare în
România, în Europa sau în ţara de origine, după caz, dacă practică
vânătoarea cu armă;
d) posedă talon de asigurare pentru accidente şi răspundere civilă, în
legătură cu activitatea sa de vânător.
Art. 49. - Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de

către personalul salariat cu atribuţii de ocrotire a vânatului din cadrul
persoanelor juridice care gestionează fonduri cinegetice, de personalul
structurilor de administrare a ariilor naturale protejate, de alt personal de
specialitate, împuternicit în acest scop de conducătorul autorităţii publice
centrale care răspunde de silvicultură, precum şi de lucrătorii anume

desemnaţi de Ministerul Administraţiei şi Internelor.

TOATE SITUAȚIILE)
2.4. CONFISCAREA BUNURILOR FOLOSITE,DESTINATE SAU

Legea 407/2006 privind fondul cinegetic şi protecţia vânatului
Art. 46. - (1) Bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunilor

prevăzute la art. 42-44, inclusiv mijloacele de transport, se confiscă.
(2) Trofeele de vânat şi vânatul care fac obiectul infracţiunilor
prevăzute la art. 42-44 se confiscă.
(3) Bunurile prevăzute la alin. (1) se reţin de către agentul constatator
în vederea confiscării şi se predau organelor de urmărire penală, iar vânatul
şi trofeele de vânat prevăzute la alin. (2) se reţin şi se predau gestionarului
fondului cinegetic, care le ţine la dispoziţia organelor de urmărire penală.
NU EXISTĂ ACEASTĂ POSIBILITATE PENTRU

CONTRAVENŢIILE PREVĂZUTE DE Art. 48 din Legea 407/2006
privind fondul cinegetic şi protecţia vânatului, pentru că nu este
prevăzut în mod expres

Art. 48. (1) Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează
după cum urmează:
(2) În toate cazurile, permisul de vânătoare al celui care a săvârşit
una dintre faptele prevăzute la alin. (1) va fi reţinut de către agentul
constatator şi va fi transmis imediat unităţii care l-a emis.
Art. 51. - (1) Cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse faunei

cinegetice prin fapte ce constituie infracţiuni sau contravenţii, în sensul
prezentei legi, se stabileşte potrivit anexelor nr. 1 şi 2.
INTRODUCERE
Potrivit OUG nr. 104 din 27/06/2001 privind organizarea şi

funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române :
Art. 21. - În zona de competenţă, Poliţia de Frontieră Română are
următoarele atribuţii generale:
d) asigură derularea fluentă, corectă şi civilizată a traficului de călători
şi mărfuri prin punctele de trecere a frontierei de stat, împreună cu celelalte
autorităţi care au, potrivit legii, competenţe de control privind trecerea
frontierei de stat;
e) asigură controlul trecerii peste frontiera de stat, în condiţiile legii, a
armelor, muniţiilor, armelor de panoplie şi de autoapărare, muniţiilor
aferente acestora, substanţelor explozive şi a dispozitivelor încărcate cu
substanţe toxice ori radioactive;
q) participă, împreună cu autorităţile teritoriale pentru protecţia
mediului şi cu organele de frontieră ale statelor vecine, după caz, la luarea
măsurilor necesare pentru prevenirea riscurilor ecologice şi a producerii
daunelor, precum şi, în caz de accidente care afectează factorii de mediu, la
eliminarea efectelor acestora;
Pe lângă domeniile/atribuţiile indicate mai sus, ca o componentă a
protejării mediului, legiuitorul a acordat competenţe ce constatare a
contravenţiilor, pentru anumite fapte şi lucrătorilor poliţiei de frontieră care
desfăşoară misiuni de supraveghere a frontierei de stat.
3. CAZURILE PREVĂZUTE DE OUG 195 DIN 2002(R) PRIVIND

REGIMUL CIRCULAŢIEI PE DRUMURILE PUBLICE

Începând cu 1 ianuarie 2014, salariul minim va fi de 850 de lei, din 1

iulie 2014 – 900 de lei
A) Ordonanţă de urgenţă nr. 195 (r1) din 12/12/2002 privind
circulaţia pe drumurile publice )
Art. 98. - (1) Amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul

determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate.
(2) Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim
brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
(3) Contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă li se
stabilesc clase de sancţiuni cărora le corespunde un număr de puncte-
amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care
acestea îl prezintă.
(4) Clasele de sancţiuni sunt următoarele:
a) clasa I - 2 sau 3 puncte-amendă;
b) clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amendă;
c) clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amendă;
d) clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amendă;
e) clasa a V-a - de la 21 la 100 puncte-amendă.
(5) Contravenţiile prevăzute la clasa a V-a de sancţiuni se aplică
persoanelor juridice.
NOTĂ :
Potrivit OUG nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru

modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 11 din 09 ianuarie 2020, punctul de amendă a fost
îngheţat la nivelul de 145 de lei.
Valoarea punctului de amendă de 145 de lei este valabilă până la data

de 31 decembrie 2020 în lipsa altor modificări exprese. Valoarea de 145 de
lei este valabilă de la începutului anului 2017, când salariul minim brut pe
economie se situa la 1.450 de lei.
Art. 99. - (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda

prevăzută în clasa I de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de către
persoane fizice:
1. conducerea unui autovehicul în mod nejustificat cu o viteză cu cel
puţin 10 km/h sub limita minimă obligatorie stabilită pe tronsonul de drum
respectiv;
2. nerespectarea obligaţiei de semnalizare a manevrei de schimbare
a direcţiei de mers;
3. nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulaţia pe
drumurile publice;
4. neîndeplinirea obligaţiei proprietarului sau a utilizatorului de

autovehicul de a solicita documentul de constatare a avariilor produse
acestuia în alte împrejurări decât în urma unui accident de circulaţie;
5. nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice de
către conducătorii coloanelor militare, ai grupurilor organizate autorizate şi
cortegiilor;
6. nerespectarea semnificaţiei semnalului luminos intermediar de forma
uneia sau a unor săgeţi de culoare galbenă ori albă cu vârful orientat în jos
spre dreapta, care anunţă schimbarea semnalului de culoare verde în cazul
benzilor cu circulaţie reversibilă;
7. conducerea unui vehicul avariat peste termenul de 30 de zile de
la data eliberării documentului de constatare a avariei;
8. nerespectarea obligaţiei pasagerilor aflaţi într-un autovehicul de
a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau
dispozitivele de siguranţă omologate;
Punctul 8. a fost modificat prin punctul 37. din Ordonanţa de urgenţă
nr. 69/2007 începând cu 29.06.2007.
9. nerespectarea obligaţiei de către persoana transportată pe
motocicletă sau pe moped de a purta, în timpul deplasării pe drumurile
publice, casca de protecţie omologată;
nr. 69/2007 începând cu 29.06.2007.
10. nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a lăsa liber
traseul tramvaiului la apropierea acestuia, când drumul are o singură bandă;
11. nerespectarea regulilor de circulaţie de către conducătorii de
animale;
12. nerespectarea obligaţiei de a aplica semnul distinctiv pe
autovehicule conduse de persoane care au mai puţin de un an vechime
de la dobândirea permisului de conducere;
13. lăsarea liberă în timpul conducerii a volanului, ghidonului sau a
manetei de comandă a vehiculului;
14. nerespectarea de către pasageri sau călători a obligaţiilor ce le
revin atunci când se află în vehicule;
15. nerespectarea semnificaţiei culorii galbene a semaforului;
16. conducerea unui vehicul ale cărui plăcuţe cu numărul de
înmatriculare sau de înregistrare sunt deteriorate, murdare ori
acoperite cu gheaţă sau zăpadă de natură a împiedica identificarea
numărului de înmatriculare sau de înregistrare;
17. conducerea unui vehicul pe ale cărui plăcuţe cu numărul de

înmatriculare sau de înregistrare sunt aplicate folii sau alte dispozitive
care nu permit citirea numărului de înmatriculare ori plăcuţele nu
corespund standardelor în vigoare;
18. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defecţiuni
tehnice, altele decât cele prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. b), ori care
are lipsă unul sau mai multe elemente de caroserie sau aceasta este
deteriorată vizibil.
(2) Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi
conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârşeşte o faptă pentru
care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a).
Art. 108. - (1) Săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau

tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea
amenzii, şi aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum
urmează:
a) 2 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte:
1. folosirea incorectă a luminilor de drum la întâlnirea cu un
autovehicul care circulă din sens opus;
2. folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu excepţia celor
prevăzute cu dispozitive de tip "mâini libere";
3. nerespectarea obligaţiei de a purta, în timpul circulaţiei pe drumurile
publice, centura de siguranţă ori căştile de protecţie omologate, după caz;
4. depăşirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de
drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus,
constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate
metrologic;
5. circulaţia pe un sector de drum pe care accesul este interzis;
6. nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi,
schimbarea benzii de circulaţie sau a direcţiei de mers;
7. nerespectarea obligaţiei de a folosi luminile de întâlnire şi pe timpul
zilei, pe autostrăzi, drumuri expres şi pe drumuri naţionale europene (E);
8. oprirea neregulamentară;
9. folosirea incorectă a luminilor de drum faţă de autovehiculul care
circulă în faţa sa, în aceeaşi direcţie de mers.
prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de
persoane fizice:
1. nerespectarea semnalelor poliţiştilor de frontieră în punctele de

trecere a frontierei de stat a României, ale îndrumătorilor de circulaţie ai
Ministerului Apărării Naţionale, ale organelor fiscale din cadrul Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală, ale agenţilor de cale ferată, ale
persoanelor desemnate pentru dirijarea circulaţiei, pe sectoarele de drum pe
care se execută lucrări de reabilitare a acestora, precum şi cele ale patrulelor
şcolare de circulaţie şi ale nevăzătorilor;
Punctul 1. a fost modificat prin punctul 5. din Ordonanţa de urgenţă nr.
54/2010 începând cu 23.06.2010.
2. nerespectarea regulilor de utilizare a mijloacelor de avertizare
sonoră de către conducătorii de vehicule, cu excepţia celor care conduc
autovehicule prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b);
3. nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de
obligare;
4. neîndeplinirea obligaţiei de a solicita autorităţii competente, în
termenul prevăzut de lege, eliberarea unui nou permis de conducere
sau certificat de înmatriculare ori de înregistrare, în cazul în care
acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai
corespund din punctul de vedere al formei şi conţinutului celor în
vigoare;
nr. 69/2007 începând cu 29.06.2007.
5. lipsa dotărilor specifice la autovehiculele destinate învăţării
conducerii auto, prevăzute în reglementările în vigoare;
6. conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu alte
dimensiuni sau caracteristici decât cele prevăzute în certificatul de
înmatriculare sau de înregistrare ori sunt uzate peste limita admisă;
7. conducerea unui autovehicul care, în mers sau staţionare, poluează
fonic sau emană noxe peste limita legal admisă;
8. nerespectarea traseelor stabilite de poliţia rutieră pentru pregătirea
practică sau susţinerea examenului pentru obţinerea permisului de
conducere;
9. nerespectarea obligaţiei de a circula pe un singur şir, indiferent de
direcţia de deplasare, într-o intersecţie în care circulă şi tramvaie şi de a lăsa
liber traseul tramvaiului atunci când spaţiul dintre şina din dreapta şi trotuar
nu permite circulaţia pe două şiruri;
10. efectuarea de către conducătorul unui vehicul a unor activităţi
de natură a-i distrage atenţia de la conducere ori folosirea instalaţiilor
de sonorizare la un nivel de zgomot care afectează deplasarea în

siguranţă a lui şi a celorlalţi participanţi la trafic;
11. nerespectarea obligaţiei ce revine conducătorului de motocicletă
sau moped de a avea în funcţiune, în timpul zilei, luminile de întâlnire
în circulaţia pe drumurile publice;
12. neutilizarea echipamentului de protecţie-avertizare fluorescent-
reflectorizant de către persoana care execută lucrări în zona drumului public
sau de către agentul de cale ferată care asigură trecerea la nivel;
13. conducerea unui autovehicul care nu este dotat cu trusă
medicală, triunghiuri reflectorizante şi stingător pentru incendii,
omologate.
care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b).
Art. 108. - (1) Săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau
tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea
amenzii, şi aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum
urmează:
b) 3 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte:
1. oprirea nejustificată sau circulaţia pe banda de urgenţă a autostrăzilor
ori oprirea pe partea carosabilă a drumurilor expres sau a drumurilor
naţionale europene (E);
metrologic;
3. nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi,
schimbarea benzii de circulaţie sau a direcţiei de mers, dacă prin aceasta s-a
produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte
pagube materiale;
4. nepăstrarea unei distanţe corespunzătoare faţă de vehiculul care îl
precede, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat
avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
5. nerespectarea semnificaţiei indicatorului "ocolire", instalat pe
refugiul staţiilor de tramvai;
6. pătrunderea într-o intersecţie atunci când circulaţia în interiorul
acesteia este blocată;
7. staţionarea neregulamentară;
8. folosirea luminilor de ceaţă în alte condiţii decât pe timp de ceaţă;
(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută

în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale
complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru
o perioadă de 30 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul
sau tramvai a următoarelor fapte:
a) depăşirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea roşie a
semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferată;
b) neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea
regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate şi
semnalizate, aflaţi pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului;
c) neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor care au acest
drept;
d) nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului;
e) nerespectarea regulilor privind depăşirea;
f) nerespectarea semnalelor, indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului
rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu;
g) neprezentarea la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a
produs un accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale,
cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 79 alin. (2).
Litera g) a fost modificată prin punctul 39. din Ordonanţa de urgenţă
nr. 69/2007 începând cu 29.06.2007.
prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de
persoane fizice:
1. conducerea unui autovehicul cu permis de conducere a cărui
valabilitate a expirat;
2. Abrogat prin punctul 40. din Ordonanţa de urgenţă nr. 69/2007
3. conducerea unui autovehicul de către o persoană cu domiciliul în
România care nu a preschimbat permisul de conducere obţinut în alt
stat, în termenul prevăzut de lege;
4. neîndeplinirea obligaţiilor de preschimbare a certificatului de
înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului ori remorcii în
cazurile prevăzute de lege;
5. nepăstrarea distanţei laterale suficiente faţă de vehiculul care circulă
din sens opus;
6. nerespectarea de către conducătorul de vehicul a semnificaţiei
indicatoarelor şi marcajelor de interzicere sau restricţie ori a celor
temporare, cu excepţia celor care interzic accesul sau depăşirea care se

încadrează în altă clasă de sancţiuni;
7. nerespectarea obligaţiei de a permite părăsirea intersecţiei
conducătorului vehiculului rămas în interiorul acesteia;
8. nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor;
Punctul 8. a fost modificat prin punctul 14. din Lege nr. 203/2012
9. nereducerea vitezei în cazurile prevăzute de regulament;
10. montarea la autovehicul, remorcă sau tramvai a luminilor de
altă culoare sau intensitate, a altor lumini ori dispozitive de avertizare
sonoră sau accesorii ori modificări neomologate;
11. circulaţia cu un autovehicul, remorcă sau tramvai cu defecţiuni
la sistemul de iluminare sau de avertizare sonoră ori când acestea
lipsesc;
12. nerespectarea regulilor în cazul imobilizării involuntare în pasaje
subterane şi tuneluri;
13. nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor şi al
obiectelor în sau pe vehicule;
14. pornirea de pe loc a autovehiculului sau tramvaiului cu uşile
deschise, circulaţia cu uşile deschise ori deschiderea acestora în timpul
mersului; deschiderea uşilor autovehiculului atunci când acesta este oprit
sau staţionat, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranţa deplasării
celorlalţi participanţi la trafic;
15. oprirea autovehiculelor destinate transportului public de persoane în
alte locuri decât în staţiile semnalizate ca atare;
16. nerespectarea regulilor privind circulaţia pe benzi;
17. conducerea pe drumurile publice a vehiculelor cu două roţi,
fără a se asigura contactul cu partea carosabilă pe ambele roţi.
18. nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a avea
asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2). Art. 35. (2)
Participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să
înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de
conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului
condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte
documente prevăzute de lege.
Punctul 18. a fost introdus prin punctul 41. din Ordonanţa de urgenţă nr.
69/2007 începând cu 29.06.2007.

care se aplică 4 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. c).
c) 4 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte:
1. nerespectarea obligaţiilor care îi revin în cazul vehiculelor rămase în
pană sau avariate;
2. refuzul înmânării actului de identitate, permisului de conducere,
certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, a celorlalte documente
prevăzute de lege, la cererea poliţistului rutier, precum şi refuzul de a
permite verificarea vehiculului;
metrologic;
4. circulaţia în timpul nopţii sau ziua, pe timp de ceaţă, ninsoare
abundentă sau ploaie torenţială, cu un autovehicul fără lumini sau fără
semnalizare corespunzătoare;
5. conducerea unui autovehicul sau tractarea unei remorci atunci când
dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare este
eliberată fără drept de circulaţie sau durata acesteia a expirat;
(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută

în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale
complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă
de 60 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a
următoarelor fapte:
a) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau
trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un
accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte
pagube materiale;
b) nerespectarea interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un
anumit segment de drum public;
c) nerespectarea regulilor de circulaţie la trecerea unei coloane oficiale
sau intercalarea într-o astfel de coloană;
d) circulaţia pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează
regulamentar manevra de depăşire.

prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de
persoane fizice:
1. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu
corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de
valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat;
3. conducerea unui vehicul cu tracţiune animală neînregistrat;
4. neefectuarea radierii vehiculelor din evidenţă, în cazurile şi
termenele prevăzute de lege;
5. conducerea unui autovehicul destinat transportului public de
persoane sau de mărfuri fără a deţine atestatul profesional;
6. neefectuarea verificării medicale periodice;
8. deţinerea simultană a două permise de conducere naţionale, dintre
care unul eliberat de o autoritate competentă străină;
9. lipirea de afişe, inscripţii sau înscrisuri pe indicatoarele sau
dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutieră, inclusiv pe suporturile
acestora;
10. deţinerea, montarea sau folosirea în circulaţia pe drumurile
publice a mijloacelor speciale de avertizare sonoră sau luminoasă pe
vehiculele care nu au acest drept;
11. deţinerea, montarea sau folosirea în circulaţia pe drumurile
publice a dispozitivelor care perturbă funcţionarea normală a dispozitivelor
de măsurare a vitezei;
12. folosirea nejustificată a mijloacelor speciale de avertizare
luminoase sau sonore de către conducătorii autovehiculelor care au regim de
circulaţie prioritară;
14. necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul,
la solicitarea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat
vehiculul spre a fi condus;
15. neîndeplinirea obligaţiilor ce îi revin conducătorului de vehicule
care efectuează transport public de persoane sau de mărfuri;
16. nerespectarea obligaţiilor ce revin conducătorilor de vehicule cu
tracţiune animală;
17. nerespectarea dispoziţiilor art. 74 privind circulaţia pe autostrăzi;

19. efectuarea transportului de mărfuri sau persoane cu autovehicule
şi remorci care circulă în baza autorizaţiei pentru probe;
20. conducerea unui autovehicul care circulă în baza autorizaţiei
pentru probe în afara judeţului sau a municipiului Bucureşti în raza căruia îşi
are sediul titularul autorizaţiei;
21. nerespectarea semnificaţiei luminii roşii a dispozitivelor instalate
pentru semnalizarea benzilor cu circulaţie reversibilă;
22. săvârşirea de către conducătorii de vehicule sau pasagerii
acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii
jignitoare sau vulgare participanţilor la trafic;
23. aruncarea, lăsarea ori abandonarea pe drumul public de
obiecte, materiale, substanţe sau vehicule, după caz;
24. nerespectarea regulilor privind remorcarea vehiculelor;
25. neprezentarea, în mod nejustificat, în termenul stabilit la unitatea
de poliţie rutieră la care au fost invitate pentru soluţionarea oricărei
probleme legate de calitatea de participant la trafic sau de proprietar ori
utilizator de vehicul;
26. pătrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul
care are pe roţi sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabilă
ori din care cad sau se scurg produse, substanţe sau materiale ce pun în
pericol siguranţa circulaţiei;
27. transportul copiilor în vârstă de până la 12 ani sau al
animalelor pe locurile din faţă ale vehiculelor;
28. conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu
zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar
în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă
autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane
cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără
ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de
tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente
antiderapante certificate;
29. neaplicarea, în partea din spate a unui autovehicul înmatriculat
într-un stat care nu este semnatar al Convenţiei asupra circulaţiei rutiere, a
semnului distinctiv al statului care a efectuat înmatricularea;
31. lovirea, deteriorarea sau ocolirea porţilor de gabarit instalate

înaintea trecerii la nivel cu calea ferată;
32. lovirea şi/sau deteriorarea pasajelor superioare de pe drumurile
publice, prin nerespectarea gabaritului de liberă trecere semnalizat
corespunzător;
33. montarea pe autovehicul a unui sistem antifurt sonor a cărui
durată a semnalului depăşeşte mai mult de un minut consecutiv, iar
intensitatea semnalului depăşeşte pragul fonic prevăzut de lege;
34. neaplicarea, în partea din spate a vehiculului care efectuează
transport public de persoane sau de mărfuri, a indicatorului cu limitele de
viteză admise pentru categoria din care face parte vehiculul condus;
35. aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz,
lunetă sau pe geamurile laterale, cu excepţia celor omologate şi/sau
certificate de către autoritatea competentă şi care sunt marcate
corespunzător;
36. aplicarea de afişe, reclame publicitare, înscrisuri sau accesorii
pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale care restrâng sau estompează
vizibilitatea sub limita legal admisă ori împiedică sau diminuează
eficacitatea dispozitivelor de iluminare şi semnalizare luminoasă ori
citirea numărului de înmatriculare;
37. încălcarea obligaţiilor referitoare la circulaţia pe drumurile publice
a vehiculelor care transportă produse sau mărfuri periculoase ori a
vehiculelor cu masa şi/sau gabaritul depăşit.
38. nerespectarea obligaţiei de comunicare prevăzute la art. 80 1 şi la
art. 81 alin. (3) sau comunicarea de date inexacte ori incomplete.
care se aplică 6 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d).
d) 6 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte:
1. refuzul de a permite imobilizarea vehiculului sau verificarea
tehnică a acestuia;
2. nerespectarea semnificaţiei semnalelor regulamentare ale agenţilor
de cale ferată care dirijează circulaţia la trecerile la nivel cu calea ferată;
metrologic;
4. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a avea montată
una dintre plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare ori dacă
plăcuţele cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare nu sunt fixate în

locurile special destinate;
5. circulaţia sau staţionarea pe spaţiul interzis care separă sensurile de
circulaţie pe autostradă;
6. staţionarea ori parcarea autovehiculelor pe autostradă în alte locuri
decât cele special amenajate şi semnalizate;
7. executarea pe autostradă a manevrei de întoarcere sau de mers
înapoi, circulaţia sau traversarea de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin
zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele
două părţi carosabile;
8. nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor Trecere la nivel cu o cale
ferată simplă, fără bariere; Trecere la nivel cu o cale ferată dublă, fără
bariere sau Oprire, instalate la trecerea la nivel cu o cale ferată;
9. schimbarea direcţiei de mers prin viraj spre stânga, dacă prin
aceasta se încalcă marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de
circulaţie;
10. pătrunderea într-o intersecţie dirijată prin semafoare, dacă prin
aceasta se produce blocarea circulaţiei în interiorul intersecţiei.
(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda
prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii
complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru
o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul
sau tramvai a următoarelor fapte:
a) conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu
constituie, potrivit legii, infracţiune;
b) conducerea vehiculului cu defecţiuni grave la sistemul de frânare
sau la mecanismul de direcţie, constatate de poliţia rutieră împreună cu
specialiştii Registrului Auto Român;
c) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau
semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu
lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune;
d) Abrogată prin punctul 42. din Ordonanţa de urgenţă nr. 69/2007
e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe
sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte
autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice
omologate şi verificate metrologic.
Art. 103. - (1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce
autovehicule se dispune:
a) pentru o perioadă de 30 de zile, dacă titularul permisului de

conducere a săvârşit contravenţii care cumulează 15 puncte de penalizare;
b) pentru o perioadă de 60 de zile, dacă titularul permisului de
conducere cumulează din nou cel puţin 15 puncte de penalizare în
următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării
dreptului de a conduce.
c) pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de
autovehicul sau tramvai a fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei
pe drumurile publice, precum şi în cazul accidentului de circulaţie din care a
rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane şi instanţa de
judecată sau procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de
sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, dacă pentru regula de
circulaţie încălcată prezenta ordonanţă de urgenţă prevede suspendarea
exercitării dreptului de a conduce.
Litera c) a fost introdusă prin punctul 43. din Ordonanţa de urgenţă
nr. 69/2007 începând cu 29.06.2007.
(11) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), suspendarea exercitării
dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie se dispune de către şeful
poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta.
Alineatul (11) a fost introdus prin punctul 44. din Ordonanţa de
urgenţă nr. 69/2007 începând cu 29.06.2007.
(2) În cazul în care conducătorul de autovehicul sau tramvai
săvârşeşte, într-un interval de 6 luni de la data restituirii permisului de
conducere, din nou o nouă faptă prevăzută la art. 100 alin. (3), art. 101 alin.
(3) şi art. 102 alin. (3), perioada de suspendare se majorează cu încă 30 de
zile.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2) hotărârea de suspendare a
exercitării dreptului de a conduce se comunică titularului de către serviciul
poliţiei rutiere, care are în evidenţă contravenientul, în termen de 10 zile de
la data constatării ultimei contravenţii.
(4) Punctele de penalizare se anulează la împlinirea termenului de 6
luni de la data constatării contravenţiei.
(5) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce anulează toate
punctele de penalizare acumulate până în acel moment.
(6) În cazurile prevăzute la alin. (1), contravenientul este obligat să se
prezinte la unitatea de poliţie pe raza căreia domiciliază, are reşedinţa sau,
după caz, rezidenţa normală, în termen de 5 zile de la primirea înştiinţării
scrise, pentru a preda permisul de conducere.
Alineatul (6) a fost modificat prin punctul 45. din Ordonanţa de

urgenţă nr. 69/2007 începând cu 29.06.2007.
(7) Neprezentarea contravenientului în termenul prevăzut la alin. (6),
în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a
exercitării dreptului de a conduce, prevăzută la alin. (1) lit. a) şi b).
(8) În situaţia în care autoritatea emitentă a permisului de conducere a
sesizat instanţa de judecată potrivit art. 114 alin. (1) lit. e), autoritatea
emitentă a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea
exercitării dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce operează
până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti. În acest
caz, titularul este obligat să se prezinte la unitatea de poliţie pe raza căreia
domiciliază, are reşedinţa sau, după caz, rezidenţa normală, în termen de 5
zile de la comunicarea ordinului, pentru a preda permisul de conducere.
Alineatul (8) a fost introdus prin alineatul din Ordonanţa de urgenţă
nr. 9/2009 începând cu 02.03.2009.
Art. 104. - La cererea titularului permisului de conducere, perioadele de
suspendare se reduc de către şeful poliţiei rutiere a judeţului sau a
municipiului Bucureşti pe raza căreia a fost săvârşită fapta ori de către şeful
poliţiei rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române, dar nu mai
puţin de 30 de zile, în condiţiile prevăzute în regulament.
Art. 104. a fost modificat prin punctul 46. din Ordonanţa de urgenţă
nr. 69/2007 începând cu 29.06.2007.
Art. 105. - Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda
prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de către
persoane juridice:
1. nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a drumului
public sau a trecerilor la nivel cu calea ferată, conform standardelor în
vigoare; neînlăturarea obstacolelor care împiedică vizibilitatea
conducătorilor de vehicule la trecerile la nivel cu calea ferată;
2. neîndeplinirea obligaţiilor de instalare a mijloacelor de semnalizare
rutieră, precum şi a dispozitivelor speciale de acest fel;
3. nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare, conform
standardelor în vigoare, a obstacolelor sau lucrărilor aflate în zona drumului
public;
4. neasigurarea stării de viabilitate a părţii carosabile potrivit
standardelor în vigoare, precum şi neluarea măsurilor de înlăturare a
obstacolelor aflate pe partea carosabilă;
5. amplasarea în zona drumului public de dispozitive care pot fi
confundate cu indicatoarele ori instalaţiile care servesc la semnalizarea
rutieră ori realizarea de construcţii sau instalaţii ori crearea de alte

obstacole de natură să le limiteze vizibilitatea sau eficacitatea;
6. instituirea de restricţii de circulaţie pe drumurile publice fără
autorizaţia administratorului drumului şi avizul poliţiei rutiere;
7. nerespectarea termenelor şi condiţiilor stabilite de administratorul
drumului public şi de poliţia rutieră privind amplasarea şi executarea de
lucrări în zona drumului public;
8. nerespectarea obligaţiilor de către executant sau, după caz,
beneficiar ca, după terminarea lucrărilor în partea carosabilă, acostament sau
trotuar, să readucă drumul public cel puţin la starea iniţială;
9. neîndeplinirea obligaţiilor ce le revin, potrivit normelor legale, în
legătură cu vehiculele şi conducătorii acestora;
10. necomunicarea, în termen, la cererea poliţiei rutiere, a identităţii
persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile
publice;
11. lipsa dotărilor specifice obligatorii pentru admiterea şi menţinerea
în circulaţie a vehiculelor;
12. neasigurarea însoţirii deplasării vehiculelor care efectuează
transport de mărfuri sau produse periculoase, precum şi a celor cu mase sau
gabarite depăşite;
13. nerespectarea obligaţiei de a echipa personalul de execuţie a
lucrărilor în zona drumului public cu echipamente de protecţie-avertizare
fluorescent-reflectorizant;
14. amplasarea staţiilor mijloacelor de transport public de persoane
fără avizul poliţiei rutiere;
15. nerespectarea obligaţiilor de a efectua orele de educaţie rutieră în
unităţile de învăţământ;
16. practicarea actelor de comerţ pe trotuar, pe acostament sau pe
partea carosabilă, iar în afara localităţilor, în zona de siguranţă a drumului
public;
17. refuzul nejustificat de a înmatricula sau de a înregistra un vehicul
ori de a elibera plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare ori
de a menţiona în certificatul de înmatriculare datele de identificare a
utilizatorului;
18. neîndeplinirea, de către proprietarul sau deţinătorul mandatat al
vehiculului, a obligaţiei de a solicita autorităţii competente înscrierea în
certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a datelor de identificare a
utilizatorului;
19. neîndeplinirea obligaţiilor ce revin organizatorilor întrecerilor

autorizate de a lua toate măsurile necesare pentru desfăşurarea în siguranţă a
acestora, precum şi pentru protecţia celorlalţi participanţi la trafic;
20. neîndeplinirea obligaţiei, de către autorităţile publice locale, de a
efectua amenajări rutiere destinate circulaţiei pietonilor, bicicliştilor,
vehiculelor cu tracţiune animală şi calmării traficului, precum şi
nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a acestora;
21. încredinţarea unui vehicul destinat transportului public de
persoane sau de mărfuri pentru a fi condus pe drumurile publice de către un
conducător de autovehicul sau tramvai care nu are atestat profesional;
22. dispunerea efectuării transportului de mărfuri şi produse
periculoase sau a vehiculelor cu masa şi/sau gabaritul depăşit fără
autorizaţie specială emisă în condiţiile legii ori pe alte trasee decât cele
stabilite de autoritatea competentă;
23. neîndeplinirea obligaţiei de înştiinţare a poliţiei rutiere de pe a
cărei rază de competenţă pleacă transportul de mărfuri sau produse
periculoase cu privire la traseul stabilit şi localitatea de destinaţie;
24. neîndeplinirea obligaţiei de către autorităţile administraţiei publice
locale de a amenaja drumuri laterale în condiţiile art. 71 alin. (2);
25. nerespectarea obligaţiei administratorului drumului public sau
autorităţii publice locale de a executa sau, după caz, de a desfiinţa
amenajările rutiere, în termenul stabilit împreună cu poliţia rutieră;
26. punerea în aplicare a planurilor de urbanism generale, zonale sau
de detaliu, fără ca acestea să fie avizate în prealabil de către administratorul
drumului public şi poliţia rutieră;
27. încălcarea dispoziţiilor legale privind efectuarea de modificări şi
completări în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori în cartea de
identitate a vehiculului, precum şi verificarea tehnică periodică a acestuia
fără solicitarea prezentării de către proprietar a dovezii existenţei asigurării
de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de
autovehicule;
28. neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe
timp de iarnă, potrivit reglementărilor în vigoare.
29. nerespectarea obligaţiei de comunicare prevăzute la art. 80 1 şi la
art. 81 alin. (3) sau comunicarea de date inexacte ori incomplete.

Ordonanţă de urgenţă nr. 195 (r1) din 12/12/2002 privind circulaţia pe
drumurile publice
Art. 2. - Îndrumarea, supravegherea şi controlul respectării normelor de

circulaţie pe drumurile publice se fac de către poliţia rutieră din cadrul
Inspectoratului General al Poliţiei Române, care are obligaţia să ia măsurile
legale în cazul în care constată încălcări ale acestora.
Art. 3. - Circulaţia pe drumurile publice din zona de frontieră şi din alte
zone pentru care, potrivit legii, s-au stabilit restricţii se face cu respectarea
reglementărilor instituite pentru acele zone.
Art. 109. - (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor
se fac direct de către poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a
frontierei de stat a României, de către poliţiştii de frontieră.
(2) Constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor
mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate
metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a
contravenţiei.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal se poate încheia şi
în lipsa contravenientului, după stabilirea identităţii conducătorului de
vehicul, menţionându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară
confirmarea faptelor de către martori.
(4) Forma şi conţinutul procesului-verbal de constatare a contravenţiei
se stabilesc prin regulament.
(5) Contravenientul, cu excepţia persoanei juridice, poate achita, în
termen de cel mult două zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal
de constatare a contravenţiei, jumătate din minimul amenzii prevăzute de
lege.
(6) Pentru amenzile contravenţionale în cuantum de până la 20 puncte-
amendă, contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumătate
din minimul amenzii prevăzute de lege.
(7) În cazul prevăzut la alin. (6), agentul constatator eliberează
contravenientului chitanţa reprezentând contravaloarea amenzii, în care se
menţionează data, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită,
actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, numele,
prenumele şi semnătura agentului constatator, nemaifiind necesară
încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei dacă nu se
dispune şi o sancţiune contravenţională complementară.
(8) Amenzile privind circulaţia pe drumurile publice se achită în
condiţiile legii şi se fac venit integral la bugetele locale.
(9) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la
contravenţii se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările

ulterioare, dacă prin prezenta ordonanţă de urgenţă nu se dispune altfel.
PREVEDERI DIN REGULAMENT DIN 04/10/2006

DE APLICARE A ORDONANŢEI DE URGENŢĂ A GUVERNULUI
NR. 195/2002 PRIVIND CIRCULAŢIA PE DRUMURILE PUBLICE
SECŢIUNEA 1
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale.
Art. 177. - (1) Îndrumarea, supravegherea, controlul respectării
normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi luarea măsurilor legale în
cazul în care se constată încălcări ale acestora se realizează de către poliţiştii
rutieri din cadrul Poliţiei Române.
(2) Poliţiştii rutieri sunt ofiţerii şi agenţii de poliţie specializaţi şi anume
desemnaţi prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General
al Poliţiei Române.
Art. 178. - (1) În punctele de trecere a frontierei de stat a României,
poliţiştii de frontieră au şi atribuţia de a aplica sancţiuni în cazul în care
constată contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
(2) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei se trimite, în cel mult o
zi lucrătoare de la data întocmirii, serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a
fost săvârşită fapta.
Art. 179. - (1) Poliţia rutieră sau poliţia de frontieră din punctele de
trecere a frontierei de stat poate acţiona, împreună cu reprezentanţi ai altor
autorităţi cu atribuţii în domeniu, pentru prevenirea şi constatarea unor
încălcări ale normelor privind deplasarea în siguranţă, pe drumurile publice,
a tuturor participanţilor la trafic.
(2) Poliţistul rutier sau poliţistul de frontieră aflat în punctul de
trecere a frontierei de stat, care acţionează în cadrul echipajului mixt,
are, ca principale atribuţii:
a) să oprească vehiculele pentru control şi să verifice documentele
pe care conducătorii acestora trebuie să le aibă asupra lor;
b) să constate şi să aplice sancţiuni în cazul contravenţiilor aflate în
competenţa sa.


TOATE SITUAȚIILE)

Art. 180. - (1) În cazul în care constată încălcări ale normelor

rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a
contravenţiei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A, care va
cuprinde în mod obligatoriu: data, ora şi locul unde este încheiat; gradul
profesional, numele şi prenumele agentului constatator, unitatea din care
acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul
sau reşedinţa contravenientului, numărul şi seria actului de identitate ori, în
cazul cetăţenilor străini, al persoanelor fără cetăţenie sau al cetăţenilor
români cu domiciliul în străinătate, seria şi numărul paşaportului ori ale altui
document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia şi statul
emitent; descrierea faptei contravenţionale, cu indicarea datei, orei şi locului
în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi
la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;
indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează
contravenţia; numărul punctelor-amendă aplicate şi valoarea acestora,
posibilitatea achitării de către persoana fizică, în termen de cel mult
două zile lucrătoare, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de
actul normativ,(ATENŢIE !!!! această prevedere derogă de la
prevederile generale prevăzute de art. 28 din OG 2/ 2001) sancţiunea
contravenţională complementară aplicată şi/sau măsura tehnico-
administrativă dispusă; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care
fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie din care au
rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a căii de atac,
semnătura agentului constatator şi unitatea de poliţie la care se depune

plângerea.
(2) În cazul în care contravenientul refuză sau nu poate să semneze
procesul-verbal, agentul constatator va face menţiune despre aceste
împrejurări, care trebuie să fie confirmate de un martor asistent. În acest caz
procesul-verbal va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal şi
semnătura martorului.
(3) Atunci când contravenientul a fost sancţionat cu amendă, odată cu
copia procesului-verbal (exemplarul nr. 2), acestuia i se va comunica şi
înştiinţarea de plată, în care se va face menţiunea cu privire la obligativitatea
achitării amenzii la instituţiile abilitate să o încaseze, potrivit legislaţiei în
vigoare, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se
procedeze la executarea silită.
(4) În situaţia în care contravenientul este persoană juridică, în
procesul-verbal se fac menţiuni cu privire la denumirea, sediul, codul unic
de înregistrare ale acesteia, precum şi numele, prenumele, numărul şi seria
actului de identitate, codul numeric personal şi domiciliul ori reşedinţa
persoanei care o reprezintă.
(5) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este
obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni
cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile trebuie
consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte menţiuni", sub
sancţiunea nulităţii procesului-verbal.
(6) În cazul în care pentru fapta săvârşită se dispune ca măsură tehnico-
administrativă reţinerea permisului de conducere şi/sau a certificatului de
înmatriculare ori de înregistrare sau a plăcuţelor cu numărul de
înmatriculare ori de înregistrare, odată cu încheierea procesului-verbal de
constatare a contravenţiei agentul constatator eliberează şi o dovadă
înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie, după caz, al cărei model este
prevăzut în anexa nr. 1B.

Art. 96. - (1) Sancţiunile contravenţionale complementare au ca scop

înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte
interzise de lege şi se aplică prin acelaşi proces-verbal prin care se aplică şi
sancţiunea principală a amenzii sau avertismentului.
(5) Confiscarea se dispune de către poliţia rutieră prin procesul-verbal

de constatare a contravenţiei, odată cu aplicarea sancţiunii amenzii.
(6) Sunt supuse confiscării:
a) mijloacele speciale de avertizare luminoase şi sonore deţinute,
montate şi folosite pe alte autovehicule decât cele prevăzute la art. 32 alin.
(2) şi (3);
b) dispozitivele care perturbă funcţionarea mijloacelor tehnice de
supraveghere a traficului;
c) plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare care nu
corespund standardelor în vigoare şi care sunt montate pe vehicule;

(NOTĂ: NU SE CONSEMNEAZĂ ÎN PROCESUL –
VERBAL !!!!!!!) - Procesul-verbal de constatare a contravenţiei se
trimite, în cel mult o zi lucrătoare de la data întocmirii, serviciului
poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvârşită fapta.

Art. 178. - (1) În punctele de trecere a frontierei de stat a României,

poliţiştii de frontieră au şi atribuţia de a aplica sancţiuni în cazul în care
constată contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
(2) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei se trimite, în cel
mult o zi lucrătoare de la data întocmirii, serviciului poliţiei rutiere pe
raza căruia a fost săvârşită fapta.
2. CAZURILE PREVĂZUTE DE LEGEA 295 DIN 2004 PRIVIND

REGIMUL ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR, MODIFICATĂ ŞI
COMPLETATĂ OUG 26/2008

Contravenţii şi infracţiuni
Contravenţii
Răspunderea juridică pentru încălcarea dispoziţiilor prezentei legi
Art. 128. - Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage, după caz,

răspunderea penală, civilă, contravenţională sau administrativă a persoanei
vinovate.
Contravenţii
Art. 129. - Sunt considerate contravenţii următoarele fapte:
1. nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 6 alin. (2) de a prezenta
pentru control armele, piesele şi muniţiile deţinute, la solicitarea organelor
de poliţie;
2. nerespectarea obligaţiei de anunţare a pierderii, furtului sau
dispariţiei armelor letale în termenul prevăzut la art. 7 alin. (1);
3. încredinţarea armelor letale sau neletale supuse autorizării, pentru
care s-a obţinut dreptul de deţinere, respectiv de port şi folosire de către
posesorii acestora, unor persoane neautorizate în condiţiile prezentei legi;
4. neîndeplinirea obligaţiei de a nu înstrăina documentele prevăzute la
art. 7 alin. (2) şi art. 118 alin. (5);
5. neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 8 alin. (3);
6. nedeclararea informaţiilor prevăzute la art. 12 în termenul stabilit;
7. nerespectarea interdicţiilor prevăzute la art. 17 alin. (3);
8. nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 17 alin. (2) şi art. 21;
9. neîndeplinirea obligaţiei de prezentare la poliţie în vederea
solicitării acordării permisului de armă, în termenul prevăzut la art. 22 alin.
(1);
10. nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 22 alin. (3);
11. neîndeplinirea obligaţiei de păstrare a armelor în condiţiile
prevăzute la art. 26 alin. (1) şi (2);
12. nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 27 alin. (1), (2) şi (4);
14. păstrarea sau portul armei fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute
la art. 31 alin. (1), (2) sau, după caz, alin. (3);
15. nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 33 alin. (1) şi (2);
16. transportul armelor de vânătoare fără îndeplinirea condiţiilor
prevăzute la art. 36 alin. (1);
17. portul armelor de vânătoare fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute
la art. 36 alin. (2);
18. nerespectarea obligaţiei de a nu lăsa arma de vânătoare în gaj sau
în alte forme de garanţie, prevăzută la art. 38 alin. (2);
19. transportul armelor de tir fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la
art. 40 alin. (1);
21. nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 47 alin. (3);

22. neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 47 alin. (4) în termenul
stabilit;
23. nedeclararea furtului, pierderii, deteriorării sau distrugerii
permisului de armă ori a paşaportului european pentru arme de foc, în
termenul prevăzut la art. 50 alin. (1), respectiv la art. 119 alin. (1);
25. înstrăinarea sau procurarea armelor neletale fără respectarea
prevederilor art. 57 alin. (10);
26. neprezentarea la poliţie în vederea solicitării eliberării
certificatului de deţinător, în termenul prevăzut la art. 60 alin. (1);
28. neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 61 cu privire la păstrarea
armelor la domiciliu, reşedinţă sau rezidenţă;
29. neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 63 alin. (1) şi alin. (2)
lit. c);
30. neîndeplinirea obligaţiei de notificare prealabilă a organelor
prevăzute la art. 11 alin. (1), conform art. 57 alin. (1) lit. b);
31. neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 63 alin. (2) lit. a) şi b)
cu privire la portul de armă;
32. portul, folosirea şi transportul armelor neletale utilitare şi de
agrement fără respectarea condiţiilor prevăzute la art. 65;
34. păstrarea armelor fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 69
alin. (3);
35. nerespectarea obligaţiilor privind registrele de evidenţă a armelor,
muniţiei şi personalului dotat cu acestea, stabilite la art. 69 alin. (5)-(7);
36. nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 70 alin. (5);
37. nerespectarea obligaţiei de a desfăşura activităţile prevăzute la art.
72 alin. (1);
38. nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 78;
39. nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 82;
40. nerespectarea prevederilor art. 93;
41. nerespectarea prevederilor art. 103 alin. (1);
42. nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 106 alin. (1) lit. d), f) şi
g) şi alin. (2), art. 107 alin. (2), art. 108 lit. b) şi art. 109 alin. (2);
43. nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 106 alin. (1) lit. a)-c) şi
k);
44. nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 106 alin. (1) lit. e), h)-
j);
48. nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 107 şi art. 108 lit. a), c),
d) şi e);
49. nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 109 alin. (1) lit. b);
52. pierderea armelor letale sau neletale supuse autorizării;
53. pierderea muniţiei corespunzătoare armelor letale sau neletale
supuse autorizării.
Sancţiuni
Art. 130. - (1) Contravenţiile prevăzute la art. 129 se sancţionează după
cum urmează:
a) cu amendă de la 100 lei la 500 lei, cele prevăzute la pct. 2, 6, pct.
21-23;
b) cu amendă de la 501 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la pct. 4, 9, 24,
26 şi 28;
c) cu amendă de la 1.001 lei la 2.000 lei, cele prevăzute la pct. 5, 7, 8,
10, 20, 29 şi 39;
d) cu amendă de la 2.001 lei la 5.000 lei, cele prevăzute la pct. 11-13,
16-19, 25, 27, 30-32, 41 şi 50;
e) cu amendă de la 5.001 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la pct. 1, 3,
14, 15, 33, 38, 44-47, 52 şi 53;
f) cu amendă de la 10.001 lei la 15.000 lei, cele prevăzute la pct. 34-
37;
g) cu amendă de la 15.001 lei la 30.000 lei, cele prevăzute la pct. 40,
42, 48, 49 şi 51;
h) cu amendă de la 30.001 lei la 50.000 lei, cele prevăzute la pct. 43.

Constatarea contravenţiilor
Art. 131. - Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de
către lucrătorii anume desemnaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor.
2.3 Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de

la data înmânării sau comunicării procesului - verbal, jumătate din
TOATE SITUAȚIILE)

REZULTATE DIN SĂVÎRŞIREA CONTRAVENŢIILOR. ALTE
MĂSURI
Art. 130. - (1) Contravenţiile prevăzute la art. 129 se sancţionează după

cum urmează:
(2) Următoarelor contravenţii prevăzute la art. 129 li se aplică sancţiuni
complementare, după cum urmează:
a) suspendarea dreptului de deţinere, respectiv de port şi folosire a
armelor pentru o perioadă de 6 luni, celor prevăzute la pct. 10, 13, 17, 18,
24, 29, 31, 32, 39 şi 53;
b) anularea dreptului de deţinere, de port şi folosire a armelor, celor
prevăzute la pct. 1, 3, 8, 11, 12, 14-16, 19 şi 52;
c) confiscarea armelor sau, după caz, a muniţiilor prevăzute la pct.
3, 8, 20, 25 şi 30-33;
d) retragerea definitivă a autorizaţiei eliberate în condiţiile art. 104 alin.
(1), pentru contravenţiile prevăzute la pct. 43-49 şi 51.
Art. 129. - Sunt considerate contravenţii următoarele fapte:
3. încredinţarea armelor letale sau neletale supuse autorizării, pentru
care s-a obţinut dreptul de deţinere, respectiv de port şi folosire de către
posesorii acestora, unor persoane neautorizate în condiţiile prezentei legi;
8. nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 17 alin. (2) şi art. 21;
Art. 17. (2) Procurarea armelor prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5) se
poate realiza prin cumpărare, donaţie, moştenire, sponsorizare, închiriere
sau comodat.
Art. 21. - Persoanele care deţin arme letale procurate în condiţiile

prezentei legi le pot vinde numai prin intermediul armurierilor sau
intermediarilor autorizaţi să comercializeze astfel de arme.
-alin (20). nerespectarea interdicţiilor prevăzute la art. 42 alin. (4);
Art. 42. (4) Este interzisă comercializarea sau înstrăinarea sub altă
formă, precum şi deţinerea ori utilizarea de muniţie expirată sau degradată
care, prin păstrare sau folosire, ar putea pune în pericol viaţa sau integritatea
corporală a persoanelor.
-Alin. (25). înstrăinarea sau procurarea armelor neletale fără respectarea
prevederilor art. 57 alin. (10);
Art. 57. (10) Armele şi dispozitivele neletale prevăzute în categoria E
din anexă pot fi procurate în România de orice persoană care a împlinit
vârsta de 18 ani.
-Alin. (30). neîndeplinirea obligaţiei de notificare prealabilă a organelor
prevăzute la art. 11 alin. (1), conform art. 57 alin. (1) lit. b);
Art. 57. (1) Cetăţenii români şi rezidenţii statelor membre cu
domiciliul, reşedinţa sau, după caz, locul de rezidenţă în România, precum
şi străinii cu şedere legală în România, care au împlinit vârsta de 18 ani, pot
să procure arme neletale din categoriile C şi D din anexă, precum şi muniţia
aferentă de la orice armurier şi, după caz, intermediar care comercializează
astfel de arme:
b) după notificarea prealabilă a organelor prevăzute la art. 11 alin. (1),
pentru armele prevăzute în categoria D din anexă.
Art. 11. - (1) Autorizaţia de procurare a armei, permisul de armă,

atestatul de colecţionar, autorizaţia temporară de transport şi folosire a
armei, certificatul de deţinător şi paşaportul european pentru arme de foc se
eliberează de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti,
inspectoratele judeţene de poliţie în a căror rază teritorială îşi are domiciliul
sau reşedinţa solicitantul, precum şi de către Inspectoratul General al Poliţiei
Române.
-Alin. (31). neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 63 alin. (2) lit. a)
şi b) cu privire la portul de armă;
Art. 63. - (1) Persoanele prevăzute la art. 57 alin. (1) au dreptul să
poarte asupra lor doar o singură armă neletală destinată pentru autoapărare,
dintre cele procurate în mod legal.
(2) Este interzis portul armelor neletale, destinate pentru autoapărare,
în următoarele condiţii:
a) în locuri aglomerate, stadioane, săli de spectacol şi adunări publice,

precum şi în alte locuri în care folosirea acestor arme este interzisă prin
lege;
b) dacă deţinătorul se află sub influenţa băuturilor alcoolice, produselor
sau substanţelor stupefiante, a medicamentelor cu efecte similare acestora
ori în stare avansată de oboseală sau suferă de afecţiuni temporare, de natură
să genereze o stare de pericol în condiţiile în care poartă arma asupra sa;
c) neînsoţite de documentul care atestă dreptul de port şi folosire.
-Alin. (32). portul, folosirea şi transportul armelor neletale utilitare şi de
agrement fără respectarea condiţiilor prevăzute la art. 65;
Art. 65. - (1) Armele cu tranchilizante, harpoanele de pescuit şi armele
de asomare pot fi folosite, în condiţiile legii, doar împotriva animalelor şi
mamiferelor acvatice, numai în scopul pentru care sunt destinate, în astfel de
condiţii încât să nu cauzeze vătămări corporale persoanelor.
(2) Pistoalele de start pot fi deţinute şi folosite de federaţiile sportive
naţionale şi cluburile sportive afiliate acestora.
(3) Pistoalele de semnalizare pot fi deţinute şi folosite de persoanele
fizice şi juridice numai în scopul pentru care sunt destinate, în astfel de
condiţii încât să nu cauzeze vătămări corporale persoanelor.
(4) Armele sau dispozitivele neletale destinate agrementului şi tirului
sportiv pot fi folosite în spaţii delimitate care nu sunt accesibile publicului
sau în spaţii special amenajate sau semnalizate, în astfel de condiţii încât să
nu pună în pericol integritatea corporală sau viaţa persoanelor.
(5) Sunt interzise portul şi folosirea armelor sau dispozitivelor neletale
prevăzute la alin. (4) în locuri publice.
(6) Armele sau dispozitivele neletale prevăzute la alin. (1)-(4) pot fi
transportate de la domiciliul, reşedinţa sau, după caz, locul de rezidenţă al
deţinătorului la locul unde urmează să se desfăşoare activităţile pentru care
sunt destinate, numai dacă acestea sunt ţinute în husă, bagaj ori ambalaj şi
nu sunt încărcate cu muniţie.
Procurarea muniţiei pentru armele neletale
(33). nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 66 alin. (1);
Art. 66. - (1) Muniţia aferentă armelor neletale poate fi procurată numai
în baza permisului de armă sau, după caz, a certificatului de deţinător, de la
armurierii autorizaţi să o comercializeze.
(2) Posesorii armelor neletale cu destinaţia de autoapărare pot procura şi
deţine maximum 100 de cartuşe pentru fiecare armă dintre cele pentru care
au drept de port şi folosire.
3. CAZURILE PREVĂZUTE DE OUG 195/2005 PRIVIND

PROTECŢIA MEDIULUI APROBATĂ PRIN LEGEA 265/2006

Art. 96. - (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la

6.500 lei (RON) la 7.000 lei (RON) pentru persoane fizice, şi de la 25.000
lei (RON) la 30.000 lei (RON) pentru persoane juridice, încălcarea
următoarelor prevederi legale:
1. obligaţiile persoanelor juridice de a realiza sisteme de
automonitorizare şi de a raporta autorităţii publice teritoriale de protecţie a
mediului rezultatele automonitorizării şi/sau alte date solicitate, precum şi
accidentele şi incidentele care pot conduce la pericole de accidente;
2. obligaţiile persoanelor juridice de a ţine evidenţa strictă a
substanţelor şi preparatelor periculoase şi de a furniza informaţiile şi datele
cerute de autoritatea competentă pentru protecţia mediului;
3. obligaţiile persoanelor juridice de a identifica şi preveni riscurile pe
care substanţele şi preparatele periculoase le pot prezenta asupra sănătăţii
populaţiei şi mediului şi de a anunţa iminenţa producerii unor descărcări
neprevăzute sau accidentale autorităţii competente pentru protecţia mediului
şi de apărare civilă;
4. obligaţia persoanelor fizice şi juridice autorizate de a aplica, prin
sisteme proprii, programe de supraveghere a contaminării radioactive a
mediului, care să asigure respectarea condiţiilor de eliminare a substanţelor
radioactive prevăzute în autorizaţie şi menţinerea dozelor radioactive în
limitele admise;
5. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice autorizate de a menţine în
stare de funcţionare capacitatea de monitorizare a mediului local pentru a
depista orice contaminare radioactivă semnificativă care ar rezulta dintr-o
eliminare accidentală de substanţe radioactive;
6. obligaţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără
titlu, de a întreţine perdelele forestiere şi aliniamentele de protecţie, spaţiile
verzi, parcurile, gardurile vii pentru îmbunătăţirea capacităţii de regenerare
a atmosferei, protecţia fonică şi eoliană;
titlu, de a preveni, pe baza reglementărilor în domeniu, deteriorarea calităţii
mediului geologic;

titlu, de a asigura la amplasarea, proiectarea, construirea şi punerea în
funcţiune a obiectivelor de orice fel, cât şi la schimbarea destinaţiei
terenurilor, condiţiile prevăzute în acordul şi în autorizaţia/autorizaţia
integrată de mediu;
titlu, de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă, fără
acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea
în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă;
titlu, de a lua măsuri de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau
funcţional, în special a celor situate de-a lungul căilor de comunicaţie
rutiere, feroviare şi de navigaţie;
11. obligaţiile deţinătorilor cu orice titlu ai suprafeţelor de teren de a
proteja flora şi fauna sălbatică existente pe acestea, în sensul menţinerii
echilibrului ecologic şi conservării biodiversităţii, precum şi exploatării
durabile a resurselor în baza prevederilor legale în vigoare, pentru a nu crea
prejudicii mediului înconjurător şi sănătăţii umane;
12. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ale
persoanelor fizice şi juridice, după caz, să adopte şi/sau să aplice măsuri
obligatorii cu privire la întreţinerea şi înfrumuseţarea clădirilor, a curţilor şi
împrejurimilor acestora, a spaţiilor verzi din curţi şi dintre clădiri, a
arborilor şi arbuştilor decorativi;
13. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ale
persoanelor juridice, după caz, să prevadă la elaborarea planurilor de
urbanism şi amenajarea teritoriului, măsuri de menţinere şi ameliorare a
fondului peisagistic natural şi antropic al fiecărei zone şi localităţi, condiţii
de refacere peisagistică şi ecologică a zonelor deteriorate şi măsuri de
dezvoltare a spaţiilor verzi, de protecţie sanitară a captărilor de apă potabilă
şi lucrări de apărare împotriva inundaţiilor;
14. obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a
persoanelor fizice şi juridice, după caz, de a nu schimba destinaţia
terenurilor amenajate ca spaţii verzi prevăzute în planurile urbanistice;
15. obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a
persoanelor fizice şi juridice, după caz, de a nu degrada mediul prin
depozitări necontrolate de deşeuri de orice fel;
16. obligaţia desfăşurării pe suprafaţa ariilor naturale protejate şi în
vecinătatea acestora numai a acelor activităţi conforme prevederilor
planurilor de management şi regulamentelor ariilor naturale protejate;
17. obligaţia obţinerii acordurilor aferente ariei naturale protejate;

18. obligaţia de a nu distruge sau degrada panourile informative
şi indicatoare, construcţiile, împrejmuirile, barierele, plăcile, stâlpii,
semnele de marcaj sau orice alte amenajări de teritoriul ariilor naturale
protejate, din inventarul ariilor naturale protejate;
19. obligaţia de a aprinde şi folosi focul deschis doar în vetrele
special amenajate şi semnalizate în acest scop de către administratorii
sau custozii ariilor naturale protejate;
20. obligaţia de a nu abandona deşeuri pe teritoriul ariilor
naturale protejate şi de a le evacua de pe suprafaţa ariei naturale
protejate sau de a le depozita doar în locuri special amenajate şi
semnalizate pentru colectare dacă există;
21. obligaţia de a nu intra pe suprafaţa ariilor naturale protejate şi a nu
practica sporturi în afara drumurilor permise accesului public cu mijloace
motorizate bazate pe folosirea combustibililor fosili;
22. obligaţia de a respecta prevederile planurilor de management şi
ale regulamentelor ariilor naturale protejate aprobate conform prevederilor
legale;
23. obligaţia de a se legitima la solicitarea expresă a personalului de
inspecţie şi control prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă;
24. obligaţia de a nu exploata resurse minerale neregenerabile din
parcurile naţionale, rezervaţiile naturale, rezervaţiile ştiinţifice,
monumentele naturii şi din zonele de conservare specială ale parcurilor
naturale şi obligaţia de a nu exploata resurse minerale neregenerabile din
parcurile naturale din zone situate în afara zonelor de conservare specială
dacă acest lucru nu este permis prin planurile de management ale parcurilor
respective;
25. obligaţia de a permite accesul în aria protejată a administratorilor
sau custozilor precum şi a împuterniciţilor acestora pe terenurile deţinute cu
orice titlu.
(2) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 10.000
lei (RON) la 15.000 lei (RON) pentru persoane fizice, şi de la 35.000 lei
(RON) la 40.000 lei (RON), pentru persoane juridice, încălcarea
1. obligaţia persoanelor juridice de solicitare şi obţinere a actelor de
reglementare conform prevederilor legale, precum şi a acordului de
import/export şi a autorizaţiilor privind organismele modificate genetic,
conform prevederilor legale;
2. obligaţia efectuării bilanţului de mediu, în procedura de obţinere a

autorizaţiei de mediu şi, respectiv, a efectuării raportului de amplasament în
procedura de obţinere a autorizaţiei integrate de mediu, conform deciziei
autorităţii competente pentru protecţia mediului;
3. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale privind
îmbunătăţirea microclimatului urban, prin amenajarea şi întreţinerea
izvoarelor şi a luciilor de apă din interiorul localităţilor şi din zonele
limitrofe acestora, de a înfrumuseţa şi proteja peisajul, de a menţine
curăţenia localităţilor;
4. obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a informa
publicul privind riscurile generate de funcţionarea sau existenţa obiectivelor
cu risc pentru mediu şi sănătatea populaţiei;
5. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale privind
adoptarea elementelor arhitecturale adecvate, optimizarea densităţii de
locuire, concomitent cu menţinerea, întreţinerea şi dezvoltarea spaţiilor
verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori şi a perdelelor de protecţie
stradală, a amenajamentelor peisagistice cu funcţie ecologică, estetică şi
recreativă;
6. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a reglementa
accesul anumitor tipuri de autovehicule sau a desfăşurării unor activităţi
generatoare de disconfort pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor,
cu predominanţă în spaţiile destinate locuinţelor, zonele destinate
tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului, inclusiv prin interzicerea
temporară sau permanentă;
7. obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a supraveghea
aplicarea prevederilor din planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului,
în acord cu planificarea de mediu;
8. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a
supraveghea operatorii economici din subordine pentru prevenirea eliminării
accidentale de poluanţi sau depozitării necontrolate de deşeuri şi de a
dezvolta sisteme de colectare a deşeurilor refolosibile;
9. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a avea
servicii specializate pentru protecţia mediului şi de a colabora în acest scop
cu autorităţile pentru protecţia mediului;
10. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a asigura,
prin serviciile publice şi operatorii economici responsabili, salubrizarea
stradală, a spaţiilor verzi, pieţelor şi parcurilor publice, şi întreţinerea
acestora;
11. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a respecta

prevederile din planurile de urbanism cu privire la amplasarea obiectivelor
industriale, a căilor şi mijloacelor de transport, a reţelelor de canalizare, a
staţiilor de epurare, a depozitelor de deşeuri menajere, stradale şi industriale,
şi a altor obiective, fără a prejudicia ambientul, spaţiile de odihnă, tratament
şi recreere, starea de sănătate şi de confort a populaţiei;
12. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a amenaja,
întreţine şi dezvolta reţele de canalizare;
13. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a furniza şi/sau utiliza
informaţii corecte pentru elaborarea evaluărilor de mediu, evaluărilor
impactului asupra mediului, a bilanţurilor de mediu şi a rapoartelor de
amplasament;
14. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a asigura măsuri şi
dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonică a surselor generatoare de
zgomot şi vibraţii, de a verifica eficienţa acestora şi de a pune în exploatare
numai pe cele care nu depăşesc pragul fonic admis;
15. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a livra, manipula,
transporta şi de comercializa îngrăşămintele chimice şi produsele de
protecţie a plantelor ambalate cu inscripţii de identificare, avertizare,
prescripţii de siguranţă şi folosire, în condiţii în care să nu provoace
contaminarea mijloacelor de transport şi a mediului;
16. obligaţiile persoanelor juridice de a stoca temporar îngrăşămintele
chimice şi produsele de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri
unde s-au prevăzut toate măsurile de securitate;
17. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a nu cultiva sau testa,
după caz, plantele superioare modificate genetic, la o distanţă mai mică de
15 km faţă de limita ariilor naturale protejate;
18. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a nu folosi
îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor în zonele sau pe
suprafeţele unde sunt instituite măsuri speciale de protecţie;
19. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a administra produse de
protecţie a plantelor cu mijloace aviatice numai cu avizul autorităţilor
competente pentru protecţia mediului, autorităţilor competente din domeniu
sanitar şi al comisiilor judeţene de bază meliferă şi stupărit pastoral, potrivit
reglementărilor în vigoare, după o prealabilă înştiinţare prin mass-media;
20. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a aplica, în perioada
înfloririi plantelor a căror polenizare se face prin insecte, numai acele
tratamente cu produse de protecţie a plantelor care sunt selective faţă de
insectele polenizatoare;
21. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a nu folosi momeli

periculoase în activităţile de pescuit şi vânătoare, cu excepţia cazurilor
special autorizate;
22. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a efectua evaluarea
impactului asupra mediului la proiectarea lucrărilor care pot modifica cadrul
natural al unei arii naturale protejate, şi de avansare a soluţiilor tehnice de
menţinere a zonelor de habitat natural, de conservare a funcţiilor
ecosistemelor şi de ocrotire a organismelor vegetale şi animale, inclusiv a
celor migratoare, cu respectarea alternativei şi a condiţiilor impuse prin
actul de reglementare, precum şi monitorizarea proprie până la îndeplinirea
acestora;
23. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice care gestionează
suprafeţele terestre şi acvatice supuse unui regim de conservare ca habitate
naturale sau pentru refacere ecologică, de a aplica măsurile de conservare
stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;
24. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a asigura condiţii optime
de viaţă animalelor sălbatice ţinute în captivitate legal, sub diferite forme;
25. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a nu exercita acţiuni care
să ducă la distrugerea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice de pe
cuprinsul ţării;
26. desfăşurarea de activităţi de recoltare, capturare şi/sau de achiziţie
şi comercializare pe piaţa internă a plantelor şi animalelor din flora şi fauna
sălbatică, terestră şi acvatică, sau a unor părţi ori produse ale acestora, în
stare vie, proaspătă ori semiprelucrată, de persoane fizice sau juridice
neautorizate de autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului;
27. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice care prospectează,
explorează sau exploatează resursele naturale de a remedia zonele în care
solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate;
28. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a executa în termen
toate lucrările de asigurare a migrării faunei acvatice şi de ameliorare a
calităţii apei prevăzute în actele de reglementare;
29. obligaţia persoanelor juridice de a aplica măsurile de eliminare a
deşeurilor rezultate din activităţile care implică organisme modificate
genetic;
30. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a asigura dotarea, în
cazul deţinerii de nave, platforme plutitoare sau foraje marine, cu instalaţii
de stocare sau de tratare a deşeurilor, instalaţii de epurare a apelor uzate şi
racorduri de descărcare a acestora în instalaţii de mal sau plutitoare;
31. obligaţiile persoanelor juridice de a amenaja porturile cu instalaţii

de colectare, prelucrare, reciclare sau neutralizare a deşeurilor petroliere,
menajere sau de altă natură, stocate pe navele fluviale şi maritime, şi de a
constitui echipe de intervenţie în caz de poluare accidentală a apelor şi a
zonelor de coastă;
32. obligaţia persoanelor fizice şi juridice să nu spele obiecte,
produse, ambalaje, materiale care pot produce poluarea apelor de
suprafaţă;
33. obligaţia persoanelor fizice şi juridice să nu deverseze în apele
de suprafaţă sau subterane ape uzate, fecaloid menajere, substanţe
petroliere sau periculoase, ape care conţin substanţe periculoase;
34. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a nu arunca şi de a
nu depozita pe maluri, în albiile râurilor, apele de suprafaţa şi în zonele
umede deşeuri de orice fel;
35. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a nu introduce în apele
de suprafaţă şi în zonele umede substanţe explozive, tensiune electrică,
narcotice sau alte substanţe periculoase.
(3) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 25.000
lei (RON) la 30.000 lei (RON) pentru persoane fizice şi de la 75.000 lei
(RON) la 80.000 lei (RON) pentru persoane juridice, încălcarea
1. obligaţia persoanelor fizice de a funcţiona cu respectarea
prevederilor autorizaţiei de mediu şi a persoanelor juridice de a funcţiona cu
respectarea prevederilor autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu pentru
activităţile care fac obiectul procedurilor de reglementare din punct de
vedere al protecţiei mediului;
2. obligaţia titularilor activităţilor care fac obiectul procedurilor de
reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului de a respecta
termenele impuse de autoritatea competentă de protecţia mediului în
derularea acestor proceduri;
3. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a obţine acordul structurii
de administrare a ariei naturale protejate sau al custodelui, după caz, şi al
Comisiei de Ocrotire a Monumentelor Naturii din cadrul Academiei
Române, pentru amplasarea proiectelor şi/sau desfăşurarea oricărei activităţi
susceptibile să genereze un impact negativ asupra ariilor naturale protejate;
4. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a diminua, modifica sau
înceta activităţile generatoare de poluare la cererea autorităţilor pentru
protecţia mediului;
5. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a asista persoanele

împuternicite cu activităţi de verificare, inspecţie şi control, punându-le la
dispoziţie evidenţa măsurătorilor proprii şi toate celelalte documente
relevante;
6. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a prezenta autorităţilor
competente pentru protecţia mediului un document certificat pentru
conformitate cu originalul, care cuprinde obligaţiile asumate privind
protecţia mediului, în termen de 60 de zile de la data semnării sau emiterii
documentului care atestă încheierea uneia dintre procedurile prevăzute la
art. 10 alin. (2);
7. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a facilita verificarea,
inspecţia şi controlul activităţilor ai căror titulari sunt şi prelevarea de probe;
8. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a asigura accesul
persoanelor împuternicite la instalaţiile tehnologice generatoare de impact
asupra mediului, la echipamentele şi instalaţiile de depoluare a mediului,
precum şi în spaţiile sau în zonele potenţial generatoare de impact asupra
mediului;
9. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a realiza în totalitate şi la
termen măsurile impuse de persoanele împuternicite cu verificarea, inspecţia
şi controlul în domeniul protecţiei mediului;
10. obligaţiile persoanelor juridice de a acoperi costurile măsurilor
necesare pentru prevenirea şi/sau reducerea consecinţelor efectelor adverse
ale activităţilor cu organisme modificate genetic;
11. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a produce îngrăşăminte
chimice şi produse de protecţie a plantelor numai prin tehnologii şi
biotehnologii autorizate, potrivit prevederilor legale;
12. introducerea pe teritoriul ţării, cu excepţia cazurilor prevăzute de
legislaţia în vigoare, de culturi de microorganisme, plante şi animale vii din
flora şi fauna sălbatică, fără acordul eliberat de autoritatea publică centrală
pentru protecţia mediului cu consultarea Academiei Române şi, după caz, a
autorităţii centrale pentru sănătate;
13. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a îmbunătăţi
performanţele tehnologice în scopul reducerii emisiilor şi de a nu pune în
exploatare instalaţiile ale căror emisii depăşesc limitele stabilite prin actele
de reglementare;
14. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a suporta costul pentru
repararea unui prejudiciu şi de a înlătura urmările produse de acesta,
restabilind condiţiile anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului
"poluatorul plăteşte".
O.U.G. 195/2005
Art. 97. - (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor
prevăzute la art. 96 se realizează de comisari şi persoane împuternicite din
cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, Comisiei Naţionale pentru Controlul
Activităţilor Nucleare, cadre de poliţie, jandarmi şi personalul Ministerului
Apărării Naţionale, împuternicit în domeniile sale de activitate, conform
atribuţiilor stabilite prin lege
Anexa la ordinul Ministrul Administraţiei şi
Internelor nr. 1411 din 17/08/2006
Art. 6 – în conformitate cu prevederile art. 97 alin. 1, lit. C din O.U.G.

nr. 195/2005 privind protecţia mediului cu modificările şi completările
ulterioare sunt desemnaţi să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile
prevăzute de acest act normativ:
a. ofiţerii şi agenţii din cadrul Poliţiei Române
b. ofiţerii şi agenţii din cadrul Jandarmeriei Române
c. ofiţerii şi agenţii din cadrul Poliţiei de Frontieră Române.

TOATE SITUAȚIILE)

NU EXISTĂ ACEASTĂ POSIBILITATE, pentru că nu este prevăzut

în mod expres în O.U.G. 195/2005
4. CAZURI PREVĂZUTE DE LEGEA 171/2010 PRIVIND

STABILIREA ŞI SANCŢIONAREA CONTRAVENŢIILOR SILVICE

Art. 7. - (1) Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă
de la 5.000 lei până la 10.000 lei următoarele fapte:
b) trecerea terenurilor forestiere din domeniul public al unităţilor
administrativ-teritoriale în domeniul privat al acestora prin hotărâre a
consiliului local, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti;
e) exploatarea agregatelor minerale de pe terenuri din fondul forestier
naţional fără aprobările legale;
Art. 8. (1) Constituie contravenţii silvice următoarele fapte:

a) tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, fără drept,
precum şi distrugerea ori vătămarea de arbori, puieţi, pomi de Crăciun ori
lăstari din fondul forestier naţional sau tăierea, ruperea sau scoaterea din
rădăcini a arborilor, fără drept, precum şi distrugerea ori vătămarea de arbori
de pe terenurile cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier naţional,
dacă valoarea prejudiciului, stabilită potrivit legii, este de până la de 5 ori
preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Se exceptează
seminţişul utilizabil vătămat în parchetele autorizate la exploatare în limitele
de suprafaţă admise, prevăzute în instrucţiunile privind termenele,
modalităţile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport al materialului
lemnos;
b) furtul ori însuşirea arborilor tăiaţi cu drept sau fără drept, a puieţilor,
pomilor de Crăciun ori a lăstarilor din fondul forestier naţional sau a
pomilor de Crăciun din culturi specializate sau furtul ori însuşirea arborilor
tăiaţi cu drept sau fără drept de pe terenurile cu vegetaţie forestieră din afara
fondului forestier naţional, dacă valoarea prejudiciului, stabilită conform
legii, este de până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior.
(2) Faptele prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează:

a) cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei dacă valoarea prejudiciului,
stabilită potrivit legii, este cel mult egală cu preţul mediu al unui metru cub
de masă lemnoasă pe picior;
b) cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei dacă valoarea prejudiciului,

stabilită potrivit legii, este de la 1 până la de 3 ori preţul mediu al unui metru
cub de masă lemnoasă pe picior;
c) cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei dacă valoarea prejudiciului,
stabilită potrivit legii, este de la 3 până la de 5 ori preţul mediu al unui metru
cub de masă lemnoasă pe picior;
d) cu amendă de la 8.000 lei la 12.000 lei în cazul constatării săvârşirii
de către operatorii economici atestaţi pentru lucrări de exploatare forestieră
a faptelor prevăzute la alin. (1) lit. a).
(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) se produc în păduri încadrate în
tipul I funcţional - TI sancţiunile prevăzute la alin. (2) se triplează.
(4) Autorizarea spre exploatare a partizilor amplasate în arborete
încadrate în tipul I funcţional - TI fără aprobări legale sau în arborete care
îndeplinesc condiţiile de a fi încadrate ca păduri virgine sau cvasivirgine
conform prevederilor în vigoare constituie contravenţie şi se sancţionează cu
amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei.
Art. 9. - Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă

de la 2.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte:
a) inundarea terenurilor din fondul forestier naţional fără drept prin
construirea de baraje, praguri sau altele asemenea, pe albiile pâraielor ori ale
văilor;
b) aprinderea focului în fondul forestier naţional în alte locuri decât cele
special amenajate şi marcate ori la o distanţă mai mică de 30 metri de limita
pădurii;
c) deteriorarea drumurilor sau a căilor ferate forestiere, a lucrărilor de
artă aferente acestora, a amenajărilor, instalaţiilor, construcţiilor civile,
vânătoreşti, piscicole din apele de munte, a împrejmuirilor, a amenajărilor
de propagandă silvică ori a celor pentru protecţia pădurilor, a barierelor sau
a altor lucrări asemănătoare din fondul forestier naţional;
d) deteriorarea, distrugerea lucrărilor de ameliorare a terenurilor
degradate şi/sau a lucrărilor de corectare a torentelor din fondul forestier
naţional sau neîntocmirea documentaţiei în vederea lucrărilor de reabilitare
a acestora;
e) ştergerea sau deteriorarea în orice fel a mărcilor sau a numerelor
curente de pe arborii marcaţi ori de pe cioate.
f) accesul persoanelor în fondul forestier naţional cu autovehicule
nedestinate transportului masei lemnoase, fără acordul scris al proprietarului
sau administratorului.
Art. 11. - Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu

amendă de la 600 lei până la 1.000 lei următoarele fapte:
a) prelevarea solului fertil, a humusului sau a brazdelor de iarbă din
fondul forestier, prin orice mijloace;
b) refuzul persoanelor care desfăşoară activităţi în fondul forestier
naţional sau în vegetaţia forestieră din afara acestuia de a participa, la
solicitarea personalului silvic, la acţiunile de stingere a incendiilor;
c) nepermiterea de către proprietarii şi/sau deţinătorii cu orice titlu de
păduri a accesului în pădurile pe care le deţin al persoanelor împuternicite să
efectueze observaţii şi măsurători necesare în vederea realizării Programului
naţional de monitorizare sol-vegetaţie forestieră sau realizării inventarului
forestier naţional;
d) păşunatul în pădurile în care este interzis acesta, dacă valoarea
prejudiciului adus pădurii, stabilită conform legii, este de până la 5 ori preţul
mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării
faptei.

amendă de la 500 lei până la 800 lei următoarele fapte:
a) instalarea în fondul forestier de corturi, tonete, rulote, fără drept sau
în alte locuri decât cele aprobate şi delimitate de deţinătorul terenului
forestier respectiv;
b) amplasarea stupilor sau stupinelor în fondul forestier proprietate
publică în alte locuri şi în alte condiţii decât cele aprobate;
c) aducerea şi menţinerea pe vetrele de stupină instalate în fondul
forestier de animale domestice şi păsări;
d) efectuarea de împrejmuiri în păduri fără aprobare legală;
e) trecerea animalelor domestice neînsoţite prin fondul forestier, fără
aprobare legală.
f) aruncarea sau depozitarea în fondul forestier naţional a reziduurilor
menajere, industriale, petroliere sau rezultate din prelucrarea lemnului, a
substanţelor chimice, a apei sărate şi a altor substanţe;
g) neluarea de către proprietarii sau deţinătorii de obiective legal
amplasate în fondul forestier sau limitrof acestuia a măsurilor privind
salubrizarea şi igienizarea pădurilor limitrofe obiectivelor;
h) înfiinţarea sau funcţionarea de centre sau puncte de colectare
permanente sau volante de achiziţie a ciupercilor şi fructelor de pădure,
precum şi a celorlalte produse nelemnoase specifice fondului forestier, fără
avizul ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice.

amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei următoarele fapte:
b) scoaterea din rădăcini sau ridicarea din fondul forestier naţional fără
aprobare legală a cioatelor şi/sau a resturilor de exploatare;
e) neexecutarea la termen şi în condiţiile prevăzute în autorizaţia de
exploatare a lucrărilor de curăţare a parchetelor.
Art. 19. (1) Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu

amendă de la 5.000 lei până la 10.000 lei şi confiscarea materialelor
lemnoase în cauză următoarele fapte:
a) expedierea, transportul, primirea, depozitarea şi/sau prelucrarea de
către deţinătorii depozitelor, ai altor spaţii destinate depozitării temporare
şi/sau ai instalaţiilor de prelucrare a materialelor lemnoase fără provenienţă
legală, aşa cum este stabilită de normele referitoare la provenienţa, circulaţia
şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare
a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund;
b) expedierea, transportul, primirea, depozitarea pomilor de Crăciun
fără provenienţă legală, aşa cum este stabilită de normele referitoare la
provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul
spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat
lemn rotund;
c) primirea de către personalul operatorului de transport feroviar, al
administratorului şi/sau gestionarului infrastructurii căii ferate în vederea
expedierii şi/sau expedierea materialelor lemnoase fără avizele de însoţire
valabile ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de
normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor
lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al
instalaţiilor de prelucrat lemn rotund;
d) primirea de către operatorii portuari a materialelor lemnoase fără
avizele de însoţire valabile ori fără documentele comunitare echivalente
acestora, prevăzute de normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi
comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a
materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund;
e) primirea, depozitarea şi/sau prelucrarea materialelor lemnoase de
către deţinătorii depozitelor, pieţelor, târgurilor, oboarelor şi altele
asemenea, ai altor spaţii destinate depozitării temporare şi/sau ai instalaţiilor
de prelucrare a materialelor lemnoase fără provenienţă legală, aşa cum este
stabilită de normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea
materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor

lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund;
f) depunerea/acceptarea declaraţiei vamale de export pentru materiale
lemnoase fără avizul de însoţire valabil sau, după caz, fără documentul
comunitar echivalent avizului de însoţire, prevăzut de normele referitoare la
lemn rotund;
g) primirea, depozitarea şi/sau prelucrarea materialelor lemnoase de
către deţinătorii depozitelor, pieţelor, târgurilor, oboarelor şi altele
asemenea, ai altor spaţii destinate depozitării temporare şi/sau ai instalaţiilor
de prelucrare a materialelor lemnoase fără avizele de însoţire valabile ori
fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele
referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor
lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al
instalaţiilor de prelucrat lemn rotund;
h) vânzarea şi/sau cumpărarea materialelor lemnoase fără provenienţă
legală sau fără avizele de însoţire valabile ori documentele echivalente
acestora, prevăzute de normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi
materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund;
i) expedierea şi/sau transportul materialelor lemnoase în mod repetat, în
baza aceluiaşi aviz de însoţire.
(2) Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la

3.000 lei până la 6.000 lei şi confiscarea materialelor lemnoase în cauză
următoarele fapte:
a) deţinerea de material lemnos fără documente legale de provenienţă

de către persoanele fizice sau juridice;
b) transportul materialelor lemnoase cu aviz de însoţire a cărui
valabilitate a expirat, fără cod unic generat şi înscris în aviz sau în care nu s-
au înscris olograf data, ora, minutul şi secunda momentului emiterii şi,
respectiv, valabilitatea, în funcţie de distanţa până la destinaţie;
c) transportul materialelor lemnoase care nu corespund din punctul de
vedere al volumului, al speciei, al numărului de piese sau al diametrului
acestora cu datele înscrise în avizul de însoţire. Volumul aferent pieselor
care nu corespund ca specie, diametru şi lungime cu cele înscrise în avizul
de însoţire se confiscă;
d) expedierea şi/sau transportul materialelor lemnoase din locaţii

identificate prin coordonate geografice, altele decât cele corespunzătoare
provenienţei legale, cu excepţia situaţiilor generate de erori de localizare
justificate obiectiv;
e) expedierea şi/sau transportul materialelor lemnoase care nu au fost
introduse în aplicaţia informatică prevăzută de normele referitoare la
lemn rotund, în vederea obţinerii codului unic;
f) emiterea avizelor de însoţire şi/sau achiziţia de materiale lemnoase în
vederea comercializării în alte condiţii decât cele legale;
g) depozitarea, prelucrarea şi/sau comercializarea materialelor lemnoase
în spaţii, inclusiv pe proprietăţi private, pentru care nu s-a obţinut şi/sau
solicitat acordul de distribuire şi utilizare a documentelor cu regim special,
prevăzut de legislaţia specifică în vigoare.
(3) Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la

4.000 lei până la 6.000 lei şi confiscarea materialelor lemnoase în cauză
următoarele fapte:
a) introducerea în aplicaţia prevăzută de normele privind circulaţia
materialelor lemnoase şi/sau înscrierea în avizul de însoţire a unui număr de
înmatriculare diferit de cel al mijlocului de transport efectiv încărcat;
b) refuzul importatorului de a returna în ţara exportatoare cantitatea de
mărfuri care depăşeşte cu mai mult de 10% volumul sau greutatea indicate
în «licenţa pe suport de hârtie», cât şi «licenţa electronică», aşa cum sunt
definite în art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.024/2008 al Comisiei din 17
octombrie 2008 de stabilire a măsurilor detaliate de aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 2.173/2005 al Consiliului privind instituirea unui
regim de licenţe FLEGT pentru importurile de lemn în Comunitatea
Europeană - denumit în continuare licenţa FLEGT, sau, după caz, duplicatul
sau substitutul licenţei FLEGT, emis şi validat de autoritatea de acordare a
licenţelor, pe cheltuiala importatorului.

amendă de la 5.000 lei până la 8.000 lei şi confiscarea materialelor
lemnoase în cauză următoarele fapte:
a) transportul materialelor lemnoase cu aviz de însoţire în care nu sunt
precizate/completate corect data, aceeaşi cu data emiterii avizului, şi ora
plecării ori care prezintă ştersături sau adăugări necertificate ori este
completat cu încălcarea dispoziţiilor legale;
b) primirea, depozitarea şi/sau prelucrarea materialelor lemnoase de
către deţinătorii depozitelor, ai altor spaţii destinate depozitării temporare
şi/sau ai instalaţiilor de prelucrare a materialelor lemnoase fără avize de
însoţire sau cu avize întocmite cu încălcarea normelor legale;
c) primirea, depozitarea şi/sau prelucrarea de către deţinătorii
depozitelor, ai altor spaţii destinate depozitării temporare şi/sau ai
instalaţiilor de prelucrare a materialelor lemnoase cu aviz de însoţire în care
nu sunt precizate/completate corect data, aceeaşi cu data emiterii avizului, şi
ora plecării ori cu ştersături sau adăugări necertificate;
d) comercializarea materialelor lemnoase în afara pieţelor, târgurilor,
oboarelor, burselor de mărfuri şi altora asemenea, autorizate conform
normelor privind circulaţia materialelor lemnoase.

amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte:
a) permiterea comercializării materialelor lemnoase şi/sau pomilor de
Crăciun în pieţe, târguri, oboare, burse de mărfuri şi altele asemenea,
neautorizate conform normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi
materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, în vigoare;
b) neîmprejmuirea de către deţinători a depozitelor, a altor spaţii
destinate depozitării temporare şi/sau a instalaţiilor de prelucrare a
materialelor lemnoase;
c) nedeţinerea registrului de evidenţă a intrărilor-ieşirilor de materiale
lemnoase sau neînscrierea la zi şi în ordine cronologică în acesta a avizelor
de însoţire de către deţinătorii depozitelor, ai altor spaţii destinate
depozitării temporare şi/sau ai instalaţiilor de prelucrare a materialelor
lemnoase;
d) nerespectarea de către emitenţi a prevederilor legale privind modul
de completare şi eliberare a avizelor de însoţire a materialelor lemnoase;
e) prezentarea la autoritatea vamală a avizului de însoţire ori a
documentului echivalent acestuia întocmit cu încălcarea prevederilor
normelor privind circulaţia materialelor lemnoase sau conţinând
neconcordanţe cu datele înscrise în declaraţia vamală ori în permisele
vamale eliberate sau în documentele anexate la acestea;
f) neprezentarea de către transportator a avizului de însoţire în vederea
efectuării controlului vamal al materialelor lemnoase exportate;
g) nepredarea în custodie, în termen de 15 zile, la structura teritorială

competentă a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură a
dispozitivelor dreptunghiulare de marcat lemn şi a documentelor cu regim
special nefolosite, de către persoanele juridice care le deţin, în cazul
încetării activităţii pentru care au fost confecţionate aceste dispozitive,
dizolvării sau reorganizării persoanei juridice, pierderii autorizării, fie ca
urmare a expirării certificatului de atestare în activitatea de exploatare
forestieră, fie ca urmare a aplicării sancţiunii complementare de retragere a
autorizaţiei de funcţionare a ocolului silvic, după caz;
h) nerespectarea prevederilor legale privind declararea pierderii, furtului
sau distrugerii formularelor cu regim special ori documentelor de
provenienţă, a celor de însoţire, precum şi a registrului de intrări-ieşiri de
materiale lemnoase, prevăzute de normele privind circulaţia materialelor
lemnoase în vigoare;
i) transportul de la locul de recoltare a pomilor de Crăciun recoltaţi de
pe teritoriul naţional şi a materialelor lemnoase nemarcate cu amprenta
dispozitivului dreptunghiular prevăzut de normele privind circulaţia
materialelor lemnoase în vigoare; pomii de Crăciun se confiscă.
j) refuzul expeditorului de a plăti cheltuielile de transport al materialelor
lemnoase confiscate în condiţiile legii, la locul de păstrare în custodie
stabilit de agentul constatator;
k) refuzul transportatorului de a transporta materialele lemnoase
confiscate/reţinute în vederea confiscării la locul indicat de agentul
constatator.
l) nedeţinerea/neprezentarea registrului de evidenţă a intrărilor-ieşirilor
de materiale lemnoase la punctele de lucru ale deţinătorilor depozitelor, ai
altor spaţii destinate depozitării temporare şi/sau ai instalaţiilor de prelucrare
a materialelor lemnoase sau neprezentarea acestuia organelor de control.
NOTĂ:
INFORMAŢIILE DE MAI SUS CONSTTUIE UN EXTRAS DIN

LEGEA 171/2010(modificată prin OUG 51/2016), ţinând cont de
competenţa materială a lucrătorilor poliţiei de frontieră, prevăzută în art. 24
litera d1) ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră
Române - pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru
faptele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b) şi e), art. 8, 9, 11, 12, art. 17 lit. b)
şi c), art. 19 alin. (1)-(3), art. 20 şi 21;
4.2. COMPETENŢA MATERIALĂ
Art. 24. - (1) Au obligaţia şi dreptul să efectueze controlul, să constate

contravenţiile silvice şi să aplice sancţiunile prevăzute în prezenta lege
următorii agenţi constatatori:
d1) ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră
Române - pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru
faptele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b) şi e), art. 8, 9, 11, 12, art. 17 lit. b)
şi c), art. 19 alin. (1)-(3), art. 20 şi 21;
(11) Oprirea în trafic, pe drumurile publice, a autovehiculelor, în

vederea exercitării controlului circulaţiei materialului lemnos, se efectuează
cu respectarea competenţelor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(12) Oprirea autovehiculelor pe drumurile forestiere, în vederea

exercitării controlului circulaţiei materialului lemnos, se face de către
agenţii constatatori prevăzuţi la alin. (1). NOTĂ – INCLUSIV ofiţerii şi
agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră Române

TOATE SITUAȚIILE)
4.4. CONFISCAREA BUNURILOR FOLOSITE,DESTINATE

Art. 25. - (1) Agentul constatator care aplică sancţiunea dispune şi

reţinerea/confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din
contravenţiile silvice, în condiţiile legii. În toate situaţiile agentul
constatator descrie în procesul-verbal de constatare a contravenţiei silvice
bunurile supuse confiscării şi ia în privinţa lor măsurile de conservare sau de

valorificare, făcând menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal.
(2) Agentul constatator are obligaţia să stabilească cine este proprietarul
bunurilor confiscate şi, dacă acestea aparţin unei alte persoane decât
contravenientul, în procesul-verbal se vor menţiona, dacă este posibil, datele
de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care
identificarea nu a fost posibilă.
PRVEDERI DIN OG 2/2001
Art. 21. - (1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi

sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin
procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea.
(2) Dacă, potrivit actului normativ de stabilire şi sancţionare a
contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul să aplice şi sancţiunea,
procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau persoanei
competente să aplice sancţiunea. În acest caz sancţiunea se aplică prin
rezoluţie scrisă pe procesul-verbal.
Art. 24. - (1) Persoana împuternicită să aplice sancţiunea dispune şi
confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii. În
toate situaţiile agentul constatator va descrie în procesul-verbal bunurile
supuse confiscării şi va lua în privinţa lor măsurile de conservare sau de
procesul-verbal.
5. CAZURILE PREVĂZUTE DE OUG 202/2002 PRIVIND

GOSPODĂRIREA INTEGRATĂ A ZONEI COSTIERE
5.1. FAPTELE CARE CONSTITUIE CONTRAVENŢII ŞI

Art. 77. - Următoarele fapte constituie contravenţii în domeniul

gospodăririi integrate a zonei costiere şi se sancţionează după cum
urmează:
1. cu amendă de la 100.000.000 lei la 200.000.000 lei pentru
persoane juridice şi de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei pentru
persoane fizice:
a) executarea de lucrări şi activităţi fără respectarea actelor tehnico-

juridice prevăzute de lege, precum şi a clauzelor şi resticţiilor din contractul
de concesiune;
b) redistribuirea nisipului acumulat fără documentaţia de specialitate;
c) desfăşurarea de activităţi sezoniere în zona plajelor şi a zonelor de
îmbăiere fără autorizaţie sau cu nerespectarea clauzelor acesteia;
d) neîntreţinerea corespunzătoare a plajelor, malurilor, falezelor de către
cei cărora li s-a recunoscut un drept de folosinţă în zonă sau de către
deţinătorii de lucrări;
e) nerespectarea de către persoanele fizice/juridice a regimului impus în
zonele de protecţie;
f) nerespectarea de către concesionarii terenurilor şi a activităţilor din
zona costieră a obligaţiilor legale ce le revin privind întreţinerea şi repararea
instalaţiilor proprii pentru a nu afecta ecosistemul din zonă;
g) folosirea, transportul, manipularea de reziduuri sau de substanţe
chimice fără asigurarea condiţiilor de evitare a poluării directe sau indirecte
a zonelor costiere sau a zonelor de protecţie;
h) depozitarea pe faleze, plaje, maluri, diguri şi în zonele de protecţie a
acestora a materialelor şi deşeurilor de orice fel;
i) nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a reglementărilor
legale în vigoare în cazul poluării apelor naţionale navigabile de către nave
sau instalaţii plutitoare, sub orice pavilion;
j) inexistenţa la utilizatorii proprietăţii publice în zona costieră,
potenţial poluatori, a planurilor proprii de prevenire a poluărilor accidentale
sau neaplicarea acestora;
k) neluarea de măsuri operative de către persoana fizică sau juridică
care a produs poluarea accidentală, pentru înlăturarea cauzelor şi efectelor
acesteia;
l) instalarea de conducte, cabluri, linii aeriene în zona costieră şi zona-
tampon fără actele tehnico-juridice necesare sau cu nerespectarea
prevederilor acestora;
m) efectuarea de săpături pe maluri, faleze şi plaje fără avizul de
gospodărire a apelor;
n) refuzul persoanelor fizice şi juridice de a prezenta acordurile de
concesiune, actele tehnico-juridice sau orice alte documente necesare pentru
efectuarea controlului, inclusiv de a participa la controlul efectuat de
reprezentanţii organelor de specialitate;
o) refuzul de a permite personalului cu atribuţii de serviciu şi celui cu
drept de control accesul în zonă, pe terenurile şi incintele utilizatorilor
spaţiilor din zona costieră proprietate publică sau ale deţinătorilor de lucrări,
precum şi în orice alt loc unde este necesar, pentru a efectua constatări, a
monta aparatura şi a întreţine aparatura de măsură şi control, a preleva probe
sau a interveni în aplicarea prevederilor legii;
p) realizarea de case de vacanţă fără execuţia de fose septice sau
sisteme individuale de epurare ori fără conectarea la un sistem de canalizare;
r) acordarea de acte tehnico-juridice pentru construirea de noi structuri
de primire turistice cu funcţiuni de cazare, locuinţe şi altele asemenea, fără
racordarea acestora la o reţea de canalizare existentă, dotată cu staţie de
epurare de capacitate corespunzătoare;
2. cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei pentru persoane
juridice şi de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei pentru persoane fizice:
a) ocuparea proprietăţii publice din zona costieră fără contractul de
concesiune;
b) executarea în zona costieră a lucrărilor care nu respectă prevederile
din planurile de gospodărire a zonelor costiere şi restricţiile prevăzute în
acestea sau a unor lucrări care pot prezenta pericol pentru public;
c) deversarea de ape uzate şi de reziduuri de orice fel, precum şi
depozitarea materialelor în zona costieră, fără respectarea prevederilor
legale în domeniu;
d) neanunţarea unităţilor administraţiei publice locale, a autorităţilor
teritoriale pentru protecţia mediului şi a celor pentru gospodărirea apelor cu
privire la producerea unei poluări accidentale, de către cei care au produs-o;
e) proiectarea instalaţiilor edilitare şi a altor lucrări în zona costieră, a
căror realizare conduce la afectarea deplasării sedimentelor, geomorfologiei
liniei ţărmului sau calităţii apelor;
f) întreţinerea necorespunzătoare a lucrărilor de protecţie a malurilor,
plajelor, falezelor şi a celor de prevenire şi combatere a acţiunii distructive a
apelor;
g) acordarea de acte tehnico-juridice pentru construirea de terenuri de
golf, cu afectarea vegetaţiei naturale, a speciilor sălbatice şi a reliefului;
3. cu amendă de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei pentru persoane

juridice şi de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei pentru persoane fizice:
a) obturarea sau blocarea, sub orice formă, a accesului în zona costieră

şi în zonele protejate;
b) circulaţia sau staţionarea vehiculelor pe plaje, diguri şi faleze, cu

excepţia locurilor anume destinate în acest scop sau pentru intervenţii
operative;
c) camparea în structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare ce nu
au fost clasificate;
d) autorizarea efectuării oricăror lucrări fără a fi îndeplinite condiţiile
pentru prevenirea poluării plajelor, falezelor, apelor mării sau a zonei de
protecţie ori retragerea nejustificată a actului tehnico-juridic;
e) neaducerea la îndeplinire, la termenele stabilite, a măsurilor dispuse
anterior, precum şi a solicitărilor legale ale autorităţii publice centrale pentru
protecţia mediului şi gospodărirea apelor, ale autorităţilor teritoriale pentru
protecţia mediului, ale autorităţilor publice locale şi ale concesionarului
domeniului public;
f) inexistenţa instalaţiilor de stocare, epurare şi a racordurilor de
evacuare în instalaţii de mal sau plutitoare a apelor impurificate, de pe nave
sau instalaţii plutitoare, sub orice pavilion;
g) supraexploatarea apelor subterane şi utilizarea apelor de mare
adâncime pentru irigaţii;
h) aplicarea pesticidelor din avion;
i) aplicarea îngrăşămintelor pe teren îngheţat, sărăturat sau acoperit cu
zăpadă;
j) utilizarea, pentru aplicarea dejecţiilor lichide culturilor în creştere, a
altor metode decât injectarea directă;
k) neîncorporarea bălegarului în sol după aplicare;
l) amplasarea zonelor de navigaţie pentru bărci cu motor în zone în care
perturbă activitatea turistică;
m) amplasarea zonelor de navigaţie pentru bărci cu sau fără motor, jet-
skiuri şi pentru hidrobiciclete în zone unde este afectat mediul marin.
5.2. COMPETENŢA MATERIALĂ
Art. 78. - Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute

la art. 77 se fac de către:
h) personalul anume desemnat din cadrul Poliţiei Române şi al
Poliţiei de Frontieră Române;


TOATE SITUAȚIILE)
5.4. CONFISCAREA BUNURILOR FOLOSITE, DESTINATE

NU EXISTĂ ACEASTĂ POSIBILITATE, pentru că nu este prevăzut

în mod expres în O.U.G. 202/2002

Volum 2 c2 Uri 7.1 Si 7.2 3

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Volum 2 c2 Uri 7.1 Si 7.2 3

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

URI 6: Constatarea contravențiilor și a infracțiunilor în zona de competență a P.F.R.

TEMA 1 :Elemente de teoria generală a dreptului

Definirea dreptului şi a teoriei generale a dreptului:

1.1. Noțiunea si trăsăturile normei juridice:

statului. Pentru a înțelege trăsăturile normei juridice precum si structura sa

caracterul bilateral al normei de drept. Ideea de bilateralitate este legată de

1.2. Modalităţi de exprimare a normelor juridice

Legea se remarca prin câteva trăsături de baza:

Ierarhia actelor normative şi instituţiile care le elaborează

Potrivit art.73 din Constituţia României, Parlamentul adoptă legi

1. CONSTITUTIA - are cea mai mare forţa juridică deoarece acestea

ALTE CATEGORII DE LEGI

să asigure corecta lor aplicare, înlăturarea unor greutăţi sau organizarea

6. Ordinele şi instrucţiunile miniştrilor şi ale celorlalţi conducători

7. Actele normative ale organelor locale ale administraţiei de stat.

Ipoteza descrie împrejurările în care intră în acțiune dispoziția sau

2.1. Definiţia raportului juridic

RAPORTUL JURIDIC reprezintă o legătură socială între

de a fi apărată pe calea coerciţiunii statale şi caracterizată prin

2.2. Premisele raportului juridic

2.3. Trăsăturile caracteristice ale raportului juridic

Afirmăm că raportul juridic este un raport social pentru a ne delimita de

Existenţa celor două voinţe (a statului şi a subiecţilor) pune în evidenţă

2.4.. Subiectele raportului juridic

celorlalte fapte sociale; raportul juridic nu poate fi înţeles decât dacă

Art. 35. – Capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei şi

(3) Cu toate acestea, minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate

II. Subiectele colective de drept sunt: statul; organele de stat;

a) STATUL, subiect de drept

– statele participă direct, prin voinţa exprimată, la elaborarea şi punerea

ordinea şi liniştea publică, de a apăra proprietatea publică şi privată, de a

– organizaţiile cooperatiste (meşteşugăreşti, de consum, de credit) intră

înseamnă o conduită, un comportament impus persoanei obli-gate de către

A. Acțiunile umane (faptele umane) sunt fapte voluntare ale

Prin izvor al raportului juridic concret se înțelege o împrejurare (act sau

3.1. ACTUL JURIDIC

promisiunea publică de recompensă, actul prin care se confirmă un act

4.1. Noţiunea de răspundere juridică

În această abordare atât termenul de „răspundere”, cât şi cel de

4.2. Condiţiile răspunderii juridice

În felul acesta, libertatea apare ca o acţiune orientată, prin care oamenii

Formele vinovăţiei - articolul 16 COD PENAL.

Fapta constituie infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu forma de

desfăşurată de subiectul activ este cauza producerii efectului negativ pentru

4.3. Forme specifice ale răspunderii juridice

sau prin nesoluţionarea în termenul legal a cererilor adresate autorităţilor

3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului

TEMA 2 :Constituţia - Legea fundamentală a statului.

1.Principiile generale ale Constituţiei României

1. PRINCIPIILE GENERALE ALE CONSTITUŢIEI

NOŢIUNEA ŞI SISTEMUL DREPTULUI CONSTITUŢIONAL

Dreptul constituţional este o ramură a dreptului mai exact ramura

constituţional constituie o ramură de drept care aparţine dreptului

reglementate de normele juridice, care se referă la: forma statului,

Precizăm că toate subiectele de drept enumerate mai sus pentru a fi

1.5. Sistemul dreptului constituţional

instituţiile politice, precum şi fundamentele instituţiilor administrative şi

1.6. CONSTITUŢIA – NOŢIUNE.

constituţiei pentru întregul mers al societăţii, ci numai să evidenţieze

1.7. Esenţa constituţiei.

2. DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE

INIŢIATIVA REVIZUIRII (ARTICOLUL 150)

PROCEDURA DE REVIZUIRE (ARTICOLUL 151)

LIMITELE REVIZUIRII (ARTICOLUL 152)