Izvoarele dreptului civil

Notiune
Izvoarele de drept civil sunt forme specifice de exprimare a normelor de drept civil.
In literatura juridica[1] se considera ca notiunea de izvor de drept are doua sensuri: unul material si unul
formal[2].
Prin izvor, in sens material, se inteleg conditiile materiale de existenta care guverneaza normele
dreptului civil roman.
Prin izvor, in sens formal, se inteleg formele specifice de exprimare a dreptului civil roman.
Sensul care trebuie retinut este cel formal deoarece, dupa aparitia legii ca atare, urmeaza a fi avute in
vedere si conditiile care i-au dat nastere.
Formele de exprimare a izvoarelor dreptului civil
Izvoarele dreptului sunt forme specifice de exprimare a normelor juridice.
Notiunea de lege poate fi definita in sens larg (lato sensu) sau in sens restrans (stricto sensu).
In sens larg, notiunea de lege se refera la toate actele normative a caror respectare este asigurata prin
forta de constrangere a statului.
In sens strict, notiunea de lege cuprinde doar actele care 555g67f sunt emise de puterea legislative a
tarii: Adunarea Deputatilor si Senatul.
De aici, reiese faptul ca legile se impart in legi fundamentale si legi ordinare. Un rol suprem in ierarhia
izvoarelor dreptului in general si, implicit, a dreptului civil, il are Constitutia, fiind considerata legea
fundamentala a tarii.
In functie de organul de stat de la care emana si de natura lor, se disting urmatoarele categorii de acte
normative, ce pot constitui izvoare ale dreptului civil: Constitutia, legile (atat cele constitutionale cat si
legile organice si legile ordinare), ordonantele Guvernului (inclusiv ordonantele de urgenta), hotararile
Guvernului, ordinele, instructiunile si regulamentele conducatorilor organelor centrale ale administratiei
de stat, actele normative emise de autoritatile administratiei publice locale, acte normative anterioare
anului 1990 (legi, decrete, hotarari ale Consiliului de Ministri, ordine si instructiuni) daca acestea sunt in
vigoare, reglementari internationale (conventii, pacte, acorduri etc.) la care Romania este parte prin
ratificare si care au devenit astfel parte integranta a dreptului nostru intern[3].
De asemenea, contractele colective de munca constituie izvoare de drept doar in materia raporturilor de
munca intemeiata pe contracte individuale de munca.
Acte normative in vigoare, care sunt izvoare de drept civil

A.

Legile

Legea este adoptata de Parlament puterea legiuitoare a tarii. Legea se clasifica in:
- legea fundamentala (Constitutia, care sta la baza tuturor celorlalte legi);
- legea constitutionala (spre exemplu Legea de revizuire a Constitutiei, publicata in Monitorul Oficial,
partea nr. 669 din 22 septembrie 2003);
- legea organica (adoptata cu votul a doua treimi din numarul membrilor Parlamentului, in domenii
stabilite prin Constitutie);
- legea ordinara (adoptata cu majoritatea voturilor parlamentarilor prezenti, in celelalte domenii).
a.

Constitutia

Reprezinta principalul izvor de drept constitutional, dar si un izvor important pentru dreptul civil,
datorita urmatoarelor considerente: unele din drepturile fundamentale ale cetatenilor sunt, in acelasi
timp, drepturi subiective civile, care au ca titular persoana fizica; principiile fundamentale ale dreptului
civil au ca izvor primar todele constitutionale; normele constitutionale care reglementeaza organele
statului intereseaza dreptul civil sub aspectul regimului persoanelor juridice romane[4].
b. Codul Civil roman
A fost adoptat in 1864 si a intrat in vigoare la 1 decembrie 1865, formulat dupa modelul Codului Civil
francez, de la 1804 (numit si Codul Napoleon). Codul Civil roman este principalul izvor de drept civil,
deoarece guverneaza in cuprinsul sau majoritatea normelor acestei ramuri de drept. Pentru a se realiza
o armonizare a prevederilor cuprinse in Codul Civil realitatile social-economice, a fost necesara
modificarea, completarea sau abrogarea anumitor dispozitii din cod.
c.

Alte legi civile

Codul comercial de la 1887; Codul familiei, care reglementeaza relatii ce intra in obiectul dreptului civil
(spre exemplu, capacitatea civila a persoanei fizice, Legea privind raporturile de drept international
privat, nr. 105 / 1992, legea arendarii, nr.16 / 1994; legea privind dreptul de autor si drepturile conexe,
nr. 8 / 1996, legea cu privire la actele de stare civila, nr. 119 / 1996, legea privind societatile comerciale,
nr. 31 / 1990, republicata in 1998 etc.
B.
-

Decretele legi
Decretul lege nr. 66 / 1990, privind organizarea si functionarea cooperatiei mestesugaresti;

Decretul lege nr. 61 / 1990, privind vanzarea de locuinte constituite din fondul statului catre
populatie;
-

Decretul lege nr. 100 / 1990, privind atribuirea sau schimbarea de denumiri.

C.

Decretele

Cu titlu de exemplu, mentionam:

-

Decretul nr. 31 / 1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice;

Decretul nr. 167 / 1958 privitor la prescriptia extinctiva;

O parte din aceste decrete urmeaza a fi inlocuite, intrucat unele din dispozitiile lor contravin
Constitutiei.
D.

Hotararile si Ordonantele Guvernului Romaniei

Hotararile se emit pe baza si in vederea executarii legilor; sunt subordonate legilor aflate in vigoare si cu
scopul de a asigura aplicarea lor.
Ordonantele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare.
In limitele si in conditiile prevazute de acestea (spre exemplu, Ordonanta de Urgenta nr. 25 / 1997 cu
privire la regimul juridic al adoptiei cu modificarile ulterioare.
E.

Alte acte normative ca izvoare de drept civil

Sunt emise de conducatorii organelor centrale ale administratiei de stat si acte normative adoptate de
organele executive, daca acestea au caracter normativ si reglementeaza relatii sociale care intra in
obiectul dreptului civil.
Exista de asemenea si alte acte normative care au o denumire speciala: Statut- Regulament, Contract
Cadru, Contract tip, Standard, Norme, toate acestea fiind legi, hotarari ale guvernului sau instructiuni ale
ministrilor.
Problema altor izvoare de drept civil
In literatura de specialitate s-a pus problema incadrarii in categoria izvoarelor de drept a obiceiului,
moralei, jurisprudentei, doctrinei.
Obiceiul constituie o practica indelungata, inradacinata si continua, pe care cei ce o aplica o considera
obligatorie. Prin el insusi, obiceiul nu constituie izvor al dreptului civil, ci numai in masura in care se
integreaza in ipotezele si dispozitiile normelor juridice civile, prin trimiterea expresa facuta in cuprinsul
unui act normativ[5].
Nici practicii judiciare nu i se poate recunoaste valoarea unui izvor de drept deoarece judecatorii se
supun legii si hotarasc dupa interna lor convingere, acestia aplicand normele de drept, dar neputandu-le
crea sau inlocui cu alte norme, prin hotararile lor[6].
Exista, totusi, cazuri in care s-ar putea recunoaste jurisprudentei, cel putin in fapt, calitatea de izvor de
drept.

Astfel, potrivit art. 145 alin. 4 din Constitutie, de la data publicarii deciziile Curtii Constitutionale sunt
general obligatorii si au putere numai pentru viitor.
Art. 25 din Legea nr. 47 / 1992 reia aceasta dispozitie si pentru deciziile prin care se solutioneaza
exceptiile de neconstitutionalitate a unei legi sau ordonante.
In concluzie, cand Curtea Constitutionala admite exceptia de neconstitutionalitate, decizia respectiva va
juca rol de izvor de drept, deoarece in solutionarea unor litigii ulterioare, judecatorii nu vor mai putea
aplica textul declarat neconstitutional.
Doctrina (literatura juridica) nu constituie izvor de drept civil. Aceasta are un rol creator.
In alte sisteme de drept, obiceiul si practica judiciara sunt recunoscute ca fiind izvoare de drept (spre
exemplu, SUA, Marea Britanie).
In sistemele de drept islamice coranul constituie izvor de drept.