ISTORIC AL SUBIECTELOR DE DREPT IN CADRUL DREPTULUI ROMANESC

In istoria dreptului se intalnesc cazuri extrem de interesante, cand unele fenomene ale naturii sau
animale erau personificate fiind tratate ca si cand a 313i88d r fi fost titulari de drepturi si obligatii in
raporturi juridice concrete si determinate. Spre exemplu, Darius, regele Persiei dupa ce marea ii inghitise
corabiile in cursul expeditiei in Scitia, ordona sa se bata valurile in semn de sanctiune. In Evul Mediu sunt
cunoscute cazuri cand se judecau animale cum ar fi caini, pisici[1].
De-a lungul istoriei participantii la raportul juridic au fost mentionati in diferite inscrisuri sub forma
de subiecte individuale sau subiecte colective, acestora aplicandu-li-se anumite caracteristici.
Astfel, in Dacia, provincie romana, in primele decenii ale ocupatiei romane, cand delimitarea dintre
diferitele categorii de oameni liberi, cetateni, latini si peregrini era foarte clara, normele de drept aveau
un caracter statuar, in sensul ca fiecarei categorii de persoane ii corespundeau anumite norme
juridice[2].
Un alt document prin care se reliefeaza calitatea oamenilor de a participa la raporturi juridice este
si Tripticele din Transilvania reprezentand acte juridice incheiate intre membrii unei comunitati care
aveau calitatea de parti.
In perioada obstei satesti s-au elaborat norme privitoare la statutul persoanelor. Principiul de baza
fiind acela al egalitatii in toate domeniile.
In timpul voievodatelor si cnezatelor statutul persoanelor era diferit datorita inegalitatilor de
avere. Nu toti aveau aceleasi drepturi sau obligatii.
In perioada feudalismului dezvoltat se formeaza statele feudale romanesti, acestea putand fi
considerate subiecte de drept. Odata cu ele apar si organele statului : domnul, sfatul domnesc,
dregatorii.
Si in organizarea administrativ-teritoriala apar noi subiecte ale raportului juridic : judetele si
tinuturile, orasele, satele.
Ca persoana fizica, omul in feudalism este incadrat in diverse stari sociale, al caror regim statuar,
inegal, se rasfrange si asupra sferei capacitatii sale juridice. Boierii aveau o capacitate juridica deplina,
iar clerul, orasenii, taranii liberi, taranii aserviti nu aveau aceasta capacitate, ea fiind mai restransa.
Robii, tatarii si tiganii traiau sub regimul unui drept al robilor, ei erau lipsiti de libertate, puteau fi
vanduti. O alta categorie erau strainii care erau tolerati si veau un regim juridic bine precizat de legea
tarii.
Continutul primelor pravile aparute pana in secolul al XVII-lea era format din numeroase dispozitii
ce se refereau la conditia juridica a persoanelor.

Apoi in Cartea romaneasca de invatatura si in Indreptarea legii aparute in secolul al XVII-lea se

reglementeaza si clasificarea persoanelor care se intemeia pe criteriul situatiei sociale. Astfel erau
obrazele, acestea fiind persoanele fizice, apoi oamenii domnesti si rude bune.
In perioada regimului turco-fanariot s-au elaborat o serie de coduri in care era reglementat si
regimul persoanelor. Persoane fizice erau slobozi, robi si sloboziti. Erau reglementate si persoanele
juridice ele fiind denumite tovarasii sau persoane moralicesti[3].
In perioada 1821-1848 o data cu dezvoltarea comertului a aparut necesitatea crearii unor noi
ramuri de drept prin adoptarea normelor si principiilor dreptului civil la o noua categorie de subiecte de
drept [4]negustori si tovarasii.
Codul civil adoptat in 1864 in timpul lui Alexandru Ioan Cuza reglementeaza conditia juridica a
persoanelor fizice si face distinctie intre capacitatea de exercitiu si capacitatea de folosinta. Persoanele
juridice se imparteau in doua categorii,cu scop lucrativ si fara scop lucrativ.
In perioada 1866-1918 apar noi forme de subiecte de drept : regele, guvernul, parlamentul,
partidele politice.
In perioada 1918-1938 s-a adoptat o noua Constitutie in al carei cuprins se consacra separatia
puterilor in stat, astfel activitatea legislativa urma sa fie exercitata de catre rege si Reprezentanta
nationala, cea executiva de catre rege si guvern, iar cea judiciara de catre instantele judecatoresti. In
perioada anilor 1927-1930 a functionat institutia regentei. In privinta dreptului administrativ au fost
infiintate subsecretariatele de stat in cadrul ministerelor, Directoratelor ministeriale locale, iar teritoriul
Romaniei se impartea in judete si comune. Comunele erau rurale si urbane formate din sate. Toate
acestea se bucurau de personalitate juridica.
Conditia juridica a persoanelor fizice a suferit modificari in anul 1928 prin reglementarile legii cu
privire la unitatea actelor de stare civila pentru intreaga tara.
Cu privire la persoanele juridice in 1921 s-a adoptat o lege prin care se autoriza organizarea
sindicatelor[5]. Persoanele juridice erau impartite in trei categorii : persoane juridice de drept public,
societatile si asociatiile si fundatiile fara scop lucrativ[6].