Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de drept

Lucrare
Drept Constitutional

Elev – Grigoreanu Cristian

Grupa – 3
Profesor – Teodor Cîrnaț

1.Normele de drept constituțional și izvoarele

 In explicarea specificului normelor dreptului constitutional trebuie sa se plece
de la teoria clasica a normei juridice, urmand ca apoi sa regasim elementele
generale in norma de drept constitutional si, totodata, sa observam ce anume
trasaturi proprii are aceasta din urma. Norma juridica este definita in teoria
dreptului ca fiind o regula sociala de conduita, generala si obligatorie, instituita sau
sanctionata de puterea de stat in diferite forme, menita sa asigure consolidarea si
dezvoltarea relatiilor sociale in conformitate cu interesele si vointa guvernantilor,
determinata, in ultima instanta, de conditiile vietii materiale din societate si a carei
respectare este impusa, la nevoie, prin forta coercitiva a statului.
Orice norma juridica este, in ultima instanta, un comandament impus de
puterea publica, formulat uneori chiar sub forma supletiva sau de recomandare.
Normele constitutionale, pe langa dispozitii care reglementeaza nemijlocit unele
relatii sociale, au si prevederi care contin formularea unor principii, consfintesc
bazele puteri, definesc unele institutii. Prevederile care contin formularea unor
principii sau definitii "nu pot fi excluse din sfera notiunii normei juridice",
deoarece "si ele au un caracter normativ".
In dreptul constitutional pot fi identificate mai multe particularitati ale
sanctiunilor normelor acestei ramuri. In primul rand, pentru mai multe dispozitii
este prevazuta o singura sanctiune. Apoi sanctiunile in dreptul constitutional sunt
sanctiuni specifice, precum revocarea mandatului parlamentar, revocarea unui
organ de stat, declararea ca neconstitutional a unui act normativ etc. Credem ca pot
fi regasite sanctiuni, chiar in normele constitutionale, pentru incalcarea oricarei
dispozitii, cu conditia de a fi indentificata exact obligatia sau indrituirea, cu alte
cuvinte conduita subiectelor de drept.

Izvoarele dreptului constituțional

Izvoarele dreptului au fost clasificate în două mari categorii: izvoare
materiale, prin care sunt reliefate realităţile exterioare dreptului, acei factori de
configurare a dreptului - cadrul natural, cadrul social-politic şi factorul uman -,
şi izvoare formale, care reprezintă formele de exprimare a normei de drept.
O altă împărţire care se face în literatura juridică contemporană este aceea în
izvoare scrise (constituţie, legi, ordonanţe, hotărâri, regulamente etc.) şi izvoare
nescrise ( cutuma sau obiceiul juridic, jurisprudenţa, principiile generale de
dreptului).

2. Dreptul constituțional ca știință juridică(noțiunea, metoda,

izvoarele și istoricul științei dreptului constituțional)
 Dreptul constituţional desemnează ansamblul regulilor juridice referitoare la
instituţiile care stabilesc, transmit sau exercită puterea în stat.

Izvoarele dreptului constituțional includ următoarele tipuri de acte normative:

1.Constituția;
2.Legea, ca act juridic al Parlamentului;
3.Regulamentele parlamentare;
4.Ordonanțele Guvernului;
5.Tratatele internaționale.

Noțiunea de drept constituțional a apărut la sfîrșitul sec. Al XVII-lea, după ce

curentul revoluționar dezlănțuit în 1789 a dus la elaborarea primelor constituții
scrise pe continentul european. Nevoia de a studia sistematic aceste constituții a
făcut să se nască disciplina juridică nouă – dreptul constituțional.
Instituirea unor catedre universitare avînd ca obiect studiul constituției a fost
preconizat pentru prima dată în Franța în anul 1791. Această idee a fost reluată în
anul al XVII al Republicii. Termenul ,,Drept constituțional,, nu a fost creat de
juriștii francezi. Atunci cercetarea științifică a constituției s-a făcut împreună cu
dreptul administrativ în cadrul ,,dreptului public,,. Contribuția Franței în această
privință a fost de a pregăti terenul, ocupînd Italia, francezii au răspîndit ideile
revoluționare. Noțiunea de drept constituțional s-a născut în Italia. Aici, prima
catedră de drept constituțional apare la Ferrara în 1796, fiind urmată de altele două
la Pavia și Bologna.
Noțiunea de ,,Drept constituțional,, s-a încetățenit în Franța abia în 1834 cînd a
fost creată la Paris cea dintîi catedră de drept constituțional condusă de contele
Pellegrino Rossi.

3.Noțiunea, apariția și difuzarea Constituției.

Formele de control al constitutianalității legilor.

Constituţia reprezintă legea fundamentală a statului, care se bucură de

supremaţie în raport cu toate celelalte izvoare ale dreptului. Fiind poziţionată în
vârful ierarhiei actelor normative în oricare dintre sistemele de drept, Constituţia
pune bazele juridice ale statului, stabileşte modul de organizare a societăţii şi
modalităţile juridice de ocrotire a cetăţenilor, de asigurare a drepturilor şi
libertăţilor acestora.
Constituția Republicii Moldova este legea supremă și principală a Republicii
Moldova și a societății statului. Constituția determină principiile generale ale
societății, drepturile și îndatoririle omului. A fost adoptată pe 29 iulie 1994.  
Unii autori consideră că prima Constituţie a apărut în Anglia, alţi autori
consider că acestea au apărut odată cu ajungerea la putere a burgheziei, în timp ce
alţii subliniază că, dacă din punct de vedere cronologic Constituţia americană a
apărut înaintea celei franceze, sub aspectul importanţei istorice, al rolului şi
influenţei pe carele-au avut asupra dezvoltării mişcării constituţionale în lume,
întâietatea revine actelor cu caracter constituţional ale revoluţiei franceze.În
aprecierea momentului apariţiei Constituţiei în lume, nu trebuie considerat că,o
dată cu instaurarea burgheziei la putere, apare şi Constituţia. Un asemenea punct
devedere face trimitere numai la Constituţia scrisă, rămânând în afara
cercetăriiConstituţia cutumiară, precum şi Constituţia mixtă (reguli cutumiare şi
reguli scrise).În opinia autorilor de drept constituţional, apariţia Constituţiei este
privită ca un proces desfăşurat în timp, început cu mult înainte de revoluţia
burgheză, proces în careburghezia a jucat un rol hotărâtor, desăvârşit, prin
adoptarea constituţiei scrise. Constituţia apare din necesitatea afirmării şi protejării
printr-un ansamblu denorme cu putere juridică supremă, adoptate în forme
solemne, a puterii instaurate. Ea marchează practic apariţia statului de drept,
punând şi guvernanţii sub incidenţa regulilor juridice. Aşa cum am arătat prima
Constituţie scrisă este Constituţia americană din anul 1787 (Constituţia de la
Philadelphia), iar în 'Europa prima Constituţie scrisă este adoptată în Franţa în anul
1791. După adoptarea Constituţiei franceze, şi alte state europene şi-au elaborat
constituţii precum Suedia (8 iunie 1809); Norvegia (17 mai1814); Olanda (24
august 1815). Adoptarea Constituţiei trebuie privită ca un proces complex, cu
profunde semnificaţii politico-juridice, proces în care se detaşează clar cel puţin trei
elemente:iniţiativa adoptării constituţiei, organul competent (constituantul sau
puterea constituantă), modurile de adopter

Formele controlului constituţionalităţii legilor. Definiție - prin control al

constituţionalităţii legilor se înţelege ansamblul dispoziţiilor normative care
reglementează activitatea de verificare a conformităţii legilor şi altor acte
normative cu dispoziţiile legii fundamentale
De-a lungul timpului, controlul constituţionalităţii legilor s-a realizat, în principal,
prin mai multe modalităţi:

a) controlul realizat de către un organ politic;

b) controlul efectuat printr-un organ jurisdicţional;

c) controlul printr-un organ politico-jurisdicţional

Se disting câteva tipuri principale ale organelor de control constituţional:

1. Judecătorii obişnuite de jurisdicţie de drept comun (SUA, Mexic, Norvegia,

Japonia), însă decizia definitivă poate fi adoptată doar de instanța supremă de
justiție.

2. Curtea Supremă (Elveția, Irlanda, Venezuela, Columbia).

3. Curțile constituționale de justiției speciale, separate de alte organe judiciare

(Italia, Germania, Spania, Austria).

4. Organele judiciare specializate de control constituțional adesea au și alte

împuterniciri – supraveghează corespunderea constituțională a autorităților publice
ale statului, se produc în calitate de judecătorii electorale, oferă interpretarea
oficială a Constituției. Astfel. Curtea Constituțională din Slovacia, determinată în
articolul 124 din Constituție, ca organ judiciar independent de protecție a
constituționalității, potrivit art. 125-129, controlează, în primul rând, corespunderea
legilor cu Constituția și legile constituționale, corespunderea hotărârilor guvernului,
a prescripțiilor juridice obligatorii ale ministerelor și ale celorlalte organe de
administrare de stat cu Constituția și legile constituționale, corespunderea
hotărârilor obligatorii ale organelor de autoadministrare teritorială cu Constituția și
legile constituționale.

5. Organele speciale de jurisdicție, nejudiciare. Un exemplu în aceste este Franța, în

cadrul căreia constituționalitatea legilor se controlează de către Consiliul
Constituțional, iar constituționalitatea actelor puterii executive, dacă este vorba
despre depășirea atribuțiilor ei, de către Consiliul de Stat, care conduce sistemul
justiției administrative.

6. Un organ de control a fost instituit prin Constituția Republicii Islamice Iran din
1979, valabilă și în prezent, în redactarea din anul 1989. Potrivit articolului 94 din
Constituție, legislația în ansamblu, adoptată de Adunarea Consultativă Islamică,
trebuie remisă la Consiliul de Tutelă, care este obligat să verifice, în termen de 10
zile, compatibilitatea cu criteriile islamului și ale Constituției. În caz de
incompatibilitate, legile se restituie Adunării respective spre revizuire, iar în alte
cazuri, acestea se consideră utile pentru punerea în aplicare. La solicitarea
Consiliului de Tutelă, termenul indicat poate fi prelungit, dar nu mai mult decât 10
zile. Consiliului de Tutelă i se încredințează, de asemenea, interpretarea
Constituției (art. 98) și supravegherea alegerilor oamenilor competenți în
conducere, a Președintelui Republicii, a Adunării Consultative Islamice, precum și
adresarea directă către popor privind referendumul (art. 99).

S-a constatat faptul că în practica țărilor democratice se aplică două forme de

control constituțional – preventiv și ulterior. Controlul preventiv presupune
controlul legilor constituționale la etapa trecerii lor prin Parlament, spre exemplu,
Finlanda, Suedia, fiind vorba despre controlul constituționalității proiectelor de
lege. După sancționarea și promulgarea legii ea, nu poate fi supusă controlului
constituționalității. Atunci când apare necesitatea în adoptarea unei legi, care cu
bună-credință contravine Constituției, urmează a fi operat amendamentul respectiv
la Constituție. În țările în care se aplică controlul constituțional ulterior, precum
S.U.A., Italia, RFG, sunt supuse controlului constituționalității legile promulgate și
intrate în vigoare. În țările precum Franța, Iordania, Panama, sunt aplicate ambele
forme de control constituțional. Organul care efectuează controlul constituțional
poate declara ca fiind contradictorii Constituției legea în ansamblu sau anumite
dispoziții ale ei, iar potrivit regulii generale, decizia organului de control
constituțional este definitivă și poate fi revizuită doar de el însuși.