REFERAT

Curtea
Constituţională

Universitatea APOLLONIA Iasi

Facultatea de Stiinte ale Comunicarii
MASTER 2021
Decan: Prof.univ.dr. DUMITRU POPA
Masterand: Catalin Antohi

1
 Cuprins

I. Premisele creării Curţii Constituţionale

II. Reglementarea juridică
III. Autoritatea competentă
1. Istoricul Curţii Constituţionale în România
2. Curtea Constituţională în România
IV. Natura juridică a Curţii Constituţionale
V. Structura Curţii Constituţionale
1. Judecătorii
a) Numărul judecătorilor
b) Numirea judecătorilor
c) Mandatul judecătorului
 Durata mandatului
 Reînnoirea Curţii Constituţionale
 Începerea mandatului
 Încetarea mandatului
 Obligaţiile judecătorului
d) Incompatibilitaţi
e) Protecţia judecătorilor
Răspunderea judecătorilor

2
 Imunitatea judecătorilor
Rezervarea postului
Asimilarea cu alte funcţii
Independenţa si inamovibilitatea
2. Preşedintele Curţii Constituţionale
a) Durata mandatului
b) Atribuţii
3. Plenul Curţii Constituţionale
a) Competenţa
4. Personalul Curţii Constituţionale
VI. Atribuţiile Curţii Constituţionale
VII. Dispoziţii finale
VIII. Membrii Curţii Constituţionale
IX. Bibliografie

3
 I. Premisele creării Curţii Constituţionale
Odată cu apariţia Constituţiei in lume, ca lege fundamentala şsi incontestabilă, caracterizată
prin supremaţie şi aşezarea sa în vârful ierarhiei juridice, corelată cu funcţionarea democratica a
puterilor publice, statul de drept, exigenţa protecţiei libertaţilor cetăţeneşti, dar şi cu situaţiile de
încălcare prin legi a normelor sale a impus crearea unei instituţii a controlului de
constituţionalitate.S-a născut astfel funcţia sa, controlul, care a declanşat găsirea unei autoritaţi, un
organ politic sau de stat căruia să-i revină exercitarea acestei prerogative.
Crearea oricărei instituţii, juridice sau politice, pune în discutie, o varietate de atitudinii, de
la simple intrebări, pâna la neînţelegerea şi chiar respingerea sa. Aceasta nu a ocolit nici Curtea
Constituţională a României.
Găsirea unei soluţii în ceea ce priveşte organul căruia să-i revina atribuţiile de control a
Constituţiei a aflat mai multe dificultăţi, căci problema era tocmai controlul asupra actelor
Parlamentului, autoritatea împuternicită direct de popor.
S-au oferit doua soluţii, ca legea să fie lăsată în afara vreunui control, şi astfel Parlamentul
urma sa aibă posibilitatea de a manifesta o putere absolută şi nelimitată, ceea ce ar contravine
separaţiei puterii in stat; sau crearea unei ”autorităţi” care să valorifice supremaţia Constituţiei.
De asemenea se punea şi problema dacă autoriitaţile clasice, legislativul, executivul sau
judecătorescul sunt competente de a înfăptui controlul constituţionalitaţii legilor. Însa s-a ajuns la
concluzia că o incrediţare a funcţiei de control unei autorităţi statale, care îndeplinesc scopurile şi
funcţiile lor clasice în sistemul de stat, duce la riscul de a afecta separaţia puterilor în stat. Ca
adaos la funcţiile tradiţionale, ar duce la denaturare echilibriului dintre legislativ, executiv şi
judecătoresc.
De aceea, cu timpul s-a impus controlul jurisdicţional unei autorităţi special instituite.
Această autoritate nu este şi nici nu trebuie să fie o altă putere de stat, ci tocmai expresia
colaborării şi a controlului reciproc dintre autorităţile clasice.

4
 Profesorul Louis Favoreau, un incontestabil în domeniul juridic, precizează existenţa a doua
modele în ceea ce priveşte autorităţile competente să înfăptuiască controlul constituţionalităţii,
modelul american şi modelul european1.
Modelul european, numit şi Kelsian, după numele lui Hans Kelsen, s-a dezvoltat îndeosebi
duap al II-lea război mondial şi constă în încredinţarea controlului constituţionalităţilor legilor
unor jurisdicţii specializateşi distincte.
Se consideră că jurisdicţia se situează în afara puterilor statale, dar care este un garant al
separaţiei puterii în stat. Astfel jurisdicţia este creata pentru a se ocupa special şi exclusiv de
contenciosul constituţional, situată în afara sistemului jurisdicţional ordinar şi independentă de
acesta şi de puterile publice.
Autorităţile jurisdicţionale, distincte şi specializate sunt denumite: curţi constituţionale,
tribunale constituţionale sau curţi de arbitraj.
Fără îndoială, şi Curtea Constituţională este o valorificare a acestor reguli, precum şi tradiţia
democratică din România, ea încadrându-se prin structură, împuterniciri şi procedură în specificul
sistemului constituţional românesc.
Modelul american se bazează pe controlul judecătoresc al constituţionalităţii
legilor.Partizanii acestuia îl justifică luând în considerare capacitatea judecatorilor de interpreta şi
aplica legile, şi de a sancţiona în caz de nerespectare şi încălcare a acestora. Dreptul judecătorilor
în verificarea conformităţii legii cu Constituţia este motivată şi prin separarea puterilor în stat ,
care implică colaborarea puterilor.Puterii judecătoreşti îi revne astfel misiunea de a fi “regulatorul
bunei funcţionări a principiului separaţiei puterii în stat”.
Un important interes îl prezintă controlul judecătoresc din S.U.A. Deşi Constituţia S.U.A
nu a atribuit Curţii Supreme dreptul de control al constituţionalităţii legilor, aceasta şi-a arogat
dreptul de a decide asupra constituţionalităţii legilor prin una din cele mai îndrăzneţe decizii, dată
în celebra afacere Marbory versus Madison2 in 1803. Această decizie poate fi considerată actul de
naştere al “modelului american”, ce a fost receptat în timp şi de alte state, chiar şi europene.
Dacă analizăm sistemele constituţionale actuale, sunt competente de exercitarea unui
asemenea control de constituţionalitate atât autorităţile judecătoreşti obişnuite în S.U.A(Curtea
Supremă şi celelalte Curţi), cât şi autorităţile specializate, precum: Curtea Constituţională în Italia
şi Austria, Curtea de Arbitraj în Belgia, Tribunalul Constituţional îm Spania şi Portugalia.
În ceea e priveşte România, se observă că în timp au fost împuternicite cu acest control:
1) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie(1923, 1938).
2) Marea Adunare Naţională(1965).
1
Louis Favoreau, Les Cours Constitutionnelles
2
Mircea Lepadătescu, Teoria generală a controlului constituţionalităţii legilor

5
 3) Curtea Constituţionala (art. 144 din Constituţia actuală).
Modelul american a fost receptat, cu mai puţină rezonanţă şi în România, sub forma
controlului judecătoresc difuz, sub regimul Constituţiei din 1866, concretizat în celebrul proces al
Tramvaielor(1912)3, şi mai apoi controlul judecătoresc concentrat, consacrat prin Constituţia din
anul 1923 şi 1938.
În concluzie, se consideră că cea mai pertinentă soluţie este încredinţarea controlului
constituţionalităţii legilor unei autorităţi competente, specializate, unei Curţi Constituţionale,
situată în afara sistemului jurisdicţional ordinar şi independentă de acesta si de puterile publice.

II. Reglementarea juridică

Reglementarea unei instituţii politice sau autorităţi publice care reprezintă garantul
Constituţiei este realizată in primă instanţă în Constituţia României.
Curtea Constituţională a României este reglementată prin art. 142-147 din
Constituţie.Acestea se referă la: denumire, competenţă, mandat, modalităţile de desemnare a
judecătorilor şi preşedintelui, condiţiile pentru ocuparea funcţiei de judecător, incompatibilităţile,
independenţa şi inamovibilitatea, competenţa şi deciziile.
De asemenea, Curtea Constituţională este prezentă şi în alte articole ale Constituţiei,
precum art.72 privind promulgarea legii, art.82 privind validarea mandatului şi depunerea
jurământului de către şeful statului şi art.95 privind suspendarea din funcţie a şefului statului.
Tot în baza Cnstituţiei s-au adoptat o serie de legi organice, Legea nr.47 din 18 mai 1992,
remodificată prin Legea nr.232/2004 ce reglementează organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale în detalii.
Pentru aplicarea Constituţiei şi a legilor sale oragnice, Curtea Constituţională şi-a adoptat
“Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale”4. Acesta prevede regulile din
Constituţie şi Legea nr.47/1992, dar stabileşte şi alte reglementări inferioare din punct de vedere
juridic.
Regulamentul este alcatuit din şase capitole si cuprinde: plenul şi preşedintele Curţii
Constituţionale, funcţionarea Curţii, registrele Curţii, activitatea premergătoare şedinţelor de
dezbateri, activitatea ulterioară încheierii dezbaterilor,secretariatul Curţii, răspunderea
disciplinară, dispoziţii finale şi tranzitorii.

3
Mircea Lepădătescu, op. citată
4
Monitorul Oficial al României, partea I, nr.190 din 7 august 1992

6
 Alte legi care conţin unele reglementări privitoare la Curtea Constituţională sunt: Legea
nr.69/1992, modificată prin Ordonanţa de urgenţa nr.129 din 30 iunie 2000, pentru alegerea
Preşedintelui României; Legea nr.92/1992, modificată prin Legea nr.142 din 24 iulie 1997, pentru
oraganizarea judecătorească.Prin aceste legi se detaliază dispoziţiile constituţionale privind
competenţa Curţii.”Atribuţia Curţii Constituţionale de a de pronunţa asupra constituţionalităţii
legilor este incompatibilă cu ideea subordonării Curţii, cât priveşte organizarea şi funcţionarea ei,
faţă de o lege ordinară sau chiar organică, alta decât propria-i lege”5.

III. Autoritatea Competentă

1. Scurt istoric a Curţii Constituţionale în România

Curtea Constituţională reprezintă o noutate in sistemul juridic românesc, fiind introdusă

prin Constituţia din anul 1991. Crearea acestei instituţii este in strânsă legătură cu procesul de
elaborare a Constituţtiei din 1991.
Elaborarea acestei Constituţii a fost înscrisă in chiar actele programatice ale Frontului
Salvării Naţionale din decembrie 1989.
Prin decretul-lege nr.92 din 14 martie 1990, Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, care
preluase rolul şi funcţiile Consiliului Frontului Salvării Naţionale, a organizat alegerea
Parlamentului şi a Preşedintelui României.Prin acest decret-lege se stabilea că cele 2 camere
parlamentare, reunite formau Adunarea Constituantă, având misiunea de a elabora noua
Constituţie, într-un termen de 9 luni, dar nu mai târziu de 18 luni, termen care , dacă era depăşit
avea ca efect autodizolvarea adunărilor şi efectuarea de noi alegeri.
Adunarea Constituantă s-a constituit în urma alegerilor democratice din 20 mai 1990 şi a
urmat demersurile pentru constituirea unei comisii de redactare a proiectului Constituţiei
României( Hotărârea Adunării Constituante nr.2 din 11 iulie 1990, privind aprobarea componenţei
nominale a Comisiei de redactare a proiectului Constituţiei României, Monitorul Oficial nr.30 din
iulie 1990). Această Comisie era formată din 12 deputaţi, 11 senatori şi 5 specialişti, desemnaţi în
dezbaterile Comisiei şi Parlament prin termenul de “experţi”.
Comisia elaborată pentru redactarea proiectului Constituţiei României a fost una
parlamentară, specială, subordonată numai Adunării Constituante.Această subordonare era una pur
organizatorică şi de procedură, comisia având o libertate totală în identificarea, alegerea şi
bineînţeles motivarea soluţiilor constituţionale, în stabilirea de contacte cu personalităţi politice,
culturale, juridice, atât din ţară, cât şi din străinătate.
5
Ion Deleanu, Justiţia constituţională

7
 Elaborarea Constituţiei a fost rezultatul participării specialişilor, deputaţilor, senatorilor,
dar şi cetăţenilor, iar sfera participanţilor a cuprins şi personalităţi politice şi ştiinţifice din
străinătate.
Procedurile de dezbatere şi discuţiile din Adunarea Constituantă s-au caracterizat printr-o
reală transparenţă, fiind transmisă în direct de televiziune şi radio.
Comisia a prezentat principiile şi structura pe capitole a proiectului de Constituţie,
propunând ca Titlul IV să fie consacrat Consiliului Constituţional(se observă influnţa franceză).
Adunarea Constituantă a aprobat cu 300 de voturi pentru, propunerea ca Titlul IV să fie
renumit ”Curtea Constituţională”.
După dezbaterea şi aprobarea Tezelor în Adunarea Constituantă între 13 februarie – 21
iunie 1991, Comisia a început elaborarea proiectului de Constituţie. Proiectul fiind difuzat
parlamentarilor, aceştia au formulat amendamente pe care le-au depus la Comisia pentru
proiectul de Constituţie.
Dezbaterea proiectului de Constituţie, în Adunarea Constituantă a început pe 10 septembrie
1991.
Prin unul din amendamentele menţionate în Raportul Comisiei de redactare a proiectului
de Constituţie, şi anume amendamenutul nr.962 s-a cerut eliminarea întregului titlu privnd Curtea
Consttuţională(titlu devenit V, ca urmare a rearanjării dispoziţiilor), motivâand că acesta
reprezintă „un organism care are puterea de a controla toate celelalte puteri in stat”6.
Ca răspuns la amendament, Comisia a arătat că: “Adunarea Constituantă a decis să
instituţionalizeze acestă formă de control a constituţionalităţii legilor. Un astfel de control este
inerent statului de drept si democratic. În perioada postbelică toate statele europene care şi-au
adoptat constituţii au încredinţat controlul constituţionalităţii legilor nu instanţelor judecătoreşti, ci
unui organ special şi specializat, aşa încât modelul oferit în proiect este un model europen. Prin
modul ei de alcătuire şi prin atribuţile ce îi revin, Curtea Constituţională nu este o
<<supraputere>>, nici nu este costisitoare - faţă de alte instituţii - prin cei 9 membrii ai săi.
Încredinţarea controlului constituţionalităţii legilor Curţii Supreme de Justiţie ar avea drept
consecinţă transformarea organului jurisdicţional într-un organ public, supraordonarea autorităţii
judecătoreşti, stimularea arbitrariului, din partea acesteia, revenirea la o formă de control desuetă,
de mult depăşită în majoritatea covârşitoare a ţărior democratice din lume”.
În urma supunerii votului, marea majoritară a votat pentru menţinerea titlului.

6
Amendament prezentat de Nicoară Adrian, Mihai Ruva, Petre Ninosu

8
 2. Curtea Constituţională în
România/conversion/tmp/activity_task_scratch/641521362.doc

Constituţia României conţine un titlu distinct, Titlul V, numit Curtea

Constituţională.Potrivit dispoziţiilor cuprinse in Titlul V, Curtea Constituţională este alcătuită din
9 judecători, numiţi pentru un termen de 9 ani, care nu poate fi înnoit sau prelungit.
Judecătorii sunt numiţi astfel:
 3 de către Camera Deputaţilor;
 3 de către Senat;
 3 de către Preşedintele României;
Prin vot secret, judecătorii aleg un preşedinte, pentru un mandat de 3 ani.
Constituţia prevede înnoirea Curţii Constituţionale cu o treime din judecători, din 3 în 3
ani, pentru asigurarea neîntreruptă a activităţii, precum şi îmbinarea experienţei cu elemente noi.
De asemenea, prin Constituţie sunt stabilite condiţiile necesare ocupării demnităţii de
judecător, incompatibilităţile, independenţa şi inamovibilitatea.Desigur, Constituţia stabileşte
competenţa Curţii, precum şi reguli privitoare la deciziile sale.
În baza Constituţiei şi a Legii nr. 47/1992 prima Curte Constituţională a României a depus
jurământul în faţa Preşedintelui României şi a preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului in
iunie 1992. Această primă Curte Constituţională era alcăuită din judecătorii: Ion Filipescu, Victor
Zlătescu, Ion Muraru (numiţi de către Camera Deputaţilor), Mikloş Fazekaş, Viorel Mihai
Ciobanu, Antonie Iorgovan (numiţi de către Senat), Mihai Constantinescu, Vasile Gionea, Florin
Vasilescu (numiţi de către Preşedintele României).Aceştia s-au întrunit în şedinţa din iunie 1992,
unde l-a ales ca preşedinte pe Vasile Gionea.

IV. Natura Juridică

Deşi este neîndoielnic un organ de stat, o autoritate publica, se pune întrebarea în ce putere
clasică se încadrează Curtea Constituţională, sau dacă este o autoritate în afara acestor puteri
clasice, şi nu in ultimul rând, ce fel de autoritate publică este.
Louis Favoreau consideră că o Curte Constituţională este o jurisdicţie creată pentru a
practica special şi excluziv contenciosul constituţional, situată în afara aparatului jurisdicţional
ordinar şi idependentă de acesta şi de celelalte puteri publice. O curte supremă sau un tribunal

9
suprem, sau o cameră constituţională a unei curţi supreme pot fi jurisdicţii constituţionale, însă
nu curţi constituţionale.
Pierre Avril şi Jean Gicquel încadrează Consiliul Constituţional francez în modelul
european, controlul deosebindu-de modelul american prin aceea că este realizat de un organ
special şi independent de aparatul judecătoresc, fiind un control concentrat şi nu unul difuz.7
Istoria Curţii Constituţionale, de model european este relativ recentă. Louis Favoreau a
realuzat o sinteză istoric ce se prezintă atfel:
A debutat în 1920 cu apariţia Curţii Constituţionale cehoslovace (Constituţia din 29
februarie 1920), şi Înalta Curte Constituţională a Austriei (Constituţia din 1 octombrie 1920).
Constituţia Spaniei din 1931 prevedea crearea Tribunalului garanţiilor constituţionale, ce
se va menţine pâna la venirea lui Franco.
A doua etapă este situată după al II-lea razboi mondial, când sunt create Curtea
Constituţională a Italiei în 1948 şi Tribunalul Constituţional federal german în 1948, cărora li se
pot adăuga crearea Curţilor Constituţionale turcă, în 1961 şi iugoslavă în 1963.
Crearea Consiliului Constituţional francez s-a înfăptuit în 1959.
A treia etapă s-a manifestat în anii 1970 cu instituirea tribunalelor constituţionale
portughez(Constituţia din 1976, revizuită în 1982), spaniol(1978), a Curţii speciale superioare
greceşti(1975), aceasta mişcare s-a extins în Belgia prin Curtea de arbitraj(1983), şi s-a dezvoltat
in Europa de Est, Polonia(1985), Ungaria(1989), Cehoslovacia(1991), România(1991), şi
republicile fostei Uniuni Sovietice(Moldova, Armenia, etc.).
Din examinarea Constituţiei, se observă că este consacrat un titlu distinct Curţii
Constituţionale, Titlul V rezultă că această autoritate publică nu se încadrează în nici una dintre
puterile clasice.
Louis Favoreau arată, aducând un argument de doctrină că în cele mai multe ţări care au
adoptat modelul Kelsenian, jurisdicţia constituţională se situează în afara celor trei puteri, ea fiind
însărcinată să le facă să-şi respecte atribuţiile (Louis Favoreau).
Procedurile prin care se realizează atribuţiile Curţii au în mare trăsăturile procedurilor
judecătoreşti, iar în exercitarea atribuţiilor, judecătorii sunt independenţi şi inamovibili.
Curtea Constituţională realizează o activitate jurisdicţională, de unde a reieşit expresia
“justiţie constituţională”. Această expresie reprezintă numai o parte a controlului
constituţionalităţii legilor. Ea este inclusă în controlul constituţiei, însă autoritatea centrală,
specializată în exercitarea acestui control, ar putea avea şi alte atribuţii.

7
Pierre Avril, Jean Gicqeul, Le Conseil Constitutionnel

10
 În literature juridică s-a considerat că o Curte Constituţională trebuie caracterizată ca o
autoritate publico – jurisdicţională 8.
Curtea Constituţională prezintă următoarele trăsături si funcţii:
(1) Nu este o “altă putere” în stat şi nici nu preia vreuna din funcţiile celor trei puteri
clasice
(2) Este o autoritate publică politico-jurisdicţională, care prin unele din atribuţiile
sale are şi un rol politic. Aceasta acţionează ca un adevărat judecător.
(3) Ca autoritate publică este garantul supremaţiei Constituţionale.
(4) Este autoritatea publică ce sprijină buna funcţionare a puterilor publice în cadrul
raporturilor constituţionale de separaţie, echilibru, colaborare şi control reciproc. De aceea ea
este independentă de oricare altă autoritate publică şi se supune doar Constituţiei di legii sale
organice.
(5) Curtea Constituţională este protectorul libertăţilor publice, activitatea sa fin pusă
în slujba cetăţenilor şi drepturilor.

V. Structura Curţii Constituţionale

Judecătorii
Odată cu crearea unei autorităţi de jurisdicţie constituţională, s-a pus problema
membrilor, şi anume cine ar trebui să alcătuiască curţile constituţionale – oamenii de stat, oamenii
politici sau experţii.
Hens Kelsen, cel care a pus bazele “modelului euopean” al controlului
constituţionalităţii, susţine că nu este o soluţie uniformă ci trebuie admise şi particularităţi. De
asemenea, arată că numărul membrilor nu trebuie să fie prea mare, deoarece sunt puse în discuţie
probleme de drept. În acelaşi timp, Kelsen subliniază faptul că membrii nu trebuie să fie
parlamentari sau membrii ai Guvernului, deoarece chiar actele lor se controlează (Hans Kelsen).
Desigur, este important ca o asemenea autoritate să fie formată din profesionişti, şi
anume jurişti 9.
1. Numărul judecătorilor şi condiţiile de acces la funcţii
Articolul 142, aliniatul 2 din Constituţie stabilşte numărul de 9 judecători ai Curţii
Constituţionale. Este evidentă influenţa franceză, Consiliul Constituţional franez fiind alcătuit şi el
tot din 9 membri.

8
Ioan Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice
9
Ioan Moraru, Mihai Constantinescu, Curtea Constituţională a României

11
 Tot în Constituţie, în articolul 143, stabileşte şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi
numit judecător la Curtea Constituţională. Aceasta trebuie să aibă o pregătire juridică superioară
înaltă competenţă profesională, o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în
învăţământul superior juridic.
Cerinţa pregătirii juridice superioare, exprimă fără îndoială că pot fi judecători numai
juriştii, adică personalul cu licenţă în drept.

Vechimea de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau învăţământului juridic de

specialitate reprezintă condiţia care asigură accesul juriştilor care au o experienţă, suficientă.
2. Numirea judecătorilor
Cei 9 judecători sunt numiţi astfel:
a) 3 de către Camera Deputaţilor
b) 3 de către Senat
c) 3 de către Preşedintele României
Analizând Legea nr. 47/1992, care detaliază aceste dispoziţii constituţionale, se observă
că numirea judecătorilor din parea Camerei Deputaţilor şi Senatului este, de fapt, o alegere. Art 7
(j) din Legea nr 47 pe 1991 stabileşte că grupurile parlamentare, deputaţii şi senatorii pot propune
candidaturi la Comisia juridică. Fiecare candidat depune un curriculum vitae şi actele doveditoare
că îndeplineşte condiţiile prevăzute în Constituţie. Apoi candidaţii sunt audiaţi de comisie , care
întocmeşte un raport motivat cu privire la toţi candidaţii, şi de plenul Camerei.
Urmează apoi, ca fiecare Cameră a Parlamentului să numească, cu votul majorităţii
membrilor săi, la propunerea Biroului permanent şi pe baza recomandării Comisiei Juridice, în
calitate de judecător, persoana care a întrunit numărul cel mai mare de voturi. Desigur aceasta
implică şi acordul prealabil, exprimat în scris, al candidatului însoţit cu un angajament de demisie,
la data numirii, din orice funcţie incompatibilă cu cea de judecător, precum şi din pardidul politic
al cărui membru este.
Judecătorii, odată numiţi de către autorităţile competenţe depun, individual jurământul în
faţa Preşedintelui României şi preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentui.
Jurământul, prevăzut de art 40 din Legea nr. 47/1992 are următorul conţinut: “Jur să
respect şi să apăr Constituţia, îndeplinindu-mi cu bună credinţă şi fără părtinire obligaţiile de
judecător al Curţii Constituţionale. Aşa sa-mi ajute Dumnezeu!”.
Depunerea jurământului este momentul din care începe exercitarea funcţiei de judecător.
În alte state, judecătorii constituţionali cunosc şi alte modalităţi de numire.

12
 Astfel în Spania, cei 12 judecători sunt numiţi de rege: 4 la propunerea Congresului,
adoptată cu majorităţi de trei cincimi, 4 la propunerea Senatului, cu o majoritate asemănătoare, 2
la propunerea Guvernului şi 2 la propunerea Consiliului General al Puterii Judiciare. În Austria,
cei 14 titulari (există şi 6 supleanţi) sunt numiţi de Preşedintele federaţiei la propunerea
Guvernului federal - 8, Consiliul Naţional – 3, Consiliul federal – 3. În Bulgaria, cei 12 judecători
sunt numiţi de Adunarea Naţională – 4, Preşedinte – 4, Curtea de Casaţie şi Curtea Administrativă
Supremă – 4. În Germania, cei 16 judecători sunt numiţi în mod egal de către Bundestag şi
Bundestrat. În Italia cei 15 judecători sunt numiţi de către preşedinte – 5, Parlament – 5, Curtea de
Casaţie, Consiliul de Stat şi Curtea de Conturi – 5. În Ungaria, cei 15 judecători sunt numiţi de
către Parlament.
În Franţa, Consiliul Constituţional cuprinde membri numiţi (3 – Preşedinte, 3 – Adunarea
Naţională, 3 – Senat şi membrii de drept, care sunt membri de drept pe viaţă – foşti preşedinţi ai
republicii, justificându-se prin experienţa lor în rolul de garant al Constituţiei, prin voinţa de a li se
asigura o retragere demnă, la adăpostu de neajunsurile vieţii.

Mandatul judecătorului

Conform art 142 al. 2, Curtea Constituţională se compune din 9 judecători, numiţi pentru
un mandat de 9 ani, ce nu poate fi prelungit sau înnoit.
a) Durata mandatului
Textul Constituţiei precizează clar că durata mandatului este de 9 ani. Din aceasta rezultă
că nu se suprapune pe mandatul parlamentar sau pe cel prezidenţial, lucru ce prezintă interes în
ceea ce priveşte independenţa judecătorului.
b) Reînoirea Curţii Constituţionale
Curtea Constituţională are un caracter permanent ceea ce a impus un sistem de reînoire
periodică a judecătorilor unui procedeu de mare eficienţă. Prin această înnoire sistematică se
realizează îmbinarea experienţei cu un personal sau fără a se întrerupe activitatea Curţii, ceea ce
nu ar fi posibil dacă mandatul tuturor judecătorilor s-ar încheia în acelaşi timp.
Potrivit Constituţiei art 142 (5), Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din
judecătorii ei, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.
c) Începerea mandatului
Judecătorii Curţii îşi pot exercita funcţia de la data depunerii jurământului (art 63(2) din
lege). Jurământul este depus în faţa Preşedintelui României şi a preşedinţilor celor două camere
ale Parlamentului.

13
 Jurământul are următorul conţinut:stabil prin art 63 (1), prin legea organică: “Jur să
respect şi să apăr Constituţia îndeplinindu-mi cu bună-credinţă şi fără partinire obligaţiile de
judecător al Curţii Constituţionale. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Prima Curte Constituţională a României a depus jurământul stabilit de lege la data de 5
iunie 1992, dată de la care şi-a început activitatea.
d) Încetarea mandatului
Mandatul de judecător al Curţii Constituţionale încetează în următoarele situaţii:
expirarea termenului pentru care a fost desemnat, demisie, deces, pierderea drepturilor electorale,
excluderea de drept. Excluderea de drept intervine în cazul prevăzut de art. 66 al. (3) şi anume
atunci când judecătorul este condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni.
În ceea ce priveşte expirarea la termen a mandatului art. 68 (2) arată că în cazul în care
mandatul a încetat înainte de expirarea duratei pentru care judecătorul a fost numit, iar perioada
rămasă depăşeşte 6 luni, preşedintele va sesiza autoritatea care l-a numit, în termen de cel mult 3
zile de la data încetării mandatului pe care l-a avut judecătorul numit. Dacă perioada pentru care a
fost numit noul judecător, în această situaţie, este mai mică de 3 ani, acesta va putea fi numit la
reînoirea Curţii, pentru un mandat complet de 9 ani.
Mandatul judecătorului încetează şi în situaţiile de exercitare de incompatibilitate sau de
imposibilitate de exercitare a mandatului mai mult de 6 luni. De asemenea, conform art. 67 (1)
mandatul încetează şi în cazul încălcării prevederilor art. 16 alin.(3) sau ale art. 40 alin (3) din
Constituţie sau prin încălcarea gravă a obligaţiilot prevăzute la art. 64.
Prevederile art. 16 alin. (3) stabilesc două condiţii pentru ocuparea funcţiilor şi
demnităţilor publice, civile şi militare şi anume: doar cetăţenie română, domiciliul în ţară.
Potrivit legii, constatarea încetării mandatului revine preşedintelui Curţii, dacă intervine
în situaţiile expirării termenului, pierderea drepturilor electorale, exluderea de drept, ori decesul şi
Plenului Curţii, în toate celelalte cazuri Plenul va hotărî cu votul majorităţii Curţii.
e) Obligaţiile judecătorului
Legea nr. 232/2004 prin art. 64 stabileşte că judecătorii Curţii Constituţionale sunt
obligaţi:
1 – să-şi îndeplinească funcţia încredinţată cu imparţialitate şi în respectul Constituţiei
2 – să păstreze secretul deliberărilor şi al voturilor, şi să nu ia poziţie publică sau să dea
consultaţii în probleme de Competenţa Curţii Constituţionale
3 – în adoptarea actelor Curţii Constituţionale să-şi exprime votul afirmativ sau
negativ, abţinerea de la vot fiind permisă

14
 4 – să comunice preşedintelui Curţii Constituţionale orice activitate care ar putea atrage
incompatibilitatea cu mandatul pe care îl exercită
5 – să nu permită folosirea funcţiei pe care o îndeplinesc în scop de reclamă comercială
sau propagandă de orice fel
6 – să se abţină de la orice activităţi sau manifestări contrar independenţei şi demnităţii
funcţiei lor

Incompatibilităţi
Constituţia stabileşte prin art. 144 că “funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este
incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din
învăţământul superior”.

Protecţia judecătorilor
Dispoziţiile constituţionale cuprind reguli de protecţie a judecătorilor Curţii
Constituţionale, dintre care imunitatea judecătorilor, rezervarea postului, asimilarea cu funcţiile de
conducere din Curtea Supremă de Justiţie.
a) Răspunderea
Legea de organizare şi, funcţionare a Curţii Constituţionale stabileşte unele reguli
specifice privind răspunderea disciplinară şi raspunderea penală.
Răspunderea disciplinară este reglementată prin legea 232/2004, prin următoarele reguli:
- numai Plenul Curţii constituţionale poate stabili abaterile disciplinare şi aplicarea
sancţiunilor
- competenţa de judecată pentru infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii aparţin
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
b) Imunitatea
- judecătorii nu pot fi arestaţi sau trimişi în judecată penală decât cu aprobarea
Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, al Senatului, sau al Preşedintelui României.
- de la data trimiterii în judecată penală, judecătorul este suspendat de drept din
funcţie, în caz de achitare, suspendarea încetează.
c) Rezervarea postului
Funcţia de judecător constituţional implică o durată de 9 ani. Deoarece mandatul nu
poate fi prelungit sau reînoit, la expirarea sa, judecătorul trebuie să aibă posibilitatea de a-şi
relua activitatea la loculde muncă, iniţial. De aceea legea rezervă postul, aceasta fiind obligatorie
în cazul magistratilor.

15
 În celelalte situaţii, legea prevede că judecătorul poate reveni la postul anterior, dacă
numirea la Curtea Constituţională s-a făcut cu precizarea rezervării acestuia.
d) Asimilare cu funcţiile de conducere din Curtea Supremă de Justiţie.
Art. 70 asimilează pe preşedintele curţii cu preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, iar pe judecători cu vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
e) Inamovibilitatea şi independenţa
Art. 145 din Constituţie stabileşte că “Judecătorii Curţii Constituţionale” sunt
independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia, iar legea 232/2002
extinde această independenţă la întreaga Curte Constituţională precizând că “este independentă
faţă de orice altă autoritate publică şi se supune doar Constituţiei şi prezentei legi”.
Inamovibilitatea este o garanţie a independenţei judecătorilor constituţionali, fiind în
fond o măsură de protecţie a acestora.
Preşedintele Curţii Constituţionale
Potrivit art. 142 (4) din Constituţie: ”Judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot
secret, preşedintele acesteia, pentru o perioadă de 3 ani”.
Procedura alegerilor este stabilită prin art. 7 din Legea 232/2004 astfel: alegerea se face
prin vot secret, sub conducerea celui mai în vârstă judecător, în termen de 5 zile de la înnoirea
Curţii., fiecare grup de judecător are dreptul de a propune o singură candidatură. Este ales
preşedinte, cel ce obţine majoritatea voturilor. De aceea legea prevede alegerea în 2 tururi de
scrutin. În cazul în care candidaţii au acelaşi număr de voturi, se va trece la operaţiunea de
tragere la sorţi.
Durata mandatului
Mandatul preşedintelui este de 3 ani, durata fiind stabilită prin Constituţie. Aceasta
începe odată cu alegerea sa în funcţie, dar alegerea se face în termen de 5 zile de la înnoirea
Curţii, sau de la constatarea vacanţei. În caz de absenţă, preşedintele numeşte un judecător care
îi va ţine locul. Atât Constituţia cât şi Legea nu precizează numărul de mandate pe care îl poate
avea un preşedinte.
Atribuţii
În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele Curţii Constituţionale emite acte juridice,
numite ordine ce au caracterul unor acte de drept administrativ.
În art. 70 din Legea 232/2004 preşedintele Curţii este asimilat cu preşedintele Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit art. 9 din legea 232/2004, preşedintele are următoarele atribuţii:

16
 a) Coordonează activitatea Curţii Constituţionale şi repartizează cauzele spre
rezolvare;
b) Convoacă şi prezidează şedinţele în plen ale Curţii Constituţionale;
c) Reprezintă Curtea Constituţionale în faţa autorităţilor publice şi a altor
organizaţii romane sau străine;
d) Constată cazurile de încetare a mandatului judecătorilor, prevăzute în
prezenta lege şi sesizează autorităţile publice care i-au numit, pentru ocuparea
postului devenit vacant;
e) Îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege sau de regulamentul de
organizare şi funcţionare al Curţii Constituţionale.
Alte atribuţii sunt prevăzute în art. 9 din Regulamentul de organizare şi funcţionare:
a) ia masuri, în cazul în care controlul constituţionalităţii este de competenţa
plenului; pentru comunicarea sesizării Curţii asupra autorităţilor publice prevăzute de lege,
înştiinţarea judecătorilor asupra punctelor de vedere sau a altor acte justificative primite,
desemnarea judecătorilor raportori sau a celor care vor redacta decizia Curţii;
b) dispune, potrivit legii, publicare în Monitorul Oficial al României şi comunicarea
actelor Curţii;.
c) conduce aparatul funcţional al Curţii alcătuit din corpul magistraţilor – asistenţi şi
din personalul Secretariatului General, şi aprobă delegările de atribuţii;
d) încheie şi desface, în condiţiile legii, contractele de munca ale personalului de
specialitate şi administrativ din aparatul Curţii;
e) repartizează magistraţii – asistenţi pe lângă completele de judecată şi pentru
efectuarea lucrărilor necesare plenului;
f) stabileşte procedura audienţelor la nivelul Curţii Constituţionale;
g) face informări periodice, cel puţin o data pe semestru, plenului Curţii
Constituţionale, asupra activităţii acesteia;
h) exercită autoritatea disciplinară în condiţiile prezentului regulament;
i) organizează concursurile pentru angajarea personalului Curţii;
j) aprobă concediile de odihnă ale judecătorilor, magistraţilor – asistenţi şi
secretarului general după consultarea acestora, concediile fără plată ale personalului sau
concedii de 2-4 zile pe an, pentru evenimente deosebite, şi dispune rechemările din concedii;
k) aprobă cheltuielile necesare funcţionării Curţii, pe baza referatelor prezentate de
judecători, magistraţi – asistenţi, şi secretarului general, cu avizul directorului Direcţiei
Economice;

17
 Plenul
Plenul cuprinde pe toţi cei 9 judecători ai Curţii (art. 50 Legea 232/2004).
Competenţa plenului rezultă atât din Constituţie cât şi din Legea 232/2001.
Astfel, numai plenul Curţii Constituţionale realizează controlul constituţionalităţii
legilor înainte de promulgare, controlul constituţionalităţii regulamentelor parlamentare,
verificarea procedurii pentru alegerea preşedintelui României, judecarea contestaţiilor care au
obiect constituirea unui partid politic, avizarea suspendării din funcţie a Preşedintelui României,
verificarea regulilor de organizare şi desfăşurare a referendumului, controlul consstituţionatăţii
revizuirii Constituţiei.
Curtea Constituţională lucrează legal în prezenţa a două treimi din numărul
judecătorilor. Votul majorităţii judecătorilor este obligatorie pentru completul de judecată.

Personalul Curţii Constituţionale

Legea nr. 232/2004, art. 73 precizează că “Personalul Curţii Constituţionale constituit
din corpul magistraţilor-asistenţi şi din personalul Secretariatului General, care este condus de
un secretar general”.
Corpul magistraţilor-asistenţi este alcătuit din: prim-magistratul-asistent, 3 magistraţi-
asistenţi-şefi şi 18 magistraţi-asistenţi , sunt subordonaţi preşedintelui Curţii Constituţionale,
participă la pregătirea lucrărilor şi la redactarea actelor emise de Curte şi, pot fi consultaţi la
deliberări.
Secretariatul General este condus de un secretar-şef asimilat magistraţilor. Acesta este
ordonator de credite, aşa cum prevede art. 9 alin. 2 lg. 232/2004.
De altfel, in legea nr.124 din 13 iulie 2000 , se prevede că personalul Curţii
Constituţionale este alcătuit din: corpul magistraţilor-asistenti, personalul auxiliar de
specialitate, personalul economic administrativ şi de serviciu.

Sediul Curţii Constituţionale

Art. 4 din Lg. 232/2004 stabileşte că sediul Curţii Constituţionale este municipiul
Bucureşti.

VI. Atribuţiile Curţii Constituţionale

Potrivit art. 146 din Constituţie, Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:
- se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora;

18
 - se pronunţă din oficiu asupra iniţiativei de revizuire a Constituţiei;
- se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor parlamentare
- hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor la
sesizarea instanţelor judecătoreşti în faţa cărora excepţiile au fost invocate;
- veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi
confirmă rezultatele sufragiilor;
- constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea de
Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului;
- dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui
României;
- veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea
referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;
- verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către
cetăţeni;
- hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid
politic;

VII. Dispoziţii finale

În capitolul VII al Legii organice, se stabileşte ca Curtea Constituţională detine un buget
propriu, fiind integrat in bugetul de stat.
Curtea Constituţională se constituie la 10 zile de la data publicarii legii organice in
Monitorul Oficial.
Toate autorităţile, organizaţiile, instituţiile, societăţile sunt obligate sa comunice
informaţiile, actele, documentele la cererea Curţii C onstituţionale în vederea realizării copetenţei
sale.

VIII. Membrii Curţii Constituţionale

Plenul actualei Curţi Constituţionale este alcătuit din:

1) Valer Dorneanu – preşedinte
2) Mona Maria Pivniceru – judecător
3) Daniel Marius Morar – judecător

19
 4) Livia Doina Stanciu– judecător
5) Marian Enache – judecător
6) Varga Atilla – judecător
7) Elena Simina Tanasescu – judecător
8) Cristian Deliorga – judecător
9) Gheorghe Stan – judecător

IX. Bibliografie

1. Ioan Muraru,Mihai Constantinescu, Curtea Constituţională a României

2. Ion Deleanu, Justiţia constituţională
3. Mircea Lepădătescu, Teoria generală a controlului constituţionalităţii legilor
4. Ion Muraru,‚ Drept constituţional şi instituţii politice
5. Alte surse: www.ccr.ro ; www.cdep.ro

20
21