Dosarul nr. 2a-1598/2023 Prima instanță, jud.

Petru
Harmaniuc
(2-22118732-02-2a-02052023)
DECIZIE
13 iunie 2023 mun. Chişinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău

În componenţa sa:
Preşedintele completului, judecătorul Nelea Budăi
Judecătorii Ion Țurcan şi Iurie Cotruță
Grefier Diana Vascan

Examinînd în cadrul şedinţei publice cererea de apel declarată de Ministerul

Justiției și cererea de apel declarată de Procuratura Anticorupție împotriva hotărârii
Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, emisă la 08 februarie 2023, în cauza civilă
nr.2-18015 /22, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de *****
împotriva Ministerului Justiției, intervenient accesoriu Procuratura Generală cu
privire la repararea prejudiciului moral, cu compensarea cheltuielilor de asistență
juridică, după expunerea esenței cauzei de către judecătorul - raportor Iurie
Cotruță, a
constatat:

La 11 august 2022, în adresa Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost

înregistrată acțiunea semnată de către avocatul Angela Popil în interesele
reclamantei ***** împotriva Ministerului Justiției, intervenient accesoriu
Procuratura Generală a Republicii Moldova în temeiul Legii nr. 1545 din 25
februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile
ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor
judecătoreşti, solicitându-se încasarea din contul Ministerului Justiției al Republicii
Moldova în beneficiul reclamantei a sumei de 1 000 000 lei cu titlu de prejudiciu
moral, cauzat prin tragerea ilegală a reclamantei la răspundere penală în baza art.
307 alin. (1) din Codul penal, soldată cu achitarea ulterioară a reclamantei în
legătură cu renunțarea acuzatorului de stat la învinuire.
În motivarea acțiunii avocata Angela Popil în interesele reclamantei a relevat
că, în perioada 08 iunie 2016 – 09 august 2019, doamna ***** a fost subiect al
cauzei penale nr. 20169242021, pornită prin Ordonanța Procurorului General
interimar al Republicii Moldova din 08 iunie 2016, fiind învinuită de faptul că,
activând în funcția de judecător al Curții de Apel Chișinău, ar fi comis acțiuni care
au subminat autoritatea și prestigiul justiției, discreditând înalta funcție de
judecător, pronunțând cu bună-știință o hotărâre contrară legii.
Potrivit ordonanței din 08 iunie 2016 de începere a urmăririi penale,
ordonanței din 06 decembrie 2016 și actului de acuzare, reclamantei ***** i s-a
imputat faptul că, la data de 14 aprilie 2016, examinând acțiunea civilă la cererea
Grupului de inițiativă privind desfășurarea referendumului republican
constituțional către Comisia Electorală Centrală privind anularea Hotărârii nr. 4608
din 30 martie 2016, contrar prevederilor art. 141 alin. (1) lit. a) din Constituția
Republicii Moldova și art. 157 alin. (2) din Codul electoral, în lipsa unui temei
juridic legal, a adoptat, a semnat și pronunțat cu bună-știință Hotărârea în numele
Legii, prin care a dispus anularea Hotărârii nr. 4608 din 30 martie 2016 a Comisiei
Electorale Centrale, obligând autoritatea electorală să adopte o hotărâre cu privire
la inițierea referendumului republican constituțional pentru revizuirea Constituției
Republicii Moldova.
Conform actului de acuzare s-a menționat că, la 15 aprilie 2016, Comisia
Electorală Centrală a declarat recurs împotriva Hotărârii Curții de Apel Chișinău
din 14 aprilie 2016, solicitând casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri de
respingere a acțiunii.
Prin Decizia Curții Supreme de Justiție din 22 aprilie 2016, recursul declarat
de Comisia Electorală Centrală a fost admis, fiind casată Hotărârea Curții de Apel
Chișinău din 14 aprilie 2016, adoptată de către judecătorul ***** și pronunțată o
nouă hotărâre, prin care s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată
depusă de Grupul de inițiativă pentru desfășurarea referendumului republican
constituțional împotriva Comisiei Electorale Centrale privind anularea Hotărârii nr.
4608 din 30 martie 2016.
Având la bază raționamentele expuse, acuzarea a considerat că hotărârea
judecătorului Curții de Apel Chișinău – *****, a fost adoptată contrar normelor de
drept material și circumstanțelor de fapt, reținând că judecătorul *****, fiind o
persoană cu funcție de demnitate publică, învestită constituțional cu atribuții de
înfăptuire a justiției în numele legii, a acționat contrar principiilor puterii
judecătorești ce mizează pe apărarea și realizarea drepturilor și libertăților
fundamentale ale cetățenilor și ale asociațiilor acestora, ale întreprinderilor,
instituțiilor și organizațiilor, știrbind în așa mod din imaginea autorității puterii
judecătorești a Republicii Moldova.
Pe cale de consecință, reclamanta a fost învinuită de comiterea infracțiunii
prevăzută la art. 307 alin. (1) din Codul penal, adică pronunțarea cu bună-știință de
către judecător a unei hotărâri contrare legii.
Se menționează că, așa cum arată lucrările cauzei penale și cum aceasta este
reflectat în sentința Judecătoriei Chișinău, sediu Buiucani din 09 august 2019, la
data de 20 aprilie 2018, cauza penală de învinuire a reclamantei a fost comunicată
instanței de judecată, pentru examinare în fond.
 Din sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 09 august 2019
rezultă că, prin ordonanța din 04 iulie 2019, acuzatorul de stat a renunțat la
învinuirea adusă reclamantei, ordonanța privind renunțarea la învinuire fiind
comunicată instanței urmare a parcurgerii etapei procesuale de cercetare
judecătorească, audierea reclamantei și martorilor acuzării.
Din motivarea ordonanței privind renunțarea la învinuire mai rezultă că,
acuzatorul de stat a ajuns la concluzia privind renunțarea la învinuire deoarece
suportul probatoriu acumulat demonstrează elementele de subiect, obiect și latură
obiectivă ale componenței de infracțiune prevăzută de art. 307 alin. (1) din Codul
penal, însă nu și latura subiectivă a acțiunilor doamnei *****, adică intenția directă
și motivul comiterii infracțiunii.
Acuzatorul de stat a mai reținut că, potrivit prevederilor art. 8 alin. (3) din
Codul de procedură penală, concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea
infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri, iar toate dubiile în probarea
învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile prezentului cod, se interpretează în
favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului, iar potrivit art. 114 din Constituția
Republicii Moldova, justiția se înfăptuiește în numele legii numai de instanțele
judecătorești, în condițiile art. 116 alin. (1) din Constituție, judecătorii instanțelor
judecătorești fiind independenți, imparțiali și inamovibili, potrivit legii.
În argumentarea soluției cuprinse în ordonanța din 04 iulie 2019, acuzatorul
de stat a amintit și prevederile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 544/1995 cu privire la
statutul judecătorului, conform cărora judecătorii iau decizii în mod independent și
imparțial și acționează fără nici un fel de restricții, influențe, presiuni, amenințări
sau intervenții, directe sau indirecte, din partea oricărei autorități, inclusiv
judiciare, precum a amintit și jurisprudența Curții Constituționale, care statuează că
nu poate fi antrenată răspunderea penală a unui judecător pentru modul de
interpretare a legii, apreciere a faptelor sau evaluare a probelor, cu excepția
cazurilor de rea-credință, fiind stabilit că, judecătorii din cadrul judecătoriilor,
curților de apel și Curții Supreme de Justiție, pot fi trași la răspundere penală în
temeiul art. 307 din Codul Penal, doar în cazul în care este probată indubitabil,
dincolo de orice îndoială rezonabilă, intenția directă în pronunțarea unei hotărâri,
sentințe, decizii sau încheieri contrare legii.
După cum reiese nemijlocit din argumentarea sentinței Judecătoriei
Chișinău, sediul Buiucani din 09 august 2019, instanța de judecată a dispus
achitarea reclamantei ***** urmare a renunțării integrale a acuzării de stat la
învinuirea formulată inițial, invocând că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.
Menționează avocata Angela Popil că, parcurgând lucrările cauzei penale
desfășurată în privința reclamantei, descrise cu lux de amănunte în sentința
Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 09 august 2019, devenită definitivă și
irevocabilă la 26 august 2019, reclamanta formulează această acțiune în
desdăunare îndreptată împotriva Statului pentru compensarea prejudiciului moral
cauzat urmare a celor peste 3 (trei) ani de aflare sub învinuire și supunere judecății
pentru o faptă care, de altfel nu conține elementele unei infracțiuni.
Or odată cu pornirea procesului penal prin emiterea ordonanței Procurorului
General interimar al Republicii Moldova din 08 iunie 2016, prin acțiunile
întreprinse în cadrul cauzei penale, reclamanta a fost supusă unei persecuții fără
precedent pentru deciziile adoptate în calitate de judecător al Curții de Apel
Chișinău.
Astfel, în perioada anilor 2016-2019, pe parcursul urmării penale și judecării
cauzei, reclamanta a fost supusă mai multor acțiuni ilegale ale organului de
urmărire penală, Procuraturii și instanței de judecată, fiind trasă nelegal la
răspundere penală, motiv pentru care a avut de suferit din punct de vedere moral,
psihic și reputațional.
Prin investigarea sa în calitate de bănuit și ulterior în calitate de învinuit, atât
la faza de urmărire penală, chemarea publică la acțiunile procedurale în calitate de
bănuit și învinuit, aducerea reclamantei în fața judecății în calitate de inculpată,
cercetarea cauzei penale de către instanță, cu punerea reclamantei în situația de a-și
justifica intima convingere transpusă în considerentele Hotărârii Curții de Apel
Chișinău din 14 aprilie 2016, cu renunțarea ulterioară la acuzații în modul și cu
argumentarea care s-a făcut, i-a fost cauzat un prejudiciu moral, pe care reclamanta
l-a estimat la suma de 1 000 000 lei.
Ținerea persoanei sub suspiciunea de comitere a unei infracțiuni, este o
acțiune de tragere a persoanei la răspundere penală, or în acest sens s-a expus și
Curtea Constituțională în Hotărârea nr. 26/2010, printre altele fiind constatat că,
recunoașterea calității de bănuit presupune nu numai drepturi procesuale, dar și
restrângerea drepturilor constituționale legate de libertatea persoanei, dreptul la
libera circulație ș.a. Și în cazul recunoașterii calității de bănuit, pe cel de-al treilea
temei – prin ordonanță, persoana este supusă unor restrângeri, manifestate prin
imposibilitatea legalizării unor acte (spre exemplu, de identitate), consemnarea
faptului respectiv în cazierul judiciar, în cazul când persoana este nevinovată,
suferința psihologică, cauzată de suspectarea de comiterea unei infracțiuni,
atitudinea societății și a victimei ș.a.
Susține avocata Angela Popil că, prezenta acțiune nu are ca obiect
revendicarea prejudiciului material, deoarece reclamanta a avut de suferit, una
dintre consecințele nereparate fiind demiterea din funcția deținută de judecător, or
demiterea a avut loc în perioada desfășurării urmăririi penale și judecării a cauzei,
perioadă în care onoarea și reputația profesională i-a fost afectată semnificativ, iar
repunerea în drepturi a reclamantei, conform prevederilor legale la acea perioadă,
fiind imposibilă.
Odată cu înlăturarea reclamantei din funcția de judecător, aceasta a fost pusă
în situația de imposibilitate de a se bucura de reușita și succesele sale profesionale
– o componentă determinantă în ascensiunea oricărui profesionist, în special a
celor din profesiile juridice, care se afirmă în timp pe măsură ce se realizează în
cadrul activității desfășurate.
Avocatul Angela Popil opinează că, pornind de la argumentarea invocată de
către acuzare în actul de renunțare la învinuire, reclamantei ilegal i-a fost
incriminată comiterea infracțiunii prevăzută la art. 307 alin. (1) Cod penal, iar
pentru a se ajunge la concluzia de lipsă a elementelor infracțiunii în acțiunile
reclamantei, au fost necesari 3 ani, perioadă în care reclamanta a fost întro continuă
stare alarmantă și de stres, fiind neglijată în mediul său profesional de către colegi
și colectivul de muncă, iar în cel public fiind tratată cu dispreț de către societate,
dat fiind caracterul infracțiunii de care a fost acuzată că ar fi comis-o și contextul
social în care se afla întreg sistemul de justiție, precum și în cel privat și familial.
Astfel, extensiunea acțiunilor ilegale ale organului de urmărire penală și al
procuraturii în raport cu reclamanta, se cristalizează în două aspecte esențiale –
cauzarea prejudiciului moral și daune aduse reputației profesionale. Determinarea
lezării onoarei, demnității și reputației profesionale, se bazează pe noțiunea de
încălcare a principiilor morale ale societății, iar în speță, această încălcare s-a
produs prin învinuirea fără temei a reclamantei în comiterea infracțiunii prevăzută
de art. 307 alin. (1) Cod Penal, precum și cu persecutarea acesteia, pe calea
urmăririi penale, apoi prin instrumentarea defectuoasă a dosarului penal în privința
sa.
Se mai susține în acțiune că, în societate, cultura constituțională
înrădăcinează dezideratele statului de drept și ale justiției în vederea realizării
idealurilor societății, iar în sistemul acesta de valori, percepția și așteptările
societății sunt foarte înalte îndeosebi față de judecători, care trebuie să își exercite
funcția în mod independent, fără influențe externe, sugestii și presiuni, amenințări
și fără vreun amestec, direct sau indirect, indiferent de la cine ar proveni și sub ce
motiv.
Menționează că, învinuirea adusă a poziționat reclamanta în contrarietatea
acestor deziderate, or anume prin aceasta s-a produs încălcarea principiilor morale
ale societății, care și permit constarea existenței unui prejudiciu moral.
Relevă că, până la momentul inițierii urmăririi penale, reclamanta se bucura
de o reputație ireproșabilă, probată prin avansarea sa atât în cariera de judecător,
cât și prin obținerea calificativelor maxime la evaluarea performanțelor sale de
către Consiliul Superior al Magistraturii. Cariera profesională și onoarea de care se
bucura reclamanta în rândul magistraților, a fost consolidată și de activitățile sale
academice, care similar, sunt condiționate prin manifestarea unui nivel de
cunoaștere avansat al materiei, precum și diligența în respectarea eticii și
deontologiei. Reclamanta și-a început activitatea în calitate de consultant în cadrul
Curții Supreme de Justiție, unde a activat în perioada anilor 1985-1990, ulterior
fiind promovată în funcția de judecător la Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău,
unde a activat în perioada 1990-2004, pentru care prin ascensiune să devină
judecător la Curtea de Apel Chișinău, funcție pe care a deținut-o în perioada 2005-
2017. A obținut calificativul „Excelent”, acordat prin Hotărârea Colegiului de
Evaluare a Performanțelor Judecătorilor a Consiliului Superior al Magistraturii nr.
54/6 din 20 noiembrie 2015, precum și punctajul maxim de 100 de puncte, obținut
prin Hotărârea Colegiului pentru Selecția și Cariera Judecătorilor nr. 146/16 din 10
decembrie 2015.
La 07 februarie 2012, Consiliul Superior al Magistraturii, i-a acordat
reclamantei Diplomă de onoare pentru succese obținute în înfăptuirea justiției și
atitudine conștiincioasă față de obligațiunile de serviciu, iar pentru activitatea sa
prodigioasă și îndelungată de 25 de ani în funcția de judecător, dar și pentru
comportament ireproșabil, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii din
29 septembrie 2015, a fost decorată cu titlul onorific de „Veteran al sistemului
judiciar”.
Se mai menționează că reclamanta a ocupat funcția academică de lector în
cadrul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova (2015-2016),
formator la Institutul Național al Justiției (2011-2017), formator pentru Consiliul
Europei (2012-2016), vicepreședinte al pilonului I al Strategiei implementării
reformelor în sectorul judecătoresc (2011-2014), vicepreședinte al Colegiului
Disciplinar al Consiliului Superior al Magistraturii (2014-2017).
Relevă avocatul Angela Popil că, ascensiunea în carieră și consolidarea
onoarei, demnității și reputației profesionale a reclamantei, a cunoscut o evoluție
constantă până în anul 2017, această evoluție fiind întreruptă nejustificat, drept
consecință a intentării și instrumentării ilegale a dosarului penal în privința sa.
Se evidențiază și faptul că, demnitatea include în sine conștientizarea de
către reclamantă a valorii sale abstracte și concret-sociale, precum și a valorii
grupului profesional-social din care face parte. Or prin crearea acestei situații
devolutive și injuste, demnitatea reclamantei a fost lezată substanțial prin faptul că
a fost înlăturată de la activitatea sa profesională, fapt ce nu i-a permis să-și cizeleze
calitățile profesionale, influențând astfel aprecierea sa în calitate de justițiar,
membru al societății și nu în ultim rând, ca persoană. Lezarea onoarei s-a
manifestat și prin faptul că, reclamanta a simțit modificarea opiniei publice în
raport cu propria persoană, iar în momentul în care despre o persoană se
răspândesc informații false și lezate, aprecierea socială a personalității se schimbă
și persoanei i se aduc prejudicii pe nedrept. Astfel, momentul în care aprecierea
socială a reclamantei a fost alterată, este momentul în care procuratura a inițiat
procesul penal în privința sa, eminamente prin instrumentarea unui dosar vădit
ilegal, la care procurorul ulterior a renunțat.
 Menționează că, reclamantei i s-a adus un prejudiciu moral considerabil, mai
ales având în vedere statutul elevat pe care îl are judecătorul în societate, precum și
având în vedere importanța cauzei asupra căreia s-a expus în această calitate, or
viciile acumulate în procesul penal și ulterior în cadrul acțiunilor în fața justiției, au
perpetuat narațiunea negativă față de personalitatea reclamantei.
Relevă că, plasarea subiectului activității profesionale în spectrul subiectelor
de interes național, cu ulterioara consecință a inițierii acțiunilor de urmărire penală
împotriva reclamantei, constituie ingerința esențială asupra onoarei și demnității
sale. S-a mai evidențiat și comunicarea despre mediatizarea dosarului penal în
cadrul articolului Ziarului de Gardă din 06 iunie 2016, de pe pagina web
www.zdg.md și a articolului de pe pagina www.jurnal.md din 06 mai 2016.
În același timp, acțiunile ilegale ale organelor de urmărire penale și ale
procuraturii au afectat semnificativ starea psihică a reclamantei, iar din lipsă a
instrumentelor legale de a contracara aceste ilegalități, reclamanta în expunerile
sale publice defensive era văzută într-o stare emoțională profundă, cu ochii în
lacrimi, expunerile sale fiind făcute într-o tonalitate de voce tremurândă.
Afirmă că, imaginile fotografice și cele video în care reclamanta manifesta
această stare, erau utilizate în cadrul reportajelor de televiziune, cât și articolele din
presă, creând astfel o ingerință nu doar la starea și sănătatea psihică a reclamantei,
dar și o lezare a onoarei și demnității acesteia, prin atribuirea unei imagini
improprii personalității sale.
Susține că, cele menționate se probează suplimentar prin imaginile
fotografice, difuzate de Ziarul de Gardă, TVR Moldova la 25 iunie 2016,
anticorupție.md la 22 iunie 2016, NIT la 28 iulie 2017, precum și cele video
difuzate de Jurnal TV la 23 aprilie 2018.
Se mai menționează că există o legătură cauzală definită între acțiunile
organelor de urmărire penală și ale procuraturii, în cadrul dosarului instrumentat, și
consecințele care s-au materializat în discreditarea nejustificată a reclamantei în
fața opiniei publice, iar în comunicarea publică, organele de urmărire penală și
procuratura, cu referire la cazul reclamantei, au făcut abstracție de principiul
prezumției nevinovăției.
Relevă avocatul Angela Popil că, în motivarea inițierii urmăririi penale
împotriva reclamantei, Procurorul General interimar a expus public că ar fi ceva la
mijloc și că hotărârea pronunțată de către reclamantă, a fost adoptată cu rea-
credință, urmând ca aceasta să aibă o calitate, pentru a putea fi audiată.
Opinează avocatul Angela Popil că, prezumția de nevinovăție poate fi
încălcată nu numai de un judecător sau de o instanță, ci și de alte autorități publice,
or CEDO interzice orice declarație a unui funcționar public referitoare la anchetele
penale în curs, care ar încuraja publicul să creadă că suspectul este vinovat și ar
prejudicia aprecierea faptelor de către autoritatea judiciară.
 Astfel, expunerile persoanelor publice, menționate anterior, au transmis un
mesaj punitiv față de activitatea judecătorilor și implicit a reclamantei, care
prezumă o sancțiune pentru uzarea independenței și propriei aprecieri în limitele
cadrului legal. Imixtiunea externă în activitatea reclamantei, eminamente ia forma
unei ingerințe la onoarea și demnitatea sa prin faptul atribuirii caracterului finit și
rezolutoriu a pretinselor acțiuni ilegale ale acesteia, în contextul în care persoana
încă nu a fost judecată, iar vinovăția sa nu a fost stabilită de o instanță de judecată,
or în confirmarea celor menționate vine expunerea Procurorului General interimar,
publicată în Ziarul de Gardă în articolul din 06.06.2016.
Menționează că, în rezultatul acțiunilor ilegale ale procuraturii, precum și a
comunicării deficitare în opinia publică s-a proliferat dezideratul fals și defăimător,
potrivit căruia reclamanta, în exercitarea funcției de judecător, este o persoană care
a atentat la orânduirea constituțională a țării, a încălcat acte normativ-juridice și a
neglijat normele morale ale societății.
Relevă că, imixtiunea lacunară a procuraturii în activitatea de judecător a
reclamantei a perpetuat narațiunea falsă și defăimătoare, precum că aceasta este
angajată politic, sfidând astfel principiul independenței judecătorului, consfințit de
lege, fapt care reiese din articolul publicat pe pagina web www.point.md la
31.05.2016 și extrasul din discursul Procurorului General interimar din articolul
Ziarului de Gardă din 06.06.2016. Or declarațiile menționate sunt în contradicție
cu principiile de activitate ale unui judecător, care este chemat să își exercita
funcția de înfăptuire a justiției, în mod independent, pe baza propriei aprecieri a
faptelor și în concordanță cu spiritul legii, fără influențe externe, sugestii, presiuni,
amenințări și fără vreun amestec, direct sau indirect, indiferent de la cine ar
proveni și sub ce motiv.
Declară că, deși într-o societate democratică, comentariile severe din presă
sunt inevitabile uneori în cauzele care prezintă interes pentru public, o campanie de
presă poate să aducă atingere echității unui proces, influențând opinia publică și în
consecință jurații, care trebuie să se pronunțe cu privire la vinovăția acuzatului.
Mai afirmă avocata Angela Popil că, în urma inițierii urmării penale în
privința reclamantei, au fost distribuite multiple informații care perpetuau ingerința
originară, precum articolul de pe www.anticoruptie.md din 30.05.2016, întitulat
„Judecătoarea ***** riscă dosar penal pentru că a obligat CEC să desfășoare
referendumul privind alegerea președintelui țării de către popor”.
Astfel, campania de presă care s-a declanșat în urma acțiunilor nelegale ale
organelor de urmărire penală și ale procuraturii a provocat reclamantei un
sentiment de anxietate, stres și neliniște, iar perturbarea vieții sale s-a manifestat
prin starea permanentă de disconfort și retrăire, precum și faptul că reclamanta a
fost privată de posibilitatea de a savura modul obișnuit de trai, simțindu-se totodată
și incapabilă de a se bucura în modul cuvenit de garanțiile prescrise de lege.
 Se menționează că, opinia publică a fost semnalată prin intermediul surselor
media, iar în rezultatul acțiunilor ilegale ale organelor de urmărire penală și
procuraturii, a fost amenințată și intimidată.
Se mai relevă că, reclamanta a semnalat faptul că a fost supusă încercărilor
de intimidare, atât ea, cât și familia sa, iar mai mulți avocați ar fi fost forțați să
depună mărturii împotriva sa.
Conform jurisprudenței CtEDO, s-au acordat reparații pentru prejudiciul
moral, rezultat din discriminare la asigurarea dreptului victimei la viață privată,
garantat de art. 8 din Convenție. Jurisprudența CtEDO arată că, sentimentul de
frustrare, nedreptate și umilință, reprezintă o stare de dezamăgire și neîncredere în
raport cu valorile față de care este atașată victima, inclusiv modurile de protecție a
acestora, considerent din care, CtEDO a acordat o satisfacție echitabilă pentru
prejudiciul cauzat prin inacțiunea și pasivitatea autorităților de stat. În continuare,
reclamanta prezintă articolele din presă, care au relatat situația cauzei penale și
ulterioara sa demitere din funcția de judecător.
Susține că, drept urmare a inițierii procesului penal în privința reclamantei, a
fost posibilă, în expunerea publică, punerea la îndoială a capacității sale
profesionale, precum și aprecierea negativă și injustă a capacității străduinței sale,
or acestea constituie premise esențiale ale exercitării corecte a atribuțiilor judiciare
și sunt în disonanță cu activitatea ireproșabilă avută până la acel moment.
Menționează că, ingerința menționată se manifestă și prin răspândirea
informațiilor care ridică dubii asupra competenței profesionale a reclamantei, de
către persoane publice, fapt evidențiat în conținutul articolului publicat de Ziarul
de Gardă la 06.06.2016. Diminuarea reputației are loc atunci când părerea publică
față de meritele victimei este considerabil redusă și diminuată, iar în cazul
reclamantei, acestea au survenit, pe cale de consecință fiind pusă la serioasă
îndoială reputația profesională a reclamantei.
Se opinează că aspectul despre diminuarea reputației urmează a fi examinat
în coroborare cu cel de pierdere de oportunitate, care survine atunci când victima
nu poate obține un beneficiu ca urmare a încălcării, beneficiu care cu siguranță ar fi
fost obținut în cazul în care încălcarea nu survenea. În vederea evidențierii
diminuării reputației, precum și a pierderii oportunităților, s-a remarcat Hotărârea
Consiliului Superior al Magistraturii nr. 450/21 din 04 iunie 2017 cu privire la
examinarea în ședință închisă sau publică a avizului consultativ pe marginea
verificării unui judecător, și însăși avizul consultativ al Serviciului de Informații și
Securitate din 19 august 2016, unde este arătat că în rezultatul măsurilor
desfășurate, ar fi fost obținute date cu privire la nerespectarea legislației sau factori
de risc în activitatea judecătorului în cauză, precum și avizul repetat al Serviciului
Informații și Securitate din 09 decembrie 2016, unde este făcută referire la prezența
factorilor de risc în activitatea reclamantei, în calitatea sa de judecător.
 Se mai afirmă că, deși avizele nominalizate, au fost invalidate către Curtea
Constituțională prin Hotărârea nr. 32/2017, pe calea ridicării excepției de
neconstituționalitate și subsecvent, declararea drept neconstituțională a
prevederilor ce vizează verificarea judecătorilor de către Serviciul de Informații și
Securitate, acestea și-au produs efectul negativ asupra reputației profesionale a
reclamantei, prin pierderea funcției de judecător odată cu emiterea Hotărârii
Consiliului Superior al Magistraturii nr. 451/21 din 04.07.2017, prin care s-a
propus președintelui țării demiterea reclamantei din funcția de judecător, și care a
rămas în vigoare. Pe lângă consecințele evidențiate anterior, diminuarea reputației
reclamantei a avut loc și prin difuzarea opiniei publice, a informațiilor cu referire
la avizele Serviciului de Informații și Securitate, spre exemplu în articolele din
02.11.2016 de pagina web www.anticoruptie.md și www.jurnal.md, unde pe lângă
faptul că a fost publicat avizul consultativ integral, a mai fost menționat că
reclamanta nu ar fi respectat legislația, prin pronunțarea cu bună-știință a unei
hotărâri care contravine legii.
Se menționează că, conform jurisprudenței CtEDO, persoanele notorii,
cărora li s-au adus grave atingeri reputației în urma realizării urmării penale și
aplicării sancțiunii față de acestea, urmează a fi repuse în drepturi.
Se mai evidențiază că, la data de 12 iulie 2017, Delegația Uniunii Europene
în Republica Moldova a emis o declarație, prin intermediul și la solicitarea Jurnal
TV, care vine să susțină dezideratul existenței ingerințelor la reputația reclamantei,
precum și pierderea oportunității de către aceasta.
Totodată, și Comitetul pentru Afaceri Juridice și Drepturile Omului al
Asambleei Parlamentare al Consiliului Europei, prin memorandumul din 03
octombrie 2019, a făcut referință la cazul reclamantei, pe care l-a calificat drept un
exemplu izbitor de persecutare politică a unui judecător.
Infracțiunea care a fost imputată reclamantei este prevăzută de art. 307 alin.
(1) Cod penal și presupune pronunțarea cu bună-știință de către judecător a unei
hotărâri, sentințe, decizii sau încheieri contrare legii, faptă care se pedepsește cu
amendă în sumă de la 650 la 1150 unități convenționale sau cu închisoare de până
la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a
exercita o anumită activitate, pe un termen de până la 5 ani.
Raportat la speța dedusă judecății se afirmă că, gravitatea infracțiunii
prevăzută la art. 307 Cod penal nu se măsoară preponderent pornind de la
gravitatea sancțiunii pentru comiterea acesteia, cât urmează a fi măsurată prin
impactul constatării comiterii acestei infracțiuni de către un judecător în exercitarea
atribuțiilor inerente funcției deținute – înfăptuirea actului de justiție. Or acuzarea
unui judecător de comiterea infracțiunii prevăzută la art. 307 Cod Penal, pentru
simplul motiv că un act judecătoresc pronunțat de către ultimul într-o cauză a fost
casat de o instanță superioară, nu poate fi admisă în situația în care legea prevede
posibilitatea casării actelor judecătorești, în cadrul procedurii de control
judecătoresc superior. Incriminarea unui judecător prin prisma adoptării unei
hotărâri nelegale poate fi acceptată atunci când judecătorul nu poate nici într-un fel
motiva propria convingere și concluzia trasă în actul judecătoresc constatat a fi
ilegal, însă judecătorul vizat nu va putea fi tras la răspundere penală pentru
pronunțarea unei hotărâri judecătorești, bazată pe propria convingere motivată.
Gravitatea infracțiunii prevăzută la art. 307 Cod penal se manifestă prin impactul
acesteia asupra calității actului de justiție, atunci când acuzațiile aduse sunt
susținute prin probatoriu indubitabil. Odată cu pornirea procesului penal prin
emiterea ordonanței Procurorului General interimar al Republicii Moldova din 08
iunie 2016, reclamanta a fost supusă unei persecuții fără precedent pentru deciziile
adoptate în calitatea sa de judecător în cadrul Curții de Apel Chișinău. În
detrimentul raționamentelor juridice, reclamanta a fost trasă ilegal la răspundere
penală și această ilegalitate a atras după sine mai multe consecințe previzibile,
evitabil și eminamente nefaste pentru reclamantă, sub multitudinea aspectelor
lezării drepturilor sale, examinate și probate în prezenta acțiune. Se mai afirmă că,
puterea judecătorească este unul dintre cei trei piloni fundamentali ai statului
democratic modern, egali ca importanță, iar pentru a-și putea îndeplini îndatoririle
pe care le are, puterea judecătorească trebuie să fie independentă față de puterea
legislativă și cea executivă, fapt care implică libertate față de orice influență care
poate fi exercitată de acestea.
Având în vedere personalitatea notorie a reclamantei atât în Republica
Moldova, cât și peste hotarele acesteia, informația despre învinuirea acesteia s-a
răspândit într-un spectru nelimitat și nedeterminat, care depășește auditoriul
național, or din probele administrate la acțiune rezultă că asupra acțiunilor ilegale
întreprinse împotriva reclamantei, s-au expus organisme și entități internaționale.
După cum rezultă din sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 09
august 2016, urmărirea penală împotriva reclamantei a fost inițiată la 08 iunie 2016
și finalizată prin pronunțarea sentinței de achitare, având în vedere renunțarea la
învinuire, materializată prin ordonanța din 04 iulie 2019.
În conformitate cu jurisprudența Curții Constituționale, judecătorul, în
calitate de deținător al puterii judecătorești, trebuie să-și poată exercita funcția sa în
deplină independență, în raport cu toate constrângerile, forțele de natură socială,
economică sau politică și chiar în raport cu alți judecători sau administrația
judecătorească.
Or sub aspect procedural, prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire
penală și ale procuraturii, reclamantei i-au fost lezate și restrânse nejustificat
dreptul la viață privată, precum și dreptul la un proces echitabil, iar urmare a
acestor acțiuni, s-au adus serioase atingeri onoarei, demnității și reputației
profesionale. Probatoriul administrat demonstrează suficient că în urma
persecutării reclamantei, acesteia i-au fost cauzate suferințe psihice considerabile,
fiind supusă încercărilor de intimidare, atât personal, cât și familia sa.
Se mai afirmă că, reclamanta a fost într-o continuă stare alarmantă și de
stres, fiind neglijată în mediul său profesional de către colegi și colectivul de
muncă, iar în cel public fiind tratată cu dispreț de către societate dat fiind caracterul
infracțiunii de care a fost acuzată că ar fi comis-o și contextul social în care se află
întreg sistemul de justiție, precum și în cel privat și familial.
Susține avocatul Angela Popil că, o condiție adiacentă, dar la fel de
importantă în determinarea prejudiciului cauzat reclamantei, o constituie și
extinderea calitativă și cantitativă a informațiilor aferente acțiunilor ilegale ale
organelor de urmărire penală și procuraturii.
Menționează că, lezarea onoarei, demnității și reputației profesionale a
reclamantei în urma acțiunilor subversive în cadrul cauzei penale, s-au produs în
primul rând prin faptul că aceste informații au fost răspândite pe larg în spațiul
public, fapt care a atras inițierea unei campanii masive de linșaj public.
În drept, întru justificarea încasării prejudiciului moral și a cheltuielilor de
judecată acțiunea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 1545/1998 din 25
februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile
ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor
judecătoreşti, Codului civil și Codului de procedură civilă, toate în cumul cu
jurisprudența CtEDO, solicitându-se compensarea din contul Ministerului Justiție
în beneficiul reclamantei ***** a sumei de 1 000 000 lei cu titlu de prejudiciu
moral.
La 12 decembrie 2022, avocatul Angela Popil a depus în interesele
reclamantei cerere de concretizare a acțiunii, prin care a ajustat acțiunea la rigorile
prevederilor de drept material referitoare la sursa din care se solicită încasarea,
aceasta fiind evidențiată a fi din bugetul de stat prin intermediul Ministerului
Justiției, pretinzându-se suplimentar și încasarea cheltuielilor de asistență juridică
în mărime de 5 000 lei, cu anexarea Raportului de activitate al avocatului împreună
cu bonul de plată (f. d. 177-180).
Prin referința înregistrată la 08 decembrie 2022, semnată de Ministrul
Justiției, pârâtul Ministerul Justiției a recunoscut acțiunea, fiind invocată
admisibilitatea acesteia, obiectându-se însă asupra cuantumului revindecărilor
reclamantei, care au fost considerate excesive (f. d. 182- 187).
Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, emisă la 08 februarie
2023, s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de către avocata
Angela Popil în interesele reclamantei *****.
S-a încasat din contul bugetului de Stat prin intermediul Ministerului
Justiției în beneficiul reclamantei *****, suma de 800 000 (opt sute mii) lei cu titlu
de prejudiciu moral, cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală și
procuraturii ca urmare a tragerii ilegale la răspundere penală în temeiul art. 307
alin. (1) din Codul penal, acțiuni soldate cu achitarea Domnicăi ***** prin sentința
Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 09 august 2019, definitivă și irevocabilă
din 26 august 2019, de învinuirea adusă în comiterea infracțiunii prevăzute de art.
307 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a renunțării acuzatorului de stat la
învinuire în ședința de judecată.
S-a încasat din contul bugetului de Stat prin intermediul Ministerului
Justiției în beneficiul reclamantei *****, proporțional pretențiilor admise din
acțiune, suma de 4 500 (patru mii cinci sute) lei cu titlu de cheltuieli pentru
asistență juridică suportate la examinarea prezentei cauze civile.
În rest, cererea de chemare în judecată în partea compensării excedentului
prejudiciului moral adjudecat prin prezenta hotărâre, precum și în partea încasării
sumei ce depășește cuantumul cheltuielilor de asistență juridică acordate
reclamantei în prezentul proces, s-a respins ca neîntemeiată.
Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 09 februarie 2023, în
termenul legal, Ministerul Justiției a declarat apel, însă fără a indica motivele de
fapt și de drept pe care își întemeiază apelul, prin care a solicitat admiterea
apelului, casarea hotărârii cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie
respinsă integral (f.d.205).
La fel și Procuratura Anticorupție la 15 februarie 2023 a declarat apel, însă
fără a indica motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază apelul (f.d.207).
Prin încheierea Curții de apel Chișinău din 11 mai 2023 nu s-a dat curs
cererii de apel depusă de Ministerul Justiției și cererii de apel declarată de
Procuratura Anticorupție împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,
emisă la 08 februarie 2023, în cauza civilă nr.2-18015 /22, intentată la cererea de
chemare în judecată depusă de ***** împotriva Ministerului Justiției, intervenient
accesoriu Procuratura Generală cu privire la repararea prejudiciului moral estimat
la suma de 1 000 000 lei, cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire
penală, procuraturii și instanțelor de judecată, materializate în tragere ilegală la
răspundere penală, cu compensarea cheltuielilor de asistență juridică suportate la
examinarea prezentei cauze civile.
S-a oferit apelanților Ministerului Justiției și Procuraturii Anticorupție un
termen rezonabil de 15 zile din data recepționării prezentei încheieri, pentru a
depune, prin intermediul biroului de audiență al Curții de Apel Chișinău, cererea
de apel motivată redactată pe suport de hârtie.
La 23 mai 2023 Procuratura Anticorupție a depus cererea de apel motivată
prin care și-a exprimat dezacordul cu hotărârea instanței de fond.
A indicat că conform prevederilor Legii privind modul de reparare a
prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale
procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr. 1545 din 25 februarie 1998, mărimea
compensației pentru repararea prejudiciului moral se determină de instanța de
judecată luându-se în considerare: a) gravitatea infracțiunii de a cărei săvârșire a
fost învinuită persoana respectivă – în speță, ***** a fost învinuită de săvârșirea
infracțiunii prevăzute de art. 307 Cod penal, care reprezintă o infracțiune mai puțin
gravă, prevăzând în calitate de sancțiune amendă în sumă de la 650 la 1150 unități
convenționale sau cu închisoare de până la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de
dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un
termen de până la 5 ani. b) caracterul și gravitatea încălcărilor procesuale comise la
urmărirea penală și la examinarea cauzei penale în instanța de judecată; c)
rezonanța pe care a avut-o în societate informația despre învinuirea persoanei,
natura dreptului personal lezat și locul lui în sistemul de valori al persoanei - în
speță, la momentul pornirii urmăririi penale, ***** activa în calitate de judecător
la Curtea de Apel Chișinău; d) durata urmăririi penale, precum și durata examinării
cauzei penale în instanța de judecată - la caz, urmărirea penală și examinarea
cauzei în instanța de judecată în privința intimatei a durat de la 8 iunie 2016 până
la 9 august 2019. e) durata aflării nelegitime a persoanei în detenție - în speță, față
de intimată pe durata întregului proces penal nu s-au aplicat careva măsuri
preventive. f) suferințele fizice, caracterul și gradul suferințelor psihice; g) măsura
în care compensația bănească poate atenua suferințele fizice și psihice cauzate.
Analizând circumstanțele expuse, luând în considerație suferințele psihice
suportate de către intimată în legătură cu declanșarea urmăririi penale și expedierea
cauzei penale în instanța de judecată, gradul trăirilor negative și disconfortul
suportat odată cu supunerea acesteia urmăririi penale, compensația bănească în
mărime de 800 000 lei este una disproporțională, or la caz se constată că ***** a
fost învinuită de săvârșirea unei infracțiuni mai puțin grave și în privința acesteia
nu au fost aplicate careva măsuri preventive.
Corespunzător, instanța de fond la aprecierea cuantumului prejudiciului
moral, a ținut cont, în principal, de durata procedurii și de impactul pe care l-au
avut aceste proceduri pentru partea reclamantă, or cuantumul despăgubirilor
trebuie astfel stabilit, încât acestea să aibă efect compensatoriu și nu trebuie să
constituie nici sume excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificative
pentru victimele daunelor, relevantă fiind aici prevederea de la alin.(3) al art.l 1 din
Legea 1545/1998 care statuiază că; „în toate cazurile, instanța de judecată se va
baza pe principiile compensării rezonabile și echitabile a prejudiciului moral.”
În aceiași ordine de idei, prevederile art. 2037 din Codul civil, indică că
mărimea despăgubirii pentru prejudiciu moral se determină de către instanța de
judecată în funcție de caracterul și gravitatea prejudiciului moral cauzat persoanei
vătămate, de gradul de vinovăție a autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o
condiție a răspunderii, și de măsura în care această despăgubire poate aduce
satisfacție echitabilă persoanei vătămate.
 Totodată, caracterul și gravitatea prejudiciului moral urma să le aprecieze
instanța de judecată, luând în considerare circumstanțele în care a fost cauzat
prejudiciul, restrângerea posibilităților de viață familială și socială, precum și
statutul social al persoanei vătămate.
La determinarea despăgubirii, instanța de judecată urma să acorde o
despăgubire care, pe de o parte, are o mărime comparabilă cu cea acordată în mod
obișnuit în împrejurări similare și, pe de altă parte, ia în cont particularitățile
cazului, ținând cont în acest sens, atât de practica judiciară națională, precum și de
jurisprudența CtEDO.
În această ordine de idei, ținând cont de caracterul și gravitatea prejudiciului
moral cauzat reclamantei, de măsura în care această despăgubire poate aduce
satisfacție echitabilă reclamantei, de statutul social pe care l-a avut reclamanta care
a deținut funcția de judecător al Curții de Apel Chișinău și de toate particularitățile
cauzei în ansamblu, precum și sumele acordate de Curtea Europeană în spețe
similare, unde Moldova este statul pârât dar și practica națională, determinarea
prejudiciului moral în limita a 800 000 de lei este una disproporționată realităților
economice și sociale ale Republicii Moldova.
Prin urmare, raportând circumstanțele descrise la normele de drept guvernate
de raportul juridic litigios, consideră că hotărârea primei instanțe este neîntemeiată
și pasibilă de casare.
Solicită admiterea apelului. Casarea integrală a hotărârii Judecătoriei
Chișinău, sediul Centru, emiterea unei noi hotărâri, prin care să fie admise parțial
pretențiile înaintate de reclamanta *****, cu determinarea proporțională a
prejudiciului moral în funcție de caracterul și gravitatea prejudiciului adus.
La 29 mai 2023 Ministerul Justiției a depus cererea de apel motivată.
În motivarea cererii de apel, Ministerul Justiției și-a manifestat dezacordul
cu soluția primei instanțe reiterând că instanța de fond la adoptarea soluției, a
interpretat eronat normele de drept material ce țin de încasarea prejudiciului cauzat
prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale
instanțelor judecătorești, în condițiile în care s-a realizat o evaluare exagerată
privind cuantumul prejudiciului moral, în coraport cu ansamblul circumstanțelor
cauzei perindate.
Accentuează că instanța de fond corect a constatat că în privința intimatului
***** a fost emisă sentință de achitare. Acest fapt nici nu a fost infirmat de către
Ministerul Justiției. Totuși, se atestă o lipsă a unei justificări pertinente a instanței,
în ceea ce vizează necesitatea reparării prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale
organelor de urmărire penală, procuraturii și instanțelor judecătorești, în folosul
intimatului *****, în cuantum de 800 000 lei.
Relevă că Ministerul Justiției nu contestă criteriile de apreciere a
prejudiciului moral, precum gravitatea infracțiunii, încălcările procesuale comise la
faza urmăririi penale sau rezonanța pe care a avut-o în societate informația despre
învinuirea persoanei. Aceste aspecte consideră că sunt probate însuși prin efectul
renunțării integrale, în cadrul ședinței de judecată, de către procurorul în
Procuratura Anticorupție - Eugeniu Rurac, asupra învinuirii formulate în privința
prezentului reclamant. Iar, rezonanța pe care a avut-o în societate informația despre
învinuirea persoanei a fost probată suficient însuși de către partea intimată.
Totuși, cu referire la criteriul duratei urmăririi penale și examinării cauzei
penale în instanța de judecată, reiterează că intimatul nu poate pretinde durata
nerezonabilă a procedurilor penale, intentate în privința sa, or, actualmente,
legislația națională prevede un mecanism legislativ de constatare a caracterului
duratei procedurilor și eventualitatea compensării prejudiciului moral în acest sens.
In concreto, Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011, privind repararea de către stat a
prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a
cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești,
reprezintă acel remediu intern.
Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 87/2011, „orice persoană fizică sau
juridică ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a
cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești poate
adresa în instanță de judecată o cerere de chemare în judecată privind constatarea
unei astfel de încălcări și repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, în
condițiile stabilite de prezenta lege și de legislația procesuală civilă”. însă,
intimatul nu a uzat de acest mecanism, constituind inclusiv eventuale pretenții
tardive, drept pentru care acesta nu poate invoca, în susținerea cuantumului
prejudiciului moral, în baza Legii nr. 1545/1998, nerezonabilitatea duratei
procedurilor.
Cu referire la natura dreptului personal lezat, suferințele fizice, caracterul și
gradul suferințelor psihice și măsura în care compensația bănească poate atenua
suferințele fizice și psihice cauzate, notează că prin noțiunea de prejudiciu moral se
înțeleg suferințele psihice sau fizice cauzate prin acțiuni sau omisiuni care
atentează la valorile nepatrimoniale ce aparțin persoanei din momentul nașterii sau
la bunurile dobîndite prin lege (viața, sănătatea, demnitatea și reputația
profesională, inviolabilitatea vieții personale, secretul de familie și personal).
Remarcă că referitor la subiectul afectării reputației profesionale, intimatul
nu a prezentat probe concludente prin care ar justifica faptul că urmare a intentării
dosarului penal reputația profesională a fost știrbită, legătura de cauzalitate nefiind
probată.
Mai mult decât atât, prin Hotărârea Parlamentului nr. 121 din 16 august
2019, doamna ***** a fost numită în funcția de judecător al Curții Constituționale.
Conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 317 din 13 decembrie 1994, Judecător al
Curții Constituționale poate fi persoana care deține cetățenia Republicii Moldova,
are domiciliul în țară, are pregătire juridică superioară, înaltă competență
profesională și o vechime de cel puțin 15 ani în activitatea juridică, în învățămîntul
juridic superior sau în activitatea științifică”. Astfel, fiind numită în funcția
respectivă, reclamantul nu poate pretinde, în argumentarea prejudiciului moral,
afectarea reputației profesionale urmare a intentării dosarului penal, elementului
legăturii de cauzalitate lipsind în totalitate.
De asemenea, urmează a fi relevat instanței de apel, faptul că în privința
intimatului nu au fost aplicate careva măsuri privative de libertate, iar asupra
intimatului a fost emisă o sentința de achitare, din start - de către instanța de fond,
nefiind contestată. Acest fapt, de asemenea, urmează a fi considerat la aprecierea
cuantumului prejudiciului moral acordat. Or, din practica Ministerului Justiției, în
litigiile intentate în ordinea Legii nr. 1545/1998, s-au atestat litigii repugnante, atât
din considerentul măsurilor aplicate în privința intimatului, cât și condamnări,
nenumărate rejudecări, soldate cu achitări ulterioare.
Menționează că în majoritatea cazurilor instanțele de judecată la examinarea
în fond a litigiilor ce țin de încasarea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale
organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești acordă
reclamanților cu titlu de prejudiciu sume astronomice și iluzorii.
Astfel, instanța de fond nu trebuie să-și formeze o idee preconcepută
conform căreia presupusa încălcare a unui drept implică în mod obligatoriu și
existența unui prejudiciu incomensurabil.
Este necesar de stabilit prin probe concludente, corespunzătoare
circumstanțelor perindării cauzei vizate, pertinența prejudiciului solicitat. Or, o
atitudine preconcepută față de anumite litigii determină pe cale de consecință un
efect nociv nu doar pentru societate, cât și pentru cadrul legal, din motiv că se
creează un precedent care cu trecerea timpului este tot mai greu de remediat.
Susține că instanța a apreciat superficial probele administrate, aplicând
eronat normele dreptului material și ca urmare, a emis o hotărâre oferind o sumă
exorbitantă la 08 februarie 2023.
Solicită admiterea cererii de apel depuse de către Ministerul Justiției al
Republicii Moldova; Casarea parțială a hotărârii Judecătoriei Chișinău (sediul
Centru) din 8 februarie 2023. Emiterea unei noi hotărâri în sensul diminuării
cuantumului prejudiciului moral.
La 09 iunie 2023, avocatul Angela Popil în interesele intimatei ***** a
depus referință prin care a solicitat respingerea cererilor de apel depuse de
Ministerului Justiţiei și de Procuratura Anticorupție ca fiind neîntemeiate, cu
menținerea hotărârii Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, din 08 februarie 2023.
În ședința instanței de apel, reprezentantul apelantului, Ministerul Justiției al
Republicii Moldova, Pantea Daniel a solicitat admiterea apelului din motivele
invocate, casarea parțială hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 8
februarie 2023. Emiterea unei noi hotărâri în sensul diminuării cuantumului
prejudiciului moral. În privința apelului depus de Ministerul Justiției a solicitat să
fie admis.
Reprezentantul apelantului Procuratura Anticorupție, Irina Catan a solicitat
admiterea apelului declarat, casarea hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,
emiterea unei noi hotărâri, prin care să fie admise parțial pretențiile înaintate de
reclamanta *****, cu determinarea proporțională a prejudiciului moral în funcție
de caracterul și gravitatea prejudiciului adus. În privința apelului depus de
Ministerul Justiției a solicitat să fie admis.
Reprezentantul intimatei *****, avocatul Popil Angela a solicitat
respingerea cererilor de apel cu menținerea hotărârii Judecătoriei Chişinău, sediul
Centru, din 08 februarie 2023.
Audiind părțile în proces, studiind materialele dosarului și înscrisurile
administrate, analizând concluziile expuse în hotărârea supusă apelului în
coroborare cu argumentele expuse în cererea de apel, Colegiul civil, comercial și
de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău concluzionează că apelul
depus de Ministerului Justiţiei și apelul depus de Procuratura Anticorupție sunt
neîntemeiate și urmează a fi respinse, iar hotărârea Judecătoriei Chişinău, sediul
Centru, din 08 februarie 2023 urmează a fi menținută, reieșind din următoarele
considerente:
În conformitate cu prevederile art.373 alin. (1), (2) și (5) CPC, instanța de
apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate,
legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea
circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului,
instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea
primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță
pentru soluționarea cauzei, apreciază probele din dosar și cele prezentate
suplimentar în instanță de apel de către participanții la proces. Instanța de apel este
obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.
Din conținutul celor relatate, Colegiul civil reține că sarcina instanței de apel
derivă din dispozițiile art.373 alin.(1), (2) și (5) CPC, în condițiile în care instanța
de fond a soluționat fondul cauzei, cu expunerea argumentelor în vederea admiterii
sau respingerii acțiunii în raport cu concluziile reținute de către aceasta.
În conformitate cu art.385 alin.(1) lit. a) CPC, instanța de apel, după ce
judecă apelul, este în drept să respingă apelul și să mențină hotărârea primei
instanțe.
Colegiul remarcă că hotărârea este întemeiată, dacă în ea sunt expuse toate
circumstanțele care au importanță la soluționarea cauzei și care au fost verificate în
ședința de judecată multilateral, complet și au fost elucidate probele privind
circumstanțele constatate ale cauzei.
 Înaintând prezenta acțiune împotriva Ministerului Justiției al Republicii
Moldova intervenient accesoriu Procuratura Generală, în baza circumstanțelor
expuse, ***** a solicitat încasarea din contul Ministerului Justiției al Republicii
Moldova în beneficiul reclamantei a sumei de 1 000 000 lei cu titlu de prejudiciu
moral, cauzat prin tragerea ilegală a reclamantei la răspundere penală în baza art.
307 alin. (1) din Codul penal, soldată cu achitarea ulterioară a reclamantei în
legătură cu renunțarea acuzatorului de stat la învinuire.
Fiind investită cu judecarea cauzei în fond, prima instanță s-a pronunțat în
privința temeiniciei parțiale a acțiunii, dispunând încasarea din contul bugetului de
Stat prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul reclamantei *****, suma
de 800 000 (opt sute mii) lei cu titlu de prejudiciu moral, cauzat prin acțiunile
ilicite ale organului de urmărire penală și procuraturii ca urmare a tragerii ilegale la
răspundere penală în temeiul art. 307 alin. (1) din Codul penal.
S-a încasat din contul bugetului de Stat prin intermediul Ministerului
Justiției în beneficiul reclamantei *****, proporțional pretențiilor admise din
acțiune, suma de 4 500 (patru mii cinci sute) lei cu titlu de cheltuieli pentru
asistență juridică suportate la examinarea prezentei cauze civile. În rest, cererea de
chemare în judecată în partea compensării excedentului prejudiciului moral
adjudecat prin prezenta hotărâre, precum și în partea încasării sumei ce depășește
cuantumul cheltuielilor de asistență juridică acordate reclamantei în prezentul
proces, s-a respins ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță și-a motivat soluția prin faptul că
caracterul ilicit al acțiunilor organului de urmărire penală s-a constatat cu
certitudine că prin sentința de achitare emisă în privința reclamantei, motiv din care
acțiunea înaintată de ***** se încadrează în condițiile articolului 3 alin. (1) lit. a)
din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului
cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale
instanțelor judecătorești.
Aici instanța de apel reține că, potrivit art.3 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din
Legea nr. 1545 din 25.02.1998 cu privire la modul de reparare a prejudiciului
cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale
instanței judecătorești, este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei
fizice sau juridice în urma reținerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive
sub formă de arest, de declarație de a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale
la răspundere penală. Prejudiciul cauzat se repară integral, indiferent de culpa
persoanelor cu funcție de răspundere din organele de urmărire penală, din
procuratură şi din instanțele judecătorești.
Conform art.5 al Legii nr. 1545 din 25.02.1998 cu privire la modul de
reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire
penală, ale procuraturii și ale instanței judecătorești, cauzele cu privire la repararea
prejudiciului material şi moral se examinează în conformitate cu normele de
procedură civilă în vigoare. Organul care reprezintă statul în instanța de judecată
pe această categorie de cauze este Ministerul Justiției.
Conform art.6 lit. a) al Legii nr. 1545 din 25.02.1998 cu privire la modul de
reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire
penală, ale procuraturii și ale instanței judecătorești, dreptul la repararea
prejudiciului, în mărimea şi modul stabilit de prezenta lege, apare în cazul
devenirii definitive şi irevocabile a sentinței de achitare iar potrivit art. 10 al
aceleiași legi dreptul persoanei fizice la repararea prejudiciului moral în mărimea şi
în modul stabilite de prezenta lege apare în cazurile specificate la art.6.
În conformitate cu art. 7 alin. (1) din Codul civil, legea civilă nu are caracter
retroactiv. Ea nu modifică și nici nu suprimă condițiile de constituire a unei situații
juridice constituite anterior, nici condițiile de stingere a unei situații juridice stinse
anterior. De asemenea, legea nouă nu modifică și nu desființează efectele deja
produse ale unei situații juridice stinse sau în curs de realizare. Alin. (4) al
articolului citat prevede că, în cazul situațiilor juridice contractuale în curs de
realizare la data intrării în vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze
natura și întinderea drepturilor și obligațiilor părților, precum și orice alte efecte
contractuale, dacă legea nouă nu prevede altfel.
Astfel, Colegiul relevă că speței îi sunt aplicabile prevederile Codului civil
în redacția Legii nr. 1107-XV din 06.06.2002, în vigoare până la 01.03.2019,
având în vedere că reclamanta a fost subiect al cauzei penale nr. 20169242021 în
perioada 08 iunie 2016 – 09 august 2019.
Conform art. 53 alin. (2) din Constituția din 29 iulie 1994, statul răspunde
patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârșite în
procesele penale de către organele de anchetă și instanțele judecătorești.
Potrivit prevederilor art.14 alin. (1), (2) Cod civil în vigoare la data
producerii situațiilor juridice, persoana lezată într-un drept al ei poate cere
repararea integral a prejudiciului cauzat astfel. Se consideră prejudiciu cheltuielile
pe care persoana lezată într-un drept al ei lea suportat sau urmează să le suporte la
restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu
efectiv), precum și beneficiul neobținut prin încălcarea dreptului (venitul ratat).
Statul se exonerează de răspundere în cazul când persoana vătămată a
contribuit intenționat și benevol la producerea prejudiciului prin autodenunț. În
conformitate cu art.1398 al.(1) Codului civil, cel care acționează față de altul în
mod ilicit, cu vinovăție este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile
prevăzute de lege, și prejudiciul moral cauzat prin acțiune sau omisiune.
Materialele cauzei atestă că conform copiei Ordonanței din 08 iunie 2016,
Procurorul General-interimar al Republicii Moldova, a dispus începerea urmării
penale în privința reclamantei, la acea etapă judecător la Curtea de Apel Chișinău,
pe faptul pronunțării cu bună-știință a unei hotărâri contrare legii, infracțiune
prevăzută de art. 307 alin. (1) din Codul penal, pe motiv că prin hotărârea Curții de
Apel Chișinău din 14 aprilie 2016 emisă de judecătorul *****, s-a obligat Comisia
Electorală Centrală să adopte o hotărâre cu privire la inițierea referendumului
republican constituțional pentru revizuirea Constituției Republicii Moldova,
hotărâre care a fost casată prin decizia Curții Supreme de Justiție din 22 aprilie
2016. Or la judecarea recursului, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție a constatat că hotărârea adoptată
de instanța de fond este ilegală, iar instanța de fond la adoptarea hotărârii și-a
depășit competențele atribuite prin lege, interpretând în felul său prevederile
Constituției (f. d. 33-36).
În conformitate cu Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 450/21
din 04.07.2017, anexată în copie la actele cauzei, s-a dispus examinarea în ședință
închisă a avizului consultativ pe marginea verificării reclamantei, în calitatea sa de
judecător (f. d. 37-38).
Potrivit dispozițiilor Avizului consultativ al Serviciului de Informații și
Securitate, anexat în copie la dosar și pertinente prezentei cauze, se comunică
faptul că, referitor la reclamantă, la acea etapă judecător la Curtea de Apel
Chișinău, au fost obținute date cu privire la nerespectarea legislației sau factori de
risc în activitate, fiind menționat inter alia faptul că, în anul 2016, Procuratura a
inițiat cauza penală nr. 2016928173, pornită la 08 iunie 2016 în conformitate cu
prevederile art. 307 alin. (1) Cod penal al Republicii Moldova, pe faptul
pronunțării cu bună-știință a unei hotărâri contrare legii (f. d. 39-40).
Conform copiei dispozitivului Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii
nr. 451/21 din 04 iulie 2017, examinând în ședință închisă chestiunea cu privire la
avizul consultativ pe marginea verificării unui judecător, reclamanta, la acea etapă
judecător al Curții de Apel Chișinău, a fost declarat incompatibilă cu funcția de
judecător, fiind propus Președintelui Republicii Moldova eliberarea reclamantei
din funcția de judecător, în temeiul art. 15 alin. (4), (5) din Legea nr. 271 din 18
decembrie 2008 cu privire la verificarea titularilor și a candidaților la funcții
publice, art. 8 alin. (3), (31 ), art. 25 alin. (1) lit. i) din Legea cu privire la statutul
judecătorului (f. d. 41).
Potrivit copiei Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 289 din 21
iulie 2017, s-a dispus eliberarea reclamantei din funcția de judecător la Curtea de
Apel Chișinău, în legătură cu nerespectarea prevederilor art. 8 din Legea cu privire
la statutul judecătorului și ca urmare a deciziei privind incompatibilitatea sa cu
interesele funcției publice (f. d. 42).
În continuare, la materialele cauzei se atestă extrase de pe paginile web, care
conțin articolele difuzate de către mass-media din Republica Moldova și cea
străină, comunicate ale autorităților publice și organismelor internaționale, rapoarte
ale organizațiilor internaționale, toate acestea conținând o descriere a situației
personale și de serviciu a reclamantei, în contextul pornirii cauzei penale în
privința acesteia (f. d. 43-120).
Conform copiei sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani nr. 1-
324/2018 din 09 august 2019, devenită irevocabilă prin neatacare la 26 august
2019, reclamanta ***** Ștefan a fost achitată de învinuirea în comiterea
infracțiunii prevăzute de art. 307 alin. (1) din Codul penal, pe motiv că fapta nu
întrunește elementele infracțiunii, urmare a renunțării la învinuire de către
acuzatorul de stat (f. d. 121-159).
Astfel, se constată că reclamanta ***** în perioada 08 iunie 2016 – 09
august 2019, a fost subiect al cauzei penale nr. 20169242021, pornită prin
Ordonanța Procurorului General 12 interimar al Republicii Moldova din 08 iunie
2016, fiind învinuită de faptul că, activând în funcția de judecător al Curții de Apel
Chișinău, ar fi comis acțiuni care au subminat autoritatea și prestigiul justiției,
discreditând înalta funcție de judecător, pronunțând cu bună-știință o hotărâre
contrară legii.
Potrivit ordonanței din 08 iunie 2016 de începere a urmării penale,
reclamantei i s-a imputat faptul că, la data de 14 aprilie 2016, examinând acțiunea
civilă la cererea Grupului de inițiativă privind desfășurarea referendumului
republican constituțional către Comisia Electorală Centrală privind anularea
Hotărârii nr. 4608 din 30 martie 2016, Judecătorul *****, contrar prevederilor art.
141, alin. (1) lit. a) din Constituția Republicii Moldova și contrar prevederilor art.
157 alin. (2) Cod Electoral, în lipsa unui temei juridic legal, a adoptat, a semnat și
pronunțat cu bună-știință Hotărârea în numele legii prin care a dispus anularea
Hotărârii nr. 4608 din 30 martie 2016 a Comisiei Electorale Centrale, obligând
autoritatea electorală să adopte o hotărâre cu privire la inițierea referendumului
republican constituțional pentru revizuirea Constituției Republicii Moldova.
Colegiul reține că acuzarea a considerat că hotărârea judecătorului Curții de
Apel Chișinău – *****, a fost adoptată contrar normelor de drept material și
circumstanțelor de fapt, reținând că judecătorul Curții de Apel Chișinău, *****,
fiind o persoană cu funcție de demnitate publică, învestită constituțional cu
atribuții de înfăptuire a justiției în numele legii, a acționat contrar principiilor
puterii judecătorești ce mizează pe apărarea și realizarea drepturilor și libertăților
fundamentale ale cetățenilor și ale asociațiilor acestora, ale întreprinderilor,
instituțiilor și organizațiilor, știrbind în așa mod din imaginea autorității puterii
judecătorești a Republicii Moldova.
Se reține că anterior, Curtea Constituțională a abordat în hotărârea nr. 12 din
07 iunie 2011 aspectul referitor la faptul dacă judecătorul poate fi tras la
răspundere civilă/disciplinară pentru erori judiciare ce au determinat modificarea
sau chiar anularea unei hotărâri judecătorești de către o instanță ierarhic superioară.
 Astfel, chiar dacă obiectul de examinare care a culminat cu adoptarea de
către Curtea Constituțională a hotărârii nr. 12 din 07 iunie 2011 a rezidat în
controlul constituționalității prevederii art. 22 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 544-
XIII din 20 iulie 1995 „Cu privire la statutul judecătorului” în redacţia Legii nr.
152 din 8 iulie 2010 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”,
Curtea a abordat cu titlu de principiu statutul funcției de judecător. Astfel, Curtea a
notat în pct. 6 că, „importanţa socială a funcţiei de judecător este influenţată de
rolul justiţiei în societate şi determină înaintarea unui şir de cerinţe faţă de
comportamentul profesional al judecătorilor. Fiecare vrea să vadă în judecător o
persoană integră, demnă de încredere şi avînd o competenţă înaltă.
Comportamentul profesional impune respectarea anumitor standarde, atît în cadrul
exercitării activităţii de judecător, cît şi în cadrul adiacent”
Potrivit pct.2 din principiul V al Recomandării nr.(94)12 al Comitetului de
Miniştri către statele-membre ale Consiliului Europei „Privind independenţa,
eficienţa şi rolul judecătorului”, adoptate la 13 octombrie 1994, judecătorii au
obligaţia şi trebuie să deţină puterea de a exercita responsabilităţile judiciare ce le
revin în scopul de a se asigura de aplicarea corectă a legii şi instrumentarea cauzei
în mod echitabil, eficient şi rapid.
Conform Legii cu privire la statutul judecătorului, judecătorii sînt obligaţi să
exercite întocmai cerinţele legii la înfăptuirea justiţiei, 13 să asigure ocrotirea
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, onoarei şi demnităţii lor, apărarea intereselor
societăţii, înalta cultură a activităţii judecătoreşti, să fie nepărtinitori (...). (...)
Independenţa judecătorului este o premisă asumată de stat prin norma
constituţională şi este o garanţie de înfăptuire a justiţiei, iar aceasta prezumă că
nimeni nu poate interveni în deciziile şi modul de gîndire ale unui judecător, decît
în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare. Deoarece într-o societate
democratică judecătorul nu poate fi la adăpostul unei imunităţi absolute, se
reliefează problema condiţiilor şi modalităţilor de angajare a răspunderii
judecătorului. În acelaşi timp, angajarea răspunderii acestuia trebuie făcută sub
rezerva unei prudenţe determinate de necesitatea garantării independenţei şi
libertăţii judecătorului contra tuturor presiunilor induse (...).
În pct. 7 al aceleiași Hotărîri, Curtea Constituțională a reținut că, (...)
Anularea sau modificarea hotărîrii judecătoreşti nu este un temei determinant
pentru sancţionarea judecătorului.
Astfel, art. 19 alin. (3) din Legea cu privire la statutul judecătorului prevede
că judecătorul nu poate fi tras la răspundere pentru opinia sa exprimată în
înfăptuirea justiţiei şi pentru hotărîrea pronunţată, dacă nu va fi stabilită, prin
sentinţă definitivă, vinovăţia lui de abuz criminal.
Potrivit art. 22 alin. (2) din aceeaşi lege, anularea sau modificarea hotărîrii
judiciare nu atrage răspundere, dacă judecătorul care a pronunţat-o nu a încălcat
intenţionat legea. Excepţie fac cazurile în care legea a fost încălcată cu neglijenţă,
cauzînd persoanelor prejudicii materiale sau morale esenţiale (...).
În același punct din Hotărâre, Curtea a mai reținut că, potrivit pct. 66 şi pct.
70 din Recomandarea CM/REC (2010)12 a Comitetului de Miniştri către statele
membre „Cu privire la judecători: 8 M.O., 2003, nr.182-185, art.1018 8
independenţa, eficienţa şi responsabilităţile”, (...) judecătorii nu pot fi constrînşi să-
şi exercite atribuţiile sub ameninţarea unei sancţiuni, lucru care poate influenţa
asupra hotărîrii ce urmează a fi adoptată. În exercitarea atribuţiilor ce le revin
judecătorii trebuie să beneficieze de libertatea neîngrădită de a soluţiona cauzele în
mod imparţial, în conformitate cu legea şi propria apreciere a faptelor (...).
Se mai evidențiază și faptul că, Consiliul Consultativ al Judecătorilor
Europeni, încă în avizul nr. 3 din 19 noiembrie 2002 adresat Comitetului de
Miniștri al Consiliului Europei asupra principiilor și regulilor privind imperativele
profesionale aplicabile judecătorilor și în mod deosebit a deontologiei,
comportamentelor, incompatibilității și imparțialității, în pct. 53 a statuat că, (...)
dacă practica curentă nu exclude complet răspunderea penală a judecătorilor pentru
erori neintenţionate în exercitarea îndatoririlor lor, CCJE nu priveşte introducerea
acestei răspunderi nici ca general acceptabilă şi nici ca fiind de încurajat.
Judecătorul nu trebuie să lucreze sub ameninţarea unei pedepse pecuniare, cu atât
mai puţin a uneia cu închisoarea, a cărei prezenţă poate, chiar subconştient, să îi
afecteze judecata.
În concluziile privind răspunderea, la pct. 75 al aceluiași aviz, Consiliul
Consultativ al Judecătorilor Europeni a considerat că, în ceea ce privește
răspunderea penală, judecătorii trebuie să fie răspunzători penal în faţa legii
ordinare pentru infracţiuni comise în afara funcţiei lor juridice, or răspunderea
penală nu trebuie să se aplice judecătorilor pentru greşeli neintenţionate în
exerciţiul funcţiunii.
Colegiul constată că, așa cum este reflectat în sentința Judecătoriei Chișinău,
sediu Buiucani din 09 august 2019, la data de 20 aprilie 2018, cauza penală de
învinuire a reclamantei totuși a fost comunicată instanței de judecată, pentru
examinare în fond.
Din aceeași sentință rezultă că, prin ordonanța din 04 iulie 2019, acuzatorul
de stat a renunțat la învinuirea adusă reclamantei, ordonanța privind renunțarea la
învinuire fiind comunicată instanței de judecată urmare a parcurgerii etapei
procesuale de cercetare judecătorească, audiere a inculpatei/reclamante și
martorilor acuzării. Or renunțarea la învinuire a fost motivată pe faptul că,
acuzatorul de stat a ajuns la concluzia că suportul probatoriu acumulat,
demonstrează elemente de subiect, obiect și latură obiectivă ale componenței de
infracțiune prevăzută de art. 307 alin. (1) din Codul penal, însă nu și latura
subiectivă al acțiunilor doamnei *****, adică intenția directă și motivul comiterii
infracțiunii.
În același timp instanța de judecată reține că, acuzatorul de stat a făcut
referire și la prevederile art. 8 alin. (3) din Codul de procedură penală, în
conformitate cu care concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea
infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri, iar toate dubiile în probarea
învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile prezentului cod, se interpretează în
favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului.
Potrivit art. 114 din Constituția Republicii Moldova, justiția se înfăptuiește
în numele legii numai de instanțele judecătorești, în condițiile art. 116, alin. (1) din
Constituție, judecătorii instanțelor judecătorești fiind independenți, imparțiali și
inamovibili, potrivit legii.
Având în vedere că prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani nr.
1-324/2018 din 09 august 2019, devenită irevocabilă prin neatacare la 26 august
2019, reclamanta ***** Ștefan a fost achitată de învinuirea în comiterea
infracțiunii prevăzute de art. 307 alin. (1) din Codul penal, pe motiv că fapta nu
întrunește elementele infracțiunii, urmare a renunțării la învinuire de către
acuzatorul de stat, la caz se atestă existenţa unei sentinţe de achitare, definitivă şi
irevocabilă.
Astfel, se concluzionează că reclamanta a fost trasă la răspundere penală
pentru adoptarea unei hotărâri, în care și-a expus opinia și motivarea, însă care a
fost casată de către instanța ierarhic superioară, fapt care în legătură cu inițierea
urmăririi penale a determinat și eliberarea acesteia din funcția de judecător al
Curții de Apel Chișinău.
Colegiul remarcă că instanța de fond, întemeiat a reținut că sentința de
achitare confirmă ilegalitatea acțiunilor organului de urmărire penală la pornirea și
atragerea Domnicăi ***** la răspundere penală, cu desconsiderarea inclusiv a
statuărilor Curții Constituționale referitoare la garanțiile de independență ale
judecătorului, cât și ale organismelor internaționale, în speță a avizului nr. 3 din 19
noiembrie 2002 al Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni adresat
Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.
Reieșind din cele menționate este evident că pentru survenirea răspunderii
patrimoniale a statului, în temeiul Legii nr. 1545 din 25.02.1998 privind modul de
reparare de către stat a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite a organelor de
urmărire penală ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, nu este necesară
constatarea printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă a ilegalității acțiunilor
organelor de urmărire penală ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești. Or,
caracterul ilegal la acestor acțiuni constă în încălcarea principiului general potrivit
căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere și judecată, iar
prejudiciul cauzat, urmare acestor acțiuni se repară integral indiferent de culpa
persoanei cu funcție de răspundere de organul de urmărire penală, de procuratură și
instanțele judecătorești.
Instanța de apel apreciază ca fiind întemeiat raționamentul primei instanțe
precum că reclamanta *****, dispune de toate temeiurile legale pentru a solicita
despăgubiri materiale și morale în baza art. 1398, 1405 Cod civil (în vigoare până
la modificările din 01 martie 2019) și Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind
modul de reparare a prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor
de urmărire penală, și a cheltuielelor de asistență juridică, iar suma încasată pentru
prejudiciul moral cauzat este rezonabilă, ținând cont de suferințele suportate pe
durata urmăririi penale, statutul reclamantei și poziția socială a acesteia.
Astfel, art. 524 din CPP, stipulează că persoanele cărora, în cursul procesului
penal, prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală sau ale instanțelor
judecătorești, li s-a cauzat un prejudiciu material sau moral au dreptul la
despăgubire echitabilă în conformitate cu prevederile legislației cu privire la modul
de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire
penală şi ale instanţelor judecătoreşti.
În conformitate cu art.525 alin.(1) CPP, acţiunea pentru repararea
prejudiciului poate fi iniţiată în termen de trei ani de la data apariţiei dreptului la
repararea prejudiciului conform prevederilor art.6 din Legea nr.1545-XIII din 25
februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile
ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanțelor
judecătorești.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 cu privire la modul
de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire
penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, prezenta lege constituie
actul legislativ de bază care reglementează cazurile, modul şi condiţiile de
răspundere patrimonială a statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile ilicite
comise în procesele penale şi contravenţionale de organele de urmărire penală, de
procuratură şi de instanţele judecătoreşti.
Colegiul conchide că reclamanta *****, în baza prevederilor art. 1405, 1423
Cod civil, şi art. 11 alin. (1) al Legii privind modul de reparare a prejudiciului
cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale
instanțelor judecătorești nr. 1545-XIII din 25.02.98, are dreptul de a solicita
repararea prejudiciului material și moral pentru supunerea neîntemeiată la urmărire
penală.
Conform art.1405 alin.(1) Cod civil (în redacția în vigoare până la
01.03.2019), prejudiciul cauzat persoanei fizice prin condamnare ilegală, atragere
ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma
arestului preventiv sau sub forma declarației scrise de a nu părăsi localitatea, prin
aplicarea ilegală în calitate de sancțiune administrativă a arestului sau a muncii
corecționale se repară de către stat integral, indiferent de vinovăția persoanelor de
răspundere ale organelor de cercetare penală, de anchetă preliminară, ale
procuraturii sau ale instanţelor de judecată.
Conform art. 1422 alin. (1) Cod civil (în redacția în vigoare până la
01.03.2019), în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe
psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale,
precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să
oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc.
Conform art. 1423 alin.(1), (2) Cod civil (în redacția în vigoare până la
01.03.2019), mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral se determină de către
instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau
fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului,
dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această
compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate. Caracterul şi gravitatea
suferinţelor psihice sau fizice le apreciază instanţa de judecată, luând în
considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul
social al persoanei vătămate.
Conform art. 2 din Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat
prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale
instanţelor judecătoreşti nr.1545-XIII din 25 februarie 1998, prin acţiuni ilicite se
subînţeleg acţiuni sau inacţiuni ale organului împuternicit să examineze cazurile cu
privire la contravenţiile administrative, ale organului de urmărire penală sau ale
instanţei de judecată, care exclud vinovăţia acestora, al căror caracter ilegal se
manifestă prin încălcarea principiului general, potrivit căruia nici o persoană
nevinovată nu poate fi trasă la răspundere şi nu poate fi judecată, (erori) ori fapte
ale persoanelor cu funcţie de răspundere din organul de urmărire penală sau din
instanţa de judecată, manifestate prin încălcarea intenţionată a normelor
procedurale şi materiale in timpul procedurii penale sau administrative
(infracţiuni).
În conformitate cu prevederile art.66 alin.(3) CPP, în cazul în care învinuirea
nu a fost confirmată, învinuitul sau, după caz, inculpatul are dreptul la reabilitare.
În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din CPP potrivit căruia,
persoana achitată sau în privința căreia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală
ori încetarea urmăririi penale pe temei de reabilitare are dreptul să fie repusă în
drepturile personale pierdute, precum şi să fie despăgubită pentru prejudiciul care
i-a fost cauzat.
Conform art. 3 alin.(1) lit. a) al aceeași Legi, este reparabil prejudiciul
material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma reținerii ilegale,
aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declarație de a nu
părăsi localitatea sau țara, tragerii ilegale la răspundere penală.
 Iar potrivit art. 6 lit. b) din aceiași Lege, dreptul la repararea prejudiciului, în
mărimea şi modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul scoaterii persoanei de
sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare.
În conformitate cu art.53 alin.(2) din Constituția RM, statul răspunde
patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârșite în
procesele penale de către organele de anchetă şi instanțele judecătorești.
Articolul 11 al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin
acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanțelor
judecătorești statuează că, mărimea compensației pentru repararea prejudiciului
moral se stabilește de instanța de judecată în modul prevăzut de prezenta lege.
Mărimea concretă a compensaţiei se determină luîndu-se în considerare gravitatea
infracțiunii de a cărei săvârșire a fost învinuită persoana respectivă; caracterul şi
gravitatea încălcărilor procesuale comise la urmărirea penală şi la examinarea
cauzei penale în instanţa de judecată; rezonanţa pe care a avut-o în societate
informaţia despre învinuirea persoanei; durata urmăririi penale, precum şi durata
examinării cauzei penale în instanţa de judecată; natura dreptului personal lezat şi
locul lui în sistemul de valori al persoanei; suferinţele fizice, caracterul şi gradul
suferinţelor psihice; măsura în care compensaţia bănească poate atenua suferinţele
fizice şi psihice cauzate; durata aflării nelegitime a persoanei în detenţie.
Instanţa de apel, cu referire la prevederile art. 5 alin. (2) din CPC
menţionează că, nici unei persoane nu i se poate refuza apărarea judiciară din
motiv de inexistenţă a legislaţiei, de imperfecţiune, coliziune sau obscuritate a
legislaţiei în vigoare şi reiterează că la pct. 15 din Hotărârea Plenului Curţii
Supreme de Justiţie nr. 8 din 24 decembrie 2012, cu privire la examinarea litigiilor
privind repararea prejudiciului moral şi material cauzat persoanelor deţinute prin
violarea art. 3, 5, 8 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului
şi Libertăţilor Fundamentale, este menţionat că instanţele de judecată urmează să
primească cererea cu privire la despăgubire şi să o soluţioneze conform procedurii
civile, aplicând direct prevederile Convenţiei Europene şi jurisprudenţa Curţii
Europene.
Colegiul reține că potrivit materialului probator anexat la actele cauzei se
denotă incontestabil faptul că, reclamantei ***** i-au fost cauzate suferințele
psihice, prin faptul că a fost învinuită pentru săvârșirea unei infracțiuni pe care nu a
comiso.
De altfel, suferințele psihice suportate de reclamanta ***** se manifestă şi
prin faptul că a suferit un anumit volum de stres şi frustrare pe parcursul
desfășurării urmării penale și pe parcursul examinării cauzei penale proprii.
Având în vedere, în principal, criteriile referitoare la consecințele suferite pe
plan psihic, gravitatea și caracterul acestora, sentimentul de afectare a personalității
morale și altele, că reclamantei i-au fost cauzate suferințe psihice în timpul aflării
sub urmărirea penală pe o perioadă îndelungată de timp, prima instanță just a ajuns
la concluzia admiterii pretențiilor cu privire la recuperarea prejudiciului moral.
Reieșind din suferințele atât fizice cît și psihice suportate de reclamanta
*****, de statutul și poziția socială a acesteia, Colegiul consideră că prejudiciului
moral în sumă 800 000 de lei, încasat de prima instanță, este o sumă întemeiată şi
reală suferințelor cauzate, care constituie de altfel o satisfacție echitabilă.
În acest context, Colegiul relevă că prin prisma Convenţiei Europene pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, unul din criteriile
orientative generale de apreciere a prejudiciului moral este criteriul echităţii, care
presupune că partea vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru
prejudiciul moral suferit. Astfel, modul de acordare a satisfacției echitabile trebuie
determinat în raport cu prejudiciul moral suferit, gravitatea acestuia, importanţa şi
consecinţele sale pentru victimă.
Colegiul va aprecia critic argumentele apelanților, precum că suma încasată
pentru prejudiciul moral este excesivă. Dat fiind faptul că la caz se atestă existența
unei sentințe de achitare a reclamantei *****, iar despăgubirea poate aduce
satisfacție echitabilă reclamantei, de statutul social pe care l-a avut, că a deținut
funcția de judecător al Curții de Apel Chișinău și de toate particularitățile cauzei în
ansamblu, Colegiul concluzionează că aceasta dispune de dreptul subiectiv la
repararea prejudiciului moral cauzat potrivit prevederilor Legii privind modul de
reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire
penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr.1545 din 25.02.1998. Or,
omisiunile admise de organul de urmărire penală, denotă anumite carențe în
activitatea acestuia, care au dus la efectuarea unor acțiuni de urmărire penală fără
să fi existat probe suficiente care să le justifice.
Astfel, în sensul dispozițiilor citate supra este de înțeles că pentru angajarea
răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare şi de anchetă sunt
necesare unele condiții speciale și anume că fapta ilicită, în calitate de condiție
generală a răspunderii delictuale, are particularități în materia respectivă, așa fiind
nu orice acțiune ilicită a organelor de anchetă şi judecată atrage răspunderea
statului. O altă condiție necesară pentru angajarea răspunderii statului pentru
prejudiciul cauzat prin erori judiciare este actul de reabilitare, care şi atestă
admiterea erorii judiciare şi prejudicierea neîntemeiată a persoanei.
Cît privește cerința reclamantei cu privire la încasarea cheltuielilor de
judecată, compuse din asistența juridică acordată, Colegiul reține următoarele:
În conformitate cu art. 94 alin. (1) CPC al RM , instanţa judecătorească
obligă partea care a pierdut procesul să plătească părţii care a avut cîştig de cauză
toate cheltuielile de judecată. Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial,
acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din
pretenţii, iar pîrîtului – proporţional părţii respinse din pretenţiile reclamantului.
 Alin.(1) art.96 CPC al RM statuează că, instanţa judecătorească obligă
partea care a pierdut procesul să compenseze părţii care a avut cîştig de cauză
cheltuielile ei de asistenţă juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare
şi rezonabile.
Colegiul reține că instanța de fond întemeiat a dispus încasarea din contul
bugetului de Stat prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul reclamantei
*****, proporțional pretențiilor admise din acțiune, suma de 4 500 (patru mii cinci
sute) lei cu titlu de cheltuieli pentru asistență juridică suportate la examinarea
prezentei cauze civile.
De asemenea, Colegiul accentuează că în cadrul judecării cauzei, instanța de
judecată a creat participanților la proces, condiții obiective și echitabile, pentru
exercitarea drepturilor şi obligațiunilor procedurale, fapt ce se încadrează în
asigurarea părților dreptului la un proces echitabil, garantat și asigurat prin art.6 al
Convenției Europene pentru apărarea a Drepturilor Omului.
Prin urmare, din perspectiva celor expuse, este de observat că hotărârea
primei instanțe se circumscrie exigenților art. 239-241 CPC, în condițiile în care
sunt analizate raporturile juridice dintre părți prin prisma susținerilor, apărărilor și
probelor din dosar.
Față de cele ce preced și având în vedere că hotărârea primei instanțe este
întemeiată și legală, iar criticele invocate de către apelanți sunt nejustificate,
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău
ajunge la concluzia de a respinge cererea de apel depusă de Ministerul Justiției și
cererea de apel declarată de Procuratura Anticorupție și de a menține hotărârea
primei instanțe, ca fiind legală și întemeiată.
În temeiul celor expuse, în conformitate cu prevederile art.385,389-390 din
CPC, Colegiul civil

D e c i d e:

Se respinge cererea de apel depusă de Ministerul Justiției și cererea de apel

declarată de Procuratura Anticorupție.
Se menține hotărîrea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, emisă la 08
februarie 2023, în cauza civilă nr.2-18015 /22, intentată la cererea de chemare în
judecată depusă de ***** împotriva Ministerului Justiției, intervenient accesoriu
Procuratura Generală cu privire la repararea prejudiciului moral și compensarea
cheltuielilor de asistență juridică.
Decizia este definitivă, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de
Justiție în termen de două luni din data comunicării deciziei integrale.

Preşedintele completului, judecător Nelea Budăi

Judecători: Ion Țurcan

Iurie Cotruță