Drept constituțional și

instituții politice
Teoria generală a dreptului constituțional.
Drepturi și libertăți

Prof.univ.dr. Marieta SAFTA

 TEORIA CONSTITUȚIEI

Noţiuni generale despre Constituție

Din punct de vedere etimologic, cuvântul constituție provine din

limba latină constitutio care înseamnă dispoziție, ordin.
În dreptul roman, Constituția însemna edictul semnat de
împărat care cuprindea decizii cu caracter general privind diferite
domenii de activitate și a căror forță juridică era superioară celorlalte
acte juridice adoptate de autoritățile publice ale imperiului.
 Conceptul de Constituție

Conceptul de Constituție, în sensul modern, desemnează un act scris

unitar, alcătuit din norme juridice învestite cu forță juridică supremă, ce
reglementează relațiile sociale fundamentale, și esențiale pentru instaurarea,
menținerea și exercitarea puterii, adoptate în baza unei proceduri speciale și
solemne.

Constituția scrisă - rezultat al luptei împotriva ideii de putere absolută.

Principalul document care a stat la baza Constituției scrise a fost, în

America, Magna Charta Libertatum (1215).
 Conceptul de Constituție

Prin adoptarea constituțiilor scrise s-a urmărit accentuarea dimensiunii

juridice a conceptului de constituție, prin intermediul reglementării abstracte,
formulate în scris și adoptate de reprezentanța națională, cu caracter de lege
supremă.

Constituția Statelor Unite ale Americii - “aceasta Constituție [... ] va fi

legea supremă a țării; judecătorii din fiecare stat i se vor supune în consecință” .
 Constituții cutumiare și constituții scrise
Constituția cutumiară
reprezintă rezultatul, experiența
practicii și tradiției în domeniul
relațiilor sociale fundamentale statale
ale unui popor, cristalizate de-a lungul
timpului. Principiile astfel desprinse
căpătând în timp o rezonanță în
conștiința colectivă, fiind respectate
întocmai ca legile scrise.
Caracteristici:
• reflectă tradiții importante
• reflectă experiență notabilă
• nu pot suplini întocmai existența unui
corp de reguli
Constituția scrisă
a apărut ca o reacție împotriva cutumei,
considerată incertă, incompletă, într-o
continuă mișcare. Aceasta se impune a fi
reglementată într-o formă concisă și
sistematică.
Caracteristici:
• formă scrisă
• se asigură dezideradul securității
juridice
• asigură stabilitate instituțiilor politice
și o garanție împotriva arbitrariului
guvernanților

NB: În prezent nu mai există constituții cutumiare pure

 Conținutul normativ al Constituției

Conținutul normativ al Constituției este alcătuit din totalitatea

reglementărilor privind esența, tipul și forma statului, deținătorul puterii,
fundamentele economice și sociale ale puterii, fundamentele politice,
ideologice și religioase ale întregii organizări a societății, locul și rolul
partidelor politice, sistemele organelor statului, statutul juridic al persoanei și
tehnica constituțională.
În esență este vorba despre norme care reglementează toate domeniile
vieții economico-sociale, politice și juridice ale societății organizate în stat.
Reglementarea detaliată a acestor domenii revine mai apoi, pe baza pricipiilor
constituționale prevăzute în legea fundamentală, legilor.
Una din evoluțiile constituționalismului face referire la integrarea în
constituțiile lumii a unei palete largi de drepturi și libertăți fundamentale,
precum și a unor mecanisme de conectare cu reglementările internaționale în
materie.
 Conținutul normativ al Constituției

Actuala Constituție a României a fost adoptată în anul 1991, modificată

și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003.
Această Constituție cuprinde 156 de articole, structurate în 8 titluri,
după cum urmează:
• Titlul I: Principii generale
• Titlul II: Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale
• Titlul IIIAutoritățile publice
• Titlul IV: Economia și finanțele publice
• Titlul V: Curtea Constituțională
• Titlul VI: Integrarea euroatlantică
• Titlul VII: Revizuirea Constituției
• Titlul VIII: Dispoziții finale și tranzitorii
 Definiția și caracterele juridice ale Constituției
Pentru a putea da o definiție pragmatică Constituției trebuie să distingm
în definirea acestei noțiuni, două criterii de bază:
a) criteriul material, care are în a) criteriul formal, care vizează
vedere conținutul normativ al modalitatea de consacrare a
Constituției. normelor constituționale; din
În raport de acest criteriu, prin punct de vedere formal,
noțiunea de Constituție se normele constituționale se
înțelege ansamblul regulilor caracterizează prin forma
referitoare la principiile de bază sistematizată a elaborării, de
ale organizării politico-statale, către un organ anume
drepturile fundamentale și constituit, și adoptate după o
statutul juridic al cetățeanului, procedură specială, deosebită
organizarea și funcționarea de cea de adoptare a legilor
principalelor autorități publice, ordinare.
regimul de separație și echilibru
al puterilor în stat.
 Trăsăturile Constituției

Ø caracter de lege
Ø caracter de lege fundamentală
Ø privește puterea de stat
Ø reglementează relațiile sociale fundamentale considerate esențiale pentru
instaurarea, menținerea și exercitarea puterii de stat
Ø forță juridică supremă
Ø forma sistematică
Ø stabilitatea
ØNecesitatea unor proceduri specifice pentru adoptare și modificare
 Funcțiile Constituției
Funcțiile juridice:
• este fundamentul validității
întregii ordini juridice (legea
legilor)
• determină modalitățile de
desemnare a autorităților și le
atribuie acestora competențe
proprii
• enunță principiile esențiale
într-un stat de drept
Funcțiile politice:
• organizează transmiterea și
exercițiul puterii
• este fundamentul legitimității
guvernanților
• reprezintă un element de
identitate și integrare națională
și este producătoare de
cetățenie
 Constituționalismul
Constituționalismul este un curent de gândire, răspândit începând cu
secolul al XVIII –lea, cu relevanță atât în domeniul juridic, cât și politic și
filosofic.

Constituționalismul și-a propus să înlocuiască cutuma din rândul izvoarelor

dreptului, ce permitea o largă putere discreționară deținătorului puterii de stat,
cu izvoarele scrise, respectv Constituția, al cărei rol principal era limitarea
puterii suveranului și încadrarea în limitele unei legi cunoscute și cu o forță
supremă în stat.

În continuare, acest curent și-a propus apărarea și garantarea drepturilor

și libertăților fundamentale ale cetățeanului.

La baza conceptului de constituționalism stau principiul separației

puterilor în stat, proclamarea, promovarea, apărarea și garantarea drepturilor
fundamentale, inalienabile ale omului, conceptul de stat de drept și
instituționalizarea controlului de constituționalitate ca garanție a supremației
Constituției.
 Supremația Constituției

Supremația Constituției desemnează acea calitate care situează

Constituția în vârful piramidei actelor legislative, respectiv a instituțiilor
politico-juridice ale statului de drept. Din această perspectivă, Constituția
reprezintă norma supremă pentru aprecierea validității tuturor actelor și
faptelor socio-economice, treapta cea mai înaltă din punct de vedere al
dreptului pozitiv, dispunând de o poziție supraordonată în sistemul de
drept, justificată atât prin procedura de adoptare, prin locul pe care îl ocupă
autoritatea emitentă, cât și prin normele juridice pe care le curpinde.
 Consecințe ale supremației Constituției
• consecințe juridice privind adoptarea Constituției
• consecințe juridice privind modificarea, suspendarea și abrogarea
Constituției
• poziția supraordonată a Constituției față de celelalte legi
• conformitatea întregului drept cu Constituția

Garanții ale supremației Constituției

• controlul general al aplicării Constituției

• controlul constituționalității legilor
• îndatorirea fundamentală de a respecta Constituția
• aplicarea directă a Constituției
 Adoptarea Constituției
Adoptarea Constituției reprezintă o primă consecință a poziției Constituției în piramida
actelor normative. Astfel s-a pus problema unor modalități și proceduri speciale de
adoptare, distincte de cele ale celorlalte acte normative subsecvente.

Inițiativa constituțională
În raport de criteriul doctrinei politice încorporate în Constituție distingem următoarele
două forme de adoptare:
a) Forme monocratice b) Forme democratice
organizarea constituțională este convenția, semnificând constituirea
expresia voinței unei singure nei reprezentanțe special aleasă de
persoane, monarh sau șef de stat. popor pentru a face sau a respinge o
constituție; constituirea poporului în
instanța constituțională supremă;
referendumul constituțional.
c) Forme mixte
Monocrație-democrați, în sistemele unde Constituția dictatorului est
supusă unui plebiscit, adică voinței poporului controlată
 Puterea constituantă poate fi:
a) Originară b) Instituită sau derivată
• intervine atunci când nu există sau • este prevăzută de Constituția în
nu mai există constituție în vigoare vigoare (sau anterioară) atât în ceea
(state noi, revoluții) ce privește competența, cât și
• putere primară, atașată poporului organizarea și funcționarea ei
sau individului, ori grupului social
care promovează o nouă idee de • puterea instituită este o putere
drept condiționată prin reguli
constituționale prestabilite, atât în
• aparține celui care a creat statul
sau a înfăptuit revoluția , care a avut ceea ce privește organizarea cât și
drept obiectiv stabilirea unei noi prerogativele
ordini juridice
 Situațiile în care se adoptă o nouă Constituție:
Ø odată cu formarea unui stat nou

Ø în situația în care în viața unui stat au loc schimbări politice structurale, fundamentale,
când se schimbă regimul politic ori când un stat își reînnoiește fundamental bazele
politico-juridice, economice, politice ori își desăvârșește unitatea națională

Ø când în viața statului are loc o schimbare importantă cu caracter politic sau socio-
economic care nu afectează esența statului sau regimului politic; este vorba doar despre o
nouă etapă în dezvoltarea statului respectiv
 Procedura de adoptarea a Constituției
Examinând procedurile de adoptare distingem între:
Ø Constituția acordată, adoptată de către monarh ca stăpân absolut și acordată poporului
Ø Statutul sau Constituția plebiscitară, adoptată de către monarh și aprobată prin plebiscit
Ø Pactul sau Constituția pact, este considerată un contract între rege și popor, care se
postează pe poziții egale și au legitimitate egală
Ø Constituția Convenție, opera unei adunări, denumită convenție, special aleasă pentru a
adopta Constituția
Ø Constituția referendară este o variantă a Constituției convenție, în sensul că opera puterii
constituante este supusă apoi aprobării prin referendum
Ø Constituția parlamentară, presupune următoarea procedură: inițiativa, elaborarea
proiectului, discutarea publică a proiectului și adoptarea proiectului de către Parlament
cu o majoritate calificată.
REVIZUIREA CONSTITUȚIEI

• Noțiuni generale
Revizuirea Constituției presupune modificarea sau completarea sa.
Problematica revizuirii Constituției presupune analiza următoarelor
aspecte:
• cine poate avea inițiativa revizuirii
• procedura de urmat
• dispozițiile Constituției susceptibile de a fi revizuite

După modul cum sunt reglementate aceste elemente, distingem între constituții
rigide și constituții flexibile (suple).
Constituții rigide
Østabilirea în cuprinsul Constituției a faptului că aceasta nu poate fi
modificată o anumită perioadă de timp
Ø stabilirea unei proceduri complicate de modificare
Ø stabilirea faptului că nu se poate proceda la revizuirea
Constituției în anumite perioade
Ø imposibilitatea de modificare, pe calea revizuirii, a unor dispoziții
considerate de esența regimului politic și constituțional
Constituții flexibile
Ø modificarea se realizează printr-o simplă lege adoptată de
Parlament, cu o anumită majoritate
Ø caracterul flexibil al Constituției micșorează valoarea sa de lege
fundamentală și o face mult mai vulnerabilă în fața schimbărilor
care au loc în scena politică a statelor
Procedura de revizuire a Constituției
Potrivit art. 150 din Constituție, inițiativa de revizuire aparține:
ØPreședintelui României, la propunerea Guvernului
Øunei pătrimi din numărul deputaților sau al senatorilor
Øcel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot, care trebuie să
provină din cel puțin jumătate din județele țării, iar în fiecare
dintre aceste județe sau în Municipiul București trebuie să fie
înregistrate cel puțin 20.000 de semnături în sprijinul acestei
inițiative
ØArt.74 din Constituție (pentru comparație cu inițiativa legislativă –
legi organice și ordinare)
Adoptarea și aprobarea legii de revizuire a
Constituției
Autoritatea competentă să adopte legea de revizuire este Parlamentul.
Potrivit art. 151 din Constituție, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de
Camera Deputaților și de Senat, în ședințe separate, cu o majoritate de cel puțin 2/3 din numărul
membrilor fiecărei Camere.
În situația în care cele două Camere adoptă texte diferite, se recurge la procedura medierii prin
stabilirea uni comisii paritare (7 deputați și 7 senatori) care hotărăște cu majoritate de voturi doar asupra
redactărilor diferite din legea constituțională. Raportul Comisiei de mediere se supune votului fiecărei
Camere.
În cazul în care fie comisia de mediere nu ajunge la un acord asupra textelor aflate în divergență,
fie raportul redactat de ea nu este aprobat de fiecare Cameră, se recurg la dezbaterea în ședință comună a
Camerelor reunite, care vor decide cu votul a cel puțin ¾ din numărul deputaților și senatorilor.
Conform dispozițiilor art. 151 din Constituție, revizuirea este definitivă dacă a fost aprobată
printr-un referendum organizat în cel puțin 30 de zile de la data adoptării proiectului sau propunerii în
Parlament.
Legea de revizuire intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a
hotărârii Curții Constituționale de confirmare a rezultatelor referendumului.
Limitele revizuirii
Art. 152 consacră atât domeniile în care nu poate interveni revizuirea
Constituției, cât și condițiile în care aceasta nu poate fi revizuită.

Astfel, nu pot forma obiectul revizuirii: caracterul național,

independent, unitar și indivizibil al statului român, forma de
guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiției, pluralismul
politic și limba oficială. De asemenea, nicio revizuire nu poate fi făcută cu
încălcarea drepturilor, a libertăților fundamentale ale cetățenilor ori ale
garanțiilor acestora.

Situațiile în care nu poate fi revizuită Constituția se referă la stările

de asediu, stările de urgență și starea de război.
Rolul Curții Constituționale în procedura de
revizuire a Constituției
Curtea Constituțională se pronunță din oficiu:

a) Asupra inițiativelor de revizuire a Constituției:

Inițiatorul revizuirii are obligația de a depune proiectul sau
propunerea legislativă, împreună cu avizul Consliului Legislativ, la
Curtea Constituțională înainte de sesizarea Parlamentului. Curtea
trebuie să se pronunțe în maxim 10 zile, în plen, cu votul a cel puțin
2/3 din membrii săi. Ulterior, proiectul sau propunerea de lege
constituțională poate fi prezentată Parlamentului numai însoțită de
decizia obligatorie a Curții Constituționale.
Curtea Constituțională se pronunță din oficiu:

b) Asupra legii de revizuire a Constituției adoptată de

Parlament:

Prin Legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale nr.

47/1992 s-a stabilit că în termen de 5 zile de la adoptarea legii de
revizuire a Constituției, Curtea Constituțională se pronunță, din
oficiu, asupra acesteia.
 Controlul de constituționalitate privind legile constituționale
vizează:

a) respectarea procedurii de revizuire (constituționalitate

extrinsecă)

b) respectarea limitelor de fond stabilite în materia revizuirii

Constituției (constituționalitate intrinsecă)
Aplicarea directă a Constituției
Unul din elementele care exprimă supremația legii fundamentale este
reprezentat de aplicabilitatea directă a acesteia.
Interpretarea și aplicarea normelor constituționale este realizată de
oricare autoritate publică în activitatea sa.
Legiuitorul este primul care aplică Constituția, în cadrul procesului
legislativ. În mod similar Constituția este aplicată și de autoritățile
administrației publice, în cadrul sistemului relațiilor dintre puteri.
Cel mai important rol în aplicarea Constituției îl au tribunalele și curțile
constituționale, plecând de la funcțiile specifice unor garanți ai
supremației Constituției și valoarea juridică ce se atașează deciziilor
acestora, cu efecte erga omnes.
Jurisprudență CCR (vizând aplicarea directă
Constituției)
• Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997 referitoare la excepția
de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 din Codul de
procedură penală.