Sunteți pe pagina 1din 2

INTRODUCERE

Dreptul constituțional este ramura de drept public care cuprinde totalitatea normelor juridice,
reprezentând o unitate închegată și sistematizată, care reglementează principiile fundamentale ale
organizării de stat, structura și modul de funcționare a organelor statului, drepturile și obligațiile
fundamentale ale cetățenilor în raporturile lor cu statul. Obiectul dreptului constituțional constă în
ansamblul unitar al dispozițiilor legale, cuprinse în Constituție sau acte subsecvente acesteia, aplicabile
mecanismului de organizare și funcționare și de exercitare a puterii suverane în stat, precum și garantării
drepturilor și libertăților cetățenești. Dreptul constituțional constituie o ramură conducătoare pentru
celelalte ramuri ale dreptului care, într-un fel sau altul, îşi au sorgintea în principiile constituţionale.
Această caracteristică este o consecinţă a supremaţiei Constituţiei.

Cand vine vorba de evolutii ale dreptului constitutional, unii autori, in prezent, consideră că noţiunea
de drept constituţional s-a extins de la denumirea unei ramuri a sistemului juridic statal la structuri
supranaţionale, Uniunea Europeană. Alţi autori vorbesc despre un sistem constituţional compus,
incluzând astfel constituţiile naţionale în ansamblul lor, precum şi tratatele constitutive ale Uniunii
Europene. Se remarcă fenomenul de internaţionalizare a dreptului constituţional, corelativ celui de
constituţionalizare a dreptului internaţional. Aceste fenomene facilitează realizarea unei relaţii de
reciprocitate între reglementările naţionale şi internaţionale, cu posibilitatea de a se influenţa unele pe
altele.

Notiuni generale despre constitutie:

Din punct de vedere etimologic, cuvântul constituție provine din limba latină ,,constitution” care
înseamnă dispoziție, ordin. În dreptul roman, Constituția însemna edictul semnat de împărat care
cuprindea decizii cu caracter general privind diferite domenii de activitate și a căror forță juridică era
superioară celorlalte acte juridice adoptate de autoritățile publice ale imperiului.

Conceptul de Constituție, în sensul modern, desemnează un act scris unitar, alcătuit din norme
juridice învestite cu forță juridică supremă, ce reglementează relațiile sociale fundamentale, și esențiale
pentru instaurarea, menținerea și exercitarea puterii, adoptate în baza unei proceduri speciale și
solemne. Constituția scrisă este un rezultat al luptei împotriva ideii de putere absolută. Principalul
document care a stat la baza Constituției scrise a fost, în America ,,Magna Charta Libertatum (1215)”.

Continutul normativ al Constituției:

Actuala Constituție a României a fost adoptată în anul 1991, modificată și completată prin Legea de
revizuire a Constituției României nr. 429/2003. Această Constituție cuprinde 156 de articole, structurate
în 8 titluri, după cum urmează:

• Titlul I: Principii generale

• Titlul II: Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale

1|Page

S-ar putea să vă placă și