1 Fișa nr.

1 – INTRODUCERE ÎN DREPTUL CONSTITUȚIONAL

§1. Noțiuni elementare

Drept constituțional
Asist. dr. Anthony MURPHY

Statul și dreptul au apărut concomitent și se află în relație de interdependență: statul oferă cadrul politic
pentru realizarea dreptului, în vreme ce dreptul oferă cadrul juridic pentru organizarea statului.
1. Statul poate însemna: 2. Dreptul este forma juridică de organizare a
→ suma a trei elemente (populație, teritoriu societății și are mai multe accepțiuni:
și suveranitate), care, de altfel, sunt și → drept obiectiv vs. drept subiectiv;
condiții ale statalității; → drept pozitiv vs. drept natural;
→ forma politică de organizare a societății. → drept public vs. drept privat.
3. Constituționalizarea dreptului este procesul de transformare a unor norme juridice care aparțin
anumitor ramuri de drept în norme de rang constituțional.

§2. Dreptul constituțional ca ramură de drept

(a) Definirea dreptului constituțional

În esență, dreptul constituțional este ramura de drept compusă din norme juridice care reglementează
realizarea puterii statale și garantează drepturile și libertățile fundamentale. ALTE DEFINIȚII DOCTRINARE:

1. „Vom defini astfel dreptul constituțional ca acea
ramură a dreptului unitar român formată din
normele juridice care reglementează relațiile sociale
fundamentale ce apar în procesul instaurării,
menținerii și exercitării statale a puterii”.1
2. „Dreptul constituțional reprezintă ramura
principală a dreptului ce cuprinde norme
juridice după care se organizează și se
guvernează un stat în exercitarea puterii
suverane a poporului”.2

3. Dreptul constituțional „cuprinde ansamblul unitar al dispozițiilor legale, cuprinse în constituție sau
acte normative subsecvente acesteia, aplicabile mecanismului de organizare și de exercitare a puterii
suverane în stat precum și garantării drepturilor și libertăților cetățenești”.3

(b) Obiectul dreptului constituțional

1. „Dreptul constituțional se ocupă cu fundamentele juridice ale 2. „Dreptul constituțional nu

ierarhiei instituționale prin care statele sunt guvernate. Se recunoaște doar existența puterii
concentrează în particular asupra regulilor, deopotrivă legale statale, care poate fi justificată prin
și convenționale, care explică și reglementează compunerea, referire la dorințele majorității
puterile, imunitățile, procedurile și raporturile dintre acele populare; el mai caută să protejeze
instituții (...). Dreptul constituțional își mai propune și să indivizii și grupurile minoritare
delimiteze acele drepturi individuale care, potrivit tradițiilor împotriva acțiunii colective care ar
culturale, sunt atribute inalienabile ale unei societăți cu trece peste pretențiile îndreptățite
adevărat libere și asupra cărora statul nu ar trebui să calce în ale acestora de a trăi feriți de o
afara cazului în care un interes public covârșitor o cere”.4 conduită opresivă și intruzivă”.5

1
I. MURARU, E.S. TĂNĂSESCU, Drept constituțional și instituții politice, vol. I, ed. 14, C.H. Beck, București, 2011, p. 13.
2
Ș. DEACONU, Drept constituțional, ed. 2, C.H. Beck, București, 2013, p. 8.
3
C. IONESCU, Tratat de drept constituțional contemporan, ed. 2, C.H. Beck, București, 2008, p. 30.
4
A. CARROLL, Constitutional and Administrative Law, 4th edn, Pearson, 2007, p. 5.
5
A.W. BRADLEY, K.D. EWING, C. KNIGHT, Constitutional and administrative law, 16th edn, Pearson, 2015, p. 3.
 3. „Scopul regimului constituțional e să stabilească într-un Stat un echilibru fundamental între forțele de
acțiune – puterea și libertatea și forța de rezistență – ordinea. În aceste trei elemente se rezumă
întreaga problemă politică. Ele sunt strâns legate între dânsele și natura constituirii lor determină
forma Statului. Când ordinea și puterea se asociază între dânsele, împotriva libertății, ajungem la
organizații politice și sociale compacte și opresive, cum am avut în vârsta obiceiurilor primitive, de
exemplu castele din India. Când puterea politică se unește cu libertatea împotriva ordinii, avem
perioadele revoluționare, atât de cunoscute în istorie. Regimul constituțional caută să țină un
echilibru între aceste două extreme”.6

(c) Raportul juridic constituțional

NOȚIUNE:
relații
Raportul juridic constituțional constă în relațiile sociale sociale
reglementate de normele juridice care privesc realizarea puterii
statale și garantarea drepturilor și libertăților fundamentale. raporturi
juridice
→ Raporturile juridice sunt relații sociale care se bucură de
reglementare în norme de drept. raporturi
ATENȚIE: nu toate raporturile juridice sunt raporturi juridice juridice
constituționale, cum nu toate relațiile sociale sunt raporturi juridice! constituționale

CARACTERELE raporturilor constituționale:

→ social (fiind relații sociale) și fundamental (specific dreptului constituțional; prin legea fundamentală);
→ dublu volițional (voința statală care edictează norma juridică și voința subiectelor participante);
→ privesc exclusiv fenomenul puterii de stat (alt caracter specific dreptului constituțional);
→ de regulă, poziția de inegalitate juridică între subiectele participante (unul din subiecte este mereu
statul sau una din autoritățile sale, deseori aflându-se în poziții supraordonate celorlalte subiecte);
→ unele raporturi constituționale pot avea o dublă natură juridică (e.g., dreptul de proprietate și dreptul
la moștenire se bucură de garanții constituționale însă sunt primordial raporturi de drept civil).

ELEMENTELE raportului constituțional:

Subiectele: Conținutul: toate drepturile și obligațiile prevăzute
(a) subiecte colective: în norme de drept constituțional; trăsături specifice:
- POPORUL (în exercitarea suveranității: alegeri și - norme complete (ipoteză, dispoziție, sancțiune;
referendum); e.g., imunitatea parlamentară) și incomplete (e.g.,
- STATUL (în acordarea cetățeniei; în raporturile garantarea proprietății);
dintre stat și federație); - norme cu grad ridicat de abstractizare (au sferă
- AUTORITĂȚILE (e.g., Parlament, Președinte, Guvern) largă de aplicare; fac parte din legea supremă);
și INSTITUȚIILE STATULUI (e.g., Avocatul Poporului); - de regulă, norme-principii (e.g., egalitatea în
- PERSOANELE JURIDICE DE DREPT PUBLIC (e.g., partidele drepturi, liberul acces la justiție);
politice), mai ales la depunerea candidaturilor. - de regulă, norme imperative;
(b) subiecte individuale: - norme cu aplicație directă (e.g., dizolvarea
- CETĂȚENII (în alegeri și referendum); Parlamentului), dar și indirectă (e.g., acordarea
- STRĂINII (când solicită cetățenia); sau retragerea cetățeniei).
- APATRIZII (când solicită cetățenia sau azilul).
Obiectul: conduita subiectelor normelor de drept constituțional.

6
G. ALEXIANU, Dreptul constituțional, SOCEC & Co., București, 1926, pp. 1-2.
2
§3. Izvoarele dreptului constituțional

Izvorul de drept este sursa, originea sau forma de exprimare a unei norme juridice; se clasifică în:
(a) formale, care presupun exteriorizarea normei (e.g., înscris cu valoare constituțională, act normativ);
(b) materiale, care se referă la condițiile istorice, sociale, culturale, economice și de orice altă natură care
se manifestă la nivelul unei comunități, reflectând stadiul de dezvoltare al acesteia.
Piramida
Plan:
actelor normative
1. Constituția
Constituția
2. Legea (în sensul de legislație primară)
3. Tratatele internaționale
Legislația primară 4. Regulamentele Parlamentului
(inclusiv cea delegată) 5. Cutuma constituțională
6. Doctrina
Legislația secundară 7. Jurisprudența
(HG, OM etc.)

Actele autorităților
administrației publice locale
(HCJ, HCL etc.)

1. Constituția – numită și lege fundamentală – este actul normativ cu forță juridică supremă într-un stat.
2. Legile – constituie izvor de drept constituțional în măsura în care reglementează ori dezvoltă principii și
proceduri consacrate constituțional, adică elemente legate de organizarea și guvernarea statului, respectiv
garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.
Legile constituționale
(i.e., legile de revizuire)

Legea stricto sensu, Legile organice,

ca act juridic al care reglementează strict
Parlamentului domeniile rezervate de art. 73
alin. (3) din Constituție

Legea Legile ordinare

(lato sensu)
- legislația
primară Ordonanțele simple (OG),
se adoptă în baza legii de abilitare

Actele normative cu Ordonanțele de urgență (OUG),

putere de lege care pot interveni inclusiv în
(legislația delegată) domeniul legilor organice

Decretele și decretele-legi
(în trecut)

3
 3. Tratatul este „un acord de voință între subiecte de
drept internațional, supus normelor dreptului
internațional”.7
Monism și dualism. Teoria monistă susține că
dreptul internațional și dreptul național nu există
separat, ci ca părți ale unei ordini juridice universale;
primatul unei părți asupra celeilalte poate fi dictat
doar de dreptul pozitiv al statului.8
EXEMPLE ILUSTRATIVE:
art. 20 alin. (2) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI, cu titlu
excepțional, în materia drepturilor omului:
dreptul internațional primează numai dacă
dreptul național nu cuprinde reguli mai
favorabile, caz în care acestea au prioritate9
Supremația dreptului UE: statele au convenit
„o limitare permanentă a drepturilor lor
suverane, în concurs cu care un act unilateral
subsecvent incompatibil cu concepția
Comunității nu poate prevala” (c 26/62 van
Gend en Loos)
Teoria dualistă postulează ideea că normele de
drept internațional și drept intern coexistă fără a
prevala unele asupra celorlalte.10 Aplicarea unei
norme de drept internațional în ordinea juridică
internă se explică printr-o normă de drept intern.11
Practică întâlnită cu precădere în SUA și UK.12
EXEMPLE ILUSTRATIVE:
art. 11 alin. (3) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI:
tratatele care cuprind reguli contrare ordinii
constituționale naționale pot fi ratificate numai
după revizuirea legii fundamentale13
„în particular, suveranitatea [Parlamentului UK]
subzistă inclusiv asupra: (a) dreptului UE direct
aplicabil sau cu efect direct care continuă să fie
recunoscut și disponibil în dreptul intern”14
Condiții pentru a fi izvor de drept constituțional:
→ numai prin ratificare face parte din dreptul intern;
→ nu poate fi contrar Constituției României;
→ să fie licit și să privească raporturi constituționale;
→ să fie de aplicație directă, fără a fi necesar un act
normativ intern de punere în aplicare.
7
R. MIGA-BEȘTELIU, Drept internațional. Introducere în dreptul internațional public, All Beck, București, 2003, p. 289.
8
H. KELSEN, General Theory of Law and State, Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts, 1949, pp. 363, 379.
9
A. MURPHY, Proiectul de lege privind piața internă a Regatului Unit, CURIERUL JUDICIAR nr. 1/2021, p. 55.
10
A se vedea, e.g.: L. OPPENHEIM, International Law. A Treatise, vol. I. Peace, 2nd edition, Longmans, Green and Co., London, 1912, p. 26;
M. SHAW, International Law, 5th edition, Cambridge University Press, 2003, p. 122.
11
J. CRAWFORD, Brownlie’s Principles of Public International Law, 8th edition, Oxford University Press, 2012, p. 48.
12
L. OPPENHEIM, op.cit., p. 26, nota 22.
13
F. BRAȘOVEANU, Drept internațional public, vol. I, Pro Universitaria, București, 2013, p. 26.
14
European Union (Withdrawal) Act 2020, s. 38 para. (2).
4
4. Regulamentele Parlamentului cuprind norme
care privesc organizarea legislativului, drepturile și
obligațiile parlamentarilor, statutul acestora și
modul de adoptare al actelor normative. Sunt
întotdeauna izvoare de drept constituțional.
În prezent distinge trei asemenea regulamente:
→ Regulamentul Senatului (republicat în temeiul art. II
din Hotărârea Senatului nr. 50/2022, M.Of. nr.
434/4.05.2022);
→ Regulamentul Camerei Deputaților (republicat în
temeiul art. II din Hotărârea Camerei Deputaților nr.
59/2021, M.Of. nr. 639/29.06.2021);
→ Regulamentul activităților comune ale Camerei
Deputaților și Senatului (republicat în temeiul art. II
din Hotărârea Parlamentului României nr. 2/2020,
M.Of. nr. 209/14.03.2020).
5. Dreptul Uniunii Europene – tratatele constitutive
ale UE și alte reglementări cu caracter obligatoriu
au prioritate față de dispozițiile contrare din
dreptul intern (art. 148 din Constituție).
6. Cutuma constituie izvor de drept constituțional în
anumite sisteme de drept (e.g., Regatul Unit, Noua
Zeelandă, Israel). În asemenea cazuri, obiceiul
juridic apare sub formă de tradiții, practici, uzanțe
sau convenții constituționale.
În România, constituțiile din 1866, 1923 și 1938
recunoșteau obiceiului statutul de izvor de drept.
Constituțiile comuniste (1948, 1952, 1965) doar
îngăduiau obiceiul, însă numai în cazuri cu totul
excepționale (e.g., art. 600 din vechiul Cod civil).
Constituția actuală îi recunoaște calitatea de izvor de
drept, însă numai în situațiile în care legea îl admite
expressis verbis (art. 44 din Constituție).
Desigur, în măsura în care este admis ca izvor de
drept, obiceiul nu poate opera contra legem!
7. Doctrina însumează opiniile teoreticienilor
dreptului. Izvor de drept în Roma antică și în
dreptul consuetudinar (e.g., Anglia), astăzi este cel
mult sprijin pentru profesioniștii dreptului.
8. Jurisprudența instanțelor constituționale este
izvor de drept mai ales în statele cu tradiție în
acest sens. Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție,
deciziile CCR sunt general obligatorii și produc
efecte numai pentru viitor.
Aplicații:

I. Potriviți noțiunile din coloana A cu definițiile din coloana B:

A B
1. Ordonanță simplă a. totalitatea normelor juridice aflate în vigoare la un moment dat;
2. Drept natural b. relațiile sociale reglementate prin norme de drept;
3. Raport juridic c. act normativ adoptat de Guvern în temeiul legii de abilitare;
4. Drept pozitiv d. relațiile sociale reglementate prin norme de drept constituțional;
5. Raport juridic constituțional e. principii de drept care își derivă autoritatea de la natură ori divinitate.

II. Stabiliți, motivat, valoarea de adevăr a următoarelor propoziții:

1. Sunt izvoare de drept constituțional numai constituția, legea, tratatele și cutuma.
2. Normele de drept constituțional sunt întotdeauna complete, fiindcă includ ipoteză și dispoziție.

III. Ordonați următoarele acte normative în 1. _________________ a. Hotărârea de guvern (HG)

funcție de forța lor juridică: 2. _________________ b. Hotărârea de consiliu local (HCL)
3. _________________ c. Constituția României
4. _________________ d. Ordonanța de urgență (OUG)

IV. Încercuiți variantele corecte de răspuns. Pot fi corecte una sau cel mult două variante!
1. Tratatele internaționale pot fi izvor de drept:
a) numai dacă sunt ratificate de Parlament;
b) chiar dacă sunt contrare Constituției;
c) în materie constituțională, numai dacă privesc raporturi de drept constituțional.
2. Este o trăsătură specifică raportului de drept constituțional:
a) inegalitatea juridică dintre subiectele de drept;
b) împrejurarea că normele de drept constituțional privesc fenomenul puterii de stat;
c) caracterul social.
3. În România, izvoarele recunoscute de drept constituțional includ:
a) obiceiul juridic;
b) doctrina juridică;
c) regulamentele parlamentare.
4. Sunt izvor de drept constituțional:
a) legile constituționale, în totalitatea lor;
b) legile organice, în totalitatea lor;
c) legile ordinare, dacă privesc fenomenul puterii de stat.
5. Sunt subiecte în raportul de drept constituțional:
a) poporul, în desemnarea organelor reprezentative și prin referendum;
b) partidele politice, atunci când înregistrează candidaturi;
c) străinii și apatrizii, în toate relațiile sociale la care participă.
6. Conținutul raportului juridic constituțional este redat:
a) prin norme supletive, de regulă;
b) și prin norme-principii;
c) inclusiv prin norme incomplete.
V. Întrebări de control:
1. Definiți dreptul constituțional ca ramură de drept.
2. Ce este constituționalizarea dreptului?
3. Comparați dreptul subiectiv și dreptul obiectiv.