1

N.C.I.
Dreptul constituțional
Acte normative din sistemul dreptului românesc
1. Constituția- LEGEA FUNDAMENTALĂ
2. Legile constituționale- de revizuire a Constituției
3. Legile organice (art. 78 din Constituție)
4. Legile ordinare (3+4 intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în M.O.)
5. Decretele prezidențiale
6. Ordonanțele Guvernului- simple și de urgență (intră în vigoare în ziua publicării în M.O.)
7. Hotărâri de Guvern (sunt date în vederea punerii în aplicare a legii)
8. Actele administrației publice centrale și locale
 toate aceste acte normative (2-8) trebuie să fie în conformitate cu legea fundamentală (SUPREMAȚIA
CONSTITUȚIEI)
Cap 1. DREPTUL CONSTITUTIONAL (știință juridică de ramură)
Noțiunea de drept constituțional
 ansamblu de reguli si principii după care se organizează și guvernează un stat.
 este alcătuit din n.j. care reglementează, între altele, forma statului, organizarea, funcționarea și raporturile dintre
puterile publice, limitele puterilor publice, organizarea politica a statului.
 ramură de drept- totalitatea n.j. și i.j. care au ca obiect reglementarea raporturilor sociale care iau naștere în
procesul exercitării puterii publice.
 factor structurant al SND- guvernează și orientează reglementarea juridică din celelalte ramuri (este ramura
conducătoare pentru celelalte ramuri ale dreptului, acestea avându-și originea în principiile Constituției)
Conceptul de instituție politică
 reunește n.j. ce reglementează înființarea, organizarea şi funcționarea organelor împuternicite să exercite puterea
(suveranitatea poporului), instituții politice precum: Parlamentul, Guvernul, autoritatea judecătorească,
Președintele etc.
Obiectul de studiu
 n.j. ce reglementează raporturi juridice fundamentale ce apar în procesul instaurării, menținerii și exercitării
(I.M.E.) puterii de stat
Raportul juridic de drept constituțional
 legătură care reglementează norma de drept în cadrul căreia participanții (sbD) apar ca titulari de drepturi și
obligații reciproce, prin exercitarea cărora se realizează scopul n.j.
 caracteristici
o raport fundamental
o privește acele relații sociale referitoare la fenomenul puterii de stat
o unul dintre sb este întotdeauna statul sau o altă autoritate a statului

Cap 2. Subiectele raporturilor de drept constituțional

In orice raport juridic de drept constituțional unul dintre subiecte va fi STATUL (sau un organ al său);
a. POPORUL
 este consacrat de însăși legea fundamentală a țării (Constituţia) care stipulează că: „Suveranitatea națională
aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative... și prin referendum”.
 fie prin intermediul organelor reprezentative (pe care le împuterniceşte să exercite suveranitatea națională), fie în
mod direct (prin referendum), poporul îşi exprimă voinţa în legătură cu instaurarea, exercitarea şi menţinerea
puterii de stat.
b. STATUL
2
N.C.I.
 apare fie direct (ex: în raporturile privitoare la cetățenie sau la statul federal), fie indirect, prin intermediul
organelor sale
c. ORGANELE STATULUI (AUTORITĂŢILE PUBLICE)- Parlamentul, Guvernul, Președintele
 Sunt sbCO dacă îndeplinesc condiţiile cerute sbCO. Astfel, organele legiuitoare apar ca subiecte în raporturile
privitoare la adoptarea legilor (constituționale, organice şi ordinare).
 Celelalte organe (autorităţi) ale statului pot fi sbCO numai dacă participă în raporturi cu un asemenea specific
(relativ la instaurarea, menținerea şi exercitarea puterii de stat).
d. PARTIDELE ȘI FORMAȚIUNILE POLITICE
 reprezintă structuri, forme organizatorice prin intermediul cărora cetăţenii participă la guvernare.
e. CETĂŢENII
 apar fie în mod distinct, individual, ca persoană fizică (deputat senator, Preşedinte, în raporturi ce privesc
exercitarea drepturilor şi libertăților fundamentale), fie organizați în circumscripții electorale sau în cazul
exercitării inițiativei legislative populare.
f. STRAINII ȘI APATRIZII
 pot fi sbCO în raporturile ce privesc acordarea cetățeniei, a azilului politic etc.
Cap 3. Izvoare formale ale dreptului constituțional
IZVOARE MATERIALE- realitățile exterioare acestuia și care determină acțiunea legiuitorului sau dau naștere unor
reguli izvorâte din necesitățile practice.
IZVOARE FORMALE- formele de exprimare a normelor juridice, forma exterioară a acestora.
Doctrina constituțională consideră că sunt izvoare formale:
 Constituția și legile constituționale
o Constiuția este principalul izvor al dreptului constituțional; cuprinde norme-principii care stau la baza
întregii legislații naționale
 Legile
o fie că sunt organice sau ordinare, legile, ca acte juridice normative elaborate (adoptate) de Parlament,
cuprind reglementări primare ale relațiilor sociale
 Regulamentele parlamentare (al Camerei Deputaților, al Senatului și al ședințelor comune)
o cuprind norme ce vizează raporturile juridice specific ce privesc I.M.E. puterii de stat.
 Ordonanțele Guvernului
o acte juridice normative adoptate în baza unei delegări legislative din partea Parlamentului (art 115)
o reglementează primar, ca și legile
 Tratatele internaționale
o negociate de Guvern
o încheiate de Președinte
o ratificate de Parlament, după pronunțarea Curții Constituționale

Cap 4. Constituția
 legea fundamentală, care reglementează, în mod sistematic, cele mai importante relații sociale privitoare la I.M.E.
puterii de stat, precum și la promovarea, garantarea și apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale
cetățenilor.
Tipuri de constituții
 Constituții formale și c materiale
o La sfârșitul sec.XIX începe a se face deosebire între constituție în sens formal și cea în sens material.
o constituția materială- un ansamblu de reguli relative la instituționalizarea și exercitarea puterii, care
figurează sau nu într-un text scris
o constituție formală- ansamblul de reguli care sunt stabilite după forme distincte, fiind edificate de un organ
specific (adunarea constituantă) după o procedură specială (majoritate calificată de 2/3, ratificare prin
referendum).
3
N.C.I.
oDistincția fundamentală între constituția cutumiară și constituția scrisă, constă în modul de adoptare și de
precizia întinderii reglementării.
 Constituții cutumiare și c scrise
o constituția cutumiară- rezultatul unor practici, uzanțe, precedente și obiceiuri relative la putere, la
instituirea, organizarea și funcționarea organelor puterii, precum și la corelația dintre puterea de stat și
cetățeni (în Anglia, Israel, Noua Zeelandă)
o constituția scrisă- sunt încorporate de cele mai multe ori într-un text unitar și sistematic, adică se
înfățișează ca un singur tot, ale cărui părți se integrează într-o ordine rațională.
 literatura de specialitate așează la baza constituției scrise
 ideea domniei legii
 superioritatea legii scrise asupra cutumei
 ideea contractelor scrise
 teoria contractului social
 ideea conform căreia constituția să fie un mijloc de educație morală și politică
 de constituțiile scrise sistematice se deosebesc așa-numitele acte constituționale
 au ca obiect un segment al ansamblului raporturilor specifice drCO
 intervin de obicei în situații de criză politică și au rolul, fie de a înfăptui trecerea de la un
regim democratic la altul nedemocratic, fie invers
 emană, fie de la un organ de stat legal constituit, dar care procedează la modificare
constituției încălcând normele procedurale stabilite în acest scop, fie de la un grup de
persoane care-și asumă puterea în stat din propria inițiativă, fără să fi fost investit legal cu
o asemenea competență
 unii autori clasifică constituțiile scrise în 3 categorii:
o constituții normative –sunt in consonanta cu realitatea politica
o constituții nominale – sunt numai pe hârtie , în fapt fiind încălcate
o constituții semantice –folosind procedura constituțională , consfințesc puterea unui
partid sau grup
 Constituții flexibile (suple) și c rigide
o constituția flexibilă (suplă)
 regulile de conduită pe care le stabilește au aceeași valoare din punct de vedere juridic ca și legile
ordinare, putând fi modificate conform procedurii legislative obișnuite
 exemplul tipic de constituție flexibilă îl constituie constituția cutumiară
 literatura de specialitate admite că și acele constituții care prevăd o procedură simplă de modificare
sunt suple
 în prezent constituțiile flexibile sunt o raritate (ex: Noua Zeelandă)
o constituția rigidă
 prin însăși normele constituționale se stabilește o procedură complicată de modificare sau se
prevede o perioadă în care o parte sau întreaga constituție nu poate fi modificată
Cap 5. Adoptarea constituției
1. Inițiativa adoptării constituției
 aparține aceluiași organism statal politic sau social care, ocupând în societate locul cel mai înalt este cel mai în
măsură să cunoască evoluția societății. În unele situații inițiativa adoptării constituției o poate avea și poporul.
 față de conținutul și scopurile legii fundamentale, dintotdeauna s-a pus problema unor forme speciale de adoptare
care să pună în valoare supremația acestora precum și diferența față de celelalte legi.
 constituțiile scrise provin, sau ar trebui să provină, dintr-o putere supremă, numită putere constituantă, care la
rândul său, determină existența și acțiunea puterilor constituite (adunări, președinți, tribunale, guverne, etc.)
 puterea constituantă
o puterea constituantă originară
 intervine atunci când, datorită unor circumstanțe (revoluții, lovituri de stat, formarea de noi state),
ordinea juridică anterioară a dispărut sau a devenit caducă, aflându-se în fața unui „vid juridic”.
4
N.C.I.
 cea care adoptă prima constituție a unui stat (ex: 1866) sau o nouă constituție, elaborată într-una
din împrejurările arătate (ex. 1991)
o putere constituantă derivată / instituită
 este desemnată puterea organelor competente de a modifica constituția, prin opoziție cu puterea
constituantă originară, care aparține, cum spuneam, celui care adoptă constituția
 este prevăzută de constituția în vigoare (sau anterioară), atât în ceea ce privește organizarea, cât și
funcționarea ei
2. Procedee de adoptare a constituției
 modul de adoptare a unei constituții este specific fiecărei țări și este determinat de stadiul de dezvoltare economică,
socială și politică, de ideologia dominantă în societatea în cauză în momentul adoptării acesteia.
 literatura juridică grupează trihotomic procedeele, formele de adoptare a constituției
o forme monocratice- organizarea instituțională este expresia voinței unei singure persoane
o forme democratice- elementul esențial în adoptarea constituției este voința populară
o forme mixte- combinarea celor 2
 moduri de adoptare a constituției
o constituția acordată („carta concedată”)- adoptată de monarhul stăpân absolut, care își exercită puterea sa,
constituția fiind considerată ca fiind cea mai rudimentară.
o constituția plebiscitară („statutul”)- o varianta mai dezvoltata a constituției acordate, în care monarhul
creează o aparență de democrație, supunând textul, prin plebiscit, ratificării unui „corp electoral
sugestionat” și strict controlat.
o constituția pact- un acord între monarh și popor prin adunarea reprezentativă. La elaborarea pactelor,
ambele părți apar, cel puțin în principiu, egale
o constituția convenție- este adoptată de o adunare reprezentativă a corpului electoral, aleasă anume în
scopul elaborării unei constituții.
 Convenția sau Adunarea special aleasă de popor pentru a elabora o constituție, apare ca fiind
forma tradițională cea mai democratică pe care a îmbrăcat-o puterea constituantă originară.
o constituția referendum- cea mai democratică constituție contemporană. Ea constă în elaborarea și adoptarea
proiectului de către o Adunare Constituantă și supunerea lui spre ratificare alegătorilor care hotărăsc
adoptarea sau respingerea proiectului.
3. Adoptarea Constituției României din 1991
 În România, potrivit Decretului–lege nr. 92/1990, Adunarea Deputaților și Senatul au fost abilitate să se constituie
de drept, în ședință comună, în Adunarea Constituantă pentru adoptarea Constituției României.
o Adunarea Constituantă a fost o adunare reprezentativă, constituită în mod democratic- în urma alegerilor
generale desfășurate pe baza votului universal, egal, liber exprimat, direct și secret.
o Tot prin același decret-lege, AC s-ar fi dizolvat de drept dacă nu ar fi adoptat legea fundamentală în cel
mult 18 luni
 Adunarea Constituantă a procedat la constituirea Comisiei de redactare a proiectului Constituției României
o 12 deputați, 11 senatori și 5 specialiști, desemnați prin termenul de „experți”.
 Prin art.9 al Regulamentului AC s-a prevăzut că această comisie va elabora și prezenta acesteia „într-o primă etapă,
principiile și structura pe capitole ale viitorului proiect de Constituție. După aprobarea acestora, comisia va redacta
textul integral al fiecărui capitol, care va fi supus spre dezbatere și aprobare AC”.
 Pe baza votului AC, a observațiilor și propunerilor, Comisia a elaborat proiectul de Constituție, care a fost difuzat
parlamentarilor, iar aceștia au prezentata în scris amendamentele lor.
 Dezbaterea proiectului de Constituție în AC a avut loc între 10 septembrie si 21 noiembrie 1991.
 Pentru adoptarea Constituției au votat 414 parlamentari, iar contra adoptării- 95 de parlamentari (așadar, au votat
“pentru” mai mult de 2/3 din numărul total al membrilor AC)
 Constituția a fost supusa referendumului național (77.3% pentru), organizat în ziua de 8 decembrie 1991 (motiv
pentru care a fost declarată ziua Constituției) și fiind aprobată, a intrat in vigoare.
5
N.C.I.
Cap 6. Revizuirea constituției
1. Necesitatea revizuirii constituției
 În general, necesitatea revizuirii unei constituții este dată de o serie de argumente precum:
o adaptarea constituției la noile nevoi politice, economice, sociale și juridice ale societății, găsirea unor
rezolvări juridice
o perfecționarea reglementărilor privind organizarea autorităților publice, garantarea drepturilor și libertăților
cetățenilor
o aderarea unui stat la anumite pacte internaționale sau de încheierea unor tratate
o producerea unor schimbări în organizarea sau funcționarea unei/unor autorități prin care se exercită puterea
de stat
 pt adaptarea prevederilor constituției la noile realități ale momentului istoric au pledat următoarele considerente
o modificarea a fost solicitată în mod direct de rațiuni de stat, de interesele generale ale țării, care impun
adaptarea prevederilor constituționale la standardele și exigențele UE și NATO
o rațiunile politice legate de aprofundarea democratismului, de întărirea rolului partidelor politice, a
organismelor societății civile, de căutarea unor modalități mai clare de asigurare a înfăptuirii drepturilor
cetățenești în spiritul documentelor europene
o rațiuni economice ce vizează garanții pentru investitorii străini, garantarea drepturilor de proprietate,
direcționarea mecanismelor economice în favoarea garantării competitivității și sprijinirea inițiativei
întreprinzătorilor.
2. Procedura de revizuire a constituției
 constă în reformularea unui text, abrogarea unor articole sau prin adăugarea unui text nou.
 Din punctual de vedere al procedurii de revizuire, constituțiile sunt
o suple (flexibile)- revizuirea se realizează printr-o procedură asemănătoare procedurii adoptării unei legi
ordinare, generând uneori discuții doctrinare cu privire la principiul supremației acesteia față de alte legi
o rigide- modificarea se dovedește a fi mai dificilă decât cea a unei legi ordinare, datorită procedurii cerute,
care implică colaborarea mai multor organisme constituționale și votul unei majorități calificate (2/3 din
numărul membrilor parlamentului). În epoca contemporană tendința constituanților este de a adopta
constituții rigide
 Actuala Constituție a României este considerate o constituție RIGIDĂ (semirigidă) pentru faptul că motivele
pentru care această revizuire este permisă sunt destul de limitate, iar procedura este dificilă.
 potrivit art. 150, revizuirea poate fi inițiată de:
o Președintele României, la propunerea Guvernului
o cel puțin ¼ din numărul deputaților sau senatorilor
o cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot, cetățeni care să provină din cel puțin jumătate din județele
țării, iar în fiecare din aceste județe sau în municipiul București să fie înregistrate cel puțin 20.000 de
semnături în sprijinul inițiativei de revizuire
 Revizuirea se face potrivit unei proceduri speciale, reglementate de art. 151
o Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de CD și de Senat cu o majoritate absolută de 2/3
o Dacă textul adoptat de cele două camere este diferit, se ajunge la procedura de mediere
o Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camerele, în ședință comună, hotărăsc cu votul a
cel puțin trei pătrimi din numărul membrilor lor.
o În sfârșit, revizuirea trebuie aprobată prin referendum organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării
proiectului sau propunerii de revizuire.
3. Limitele revizuirii
 În doctrină, care s-a declarat de acord cu ideea existenței unor limite ale revizuirii, s-a făcut distincție intre limitele
exprese și limitele tacite ale revizuirii, între limite superioare și limite inferioare și în sfârșit, între limite
heteronome și autonome.
o limite exprese- sunt prevăzute expres în textul constituțional
6
N.C.I.
 art. 152- nu pot forma obiectul revizuirii, dispozițiile referitoare la caracterul național,
independent, unitar și indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea
teritoriului, independența justiției, pluralismul politic și limba oficială.
 Art. 153- ,,Constituția nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgență și nici
în timp de război.”, stabilindu-se astfel, alte limite exprese ale revizuirii.
o limitele tacite- nu sunt prevăzute în textul constituției și trebuie deduse pe calea interpretării acesteia
o limitele heteronome- sunt cele impuse de dreptul internațional, dacă în sistemul de drept respectiv se
admite ideea superiorității acestuia sau a priorității sale în anumite domenii
o limitele autonome- sunt impuse de dreptul intern (ex: cele prevăzute la art. 152)

4. Revizuirea din 2003 a Constituției României

 motiv:
o unele dintre prevederile ori au fost interpretate în mod eronat ori erau neîndestulătoare pentru raporturile
sociale născute după 1991
 cele mai importante modificări
o consacrarea expresa a principiului separației și echilibrului puterilor
o posibilitatea cetățenilor români cu dublă cetățenie de a avea acces la funcțiile și demnitățile publice
o extrădarea cetățenilor români în baza conv. internaționale, în condițiile legii și pe bază de reciprocitate
o emiterea mandatului de arestare și de percheziție domiciliară numai de către judecător
o consacrarea unor noi drepturi fundamentale, precum dreptul de liber acces la cultură, dreptul la un mediu
înconjurător sănătos și libertatea economică
o garantarea proprietății private
o angajarea răspunderii patrimoniale a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare în procesele
civile și penale
o posibilitatea folosirii limbii materne în justiție și administrația publică de către persoane aparținând
minorităților naționale
o dreptul cetățenilor români de a alege si de a fi aleși în Parlamentul European (evident, în condițiile aderării
României la UE)
o dreptul la proprietatea pentru străini și apatrizi cu privire la terenuri în România (numai după integrarea
țării în UE și în anumite condiții)
o ratificarea tratatelor internaționale care ar fi incompatibile cu Constituția numai după revizuirea
corespunzătoare a acesteia
o participarea Armatei Romane la operațiuni de menținere a păcii, în cadrul și limitele stabilite de tratatele cu
privire la securitatea colectivă încheiate de România
o diferențierea atribuțiilor celor doua Camere ale Parlamentului, eliminându-se astfel procedura de mediere.
o intrarea in vigoare a legilor (la 3 zile de la data publicării)
o prelungirea mandatului prezidențial (la 5 ani)
o transformarea Curții Supreme în Înalta Curte de Casație și Justiție
o sporirea atribuțiilor Curții Constituționale

Cap 7. Controlul constituționalității legilor

1. Necesitatea controlului constituționalității legilor
 Constituția pune bazele juridice ale statului, stabilește modul de organizare a societății în stat și modalitățile
juridice de ocrotire a cetățenilor, de asigurare a drepturilor și libertăților lor
 afirmarea supremației constituției implică existența unor mecanisme de control al conformității legilor cu
constituția. Este necesară asigurarea controlului constituționalității legilor, a regulilor juridice subordonate
 fără existența unei sancțiuni a abaterii regulilor constituționale de către una dintre puterile constituite, distincția de
principiu dintre constituție și legi ordinare cedează locul unei confuzii de fapt
 absența acestui control a fost argumentată plecând de la ideea că nu se poate admite ierarhizarea normelor pentru
că aceasta presupune ideea ierarhiei organelor, ceea ce contravine principiului separației puterilor în stat
 controlul de constituționalitate se fundamentează pe principiul supremației Constituției
7
N.C.I.
 fundamentarea supremației constituției se bazează pe principiul legalității și pe caracterul unicității puterii de stat
2. Noțiunea controlului constituționalității legilor
 „activitatea organizată de verificare a conformității legii cu constituția, iar ca instituție a drCO, cuprinde regulile
privitoare la autoritățile competente a face această verificare, procedura de urmat și măsurile ce pot fi luate după
realizarea acestei proceduri”
3. Formele controlului constituționalității legii
 Control prin opinia publică- cuprinde reacția opiniei publice în momentul încălcării unei prevederi constituționale
 Control politic– exercitat de către organele legiuitoare, cât și de organele de stat, altele decât cele legiuitoare
 Controlul jurisdicțional– exercitat fie de organe judecătorești, fie de către alte organe, dar care folosesc o procedură
asemănătoare cu cea judecătorească.
o Controlul jurisdicțional poate fi realizat, după caz, fie pe cale de excepție, fie pe cale de acțiune, adică
legea va fi examinată cu ocazia unui proces, când o parte ridică excepția de neconstituționalitate (SUA), fie
că acest control va avea ca obiect o lege ce este considerata neconstituționala (Germania, Italia)
 Alte forme de control
o Control explicit- constituția îl prevede în mod expres
o Control implicit- constituția nu-l consacră în mod expres, dar el se exercită ca urmare a existenței
principiului legalității
o Control anterior / prealabil / preventiv- se exercită în faza de proiect a legii
o Control posterior- se exercită asupra legilor deja adoptate sau asupra actelor normative cu forță juridică
egală cu a legii
o Control abstract- privește verificarea constituționalității unei legi în afara oricărui litigiu în fața instanței
judecătorești; se poate exercita a posteriori (asupra unei norme în vigoare) sau a priori (o normă care
urmează să intre in vigoare)
o Control concret- excepția de neconstituționalitate s-a ridicat în cadrul unui proces în care judecătorul ar
urma sa facă aplicarea legii litigioase; este un control a posteriori
Controlul constituționalității legilor în România
Scurtă privire istorică
 Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris din 1864- Corpul Ponderator
 Constituția din 1866- nu a cuprins o asemenea prevedere
 Constituția din 1923- Curtea de Casație
 Constituțiile din 1948 și 1952- nu au prevăzut un control explicit, el realizându-se în procesul de adoptarea legilor,
de către comisiile M.A.N. care aveau în competența lor avizarea proiectelor de legi
 Constituția din 1965- M.A.N.
Controlul consacrat de Constituția României din 1991
 În România, controlul constituționalității legilor este exercitat de către Curtea Constituțională
1. Caracteristicile Curții Constituționale
o unica autoritate de jurisdicție constituțională în România
o independentă față de orice altă autoritate publică și se supune numai Constituției și Legii nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea CCo.
o asigură controlul constituționalității legilor, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului,
pronunțându-se numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau complete prevederea legală
supusă controlului
o singura în drept să hotărască asupra competenței sale, hotărând în cazurile expres și limitative prevăzute în
Constituție, iar competența sa nu poate fi contestată de nici o autoritate publică.
 Actele supuse controlului
o Legea (atât înainte de promulgare, cât și atunci când este în vigoare)
8
N.C.I.
o Regulamentele Parlamentului (CD, S, camerele reunite)
o Hotărârile Parlamentului
o Ordonanțele Guvernului
o Tratatele sau acordurile internaționale
o Inițiativele de revizuire
o Inițiativele legislative ale cetățenilor

2. Funcționarea Curții Constituționale

2.1. Organizarea CCo
 aceasta se compune din 9 judecători numiți pentru un mandate de 9 ani (care nu poate fi prelungit sau înnoit)
o trei sunt numiți de Camera Deputaților
o trei de Senat
o trei de Președintele României.
 Judecătorii CCo aleg, prin vot secret, președintele acesteia pentru o perioadă de 3 ani. Din 3 în 3 ani, CCo se
înnoiește cu o treime din judecătorii ei.
2.2. Statutul judecătorilor Curții Constituționale
 Pentru a candida la funcția de judecător la CCo trebuie îndeplinite următoarele condiții:
o pregătire juridică superioară
o înaltă competență profesională
o vechime de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior
 Judecătorii pot răspunde disciplinar sau penal, dar nu pot fi trași la răspundere pentru opiniile și voturile exprimate
la adoptarea soluțiilor.
 Judecătorii răspund penal, dar nu pot fi arestați sau trimiși în judecată decât cu aprobarea Biroului permanent al
Camerei, care i-au ales sau a Președintelui Casației și Justiției
 CCo își desfășoară activitatea în plen, iar actele Curții se adoptă cu votul majorității judecătorilor, daca legea nu
prevede altfel
 Ședințele de judecată sunt publice.
 Președintele CCo are următoarele atribuții
o coordonează activitatea CCo și repartizează cauzele spre rezolvare
o desemnează judecătorul-raportor în cazurile prevăzute de lege și stabilește termenele de judecată
o convoacă și prezidează ședințele în plen are Curții Constituționale
o reprezintă CCo în fața autorităților publice care i-au numit, pentru ocuparea postului devenit vacant
o îndeplinește alte atribuții prevăzute de lege sau de regulamentul de organizare și suncționare al CCo.

3. Atribuțiile Curții Constituționale (art. 146)

 exercită un control al constituționalității legilor anterior promulgării lor
o CCo poate fi sesizată de
 Președintele României
 unul dintre președinții celor două Camere
 Guvern
 Înalta Curte de Casație și Justiție
 Avocatul Poporului
 un număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori.
o în cazul în care CCo declară neconstituțională o lege înainte de promulgarea ei, decizia dată are ca efect
trimiterea legii spre reexaminare Parlamentului. Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile
respective pentru punerea lor de acord cu decizia CCo.
 se pronunță asupra constituționalității inițiativelor de revizuire a Constituției (din oficiu, valorificând art 150
(inițiativa revizuirii) și art 152 (limitele reviuirii))
 se pronunță asupra constituționalității regulamentelor și hotărârilor Parlamentului
9
N.C.I.
 hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor
judecătorești sau de arbitraj comercial, excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și direct de Avocatul
Poporului
 soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice
 veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului
 constată existența împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României (vacanța
funcției, suspendarea din funcție, imposibilitatea temporară de a-și exercita atribuțiile) și comunică cele constatate
Parlamentului și Guvernului
 dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcție a Președintelui României
 veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă rezultatele
acestuia
 verifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni
 hotărăște asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic
4. Procedura in cazul controlului constituționalității legilor înainte de promulgare
 are loc în baza unei sesizări scrise și motivate
 exercitarea dreptului de sesizare a CCo
o cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunica Guvernului și ÎCCJustiție, precum și
Avocatului Poporului și se depune la secretarul general de la CD și de la Senat. Daca legea a fost adoptată
în procedura de urgență, termenul este de 2 zile
o sesizarea făcută de parlamentari se trimite CCo în ziua primirii ei de către secretarul general de la Camera
respectivă
5. Procedura în cazul soluționării excepției de neconstituționalitate
 Excepția de neconstituționalitate este un procedeu eficient de apărare a drepturilor și libertăților publice, este un
procedeu defensiv în care aștepți ca legea să ți se aplice pentru a o ataca. Ea privește o cauză aflată pe rolul unei
oarecare instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, proces în care cel interesat poate să atace legea în baza
căreia instant a pronunțat hotărârea sa, considerând legea ca neconstituțională.
 Excepția poate fi ridicată numai în fața instanței judecătorești sau de arbitraj comercial de către una dintre părți, din
oficiu, de către instant de judecată sau direct, de Avocatul Poporului
 CCo va decide asupra excepției (dintr-o lege sau ordonanță) numai dacă de ea depinde soluționarea cauzei
 Nu poate face obiectul excepției de prevederile legale a căror constituționalitate a fost stabilită pe calea controlului
prealabil (înainte de promulgarea legii) sau cele constatate drept neconstituționale printr-o decizie anterioară a CCo
 soluționarea excepției de neconstituționalitate sau controlul de constituționalitate a posteriori este reglementat de
art.146 și de Legea nr. 47/1992
 excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată:
o de către părțile unui litigiu
o din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial
o de procuror, în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă
o de Avocatul Poporului, direct.
 Obiectul excepției de constituționalitate trebuie să îndeplinească următoarele cerințe imperative stabilite prin legea
organică a Curții Constituționale:
o să fie o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță. Controlul de
constituționalitate se exercită doar cu privire la actele cu caracter legislativ nu și la actele administrative.
Acestea din urmă pot fi supuse contenciosului administrativ
o legea/ordonanța / dispoziția criticată din acestea să fie în vigoare
o legea/ordonanța / dispoziția criticată trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului
și oricare ar fi obiectul acestuia
o legea/ordonanța / dispoziția criticată să nu fi fost contestată drept neconstituțională printr-o decizie
anterioară CCo
10
N.C.I.
 Atunci când excepția nu îndeplinește cerințele menționate anterior, instanța este obligată să respingă printr-o
încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la
instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.
Cap 8. Actele curții constituționale și efectele acestora
 Actele Curtii Constitutionale pot fi clasificate în:
o acte jurisdicționale (decizii, hotărâri și avize)
o acte nejurisdicționale – pot fi emise în exercitarea atribuțiilor de ordin administrativ
 Deciziile Curții Constituționale se iau în cazurile în care Curtea:
o se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora
o se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului
o hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și
a ordonanțelor
o hotărăște asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic
 Curtea Constituțională emite hotărâri în cazurile în care
o veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele
sufragiului
o constată existența împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României
și comunică cele constatate Parlamentului și Guvernului
o veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă
rezultatele acestuia
o verifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni
 într-o singură situație Curtea Constituțională emite avize consultative; în cazul propunerii de suspendare din funcție
a Președintelui României
 în cazul inițiativei de revizuire a Constituției, decizia Curții are forța juridică a unui aviz în problema de revizuire
 în privința excepției de neconstituționalitate, decizia Curții Constituționale potrivit căreia prevederea legală în
cauză este neconstituțională produce efecte juridice asupra acesteia în sensul neaplicării ei din cauza respectivă.
Aceeași situație o regăsim și în cazul deciziilor Curții privind neconstituționalitatea ordonanțelor Guvernului
 în cazul deciziilor Curții privind neconstituționalitate unui partid politic , efectele acestora constau în radierea
partidului politic din evidența partidelor legal constituite
 în privința hotărârilor Curții Constituționale, acestea nu pot depăși efectele juridice ale unui aviz când Curtea
Constituțională constată existența împrejurărilor care justifică interimatul, când verifică îndeplinirea condițiilor
pentru exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni, când veghează la respectarea procedurii pentru
organizarea și desfășurarea referendumului
Cap 9. Cetățenia română
 calitate a persoanei fizice ce exprima relatiile permanente social-economice, politice și juridice dintre persoana
fizica si stat, dovedind apartenenta sa la statul roman si atribuind persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul tutror
drepturilor si indatoririlor prevazute de Constitutia si de legile Romaniei .
PRINCIPIILE CETĂȚENIEI ROMÂNE
1. Egalitatea cetățenilor români Cetățenii români sunt egali în drepturi și îndatoriri, fără deosebire de rasă,
naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, de avere sau origine socială și
indiferent de modul în care au dobândit cetățenia.
2. Numai cetățenii români sunt titularii tuturor drepturilor fundamentale. Astfel , cetățenii români, spre deosebire
de străini și apatrizi au urmatoarele drepturi
 au dreptul de vot și de a fi aleși în organele reprezentative ale statului
 dreptul de a fi angajați în unele funcții și demnități publice, civile sau militare
 dreptul la protecție diplomatică, etc
 dreptul de a nu fi extradati sau expulzati din Romania
3. Numai cetățenii români sunt obligați să-și îndeplinească toate obligațiile stabilite prin Constituție și legile țării.
Aceste îndatoriri fundamentale, prevăzute în Constituție sunt:
11
N.C.I.
 obligația de fidelitate față de țară-art.54
 apărarea țării-art.55
 obligația de a contribui prin taxe și impozite la cheltuilelile publice art.56
 exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile
celorlalți-art.57
4. Cetățenia constituie în exclusivitate o chestiune de stat. Art.5 (1) din Constituția României prevede că cetățenia
română se dobândește, se păstrează sau se pierde în condițiile prevăzute de legea organică.
5. Cetățenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naștere. Acest principiu este consacrat în
art.5 (2) și exprimă de fapt ,,ideea de apartenență genetică a unei persoane la generațiile care s-au succedat pe
teritoriul românesc, ideea de permanență a identității naționale, precum și dreptul omului, mai presus de legile
satului, de a avea o ,,Cetate”.
6. Căsătoria nu produce efecte juridice asupra cetățeniei soților. Potrivit Legii Cetățeniei, art.3, încheierea,
declararea nulității, anularea sau desfacerea căsătoriei între un cetățean român și un străin, nu produce efecte
asupra cetățeniei soților.
7. Schimbarea cetățeniei unuia dintre soți nu produce nici un efect asupra cetățeniei române a celuilalt soț.
DOBÂNDIREA ȘI PIERDEREA CETĂȚENIEI
În România, sistemul de dobândire a cetățeniei este sistemul Jus sangvinis, considerat ca cel mai potrivit ,,el
fiind expresia legăturii dintre părinți și copii, a continuității neîntrerupte pe pământul strămoșesc a generațiilor care au
luptat pentru îndeplinirea idealurilor de libertate socială și națională.”
Legea cetățeniei române stabilește (art.4) că cetățenia română se dobândește prin:
1. NAȘTERE
2. ADOPȚIE
3. ACORDARE LA CERERE
1. prin naștere
o copiii născuți pe teritoriul României, din părinți cetățeni români, sunt cetățeni români.
o sunt cetățeni români cei care:
 s-au născut pe teritoriul statului român, chiar dacă numai unul dintre părinți este cetățean român
 s-au născut în străinătate și ambii părinți sau numai unul dintre ei are cetățenia română
Copilul găsit pe teritoriul României este cetățean român, dacă nici unul dintre părinți nu este cunoscut. Aici este vorba
despre o simplă prezumție și anume aceea conform căreia, copilul găsit s-a născut dintr-un părinte care are această
cetățenie, prezumție care poate fi combătută cu dovada contrară. În acest sens, legea cetățeniei în art.30 alin.1 arată că,
dacă copilului găsit, până la vârsta de 18 ani i s-a găsit filiația (apartenența) față de ambii părinți sau față de unul
(celălalt rămânând necunoscut) iar aceștia sunt de cetățenie străină, acesta pierde cetățenia română.
2. prin adopție
o cetățenia română se dobândește de către copilul cetățean străin sau fără cetățenie, prin adopție, dacă
adoptatorii sunt cetățeni români, iar adoptatul nu a împlinit vârsta de 18 ani. În cazul în care numai unul
dintre adoptatori este cetățean român, cetățenia adoptatului minor va fi hotărâtă, de comun acord, de către
adoptatori. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimțământul acestuia. Dacă
adopția se face de către o singură persoană, iar aceasta este cetățean român, minorul dobândește cetățenia
adoptatorului.
În cazul declarării nulității sau anulării adopției, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani este considerat că nu a fost
niciodată cetățean român, dacă domiciliază în străinătate sau dacă părăsește țara pentru a domicilia în străinătate.
3. la cerere
o Cetățenia română se poate acorda la cerere în două situații:
a. se poate acorda persoanei care nu a avut niciodată această cetățenie dar o cere
b. se poate acorda persoanei care a avut această cetățenie și care cere redobândirea ei, cu păstrarea
domiciliului în străinătate.
12
N.C.I.
 În primul caz, acordarea cetățeniei române la cerere privește pe cetățeanul străin sau persoana fără cetățenie care
dorește să se integreze în societatea românească, dacă îndeplinește următoarele condiții:
1. s-a născut și domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deși nu s-a născut pe acest teritoriu, locuiește în
mod legal, continuu și statornic pe teritoriul statului roman de cel puțin 8 ani sau în cazul în care este căsătorit cu un
cetățean roman, de cel puțin 5 ani.
2. dovedește prin comportare, acțiuni și atitudini loialitate față de statul roman
3. dovedește prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul roman, nu întreprinde sau sprijină acțiuni
împotriva ordinii de drept sau a securității naționale și declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea acțiuni
4. a împlinit vârsta de 18 ani
5. are asigurate mijloacele legale pentru o existent decentă, în condițiile prevăzute de legislația privind străinii
6. este cunoscut cu o bună comportare și nu a fost conadamnat în țară sau în străinătate pentru o infracțiune care îl face
nedemn de a fi cetățean roman
7. cunoaște limba română și posedă noțiuni elementare de cultură și civilizație românească, în măsura suficientă pentru
a se integra în vuața socială
8. cunoaște prevederile Constituției și imnul national
Copilul născut din părinți cetățeni străini sau fără cetățenie și care nu a împlinit vârsta de 18 ani dobândește cetățenia
română odată cu părinții săi. În situația în care numai unul dintre părinți dobândește cetățenia română, părinții vor
hotărî, de comun accord, cu privire la cetățenia copilului. În cazul în care părinții nu cad de accord, tribunalul de la
domiciliul minorului va decide, ținând seama de interesele acestuia. În cazul în care copilul a împlinit 14 ani este
necesar consimțământul acestuia. Copilul dobândește cetățenia română pe aceeași data cu părintele său.
 În cea de-a doua situație, aceea acordării cetățeniei române persoanei care a mai avut această cetățenie și care cere
redobândirea ei, cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în
străinătate, persoana trebuie să îndeplinească urmărtoarele condiții:
1. Solicitantul dovedește, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român, nu întreprinde sau
sprijină acțiuni împotriva ordinii de drept sau a securității naționale și declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea
acțiuni
2. Solicitantul a împlinit vârsta de 18 ani
3. Solicitantul are asigurate în România mijloace legale pentru o existență decentă, în condițiile stabilite de legislația
privind regimul străinilor
4. Solicitantul este cunoscut cu o bună comportare și nu a fost condamnat în țară sau în străinătate pentru o infracțiune
care îl face nedemn de a fi cetățean român.
Dispozițiile menționate se aplică și apatrizilor foști cetățeni români și descendenților acestora până la gradul II
inclusiv.
Părinții care se repatriază și solicită redobândirea cetățeniei române hotărăsc și în privința cetățeniei copiilor lor
minori. În situația în care parinții nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ținând seama de
interesele acestuia. Și în această situație, dacă copilul a împlinit 14 ani, este necesar consimțământul acestuia.
Redobândirea cetățeniei de către unul dintre soți nu are nici o consecință asupra cetățeniei celuilalt soț. Soțul cetățean
străin sau fără cetățenie al persoanei care se repatriază și redobândește cetățenia română poate cere dobândirea
cetățeniei române în condițiile legii.
Persoanele care au dobândit cetățenia română prin naștere sau prin adopție și care au pierdut-o din motive
neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul 3,
la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea
domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia îm străinătate, dacă îndeplinesc condițiile:
13
N.C.I.
a. Solicitantul dovedește, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român, nu întreprinde sau
sprijină acțiuni împotriva ordinii de drepts sau a securității naționale și declară că nici în trecut nu a întreprins
asemenea acțiuni
b. Solicitantul a împlinit vârsta de 18 ani
c. Solicitantul este cunoscut cu o bună comportare și nu a fost condamnat în țară sau în străinătate pentru o infracțiune
care îl face nedemn de a fi cetățean român.
Procedura acordării cetățeniei române
a. Cererea de acordare a cetățeniei se face în limba română, personal sau, în cazuri temeinic justificate, prin
mandatar cu procură specială și autentică și se adresează Comisiei pentru cetățenie, fiind însoțită de acte care dovedesc
îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege
b. Comisia pentru cetățenie, entitate fără personalitate juridical din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie,
verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru acordare, redobândirea, retragerea sau renunțarea la cetățenia
română
c. Membrii comisiei și președintele acesteia se numesc prin ordin al ministrului justiției, pentru un mandat de 2
ani, și pot fi revocați pe toată durata mandatului prin ordin al ministrului justiției
d. Comisia are activitate permanent, este formată dintr-un președinte și 20 de membri, personal din cadrul
Autorității Naționale pentr Cetățenie. Lucrările Comisiei nu sunt publice, acestea se desfășoară în prezemța a cel puțin
3 membri și sunt prezidate de președinte, iar în lipsa acestuia, de către un membru desemnat de acesta
e. Președintele Comisiei, prin rezoluție, stabilește termenul la c ares e va dezbate cererea de acordare sau
redobândire a cetățeniei, dispunând totodată solicitarea de relații de la orice autorități cu privire la îndepinirae
condițiilor prevăzute de lege.

În cazul în care Comisia constată necesitatea audierii unor personae care ar putea da informații utile în vederea
soluționării cererii, dispune citarea acestora, stabilind un nou termen.
În cazul în care sunt întrunite condițiile pentru acordarea cetățeniei române, Comisia stabilește, într-un termen ce nu
va depăși 6 luni, programarea persoanei la interviul organizat pentru verificarea condițiilor prevăzute de lege.
Îndeplinirea, sau după caz, neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea ori redobândirea cetățeniei
române se constată printr-un raport motivate, care se adoptă de Comisie cu votul majorității celor prezenți. În caz de
paritate, votul Președintelui comisiei sau al înlocuitorului acestuia este decisive. Dacă solicitantul este declarant admis
la interviu, Comisia va întocmi un raport în care va menționa întrunirea condițiilor legale pentru acordarea sau, după
caz, redobândirea cetățeniei. Raportul , însoțit de cererea de acordare ori de redobândire a cetățeniei, va fi înaintat
Președintelui Autoritățoii Naționale pentru Cetățenie.
În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru acordarea ori redobândirea cetățeniei, precum și în
cazul nepromovării interviului ori al neprezentării, în mod justificat al solicitantului, la susținerea acestuia, Comisia,
printr-un raport motivate, propune Președintelui Autorității Naționale pentr Cetățenie respingerea cererii.
Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, constatând îndeplinite comdițiile prevăzute de lege, emite, într-un
termen ce nu va depăși 3 zile, ordinal de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, după caz. Ordinul de
acordare sau redobândire a cetățeniei române se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare la
primire, în termen de 3 zile de la data emiterii sale.
Ordinul Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie de acordare sau de redobândire a cetățeniei, respective
ordinal de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetățeniei, se comunică, de îndată, solicitantului, prin
scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În termen de 3 luni de la data comunicării ordinului președintelui
Autorității Naționale pentru Cetățenie de acordare sau redobândire a cetățeniei române, persoanele cărora li s-a acordat
sau care au redobândit cetățenia română vor depune jurământul de credință față de România.
14
N.C.I.
Cetățenia română se acordă sau se redobândește la data depunerii jurământului de credință. Persoana care decedează
înaintea depunerii jurământului de credință față de România este recunoscută ca fiind cetățean român, la cererea
succesorilor săi legali de la data emiterii ordinului președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie de acordare sau
de redobândire a cetățeniei române, urmând a fi eliberat certificatul de cetățenie de către comisie. După depunerea
jurământului, Comisia elaborează certificatul de cetățenie română, care va fi întocmit în două exemplare, semnate de
Președintele Autorității pentr Cetățenie, dintre care un exemplar va fi înmânat titularului. Ambele exemplare ale
certificatului conțin elemente de siguranță și au aplicate fotografii ale titularului.
PIERDEREA CETĂȚENIEI ROMÂNE prin
 retragerea cetățeniei române
 aprobarea renunțării la cetățenia română
 în alte cazuri prevăzute de lege
o Retragerea cetățeniei române
 potrivit art.5 (2) din Constituție, cetățenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naștere.
 Retragerea cetățeniei române apare ca o sancțiune în sarcina celui care:
o aflându-se în străinătate, săvârșește fapte deosebit de grave prin care vatămă interesele statului român
sau lezează prestigiul României.
o aflându-se în străinătate, se înrolează în forțele armate ale unui stat cu care România a rupt relațiile
diplomatice sau cu care este în stare de război
o a obținut cetățenia română în mod fraudulos
o este cunoscut ca având legături sau a sprijinit sub orice formă grupări teroriste ori a săvârșit alte fapte
care pun în pericol securitatea națională.
o Pierderea cetățeniei prin aprobarea renunțării la cetățenia română

Renunțarea la cetățenia română este un mod amiabil de definitivare a statutului juridic al persoanei și nu o sancțiune
ca în cazul retragerii. Renunțarea la cetățenia română este determinată de existența unor situații în care persoana,
cetățean român, dorind să se stabilească în altă țară și implicit să dobândească cetățenia statului respectiv este nevoită,
potrivit legislației statului, să renunțe la cetățenia română.
Conform Legii cetățeniei nr. 21/1991, pentru motive temeinice se poatre aproba renunțarea la cetățenia română prin
ordin al ministrului justiției, persoanei care:
a. a împlinit vârsta de 18 ani
b. nu este învinuită ori inculpată într-o cauză penală ori nu are de executat o pedeapsă penală
c. nu este urmărită pentru debite către stat, persoane fizice sau juridice din țară sau, având astfel de debite, le
achită ori prezintă garanții corespunzătoare pentru achitarea lor
d. a dobândit ori a solicitat și are asigurarea că va dobândi o altă cetățenie
Pierderea cetățeniei române prin aprobarea renunțării la cetățenia română nu produce nici un efect asupra cetățeniei
soțului sau copiilor minori cu excepția situației în care copilul minor pierde cetățenia română o dată cu părinții săi care
au obținut aprobarea renunțării la cetățenia română, iar copilul minor se află împreună cu ei în străinătate ori părăsește
ămpreună cu ei țara. În acest caz, copilul minor pierde cetățenia română pe data plecării sale din țară.
De asemenea, copilul minor, încredințat prin hotărâre judecătorească părintelui care are domiciliul în străinătate și care
renunță la cetățenie, pierde cetățenia română pe aceeași dată cu părintele căruia i-a fost încredințat și la care locuiește,
cu condiția obținerii acordului celuilalt părinte, cetățean român. În toate situațiile, copilului care a împlinit vârsta de 14
ani i se cere consimțământul.
o Alte cazuri de pierdere a cetățeniei române

a. Pierderea cetățeniei române de către copilul minor adoptat de un cetățean, la cererea acestuia. Copilul minor,
cetățean român, adoptat de un cetățean străin pierde cetățenia română, dacă, la cererea adoptatorului său, după caz, a
adoptatorilor, dobândește cetățenia acestora în condițiile prevăzute de legea străină. Minorului care a împlinit vârsta de
14 ani i se cere consimțământul. Data pierderii cetățeniei române în acest caz este data dobândirii de către minor a
15
N.C.I.
cetățeniei adoptatorului. În cazul declarării nulității sau anulării adopției, copilul care a împlinit vârsta de 18 ani este
considerat că nu a pierdut niciodată cetățenia română.
b. În situația prevăzută la art.5 alin. (3) din lege, copilul găsit pierde cetățenia română, dacă până la împlinirea
vârstei de 18 ani i s-a stabilit filiația față de ambii părinți, iar aceștia sunt cetățeni străini. Cetățenia română se pierde și
în cazul în care filiația s-a stabilit numai față de un părinte cetățean străin, celălalt părinte rămânând necunoscut. Data
pierderii cetățeniei române în aceste condiții este data stabilirii filiației copilului.
Procedura retragerii cetățeniei române și aprobării renunțării la cetățenia română
RENUNȚAREA LA CETĂȚENIA ROMÂNĂ
Conditiile pentru retragerea cetateniei romane si aprobarea renuntarii la cetatenia romana sunt verificate de Comisia
pentru cetatenie din cadrul Autoritatii Natioanale pentru Cetatenie
o cererea de renuntare la cetatenia romana se face personal sau prin mandatator cu procura speciala si autentica
o presedintele Autoritatii Nationale pentru Cetatenie dispune , prin ordin , aprobarea sau , dupa caz, respingerea
cererii de renuntare la cetatenia română, pe baza raportului Comisiei
o pierderea cetateniei romana prin renuntare are loc la data eliberarii adeverintei de renuntare la cetatenia romana
o retragerea cetateniei romane are loc la data emiterii ordinului presedintelui Autoritatii Nationale pentru
Cetatenie.
RETRAGEREA CETATENIEI
Potrivit art.5, alin.2 din Constitutie, cetatenia romana nu poate fi retrasa aceluia care a dobandit-o prin nastere.
Retragerea cetateniei apare ca o sanctiune in sarcina celui care:
 savarseste fapte deosebit de grave prin care vatama interesele statului roman
 se inroleaza in fortele armate ale unui stat cu care Romania a rupt relatiile diplomatice sau cu care este in stare de
razboi
 a obtinut cetatenia romana intr-un mod fraudulos
 a sprijit sub orice forma grupari teroriste
PIERDEREA CETATENIEI
a. Pierderea cetățeniei române de către copilul minor adoptat de un cetățean, la cererea acestuia. Copilul minor,
cetățean român, adoptat de un cetățean străin pierde cetățenia română, dacă, la cererea adoptatorului său, după caz, a
adoptatorilor, dobândește cetățenia acestora în condițiile prevăzute de legea străină. Minorului care a împlinit vârsta de
14 ani i se cere consimțământul. Data pierderii cetățeniei române în acest caz este data dobândirii de către minor a
cetățeniei adoptatorului.
b. În cazul declarării nulității sau anulării adopției, copilul care a împlinit vârsta de 18 ani este considerat că nu a
pierdut niciodată cetățenia română.
c. Stabilirea filiatiei copilului gasit pe teritoriul Romaniei , pana la implinirea varstei de 18 ani , duce la
pierderea cetateniei romane , daca parintii (sau doar cel cunoscut ) sunt cetateni straini.
DOVADA CETĂȚENIEI ROMÂNE
Se face cu
 buletinul/ cartea de identitate, pasaport sau certificatul de constatator
Cetatenie copilului pana la 14 ani se dovedeste cu certificatul sau de nasterere, insostit de buletinul /cartea de identittate
sau pasaportul oricaruia dintre parinti , precum si prin pasaportul individual al copilului . Dovada cetateniei copiilor
gasiti se face, pana la varsta de 14 ani, cu certificatul de nastere .