În doctrina dreptului constituţional se procedează la clasificarea constituţiilor, clasificare efectuată în

baza diferitelor criterii, şi anume:

- În funcţie de forma de exprimare, constituţiile se împart în constituţii scrise şi constituţii nescrise

(cutumiare).

Constituţiile scrise sunt alcătuite din norme sistematizate ”fie într-un act unic fundamental, fie în mai
multe acte constituţionale redactate în formă scrisă”. Spre deosebire de constituţiile nescrise
(cutumiare), ea ”opune o manifestare de voinţă facută cu judecată unui determinism afectiv, care
domină teoriile cutumiare”. Încorporarea într-o lege fundamentală scrisă a normelor constituţionale
a fost determinată de avantajele acestora: claritatea, excluderea incertitudinilor, permanenţa şi
intangibilitatea. etc.

În literatura de specialitate se menţionează că primele constituţii scrise moderne au fost cele

adoptate în America (Virginia - 1776; Articolele Confederaţiei - 1777; Constituţia SUA - 1787), mai
târziu în Europa (Polonia, Franţa - 1791). Această etapa a constituţionalismului a conferit mai multă
precizie regimurilor constituţionale.

Printre avantajele constituţiei scrise se menţionează o mai mare stabilitate şi securitate a instituţiilor
politice, explicată prin faptul că:

- regula de drept scrisă are avantajul clarităţii şi preciziei, prin intermediul ei stabilindu-se cu claritate
cadrul de organizare a puterilor, se sancţionează abuzul de putere;

- constituţia scrisă oferă guvernanţilor posibilitatea de a studia textul acesteia, având posibilitatea

să cunoască exact atribuţiile lorşi, ceea nu este lipsit de importanţă, să-şi cunoască drepturile şi
îndatoririle

lor;

- constituţia scrisă garantează supremaţia normei constituţionale asupra celorlalte norme juridice;

- constituţia scrisă instituie o garanţie împotriva arbitrariului guvernanţilor.

Doctrina constituţională admite existenţa altor două tipuri de constituţii scrise:

- constituţii clare şi scurte, care se limitează la fixarea unor norme esenţiale privind modul de
constituire a organelor statuluişi raporturile între acestea, precum şi îndatoririle cetăţeneşti;

- constituţii ”foarte lungi”, complicate în detalii de redactare.

Constituţiile nescrise (cutumiare).Se consideră că din punct de vedere istoric primele constituţii au
fost cele cutumiare. O astfel de constituţie este ”rezultatul unor practici, unor uzanţe, precedente şi
obiceiuri cu privire la putere (instituire, organizare, funcţionarea organelor puterii, raporturile dintre
”puterile constituite în stat”), la relaţia dintre putere şi cetăţeni”.

Din această categorie fac parte constituţiile alcătuite dintrun ”sistem de norme scrise şi cutumiare
(nescrise) care în totalitatea lor formează constituţia statului”, constituţiile care, nefiind fixate şi
neavând forma unui izvor de drept scris, există totuşi în realitate oferind posibilităţi juridice de
asigurare a dinamismului constituţiei.

În funcţie de durata de acţiune a constituţiilor în timp, ultimele se clasifică în provizorii şi

permanente.
Constituţiile provizorii sunt adoptate şi aplicate o durată de timp stabilită în prealabil sau durata
valabilităţii acesteia poate fi determinată de survenirea anumitor evenimente. Spre exemplu,
Constituţia

Tailandei din 1959 a fost în vigoare până la elaborarea proiectului unei noi Constituţii (deja
permanente)

de către o Adunare Constituţională. La 8 martie 2004, la Bagdad, cei 25 de membri ai Consiliului de

guvernare de tranziţie din Irak au semnat o constituţie provizorie pusă în vigoare din 30 iunie 2004.

Constituită din 60 de articole structurate în 9 capitole, această Lege fundamentală stabileşte rolul
islamului definit ca „religie oficială a statului şi o sursă a legislaţiei”, rolul femeii în societatea irakiană
şi autonomia Kurdistanului.

Marea majoritate a constituţiilor sunt permanente. Această caracteristică a constituţiilor însă nu

vorbeşte despre ”veşnicia” lor, ci reflectă doar ideea legislatorului în momentul adoptării acestora.
Deseori constituţiile permanente sunt abrogate în urma unor lovituri de stat, fiind substituite. Ca
exemplu putem menţiona că în anii 60 ai secolului precedent Bolivia a cunoscut 20 de constituţii,
Columbia - 11, Republica Dominicană - 15, Haiti - 23, Venezuela - 22 de constituţii.

În funcţie de modul în care constituţiile pot fi modificate, se împart în rigide şi flexibile.Constituţiile

pentru a căror modificare se cere un mod special se numesc constituţii rigide (engl. a rigid
constitution). Constituţiile rigide pot fi modificate conform unor principii şi proceduri particulare,
care diferă în mare măsură de cele utilizate pentru modificarea legilor ordinare.Sunt considerate
rigide constituţiile a căror modificare „se dovedeşte a fi mai dificilă decât cea a unei legi ordinare,
datorită procedurii cerute, care implică în general colaborarea mai multor organisme constituţionale
şi votul unei majorităţi calificate, adică 2/3 din numărul membrilor parlamentului”.

Constituţiile flexibile sunt cele care pot fi modificate conform formelor şi procedurilor de modificare
a legilor ordinare. Din aceste motive constituţiile rigide sunt considerte cele a cărei revizuire ”se
înfăptuieşte practic prin votarea, fără o procedură specială, a unei legi ordinare”.

După regimul politic consacrat, constituţiile pot fi clasificate în democratice şi autoritare. Constituţiile
democratice stabilesc şi asigură un spectru larg de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, creează posibilităţi
reale pentru înfiinţarea şi activitatea mai multor partide politice, eligibilitateaautorităţilor publice ş.a.
Constituţiile autoritare reduc sau limitează în mare măsură drepturile şi libertăţile cetăţeneşti,
consacră principiul monopartitismului şi sunt puternic ideologizate.

2.Metodele prin care se asigura rigiditatea constitutilor.

Metoda logică. În cercetarea fenomenului juridico-statal ştiinţa dreptului
constituţional se foloseşte de categoriile, legile şi raţionamentele logice.
Metoda istorică. Potrivit acesteia ştiinţa dreptului constituţional cercetează
relaţiile sociale fundamentale şi normele de drept constituţional, care
reglementează aceste relaţii în perspectiva şi evoluţia istorică a lor.
Metoda comparatismului. Cercetarea comparativă a diferitor instituţii juridice
de la o ţară la alta, compararea sistemelor juridice naţionale contribuie la
desprinderea factorilor ce determină trăsăturile lor comune şi specifice.
Metoda comparatismului indică calea de utilizare a experienţei legislative şi de
reglementare normativă în domeniul relaţiilor sociale, ce ţin de dreptul
constituţional, luîndu-se în considerare faptul că orice reglementare juridică
trebuie să răspundă, în primul rînd, necesităţilor naţionale, specificului şi
particularităţilor statului respectiv, iar pentru găsirea soluţiilor optime se
studiază şi experienţa constituţională a altor sisteme de drept.
Metoda cercetărilor sociologice concrete. Această metodă rezultă din analiza
factorilor sociali de configurare a dreptului.
Metoda experimentală. Proprie, de regulă, ştiinţelor naturii, această metodă
nu este străină nici ştiinţei dreptului constituţional. Astfel, în domeniul ştiinţei
dreptului constituţional, punîndu-se problema unor transformări de ansamblu
la nivel naţional, se recurge în prealabil la verificarea noilor măsuri în una sau
mai multe unităţi administrativ-teritoriale.
Metoda sistematică. Este metoda ce impune cunoaşterea normelor de drept
constituţional în strînsă legătură cu relaţiile sociale care le-au determinat.
Metoda exegetică. Constă în utilizarea interpretării gramaticale şi logice întru
stabilirea sensului diferitor texte de lege. Exegeza se mărgineşte exclusiv la
textul juridic, fără a analiza cauzele fenomenelor juridice, legile lor interne de
dezvoltare. Tot ce se realizează prin această metodă este interpretarea,
explicarea, comentarea din punct de vedere filologic şi logic a textului de lege.
Metoda analitico-sintetică. Prin aplicarea acestei metode, pornindu-se de la
analiza diferitor norme juridice în vigoare, se urmăreşte identificarea
principiilor juridice care stau la baza lor. Ulterior, comparînd principiile între ele
pe calea sintezei, se stabilesc nişte principii superioare care servesc la
interpretarea celorlalte dispoziţii ale constituţiei.
3.Sunt 2 tipuri de forme a constitutiei
Constitutie ce consta dintr-un singur act
Constitutie a caror acord si exterioare este mai complexă și constă din cateva
surse de drept .
Dezvoltarea constituţională a Republicii Moldova este un fenomen legat
indisolubil de procesul de formare a comunităţii lingvistice,teritoriale şi
psihologice, constituită într-o unitate economică şi culturală, iar mai apoi
statală, cunoscută astăzi de comunitatea internaţională drept Republica
Moldova.
Constituţia Republicii Moldova, conform art. 1 din Titlul VII (Dispoziţii finale şi
tranzitorii), a dispus intrarea în vigoare a acesteia doar la 27 august 1994.
Dispoziţiile tranzitorii au urmărit scopul să instituie o punte de trecere între
reglementările Constituţiei din 1978 şi ale Constituţiei noi. Astfel, art. III din
acest compartiment dispunea că instituţiile de stat, existente la data intrării în
vigoare a Constituţiei, rămân în funcţiune până la constituirea unor instituţii
noi. Parlamentul, constituit conform Legii privind alegerea Parlamentului din 14
octombrie 1993, rămâne în funcţiune până la expirarea mandatului. La fel şi
Preşedintele Republicii Moldova, ales pe un termen de 5 ani, conformLegii cu
privire la alegerile Preşedintelui Republicii Moldova din 18 septembrie 1991,
rămânea în funcţiune până la expirarea mandatului pentru care a fost ales.
Aceeaşi regulă a fost extinsă asupra Guvernului şi organelor locale ale puterii
de stat şi ale administraţiei de stat. În prezent, dispoziţii tranzitorii conţin
majoritatea constituţiilor. Uneori, modul de intrare în vigoare a constituţiei şi
de formare a noilor organe de stat este stabilit printr-o lege aparte, cum ar fi
Legea Republicii Estonia cu privire la intrarea în vigoare a Constituţiei.
II.Notiunia de control a constitutiei legilor
Controlul constituţionalităţii legilor reprezintă o instituție complexă și distinctă a
dreptului constituțional, a cărei rațiune rezidă în garantarea respectării
imperativelor constituționale, prin declararea fără efect a legilor sau a dispoziţiilor
legale ce contravin Constituţiei, instituția dată având drept scop primordial
apărarea societăţii civile împotriva exceselor și arbitrariului legislativului şi
executivului, contrare spiritului Constituției.