1. Dr Const.

ca ramura a dreptului, ca stiinta si disciplina de studiu

 Dreptul constituțional  este ramura principala a sistemului de drept, deoarece ocrotește cele
mai importante valori sociale, economice, politice, culturale s.a. El este constituit dintr-un
ansamblu de norme juridice prioritar cuprinse în constituție prin care se reglementează relații
sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării, menținerii și exercitării puterii de stat.
Normele constituționale  stabilesc principiile generale, reglementează drepturile, libertățile și
îndatoririle fundamentale, organizarea statală, regimul politic, garanțiile suprimației Legii
fundamentale.

Dreptul constituțional poate fi definit în doctrina constituțională în trei moduri: 

- definiția materială și istorică;

- definiția formală;

- definiția pedagogică.

Ştiinţa dreptului constituţional este o ramură a domeniului de drept public, având ca

obiect de cercetare dreptul constituţional, reprezentând în sine un sistem de cunoştinţe ale
normelor de drept privind instaurarea, menținerea și exercitarea puterii în stat, ale instituţiilor
dreptului constituţional şi a legităţilor dezvoltării lor.

Dreptul constituțional ca știință studiază relaţiile fundamentale ce apar în procesul

organizării societății în stat, garantării drepturilor și libertăților omului, exprimării suveranității
poporului, normele juridice care le reprezintă prin prisma realizării lor, a atingerii obiectivelor
urmărite de legiuitor prin reglementare.
Sunt cunoscute următoarele metode de studiere a dreptului
constituţional:
-metoda cantitativă, care contribuie la sistematizarea informaţiei ştiinţifice juridice;
- metoda istorică, care are la bază dezvăluirea sensului evenimentelor trecute, determinând
astfel modificarea şi ameliorarea sistemului actual;

- metoda comparativă, extrem de utilă în compararea trăsăturilor ramurilor, instituţiilor şi

normelor de drept ale altor state;

-metoda logică, care reprezintă argumentarea pe cale deductivă;

- metoda sociologică, care cuprinde observaţii, sondaje de opinie, anchetă sociologică,
chestionare, interviuri.
 Ştiinţa dreptului constituţional s-a format ca o totalitate de şcoli şi se caracterizează prin
lipsa unei metode unice de cercetare, prin influenţa diferitor curente filozofice, de asemenea, prin
particularităţile naţionale şi istorice de dezvoltare ale unor state.

Disciplina de studiu a dreptului constituțional este o noţiune mai restrânsă decât ştiinţa
și are drept scop nu de a studia şi cerceta îtreaga ramură, dar de a aduce la cunoştinţă studenților
cele mai importante descoperiri ale ştiinţei în domeniul instaurării, menținerii și rexercitării
puterii statale. Disciplina de drept constituțional se predă în instituțiile superioare de învățământ
la specialitatea de drept. Este constituită din partea generală care dezvăluie evoluția istorică,
concepțiile științifice, principiile constituționalismului, bazele teoretice ale Constituției,
reglementările sistemului de drept. Partea specială conține instituțiile de drept constituțional,
inclusiv autoritățile publice, administrarea publică, organizarea administrativ-teritorială,
institutul cetățeniei, economia națională și finanțele publice, Curtea Constituțională.

2.Obiectul dreptului constitutional

Potrivit profesorului Ion Guceac „Obiectul raporturilor de drept constituțional îl constituie
relațiile sociale ce apar în cadrul activității de organizare a societății în stat și de exercitare a
puterii de stat, relații cu privire la baza economică și structura socială, cu privire la forma și
funcțiile statului, organizarea și funcționarea mecanismului de stat, organizarea administrativă
a teritoriului, stabilirea și garantarea drepturilor fundamentale ale omului și cetățeanului”.1
Obiectul nemijlocit al ramurii de drept constituțional este format din trei componente principale:
 1. Dreptul constituțional instituțional care are ca obiect tradițional instituțiile politice,
precum și funamentele instituțiilor administrative și jurisdicționale (Vezi titlurile III și V din
Constituția RM: parlamentul, șeful statului, guvernul, administrația publică, instanțele
judecătorești, Curtea Constituțională, ș.a.).

 2. Dreptul constituțional normativ sau fundamental care are ca obiect sistemul surselor

dreptului sau sistemului normativ. Art.8 din Constituția RM prevede că „Republica Moldova se
obligă să respecte Carta Organizației Națiunilor Unite și tratatele la care este parte, să-și
bazeze relațiile cu alte state pe principiile și normele unanim recunoscute ale dreptului
internațional ”.2

1
Ion Guceac. Curs elimentar de drept constituțional, Chișinău, 2001, vol.1, p.19
2
Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994, Monitorul Oficial nr.78 din 29.03.2016
 3. Dreptul constituțional substanțial sau relațional care are ca obiect drepturile și libertățile
fundamentale (Vezi Titlul II din Constituția RM: Drepturile, libertățile și îndatoririle
fundamentale).

Toate aceste componente sunt indivizibile şi constituie un tot întreg prin care se defenește
că „obiectul de reglementare a dreptului constituţional îl constituie cele mai importante relaţii
sociale, ce apar în procesul organizării societăţii în stat, instituirii şi exercitării puterii de stat,
garantării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, exprimării suveranităţii
poporului, determinării trăsăturilor fundamentale ale sistemului social-economic şi organizării
politice ale societăţii”.3

3 – 4.Normele de drept constitutional

Norma de drept constituțional se consideră acea normă juridică, care reglementează modul de
organizare a societății in stat, esența, forma și mecanismul statului, atribuțiile și responsabilitățile
autorităților publice, drepturile și îndatoririle fundamentale ale omului și cetățeanului.

Reieșind din cele expuse putem defini că norme de drept constituţional sunt acele norme
juridice stipulate în constituţie şi alte acte legislative, reguli de conduită, elaborate şi adoptate de
către stat în urma unei proceduri speciale, care au un caracter general-obligatoriu, respectarea
cărora se asigură atât prin convingere, cât şi prin forţa de constrângere a statului.

Normele de drept constituţional se clasifică în mai multe categorii:

I. În dependenţă de sfera funcţională de reglementare deosebim:

- norme constituţionale de reglementare (Vezi: art.61, 64, 78, 79, 89, 98 ș.a.);

- norme constituţionale de protecţie (Vezi: art.4, alin.2; art.7; art.70; art.81 ș.a.).

II. În dependenţă de natura conduitei pe care o prescriu normele de drept constituţional

deosebim:

- norme constituţionale de competenţă (de împuternicire) (Vezi: art.66, 73, 86, 87,88 ș.a.);

- norme constituţionale onerative (categorice) (Vezi: art.2, alin.2, art.5, alin.2, art,8,
art,74, alin.1, ș.a.).

- excepţionale (Vezi: art.66, pct. l) și m), art,85, art.87, alin.2,3 și 4, ș.a.).

3
Victor Popa. Dreptul public, Chișinău-1998, p.25
 III. În dependenţă de caracterul relaţiilor sociale fundamentale:

- norme constituţionale materiale (Vezi: art.9, alin.1, art.53, alin.1 ș.a.);

- norme constituţionale procesuale (Vezi: art.61, 64,78, 98 ș.a.).

IV. În dependenţă de durata acţiunii în timp:

- temporare (Vezi: Titlul VII, ș.a.);

- permanente (toate normele care nu sunt temporare);

Normele de drept constituțional, ca și celelalte norme juridice, nu reprezintă un scop în

sine, ci sunt destinate să reglementeze relații sociale fundamentale prin intermediul raporturilor
juridice constituționale care se caracterizează prin următoarele trăsături specifice:

- ele sunt reglementate de normele juridice de drept constituţional, care determinând

participanţii la raport, stabilesc pentru aceştia drepturi şi obligaţii reciproce;

- ele reglementează relaţiile fundamentale ce apar în procesul instituirii, menţinerii şi

exercitării puterii de stat;

- ele sunt raporturi de voinţă condiţionate de faptul, că aici pe de o parte intervine voinţa
autorităţii statale exprimată în conţinutul normei de drept constituţional şi pe de altă parte voinţa
subiecţilor participanţi la raportul social;

- raportul de drept constituţional este unul social, care se naşte, se modifică şi se stinge
numai între oameni – persoane fizice individual sau grupate, pe de o parte, şi autoritatea publică,
pe de altă parte.

Astfel, raporturile de drept constituţional se consideră categoria de raporturi juridice voliţionale,

reglementate de normele de drept constituţional care se nasc, se desfăşoară și se sting în cadrul
relaţiilor sociale de instituire şi organizare a puterii statale.

5.Subiectii
. Subiecții raporturilor de drept constituţional
Subiecte a raporturilor de drept constituţional sunt oamenii, luaţi individual sau grupați în
colective şi autorităţile publice statale. Acestea dispun de următorul specific:

- întotdeauna unul dintre subiecte trebuie să fie deţinătorul puterii, statul sau organul legiuitor;

- subiectele trebuie să acţioneze într-un raport ce are ca obiect activitatea de instaurare,

menţinere şi exercitare a puterii.
 La categoria subiectelor de drept constituţional se referă:
Poporul
Poporul ca subiect de drept constituțional se întemeiază în baza prevederilor art.2 din
Constituţia Republicii Moldova care stabilește că: „Suveranitatea naţională aparţine poporului
Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele
stabilite de Constituţie. Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social,
nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în
numele poporului. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva
poporului”.4
Statul
Statul poate să apară ca subiect al raporturilor de drept constituţional privind realizarea
drepturilor sale suverane, fie direct sau fiind reprezentat de organele sale.
Organele statului
Organele statului sunt subiecte ale raporturilor de drept constituţional în cazul în care
acestea î-și exercită atribuțiile constituţionale. Astfel, în realizarea prevederillor art.72, alin.1)
din Legea fundamentală Parlamentul adoptă legi constituţionale, organice şi ordinare.
Preşedintele Republicii Moldova reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei
naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării (art.77, alin.2).
Partidele şi alte formaţiuni politice

Partidele şi alte formaţiuni politice sunt subiecte ale raporturilor de drept constituţional deoarece
acestea „contribuie la definirea și exprimarea voinței politice a cetățenilor și, în condițiile legii, participă
la alegeri.” (art.41, alin.1 din Constituție).

Cetăţenii

Apar ca subiecte ale raporturilor de drept constituţional fie aparte, ca persoane fizice, fie
ca persoane investite cu anumite prerogative în organele legiuitoare (deputaţi în Parlament), fie
organizaţi în circumscripţii electorale.

Străinii şi apatrizii

Sunt subiecte ale raporturilor de drept constituţional în legătură cu acordarea azilului

politic sau în cazul protecţiei proprietăţii private (art.19 din Constituție).

4
Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994, Monitorul Oficial nr.78 din 29.03.2016