Testul numarul 13

Realizat: Gojan Vasile

Grupa a treia

I.1 Revizuirea Constitutiei constă în modificarea acesteia prin reformularea, abrogarea

anumitor articole sau prin adăugarea unui text nou.

I.2 Procedura de revizuire a constituţiei este guvernată de anumite reguli, printre care:

- dreptul de a revizui constituţia trebuie să aparţină autorităţii publice care a adoptat-o;

- autoritatea publică împuternicită să revizuiască constituţia trebuie să fie prevăzută de înseşi

normele constituţionale;

- procedura de revizuire a constituţiei nu trebuie să se deosebească, în principiu, de cea de

adoptare. Este considerat că această regulă implică o procedură complicată de modificare, fiind
numită şi teoria ”paralelismului” sau ”simetriei” formelor.

Se mai cere ca procedura de revizuire a constituţiei să fie ”clară şi precisă”, deoarece

aceasta asigură buna funcţionare a instituţiilor constituţionale, asigură încrederea între partidele
politice,precum şi încrederea cetăţenilor în instituţiile constituţionale.

In opinia mea consider ca aceste regulii de revizuire a Constitutiei ar trebuie respectate cu

strictete conform legislatiei in vigoare deoarece, aceste ofera o anumita stabilitate. Normele
care stabilesc această procedură asigură protecţia juridică a legii fundamentale. Ele pot fi definite
ca instituţie a autoapărării constituţionale.

I.3 Etapele de revezuire a Constitutiei sunt:

1) iniţiativa de revizuire;

2) dezbaterea iniţiativei de revizuire de către autoritatea publică competentă;

3) adoptarea legii de revizuire a constituţiei.

1. Problema privind iniţiativa de revizuire a constituţiei reprezintă aceeaşi importanţă

teoretică şi practică, ca şi iniţiativa de adoptre a ei, deoarece organului învestit cu această
prerogativă revenindu-i atribuţia de a elabora proiectul de modificare sau, cel puţin, de a dirija
acest proces. De regulă, iniţiativa de revizuire vine din partea unor subiecţi expres desemnaţi de
însăşi legea fundamentala, cum ar fi: poporul, parlamentul, şeful statului, guvernul etc., însă
aceasta, în mare parte, depinde de sistemul politic respectiv. Astfel, în condiţiile unui sistem
politic autoritar această prerogativă este conferită puterii executive, pe când în cadrul sistemelor
politice democratice iniţiativa revizuirii constituţiei aparţine poporului sau organului
reprezentativ al acestuia.

2. Autoritatea publică competentă să decidă asupra iniţiativei de revizuire poate fi

parlamentul, un congres al celor două camere în cazul parlamentelor bicamerale, o convenţie
federală în cazul statelor federative etc. În Republica Moldova prerogativa de dezbatere a
iniţiativei de revizuire a Constituţiei aparţine Parlamentului, căruia, conform art.141 din
Constituţie, i se prezintă proiectele de legi constituţionale, dar numai după ce acestea sunt
avizate prin hotărârea Curţii Constituţionale, adoptate cu votul a cel puţin patru judecători.

3. Procedura de adoptare a legii de revizuire a Constituţiei este, probabil, etapa decisivă a

procesului de revizuire, aceasta găsindu-şi o reglementare detaliată în textele constituţionale.
Legile de revizuire a Constituţiei Italiei (art.138 alin.1) sunt adoptate de fiecare cameră a
parlamentului (Camera deputaţilor şi Senat) după două deliberări succesive separate printr-un
interval de cel puţin trei luni şi aprobate cu o majoritate absolută a membrilor fiecărei Camere la
al doilea tur de scrutin.

II

II.1 Regimul politic reprezintă ansamblul instituţiilor, metodelor, procedeelor şi

mijloacelor, prin care se realizează puterea politică în societate.

Trebuie să recunoaştem că definirea regimului politic preocupă nu numai juriştii, dar şi

politologii, politicienii, dar şi cetăţenii de rând. În viziunea noastră interesul pe careîl manifestă
societatea faţă de această înstituţie este determinat de importanţa teoretică şi mai ales practică
acordată acestui element al vieţii statale contemporane.

Regimul politic reprezinta forma concreta de organizare si functionare a sistemului politic

si in consecinta, prin regim politic se intelege modul concret de organizare, institutionalizare si
functionare a sistemului politic si de exercitare a puterii politice de catre o forta social-politica in
cadrul unei comunitati sociale sau a unui istem social global;

II.2 Democraţia.

 acest cuvînt semnifică literalmente “puterea poporului” ori “poporul la putere”,

“guvernarea poporului de către el însuşi”
 Rămînînd a fi cea mai perfectă modalitate de a conduce cu treburile publice,
democraţia este afectată de unele imperfecţiuni, numite “paradoxuri ale
democraţiei”.

Regimul politic liberal.

 Concepţia liberală a regimului politic este considerată mai superioară şi mai puţin
periculoasă pentru libertate, decît democraţia.
 Spre deosebire de susţinătorii democraţiei, liberalii mizează nu pe suveranitatea
populară, dar pe suveranitatea naţională.
 liberalii au încercat să conceapă democraţia mai mult ca un mod de limitare a
puterii, decît de exercitare a ei.

II.3 Particulariăţile regimului totalitar se exprimă prin următoarele:

 a) Dizolvarea unor relaţii specifice societăţii civile prin dezorganizarea sistematică a
multiplelor asociaţii, cluburi, grupuri profesionale sau confesionale;

b) Existenţa monopolului conducerii societăţii de către partidul unic;

c) Fuziunea puterilor prin nerecunoaşterea principiului separării puterilor în stat;

d) Unitatea puterii se identifică cu puterea personală a conducătorului;

e) Centralizarea şi uniformizarea tuturor aspectelor vieţii social-economice şi culturale;

f) Exercitarea controlului maselor printr-o poliţie politică;

g) Realizarea unui consens total în rîndul cetăţenilor care, practic, este echivalent unei
supuneri necondiţionate;

h) “Teatralizarea” la scară naţională a vieţii politice (parade, venerarea conducătorilor,

reconstruirea trecutului glorios).