UNIVERSITATEA DIN PITESTI

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE SI DREPT

ADMINISTRATIE PUBLICA

REFERAT
ȘTIINȚA ADMINISRAȚIEI

RESURSELE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

Coordonator:
Prof. Univ. Ionescu Sorina

Studenți:
Aldoiu Alina Georgiana
Pătrașcu Alina Georgiana

PITEȘTI
2023
 RESURSELE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

Pentru o bună desfăşurare a activităţii sale, administraţia publică are nevoie de resurse umane, materiale
şi financiare. Aceste resurse sunt repartizate în funcţie de obiectivele pe care trebuie să le îndeplinească
administraţia, precum şi în funcţie de nivelul de dezvoltare a societăţii la un moment dat.
Resursele umane

Orice domeniu de activitate al vieţii politice, economice, sociale, ca şi al celui administrative din
orice ţară este compus din oameni organizaţi în colectivităţi, mai mari sau mai mici, în funcţie de
importanţa activităţii respective.1
În literatura de specialitate, străină şi românească, se subliniază că “administraţia publică nu este
altceva decât o colectivitate umană care organizează acţiuni în favoarea altor oameni”.
Se impune să constatăm că “eficacitatea administraţiei publice depinde de calitatea umană şi
capacitatea tehnică a oamenilor care o compun”. Astfel, este evident că însăşi realizarea deciziilor
politice, ca şi obţinerea unor rezultate cât mai bune în domeniul economic şi social devin dependente,
într-o oarecare măsură, de calitatea administraţiei. Acesta, însă, se va obţine numai ca urmare a unei
bune formări şi a unei continue perfecţionări a pregătirii profesionale a întregului personal din
administraţia publică.
Printre măsurile de realizare a acestui obiectiv sunt precizate următoarele direcţii principale:
 actualizarea şi adaptarea la noile realităţi socio-economice şi administrative a cadrului
normativ privind funcţia publică, referitor la recrutarea, cariera, evaluarea performanţelor,
formarea profesională, salarizarea, regimul disciplinar şi, nu în ultimul rând, dialogul în relaţia
angajat-angajator;
 demonopolizarea sistemului de formare şi perfecţionare profesională a funcţionarilor
publici şi întărirea capacităţii acestuia de a răspunde obiectivului de profesionalizare a
corpului funcţionarilor publici; instruirea funcţionarilor publici în domenii
corespunzătoare asumării de către România a statutului de stat membru al Uniunii
Europene;
 depolitizarea funcţiei publice, prin adoptarea de măsuri care să aibă ca rezultat o mai bună
delimitare a palierului politic de palierul administrative, respectarea principiilor bunei
guvernări prin fundamnentarea administrativă a deciziei politice şi, nu în ultimul rând,
reformarea sistemului de management al funcţiilor publice din categoria înalţilor funcţionari
publici.
Vom analiza, în continuare, aspectele referitoare la personalul administraţiei publice. De
asemenea, vom preciza modalităţile de selecţionare şi recrutare a personalului, ca şi cele ce privesc
1
Corneliu Manda și Cezar Manda- Elemente de Stiințe Administrative Editura Universul Juridic București 2008 pag. 186

1
 promovarea, salarizarea şi conduita etică a acestuia.

Personalul administraţiei publice

În prezent, este unanim recunoscut faptul că valoarea unei administraţii constă, nu atât în
mijloacele materiale sau financiare de care dispune, cât mai ales în potenţialul său uman. Având în
vedere faptul că în mare măsură realizarea deciziilor politice,progresul economico-social general
depind de calitatea administraţiei, este de înţeles atenţia deosebită ce trebuie acordată problemelor
formării, a pregătirii personalului din acest domeniu de activitate.
Formarea, pregătirea personalului pentru funcţii de conducere la nivel superior cu un pronunţat
caracter politic, considerăm că presupune - pe lângă absolvirea unui institut de învăţământ superior
- şi o pregătire temeinică în cadrul unei şcoli superioare, mai ales în problemele de organizare şi
conducere.
Formarea personalului ce ocupă funcţii administrative de specialitate la nivel superior se
realizează în cadrul învăţământului universitar. În funcţie de ramură sau domeniul de activitate al
autorităţii administrative respective (finanţe, planificare, construcţii, industrie, agricultură, arhitectură,
învăţământ, cultură, sănătate, comerţ etc.). În cadrul acestor autorităţi lucrează economişti, jurişti,
arhitecţi, profesori, ingineri etc. Necesitatea prezenţei unor specialişti în functiile administrative de
specialitate de nivel superior din cadrul diferitelor autorităţii ale administraţiei publice este
incontestabilă.2
Între modalităţile de formare a personalului pentru administraţia publică, menţionăm de
asemenea, formarea la locul de muncă.

În vederea creşterii competentelor personalului trebuie asigurată perfecţionarea acestuia.Pentru

aceasta se au în atenţie nu doar caracteristicile managementului în administraţia pulică, cât,mai ales,
elaborarea unui plan de schimbare. Acesta se va elabora ca răspuns la întrebările de genul:
-ce schimbări vor avea loc în mediu structuri, investiţii, urbanizare?
-ce schimbări vor trebui să aibă loc în administraţia publică pentru că aceasta să fie mai
performanţa în activitatea ei faţă de colectivitate, cetăţeni?
-ce schimbări nedorite se pot produce în administraţia publică dacă nu sunt luate măsuri pentru a
acţiona la timp, dacă nu acţionăm?
-care va fi dimensiunea schimbării în administraţia publică? - limite, criterii, importanţa efectului
propagat;
-cum va fi absorbită schimbarea? - sa fie acceptată, să fie rezultatul comunicării în interior, în
exterior;

2
Codul Administrativ- Ediția îngrijită și adnotată Editura Hamangiu București 2020, pag. 133

2
 -cum se va aplica schimbarea, pe etape? - logica etapelor - analiza stării sistemului, proiectarea
sistemului nou, punerea în aplicare a sistemului, întreţinerea lui, evitarea perturbărilor.

Politica de personal

Analizând doctrina de specialitate, precum şi actele normative existente în materia gestionării

personalului, se conturează două accepţiuni ce se pot da noţiunii de politică de personal în
administraţia publică.3
Într-o primă accepţiune, noţiunea de politică de personal are un sens restrâns, referindu-se la
principiile şi regulile după care se realizează încheierea, modificarea sau desfacerea contractului de
muncă, precum şi obligaţiile personalului din administraţia publică.
Într-o altă accepţiune, noţiunea de politică de personal are uns ens larg, cuprinzând în plus
principiile şi regulile ce se referă la realzarea condiţiilor necesar a fi create în cadrul autorităţilor
administraţiei publice pentru desfăşurarea optimă a activităţilor personalului salariat. În acest sens,
politica de personal are în vedere pregătirea, recrutarea, promovarea şi perfecţionarea funcţionarilor
publici şi a celorlalţi salariaţi, relaţiile în cadrul autorităţilor administraţiei publice şi cu beneficiarii
administraţiei, calităţile, stilul şi metodele utilizate de managerii specializaţi în administraţia publică.
Politica de personal în administraţia publică trebuie să se realizeze potrivit unor coordonate,
printre care subliniem:
o politica de personal are un rol funcţional, scopul ei constă în înfăptuirea optimă a
sarcinilor administraţiei publice;
o politica de personal se desfăşoară cu respectarea fermă a criteriilor etico-morale şi
profesionale de apreciere, de repartizare şi de promovare, premise ale realizării unei
calităţi optime a activităţii administrative;
o politica de personal are unc aracter unitar pentru toate autorităţile administraţiei publice
deoarce, însăşi aceste autorităţi formează un sistem unitar;
o politica de personal se bazează pe raţionalitate şi continuitate.

Pregătirea profesională a funcţionarilor publici

 Necesitatea pregătirii profesionale

În Administraţie nu există funcţii, oricât de modeste ar fi ele, care să nu solicite niciun fel de
pregătire teroteică generală. De aceea, pentru a face faţă cerinţelor tot mai complexe ale serviciului este
3
Anton Trailescu- Drept Administrativ Editura CH. Beck, București 2011, pag. 215

3
 necesar ca funcţionarii din Administraţie să aibă o diplomă care să ateste o pregătire şcolară şi un nivel
de cultură.
Dobândirea cunoştinţelor fundamentale generale, din şcoli, nu este suficientă. Mai este necesară o
pregătire specială, în scopul folosirii cunoştinţelor de specialitate obţinute într-o anumită ramură a
activităţii practice.
În continuare, pe parcursul exercitării profesiei de funcţionar, este indispensabilă îmbunătăţirea
pregătirii profesionale, menţinerea şi amplificarea cunoştinţelor în concordanţă cu nivelul dezvotării
contemporane a ştiinţei şi tehnicii de specialitate. Necesitatea pregătirii profesionale a funcţionarilor
constituie un principiu general în ştiinţa administraţiei, aplicabil atăt personalului de execuţie, cât şi
celui de conducere.

 Pregătirea profesională administrativă

Formarea funcţionarilor administrativi poate fi asigurată, fie în interiorul Administraţiei,

fie în şcoli administrative. O asemenea pregătire are avantajuş că se inspiră din cerinţele
activităţii practice ale Administraţiei.4
Astfel, prin lecţii practice ţinute înre-o instituţie a Administraţiei, de funcţionari cu experienţă, la
curent cu problemele concrete, se iniţiază noii funcţionari în rezolvarea sarcinilor pe care urmeză să le
îndeplinească. De exemplu, se pot organiza şcoli în cadrul ministerelor, pentru uzul exclusiv al
acestora.
Pe lângă această pregătire în interiorul Administraţiei, se mai pot organiza şcoli
administrative pentru pregătirea funcţionarilor cu studii superioare şi medii.
Instruirea candidaţilor care nu au lucrat încă în Administraţie are unc aracter premiliminar.
Scopul intruirii nu este de a-i pregăti pentru activitate într-o anume profesiune, ci de a-i face să
înţeleagă sarcinile Administraţiei, pentru a putea opera cu noţiunile administrative fundamentale.
Completarea conţinutului din noţiunile fundamentale cu altele mai detaliate, necesare activităţii în
Administraţie, nu poate fi realizată în învăţământ. Unica posibilitate o constituie pregătirea
profesională de specialitate , stagiul practic după terminarea învăţământului de bază.

Condiţii generale de acces la funcţia publică

Ca în orice stat de drept, democratic, în cadrul căruia puterea aparţine poprului, şi în România
accesul la funcţia publică este deschis, potrivit dispoziţiilor constituţionale, în mod egal, tuturor
cetăţenilor români care au dmiciliul în ţară, fără privilegii şi discriminări, în condiţiile stabilite de lege.
Astfel, statutul funcţionarilor publici, precizează că o persoană persoanăpoate ocupa o funcţie
4
Nicoleta Miulescu- Stiința Administrației Editura Universul Juridic București 2010, pag. 179

4
publică numai dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile: are cetăţenie română şi domiciliul în România,
cunoaşte limba română, scris şi vorbit, vârsta de minim 18 ani împliniţi, capacitate deplină de
excerciţiu, sănătate bună, atestată de un medic specialist, condiţii de studii corespunzătoare funcţiei,
îndeplineşte condiţiile specifice pentru pcuparea funcţiei, nu a suferit condamnări pentru săvârşirea
unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului, contra autorităţii, de serviciu sau ăn legătură cu
serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni
săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea unei funcţii publice, cu excepţia
situaţiei în care a intervenit reabilitarea, nu a fost destituit dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat
contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani şi nu a desfăşurat o
activitate d epoliţie politică.
Regula generală stabilită prin lege pentru ocuparea unei funcţii publice vacante este că aceasta
se poate realiza prin: promovare, transfer, redistribuire şi concurs.
Se poate observa că legiuitorul român a avut în vedere ca ocuparea unei funcţii publice să fie
reaşizată în două moduri: prin folosirea judicioasă şi echitabilă a resurselor umane interne ale
administraţiei (promovare, transfer şi redistribuire) ţi prin recrutarea unor persoane din afara
administraţiei publice care doresc să acceadă la funcţia publică prin concurs. Procedeul concursului
prezintă numeroase avantaje. Astfel, prin publicitatea sa, el antrenează participarea mai amplă a celor
interesaţi de ocuparea funcţiilor respective şi face, totodată, posibilămexercitarea unui anumit control
al opiniei publice asupra modului în care sunt ocupate funcţiile din administraţia publică. Un
dezavantaj al metodei concursului ar fi organizarea acestuia de mai multe ori şi numai formal pentru a
se putea acorda funcţia respectivă unei persoane stabilită anticipat de către conducătorul instituşiei sau
autorităţii ori aprecierea subiectiva, şi de multe ori incorectă a lucrărilor candidaţilor.
În ceea ce priveşte promovarea cadrelor din administraţia publică, aceasta reprezintă una
dintre cele mai eficiente modalităţi ce pot detemrina stimularea atitudinii unui angajat, motivarea
acestuia în vederea creşterii randamentului activităţii proprii şi, în consecinţă,creşterea eficienţei de
ansamblu a administraţiei publice. În practica de administrativă s-au conturat trei modalităţi de
promovare:5
1. avansarea pe scară ierarhică, deci promovarea în postul vacant a unei persoane care
lucrează în cadrul acelei autorităţi administrative sau chiar a compartimentuşui
respectiv
2. cea a examenului sau concursului, pentru persoanele din afara autorităţii adminsitraţiei
publice în care a fost organizat concursul, metodă conseiderată ca o modalitate de
recrutare.
3. promovarea pe baza performanţelor profesionale, performanţe la baza cărora stau sistemele
de apreciere care, de multe ori, sunt folosite drept referinţă în primele două forme de

5
Proceduri administrative necontencioase Bogdan Dima Editura CH Beck 2021 pag. 235

5
promovare

6
 Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici (Legea nr.188/1999) cu modificările şi
completările aduse de:
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 125 din 8 octombrie 2008; ORDONANŢA DE URGENŢĂnr. 229
din 30 decembrie 2008; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 3 din 11 februarie2009 respinsă de LEGEA
nr. 379 din 10 decembrie 2009; ORDONANŢA DE URGENŢĂnr. 37 din 22 aprilie 2009 abrogată de
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 105 din 6octombrie 2009 şi respinsă de LEGEA nr. 41 din 12 martie
2010; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 90 din 30 iunie 2009; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 105
din 6octombrie 2009; LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009; LEGEA nr. 379 din10 decembrie
2009; DECIZIA nr. 1.629 din 3 decembrie 2009; LEGEA nr. 41 din12 martie 2010; LEGEA nr. 49 din
19 martie 2010; LEGEA nr. 140 din 7 iulie
2010; LEGEA nr. 264 din 22 decembrie 2010; LEGEA-CADRU nr. 284 din 28decembrie 2010;
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 8 mai 2012 aprobatăde LEGEA nr. 132 din 18 iulie 2012;
LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012*); LEGEAnr. 2 din 1 februarie 2013; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr.
77 din 26 iunie 2013 respinsă de LEGEA nr. 92 din 1 iulie 2014; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 82
din 27 august 2013**) respinsă de LEGEA nr. 36 din 22 martie 2016; LEGEAnr. 187 din 24 octombrie
2012; LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013; DECIZIA nr.55 din 5 februarie 2014; ORDONANŢA DE
URGENŢĂ nr. 18 din 16 aprilie 2014; LEGEA nr. 92 din 1 iulie 2014; DECIZIA nr. 351 din 7 mai 2015;
LEGEAnr. 36 din 22 martie 2016; LEGEA nr. 57 din 11 aprilie 2016; LEGEA nr. 129din 31 mai 2017;
DECIZIA nr. 818 din 7 decembrie 2017; DECIZIA nr. 166 din27 martie 2018; LEGEA nr. 156 din 29
iunie 2018; LEGEA nr. 24 din 9ianuarie 2019; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 57 din 3 iulie 2019;
LEGEA nr. 145din 22 iulie 2019; DECIZIA nr. 737 din 8 octombrie 2020; DECIZIA nr. 112din 23
februarie 2021; DECIZIA nr. 790 din 23 noiembrie 2021.

 Drepturile funcţionarilor publici

ART. 25
(1) Dreptul la opinie al funcţionarilor publici este garantat.
(2) Este interzisă orice discriminare între funcţionarii publici pe criterii politice, de apartenenţă
sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexuală, stare materială, origine socială sau
de orice altă asemenea natură.

ART. 26
Funcţionarul public are dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în aplicarea
prezentului statut şi care îl vizează în mod direct6.

6
Constituţia României. modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr.
429/2003, pag. 260

7
 ART. 27
(1) Dreptul de asociere sindicală este garantat funcţionarilor publici, cu excepţia celor care sunt
numiţi în categoria înalţilor funcţionari publici, funcţionarilor publici de conducere şi altor categorii de
funcţionari publici cărora le este interzis acest drept prin statute speciale.
(2) Funcţionarii publici, cu excepţia celor prevăzuţi la alin. (1), pot, în mod liber, să înfiinţeze
organizaţii sindicale, să adere la ele şi să exercite orice mandat în cadrul acestora.
(3) Funcţionarii publici se pot asocia în organizaţii profesionale sau în alte organizaţii având
ca scop reprezentarea intereselor proprii, promovarea pregătirii profesionale şi protejarea
statutului lor.

ART. 28
Funcţionarilor publici le este recunoscut dreptul la grevă, în condiţiile legii, cu respectarea
principiului continuităţii şi celerităţii serviciului public.

ART. 29
(1) Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul gradului.
(2) Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii.
(3) Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind
stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.7

ART. 30
Funcţionarii publici care, potrivit legii, sunt obligaţi să poarte uniformă în timpul serviciului o
primesc gratuit.

ART. 31
(1) Funcţionarii publici au dreptul de a-şi perfecţiona în mod continuu pregătirea profesională.
(2) Pe perioada în care funcţionarii publici urmează forme de perfecţionare profesională,
beneficiază de drepturile salariale cuvenite, în situaţia în care acestea sunt:
a) organizate la iniţiativa ori în interesul autorităţii sau instituţiei publice;
b) urmate la iniţiativa funcţionarului public, cu acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei
publice;

7
Legea 188/1999 Statutul funcţionarilor publici cu modifică rile si completă rile ulterioare, pag. 166

8
 c) organizate de Institutul Naţional de Administraţie, de centrele regionale de formare continuă
pentru administraţia publică locală, în condiţiile legii, sau de alte instituţii specializate din ţară sau
străinătate.
(3) În cazul în care formarea şi perfecţionarea profesională, în formele prevăzute la alin. (2), se
organizează în afara localităţii unde îşi are sediul autoritatea sau instituţia publică, funcţionarii publici
beneficiază de drepturile de delegare, în condiţiile legii.
(4) Pentru acoperirea cheltuielilor programelor de formare şi perfecţionare profesională a
funcţionarilor publici, organizate în condiţiile alin. (2) lit. a) şi c), autorităţile şi instituţiile publice au
obligaţia să prevadă în bugetul anual propriu sumele necesare pentru cheltuielile respective.

 Îndatoririle funcţionarilor publici

ART. 42
(1) Funcţionarii publici au obligaţia să îşi îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în
conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce
prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici.
(2) Funcţionarii publici de conducere sunt obligaţi să sprijine propunerile şi iniţiativele motivate
ale personalului din subordine, în vederea îmbunătăţirii activităţii autorităţii sau instituţiei publice în
care îşi desfăşoară activitatea, precum şi a calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor.
(3) Funcţionarii publici au îndatorirea de a respecta normele de conduită profesională şi civică
prevăzute de8
lege.

ART. 43
(1) Funcţionarii publici au obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, să se abţină de la
exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor lor politice, să nu favorizeze
vreun partid politic şi să nu participe la activităţi politice în timpul programului de lucru.
(2) Funcţionarilor publici le este interzis să facă parte din organele de conducere ale partidelor
politice.

ART. 44
(1) Funcţionarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuţiilor ce le revin din funcţia

8
Legea 188/1999 Statutul funcţionarilor publici cu modifică rile si completă rile ulterioare, pag. 167

9
 publică pe care o deţin, precum şi a atribuţiilor ce le sunt delegate.
(2) Funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierarhici.
(3) Funcţionarul public are dreptul să refuze, în scris şi motivat, îndeplinirea dispoziţiilor primite
de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Dacă cel care a emis dispoziţia o formulează în
scris, funcţionarul public este obligat să o execute, cu excepţia cazului în care aceasta este vădit
ilegală. Funcţionarul public are îndatorirea să aducă la cunoştinţă superiorului ierarhic al persoanei
care a emis dispoziţia, astfel de situaţii.

ART. 45
Funcţionarii publici au obligaţia să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum şi
confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în
exercitarea funcţiei publice, în condiţiile legii, cu excepţia informaţiilor de interes public.

ART. 46
(1) Funcţionarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau
pentru alţii, în considerarea funcţiei lor publice, daruri sau alte avantaje.
(2) La numirea într-o funcţie publică, precum şi la încetarea raportului de serviciu, funcţionarii
publici sunt obligaţi să prezinte, în condiţiile legii, conducătorului autorităţii sau instituţiei publice
declaraţia de avere. Declaraţia de avere se actualizează anual, potrivit legii.

ART. 47
(1) Funcţionarii publici au obligaţia de a rezolva, în termenele stabilite de către superiorii ierarhici,
lucrările repartizate.
(2) Funcţionarilor publici le este interzis să primească direct cereri a căror rezolvare intră în
competenţa lor sau să discute direct cu petenţii, cu excepţia celor cărora le sunt stabilite asemenea
atribuţii, precum şi să intervină pentru soluţionarea acestor cereri.

ART. 48
(1) Funcţionarii publici sunt obligaţi să urmeze forme de perfecţionare profesională, organizate de
Institutul Naţional de Administraţie sau alte instituţii abilitate potrivit legii, a căror durată cumulată
este de minimum 7 zile pe an.
(2) Funcţionarii publici care urmează programe de formare specializată în administraţia publică, cu
o durată mai mare de 90 de zile, organizate de Institutul Naţional de Administraţie sau de alte instituţii
similare din străinătate, finanţate din bugetul de stat sau local, sunt obligaţi să se angajeze în scris că
vor lucra în administraţia publică cel puţin 5 ani de la terminarea programelor.
9
Legea 188/1999 Statutul funcţionarilor publici cu modifică rile si completă rile ulterioare, pag. 167.

10
 (3) În cazul nerespectării angajamentului, funcţionarii publici sunt obligaţi să restituie instituţiei
sau autorităţii publice contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru perfecţionare, calculate în condiţiile
legii.
(4) Prevederile alin. (3) se aplică şi în cazul în care persoanele care au urmat o formă de
perfecţionare în condiţiile alin. (2) şi ale art. 31 alin. (2) şi nu au absolvit-o din vina lor. În acest caz,
funcţionarii publici sunt obligaţi să restituie drepturile salariale primite pe această perioadă.

Conducerea personalului din administraţia publică

Aşa cum am văzut, formarea, recrutarea şi promovarea personalului din amdinistraţia publică au o
deosebită însemnătate în asigurarea unei calităţi corespunzătoare a tuturor celor care sunt salariaţi ai
autorităţilor administraţiei publice. Este necesar să subliniem, însă, ca eficienţa administraţiei depinde
în egală măsură şi de modul în care personalul este gestionat, în ultimă instanţă, de managementul
resurselor umane, din administraţia publică. Reprezentând o funcţie socială, gestionarea ştiinţifică
managerială a personalului urmăreşte rezolvarea problemelor ce pot facilita acţiunea clară asupra
personalului cu scopul de a se crea o ambianţă favorabilă desfăşurării unor activităţi eficiente.
Referindu-ne la stilul de muncă de conducere, menţionăm conducerea tehnicistă şi cea
bazată pe comportamente.10
Dacă în conducerea tehnicistă se porneşte de la ideea că oamenii sunt predispuşi la delasare de
muncă, evitând responsabilitatea, nu au ambiţii etc, şi, prin urmare, este necesar a fi conduşi, îndrumaţi
şi controlaţi sau chiar ameninţaţi şi constrânşi pentru a-şi realiza sarcinile, conducerea bazată pe
comportament are în vedere că munca fizică şi intelectuală a devenit o necesitate pentru om, oamenii
preferă autoconducerea şi autocontrolul, lipsa de idealuri profesionale şi căutarea liniştii sunt
consecinţa experienţei şi nu caracteristici umane etc, şi, prin urmare, propune realizarea unui climat
oragnizaţional favorabil realizării atât obiectivelor instituţiei, cât şi a obiectivelor personalului.
Cosntruirea unui astfel de climat presupune cooperarea între membrii colectivului, în vederea realizării
atâat a scopurilor oragnizaţiei, cât şi a celor personale. De aceea, o problemă importantă în această
direcţie o presupune aceea de motivare a personalului.

Organisme de gestiune a funcţiei publice

În vederea creării şi dezvoltării unui corp de funcţionari publici profesionişti stabil şi

imparţial, în România, în anul 2000, s-a înfiinţat Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici,
organ de specialitate al amdinistraţiei publice centrale, cu personalitate juridică cu misiunea
aplicării strategiei şi a programului de guvernare în domeniul managementului funcţiei publice şi

10
Drept administrativ. Editia a XIII-a, revazuta si adaugita Verginia Vedinas Editura Universul Juridic 2022, pag. 223

11
al funcţionarilor publici.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici este condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de
stat, numit de către primul-ministru la propunerea ministrului administraţiei şi internelor. Ea are.
Printre alte atribuţii, rol în:
❖ elaborarea de politici, şi strategii privind managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor
publici;
❖ elaborarea şi avizarea proiectelor de acte normative referitoare la funcţia publică şi
funcţionarii publici;
❖ monitorizarea şi controlul modului de aplicare a legislaţiei care priveşte funcţia
publică şi funcţionarul public în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice;
❖ elaborarea de reglementări comune, aplicabile tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice
ce privesc funcţiile publice, precum şi instrucţiuni privitoare la aplicarea unitară a
legislaţiei în domeniul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici;
❖ elaborarea proiectelor de lege privind stabilirea unui sistem unitar de salrarizare pentru
funcţionarii publici,
❖ stabilirea de criterii de evaluare a activităţii funcţionarilor publici, iar în colaborare cu
Institutul Naţional de Administraţie realizează tematici specifice pentru programele de
formare specializată în administraşia publică şi a funcţionarilor publici;
❖ aprobă condiţiile de participare şi rpocedura de organizare selecţiei şi recrutării pentru
funcţiile publice generale; avizează şi monitorizează recrutarea pentru funcţiile publice
specifice;
❖ anual, întocmeşte raportul cu privire la managementul funcţiilor publice şi al funcţionarilor
publici, pe care îl prezintă Guvernului.
În ceea ce priveşte gestiuea curentă a resurselor umane şi a funcţiilor publice, aceasta este
organizată şi se realizează în cadrul fiecărei autorităţi şi instituţii publice de către un compartiment
specializat ce este abilitat să colaboreze direct cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.11

Resursele materiale

Administraţia publică, ca şi cea privată, de altfel, poate să desfăşoare o activitate normală

„raţională” şi
„eficientă” numai dacă întruneşte şi ultlizeaza concomitent trei elemente:umane, materiale şi financiare.
După cum s-a putut contesta mai înainte, resursele umane sunt deosebit de importante, inse, ele

11
Proceduri administrative necontencioase Bogdan Dima Editura CH Beck 202, pag. 263

12
 nu sunt şi suficiente. Adică, administraţia publică, pe lângă personal (funcţionari publici) trebuie să
dispună şi de „un ansamblu de mijloace materiale”, inseparabil legate şi de funcţionarea acesteia,
denumite, în literatură de specialitate, echipament administrativ. Ele constau în bunuri imobile,
terenuri şi clădiri, unele aflate în proprietatea administraţiei, altele în administrare,bunuri care
împreună cu cele mobile, formează infrastructura administrativă şi sunt direct utilizate de autorităţile
administraţiei publice în îndeplinirea sarcinilor lor.
Alături de mijloacele materiale imobiliare, pentru activitatea administraţiei publice sunt
necesare o gamă largă de bunuri mobile, începând cu birourile,rechizitele, maşini, precum şi cele
mai diverse tipuri de aparate: telefon, calculatoare, internet etc.
Ştiinţa administraţiei studiază mijloacele materiale ale administraţiei publice pentru a pune în
evidenţă necesitatea folosirii lor eficiente şi a gestionarii lor raţionale, astfel încât, costul lor, într-o
creştere constantă, să nu devină o povară pentru bugetul ţării şi cetăţeni săi. De aceea, mijloacele
materiale imobiliare ca şi cele mobiliare, de altfel, sunt obţinute prin licitaţii, totuşi, uneori,
achiziţionarea se face şi prin alte mijloace, cum sunt exproprierea sau rechiziţionarea.
Practică activităţii autoritatiilor sau instituţiilor publice a pus în evidenţă şi faptul că cele cu
număr mic de personal, dar dotaţi cu mijloace materiale moderne la nivelul ştiinţei şi tehnicii din ţara
respectivă, pot lucra eficient pentru realizarea obiectivelor lor.
Progresul tehnic şi ştiinţific care marchează, în mod evident, epoca în care trăim, se repercutează
profund şi asupra administraţiei publice şi, din acest punct de vedere se poate vorbi de o revoluţie
administrativă.12
Dar, aceste transformări revoluţionare pot şi trebuie să ţină seama de rentabilitatea acestor
mijloace, atât prin activitate de tipizare, cât şi printr-o judicioasă cheltuire a sumelor atribuite pentru
noile tehnici, sporindu- se, astfel, eficienta acţiunii administrative.
În acest sens, administraţia publică trebuie să se alinieze la standardele tehnici moderne, însă,
numai în concordanţă cu posibilităţile financiare reale, alocate prin buget de ţara respectivă.
Sunt de reţinut următoarele aspecte care privesc utlizarea raţională a resurselor matierale:
1. eficienţa muncii creşte atunci când activitatea administraţiei publice se realizează în sedii

(imobile), dotate corespunzător pentru dezvoltarea în condiţii normale de lucru, randament,

acces şi
utilizare. De exemplu, în sediile autorităţilor sau instituţiilor publice, birourile trebuie să
îmbine utilul cu esteticul şi ocupate de un număr raţional de funcţionari (34), care au o
activitate ce impune prezenţa lor. Autorităţile sau instituţiile publice care au sedii în
localităţi rurale şi mai ales, în cele urbane, este necesar să aibă permanent în vedere fie
angajarea, fie construirea unor sedii administrative care să faciliteze folosirea lor comună
de către principalele servicii administrative;
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, actualizata cu modificarile aduse prin Legea nr. 283/2022CODUL
12

Verginia Vedinas Editura Universul Juridic 2022, pag. 147

13
 2. folosirea raţională a bunurilor mobile: studiul „standardizării mobilierului,

imprimantelor, formatului hârtiei”, etc este absolut necesar pentru administraţia

publică şi reducerea costurilor
sale. În scopuri economice şi de cele mai multe ori şi practice, în ştiintţa administraţiei se
cercetează şi modul de determinare a unor „norme” de utilizare a diverselor materiale
(imobile, maşini, furnituri etc). Ele sunt, de fapt, reguli tehnice cu ajutorul cărora se
urmăreşte realizarea unificării şi simplificării mijloacelor materiale , în vederea sporirii
randamentului administraţiei.
3. Folosirea echipamentelor moderne: ţinând cont de dezvoltarea ştiinţifică a societăşii

contemorane, unele din operaţiunile adminsitrative pot fi preluate de către echipamentele

moderne13
de calcul, calculatoare cu care administraţia publică trebuie, în totalitate, s fie dotată,
funcţionarii publici urmând să realizeze alte operaţii, „activităţi de apreciere, concepţie sau
evaluare a datelor”. De altfel, la noi în ţară, există o asemenea strategie guvernamentală
pentru crearea unui sistem informaţional la nivelul administraşiei publice.
Această strategie cuprinde următoarele acţiuni:
A. Informatizarea, desemnată pentru creşterea efiecienţei operaţionale în cadrul
organismelor administraţiei publice;
B. Informatizarea serviciilor, având ca beneficiari cetăţenii şi agenţii economici;
C. Asigurarea accesului la informaţii, prin tehnologii infirmaţionale pentru utilizatorii
finali ai serviciilor adminsitraţiei publice locale;
D. Informatizarea administraţiei publice locale. Sistemele informatice la acest nivel
reprezintă o modalitate de a avea mai mult control asupra propriilor resurse şi activităţi, de
a-şi spori autonomia şi de a-şi reduce dependenţa de autorităţile administraţiei publice
centrale.

Utilizarea tehonologiei informaţiei de către administraţia publică locală poate conduce la

organizarea, analizarea şi furnizarea eficientă a informaţiei pentru planificarea şi gospodărirea locală,
precum şi în pregătirea deciziilor.
Echiparea cu sisteme informaţionale a administraţiei publice poate duce la realizarea unei
proceduri unitare pe întreg teritoriul ţării.
4. Introducerea în activitatea administraţiei publice a mecanizării şi automatizării: în

scopul de a creşte în mod raţional randamentul funcţionarilor publici, înlăturarea vechilor

mentalităţi, de
ordin pshihologic sau sociologic al acestora.

13
Codul administrativ al Româ niei, actualizat la 20.10.2022 ,Editura C.H. Beck, pag. 258

14
 5. Necesitatea cunoaşterii de către toţi funcţionarii din administraţia publică, nu numai

de către funcţionarii publici de conducere, resurselor de care dispun, în vederea obţinerii

de economii. În
acelaşi timp, va trebui să se cunoască şi care este raportul dintre cost şi folosirea mijloacelor
materiale, astfel încat toţi funţionarii publici să fie conştienţi de eforturile ce se fac pentru
efectuara unei activităţi raţionale, economice şi eficiente.

Resursele financiare

Administraţia publică, ca şi o întreprindere, execută atribuţiile cu care ea este abilitată, cu

personalul(funcţionarii publici) care utilizează mijloacele materiale şi dispune de mijloace financiare.
Ca atare, ea trebuie să organizeze o triplă activitate:de gestiune, de control şi de informare şi să
realizeze, în acest sens, o cunoaştere concretă, cât mai precis cu putinţă, a diferitelor mijloace de
acţiune.
Resursele financiare sunt esenţiale pentru activitatea autoritatiilor şi instituţiilor publice,
întrucât ele "reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării obiectivelor
economice şi sociale într-un interval de timp determinat".14
Pentru demersul nostru au deosebită importanta resursele financiare publice, care includ
resursele administraţiei publice centrale de stat/cele ale administraţiei publice locale, resursele
asigurărilor de stat, precum şi ale instituţiilor cu caracter autonom.
Aceste autorităţi şi instituţii publice realizează bunuri şi servicii publice care sunt finanţate din
resursele bugetare, adică, în principal, din impozite şi taxa plătite de către toţi cetăţenii
contribuabili, persoane fizice, ca şi de persoane juridice.
Ele desfăşoară acţiuni în cele mai diverse domenii ale administraţiei publice, cum sunt:
învăţământul, sănătatea, asistenta socială, apărarea naţională, ordinea publică, etc.
Resursele financiare ale instituţiilor publice sunt structurate în: venituri proprii, venituri
primite că alocaţii de la buget şi subvenţii pentru activităţi autofinantate. Finanţarea de bază este
asigurată prin resursele de la buget, iar veniturile proprii sunt venituri extrabugetare, reprezentate
prin taxe, încasări din vânzarea unor publicaţii, chirii, etc. Ele pot beneficia şi de resursele externe
rambursabile (de exemplu, cele de la Banca Mondială) sau nerambursabile, finanţate prin programe
internaţionale.
Veniturile instituţiilor publice şi autorităţilor repartizate după votarea bugetului de stat şi a
celui local sunt analizate de conducerea acestora, împreună cu compartimentele financiare şi cele
de contabilitate, supraveghindu-se orice plată, în scopul efectuării lor în condiţiile legii.

14
Legea nr. 283/2022 (M.Of. nr. 1013 din 19 octombrie 2022), pag. 233

15
 Aceste compartimente sunt cele care au drept scop, pe de o parte să înregistreze veniturile şi
cheltuielile, iar pe de altă parte de a respecta şi garanta programul trasat de autoritatea respectivă
prin bugetul aprobat, precum şi faptul că banii publici sunt legal utilizaţi, atât din punct de vedere
juridic cât şi financiar.
De asemenea, compartimentele de specialitate, distincte de cele ale funcţionarilor publici, pun
în aplicare politică financiară, de control al gestiunii curente şi a acelei posterioare, în scopul
supravegherii realizării unor operaţiuni bugetare legale cu respectarea unor principii de reducere a
costurilor şi evitarea risipei resurselor financiare, asigurând astfel o activitate administrativă optimă
cu minimum de cheltuieli.
Ele realizează şi în acelaşi timp pun în aplicare politică resurselor materiale, adică anual au
obligaţia de a reactualiza, după depunerea situaţiei financiare, inventarierea tuturor bunurilor
publice, începând cu domeniul public al statului, judeţului şi comunelor şi până la fiecare agent
public în parte.
Inventarierea bunurilor din domeniul public şi al colectivităţilor locale se face pe baza unor
norme tehnice ("precizări") elaborate prin ordin al ministrului finanţelor publice, fiind aprobate, de
regulă, ulterior prin hotărâre a guvernului.
Concomitent cu aceste acţiuni, compartimentele financiare şi de contabilitate desfăşoară activităţi
şi sarcini ce îndeplinesc o funcţie de informare. Altfel spus, ele permit să se cunoască cu precizie, zi
de zi, executarea bugetului, atribuţiile bugetului, atribuţie esenţială pentru realizarea permanentă a
serviciului public, precum şi pentru cazul în care se impune să se apeleze la sprijinul autorităţii
ierarhice sau la bugetul statului, ori, chiar, pentru aprovizionare bugetară.15

15
Legea 188/1999 Statutul funcţionarilor publici cu modifică rile si completă rile ulterioare, pag. 155

16
 Bibliografie:

Constituţia României. modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României

nr. 429/2003,
Legea 188/1999 Statutul funcţionarilor publici cu modificările si completările ulterioare
Codul administrativ al României, actualizat la 20.10.2022 ,Editura C.H. Beck
Legea nr. 283/2022 (M.Of. nr. 1013 din 19 octombrie 2022).
Drept administrativ. Editia a XIII-a, revazuta si adaugita Verginia Vedinas Editura
Universul Juridic 2022
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, actualizata cu modificarile aduse prin Legea
nr. 283/2022CODUL Verginia Vedinas Editura Universul Juridic 2022
Stiinta administratiei. Editia a III-a, revazuta si adaugita Madalina Tomescu Editura Pro
Universitaria 2022
Proceduri administrative necontencioase Bogdan Dima Editura CH Beck 2021

17