UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ

DEPARTAMENTUL CONTROLUL ȘI EXPERTIZA
PRODUSELOR ALIMENTARE

Acte juridice normative emise in Romania

Cadru didactic:
Lect. Dr. Hoffman Dan
Student:
Cibotariu Alexandru
CEPA, 1a, Anul IV

Suceava, 2017
 Cuprins

Noţiuni generale despre aplicarea actului normativ................................................................... 2

Conceptul de act juridic normative ............................................................................................ 3
Componentele și structura actelor juridice normative ............................................................... 5
Răspunderea juridică .................................................................................................................. 7
Bibliografie ................................................................................................................................ 9

1
 Noţiuni generale despre aplicarea actului normativ

Actul normativ reprezintă un act juridic emis de către o autoritate publică învestită cu
competenţe normative, după o anumită procedură şi care cuprinde norme juridice general-
obligatorii a căror aplicare poate fi adusă la îndeplinire şi prin forţa coercitivă a statului.

Actul normativ previne nesiguranţa dreptului, incertitudinile rezultate din schimbările

rapide ce au loc în societatea industrială modernă (Popa, 2008, p. 163). Actul normativ conferă
certitudine în raport cu alte izvoare de drept, forma scrisă a acestuia şi mijloacele specifice de
publicitate a conţinutului actului fiind garanţii în acest sens. Actul normativ funcţionează
impersonal şi difuz, acţionând continuu de la intrarea în vigoare, până la scoaterea sa din
vigoare, acţiunea normei fiind, de principiu, universală, nimeni neputând să se sustragă sau să
fie sustras de la aplicarea acesteia. Actul normativ se iniţiază, se elaborează, se adoptă şi se
aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei României, cu dispoziţiile Legii nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi cu
principiile ordinii de drept. Potrivit art. 4 din Legea nr. 24/2000 actele normative se elaborează
în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte.

Categoria de acte normative şi normele de competenţă privind adoptarea acestora sunt

stabilite prin Constituţia României şi prin celelalte legi. Constituţia României stabileşte, în
funcţie de autorităţile publice reglementate de textul constituţional, principalele tipuri de acte
normative ce pot fi emise: Parlamentul emite legi (art. 73, în sens juridic restrâns de act juridic
al Parlamentului, inclusiv Constituţia care este şi ea o lege, fiind emisă de Adunarea
Constituantă care, de regulă, este tot Parlamentul), regulamente, hotărâri (art. 67); Guvernul
emite ordonanţe simple şi de urgenţă şi hotărâri (art. 108 şi 115); Preşedintele emite decrete cu
caracter normativ1 (art. 100). Legislaţia stabileşte şi alte categorii de acte normative, care sunt
date în executarea unui alt act normativ: ordine cu caracter normativ, instrucţiuni şi alte
asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice
de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome (art. 77 din Legea nr. 24/2000),
deciziile primului-ministru (art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea
Guvernului României şi a ministerelor), acte normative adoptate de autorităţile administraţiei

2
publice locale – ordine, hotărâri, dispoziţii (art. 80-82 din Legea nr. 24/2000, respectiv art. 45,
68, 106 din Legea nr. 215/2001 şi art. 26 din Legea nr. 340/2004).

Potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, după intrarea în vigoare a unui act normativ,
pe durata existenţei acestuia, pot interveni diferite evenimente legislative, cum ar fi:
modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea.

Actele juridice sunt de două feluri: acte juridice normative şi acte juridice individuale.

Prin efecte juridice înţelegem drepturi şi obligaţii, a căror respectare este asigurată prin
forţa de constrângere a statului.

Conceptul de act juridic normative

Conceptul de act juridic normativ defineşte toate formele sub care apar normele juridice
edictate de organele statului. Fiecare stat îşi stabileşte denumirea actelor juridice normative şi
competenţa organelor care le emit.

Actele juridice normative se emit de organele împuternicite ale Statului şi sunt manifestări
de voinţă prin care se dispune cu privire la modul cum să se desfăşoare anumite relaţii sociale,
iar în cazul nerespectării acestei dispoziţii, sancţiunile ce se aplică, de către cine, cui şi în ce
mod. Actele normative într-un stat unitar se aplică, de regulă, pe întreg teritoriul şi la toţi
subiecţii.

In orice stat, actele juridice normative au o ierarhie bine stabilită, adică o putere
dereglementare mai mică sau mai mare în raport de competenţa şi puterea de reprezentare
aautorităţii emitente.

Ca urmare, fiecare autoritate emite un anumit act normativ bine precizat în ierarhie din
punct de vedere al competenţei materiale, personale şi teritoriale pe care o are acel organ.

Cea mai generală clasificare a actelor normative este cea care le subîmparte în:

 legi şi
 acte normative subordonate legii.

3
 Legea este un act normativ cu valoare juridică superioară, adoptat de Parlament, organul
suprem al puterii de stat. În categoria de legi intră:

 Constituţia – ca lege fundamentală a unui stat;

 Codul – ca lege în care reglementările îmbracă o anumită formă de sistematizare.

Constituția României este legea fundamentală a statului român care reglementează, printre
altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertățile și îndatoririle
fundamentale ale cetățenilor și autoritățile publice fundamentale. Actuala Constituție a
României a fost adoptată în ședința Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991 și a intrat în
vigoare în urma aprobării ei prin referendumul național din 8 decembrie 1991.

Constituția a fost revizuită în anul 2003 prin adoptarea Legii de revizuire a Constituției
României, aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003, lege intrată în
vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României.

Conţinutul actelor juridice normative trebuie să fie conform cu prevederile Constituţiei.

Actul cu putere normativă îl constituie legea organică. Legea organică se votează de

Parlament numai cu o majoritate calificată (majoritatea din efectivul parlamentar), având un
domeniu de reglementare foarte important în stat prevăzut în mod expres în Constituţie (de
exemplu: regimul proprietăţii, regimul infracţiunilor şi pedepselor, statutul funcţionarului
public etc.).

Legea ordinară, adică acea lege care se votează de Parlament cu majoritate simplă (jumătate
plus 1 din parlamentarii prezenţi) reglementând celelalte domenii care nu intră în obiectul legii
organice.

O lege ordinară nu poate modifica o lege organică, nici nu poate contraveni acesteia şi
bineînţeles, Constituţiei. In vacanţele parlamentare, Guvernul este delegat provizoriu de
Parlament, printr-o Lege de abilitare, să emită ordonanţe obişnuite în anumite domenii, acte
normative cu putere de lege ordinară până la aprobarea sau respingerea lor de către Parlament.

Prin aceast tip de ordonanţă nu se poate modifica o lege organică şi bineînţeles nici
Constituţia. In cazuri excepţionale, de urgenţă, Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţă prin
care se modifică legea, inclusiv cea organică, până la aprobarea sau respingerea acestora în
Parlament. Ca şi legile emise de Parlament, ordonanţele Guvernului pot fi atacate ca
neconstituţionale numai în faţa Curţii Constituţionale.

4
 Pentru organizarea executării şi executarea în concret a legii, Guvernul emite
acteadministrative numite hotărâri care sunt subordonate ordonanţelor, legii ordinare, legii
organice şi Constituţiei. Evident, o hotărâre de Guvern nu poate fi contrară ordonanţelor
Guvernului şi deci,nici nu le modifică. Atunci când hotărârile Guvernului contravin legii pot fi
atacate în justiţie, putând fi anulate de Curtea de Apel, Secţia de Contencios administrativ.

După hotărârile Guvernului, ca putere normativă, se situează ordinele şi instrucţiunile cu

caracter normativ, emise de miniştri după o anumită procedură. Acestea, evident, sunt acte
administrative subordonate tuturor celorlalte acte normative mai sus enumerate, adică trebuie
să fie în concordanţă cu ele, potrivit ierarhiei actelor juridice.Toate aceste acte normative,
emise deminiştri, din punct de vedere teritorial, se aplică în toată ţara, însă din punct de vedere
material, numai în domeniile ce le-au fost rezervate şi pe care le reglementează ministerul
respectiv.

Acte normative cu competenţă limitatămde aplicare atât teritorialăcât şi materială, emit

Consiliile judeţene, Consiliile locale şi primăriile, respectiv cu putere numai pe teritoriul lor de
competenţă şi numai in domeniile in care au fost imputerniciţi de lege. De exemplu,
Legea32/1968, privind regimul general al contravenţiilor, stabileşte domeniile in care aceste
autorităţi pot institui contravenţii şi sancţiunile corespunzătoare acestora.

Componentele și structura actelor juridice normative

În tehnica legislativă s-au instituit anumite părţi constitutive ale actelor normative. În
România normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative sunt instituite prin
Legea nr. 24/2000.

Modelul de act normativ nu este general, ci el se adaptează în funcţie de:

 caracterul actului normativ;

 întinderea actului normativ;
 obiectul pe care îl reglementează.

5
 Legile au în general următoarele elemente constitutive:

a) titlul actului normativ – constituie elementul de identificare al acestuia. Titlul trebuie:

 să fie conscis şi
 să exprime clar obiectul respectivei reglementări;

b) preambulul şi formula introductivă:

 preambulul – constă într-o introducere succintă, care prezintă considerentele de natură

socială, economică, politică, juridică avute în vedere la elaborarea actului normativ.
Preambulul nu este obligatoriu, fiind întocmit de regulă în cazul anumitor acte
normative importante. Preambulul nu conţine norme juridice;
 formula introductivă – partea actului normativ care invocă temeiul legal, constituţional,
în baza căruia este dată reglementarea;

c) dispoziţiile sau principiile generale – stabilesc dispoziţiile sau principiile general valabile
pentru actul normativ în totalitatea sa;

d) dispoziţiile de fond – concretizate în articole. În funcţie de problematica şi întinderea actului

normativ, dispoziţiile de fond pot fi grupate pe subdiviziuni (titluri, capitole, secţiuni,
paragrafe);

e) dispoziţiile finale şi tranzitorii:

 dispoziţiile finale propriu-zise – stabilesc data intrării în vigoare a actului normativ,

atunci când se doreşte o menţiune expresă în acest sens (alta decât cea a publicării în
Monitorul Oficial);
 dispoziţiile tranzitorii – sunt necesare în cazurile care implică tranziţia de la un act
normativ vechi la unul nou.

6
 Răspunderea juridică

Răspunderea ca fenomen social are un caracter complex. Cuvântul „răspundere”, ce

derivă din latinescul „respondere”, în jurisprudenţă e utilizat cu sensul de „a răspunde de faptele
sale”, dar în acelaşi timp şi a repara prejudiciile cauzate. Răspunderea este totdeauna legală,
nimeni nu poate fi judecător în propria cauză.

Răspunderea juridică este un raport juridic între stat (organele sale reprezentative) şi
persoana care a săvârşit o încălcare de lege, care este obligată să suporte aplicarea faţă de ea a
măsurilor statale de limitare, prevăzute de sancţiunea normei încălcate, în scopul asigurării
stabilităţii raporturilor sociale şi al îndrumării membrilor societăţii în spiritul respectării ordinii
de drept.

Normele juridice sunt norme cu caracter imperativ şi au ca scop să orienteze, să

stimuleze şi să determine comportamentele umane, aplicarea lor fiind la nevoie asigurată prin
forţa de constrângere a statului.

Nu orice conduită umană are relevanţă din punct de vedere juridic, ci numai acele
comportamente care cad sub incidenţa normelor juridice.

Sub aspect juridic se disting două categorii de conduite umane:

 licite sau legale – care sunt conforme normelor juridice. Conduita licită este exprimată
prin anumite acţiuni sau prin abţinerea de a săvârşi anumite acţiuni, care se încadrează
în limitele drepturilor şi obligaţiilor prescrise prin normele juridice. O particularitate
legată de încadrarea conduitelor licite este aceea că nu interesează motivele, care pot
avea multiple de cauze, pornind de la convingere şi sfârşind cu teama de pedeapsă, care
determină subiectul de drept la un atare comportament. Ca urmare, conduita licită este
dată de acţiunile sau inacţiunile conforme sau chiar determinate de normele juridice.

 ilicite sau ilegale – care contravin normelor juridice. Conduita ilicită constă dintr-o
acţiune sau inacţiune contrară prevederilor normelor juridice, săvârşite de o persoană
care are capacitatea de a răspunde pentru faptele sale. În principiu, încălcarea
prevederilor normelor juridice atrage răspunderea juridică a persoanei vinovate.

7
Conţinutul raportului juridic este complex, dar în esenţă este format din:

 dreptul statului, ca reprezentant al societăţii de a aplica sancţiunile prevăzute de

normele juridice persoanelor care încalcă prevederile legale şi
 obligaţia persoanelor de a se supune sancţiunilor legale, pentru restabilirea
ordinii de drept.

8
 Bibliografie

1. https://www.academia.edu/
2. https://ro.scribd.com/doc/96206945/Ierarhia-Actelor-Juridice-Suprematia-
Constitutiei