Universitatea Transilvania din Brașov

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

Programul de studiu:CIG-ID

REFERAT
la tema:
Programul Pietei Unice
- cele patru libertati de circulatie

Autor:
Coordonator:

1
 CUPRINS:

Introducere………………………………………………………………... 3

1 . Libera circulatie a mărfurilor…………………………………….. 4

2. Libera circulatie a serviciilor……………………………………… 6

3. Libera circulatie a persoanelor………………………………….. 8

4. Libera circulatie a capitalului…………………………………….. 12

Concluzii ……………………………………………………………. 14

Surse bibliografice……………………………………………… 15

2
 Introducere

Pentru a ajunge la o integrare economică deplină, statele sau entitătile politice care
doresc acest lucru trebuie, în primul rând, să încheie acorduri comerciale preferentiale
unele cu altele, apoi să elimine tarifele, cotele şi orice sistem preferential dintre ele (zonă
de liber schimb), să instituie un tarif extern comun aplicabil statelor terte (uniune
vamală), să adopte politici comune pentru reglementarea productiei şi să permită libera
circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor pe teritoriul tuturor statelor
membre (piată comună), să adopte o monedă unică (uniune economică şi monetară) şi, în
fine, să îşi unifice sistemele fiscale. Pentru a ajunge la acest grad de integrare, statele
membre au început prin a crea o uniune vamală, prin eliminarea progresivă a taxelor
vamale şi a restrictiilor cantitative pentru schimburile intracomunitare, precum şi prin
impunerea unui Tarif Extern Comun.
După crearea uniunii vamale, primele măsuri economice şi politice în vederea
realizării pietei comune au venit de-abia la jumătatea anilor '80, deceniul anterior fiind
marcat de o profundă criză economică şi monetară la nivel comunitar, dar şi mondial. În
1985, Comisia propunea peste 250 de măsuri legislative pentru realizarea pietei comune
prin eliminarea tuturor obstacolelor care mai existau în calea libertătii schimburilor
comerciale şi stabilea un program de adoptare a acestora până în 1993, idei preluate în
mare parte de Actul Unic European (1986). Calendarul propus de Comisie a fost
respectat, aşa încât, cu unele exceptii, de la 1 ianuarie 1993 se poate vorbi despre o piată
unică pe teritoriul comunitar.
Termenul de piată unică (uneori piată internă) a început să fie folosit tot mai frecvent
în anii '90 . Piata unică este fondată pe principiul celor patru libertăti de mişcare - a
bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor - şi constituie cea mai importantă
dimensiune a Uniunii Europene, fapt exprimat prin Tratatul de la Maastricht, care face
din piata unică primul pilon (şi cel mai „europenizat") al Uniunii Europene.

3
 1. Libera circulație a mărfurilor

Dintre cele patru libertăti fundamentale – libertatea de circulatie a mărfurilor, a

serviciilor, a capitalului şi persoanelor – se detaşează ca importantă libera circulatie a
mărfurilor, ce presupune circulatia mărfurilor între statele comunitare fără impunerea de
taxe vamale sau de taxe ce au efect echivalent cu taxele vamale şi respectiv fără aplicarea
unei restrictii cantitative la import şi export.

Doi piloni stau la baza libertătii de circulatie a mărfurilor.

Primul este uniunea vamală, care implică, într-un prim sens, abolirea şi deci, interzicerea
în comertul între statele membre de la o anumită dată a taxelor vamale şi a altor taxe cu
efect echivalent. Ea a fost realizată odată cu expirarea perioadei de tranzitie pentru noile
ţtări care au devenit membre ale Comunitătilor această perioadă fiind prevăzută până la
sfârşitul anului 1992.

Un al doilea pilon este reprezentat de interdictia de restrictii cantitative la

schimburile de mărfuri şi de măsuri cu efect echivalent acestor restrictii între statele
membre.

Mărfurile care traversează frontierele interne ale Comunității Europene nu mai sunt
supuse controalelor de la 1 ianuarie 1993.

Libera circulație în interiorul Uniunii presupune:

• interzicerea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent între statele membre

• adoptarea unui tarif vamal comun în schimburile comerciale dintre statele

membre și țările terțe,

• eliminarea restricțiilor cantitative și a măsurilor cu efect echivalent și

• reorganizarea monopolurilor de stat.

4
 Aceste măsuri sunt menite să contopească cele 25 de piețe naționale ale statelor
membre într-o zonă economică unică, în care mărfurile Comunității să circule libere în
condiții similare celor de pe piețele naționale.

2. Libera circulatie a serviciilor

În tările dezvoltate, sectorul tertiar are o importantă din ce în ce mai mare:

serviciile reprezintă aproximativ 60% din PIB-ul tărilor dezvoltate, circa 25% din
volumul comertului mondial; serviciile presupun mişcarea internationala a
consumatorilor (ex. turişti) sau a furnizorilor de servicii (service, servicii medicale
etc.); prestarea unor servicii are legătură cu investitiile directe de capital sau/si cu
regimul mobilitătii persoanelor (vize, drept de rezidenta, de lucru); unele dintre aceste
servicii au constituit monopolul statului şi erau oferite de către un singur furnizor, aşa
cum a fost în general cazul întreprinderilor din sectorul public (electricitate, apa,
telecomunicatii, transporturi feroviare), în absenta oricărei concurente; unele servicii au
fost, şi sunt, în general, supuse unor reglementari foarte stricte, severe, datorita
implicatiilor mari pe care acestea le au asupra credibilitătii anumitor sectoare (bancar, al
asigurărilor etc.);

Uniunea Europeană a început să liberalizeze serviciile în cadrul mai larg al

integrării economice şi al programului de realizare a Pietei interne.

Prin libera circulație a serviciilor se elimină restricțiile privind libertatea de a

presta servicii în cadrul Comunității cu privire la resortisanții statelor membre stabiliți
într-un alt stat al Comunității decât cel al beneficiarului serviciilor.

În înțelesul Tratatului de la Roma, sunt considerate servicii prestațiile furnizate în

mod obișnuit în schimbul unei remunerații, în măsura în care nu sunt reglementate de
dispozițiile referitoare la libera circulație a mărfurilor, a capitalurilor și a persoanelor.

Serviciile cuprind în special:

5
 activități cu caracter industrial
 activități cu caracter comercial
 activități meșteșurgărești 
 activități prestate în cadrul profesiunilor liberale.

Libertatea prestării de servicii include, conform art. 52 alin. 2, dreptul de a începe

şi continua activităti ca persoane nesalariate (independente), ceea ce înseamnă dreptul de
acces la asemenea activităti şi dreptul de a înfiinta şi administra întreprinderi, în special
companii şi firme, în întelesul art. 58, adică acelea care au sediul lor statutar,
administratia lor centrală sau principalul lor stabiliment pe teritoriul comunitar şi care au
fost constituite potrivit dreptului civil sau comercial inclusiv societăţile cooperative şi
alte persoane juridice cârmuite de dreptul public sau privat, afară de acelea care nu aduc
profit.

Deci prin termenul de prestare de servicii trebuie să se înteleagă o activitate

remunerată, oferită în mod liber, oricare ar fi sectorul economic de activitate.
Majoritatea cazurilor (ex: avocat, medic, transporturi), există un contract între
prestator şi clientul său, destinatar sau beneficiar, al serviciilor oferite. Definirea acestuia
în limitele dreptului civil are o mică importantă când este vorba de prestarea în sine. Dar
pot exista şi situatii în care există contract semnat între prestator şi destinatar: un astfel de
exemplu este oferit de difuzarea televizată pe calea undelor hertiene; cu toate acestea se
poate vorbi de o prestare de serviciu care este oferită destinatarilor.

3. Libera circulatie a persoanelor

Dispozitiile Tratatului de la Roma precizează că libera circulatie a persoanelor este

unul din obiectivele fundamentale ce trebuie atins în vederea realizării pietei comune.
Prin art. 48, par. 1, s-a prevăzut că libera circulatie a lucrătorilor să fie realizată în cadrul
Comunitătii până cel mai târziu la sfârşitul perioadei de tranzitie.
De asemenea, Tratatul CEE, în art. 3, lit. c prevede, ca principiu, eliminarea între
statele membre a obstacolelor care împiedică libera circulatie a persoanelor. La această
6
dispozitie, se adaugă modificările operate prin Actul Unic European, care stabileşte că
„piata internă va reprezenta un spatiu fără granite interioare în care va fi garantată libera
circulatie a persoanelor”.

În aplicarea dispozitiilor Tratatului de la Roma au fost adoptate o serie de acte

normative comunitare care au reglementat progresiv libera circulatie a lucrătorilor,
printre care :

 Regulamentul 15/1961 care a statuat principiul potrivit căruia orice cetătean al

Comunitătii putea să obtină un loc de muncă în alt stat membru, în conditiile în care
locul respectiv nu era ocupat de cetătenii acelui stat;
 Regulamentul 38/64 care a determinat reducerea măsurilor de discriminare între
cetătenii statului pe teritoriul căruia se desfăşoară activitatea şi cei ai celorlalte state
membre care se angajează în statul respectiv;
 Regulamentul 1612/1968 care a rămas şi în prezent în vigoare cu unele modificări
ulterioare. Dispozitiile acestui regulament au eliminat discriminările existente şi au
consacrat pe deplin libera circulatie a lucrătorilor în Comunitate.

Libertatea de circulatie implică înlăturarea oricărei discriminări bazate pe

nationalitate între lucrătorii statelor membre în ce priveşte remunerarea, angajarea şi alte
conditii de muncă şi de angajare. Sub rezerva limitărilor justificate de ordinea publică,
securitatea publică şi sănătatea publică, aceasta implică, pentru lucrători, următoarele
drepturi:

- de a accepta oferte efective de muncă;

- de a se deplasa liber în acest scop pe teritoriul statelor membre;

- de a se afla într-unul din statele membre, în scopul exercitării unei activităti

conforme cu dispozitiile legislative, de reglementare şi administrative care guvernează
angajarea lucrătorilor nationali;

- de a rămâne pe teritoriul unui stat membru, după ce a fost angajat în acel stat, în
conditiile care se stabilesc de Comisie, prin măsuri de aplicare.

Beneficiul dreptului la liberă circulatie este subordonat posesiei nationalitătii unuia

dintre statele membre, dar, în absenta definitiei comunitare a nationalitătii, fiecare stat
7
membru determină suveran conditiile în care ele acordă nationalitatea, inclusiv dubla
nationalitate.

Conform Directivei 2004/38/EC, ca afirmație generală, șederea liberă a unui cetățean

european și a membrilor săi de familie într-un alt stat al UE durează maxim trei luni.

De asemenea, statele UE pot interzice intrarea pe teritoriul lor a cetățenilor din alte state
UE care reprezintă un pericol pentru sănătatea publică, siguranța publică sau al căror
acces este interzis printr-o măsură de administrație publică.

„În țările membre ale Spațiului Schengen, cetățenii români au dreptul legal de ședere o
perioadă de 90 zile într-un interval de 6 luni, potrivit articolul 20, paragraful 1, din
Convenția de aplicare a Acordului Schengen. Pot fi făcute mai multe călătorii în acest
interval, dar totalul zilelor de ședere nu trebuie sa depășească 90, de la data primei
intrări în Spațiul Schengen.
După consumarea celor 90 zile, cetățeanul român are obligația de a părăsi Spațiul
Schengen, putând reintra, la finalul perioadei celor 6 luni, calculate de la data primei
intrări.” —Poliția de frontieră, România

Pentru șederea de mai mult de trei luni trebuiesc îndeplinite condițiile de la Art. 7 al
directivei. Acesta prevede că au drept de ședere cetățenii Uniunii care îndeplinesc unul
din punctele (a), (b) sau (c) și membrii lor de familie, conform punctului (d):

a) cei care muncesc (legal, adică având drept de muncă) sau sunt self-employed
(persoană fizică autorizată) în statul respectiv;
b) au suficiente resurse materiale pentru ei și membrii lor de familie pentru a nu
constitui o povară pentru sistemul de asistență socială al statului respectiv și au
totodată o asigurare medicală cuprinzătoare;
c) - sunt înscriși ca studenți la o unitate de învățământ publică sau privată
acreditată sau finanțată de statul respectiv, inclusiv în învățământul profesional,
- au o asigurare medicală cuprinzătoare și asigură totodată statul respectiv printr-
o declarație sau alt mijloc echivalent că au suficiente resurse materiale pentru ei
și membrii lor de familie pentru a nu constitui o povară pentru sistemul de
asistență socială al statului respectiv pe durata șederii lor;
d) sunt membri de familie ai unui cetățean al Uniunii care îndeplinește condițiile de
8
 la punctele (a), (b) sau (c).

A comite infracțiuni grave sau a primi ajutor social (peste 50% din venit) constituie
temeiuri de expulzare. Cel din urmă temei nu se aplică azilanților recunoscuți și
rezidenților pe termen lung ai UE. Expulzarea cetățenilor europeni dintr-un stat al UE
poate fi contestată în trei instanțe înainte de rămâne definitivă.

Libertatea de circulatie a persoanelor în calitate de fortă de muncă şi de

factor de productie este o importantă componentă a Pietei Interne şi se referă la libertatea
de circulatie a lucratorilor, inclusiv a liber-profesioniştilor, o anumită politica a
ocupării fortei de munca, calificarea profesională, conditiile de muncă, protectia
sănătătii şi a securitătii la locul de munca, libertatea de asociere, de informare,
consultarea şi participarea angajatilor la procesul de luare a deciziilor, la tratamentul egal
al bărbatilor şi femeilor şi la protectia sociala. În acest sens, în iunie 1985 a fost semnat
acordul Schengen1, între Franta, Germania şi BeNeLux; în 1990 a aderat şi Italia, în
1991 Spania şi Portugalia, în 1992 Grecia, apoi, Austria, Finlanda, Danemarca şi
Suedia. De asemenea, acest acord a fost semnat şi de o parte din statele membre AELS:
Elvetia, Norvegia şi Islanda. Două tări nu au semnat acest acord: Marea Britanie şi
Irlanda.

Conform acordului Schengen: controalele la frontierele interne ale UE sunt rărite, se

înăspresc controalele la frontierele externe ale UE, este stabilită o politică comună
pentru acordarea vizelor, este stabilită o cooperare judiciară şi vamală între statele
membre. Libera circulatie a fortei de muncă presupune 4 drepturi esentiale: de a se
prezenta la un concurs pe post în altăţtară membră a UE, de a se deplasa liber pe teritoriul
altui stat membru în acest scop, de a putea rămîne pe teritoriul altui stat membru în caz de
angajare, de a se putea stabili definitiv pe teritoriul altui stat membru; în ceea ce
priveşte profesiile liberale, aceştia au dreptul de a se stabili in mod liber pe teritoriul
statelor membre ale UE.Zona de liberă circulatie a Uniunii Europene a fost extinsă cu
încă nouă state membre in 21 decembrie 2007, cînd cetătenii din Cehia, Estonia,
Ungaria, Lituania, Letonia, Malta, Polonia, Slovacia şi Slovenia au putut călători
fără paşapoarte in cele 15 state existente ale spatiului Schengen. Romînia şi Bulgaria,
ultimele intrate în Uniunea Europeană, mai au de făcut multe progrese pentru a răspunde
criteriilor de securitate impuse de Uniune.

9
 4. Libera circulatie a capitalului

Principalele forme ale mişcării capitalului sunt investitiile directe (construirea

de întreprinderi în diferite ramuri), plasamentele de portofoliu (titluri: actiuni, obligatiuni,
bonuri de tezaur) şi depozite bancare în străinătate.

Tratatul de la Roma prevedea liberalizarea circulatiei capitalului ca o

componentă a viitoarei Piete comune.
Procesul liberalizării capitalului a avut loc lent şi treptat, prioritate acordîndu-
se liberalizării comertului cu bunuri. Primele două directive asupra liberalizării
capitalului, din 1960 şi 1962, aveau în vedere mişcarea capitalului sub formă de
investitii directe, credite comerciale pe termen scurt, comert cu actiuni cotate la bursa.
Restrictiile impuse se refereau la emiterea şi plasarea de actiuni, restrictii pe motive de
balantă de plăti. Schimbările apărute în sistemul monetar international constau în
apariţia „euromonedelor”, dezvoltarea pietei capitalului privat, trecerea de la sistemul de
cursuri fixe la sistemul de cursuri flotante, crearea Sistemului Monetar European.
Liberalizări ale capitalului au avut loc în Germania, Olanda, Luxemburg şi
Belgia, urmate mai tîrziu de Regatul Unit (1979) şi Danemarca (1985). Franta şi Italia au
invocat clauze de salvgardare pentru o perioadă mai lungă în timp ce noii veniti – Grecia,
Portugalia şi Spania – au mentinut restrictii în decursul unei perioade de tranzitie.

Cartea Albă din 1985, privind măsurile pentru desavîrşirea Pietei unice interne, se
referea la înlăturarea restrictiilor care mai existau asupra mişcărilor de capital şi crearea
unei piete unice a serviciilor financiare.

O directivă din iunie 1988, cu intrarea în vigoare la 1 iulie 1990, a introdus

o listă revizuită de liberalizări neconditionate de capital în care s-au inclus noi tranzactii
şi transferuri. La 1 iulie 1990, circulatia capitalului în Comunitatea Europeană a devenit
liberă.
Circulatia capitalurilor este constituită din operatiuni financiare care vizează, în
mod esential, investirea fondurilor, iar nu remunerarea unui serviciu. Prin aceasta,
circulatia capitalurilor se distinge de categoria plătilor, care reprezintă contraprestatii în
cadrul unor tranzactii principale.
10
 Tratatul de la Maastricht a recunoscut liberei circulatii a capitalurilor o importantă
egală cu cea atribuită celorlalte libertăti fundamentale. Libera circulatie a capitalurilor a
fost afirmată, prin textele tratatului, în mod ferm, atât în relatiile dintre statele membre,
cât şi în cele dintre tările din Comunitate şi statele terte.

Concluzie

Pentru majoritatea oamenilor, semnul cel mai tangibil al apartenentei lor la un

spatiu european comun, fără bariere interne, îl reprezintă libertatea de mişcare a
persoanelor. În prezent controlul călătorilor la granită, la trecerea dintr-o tară membră în
alta a fost practic eliminat. Imaginea cozilor de persoane şi maşini, ca şi a orelor
îndelungate de aşteptare la punctele de control vamal apartin acum trecutului. Cetătenii
pot călători în oricare dintre tarile UE aşa cum ar călători în propria lor țară (fără
controlul paşaportului, fără declaratie vamala sau control vamal, fără a fi nevoiti să treacă
prin biroul de imigrări.). Ei pot opta pentru a-şi stabili rezidenta şi pentru a munci în
oricare din tarile UE, au dreptul de a vota şi de a candida în alegerile municipale în
tara în care și-au stabilit rezidența. Interesele lor, cînd se află în străinătate, sunt apărate
de ambasada oricărei țări a UE.
Statele participante elimină treptat în relațiile dintre ele, restricțiile impuse circulației
capitalurilor aparținând rezidenților statelor membre, precum și tratamentul
discriminatoriu în baza cetățeniei ori naționalității sau a reședinței ori sediului social al
părților sau a locului plasamentului de capital. La încheierea perioadelor de tranziție
solicitate de statele aderente, nu se mai aplică nici un fel de restricții plăților curente
aferente circulației capitalurilor între statele membre.
O altă problemă era stationarea la frontieră,ce provoca pierdere de timp şi
costuri mai ridicate ale transportului. Desfiintarea controlului vamal între tările UE
s-a pus în aplicare cu începere la 1 ianuarie 1993, aşa cum fusese prevăzut în programul
de completare a pietei interne. Procesul de înlăturare a barierelor a durat o perioadă destul
de lungă, dar urmarea a reprezentat-o crearea unor noi fluxuri comerciale,
intensificarea comertului intra-comunitar şi sporirea ponderii comertului intra-comunitar
în PIB.

11
Surse bibliografice

1. Octavian Manolache, „Drept comunitar. Cele patru libertăti de circulatie”,

Editura All Beck, Bucureşti, 1999, p. 50.

2. Dumitru Miron, Laura Păun, Alina Dima, Violeta Băjeanu, Ovidiu Slăvoiu,
Economia Integrării Europene, Editura ASE, Bucureşti, 2001, p. 128.

3. Libera circulatie a persoanelor în Uniunea Europeană”, Editura Oscar Print,

Bucureşti, 2001

4. Corina Leicu, „Drept comunitar”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996

5. Ioana Vădăsan, Instituții și Economia Uniunii Europene, curs /

(http://www.feaa.uvt.ro/fisiere/programe-academice/altele/IEUE_10.PDF)

Surse de internet utilizate:

http://www.ier.ro

http://www.stiucum.com

http://ase.md/

12