Delimitări conceptuale

Zona de liber schimb

Se consideră a fi zonă de liber schimb un teritoriu sau spatiu economico-geografic in limitele

caruia se aplica o intelegere intre doua sau mai multe tari privind asemenea obiective ca:
- desființarea taxelor vamale;
- eliminarea restrictiilor cantitative la marfurile industriale;
- dezvoltarea economica a tarilor semnatare (membre) in concordanta cu obiectivele lor strategice;
- stabilitatea monetar-fiscală

Noțiunea de „marfă”

Prin „marfă”, se înţelege orice bun cu valoare economică, transportat peste o frontieră, apt
de a face obiectul unei tranzacţii comerciale. Una dintre cele mai cunoscute definiții evidențiate în
cadrul jurisprudenței CJUE arată faptul că marfa este „orice bun apreciabil în bani și susceptibil
să facă obiectul unei tranzacții comerciale”. 1 Pe cale jurisprudenţială, s-a considerat că sunt
mărfuri şi operele cu valoare artistică, istorică, arheologică sau etnografică. De asemenea, sunt
considerate mărfuri şi deşeurile fără valoare comercială, chiar și în cazulîn care nu sunt reciclabile,
dar care presupun anumite costuri pentru întreprinderi. Materialele audio-vizuale sunt mărfuri cu
excepţia emisiunilor sau mesajelor publicitare aflate sub incidenţa reglementărilor privind libera
circulaţie a serviciilor. Monedele de la data în care nu mai au un curs legal într-un stat membru
sunt considerate mărfuri (în caz contrar, se aplică reglementările privind libera circulaţie a
capitalului).

Principiul liberei circulații a mărfurilor se aplică și acelor bunuri aflate „în liberă practică”
într-un stat membru, adică acelor produse care provin din state terțe, dar pentru care au fost
îndeplinite toate formalitățile de import și percepute toate taxele vamale sau cu caracter echivalent
exigibile în statul de destinație și care nu au beneficiat de o restituire totală sau parțială a acestor
taxe și impuneri. Totodată, principiul liberei circulații a mărfurilor se aplică și produselor care au

1
Hotărârea Comisia Comunităților Europene c./Republica Italia, 7/68, ECLI:EU:C:1968:51.
fost importate dintr-un stat membru și fac ulterior obiectul unei activități de export în statul de
origine. Așadar, punerea în liberă circulație presupune următoarele aspecte:

- Perceperea „taxelor la import datorate

- Perceperea, dacă este cazul, a altor taxe conform dispozițiilor relevante în vigoare în materie
de perceere a taxelor respective și
- Aplicarea de măsuri de politică comercială, precum și de măsuri de prohibiție sau restricție,
cu condiți ca acestea să nu fi fost aplicate într-un stadiu anterior și îndeplinirea altor formalități
prevăzute pentru importul de mărfuri.”2

Sunt considerate mărfuri ce nu sunt supuse taxelor vamale sau altor taxe cu efect echivalent
produsele care sunt originare din statele membre, ca şi cele care provin din state terţe care se
găsesc în liberă practică în Uniunea Europeană. Marfa aflată în liberă practică este aceea pentru
care formalităţile de import au fost îndeplinite şi taxele vamale, sau taxele cu efect echivalent au
fost plătite în statul membru şi nu s-a beneficiat de returnarea totală sau parţială a acestor taxe.
Curtea de Justiţie a precizat că marfa trebuie să fie apreciată în bani, să fie susceptibilă de a
constitui obiectul unei tranzacţii comerciale, chiar dacă este un bun imaterial, cum este de pildă
electricitatea3. Marfa poate fi un bun cultural4, o operă cinematografică5, editarea cărţilor 6 sau
furnizarea unui material de învăţământ7. În schimb banii nu constituie o marfă când sunt folosiţi
cu mijloc de plată8.

Uniunea vamală

Uniunea vamală reprezintă un spațiu geografic caracterizat prin eliminarea drepturilor de vamă, a
taxelor, a restricțiilor și a reglementărilor cu caracter echivalent între statele membre, precum și pri
stabilirea unui tarif vamal comun în raporturile cu statele-terțe. Reglementarea uniunii vamale ține de
competența exclusivă a Uniunii Europene.

2
Art. 201 alin.3 din Regulamentul UE nr. 952/2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii.
3
Hotărârea din 10 decembrie 1968, în cauza 7/68, Comisia/Italia, Rec. p. 61.
4
Ibidem.
5
Hotărârea CJCE din 11 iulie 1985, în cauza 60-61/84, Cinethèque.
6
Hotărârea CJCE din 10 ianuarie 1985, în cauza 229/83, Leclerc.
7
Hotărârea CJCE din 16 mai 1989, în cauza 382/87, Buet.
8
Hotărârea CJCE din 23 noiembrie 1978, în cauza 7/78, Thompson.
 Diferența dintre zona de liber schimb și uniunea vamală constă chiar în prezența tarifului vamal
comun, altfel, cele două noțiuni sunt similare. „O uniune vamală se deosebește de o zonă de liber schimb
prin faptul că nu se mulțumește să organizeze eliminarea drepturilor de vamă și a altor reglemetări
restrictive între teritoriile care o compun, ci impune totodată constituirea unei noi entități pe plan vamal și
comercial, care întreține relații unificate cu exteriorul.”9

Curtea de Justiţie a considerat că art. 23 TCE are efect direct, instituind pentru justiţiabili
drepturi pe care le pot apăra în faţa jurisdicţiilor naţionale 10.

Tariful Vamal Comun (TVC)

TVC aflat în prezent în vigoare a fost instituit printr-un regulament din 7 septembrie 1987 și a
cunoscut de atunci multiple modificări.11 Reglementând schimburile comerciale de mărfuri dintre UE și
teritorii situate în afara teritoriului vamal al Uniunii, TVC cuprinde pozițiile tarifare, exprimate în procente,
precum și un catalog descriptiv de poziții și care le asociază cu o poziție tarifară. „Aplicarea sa este facilitată
de baza de date , destinată să indice dispozițiile legale unionale aplicabile (măsuri tarifare și netarifare)
pentru un anumit produs, atunci cand acesta este importat pe teritoriul vamal al UE sau, după caz, exportat
spre state terțe.

Piața comună. Piața internă

Piața comună a reprezentat „fundamentul întregii construcții comunitare” 12 , constituind un

mecanism economic ce a eliminat frontierele, pregătind spațiul european pentru libera circulație a ideilor.
Gândită ca o zonă geografică unică, funcționarea optimă a pieței comune a presupus libertatea de circulație
a persoanelor, a bunurilor, a serviciilor și a capitalurilor. CJUE a definit piața comună ca un „mecanism de
eliminare a tuturor obstacolelor în calea schimburilor intracomunitare, în vederea fuziunii piețelor naționale
într-o piața unică”13.

9
J. Pertek, Droit materiel de l/Union Europeenne, PUF, Paris, 2005, p. 84.
10
Hotărârea din 8 noiembrie 1979, în cauza 251/78, Denkavit, Recuéil de la jurisprudence de la Cour de Justice, p.
3369.
11
Actualmente, vorbim despre Regulamentul (CE) nr. 450/2008 al Parlamentului European și al Consiliului, publicat
în JO L 145 din 4 iunie 2008 și modificat prin Regulamentul UE nr. 528/2013 al Parlamentului European și al
Consiliului, publicat în versiune consolidată în JO L145/2008.
12
S. Deleanu, Drept european al afacerilor. Piața internă a Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, București, 2013,
p. 53-56.
13
Anamaria, Groza, Uniunea Europeană. Drept material, Editura CH Beck, București, 2014, p. 1.
 Drept criteriu de delimitare teritorială, „pentru spațiul de liberă circulație a mărfurilor”14 trebuie să
avem în vedere spațiul pieței interne, format din teritoriul celor 27 de state membre, precum și din „spațiul
Uniunii Economice și Monetare, care cuprinde teritoriul statelor membre care au introdus moneda unică
euro.”15 Includem tot aici și Spațiul Economic European, creat în anul 1994 pentru a extinde dispozițiile
unionale referitoare la piața sa internă către țările din Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS).

Articolul 28

(ex-articolul 23 TCE)

(1) Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor
de mărfuri şi care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import şi la export
şi a oricăror taxe cu efect echivalent, precum şi adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu
ţări terţe.

(2) Dispoziţiile articolului 30 şi cele ale capitolului 3 din prezentul titlu se aplică produselor
originare din statele membre, precum şi produselor care provin din ţări terţe care se află în liberă
circulaţie în statele membre.

Articolul 29

(ex-articolul 24 TCE)

Se consideră că se află în liberă circulaţie într-un stat membru produsele care provin din
ţări terţe, pentru care au fost îndeplinite formalităţile de import şi pentru care au fost percepute în
statul membru respectiv taxele vamale şi taxele cu efect echivalent exigibile şi care nu au beneficiat
de o restituire totală sau parţială a acestor taxe şi impuneri.

Capitolul 1

Uniunea vamală

Articolul 30

(ex-articolul 25 TCE)

14
C. Gavalda, G. Parleani, B. Lecourt, Droit des affaires de l`Union europeenne, ed. Lexis Nexis, Paris, 2015, p. 55-
56.
15
G. Fabian, Drept instituțional al Uniunii Europene, ed. A2-a, Ed. Hamangiu, 2018, p. 464.
 Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import şi la export sau taxele cu efect
echivalent. Această interdicţie se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal.

Articolul 31

(ex-articolul 26 TCE)

Taxele prevăzute de Tariful Vamal Comun se stabilesc de către Consiliu, la propunerea

Comisiei.

Articolul 32

(ex-articolul 27 TCE)

În executarea misiunilor care îi sunt încredinţate în temeiul prezentului capitol, Comisia are
în vedere:

(a) necesitatea de a promova schimburile comerciale între statele membre şi ţările terţe;

(b) evoluţia condiţiilor de concurenţă în cadrul Uniunii, în măsura în care această evoluţie are
ca efect creşterea competitivităţii întreprinderilor;

(c) necesităţile Uniunii de aprovizionare cu materii prime şi produse semifinite, veghind în

acelaşi timp ca între statele membre să nu fie denaturate condiţiile de concurenţă în ceea ce
priveşte produsele finite;

(d) necesitatea de a evita perturbări grave în viaţa economică a statelor membre şi de a asigura
o dezvoltare raţională a producţiei şi o creştere a consumului în cadrul Uniunii.