CURS 2

Uniunea vamală este un fundament esențial al Uniunii Europene (UE), care

funcționează din 1968. În baza acesteia sunt eliminate frontierele dintre statele membre
în ceea ce privește comerțul cu toate categoriile de bunuri (articolul 28 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene - TFUE). Sunt interzise între statele membre taxele
vamale și orice taxe cu efect echivalent.
La frontierele externe, mărfurilor provenite din țările terțe li se aplică Tariful vamal
comun, completat de Tariful vamal integrat (TARIC). Produsele care se află în liberă
circulație în cadrul Uniunii trebuie să respecte normele pieței interne și anumite dispoziții ale
Politicii comerciale comune. În plus, Codul vamal al Uniunii garantează o aplicare
uniformă a normelor de către autoritățile vamale ale statelor membre.

Uniunea vamală
 Nu există un serviciu vamal al Uniunii Europene.
 Uniunea lucrează prin intermediul autorităților vamale naționale.
 Tariful vamal comun a fost instituit prin Regulamentul (CEE)
 Codul vamal al Uniunii

Legislația vamală este compusă din:

a. codul și dispozițiile de completare sau de punere în aplicare a acestuia adoptate la nivelul
Uniunii sau la nivel național
b. Tariful vamal comun
c. dispozițiile privind instituirea unui sistem al Uniunii de scutire de la plata taxelor
vamale
d. acordurile internaționale care conțin dispoziții vamale
Tratatul nu definește noțiunea de ”marfă pentru care se aplică libera circulație”, așa că
a revenit Curții să contureze acest concept prin mai multe cauze:
Bunuri corporale sau incorporale care pot fi evaluate pecuniar și care pot face obiectul
unor tranzacții comerciale.
Valoare economică evaluabilă în bani produsă, transformată sau pusă în circulație în
Uniunea Europeană, susceptibilă de a fi obiect al tranzacțiilor comerciale”
Sunt mărfuri:
1. obiectele de interes artistic, istoric, arheologic
2. monedele ieșite din circulație
3. bancnotele și cecurile la purtător
4. energia electrică
5. gazele naturale
6. deșeuri reciclabile
Nu sunt mărfuri
1. stupefiante
2. semnalul de televiziune
3. drepturile de a pescui
4. donațiile în natură
Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul
schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale
la import și la export și a oricăror taxe cu efect echivalent, precum și adoptarea unui tarif
vamal comun în relațiile cu țări terțe ( art. 28)
Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele
cu efect echivalent. (art. 30). Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu
caracter fiscal.
Curtea a afirmat foarte clar de la bun început că aplicabilitatea art. 30 TFEU depinde
de efectul taxei respective și nu de scopul acesteia
Curtea a reiterat că accentul asupra efectului, în dauna scopului, chiar și când
măsura nu a fost adoptată într-o manieră protecționistă.
Articolul 30 interzice nu numai taxele vamale, dar și taxele cu efect echivalent,
motivul fiind evident: pentru că acestea sunt măsuri protecționiste care creează bariere
similare taxelor vamale stricto sensu.
Definirea termenului de taxe cu efect echivalent a revenit tot Curții: ”o taxă, oricât
de mică, impusă în mod unilateral, oricare ar fi denumirea sa și modul de aplicare asupra
mărfurilor naționale sau de proveniență străină pe baza faptului că traversează frontiera…,
constituie o taxă cu efect echivalent, chiar dacă nu este percepută în beneficiul statului, nu
este discriminatorie sau protecționistă, iar produsul impus nu se află în concurență cu
produsul național ”
Statele membre au indicat, deseori, că apărare pentru aplicarea unei taxe cu efect
echivalent, că aceasta reprezintă plata unui serviciu pe care statul l-a prestat pentru
importator.
Curtea a sugerat că poate accepta o astfel de argumentare, însă a fost atentă la
obstrucționarea importurilor sau la situațiile în care nu exista un schimb comercial
Curtea nu a fost dispusă să accepte calificarea taxei drept contraprestația unui serviciu
prestat nici măcar în acele situații în care exista o legătură mai directă cu acțiunea întreprinsă
de stat privind anumite mărfuri importate
 Curtea, în jurisprudența sa, a admis că o taxă impusă de un stat membru se va afla în
afara sferei de incidență a art. 28-30 TFUE atunci când acoperă costul unui control
obligatoriu, solicitat de dreptul UE.
Curtea a stabilit ca asemenea redevențe nu pot fi clasificate drept taxe cu efect
echivalent unei taxe vamale dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
1. nu depășesc costurile reale ale contractelor în legătură cu care sunt percepute (în
cauză nu s-a contestat că taxa ar depăși costul real al controalelor)
2. controalele sunt obligatorii și uniforme pentru toate produsele vizate din cadrul
comunității (controale prevăzute de directivă)
3. sunt prevăzute de dreptul comunitar în interesul general al Comunității (erau
obligatorii, inter alia, potrivit art. 2 alin. 1 din Directivă)
4. promovează libera circulație a mărfurilor, în special neutralizarea obstacolelor
(în această cauză s-a considerat îndeplinită pentru că încă din Preambul se indica
obiectivul: ”să armonizeze legislațiilor statelor membre privitoare la protecția
animalelor în cadrul transportului internațional” )
Recuperarea taxelor ilegale
Un principiu general privind răspunderea statului indică și că acestea trebuie să
ramburseze taxele percepute în mod nelegal.
Condițiile procedurale ale rambursării pot fi mai puțin favorabile decât cele aplicabile
în acțiunile între persoanele de drept privat, sub condiția de a se aplica în același mod
acțiunilor formulate în baza dreptului UE precum celor de la nivel național și condiția de a
nu face rambursarea să devină imposibilă sau excesiv de dificilă.
Excepție: când operatorul a transmis deja pierderea clienților, deoarece
rambursarea ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză a acestuia. Insă, chiar și aceasta
poate fi nuanțată dacă operatorul probează o pierdere.
Sarcina probei că taxele au fost transferate asupra altora nu este, insă, a operatorului.
Art. 110-113 TFUE: Prevederi fiscale discriminatorii
Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre
impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect,
produselor naționale similare. (art. 110)
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite
interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție
Produsele exportate pe teritoriul unuia dintre statele membre nu pot beneficia de nici
o rambursare a impozitelor interne mai mare decât impozitele aplicate direct sau indirect. (art.
111)
În ceea ce privește impozitele, altele decât cele pe cifra de afaceri, accizele și alte
impozite indirecte, pot fi acordate scutiri sau rambursări la exportul către celelalte state
membre și pot fi introduse taxe compensatorii la importurile care provin din statele membre
numai în cazul în care măsurile preconizate au fost aprobate în prealabil pentru o perioadă
limitată de către Consiliu, care hotărăște la propunerea Comisiei. (art. 112)
 Scopul articolului 110 TFUE a fot de la început acela de a preveni subminarea
obiectivelor art. 28-30 prin intermediul unei impozitări interne discriminatorii.
Curtea a solicitat prin mai multe cauze neutralitatea deplină a impozitelor interne
față de produsele interne și cele de import.
Art. 110 alin. 1: Discriminarea directă
Articolul 110 alin 1 nu prevede ca fiecare stat membru să adopte un anumit regim de
impozitare internă, ci doar ca sistemul ales să fie aplicat fără discriminare față de
produsele importate similare
Curtea a insistat că norma germană care prevedea avantaje fiscale pentru băuturile
spirtoase din fructe, fabricate de întreprinderi mici și distilerii în regim de cooperativă,
trebuia aplicată în mod egal băuturilor spirtoase din aceeași categorie provenite din alt stat
Deși taxarea aplicată tuturor mărfurilor, indiferent de origine, producătorii interni erau
avantajați, având un termen de câteva săptămâni înainte ca plata sa fie efectiv solicitată

Art. 110 alin. 1: Discriminarea indirectă

Pot exista norme fiscale care nu diferențiază în mod explicit gradul de impunere
asupra mărfurilor în funcție de țara de origine, dar, care, totuși, plasează o sarcină mai
oneroasă asupra mărfurilor provenite din alte state membre.
Curtea a stabilit că un sistem fiscal va fi compatibil cu 110 TFEU numai dacă exclude
”orice posibilitate” ca produsele importate să fie taxate mai aspru decât mărfurile
naționale similare
Art. 110: Autonomie națională și opțiuni fiscale
Tratatul interzice atât discriminarea directă, cât și indirectă, prima nu poate fi
justificată, insă a doua poate fi susceptibilă de anumite justificări obiective, statul membru
având posibilitatea de a argumenta că există o rațiune obiectivă de politică statală,
acceptabilă pentru UE, acțiune motivată de obiectivul ca reglementările comunitare să nu
devină prea severe
Curtea a statuat că dreptul comunitar nu restricționează libertatea fiecărui stat membru
de a institui reglementări fiscale care diferențiază anumite produse pe baza unor criterii
obiective cum ar fi: Natura materiilor prime sau procesul de producție
Astfel de taxe sunt compatibile cu dreptul european dacă:
A. urmăresc realizarea unor obiective de politică economică
B. concepute să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în ce privește
importurile
C. nu conduc la o formă de protecție a produselor naționale concurente
Legea franceză impunea o taxă specială vinurilor dulci produse într-o manieră
tradițională, la o rată redusă față de de vinurile licoroase. Curtea a considerat, în dezacord cu
opinia Comisiei, că această taxă specială nu conducea la o discriminare directă pe temei de
origine ori naționalitate. Vinurile dulci obținute printr-un proces natural erau produse, în
principal, în care condițiile erau la un nivel inferior celui optim, cu soluri sărace și
precipitații reduse.
Rațiunea politicii franceze era de a oferi un stimulent fiscal pentru a încuraja
producția în acele zone, Curtea acceptand aceasta ca o justificare obiectivă.
Curtea a statuat că era legitim ca un stat membru să taxeze în mod diferențiat
același produs ori unul similar, sub condiția, ca aceasta să se facă în baza unor criterii
obiective cum ar fi natura materiilor prime sau procesul de producție.
Curtea a indicat că art. 110 nu interzice cote diferențiate de impozitate a energiei
electrice atâta timp cât acestea se bazau pe considerente de mediu, cu condiția să nu
conducă la discriminări în dauna importurilor.

Art. 110: Raportul dintre alineatele 1 si 2

Art. 110 alin 1 TFUE interzice instituirea unor taxe interne excesive asupra
produselor din alte state membre, raportat la produsele naționale similare.
Odată ce două bunuri relevante sunt considerate similare, art. 110 alin 1 devine
aplicabil, efectul fiind ca taxele excesive asupra mărfurilor importante sunt interzise
Art. 110 alin 2 este menit să cuprindă reglementări fiscale naționale care aplică cote
de impozitare inegale cu privire la mărfuri care pot să nu fie strict similare unele cu altele,
dar care se pot afla în concurență
Scopul este de a împiedică aceste cote de impozitare diferențiată să protejeze indirect
bunurile de proveniență internă. Exemplu: vinul și berea nu sunt produse similare, însă poate
exista o anumităbconcurență între ele - ”elasticitate încrucișată a cererii”
Pe măsură ce crește prețul unui produs, consumatorii îl înlocuiesc cu cel care
este mai ieftin. Dacă un stat produce puțin vin, dar multă bere, taxarea nprimului produs
considerabil mai mult decât al doilea va conduce la afectarea distribuitorilor de vin, indirect
fiind conferită protecție distribuitorilor de bere.
Curtea a subliniat legătura între articolele privind regimul fiscal și cele privind
regimul vamal, indicând că rolul art. 110 TFUE este de a completa reglementările referitoare
la taxele vamale și taxele cu efect echivalent prin interzicerea impozitării interne
discriminatorii față de produsele importate.
Alin. 1 se bazează pe o comparație a sarcinilor fiscale impuse produselor naționale și
produselor importate care pot fi clasificate drept ”similare” - interpretarea să fie în mod
exhaustiv, trebuie să permită includerea tuturor procedeelor fiscale care aduc atingere
tratamentului egal între produsele naționale și importate. Este necesar să se considere drept
similare produsele care ”prezintă, în ceea ce privește pe consumatori, proprietăți
analoage sau care răspund acelorași nevoi”
Alin. 2 are, drept funcție, includerea oricărei forme de protecționism
fiscal indirect în cazul produselor care, fără a fi asimilate în sensul alin. 1 se găsesc, cu toate
acestea, într-un raport de concurență chiar parțială, indirectă sau potențială cu anumite
producții ale țării importatoare.
Art. 110 Alin. 1 și 2: Determinarea similitudinii
Dacă produsele sunt similare, atunci se aplică art. 110 alin. 1, în caz contrar,
reglementările fiscale pot intra în sfera de incidență a art. 110 alin.2
Curtea a stabilit că produsele vor fi similare dacă sunt încadrate în aceeași categorie
fiscală.
Limita între art. 28-30 și art. 110-113
Regula generală este că cele 2 seturi de articole se exclud reciproc, insă ambele au în
vedere impunerea de sarcini fiscale de către stat.
Art. 28-30 acoperă acele taxe vamale sau taxe cu efect echivalent percepute ca efect
al trecerii frontierei de către mărfuri.
Taxele vamale/cu efect echivalent sunt aplicate la momentul importului sau generate
de acțiunea de import și sunt suportate de produsul importat, cu scutirea produselor interne
similare.
Art. 110-113 sunt menite să acopere politica fiscală internă prevenind discriminarea
mărfurilor odată ce au pătruns unui stat membru
Prezintă interes, totuși, care set de articole este aplicabil, aceasta influențând
raționamentul juridic aplicabil:
a) dacă o măsură fiscală statală se încadrează în domeniul de aplicare al art. 30, atunci ea va
fi nelegală
b) dacă o măsură fiscală statală se încadrează în sfera de aplicare al art. 110, obligația
statului va fi evaluată diferit: dacă taxa discriminează importatorul (alin. 1) sau dacă
are efect protecționist (alin. 2)
In majoritatea cazurilor, nu este greu de determinat, însă există 3 cazuri mai dificile
Caz 1: Taxe instituite în sarcina importatorilor
Dacă un stat instituie o taxă în sarcina unui importator, în mod normal speța ar trebui
judecată în baza art. 30, iar taxa să fie considerată taxă cu efect echivalent.
Statul ar fi sancționat, cu excepția situației în care ar dovedi ca taxa reprezintă
contraprestația unui serviciu furnizat importatorului sau că a fost instituită în temeiul unor
cerințe obligatorii la nivel comunitar
In circumstanțe excepționale, Curtea a mai hotarât că, deși taxa ori impunerea este
percepută la graniță, nu ar trebui caracterizată ca o taxă cu efect echivalent, ci drept una a
cărei legalitate poate fi evaluată în conformitate cu criteriile din art. 110 TFUE
cauza C 29/87 Dansk Denkavit Aps/Ministerul Danez al Agriculturii
Reclamantul era un importator de foraje din Olanda în Danemarca, iar legea daneză
solicita acestuia să obțină o autorizație de la Ministerul Agriculturii, care percepea și o taxă
anuală pentru a acoperi costurile controalelor realizate asupra mostrelor din mărfurile
respective.
Curtea a decis că cerința unei autorizații se încadra în categoria unei măsuri cu efect
echivalent restricțiilor cantitative (art. 34 TFUE) și putea fi justificată potrivit art. 36
TFUE.
Curtea a anlizat, insă, și taxa aferentă și a constatat că era impusă pentru toți cei
implicați în comerțul cu furaje, era legată de un sistem de taxe interne, se aplica sistematic
și potrivit unor criterii identice, atât produselor imporatte, cât și naționale, încadrându-se,
astfel, în sfera de aplicare a art. 110 TFUE.

Caz 2: Importuri taxate, dar nerealizate de statul de import

Statul de import nu produce bunul importat, dar instituie, totuși, o taxă asupa lui. In
mod normal, ar trebui considerată o taxă în sensul art. 30 pentru că nu există bunuri interne
similare.
Italina a instituit o taxa pe consum de banane, desi aceasta nu a fost impusa altor
fructe produse la nivel national.
Curtea a recunoscut ca o taxă care se aplică unui produs importat dintr-un stat
membru, atunci când nu există un prosu național identic sau similar, nu constituie o taxa cu
efect echivalent, ci un impozit intern în cazul în care acesta intră sub incidența unui regim
general de redevențe interne cuprinzând sistematic categorii de produse în funcție de criterii
obiective aplicate independent de originea produselor.
Curtea a evitat să decidă ca orice taxa impusă de un stat asupra unui bun care
nu îl produce ori îl produce în cantități mici să fie considerată o taxă cu efect echivalent,
fiindcă ar fi automat nelegală, o măsură prea dură și fără sens din punct de vedere economic,
social sau politic.

Caz 3: Rambursarea selectivă a taxei

Statul alege să ramburseze selectiv o taxă sau folosește banii în beneficiul unui grup
anume. In principiu, dacă taxele ajung la buget și apoi sunt folosite pentru o anume industrie,
acest tip de conduită ar putea fi constestată ca ajutor de stat în baza 107-109 TFUE
Problemele de încadrare dintre art. 30 și art. 110 TFUE apar atunci când banii
rambursați pot avea o legatură cu ce s-a încasat în conformitate cu o anumită taxă impusă de
statul membru.
Incadrarea corectă depinde depinde măsura în care rambursarea ori un alt beneficiu
adus producătorilor naționali compensează total ori parțial respectiva taxă
In cazul rambursării totale, taxa va fi evaluată sub auspiciile art. 30, explicația fiind
că avem de-a face efectiv cu taxă percepută numai asupra produsului importat sau
exportat.
Dacă, însă rambursarea este parțială, analiza se va face în cadrul art. 110,
justificarea fiind că ar fi vorba despre o taxă discriminatorie.