Regimul T.V.A.

în comerțul exterior

Acronimul T.V.A. vine de la taxa pe valoarea adăugată, și este un impozit indirect ,

datorat bugetului de stat , suportat de consumatorul final al bunului/serviciului respectiv.
Operațiunile impozabile sunt cele care se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată,
și pot fi :
a) Operațiuni taxabile, pentru care se aplică cota standar (20% : 01.01.2016 -31.12.2016 și
19% : începând cu 01.01.2017), cota redusă (9% - pentru anumite prestări de servicii
și/sau livrări de bunuri, precum livrări de produse ortopedice, medicamente uz
uman/veterinar, cazare sector hotelier etc. Și 5% - pentru diverse livrări de bunuri și
prestări de servicii precum manuale școlare, cărți, reviste , permiterea accesului la muzee,
castele , case memortiale etc. , dar și livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale,
inclusiv a terenuui pe care sunt construite);
b) Operațiuni scutite de taxă cu drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa , dar este
permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziții (art. 294-296);1
c) Operațiuni scutite de taxă fără drept de deducere , pentru care nu se datorează taxa și nu
este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziții ( art. 292);
d) Importuri și achiziții intracomunitare , scutite de taxă ( art 293 ) ;
e) Operațiuni prevăzute la a) , c) , care sunt scutite fără drept de deducere , fiind efectuate de
întreprinderile mici care aplică regimul special de scutire ( art. 310 ) , pentru care nu se
datorează taxa și nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziții ) .
În domeniul comerțului exterior regimul juridic al TVA este diferențiat în funcție de
sensul fluxului de mărfuri, lucrări și servicii, adică exporturi și importuri ) . Exporturile sau alte
operațiuni similare , livrările intracomunitare , transportul internațional și intracomunitar sunt
scutite de TVA cu drept de deducere ( art. 143 din Codul fiscal al României). Sunt prevăzute și
scutiri speciale legate de traficul internațional de bunuri ( art 144), importurile de bunuri fiind
operații care cad sub incidența impozitării cu TVA.
Faptul generator reprezintă faptul prin care sunt realizate condițiile legale necesare pentru
exigibilitatea taxei. Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritatea fiscală devine
îndreptățită , în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă
plata acestei taxe poate fi amânată. Faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data
prestării serviciilor , cu excepțiile prevăzute în capitolul VI (Legea nr. 227/2015). Exigibilitatea
taxei intervine la data la care are loc faptul generator.
Baza de impozitare pentru importul de bunuri este valoarea în vamă a bunurilor , stabilită
conform legislației vamale în vigoare, la care se adaugă orice taxe, impozite , comisioane și alte
taxe datorate în afara României, precum și cele datorate ca urmare a importului bunurilor în
România, cu excepția taxei pe valoare adăugată care urmează a fi percepută. Baza de impozitare
cuprinde cheltuielile accesorii, precum comisioanele, cheltuieli de ambalare, transport și
asigurare, care intervin până la primul loc de destinație a bunurilor în România, în măsura în care
aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în baza de impozitare stabilită conform alin. (1), precum și
cele care decurg din transportul către alt loc de destinație din Uniunea Europeană, în cazul în
1
Legea nr. 227/2015 privind Codul fisca
care locul respectiv este cunoscut la momentul la care intervine faptul generator. Primul loc de
destinație a bunurilor îl reprezintă destinația indicată în documentul de transport sau în orice alt
document în baza căruia bunurile sunt importate în România ori, în absența unei astfel de
mențiuni, primul loc de descărcare a bunurilor în România. Dacă elementele folosite la stabilirea
bazei de impozitare a unui import de bunuri se exprimă în valută, cursul de schimb valutar se
stabilește conform prevederilor europene care reglementează calculul valorii în vamă. Dacă
elementele folosite pentru stabilirea bazei de impozitare a unei operațiuni, alta decât importul de
bunuri, se exprimă în valută, cursul de schimb care se aplică este ultimul curs de schimb
comunicat de Banca Națională a României sau ultimul curs de schimb publicat de Banca
Centrală Europeană ori cursul de schimb utilizat de banca prin care se efectuează decontările,
valabil la data la care intervine exigibilitatea taxei pentru operațiunea în cauză, iar, în cazul
operațiunilor supuse sistemului TVA la încasare , la data la care ar fi intervenit exigibilitatea
taxei pentru operațiunea în cauză dacă nu ar fi fost supusă sistemului TVA la încasare. În situația
în care se utilizează cursul de schimb publicat de Banca Centrală Europeană, conversia între
monede, altele decât moneda euro, se realizează prin intermediul cursului de schimb al monedei
euro pentru fiecare dintre monede. În contractele încheiate între părți trebuie menționat dacă
pentru decontări va fi utilizat cursul de schimb al unei bănci comerciale, în caz contrar
aplicându-se cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României sau cursul de schimb
publicat de Banca Centrală Europeană.

Regimul comun de export și de import

 Exportul și importul de bunuri din și în teritoriul vamal al României se desfășoară liber,
fără a fi condiționate de eliberarea unor autorizații/licențe. În funcție de sensul fluxului de
mărfuri licențele pot fi de export sau de import. Pentru a proteja bunurile culturale europene,
acest regulament (Regulamentul CEE nr. 479/2019 – 16.04.2015) asigură efectuarea unor
controale uniforme la exportul respectivelor bunuri în afara teritoriului vamal al Uniunii
Europene (UE) cu ajutorul licenţelor de export. Când se exportă un bun cultural în afara
teritoriului vamal al UE, trebuie prezentată o licenţă de export. Exportatorul trebuie să solicite o
asemenea licenţă, care este eliberată de autoritatea competentă a ţării din UE. Licenţa este
valabilă pe teritoriul întregii Uniuni. O ţară a UE poate refuza o licenţă de export dacă bunurile
sunt protejate de legislaţia cu privire la patrimoniul naţional de valoare artistică, istorică şi
arheologică. În anumite condiţii, o ţară a UE poate permite exportul anumitor bunuri culturale
fără licenţă.Licenţa de export trebuie prezentată împreună cu declaraţia de export la biroul vamal
abilitat, în momentul efectuării formalităţilor vamale de export. Ţările din UE pot limita numărul
de birouri vamale abilitate să efectueze formalităţile privind bunurile culturale. În vederea
implementării acestui regulament, autorităţile administrative naţionale trebuie să îşi asigure
asistenţă reciprocă şi să coopereze cu Comisia. Mai mult, este necesară cooperarea între vămile
şi autorităţile competente din ţările UE. Ţările UE trebuie să stabilească sancţiuni eficiente,
proporţionale şi descurajante pentru încălcările regulamentului.
Regulamentul (UE) 2015/478 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2015
privind regimul comun aplicabil importurilor instituie principiul libertăţii de a importa produse care
provin din ţările din afara Uniunii Europene (UE) şi care fac obiectul unor posibile măsuri de
salvgardare. Acest regulament se aplică importurilor în Uniunea Europeană de produse originare
din ţări terţe, cu excepţia produselor textile supuse unui regim special aplicabil importurilor şi
produselor originare din ţări terţe care sunt supuse unui regim de import propriu statului în cauză.
Regulamentul (CE) nr. 717/2008 al Consiliului din 15 iulie 2008 privind instituirea unei
proceduri comunitare de administrare a contingentelor cantitative se aplică atunci când Uniunea
Europeană (UE) instituie, în mod autonom sau convenţional, contingente cantitative la import şi
export. Acest regulament nu se aplică contingentelor pentru produsele agricole enumerate în
anexa I din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, nici altor produse care intră sub
incidenţa unor regimuri speciale la import sau export care conţin dispoziţii specifice privind
administrarea contingentelor. Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un aviz de
deschidere a contingentelor, precizând metoda aleasă pentru distribuire, condiţiile de
admisibilitate a cererilor de licenţă, termenele limită de prezentare a acestora şi lista autorităţilor
naţionale competente cărora acestea trebuie să le fie adresate.Contingentele sunt distribuite între
solicitanţi, în cel mai scurt termen, după ce au fost deschise. Acestea pot fi distribuite în mai
multe tranşe. Cantităţile care nu sunt distribuite, atribuite sau utilizate vor fi redistribuite.
Cantităţile care trebuie redistribuite vor fi determinate de Comisie pe baza informaţiilor
comunicate de către statele membre ale UE. Contingentele se pot administra printr-una dintre
cele trei metode precizate în regulament, printr-o combinaţie a acestor metode sau prin orice altă
metodă adecvată.
Metoda bazată pe fluxurile comerciale tradiţionale: această metodă de distribuire rezervă
cu prioritate importatorilor sau exportatorilor tradiţionali o parte a contingentului. Partea rămasă
le revine celorlalţi importatori sau exportatori. Sunt consideraţi importatori sau exportatori
tradiţionali aceia care pot demonstra că au efectuat importuri sau exporturi, respectiv în sau din
UE, ale unui produs sau ale unor produse care fac obiectul contingentului, în cursul unei
perioade anterioare, denumită perioadă de referinţă.
După ce examinează informaţiile furnizate de statele membre cu privire la numărul şi
volumul global al cererilor de import sau de export, Comisia stabileşte criteriile în conformitate
cu care trebuie satisfăcute cererile importatorilor sau exportatorilor tradiţionali. Atunci când
totalul acestor cereri se referă la o cantitate egală sau mai mică decât cantitatea care este
destinată importatorilor sau exportatorilor tradiţionali, aceste cereri sunt satisfăcute integral.
Atunci când totalul cererilor se referă la o cantitate care depăşeşte cantitatea destinată lor, aceste
cereri sunt satisfăcute în mod proporţional cu partea fiecărui solicitant din totalul importurilor
sau exporturilor de referinţă.Distribuirea părţii din contingent care le revine importatorilor sau
exportatorilor netradiţionali se efectuează în conformitate cu metoda bazată pe ordinea
cronologică de depunere a cererilor.
Metoda bazată pe ordinea cronologică de depunere a cererilor: această metodă
funcţionează după principiul „primul venit, primul servit”. Comisia stabileşte cantitatea pe care
orice operator o poate primi până la epuizarea contingentului. Această cantitate, egală pentru toţi,
se stabileşte ţinându-se seama de necesitatea atribuirii de cantităţi apreciabile din punct de vedere
economic, în funcţie de natura produsului respectiv. În cazul în care beneficiarii unei licenţe de
import sau de export şi-au utilizat contingentul distribuit, ei pot prezenta o nouă cerere de licenţă.
Metoda de distribuire proporţional cu cantităţile solicitate: autorităţile competente ale
statelor membre comunică Comisiei informaţiile referitoare la cererile de licenţă pe care le-au
primit. Aceste informaţii trebuie să conţină numărul de cereri şi volumul global al cantităţilor
cerute. După ce examinează aceste informaţii, Comisia stabileşte cantitatea contingentului sau a
tranşelor sale, pentru care aceste autorităţi naţionale trebuie să emită licenţele de import sau de
export.Atunci când volumul total al cererilor de licenţă nu depăşeşte volumul contingentului,
cererile sunt satisfăcute integral. Atunci când cererile depăşesc acest volum, ele sunt satisfăcute
proporţional cu cantităţile cerute.
Licenţele de import sau de export autorizează importul sau exportul produselor care fac
obiectul contingentelor. Licenţele sunt emise imediat de statele membre atunci când se utilizează
principiul „primul venit, primul servit”. În alte cazuri, ele sunt emise în termen de zece zile de la
notificarea deciziei UE care precizează cantităţile care trebuie distribuite.
Acestea sunt valabile pe întreg teritoriul Uniunii Europene, exceptând situaţiile în care un
contingent este limitat la una sau mai multe regiuni ale Uniunii Europene; în acest caz, aceste
licenţe sunt valabile numai în statul membru sau în statele membre din regiunea sau regiunile
respective. Durata de valabilitate a acestor licenţe este de patru luni.