CURS ECONOMIE EUROPEANĂ - TEMA 3

Piața Unică Internă- etapă a procesului de construcţie europeană

3.1. Edificarea pieţei unice interne

 Pentru realizarea uniunii vamale Tratatul de la Roma a prevăzut:

- între ţările membre:
- eliminarea, în mod treptat şi complet, a taxelor vamale de import şi de
export în relaţiile comerciale dintre ţările membre, atât pentru produsele
industriale, cât şi pentru cele agricole;
- eliminarea, complet şi în mod treptat, a restricţiilor cantitative şi a altor
bariere netarifare în comerţul reciproc;
- instituirea unui regim fiscal comun (impozite interne indirecte) în ţările
membre;
- adoptarea unor reguli comune privind desfăşurarea concurenţei ;
- faţă de terţi:
- o politică comercială comună la frontiera cu exteriorul Comunităţii;
- instituirea unui tarif vamal extern comun.
 În iunie 1985 este adoptată Carta Albă pentru definitivarea pieţei unice interne,
în care a fost fixat un calendar precis pentru perioada 1985-1992, privind examinarea şi
adoptarea măsurilor legislative necesare realizării pieţei unice interne.
- Carta Albă a propus mai multe obiective:
- unificarea celor 12 pieţe naţionale ale CEE pentru a le transforma într-o
piaţă unică de 320 mil. de consumatori (340 ca urmare a unificării
Germaniei);
- transformarea acestui spaţiu mare într-o piaţă în expansiune, dinamică şi
flexibilă, care să permită utilizarea optimă a tuturor resurselor umane,
naturale şi financiare;
- folosirea virtuţilor marii pieţe ca factor de dezvoltare economică.
- Pentru realizarea acestor obiective, au fost propuse o serie de măsuri legislative
prin intermediul cărora se urmărea:
- eliminarea frontierelor fizice, prin renunţarea la controlul mărfurilor şi
persoanelor la trecerea frontierelor interne, dar și la formalităţile greoaie şi
costisitoare cerute cu această ocazie;
- eliminarea barierelor tehnice, prin înlăturarea obstacolelor ce decurgeau din
reglementările naţionale distincte cu privire la exigenţele pe care trebuie să
le îndeplinească mărfurile şi serviciile care circulă în Comunitate;
- eliminarea barierelor fiscale, prin depăşirea obstacolelor create de
diferenţele existente între sistemele naţionale de impunere directă
(impozitele pe profitul societăţilor comerciale şi pe venitul persoanelor
fizice), dar mai ales indirectă (taxa pe valoarea adăugată şi accize).
- Carta Albă a pus accent pe recunoaşterea mutuală şi mai puţin pe armonizarea
legislaţiilor naţionale.
 9Actul Unic European - AUE (1987) - a cuprins prevederi referitoare la
edificarea spaţiului economic integrat, punând accent pe dezvoltarea politicilor comune
ale CEE şi coordonarea celorlaltor politici economice naţionale ale ţărilor membre. Actul
Unic European a prevăzut:
1
 - includerea conceptului de piaţa internă într-un tratat comunitar (Tratatul CE),
definită ca “spaţiu fără frontiere interne în care este asigurată circulaţia liberă a
mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor”; data limită pentru desăvârşirea sa a
fost fixată la 31 decembrie 1992;
- înlocuirea unanimităţii cu votul majorităţii calificate în adoptarea deciziilor
privind marea parte a problemelor analizate în Consiliul de Miniştri referitoare la piaţa
internă.
 Piaţa unica internă (PUI) a devenit o realitate la sfârşitul anului 1998
contribuind la prosperitatea şi integrarea economiilor europene, prin: - creşterea
comerţului intra-comunitar; - ameliorarea productivităţii; - reducerea costurilor de
producție și tranzacție.

3.2. Elemente fundamentale ale pieţei unice interne

3.2.1. Libera circulaţie a mărfurilor

Privind libertatea de circulaţie a mărfurilor, au fost lansate la nivel comunitar o

serie de măsuri care au vizat eliminarea barierelor fizice, tehnice și fisale din calea
schimburilor reciproce de mărfuri.
 Eliminarea frontierelor fizice s-a realizat prin:
- simplificarea controalelor administrative la punctele de frontieră internă prin
adoptarea unui document administrativ unic şi adoptarea unui sistem unic de clasificare a
mărfurilor în tariful vamal (1988);
- eliminarea completă a formalităţilor vamale şi a controalelor la frontierele
intracomunitare, începând cu 1 ianuarie 1993 (excepţie: drogurile şi armele de foc).
 Eliminarea obstacolelor tehnice - Urmare a existenţei unor criterii naţionale
diferite ce nu răspundeau exigenţelor esenţiale sau imperative cu privire la calitate,
sănătate, securitate, mediu etc. – şi care constituiau un adevărat obstacol pentru comerţul
intracomunitar – s-a impus ca soluţie recunoaşterea reciprocă – principiu de bază în
circulaţia mărfurilor. Ulterior, începând cu anii 1980, Comunitatea a dezvoltat un amplu
proces de uniformizare a normelor tehnice.
 Eliminarea barierelor fiscale – Carta Albă privind definitivarea pieţei unice
interne, din 1985, recomanda următoarele măsuri:
- aplicarea generalizată a TVA la toate tipurile de vânzări şi facturarea
acesteia la producător (în ţara de origine);
- limitarea numărului de taxe pe valoare adăugată la două în fiecare ţară (TVA
normal şi TVA redus), concomitent cu reducerea listei produselor cărora li
se aplică TVA redus.
- În prezent, în Uniunea Europeană există obligaţia unei cote minime de TVA de
15% şi recomandarea ca statele membre să nu stabilească cote de TVA care să
depăşească această limită cu mai mult de 10 puncte procentuale. De asemenea, statelor
membre le este permisă aplicarea a maxim două cote reduse, dar nu mai mici de 5%,
pentru anumite mărfuri sau servicii de natură socială sau culturală; în plus, statele
membre sunt autorizate să fixeze, pe timp limitat, cote mai mici de 5% sau chiar cote
zero pentru anumite produse, în condiţiile în care există argumente sociale clar definite

2
 3.2.2. Libera circulaţie a serviciilor

Tratatul CE defineşte serviciile drept “acele prestaţii furnizate în mod obişnuit

contra unei remuneraţii, în măsura în care ele nu sunt supuse regulilor privind libera
circulaţie a mărfurilor, capitalurilor şi persoanelor”. (art. 60) În această accepţiune, în
categoria serviciilor au fost incluse: - activităţi cu caracter industrial; - activităţi cu
caracter comercial; - activităţi meşteşugăreşti.
Tratatul CE reglementează principiul liberalizării serviciilor sub două forme:
- dreptul de stabilire al resortisanţilor unui stat membru pe teritoriul altui stat
comunitar în scopul prestării unui serviciu;
- libertatea de a presta servicii pe baze transfrontaliere, fără a fi necesară
deplasarea sau stabilirea prestatorului într-un alt stat membru.
Libertatea de circulaţie a serviciilor se bazează pe principiul egalităţii de tratament
a prestatorilor externi şi interni, astfel că întreprinderilor dintr-o ţară comunitară le este
suficientă licenţa de funcţionare din ţara lor de origine pentru a putea opera pe întreg
teritoriul Comunităţii (principiul licenţei unice).
Libertatea de circulaţie a serviciilor nu poate fi restrânsă decât prin prevederi
justificate de interesul general (motive de politică, securitate şi sănătate publică).
Furnizarea serviciilor pe plan internaţional – în general, dar şi în plan comunitar,
se realizează prin:
- deplasarea furnizorului de servicii (persoane fizice) în altă ţară pentru a presta
acolo serviciile pe o perioadă determinată - serviciile active;
- deplasarea consumatorului de servicii în ţara furnizorului (consum în
străinătate) - serviciile pasive;
- furnizarea peste graniţă a serviciilor - serviciile de corespondenţă;
- deplasarea capitalului peste graniţă, cu stabilirea de către furnizorul de servicii
a unei „prezenţe comerciale” în ţara unde este prestat serviciul- serviciile
financiare.

3.2.3. Libera circulaţie a capitalurilor

 Tratatul CEE promova ca principii generale:

- principiul liberei circulaţii a capitalurilor – ce stabilea că ţările membre se
străduiesc să nu introducă nici o nouă restricţie suplimentară în interiorul Comunităţii, de
natură să afecteze mişcările de capitaluri şi plăţile curente aferente acestor mişcări, şi să
facă astfel încât reglementările existente să nu devină mai restrictive;
- principiul nediscriminării după origine şi după destinaţia fondurilor - ce
presupunea desfiinţarea progresivă a restricţiilor din calea mişcării capitalurilor ce
aparţineau rezidenţilor din ţările membre; dar şi eliminarea discriminărilor de tratament
bazate fie pe naţionalitatea sau locul de rezidenţă al părţilor, fie în funcţie de localizarea
plasamentului;
- posibilitatea de a apela la clauze de salvgardare, pentru a evita apariţia sau a face
faţă unor situaţii nedorite.
 Pentru liberalizarea completă a circulaţiei capitalurilor, în 1988 s-a prevăzut:
- eliminarea tuturor restricţiilor referitoare la circulaţia capitalurilor;
- autorizarea aplicării temporare a unor măsuri de salvgardare (maxim 6 luni),
pentru a face faţă, dacă era cazul, unor perturbaţii grave în circulaţia capitalurilor, pe
termen scurt;
- menţinerea aceluiaşi grad de libertate în circulaţia capitalurilor cu ţări terţe, pe
baza unui regim de reciprocitate.
3
 3.2.4. Libera circulaţie a persoanelor

Pentru a asigura libera circulaţie a persoanelor, piaţa unică internă trebuia să

garanteze cetăţenilor Comunităţii două drepturi fundamentale:
- libera trecere a frontierelor între statele membre (fără control şi formalităţi);
- posibilităţi egale privind accesul la activităţi salariate şi profesionale.
 Libera circulaţie a persoanelor inactive. Principalele drepturi ce le revin
acestora sunt:
- permisiunea de a se stabili pe teritoriul unui alt stat membru;
- egalitatea de tratament faţă de cetăţenii statului de primire;
- garantarea unor venituri suficiente şi a asistenţei medicale.
 Libera circulaţie a persoanelor active care prestează o activitate salariată -
lucrătorii. Tratatul CE consacră principiul nediscriminării, conform căruia orice cetăţean
al unui stat membru, indiferent de naţionalitate, are dreptul de a accede la o activitate
salariată sau pe cont propriu pe care să o desfăşoare pe teritoriul unui alt stat membru, în
conformitate cu prevederile legale cărora se supun naţionalii statului respectiv.
 Libera circulaţie a persoanelor active care desfăşoară o activitate
independentă – liber-profesioniştii. Pentru a se putea stabili şi a-şi desfăşura activitatea
într-un stat membru, persoanele care lucrează pe cont propriu trebuie să posede diplome,
certificate sau alte titluri recunoscute pe plan european; primele profesiuni independente
liberalizate au fost: medicina, infirmeria, medicina veterinară şi arhitectura. Pentru a
evita, însă, ritmul inevitabil foarte lent de adoptare a unor directive detaliate privind
recunoaşterea diplomelor pentru fiecare domeniu de specializare în parte, s-a recurs la
aplicarea principiului recunoaşterii mutuale a acestora.
 Acordul Schengen - A fost semnat la 14 iunie 1985 de Franţa, Germania şi
ţările Benelux şi a urmărit realizarea liberei circulaţii a persoanelor între aceste ţări, cu
garantarea securităţii statelor membre şi a cetăţenilor acestora. La 19 iunie 1990 s-a
semnat Convenţia de aplicare a Acordului Schengen, la care au aderat ulterior şi alte state
membre: Italia (1990), Spania şi Portugalia (1991), Grecia (1992), Austria (1995),
Danemarca, Finlanda, Suedia (1996).
- Principalele prevederi ale acordului se referă la:
- eliminarea controalelor la frontierele interne;
- regimul de vize armonizat;
- dreptul la azil;
- colaborarea poliţienească;
- cooperarea justiţiei în materie penală;
- colaborarea în lupta contra traficului de droguri şi de arme.
- Pentru aplicarea Acordului Schengen a fost introdus Sistemul de Informaţii
Schengen (SIS) – o reţea computerizată utilizată pentru schimbul de informaţii între
poliţiile naţionale atunci când se efectuează operaţiuni de identificare sau control a
persoanelor care circulă în Spațiul Schengen;
- La 1 decembrie 2000 - Spaţiul Schengen a integrat Norvegia şi Islanda, state ce
nu fac parte din structura Uniunii Europene. Ulterior, Spațiul Schengen s-a extins în 2008
cu Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria; în
2009 cu Elveția; în 2011 cu Liechtenstein, iar în 2023 cu Croația.